Deoarece în activitatea noastră didactică punem mare accent pe anotimpurile ce se succed, în cele ce urmează voi propune o abordare transcuriculară ,având ca și tematică anotimpul toamna.

Toamna ne inspiră să creeăm

Toamna ne inspiră să realizăm o sumedenie de activității
colorate si bogate ,întreaga clasă trebuie sa simtă bucuria si
varietatea oferită de toamnă.Totul este puternic conturat in
culori arămii, roșiatice, portocalii care tind înspre galbenul
minunat al toamnei târzii.Strugurii copți ne îmbată cu parfumul
lor puternic și plăcut,merele parcă sfidează verdele sters al

frunzelor copacilor, cu puternica nunanță roșie pe care o primesc
de la razele soarelui toamna.Pământul abia mai poate susține
bogățiile cu care Dumnezeu ne binecuvântează toamnă de
toamnă.Chiar dacă uneori toamna ne mai trimite câteva ploi reci
însoțite de vânturi si ne obligă să mai punem pe noi câte o
hăinuță, totuși este un anotimp minunat și plin de bogății
fel de fel ,care ne îmbie să le gustăm.
Deoarece în activitatea noastră didactică punem mare accent pe
anotimpurile ce se succed, în cele ce urmează voi propune o
abordare transcuriculară ,având ca și tematică anotimpul toamna.
Transcurricularitatea constă în cooperarea cconceptelor de la
discipline diferite în rezolvarea unor probleme sau prin
combinarea mai multor metode sau puncte de vedere .Activităţile
transcurriculare sunt activităţi care abordează o temă
principală din perspectiva mai multor arii curriculare .Acesta
vizeaza o organizare globala , nivelarea unor discipline pe
tematica ce implica o multitudine de continuturi si activitati de
invatare care ne conduc treptat catre atingerea obiectivelor din mai
multe arii curriculare .
Consider că acestă abordare transdisciplinară este de bun
augur în cadrul activităților cu micii școlari,deoarece îl face
pe elev să fie curios, să se implice activ în situațiile de
învățare oferite de școală.Îl pune în situația de a explica
diverse fenomene sau situații problematice,de a rezolva probleme,
de a prelua inițiativa și de ce nu de a creea ceva nou.
În cele ce urmează voi prezenta două materiale scrise de mine
,care pot fi folosite în cadrul diverselor discipline de studiu.

O altfel de legendă a Toamnei.....
Autor:Sârca Marinela

Era de o frumusețe rară, înaltă și zveltă,părul ei lung
avea culoarea roșiatică a frunzelor ce se desprind ușor din copac
toamna târziu,ochii ei avea puritarea unui chihlimbar,iar buzele ei
erau roșii precum mărul copt în bătaia soarelui.Pe lăngă
frumusețea ei,fata era foarte harnică ,generoasă și
ambițioasă.
În fiecare zi ,in timp ce mama ei vindea ciorapi coșetați, ea
făcea treburile casei,făcea mâncare,curățenie ,își aștepta
cu drag frățiorii să vină de la școală,după care îi
îngrijea cum știa ea mai bine.Ea renunțase de mult la școala
,deoarece nu erau destui bani pentru hainele tuturor,iar munca de
acasă cine era să o facă?
În fiecare zi după ce termina cu strășnicie treburile casei,
mergea în spatele căsuței,unde pe singurul petic de pământ pe
care îl avea,ea făcuse un adevarat colț de rai.Plantase pomi de
tot felul:meri,peri,caiși.Legumele nu mai încăpeau pe straturi de
grase și frumoase ce erau,iar florile zâmbeau mereu celei care le
îngrijea zi de zi,Toamnei.
Când toate în grădina sa erau coapte,ea umplea coșurile cu
de toate și împărțea cu drag fructe,legume și parfumatele flori
celor săraci.Era foarte iubită și apreciată pentru generozitatea
și dăruirea ei.
Într-o seară,Soarele , plictisindu-se pe cer,transformâdu-se
într-un frumos tânăr ,coborî chiar în orășelul în care
locuia Toamna.În timp ce Soarele se plimbă prin pădurea de la
marginea orașului,se nimeri că și Toamna mergea la o biată
bătrânică bolnavă ,tinând strâns la piept coșurile pline de
bunătății din grădina sa.
Văzându-o Soarele pe loc se îndrăgosti de ea și în fieacare

seară coborî pe pământ să o vadă pe frumoasa Toamna.Într-o
seară Soarele își făcu curaj și ieșindu-i în cale îi
mărturisi dragostea lui și o ceru de soție,oferindu-i tot cerul
.Ea însă refuză de dragul familiei sale,nu putea să își
părăsească familia mult iubită.Atunci Soarele înfuriindu-se
din pricina refuzului fetei ,o răpi pe frumoasa Toamna și deodată
făcură un salt și ajunseră sus în cer.
Familia ei rămasă pe pământ a căutat-o pe frumoasa Toamna
peste tot ,la fel și oamenii întregului oraș,cărora le făcuse
mult bine, odată ,dar în zadar.
Toamna văzându-și din cer familia zdrobită de suferința
pierderii ei,plângea în continuu.Soarele făcându-i-se milă de
ea îi supuse, că o va lăsa pe pământ să cutreiere întreg
pământul timp de trei luni:septembrie,octombrie si noiembrie.Când
coborînd pe razele soarelui va putea să aibe grijă de toate
grădinile lumii,va coace toate merele ,perele și strugurii din
vii.Va da frunzelor copacilor din culoarea sa,arămiea părului și
va umplea toate coșurile oamenilor cu bunătăți,cum făcea
odinioară.
Însă om nu va mai putea fi iniciodată,ea va fi Zâna Toamna, va
avea anotimpul ei,cel plin cu bogății fel de fel, cu minunatele
flori galbene,roșii,dar si cu melancolia și tristețea că a fost
răpită din lumea ei, de lăngă iubita ei familie.
Și așa apărut TOAMNA....

Data:...........................

Numele:......................................................
1.Privește cu atenție imaginile de mai jos! Taie imagineacare nu

se potrivește cu anotimpului toamna si colorează frunzele de sub
coșul cu frunze.

2.Colorează doar fructele pe care ni le aduce generoasa Zâna
Toamna.

3.Dă viață frunzelor triste ,colorându-le în culorile minunate
ale toamnei.Încercuiește prima frunză și taie ultima frunză.

4.Desenează chipul Zânei Toamna așa cum ți-l imaginezi tu.

Învăţământ primar

Dezvoltarea scolarului mic-Referat

Carmen-Violeta Soare
Scoala Gimnaziala Nr.111 "George Bacovia", Bucuresti, Bucuresti

. Articolul face referire la dezvoltarea generală a școlarului
mic, atinge aspecte legate de dezvoltarea fizică și dezvoltarea
psihică a acestuia și descrie procesul de adaptare la mediul
școlar.

Perioada școlară mică

Rezumat: Este important ca fiecare cadru didactic să cunoască
caracteristicile psihopedagogice ale elevilor. În acest articol
este prezentată perioada școlară mică. Articolul face referire
la dezvoltarea generală a școlarului mic, atinge aspecte legate de
dezvoltarea fizică și dezvoltarea psihică a acestuia și descrie

procesul de adaptare la mediul școlar.

Această etapă din dezvoltarea ontogenetică a individului este o
perioadă liniştită, fiind situată între creşterea şi
dezvoltarea vertiginoasă din primii ani de viaţă şi turbulenţa
adolescenţei. Copilul la această vârstă are o mare abilitate de
a absorbi informaţiile receptate auditiv şi vizual. Copilul devine
capabil să înţeleagă relaţiile dintre fenomene, interpretează
diferenţa dintre bine şi rău, introduce fantezia în realitatea
imediată, fantezie ce îi generează frica de întuneric şi
personaje fantastice izvorâte din poveşti. Dezvoltarea cognitivă
a copilului permite încadrarea lui într-o colectivitate şcolară
la începutul acestei perioade de vârstă. Este momentul când se
pot obţine primele performanţe academice. Viaţa de şcolar
reprezintă prima mare experienţă socială care se desfăşoară
în afara cadrului limitat al familiei. Şcoala îi creşte
considerabil experienţa de viaţă şi desăvârşeşte
disciplinarea lui începută în familie. La sfârşitul primei
clase elementare copilul a învăţat deja să scrie şi să
citească. Copilul de această vârstă este în mod caracteristic
foarte activ, activităţile şcolare şi jocul fiind principalele
preocupări. Copilul şcolar are tendinţa să idolatrizeze un adult
sau un alt copil mi mare, pe care îl imită în comportament şi
îmbrăcăminte, de care se ataşează şi îl consideră
confidentul lui. Aceste ataşamente exprimă în fond declinul
ataşamentului parental care începe acum şi se termină în jurul
vârstei de optsprezece ani.
Defectele educaţionale ale acestei perioade ţin de omisiuni sau
erori în conceptele de bază. Procesul de învăţare nu se

limitează la programele şcolare ci continuă acasa. Copilul
avantajat de interacţiuni sociale eficiente face progrese evidente
în comparaţie cu grupuri dezavantajate din acest punct de vedere.
Anomaliile de dezvoltare ale acestei perioade pot fi identificate
în trei domenii: performanţe motorii, dificultăţi la
învăţătură, tulburări de comportament (Ciofu, 1989).
Dezvoltarea bio-fizică
Între şase şi şapte ani are loc o temperare a procesului de
creştere, ca ulterior să se intensifice uşor. Dezvoltarea
dentiţiei permanente este însoţită de procesul de osificaţie.
În jurul vârstei de şapte ani este intensă osificarea la nivelul
bazinului, în specil la fetiţe şi procesele de calcificare la
nivelul osaturii mâinii. În acelaşi timp se întăresc
articulaţiile şi creşte volumul muşchilor. Se dezvoltă
musculatura fină a mâinii. Semnificativă este şi creşterea în
greutate a creierului care ajunge la şapte ani să cântărească
1200 g. Sporeşte îndemânarea şi agilitatea, creşte forţa
musculară şi se accentuează caracterul de ambidextru, ca apoi să
se precizeze din ce în ce mai exact lateralitatea stângă sau
dreaptă. Se dezvoltă organele de simţ şi modalităţile
senzoriale, care fac posibilă o mai bună orientare şi adaptare la
mediu (Verza, 1994).

Dezvoltarea psihică generală
Pe parcursul micii şcolarităţi percepţia evoluează, aceasta
datorându-se atât creşterii acuităţii perceptive faţă de
componentele obiectului perceput, cât şi a a schemelor logice care
intervin în analiza spaţiului şi timpului perceput. La intrarea
în şcoală copilul posedă numeroase reprezentări despre obiecte
de uz casnic, despre fructe, flori, animale, oameni care îl

înconjoară şi despre acţiunile şi activităţile lor. Cu toate
acestea reprezentările lui încă sunt confuze, ca mai târziu sub
influenţa învăţării să se diversifice. Devine posibilă
folosirea liberă, voluntară a fondului de reprezentări existent,
copilul reuşind să descompună reprezentările în părţi
componente cu care poate opera independent de contextul situaţiei.
Progrese importante realizează şi procesul gândirii.
Construcţiile logice îmbracă forma unor judecăţi şi
raţionamente care îi permit copilului ca dincolo de datele
senzoriale să întrevadă anumite permanenţe cum ar fi cantitatea
de materie, volunul, timpul, viteza, spaţiul. Pe la vârsta de
şapte-opt ani copiii admit conservarea materiei, către nouă ani
recunosc conservarea greutăţii şi abia către doisprezece ani
conservarea volumului. Gândirea se ridică în plan abstract,
categorial devenind posibilă mişcarea reversibilă. Copilul devine
capabil să explice, să argumenteze, să dovedească adevărul
judecăţilor sale. Specific vârstei şcolare mici este creşterea
considerabilă şi a volumului memoriei. În fondul memoriei
pătrunde un mare volum de informaţii. Intrarea în şcolaritate
creează şi funcţiei imaginative noi solicitări. Este foarte mult
solicitată imaginaţia reproductivă, copilul fiind pus adesea în
situaţia de a reconstitui imaginea unor realităţi. Se dezvoltă
în acelaşi timp şi imaginaţia creatoare. În această perioadă
se dezvoltă aptitudinile generale şi speciale. Una dintre
aptitudinile generale care se dezvoltă este aptitudinea de a
învăţa. Din înclinaţia şi aptitudinea generală pentru
învăţare se desprind şi se dezvoltă elementele unor aptitudini
specializate cum sunt cele matematice, literare, muzicale, plastice.
Activitatea şcolarului mic poate fi susţinută de o motivaţie
externă, dar şi de o motivaţie internă. Între şase şi zece

ani trebuinţa de explorare, de informare, de documentare a
copilului este în plin progres. El se dovedeşte a fi un mare
colecţionar, un mare amator de consum tehnic. Tot acum se dezvoltă
atenţia voluntară. La începutul şcolarităţii volumul atenţiei
este încă redus, copiilor fiindu-le greu să prindă simultan în
câmpul atenţiei explicaţiile verbale, acţiunile pe care le fac
şi răspunsurile colegilor (Golu, Zlate, Verza, 1995).
În ceea ce priveşte gradul de dezvoltare al limbajului există
diferenţe importante. Aceste diferenţe privesc nivelul
exprimării, latura fonetică a vorbirii orale, structura lexicului,
nivelul exprimării gramaticale şi literare (Şchiopu, Verza,
1995). Tabelul 1 sintetizează dezvoltarea limbajului copiilor de la
şase la zece ani.

Tab. 1 Caracteristici ale limbajului la şcolarii mici (adaptat
după Badea, 1997)
Vârsta Caracteristici ale limbajului
6 ani Învaţă să scrie literele alfabetului, pronunţă corect
sunetele, compune cu uşurinţă povestiri, leagă propoziţii în
frază.
7 ani Îşi perfecţionează forma scrisă a limbajului, are memorie
verbală, învaţă pronunţia corectă a grupurilor de sunete
”ce, ci, ghe, ghi, che, chi”, învaţă să descrie elementele
unei imagini.
8 ani Îşi automatizează scrisul şi cititul, învaţă noţiuni
gramaticale simple, realizează compuneri, îşi îmbogăţeşte
vocabularul.
9 ani Cunoaşte semnificaţia curentă a 21 de cuvinte, se
orientează cu ajutorul limbajului în rezolvarea problemelor, se
exprimă corect şi original în scris.

10 ani Îşi îmbogăţeşte vocabularul cu noi termeni, foloseşte
fraze scurte dar variate, are aspect elaborat al limbii materne şi
sensibilitate pentru limbile străine, îi place să citească şi
să vorbească, învaţă să folosească vorbirea directă şi
indirectă.
Adaptarea la mediul şcolar
Odată cu începerea şcolii programul zilnic al copilului se
modifică. Apetitul alimentar este uşor tulburat la începutul
şcolii şi în momentele de tensionare. Un moment foarte important
în programul zilnic al copilului va fi cel al realizării temelor.
Copilul trebuie să se bucure de asistenţa unui părinte atunci
când învaţă care să-i urmărească dezvoltarea autonomiei în
lucru. Programul zilnic al copilului trebuie să cuprindă şi
momente de recreaţie, mişcare şi relaxare. Odată cu consolidarea
deprinderilor de citit în programul copiilor pot apărea şi
lecturile, la concurenţă cu televizorul şi calculatorul. Partea
cea mai importantă a programului copilului care a devenit şcolar
este cea petrecută în clasă. În ceea ce priveşte adaptarea la
programul şcolar şi la tipurile de activităţi şcolare pot
apărea o serie de deosebiri între copii. Pentru cei care au
frecventat grădiniţa adaptarea se realizează mai uşor. Alţii
cînd vin pentru prima dată la şcoală pot manifesta teamă faţă
de faptul că trebuie să rămână singuri, fără nimeni dintre
cei de acasă.
Pot exista dificultăţi în respectarea ca atare a programului
zilnic obligatoriu. Copii pot refuza să mai meargă la şcoală. O
altă mare dificultate este respectarea de către elevi a normelor
de desfăşurare a lecţiilor, referitoare la păstrarea
disciplinei, la îndeplinirea sarcinilor propuse. Pe lângă
relaţiile cu grupul de colegi, foartă importantă este şi

relaţia cu învăţătoarea. Înainte de a începe şcoala, în
general preşcolarii îşi formează o imagine anticipată despre
persoana care le-ar putea fi învăţătoare, pornind de la figura
şi personalitatea educatoarei (Creţu, 2009).

