Utilizarea jocului de rol în activitatea de predare-învăţare-evaluare duce la o comunicare deschisă cu elevii, contribuie la dezvoltarea originalităţii gândirii, fanteziei, pune în evidenţă potenţialul creativ al elevilor.

Utilizarea jocului de rol în activitatea de
predare-învăţare-evaluare duce la o comunicare deschisă cu
elevii, fără limite între real şi imaginar, contribuie la
dezvoltarea originalităţii gândirii, fanteziei, pune în
evidenţă potenţialul creativ al elevilor.

În învăţământul primar , jocul este o activitate aptă
să răspundă unor importante obiective ale procesului

instructiv-educativ. Jocul implică un ansamblu de acţiuni şi
procese psihice care creează o atmosferă favorabilă
desfăşurării învăţării, stârneşte interesul, motivează.
Având impresia că se joacă, elevul participă activ la
propria formare, achiziţionând cunoştinţele, formându-şi
atitudini şi comportamente.
În vederea stimulării imaginaţiei, un rol important îl
ocupă jocul de rol. Acesta lasă câmp liber de manifestare
creativă, atât pentru învăţător, cât şi pentru elevi. Jocul
de rol favorizează trăirea de către copil a realităţii sociale
într-un mod specific, datorită funcţiei sale principale de
asimilare a realului la “eu”. Jucând diferite roluri, elevul
reproduce modele de conduită şi le asimilează în propria lui
comportare.
Prin originalitatea şi creativitatea copilului în redarea
impresiilor proprii despre realitatea înconjurătoare,
spontaneitatea şi intensitatea trăirilor exprimate în joc, acesta
se diferenţiază de alte tipuri de jocuri. Jocul de rol este liber
şi îşi are sursa în imaginaţia elevilor. Are o contribuţie
deosebită la dezvoltarea intelectuală, a gândirii simbolice,
permiţând elevilor să identifice problemele, să încerce să le
rezolve prin negociere, cooperare. Prin jocul de rol, elevii
gândesc creativ şi reprezintă simbolic obiecte, idei, persoane,
negociază şi rezolvă conflicte, comunică , exprimă liber
gânduri, sentimente şi emoţii, dialoghează, pun întrebări.
Se poate organiza prin parcurgerea următoarelor etape:
1. Stabilirea obiectivelor şi a temei/problemei;
2. Selectarea si împărţirea „rolurilor”;
3. Stabilirea modului de desfăşurare a jocului de rol:
- povestitor şi personaje care mimează,

- personaje,
- proces cu argumente pro şi contra;
4. Pregătirea unui cadru favorabil de desfăşurare;
5. Interpretarea jocului de rol;
6. Evaluarea activităţii atât de către actori, cât şi
de către spectatori.
Interpretarea rolurilor duce la dezvoltarea unor procese
psihice fundamentale – gândirea critică şi creatoare,
imaginaţia, dar şi la formarea unor comportamente cerute de rol.
Jocul de rol angajează resursele intelectuale şi morale ale
copiilor, contribuind la formarea şi dezvoltarea personalităţii
acestora. Jocurile de rol se folosesc cu succes în lecţiile de
limba şi literatura română. Învăţătorul poate elabora
variante de jocuri de rol, în funcţie de posibilităţile de
înţelegere, de exprimare şi interpretare a elevilor.
Manualul de Limba şi literatura română la clasa a III-a
sugerează jocuri de rol, precum: “Reporterul şi elevul la
librărie”, “La policlinică”, “Supărarea lui Azor”,
“Dialog între toamnă şi o frunză”, “De vorbă cu o frunză
uscată”, “Respectă-mă!”, “Dialog cu Moş
Crăciun”,“Prin Bucureşti cu ciobanul Bucur”, “Albina
lucrătoare şi trântorul”, ”Alisa şi Iepuraşul Alb”,
Interviu cu fata babei”, “Bine ai venit, doamnă barză!”,
etc.
Exemplu: După studierea textului “Vizită” se poate
desfăşura jocul de rol “Dialog cu Codul bunelor maniere”.
Personajele sunt un copil, care va primi vizita lui Ionel Popescu
şi Codul bunelor maniere (CBM).
Copilul: Bună-ziua! Ce bine că v-am găsit! De când vă
caut!

CBM: Pe mine?...
Copilul: Nu sunteţi dumneavoastră Codul bunelor maniere?
CBM: Da, eu sunt. Ce nevoie ai de mine?
Copilul: Voi primi vizita lui Ionel Popescu şi aş dori să
mă comport impecabil.
CBM: De ce? Ionel Popescu este obişnuit să facă doar ce
vrea, nu-i respectă pe cei din jurul său, este răsfăţat, egoist
şi needucat.
Copilul: Aş dori să-i arăt că se poate să fii şi
altfel, să te comporţi elegant, chiar dacă eşti copil.
CBM: Te felicit pentru intenţia ta! Sper să reuşeşti! Ce
ai vrea să ştii?
Copilul: Cum trebuie să-l întâmpin?
CBM: Nu te manifesta zgomotos! Zâmbeşte şi arată-i că te
bucuri de vizită şi de darul pe care îl vei primi. Desfă
pachetul şi pune cadoul la loc vizibil! Ia-i haina şi pofteşte-l
să ia loc. Interesează-te de starea lui şi spune-i programul
sărbătorii! Fă-i cunoştinţă cu ceilalţi musafiri!
Copilul: Îţi mulţumesc!
CBM: Ajut-o pe mama să aducă şi să împartă tortul şi
sucul, serveşte-i pe toţi şi apoi te poţi servi şi tu!
Coportă-te civilizat la masă!
Copilul: Ne putem juca?
CBM: Vă puteţi juca, dar să nu deranjaţi pe nimeni! Nu
faceţi gălăgie, nu săriţi, nu vă rostogoliţi, folosiţi un
limbaj ales!
Copilul: Cât pot prelungi petrecerea?
CBM: Nu prea mult! Nu uita să-ţi conduci musafirii şi să
le mulţumeşti pentru vizită!
Copilul: Vă mulţumesc pentru sfaturi!

CBM: Sper să reuşeşti să-l pui pe gânduri pe Ionel şi
să-şi schimbe comportarea.
Jocul de rol aplicat sub forma practicării unor roluri ce
reprezintă personaje din poveşti, fabule, fragmente literare, dă
posibilitatea elevilor să participe activ la învăţare. Pe baza
unor texte narative sau lirice , prezente în acelaşi manual se
poate desfăşura jocul de rol “Micii judecători”,
realizându-se astfel adevărate ,,procese literare”.
Exemplificăm: „Amintiri din copilărie”, fragmentul „Caprele
Irinucăi”, „Dreptatea lui Ţepeş”, „Stejarul din
Borzeşti”, „Ţapul şi şarpele”, „Vizită”, „La
Medeleni”(fragment),„Fata babei şi fata moşneagului”,
„Stupul lor”, „Fiul şi mama”, etc.
Procesul literar se poate realiza în cadrul lecţiilor de
limbă şi literatura română, pe baza unor indicaţii pe care le
primesc elevii. Învăţătorul pune în dezbatere tema, iar elevii
dezbat, în mod spontan, sau îşi prezintă poziţia faţă de
personaj, în scris, susţinând-o prin argumente desprinse din
text. Procesul literar antrenează mulţi elevii în pregătirea
scenariului, solicită gândirea, stimulează creativitatea,
cultivă curiozitatea.
Pentru lecţia „Vizită”, elevii primesc, după
preferinţe, roluri: judecătorul, procurorul, grefierul,
inculpatul, avocaţi ai acuzării sau avocaţi ai apărării,
martori.
Desfăşurarea procesului:
-Un elev, ce interpretează rolul grefierului, anunţă intrarea
completului de judecată, iar asistenţa se ridică în picioare şi
salută;
-Preşedintele completului pune în temă auditoriul cu cazul ce va

fi judecat: „Comportarea lui Ionel Popescu în timpul vizitei
prilejuită de onomastica sa”;
-Procurorul dă citire actului de acuzare: Ionel Popescu, un
băieţaş de vreo opt anişori, este învinovăţit de comportare
necivilizată: deranjează jupâneasa la bucătărie, bate în tobă
şi suflă în trâmbiţă de „sparge” urechile musafirului, o
loveşte pe mama cu sabia în obraz, fumează, loveşte cu mingea
ceaşca de cafea şi pătează pantalonii musafirului, îi toarnă
dulceaţa în şoşoni.
-Judecătorul dă cuvântul inculpatului, care recunoaşte că se
face vinovat de cele menţionate în actul de acuzare, dar
motivează că era onomastica sa, iar mama lui îl iubeşte şi îi
aprobă toate acţiunile;
-Se audiază martorii: musafirul, slujnica, mama, care prezintă
aspecte ale cazului, din punctul lor de vedere şi pot răspunde la
întrebări;
-Judecătorul dă cuvântul avocaţilor apărării şi acuzării:
Avocaţii apărării /Avocaţii acuzării
Ionel este doar un copilaş drăguţ de opt anişori. /Copiii
trebuie să înveţe să se comporte civilizat de mici. El este
unicul fiu al familiei şi este foarte iubit. /Băiatul este
răsfăţat şi neascultător. Era ziua sa onomastică şi voia să
se distreze./ Gazda trebuie să dovedească respect faţă de
musafiri. Voia să se laude cu mulţimea jucăriilor sale. /Îşi
putea prezenta jucăriile în ordine, fără zgomot, fără să
deranjeze. Voia să arate musafirului că ştie să mânuiască
sabia ca un adevărat maior.(…)/ A atacat-o cu sabia pe
bucătăreasă şi a lovit-o pe mama sa în obraz.(…)
Urmează pauza de deliberare, care, pentru activizarea
întregii asistenţe, este folosită pentru dezbaterea cauzei, dar

şi a sentinţei ce se aşteaptă.
Se citeşte sentinţa: Inculpatul Ionel Popescu se face
vinovat pentru comportare necivilizată, obrăznicie, egoism,lipsă
de respect. Îl sfătuim să îşi ceară scuze public tuturor celor
pe care i-a deranjat prin comportarea sa. Îl condamnăm să
studieze „Codul bunelor maniere” şi să dovedească la
următoarea aniversare că a dobândit o bună educaţie şi se
poartă cu respect cu cei din jur.
În încheierea activităţii se subliniază mesajul textului
şi învăţătura desprinsă din text.
Utilizarea jocului de rol în activitatea de
predare-învăţare-evaluare duce la o comunicare deschisă cu
elevii, fără limite între real şi imaginar, contribuie la
dezvoltarea originalităţii gândirii, fanteziei, pune în
evidenţă potenţialul creativ al elevilor.
Bibliografie:
1.Cucoş, Constantin, Pedagogie, Iaşi, Editura Polirom,
1996;
2.Ionescu, Miron, Radu, Ioan, Didactica modernă,
Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001;
3.Zamşa, Eleonora, Procese literare, concursuri, evocări,
Editura Arhetip-RS, 1992.

