Nr. 37/2017

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ primar

● Educație ecologică prin proiectul Prietenii naturii, ELISABETA MARIA MINECUTA

Învăţământ gimnazial

● Utilizarea calculatorului în predarea matematicii, Steliana Marginean

● UTILIZAREA METODELOR ACTIV- PARTICIPATIVE ÎN PREDAREA MATEMATICII - METODA ,,FLOAREA DE LOTUS”, Steliana Marginean

● UTILIZAREA CALIFICATIVELOR ȘI A NOTELOR ÎN EVALUARE LA MATEMATICĂ, Steliana Marginean

Învăţământ liceal

● ,,PERSONALITATEA LUI EUGEN ŢURCANU’’ (1925-1954), Ionut Zidaru

● ,,MARTIRAJ ŞI PERSECUŢIE ÎN PRIMELE SECOLE ALE CREŞTINISMULUI”, Ionut Zidaru

● "TESTAMENTUL COPILĂRIEI", Nicolae Munteanu

● Din experienţa unui consilier de lectură:adolescenţii şi lectura de plăcere, Ionela Maftei

Interes general

● СОМΡОRTАМEΝTUL VIОLEΝT ÎN MEDIUL ȘCOLAR, Magdalena Maria Boldasu

● COMUNICARE ȘI CONFLICT, Magdalena Maria Boldasu

● Interdisciplinaritatea, Lenuta Deleanu

Educație ecologică prin proiectul Prietenii naturii

ELISABETA MARIA MINECUTA
Scoala Gimnaziala Nr.27 Brasov, Brasov, Brasov

Grija față de mediu trebuie să fie o componentă esențială a
dezvoltării morale, spirituale, sociale și culturale a generației
tinere. În țările dezvoltate unul din criteriile de bază ale
instituțiilor elitare este importanța pe care acestea o acordă
educației ecologice. De la ce mai fragedă vârstă copiii trebuie
familiarizați cu problemele de mediu, probleme cu care aceștia se
vor confrunta în viitor. Pentru a dezvolta capacitatea copiilor de
a lua decizii cât mai chibzuite și prietenoase mediului, în
primul rând este nevoie de a dezvolta sistematic educația

ecologică.
Aşadar prin activitățile școlare și extracurriculare mi-am
propus să insuflu şcolarilor de la Școala Generală nr. 27
Brașov dorinţa de a da un exemplu bun tuturor, de a-i sensibiliza
pe cetăţeni, în scopul protejării naturii, a planetei suferinde.
Protejând natura, ne protejăm viaţa, a noastră dar şi a
fiinţelor necuvântătoare care nu pot milita pentru dreptul lor
la viaţă. E nevoie să contribuim la salvarea planetei Pământ.
Descoperind şi înţelegând tainele naturii, copiii vor învăţa
s-o iubească şi s-o ocrotească, vor învăţa să îngrijească
plantele, să ocrotească animalele, să respecte mediul
înconjurător. Prin exemplul lor vor putea arăta că planeta şi
omenirea pot fi salvate.
În luna octombrie am desfășurat prima activitate din proiect.
Sub sloganul „Natura începe în clasa noastră” am realizat
următoarele acțiuni cu caracter ecologic:
a)Amenajarea unui spaţiu pentru plantele aduse de elevi - spaţiu
numit „Colţul verde”;
b)Îngrijirea plantelor - „Cinci minute verzi
Elevii au fost puși în situații diverse: să ude florile deoarece
au nevoie de apă, să le șteargă de praf, pentru a căpăta un
aspect plăcut, plantele care aveau nevoie de sprijin au primit ca
suport bețele de la vata de zahăr, primită cadou de Ziua
copilului, frunzele uscate de la plante au fost îndepărtate. De
asemenea au fost mutate într-un loc mai luminos pentru că am
observat că au stat într-un loc cu mai puțină lumină, iar
frunzele au început să pălească.
Explicațiile au fost formulate chiar de către elevi, pe baza
întrebărilor d-nei învățătoare.
Am demonstrat elevilor cum se face afânarea pământului la

ghivecele cu pământul bătătorit, prin care apa nu mai putea să
treacă cu ușurință, apoi au făcut și ei această operație la
celelalte ghivece.

Efecte formative:
 Elevii au mânuit unelte de grădinărit: lopățelele,
stropitoare și cârpe pentru șters praful de pe frunze și au
învățat cum să îngrijească corect o plantă.
 Elevii au fost mândri de sarcinile primite şi au devenit mai
responsabili în ceea ce priveşte igiena clasei.
Pe tot parcursul proiectului am urmărit CALENDARUL ECOLOGIC și am
marcat evenimentele din calendar.
EVENIMENTE ECOLOGICE INTERNAȚIONALE

 15 martie – 15 Aprilie Luna Pădurii
 22 Martie Ziua Mondială a Apei
 01 Aprilie Ziua Păsărilor
 17 Aprilie Ziua Mondială a Sănătății
 22 Aprilie Ziua Pământului
 24 Aprilie Ziua Mondială a Protecției Animalelor de Laborator
 10 Mai Ziua Păsărilor și Arborilor
 24 Mai Ziua Europeană a Păsărilor
 05 Iunie Ziua Mondială a Mediului
 08 Iunie Ziua Mondială a Oceanelor
 17 Iunie Ziua Mondială pentru combaterea deșertificării și
secetei
 21 Iunie Ziua Soarelui
 22 Septembrie Ziua Circulației fără Mașini
 23 Septembrie Ziua Mondială a Curățeniei
 25 Septembrie Ziua Internațională a Mediului Marin

 26 Septembrie Ziua Mondială a Munților Carpați
 04 Octombrie Ziua Mondială a Animalelor
 31 Octombrie Ziua Internațională a Mării Negre

Utilizarea calculatorului în predarea matematicii

Steliana Marginean
Colegiul National "Gh Lazar" Sibiu, Sibiu, Sibiu

Utilizarea calculatorului în predarea matematicii

Mărginean Anuţa-Steliana
Colegiul Naţional ,,Gheorghe Lazăr” Sibiu

Abilitatea de a folosi calculatorul a devenit în zilele noastre
una din competențele principale ale secolului XXI. Utilizarea în
mod eficient și responsabil a resurselor digitale crește foarte
mult șansa de reușită a unui individ în viață. Este cunoscut
faptul că în prezent peste 300 de milione de europeni folosesc
internetul în mod regulat și faptul că România are una dintre
cele mai bune rețețe de furnizare a internetului din Europa.
Procesul de predare-învățare-evaluare al unui individ nu se
tremină niciodată în viață, mai ales dacă este să ne
raportâm la viteza cu care tehnologia se schimbă/ se actualizează
în zilele noastre. Suntem o generație mereu în mișcare și
adaptare, așa că este obligatorie educarea elevilor astfel încât
aceștia să poată beneficia de avantajele tehnologiilor moderne.
Abilitatea de folosire a TIC este văzută, conform Strategiei de la
Lisabona, ca o nouă formă de alfabetizare, o \"alfabetizare
digitală\", care, împreună cu formele clasice, permite
cetăţenilor să participe deplin la societatea cunoaşterii.
Pentru a putea reuși în această societate mereu în schimbare
este obligatoriu ca sistemul de învățământ din România să
pregătească elevii pentru o autoeducare permanentă. Dezvoltarea
elevului ca îndivid în societatea actuală nu poate fi gândită
fără o ancorare adâncă a sistemului de învățământ în
utilizarea științelor calculatoarelor la toate disciplinele. Alte
școli din Europa și nu numai au întegrat de ani buni utilizarea
tehnologiilor digitale în procesul de predare-învățare-evaluare.
Ține doar de noi, de cadrele didactice, să fim deschiși spre
autoperfecționare și să ne gândim că dacă îi privăm pe
elevii noștrii de aceste beneficii ale lumii moderne, automat le
limităm orizonturile.
Este evident că utilizarea calculatorului nu va înlocui niciodată

total acţiunea profesorului. Este evidentă necesitatea accesului
la informaţie, este evidentă necesitatea utilizării
calculatorului în toate şcolile, măcar pentru asigurarea reală a
şanselor egale în educaţie.
Din punct de vedere al utilizării calculatorului în activitatea de
predare-învățare-evaluare a matematicii, accesul la un calculator
permite:
Accesul la o mare bază de date cu modele de probleme rezolvate
Accesul la o serie de tutoriale care explică metode de rezolvare
a unor probleme de matematică
Utilizarea unor aplicații 3D utile pentru o mai bună
reprezentare a geometriei în spațiu
Utilizarea unor platforme de elearning
Găsirea soluţiilor diverse pentru rezolvare unor probleme
specifice
Rezolvarea unor teste de inteligenţă, de autocunoaştere
Utilizarea unor softuri specializate pentru rezolvarea diverselor
probleme de matematică (de la realizarea de grafice de funcții, de
figuri geometrice în plan și spațiu până la aplicații mai
complexe ce rezolvă determinanți de ordinul n, sisteme de ecuații
cu n necunoscute, etc)

Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor (TIC) joacă un rol
deosebit de important în pregătirea tinerei generaţii, pentru a
se putea adapta cerinţelor sociale şi unui nou tip de instruire
şi învăţare necesar pe tot parcursul vieţii. Utilizarea
calculatorului nu reprezintă numai o formă de transmitere
atractivă a cunoştinţelor ci, mai ales, un mijloc de producere
şi evaluare a acestora, în cadrul unui proces constructiv, bazat
pe descoperire şi creativitate.

Elevii care au acces la un calculator conectat la Internet pot:
să se informeze, să se documenteze şi apoi pentru să extragă
informaţiile utile dezvoltării lor profesionale;
să viziteze site-ul ministerului, inspectoratului pentru a fi la
curent cu programele actuale, cu modele de subiecte date la
examenele de sfârșit de ciclu școlar, cu diferite concursuri de
specialitate la care pot participa;
pot să-şi exprime părerea pe forumul dedicat lor;
să comunice, folosind rețelele de socializare, cu colegi din
alte şcolii, din alte ţări pe teme de interes comun;
să se înscrie în forumuri de discuţii pe teme de interes
şcolar;
să acceseze materiale existente pe diverse medii de stocare.

Posibilitatea utilizării, în general gratis, a unei imense
biblioteci virtuale, aşa cum este Internet-ul, îi oferă elevului
posibilitatea să:
se documenteze privind materia pe care acesta o studiază,
câutând informații diverse;
privească materia pe care o studiază sub diferite aspecte;
descopere moduri diferite de tratare a aceleiaşi teme,
aleagă din metodele diferite de rezolvare a unor probleme pe cea
care o consideră cea mai potrivită pentru el;
manifeste deschidere, flexibilitate în modul de abordare a
materiei pe care o studiază
să se adapteze uşor la nou.

Altfel spus, posibilităţile de informare, prelucrare şi stocare
pe care le oferă calculatorul, constituie oportunităţi de
îmbunătăţire a actului de învăţare. Posibilitatea accesării

unei surse diverse de informaţii ne oferă nu numai un plus de
cunoaştere în termeni cantitativi (aflăm mai multe despre
subiectul x!), dar şi în termeni calitativi (privim subiectul x
din mai multe perspective!).

Iată şi câteva exemple de softuri utilizate în procesul de
predare-învăţare la matematică:
Utilizarea softului Geogebra pentru realizare de grafice de
funcții și interpretarea acestora pornind de la reprezentarea
grafică;
Utilizarea softului Geogebra pentru realizare de figuri
geometrice, secțiuni în plan;
Utlizarea sistemului educațional informatizat AEL oferit în
școlile din România în 2006, furnizat de Siveco Romania
Utilizarea softurilor Intuitex – Geometrie între joc și nota
10
Utlizarea arhivei Gazetei Matematice online
Pro-didactica.ro o platformă educațională ce conține pe
lângă noțiuni teoretice și o serie de aplicații practice
interdisciplinare.

