Nr. 34/2016

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ preşcolar

● EDUCATIE PRIN ORIGAMI, Laura Dorca

● Memorizările – mai sunt de actualitate?, Florina Sofronie

● Culoarea clasei, Cristina Ungureanu

● Educația antepreșcolară- o provocare sau o împlinire?, Antonela Mazalu

Învăţământ primar

● Aspecte generale privind evaluarea în învăţământul primar, Delia Torop

● Gânduri şi exemple de educaţie outdoor, Gabriela Claudia Osvald

● Valențe formativ-educative ale excursiilor și drumețiilor, Lucreția Ardelean

● Valorificarea activităţilor extracurriculare în ciclul primar, onaci mariana

Învăţământ gimnazial

● Utilizarea metodei mozaicului în predarea lecţiilor de geografie, Nicolae Irimia

● Metode moderne folosite în cadrul orelor de Cultură Civică, Ioana Elisabeta Popescu

Învăţământ liceal

● Cum comunicăm cu elevii pentru a obţine o activitate şcolară cât mai bună, Beatrix Negrea

● Creativitate în predarea disciplinelor biologice, doina sandu

Interes general

● Evaluarea, un factor-cheie pentru stimularea învățării, Sorina Calborean

● Căutând soluții, LIVIA ARMANU

EDUCATIE PRIN ORIGAMI

Laura Dorca
Gradinita cu program prelungit Nr.25 Baia Mare, Maramures, Baia Mare

Origami a apărut în China antică în momentul apariţiei
hậrtiei şi, potrivit traducerii japoneze, înseamnă plierea
hậrtiei şi îmbinarea pieselor pliate, într-un mod original,
astfel încật să rezulte diferite produse atractive.
Origami este o artă care a devenit în momentul de faţă destul de
cunoscută şi la noi în ţară. În domeniul educaţional se
practică cu destulă plăcere în şcoală, grădiniţă, la
diferite activităţi extracurriculare unde copiii sunt iniţiaţi

în practicile acestei arte dar se practică cu real interes şi de
către diferite persoane în timpul liber, drept hobby, care
investesc timp şi pasiune în piesele de origami pentru a realiza
adevărate opere de artă.
În educaţie origami este folosit de către profesori sau educatori
ca şi metodă de dezvoltare a creativităţii copiilor, de
relaxare, de învăţare a unor lucruri noi, de dezvoltare a
abilităţilor şi competenţelor şi chiar stimularea gậndirii
logice, necesare pentru o dezvoltare armonioasă a fiecărui copil
şi de dezvoltare a respectului şi a responsabilităţii faţă de
natură prin sensibilizarea să folosească altfel hậrtia prin
reciclare. Copilul observă că printr-o magie făcută de el
însuşi rezultă un obiect decorativ drăguţ dintr-un material
banal, cu obligaţia să respecte anumiţi paşi, anumite etape,
începậnd cu respectarea regulilor de îndoire a hậrtiei plate
pậnă ce devine un obiect nou tridimensional.
Se poate folosi sub diverse aspecte, în unităţile de
învăţămậnt, ca joc atunci cậnd obiectele confecţionate
reprezintă diverse personaje cu care copiii se pot juca imitậnd
personajele din poveşti şi desfăşurậnd diverse piese de teatru
sau redậnd o poveste adevărată, ca activitate matematică dacă
ne luăm după faptul că atunci cậnd se realizează procesul de
îndoire a hậrtiei se observă formarea unor unghiuri şi a
diferitelor figuri geometrice şi prin origami se pot explica sau
face mai bine înţelese anumite teorii matematice, ca obiect
decorativ atunci cậnd copiii relizează diverse produse prin
activităţile extraşcolare cu ajutorul cărora se obţin
expoziţii deosebite sau cu ajutorul cărora se pot decora diverse
colţuri tematice din unitate şi mai poate fi folosit ca terapie
prin efectele pe care le are asupra unor copii, aceştia fiind

ajutaţi să-şi rezolve anumite probleme, să-şi crească stima de
sine şi să-şi stimuleze voinţa.
Origami este util pentru fiecare copil deoarece este antrenant în
diverse direcţii şi fiecare învaţă ceva pentru el, practicậnd
această artă copilul este obligat să fie atent la detalii şi
astfel el să-şi îmbunătăţescă orientarea în spaţiu,
precizia, îndemậnarea, concentrarea, să fie mai disciplinat şi,
în acelaşi timp, îşi îmbunătăţesc performanţele şcolare.
Cadrele didactice pot să considere contribuţia deosebită pe care
o are origami-ul asupra aspectului psihologic şi de dezvoltare al
copilului, contribuţie care nu o găsim întotdeuna în
învăţămậntul tradiţional. Copiii pot fi încurajaţi ca în
timp ce confecţionează o jucărie din hậrtie să-şi pună o
dorinţă, aşa cum spune legenda celor 1000 de cocori, care apoi li
se poate îndeplini. Astfel, în timp ce fac ceva ce le place cu
adevărat, prin origami, copiii simt bucuria de a realiza ceva
frumos şi deosebit, împărtăşesc această bucurie cu alţii şi
transmit mesaje de bucurie tuturor celor ce privesc produsele
origami.
Această metodă folosită în educaţie va îmbunătăţii
activitatea celor două emisfere cerebrale şi va dezvolta memoria,
imaginaţia, coordonarea ochi-mậnă, abilităţile motorii fine
avậnd o contribuţie importantă în dezvoltarea copiilor.
Cu o coală de hậrtie putem face orice dorim, putem convinge
hậrtia să se transforme în ceea ce ne imaginăm şi, în
funcţie de dorinţă şi pregătire, putem crea o lume nou pentru
copii.

Memorizările – mai sunt de actualitate?

Florina Sofronie
Gradinita cu program prelungit Nr.14 Pitesti, Arges, Pitesti

Memorizările – mai sunt de actualitate?

prof. înv. preşc.
Sofronie Florina

G.P.P. ARIPI
DESCHISE Piteşti

Activitatea de memorizare a fost întotdeauna o activitate
des folosită în grădiniţă. În ultimii ani, această
învăţare „pe de rost” a fost oarecum condamnată, accentul
fiind pus pe învăţarea creativă, învăţarea de comportamente
şi aptitudini care se pot folosi în situaţii diverse.
Consider însă că şi memorizările au un rol benefic în
dezvoltarea funcţiilor memoriei copiilor, în dezvoltarea
limbajului şi în creşterea gradului de cunoaştere a mediului
înconjurător.
Pe parcursul vârstei preşcolare, copiii reţin şi
reproduc cu viu interes versurile, mai cu seamă atunci când se
adresează afectivităţii şi înţelegerii lor, ceea ce duce la
exersarea activă a memoriei. La vârstă mică, preşcolarii reţin
involuntar versurile; ei nu îşi propun în prealabil să fie
atenţi pentru a le învăţa. Treptat, prin exerciţiu, copiii
încep să înţeleagă necesitatea reţinerii în vederea
reproducerii ulterioare, şi astfel apare scopul mnemic. În acest
fel se trece de la memoria involuntară la memoria voluntară.
Această trecere se realizează începând cu vârsta preşcolară
mijlocie şi se accentuează la vârsta preşcolară mare.
Ţinând seama de această particularitate a memoriei, de
caracterul ei predominant involuntar, activităţile de memorizare
trebuie pregătite în funcţie de specificul fiecărei grupe.
Prin memorizări se comunică copiilor variate aspecte de
viaţă prezentate într-o formă atrăgătoare, artistică. Deci,
pe lângă faptul că memorizarea constituie un bun exerciţiu
pentru memorie, are în acelaşi timp un pronunţat caracter
instructiv-educativ. Poezia îl învaţă pe copil de mic ce e bine
şi ce-i rău, ce este frumos şi ce este urât, ce trebuie să

facă şi ce este bine să evite. Poezia îl învaţă pe copil de
mic să guste frumuseţile naturii, să îndrăgească munca, să
iubească şi să respecte animalele şi să se comporte politicos.
Poezia, prin muzicalitatea versurilor, atrage de timpuriu
copiii către înţelegerea formelor de exprimare artistică, către
artă. Dar toate aceste sarcini, pe care le poate rezolva cu
neîntrecut succes memorizarea sunt condiţionate de conţinutul
poeziei.
Poezia trebuie să fie accesibilă copiilor, grăitoare, să
evoce reprezentări vii, puternice, care să îi emoţioneze, să
îi facă să trăiască alături de eroi.
Deşi copiilor, mai ales celor din grupa mică, le place
foarte mult poezia, activitatea de predare a memorizării trebuie
foarte bine pregătită pentru a se asigura participarea vie,
activă din partea întregii grupe.
Cum literatura pentru copiii este într-o continuă expansiune şi
tot mai multe cărţi pentru copiii de o bună calitate sunt traduse
şi la noi, educatoarea are posibilitatea să îşi aleagă poezii
adecvate înţelegerii preşcolarilor, vârstei acestora şi temei
pe care o parcurge.
Orice activitate de memorizare trebuie să fie precedată
de explicaţii asupra textului poeziei, fie că această explicaţie
îmbracă haina jocului, fie că ia aspectul unei scurte povestiri.,
fie a unei convorbiri. Aceste explicaţii prealabile înlesnesc
înţelegerea conţinutului poeziei, deci memorizarea devine logică
(poezia are sens pentru copii, nu este înregistrată şi reprodusă
mecanic).
Memorizarea însuşită mecanic nu serveşte copiilor nici
cel puţin la exersarea memoriei. Stăpânind însă sensul
cuvintelor, însuşindu-le conştient, ele devin pentru copil norme

reglatoare. Tot în acest scop, al înţelegerii cât mai exacte a
sensului poeziei , trebuie evitate memorizările dacă sunt cuvinte
necunoscute de copii iar formele de exprimare nu pot fi gustate de
preşcolari, fie datorită unui umor prea subtil pentru cei mici,
fie datorită evocării unor imagini prea slab conturate,
nediferenţiate în conştiinţa copiilor.
În cazul unor cuvinte noi sau a unor subtilităţi pe care
preşcolarii le pot înţelege dacă sunt explicate în prealabil,
educatoarea va face prezentarea textului astfel încât să
folosească cuvântul respectiv alături de unul sinonim, cunoscut
copiilor, să traducă în cuvinte mai pe înţelesul preşcolarilor
imaginea conturată în poezie.
După ce conţinutul poeziei a fost comunicat copiilor,
educatoarea trebuie să recite rar şi expresiv memorizarea în
întregime. După aceea o repetă pentru a înlesni procesul de
învăţare.
Urmează repetarea cu copiii pe fragmente logice, la fiecare
fragment, repetându-se şi partea anterioară, cu tot cu titlu şi
autor.
Consider că dacă toate aceste reguli sunt respectate,
memorizările pot cu succes să facă parte în continuare din
viaţa de preşcolar, copiii simţind bucuria pe care şi noi am
încercat-o la vârsta lor de „a spune o poezie” bunicilor,
părinţilor, lui Moş Crăciun…

Culoarea clasei

Cristina Ungureanu
Gradinita cu program prelungit Nr.2 Campulung, Arges, Campulung

Culoarea clasei

Sala de clasă este spaţiul în care ne
petrecem o parte considerabilă a vieţii, atât noi cadrele
didactice cât şi cei cu care colaborăm în realizarea instruirii
şi educaţiei - copiii. Ne dorim ca, aşa cum ne simţim acasă să
ne simţim şi la serviciu, să ne bucurăm de condiţii optime
atât din punct de vedere al siguranţei, al ordinei şi al
curăţeniei, cât şi din punct de vedere estetic. Ne străduim să

le oferim elevilor noştri un mediu ambiant funcţional,
corespunzător standardelor, atractiv şi plăcut. Bineînţeles că
acest lucru nu depinde în totalitate de noi, dar putem contribui
considerabil la asigurarea unor condiţii propice pentru
desfăşurarea activităţii didactice.
Culoarea este cea care însufleţeşte toate lucrurile şi
îşi are legile ei, de armonie şi echilibru, ce ne ajută să
realizăm un design plăcut. Culorile trebuie să se armonizeze
între ele (cele închise cu cele deschise, cele calde cu cele reci)
şi să fie alese în concordanţă cu funcţia fiecărei încăperi
în care se desfăşoară o formă sau alta de activitate.
„Aspectul cromatic adecvat instituţiilor şcolare poate asigura
un climat propice transmiterii şi asimilării cunoştinţelor, o
atmosferă optimă concentrării atenţiei sau poate indispune,
obosi”. (Michelis)
Psihologii care au studiat efectul culorilor asupra
procesului de învăţământ au demonstrat că elevii care
învaţă într-un mediu divers colorat, în tonuri şi nuanţe bine
alese, memorează mai uşor, sunt mai atenţi şi mai receptivi,
sunt mai activi şi posedă o inteligenţă şi o imaginaţie cu
mult superioară celor ce îşi desfăşoară activitatea într-un
mediu acromatic, rece şi monoton. Ei recomandă utilizarea
culorilor din familia galbenului, verdelui, albastrului şi chiar
şi roşului, griul fiind completat de materiale didactice colorate.
Clasa trebuie să fie un spaţiu intim, plăcut şi modern.
Aspectul ei depinde, în principal, de gustul estetic și priceperea
cadrului didactic în a o amenaja şi decora corespunzător, de
discernământul lui de a alege şi combina culorile (ale
pereţilor, perdelelelor, covorului, mobilierului şi ale
materialului didactic decorativ). Prima impresie pe care o comunică