Învăţământ primar

Factorii cheie ai educației prin atașament

Marilena Geabau
Şcoala Gimnazială Specială nr.4 Bucureşti, Bucuresti, Bucuresti

Dascălul e arhitectul iubirii sau/și disprețului pe care copiii cu care lucrează într-un grup pre/școlar le trăiesc ca liante cosmice ale grupului sau motive de dezbinare,insularizare.

Factorii cheie ai educației prin atașament
Prof.psihopedagog Geabău Marilena ,Școala
Gimnazială Specială nr.4București
Triunghiul magic al educației prin atașament la grupă/clasă
se reprezintă prin realizarea concomitentă a trei deziderate sau
principii strategice :Comuniune-Contagiune-Coeziune. Pentru a
realiza concomitent și consecvent aceste principii , trebuie să
reconfigurăm spațiul afectiv al grupei/clasei pe principiile :

-fă-i pe elevii tăi să se sprijine și apere unii pe alții
fizic , emoțional și cognitiv ;până acolo încât să simtă,
să gândească și să meargă în aceeași direcție/la fel,
astfel încât să încapă într-un spațiu oricât de restrâns la
nevoie ;
-fă-ți discipolii să aprecieze pe fiecare dintre colegi și să
valorifice calitățile colegilor în activități și
oportunități.
-ajută-i pe elevii tăi să se bucure unii cu alții și unii de
alții, să-și găseascăobiective comune de distracție,
evenimente în care să evidențiem identitatea fiecăruia , cum ar
fi aniversări, excursii, spectacole în care să trăiască emoții
colective.
-să cultivăm consecvent în sufletul copiilor/elevilor noștri
sentimente nobile care-i unesc pe oameni
:recunoștința,demnitatea,respectul reciproc, patriotismul.
Dacă mediul securizant, e o condiție esențială în
învățarea prin atașament,trezirea continuă a interesului pentru
activitatea la grupă, reprezintă o altă condiție
importantă.Educatoarea are nevoie de autoritate deontică și
onestitate, de interes și implicare afectivă pentru a motiva
copiii să se atașeze, adică să creadă, să spere și să pună
în practică atât modelul acțional al conuitei educatoarei, cât
și să urmeze solicitările acesteia pentru a deveni uniți ca un
organism
Un model de urmat ar fi trupa de cercetași care are un
îndrumător devotat atât principiilor cât și copiilor,
soldaților sau voluntarilor pe care-i indrumă.În calitate de
părinte a unui copil care face parte dintr-o trupă de cercetași
români, am urmat cursuri de voluntariat și acțiuni în comun cu

trupa copilului meu și am citit cartea ,,Cercetașii,, lui Robert
Baden Powel. Educatoarea poate la rândul ei să facă dintr-un grup
neomogen care-i vine la grupa mică, un grup superomogen ca un trib
cum ar spune Louis Cozolino, dacă are abilitatea de a creea
contagiune emoțională în activități și bucuria de a realiza
coeziune în grup prin strategii adecvate.Adaptarea la
principiile,conduitele și aspirațiile grupului dau contur
atașamentului.
Louis Cozolino vorbește în ,,Predarea bazată pe
atașament,, despre modul în care să creezi o clasă
tribală:tribul este un grup de indivizi legați laolaltă de timpul
pe care-l împart,de familiaritate ,afecțiune și un scop
comun.Triburile reprezintă medii sociale la care s-a adaptat
creierul nostru de-a lungul a nenumărate generații.Un trib este un
superorganism,ceea ce înseamnă că indivizii din interiorul său
au șanse mai bune de a supraviețui împreună, decât
separat.Totodată, înseamnă că sprijinul pentru trib depășește
adesea nevoile individuale,ceea ce duce la protejarea
altora,sacrificiu de sine și alte forme decomportament altruist.,,
Atașamentul doboară barierele de comunicare ,făcând învățarea
eficientă dar, e nevoie de empatie.Empatia este o aptitudine
pedagogică care favorizează educația prin atașament. Empatia ca
însuşire de personalitate presupune capacitatea de transpunere a
unei persoane într-un model uman exterior, condiţionând
înţelegerea şi comunicarea implicită şi o retrăire afectivă a
stărilor emoţionale ale modelului.
Vasile Pavelcu consideră că arta de a preda presupune pe lângă
stăpânirea cunoştintelor claritatea şi plasticizarea expunerii
alimentate de voiciune şi pasiune ştiinţifică, cât şi
aptitudinea deosebită de transpunere în situaţia ascultătorului

sau a pre/școlarului. Transpunerea în psihologia copilului nu
trebuie să atingă limitele unei extreme identificări. Nu astfel
trebuie înţeles comportamentul de „coborâre” la nivelul
copilului. Empatia, în acest caz, trebuie să exprime o reacţie
atitudinală (intelectiv-afectivă) în care dragostea faţă de
copil să fie subordonată nevoii de a-l înţelege şi ajuta.Nu te
coborî la nivelul copilului ca să faci teatru, nu ca să-l
umileşti pe copil sau să te umileşti pe tine, ci pentru a creşte
din nou, împreună cu el, a simţi din nou emoţia marilor
creatori, a relua şi verifica adevăruri acceptate.
Cu alte cuvinte, capacitatea empatică proprie unui bun cadru
didactic vizează un anumit model de identificare psihologică cu
copilul dublat de condiţia păstrării unei distanţe apte să
poată cuprinde întreaga problematică a colectivului şcolar.
Gilles Ferry sublinia faptul că distanţarea îi permite cadrului
didactic să-şi menţină o stare de disponibilitate faţă de
fiecare elev, în schimb apropierea „îl asigură pentru a
înţelege empatic doleanţele şi trăirile elevilor”. De altfel,
nici nu ar fi posibil de conceput o relaţie eficientă între
cadrul didactic şi elev fără apropierea dintre aceştia, dar şi
fără păstrarea unei relaţii cadru didactic-elev. Prima condiţie
deschide calea cunoaşterii şi tratării individuale a elevului;
ce-a de-a doua cale permite consolidarea relaţiilor interpersonale
la nivelul colectivului de elevi. Excesul manifestat într-o
direcţie sau alta, ca şi excluderea totală a unor asemenea
modalităţi psihologice din comportamentul cadrului didactic
conduce, inevitabil, mai devreme sau mai târziu, la un eşec
pedagogic. Un cadru didactic extrem de empatic, fără un filtraj
raţional al comportamentului de apropiere de elev poate obţine
iniţial unele succese, dar în timp, devenind robul acestei

identificări, pierde din vedere tocmai misiunea pentru care se
află în şcoală – aceea de a interveni în formarea elevului
şi nu numai de a-i înţelege viaţa sa interioară.
Pe de altă parte, un cadru didactic slab empatic, deşi extrem de
detaşat de psihologia elevului, se va impune poate iniţial faţă
de unii elevi, dar va crea cu timpul premisele unei rupturi evidente
între el şi cei cărora trebuie să le acorde principala atenţie
în şcoală. El nu va reuşi să-şi explice obiectiv diferitele
forme de comportament ale elevilor, le va da o interpretare prea
subiectivă, iar modalităţile educative la care va recurge, din
motivul menţionat, vor fi întâmplătoare. În sfârşit, un cadru
didactic care nu-şi pune în nici un fel astfel de probleme privind
înţelegerea şi explicarea comportamentului copilului va avea la
rându-i un comportament rutinier, iar efectele educative vor
întârzia prea mult să se arate.
Dascălul e arhitectul iubirii sau/și disprețului pe care
copiii cu care lucrează într-un grup pre/școlar le trăiesc ca
liante cosmice ale grupului sau motive de dezbinare,insularizare.
Prin joc, educatoarea creează echipe care pot dăinui și după ce
copiii merg la școală, sau pot rămâne străini în propria lor
grupă/clasă..

Învăţământ primar

Învățarea învățării

Alina Bandas
Scoala Gimnaziala Satu Mare, Suceava, Satu Mare

Pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii
şi, implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii
implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă.

ÎNVĂȚAREA ÎNVĂȚĂRII
Implicarea familiei în reușita școlară
REFERAT

Parteneriatul școală-familie-primul pas spre reușita școlară
Odată cu începerea școlii, pentru părinţi e momentul în care
ei trec de la statutul de primi educatori( familia fiind prima
şcoală a copiilor) la cel de parteneri ai şcolii. Aceasta nu
înseamnă că rolul părinţilor în educaţia copiilor s-a

încheiat, ci doar că începe o nouă etapă în care părintele
împarte acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu
profesorii. Părinţii continuă educaţia copiilor în familie, dar
odată cu începerea şcolii apare nevoia de colaborare cu aceasta,
chiar de implicare activă în cadrul ei.
Atunci când cele două medii educaţionale ( şcoala şi familia)
se completează şi se susţin, ele pot asigura într-o mare
măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară,
dar şi în viaţa socială. Cercetările realizate în domeniul
educaţiei arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al
familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia
copiilor lor, se observă o îmbunatăţire a performanţelor
elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, precum şi reducerea
ratei de abandon şcolar sau chiar a scăderii delicvenţei
juvenile.
Implicarea părinţilor în educaţia şcolară a copiilor are la
bază câteva principii esenţiale:
• Părinţii, indiferent de etnie, statut socio-economic sau
pregătire educaţională, sunt un element cheie în educaţia
propriilor copii.
• Părinţii doresc tot ce e mai bun pentru copiii lor.
• Toţi copiii pot învăţa.
• Elementul principal este copilul şi realizările sale.
• Şcoala nu este singura responsabilă pentru rezultatele
şcolare ale copilului.
Există un set comun majorităţii părinţilor, în ceea ce
priveşte aşteptările lor privind activitatea cadrelor didactice.
Iată câteva dintre ele:
 să fie sensibili la nevoile, interesele şi talentele speciale
ale copiilor;