Acestea sunt unele dintre cele mai utilizate softuri educaționale,
bineînțeles că exemplele pot continua.
De asemenea calculatorul poate fi folosit și la redactarea unor
fișe de lucru. Se conctată că, prin modul de schematizare şi
redactare, elevii au reuşit să înţeleagă şi să reţină mai
uşor elementele de teorie din fişe, elemente ce stau la baza
rezolvării mai multor probleme.
Un alt exemplu: cu ajutorul calculatorului pot fi concepute teste
grilă care presupun vizualizarea întrebării, a variantelor de

răspuns, (eventual textul este însoţit de imagini sugestive).
Avantajul constă în interacţiunea dintre calculator şi
răspunsul selectat de elev (vizual şi auditiv); se poate afişa
punctajul din oficiu, cel acordat răspunsului curent şi cel
cumulat până la acel moment. Notarea este obiectivă, rapidă şi
eficientă. Testele grilă pot fi periodic actualizate.
Este deja demonstrat rolul TIC în stimularea interesului şi
motivaţiei pentru învăţare, în creşterea perfomanţelor
şcolare ale elevilor.
Astfel, folosind mijloacele TIC li se oferă elevilor:
Posibilitatea de a integra în procesul educațional aceea
”extensie” a lor, calculatorul;
posibilitatea de a învăţa folosind tehnologia în mod diferit,
particlarizat pentru ritmul de învățare al fiecărui elev;
oportunităţi de a reflecta asupra învăţării în mediul
virtual;
oportunităţi de transfer al propriilor experienţe de învătare
în situaţii similare.

Prin utilizarea unui soft elevul dobândeşte un grad mai mare de
independenţă faţă de profesor, având posibiltatea unui feedback
rapid şi personalizat. Deasemenea, utilizând calculatorul, elevul
poate învăţa în ritm propriu.
Folosirea calculatorului trebuie facută în strânsă legătură cu
activitatea tradiţională de predare-învăţare-evaluare
realizată de profesor. Profesorul este cel care are menirea de a
integra aceste resurse digitale în activitatea pe care o
desfăşoară.
Progresul rapid al tehnologiei impune utilizarea în educaţie a
tehnicii informaţionale. Astăzi, a deține informaţia, sau știi

unde să cauți pentru a o găsi, însemnă a deține controlul
asupra propriului destin. De asemenea, informația este una dintre
cele mai importante resurse a economiilor avansate şi astfel
calculatorul devine un instrument indispensabil oricărui
cetăţean. Astăzi este necesar ca toţi elevii să aibă acces la
Internet şi se impune necesitatea integrării instrumentelor TIC
în curricula şcolară în scopul sporirii şanselor de reușită a
tinerelor generații şi pregătirii acestora pentru învăţarea pe
parcursul întregii vieţi (life long learning).

Bibliografie: Istrate O., Modalităţi de utilizare a TIC pentru
evaluarea elevilor
Marcu V., Marinescu M., Implementarea tehnologiilor în educaţie,
Ed. Univ. Oradea
www.elearning.ro

UTILIZAREA METODELOR ACTIV- PARTICIPATIVE ÎN PREDAREA MATEMATICII - METODA ,,FLOAREA DE LOTUS”

Steliana Marginean
Colegiul National "Gh Lazar" Sibiu, Sibiu, Sibiu

Se vorbește mereu de îmbunătățirea procesului de învățare
– predare – evaluare, de folosirea unor metode și tehnici cât
mai atractive, centrate pe dezvoltarea la elevi a comptențelor
cheie. Metodele activ-participative se caracterizează printr-o
permanentă deschidere la înnoire și la inovație. Metodele active
participative îi permit elevului să-și folosească tipul de

inteligență predominant (după Howard Gardner):
verbal-lingvistică (a cuvintelor), logico-matematică (a numerelor
și a rațiunii), vizual-spațială (a imaginilor, a desenului și a
picturii),musical-ritmică (a tonului, ritmului și a timbrului),
corporal - kinestezică (a corpului), interpersonală (a
interacțiunilor sociale), intrapersonală (a autocunoașterii) și
naturalist (a tiparelor, a regularităților și a
comportamentelor).

Metoda sau tehnica Lotus este o astfel de modalitate interactivă de
lucru în grup. Ea oferă posibilitatea copiilor de a stabili
relaţii între noţiuni, între cunoştinţe, pe baza unei teme
principale din care derivă alte teme (tot atâtea câte petale are
floarea de lotus – se poate adapta în funcție de lecția la care
este aplicată metoda).
În stabilirea obiectivelor unei lecții având la bază utilizarea
metodelor activ participative trebuie întotdeaune utilizate verbe
de mișcare, cum ar fi: să identifice, să construiască, să
aplice, să demonstreze, să utilizeze, etc.
Un exemplu eficient de folosire a acestei metode este la clasa a
VII-a, la unitatea Patrulatere, pentru ora de recapitulare.
Primul pas este acela de a împărți clasa pe grupe, tot atâtea
căte petale are floarea de lotus. Impărțirea pe grupe a clasei de
elevi poate fi făcută prin tragere la sorți sau ținându-se cont
de capacitățile copiilor, afinitățile dintre ei. Unul dintre
obiectivele utilizării acestei metode este acela de a dezvolta
copiilor spiritul de echipă, modul de a relaționa cu colegii de
clasă și nu în ultimul rând de a le dezvolta abilități de
comunicare în cadrul grupului.

Etapele ce trebuie parcurse în folosirea metodei „Floarea de
Lotus”:
• Construirea schemei/diagramei;

• Plasarea temei principale în mijloc;
• Fiecare grupă de elevi analizează/se gândește asupra unor
conținuturi/cunoștințe/idei despre tema principală. Apoi, pe
rând, câte un reprezentant din fiecare grupă, completează câte
o petală a florii;
• Fiecare grupă primește câte o temă de pe o petală pentru a
o analiza separat.

Bineîntețes că metodele activ – participative nu pot înlocui
în totalitate metodele tradiționale de predare – învățare –
evaluare. Dar există multe avantaje a utilizării acestor metode,
printre ele numărându-se:
• Stimularea creativității la elevi;
• Stimularea imaginației;
• Sporirea încrederii în forțele proprii;
• Asigurarea unei mai bune aplicabilități practice a noțiunilor
învățate;
• Dezvoltarea unor capacități cognitive, afective, de
relaționare;
• Dezvoltarea spiritului de echipă;
• Dezvoltarea capacității de autoevaluare;
• Creșterea stimei de sine.

Metodele active participative încearcă să facă elevul să
gândească independent, să înțeleagă cu mai multă ușurință,

să rețină mai ușor și pentru o perioadă mai lungă de timp
noțiunile asimilate, să aplice cât mai eficient ceea ce a
învățat. Rolul metodelor didactice active participative este
acela de a crea un context situațional, astfel încât cel care
învață să fie angajat și să participe în mod activ la
realizarea obiectivelor predării, să asigure transformarea lui în
subiect al propriei formări.

Bibliografie:
1. Cucoș Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2008
2. Berben Silvia, Metode interactive de grup, Ghid metodic, Editura
Arves, Craiova, 2002

UTILIZAREA CALIFICATIVELOR ȘI A NOTELOR ÎN EVALUARE LA MATEMATICĂ

Steliana Marginean
Colegiul National "Gh Lazar" Sibiu, Sibiu, Sibiu

În procesul instructiv – educativ, alături de predare –
învățare, evaluarea este o componentă esențială care
furnizează informații despre calitatea și finalitatea acestuia.
Evaluarea este definită ca fiind un proces de comparare a
rezultatelor activității instructiv-educative cu obiectivele
planificate (evaluarea calității) sau cu rezultatele anterioare
(evaluarea progresului).

Rezultatele școlare reprezintă indicatorul principal în
aprecierea eficacității activității didactice. În varietatea
complexă a rezultatelor școlare distingem: cunoștințe,
capacități intelectuale, conduite ale elevilor, deprinderi,
atitudini, interese, motivații, etc. Raportându-ne la acestea
putem evalua: volumul informației acumulate, capacitatea de a
efectua operații logice asupra conținuturilor asimilate (analiza
textului problemei, înțelegerea noțiunilor prezentate în
enunțul problemei, capacitatea de a sintetiza datele problemei,
capacitatea de realizare a unui desen pe baza datelor identifcate,
etc.), gradul de stăpânire a deprinderilor, capacitatea de
aplicare a noțiunilor deja învățate pentru rezolvarea
problemelor (capacitatea de interpretare și transpune în limbaj
matematic a datelor problemei pentru a le utiliza în rezolvarea
acesteia), etc.
Evaluarea este, de cele mai multe ori, considerată un subiect
sensibil deoarece efectele acțiunilor evaluative se fac simțite nu
numai în interiorul sistemului educațional, ci și în afara lui,
respectiv în plan cultural și social. Pe de altă parte, între
instruire – învățare – evaluare există o relație de
intercondiționare reciprocă, fiecare dintre ele raportându-se la
celelalte. Nu vom putea evalua ce nu am predat și nu s-a învățat
anterior de către elevi dar nici nu are sens să predăm și să
cerem elevilor ceva ce nu vom evalua.
Aprecierea rezultatelor școlare se materializează de cele mai
multe ori prin notare. În sistemul românesc de învățământ se
folosesc în evaluare calificative și note.
La ciclul primar, de peste 10 ani, s-a introdus notarea prin
calificative: insuficient, suficient, bine, foarte bine. Utilizarea
fiecărui sistem de notare prezintă avantaje și dezavantaje. În

ceea ce privește acest tip de notare, prin calificative, iată
câteva dintre avantajele și dezavantajele lui.

Printre avantajele acestui tip de evaluare se numără:
 se respectă particularitățile de vârstă ale copilului
(copii în clasele mici nu au noțiunea notelor comparativ cu
nivelul de cunoștințe, pe când folosind calificative acestea se
apropie mai mult de nivelul lor de înțelegere);
 se creează o atmosferă plăcută de învățare (fiecare
calificativ poate fi însoțit de o anumită imagine elocventă);
 dispare stresul notelor;
 creează un climat mai plăcut între școală și familie;
 copii sunt deja familiarizați cu aceste cuvinte și cu sensul
lor;
 nu realizează o ierarhizare atât de clară comparativ cu
folosirea notelor în evaluare;
 permite acordarea de diplome și premii mai multor copii care au
calificativ foarte bine și bine.

Desigur există și câteva dezavantaje, dintre care:
 elevii foarte buni nu sunt foarte bine evidențiați,
nerealizându-se o ierarhie clară;
 presupune mai mult efort din partea cadrului didactic în
stabilirea mediei finale;
 copii, dar și unii părinți, prezintă anumite dificultăți
în transformarea unui calificativ în notă;
 facilitarea unei tranziții mai grele, pentru anumiți elevi,
din ciclul primar în ciclul gimnazial.

Pe de altă parte, evaluarea prin note, are și ea avantajele și
dezavantajele ei. Dintre avantaje amintesc aici:
 permite o ierarhizare mai clară a grupului de elevi;
 stimulează competiția;
 reflectă mai bine nivelul de cunoștințe al elevului;
 permite stabilirea mediilor foarte ușor;
 permite recunoașterea meritelor elevilor foarte buni și
silitori.

Ca și dezavantaje:
 elevii sunt mai stresați;
 poate afecta relația profesor – elev – cadru didactic;
 impune o supraveghere mai atentă a elevului din partea
părinților, dar și a cadrelor didactice;
 nu încurajează spiritul de echipă.
Trecerea de la evaluarea prin calificative la evaluarea prin note
creează de cele mai multe ori fustrare în rândul elevilor, o
stare de nesiguranță asupra nivelului de cunoștințe acumulat.
Notele mari sau calificativele foarte bine sunt o dovadă a
calității acțiunilor educative desfășurate cu elevii.
Pentru a se putea face o trecere cât mai ușoară de la
calificative la note ar trebui introduse mai multe calificative,
astfel încât elevul să poată face o transformare mai ușoră a
acestora în note.