un interior privitorului este senzaţia spaţială, apoi atenţia
sa se îndreaptă asupra pereţilor, podelei şi mobilierului.
Tuturor elementelor de amenajare interioară ce animă spaţiul
destinat educaţiei trebuie să li se acorde o atenţie egală,
deoarece fiecare amănunt contribuie, alături de celelalte, la
realizarea imaginii de ansamblu.
Specialiştii în domeniul amenajărilor interioare dau sugestii
utile care pot fi aplicate şi în cazul sălilor de clasă care
sunt zugrăvite, de regulă, în alb.
În timp ce în spaţiile invadate de lumină este permisă
orice „fantezie decorativă”, în încăperile slab iluminate
natural sau artificial suntem sfătuite ca podeaua şi covorul să
aibă culori deschise, iar pereţii să fie vopsiti în alb sau
galben deschis, chiar roz uşor. Pentru camerele expuse spre nord
sunt recomandate culorile calde, luminoase, deschise, şi perdele
viu colorate. Albul curat nu este recomandat în sălile foarte bine
iluminate, datorită capacităţii lui de a reflecta total lumina
(84%), deşi dă impresia de curat, iar elementele decorative ies
mai bine în evidență, oboseşte psihicul şi induce senzaţia de
rece, de aceea este indicat să se utilizeze pe suprafeţe foarte
mici.
Pereţii claselor cu dimensiuni reduse pot fi zugrăviţi în
culori deschise, covorul va avea dimensiuni mari şi culori tot
deschise, iar uşile vor fi vopsite în culoarea pereţilor, totul
pentru a da senzaţia de mărire a spaţiului.
Pentru locurile destinate activităţilor didactice sunt
indicate culorile intense, calde, stimulative, chiar contrastante,
iar în cazul dormitoarelor din grădiniţele cu program prelungit,
se poate aplica sfatul valabil pentru orice tip de dormitor: se
folosesc culori pasive, fără contraste cromatice puternice între

pereţi şi mobilier, iar desenele sunt simple, realizate în
nuanţe de verde şi (sau) de albastru, toate acestea contribuind la
inducerea unei stări de linişte şi odihnă.
Culoarea perdelelor are o mare contribuţie în realizarea unui
echilibru cromatic cu cea a covorului şi a mobilierului, ea trebuie
să se integreze în coloritul general şi să fie în ton apropiat
cu aceea a culorii dominante din încăpere. Atunci când spaţiul
interior este prea colorat este bine ca perdelele să fie în
aceeaşi nuanţă cu pereţii.
Covoarele pentru sălile înalte vor fi în culori închise, sobre,
iar cele pentru încăperile joase vor avea culori deschise, tavanul
va fi, obligatoriu, alb - pentru a crea, în acest mod, impresia de
înălţime.
Dacă am meditat la unele schimbări pe care le-am putea face în
ceea ce priveşte culoarea clasei, ar fi bine să trecem în
revistă şi materialele decorative expuse pe pereţi, pe dulapuri,
etc. În dorinţa de a avea săli de clasă cât mai plăcute și
mai atractive pentru copii, unele cadre didactice fac abuz de
obiecte confecționate de ele, sau procurate din comerț. Aceste
elemente ce încarcă pereții, nu întotdeauna de calitate,
estetice şi utile, agresează vizual privitorul, nu produc o stare
psihică pozitivă ci, dimpotrivă, creează impresia de apăsare,
de iritare. Ar fi bine să nu uităm zicala conform căreia „ceea
ce este prea mult strică”. În plus, aglomerările de materiale,
în zeci de culori, fără vreo legătură logică între ele, dau
impresia de sufocare, de paradă şi de prost gust. „Puțin și
bun” – spunem uneori. Această afirmație poate fi valabilă și
pentru decorarea mediului educațional.
Poate că este timpul să facem o selecție a elementelor
decorative, să le înlocuim pe cele vechi și decolorate, să ne

debarasăm de cele inutile, chiar dacă poate nu ne îndurăm,
gândindu-ne că am investit în ele timp, efort şi, de ce nu,
bani. În felul acesta spaţiul va arăta mai aerisit şi mai
elegant. Și, apoi, cum putem face loc noului în clasa nostră,
dacă îi ținem spațiul ocupat tot vechiului? De asemenea, este de
dorit și schimbarea periodică a obiectelor decorative. În felul
acesta putem preveni instalarea monotoniei. Un alt aspect foarte
important, căruia poate că nu i-am acordat o atenție prea mare
este și acela de a expune materiale decorative ce au o legătură
logică unele cu altele. Acestea, nu numai că dau un aspect unitar
clasei, dar și creează un cadru adecvat și o atmosferă
plăcută. În cazul în care suntem obiective și recunoaștem că
nu ne prea pricepem, ne putem documenta din diverse materiale despre
modul de creare a unui mediu ambiant atrăgător, putem apela la
sfatul și ajutorul unor colege sau al unor persoane cu simț
artistic, cu aptitudini plastice sau cu abilități practice. Și,
încă ceva, chiar dacă ne-a plăcut modul cum o colegă și-a
aranjat și decorat clasa, nu este absolut necesar să imităm. Cu
puțin efort intelectual și fizic putem să personalizăm sala de
grupă în mod unic, original. Vom avea o satisfacție mai mare
punându-ne la încercare imaginația și dispozițiile.
Cred că ar fi cazul să ieşim din rutină, din tiparele ce
tind să ne constrângă. Să încercăm să aducem o notă de
modernism şi prospeţime claselor nostre; totul este să
îndrăznim. Efectuând câteva mici modificări, dar de mare efect,
vom obține o atmosferă veselă și optimistă, ne vom simţi, cu
siguranţă, mai bine, mai confortabil, iar copiii vor fi
încântaţi de familiaritatea şi ineditul mediului pe care îl
frecventează zilnic, îl vor îndrăgi și își vor aminti de el,
cu plăcere și nostalgie mai târziu.

Bibliografie: Manta Valeriu, Sburlan Smaranda : „Culoarea în
interiorul locuinţei”, Editura „Ceres”, Bucureşti, 1988.

profesor Cristina Ungureanu
Grădiniţa cu Program Prelungit "Sfânta Marina"
Câmpulung-Muscel

Educația antepreșcolară- o provocare sau o împlinire?

Antonela Mazalu
Gradinita cu program prelungit Nr.36 Brasov, Brasov, Brasov

GRĂDINIȚA P.P. NR. 36 BRAȘOV
PROF. ÎNV. PREȘC. MAZÂLU ANTONELA

EDUCAȚIA ANTEPREȘCOLARĂ- O PROVOCARE SAU O ÎMPLINIRE?
ORGANIZAREA MEDIULUI EDUCAȚIONAL

Pentru a asigura condiții optime de stimulare a dezvoltării
copilului antepreșcolar se impune cunoașterea particularităților
de vârstă și respectarea câtorva cerințe generale privind
organizarea mediului educațional.
În primii trei ani de viață, copiii învață într-un ritm
foarte alert, devenind aproape independenți în jurul vârstei de
trei ani. Dezvoltarea fizică, socială, emoțională, cognitivă
și de limbaj nu se produce disparat și nu operează independent,
fiecare domeniu influențându-le pe celelalte. Odată cu achiziția
mersului, copilul învață să-și coordoneze mișcările, să-și
concentreze atenția, să înțeleagă un mesaj verbal transmis de
către adult și să răspundă verbal sau non-verbal la acesta.
Intervalul cuprins între 1,5 ani și 3 ani marchează o perioadă
de mari salturi în dezvoltare care se diferențiază major, în
toate domeniile dezvoltării, de perioada anterioară și de cea
care îi urmează. Este o perioadă foarte importantă, în special
din punct de vedere al cuceririi independenței ”dependente” de
adult.
Astfel, spațiul educațional trebuie să fie, în primul rând,
un loc sigur, fără riscuri de accidente, luminos, bine ventilat
și călduros. Este necesar un spațiu cât mai larg, care să
încurajeze mișcarea și explorarea, să permită colaborarea și
interacțiunile dintre copii, evitându-se astfel supraaglomerarea
care induce inhibiția de protecție a copilului și limitează
identificarea obiectelor în mediul respectiv.
Materialele didactice, diversificate și suficiente, precum și
produsele realizate de copii vor fi expuse la nivelul vizual al
acestora, pentru a le stimula curiozitatea, operațiile gândirii,
creativitatea și libertatea de alegere.
Este necesară o împărțire a spațiului pe zone de activități,

care să stimuleze dezvoltarea copilului în toate domeniile, precum
și dotarea acestuia cu echipamente confortabile, ușor de manipulat
care să permită organizarea flexibilă a mediului educațional.
Mediul fizic în care își desfășoară activitatea copiii cu
vârste cuprinse între 1 și 3 ani, proveniți din diverse medii,
trebuie să le asigure acestora acces, confort și siguranță și
să reflecte diversitatea culturală.
Luând în considerare aspectele menționate anterior, cadrul
didactic va avea în vedere următoarele criterii în organizarea
spațiului educațional:
- va sta la același nivel cu copiii, schimbându-și locul
frecvent, pentru ca toți copiii să fie stimulați să se deplaseze
și să se afle în apropierea lui;
- se va asigura că există un număr corespunzător de materiale
și jucării în sala de grupă, care să încurajeze copiii să
ajungă, să apuce și să se joace cu ele;
- zonele de joacă și de activități vor fi decorate cu tablouri
colorate și cu obiecte mobile pentru a încuraja interesul copiilor
față de obiecte sau ființe din lumea înconjurătoare și față
de culoare și mișcare;
- va avea în vedere importanța activității de explorare și va
crea situații în care copiii să analizeze și să descopere
singuri lumea din jurul lor, fără a pierde din vedere aspectele
care țin de asigurarea securității și a sănătății acestora;
- va avea grijă să le asigure copiilor posibilitatea de a alege,
pregătind pentru activități materiale variate într-un număr cel
puțin dublu decât numărul copiilor;
- va încuraja copiii să interacționeze cu colegii și cu adulții
cu care intră în contact;
- va antrena copiii în crearea cadrului estetic specific ambiental,

stimulându-i să sesizeze ce apare nou în sală, consultându-i
atunci când afișează un tablou sau obiecte, lucrări ale
copiilor;
- îi va încuraja pe copii să ordoneze jucăriile și obiectele
din ambient;
- va pune la dispoziția copiilor cărți și pliante din carton,
pânză sau vinilin pe care să le poată ține, privi și mânui
singuri, pentru a-i deprinde cu procesul de căutare a informației
și pentru a le stimula dorința de cunoaștere;
- va stimula interesul copiilor pentru citit etichetând mediul în
care aceștia își desfășoară activitatea; etichetele vor fi
scrise în prezența copiilor și vor fi puține la număr,
desemnând obiecte care stârnesc interesul general;
- va pune la dispoziția copiilor accesorii și aparate de joacă
care să le dezvolte și stimuleze plăcerea de a se mișca.
Respectând toate aceste condiții și criterii, cadrul didactic va
amenaja sala de grupă astfel încât copilul va păși cu optimism
și va dori să rămână în acest mediu special amenajat pentru el
și pentru activitățile în care acesta ocupă rolul principal.
Amenajarea corespunzătoare a sălii de grupă reprezintă o
condiție necesară pentru ca un antepreșcolar să aibă curaj să
pășească pentru prima dată într-o sală de grupă, iar cadrul
didactic are obligația de a respecta particularitățile de vârsta
individuale ale copiilor, tocmai pentru ca educația timpurie să se
poată desfășura în condiții optime și pentru ca personalitatea
copiilor să se poată forma încă de la cea mai fragedă vârstă.

BIBLIOGRAFIE:
1. M.E.C.T.S, ”Conținutul educativ pentru serviciile de educație

timpurie antepreșcolară”, 2012
2. ”Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie
a copilului de la naștere la 7 ani”
3. Golu,P., Verza, E., Zlate, M., ”Psihologia copilului”, E. D.
P. București, 1994

Aspecte generale privind evaluarea în învăţământul primar

Delia Torop
Scoala Gimnaziala Nr.4 "Al.Stefulescu" Targu Jiu , Gorj, Targu Jiu

Aspecte generale privind evaluarea în învăţământul primar
PROF. ÎNV. PRIMAR TOROP DELIA VALERICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU ŞTEFULESCU”, TG-JIU, JUDEŢUL
GORJ

Evoluţia de ansamblu a învăţământului primar denotă o

tendinţă de a valorifica valoroasa tradiţie acumulată în timp
şi nevoia de inovaţie pedagogică proprie oricărui învăţător
care îşi respectă vocaţia .
Suntem într-o perioadă de tranziţie care se va constitui într-o
operă colectivă de mare complexitate şi dificultate . Reglarea
întregului proces de învăţământ nu poate fi realizată fără
date concrete cu privire la procesul elevilor, iar aceste date nu
pot fi obţinute decât printr-o evaluare realizată cu instrumente
precise, elaborate în raport cu obiectivele instruirii.
Una din criticile aduse învăţământului tradiţional era aceea
că a pus accent mai mult pe evaluarea aspectelor cantitative în
condiţiile vieţii contemporane, când primează informarea,
accentul cade pe aspectele calitative, pe claritatea
cunoştinţelor, pe trasferabilitatea acestora etc., fără a se
face abstracţie de aspectul cantitativ. O altă schimbare de
optică este legată de adoptarea unor noi criterii de evaluare, a
unor noi puncte de reper care permit să se întrevadă gradul de
eficacitate (calitate) şi de eficienţă ale unei activităţi.
Există două posibilităţi clasice de evaluare:
a) evaluare prin raportare la materie
b) evaluare prin raportare la normă
Prima ne permite să descoperim dacă respectivul conţinut predat a
fost sau nu a fost însuşit de elevi, dacă a fost sau nu
stăpânit de ei. A doua posibilitate de evaluare ne dă informaţii
despre clasamentul relativ al elevilor (o ierarhizare în interiorul
grupului: superior, slab, mediu). În mod obişnuit nici unul din
aceste criterii nu este aplicat în exclusivitate, fiecare dintre
ele fiind îmbinat cu celălalt sau influenţat de el. Eficacitatea
exprimă gradul de realizare a obiectivelor prevăzute , adică
nivelul de perfecţionare şi calitate a învăţării. Din acest

punct de vedere accentul poate fi pus pe o eficacitate imediată sau
pe una îndepărtată, pe o dezvoltare mai complexă ce ţinteşte
ceva mai departe, spre efecte formativ - educative, spre o cultivare
a umanului. Actul de evaluare devine fecund, realizându-şi
funcţiile, numai în condiţiile integrării lui în procesul
didactic, ca element constitutiv al acestuia menit să furnizeze
informaţii trebuitoare oricărei acţiuni de perfecţionare a
procesului.
În ultima vreme apar tendinţe de suprimare a verificării de la
începutul lecţiei, întrebările, chestionările, alte probleme de
verificare urmând să fie integrate în mod normal în metoda
însăşi după care se predă lecţia nouă, adică să existe un
control continuu. Desigur, nu încapă îndoială, că dacă am
suspenda verifica suspendarea predării elevilor acasă, aceasta
s-ar resimţii negativ asupra rezultatelor lor. În literatura de
specialitate există mai multe forme de evaluare: evaluare
iniţială (de pornire); evaluare sumativă (periodică); evaluare
formativă (continuă); evaluare comparativă, evaluare
diagnostică; evaluare prognostică, alte tipuri de evaluare.
Prima, evaluarea iniţială, este menită să stabilească nivelul
de pregătire al elevilor la începutul unui program de instruire,
performanţele precedente ale elevilor reprezentând primele
informaţii referitoare la performanţa lor.
În ceea ce priveşte celelalte două modalităţi-evaluare
sumativă şi evaluare continuă. Acestea marchează trecerea de la
un model tradiţional către unul mai eficient, perspectiva
funcţiilor pe care le îndeplineşte actul evaluării în
activitatea didactică. Distincţia dintre ele se poate face prim
modul în care sunt realizate acţiunile de evaluare în raport cu
desfăşurarea procesului şi prin funcţiile pe care le