 să stabilească cerinţe şcolare identice pentru toţi copiii;
 să manifeste entuziasm în educarea copiilor;
 să-i ajute pe copii să-şi sporească stima de sine;
 să întărească discipina copiilor;
 să comunice des şi deschis cu părinţii;
 să ofere recomandări privitoare la modul în care părinţii
îi pot ajuta pe copii să înveţe.
De asemenea, cadrele didactice au anumite aşteptări din partea
părinţilor:
o să creeze copiilor oportunităţi de învăţare (un mediu sigur
de dezvoltare fizică şi psihică);
o să susţină scopurile, regulile şi politica şcolii;
o să sublinieze în discuţiile cu copiii, importanţa educaţiei
pentru viaţă;
o să-şi accepte responsabilitatea de părinte, fiind un bun
exemplu;
o să-i ajute pe copii să realizeze un echilibru între
activităţile şcolare şi cele extraşcolare;
o să-i înveţe pe copii auto-disciplina şi respectul pentru cei
din jur;
o să-i încurajeze pe copii să fie cât mai buni (să se
autodepăşească) şi să-şi stabilească scopuri realiste;
o să comunice des şi deschis cu cadrele didactice (fără a jigni
sau a critica competenţa profesională a acestora).
Oricare ar fi aşteptările, esenţială este încrederea.
Părinţii trebuie să aibă încredere în cadrele didactice, dar
şi să aibă grijă să nu proiecteze asupra copiilor propriile
amintiri neplăcute pe care le-ar putea avea din perioada şcolii.
Ei trebuie să le recunoască cadrelor didactice un profesionalism
pe care ei nu îl au, pedagogia fiind o adevărată meserie, nu doar

o simplă ocupaţie.
Pentru a nu se ajunge la dificultăţi, este de preferat ca
părinţii să ia legătura cu şcoala nu doar atunci când sunt
chemaţi la şedinţele cu părinţii sau atunci când copiii se
confruntă cu anumite dificultăţi. Ei trebuie să participe la
toate evenimentele importante ale şcolii (serbări, festivităţi,
concursuri, spectacole, etc.), să uşureze misiunea educativă a
şcolii prin continuarea educaţiei în cadrul familiei.
În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai
bune condiţii şi, implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca
toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o
echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă
partenerului respectul şi încrederea cuvenită.

Învăță-l să învețe
Învăţarea sistematică este condiţia fundamentală a
studiului eficient.
Învăţarea este o formă fundamentală de activitate umană. Orice
fiinţă umană este capabilă să înveţe.
Prin eficacitatea învăţării se înţelege depăşirea, de către
toţi elevii, unui nivel minim acceptat de performanţă şcolară
proporţional cu posibilităţile individuale de învăţare în
condiţii de confort psihic şi economie de efort şi timp.
Prin ineficacitatea învăţării înţelegem nerealizarea
performanţelor de către unii dintre elevi. Când procesul
învăţării se desfăşoară spontan, haotic sau la întâmplare
rezultatele sunt scăzute şi de slabă calitate.
Învăţarea poate fi desfăşurată şi sistematic, în baza unei
planificări; în acest caz rezultatele vor fi pe măsura
aşteptărilor. Toţi oamenii pot învăţa spontan, dar

învăţarea sistematică e o artă care trebuie, ea însăşi,
învăţată.
Pentru a studia eficient trebuie să împărţim activităţile în
trei categorii:
- activităţi importante (teme, ajutor pentru părinţi)
- activităţi mai puţin importante (jocuri educative)
- activităţi neimportante (desene animate, filme,
Messenger, Facebook, Twitter....)
Fazele studiului ştiinţific ce trebuie respectate pentru a
reţine cât mai eficient sunt următoarele:
- lectura de suprafaţă în care se formează o opinie
generală despre tema dată (lecţia);
- lectura de profunzime este faza în care se analizează
detaliat tema şi se notează schematic ideile principale,
definiţiile, formulele, concluziile....;
- memorarea lecţiei prin redare cu caietul închis, pe
baza schemei întocmite;
- verificarea finală a însuşirii cunoştinţelor prin
redare fără surse de inspiraţie.
Trebuie să ştiţi că reţinem:
- 10% din ceea ce citim;
- 20% din ceea ce auzim;
- 30% din ceea ce vedem;
- 50% din ceea ce vedem şi auzim în acelaşi timp;
- 80% din ceea ce spunem;
- 90% din ceea ce spunem şi facem în acelaşi timp.
Este important că elevii își pot dezvolta capacitatea de memorare
aproape nelimitat, prin diferite metode.
Nu-i lăsați să spună niciodată „eu nu pot” sau „nu sunt
capabil”. Aceste expresii nu sunt valabile când e vorba de

capacitatea de învăţare. Toţi oamenii normali pot învăţa
totul! Posibilităţile de învăţare ale oricărei fiinţe
omeneşti sunt de câteva zeci de mii de ori mai mari decât
solicitările şcolare.
Creeaţi-le o ambianţă de studiu cât mai avantajoasă! Cea mai
corectă poziţie este pe scaun, în faţa mesei de lucru. Sursa de
lumină nu trebuie să fie nici prea puternică, nici prea slabă ca
să nu obosească repede. Cea mai potrivită lumină este a unui bec
cu puterea de 60 W aşezat în partea stângă-spate deasupra
umărului. Adaptabilitatea la zgomote este foarte scăzută. Se
admite muzica lentă, instrumentală. Este de evitat muzica rock,
disco, în general muzica vocală într-o limbă cunoscută,
deoarece perturbă şi chiar oboseşte. Oxigenul este „hrana
principală” a ţesuturilor cerebrale. Cu cât camera este mai
curată şi mai aerisită, cu atât copiii vor învăţa mai repede.
Evitaţi să umpleţi pereţii cu afişe sau fotografii ţipătoare,
să-i puneți să citească cu muzica tare sau stând lungiţi pe
spate!
E indicat să se folosească în mod eficient timpul, la maxim,
utilizând telefonul mobil, MP3, sau alte dispozitive. Se pot
înregistra citirea lecţiilor, poeziile sau alte materiale în timp
ce sunt învăţate acasă şi pe drum spre şcoală sau alte
destinaţii să fie reascultate.

SUCCES !!!!!!

Bibliografie:
„Procesul instructiv-educatic în școala modernă”,
Nicoleta-Adriana Florea, Cosmina-Florentina Surlea, Editura ARVES,
2005

„Cum să înveți”, Jaroslaw Rudnianski, Editura ALL
EDUCAȚIONAL, 2001
Batrânu, E., Educația în familie,Ed. Politică, Bucuresti, 2005
Cristea S., Fundamentele pedagogiei, Ed. Polirom, Iași, 2010
Jinga, I., Negreț, I., Învățarea eficientă, Ed.
Aldin,București,1999
Vinţanu, N., Educaţia adulţilor. Idei pedagogice contemporane,
Ed. Didactică și Pedagogică, Bucureşti,1998
Vrasmaş, Ecaterina, Intervenţia socio-educaţională ca sprijin
pentru părinţi, Ed. Aramis, București, 2008

Sursa:
http://www.info-kids.ro/parteneriatul-scoala-familie-primul-pas-spre-reusita-scolara/
https://www.academia.edu

Învăţământ gimnazial

INTEGRAREA ELEMENTELOR TIC ÎN ORA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Mirabela Calmiciuc (Ivascu)
Scoala Gimnaziala Buciumeni, Dambovita, Buciumeni

Rolul cadrului didactic nu este doar acela de transmițător al
informației, ci unul de facilitator al învățării, prin crearea
unui ambient, construirea cunoașterii cu ajutorul TIC, în vederea
realizării eficiente a activității de învățare.

Rolul cadrului didactic nu este doar acela de transmițător al
informației, ci unul de facilitator al învățării prin crearea
unui ambient (scop, informații, resurse, strategie), construirea
și dezvoltarea cunoașterii cu ajutorul TIC, în vederea
realizării eficiente a activității de învățare.

Aşa cum bine se ştie, în învățământul tradițional rolul

cadrului didactic este cel de transmițător al informației.
Regândind propria misiune, se poate transforma în cel de
facilitator al învățării prin crearea unui ambient (scop,
informații, resurse, strategie), construirea și dezvoltarea
cunoașterii cu ajutorul IT&C. Valoarea pedagogică a utilizării
noilor tehnologii este reprezentată de măsura integrării acestora
în realizarea eficientă a activității de învățare.
Învățarea reprezintă activitatea proiectată de cadrul didactic,
astfel încât să determine schimbări comportamentale ale
elevului, cu accent pe dobândirea de competențe (cunoștințe,
abilități, atitudini), cu o motivație corespunzătoare.
Cum informatica poate crea acea subtilă punte de legătură între
ştiinţă şi artă şi cum menirea profesorului de limba română
este "de a stârni dragostea de lectură, patima pentru carte,
sfiiciunea nobilă în faţa ideii de frumos" (Nichita Stănescu),
crearea unor mijloace moderne, care să se înscrie în tendinţele
generale de utilizare a noilor tehnologii informaţionale, devine
pentru dascăl o adevărată provocare.
Problematica integrării noilor tehnologii în educaţie a fost
abordată şi analizată din perspective multiple, fiind
evidenţiate avantajele, implicaţiile şi resursele necesare.
Progrese semnificative s-au înregistrat în dotarea şcolilor cu
tehnologie informatică, racordarea la internet, dezvoltarea de
softuri educaţionale, elaborarea de materiale-suport şi furnizarea
de activităţi de formare pentru cadrele didactice.
Aplicarea tehnologiilor informatice înseamnă atât conversie de
metode, tehnici, proceduri de derulare a proceselor educaționale,
cât și modificarea modului de gândire și a mentalității
cadrelor didactice. Utilizarea tehnologiilor informatice de vârf
sau avansate în ID permite trecerea de la învățarea prin

memorare la învățarea prin aplicare, precum și optimizarea
întregului proces educațional.
În şcoala mileniului III sunt folosite din ce în ce mai des
prezentările powerpoint ca material didactic, softurile
educaţionale adaptate diferitor stiluri de învăţare, programele
de simulare etc., iar folosirea acestor noi mijloace de
învăţământ creşte accesul la resursele de predare -
învăţare - evaluare, determină schimbarea rolului profesorului
şi al elevului, într-un mediu de instruire în reţea.
Resursele utilizate pentru predare și învățare sunt, în
principal, cele uzuale: flipchart, marker, videoproiector,
computer/laptop/tabletă, imprimantă, copiator, suport de curs
multiplicat, exemple de planificări, proiectări, proiecte;
resurse e-Learning, care pot fi: convenționale - pachete / resurse
educaționale (cunoștințe, informații, strategii) distribuite
elevilor prin transfer direct, de către formator/ cadrul didactic,
folosind sisteme e-Learning convenționale (transfer, via cd/dvd sau
Internet, în sistemele de instruire pe caculator/laptop/tabletă
electronică/smartphone); social learning pachete/resurse
educaționale (cunoștințe, informații, strategii) partajate
și/sau elaborate în rețele sociale, prin interacțiunea
utilizatorilor (cursanți, formatori/cadre didactice, tutori
specialiști/experți în domeniul de interes) de la distanță,
folosind social software (blog-uri, wiki, GoogleDocs, Web 2.0 etc.).
În continuare, propun câteva soluţii concrete pe care profesorul
de limba română (şi nu numai) le poate aborda pentru a
eficientiza instruirea şi a orienta procesul de învăţare spre
activităţi constructive şi educative: lecţiile AeL,
prezentările powerpoint, utilizarea Internetului, cărţi
electronice, dicţionare digitale, enciclopedii, softuri