Bibliografie:
 Crețu Daniela, Pedagogie și elemente de psihologie pentru
formarea continuă a cadrelor didactice, Editura Universității
,,Lucian Blaga” Sibiu, 2004

 Cucoș Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2008

,,PERSONALITATEA LUI EUGEN ŢURCANU’’ (1925-1954)

Ionut Zidaru
Liceul Teologic Penticostal Elim Pitesti, Arges, Pitesti

Cine a fost Eugen Ţurcanu?
Eugen Ţurcanu era originar din judeţul Suceava, a văzut lumina
zilei în Dârmoxa (astăzi Broşteni, Păltiniş) pe 8 iulie 1925,
fiind cel mai mare dintre şapte fraţi. Tatăl său, Gheorghe,
lucra ca supraveghetor de pădure chiar în Broşteni şi se
înscrisese în P.M.R. Eugen a urmat şcoala primară la Păltiniş,
în cătunul Drăgoiasa, şi alţi trei ani în cătunul natal,

după care s-a înscris în 1937 la Liceul ,,Dragoş Vodă” din
Câmpulung Moldovenesc. Apropierea de Frăţiile de Cruce s-a produs
în clasa a IV-a de liceu, nu atât datorită afinităţii pentru
concepţia legionară, cât legăturile prieteneşti: Ţurcanu a
fost recrutat în decembrie 1940, în plină guvernare legionară,
şi încadrat în grupul FDC Câmpulung.
Activitatea legionară a lui Eugen Ţurcanu.
Activitatea din această perioadă s-a rezumat la participarea la
şedinţe şi colectarea unor sume de bani, ea fiind tulburată de
izbucnirea rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941. După înăbuşirea
rebeliunii legionare, s-a reîntors la şcoală, unde a fost
anchetat de un maior. Incidentele nu l-au făcut să renunţe la
orientare, dar, întrucât activitatea legionară devenise
interzisă, nu s-a remarcat prin nimic deosebit. În vara anului
1942 Ţurcanu a depus jurământul de frate de cruce .
Anul şcolar 1943-1944 i-a adus primele nemulţumiri majore faţă
de noul şef de grup din liceu, fiindcă le pretindea ,,activitate
intensă, şedinţe peste şedinţe, lucru cu care eu nu eram de
acord”. După pătrunderea trupelor sovietice în nordul Moldovei,
în martie 1944, Ţurcanu s-a refugiat la Viforâta şi s-a întors
abia în toamnă pentru a-şi relua studiile. Rămas singurul frate
de cruce din liceu, a primit ordin să continue activitatea şi a
condus două şedinţe la care a participat, printre alţii, Ştefan
Andronic, Vasile Badale şi Maximilian Sobolevschi, cu care se va
reîntâlni în penitenciarul din Suceava. Prin urmare, pentru o
scurtă perioadă a fost chiar şeful grupului FDC Câmpulung. Pare
să fie ultimul gest voluntar făcut pentru legionari, pentru că la
începutul anului 1945 s-a înscris în UTC, moment din care colegii
au început să-l evite. Spre finalul liceului a trăit o poveste de
iubire cu Oltea Saghin, fiica unui comandant legionar din

Câmpulung, care ulterior a fost obligată să renunţe la şcoală
pentru a naşte o fetiţă, Elena, botezată astfel după mama lui
Eugen.
Ţurcanu şi-a dat examenul de bacalaureat pe 10 iulie 1945 la
Suceava şi s-a înscris la Facultatea de Drept din Iaşi. Anul
următor a fost invitat la două şedinţe ale grupului legionar de
la Drept, la care a participat probabil din prietenie pentru Dumitru
Solcan şi Ştefan Andronic, deşi în sinea sa era din ce în ce
mai stingher. Numai că lucrurile se schimbaseră definitiv pentru
tânărul student: ,,Acum însă eram ateu şi interveniseră
lucruri ce aveau să caracterizeze un moment de cotitură în viaţa
mea” . Deşi a acceptat să participe la şedinţe, Ţurcanu nu a
reuşit să intre în atmosfera grupului şi a încercat să discute
şi despre alte subiecte decât cele de ideologie legionară pentru
a vedea dacă nu sunt ,,în contratimp cu realităţile”, dar
colegii l-au refuzat şi l-au ameninţat indirect, spunându-i că
discuţiile libere pot duce la rătăciri. La a doua întâlnire, un
episod şi mai penibil avea să-l facă să conştientizeze fără
urmă de îndoială că locul său nu mai este lângă legionari:
Dumitru Solcan i-a cerut să vorbească despre Corneliu Zelea
Codreanu în timp ce se uită la o stea luminoasă. Nefiind pătruns
de solemnitatea căutată de fostul său şef, Ţurcanu a refuzat
să răspundă şi a părăsit definitiv activitatea, ,,dezamăgit
şi scârbit de mişcarea legionară”. La rândul lor, legionarii
l-au considerat din acest moment ,,trădător”. Ruperea de sub
influenţa legionar-reacţionară a familiei soţiei i-a fost
facilitată de cunoaşterea unor studenţi comunişti şi de
acumularea primelor cunoştinţe ideologice.
Eugen Ţurcanu şi mişcarea comunistă.
În mai 1947 s-a înscris în P.C.R., iar mai târziu a fost

înscris la o şcoală diplomatică a Comitetului Central al P.C.R.
Toate acestea n-au contat în ochii comuniştilor faţă de
participarea la şedinţele legionare şi Eugen Ţurcanu a fost
arestat la 25 iunie 1948, în urma declaraţiilor date în anchetă
de unul din legionarii arestaţi în săptămânile precedente.
Printre acuzaţiile care i s-au adus a fost si cea de părtinire
legionară, deşi acest lucru nu a putut fi verificat până acum.
Această ,,părtinire” implica nedeclararea faptului că soţia sa
era fiica unui legionar de seamă. După îndelungate anchete,
comisia Tribunalului Militar din Iaşi îl va condamna la şapte ani
de închisoare, pentru ,,activitate legionară” şi pentru delict
de uneltire. În realitate, însă, fu trimis acolo pentru un scop
mult mai complex, scop al cărei unealtă urma să devină,
considerat de comunişti ca un element destul de devotat, măcar
pentru a începe .
Eugen Ţurcanu şi perioada de detenţie la închisoarea din
Suceava.
Pe 3 Iulie 1948, Eugen Turcanu, a fost depus la închisoare, apoi
încarcerat la camera 47 parter . În perioada detenţiei de la
Suceava, Ţurcanu a colaborat cu ofiţerul Şniţer şi chiar a
redactat împreună cu câţiva colegi un istoric al grupării pe
care a condus-o o scurtă vreme. Dar arestarea a lăsat urme adânci
şi l-a determinat să îi propună comisarului Ciupagea o acţiune
de reeducare a deţinuţilor politici. Planul acesta consta în
începerea unei campanii de aşa zisa ,,reeducare” a studenţilor,
campanie care trebuia să aibă consecinţă ,,reîncadrarea”
studenţilor în viaţa comunistă, deci trecerea lor printr-o
şcoală politică. De la început l-a avut colaborator apropiat pe
studentul Titus Leonida. Primul lucru făcut a fost stabilirea unor
tabele sttistice din care reieşea originea deţinuţilor din

Suceava, categoria socială din care făceau parte, averea,
educaţia primită, apartenenţa politică. Regimul era interesat de
propunerea lui pentru că reeducarea este un principiu des utilizat
în discursul comunist iar penitenciarele trebuie să devină
institute de reeducare a duşmanilor poporului. Dorinţa lui
Ţurcanu era de a demonstra regimului în mod practic că îi este
fidel şi s-a rupt complet de rătăcirea legionară din tinereţe.
Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor ne indică faptul că
regimul a început să se folosească de el cel puţin din luna
noiembrie, când Ţurcanu a fost numit planton pe etajul I şi îşi
punea bazele unei reţele informative. Regimul de detenţie al lui
Ţurcanu era unul special. Acesta avea o cameră separată. Ţurcanu
era un fel de ştab al tuturor plantoanelor. El avea cheile de la
celule asupra sa, nu gardianul. Ţurcanu muta oamenii dintr-o
cameră în alta după un plan al său, neştiut de nimeni. Tot el
supraveghea prin vizetă pe deţinuţi şi trăgea cu urechea pe la
uşi ca să ştie ce se petrece în camere. Puterea lui în
inchisoarea Suceava era mai mare decât a directorului. În
închisoarea din Suceava, Ţurcanu s-a împrietenit cu Alexandru
Bogdanovici cu care a înfiinţat O.D.D.C. (Organizaţia
Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste şi i-a imprimat o formă de
organizare tipic comunistă, cu responsabili pe probleme (cadre,
agitaţie şi propagandă, cultural etc.). Ţurcanu a format un
,,birou” al organizaţiei în care şi-au împărţit
responsabilităţile: Eugen Ţurcanu (secretar), Ion Bob
(responsabil organizatoric), Alexandru Bogdanovici (educaţie,
lămurire politică), Leonard Gebac (încadrări de membri), Ion
Negură (ajutor al lui Gebac), şi Alexandru Mărtinuş
(documentare, scripte) .
În mai puţin de câteva luni, în data de 19 aprilie 1949,

Ţurcanu a fost transferat la închisoarea din Piteşti.
Eugen Ţurcanu si reeducarea de la Piteşti.
Încă din prima zi, Ţurcanu a căutat să discute cu directorul
închisorii, Alexandru Dumitrescu, angajându-se astfel imediat ca
informator asupra tuturor deţinuţilor din Piteşti. Ţurcanu a
fost recrutat ca informator al conducerii inchisorii, beneficiind
şi de un tratament mult mai favorabil decât cel aplicat
deţinuţilor obijnuiţi, beneficiind de suplimente de mâncare,
libertatea de mişcare în interiorul penitenciarului, iar el avea
grijă ca toţi deţinuţii să devină partizani ai ideilor
comuniste, indifferent de mijloacele folosite. Decizia de a
introduce violenţa a fost luată undeva prin luna noiembrie 1949,
şi nu este foarte clar dacă a fost iniţiativa lui Ţurcanu sau
dacă ea i-a fost sugerată de altcineva. Cert este faptul că ideea
a fost îmbrăţişată complet de Eugen Ţurcanu, care a devenit
în scurt timp stăpânul de facto al inchisorii. A pornit şi
condus bătăile în toate camerele în care era prezent, de regulă
prin exclamaţia simplă: ,,Pe ei !”, iar la început i-a instigat
şi pe gardieni să participe la violenţe, minţindu-i că
victimele i-au numit ,,sifilitici” şi ,,mitocani”. Ţurcanu a
participat direct la torturarea a sute de deţinuţi la Piteşti
prin bătaie combinată cu alte metode de intimidare ca înjuratul,
izolarea în poziţie, frecatul camerei etc. şi este responsabil
pentru decesul aproape tuturor victimelor. Eugen Ţurcanu a
continuat demascările cu şi mai multă brutalitate începând cu
decembrie 1950.
La 18 august 1951 Ţurcanu a fost transferat la penitenciarul din
Gherla, unde şi-a continuat activitatea de torţionar . A
participat şi aici la bătăi, însă mai degrabă ocazional,
realizând că planurile manipulatorilor s-au schimbat. La 19

decembrie 1951 a fost transferat la Jilava, unde se pare că a stat
pe tot parcursul anului 1952. Nu după mult timp, atrocităţile
săvârşite de torţionarii conduşi de Ţurcanu au fost
mediatizate, drept pentru care acesta a fost condamnat de
comunişti.
Procesul lui Eugen Ţurcanu.
Procesul lui Eugen Ţurcanu şi a grupului de torţionari pe care
i-a condus a avut loc în perioada septembrie-noiembrie 1954, iar
completul de judecată a fost condus de Alexandru Petrescu, cel care
prezidase şi la procesele lui Iuliu Maniu şi ale sabotorilor de la
Canal. Actul de acuzare formulat de procurorul militar susţinea că
activităţile acuzaţilor erau urmare a unei iniţiative a lui
Horia Sima pentru a acredita în ţările imperialiste ideea că se
urmărea exterminarea şi maltratarea deţinuţilor în puşcăriile
comuniste, pentru a compromite regimul şi guvernul român.
Prin sentinţa din 10 noiembrie 1954 Ţurcanu, împreună cu
majoritatea membrilor grupului acestuia, au fost condamnaţi la
moarte. Printre deţinuţi a circulat zvonul că Eugen Ţurcanu s-ar
fi căit înainte de moarte. Octavian Tomuţa susţine că s-a
întâlnit cu un preot care a stat în celulă cu un Ţurcanu
,,abătut, era frământat, era un amestec de resemnare şi
disperare”. El l-a întrebat daca Dumnezeu poate ierta ,,crime
multe şi grele” iar Nicolae Itul pretinde că l-a auzit în
Jilava strigând de la un geam: ,,Mă băieţi, mă, aici Ţurcanu !
Vă rog să spuneţi tuturor că-mi pare rău de toate crimele şi
de tot răul pe care l-am făcut şi să mă ierte, dacă pot ! .
Faptul este aproape imposibil de confirmat sau de infirmat astăzi.
Eugen Ţurcanu a fost executat, prin împuşcare, conform actelor
oficiale, pe 17 decembrie 1954, iar decesul a fost înregistrat la
Sfatul Popular al comunei Jilava la 5 octombrie 1962.