îndeplinesc.
Cea cumulativă este realizată prin verificări parţiale pe
parcursul programului şi se încheie cu aprecieri de bilanţ a
rezultatelor pe perioade lungi, în general corespunzătoare
semestrelor, respectiv anului şcolar.
Tehnicile de evaluare şcolară sunt supuse unui permanent proces
de perfecţionare cel puţin pe liniile intensificării stării de
activism a elevilor şi asigurării unei obiectivităţi mai mari.
Evaluarea didactică modernă pune accent pe diversificarea
probelor scrise şi pe îmbunătăţirea calităţii acestora, în
sensul de a stimula posibilitatea elevilor de a reflecta profund şi
personal, de a îndrepta atenţia spre problemele centrale, de a
descoperii noţiunile care exprimă esenţialul.
Ideal este ca accentul să fie pus mai mult pe aptitudini şi nu pe
viteză. Concluzionând, calităţile testelor şcolare trebuie
supuse unor continue perfecţionări.
În acest sens se recomandă testarea comportamentelor de nivel
superior şi utilizarea calculatoarelor electrice. De asemenea,
trebuie revăzute scările valorice, punctajele pe itemi şi
transformarea punctelor în calificative, care permit o mai mare
obiectivitate.

Gânduri şi exemple de educaţie outdoor

Gabriela Claudia Osvald
Scoala Gimnaziala Nr.11 Oradea, Bihor, Oradea

Este timpul să conştientizăm beneficiile şi facilităţile
acestui tip de educaţie, „să părăsim prispa” instituţiei/
clădirii pentru a ne aventura cu puţină creativitate şi
imaginaţie în natura ce încă ne înconjoară, „ să rupem
barierele” înălţate de rutină, indiferenţă, comoditate şi
uneori de necunoaştere, şi, să oferim copiilor noştri o
alternativă interesantă şi mai atractivă.
Dintre beneficiile şi facilităţile oferite de activităţile de

tip outdoor putem decela următoarele, lăsând lista deschisă:
• Un cadru natural mai plăcut, mai relaxant în care copiii să
se manifeste mai liber, autentic, unde au posibilitatea de a
prezenta un comportament firesc, necenzurat de formalismul şi
rigiditatea înstituţiilor şcolare;
• Un mediu mai provocator/stimulator care să răspundă
curiozităţii naturale/fireşti a copiilor, care să incite la
investigare, cercetare şi să rezulte cunoaştere, învăţare
reală, practică;
• Contactul direct cu natura, în acest mod copiii având
posibilitatea interacţiunii cu elementele mediului înconjurător
fără vreo mijlocire, fără substitute, fără simulare
artificială;
• Dezvoltarea personală a celor implicaţi, care, îşi pot
evalua, măsura forţele proprii, îşi pot învinge temeri,
depăşi convingeri personale şi dificultăţi de învăţare, pot
trece bariere sociale etc.;
• Mişcarea implicată de activităţile de tip outdoor duce la o
dezvoltare fizică dezirabilă care reprezintă de asemenea un
beneficiu major, duce la o sănătate corporală şi mentală mai
mult decât semnificativă care la rându-le influenţează
funcţionarea corespunzătoare a organelor interne şi a
organismului în ansamblu;
• Dezvoltarea socio-emoţională armonioasă este o altă
rezultantă a acestui tip de educaţie deoarece prin relaţiile
interpersonale stabilite între participanţi (copil-copil,
copil-adult) se dezvoltă spiritul de echipă, de fair-play,
apartenenţa la un grup social, creşte gradul de
implicare/participare activă, se intensifică relaţiile sociale,
se diversifică şi nuanţează formele comunicării sociale/

personale;
• Exersarea aptitudinilor mai puţin vizibile/cunoscute care nu
pot fi observate/exersate în sala de clasă;
• Educaţia outdoor permite un nivel ridicat de
creativitate/ingeniozitate, atât din partea organizatorului, al
coordonatorului cât şi din partea participanţilor, în ceea ce
priveşte proiectarea activităţii, conceperea acesteia sau în
prezentarea diferitelor soluţii identificate în rezolvarea
problemelor ridicate;
• Latura interactivă a activităţilor în aer liber conduce la o
mai bună cunoaştere a copiilor, cunoaştere a acestora în
diferite ipostaze şi situaţii de învăţare pe axa
comportament-atitudine-aptitudine.
Cu toate beneficiile şi facilităţile enumerate mai sus, educaţia
outdoor, în esenţa sa, poate fi un proces complex care presupune
deopotrivă bună organizare, implementare şi evaluare, care
necesită timp, creativitate, seriozitate şi deschidere spre
inovaţie din partea educatorilor.
La sfârşit, vreau să adaug câţiva factori frenatori observaţi
în jurul meu în ceea ce priveşte organizarea activităţilor de
tip outdoor la nivel şcolar:
• Lipsa unei legislaţii clare şi a unor norme metodologice de
aplicare coerente care să reglementeze acest tip de educaţie şi
care să-i stabilească locul în curriculumul şcolar;
• Reticenţa la nou, la schimbare a multor cadre didactice;
• Riscurile aferente activităţilor organizate în aer liber pe
care cadrele didactice nu sunt dispuse să şi le asume din teamă,
comoditate sau presiuni sociale din partea colegilor, a direcţiunii
sau a părinţilor copiilor;
• Formarea iniţială şi/sau continuă insuficientă a cadrelor

didactice în ceea ce priveşte activităţile de tip outdoor;
• Lipsa parteneriatelor sociale /educaţionale cu organisme şi
instituţii din comunitatea locală sau formalismul prea mare a
celor existente, care să sprijine organizarea şi desfăşurarea
activităţilor în mediul natural, care încă face parte din
habitatul uman.
Iată şi câteva exemple prin care doresc să evidenţiez viaţa
unei clase Freinet, alternativă educaţională care permite
desfăşurarea activităţilor de tip outdoor. Aş începe cu un
parteneriat menit să îmbunătăţească substanţial calitatea
actului didactic, să permită copiilor să dobândească
competenţele şi abilităţile cotidiene fundamentale necesare
pentru dezvoltarea personală. Parteneriatul
şcoală-grădiniţă/ instituţie de stat şi instituţie
particulară, respectiv alternativa Freinet/învăţământ
tradiţional. Dorinţa a fost de a facilita copiilor oportunităţi
pentru o mai bună socializare şi pentru o comunicare
interpersonală. Colaborarea dintre copiii diferitelor instituţii
nu este un proces spontan, ci este o activitate organizată,
susţinută, conştientă, direcţionată spre problemele educative
ale tinerei generaţii. Din această perspectivă, am hotărât ca
în cadrul acestui parteneriat copiii să se întâlnească, să
desfăşoare activităţi comune, să colaboreze, să-şi expună
lucrările realizate împreună. Copiii devin capabili să
înţeleagă lumea în care trăiesc, să se cunoască pe sine şi
să se transforme, să recepteze şi să transmită mesaje,
exprimându-şi gândurile şi sentimentele fie prin comunicare
verbală, fie prin creaţie plastică, fie prin diverse jocuri. Prin
activităţile acestui parteneriat am încercat să dezvăluim
copiilor frumuseţea vieţii de şcolar, prin implicarea în

activităţi comune plăcute, să găsim cele mai eficiente căi
pentru a asigura adaptarea preşcolarilor la viaţa şcolară.
În cadrul proiectului educaţional „Uniţi pentru salvarea
pădurii”, am pus umărul împreună cu prietenii noştri de la
Liceul cu program sportiv ,,Bihorul” şi am dat o mână de ajutor
Direcţiei Silvice în campania de (re)împădurire cu puieţi de
stejar roşu în pădurea de la Betfia. Dincolo de toate
câştigurile didactice, valenţele instructiv-educative, prin
aceste acţiuni încercăm să sensibilizăm elevii şi părinţii
acestora faţă de ecosistemul în care îşi desfăşoară
activitatea, dar şi să optimizăm relaţia dintre om şi natura
înconjurătoare. A fost un nou prilej, atât pentru noi, cadrele
didactice, cât şi pentru elevi de a observa, „investiga” şi
înţelege impactului activităţilor umane distructive asupra
mediului şi necesitatea respectării normelor de protecţie şi
ocrotire a pădurii.
Şi că veni vorba de părinţi, din punctul meu de vedere,
participarea părinţilor la activităţi este esenţială în
dezvoltarea copilului şi în buna comunicare dintre familie şi
şcoală. Mulţi părinţi nu ştiu ce se întâmplă la şcoală
decât din ceea ce le povestesc copiii. Sistemul de învăţământ
românesc nu prevede ore speciale la care să participe şi
părinţii, dar eu am considerat necesară implementarea unor
activităţi în care părintele doritor să poată participa
efectiv la viaţa clasei. Dacă ar prelua mai des acest statut poate
ar încerca să îi înţeleagă mai bine pe copii, dar şi pe
doamna învăţătoare. În virtutea acestui gând am hotărât ca
anumite activităţi să fie desfăşurate de către părinţi,
bineînţeles cu ajutorul meu şi sub îndrumarea mea. Astfel, am
realizat un tabel de înscriere pe care l-am afişat pe panoul

clasei din holul şcolii unde părinţii doritori îşi pot nota
opţiunea asupra zilei şi chiar asupra activităţii dorite. Prima
activitate de genul acesta s-a desfăşurat la ora de Arte vizuale
şi lucru manual, activitate condusă de cea mai îndrăzneaţă
mămică înscrisă pe tabel, Alina Precup, mama Yasminei.
Împreună cu copiii au încercat realizarea unui om de zăpadă din
pahare de unică folosinţă. Activitatea a debutat cu ghicitori,
învăţarea unei poezioare şi chiar audierea unui cântecel despre
omul de zăpadă. Apoi s-a trecut la explicarea procedurii de lucru,
iar copiii s-au pus pe treabă şi au lucrat cu mare drag, tocmai
pentru că erau îndrumaţi de o mămică, altceva decât erau ei
obişnuiţi zi de zi. S-au simţit în largul lor, aveau la
dispoziţie două persoane care să-i ajute şi cu care să
comunice.
Dacă vorbim de corespondenţă şcolară, clasa care o conduc a
demarat o astfel de corespondenţă cu o clasă din Timişoara,
corespondenţă care le permite micilor elevi o deschidere spre
socializare, şi-au făcut prieteni noi de la care află multe
lucruri interesante şi inedite. A permis crearea unei legături cu
altă clasă din alt mediu geografic, lărgeşte câmpul de relaţii
afective care intră astfel în câmpul vieţii şcolare. Elevii
devin critici asupra producţiilor corespondenţilor ceea ce atrage
implicit exigenţa în realizarea corespondenţei. Ultima scrisoare
primită a fost o adevărată monografie a oraşului Timişoara
realizată într-o manieră inedită, ceea ce a atras interesul
copiilor, dar şi dorinţa de a-şi perfecţiona realizarea
produselor proprii. Deja se gândesc sub ce formă vor realiza
răspunsul la scrisoare, să fie mai interesantă ca cea a
prietenilor de departe. Consider că activităţile generate de
această corespondenţă sunt funcţionale, generează învăţarea

şi favorizează punerea în practică a numeroase tehnici: ancheta
documentară, cercetări, jurnalul şcolar. Această tehnică nu
este o activitate care o facem în plus, este motorul vieţii clasei
şi implică un alt mod de viaţă: trebuie emise noi idei,
confruntate puncte de vedere, luate decizii, împărţite sarcini.
Activităţile determină astfel noi structuri. Rolul nostru, al
cadrului didactic este foarte important. Trebuie să manifestăm
exigenţă în ceea ce priveşte prezentarea prin neacceptarea a
ceea ce nu este bine scris sau neterminat. Copilul trebuie să
înveţe să fie critic cu el însuşi şi să înveţe să-l
respecte pe celălalt. De asemenea, trebuie să manifestăm
exigenţă privind ritmul schimburilor pentru reciprocitate, şi
evitarea decalajelor. Nicio scrisoare nu rămâne fără răspuns.
La primirea scrisorii, afişez scrisoarea, apoi o citesc cu voce
tare şi imediat apar întrebările. De aici rezultă pistele de
lucru, proiectele de cercetare sau anchetele. Corespondenţa
şcolară este un mijloc de a induce comportamente pozitive:
rigoare, atenţie, socializare, autonomie, responsabilizare,
perseverenţă datorită activităţilor puternic motivate
desfăşurate de elev. Prin corespondenţă deschidem ferestrele
clasei, lăsând să pătrundă aici plăcerea de a citi, a scrie,
de a-l descoperi pe partenerul de aproape sau de departe.
„Înainte de toate cultivăm dorinţa internă de a comunica cu
alte persoane, cu alţi copii, mai ales dorinţa de a-şi face
cunoscute gândurile, sentimentele, visurile, speranţele. Prin
urmare va fi pentru copil o modalitate naturală de a învăţa, la
fel cum se învaţă mersul.”, spunea Freinet.
Ieşirea şcolară are importanţă şi valoare
instructiv-educativă foarte mare. Acţiunea aceasta contribuie la
dezvoltarea simţului de observaţie al copiilor, a interesului

pentru studiul natură. De asemena contribuie şi la lărgirea
cunoştinţelor, întregeşte efectul instructiv - educativ al
activităţii didactice, realizând în acest mod, legătura dintre
teorie şi practică. Activităţile în natură stimulează
curiozitatea de a descoperi noi lucruri, dezvoltându-se dorinţa de
călătorie în scopul cunoaşterii. Prin aceste ieşiri, pe plan
afectiv, se trezesc sentimente de preţuire şi ataşament faţă de
natură. Apoi, ieşirea şcolară dezvoltă la copii, spiritul de
prietenie, de voinţă, disciplină. Această acţiune didactică
trebuie bine pregătită, după un plan ce cuprinde trei etape, şi
anume: pregătirea teoretică (se stabileşte tematica şi
obiectivele, itinerariul), desfăşurarea propriu-zisă şi
evaluarea acesteia la întoarcerea la şcoală. Alternativa
educaţională Freinet, prin modul în care îşi derulează
activitatea instructiv-educativă, aduce însemnate beneficii
elevilor în ceea ce priveşte adaptarea pedagogică, relaţională,
normativă, dar şi în ceea ce priveşte potenţialul creativ al
acestora. Chiar dacă este cert faptul că alternativa
educaţională nu poate atinge o extindere impresionantă la nivelul
sistemului de învăţământ din ţara noastră, raportat la
clasele tradiţionale, considerăm extrem de utilă aplicarea la
nivelul învăţământului tradiţional a unor aspecte specifice
activităţii instructiv-educative în cadrul alternativei
educaţionale Freinet tocmai pentru a veni în sprijinul unei mai
bune integrări a elevilor la nivel pedagogic, profesional şi
social.