Bibliografie
1. Badea, E. (1997). Caracterizarea dinamică a copilului şi
adolescentului. Bucureşti: Editura Tehnică.
2. Ciofu, C. (1989). Interacţiunea părinţi-copii. Bucureşti:
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
3. Creţu, T. (2009). Psihologia vârstelor. Iaşi: Editura Polirom.
4. Golu., P., Zlate, M., Verza, E. (1995). Psihologia copilului.
Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică.
5. Şchiopu, U., Verza, E. (1995). Psihologia vârstelor. Ciclurile
vieţii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
6. Verza, E. (1994). Psihologia vârstelor. Bucureşti: Editura
ProHumanitate.

Învăţământ primar

Strategii de învăţare prin cooperare

Torzsa Ibolya
Scoala Gimnaziala "Kicsi Antal" Turia, Covasna, Turia

Învăţarea prin cooperare este o metodă didactică fundamentată pe organizarea elevilor în grupuri mici pentru a putea lucra împreună, astfel încât fiecare membru al grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii.

Strategii de învăţare prin cooperare
1. Predarea reciprocă
„Predarea reciprocă” este o strategie prin care elevii pot
experimenta rolul învăţătorului şi al elevului, ştiut fiind
faptul că, predând, înveţi cel mai bine. Numărul elevilor din
grupuri poate fi de la patru până la şapte, fiecare dintre ei
având la îndemână acelaşi text, împărţit, dacă este cazul,
în fragmente, de către învăţător. Pentru ca fiecare elev să

poată juca acest rol de mare responsabilitate, ar fi bine ca
numărul fragmentelor (paragrafelor) textului să determine
numărul membrilor grupului de lucru.
Fiecare elev care joacă acest rol trebuie să realizeze
următoarele demersuri:
• rezumă ceea ce a citit;
• pune o întrebare despre text, la care ceilalţi trebuie să
răspundă; întrebarea trebuie să se refere la problema
esenţială a acelui fragment, prezentată în text explicit sau
implicit;
• clarifică lucrurile neclare pentru ceilalţi;
• fac predicţii asupra fragmentului care urmează, vor urmări
dacă ea se va adeveri pe parcursul fragmentului următor;
• cere celorlalţi să citească fragmentul următor, precizând
care este acesta.

2. Mai multe capete la un loc
Momentele aplicării acestei strategii sunt:
• constituirea grupurilor din 3-4 elevi;
• atribuirea unui număr fiecărui membru al grupului;
• enunţarea unei întrebări sau prezentarea unei probleme;
• formularea, în mod individual, a unui răspuns sau
identificarea unei soluţii;
• se discută, în grup, răspunsul fiecăruia şi se formulează
un răspuns al grupului;
• învăţătorul spune un număr, iar elevul care posedă acel
număr va prezenta clasei discuţiille din grupul lui.

3. Colţurile
Lectura unui text în clasă, o prelegere, vizionarea unui film,

enunţarea unei teme pentru acasă care solicită opinia elevilor
pot fi urmate de „colţuri”, aceasta fiind o activitate prin
colaborare menită să genereze dezbateri. După alegerea temei,
elevii vor reflecta asupra ei pentru a formula în final o
concluzie. Fiecare elev va exprima un anumit punct de vedere pe care
îl va scrie, deopotrivă cu argumentele care i se par cele mai
convingătoare. Învăţătorul va realiza o listă care va sumariza
toate aceste opinii. Elevii se vor orienta fizic în favoarea unei
opinii, formând grupuri şi schimbând argumente. Un grup va ocupa
un colţ al încăperii, altul un alt colţ etc. Fiecare grup va
întocmi o listă cu cele mai tari argumente, reprezentativă pentru
grup şi va alege unul sau doi purtători de cuvânt, care vor
reprezenta grupul la dezbateri. Scopul dezbaterii este de a oferi
fiecărui participant posibilitatea de a-şi găsi grupul a cărui
poziţie o împărtăşeşte. Dezbaterea propriu-zisă va fi urmată
de o rezumare a punctelor de vedere şi a argumentelor de către
fiecare grup. În final, fiecare elev îşi va exprima, în scris,
poziţia şi argumentele.

4. Metoda piramidei (metoda bulgărelui de zăpadă)
„Metoda piramidei” stimulează învăţarea prin cooperare şi
dezvoltă capacitatea de a produce soluţii alternative şi
originale. Această metodă se poate utiliza după ce elevii au
audiat un material, au văzut un film, au citit un număr de
articole legate de o anume problematică, sau poate marca
introducerea într-o activitate sau lecţie.
Etape:
• prezentarea problemei;
• individual, se elaborează soluţii şi se scriu întrebările
care au apărut în acest timp;

• elevii formează perechi, prezintă, reciproc, soluţiile
elaborate, răspund la întrebări şi notează noile întrebări
care au apărut în cursul activităţii în perechi;
• perechile formează două grupuri mari, în care se discută
soluţiile existente şi se răspunde la întrebările
nesoluţionate;
• întreaga clasă analizează soluţiile şi răspunde la
întrebările nerezolvate până în această fază;
• se optează pentru cea mai bună soluţie;
• analiza procesului (Ce dificultăţi au apărut? De ce? Cum au
fost soluţionate? Ce au învăţat din activitate?)

5. Răspunsul prin rotaţie
„Răspunsul prin rotaţie” este un instrument eficient de
evaluare, în condiţiile în care învăţătorul doreşte, cu
adevărat, să cunoască ceea ce au învăţat elevii în cursul
unei activităţi.
Etapele aplicării sunt simple şi practicabile în orice sală de
clasă:
• învăţătorul scrie câteva întrebări pe foi de hârtie care
se lipesc pe pereţi; numărul foilor de hârtie cu sarcini
determină numărul grupurilor care trebuie formate;
• se constituie grupurile de lucru;
• la un semnal al învăţătorului, grupul merge la fişa cu
numărul său, citeşte sarcina de lucru şi elaborează un răspuns
pe care îl scrie;
• la un semnal al învăţătorului, grupul se mută la cealaltă
întrebare; citeşte ce au scris colegii din grupul precedent;
elaborează un răspuns al grupului. Procedeul se repetă, până
când fiecare grup ajunge la fişa iniţială.

6. Metoda FRISCO
„Metoda FRISCO” propune elevilor abordarea unei probleme sau
subiect din mai multe perspective şi pe baza unui rol specific,
prin care să se acopere o anumită dimensiune a personalităţii
(sociabilitate, impulsivitate, activitate, vioiciune,
excitabilitate).
Aplicabilitatea metodei FRISCO trece prin următoarele etape:
• distribuirea rolurilor;
• stabilirea ordinii în care se va discuta iniţial;
• după debutul dezbaterilor, ordinea continuării acestora va fi
dictată de evoluţia lor.

7. Metoda „6-3-5” (brainwriting)
Însuşi numele metodei (6-3-5) explică desfăşurarea şi
organizarea activităţii: elevii sunt grupaţi câte şase, fiecare
scrie timp de cinci minute trei soluţii la problema propusă, apoi
transmite foaia, într-un sens prestabilit (de la stânga la
dreapta), fiecăruia dintre cei cinci colegi din grup. Aceştia
preiau ideile colegului, îmbunătăţindu-le, modificându-le din
perspectivă proprie, în fapt, deschizând colegului lor noi
perspective, ajutându-l să-şi îmbunătăţească viziunea
personală printr-un punct de vedere exterior lui. După ce fiecare
foaie a trecut pe la fiecare din cei şase membri ai grupului, care
preiau fiecare cele trei idei iniţiale, urmează să se realizeze
evaluarea ideilor obţinute.
Exemple: trei modalităţi de schimbare a utilităţii unui obiect,
trei soluţii pentru înlocuirea ..., trei recomandări pentru
……. etc.
Etape:

• împărţirea clasei în grupe de câte 6 membri fiecare;
• formularea problemei şi explicarea modalităţii de lucru.

8. Lotus de grup
Tehnica florii de lotus presupune identificarea conexiunilor dintre
concepte şi idei pornind de la o temă care generează opt idei
secundare. Fiecare idee, concept secundar va genera la rândul său
alte opt idei secundare.
Etape:
• anunţarea temei centrale;
• constituirea grupului central format din opt elevi care vor
stabili cele opt idei secundare ale temei centrale;
• fiecare din opt elevi îşi constituie grupul de lucru în aşa
fel încât fiecare elev din clasă să aparţină doar unui singur
grup;
• fiecare grup va lucra la elaborarea a altor opt idei secundare
legate de ideile secundare elaborate de grupul central;
• liderul grupului comunică ideile elaborate de grupul pe care
îl reprezintă;
• evaluarea activităţii grupurilor.

Bibliografie
 Vasile Fluieraş. Teoria şi practica învăţării prin
cooperare. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2007.
 Oprea Crenguţă Lăcrămioara. Strategii didactice interactive

- repere teoretice şi practice. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2009.

Învăţământ primar

Bucuria de a fi dascăl

Marinela Sarca
Scoala Gimnaziala Valcau de Jos, Salaj, Valcau de Jos

Doresc să le urez mult succes, sanatate şi putere de munca tuturor colegilor de pe didactic si nu numai ,alaturi de câteva gânduri frumoase care se referă la bucuria de a fi dascăl din perspectiva mea.

Bucuria de a fi dascăl….

Meseria de dascăl este cea mai frumoasă,dar si cea mai grea
meserie în acelaşi timp.Frumuseţea ei rezidă din
responsabilitatea dascălului de a transforma ,şlefui acel diamant
,care este copilul,de ai da stălucirea aceea orbitoare prin

sudoarea frunţii tale.A fi dascăl înseamnă a fi în acelaşi
timp mama,tată,soră,frate,înseamnă a vedea cu toţi cei o mie
de ochi ai minţii orice se întamplă în clasa,acasă ,dar şi în
celelalte medii în care se perindă elevul şi a îl îndrepta
mereu în direcţia cea bună.
Meseria aceasta este minunată deoarece dascălul primeşte un
om pur,copilul ,în braţele sale,iar acesta trebuie să îl
pregătească pentru viaţa ce îi stă înainte fară ai strivi
puritatea,sinceritatea şi bunătatea cu care l-a înzestrat
Dumnezeu.Pentru a da şi a forma o personalitate activă,creeatoare
şi autonomă,dotată cu bogate cunoştinţe din cât mai multe
domenii ,conform idealului educational,dascălul trebuie să se
pregătească temeinic astfel încât să aibe ce oferi,să poate
oferi totul cu drag .
Dascălul trebuie să aibă puterea de a zâmbi,chiar şi atunci
când sufletu-i plânge,să fie mereu empatic,să şteargă mereu
lacrima de pe obrazul elevului său,dându-i mereu încredere în
sine şi un motiv de bucurie.Să fie mereu tânăr chiar dacă
obrazul îi este brazdat de riduri,iar părul albeşte,să se ridice
din abisul din care cade ,când pe stradă întâlneşte un fost
elev care pe lângă faptul că nu îl salută,se face că nici nu
îl vede.Să dea dovadă mereu de perseverenţă,putere de muncă
şi o ambiţie infinită.Dascăliţa este mama veşnic tânără şi
iubitoare a tuturor elevilor săi.
În ciuda tuturor impedimentelor si a greutăţilor de care ne
lovim zi de zi în opinia mea aceasta este cea mai frumoasă meserie
din lume.

Învăţământ primar

EDUCAȚIA FIZICĂ LA CLASELE PREGĂTITOARE, ASPECTE PRACTICE

Claudiu Contiu
Scoala Gimnaziala Calarasi, Cluj, Luna

Articolul prezintă câteva jocuri care ”funcționeză” la
clasele pregătitoare cu un efectiv de elevi mare.

Nota de prezentare a programei școlare pentru educație fizică la
clasa pregatitoare, precizează că se urmăreşte „realizarea
unui demers didactic personalizat, care să asigure formarea
competenţelor prevăzute de programă în contextul specific al
fiecărei clase şi al fiecărui elev. Includerea clasei
pregătitoare în învăţământul general şi obligatoriu implică
o perspectivă nuanţată a curriculumului la acest nivel de
vârstă. Este necesară o abordare specifică educaţiei timpurii,
bazată în esenţă pe stimularea învăţării prin joc, care să

ofere în acelaşi timp o plajă largă de diferenţiere a
demersului didactic, în funcţie de nivelul de achiziţii variate
ale elevilor”.
Elevii din ciclul primar au anumite particularităţi care impun
folosirea unor mijloace specifice, care să fie eficiente în
lecţia de educaţie fizică. Astfel, stapânirea de sine,
disciplina, voinţa, capacitatea de efort, sunt slab dezvoltate la
această vârstă. Elevii întâmpină dificultăţi în stapânirea
stărilor emoţionale, în controlul gesturilor şi acţiunilor, în
încadrarea în viaţa colectivului. Numărul de elevi existenţi
în clasele primare la foarte multe școli, este mare, apropiindu-se
de 30 de copii. 30 de elevi cu dificultăţi în stapânirea
starilor emoţionale, a controlului gesturilor şi a acţiunilor pot
transforma sala de sport sau terenul de sport într-un „stup de
albine”. Având în vedere că la această vârstă jocul ocupă
un rol şi un loc important în viaţa copilului, profesorul trebuie
să sa ocupe de utilizarea acestuia ca mijloc de bază al educaţiei
fizice.
Practic vorbind profesorul incearcă să respecte programa școlară
într-un context de ”supraviețuire”. Sunt în asentimentul unui
bloger care își pune intrebarea ”ce-i acela un profesor bun? -
Un profesor bun e acela care urmează la oră programa după care
vor fi evaluați elevii lui la examene sau concursuri de care
depinde viitorul lor școlar sau profesional. Se cheamă
responsabilitate.
Un profesor bun e acela care face programa digerabilă și
agreabilă, chiar și atunci când nu e de acord cu ea. Pentru un
profesor, Creangă e calea grea. Nu ai simpatia și disponibilitatea
elevilor asigurate din start. Trebuie să muncești pentru ele.
Trebuie să concepi acasă activități, dacă cele din manual