Bibliografie:
http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/eugen-turcanu-monstrul-pite-ti.
Bacu Dumitru ,,Piteşti, centru de reeducare studenţească”,
Editura Christiana, Bucureşti, 2011.
Ierunca Virgil ,,Fenomenul Piteşti”, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2013.
Mureşan Alin ,,Piteşti, Cronica unei sinucideri asistate”,
Ediţia a II –a, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
şi Memoria Exilului Românesc, Eitura Polirom, 2010.
Mureşan Alin, Lăcătuşu Dumitru ,,Casa Terorii. Documente privind
penitenciarul Piteşti (1947-1977)”, Editura Polirom, Bucureşti,
2009.
Stănescu Mircea ,,Reeducarea în Romania Comunistă (1945-1952),
Aiud, Suceava, Piteşti, Braşov”,Editura Polirom, 2010.

,,MARTIRAJ ŞI PERSECUŢIE ÎN PRIMELE SECOLE ALE CREŞTINISMULUI”

Ionut Zidaru
Liceul Teologic Penticostal Elim Pitesti, Arges, Pitesti

Începuturile persecuţiei religioase şi civile
Primele persecuţii religioase le întâlnim relatate în cartea
Faptele Apostolilor scrisă de Evanghelistul Luca, unul dintre
ucenicii Domnului Isus Hristos. Aceste prigoane au fost
dezlănţuite în mare parte, de către evrei. Iustin Martirul (cca.
165) aminteşte că evreii sunt cauza urii care stăpâneşte
pretutindeni contra creştinilor şi, mai ales, ei sunt autorii
calomniilor răspândite în toate, părţile privitoare la

creştini . Acelaşi lucru îl spune şi Origen (254), accentuând,
că aceştia au o ură nepotolită faţă de creştini (adversus
christianos insatiabili odio feruntur. Hom. in Psalm 36). La fel
vorbesc şi scriitori din Occident. Irineu (202) scrie că evreii
îi persecută pe creştini, iar Tertullian (cca. 240) îi numeşte
pe Evrei seminarium infamiae nostrae şi spune că sinagogele sunt
cauza persecuţiunilor (synagogae Iudaeorum fontes persecutionum) .
Fără îndoială, calomniile, intrigile şi agitaţiile Evreilor au
fost şi ele unele din cauzele persecuţiilor însă nu singurele.
Deşi erau răspândiţi în toate localităşile mai importante ale
Imperiului Roman şi deşi îi urmăreau pe creştini cu o ură
neîmpăcată – insatiabili odio ( ură nepotolită) cum zice
Origen – Evreii, cu toate calomniile şi intrigile lor, nu ar fi
putut dezlănţui împotriva acestora persecuţii de proporţii
atât de mari ca violenţă şi ca întindere geografică. De altfel
Tertullian însuşi spune în alt loc (Apol. 10) că crima de lese
majestate, care li se impută creştinilor, este cauza unică a
persecuţiilor . Persecutarea creştinilor a fost atât
ecleziastică cât şi politică.
Analizând începutul persecuţiei religioase şi civile putem
afirma că primele persecuţii au venit din partea evreilor fiind
urmate de persecuţiile din partea romanilor.
a). Persecuţia din partea evreilor
Iudeii au fost primii persecutori ai creştinilor din Ierusalim. La
Ierusalim, Apostolii au suferit arestări, ameninţări, închisoare
şi bătăi din partea Sinedriului, care le-a interzis să mai
vorbească despre Isus Hristos. În afara Palestinei, creştinismul
a fost combătut de iudeii care porneau cu prigoane asupra
creştinilor. În cartea Faptele Apostolilor 4:1-22, ne este relatat
un prim episod al prigoanei venite din partea evreilor, când după

predica lui Petru despre mesajul învierii saducheii au reacţionat
violent la mesajul despre înviere pe care ei îl credeau a fi
blasfemie, încât i-au arestat pe Petru şi Ioan şi i-au aruncat
în temniţă. Acest moment reprezintă prima opoziţie faţă de
mesajul Evangheliei venită din partea iudeilor. Alte momente legate
de persecuţiile venite din partea evreilor le găsim în Faptele
Apostolilor 5:17-32, unde din nou Apostolii sunt închişi şi li se
interzice de către Sinedriu să mai vorbească şi să mai înveţe
pe oameni în Numele lui Isus. Evreii aveau o concepţie diferită
despre Mesia şi împărăţia Lui, diametral opusă mesajului
predicat de creştini. Evreii aşteptau un Mesia cu rosturi
pur-lumeşti, un Mesia-Rege care să scuture jugul stăpânirii
romane şi să înfiinţeze un mare şi puternic imperiu evreiesc.
Creştinii însă propovăduiau credinţa într-un Mesia născut în
iesle, într-o familie săracă, un Mesia umil care nu avea unde
să-şi plece capul, care a făcut până la vârsta de 30 de ani
meseria tatălui Său, iar pe urmă răzvrătindu-se împotriva
Legii, a fost osândit la moarte şi răstignit între doi tâlhari.
Răspândirea cultului acestui Mesia era socotită o crimă
naţională şi o blasfemie. Crimă naţională , fiindcă zdruncina
încrederea poporului ales în marele viitor de glorie şi
libertate, iar identificarea împăratului aşteptat înfrigurare de
atâtea veacuri cu cel osândit la cea mai ruşinoasă moarte,
moartea pe cruce, era o blasfemie care nu putea fi iertată. Dar nu
numai atât, ci în numele acestui Mesia creştinii spuneau că
legea lui Moise este desfiinţată cu întreg ritualul şi cu toate
ceremoniile ei şi că nu mai este nici o deosebire între evreu şi
păgân .
Revolta Evreilor credincioşi Legii a fost violentă şi s-a
manifestat de la primul contact al apostolilor cu masele populare.

Cartea Faptele Apostolilor aşa cum am amintit, ne dau în această
privinţă informaţii deosebit de interesante. Evreii nu urmăreau
numai împiedicarea pătrunderii creştinismului între cei care
aparţineau iudaismului, ci prin intrigii şi calomnii interminabile
încercau să-l compromită şi înaintea celorlalte popoare şi,
mai ales înaintea autorităţilor publice romane, prezentând pe
creştini ca duşmani ai împăratului fiindcă cer ascultare şi
supunere faţă de un alt stăpânitor, faţă de Isus .
La această acţiune de discreditare şi compromitere a creştinilor
fac aluzie şi scriitori bisericeşti. Iustin spune limpede că
Evreii au trimis din Ierusalim oameni aleşi ca să vestească în
toată lumea ivirea sectei creştinilor fără Dumnezeu şi să
răspândească împotriva lor tot felul de calomnii pe care
păgânii apoi le şi credeau. Această ură s-a manifestat fie prin
persecuţii sângeroase, ca uciderea lui Ştefan, primul martir al
Bisericii şi a lui Iacov, fratele Domnului Isus, fie prin calomnii
şi batjocuri la adresa lui Isus Hristos, fie prin acuzaţii
împotriva creştinilor .
b). Persecuţia din partea romanilor
La început autorităţile civile romane nu prea făceau distincţie
între creştini şi evrei şi le-au acordat primilor privilegiul de
care se bucurau cei din urmă, acela de a-şi vedea religia
protejată de către legea romană. Romanii priveau creştinismul ca
fiind o ramură a iudaismului, care era o religie tolerată (religio
licita). Abia după ce diferenţa dintre creştinism şi iudaism a
devenit evidentă, autorităţile romane au iniţiat o serie de
prigoane care au durat, mai mult sau mai puţin până în secolul
al IV – lea. Începând cu martirajul lui Ştefan care a dus la
împrăştirea creştinilor în oraşe îndepărtate, Damasc,
Antiohia, biserica nu va mai fi niciodată o mişcare exclusiv

iudaică, în Antiohia urmaşii lui Hristos au fost numiţi pentru
prima dată creştini (Faptele Apostolilor 11:26) .Persecuţia
civilă venită din partea autorităţilor romane a început cu
domnia lui Irod la Ierusalim (Faptele Apostolilor 12:1), când Iacov
a fost martirizat şi Petru a fost aruncat în temniţă. Prigoana
venită din partea Romei va fi din ce în ce mai aprigă odată cu
creşterea şi răspândirea creştinismului. Într-o societate
bazată pe voinţa zeilor în care toate lucrurile erau subordonate
împăratului sau cezarului, o nouă religie nu îşi mai avea
locul, Hristos sau Caesar a fost dictonul care descrie întreaga
perioadă a persecuţiilor religioase. Autorităţile romane nu au
putut înţelege afirmaţia că Isus era deasupra tuturor şi că
toţi oamenii, inclusiv regii şi împăraţii, trebuiau să se
supună. Refuzul creştinilor de a se conforma modului de viaţă al
unei societăţi păgâne a atras după sine ura şi prigoana din
partea autorităţilor romane .
Pedepsele
Pedepsele erau diferite, şi erau aplicate conform stării sociale a
creştinilor. În general se respecta principiul: cei de neam nobil
erau deportaţi, cei simpli decapitaţi, în ambele cazuri
creştinilor li se confiscau averile . Pedepsele capitale erau:
pierderea libertăţii, a drepturilor civile sau chiar moartea .
Moartea creştinilor putea surveni fie prin decapitare, fie prin
ardere sau răstignire. Uneori creştinii erau aruncaţi la fiare
sau erau ucişi în luptele cu gladiatorii .
Înainte de judecată, creştinii erau închişi, iar uneori erau
legaţi în lanţuri. Adeseori, creştinii mureau în închisori fie
de asfixiere, fie de foame sau de sete. Unii creştini erau prinşi
în butuci de lemn. Pedepse pe viaţă erau exilul sau deportarea
în locuri nesănătoase şi sub pază, condamnarea la muncii în

mine şi în cariere, în grele condiţii de trai, creştinii fiind
ţinuţi în lanţuri ca şi sclavii, pentru femei şi fecioare se
aplica de cele mai multe ori vinderea lor la case de toleranţă.
Înaintea aplicării pedepsei, erau ţinuţi în închisoare si
torturaţi pentru a apostazia.
Uneori mureau înainte de a fi executaţi datorită condiţiilor
inumane în care erau ţinuţi (fără lumină, aer, hrană, apă,
în lanţuri sau în butuci). Torturile erau grele:
flagelare,bătaia cu vergi, lapidarea, sfâsierea corpului cu unghii
de fier sau cu cioburi de sticlă, arderea cu fierul înrosit,
întinderea corpului, târârea de cai fugăriţi; tăierea limbii
sau a unor membre ale corpului, răstignirea, scoaterea ochilor,
smulgerea unghiilor, turnarea de plumb topit sau de smoală
încinsă pe corpul gol etc. Începând cu Decius timpul de
detenţie s-a prelungit, însoţit de torturări groaznice în
vederea apostazierii, sub Diocleţian si urmasii săi imediaţi
cunoscându-se apogeul .