Valențe formativ-educative ale excursiilor și drumețiilor

Lucreția Ardelean
Scoala Gimnaziala "A. Iancu" Halmasd, Salaj, Halmasd

VALENȚE FORMATIV-EDUCATIVE ALE
EXCURSIILOR ȘI DRUMEȚIILOR

În cadrul activităților extraşcolare un loc din ce în ce mai
însemnat îl au excursiile și drumeţiile, deoarece exercită o
influneță formativ-educativă variată și multiplă asupra
elevilor. În afară de lecţia ţinută în clasă,

învăţământul geografiei dispune şi de alte două
posibilităţi de amplificare şi aprofundare a cunoaşterii naturii
- drumeţiile şi excursiile -.
Drumeţia se desfăşoară în spaţiul geografic apropiat de
şcoală, în mediul natal cunoscut parţial de copii. Când vrem
să aprofundăm a temă de geografie, ca de exemplu “Punctele
cardinale”, “Orientarea în natură”, “Formele de relief”,
organizăm o vizită într-un loc adecvat, cunoscut şi studiat de
învăţător mai înainte, şi alegem o zi frumoasă pentru
efectuarea vizitei în natură. Excursia ne oferă posibilităţi de
cunoaştere a spaţiului parcurs în integralitatea lui. Ea are un
caracter de studiu geografic, istoric, literar, etnografic,
întrucât îi punem pe elevi în situaţia de a studia diversitatea
spaţiului geografic şi intervenţia activă a omului în acest
spaţiu. Ca atare posibilităţile de studiu oferite de excursie
sunt mult mai mari întrucât conduc la descoperirea de cunoştinţe
din domeniul geografiei, literaturii (muzee, casele memoriale),
istorie (cetăţi, locuri istorice), artei (muzee, monumente, artă
arhitectonică), botanică (flora şi fauna specifică unor
regiuni), economică (surse şi valori economice într-o zonă) etc.

Drumeţiile şi excursiile de scurtă durată (de la 2-3 ore, până
la o zi) se desfăşoară în cadrul orizontului local şi îşi
aduc o contribuţie însemnată la cunoaşterea şi îndrăgirea
acestora. Prin orizont local înţelegem mediul apropiat în cadrul
căruia elevul face cunoştinţă directă cu natura şi viaţa.
Astfel de activităţi au desfăşurat cadrele didactice de la
Şcoala Primară Cerişa, comuna Halmăşd, judeţul Sălaj în
primele săptămăni ale acestui şcolar, având drept scop,
colectarea materialelor naturale: frunze, pietre, castane, ghinde

ş.a. Tot ce am văzut şi am adunat, vom valorifica pe parcursul
anului şcolar în cadrul lecţiilor de: arte vizuale și
abilități practice, limba şi literatura română, ştiinte ale
naturii, istorie, geografie. Am redat în desenele noastre peisaje
din orizontul local, iar cu desenele mai reuşite am organizat o
mică expoziţie. Cu o parte din materialele colectionate am
realizat o machetă a toamnei şi mai multe lucrări ce redau
aspect din acest anotimp. În orele de comunicare elevii vor
alcătui compuneri despre “locul cel mai drag” în care vor
reflecta farmecul locurilor natale.
Cunoaşterea temeinică şi multilaterală a mediului
înconjurător, apropiat are mare importanţă pentru formarea
primelor noţiuni despre natură şi societate, îmbogăţind
treptat conţinutul lor prin studiu, experienţă şi prin contactul
direct cu el.
Acest gen de activități ajută la însuşirea de către elevi a
unor noţiuni cuprinzătoare, clare şi precise despre mediul
înconjurător, determină dezvoltarea sentimentelor de dragoste
faţă de locurile natale şi contribuie la formarea unor priceperi
şi deprinderi practice necesare în viaţă.
Pentru şcolarii mici cunoaşterea orizontului local unde îşi
trăiesc copilăria, reprezintă temelia însuşirii cunoştinţelor
geografice, bilogice, arhitecturale, istorice, folclorice şi
literare, constituind izvorul nesecat de impresii care favorizează
dezvoltarea sentimentelor ecologice, patriotice, culturale etc.
Ţinutul natal este pentru copil imaginea concretă a patriei
redusă la dimensiuni accesibile: “Patria e casa noastră/ Şi
grădina şi livada”, unde vede şi intuieşte toate simţurile,
munca şi preocupările oamenilor din trecut şi prezent, pentru
a-şi face viaţa mai uşoară şi mai fericită.

Am constatat că în urma unei drumeţii sau a unei excursii
reuşite, elevii câştigă mai mult decât în cea mai reuşită
lecţie ţinută în clasă. Pe lângă jocurile organizate,
cântecele care ne-au însoţit în tot timpul excursiilor, au
făcut să ne simţim foarte bine.
În drumeţiile organizate în împrejurimile satului am colindat
dealurile şi pădurea din apropiere, am ocrotit natura, am căutat
să nu-i strivim nimic din ce are ea mai frumos, făcând să
creştem copii buni, adevăraţi ocrotitori şi apătători ai
plantelor şi animalelor , buni ecologişti.
În plimbările şi drumeţiile noastre i-am întâlnit şi pe unii
părinţi la locurile de muncă. Le-am văzut preocupările şi am
admirat munca plină de pasiune. I-am văzut la munca câmpului şi
prin discuţii adecvate am scos în evidenţă faptul că, pentru a
avea pe masă pâinea şi cele necesare traiului zilnic, părinţii
trudesc pe frig, ploaie, ori soare dogoritor, iar copiii trebuie să
îi ajute fiecare după puterile lui. Elevii au spus cum își
ajută părinții în timpul liber la treburile gospodărești:
ducându-le un vas cu apă, adunând buruienile din culturi sau
chiar recoltele de pe câmp, îngrijind un frate mic, ajutând-o pe
mama sau bunica la pregătirea mesei sau în timp ce părinţii sunt
la munca câmpului, îngrijind bobocii şi puii din gospodărie etc.
Pe unii părinţi i-am găsit păstorind turma de oi pe dealurile
din împrejurimi. Am discutat despre această îndeletnicire, am
arătat vechimea pe aceste locuri și am prezentat foloasele pe care
ni le aduce oieritul. Pe alţi părinţi i-am găsit scoţând
piatră sau nisip din carierele din apropiere. Am discutat despre
munca grea a părinţilor pentru a construi case frumoase şi
spaţioase pentru copiii lor, ajungând la concluzia că pentru tot
ceea ce fac ei, părinţii, trebuie să-i iubim, să-i preţuim,

să-i ajutăm şi să-i respectăm.
Cu această ocazie am încercat să dezvoltăm elevilor anumite
concepte ecologice. Astfel, am urmărit atingerea unui nivel de
conştiinţă şi atenţie faţă de mediu şi problemele sale,
dezvoltarea capacităţii de a observa şi alege stimulii,
prelucrarea, perfecţionarea şi extinderea percepţiilor nou
formate, legate de mediu şi folosirea acestor noi calităţi în
diferite situaţii. Elevii au înţeles astfel modul de
funcţionare, de apariţie a problemelor legate de mediu şi
rezolvarea acestor probleme participând la acţiuni de: plantarea
florilor în ghivece, îngrijire a spaţiilor verzi, a curţii
şcolii, a spaţiului din împrejurul locuinţelor, a malurilor
văii ce străbate satul Cerişa etc. Ei şi-au însuşit un set de
valori şi au manifestat grijă pentru mediu, formându-şi o
motivaţie şi o dorinţă pentru a participa la acţiuni menite să
îmbunătăţească starea mediului. De asemenea, şcolarii au fost
sprijiniţi pentru a-şi forma şi dezvolta abilităţi necesare
identificării şi investigării problemelor de mediu şi în scopul
participării lor la rezolvarea acestor probleme. Şi nu în ultimul
rând, au fost ajutaţi să-şi însuşească capacitatea de a
folosi cunoştinţele şi abilităţile căpătate, în luarea unor
decizii bine gândite, pozitive pentru rezolvarea problemelor de
mediu.
Pentru a putea realiza obiectivele educaţionale propuse, am avut
în vedere: respectarea particularităţilor de vârstă şi
individuale ale elevilor, gradul de pregătire
instructiv-educativă, rezultatele obţinute la învăţătură şi
purtare, stilul intelectual de lucru, raportul dintre elevi şi
învăţători, cât şi gradul realizării unităţii de acţiune a
tuturor factorilor educaţionali (colectiv de cadre didactice,

familie, comunitate etc.)

Prof. înv. primar – Ardelean Lucreția

Școala Primară Cerișa – județul Sălaj

Valorificarea activităţilor extracurriculare în ciclul primar

onaci mariana
Liceul de Arta "Ioan Sima" Zalau, Salaj, Zalau

Prof. înv. primar Onaci Ana-Mariana
Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău

Valorificarea activităţilor extracurriculare în ciclul primar

Ca parte integrantă a procesului instructiv-educativ,
învăţământul primar asigură însuşirea elementelor
fundamentale ale cunoaşterii, îndeplinind un rol decisiv în

procesul formării personalităţii umane.
Ţinând cont de preocuparea constantă pentru creşterea
eficienţei actului educaţional şi de accentul care se pune pe
asimilarea valorilor şi transpunerea lor în acte de conduită, pe
participarea, dezvoltarea şi schimbarea care să asigure afirmarea
capacităţii de adaptare rapidă la cerinţele societăţii, putem
vorbi despre importanţa educaţiei extracurriculare.
Funcţia principală a învăţământului primar a fost
dintotdeauna funcţia instrumentală, aceea de a dota copiii cu
"instrumentele elementare de muncă intelectuală": citit, scris,
socotit. Cu timpul, la acestea s-au adăugat şi alte capacităţi:
de a observa, de a analiza, de a sesiza esenţialul, etc. Toate
acestea se realizează prin activităţile la clasă, prin
curriculum obligatoriu. În sprijinul acestor activităţi, vin
însă activităţile extracurriculare, acele activităţi în afara
orelor de clasă, care, dacă sunt bine organizate şi îndrumate,
susţin, întregesc, leagă de practică activităţile de la
clasă. De ce vin cu plăcere elevii la activităţile din afara
clasei? Ele se desfăşoară fără catalog, fără calificative, nu
este obligatorie participarea, relaţia dascăl- elev este mai
degajată, dispare teama, monotonia, manifestările copiilor pot fi
naturale.
Educaţia extracurriculară îndeplineşte anumite funcţii
specifice: funcţia de loisir (de petrecere plăcută a timpului
liber), funcţia social-integrativă (prin relaţiile interpersonale
şi de grup cu care le prilejuieşte cultivând solidaritatea şi
cooperarea), funcţia formativă (interiorizarea valorilor morale,
estetice şi spirituale), funcţia vocaţională (face posibilă
relevarea şi dezvoltarea aptitudinilor personale ale elevilor).
Iată câteva forme şi activităţi extracurriculare:

1). Virtuţile serbărilor şcolare - vocaţia de învăţător, de
dascăl în general, presupune aptitudini şi capacităţi
intelectuale, dar şi un foc sacru venit să contopească aceste
calităţi în folosul celor încredinţaţi spre formare. Dascălii
au fost şi au rămas veritabili misionari ai neamului, trimişi în
toate colţurile ţării să semene lumina. Ei continuă şi
tradiţia de a organiza serbări şcolare care vor rămâne, peste
vremuri, momente de bucurie sufletească, prilej de manifestare
inedită şi nestingherită a valenţelor native ale copiilor în
faţa părinţilor, admiratori emoţionaţi. O serbare face şi
celelalte activităţi de la clasă mai productive pentru că
într-o serbare se împletesc fructuos cunoştintele de la diferite
obiecte şcolare, ce îmbogăţesc şi nuanţează viaţa lor
afectivă, stimulează apariţia unor sentimente neîncercate sau le
dezvoltă pe cele mai slab manifestate anterior. Experienţa a peste
20 ani de activitate în mijlocul copiilor mi-a întărit
convingerea că serbările şcolare au un caracter stimulator atât
pentru micii artişti, cât şi pentru părinţii lor. Am explicat
în momente oportune cu tact şi cu răbdare motivul şi sensul
serbării, am antrenat părinţii în pregatirea acestor
manifestări deosebite (ex. confecţionarea de costume, măşti),
iar copiii au fost stimulaţi să participe activ fiecare primind
rolul potrivit preferinţelor şi talentului său.
Cu fiecare generaţie am căutat să descopăr şi să cultiv
talentele copiilor, ritmul, graţia, armonia, mişcarea, găsind
pentru fiecare un rol, locul într-o anumită formaţie (dans
modern, grup vocal, dramatizări).
Orice serbare şcolară presupune din partea dascălului un efort
suplimentar pentru ca trebuie îndrumat fiecare pas, trebuie
urmărită fiecare mişcare, trebuie suficiente repetiţii unde să

domnească buna înţelegere, dar şi disciplina şi rigurozitatea
necesară.
În şcoala noastră , există tradiţia organizării serbărilor
la sfârşit de an şcolar, la sfârşit de ciclu, a unor evenimente
istorice sau a unor sărbători religioase: "Serbarea abecedarului",
"Bun rămas, învăţătoare dragă", "Un ghiocel pentru mama", "Hai
să dăm mână cu mână" , "Colindăm, colindăm", etc..
Conducerea şcolii acordă sprijinul necesar acestor manifestări,
încurajează şi stimulează micii artişti. Mergând cu copiii pe
scenă, am remarcat că acel contact cu publicul trezeşte în
sufletul copiilor dorinţa de a învinge dificultăţile, de a-şi
stăpâni timiditatea, de a trăi bucuria reuşitei. Renunţarea la
serbări înseamnă sărăcirea vieţii sufleteşti a copiilor,
privarea lor de sentimente şi emoţii estetice de neînlocuit.
2). Excursiile şi drumeţiile creează posibilitatea adâncirii,
completării şi sistematizării cunoştintelor însuşite la orele
de curs. Confruntarea cunoştinţelor teoretice cu realitatea vie
aflată în natură creează posibilităţi multiple de a forma
reprezentări reale asupra fenomenelor studiate la ştiinţe,
istorie, geografie. Cu ocazia excursiilor, participarea activă,
personală a elevilor la observarea fenomenelor naturii are o
valoare deosebită pentru motivaţia pozitivă a învăţării prin
bucuria descoperirii personale ce o încearcă ei în procesul
cunoaşterii fenomenelor studiate. Drumeţiile şi excursiile
trebuie să se desfăşoare cu deosebită grijă pentru a determina
copilul să intre în natură ca într-un templu, evitând orice
profanare formându-le astfel deprinderi de a preveni poluarea de
orice fel, murdărirea izvoarelor, a pajiştilor cu resturi
menajere, distrugerea comorilor din peşteri, deteriorarea
rezervaţiilor.

În excursiile făcute la Gradina Botanică Jibou, Gradina
Botanică Cluj-Napoca, Gradina Zoologică Baia Mare, Peştera
Urşilor, la Praid, la Muzeul de Mineralogie Baia Mare, la casele
memoriale George Coşbuc, Ion Creangă, la muzeele istorice, etc.,
copiii noştri au putut aprofunda cunostinţele despre tainele
vieţii, şi-au putut forma şi cultiva sentimente de respect şi
preţuire pentru: flora, fauna, minerale, stalactite şi stalagmite
şi alte aspecte interesante din natură. Tot cu ocazia drumeţiilor
am sensibilizat copiii asupra grijii ce trebuie să o aibă pentru
protejarea pădurilor împotriva incendiilor. Nu sunt lipsite de
importanţă nici înregistrarea unor date din natură, a unor
obiceiuri din viata păsărilor şi a altor animale, ele contribuind
la dezvoltarea conduitei ecologice
3) Lectura în afara clasei - mijloc de educaţie pentru copii
Orice lectură este în mod fundamental un proces de învăţare.
Orice lectură, orice carte citită conţine în ea un mod complex
constituit din trei tipuri de elemente specifice: de cunoaştere, de
apreciere şi practice - prin toate trei realizându-se
învăţarea. Aşadar, a citi înseamnă a cunoaşte mai mult, a
învăţa mai bine, a putea mai târziu să te autoinstruieşti.
De-a lungul timpului am căutat mereu răspuns la întrebări care
framântă un dascăl, ca deschizător de drumuri spre cunoaştere:
a) Insistăm suficient, folosim metode adecvate astfel încât
elevii noştri să-şi însuşească corect limba română?
b) Urmărim şi corectam sistematic, zi de zi, oră de oră
exprimarea şi scrierea elevilor noştri?
c) Sădim în sufletul lor dragostea pentru limba română?
d) Îi stimulăm atunci când realizează progrese remarcabile?
e) Reuşim să-i învăţăm pe elevi cum sa înveţe, cum să
folosească manualul, cum să se autoverifice, în vederea

preîntâmpinării eşecului şcolar?
Un rol deosebit l-a avut înfiinţarea bibliotecii clasei, care s-a
îmbogăţit prin cărţile aduse de elevi, iar rolul de bibliotecar
a fost îndeplinit, pe rând, de elevii care au obţinut rezultate
foarte bune la citit, la povestit, la recitat.
Gustul pentru citit se formează de-a lungul anilor. Odată
consolidat, devine o necesitate pe viaţă. Important este ca
dascălii să orienteze, să îndrume şi să selecteze lectura
suplimentară. Alegerea unei lecturi potrivite capătă, în cazul
cititorului copil, o importanţă vitală. De aceea, am afişat în
clasă lectura suplimentară ce poate fi citită pe parcursul anului
sau în vacanţe.
Organizarea unor activităţi în biblioteca şcolii (diafilme,
diapozitive) au condus elevii înspre carte, înspre lectură,
înspre un mediu intelectual în defavoarea plictiselii, în
defavoarea străzii, în defavoarea unor emisiuni la T.V. care nu au
nimic în comun cu procesul instructiv-educativ.
Azi, când ne aflăm într-o luptă continuă cu adversari foarte
puternici (filme, publicaţii de toate "tipurile"), şcoala trebuie
să vină cu activităţi extrastraşcolare multiple care să umple
timpul elevilor din afara şcolii.

BIBLIOGRAFIE

1. Calota R. şi colab. 1995, Ghid pentru activitatea educativă,
EDP, Bucureşti
2. Călugăru D. coord. 2004, Dirigenţia şi consilierea. Ghid
metodologic Editura "Gheorghe Alexandru", Craiova
3. Creţu C. 1998, Curriculum diferenţiat şi personalizat,

Editura Polirom Iaşi
4. Ionescu M. Radu I. coord. 2001, Didactica Modernă, Editura
Dacia, Cluj-Napoca
5. Jinga I. 1999, Învăţarea eficientă, Ed Aladin, Bucureşti
6. MarcuV., Orţan F. 2003, Managementul activităţilor
extracuriculare, Editura Universităţii din Oradea
7. Stuparu A. 1992, În ajutorul diriginţilor şi
învăţătorilor, Editura Eurobit, Bucureşti

Utilizarea metodei mozaicului în predarea lecţiilor de geografie

Nicolae Irimia
Scoala Gimnaziala Nr.2 Cochirleanca, Buzau, Cochirleanca

UTILIZAREA METODEI MOZAICULUI ÎN PREDAREA LECŢIILOR DE GEOGRAFIE

Prof. Irimia Nicolae
Şcoala Gimnazială Cochirleanca, Judeţul Buzău

Metodele activ-participative sunt extrem de eficiente în predarea
lecţiilor de geografie, prezentând numeroase valenţe formative.

Dintre acestea, metoda mozaicului poate fi aplicată, mai ales, în
predarea lecţiilor de geografie de clasa a VI-a şi a VII-a, unde
se discută despre statele Europei şi ale continentelor
extraeuropene. Această tehnică are ca scop învăţarea prin
cooperare, în grupuri mici, a unor conţinuturi variate.
Utilizarea acestei metode are multe avantaje pentru elevi. Ei sunt
puşi în situaţia să descifreze singuri mesajele existente
într-un text, să le organizeze într-o formă accesibilă
colegilor şi să le prezinte acestora.
Elevii învaţă să colaboreze pentru ca toţi membrii grupului să
reuşească să înveţe şi să realizeze obiectivele propuse de
profesor. Pentru dezvoltarea personalităţii elevilor este
valoroasă asumarea responsabilităţii individuale, dar şi a celei
de grup.
Pentru exemplificare voi detalia scenariul unei lecţii de geografie
la clasa a VI-a, în care am folosit această metodă modernă. Tema
lecţiei a fost „Franţa – caracterizare fizico –
geografică”.
Primul pas a fost constituirea grupelor de lucru cooperative.
Există mai multe variante de formare a grupelor. De exemplu, elevii
numără până la patru, de mai multe ori, iar la final se
formează grupa 1 (cei care au rostit cifra 1), grupa 2 (cei care au
spus 2) ş.a.m.d. O altă variantă este folosirea bileţelelor cu
numere de la 1 la n, în funcţie de numărul de grupe dorit. Apoi,
elevii se grupează după numărul extras din urnă. De asemeni,
elevii pot număra până la 4 şi se formează prima grupă, apoi
următorii elevi numără şi ei până la 4, formând a doua grupă
ş.a.m.d.
Personal, folosesc mai mult a treia metodă de grupare. La lecţia
despre Franţa am împărţit elevii în 4 grupe cooperative.

Al doilea pas a fost constituirea grupelor de experţi, reprezentate
de elevii care au rostit acelaşi număr la crearea grupurilor
cooperative. Cele patru grupe de experţi au avut sarcini de lucru
diferite. Astfel, grupa 1 a avut de citit, analizat şi sistematizat
cunoştinţele despre aşezarea geografică a Franţei şi despre
vecinii acestui stat european.
Grupa 2 s-a ocupat de relieful Franţei, iar grupa 3 de climă,
vegetaţie şi faună. Grupa 4 a analizat harta, identificând şi
descriind principalele fluvii şi lacuri.
Experţii au studiat împreună textul din manual, hărţile din
manual şi atlase, au clarificat toate aspectele fizico-geografice,
au extras ideile principale. De asemeni, aceştia au gândit
modalităţi adecvate de predare a conţinuturilor esenţiale,
precum şi modalităţi de a verifica înţelegerea acestora de
către colegii din grupurile cooperative. Astfel, fiecare elev a
devenit expert în subiectul discutat în grupul său de experţi.
Atunci când a fost nevoie, am intervenit în discuţiile
experţilor, pentru a clarifica anumite noţiuni şi pentru a
asigura înţelegerea corectă a subiectului analizat.
Al treilea pas a fost revenirea fiecărui elev în grupa
cooperativă iniţială şi predarea conţinuturilor aprofundate.
Astfel, elevii care s-au ocupat de aşezarea geografică şi vecinii
Franţei au stabilit poziţia în vestul Europei şi vecinii: la
nord Belgia, Luxemburg şi Marea Mânecii, la est Germania, Elveţia
şi Italia, la sud Marea Mediterană, Andorra şi Spania, iar la
vest Golful Biscaya.
Experţii care au analizat relieful Franţei au concluzionat:
există o varietate a formelor de relief, cele mai înalte forme
fiind munţii (Alpi, Pirinei, Jura, Vosgi, Cevenni, Masivul
Central), secondate de dealuri (Masivul Armorican) şi podişuri

(Ardeni, Lorena). Cele mai joase sunt câmpiile (Bazinul Parizian,
Bazinul Aquitaniei, Câmpia Camargue, Câmpia Alsaciei).
Referitor la climă, experţii au stabilit trei tipuri de climă:
temperat-oceanică în nord şi vest, temperat-continentală în est
şi mediteraneană în sud şi insula Corsica. Vegetaţia şi fauna
au fost corelate cu clima, menţionându-se foioasele în nord şi
vest şi pădurile mediteraneene (cedru, chiparos) în sud.
Experţii au grupat fluviile Franţei după locul de vărsare.
Astfel, în Marea Mânecii se varsă Sena, în Golful Biscaya ajung
Loire şi Garonne, în Marea Mediterană Ronul, iar în Marea
Nordului Rinul. S-au enumerat şi principalele lacuri (Leman,
Bourget, Grand-Lieu).
După comunicarea acestor aspecte fizico-geografice, fiecare expert
a primit întrebări de la colegii de grupă, acesta aducând
anumite clarificări. De exemplu, unul dintre experţi a fost
întrebat care este diferenţa dintre climatul oceanic şi cel
mediteranean. Acesta a răspuns că la climatul oceanic
precipitaţiile sunt bogate tot timpul anului, pe când la climatul
mediteranean sunt mai abundente iarna şi aproape lipsesc vara.
Pentru realizarea feed-back-ului, a venit rândul experţilor să
adreseze întrebări colegilor de grupă, pentru a se asigura că
textul a fost suficient de bine înţeles şi învăţat. S-au
adresat întrebări cu răspuns scurt, obiectiv (de exemplu „Cum
se numeşte fluviul care traversează Parisul?”), dar şi
întrebări cu răspuns deschis, subiectiv (de exemplu „Care sunt
trăsăturile climatului mediteranean?”).
Pentru ca toate informaţiile să fie transmise şi însuşite
corect, iar activitatea să decurgă fără dificultăţi în
grupurile de experţi şi în cele cooperative, am monitorizat
permanent acţiunile elevilor şi am intervenit, subtil, acolo unde

a fost nevoie.
La final, am realizat o evaluare individuală a elevilor, prin
completarea unui ciorchine cu trăsăturile fizico-geografice ale
Franţei (aşezare geografică, vecini, relief, climă, vegetaţie,
faună, ape). Ciorchinele s-a dovedit a fi şi un excelent mijloc de
recapitulare, sistematizare şi consolidare a cunoştinţelor
învăţate de elevi în cadrul lecţiei. Chiar şi cei mai puţin
motivaţi au participat activ la completarea schemei.
Metoda ciorchinelui facilitează dezvoltarea unor capacităţi
mentale (analiză, evaluare, comparare, sistematizare,
exemplificare, argumentare) şi stimulează formarea unor atitudini
şi capacităţi pozitive la elevi (spiritul critic, curajul de a
comunica ideile proprii etc.).
Revenind la metoda mozaicului, utilizarea acesteia în cadrul
lecţiei a prezentat multe avantaje. Elevii şi-au asumat
responsabilitatea sarcinilor de îndeplinit, au comunicat cu
ceilalţi în rezolvarea sarcinilor, s-au încurajat şi s-au
sprijinit reciproc. Dialogul între elevi a fost foarte valoros,
deoarece a dispărut teama de a pune întrebări şi de a răspunde
la ele.
În concluzie, recomand tuturor profesorilor de geografie folosirea
acestei metode moderne în cadrul lecţiilor referitoare la ţări,
regiuni geografice, unităţi de relief etc. Chiar dacă această
tehnică necesită mari resurse de timp, printr-o dozare economică
şi raţională se poate studia specificul unei ţări sau regiuni
geografice şi într-o singură oră de curs.