nu-ți plac. Se cheamă măiestrie.
Un profesor bun e acela care reușește, eventual, să facă și
alceva pe lângă programă. Se cheamă pasiune”.
Chiar dacă disciplina educație fizică nu are o ”importanță”
așa de mare, incît să se impună o parcurgere a programei cât
mai riguroasă, totuși soluția ”plasării” mingii elevilor nu
este de dorit, mai ales copiilor din clasa pregătitoare.
Varsta elevilor din clasa pregatitoare: 6,7 ani, este de fapt varsta
prescolarilor de acum câțiva ani. Aceștia elevi nu sunt
obișnuiți cu cerințele școlii, cu cerințele programei școlare,
cu cerințele profesorului de educație fizică și sport.
Bibliografia de specialitate cuprinde o multitudine de mijloace de
acționare, de jocuri potrivite elevilor din învățământul
primar. Dar specificul claselor pregătitoare face ca majoritatea
să fie greu de folosit. Cel mai greu este sa reusesti sa captezi
atentia tuturor elevilor. Daca 50% dintre elevi sunt atenti la
explicatii, restul „zboara” prin sala.
O formatie de adunare completă este un vis, tot timpul mai exista
câțiva elevi care părăsesc zona.
Dacă ne raportăm la verigile lecției de educație fizică,
fiecare profesor până la urmă, își formează niște
”rutine” care funcționează la o anumită clasă de elevi:
• Pentru veriga ”organizarea colectivului de elevi”, după
obișnuirea cu adunarea pe una sau două linii se poate folosi jocul
de atenție în care fiecare act motric care trebuie realizat
primește un număr: 1-”vă aliniați”, 2- ”drepți”,
3-”la dreapta”, 4-”ghemuit” etc. Elevii vor fi foarte
încăntați daca vor participa și ei la stabilirea pozițiilor de
executat.
• Același joc poate fi folosit și în veriga ”pregătirea

organismului pentru efort” folosindu-se în timpul deplasării in
coloana cate unul sau doi: 1- alergare cu pași mici (joc de
glezne), 2- ”pasul uriașului”(pas fandat) 3- alergare cu
genunchii sus, 4-mers pe varfuri cu brațele sus etc.
• Un joc îndrăgit de copii, ”statuile”, poate fi folosit în
aceeași verigă: elevii se deplasează în jurul terenului sub
forma indicată de profesor: ”mers pe varfuri cu brațele sus”,
”alergare ușoară” etc. la comanda ”stop” copii
”ingheață” intr-o poziție preferată. Elevul care se mișcă
la verificarea profesorului poate executa 10 genoflexiuni și
reintră în joc. În același joc pot fi incluse și exerciții din
veriga ”influiențarea selectivă a aparatului locomotor”
• În verigile tematice, pentru învățarea deprinderilor motrice
specifice ramurilor sportive și pentru dezvoltarea calităților
motice, pot fi folosite trasee și parcursuri aplicative cu
condiția ca numărul grupelor să fie mare, altfel copii se
plictisesc și au alte preocupări, scăzând astfel și densitatea
motrică.
• Pentru educare vitezei și a rezistenței, în funcție de
timpul alocat jocului:
”Ebola”- unul dintre elevi are ”virusul ebola” și aleargă
după ceilalți colegi pentru răspândirea virusului. Elevii
atinși continuă să ”răspândească virusul”. Pentru a
deosebi elevii care au” luat virusul” aceștia vor ține palma
stîngă pe creștetul capului sau pe piept etc.
”Întoarce jalonul”- clasa este împărțită în două echipe.
Fiecare echipă încearcă să întoarcă jaloanele conform
poziției stabilite la începutul jocului: o echipă le întoarce cu
baza mare in jos, cealaltă invers. Câștigă echipa care are mai
multe jaloane aflate în poziția proprie. Ca reguli: nu se păzesc

jaloane, nu se ating colegii.
”Pasăre! găseșteți cuibul”- elevii sunt așezați în linie
cu spatele la profesor, acesta așează pe sol la distanțe
diferite, jaloane care sunt cu unul mai puține decât elevii. La
comanda: ”Pasăre! găseșteți cuibul”, elevii se întorc
repede și încearcă să ia un jalon. Unul dintre elevi va rămâne
fără ”cuib” și va ieși din joc. Se continuă până
câștigă un elev. Este de preferat să se joace pe un teren cu
suprafață mai puțin dură și in colectiv să nu fie elevi care
au tendința să își ”împingă colegii”
”Șarpele”- unul dintre elevi este ”capul șarpelui”. Acesta
aleargă după colegi incercând ”să-i prindă”. Elevul
”prins” devine ”coada șarpelui”. Ținându-se de mână,
elevii fug după alți colegi pentru a mări ”șarpele”
• Pentru învățarea, consolidarea săriturilor:
”Ferește-te de coardă” – elevii sunt așezați în cerc în
jurul profesorului, care învârte o coardă lungă, sub nivelul
genunchilor copiilor. Elevii trebuie să sară peste coardă pentru
a nu fi atinși. Elevul care nu a reușit să sară iese din joc.
Când rămân în joc elevii mai abili, se poate ridica nivelul la
care se învârte coarda.
• Pentru deprinderile de aruncare, prindere a mingii:
”Rațele și vânătorii în cerc”- în această variantă
crește densitatea motrică pentru că mai mulți elevi aruncă
mingea, ”vânătorii” fiind așezați în cerc iar rațele în
interiorul acestuia. Pentru creșterea dificultății pot fi
folosite două mingi.
”5 vânători și rațele”- elevii se deplasează liber pe
teren. Fiecare vânător are câte o minge ușoară. Elevii atinși
ies din joc, sau execută 10 genoflexiuni și reintră.

”Dodgeball” – varianta americană a ”rațelor și
vânătorilor”, este foarte potrivit pentru școliile cu spațiu
sportiv redus și în același timp foarte îndrăgit de elevi.
Pentru evitarea accidentărilor se folosesc mingi de burete. Având
în vedere vârsta elevilor, se folosesc reguli simplificate: la
atingere se părăsește terenul, dacă mingea este prinsă se
rămâne in joc, contează doar lovitura directă.
”Mingea la căpitan”- elevii sunt așezați în cerc, cu un
”căpitan” în mijlocul acestuia. ”Căpitanul” în timp ce
aruncă o minge în sus, strigă numele unui coleg și se retrage.
Elevul strigat trebuie să prindă mingea devenind astfel el
”căpitanul”
• După eforturi mai ”intense”, in momentele de revenire sau
în veriga ”revenirea organismului după efort” sunt îndragite
jocurile:
”Curentul electric”- profesorul ține de mâini două rânduri
egale de elevi și este declanșatorul curentului electric. Elevii
țin ochii închiși iar când sunt strânși de mână,
declanșeză în lanț ”curentul electric”. Ultimii din rând,
când sunt ”curentați” aleargă până la un reper și înapoi.
”Cine ia jalonul mai repede”- elevii stau așezați față în
față în grupe de doi trei sau patru elevi, cu un jalon mic între
ei. Profesorul numește segmente al corpului: frunte, genunchi,
mușchii abdominali etc, elevii punând ambele palme pe segmentul
respectiv, la comanda ”jalon”, care e mai rapid și atent dintre
elevi ia jalonul.
”Cine are mingea”- elevii stau așezați într-o linie, un elev
aflându-se în fața lor, cu spatele la colegii lui. La comanda
”start” cei din linie încep să paseze între ei o minge, la
comanda ”stop”, elevul din față trebuie să ghicească cine

are mingea.
Ultimele două jocuri pot fi folosite și în sala de clasă daca
școala nu dispune de sală de sport, iar următorul joc în sala
de clasă pentru că este necesară o tablă, sau cu o tăbliță
mobilă și în sala de sport:
”Portocalele”- fiecare copil primește un mumăr care este notat
pe tablă. Profesorul începe jocul cu formularea ”aș mânca x
portocale” elevul cu numărul respectiv continuă ”de ce x
portocale și nu y”. Elevii neatenți care nu continuă jocul
într-un timp limitat (ex: 3 secunde) sau care nu spun corect
propoziția, ies din joc, iar numărul lor este șters de pe tablă.
În final rămân doi elevi care câștigă jocul.
Ca și concluzie se poate afirma că o lecție de sport reușită
este atunci când sunt implicați majoritatea elevilor, în
condiții de siguranță și fără ”supărări majore”. Ce nu
se poate realiza cu elevii din clasa pregătitoare este o oră în
liniște. Mai ales în timpul jocurilor dinamice. Și poate până
la urmă, aceasta este dovada unei ore reușite.

Bibliografie :
Programa școlară pentru educație fizică, clasa pregătitoare,
clasa I și clasa a II-a, București 2013
J.Ignacio Manzano (coord.). 215 juegos para educacion fisica en
primaria, Biblioteca Ciencias de la Educacion, Fondo Editorial de la
Fundacion San Pablo Andalucia- C.E.U, Tomares 1996.
https://diacritica.wordpress.com ”Ce-i acela un profesor bun”

Învăţământ gimnazial

Invatarea experientiala

Carmen-Violeta Soare
Scoala Gimnaziala Nr.111 "George Bacovia", Bucuresti, Bucuresti

Învăţarea presupune achiziţie, combinare a experienţelor trecute cu cele prezente, ordonare, formularea de noi experienţe.

Învățarea experiențială
Rezumat. Învăţarea presupune achiziţie, combinare a
experienţelor trecute cu cele prezente, ordonare, formularea de noi
experienţe.

În viziunea filozofului J. Dewey , o educaţie relevantă are la
bază aspecte psihologice: „Cum învaţă mai bine oamenii?, Care
este mediul propice învăţării?, Cum trebuie să fie

instrucţia?”. Cunoaşterea este construită în contexte sociale,
din interacţiunea oamenilor cu mediul. Educabilul este un
participant activ în construirea cunoaşterii, nu un recipient
pasiv al informaţiei.
În 1898 J. Dewey a deschis o şcoală experimentală, numită
Şcoala Laborator. Scopul şcolii era cultivarea conştiinţei
sociale şi a viziunii democratice. Elevii erau angajaţi în
activităţi educaţionale pentru a-şi dezvolta intelectul şi
pentru a cultiva relaţii sociale bazate pe cooperare. Actul
şcolarizării presupunea învăţarea prin cooperare,
interdisciplinaritatea, participarea profesorului în dezvoltarea
curriculumului, învăţarea civică.
Viziunea lui J. Dewey asupra educaţiei este extinsă dincolo de
contextul formal, deoarece problemele educaţiei sunt deschise.
Teoria sa este descriptivă. Scopul acesteia nu este de a planifica
cel mai bun curriculum, ci de a descoperi continuu dezvoltarea şi
înţelegerea.
Curriculumul presupune căi multiple şi complexe prin care
persoanele iau decizii practice privitoare la vieţile lor.
Investigaţia practică determină procedurile de dezvoltare a
curriculumului. Ea se realizează printr-un proces deliberativ.
Scopul nu este de a furniza soluţii generale, ci de a considera
fiecare situaţie specifică. Fiecare situaţie de învăţare, de
predare, este unică deoarece solicită resurse şi mijloace
specifice.
Latura constructivistă a pedagogului este evidenţiată în
demersurile sale de soluţionare a problemelor practice bazate pe
explicarea şi controlarea mediului de învăţare. Teoria sa
presupune sistematizarea ştiinţifică a experienţei umane;
procesul educaţional fiind o „reorganizare, reconstrucţie şi

transformare continuă a experienţei”. Omul învaţă despre lume
din experienţă, iar experienţa produce dezvoltarea individului
şi a lumii. Acesta este forma naturală de a învăţa, prin
acţiune şi apoi reflecţie. Gândirea reflexivă presupune
situaţii problematice, soluţii posibile şi ipoteze.
J. Dewey consideră că pachetele de informaţii pasive sunt
furnizate şi de şcolile contemporane lui. Argumentele sale se
bazează pe lipsa corelaţiei dintre educaţia formală şi
educaţia informală: „din poziţia copilului, uriaşa risipă din
cadru şcolii provine din incapacitatea acestuia de a utiliza
experienţele pe care le are din afara şcolii, …în timp ce, pe
de altă parte, el este incapabil de a aplica în viaţa zilnică
ceea ce a învăţat la şcoală. Atunci când copilul ajunge în
sala de clasă, trebuie să abandoneze o mare parte din ideile,
interesele şi activităţile care predomină acasă sau în
comunitate. Astfel că şcoala fiind incapabilă să utilizeze
aceste experienţe zilnice, stabileşte în mod chinuitor o altă
tactică şi printr-o varietate de înţelesuri artificiale,
trezeşte în copil un interes pentru studiul şcolii totuşi
rămâne un gol existent între experienţele zilnice ale copilului
şi materialul izolat, solicitat în şcoală”.
Cu scopul de a construi o legătură între şcoală şi viaţa
copilului, J. Dewey propune ca metodele de predare să pună
accentul pe experienţele zilnice ale acestuia. Teoria sa este
simplă: curriculumul trebuie construit în jurul copilului;
experienţa copilului stă la baza curriculumului.
Învăţarea presupune achiziţie, combinare a experienţelor
trecute cu cele prezente, ordonare, formularea de noi experienţe. O
idee majoră a operei sale este încorporarea experienţei
anterioare dobândite de elevi în clasă, o responsabilitate atât

a educatorilor, cât şi a designerilor curriculari. Calitatea
experienţelor este cheia dezvoltării unei educaţiei relevante.
În acest sens, pedagogul distinge între organizarea psihologică
şi organizarea logică a disciplinelor. Cel ce învaţă este un
explorator care descoperă logica disciplinei şi împărtăşeşte
profesorilor experienţele proprii: „căutând propria sa
soluţie, va gândi…Dacă nu este capabil să conceapă propria
soluţie şi să descopere propria sa cale, el nu va fi învăţat,
chiar dacă poate recita câteva răspunsuri corecte”.
Pedagogul este de părere că motivul absolvirii şcolii nu este
exclusiv pregătirea pentru carieră, ci apropierea de un ideal al
democraţiei:
„În timp ce viaţa semnifică dezvoltare, o creatură în viaţă
trăieşte adevărat şi pozitiv de la o situaţie la alta, cu o
plenitudine intrinsecă şi cu aceleaşi revendicări absolute”.
În concepţia savantului, este esenţial ca şcolarizarea să fie
corelată cu societatea. Elevii sunt cei care vor planifica şi
realiza schimbarea socială. Şcolile care ignoră acest aspect vor
produce indivizi egocentrici, incapabili de dezvoltare şi progres.
J. Dewey propune, astfel ideea şcolii ca o comunitate
simplificată. Această societate presupune „un număr de oameni
uniţi datorită faptului că lucrează după reguli comune,
într-un spirit comun şi pentru ţeluri comune. Nevoile şi
ţelurile comune solicită un schimb permanent de gândire şi o
unitate permanentă a sentimentelor de înţelegere.
Şcolile îndeplinesc rolul de îndrumare, dar şi de dezvoltare a
înţelegerii elevilor. Educatorii progresivişti au menirea de a
dezvolta atitudini şi deprinderi de acţiune, care să îi ajute pe
elevi să rezolve critic şi constructiv problemele de viaţă.
Definită ca fiind ”un proces de viaţă, nu o pregătire pentru

viaţa care urmează”, scopul educaţiei este îmbunătăţirea
societăţii.