educaționale, filme etc.
Studiile realizate în ultimii cinci ani în diferite ţări au
arătat că utilizarea tehnologiilor informaţiei şi
comunicaţiilor în educaţie contribuie la îmbunătăţirea
rezultatelor elevilor. Un exemplu în acest sens îl reprezintă
platforma eTwinning - parte componentă a Programului de învăţare
pe parcursul întregii vieţi, al Comisiei Europene.
Softul educaţional este un program informatizat, proiectat special
pentru rezolvarea unor sarcini didactice, prin valorificarea
tehnologiilor specifice instruirii asistate de calculator, care
asigură controlul şi / sau autocontrolul activităţii de
învăţare.
Prezentările Power Point sunt deosebit de utile, dacă profesorul
corelează în mod optim obiectivele lecţiei cu întreg conţinutul
acesteia. Pot fi organizate jocuri și concursuri pe teme diverse,
iar informația poate fi organizată pe nivele.
Tehnologia modernă a WebQuest-ului răspunde din plin atât
aşteptărilor elevilor ce iubesc calculatorul şi pot descoperi în
"prietenul" lor un mijloc de îmbogăţire a cunoştinţelor, cât
şi dorinţei cadrului didactic de a proiecta un curs opţional
modern, util şi plăcut. De remarcat este şi faptul că obiectivul
fundamental al unui WebQuest este organizarea eficientă a timpului
de învăţare al elevului.
Bubbl.us (https://bubbl.us ) este o aplicaţie simplă pentru
crearea de hărţi conceptuale colaborative online, care pot fi
stocate sau exportate ca imagini sau html, pentru a fi publicate pe
blog sau în pagină web, printate sau trimise prin e-mail. Exemplu:
În procesul didactic, în dirijarea învăţării, elevii pot fi
provocaţi să completeze o hartă conceptuală în care să
înscrie trăsăturile personajului dintr-un text studiat

(Completaţi harta de mai jos cu trăsăturile personajului
principal.). La finalul completării, elevii vor fi solicitaţi să
comunice felul în care au completat harta conceptuală colegului de
bancă. Astfel, vor fi exersate şi competenţele de evaluare, iar
elevii vor primi feedback rapid. Un alt moment în procesul didactic
în care poate fi folosită harta conceptuală este momentul
evaluării (Argumentaţi, completând harta conceptuală, că opera
„Paşa Hassan” este o baladă cultă.).
Prezi (http://prezi.com ) - o aplicaţie pentru crearea de
prezentări nonlineare, cu posibilităţi ca: zoom, itinerar al
prezentării, inserare de legături, imagini, videoclipuri, texte,
fişiere pdf, desene (un pas înainte faţă de „era
powerpoint”). Exemplu: În momentul însuşirii de noi
cunoştinţe, elevii pot fi solicitaţi să realizeze prezentarea
unui scriitor, a operelor lui (Creaţi o prezentare referitoare la
biografia lui Mihail Sadoveanu.). Vor fi dezvoltate, astfel, şi
competenţe din domeniul TIC şi din domeniul informaţiilor.
Teachertube (www.teachertube.com ) - permite găzduirea de
videoclipuri create de profesori în scopuri educaţionale. Poate fi
şi o sursă de materiale utile.
Glogster (www.glogster.com ) și thinglink (www.thinglink.com )
reprezintă aplicaţii simple pentru crearea de postere interactive,
constând în combinarea de imagini, video, muzică, fotografii,
link-uri pentru a crea pagini multimedia; poate fi încorporat în
orice pagină web. Exemplu: La finalul unei unităţi, elevii vor
avea de postat pe blog impresii, opinii, gânduri etc.
HotPotatoes (http://hotpot.uvic.ca ) cuprinde şase aplicaţii
gratuite pentru crearea de teste interactive: cu răspuns multiplu,
cu răspuns scurt, cuvinte încrucişate, formare de perechi,
ordonare şi completare de fraze; aceste aplicaţii necesită

download şi instalare.
Acestea sunt, prin urmare, câteva dintre modalităţile pe care
profesorul de limba română le poate aborda pentru a crea lecţii
moderne, atractive, eficiente.

Bibliografie:
http://fmi.unibuc.ro/ro/pdf/2004/cniv/Definitii-2004.pdf
http://www.elearning.ro/valoarea-noilor-tehnologii-n-procesul-instructiv-educativ
http://ro.wikipedia.org

Învăţământ gimnazial

FAMILIA SI DEDICAREA

Aurelia Pavel
Scoala Gimnaziala "Porolissum" Zalau, Salaj, Zalau

Lucrarea aceasta prezintă câteva din nevoile majore pe care le au
copiii noştri, precum şi soluţii cu care să venim în
întâmpinarea acestor nevoi.

FAMILIA ŞI DEDICAREA

Profesor Pavel Aurelia
Şcoala Gimnazială „ POROLISSUM” Zalău

Copilul – aluatul care ne este dat spre modelare va fi la fel de
tânăr şi sensibil pe tot parcursul vieţii lui. El este acel „
însemn mult”, care-şi găseşte împlinirea doar trăind şi

practicând respectul şi preţuirea faţă de semeni.
Conform lui Immanuel Kant: „ Părinţii care au primit ei
înşişi o educaţie sunt deja nişte modele după care se
îndreaptă copiii. Dar, pentru a-i face pe aceştia mai buni, este
necesar să facem din pedagogie un studiu; altfel nu este nimic de
sperat de la dânsa, iar educaţia este încredinţată unor oameni
cu pregătire rea”. (Immanuel Kant, 1992, p.15)
Un părinte adevărat va recunoaşte valoarea momentelor de
cotitură din viaţa copilului său, evidenţiindu-le. Antonio
Stradivarius, marele producător de viori al tuturor timpurilor, a
început să asambleze viori de la vârsta de 12 ani. La patruzeci
de ani, viaţa sa a marcat o cotitură importantă, atuni când
şi-a modificat tehnica de lucru. Viorile pe care le-a produs mai
apoi, între 55 şi 75 de ani au fost cele mai bune ale tuturor
timpurilor. Nimeni nu a reuşit să-l depăşească pe acest geniu.
Viaţa copilului este ca o călătorie pe un drum cu multe
obstacole; această călătorie începe în ziua în care se naşte,
iar destinaţia lui este realizarea potenţialului cu care a fost
înzestrat de Creator. Pentru unii dintre copii călătoria este
uşoară, pentru că ştiu direcţia în care se îndreaptă, iar
obstacolele nu par pentru ei mai grele decât proba de rezistenţă.
Pentru alţii însă, care aleg greşit la o răspântie,
reabilitarea este dificilă şi aceştia nu-şi mai găsesc elanul
să-şi realizeze potenţialul. În acest moment trebuie să
intervină părinţii, cu înţelepciune, fineţe, dar şi
fermitate, pentru a modela împreună destinul copilului.
Primii profesori ai copilului sunt părinţii, care menţinând o
strânsă legătură cu dascălii clădesc şi desăvârşesc
caracterul copilului. Aceştia trebuie să asigure nu numai
îndeplinirea nevoilor zilnice, dar mai ales să transmită

copilului valorile unui cămin echilibrat, în care - respectul şi
stima de sine să domnească - ,să se manifeste atenţie pentru
membrii familiei, iar deciziile să se ia în armonie.
Iată câteva nevoi de care ar trebui să ţinem cont în
educaţia copiilor noştri.
1. Nevoia de semnificaţie, de a se simţi acceptaţi şi iubiţi.
Copiii, indiferent de vârstă, au o nevoie profundă de
semnificaţie, şi anume să se simtă acceptaţi şi iubiţi.
Această „ foame” de dragoste şi acceptare trebuie împlinită
de către părinţi; astfel copilul nu va căuta să-şi umple golul
emoţional cu ceva sau cineva. Beneficiind de acceptare, va deveni
în timp un tânăr sigur de sine, capabil la rândul lui să ofere
afecţiune şi preţuire celor din jur. La fel
de important este şi următorul aspect: copilul trebuie să ştie
că dragostea pentru el are prioritate: serviciul nu este mai
important decât copilul, iar prietenii, poziţia în comunitate,
nici atât ...
2. Nevoia de afecţiune. O simplă îmbrăţişare, un sărut,
câteva cuvinte de încurajare, o privire caldă, au o putere
imensă. Acestea spun de fapt, fără cuvinte, că ne acceptăm
necondiţionat copilul şi intervenim ferm, dar cu blândeţe atunci
când se cere să corectăm o atitudine greşită.
3. Nevoia de a cultiva un sentiment de competenţă. Să nu uităm
că toţi copiii au o dorinţă naturală de a obţine rezultate
bune. Noi, părinţii putem fie să-i felicităm pentru reuşitele
lor, fie să clacăm dacă vom evalua capacitatea copilului nostru
după standardele pentru adulţi. Ni se cere să-i învăţăm, cu
răbdare şi perseverenţă! Puterea exemplului este hotărâtoare,
dar să nu excludem alternativa că ar putea greşi ... să le
acordăm copiilor noştri libertatea de a greşi, să-i motivăm

să termine ceea ce au început. Menţinerea unui sentiment de
competenţă în copiii noştri cere un efort pe termen lung,
planificare şi gândire. Să ne implicăm deci activ în vieţile
copiilor nostri, să fim modele pozitive, fără a ne grăbi să
găsim greşeli. În acelaşi timp este oportun să lăudăm prompt
nivelurile de creştere ale copiilor noştri, evaluând realist
punctele forte şi acceptând limitele fiecăruia.
4. Nevoia de a observa şi de a recunoaşte talentele particulare
sau sclipirile de inteligenţă ale copilului. Îndeamnă-l să le
dezvolte! Dacă observi că fiului tău îi plac instrumentele cu
clape, du-l la un concert sau începe să-i dai lecţii de pian.
Dacă fiul tău este bun la matematică sau îi plac puzzle-urile,
încurajează-l , cumpără-i un computer sau pur şi simplu fă
experimente simple împreună cu el acasă. Copiilor orientaţi
vizual le place să deseneze sau să construiască, deci oferă
truse de desen, de construcţii şi vizitaţi împreună muzee de
artă.
Se mai cere punctat un alt aspect şi anume, al calităţii
timpului pe care-l petrecem cu copiii noştri.
Un rol important în clădirea relaţiei cu copilul nostru consider
că trebuie să îl aibă activităţile distractive pe care să le
desfîşurăm împreună, cum ar fi : organizarea unui maraton de
jocuri în familie, duminica după-amiaza; o reparaţie simplă
în casă sau la maşină, lucrul împreună la computer,
conceperea unui CD cu momente speciale din viaţa familiei,
înălţarea unui zmeu împreună, ajutorarea unui bătrân
la depozitarea lemnelor pentru iarnă, o vizită la spital
împreună, organizarea unei zile de apreciere a bunicilor, timp
în care să le oferiţi felicitări confecţionate special pentru
ei, precum şi prăjiturele ... acordaţi-le copiilor voştri timp