BIBLIOGRAFIE:

1. Dincă Cornelia, „Metodica predării geografiei”, Editura

DECESFERA Media, Bucureşti, 2011.
2. Dulamă Maria Eliza, „Modele, strategii şi tehnici didactice
activizante cu aplicaţii în geografie”, Editura Clusium,
Cluj-Napoca, 2002.
3. Ilinca Nicolae, Mândruţ Octavian şi colaboratorii, „Elemente
de
didactică aplicată a geografiei”, Editura CD Press,
Bucureşti, 2006.
4. Mândruţ Octavian, „Competenţele în învăţarea geografiei
– Ghid metodologic”, Editura Corint, Bucureşti, 2010.

Metode moderne folosite în cadrul orelor de Cultură Civică

Ioana Elisabeta Popescu
Scoala Gimnaziala Scoarta, Gorj, Scoarta

Autor Popescu Elisabeta,
Scoala Gimnaziala Scoarta

Metode moderne utilizate în interacţiunea educaţională
 Brainstormingul (sau asaltul de idei). Etimologic,cuvântul
brainstorming provine din limba engleză şi înseamnă „furtună
în creier”, aflux de idei, asalt de idei. Principiul după care

se ghidează este cantitatea generează calitatea. Conform acestui
principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este
necesară o productivitate creativă cât mai mare.Pentru derularea
optimă a acestei metode se pot parcurge următoarele etape:
• Alegerea temei si a sarcinii de lucru pentru grupuri de minim 10
persoane;
• Solicitarea într-un mod cât mai rapid,în fraze scurte si
concrete, fără cenzură, a tuturor ideilor - chiar trăsnite,
neobişnuite, fanteziste, aşa cum vin ele în minte legate de
rezolvarea de situaţii - problemă conturate. Se pot face
asociaţii în legătură cu afirmaţiile celorlalţi, se pot
prelua, completa sau transforma ideile din grup. Nu se vor admite
referirile critice sub nici un motiv. Nimeni nu are voie să facă
observaţii negative.
• Înregistrarea în scris a tuturor ideilor pe tablă sau pe
flipchart;
• Anunţarea unei pauze pentru aşezarea ideilor (de la 15 minute
până la o zi);
• Reluarea ideilor emise şi gruparea lor pe categorii, simboluri,
cuvinte-cheie, imagini care reprezintă posibile criterii;
• Analiza critică , evaluarea, argumentarea, contraargumentarea
ideilor emise anterior se poate realiza printr-o dezbatere la
nivelul clasei sau al unor grupuri mai mici;
• Selectarea ideilor originale sau a celor mai apropiate de
soluţii fezabile pentru problema pusa în discuţie;
• Afişarea ideilor rezultate în forme cât mai variate şi
originale: cuvinte, propoziţii, colaje, imagini, desene, cântece,
joc de rol.
 Graffiti- Este tot un brainstorming. Etape:
• Un grup primeşte un subiect, iar celălalt grup alt subiect.

• Fiecare grup notează ideile referitoare la subiectul primit.
• Apoi se schimbă subiectele între grupuri şi fiecare grup
completează cunoştinţele.
• Foile revin la grupurile iniţiale. Se analizează şi
sintetizează ideile în grup.
• Foile sunt afişate si prezentate de un reprezentant al
grupului.
Se poate realiza si cu ajutorul desenelor.
 Starbusting – explozia stelară – se aseamănă cu
brainstormingul. Etape: Profesorul propune elevilor o temă.
• Clasa este împărţită în grupe.
• Grupele formulează cât mai multe întrebări de tipul:
„Cine?” , „Ce?”, „Când?” , „Cum?”, „De ce?”
etc. Întrebările formulate iniţial pot genera alte întrebări,
mai complexe.
• După expirarea timpului acordat, fiecare grupă prezintă lista
de întrebări pe care a întocmit-o.
• Sunt evidenţiate întrebările mai interesante, se pot formula
chiar şi răspunsuri.
• Este apreciată activitatea desfăşurată de fiecare grupă.
 Ciorchinele -este o variantă de brainstorming neliniar care
stimulează găsirea conexiunilor intre idei. Poate fi utilizat
atât în evocare (faza de reactualizare a cunoştinţelor, de
captare a atenţiei şi de trezire a interesului) obţinându-se o
bună inventariere şi organizare grafică a cunoştinţelor
elevilor, cât şi în etapa de reflexie (recapitulare,
sistematizare a cunoştinţelor) evidenţiindu-se conexiunile dintre
idei. Etape:
• Se scrie un cuvânt/temă în mijlocul tablei sau al unei foi
de hârtie;

• Se notează toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele care le
vin în minte elevilor, în legătură cu tema respectivă în jurul
cuvântului din centru, trăgându-se linii între acesta şi
cuvântul iniţial;
• În timp ce le vin în minte idei noi şi le notează prin
cuvintele respective, elevii vor trage linii între toate ideile
care par a fi conectate;
• Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau
când s-a atins limita de timp acordată;
 Copacul ideilor.Este o metodă grafică, asemănătoare
ciorchinelui, diferit fiind modul de dispunere a ideilor sub forma
unui copac cu ramificaţii. Etape:
• Se scrie cuvântul-cheie într-un dreptunghi la baza paginii,
în partea centrală;
• Se notează ideile, făcând conexiuni între ele,
asemănându-se cu ramurile unui copac.
Este util în special pentru evidenţierea unor aspecte pozitive/
negative.
 Turul galeriei .Această metodă presupune evaluarea
interactivă şi profund formativă a produselor realizate de
grupuri de elevi.Etape:
• Elevii lucrează în grupuri şi reprezintă munca lor pe foaie
de format mare sub forma unui afiş. Produsul poate fi: o
diagramă, o schemă,o reprezentare simbolică (printr-un desen sau
caricatură)etapele esenţiale surprinse în propoziţii scurte;
etc.
• Produsele sunt prezentate pe scurt întregii clase, elevii
explicând semnificaţia şi răspunzând la eventuale întrebări.
• Afişele sunt expuse pe pereţi. Lângă fiecare afiş se va
lipi o foaie goală pe care sa se poată scrie cu markere sau

creioane colorate.
• Profesorul va solicita grupurilor de elevi să se oprească în
fată fiecărui afiş , să-l discute şi să noteze pe foaia
anexată comentariile, sugestiile şi întrebările lor.
• În final, grupurile îşi reexaminează propriile produse prin
comparaţie cu celelalte şi citesc ce a fost notat de colegii lor
pe foile anexate. Se poate continua cu un răspuns al grupului la
comentariile si întrebările din anexe.
 Metoda „6-3-5. Este o metoda care oferă elevilor
posibilitatea să se exprime în mod liber. Este tot un
brainstorming . Etape:
• Se formează grupuri de câte şase membri,fiecare primind câte
o foaie împărţită în trei coloane.
• Profesorul enunţă problema.
• fiecare din cei şase membri ai grupului notează trei idei
pentru rezolvarea problemei, câte una în fiecare rubrică.
• Fiecare participant transmite colegului din dreapta foaia şi o
primeşte pe cea a colegului din stânga, cele trei idei emise de
acesta fiind reluate şi îmbunătăţite, completate, modificate
sau prelucrate din prisma propriului punct de vedere. Urmează o
nouă deplasare a foilor de hârtie, apoi alta şi alta până când
foile trec pe la toţi ceilalţi cinci membri ai grupului.
• Liderul strânge foile.
• Profesorul împreună cu elevii realizează o evaluare a ideilor
obţinut
 Metoda „Phillips 6-6” Etape:Clasa se împarte în grupe
eterogene de câte şase elevi, care urmează să discute o temă
dată.
• Profesorul expune subiectul, explică scopul şi modul de
desfăşurare a activităţii.

• Fiecare grup desemnează un coordonator şi un purtător de
cuvânt.
• Cei şase membri ai grupului discută timp de şase minute,
făcând schimb de idei cu privire la tema propusă.
• Fiecare grup întocmeşte un raport pe baza ideilor expuse şi
apoi purtătorul de cuvânt îl prezintă în faţa tuturor.
• Animatorul sau purtătorii de cuvânt realizează o sinteză a
rapoartelor, stabilind soluţia finală, conform opiniei majoritare.
 Masa rotundă Elevii abordează o temă ale cărei părţi
componente au fost aprofundate de membrii grupului şi prezentate
rând pe rând. Etape:
• Profesorul anunţă tema ce va fi abordată.
• Se împarte câte o foaie de hârtie fiecărui grup.
• Fiecare membru al grupului notează câte o idee, pe rând,
până se epuizează toate. De preferinţă, fiecare membru al
grupului va folosi o culoare diferită.
Este important ca elevii să primească din partea
profesorului un feed-back la ideile pe care le-au scris.
 Scaunul intervievatului Această metodă se poate folosi în
cadrul reactualizării, în locul tradiţionalei conversaţii sau la
sfârşitul lecţiei, pentru realizarea feed-back-ului. Etape:
• În mod practic, se numeşte un elev care se aşează pe un
scaun în faţa clasei şi joacă rolul intervievatului.
• Colegii săi îi adresează întrebări, jucând rolul unor mici
„reporteri”.
Exemplu concret, pentru realizarea feed-back-ului în cadrul
lecţiei „Grupurile sociale- clasa a VII-a”, „reporterii”
pot pune întrebări de genul:- Ce înţelegi prin grup social?
- De câte feluri sunt grupurile sociale şi daţi exemple pentru
fiecare în parte?

- Care sunt relaţiile care pot să apară în cadrul grupurilor?
- Cum reacţionaţi când cineva din cadrul unui grup vă
agresează?
 Ştiu /vreau să ştiu / am învăţat Cu grupuri mici sau cu
întreaga clasă se trece în revistă ceea ce elevii ştiu deja
despre o anumită temă si apoi se formulează întrebări la care
se aşteaptă găsirea răspunsurilor în lecţie. Etapele metodei:
• Cereţi elevilor să formeze perechi si să facă o listă cu
tot ce ştiu despre tema ce urmează a fi abordată. În ac est timp
construiţi pe tablă sau flipchart un tabel cu următoarele
coloane: Ştiu/ vreau să ştiu/ am învăţat.
ŞTIU
Ce credem că ştim? VREAU SǍ ŞTIU
Ce vrem să ştim? AM ÎNVǍŢAT
Ce am învăţat?
• Cereţi perechilor să spună ce au scris şi notaţi în
coloana din stânga informaţiile cu care tot grupul este de acord;
• Solicitaţi elevilor o lista de întrebări care vor evidenţia
nevoile de învăţare ale elevilor in legătură cu tema abordată;
• Cereţi elevilor să citească textul;
• După lectura textului reveniţi asupra întrebărilor formulate
în prima coloană, constataţi la care s-au găsit răspunsurile in
text şi treceţi-le în coloana AM ÎNVǍŢAT;
• Puneţi elevii să compare ceea ce cunoşteau deja despre tema
abordată, tipul si conţinutul întrebărilor pe care le-au
formulat şi ceea ce au învăţat prin lecturarea textelor;
• Întoarceţi-vă la întrebările care au rămas fără răspuns
şi sugeraţi elevilor unde ar putea să găsească informaţii.
Întrebările fără răspuns pot fi folosite ca punct de plecare
pentru investigaţii personale;

• Cereţi elevilor să organizeze Informaţia cuprinsă în
coloana a treia în diferite categorii.
 Jurnalul cu dublă intrareEste o metodă prin care cititorii
stabilesc o strânsă legătură între text şi propria lor
curiozitate şi experienţă.Pentru a face un asemenea jurnal,
elevii trebuie să împartă o pagină în două, trăgând pe
mijloc o linie verticală. În partea stângă li se va cere sa
noteze un pasaj sau o imagine din text care i-a impresionat în mod
deosebit
 pentru că le-a amintit de o experienţă personală,
 pentru că i-a surprins,
 pentru că nu sunt de acord cu autorul,
 sau pentru că o consideră relevantă pentru stilul sau tehnica
autorului.
În partea dreaptă li se va cere să comenteze acel pasaj:
 De ce l-au notat?
 La ce i-a făcut să se gândească?
 Ce întrebare au în legătură cu acel fragment?
 Ce i-a făcut să-l noteze?
 De ce i-a intrigat?
Un astfel de jurnal cu dublă intrare poate fi astfel:

Fragment/paragraf semnificativ Comentarii/interpretări

 Metoda cadranelor. Activitatea se poate desfăşura
frontal,individual sau pe grupe. Este o modalitate de rezumare si
sintetizare a unui conţinut informaţional solicitând participarea
şi implicarea elevilor în înţelegerea acestuia. Subiectul poate
fi abordat din patru perspective.Etape:
• Se trasează pe tablă doua axe perpendiculare astfel încât

să apară patru cadrane.
• În fiecare cadran se vor nota conţinuturi informaţionale
având în vedere patru perspective.
• Se face sinteza conţinuturilor în final.
 Cubul.Metoda este folosită în cazul în care se doreşte
explorarea unui subiect,a unei situaţii din mai multe perspective.
Permite elevilor o abordare complexă si integratoare. Etape:
• Realizarea unui cub pe ale cărui feţe se scriu
cuvintele:descrie, compară, analizează, asociază, aplică,
argumentează.
• Anunţarea temei/subiectului pus în discuţie.
• Împărţirea grupului în şase subgrupuri, fiecare urmând să
examineze tema din perspectiva cerinţei de pe una din feţele
cubului,astfel:
- Descrie: culorile, formele, mărimile etc.
- Compară: Ce este asemănător? Ce este diferit?
- Analizează: Din ce este făcut? Din ce se compune? etc.
- Asociază: La ce te îndeamnă să te gândeşti?
- Aplică: Ce poţi face cu el? Cum poate fi folosit?
- Argumentează: pro sau contra şi enumeră o serie de
motive care vin în sprijinul afirmaţiei tale.
• Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte
grupe;afişarea pe tablă Bibliografie
• Popescu P.Ioana Elisabeta, Procesul de
predare-învăţare-evaluare în orele de Cultură Civică, 2016.
• Radu T. Ion, Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică
și Pedagogică, R.A., București, 2000.
• Ulieru Valentin Dogaru, Drăghicescu Luminiţa,Educaţie şi
dezvoltare profesională, Editura Scrisul Românesc,2011.