Bibliografie:
1. John Dewey, Democrație și educație, editura Didactică și
pedagogică, 1872;
2. Elena Elena, Paradigma Curriculumuluii, accesat pe
https://www.academia.edu/21693987/Investe-n_oameni_PARADIGMA_CURRICULUMULUI
;
3. Ciprian Bogdan, Identitate și ritm la J Dewey, revista Cogito,
nr. 4/2012

Învăţământ gimnazial

Tinerii fata in fat cu educatia

Carmen-Violeta Soare
Scoala Gimnaziala Nr.111 "George Bacovia", Bucuresti, Bucuresti

Eseul este rezultatul unei conversații elev-profesor pe tema educației și despre ceea ce implică acest proces în vederea integrării omului în societate

Tinerii față în față cu educația
Rezumat: Eseul este rezultatul unei conversații elev-profesor pe
tema educației și despre ceea ce implică acest proces în vederea
integrării omului în societate. Sunt prezentate aspecte fără de
care “ educația “ nu ar putea fi considerată o condiție
pentru a deveni un om de calitate. Eseul face referire la tema “
Educația în societate “ și la tema “ Educația permanentă .
În rândurile ce vor urma am să vă împărtășesc doar câteva

dintre valorile de necontestat ale educației, așa cum au fost
descoperite și definite de către cei cărora noi, profesorii, ne
adresăm zi de zi și pe care încercăm să-i pregătim pentru
drumul lung și sinuos al vieții. Această idee, de a vorbi tocmai
despre educație, s-a conturat în timp ce încercam să găsim
împreună cât mai multe cuvinte care să conțină un hiat. Pentru
că toate grupele de elevi au dat exemplu și cuvântul „
e-du-ca-ți-e „ , m-am gândit că este un termen care îi
preocupă pe învățăcei. Am încercat să definesc termenul
folosindu-mă de DEX: “ Ansamblu de măsuri aplicate în mod
sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor
intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului”.
Ca orice definiție științifică, nici aceasta nu a determinat
elevii să aibă o mimică fericită și mai ales, care să-mi
transmită că au înțeles rolul educației în viața lor. În
consecință m-am gândit la un alt mod prin care să-i determin să
înțeleagă ce îi trebuie unui copil sau unui tânăr în viitor
– matur, pentru a se aprecia cu termenul “ educat “. Astfel,
am pus într-un bol cuvinte scrise pe hârtie viu colorată, așa
încât să ne conducă spre termenul de “ educație “. Copiii,
încântați de provocare, au ales din bol ceea ce prin culoare le-a
încântat ochii. Cuvântul ETICĂ a spart gheața. Sinonimul său,
morală, i-a determinat pe copii să se gândească la: cinste,
cumințenie, cumpătare, condescendență, ținută. Un enunț
copilăresc a început să facă lunimă: “ A fi cinstit
înseamnă să nu ne mințim părinții, să nu râvnim la bunurile
altuia, să recunoaștem când greșim”. Dar, și următorul
enunț a prins contur: “ A fi cumpătat înseamnă să vorbim
atunci când suntem solicitați, să avem măsură în toate, să
judecăm înainte de a răspunde “. Aș adăuga că, a-i

înțelege pe cei din jurul nostru înseamnă condescendență.
Următorul termen ales a fost DEONTOLOGIE. Recunosc faptul că,
fiind un termen neologic, am făcut tot posibilul, ca elevii să-l
ințeleagă din punct de vedere semantic. Astfel, nu le-a fost greu
să identifice conexiuni între acest termen și: comportament,
respect, conștinciozitate, corectitudine, dăruire, distincție.
Am reținut dintre afirmațiile copiilor, formulări ca: “
Deocamdată profesia noastră este cea de elev. Ca să fim
profesioniști trebuie să-i respectăm pe cei din jur, prin
comportamentul nostru de zi cu zi și prin corectitudine față de
actuala noastră …preocupare, adică să ne facem conștiincios
temele, să ne autoevaluăm corect, să nu lipsim, să nu
întârziem la ore, să participăm la activități recreative și
mai ales să reușim să folosim în practica zilnică ceea ce
învățăm”.
Și … știm bine că, dacă există dăruire din partea copiilor,
dar și a părinților, toate aceste enunțuri explicative ale
elevilor pot deveni realitate. Să ghicim care ar putea fi
următorul termen, o rudă apropiată a educației de altfel.
Începe cu U și sinonimul este “solidaritate”. Desigur,
termenul selectat este UNITATE. Copiii au înțeles că trebuie să
fie uniți pentru a realiza ceva durabil. Ei s-au gândit că,
atunci când lucrează pe grupe obțin mai repede răspunsurile,
care de cele mai multe ori sunt de calitate. Se ajunge la asemenea
performanțe în cazul în care participanții la realizarea unui
produs sunt bine pregătiți, dispuși să-și împartă
cunoștiințele cu ceilalți, prompți și condescendenți față de
cei care au un nivel mediu. A fi solidar înseamnă și a fi dispus
să-i ajuți pe ceilalți. Toate acestea înseamnă educație.
Următorul termen asupra căruia elevii s-au concentrat a fost

CULTURA. Se pare că acest cuvânt le este familiar pentru că ei
știu despre școala pe care o frecventează că este de „cultură
generală”. Așadar, în urma absolvirii, cunoștiințele lor îi
vor ajuta să se îndrepte către domeniul dorit. Iată câteva
opinii ale unor elevi despre cultură: “Este cult numai cel care
știe de unde vine și încotro se îndreaptă”, “ Este cult
omul, care posedă cunoștiințe variate în domenii diferite”.
Să ne reamintim spusele lui Marin Preda despre cultură și să
reflectăm asupra lor: “ Omul de cultură este acela care
transformă haosul în coșmar”. Nu putem să nu amintim
dorințele culinare ale lui George Călinescu, transformate în
metafore ce definesc noțiunea de „cultură”. “ Decât să
mănânc șuncă într-o țară fără statui, prefer să mă
hrănesc cu măsline pe Acropole”. Următorul termen ales la
întâmplare de către elevi este AUTODIDACT. Referindu-ne la acest
termen să ne gândim că nivelul de cultură al unei persoane se
poate măsura și după felul în care își planifică timpul
liber. Am pornit discuția despre acest termen reflectând asupra
unei afirmații aparținând lui Lucian Blaga: “ Pierderea de timp
este tot atât de periculoasă ca analfabetismul sau ignoranța”
Am hotărât împreună cu elevii că, tot ceea ce facem în timpul
liber ne va defini personalitatea. Să avem activități din care
să învățăm lucruri care ne vor fi de folos este dorința
fiecăruia dintre noi. Sau … ar trebui să fie! Astfel, fără a
avea un profesor alături, tânărul care își dorește să știe,
va folosi timpul său liber în acest sens. El va strânge
informații privind domeniile preferate din: cărți, filme, piese
de teatru, expoziții, de pe internet. Astfel va constata la un
moment dat că este un autodidact și că modul în care și-a
petrecut timpul liber a coincis cu dorințele sale de a cunoaște

mai mult. Putem fi autodidacți pentru că, după cum a afirmat si
Seneca: “ Nu pentru școală, ci pentru viață învățăm”. A
fi autodidact înseamnă până la urmă, a te autoevalua în timpul
liber. Simțind parcă apropierea sfârșitului discuției noastre
despre educație, următorul termen a fost cel care a ieșit la
lumină din bolul plin de surprize. Cuvântul norocos a fost ȚARĂ.
Este un cuvânt norocos pentru că vom vorbi despre el, gândindu-ne
să-l raportăm la educație. Tinerii mei colaboratori, în
încercarea de a defini EDUCAȚIA, au înțeles că a fi educat
înseamnă și a-ți iubi locul în care ai văzut lumina zilei, în
care ai trăit prima iubire, în care ai avut dezamăgiri și
reușite, care, de fapt, îți oferă identitatea.
Astfel, Eminescu, un mare patriot, afirma: “ Sămânța din care a
răsărit acest popor e nobilă și nu va pieri decât atunci când
românii vor uita noblețea seminței lor” A fi iubitor de țară
înseamnă a o respecta atunci când este zdruncinată de ploi și
furtuni, ca și atunci când este învăluită în razele
binefăcătoare ale soarelui. Întrebând retoric, Alecu Russo a
făcut o descriere fără pereche a țării noastre: “ Care e mai
mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe
pământ? Care alta se îmbogățește în zilele de vară cu flori
mai frumoase, cu grâne mai bogate? “ Un ultim termen legat de
educație a fost adăugat de un elev, care a pus o întrebare despre
o sintagmă ce îl frământa odată cu studierea romanului
“Baltagul” de Mihail Sadoveanu- “ Avea legătură cu educația
drumul inițiatic al lui Gheorghiță? “ Sigur că, termenul de
INIȚIERE a fost alăturat celorlalte și elevii au ajuns la
concluzia că, pentru a te putea descurca onorabil în viață,
trebuie să ai o bază pe care ți-o construiești învățând de
la alții, fiind pus în situații limită pe care trebuie să le

rezolvi, lovindu-te de obstacole pe care ești nevoit să le
depășești. Primești astfel o educație inițiatică, fără
stilou, fără caiete, fără cărți, ci doar având în față
viața, precum a avut-o și Gheorghiță, personajul nostru. Pentru
că, în final fie spus, viața este cel mai de preț EDUCATOR, iar
noi trebuie să-l apreciem și să-l respectăm atâta timp cât îl
avem ca model.

Prof. Soare Carmen Violeta

Învăţământ gimnazial

Rolul metacognitiei in procesul de învătare

Schipor Violeta
Scoala Gimnaziala "George Tofan" Nr.1 Bilca, Suceava, Bilca

A fi metacognitiv presupune a constientiza propriul proces de
invătare.Câti dintre elevi sunt metacognitivi?

Deși de ani buni se vorbește de metacogniție asociată
procesului de învătare,totusi conținutul și semnificația
profundă a termenului abia încep a fi deslușite.În școala
noastră acest proces nu este aplicat cu generozitate și
generalitate deoarece baza invățării o constituie încă
transferul de cunoștințe și mai puțin analiza,înțelegerea și
uilizarea experienței pentru a determina deschiderea spre
învățarea ulterioară .
Dacă ar fi să definim termenul,metacogniția sau gândirea
la gândire se referă la procesele mentale care controlează si

reglementează modul în care gândim.Este de fapt o cunoaștere
despre cunoaștere,o reflecție și un demers asupra modului de
producere a cunoasterii.A fi metacognitiv înseamnă a deveni
conștient asupra propriului proces de învătare,a învăta cum să
înveti pentru a avea succes.
Primul pas în a deveni metacognitivi este responsabilizarea
în evaluarea propriului proces de învățare,deci conștientizarea
si monitorizarea învățării,care nu aparține altcuiva ci ție
însuți.Apoi,a fi conștient dacă înțețegi sau nu,conduce la
cel de-al doilea pas,adică la decizia pe care o iei pentru a
corecta înțelegerea în caz că nu ai realizat-o.Așadar
metacogniția implică un proces cu dublă
valență:automonitorizarea înțelegerii și aplicarea de strategii
necesare comprehensiunii.
Capacitățile metacognitive la elevi se formează și se
dezvoltă în condițiile în care procesele reale de gândire
reprezintă o parte importantă a instruirii și a conversației
curente la clasă.Profesorul cu o strategie metacognitivă bine
definită poate determina facil strategii metacognitive și elevilor
săi.Rezultatele școlare sunt evident îmbunătățite dacă se
acordă timp și instrumente pentru a-i ajuta pe elevi să-și
dezvolte capacitățățile metacognitive.Sau,mai bine spus
,învățarea se realizează cu succes atunci când profesorul se
concentrează pe ceea ce gândesc elevii despre procesele lor de
gândire și pe cum se simt atunci când învată.
In acest sens o serie de întrebări cu caracter metacognitiv
ar purea însoți proiectarea lecției:
-cum pot ajuta elevii în înțelegerea importanței activării
cunoștințelor anterioare?
-cum îi pot ajuta să se concentreze asupra sarcinilor de

învățare și să-și definească scopuri proprii ale
învățării?
-cum îi pot ajuta pe elevi să-și monitorizeze continuu propria
lor comprehensiune?
-ce oportunităti vor avea elevii să corecteze ceea ce nu au
înțeles?
-cum voi oferi oportunități elevilor pentru a se autoevalua și a
reflecta asupta propriei învătări?
De asemenea, pentru a oferi modele concrete de exersare a
metacogniției profesorul poate apela la fragmente de
lectură.Citește cu voce tare,se oprește după fiecare paragraf
și se întreabă dacă a înțeles.Poate începe cu:Da,pare a fi
clar.Dar pe alocuri poate identifica lipsa înțelegerii:Nu am
priceput,sunt confuz.Nu înțeleg ce vrea să spună autorul despre
...Am nevoie să recitesc și să-mi dau seama ce am înțeles.Ce
întrebări am?Voi citi paragraful următor să văd dacă autorul
nu explică mai bine acolo.Dacă în continuare nu este clar,voi
încerca să vorbesc cu cineva despre ceea ce nu
înțeleg.Adresându-se clasei el continuă:Ați remarcat că atunci
când am realizat că nu am înțeles textul am știut câteva
strategii pe care le-am încercat.mi-am adresat întrebări,am
recitit,am citit cu voce tare și cu altcineva -pentru a mă ajuta
să înțeleg.
Nu în ultimul rând ,unii specialiști sugerează ca profesorii să
afișeze postere în clasă pentru a le reaminti elevilor să
gândească la propria gândire:Este aceasta cea mai bună strategie
pentru sarcina propusă?sau Funcționează planul tău așa cum ar
trebui?
Așadar,dezvoltarea abilităților metacognitive îl ajută pe
cel ce învată să se cunoască mai bine,să aibă grijă într-o

manieră mai activă de propria sa formație,îl transformă într-o
persoană autoreflexivă.Realizarea de activităti cu caracter
autonom de tip metacognitiv încurajează elevul să-și organizeze
munca ,să-și administreze resursele,să-și dezvolte strategii de
învățare activă și conștientă.Reflectând asupra propriei
învățări sunt sporite în mod considerabil șansele de succes.
A fi metacognitiv presupune a constientiza propriul
proces de invătare.Câti dintre elevi sunt metacognitivi,câti
înteleg ceea ce învată,câti sunt capabili să aplice strategii
pentru a facilita comprehensiunea?Oare noi,dascălii,îi putem
sprijini în acest sens?