pentru a se dezvolta emoţional alături de voi, ca şi
părinţi.
Fii disponibil şi transparent cu copilul tău, oferă-i mai mult
decât prietenia ta, oferă-i o educaţie în relaţii, un zid de
protecţie împotriva prieteniilor nepotrivite. Vei avea astfel
surpriza plăcută de a-l fi pregătit pentru interacţiunile din
societate, de la adolescenţă la maturitate, ştiind că în
mijlocul furtunii părinţii sunt cei care veghează destinul
copilului lor.
Dacă eşti părinte de adolescent, atunci trebuie să foloseşti
câteva „ trucuri” pentru a-l face să coopereze. Nu folosi un
ton autoritar, nu ordona!
Ca alternativă, iată câţiva paşi care te pot încuraja:
descrie problema, descrie ce simţi vis-a-vis de problema apărută,
oferă informaţii, oferă alternativă, fă-ţi cunoscute valorile
şi aşteptările, fă ceva neaşteptat şi surprinde-l pe
adolescent. Vei fi de-a dreptul emoţionat atunci când copilul
îţi va spune următoarele ...
„ Sentimentele contează: nu numai ale mele, dar şi ale
oamenilor cu care nu sunt de acord.
Politeţea contează: pot să mă exprim pozitiv, fără să
insult.
Cuvintele conteazî: pot dărâma su pot construi ...Pedeapsa
nu-şi are locul într-o relaţie afectivă. „
Să nu uităm că toţi suntem capabili să facem greşeli, capabili
să ne confruntăm cu greşelile proprii, dar mai ales să ni le
recunoaştem şi să le reparăm. Să nu dăm înapoi nicicând,
căci probleme care par că nu au rezolvare, pot fi transformate în
ascultare plină de respect, creativitate şi perseverenţă. Cel
mai important aspect care se cere menţionat este că toţi avem

nevoie de apreciere, nu pentru ceea ce suntem, ci pentru ceea ce
putem deveni!
Ca şi părinte trebuie să oferi timp de calitate copilului, să
înveţi să-i asculţi nevoile, să-i respecţi sentimentele, să-l
implici în luarea deciziilor, să-l ajuţi să facă alegerea
corectă, să nu-l răneşti, să cultivi o atmosferă de respect
reciproc şi de apreciere şi, mai mult decât atât să-l iubeşti
necondiţionat. Acestea sunt câteva chei ale succesului în „
meseria” de părinte!
5. Familia – cadru de pace şi siguranţă pentru copii. Căminul
este locul în care copiii nu trebuie să devină defensivi sau să
se îndoiască de loialitatea familiei. Chiar când apar conflicte
în familie, nu le daţi copiilor ocazia să se simtă responsabili
de îndreptarea lucrurilor; când sunt dezacorduri cu privire la
anumite situaţii, lecţia ce o putem învăţa este că oamenii
care se iubesc se pot şi contrazice, expunându-şi punctele de
vedere fără teama că se pot pierde unul pe altul!
Iată care sunt câteva din beneficiile implicării părinţilor în
procesul educaţional: părinţii înţeleg mai bine ce se
întâmplă la şcoală; relaţia părinte –copil se
îmbunătăţeşte; elevii obţin rezultate mai bune la
învăţătură indiferent de mediul social din care provin ei;
creşte considerabil stima de sine a elevului.
Şcoala are rolul de coordonator al tuturor factorilor educativi,
deoarece este calificată pentru o asemenea acţiune. Factorul
coordonator al colaborării îl reprezintă
învăţătorul/dirigintele/profesorul, aşa încât toate
eforturile converg spre reuşita umană în toate etapele vieţii.
Pentru atingerea ţelului comun al educaţiei, toţi factorii
educaţionali trebuie să coopereze. De aceea este nevoie să existe

un schimb permanent de informaţii, de completare şi de
valorificare a influenţei dirijate spre unicul învăţăcel, în
sensul de a fi educat, nu doar instruit. Prin lărgirea spectrului
de implicare a părinţilor în viaţa şcolii, oportunităţile,
dechiderea şi profesionalismul colectivului de dascăli şi al
directorului de şcoală sunt puse în valoare.
În loc de concluzii ...
Familia te susţine atunci când toată lumea pare că este
împotriva ta; are un loc aparte în sufletul tău, fiindu-ţi
întotdeauna alături; te încurajează să-ţi împlineşti visele,
fără să-ţi ceară ceva în schimb.
Copiii noştri sunt mesajele pe care le trimitem într-o lume pe
care nu o vom cunoaşte niciodată, mesaje care dăinuie unei
lupte în care am căzut de multe ori, dar ne-am ridicat şi am mers
mână în mână până la capăt.

BIBLIOGRAFIE:

1. Arp, David şi Claudia, Brusc au 13 ani, Editura Scriptum,
Oradea
2. Canfield, Jack, Supă de pui pentru suflet de copil, Ed.
Amaltea, Bucureşti, 2003

3. Goleman, D., Emotional inteligence. Why it can matter more than
IQ., Bantam Books
4. Kant, Immanuel, Tratat de pedagogie, Editura Agora, Iaşi, 1992
5. Tomşa, Gheorghe, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Ed.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti, 2005
6. Vinţanu, Nicolae, Educaţia adulţilor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1998
7. Vrasmas, Adina Ecaterina, Consilierea şi educaţia părinţilor,
Editura Aramis, Bucureşti, 2002

Învăţământ gimnazial

Școala este necesară!

LIVIA ARMANU
Scoala Gimnaziala Nr.2 Piatra Neamt, Neamt, Piatra Neamt

Un articol prin care justific de ce este bine pentru copii să meargă la școală.

ȘCOALA ESTE NECESARĂ!
Profesor Livia Armanu
Școala Gimnazială Nr 2 Piatra-Neamț
Școala ca instituție a statului sau privată, școala ca loc de
întâlnire pentru copii cu vârste apropiate, școala ca moment în
viața fiecărui om, ce dorește și poate să se intruiască, pur
și simplu!
Din enumerare nu trebuie să lipsească cadrele didactice care își
dedică viața și menirea pentru a lumina mintea și sufletul
viitorilor cetățeni ai lumii.

Prea des se spune „la ce trebuie atâta școală?” Trebuie
școală ca să ne putem înțelege și să muncim. Nu doar mult,
mai ales conștient și corect.
Nu e doar o metaforă „ copilul este ca un aluat ce poate fi
modelat”. Este un adevăr.
Copilul se naște pentru a ajunge „Mare”. De adulți depinde
cât de multe cunoștințe va reuși să acumuleze copilul din lumea
înconjurătoare!
În urmă cu câțiva ani, pe toate posturile de televiziune, se
propovăduia conceptul „Lăsați copilul să aleagă ce vrea să
facă, nu-i interziceți nimic!” Acest îndemn a convenit de
minune tinerelor mame care au înțeles să nu-i refuze nimic
micuțului, să-l lase să facă orice, să spună ce
„gândește”, fără a face nicio corectare a comportamentului
acestuia. Și după câțiva ani ne-am trezit cu generații de copii
care, fiecare în parte se crede „cel mai cel”, ignorând pe
colegul lui, considerându-l inferior și pe cadrul didactic,
considerat „prestator de servicii” ca oricare alt om al muncii.
Au apărut conflicte între copii, între elevi și cadre didactice,
între părinți și...cel mai trist, între copilul de tip Goe, și
proprii lui părinți!
Orice apostrofare a fost interzisă, elevii au doar drepturi, nu
trebuie să-i rugăm să-și ia hârtia de la bancă, primind
răspunsuri de genul „Ce, ce nu e femeie de serviciu?”
Dacă un elev folosește telefonul în timpul orei, nu este voie
să-i ceri să-l pună în ghiozdan (acum imi dau seama că se mai
folosește acest arhaism „ghiozdan”, cum nu sesizează nimeni!).
Dacă elevul jignește un profesor sau un alt elev, cu greu i se
face observație!
Am zice că elevii români sunt mândri de ei, sunt fericiți, NU!

Se simt neînțeleși, ignorați, și mai ales neiubiți!
Le dau dreptate: dacă părinții lor îi iubesc i-ar învață că
viața, în colectivitate, nu e o joacă ci un joc cu reguli multe
și obligatorii.
Când, unii dintre ei ajung singuri la această concluzie, încep
să gândescă altfel, să le reproșeze părinților că nu i-au
prevenit, profesorilor că nu au fost mai duri cu acțiunile unora
dintre colegii lor. Se trezesc!
Toate aceste etape nu s-ar fi întâmplat dacă părinții ar fi
lăsat comoditatea și ar fi fost iubitori, serioși, corecți și
înțelegători cu copiii lor. De altfel cea mai corectă metodă de
a educa un copil în familie este: „poartă-te cu propriul copil
ca și cu un adult”.
Într-un film de comedie, în care se ironiza felul cum sunt
educați copiii, un copil este trimis la psihologul școlii care îl
învăța cum să interacționeze cu colegii lui. După sfaturile
primite, el dă o replică genială: „De ce să învăț să
interacționez cu copiii, cînd peste mai puțin de zece ani voi fi
adult și toată viața mea va trebui să interacționez cu adulții
?”
Prin urmare, prin lozinca „pregătim copiii pentru viața”este
falsă!
Există mai multe tipuri de educație, cea făcută de către
familie, cea realizată de către mediul școlar și școala
vieții. Educația este o activitate intimă ( fiecare alege și
aplică cât și cum vrea), a fiecăruia dintre noi, dar și una
colectivă (care cere individului colaborarea cu ceilalți indivizi
pentru a supraviețui).
Educația din familie constă în a-l învăța pe puiul de om să
vorbească și să meargă corect, să știe și să exerseze să se

spele (inclusiv pe dinți), să respecte pe cei ca el și pe cei
adulți, având libertatea de a experimenta lucruri noi (cu
respectarea regulilor de protecție a propriei persoane), să se
iubească pe sine și țara, să-și respecte părinții.
Mediul școlar nu ar trebui să-i învețe cum se mănâncă
folosind furculița și cuțitul, cum să mulțumească pentru
masă, cum să salute, cum să se îmbrace. Toate acestea sunt
datorii părintești.
Școala are alte obligații către copiii și tinerii de azi: să-i
învețe cum să învețe și ce să știe despre ei și lumea
înconjurătoare, despre trecutul, prezentul și viitorul planetei,
despre tehnologii și proiecte de viitor, respectarea mediului și
al semenilor lor, despre frumos și urât, despre, război și pace,
despre suflet.
Toate informațiile trebuie date într-o manieră clară iar
cantitatea de informație să fie doar atât cât să-i trezească
copilului curiozitatea de a căuta singur mai multe informații, de
a-l face curios.
În zilele noastre, tocmai curiozitatea lipsește copiilor. Ciudat!?
Motivul este unul simplu: marea majoritate a părinților nici nu
așteaptă să ceară copilul ceva, că i-a și îndeplinit
dorința! Cum să-și dorească un lucru dacă nici în mintea lui
nu a fost timp să viseze la el.
Visarea este necesară, la fel ca și apa!
Cu regret constat că elevii noștri nu știu ce înseamnă să
visezi cu ochii deschiși.
Și ce frumos e!