Cum comunicăm cu elevii pentru a obţine o activitate şcolară cât mai bună

Beatrix Negrea
Liceul "Regele Ferdinand" Sighetu Marmatiei, Maramures, Sighetu Marmatiei

Fiecare dintre noi ştie că noţiunea de comunicare umană are o
multitudine de forme pe care le folosim în functţie de vârsta
copiilor pe care-i educăm.
Eu sunt profesor de informatică la un liceu cu profil pedagogic
unde sunt elevi de toate vârstele, de la grădiniţă pană in
clasa a 12-a, unde pe lângă specializarea pedagogică mai există
şi matematică informatică şi filologie. Evident că formele de

comunicare pe care le folosesc sunt diferite, specifice vârstei
elevilor .
Prin diferitele forme de comunicare încerc să atrag elevii spre
disciplinele pe care le predau. Comunicarea umană cunoaşte o
multitudine de forme, diferenţiate in functie de mai multe
criterii. Cele pe care le folosesc se împart astfel:
1.In funcţie de partenerii implicaţi, comunicarea poate fi:
• Interpersonală- În această situaţie emiţătorul şi
receptorul sunt două persoane diferite. Este comunicarea care
operează cu mesaje transmise verbal, nonverbal şi paraverbal.
• în grup mic, esenţială pentru îndeplinirea unor obiective
cum ar fi: creşterea consensului, uniformitatea informaţiilor,
necesitatea ca subiecţii să-şi modifice poziţia în interiorul
grupului, ceea ce le-ar permite să experimenteze situaţii noi şi
să-şi exprime sentimentele.
2. În funcţie de statutul interlocutorilor, comunicarea poate
fi:
• verticală, cand interlocutorii au un statut inegal (de exemplu,
comunicarea profesor – elev);
• orizontală, in situaţiile în care partenerii comunicării au
acelaşi statut (elev – elev, profesor – profesor).
3. După codul utilizat, se poate vorbi de comunicare:
verbală, paraverbală, nonverbală, mixtă, fiind o combinare
de mesaje transmise verbal, paraverbal si nonverbal
4. In funcţie de finalitatea actului comunicării, vorbim de
comunicare:
• accidentală, apare in situaţiile în care emiţătorul se
abate de la scopul iniţial al comunicării, deturnându-l;
• subiectivă, apare din dorinţa, manifestată inconştient, de
descărcare nervoasă, de reechilibrare psihică;

5. În funcţie de capacitatea autoreglării, comunicarea poate
fi:
• bidirecţională, cu feed-back concomitent, emiţătorul şi
receptorul aflându-se în interacţiune directă.
6. După natura conţinutului, comunicarea îmbracă
următoarele forme:
• referenţială (vizează transmiterea unui adevăr ştiinţific
ce face obiectul expres al comunicării (de exemplu, comunicarea
didactică);
• operaţional - metodologică (urmăreşte înţelegerea
adevărului şi prezintă modul in care trebuie acţionat din punct
de vedere cognitiv, practic pentru a descifra adevărul transmis);
• atitudinală (comunicarea care pune în valoare mesajul,
situaţia comunicării şi partenerii implicaţi).
Dintre greşelile de comunicare care pot să apară amintim:
a) Tendinţa de a judeca, de a fi de acord sau nu cu
interlocutorul. Există persoane care sunt convinse că elevii vor
adopta un comportament adecvat numai dacă vor fi criticaţi sau
etichetaţi;
b) Oferirea soluţiilor, prin sfaturi sau intrebări adresate
într-o manieră agresivă, autoritară şi cu o tentă evaluativă;
c) Recursul la ordine care duc la scăderea stimei de sine a
elevilor;
d) Ameninţarea prin care se transmite mesajul clar că
persoana cu care se comunica va suporta consecinţele unui eventual
comportament neadecvat;
e) Moralizarea, prin formulări de tipul: „ar fi cea mai mare
greşeală dacă…” etc.;
f) Evitarea abordării unor probleme: „mai bine hai să
vorbim despre…”;

g) Impunerea propriilor argumente.
Specific materiei pe care o predau este faptul că folosesc ca
mijloc de comunicare la clasele mari Internetul pentru verificarea
anumitor teme sau lucrări pe care le primesc de la elevi pe
e-mail, comunicarea folosind grupul clasei la care sunt
dirigintă, comunicarea si dezvoltarea anumitor deprinderi folosind
calculatorul mai ales pentru dezvoltarea creativităţii la clasele
mici prin realizarea de desene în aplicaţia Paint sau de
prezentări Power Point, formarea deprinderilor de căutare a
informaţiilor folosind Internetul, dezvoltarea creativităţii
copiilor lucrând la anumite proiecte şi ceea ce este foarte
important lucrul în echipă.
Consider că a fi dascăl este în primul rând capacitatea de a
înţelege fiecare elev, capacitatea de a lucra diferenţiat cu
fiecare clasă folosind metode specifice vârstei elevilor şi acest
lucru se face numai printr- o comunicare cât mai bună.
Deasemenea consider că pentru îmbunătăţirea relaţiilor
dintre profesori-elevi, respectiv a relaţiilor elev-elev o mare
importanţă o are counicarea care are loc în timpul
activităţilor extraşcolare pe care ar trebui să le organizăm
cât mai des, prin care elevii se integrează mult mai uşor în
colectivele claselor, se realizează închegarea colectivului
clasei, de aceea consider că sunt foarte utile şi activităţile
din săptămâna Şcoala Altfel.

Creativitate în predarea disciplinelor biologice

doina sandu
Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" Onesti, Bacau, Onesti

Metode creative şi tehnici interactive de grup în predarea
disciplinelor biologice se pot clasifica astfel:
1. Metode de predare-învăţare interactivă în grup sunt: metoda
predării/ învăţării reciproce (Reciprocal teaching –
Palinscar), metoda Jigsaw (Mozaicul), metoda cubului, ştiu/vreau
să ştiu/am învăţat, organizatorul grafic, metoda piramidei.
2. Metode de fixare şi sistematizare a cunoştintelor şi de
verificare : harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map,
Conceptual map), matricele, lanţurile cognitive, scheletul de

peşte, diagrama cauzelor şi a efectului, tehnica florii de
nufăr.
3. Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii :
brainstorming, metoda nominală, explozia stelară, metoda
Pălăriilor gânditoare, studiul de caz, Phillips 6/6, tehnica
6/3/5, metoda Schimbă perechea, metoda Frisco, învăţarea prin
cooperare.
4. Metode de cercetare în grup : tema sau proiectul de cercetare
în grup, experimentul pe echipe, investigaţia de grup.
Voi prezenta în continuare cele mai interesante metode
şi care sunt aplicate cu succes in cadrul orelor de biologie și
anume:
Metoda predării/ învăţării reciproce (Reciprocal teaching –
Palinscar) – este o strategie instrucţională de învăţare a
tehnicilor de studiere a unui text ştiinţific, care are aplicare
în toate disciplinele. Mai întâi elevii sunt familiarizaţi cu
metoda, și li se prezintă detalii privind rolul profesorului pe
care îl interpretează , dup care la rândul său își va instrui
colegii. Metoda are la scop dezvoltarea comunicării elev – elev.
Avantajele acestei metode sunt:
• Metoda se poate desfăşura pe grupe sau frontal.
• Metoda predării-învăţării reciproce este centrată pe
patru strategii de învăţare folosite de oricine care face un
studiu de text pe teme ştiinţifice:
- rezumarea;
- punerea de întrebări;
- clarificarea datelor;
- prognosticarea;
Se pot propune două variante de desfăşurare a strategiei astfel:
1) Varianta numărul 1 (are aplicabilitate la gimnaziu):

Se oferă întregii clase, acelaşi text spre studiu. Clasa
este împărţită în 4 grupuri care corespund celor patru roluri,
membrii unui grup cooperând în realizarea aceluiaşi rol.
De exemplu grupul A este responsabil cu rezumarea
textului, grupul B face o listã de întrebări pe care le vor
adresa în final tuturor colegilor, grupul C are în vedere
clarificarea termenilor noi şi grupul D dezvoltă predicţii. În
final fiecare grup îşi exercită rolul asumat.
2) Varianta numărul 2 (se utilizează mai mult în clasele IX-XII):
Pentru textele mai mari se procedeazã în felul următor:
– se împarte textul în părţi logice;
– se organizează colectivul în grupe a câte 4 elevi;
– aceştia au fiecare câte un rol, după cum urmează:
1. rezumător (R);
2. întrebător (I);
3. clarificator (C);
4. prezicător (P);
– se distribuie părţile textului fiecărui grup în parte;
– echipele lucrează pe text, fiecare membru
concentrându-se asupra rolului primit. Trebuie precizat că pentru
a încuraja învăţarea prin cooperare, în cadrul unui grup mai
numeros, dar acelaşi rol poate fi împărţit între doi sau trei
elevi.
– în final fiecare grup află de la celălalt elev despre ce
a citit; membrii fiecărui grup îşi exercită rolurile,
învăţându-i pe ceilalţi colegi (din alte grupe) textul citit de
ei, stimulând astefel discuţia pe temele studiate, comunicarea
între ei;
Avantajele acestei metode sunt următoarele : este o
strategie de învăţare în grup, care stimulează şi motivează

elevii pentru dorința de cunoaștere ; ajută elevii în
învăţarea metodelor şi tehnicilor de lucru cu textul, tehnici de
muncă intelectuală, bazată pe observația directă pe care le
poate folosi apoi şi în mod independent; dezvoltă capacitatea de
exprimare,încrederea de sine, atenţia, gândirea cu operaţiile ei
(analiza, sinteza, concretizarea, generalizarea, abstractizarea) şi
capacitatea de ascultare activă ; stimulează capacitatea de
concentrare asupra textului de citit şi priceperea de a
selecţiona esenţialul și nu dezvoltă gândirea reproductivă.
Exemplu : Relaţii trofice în ecosistem-categorii
trofice
Grupa A
Materiale necesare : manualul de biologie, dicţionar, imagini cu
vieţuitoare din diferite ecosisteme, atlas ecologic.
Tipul activităţii-REZUMAREA
Cerinţe : citiţi cu atenţie textul de mai jos. Expuneţi ceea ce
credeţi cã este mai important din ceea ce aţi citit (se prezintă
un text în care se descriu categoriile trofice).
Grupa B
Materiale necesare: manualul de biologie, dicţionar, imagini cu
vieţuitoare din diferite ecosisteme, atlas ecologic.
Tipul activităţii-PUNEREA DE ÎNTREBĂRI
Cerinţe: citiţi cu atenţie textul de mai jos. Formulaţi apoi o
serie de întrebări despre informaţiile citite (se prezintă
acealaşi text în care se descriu categoriile trofice).
Grupa C
Materiale necesare : manualul de biologie, dicţionar, imagini cu
vieţuitoare din diferite ecosisteme, atlas ecologic.
Tipul activităţii-CLARIFICAREA
Cerinţe : citiţi cu atenţie textul de mai jos. Găsiţi termenii

necunoscuţi apelând la diverse dicţionare (se prezintă acelaşi
text).
Grupa D
Materiale necesare: la fel cu celelalte grupe.
Tipul activităţii-PROGNOSTICAREA
Cerinţe : citiţi cu atenţie textul de mai jos. Analizaţi în
grup imaginea prezentată în fişă.
Formulaţi apoi o serie de prediciţii referitoare la aplicaţiile
temei în practică.
Concluzii
În lucrarea de față am prezentat doar câteva dintre metodele
interactive care se pot aplica cu succes în predarea disciplinelor
biologice, dar cu adevărat, fiecare profesor, poate să-și
dezvolte și să-și creeze propria metodă de lucru la clasă în
funcție de interesul educabililor săi manifestat pentru disciplina
sa de studiu. Nu există un ,,manual” riguros în abordarea unor
metote și tehnici de predare- învățare-evaluare a tuturor
disciplinelor ci există creativitate și flexibilitate în
alegerea metodelor de utilizare la clasă. Eficiența si
feed-back-ul scontat depind în primul rând de abilitatea și
personalitatea fiecărui profesor de a interacționa cu clasa, de
modul cum colaborează cu clasa, dar, nu în ultimul rând depinde
de interesul pe care îl sădim, în rândul elevilor pentru
disciplina de studiu. A fi un bun profesor, înseamnă să îți
cunoști elevii și dorința lor pentru a cunoaște și asimila
necunoscutul științific!
Prof. Sandu Doina
Colegiul Tehnic ,,Petru Poni” Onești

Bibliografie

1.Lazăr V., Caprarin D., Metode didactice utilizate în predarea
biologiei, Ed.Arves,2008;
2.Ionescu, M., Radu, L, (coord.), Didactica modernă, Cluj-Napoca,
Dacia, 1995;
3.Iordache Ion și colab., Metodica predării-ivățării biologiei,
Iași, Ed.Solaris, 2004;
4.Pânișoară, I.O., Știinta învățăii. De la teorie la
practică, Polirom, Iași, 2005;
5.Tudor, V., Metodica predării biologiei la clasele V-VIII,
București, EDP, 1982.