Învăţământ gimnazial

Dependenta de calculator si de televizor-un real pericol

Carmen-Violeta Soare
Scoala Gimnaziala Nr.111 "George Bacovia", Bucuresti, Bucuresti

Cercetările din ultimii ani au demonstrat fără dubiu că folosirea în exces a televizorului şi a calculatorului dăunează grav sănătăţii copiilor, şi în special funcţionării creierului

Dependența de calculator şi de televizor a copiilor -considerată
nocivă

Cercetările din ultimii ani au demonstrat fără dubiu că
folosirea în exces a televizorului şi a calculatorului dăunează

grav sănătăţii copiilor, şi în special funcţionării
creierului. Studiile arată că mintea copiilor ajunge să fie
dependentă de starea de pasivitate, de neconcentrare şi de lipsa
gândirii care i-a fost indusă zilnic prin vizionarea fără
limită a emisiunilor tv. Orele petrecute zilnic în faţa
ecranului, influenţeaza definitoriu modul în care creierul va
răspunde pe viitor provocărilor lumii reale.
Emisfera stângă a creierului, a cărei activitate este inhibată
când privim la televizor, nu se dezvoltă normal, ceea ce duce la
deficienţă în gândirea logică şi analitică, în vorbire, în
construirea frazelor, în scris şi citit, procese care se
desfăşoară în această parte a creierului nostru.
Vizionarea prelungită afecteaza capacitatea de concentrere a
atenţiei, slăbeşte motivaţia şi favorizează comportamentele
primare, instinctive: bulimia, agresivitatea, violenţa de orice
fel.
Acesta este motivul pentru care pediatrii, psihologii şi
educatorii recomandă limitarea timpului vizionării la una, cel
mult 2 ore pe zi.
Copiii nu ştiu să se apere de pericolele acestei tehnologii
care fascineaza şi care dă dependenţă. Noi, adulţii, avem
responsabilitatea de a-i apăra şi călăuzi pe cei mici până
când vor căpăta discernământul necesar de a se descurca singuri
in viaţă.
Se vorbeşte foarte mult de drepturi. Oare n-ar trebui să le
asigurăm copiilor noştri dreptul la dragoste şi atenţie,
dreptul de a se bucura cât mai mult de prezenţa noastră, de a
petrece cât mai mult timp cu ei pentru a le stimula mintea şi
trupul cu altceva decât televizorul şi de a-i feri de influenţe
negative? A educa un copil înseamnă o responsabilitate uriaşă

în acest mileniu si, analizând cu seriozitate lucrurile, ne punem
întrebări alarmante tot mai des: Ce se întâmplă cu noua
generaţie? Cum se explică scăderea capacităţii de a asculta, de
a vorbi coerent, de a citi, de a raţiona logic şi analitic, de a
rezolva probleme şi de a gândi în general? De ce adulţii se
plâng de instabilitatea psihică şi fizică a copiilor? Oare
aceştia au vreo vină?
Cercetările psihopedagogice, experienţa didactică,
observaţiile de zi cu zi, demonstrează că mediul în care creşte
şi se formează copilul are influenţe copleşitoare asupra
evoluţiei personalităţii lui. De aceea, stă în puterea noastră
să-i oferim copilului un mediu educaţional sănătos, lipsit de
griji, calm, plin de afecţiune şi atenţie. Părinţii şi
educatorii, împreună, constituie cea mai bună călăuză pe care
copilul o poate avea pentru a înţelege lumea înconjurătoare,
pentru a-şi forma caracterul, pentru a relaţiona cu ceilalţi şi
a se adapta grupurilor din care fac parte.
Prin urmare, copiii au nevoie de adulti să-i înveţe binele şi
frumosul, să-i ajute să descopere farmecul lecturării unei
cărţi, să capete informaţia nu numai de la televizor, să
iubească natura, cărţile, pictura şi poezia.
Părinţii şi educatorii trebuie să le deschidă drumuri, să
le arate frumuseţea acestei lumi şi să prevină dependenţa de
T.V. şi computer.Totul cu măsură, discernământ şi afecţiune.

http://www.qbebe.ro/psihologie

Prof. Soare Carmen, Scoala George
Bacovia, Sector 4 Bucuresti

Învăţământ gimnazial

Cristea Vasile

Andreea-Amalia Lungoci
Scoala Gimnaziala Nr.1 Dorna Arini, Suceava, Dorna Arini

Astăzi, când mă întorceam de la ore, mă întâmpină un domn micuţ care-mi zice că mă aştepta şi că pe mine mă caută. Credeam că este tatăl sau poate bunicul vreunui elev de-al meu, dar am avut o adevărată surpriză. Plăcută. :)

Spre surprinderea mea, spre marea mea surprindere, recunosc, am
aflat că domnul respectiv este poet, ba chiar este născut în
satul în care îi învăţ eu pe copii limba şi literatura
română. Mă recomandase un coleg învăţător, dar eu nu ştiam
nimic despre acest lucru.
Domnul Cristea s-a arătat foarte binevoitor, foarte deschis la
discuţii şi la orice activitate am fi dispuşi să propunem,
legată de poezie. A făcut o donaţie de carte şi de revistă,

dar, din păcate, nu a putut să stea prea mult.
Sper să discutăm mai mult şi mai multe la o viitoare întâlnire.
Deja am nişte idei pentru...atunci, dar le voi dezvălui la
momentul potrivit, în funcţie de reuşita sau nereuşita
activităţii.
Domnul Cristea este...gen Eugen Barbu. De profesie geolog,
actualmente pensionar, şi-a descoperit scânteierile de talent
încă din vremea gimnaziului, dar...ştiţi cum e viaţa: nu te
lasă pe drumul tău, te duce pe unde vrea ea. Ieşit la pensie,
domnul Cristea şi-a reluat, sau...poate e mai bine spus preluat
hăţurile fanteziei creative şi a publicat două volume de poezie
pe care a venit să ni le prezinte.
Îl aşteptăm cu drag şi pe viitor!

Cristea Vasile
Geolog, poet

- Membru al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara
Dornelor
- Membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni
- Membru al Ligii Scriitorilor români, Filiala Iaşi

ACTIVITATE LITERARĂ

Vasile Cristea s-a născut la data de 16 martie 1941 în comuna
Dorna Arini, judeţul Suceava. Era cel mai mic dintre fraţii
familiei Gheorghe şi Eufrosina Cristea, respectiv trei fraţi şi
două surori: Alexandru, Laurenţia, Ioana, Nicolae şi Vasile.
Preocupările literare ale lui Vasile Cristea s-au manifestat de
timpuriu. Elev fiind prin clasa a V-a la Şcoala Elementară nr.1

din Vatra Dornei, a scris prima sa poezie la iniţiativa eminentului
dramaturg Ion Luca, pe atunci profesor la această şcoală. Ca
elev, a manifestat o aplecare deosebită pentru disciplinele
umaniste, fiind foarte ataşat de limba română, istorie,
geografie, geologie. Era un mare iubitor şi consumator de
literatură. Această pasiune l-a însoţit şi în perioada
studiilor universitare, când a început să exerseze mai cu temei
exerciţiile de creaţie literară începute în timpul liceului. A
continuat aceste preocupări şi în primii ani după începerea
activităţii de geolog, în perioada 1967-1973, când îi mai
rămâneau rezerve de timp pentru aceasta.
După anul 1973, din cauza ocupării întregului timp cu
obligaţiile profesionale, puţinul răgaz rămas fiind ocupat de
familie, preocupările pentru creaţia literară s-au diminuat
până la a deveni o raritate.
După pensionarea survenită în anul 2001, a revenit la
preocupările literare, recuperând din arhiva proprie, cu sprijinul
devotat al soţiei sale, creaţiile din tinereţe şi trecând la o
participare activă la manifestările publice din domeniu care se
derulau la Vatra Dornei şi Suceava.
Un moment important în activitatea sa a fost accederea lui în
Asociaţia Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor (ASATD),
la iniţiativa preşedintelui acelei asociaţii, regretatul profesor
Gheorghe Grigorean.
În anul 2010 a fost editat primul său volum de poezii, intitulat
„File de Jurnal”, iar în 2013, al doilea volum, intitulat
„Evadări”. În aceeaşi perioadă a publicat numeroase poeme
în revistele „Moldova Literară” de la Iaşi şi „Agora
Literară” de la Cluj.
Datorită activităţii sale literare, a fost cooptat ca membru al

Ligii Scriitorilor Români, filiala Iaşi şi al Societăţii
Scriitorilor Bucovineni.

Jurnal

Pe fila-ntâi am scris „a fi”
Şi, mulţumit de felul apei,
Am scris o odă pentru mama
Când ziua-n tâmplă mă izbi.

Pe fila doua, ezitând,
Am scris un „sau” urmat de puncte,
Cuprins de-o vagă îndoială
De râul meu crescând în albii
Şi-n valul lui am scrijelit
Un cânt lui Eros c-un cuţit.

Pe fila treia n-am mai scris.
Am renunţat. Era prea mult.
Şi-aşa cum este fila nudă,
Citesc pe ea şi mă ascult
În apa râului ce-o udă...

Bibliografie: Dârţu, Constantin-Toni, Personalităţi române şi
faptele lor, 1950-2015, Iaşi, ed. Studis, pp.230-251

Învăţământ gimnazial

Despre „Clasa inversată”

LIVIA ARMANU
Scoala Gimnaziala Nr.2 Piatra Neamt, Neamt, Piatra Neamt

O opinie despre o metodă modernă centrată pe elev și care folosește tehnologia modernă.

Despre „Clasa inversată”
Am citit mai multe articole, pe internet, pe această temă și mi
se pare interesantă noua abordare a învățării.
Acest concept devine din ce în ce mai popular: tot mai mulți
profesori din întreaga lume schimbă modul în care "se
raportează" la un model mai practic și mai uman. Acest model se
bazează pe o idee foarte simplă: timpul petrecut în clasă este
mai util dacă îl folosim pentru a interacționa și pentru a lucra
împreună, decât să lăsăm o singură persoană să vorbească (
de multe ori nefiind ascultat cu atenție de prea mulți elevi).

Principiul este următorul: elevii primesc cursuri sub formă de
resurse online în loc de teme (de obicei videoclipuri) pe care le
pot viziona acasă, iar ceea ce a fost făcut anterior acasă (ca
temă) este acum făcut în clasă, de aici ideea de clasă
"inversată". Sunt multe alternative posibile, dar obiectivul este
trecerea de la un model centrat pe profesor la un model centrat pe
elev pentru a le putea satisface nevoile de cunoaștere individuale.
Este o modalitate de abordare a predării, de a regândi ce se face
în clasă pentru a îmbunătăți experiența de învățare. Este
un instrument în serviciul profesorului care se poate adapta
conform necesităților elevilor dar și obiectivelor sale.
Cursurile la dispoziția elevilor pot avea diverse surse, inclusiv
profesorul însuși dacă dorește să-și creeze propriul
conținut. Chiar elevii pot creea propriile videoclipuri. În mod
evident, tot ce funcționează bine poate fi folosit.
Avantajele acestui model sunt multe, dar principalul lucru este
libertatea pe care el o oferă. El eliberează elevii, care nu mai
sunt forțați să stea în tăcere multe ore, acum pot "trăi" în
clasă și pot interacționa cu profesorul și cu alți colegi.
Acest model este, de asemenea, eliberator pentru profesor, care nu
mai este obligat să repete mereu și la infinit aceleași lecții.
Îi rămâne timp pentru a discuta direct „unu-la-unu” sau în
grupuri mici cu elevii săi și este mereu disponibil, ceea ce îi
permite să-i descopere mai bine și să-i înțeleagă mai bine.
Munca lui este, de asemenea, mult mai plină de satisfacții,
deoarece elevii îl consideră acum ca pe o persoană care este
întotdeauna gata să-i ajute, mai degrabă decât ca o figură
autoritară.
Dacă un elev este nelămurit, nu înțelege ceva poate, fără
frică, să ceară ajutorul, nu mai este nevoit să renunțe la a

rezolva problema.
Acest lucru se va desfășura acum în clasă unde ajutorul reciproc
și colaborarea au prioritate față de competiție.
Pe de altă parte, când un elev își urmărește lecțiile în
videoclipuri, el poate să se întrerupă în orice moment și să
revizuiască un pasaj ori de câte ori vrea să fie sigur că a
înțeles. De asemenea, poate să folosească ocazia de a scrie
întrebări pe care le va pune profesorului în clasă.
Dimpotrivă, în modelul clasic, puțini elevi îndrăznesc să
întrerupă o oră și să spună că nu au înțeles ceva din
explicațiile primite.
Din toate aceste motive și multe altele, conceptul de clasă
inversată merită atenție. Modelul vechi de predare-învățare a
fost justificat fiindcă nu aveam altă cale de transmitere a
cunoștințelor, dar acum pentru că tehnologiile permit acest
lucru, nu mai este necesar. Este timpul să renunțăm și să
regândim educația. Tehnologiile au devenit omniprezente, deci hai
să fim pragmatici să nu le interzicem în clasă și să folosim
potențialul lor redând elevilor noștri dorința de a învăța.
Nu este vorba de schimbarea fizică a rolului profesorului cu cel al
elevilor.

Învăţământ gimnazial

Start la Proiectele Erasmus+ la Școala Profesională Plugari, jud. Iași

Lenuta Deleanu
Scoala Profesionala Pugari, Iasi, Plugari

In anul aniversar 30 de ani de Erasmus +, am depus la termenul de 2 februarie 2017 două candidaturi, una pe componenta Educație școlară pentru cadrele didactice și una pe formare VET- stagii de practică pentru elevi.

Primul proiect pe componenta Educaţie şcolară, intitulat ”Un
mediu școlar pozitiv- o soluție pentru diminuarea eșecului și
abandonului școlar” se adresează cadrelor didactice interesate
de dezvoltare personală, schimb de experienţă şi bune practice.
Scopul proiectului îl reprezintă reducerea eșecului și
abandonului școlar în rândul elevilor de gimnaziu și
invățământ profesional.

Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 12 luni intre
01.11.2017-31.10.2018. Bugetul alocat este de 26550 € și va fi
folosit pentru 2 stagii de formare care vor avea loc in Italia si
Portugalia.
Primul flux de cadre didactice va participa la cursul intitulat
”Non-formal education at school. Methods and tools to empower
students motivation and learning” si se adresează tuturor
categoriilor de cadre didactice din unitatea școlară.
Al doilea flux de cadre didactice va participa la cursul
”Stimulating creativity and innovation in the classroom/mobile
devices in education” care se adreseaza membrilor echipei
manageriale, responsabililor de comisii metodice.
Prin participarea la aceste mobilităţi cadrele didactice îşi
vor dezvolta tehnicile şi strategiile de predare, întorcându-se
cu informaţii şi practici noi, moderne, axate în special pe noi
metode, instrumente și strategii ce vor fi aplicate la orele de
curs și in cadrul activităților nonformale menite să atragă,
stimuleze şi motiveze mai mult elevii in implicarea lor la
desfășurarea activităților.
Cel de-al doilea proiect pe componenta- Formare profesională VET
intitulat ” Experiența europeană- o șansă pentru tinerii
absolvenți din agricultură” se adreseaza elevilor din
invățământul profesional de la clasele X si XI - specializarea
agricultură.
Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea competentelor
profesionale pentru o integrarea mai ușoară pe piata muncii
interne si europene , acumularea de cunoștinte in contexte noi de
invățare a participanţilor, consolidarea abilităţile
practice, in domeniul agriculturii, dezvoltarea competentelor
lingvistice.

Aceștia vor beneficia de stagii de practică in Portugalia in
companii dezvoltate in domeniul agriculturii, cu capacitatea de a
oferi stagii de practică pentru elevi stagiari din alte tări ale
Europei in cadrul Programului Erasmus+. Partenerii proiectului sunt:

Compania Raporal- Rações de Portugal, S.A.,
Companhia Das Lezirias, Portugalia prin intermediul partenerului
intermediar ESCOLA PROFISSIONAL DO MONTIJO -Associação para a
Formação Profissionale Desenvolvimento do Montijo-Portugalia.
Bugetul proiectului este de 79568 € alocat pentru deplasarea a 2
fluxuri de elevi cu un numar de 14 elevi pe fiecare flux.
Perioada de desfășurare a proiectului este de 12 luni intre
01.11.2017 si 31.10.2018.
Cele 2 stagii se vor desfășura in luna martie 2018 pentru clasa a
XI și mai-iunie 2018 pentru clasa X-a.

Învăţământ gimnazial

Portret de dascăl...

Izabela Roșu
Scoala Gimnaziala Nr.1 Valea Seaca-Nicolae Balcescu, Bacau, Valea Seaca-Nicolae Balcescu

Articolul își propune să evidențieze acele calități care fac
dintr-un dascăl un om important în viața oricărei persoane,o
figură de referință în existența acesteia.

Portret de dascăl...