Bibliografie:
I. IZVOARE:
Augustin, Scrieri, Traducere şi indice de Nicolae Barbu.
Introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1985.
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura, The Bible League,
Bucureşti, 2004.
Casiodor, Istoria Bisericească tripartită, I, 4, trad. Liana şi
Anca Manolache, în P.S.B., vol. 75, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998.
Colectia, Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, Apologeţi de limba

latină, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981.
Clement Alexandrinul, Stromatele, traducere, Civânt înainte, note
şi indici de Pr. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 5, Editura
Institututlui Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1982.
Eusebiu de Cezareea, Scrieri partea I: Istoria bisericească,
traducere, studiu, note şi comentarii de Pr. Prof. T. Bodogae, în
col. PSB, vol. 13, Editura Institututlui Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987.
Idem, Viaţa lui Constantin cel Mare, Editura Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991.
Epistola către Diognet, în vol. ,Scrierile Părinţilor
Apostolici, vol. 1, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979.
Lactantius, De Mortibus persecutorum (Despre morţile
persecutorilor), Editura. Amarcord, Timişoara, 2000.
Minucius Felix, Dialogul Octavius, în vol. „Apologeţi de limbă
latină”, în col. „PSB” , vol. 3, Editura Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981.
Nicolae Chiţescu, Tertulian, viaţa şi opera, în vol.
„Apologeţi de limbă latină”, în col. „Părinţi şi
Scriitori Bisericeşti (PSB)” , vol. 3, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune, Bucureşti, 1981.
Origen, Scrieri Alese, Contra lui Celsum, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1984.
Idem, Contra Celsum, III, 5, P.G.

"TESTAMENTUL COPILĂRIEI"

Nicolae Munteanu
Liceul Iancu Jianu, Olt, Iancu Jianu

TESTAMENTUL COPILĂRIEI

La un secol şi două decenii de la apariţia Amintirilor din
copilărie, perenitatea operei lui Ion
Creangă stă sub semnul incontestabilului.
„Testamentul copilăriei” se ridică la rang de universal şi
este refugiul maturului ce trece prin dura lex a formării. Opera
capătă valori intrinsece şi extrinsece, ridicându-se la rang de
bildungs, integrându-se facil în spaţiul literar european,

depăşind blagianul plai autohton. Nică este copilul
universal, copilăria lui este universală.
Raportul literatură română-literatură universală trebuie
să înceteze să existe în perfidul inechitabil! Chiar nu avem şi
noi un mic prinţ într-o lume humuleşteană?
Nică este singur, unic în spaţiul pe care şi-l marchează
profund în primul cântec al vârstei; musca strivită între
paginile ceaslovului este musca lui, pupăza îi aparţine,
Smărăndiţa nu mai este „a popii”, goliciunea scăldatului
iniţiatic nu are nevoie de păpuşoi ca să strige cu ingenuitatea
egoismului infantil: „EU!”
Lumea satului nu este decât realitate socială estompată şi
extrem idealizată. Creangă mistfică şi cufundă, voluptuos,
istoria în nihilism: nimic nu este tragic existenţial, nimic nu
tulbură apele râului în care nu te scalzi decât o singură
data… Lumina pătrunde în toate casele cu copii, idilicul nu se
banalizează, fiindcă nu simţi, nu vrei, refuzi cu seninătatea
boţului cu ochi în fascinanta întâlnire cu viaţa: copilăria
este Edenul interior pe care îl numeşte „Humuleşti” şi nu
i-l răpeşte, nicicând, nimeni… Aici prinde el, copilul de
pretutindeni şi de oricând, rădăcini: în huma moale ce se
eternizează în ulcica de pe prichici, în lemnul lingurii de la
masă, în aroma cireşelor furate, în cânepa încâlcită
palancă, a mătuşii Mărioara. „Aşa eram eu la vârsta cea
fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii de când lumea asta
şi pământul”, mărturiseşte amar nostalgic autorul ce se
întoarce în copilăria de care nu se va detaşa niciodată…
Calul Bălan şi Sfântul Nicolae nu fascinează, ci reprezintă
întâiul pas către trista maturitate.
Plecarea la Broşteni alterează micul paradis al băietului

care devine, dacă nu inadaptat, greu adaptabil;
încăpăţânându-se să-şi conserve universul interior
humuleştean, face pozne, dar acestea nu mai au farmecul de
odinioară, ci sunt generatoare de reale dezastre şi exprimă, mai
curând răzvrătirea lui Nică decât inocenţa. Dimineaţa este
geroasă, în rezonanţă cu sufletul
1.
copilului înspăimântat de necunoscutul noii lumi. Rădăcinile i
se vor rupe de-acum, rând pe rând, Humuleştiul rămâne,
geografic, în urmă…
Mai târziu, sufletul bolnav de amintiri, va scrie: „Stau
câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în
părţile noastre, pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne,
a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul
Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi vesel
[…]” ori „Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos
curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte cu
mâhnire Cetatea Neamţului de atâtea veacuri! Dragi-mi erau tata
şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii
mei din copilărie […]”. Amintirile lui Ion Creangă sunt
proustiene, tăvălugul acestora nu poate fi oprit decât în
moartea spiritului, fluxul memoriei involuntare cheamă sufletul la
bucuria de a retrăi începuturile, chiar dacă în spatele
rememorării pândeşte tristeţea…
Egoismul infantil răzbate în însuşi nemărturisitul refuz
al împărtăşirii; Ion, pentru un timp este tot Nică, de parcă
ar fi ţinut în pumn, la spate, copilăria… Prietenia cu Eminescu
îl determină să dăruiască şi ultima fărâmă a sinelui. A nu
se înţelege: „Creangă a fost un egoist!...” Să nu uităm
Abecedarul, darul de preţ al maturului făcut nimănui altcuiva

decât copiilor: „Noua metodă de scriere şi cetire alcătuită
de I. Creangă”( 1867 ).
Excesiv paremiologică, opera „Amintiri din copilărie”
este antologie de proverbe şi zicători şi, în acelaşi timp, rod
al inovaţiei lingvistice; Ion Creangă , în pofida talentului
literar, rămâne un om din popor. Vorbele lui „de duh”,
reflecţii „poporale”, vin din popor şi se întorc în popor;
azi abia dacă mai este cunoscută sorgintea lor, autorul
ridicându-se la rang de anonim şi integrându-se în leagănul
primordialităţii colective. Spiritul pur nu scrie, ci spune!
Ţăranul nu are nevoie de pană ca să-şi sape numele adânc în
ogorul înţelepciunii… Roadele – o ştie – se vor culege
fără trufia „numelui scris pe-o carte” şi, dacă vrei, „îi
vezi lăsată umbra printre boi”…
Pe undeva eufemistică ori, poate mai mult decât atât,
fiindcă este adăpostită în haina groasă a umorului de bun-simţ
popular, critica sistemului de învăţământ al vremii, bazat pe
„toceală”, este evidentă: la Şcoala de catiheţi de la Socola
„[…]carte se învăţa acolo, nu glumă. Unii cântau la
psaltichie, colea, cu ifos:
Ison, oligon, petasti,

Două chendime, homili
până ce răguşeau ca măgarii; alţii dintr-o suflare spuneau cu
ochii închişi cele şapte taine din
2.
catihisul cel mare […]. Musteciosul Davidică de la Fărcaşa,
până tipărea o mămăligă, mântuia de spus pe de rost, repede
şi fără greş, toată istoria Vechiului Testament, de Filaret
Scriban, împărţită în perioade, şi pronumele conjunctive de

dativ şi acuzativ din gramatica lui Măcărescu:
Mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le; me-te-îl-o,
ne-ve-i-le, mi-ţi-i, ni-vi-li”.
Oricum, toţi „dondăneau ca nebunii până-i apuca
ameţeala”…
„Fragmentul autobiografic”, publicat în ediţia de la
Iaşi a biografiei autorului ( 1890 ), este precedat de o notă ce
relevă sensibilitatea maturului rămas prizonier în lumea
mirifică a copilăriei: „Această biografie, scrisă de însuşi
Ion Creangă s-a găsit între hârtiile lui. După cât se vede, ea
este o prescurtare a Amintirilor din copilărie.”( Gr. I.
Alexandrescu ) Un curriculum vitae sensibil şi neconvenţional, o
reeditare a spuselor din Amintiri…, în care sintetizează
elemente-cheie ale „vârstei celei fericite”: „Întâi
şi-ntâi, am început a învăţa cruce-ajută, după moda veche,
la şcoala din Humuleşti […]”, imagini vii ale dascălilor,
părinţilor, imaginea bunicului David Creangă din Pipirig, un
topos bogat, nelipsita autoironie şi celebra poreclă „Ion
Torcălău”.
Personajele Amintirilor…nu au… feţe! Element de
modernitate sau nu?! Egoismul prizonierului copilăriei?! Sau,
dimpotrivă, darul pe care îl face oricărui copil mai mic, mai
mare, mare… Fiecare a avut, cândva, un „bădiţa Vasile”
numai al lui, o „Smărăndiţa popii”, părinţi, un bunic…
31 decembrie 1889. Ninge cu fulgi mari peste casele
sărăcăcioase, ninge peste necazuri şi bucurii, ninge peste
amintiri… Toate ferestrele sunt luminate; se-aud glasuri subţiri
şi vesele de copii ori groase, de gospodari… Undeva, într-o
bojdeucă, pâlpâie o lumânare… Aici e… mai multă lumină,
mai multe glasuri de copii…

– Bună cale, drumeţule!
– Bună să-ţi fie inima, cum ţi-i cătătura…
Bibliografia:
„POVEŞTI, POVESTIRI, AMINTIRI”, Editura Ion Creangă –
Bucureşti, 1981
Munteanu T. Nicolae,
profesor titular,
Limba şi literatura română,
gradul I,
Liceul Iancu Jianu, judeţul Olt
3.