Evaluarea, un factor-cheie pentru stimularea învățării

Sorina Calborean
Scoala Gimnaziala Nr.1 Viile Satu Mare, Satu Mare, Viile Satu Mare

Dacă la debutul lor ca educabili elevii primesc feedback exclusiv
de la educator/profesor, de-a lungul experienței lor educaționale
ei ajung să perceapă singuri dacă au atins obiectivele sau nu și
care le sunt limitele. Aceasta influențează mult încrederea în
sine ca și educabili și de asemenea încrederea lor în profesori
ca și furnizori de educație. Rolul crucial al profesorului în

acest punct este să îi ajute pe elevi să tragă concluziile
corecte și să facă tot posibilul să stimuleze motivația
elevilor pentru învățare.
O metodă utilă în acest scop este să folosească procesul de
evaluare și rezultatele lui în așa fel încât să ajute elevii
să devină mai încrezători în ei ca educabili. Acest lucru este
de obicei mai ușor cu elevii care au experimentat succesul de-a
lungul evaluărilor, decât cu cei care nu au atins succesul.
Insuccesul școlar, dacă nu este bine gestionat duce de cele mai
multe ori la pierderea încrederii în capacitățile proprii ale
elevilor și scăderea drastică a motivației pentru învățare.
Atunci când dorim ca evaluarea să influențeze în mod pozitiv
motivația elevilor pentru învățare, trebuie să luăm în
considerare anumite aspecte, cu atât mai mult cu cât evaluarea
este acea parte a procesului educativ care poate cel mai mult să
distrugă dorința elevilor de a învăța. Mai întâi, profesorii
trebuie să înțeleagă că modul în care transmit feedback-ul
este crucial pentru încrederea de sine a elevilor. Profesorii ar
trebui să joace un rol de încurajare și ar trebui să îi ajute
pe elevi să-și conștientizeze potențialul prin concentrarea pe
obiectivele învățării care sunt explicate clar acestora prin
crearea unor hărți cognitive care să facă progresul evident.
Pe de altă parte, ar trebui să îi ajute pe elevi să înțeleagă
că atunci când încearcă să își îmbunătățească
performanțele, la început, ar putea să nu aibă succes, dar că
acest fapt nu trebuie să reprezinte un motiv de descurajare. Uneori
performanța slabă sau lipsa performanței sunt inevitabile, dar ei
ar trebui să vadă dincolo de aceasta și să perceapă eșecurile
ca și un motiv să devină mai dornici de succes.
Un alt aspect important în ceea ce privește modul în care

evaluarea poate să crescă motivația elevilor pentru învățare
este rolul pe care elevul îl joacă în acest proces. Pentru ca
evaluarea să fie eficientă, elevii trebuie implicați în aceasta.
Acest fapt îi va ajuta să își dezvolte și alte abilități
utile învățatului, cum ar fi puterea de reflecție, gândirea
critică și conștiința de sine. Evaluarea centrată pe elev la
clasă conduce la implicarea elevilor în propria apreciere. Cu cât
mai mult vor simți că au control asupra propriei evaluări, cu
atât mai motivați vor fi să aibă un progres continuu, care este
perceput ca și succes. Jucând un rol dinamic în acest sens,
elevii vor deveni capabili să își dezvolte propriile mijloace
pentru a-și îmbunătăți învățarea.
Pentru a reuși să îi implice pe elevi în procesul de evaluare
profesorul trebuie să aibă în vedere câteva aspecte. În primul
rând, este foarte important ca elevii să fie informați încă de
la începutul procesului educativ asupra obiectivelor acestuia;
astfel, ei vor face tot posibilul să își dirijeze învățarea
spre atingerea acestora. Un alt aspect important pentru succesul
evaluării este ca elevii să fie informați asupra formatului pe
care îl va avea evaluarea. Ar trebui ca profesorii să aplice
modele de evaluări de-a lungul procesului de predare astfel încât
elevii să se obișnuiască cu acestea. De asemenea ar trebui ca
elevii să cunoscă criteriile conform cărora vor fi evaluați ca
să poată aprecia nivelul la care se ridică performanța lor.
Evidența progresului este, de asemenea, importantă pentru o
evaluare centrată pe elev. Această metodă încurajează elevii
să-și monitorizeze progresul de-a lungul timpului, inclusiv prin
aplicarea unor metode de autoevaluare. Autoevaluarea joacă un rol
vital în creșterea motivației elevilor pentru învățare.
Un alt aspect foarte important pentru succesul evaluării este ca

profesorul să puncteze periodic progresul/succesul elevilor.
Bineînțeles că asta nu înseamnă să fie trecute cu vederea
greșelile, ci, dimpotrivă, profesorii ar trebui să îi învețe
pe elevi să reflecteze asupra propriilor greșeli, pe care nu
trebuie să le perceapă ca eșecuri, ci ca aspecte care trebuie
îmbunătățite. O bună evaluare înseamnă atunci când elevii
reușesc să învețe din propriile greșeli și sunt capabili să
dezvolte o atitudine critică asupra propriei munci.
În sfârșit, pentru a face evaluarea mai eficientă și totodată
interesantă pentru elevi, profesorul are trebui să aplice cât mai
multe forme inovative de evaluare. Profesorii are trebui să își
adapteze strategiile de evaluare la interesele elevilor astfel
încât să mențină ridicat interesul acestora pentru învățare,
iar acest lucru nu se poate realiza decât centrând, pe cât
posibil, procesul de predare-învățare-evaluare pe elevi, aceștia
din urmă devenind ei înșiși parteneri în acest demers unitar.
Făcându-i pe elevi parteneri activi în propria lor evaluare putem
să îi încurajăm să-și dezvolte un simț al responsabilității
față de propriile lacune sau achiziții și să îi determinăm
să devină mai motivați să asimileze cunoștințe în vederea
atingerii obiectivelor învățării.
În concluzie, deși evaluarea descurajează de multe ori atât
profesorii cât și elevii, aplicată în mod constructiv, luând
în considerare aspectele mai sus menționate, ea poate deveni cel
mai puternic factor pentru stimularea motivație pentru învățare.
Prof. Sorina Călborean
Școala Gimnazială Viile Satu Mare

Căutând soluții

LIVIA ARMANU
Scoala Gimnaziala Nr.2 Piatra Neamt, Neamt, Piatra Neamt

Căutând soluții...
„Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va depăși
interacțiunea umană. Lumea va avea o generație de idioți”
(Albert Einstein).
În ultima vreme, în învățământul românesc, s-au luat multe
măsuri, parcă, pentru a ajunge la premoniția lui Einstein.
Veți spune: ce o interesează pe doamna asta, cine este ea să dea
sfaturi sau să facă observări și observații?
Voi răspunde, tot retoric, cu un citat din Steve Jobs: „Nu are
sens să angajezi oameni deștepți și să le spui ce să facă.

Angajezi oameni deștepți ca să-ți spună ei ce să faci”
(sursa www.unioncont.ro)
Stimați cititori ai acestor rânduri, este necesar să ne
implicăm, să dăm soluții. Soluții care se nasc din practica
zilnică la clasă. Noi, cadrele didactice, știm cu adevărat care
sunt verigile slabe în bunul mers al învățământului românesc.
Să nu fim nepăsători cu viitorul copiilor noștri!
Elevii sunt foarte atenți la drepturile pe care le au, speculează
și profită de acestea, unii, însă nu aveau nevoie de ele
fiindcă ei sunt disciplinați și silitori din conștiință și
bun-simț.
Este adevărat că nu există vreo țară care să fi descoperit
rețeta ideală de a face educație în școli. Totuși a lua, ce
este bun și adaptabil la nevoile prezentului nostru, s-ar putea! Ne
trezim de multe ori cu adevărate aberații în legislație sau în
ceea ce privesc documentele, cerințele către cadrele didactice.
Să nu se spună „nu avem bani” fiindcă multe lucruri bune pe
lumea această se fac fără bani, doar cu o bună gospodărire a
lor.
Multă vreme ministerul avea în titulatura sa doar cuvântul
„învățământului”, ceea ce induce ideea că educația nu are
ce căuta în școli. Degeaba avem tineri care cunosc tabla
înmulțirii și mai și câștigă premii și medalii la olimpiade
dacă nu sunt formați ca buni cetățeni, dacă nu li se pretinde
să dovedească în același timp trăsături de caracter absolut
necesare unei vieți civilizate. Li s-a inoculat ideea că a te
apleca să iei hârtia căzută sub bancă este o umilnță, că
există femei de serviciu care trebuie să măture. Da, doar că a
sta cu mizeria sub bancă până la ora 14 este o sfidare a vieții,
a colectivității. Tu, cadru didactic, nu ai voie să-i ceri acest

lucru, fiindcă apar voci ale părinților care îi susțin pe
elevi. Pentru mine acest lucru arată o lipsă de educație la
nivelul elevului pentru că acasă nu a fost învățat altfel în
familie.
Noul Statut al elevilor pune capac la multe lucruri. Anul acesta
toți copiii stau în ore cu telefoanele, mai mult sau mai puțin
ascunse în bancă, joacă jocuri cu mașini, muște etc. Nu sunt
atenți, habar n-au pe ce lume trăiesc, parcă îi trezești din
somn. Toate aceste distrageri de la actul predării, de la viața
reală, îi buimăcesc. Eu mă îngrozesc iar ei știu că nu am
voie să ridic tonul, să-i supăr în veun fel, să le pun note
mici. Doar ei au dreptul să jignească pe prfesor, să deranjeze
ora, să-i deranjeze pe colegii lor atenți și conștienți.
Indiferent câte reportaje se dau pe posturile TV, nu vor îndrepta
nimic în învățământ și educație fiindcă întotdeauna este
vinovat cadrul didactic. Câte umilințe a suportat cadrul didactic
până a izbucnit violent nu verifică nimeni. Și noi ne întrebăm
ce se vrea de fapt? Să dispărem, să fie aduși, cum sugera cineva
la un post de radio, profesori străini plătiți din fonduri
europene, deci să se facă mai multe economii pe seama unui sector
de viață absolut necesar!?
Se vorbește despre programe și manuale. Manualele de pe care se
lucrează acum la gimnaziu sunt vechi de douăzeci de ani, conțin
informații care nu mai corespund realității, adevărat! Aceste
manuale arată un lucru cel puțin ciudat: se spune că generația
acestor ani este mai inteligentă decât cea trecută, atunci cum se
explică că celor de acum trebuie să le pretindem să știe mai
puțin!? Programa este aerisită sau aerată? Uneori le spun
elevilor că pe mine m-ar jigni faptul că eu, generația nouă,
trebuie să fac mai puțin cu mintea mea decât generația „

expirată”.
Pe de altă parte, deși pentru un bagaj de cunoștințe diminuat,
copiii din toate ciclurile petrec prea mult timp în spațiul
școlii: fără aerul, fără spațiul, fără hrana necesare. Acest
timp ptrecut în spații închise îmbolnăvește copiii,
mulțumește părinții, nevrozează cadrele didactice.
Știu nu există libertate deplină, nu putem face cum și ce vrem,
măcar să ne facem iluzii. De aceea elevii ar trebui să aibă ore
obligatorii mai puține, program de doar patru ore pe zi, după care
să-și aleagă activități plăcute pe care să le desfășoare
în cluburi, sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate.
Cine are curiozitatea să cunoască viața din școli, ar trebui să
participe ca observator la cursuri măcar o săptămână, să
înțeleagă de ce elevii, profesorii sunt depresivi și agitați.
Citind cele scrise aici, unii vor comenta: ce să fac cu copilul,
dacă eu stau la serviciu zece ore?! Ce făceam și noi, cu cheia de
gât știam că avem de făcut teme, singuri, că trebuie să spăl
farfuria în care am mâncat, etc. Acum copiii sunt robotizați,
părinții nu au timp (culmea, sunt atâția părinți șomeri și
copiii n-au de cine să fie educați și îngrijiți!)
Elevii români nu înțeleg ce citesc! Așa este fiindcă nu citesc,
nu-și pun întebări, nu sunt curioși, în sensul bun al
cuvântului. Dacă citesc cerința unui exercițiu, și nu înțeleg
un cuvânt, ei nu caută sensul acestuia. Deși au tableta,
telefonul, internetul la îndemână!
Nu le place să facă mișcare, sunt aruncați în mașini
dimineața la venirea la școală și la plecarea de la școală.
Părinții discută cu ei doar ce notă au luat, ce-a zis
profesoarea de ..., fără a le povesti cât de mult are de lucru,
dar își va face timp să meargă la o alergare, o partidă de

fotbal (tată-fiu). Fetele, încă de la vîrste mici, seamănă cu
mamele lor, purtând bijuterii, coafuri, haine copiate. Normal că,
o profesoară pe care o doare sufletul, văzând aceste imitații
mignone, vrea să aducă o corectare, dar nu poate face acest lucru
fiindcă nu ai voie să te legi de felul cum arată un copil.
Nici tehnologia nouă nu este pe deplin apanajul noii generații,
sunt elevi care, rugați să-și redacteze temele la calculator,
habar n-au să folosească programul Word.
În schimb au sute de „prieteni” pe facebook. Ce înțeleg ei
prin prietenie este greu de înțeles.
Lipsa de organizare este o altă cauză a atmosferei stresante din
școli, nu știm când începe anul școlar, ne îndoim când se
termină, simulări peste simulări, concursuri cu sutele, hârtii
cât muntele.
Peste toate acestea lipsa de moralitate! Vorba aceea „o soțietate
fără prințipuri, va să zică că nu le are!”
Armanu Livia/Școala Gimnazială Nr 2 Piatra-Neamț

Nr. 34/2016

La acest număr au contribuit:
● Laura Dorca
● Florina Sofronie
● Cristina Ungureanu
● Antonela Mazalu
● Delia Torop
● Gabriela Claudia Osvald
● Lucreția Ardelean
● onaci mariana
● Nicolae Irimia
● Ioana Elisabeta Popescu
● Beatrix Negrea
● doina sandu
● Sorina Calborean
● LIVIA ARMANU

ISSN: 2393 – 0810