Învăţământ gimnazial

Ruler and Compass Geometric Constructions in the Romanian Secondary School

Vasile Paduraru
Scoala Gimnaziala Margineni, Neamt, Margineni

The first steps in the development of the logical, personal,
active,creative, and critical thinking is being realised în school
beginning with the very first notions of Mathematics.

Ruler and Compass Geometric Constructions
in the Romanian Secondary School

Without claiming a scientific definition and using a more
simple language, we could say that by a geometric constructions
problem we understand the problem of drawing of a/some geometric
figure(s), starting from specific given elements, using specific
geometric tools, respecting some clear rules and following a logical

route in a finite number of steps.
Beginning with the general methods of mathematics problems
solving, our ancestors’ experience highlighted a certain staging
(a solving scheme for geometric constructions problems), which
involves the following stages:
1.Analysis  2.Construction  3.Demonstration  4.Discussion
This presentation doesn’t have to be considered
‘dogmatically’, the four steps may intertwine, can be reordered,
or they can even be skipped.
So, the steps in solving the compass-and-straightedge geometric
constructions problems start with the Analysis, which supposes the
already existence of a geometric figure with the notices ….,
checking the conditions… and having the following
particularities… As opposed to the regular stages of solving a
mathematic problem in general, that begin with ”the whole
enunciation of the problem is carefully read“ and „the known and
the unknown data are extracted“ etc, this approach seems to start
suddenly, skipping some initial steps, and the phrase „we consider
the problem solved“ turns into „haven’t you drawn it
already?!“
Apart from studying the text of the problem, any geometric problem
and especially the geometric constructions problems begin with the
imperative „DRAW“. For this, it is supposed that the person who
is solving the problem has the necessary geometric knowledge,
masters the geometric tools and the constructions technique well
enough for the whole attention and inspiration to be focused on
building a geometric configuration clearly, suggestive and precisely
enough, that can be the basis of the problem solving.
Like any scout, who before exploring an unknown territory, apart
from a set of knowledge, rules and techniques, must have a minimal,

indispensable kit in his adventure, we could say that any insight in
the Euclidian geometry’s field needs to be done by holding the
geometric tools. But let’s go back to the „scouts’ school”
to see what it can offer us.
Studying the necessary curriculum for teaching mathematics in the
Romanian secondary school, we notice that the geometry elements
shyly appear, at an intuitive level (as it is normal, according to
the stage of the student’s psychological development) as a
pre-geometric stage during which the introduction of some geometric
representations is highly connected to the shape and the dimensions
of some real bodies in the surrounding environment. At this stage
(classes I-IV), the pupil manages already to classify, to
hierarchize, synthesize and compare, to preserve distances, areas,
volumes, weights and to realize intuitively when the shape of some
suffers changes.
Still shyly and under the direct guidance of the primary school
teacher and the Math teacher the students have in the fifth form,
the geometric tools (different patterns, graded ruler and the
triangle ruler for the beginning) make their appearance as a
necessity to represent different elementary geometric figures. The
notion of „building“ (competence 2.3 „Using the geometric
tools for measuring or for building geometric configurations“)
appears only in the new curriculum for the 5th grade (to which I
will come back later).
The purpose of these elementary geometric acquisitions of the
students in the 1st -5th grade ensures the transition from the stage
of „concrete operations“, prepared through the perception,
observation, analyzing and generalization of the space properties of
some real objects, to „the stage of the formal
thinking“(beginning with the 6th form and during the entire

adolescence) and finally to the geometry based on
logically-deductive judgments.
It is important for the introduction of demonstration not to be
rushed until the end of the 6th grade. The psychologists consider
that, up to this age, the child’s mental evolution doesn’t allow
the axiomatically introduction of geometry yet, and there is a risk
of losing almost completely the idea of the existence of a link
between geometry and objective reality. This opinion is better
highlighted by the Mathematician H. Freudenthal: „One day the
child will ask «Why?» and it is useless to start the systematic
geometry before that moment had come. Moreover, it could really be
harmful. If we agreed overteaching geometry as a means of making the
children feel the force of the human spirit, of their own spirits,
we mustn’t deprive them of their right to make discoveries
themselves. The key of geometry is the expression «why». Only the
happiness killers will pass the key on earlier“.
Any middle-school Math teacher can say that the introduction in the
6th form of the Geometry as a distinct branch of Mathematics has a
great impact among the students accustomed with a specific Math
judgment pattern recently assimilated from the Arithmetic lessons.
Since the very first geometry classes there can be noticed a
difference between the students who understand and enjoy this school
object and the students who show difficulties and/or seem
unconcerned. In this case, the teacher’s role is overwhelming and
beyond competences, strategies and educational ideals, syllabus and
a number of dedicated classes, the success is ensured by the
experience, training, calmness, style, education, commitment and,
why not, by those ”mathematical tricks“, that the teacher makes
available for the students.
And, if some notions like point, straight line, semi-straight line,

plane, angle and some relations as congruence, parallelism,
perpendicularity, have already been established, suddenly the idea
of compass and ruler geometric constructions makes its appearance
(without trying to remember when the notion of compass has been used
until then), under the form of building a congruent segment with a
given segment, the building of the mediator of a segment and the
building of a bisector of an angle. Then, a well-deserved break is
taken, for appearing again in the 7th grade, when it comes about the
similarity of triangles, the circle, or regular polygons, after
which the eternal sleep lays over the compass-and-ruler geometric
problems. From time to time, here and there, a passionate teacher
dares to disturb the tranquillity proposing an optional school
subject for some of the 6th- 8th forms, or for technology high
schools, when studying technical drawing.
The initiative of those in Waldorf schools needs to be praised,
because, through the ideas exposed in the Mathematics curriculum,
they make the transition from the geometry of the surrounding
environment to the geometry based on logical-deductive judgments
through solving different geometric constructions problems, allowing
the students to discover notions, relations, axiomatic sentences and
all this because in their vision „the geometric constructions
represent a combination of imagination and actual handy activity“
and „…this thing corresponds to the children’s abilities at
this age“, with the idea of „…making geometry more
accessible, so that it would stop being considered an arid and too
abstract field“.
After we took notice about H. Freudenthal’s opinion about the
early introduction of the geometry based on judgments and after we
read the curriculum for the applied mathematics in Waldorf school, I
return, as I promised, to the new compulsory Mathematics curriculum,

proposed in Romania beginning with the school year 2017-2018 and
referring strictly to the geometry field for the 5th grade, we
notice a „decongestion“ of the matter, giving up on some amount
of scientific content (a strong requirement of Maths teachers,
parents and students), through its congestion introducing two new
notions, in contrast with the old curriculum: The straight line
(including the line axiom) and The angle – representing a large
part of the geometry for the 6th grade. Not to mention that the
dedicated number of classes didn’t change and the amount of
geometry to be taught in the 8th grade didn’t suffer any
modifications, all that was obtained was the decongestion of the
matter for the 7th grade and the cascade transferring of more
abstract notions towards the 5th and 6th grades (students of 10-12
years old).
This „flexibility of the curriculum“ took into consideration
(it is written in the document) among other things: ”the
adjustment of the curriculum to the expectations of the society and
to the realities of the learning system, having as a purpose the
students’ training for life and profession“, the compliance with
”…the differences between students of the same age (rhythm of
learning, level of previous acquisitions, inner motivation, cultural
and community specificity)“ and it was thought that ”…it can
be browsed in the 75% from the allocated time to Maths classes, the
rest of them being at the teacher’s disposal for remedial
activities, consolidation and progress classes“. If
Freudenthal’s words had been taken into consideration, it would
have been wonderful.
We comfort ourselves with the fact that for the first time, the
following affirmation can be found in the text of a curriculum for
the 5th grade: „The approach of the geometry elements particularly

targets the development of the skills necessary to use the geometric
tools and the formation of the abilities needed for identification,
investigation and building the geometric bodies and shapes“.
Considering all the above, we are stubborn and dwell upon the role
and the importance of the geometric constructions in the secondary
school as a supportive element in passing towards the geometry
based on reasoning and understanding this field as an important way
of solving the geometric problems as a relevant activity in the
daily life; and if the idea of those from Waldorf school doesn’t
match the educational ideal of the today’s Romanian society and
we can’t filter more the notions of geometric constructions in the
school curriculum, we can at least help the students with an offer
of an optional subject matter at the level of Optional school
subject.

Written by Vasile Păduraru, Mathematics teacher,
Mărgineni School, Neamţ County, Romania

Translated by Nicoleta Orza, English teacher,
Dumbrava Roşie School, Neamţ County, Romania

Bibliography
1. * * * Programa şcolară pentru disciplina Matematică,
http://www.ise.ro
2. * * * Programa şcolară pentru matematică, clasele V-VIII,
Alternativa educaţională Waldorf, Bucureşti 2001, pagina 2,
http://www.waldorfcluj.ro/files/2/Matematica%20V-VIII.pdf;

3. Constantin, O. Îndrumări metodice privind predarea geometriei
în gimnaziu,
http://www.math.uaic.ro/~oanacon/depozit/Pred_geo_sp.pdf;

4. Păduraru, Vasile Construcţii geometrice cu rigla şi compasul
– abordări metodice,
Editură Ştef, Iaşi, 2018.

Învăţământ liceal

ÎNVAŢAREA IN ORA DE FILOSOFIE

Ioana Maria Judele
Colegiul de Stiinte ale Naturii "Emil Racovita" Brasov, Brasov, Brasov

Articolul analizează învăţarea şcolară din perspectiva a două
modele: modelul amprentei, în care activitatea profesorului constă
în a emite un mesaj care se imprimă în spiritul celui format şi
modelul constructivist.