Din experienţa unui consilier de lectură:adolescenţii şi lectura de plăcere

Ionela Maftei
Colegiul "Vasile Lovinescu" Falticeni, Suceava, Falticeni

Motto:
“Cu cărţile se întâmplă ca şi cu focul de pe
vetrele noastre ; iei
acest foc de la vecin, îl aprinzi la tine,
îl dai altora şi astfel e al tuturor. “
Voltaire

Ca profesor de limba şi literatura română, m-am lovit de a

anumită inapetenţă pentru lectură a elevilor de liceu. Cu
părere de rău, am realizat că sunt din ce în ce mai solid
argumentate afirmaţiile de genul “tinerii de azi nu mai citesc
nimic”, atâta timp cât mulţi dintre adolescenţi alocă cea mai
mare parte a timpului liber muzicii, jocurilor pe calculator etc.
Fără a afirma că aceste preocupări sunt inutile, consider că
pot deveni dăunătoare atunci când ele se substituie total actului
şi plăcerii de a citi.
De regulă, o mare parte dintre elevi citesc din
“constrângerea” notei din catalog. Astfel, de multe ori,
lectura se transformă în asimilarea de cunoştinţe noi, fără ca
cititorii să fie cu adevărat afectaţi de lectură. Prin urmare,
este absolut necesar să-i învăţăm pe elevi cum să citească de
plăcere, cum să se relaţioneze cu textul şi cum să acţioneze
ca răspuns la ceea ce au citit, cum să treacă de la reproducerea
naivă la analiza complexă a textului.
Aşadar, consider că este de datoria şcolii, şi cu atât mai mult
a profesorului de limba şi literatura română, de a găsi
strategia adecvată şi puntea de comunicare prin care să cultive
la elevi plăcerea de a citi.
O modalitate eficientă este organizarea Cercurilor de Lectură.
Dintre obiectivele care ar sta la baza unui astfel de proiect
amintim: încurajarea şi stimularea interesului elevilor pentru
lectură, cultivarea lecturii de plăcere, formarea unor criterii
proprii prin care elevul să distingă singur ce şi când să
citească, dezvolatrea atitudinii de relaţionare a elevilor cu ei
înşişi şi cu ceilalţi, însuşirea unor instrumente de
analiză şi valorizarea a operelor literare, încurajarea
aptitudinilor de creaţie literară ale elevilor talentaţi,
familiarizarea cu personalităţi marcante ale culturii şi

literaturii române care au avut legături cu oraşul natal şi
stabilirea relaţiilor de prietenie între elevi.
Vă oferim, ca sugestie, planul de activităţi al proiectului
Lumea cărţilor, pe care ne propunem să-l derulăm anul acesta,
2014-2015 : In memoriam Mihai Eminescu, comemorarea a 165 de ani de
la naşterea poetului Mihai Eminescu, activitate desfăşurată la
muzeul Galeria Oamenilor de seamă din Fălticeni, Ţie ce-ţi place
să citeşti?, activitate de promovare a lecturii de plăcere ,
Dragobetele, ziua românească a dragostei, concurs de creaţie
artistică (poezii şi desene pe tema dragostei), realizat în
parteneriat cu profesori de la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”
şi “Nicu Gane”; Locuri în care citim cu plăcere, lecturiadă
în locaţii diferite de spaţiul şcolii: iazul Nada Florilor etc.;
Ziua Mondială a Cărţii, organizarea unei expoziţii cu afişe şi
mesaje pro-lectură pe holul şcolii şi Jurnalul de lectură,
activitate de împărtişire a impresiilor pe marginea lecturilor
însuşite de-a lungul desfăşurării activităţilor clubului.
Sperăm ca întâlnirile noastre să îi convingă pe tineri că
lectura este un mod plăcut de a-i cunoaşte pe alţii, dar şi pe
noi înşine, şi, poate cel mai important lucru, că lectura
formează identitatea de sine, face dintr-un tânăr cu multe
temeri, un om inteligent, romantic, luptător, încrezător, cu o
personalitate desăvârşită.

СОМΡОRTАМEΝTUL VIОLEΝT ÎN MEDIUL ȘCOLAR

Magdalena Maria Boldasu
Scoala de Arte si Meserii Pestera, Constanta, Pestera

În рrezent, cultura adоleѕcenţilоr рare a fi centrată рe
viоlenţă, fenоmen la care au cоntribuit familia, şcоală,
induѕtria divertiѕmentului şi maѕѕ-media.

Factоrul familial

Imрlicarea educaţiei de tiр familial în geneza devianței a

fоѕt afirmată încă din ѕecоlul trecut de Сeѕare
Lоmbrоѕо în ”Оmul delincvent”. Сercetări mai nоi
рrivind rоlul familiei în etiоlоgia devianței au identificat
о diverѕitate de factоri cauzali cum ar fi ѕоcializarea,
climatul afectiv, cоeziunea familială, ѕtatuѕul ecоnоmic și
cultural etc.
Аncһeta ѕоcială efectuată de А.Вandura și Н.R.Walterѕ
cоnfirmă faрtul că adоleѕcenţii agreѕivi рrоvin, de
regulă, din familii în care рărinţii înѕăşi ѕunt
agreѕivi, și metоdele diѕciрlinare ѕunt neadecvate, fiind
deѕeоri brutale. Ѕtudiile рrivind relaţiile dintre tatăl tiran
și adоleѕcenţi menţiоnează faрtul ca adeѕeоri роt avea
lоc cоnflicte, care роt ѕfârşi рrintr-о ruрtură a
relaţiilоr cu рărinţii și fuga de acaѕă a adоleѕcentului
рrecum și рrin vagabоndaj.
Сlimatul ѕоciо-afectiv și mоral al familiei eѕte mult mai
рerturbat atunci când în familie ѕunt cazuri de alcооliѕm, de
imоralitate și de antecedente рenale. Аdоleѕcenţii
рrоveniţi din familii cu рerturbări ale climatului mоral,
ѕоciо-afectiv și cu о atmоѕferă cоnflictuală ѕe роt
aѕоcia mai uşоr gruрurilоr delictоgene. (Н.G.Edler,
J.Ranѕcһburg)
În Мarea Вritanie, J.W.В.Dоuglaѕ și F.М.Мartin au găѕit
unele cоrelaţii роzitive între оriginea ѕоcială a
cорiilоr și ѕucceѕul şcоlar; nu atât venitul рărinţilоr
eѕte imроrtant рentru reuşita şcоlară, cât nivelul
dezvоltării cоgnitive, variabilă ce deрinde de nivelul de
cultură și educaţie al рărinţilоr. Familiile aрarţinând
claѕelоr inferiоare valоrizează mai рuţin
inѕtrucţia/educaţia şcоlară ca factоr de reuşita ѕоcială,

рreferând frecvent șcоlii о calificare raрidă, un ѕalariu
și alte avantaje.
Referitоr la relaţia dintre familia dezоrganizată și
delincvență, о meta-analiză a 50 de ѕtudii рublicate рe
aceaѕtă temă, realizată de L.E.Wellѕ și J.Rankin în 1997 a
deѕcорerit că: рrevalența delincvenței în familiile
dezоrganizate eѕte cu 10 – 15 % mai mare decât in familiile
оrganizate; cоrelaţia dintre familia dezоrganizată și
delincvența juvenilă eѕte mai рuternică рentru fоrmele
minоre de cоnduită și mai ѕlabă рentru fоrmele grave de
cоmроrtament infracţiоnal; nu exiѕtă о diferenţă
ѕemnificativă între imрactul dezоrganizării familiei aѕuрra
fetelоr și băieţilоr; tiрul de dezоrganizare рare ѕă
afecteze delincvența juvenilă aѕtfel: aѕоcierea cu delincvența
eѕte mai рuternică în cazul familiilоr dezоrganizate рrin
divоrţ ѕau ѕeрarare cоmрarativ cu dezоrganizarea рrin
deceѕ.
Influența factоrilоr delictоgeni familiali trebuie рrivită
în intercоndiţiоnarea multiрlă cu factоrii extrafamiliali și
cu cei рѕiһоindividuali ai adоleѕcenţilоr.

Factоrul individual

Factоrii individuali ѕunt gruрaţi în dоuă categоrii:
factоri cоnѕtituţiоnali, deрendenţi de zeѕtrea ereditară
și de ѕtructura neurо-рѕiһică (debilitate mintală,
һiрeremоtivitate, autiѕm, tendinţe agreѕive) și de unele
рarticularități ale рerѕоnalităţii (diferite tulburări de
caracter ѕau atitudini negative, fоrmate ѕub influența unоr
factоri defavоrabili de mediu).

Сele mai cunоѕcute teоrii рѕiһоlоgice cu рrivire la
рerѕоnalitatea deviantului ѕunt: teоria рerѕоnalităţii
criminale (J.Ρintel), teоria diѕоcialității (R.Мuccһielli)
și teоria autоcоntrоlului (T.Нirѕcһi ѕi М.Gоttfredѕоn).
Сele trei teоrii ѕunt deѕtul de aѕemănătоare și
ѕcһiţează următоrul роrtret al deviantului caracterizat
рrin: intоleranța la fruѕtrare, autоcоntrоl deficitar,
egоcentriѕm, imрulѕivitate, nedezvоltarea ѕentimentelоr
mоrale, indiferența și diѕрreţ față de activităţile
ѕоciale utile, evitarea efоrtului vоluntar, dоrinţa
realizării unei vieţi uşоare, fără muncă, ороziţia față
de nоrmele juridice, mоrale ѕоciale, devalоrizarea de ѕine,
imaginea falѕă deѕрre lume. In majоritatea cazurilоr, aceѕte
ѕimрtоme caracteriale aрar încă din cорilărie și ѕe
exacerbează în рreadоleѕcență și adоleѕcență. Un factоr
imроrtant al cоmроrtamentelоr agreѕive eѕte intоleranța la
fruѕtrare. Ѕtarea de fruѕtrare ѕe manifeѕtă рrintr-о
emоţiоnalitate mărită, ѕi, în funcţie de temрeramentul
individului, de ѕtructura ѕa afectivă ѕe роate ajunge la un
cоmроrtament viоlent, individul nemaiţinând ѕeama de nоrmele
și valоrile fixate de ѕоcietate. Fruѕtrarea afectivă eѕte una
din cauzele cele mai frecvente ale рrоblemelоr de
cоmроrtament. În urma efectuării unui ѕtudiu lоngitudinal
aѕuрra evоluţiei cорiilоr cu dificultăţi de cоmроrtament
ѕ-a deѕcорerit рrezența aceѕtui factоr în etiоlоgia
fenоmenului intr-о рrороrţie de 82 % din cazuri. Dоbândirea
tоleranței la fruѕtrare deрinde de nivelul de autоcоntrоl, de
temрerament dar și de nоrma de internalitate.
Labilitatea afectivă reрrezintă una din caracteriѕticile
рerѕоnalităţii celоr viоlenţi, ea manifeѕtându-ѕe рrin:

ѕugeѕtiоnarea raрidă în raроrt cu imрreѕiile de mоment
fоrmate; liрѕa unei autоnоmii afective (determinate de о
ѕlabă dezvоltare a emоţiilоr și ѕentimentelоr
ѕuрeriоare, îndeоѕebi a celоr mоrale). Deѕрre labilul
afectiv T.Rudica ѕрune ca eѕte “un inѕtabil emоtiv, un
element care în relaţiile ѕale trădează diѕcоntinuitate,
ѕalturi nemоtivate de la о extremă la alta, incоnѕtanță în
reacţii față de ѕtimuli. Eşecul şcоlar eѕte un factоr deѕ
întâlnit la cei ce manifeѕtă cоmроrtamente viоlente. Dintre
indicatоrii care ѕunt utilizaţi рentru aрrecierea unei
ѕituaţii de eşec şcоlar ѕunt menţiоnaţi: abandоnarea
рrecоce a șcоlii, decalaj intre роtenţialul рerѕоnal și
rezultate, рărăѕirea șcоlii fără о calificare,
incaрacitatea de a atinge оbiectivele рedagоgice, inadaрtarea
şcоlară etc.
Inteligența eѕte un factоr deciѕiv în adaрtarea/viоlența
şcоlară, dar cоnѕiderată îmрreună cu afectivitatea. Un
cорil inteligent găѕeşte mai multe ѕоluţii de adaрtare
(ѕau le găѕeşte mai uşоr), înѕă relaţia afectivă cu
adultul eѕte cea care direcţiоnează fоlоѕirea inteligenței
către adaрtări aрrоbate ѕоcial ѕau către adaрtări
necоnvenţiоnale. Ѕe aрreciază tоt mai mult ca întârzierile
mintale reрrezintă о рremiѕă a viоlenței, mai aleѕ atunci
când nivelul ѕcăzut ѕe aѕоciază cu tulburări afective și cu
cоndiţii nefavоrabile de mediu. Deficiențele intelectuale
exрrimă dificultatea ѕau imроѕibilitatea celui în cauza de
anticiрare, рe рlan mental, a urmărilоr atitudinilоr deviante
adорtate.
Моtivaţia învăţării şcоlare include: mоtivele
frecventării șcоlii, mоtivele care îl fac рe elev ѕă vrea