Motto:
”Un profesor știe.Un profesor bun explică.Un profesor superior
demonstrează.Un profesor responsabil atrage elevii,îi
motiveaza,îi activează,îi incurajează.Un profesor eminent este
un profesor bun,superior și responsabil.„
W. Word

Când spun „dascăl” îmi răsar în minte chipurile evocate cu
dragoste;de-a lungul timpului,de către scriitori consacrați
ajunși la vârsta maturității.Bădița Vasile,domnul
Trandafir,dascălul Clăița,profesorul Wondracek și,de ce nu
„dăscălița” lui Octavian Goga – iată doar câteva nume din
galeria de portrete de dascăli din literatura română.Nu se poate
să nu ne întrebăm ce anume i-a făcut pe scriitorii noștri –
Ion Creangă,Mihail Sadoveanu,Ioan Slavici,Octavian Goga – să-și
amintească de dascălul din copilărie ca de un chip de referință
din viața lor.
Ce anume ne face pe noi,dascălii,importanți în viața elevilor
noștri?Cum putem marca în bine existența lor?Cum le putem
îndruma pașii spre un viitor împlinit și cum îi putem ajuta
să-și făurească o viață frumoasă?
Cred că răspunsurile la toate aceste întrebări se află undeva
în străfundul inimii lor.Meseria de dascăl – indiferent de
timpul la care ne raportăm –nu e una oarecare;ea modelează
suflete pentru toată viața.Copilul din bancă vede în noi,în
primul rând,omul în care să poată avea încredere,care să-l
înțeleagă în toate privințele,să-l ajute să ințeleagă
tainele vieții.
Dacă-i întrebi, îți răspund cu sinceritatea proprie
vârstei,că ”doamna e bună„ și ochii li se luminează ca de
un licăr venit din sufletele lor,ca și cum de ”doamna” depinde
întreaga lor existență.
Te privesc cu încredere și emoție din prima zi de
școală.Dascălul devine din acea zi călăuzitorul de care se
agață cu încredere și speranță.Din acel moment toate zilele
lor sunt în funcție de ce ”a zis doamna...”.Și asta trebuie
să ne facă pe noi, dascălii, conștienți de imensa

responsabilitate ce o avem față de aceste mlădițe pe care avem
datoria – in primul rând morală – să le modelăm cu răbdare
și măiestrie.
Iată de ce consider că a fi dascăl este mai mult decât o
meserie.Nu putem fi simpli intermediari între carte și
elevi.Fără suflet, fără dăruire,fără plăcere e greu să
îndeplinești această misiune.
Firește, e important să fim bine pregătiți științific,dar mai
important este să avem vocație.Și nu doar atât.Înseamnă să
avem capacitatea de a ne adapta nu doar la alte generații de
copii,ci și la alte și variate cerințe.Este important să fim
dacăli buni,cu dăruire?Desigur.Un dascăl bun face sufletele să
rezoneze tot așa cum păpușarul, cu un simplu fir de ață,își
„joacă„ păpușile și le dă viață.
Noul mileniu ne-a adus schimbări majore in toate compartimentele
sociale și nu doar în bine....Adesea ne simțim părinți adoptivi
ai copiilor rămași acasă,fără o familie adevărată,fără o
mângâiere de mamă,cu sufletele pustiite.
Sunt copiii acelor părinți care astăzi își măsoară iubirea
față de ei între două sărbători,de la distanță.Sunt copii
care-și caută alinarea alături de noi, dascălii.E ușor să-i
ghicești căci au mereu ceva să te întrebe,să-ți arate,să-ți
povestească- și totul pentru a câștiga o fărâmă de afecțiune
după care tânjesc atât de mult!
Rămânem noi dascălii acestui mileniu, în amintirile copiilor
precum domnul Trandafir sau bădița Vasile?Înclin să cred că
da,căci după 32 de ani de „dăscălit” nu o dată mi s-a
întâmplat să-mi reîntâlnesc foști elevi
schimbați,maturizați, dar privindu-mă cu același zâmbet candid
și spunând:„Știți eu sunt...mi-ați fost dirigintă....mi-ați

fost profesoară...”.
Și-atunci înțeleg și mai bine menirea noastră.Primești în
schimbul muncii tale o recunoștință mută și totuși
grăitoare,ce nu poate fi măsurată niciodată.
Iată de ce am ales cu deosebită plăcere să particip la acest
simpozion-căci mi-a dat ocazia perfectă de a medita asupra locului
și rolului nostru în societatea mileniului III.Aparent, cu toții
suntem convinși că astăzi lumea nu mai vrea școală,că nimeni
nu mai e interesat de învățătură.Și totuși nu putem
generaliza.Îmi place să cred că un dascăl adevărat rămâne
dascăl în orice societate,în orice comunitate atâta timp cât
înțelege ce așteaptă cei din fața lui,așezați cuminți în
bănci,cu ochii larg deschiși de curiozitate.
S-a schimbat profilul dascălului de la bădița Vasile al lui Ion
Creangă și până astăzi?Și da,și nu.D,a pentru că,evident
structurile organizatorice,obiectele de studiu,obiectivele sunt
într-o permanentă metamorfoză.Și nu, pentru că un dascăl
trebuie să fie în egală măsură OM,PĂRINTE,EDUCATOR,PSIHOLOG
și PEDAGOG.
Și lista atribuțiunilor și a rolurilor unui dascăl ar putea
continua, ilustrând astfel complexitatea profesiei didactice precum
și multiplele funcții și roluri asociate statutului
dascălilor.Importante nu sunt însă niște înșiruiri sterile de
îndatoriri, ci mai degrabă cum și în ce măsură le ducem la bun
sfârșit, căci așa cum spune Michael Scriven ”Acei care pot
face aceste sute de lucruri predau bine;acei care predau bine pot
schimba lumea pe durata vieții”.

Roșu Izabela,Școala Gimnazială nr 1 Valea Seacă(structură),com
Nicolae Bălcescu,jud. Bacău

Învăţământ liceal

Condiţiile învăţării şi performnţele şcolare

Olivia Georgescu
Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" Campina, Prahova, Campina

Învăţarea nu se realizează oricum, iar pentru a înţelege pe
deplin toţi factorii care o influenţează trebuie să fim dispuşi
să ne cufundăm tot mai adânc în misterele psihicului uman,
încercând întrezăriri ale unor dulci desluşiri.

Noile condiţiile ale învăţării şi realizarea perfomanţelor
şcolare

S-a vorbit şi se vorbeşte mult despre reforma sistemului de
învăţământ, în condiţiile în care toate administraţiile au
încercat de a lungul timpului să aducă o viziune nouă asupra
fundamentalei triade predare-învaţare-evaluare ca esenţă a ceea

ce are de făcut un profesor la orele lui şi pentru elevii lui.
Şcoala ar trebui să fie spaţiul de delectare intelectuală şi de
progres pentru elevi, dar de fapt, misiunea şcolii este, în orice
perioadă istorică, formarea personalităţii elevului, posibilă
prin acte de învăţare proiectate de profesor şi avându-l ca
actor principal pe elev. Toate componentele sistemului de
învăţământ şi ale procesului de învăţământ sunt
subordonate acestui principiu, valabil şi astăzi, cu toate că
mediile educaţionale s-au înmulţit, iar când este vorba de
şcoală, eficienţa anumitor didacticilor este pusă sub semnul
intrebării. Se contestă, de exemplu, centrarea procesului de
învăţământ pe profesor, nu pe elev.
Se încearcă astăzi, în consecinţă, schimbarea centrului:
acesta să fie elevul, nu profesorul; şi pluridirecţionarea
actului de învăţare, în aşa fel încât elevul să capete un
rol din ce în ce mai important în acţiunile îndreptate spre
propria sa formare. Întregul lanţ al procesului de învăţământ
– predare, învăţare, evaluare – este redefinit, regândit şi
reconfigurat astăzi, pe baza schimbării viziunii despre relaţia
profesor – elev şi a utilizării preponderente a metodelor
activ-participative. Aşadar la orizonturi se cristalizează o alta
concepţie, concepţia postmodernă asupra pedagogiei, dictată de
noua condiţie posmodernă a lumii noastre, care pare a fi un
panaceu pentru problemele grave ale învăţământului contemporan.
Aşa cum afirmă pedagogul postmodern P.Slattery: “Concepţia
postmodernă despre lume permite educatorilor să conceapă o cale
de ieşire din confuzia învăţământului contemporan, care prea
adesea este caracterizată de violenţă, birocraţie, stagnare
curriculară, evaluare depersonalizată, conflict politic, criză
economică, decăderea infrastructurii, oboseală emoţională,

demoralizarea personalului şi lipsa de
speranţă”(P.Slaterry,Curriculum Development in Postmodern Era,
apud. Emil Stan Pedagogie postmoderna, 2004)
Teoriile educaţiei de azi se axează pe două direcţii majore în
care învăţarea este privită sub dublu aspect învăţarea ca
produs şi învăţarea ca proces. Învăţarea ca produs
asimilează termenii legaţi de “transmitere de cultura” ca:
obiective, scopuri, cunoştinţe,aptitudini dar fară a implica
afectele, fară a urmari transformările, schimbările. Dominant
este cognitivul si abia apoi afectivul. Practicile educaţionale
sunt puternic divizate, conţinuturile sunt riguros
instituţionalizate în planuri şi programe”.(Neacşu,I.
Instruire şi învăţare; apud Mihaela Suditu (coord.), Metode
interactive de predare -învăţare 10-11).
Invăţarea ca proces, presupune “un set de acţiuni cu valoare
informativ-formativă, proiectat, organizat, condus şi evaluat în
mod direct sau indirect de educator, cu evoluţii progresive în
planul eficienţei schimbărilor semnificative şi observabile la
nivelul conduitei cognitive, acţionale, socio-relaţionale şi
emoţional afective”.(Neacşu,I. Instruire şi învăţare; apud
Mihaela Suditu (coord.), Op.cit.p.11).
Învăţarea ca proces înseamnă o succesiune de operaţii mentale,
acţiuni, stări, evenimente interne conştient finalizate prin
cunoştinţe, adică o suită de transformări ce merg de la imagine
la noţiune, de la empiric la ştiinţific, de la acţiune la
gândire, scopul final fiind să se producă schimbări în modul de
gândire,acţiune şi de conduită ale elevilor. În această
accepţiune învăţarea dobândeşte un caracter activ si
constructiv.
Au trecut aproape 3 decenii de la previziunile lui Alvin Toffler

care, corect spunea că: ”Analfabetul viitorului nu va fi cel care
nu ştie să citească, ci acela care nu ştie să înţelagă”,
tragând un semnal de alarmă la schimbările fundamentale
economico-financiare, sociale, politice şi religioase ale secolului
XXI.(Alvin Toffler, 1973, p.342).
În ceea ce priveşte problematica randamentului sau a
performanţelor şcolare ale elevilor, legat de procesul de
învăţare, trebuie să ţinem seama de realitatea că învăţarea
se realizează într-un anumit context şi are nevoie de numite
condiţii. Este vorba de aşa numiţii factori subiectivi ai
învăţării care influenţează randamentul şcolar:
anxietate/frică, respectul de sine, propria părere a elevului
despre eficacitatea sa(autoeficacitate academică), tipul de
temperament, motivaţia intrinsecă şi extrinsecă, diferenţele de
gen.
În urma cercetării mele privind condiţiile de apariţie ale
performanţelor elevilor claselor la care predau rezultă că
motivul principal al anxietăţii la elevi este teama de greşeală,
sentimentul eşecului amplificându-se când este susţinut de
ironiile şi sarcasmul colegilor şi chiar ale profesorilor atunci
când elevul greşeşte ceva. De multe ori limita superioară a
anxietăţii se găseşte în aşa numită „neputinţă
învăţată”, adică elevului i se induce pe nedrept, sau
nefondat sentimentul că nu poate să depăşeasc un anume prag de
înţelegere şi acţiune la fel ca şi ceilalţi colegi şi astfel
el chiar începe să creadă că este incapabil, se condiţionează
să creadă asta. (Pânişoara,I.O.,2015)
Dar poate că problema cea mai acută o reprezintă respectul de
sine când vorbim de performanţe. Multe neajunsuri apar din cauza
unui respect de sine scăzut în cazul elevilor care fac probleme

şi care au un comportament indezirabil. În astfel de situaţii,
aproape invariabil cauzele pot fi mediul de provenienţă, educaţia
precară din familie, lungul şir de profesori şi diriginţi care
nu au aplicat corect metodele de invăţare şi de educţie, de
discilpinare dar şi lipsa dragostei şi a încrederii.(Ioan Ovidiu
Pânişoara, 2015) Respectul de sine trebuie cultivat din familie,
când copilul trebuie să simtă că este iubit, acceptat, că
persoană lui contează. În şcoală elevii care au o părere bună
despre sine au rezultate academice semnificativ mai bune decât
elevii înzestraţi la fel dar care au un respect de sine mai
scăzut. De aici necesitatea ca profesorii să cultive
oportunităţi de succes tuturor elevilor, manifestându-se
încrederea în capacităţile lor, mai ales atunci când greşesc.
De asemenea important este şi ceea ce face profesorul când vorbim
de tipurile de temperament. Pentru că un elev extrovertit este un
elev căruia îi place schimbarea, varietatea, este îndreptat
către lumea externă a oamenilor şi experienţelor. Îl vei găsi
lucrând cu drag în echipe, în proiecte fără reguli stricte,
este printre primii care vor să-şi asume responsabilitatea
deciziilor proprii. Prin comparaţie introvertitul este adâncit în
sine, în lumea lui interioară, preocupat să conserve stabilitatea
ideilor şi a sentimentelor interioare, preferă să lucreze
independent, iar în cadrul proiectelor de grup cere informaţii şi
se implică numai dacă are reguli simple şi clare, nu-i place să
ia decizii şi să-şi asume responsabilităţi. În
învăţământul primar accentul se pune pe socializare, de aceea
sunt favorizaţi extrovertiţii, pe când în gimnaziu şi mai ales
în liceu unde accentul cade pe studiu individual sunt favorizaţi
introvertiţii. În realitate, însă, important este modul în care
profesorii reuşeşte să organizeze experienţe de învăţare

relevante atât pentru introvertiţi cât şi pentru extrovertiţi.
De fapt profesorul trebuie să-şi cunoască bine elevii,
trăsăturile lor dominante de personalitate, grijă lui fiind aceea
de a nu-i discrimina pe cei diferiţi.
O altă coordonată care influenţează decisiv performanţele
academice ale elevilor este motivaţia. Este ştiut faptul că
oamenii au nevoi diverse pornind de la cele fiziologice, psihologice
şi până la cele sociale şi vor urma acele direcţii şi domenii
care le satisfac aceste nevoi. În acest sens profesorii trebuie să
ştie în ce măsură oferta lor şi oferta educaţională a şcolii
în general corespunde nevoilor şi intereselor elevilor. Cea mai
mare problema a şcolii azi este legată de motivaţie, de
motivaţia intrinsecă, pentru că pare că elevii dar şi
profesorii nu îşi mai găsesc motivaţia de a face ceva în acest
sistem educaţional. Când vorbim de motivaţie intrinsecă ne
referim la un set vital de elemente: respectul de sine, nevoile
elevilor şi profesorilor, atitudinile şi comportamentul pe termen
lung. Iar motivaţia externă ţine de elementele precum mediul
clasei, folosirea de modele capabile să influenţeze
comportamentul elevilor, strategiile de instruire, fie centrate pe
elev, fie pe profesor, apoi vorbim de aşteptările profesorului
care influenţează decisiv relaţia elev-profesor(tendinţa
profeţiei de a se autorealiza) şi feed-back-ul că factor de
motivare externă. (Pânişoara,G., Pânişoara, I.O.,2005)
De altfel este hotărâtor ceea ce aşteaptă şi cum vede
profesorul pe elevii lui, dovadă celebrul studiu întreprins de
psihologii americani Rosenthal si Jacobson, legat de fenomenul
Pygmalion, adică ceea ce gândeşte cu adevărat un om în inima
lui despre un al om aceea se va împlini, de aici importanţa
modului în care noi, profesorii, educatorii considerăm elevii şi

părerile pe care ni le formăm despre capacităţile lor.
(Rosenthal,R.,Jacobson,L.,1992)