În accepţiunea sa cea mai largă, învăţarea reprezintă orice
schimbare relativ stabilă produsă în comportament, care rezultă
din contactul cu mediul natural şi social.
În sens restrâns, învăţarea şcolară se referă la orice
achiziţie de comportament nou (cunoştinţe, priceperi, deprinderi,
atitudini), obţinută prin exerciţiu, care are rolul de a optimiza
adaptarea omului la mediu.

Pentru a vorbi despre învăţare, trebuie îndeplinite trei
condiţii:
1. să existe o schimbare în comportament;
2. schimbarea trebuie sǎ fie un rezultat al experienţei;
3. schimbarea trebuie sǎ fie durabilă.

Modele ale învăţării din perspectivă pedagogică
1. Modelul amprentei
Este cel mai vechi model şi cel mai frecvent utilizat în discursul
şi practica profesori-
lor. Activitatea profesorului constă în a emite un mesaj care se
imprimă în spiritul celui format. Rolul elevului este pasiv,
memorarea fiind activitatea intelectuala cea mai solicitată.
Profesorul abordează predarea ca pe o acţiune care se derulează
în sens unic; el comunică în cadrul unor expuneri „ex
cathedra” un anumit volum de cunoştinţe elevilor, care nu au
altceva de fǎcut decât sa le reţină aşa cum le-au fost
transmise.
Recursul la comunicarea şi însuşirea cunostinţelor este
adeseori necesar în predarea şi învăţarea filosofiei. Există
conţinuturi care nu pot fi supuse unei investigaţii directe a
elevilor pentru că sunt prea complicate sau reprezintă ceva cu
totul nou pentru ei. Sprijinite, atunci când este posibil, pe un
suport intuitiv-demonstrativ, expunerile fac posibilă comunicarea
unui volum mare de cunoştinţe într-o perioadă scurtă de timp.
Mai mult, elevii apreciază în general travaliul retoric,
argumentarea, metaforele şi figurile de stil atât de rǎspândite
în câmpul filosofiei.
Problema care se pune însă este cea a eficienţei învăţării.
Limitele modelului amprentei sunt cel puţin urmatoarele: confuzia

între a învăţa şi a memora, între a se informa şi a stăpâni
(informaţia este nefuncţională dacă nu este folosită);
informaţia nu se converteşte automat în operaţie.
2. Modelul constructivist al învăţării: a învăţa înseamnă a
cerceta şi a rezolva
Acest model se bazeazǎ pe lucrările filosofice ale lui G.
Bachelard şi pe cercetările
psihologice ale lui J. Piaget, L. Vâgotski şi J. Bruner. Potrivit
acestui model al învăţării, cunostinţele se construiesc de cel
care învaţă ca urmare a relaţiei între datele furnizate de
experienţa anterioară şi noile cunoştinţe. A învăţa
înseamnă a trece de la o stare de dezechilibru (datorată unui
obstacol) la o stare de echilibru superior, în măsura in care el
înseamnă o mai bună înţelegere şi posibilităţi de acţiune
superioare.
J. Piaget a analizat acest proces pornind de la douǎ premise. În
primul rând, omul nu învaţă decât dacă resimte o trebuinţă.
În al doilea rând, această trebuinţă derivă dintr-un
dezechilibru între ceea ce ştie individul şi situaţia nouă cu
care se confruntă. Restabilirea echilibrului se poate face în
două moduri. Mai întâi, prin asimilare, care este un proces
mental prin care un individ încorporează noile experienţe în
schemele operatorii şi în experienţa de care dispune deja. Apoi,
prin acomodare, care este procesul mental prin care individul îşi
modifică schemele existente în funcţie de caracteristicile noii
situaţii, adaptând astfel modurile anterioare de gândire la
informaţia nouă.
De aici rezultă următoarele consecinţe pedagogice:
1. A învăţa înseamnă a acţiona. În aceste condiţii, rolul
profesorului constă în a organiza „situatii-problemă” care

generează învăţarea.
2. A învăţa înseamnă a rezolva probleme. În aceste condiţii,
rolul profesorului este acela de a impulsiona elevul în rezolvarea
problemelor. Acestea pot lua diferite forme: studiul de caz,
conversaţia euristică, problematizarea etc.
De aici s-a nǎscut unul dintre principiile de bază dupǎ care se
conduc astăzi activităţi-
le didactice concrete: principiul instruirii prin acţiune
(„learning by doing”). Noile teorii ale învăţǎrii au pus în
evidenţă faptul cǎ formarea conceptelor se realizează pe baza
interiorizării unor acţiuni, adică pe baza trecerii de la
acţiuni externe cu obiectele la acţiuni interne, care se
desfăşoară pe plan mintal, cu ajutorul limbajului. Conform
psihologiei genetice, gândirea este un joc de operaţii şi nu o
simplă asimilare de imagini şi noţiuni. În aceste condiţii, a
forma gândirea înseamnă a forma operaţii, iar a forma operaţii
înseamnă a le construi în şi prin acţiune.
Strategiile bazate prioritar pe acţiunea de cercetare a elevilor
care pot fi utilizate în cadrul orelor de filosofie sunt
problematizarea şi învăţarea prin descoperire. Problematizarea
este o metodă didactică cu un potenţial euristic deosebit, în
cadrul căreia se generează deliberat o dificultate cu scopul ca
elevul, prin depăşirea acesteia, să înveţe ceva nou. În ora de
filosofie pot fi create situaţii-problemă cum ar fi : „Omul este
scop sau mijloc?”, „Ne naştem sau devenim oameni?”, „Natura
omului şi practicarea dreptăţii sunt în conflict?”, „Dacǎ
menirea statului este de a impune o anumită ordine socială, mai
putem vorbi de libertăţi individuale?”.
Strategia rezolvării de probleme are multiple valenţe didactice:
captează cu uşurinţǎ atenţia, mobilizează la efort; asigură o

motivare intrinsecă a învăţǎrii; antrenează aptitudinile
creatoare. Mai mult, această strategie dezvoltă schemele
operatorii ale gândirii şi contribuie la formarea unui stil activ
de învăţare. Totodată, cunoştinţele dobândite prin efort
propriu sunt reţinute un timp mai îndelungat.
O altă strategie bazată prioritar pe acţiunea de cercetare a
elevilor care poate fi utilizată în predarea filosofiei este
învăţarea prin descoperire. Aplicarea cu succes a acestei
strategii presupune lectura critică a unor texte oferite de diverse
surse de informare (manual, bibliografii suplimentare, surse
electronice), analiza şi comentariul.
Analiza şi comentariul de text nu înseamnă simplǎ receptare
pasivă şi mecanică a materialelor, ci o prelucrare activă a
acestora, însoţită de reflecţia personală. În cadrul analizei
de text, elevii urmează: să recurgă la gândirea
critic-reflexivă; să utilizeze corect şi flexibil conceptele şi
informaţia factualǎ; să se raporteze critic la argumentele
folosite în sprijinul unei susţineri; să-şi formeze şi să-şi
exprime părerile personale.
Alte strategii activ-participative bazate pe principiul instruirii
prin acţiune, care au ca obiectiv prioritar exprimarea
personalităţii elevului şi care pot fi folosite în predarea
filosofiei, sunt: eseul, tema de cercetare şi studiul de caz,
brainstorming-ul, metoda”6-3-5”, metoda „Phillips 6-6”,
reuniunea- panel etc.
Noţiunile învăţate prin acţiunea proprie a elevilor şi nu prin
receptare pasivă devin operaţionale şi se fixează în memoria de
lungă durată. Mai mult, utilizarea unor strategii
activ-participative cum sunt cele menţionate mai sus permite
profesorului predarea nedogmatică a filosofiei şi crearea în

clasă a unei atmosfere propice dezbaterilor. Pe parcursul
activităţilor elevilor li se oferă astfel posibilitatea să pună
întrebări, să-şi manifeste curiozitatea, nedumerirea, interesul,
urmând să fie conduşi, în măsura în care acest lucru este
posibil, să descopere singuri răspunsurile.

Bibliografie
1. Usaci, D. – Învăţarea în Pregatirea iniţială,
psihologică, pedagogică şi metodică a profesorilor, Editura
Universităţii Transilvania, Braşov, 2003
2. Cucoş, C. (c.) – Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998
3. Albulescu I., Albulescu M.- Predarea şi învăţarea
disciplinelor socio-umane, Editura Polirom, Iaşi, 2000

Învăţământ liceal

EVALUARE SI AUTOEVALUARE IN ORELE DE LIMBA FRANCEZA

denisa fasie
Colegiul National "Samuil Vulcan" Beius, Bihor, Beius

Evaluarea contemporană se bazează pe activitățile de producere
scrisă și / sau orală și se concentrează pe strategiile
utilizate de către cursanți pentru a efectua aceste activități.