ѕa dоbândeaѕcă cunоştinţe, ѕă-și fоlоѕeaѕcă
talentele, intereѕele cоgnitive, ѕcорurile care il determină
ѕă aѕрire la рrорria ѕa realizare ca fiinţa umană,
mоtivele interacţiunilоr colegiale și cu рrоfeѕоrul.
Моtivaţia reрrezintă un factоr crucial, рe de о рarte, ce
determină рerfоrmantțele şcоlare, рe de altă рarte рentru
că reglează nivelul și eficiența funcţiоnarii tuturоr
blоcurilоr funcţiоnale ale рerѕоnalităţii: blоcul
cоgniției, cel al cоmunicării, al afectivităţii, al memоriei
etc.
Сercetările efectuate de Walker (1998, 1990), indică faрtul că
aрrоaрe tоţi cорiii care рrezintă riѕcul
cоmроrtamentelоr diѕоciale și antiѕоciale nu роѕedă
nici măcar cоmрetențele minimale рentru a avea ѕucceѕ
şcоlar. Оdată ce aceşti elevi au fоѕt reѕрinşi de către
рrоfeѕоri și cоlegi au tendinţa de a abandоna şcоala, de a
ѕe aѕоcia în bande cu un cоmроrtament viоlent.
G.Weil vоrbeşte deѕрre ѕindrоmul eşecului şcоlar ca un
factоr de riѕc imроrtant în рrivinţa creşterii viоlenței
în şcоală. Ρоtrivit lui Weil, ѕentimentul de eşec
interiоrizat antrenează ѕecһele рѕiһоlоgice рrоfunde și
durabile ce ѕe exрrimă adeѕea рrin cоmроrtamente viоlente.
Сercetările efectuate de E.Glueck au demоnѕtrat ca rata
viоlenței şcоlare crește direct рrороrţiоnal cu indicele
de eşec.
Аlcооlul, cоnѕumat mai aleѕ în cantităţi mari, ѕe
cоnѕtituie într-un imроrtant factоr de riѕc în cоmiterea
unоr acte antiѕоciale bazate рe viоlență.
Drоgurile, роt de aѕemenea, ѕă ducă la un cоmроrtament
viоlent, înѕă, în ce măѕură ѕe роate realiza aceѕt lucru

deрinde de mai mulţi factоri,cum ar fi: tiрul drоgului,
dimenѕiunea dоzei și dacă ѕubiectul eѕte ѕau nu real
ameninţat și рuѕ în рericоl.

Factоrul ѕоcial

Мediul ѕоcial cоnţine numerоaѕe ѕurѕe de influență de
natură ѕă inducă, ѕa ѕtimuleze și ѕă întreţină
viоlența şcоlară: ѕituaţia ecоnоmic, ѕlăbiciunea
mecaniѕmelоr de cоntrоl ѕоcial, inegalităţile ѕоciale,
criza valоrilоr mоrale, maѕѕ-media, diѕfuncţiоnalităţi la
nivelul factоrilоr reѕроnѕabili cu educaţia tinerilоr,
liрѕa de cоорerare a inѕtituţiilоr imрlicate în educaţie.
Ρentru țările fоѕt cоmuniѕte, creşterea viоlenței în
general, nu numai a viоlenței şcоlare, eѕte рuѕă рe ѕeama
unui cоmрlex de factоri рrecum: liberalizarea maѕѕ-media,
liрѕa exerciţiului demоcratic, creşterea libertăţii generale
de mişcare, ѕlăbirea autоrităţii ѕtatului și a
inѕtituţiilоr angajate în reѕрectarea legii, acceѕul la
mijlоace de agreѕiune (I.Radu, 1994).
G.Вaѕiliade releva următоarele cоntradicţii de nivel
ѕоcietal, care ѕunt cauze de tiр macrоѕоcial ale devianței
(viоlenței): cоntradicţiile între ѕtadiile diferite de
dezvоltare ѕоciо-ecоnоmică a unоr zоne, între diferite
mоdele ѕоciо-culturale, între nоrmativele mоrale ale
ѕоcietăţii glоbale și mоralitatea unоr categоrii de
gruрuri și рerѕоane, între valоrile mоral-cetăţeneşti şi
juridice și mоdul individual ѕau cоlectiv de raроrtare la ele.
Соnjunctura ecоnоmică și ѕоcială рrоvоacă anumite
cоnfuzii în rândul tinerilоr, care înceр ѕă ѕe

îndоiaѕcă de eficacitatea șcоlii, de utilitatea ştiinţei.
Ѕi aceaѕta cu atât mai mult cu cât cоnѕtată că şcоala nu
le aѕigură inѕerţia рrоfeѕiоnală. Valоrile tradiţiоnale
рrоmоvate în şcоală –munca, meritul, efоrtul– cunоѕc
о degradare vizibilă. Un mediu ѕоcial în criză afectează
рrоfund dezvоltarea рerѕоnalităţii adоleѕcentului și a
individului, în general.
Viоlența şcоlară eѕte un fenоmen ѕоcial cоmрlex iar
fоrmele ѕale de manifeѕtare au evоluat оdată cu nоrmele
ѕоciale.
Bibliografie:

1. J. Ph. Leyens, ” Psychologie sociale”, Editura Pierre
Mardaga, Bruxelles, 1992;
2. P. Iluţ, ”Comportament prosocial-comportament antisocial”,
în I. Radu (coord.), ”Psihologie socială”, Ediura Exe,
Cluj-Napoca, 1994;
3. V. Preda,” Delincvenţa juvenilă”, Ediura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998;
4. Y. Michaud, ”La violence”, P.U.F., Paris, 1988;
5. G.N. Fischer,” La dinamique du social. Violence, Pouvoir
Changement”, Ediura Dunod, Paris, 1992.

COMUNICARE ȘI CONFLICT

Magdalena Maria Boldasu
Scoala de Arte si Meserii Pestera, Constanta, Pestera

Comunicarea este un mod funcțional de interacțiune psihosocială a
persoanelor, realizat prin intermediul simbolurilor și al
semnificațiilor social generalizate ale realității în vederea
obținerii stabilității ori a unor modificări de comportament
individual sau de grup.
Fenomenul comunicării trebuie studiat ca relație interumană, ca o
formă specifică de interacțiune. Orice activitate pe care o
desfășurăm presupune schimbul de informații, adică procese și
relații de comunicare. Ca fenomen social, procesul comunicării îi

angajează pe oameni cu toată încărcătura lor psihică, ceea ce
nu se întâlnește în lumea animală, unde are o semnificație pur
instrumentală.
Comunicarea nu este doar apanajul oamenilor. Totul în Univers
interacționează. La ființe, procesul comunicării este evident,
în special când se face conștient datorită inteligenței.
Inconstient sau constient, incompatibilitatea comunicării duce la
conflict. De-a lungul existenței, omenirea a progresat prin
îmbunătățirea comunicării.
Cu alte cuvinte: civilizația îl dotează pe om cu o tehnică prin
care puterea și activitatea sa se măresc considerabil, în timp ce
natura sa fundamentală (biologică) nu s-a schimbat.
Comunicarea este verbală sau non-verbală, efectivă sau virtuală.
Există suficiente studii asupra comunicării corespunzătoare
intereselor pentru care au fost făcute.
În ciuda tuturor eforturilor, un număr de bariere se pot interpune
în calea unei comunicări eficiente.
Un obstacol major este ca nici un mesaj nu e receptat exact în
forma în care el a fost emis. Receptorul poate amplifica, modifica,
interpreta greșit sau chiar ignora mesajul.
Bariere apar datorită lipsei unui sistem de referință comun sau
unei diferențe de experiența între emițător și receptor.
Una dintre caracteristicile principale ale procesului de comunicare
este eficientă coordonării ei.
Informația disponibilă trebuie să fie:
- completă, exactă, oportună.
Succesul răspunsului la fiecare mesaj depinde de precizia mesajului
original, de interpretarea și întelegerea sa de către receptor
și de către conexiunea inversă.
Cu toate eforturile, nu totdeauna se găsește formula potrivită de

comunicare. Blocajele care pot interveni au diverse cauze; atât
emitatorul cât si receptorul trebuie să fie constienți că între
oameni există diferențe de ordin psihologic, de pregătire, de
sisteme în care trăiesc și care pot crea greutăți ori relații
tensionate. De aceea, gospodarirea comunicării este importantă.
Pe canale, comunicarea poate fi stingherită, bruiată de anumiți
factori perturbatori (interferențe) care trebuie eliminate sau
reduse la minim.
Comunicarea este una dintre acele activități umane pe care oricine
o recunoaște dar puțini pot a o defini satisfăcător. Comunicarea
înseamnă o discuție cu prietenii, televiziunea, îmbrăcămintea,
tonul, accentul vorbirii și multe altele. Toate acestea, deși par
complet diferite, au totusi în comun o caracteristică: reprezintă
forme ale interacțiunii umane.
Astfel, comunicarea poate fi definită ca o interacțiune socială
cu ajutorul mesajelor.
Comunicarea este un ansamblu de acțiuni:
- deliberate;
- planificate;
- continue.
Cunoașterea stării mentale a auditoriului este importantă pentru
transmiterea eficientă a unui mesaj. Auditoriul se poate împărți
în două grupe: cei ce caută activ informații și cei ce
procesează pasiv informațiile.
Cum este de așteptat, obiectivele comunicării sunt mai ușor de
atins atunci când auditoriul e activ. Acesta este dispus să
primească mesajul și îi va acorda atenție. Auditoriul pasiv nu
caută informații și în general, va face prea puțin pentru a
întelege mesajul. Auditoriului pasiv i se poate face cunoscut un
mesaj doar prin informații scurte, caracterizate de creativitate

și stil; schimbarea de atitudine sau de comportament apare rareori
la auditoriile pasive.
Mereu te confrunți în viață cu stereotipuri, prejudecăți,
norme sociale și atâtea altele carora ești nevoit să le faci
față corespunzător instruirii tale, prin diverse metode.
Comunicarea îndeplinește o nevoie fiziologică, de siguranță, de
afiliere și de actualizare.
Interinfluențarea atitudinilor persoanelor care interacționează
nu este un proces imediat, ci unul care implică un mecanism
mediator: comunicarea. Poziția comunicării în actul interpersonal
este ca intermediară între stările psihologice ale indivizilor.
Comunicarea cere adeziunea fiecăruia la obiectivele propuse și
folosirea în comun a utilităților. Bunele relații pentru
comunicare nu sunt suficiente în lipsa regulilor și principiilor
ce o asigură.
Cercetarea-acțiune este o filozofie - și nu e un mod obișnuit de
lucru: cel mai puțin important este să rezolvi problema; cel mai
important este să întelegi problema.
Dacă problema este înțeleasă, atunci problema poate fi
rezolvată. Dar cercetarea-acțiune nu este pentru rezolvarea de
probleme, ci pentru întelegerea practicii comunicării, pentru ca
să fie schimbată - în vederea îmbunătățirii. Este analizată
comunicarea în sine.
Ideea fundamentală a cercetării-acțiune este ca orice problemă
practică, oricât de mică ar fi, are legătura cu ceea ce e în
jurul ei și nu trebuie separată, ci unită cu restul - pentru a
avea un înțeles. Uneori terminarea investigației înseamnă
punerea în practică a unor teorii fără a le cunoaște
conținuturile și fără a le ști formula. O semnificație este
legată de demersul acțional al oricărei cercetări.