Prof. Înv.liceal Georgescu Olivia
Colegiul Tehnic Constantin Istrati, Mun.Câmpina
Judeţul Prahova

Învăţământ liceal

Problemele învăţământului românesc la începutul secolului XX ilustrate în literatură

Cristina Florina Botici
Scoala Gimnaziala Auseu, Bihor, Auseu

Şcoala are un rol esenţial în implementarea educației
interculturale
În clasa a X-a, romanul Ion scris de Liviu Rebreanu, poate fi
valorificat în această direcție a multiculturalității

Problemele învăţământului
românesc la începutul secolului XX
ilustrate în literatură

Noul curriculum național prevede începând cu acest an o nouă
disciplină Educație socială, disciplină care se studiază pe

parcursul celor patru ani de gimnaziu. La clasa a VI-a se va studia
în cadrul disciplinei Educația interculturală. Să sperăm că se
va merge mai departe de dimensiunea teoretică şi se va pune accent
pe partea practică deoarece este mult mai importantă.
Educația interculturală cunoaște mai multe definiții între
care reprezintă un proces de predare - învățare incluziv care
implică toți elevii în consolidarea unui puternic sentiment de
încredere în sine, întărirea percepțiilor empatice față de
persoanele aparținând diferitelor fonduri culturale și promovarea
de oportunități egale pentru a-și atinge potențialul maxim
(Tiedt, 1999, p. 18). Educația interculturală este pentru oricine,
fără deosebire de etnicitate, rasă, limbă, clasă socială,
religie, apartenență de gen, orientare sexuală, abilități și
alte tipuri de diferențe. Cadrul pe care îl atribuie educației
multiculturale este foarte larg și incluziv. (Nieto, 1996, p. 6).
Principalii factori pe care se fundamentează multiculturalitatea
sunt acceptarea, dialogul şi comunitatea. Prin cunoaşterea unei
noi culturi observăm unicitatea culturii din care facem parte.
Diversitatea, fenomen de bază al societății, vizează
diferențele existente între oameni, ca identități multiple, cum
ar fi tradițiile, obiceiurile, educația.
Termenii de inter şi multiculturalitate sunt un prilej bun de a le
aduce în discuţie în cadrul orelor de limba şi literatura
română, deoarece aceste concepte sunt ilustrate în literatura
română de scriitori (scriitorii ardeleni: Ioan Slavici, Liviu
Rebreanu) care au trăit ei înşişi într-un mediu multicultural,
mediu pe care l-au transpus în operele lor, sau Mircea Eliade care
tratează tema călătoriei (m-am raportat la aceşti scriitori
deoarece sunt scriitori canonici prezenți în programa școlară
aflată în vigoare pentru clasele IX - XII).

Şcoala are un rol esenţial în implementarea educației
interculturale, gestionarea subiectului în cadrul orelor fiind
importantă. Profesorii pot introduce lecții pentru a evidenția
diversitatea culturală sau pentru a elimina unele caracteristici
care s-ar putea împotrivi omogenizării grupului.
În clasa a X-a, romanul Ion scris de Liviu Rebreanu, poate fi
valorificat în această direcție a multiculturalității. După
lectura integrală a textului elevii vor observa că se valorifică
monografia etnografică prin descrierea obiceiurilor, atât cele
religioase, cât și cele referitoare la cultura și mentalitatea
oamenilor de diferite etnii ce conviețuiau pe aceste meleaguri:
români, unguri. Opera conferă veridicitate prin transferarea
realității vremii în operă. Atât în realitate, cât și în
prezent în această zonă a țării se găsesc multe aspecte ale
multiculturalității.
Inspirat din realitatea satului transilvănean de pe la începutul
secolului XX, primul roman al lui Liviu Rebreanu, Ion, este dominat
de figura masivă ca un bloc de granit al personajului central,
omonim. Desfăşurarea acţiunii are loc pe două planuri
principale: în mediul ţărănesc şi în acela al
intelectualităţii rurale reprezentate de familia învăţătorului
Herdelea şi de cea a preotului Belciug – prilejuieşte
romancierului evocarea unei lumi, cu frământările, dramele şi
aspiraţiile specifice. Nicăieri în literatura română viaţa
satului n-a fost evocată cu atâta forţă realistă, atât de
viguros şi pătrunzător.
Umanitatea prezentată de Liviu Rebreanu, în romanul Ion, este mult
mai preocupată de munca câmpului. Chiar dacă există
învăţător în sat, acesta are rolul de a sfătui oamenii.
Deoarece Ion era cuminte şi silitor învăţătorul Herdelea îl

ajută să urmeze şcoala din Armadia, fără să plătească prea
mult, însă după două luni renunţă: „De ce să-şi sfarme
capul cu atâta carte? Cât îi trebuie lui, ştie. Şi apoi i-e mai
drag să păzească vacile pe câmpul pleşuv, să ţie coarnele
plugului, să cosească, să fie veşnic însoţit cu
pământul…”.
La începutul romanului se conturează forma de organizare a
satului, iar pe parcurs aflăm problemele cauzate de cele două
culturi diferite, română şi maghiară, în mediul politic şi
educaţional.
Aflându-ne la începutul secolului XX, într-un spaţiu care
aparţine Imperiului Austro-ungar, apare problema învăţării
limbii maghiare. Învăţătorul Herdelea este înştiinţat de
schimbarea inspectorului Cernatony, ieşit la pensie, înlocuitorul
lui fiind subinspectorul Horvat; acest lucru îl îngrijorează
deoarece Horvat „e un ungur furios, care și până acuma a
încercat să-i facă zile fripte, veșnic nemulțumit că copiii
din Pripas nu vorbesc ungurește…”.
În roman putem observa că în școală se impune limba maghiară,
învățătorul nu procedează corect în momentul în care un grup
de copii stau retrași vorbind într-o altă limbă, nu cea impusă,
el trebuie să înțeleagă că nu copiii care aparţin acestor
grupuri sunt cei care au probleme, ci instituţia şcolară are
dificultăţi de adaptare la diversitatea culturală :
„…învățătorul galben se umflă și se roșește ca un
curcan, făcând semn mânios unui grup de copii ce stăteau
deoparte. Cum copiii rămaseră pironiți locului de frică,
învățătorul se duse spre dânșii, amenințându-i cu degetul
și strigând. Titu se plecă pe fereastră și, prin zarva de
glasuri vesele, auzi totuși limpede cuvintele învățătorului,

pline de indignare: –Numai ungurește!... Ungurește!... Trebuie
ungurește!... Ungurește!...”.
Cum multiculturalul nu se regăseşte doar în perimetrul şcolii
(adesea acesta este dincolo sau după şcoală) observăm indignarea
avocatului Lendvay când află că soția învățătorului nu știe
ungurește: „D-na Herdelea și Ghighi, auzindu-l, ieșiră din
salon, Lendvay, foarte reverențios, le întâmpină cu complimente
la care însă, fiind spuse pe ungurește, dăscălița nu
răspunse, ci se mulțumi să strângă din buze, cu o
înfățișare jignită, încât Herdelea se grăbi să observe, ca
să nu se supere avocatul: –Nevastă-mea nu știe ungurește…
–Aa? Se poate? Și cu toate astea ziarele d-voastră țipă ca din
gură de șarpe că sunteți asupriți, terorizați, ungurizați…
Interesant!... Ei bine, crezi d-ta că în Germania sau în Franța
s-ar tolera un învățător al statului a cărui soție să nu
cunoască limba oficială?”
Un alt element care poate interveni în mod direct în educaţia
interculturală sunt părinţii. Aceştia joacă un rol important
în crearea aptitudinilor, a atitudinilor şi a conceptelor
copiilor, şi pot influenţa – pozitiv sau negativ –
deprinderile pe care copilul şi le dobândesc pe parcursul orelor
de educaţie interculturală. Titu era mândria familiei Herdelea,
deoarece învățase foarte bine, sub îndrumarea tatălui său,
văzând că e deștept, Zaharia Herdelea ia decizia de a-l da la
„liceul unguresc din Bistrița”: „Las că-i bine să învețe
și ungurește–a zis învățătorul, că-n ziua de azi nu mai
faci nimic dacă nu rupi limba stăpânirii”.
Un alt element prezent în roman este stereotipul. Doamna Herdelea
folosește adesea termenul „ungurul”, deoarece nu prea putea
„suferi neamul unguresc”.

Pentru a consolida noile cunoștințe, elevii își expun,
într-un eseu argumentativ, opiniile despre multiculturalitate în
contextul actual, având în vedere elementele de multiculturalitate
din romanul studiat.
Batelaan sugerează că rolul cel mai important al şcolii este cel
de a promova dialogul, iar în cadrul acestei funcţii, şcoala
trebuie să-şi asume anumite misiuni în aplicarea principiilor
educaţiei interculturale. Acestea se referă în mod esenţial la
pregătirea elevilor în a participa la dialog, prin însăşi
practicarea acestuia ca metodă pedagogică, dar şi ca obiectiv de
sine stătător al educaţiei. Dialogul trebuie aplicat nu doar la
nivelul clasei, între elevi sau între cadrele didactice şi
aceştia, dar şi între şcoală şi comunitate (Batelaan, 2003, p.
6).

Bibliografie:
Abdallah-Pretceille, M., L'éducation interculturelle, Paris, PUF,
1999;
Batelaan, P., Le nouveau défi interculturel lancé à l'éducation:
la diversité religieuse et le dialogue en Europe, (DGIV/EDU/DIAL
(2003)), Consiliul Europei, Strasbourg, 2003;
Cucoș, Constantin, Educația interculturală: experiențe,
politici, strategii, Editura Polirom, Iași, 1999;
Nedelcu, Anca, Fundamentele educației interculturale: diversitate,
minorități, echitate, Ed. Polirom, Iași, 2008;
Rebreanu, Liviu, Ion, Editura 100+1 Gramar, București, 1997;
Rey, M., Educaţia interculturală, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
Vlăsceanu, L., Dicţionar de sociologie, Editura Polirom, Iaşi,
1993.
http://www.edu.ro, accesat în data de 05.11.2017, ora 14:00;

http://www.agentiaimpreuna.ro/uploads/educatia%20interculturala.pdf,
accesat în data de 05.11.2017, ora 13:30;
Imagine preluată de pe
http://adevarul.ro/locale/alexandria/cat-periculos-bullyingul-ajung-copiii-jigniti-hartuiti-colegi-sufere-anxietate-depresie-1_58f72ba05ab6550cb8618638/index.html,
accesat în data de 06.11.2017, ora 19:10.

Interes general

Managementul promovării unității de învățământ

RAMONA STOICA
Scoala Gimnaziala Nr.15 Adrian Paunescu Pitesti, Arges, Pitesti

Crearea de evenimente de relaţii publice sau de promovare,
asigurarea vizibilităţii externe, sunt imperative pe care şcoala
contemporană românească nu-şi mai permite să le neglijeze.

Mediul în care îşi desfăşoară activitatea unitatea de
învăţământ are o mare importanţă în buna derulare a
procesului de educaţie. Instituţia de învăţământ reprezintă
un sistem deschis, în permanentă interacţiune cu mediul extern,
cu comunitatea, rezultatele acesteia depinzând de cunoaşterea
caracteristicilor me¬diului şi de capacitatea acesteia de a folosi
avantajos oportunităţile sistemului de învăţământ românesc.

Strategia de comunicare şi relaţii publice a unităţii de
învăţământ, ce implică acţiuni coerente de creare de imagine,
integrând elemente de cultură organizaţională, este o certă
necesitate a vremurilor noastre. Într-o situaţie ideală, şcoala
se raportează în permanenţă la comunitatea locală, la elevi şi
părinţi, precum şi la personalul propriu, propunându-şi să
asigure condiţii optime de comunicare internă şi externă. În
contextul actual, marcat de un grad sporit de descentralizare
administrativă faţă de anii anteriori, de eficienţa în
comunicare ale unităţii de învăţământ şi de modalitatea în
care aceasta este percepută în exterior, depinde într-o măsură
importantă evoluţia de ansamblu a şcolii, vizibilă în
statisticile de bază, referitoare la populaţia şcolară, la
asigurarea normelor didactice şi a finanţării de bază şi chiar
complementare. În alte cuvinte, comunicarea în învăţământul
actual nu mai este de multă vreme opţională, iar competitivitatea
dintre unităţile de învăţământ generează oferte
educaţionale diverse, formulate după toate legile marketingului.
Crearea de evenimente de relaţii publice sau de promovare,
asigurarea vizibilităţii externe, sunt imperative pe care şcoala
contemporană românească nu-şi mai permite să le neglijeze, în
contextul dinamicii demografice actuale, determinate de scăderea
natalităţii, pe fondul precarităţii induse de criza economică,
precum şi de o emigraţie încă importantă.
Politica de marketing educaţional se particularizează ”prin
modul specific de fundamentare, care presupune corelarea tehnicilor
de micromarketing cu cele de macromarketing şi participarea
diferitelor nivele decizionale în formularea şi execuţia lor.
Deasemenea apar o serie de specificităţi şi în ceea ce priveşte
produsul, preţul, distribuţia şi promovarea activităţilor

educaţionale.
Mediul de marketing este foarte dinamic şi trebuie mereu urmărit.
Mediul de marketing poate fi: intern sau extern.
Mediul intern reprezintă totalitatea resurselor unei firme
(potenţialul firmei), cadrul organizatoric, calitatea conducerii
şi instrumentele cu care orice întreprinzător poate să
acţioneze pe piaţă: produsul, preţul, distribuţie şi
pro¬movare.
Medial extern este format din micromediu şi macromediu, în
funcţie de modul de influenţare a activităţii instituţiei de
învăţământ. Mediul în cadrul căruia intituţia de
învăţământ îşi desfăşoară activitatea înglobează factori
de ordin economic, sociali, culturali, politici, ecologici,
demografici. Sub aspectul modificării raporturilor dintre
componentele acestuia, mediul extern se poate regăsi în trei
forme:
1. Mediul stabil - perioade de acalmie pe piaţă; evoluţia
fenomenelor este uşor previzibilă; nu ridică probleme de adaptare
pentru o instituţie de învăţă¬mânt; este tot mai rar
întâlnit.
2. Mediul instabil - frecvente modificări; tipul obişnuit de mediu
cu care se confruntă unitatea de învăţământ; este necesară o
atitudine prospectivă.
3. Mediu turbulent - este un mediu ostil organizaţiei şcolare; se
caracterizează prin schimbări bruşte, imprevizibile; este
caracteristic instituţiilor româ¬neşti; generează un grad
ridicat de risc.
După modul de influenţare a activităţii instituţiei de
învăţământ şi după intensitate, mediul extern este compus
din:

 Micromediu din cadrul acestuia făcând parte acele elemente cu
care insti¬tuţia şcolară are relaţii directe şi pe care le
poate influenţa, factori, aflaţi în amonte, care afectează
capacitatea instituţiei şcolare de a-şi satisface bene¬ficiarii
(unitatea şcolară - în esenţă, furnizorii de materiale
didactice, prestatorii de servicii - de catering, de securitate) sau
aval (beneficiarii primari, secundari, terţiari ai
învăţământului, inspectorate şcolare, instituţii concurente,
organismele publice).
Furnizorii de materiale didactice sunt reprezentaţi de diverse
firme sau instituţii publice, care în baza unor relaţii
contractuale, asigură unităţii de învăţământ resursele
necesare desfăşurării activităţii în condiţii optime.
Unitatea de învăţământ trebuie să deţină informaţii despre
calitatea ofertei furnizorilor, localizarea acestora geografică,
preţurile practicate pentru a fi aprovizionată în orice moment cu
resursele didactice de care are nevoie. Prestatorii de servicii
realizează o gamă diversă de servicii (transport, catering,
securitate). Beneficiarii sistemului de învăţământ românesc
reprezintă cea mai importantă componentă a micromediului,
cunoaşterea nevoilor acestora, a cererii de servicii educaţionale
este de o importanţă capitală în desfăşurarea activităţii
instituţiei de învăţământ.
Unităţile concurente se deosebesc între ele în funcţie de
raporturile cu consumatorii de servicii educaţionale, formele de
comunicare cu consu¬matorii, atitudinea manifestată faţă de
noutăţile din mediul de marketing.
 Macromediu este reprezentat de factorii care exercită
influenţă indirect prin intermediul micromediului, pe o perioadă
de timp îndelungată şi cu o intensitate mai redusă faţă de

elementele componente ale micromediului.
Mediul natural exercită o importanţă redusă asupra pieţei
educaţionale, în timp ce mediul demografic reprezintă o
componentă foarte importantă pentru proiectarea şi implementarea
unei politici coerente de marketing educaţional, deoarece o
activitate educaţională eficientă nu poate fi realizată în
lipsa infor¬maţiilor exacte legate de numărul de locuitori pe
categorii de vârstă, sex, ocu¬paţie, venit, nivel de educaţie.
Relaţiile care au loc între unitatea şcolară şi agenţii
micromediului insti¬tuţiei sunt de mai multe tipuri: relaţii de
piaţă, de concurenţă, de cooperare, de parteneriat,
preferenţiale.
Relaţii de piaţă vizează achiziţionarea unor produse şi
servicii educa¬ţionale care sunt necesare în desfăşurarea în
condiţii optime a procesului de învăţământ cât şi recrutarea
cadrelor didactice potrivite obiectivelor fiecărei instituţii de
învăţământ.
Relaţii de concurenţă sunt reprezentate de raporturile în care
intră insti¬tuţiile de învăţământ pentru a se aproviziona cu
diverse produse educaţionale, atunci când se întâlneşte
fenomenul de „luptă” pentru furnizori şi în procesul de
promovare a serviciilor educaţionale proprii, pentru cucerirea
consumatorilor.
Concurenţa efectivă se manifestă între instituţiile de
învăţământ în cali¬tatea lor de ofertanţi, acestea făcând
eforturi ca purtătorii cererii (consumatorii de servicii
educaţionale) să exprime interesul (cererea) pentru serviciile
prestate de instituţie. Diferenţele dintre instituţiile
concurente în ceea ce priveşte pro¬movarea serviciilor nu se
referă direct la gradul de satisfacere a nevoii reale, ci la

accesul consumatorilor la acestea.
Există pe piaţa educaţională instituţii care manifestă un
comportament anticoncurenţial deoarece instituţiile de
învăţământ se pot adresa aceluiaşi tip de nevoie de consum sau
unor nevoi diferite, cu servicii şi produse identice,
asemănătoare sau care se deosebesc fundamental.
În cazul în care instituţiile şcolare se adresează aceluiaşi
tip de nevoi, pro¬movând servicii asemănătoare se întâlneşte
concurenţa directă. În acest caz. alegerea unui instituţii de
învăţământ se face pe baza calităţii serviciilor
edu¬caţionale.
Competiţia manifestată între instituţii care se adresează
aceloraşi nevoi însă cu servicii educaţionale diferite se
numeşte concurenţă indirectă.
Politica de promovare conţine multitudinea de activităţi interne
şi externe realizate de o instituţie de învăţământ care are
ca obiectiv informarea publicului ţintă despre
produsele/serviciile educaţionale prestate, modificând
cunoştinţele, concepţiile şi atitudinile participanţilor la
piaţa educaţională faţă de performanţele instituţiei de
învăţământ.
Promovarea unui produs/serviciu deseori este confundată cu
publicitatea. Promovarea are în vedere totalitatea formelor de
comunicare şi acti¬vităţile desfăşurate de instituţii pentru
a-i convinge pe beneficiari să ac¬ceseze ofertele educaţionale
ale acestora. Promovarea îi informează şi îi influenţează pe
beneficiari altfel încât să aleagă o anumită ofertă sau un
anumit tip de instituţie; dincolo de acest fapt, pentru o alegere
raţională, argumentele trebuie să fie susţinute de calitatea
produsului şi de nivelul profesional al cadrelor didactice.

În concluzie, pentru a crea oferte educaţionale atractive, în
concor¬danţă cu dorinţele şi nevoile beneficiarilor, trebuie
să găsim punctul de echilibru între cele cinci componente ale
mixului de marketing; fiecare componentă are valoarea şi
relevanţa sa în strategia de marketing unei instituţii care
oferă servicii educaţionale, accentuarea rolului unei componente
determinând riscul unei poziţionări deficitare pe piața
serviciilor educaţionale (spre exemplu, promovarea unor preţuri
scăzute ar putea genera în rândul beneficiarilor sentimentul unei
calități scăzute a produsului şi, de aici, plasare/poziţionare
mai puţin favorabilă pe piaţa serviciilor educaționale, chiar
dacă personalul didactic are un nivel de pregătire ridicat
promovarea ofertei este bine realizată; de asemenea, accentuarea
calităţii personalului didactic şi produsului educaţional, chiar
în condiţiile unei bune promovări, nu va reuşi întotdeauna să
justifice prețul şi nu va permite plasarea într-o zonă de
piaţă atractivă şi interesantă pentru beneficiari).
Promovarea reprezintă, de fapt, transmiterea unui mesaj de la
instituţia de învăţământ spre consumatorul de servicii/produse
educaţionale.
Acest mesaj poate fi direct, prin comunicare efectivă, sau
indirect, prin gradul de satisfacţie oferit beneficiarul de
produsele/serviciile consumate, acesta promovând la rându-i aceste
produse.
Obiectivele de comunicare ale unei instituţii de învăţământ
pot urmării trei aspecte:
1. Consolidarea şi îmbunătățirea reputaţiei organizaţiei de
învăţământ.
2. Diferenţierea produsului educaţional pe piaţă.
3. Fidelizarera consumatorilor de produse/servicii educaționale.

Comunicarea pe piața educațională presupune existența unor
factori care să o facă posibilă prezentați în figura nr. 1:

Figura 1. Elementele constitutive ale procesului de comunicare

Emitentul este reprezentat de unitatea de învăţământ, cadru
didactic sau un grup format din personal didactic sau auxiliar care
doreşte să transmită un mesaj alcătuit din un sistem de cuvinte,
imagini, simboluri, altei persoane sau grup de persoane implicate
în sistemul de învăţământ, denumit receptor.
Canalul de comunicaţie constituie calea prin intermediul căreia
circulă mesajul codificat care urmează să ajungă la receptor.
În cadrul politicii de promovare, acesta este reprezentat de mediul
de publicitate presă scrisă (ziar, revistă), televiziune, radio,
publicitate exterioară (panou stradal, banner) etc.

Bibliografie selectivă
1. Bacali, Laura, Promovarea marketingului în managementul

românesc, Editura Economică, București, 1999
2. Cândea, Dan, Cândea, Rodica, Comunicarea managerială
aplicată, Editura Expert, București, 1998
3. Chivu, Roxana, Elemente generale de managementul educației,
Editura Meronia, București, 2008
4. Enache, Roxana, Brezoi, Alina, Crișan, Alina, Marketing
educațional, Editura Institutul European, Iași, 2013
5. Kotler, Philip, Managementul marketingului, Editura Teora,
București, 1997
6. Vasilescu, Ion, Calotă, George, Stoica, Marcel, Eficiența
investiților în învățământ, Editura A.S.E., București, 1998
7. ⃰⃰⃰⃰ ⃰ ⃰Management educațional, Institutul Român de
Management Educațional, Editura CDROM, Iași, vol. I –II, 2003

Interes general

NOILE EDUCAȚII. EDUCAȚIA PENTRU MEDIU

Diana Raţiu
Scoala Gimnaziala "Virgil Iovanas"Sofronea, Arad, Sofronea

Noile educaţii sunt generate de problematica lumii contemporane de natură ecologică, politică, demografică, sanitară, economică.

NOILE EDUCAȚII. EDUCAȚIA PENTRU MEDIU

Prof. înv. primar RAȚIU DIANA LINDA

Școala Gimnazială ,,Virgil Iovănaș“ Șofronea

Noile educaţii sunt generate de problematica lumii

contemporane de natură ecologică, politică, demografică,
sanitară, economică. Acestea sunt definite prin programele UNESCO
drept ,,răspunsuri ale sistemelor educaţionale la imperativele
lumii în care trăim, contemporană”.
Conţinuturile noilor educaţii sunt concretizate în
obiective care reflectă: educaţia relativă la mediu, educaţia
pentru comunicare şi mass-media, educaţia în materie de
populaţie, educaţie pentru buna înţelegere şi pace, educaţie
pentru participare şi democraţie, educaţie nutriţională,
educaţie pentru o nouă ordine internaţională etc.
În contextul societății cunoașterii, școala de mâine se
construiește din transformări progresive ce alimentează
continuitatea în schimbare. Registrul bogat al noilor educații
permite deschiderea școlii spre problematica lumii contemporane.
Protecția mediului, prioritate a lumii contemporane, are
menirea de a dezvolta gradul de conștiință și a simțului
responsabilității tuturor oamenilor față de mediu și problemele
sale; vizează de asemenea asimilarea de cunoștințe, formarea de
atitudini și comportamente dezirabile, clarificarea valorilor,
precum și un demers practic eficient. În acest context, rolul
educației ecologice și de protecție a mediului înconjurător
este evident, el se concretizează în modelarea viitorului
cetățean capabil de a-și forma un punct de vedere obiectiv asupra
realității înconjurătoare, de a-l incita la participare,
devenind astfel conștient de viitor și de faptul că viața
generațiilor de mâine depinde într-o mare măsură de opțiunile
sale.
Educația pentru mediu este o educație prin și pentru
valori, care poate dobândi forme concrete de realizare, la diferite
nivele de școlaritate, livrând conținuturi informaționale în

modalitate transdisciplinară, în context formal sau nonformal.
Mediul a constituit dintotdeauna ,,partenerul“ omului, dar a
involuat de la ,,grădina Raiului“, o formă autoprotectoare
pentru om, la o formă pasivă de acceptare a efectelor negative
ale acțiunii umane sau la poziția de dușman al omului. Căderea
din Rai poate fi înterpretată în ceea ce privește relația
om-mediu ca o devalorizare a relației firești de parteneriat
între ființa umană și mediul natural ca o formă autoprotectoare
pentru om. Dacă la începuturile societății umane omul se raporta
la mediu ca la o altă ființă, ca la egalul său și chiar mai
mult, îl diviniza, treptat omul își dezvoltă tot mai mult
atitudinea de exploatare a resurselor mediului, ajungând până la
distrugerea acestuia.
În relația cu mediul, mai mult sau mai puțin
conțtientă, omul trebuie să înțeleagă că distrugerea acestuia
înseamnă autodistrugerea sa ca ființă și ca specie.
Educația pentru mediu are ca scop:
• conștientizarea pericolului de distrugere a mediului și
implicit a speciei umane;
• identificarea mijloacelor și metodelor de apărare a mediului
înconjurător la nivel geografic, biologic, uman;
• elaborarea unor strategii coerente de protecție a mediului și
aplicarea lor la toate nivelele învățământului.
Obiectivele educației pentru mediu pot fi:
* Formarea receptivităţii / sensibilităţii pentru abordarea
sistemică a problematicii mediului
natural, social, psihic etc.;
* Formarea respectului pentru protecţia mediului natural;
* Formarea convingerilor de protejare şi conservare a mediului
natural;

* Formarea unor comportamente specifice de protecţie a mediului;
* Educarea unor competenţe de investigare a consecinţelor
posibile ale acţiunii transformatoare a omului asupra mediului
natural.
Finalităţile educaţiei ecologice sunt :
• dezvoltarea conştiinţei ecologice, a simţului
responsabilităţii, a solidarităţii dintre indivizi pentru
păstrarea şi ameliorarea mediului;
• dezvoltarea capacităţii de a lua decizii, de a identifica şi
a pune în practică soluţii pentru prevenirea şi rezolvarea
problemelor concrete legate de relaţia individului cu mediul său
de viață;
• pregătirea cetăţeanului actual şi viitor pentru a influenţa
pozitiv deciziile politice, economice şi sociale cu privire la
mediu .
În atingerea finalităţilor educaţiei ecologice trebuie să
se ţină cont de următoarele aspecte:
1. educaţia ecologică a apărut ca soluţie la problemele care
ameninţă omenirea;
2. este necesară atât cunoaşterea mediului natural-geografic
şi biologic, cât şi a celui social pentru a putea interveni
într-un mod pozitiv;
3. educaţia ecologică trebuie realizată atât prin
intermediul educaţiei formale, cât şi a educaţiei informale;
4. conţinuturile educaţiei ecologice trebuie cunoscute şi de
către organele de decizie politică aflată la putere care pot
promova o legislaţie care vizează protecţia mediului;
5. educaţia ecologică trebuie să facă apel la metode şi
tehnici care sensibilizează publicul larg din diverse domenii care
poate ajuta în încercările de salvare a mediului;

6. este necesară înţelegerea proceselor şi a fenomenelor care
au un impact major asupra mediului.
Educaţia ecologică se realizează prin cultivarea trăirilor
pozitive privind mediul înconjurător. Ele intră ca un element
component în structura convingerilor privind protejarea mediului. O
idee, o normă de comportare, o cerinţă socială care este
asociată cu o atitudine emoţională pozitivă, mobilizează şi
dinamizează pe om în acţiune. Trăirea emoţională susţine un
interes viu pentru activitatea urmărită şi concentrează
întreaga energie a omului atingerea scopurilor sale.
Este necesară implicarea educatorilor în efectuarea
acţiunilor menite să sprijine copilul pentru manifestarea
interesului şi curiozităţii pentru cunoştinţele din domeniul
ecologiei , să stimuleze copilul în desfăşurarea activităţilor
cu caracter experimental şi demonstrativ, prin care să contribuie
la păstrarea sănătăţii mediului în care trăieşte, în
îmbogăţirea vocabularului activ cu termeni din domeniul ecologic.
Sunt necesare şi acţiuni privind însuşirea unor norme de
comportament ecologic specific asigurării echilibrului dintre
sănătatea individului, a societăţii şi mediului şi formarea
unei atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă aceste
norme, stimularea imaginaţiei şi a creativităţii şi
încurajarea copilului pentru a exprima independent opinii şi
stări sufleteşti proprii şi pentru motivarea lor.

Bibliografie:

1. Mihai Stanciu. Reforma conţinuturilor învăţământului –

Cadru metodologic. Editura
Polirom, Bucureşti, 1999.
2. Mariana Momanu. Introducere în Teoria Educaţiei. Editura
Polirom, Bucureşti, 2002.
3. www.educatieecologica.ro

Nr. 43/2017

La acest număr au contribuit:
● Marinela Sarca
● Carmen-Violeta Soare
● Torzsa Ibolya
● Claudiu Contiu
● Schipor Violeta
● Andreea-Amalia Lungoci
● LIVIA ARMANU
● Lenuta Deleanu
● Izabela Roșu
● Olivia Georgescu
● Cristina Florina Botici
● RAMONA STOICA
● Diana Raţiu

ISSN: 2393 – 0810