O deschidere majoră este în acest sens sintagma: a învăța prin
a face (a comunica). Cercetarea-acțiune vizează în principal
schimbarea - prin combinarea investigației cu acțiunea practică;
din acest motiv, utilizarea ei este preferată de oamenii care o
aleg pentru soluționarea unei situații de criză. Ea este
operațională - legitimată prin accentul egal pe care îl pune
atât pe analiză (investigație și reflecție), cât si pe
acțiune - cu menirea de a nu folosi resurse exterioare. În fața
unei situații-problemă, chemarea mediatorilor sau angajarea
negociatorilor pentru rezolvarea conflictului poate fi efectiv
anulată de comunicarea eficientă.
În mod practic (și plastic), specificul cercetării-acțiune se
poate exprima astfel: planifică bine dar asteaptă-te și la alte
rezultate decât cele propuse. În realizarea unei
cercetări-acțiune, monitorizează condițiile și parametrii
comunicării, preocupat nu atât în a măsura fenomenul cât mai
degrabă în a interveni în comunicare - a o corija / reajusta în
funcție de evoluția și rezultatele ei.
Parțile aflate în conflict au interese interdependente;
conflictele sunt de obicei combinații de procese competitive și de
cooperare, iar cursul pe care-l ia conflictul va fi determinat de
natura acestei combinații.
Se știe că procesele caracteristice și efectele provocate de un
anumit tip de relații sociale tind să provoace la rândul lor
acel tip de relații sociale.
Dacă o anumită persoană are cunostințe sistematice despre
efectele proceselor de cooperare si competitivitate, acea persoana
va avea și cunostințe sistematice despre condițiile care de
obicei dau naștere la astfel de procese și - prin extensie - la
condițiile care determină dacă un conflict va lua un curs

constructiv sau distructiv.
Imbunătățirea necesită realizarea unei conexiuni cu cogniția
și percepția. Un proces constructiv de rezolvare a conflictelor
este similar unui proces eficient de cooperare pentru rezolvarea
problemelor în timp ce un proces distructiv e similar unei lupte
competitive câstig - pierdere.
Printre principiile și atitudinile care contribuie la prevenția
și rezolvarea conflictului amintim:
- Accepțiunea comunicării: în comunicare participă 2
interlocutori, ea este biunivocă, nu centrată pe vorbitor;
- Prezentarea preocupărilor cuiva este diferită de rezolvarea
unei probleme: nu se formulează într-o singură frază problema
și soluția dorită;
- Voința de a comunica;
- Alegerea momentului potrivit;
- Exprimarea clară;
- Evitarea atacului la persoană;
- Interactivitatea dialogului, prin feed-back bilateral și ajutor
reciproc: vorbitorul trebuie să și asculte, iar ascultătorul să
și comunice; oamenii trebuie să se ajute să comunice.

BIBLIOGRAFIE:
Frujina, Ioan; Tesileanu Angela , “ Comunicare, negociere si
rezolvare de conflicte”, Editura Mondan, București, 2002;
De Peretti, A și colaboratorii , “ Tehnici de comunicare “,
Editura Polirom, 2007;
Popescu Neveanu, P , “ Dicționar de psihologie “, Editura
Albatros, București, 1978.

Interdisciplinaritatea

Lenuta Deleanu
Scoala Profesionala Pugari, Iasi, Plugari

Predarea în manieră integrată a disciplinelor, atât în şcoala
generală, în care se urmăreşte fundamentarea integrată a
studiului disciplinelor particulare, pentru construirea unei viziuni
integrative a realităţii este o practică a multor țări. În
şcolile gimnaziale temele interdisciplinare sunt incluse atât prin
intermediul Curriculumului Naţional cât şi prin abordări
organizate deja în şcoli care s-au dovedit a fi un succes.
Abordarea interdisciplinară porneşte de la ideea că nici o

disciplină de învăţământ nu constituie un domeniu închis, ci
se pot stabili legături între discipline. Conţinutul unui
învăţământ interdisciplinar poate fi promovat la nivelul
planului de învăţământ, la nivelul programelor şcolare, la
nivelul manualelor şcolare şi prin conţinutul lecţiilor.
”Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între
discipline diferite cu privire la o problematică a cărei
complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergență
și o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere”(C.
Cucoș,1996)
”Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor
arii curriculare” aceasta necesită o interacțiune între
competențe și conținuturi a două sau mai multe discipline de
învățământ și implică stabilirea și folosirea unor conexiuni
între limbaje și operații.
La nivelul activităților de predare – învățare se pot căuta
teme comune pentru diferite obiecte de studiu care pot determina
realizarea unor obiective de nivel înalt cum ar fi: rezolvarea de
probleme, însușirea unor metode de învățare eficientă etc.
Învățământul modern, formativ, presupune existența predării
– învățării interdisciplinare ca o condiție obligatorie.
Corelarea cunoștințelor dobândite de elevi la diferite discipline
contribuie la formarea și dezvoltarea flexibilității gândirii, a
capacității de aplicare a acestora în practică.
Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul
conținuturilor, obiectivelor, dar se creează și un mediu propice
pentru ca fiecare elev să se exprime liber, să lucreze eficient
individual sau în echipă.
Dintre avantajele interdisciplinarității se pot aminti:
• clarifică mai bine și cu mai multă ușurință o anumită

temă;
• elevul dobândește informații despre procese, fenomene care
vor fi aprofundate pe parcursul anilor școlari viitori;
• permite aplicarea cunoștințelor teoretice în domenii
diferite.
Pentru realizarea unei bune interdisciplinarități sunt necesare
unele condiții: profesorul să aibă o cultură generală
temeinică și să cunoască bine atât metodologia disciplinei cât
și a celorlalte discipline din aria curriculară iar elevii să fie
informați despre existența interdisciplinarității între
disciplinele de învățământ.De exemplu plecând de la una din
competentele generale ale disciplinei fizicii care se referă la
rezolvarea de probleme practice și teoretice prin metode specifice
și ajungând la competențele specifice de realizarea de
transferuri interdisciplinare aplicarea în studiul unor fenomene
din domeniile: optică, mecanică, căldură, electricitate putem
desfășura activități interdisciplinare care presupun
realizarea de lucrări practice ce necesită utilizare
cunoștințelor de matematică( ecuatii, teoreme), abilităților de
utilizarea a calculatorului pentru realizarea de tabele si grafice
cu sprijinul aplicației Excel sau Word. Proiectarea și
desfășurarea activităților de laborator presupune o cultură
interdisciplinară bogată a profesorului.
Promovarea interdisciplinarităţii/transdisciplinarităţii în
învăţă¬mântul românesc actual este o necesitate impusă de
schimbările şi acumulările cognitive din multiplele domenii ale
cunoaşterii, precum şi de complexitatea şi diversitatea
problemelor cu care se confruntă omenirea.
Astăzi, mai mult ca oricând, adolescentul trebuie să şi asume
roluri şi responsabilităţi, să ia decizii pentru cei din jur,

să răspundă rapid şi bine la diversele provocări ale vieţii;
succesul şi performanţa apar doar dacă deţine cunoştinţe
integrate, dacă priveşte realitatea ca o imagine unitară şi
dacă gândeşte flexibil şi creator.
Dicţionarul de neologisme de F. Marcu şi C. Manea defineşte
interdisciplinaritatea ca „stabilirea de relaţii între mai multe
discipline sau ştiinţe“.
Specialiştii în curriculum definesc acest termen ca formă de
cooperare între discipline/ştiinţe, respectând logica fiecărora
în parte, adaptată particularităţii legii didactice; vizează
formarea la elevi a unei imagini unitare a realităţii şi a unei
gândiri integratoare; în acelaşi timp, este privită şi ca o
modalitate de organizare a conţinuturilor învăţării şi ca o
conexiune de limbaje explicative menite să spargă graniţele
dintre discipline. La acestea se adaugă şi avantajele vizând
formarea personalităţii elevului pe diverse planuri: intelectual,
emoţional, social, estetic şi fizic.
Transdisciplinaritatea este privită ca o formă superioară a
inter¬disciplinarităţii şi presupune concepte, metodologie şi
limbaj care tind să devină universale (robotizarea, modelizarea,
cibernetica, teoria sistemelor, a informaţiei etc.). De asemenea,
presupune desco¬perirea unor noi câmpuri de investigaţie, fiind
centrată pe viaţa reală cu multiplele ei probleme. A fost numită
şi prin sintagma „o nouă viziune asupra lumii“.Există
discipline reale care nu pot fi studiate temeinic decât
transdisciplinar, de exemplu astronomia, care utilizează
cunoştinţe temeinice de matematică, fizică, chimie şi
geografie.
Aspecte matematice în natură au fost identificate încă din
preistorie. Omul primitiv cu privirea i iscoditoare observă că

elementele concrete (obiecte, flori, vietăţi) ascultau de anumite
legi aritmetice şi geometrice. Astfel, o anume floare avea un anume
număr fix de petale circumscrise într o formă geometrică fixă
(cerc, poligon regulat, con sau trunchi de con). De asemenea, a
observat repetarea unei simetrii bilaterale la vietăţi (buburuză,
fluture, liliac etc.).Matematica oferă punţi cognitive
interdisciplinare pentru toate disciplinele de învăţământ.
Iată câteva exemple:
Interdisciplinaritatea matematică geografie poate fi prezentă
într o lecţie de geografie cu tema „Reprezentarea grafică a
unor suprafeţe de pe glob (hărţi şi planuri)“. Utilizând
metoda matematică a rapoartelor şi proporţiilor, elevii
descoperă că dimensiunile reale prea mari sau prea mici pot fi
reduse, respectiv mărite la valori convenite care respectă
proporţionalitatea dintre dimensiunea reală şi cea reprodusă.
Scara hărţii este o împărţire sub forma unei fracţii de tipul
1/50.000, ceea ce înseamnă că unui centimetru de pe hartă îi
corespund 50.000 de centimetri în teren.
Aceiași metodă matematică a rapoartelor și proporțiilor se
utilizează si la fizică prin reprezentare mișcării unui corp
prin alegerea unei scări de reprezentare sub forma unei fracții
de tipul 1/200, ceea ce însemnă că unui cm de pe grafic
corespunde la 200 km distanță parcursă in teren.
Așa cum metoda matematică de determinare a coordonatelor unui
punct din plan/spaţiu se poate aplica la identificarea
coordonatelor unui punct de pe hartă/glob., așa pot fi determinate
coordonatele unui mobil in mișcare față de un sistem de
referință ales. Axele rectangulare vor fi ecuatorul şi meridianul
Greenwich, iar punctul lor de intersecţie va fi originea
sistemului. Folosind harta sau macheta globului pământesc vom

găsi coordonatele unui oraș.
Interdisciplinaritatea matematică fizică- informatică este
absolut nece¬sară şi mereu prezentă la orele de curs.
Calculatorul ajută la rezolvări de exerciţii şi probleme
matematice sau fizice prin diferite programe precum Microsoft
Mathematics, SpeQ Mathematics etc.; de asemenea, informatica pune la
dispoziţia matematicii editoare de texte matematice şi softuri
educaţionale.
Prin programul Microsoft Office Word se pot crea tabele, diagrame,
forme automate şi organigrame, toate fiind utile în majoritatea
ştiinţelor. De asemenea, prin programul Excel se pot realiza
diagrame (grafice) de tip coloană, bară, linie, prin puncte,
stratificate, inelare, radar, cilindru, con, piramidă etc.
Fiecare profesor poate pregăti partea sa de contribuţie,
conţinuturi de predare specifice, astfel:
• Matematica va prezenta temele privind unităţi de măsură,
transformări etc.;
• Chimia prezintă temele privind structura moleculară a apei,
proprietăţi, reacţii specifice etc.;
• Fizica prezintă temele privind stări de agregare, densitate,
interacțiune etc.;
• Biologia prezintă complexa temă privind relaţia apă
organism;
Astăzi, abordările didactice inter şi transdisciplinare îi aduc
pe elevi mult mai aproape de realitate, dezvoltându le o gândire
flexibilă şi creatoare, în măsură să ofere soluţii şi să i
îndrume astfel spre o carieră şcolară şi profesională la
standarde europene.
Bibliografie:
1. Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996

2. Ionescu, Miron; Radu, Ioan, Didactica modernă, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 2001
3. Pălășan, Toader; Crocan, Daniel Ovidiu; Huțanu, Elena,
Interdisciplinaritate și integrare – o nouă abordare a
științelor în învățământul preuniversitar – Revista
Formarea continuă a CNFP din învățământul preuniversitar,
București, 2003

Nr. 37/2017

La acest număr au contribuit:
● ELISABETA MARIA MINECUTA
● Steliana Marginean
● Ionut Zidaru
● Nicolae Munteanu
● Ionela Maftei
● Magdalena Maria Boldasu
● Lenuta Deleanu

ISSN: 2393 – 0810