Evaluarea vine în orice moment în viață și în toate mediile,
fie în viaţa privată, profesională sau la școală, noi evaluăm
pe alții și noi suntem evaluaţi în mod constant, judecaţi.
Prelucrarea cunoștințelor școlare, în general, apare
inseparabilă de cunoașterea acestor proceduri de control; prin
urmare, examinările și diferitele forme de evaluare sunt pe primul
loc în dispozitivele de învățământ, fie pentru a certifica
formarea (evaluarea de certificare), a verifica dacă cunoștințele

și abilitățile sunt dobândite (evaluare sumativă) pentru a
evalua nivelul atins și potențialul de a continua într-un anumit
mod (evaluarea prognostica) evaluează nivelul atins de un grup de
vârstă sau de populație școlară (evaluarea de diagnostic) etc.
Aceste evaluări sunt importante și uneori,
omniprezente în funcționarea sistemelor de educație. Ele induc
problema locului notării și a modului în care afectează
direcția programelor și a curriculum-ului. Ele sunt, de asemenea,
profund sub semnul întrebării în ceea ce priveşte dezvoltarea
unor noi abordări pentru competențe care pun în discuție formele
și instrumentele de evaluare tradiționale. În mediul școlar, în
zilele noastre, evaluăm performanțele, cunoștințele unui elev
în situații de comunicare. Evaluarea școlară poate fi axată pe
un produs (realizat de un elev) și / sau un proces (demers utilizat
de către elev). Evaluarea este un subiect larg și începând să
predau am devenit conștientă de rolul important al acesteia în
procesul de învățare, dar și de dificultatea acesteia. Problema
subiectivităţii evaluării, în special în ceea ce privește
producțiile scrise sau orale, precum și consecințele care pot
rezulta dintr-o notă acordată unui elev despre motivația lui în
cazul unui examen, m-au împins să mă implic în problema
evaluării în clasa de FLE. A fi obiectiv este un ideal care este
departe de a fi atins, dar multe criterii folosite ne permit să ne
apropiem de acesta. Eu, în clasele mele, am putut lua în
considerare utilitatea evaluării abilităților de comunicare și
importanța acesteia din urmă, atât pentru elevi și cât şi
pentru profesori, chiar dacă nu este nu întotdeauna obiectivă.
Înainte de pregătirea elevilor în clasa mea pentru o
evaluare finală, am fost deosebit de preocupată de importanţa
rolului evaluării în învățarea elevilor, atât pentru ei cât

și pentru mine. Testul mi-a dat obiectivele generale de
atins(nivelul A2 european) în evaluarea formativă; adică în
timpul învățării fără să fi intenționat să pedepsească, a
apărut ca o modalitate de a permite elevului să realizeze
greșelile sale și progresele înregistrate, precum și eforturile
ce îi rămân de făcut. Acest lucru mi-a permis să monitorizez
mai bine elevii printr-o analiză a erorii și a dialogului. In
funcție de elevi și nevoile lor aş putea astfel să adaptez
cursul meu în funcție de punctele care au fost importante pentru
ei, dar fără a pierde din vedere obiectivele examenului.Putem
recunoaște mai multe funcții ale evaluării. La nivel pedagogic,
ea permite informarea profesorului pentru a-şi urma activitatea
pedagogică: de aceea eu am putut, prin evaluare, să verific dacă
obiectivele pe care le-am dat elevilor au fost atinse și am putut
regla progresia cursului în funcţie de nevoile acestora. Am avut
în vedere elevii de liceu. În ceea ce privește prognosticul,
evaluarea este continuă și apare în diferite forme pe parcursul
învățării în funcție de criterii și obiective.
Evaluarea este un mod foarte complex, care urmărește
activitatea de predare / învățare și anticipează cursul
ulterior, apreciind calitatea rezultatelor viitoare. A evalua
înseamnă într-un sens mai larg, a detecta, a găsi erorile și
lacunele care există și a le corecta. De aceea, din această
perspectivă, evaluarea are un caracter instructiv și educativ în
același timp. Nivele clasice sunt: începator, intermediar (sau
mediu) și avansat, sunt restructurate și re-etichetate în
perspectiva utilizatorului în șase nivele, respectiv:
• nivel introductiv / de descoperire și intermediar /
supraviețuire (A1 și A2), care definesc utilizatorul de bază;
• nivelul de prag și nivelul avansat sau independent (B1 și B2)

care caracterizează utilizatorul independent;
• nivelul autonom și nivelul avansat (C1 și C2) care
caracterizează utilizatorul experimentat. La fiecare nivel sunt
formulaţi descriptori de performanță care se constituie în
repere pentru a ghida elevii și profesorii în stabilirea
criteriilor de evaluare. Grile standard, individuale sunt elaborate
pentru activitățile cheie / categorii de utilizare a limbii,
respectiv activităţi de receptare, producere, interacțiune și
mediere.Practica evaluării este constantă pentru profesori, şi
totuşi subiectul este de multe ori tabu. Un motiv pentru această
reticență de a schimba această problemă este, probabil, faptul
că acest domeniu se referă la valori, la o etică profesională
și personală. Într-adevăr, profesorul dorește ca evaluarea sa
să fie corectă și egală. Cu toate acestea, munca de docimologie
a arătat că în evaluare intervine o notă de subiectivitate, pe
care o putem reduce cu siguranță, printr-o metodologie riguroasă,
dar care rămâne ireductibilă. Cum să facem evaluarea cât mai
științifică posibil, cât mai imparțială, este unul dintre
obiectivele stabilite de către cadrele didactice. Problema este
chiar mai răspândită atunci când vine vorba de evaluarea unui
grup. Ce ar trebui să evaluăm? Produsul final, sau procesul în
sine?

Învăţământ liceal

UTILIZAREA METODEI ÎNVĂȚĂRII BAZATE PE PROIECTE LA DISCIPLINA BIOLOGIE

Nicoleta Dinu
Liceul Teoretic "Panait Cerna" Braila, Braila, Braila

Educaţia pentru o dezvoltare durabilă presupune şi un set de acţiuni ce vizează structurarea unei culturi ecologice a omului contemporan.

UTILIZAREA METODEI ÎNVĂȚĂRII BAZATE PE PROIECTE LA DISCIPLINA
BIOLOGIE

Iniţiată de J. Dewey, "Project method"a fost
fundamentată pe principiul învăţării prin acţiunea practică,
cu finalitate reală ("learning by doing"). În pedagogia
"proiectivă" modernă, proiectul este înţeles ca o temă de
cercetare orientată spre atingerea unui scop bine precizat şi care

urmează să fie realizată prin îmbinarea cunoştinţelor cu
activitatea practică. Project method reprezenta un mod mai
cuprinzător de organizare a procesului de învăţământ, după
care materia de studiu era împărţită într-un ansamblu de
proiecte, apropiate centrelor de interes (şi nu pe obiecte de
studiu), pe care elevii urmau să le realizeze efectiv, într-un
termen determinat, ajungând astfel să rezolve probleme autentice,
din lumea reală, să dobândească cunoştinţe şi abilităţi
practice utile. Proiectul este un fragment din activitatea de
creaţie a individului, situându-l în miezul unei acţiuni care-l
determină nu numai să imagineze sau să construiască în plan
mental, ci să şi transpună în practică, să găsească
mijloacele şi resursele de traducere în fapt. Conceput astfel,
proiectul devine variantă a ceea ce se numeşte "metoda
învăţării prin descoperire" deoarece necesită o documentare,
vizite la faţa locului, emiterea de ipoteze, activităţi de
laborator, găsirea de soluţii şi verificarea lor, stabilirea
concluziilor etc. Elevul este invitat la căutare, meditaţie şi
planificare în acţiune. În ceea ce priveşte execuţia
proiectului, aceasta întăreşte spiritul de răspundere şi
contribuie la maturizarea şi cultivarea gândirii proiective. Dacă
instrumentele tradiţionale se dovedesc incomplete în situaţiile
evaluative care vizează valorile şi atitudinile, profesorul de
biologie poate folosi metode alternative, cea mai complexă fiind
proiectul. Proiectul la disciplina de Biologie poate lua forme
variate, în funcţie de natura activităţii, de gradul de
complexitate a temei, de vârsta şcolară etc. Se pot realiza
proiecte care să vizeze:
- investigaţii în mediul înconjurător;
- strângerea de materiale locale pentru organizarea unui muzeu al

şcolii;
- pregătirea unor colecţii sintetice (dosare tematice
bibliografice, ierbare, insectare);
- confecţionarea unor materiale didactice, machete, modele,
aparate, dispozitive tehnice care să completeze înzestrarea
laboratoarelor şcolare;
- cercetări teoretice ce necesită o informare amplă;
- proiecte manuale (grădinărit, creşterea animalelor,
arhitectură peisagistică);
- acţiuni ecologice privind protecţia mediului înconjurător
etc.
O temă pentru realizarea unui proiect de mediu poate
fi “Colectarea selective a deşeurilor”.În realizarea acestui
proiect profesorul anunţă din timp tema, distribuie elevilor surse
materiale şi informaţionale ce urmează a fi folosite. Prezentarea
sarcinilor de lucru şi discutarea obiectivelor – “Şcoala
noastră nu valorifică deşeurile de hârtie şi plastic pentru a
obţine fonduri extrabugetare. Prezentaţi ce aţi dori să se
realizeze în şcoală pentru a produce o schimbare în acest
sens”. Formarea grupelor de lucru - elevii se organizează în
grupe cu număr egal de elevi. âStabilirea etapelor proiectului -
fiecare grup de elevi va avea de rezolvat activităţi concrete, se
stabilesc etapele fiecărei activităţi şi sarcinile de lucru, se
stabileşte durata fiecărei etape.Toţi elevii participă la o
şedinţă de brainstorming pentru găsirea de soluţii de realizare
a proiectului, popularizarea acestuia la nivelul şcolii, dar şi de
investire eficientă a banilor pentru rezolvarea problemei la
nivelul clasei. Realizarea proiectului - Profesorul monitorizează
actvitatea fiecărui grup de elevi. Grupa I - realizează containere
pentru colecţionat hârtie, plastic şi alte reziduuri.

Grupa II - realizează afişe prin care anunţă strângerea
materialelor refolosibile în scopul implicării întregii şcolii
la acţiunea de colectare realizată în cadrul proiectului.
Grupa III - formulează cu ajutorul profesorului întrebările unei
anchete în rândul părinţilor şi profesorilor privind rolul
deşeurilor în poluare; aplică aceste chestionare; elevii pot lua
un interviu conducerii şcolii pentru a culege informaţii despre
implicarea în rezolvarea unor problem neidentificate,
nesoluţionate, pentru revista şcolii.
Grupa IV - caută informaţii în sursele bibliografice recomandate
de profesor despre pericolul deşeurilor, metode de reciclare a
materialelor refolosibile, centre de colectare a acestora,
tehnologii de refolosire a deşeurilor folosite în alte ţări.
Evaluarea - fiecare grupă de elevi prezintă bibliografia
studiată, produsele obţinute, soluţiile de grup; - proiectul este
finalizat printr-un chestionar dat elevilor participanţi;-
produsele rezultate în cadrul proiectului (containere, afişe,
fluturaşi, materiale informative, etc.) sunt expuse şi prezentate
într-un spaţiu deschis cadrelor didactice, elevilor şi
părinţilor; - profesorul analizează şi apreciază activitatea
elevilor. Mai mult decât oricare alt factor educaţional implicat
în educaţia pentru o dezvoltare durabilă, profesorii de biologie
acţionează pentru sensibilizarea copiilor şi tinerilor prin
cultivarea respectului faţă de mediul natural, a folosirii
raţionale a resurselor, a responsabilizării în legătură cu
gestionarea deşeurilor, a estetizării mediului, a sporirii
resurselor etc. Educaţia pentru o dezvoltare durabilă presupune
şi un set de acţiuni ce vizează structurarea unei culturi
ecologice a omului contemporan, bazată pe stăpânirea unor
cunoştinţe, a unor explicaţii, pe interiorizarea de atitudini şi

conduite responsabile faţă de mediul înconjurător. O
trăsătură a acestui gen de formare stă în perspectiva
interdisciplinară de construire a acesteia (ecologia născându-se
la intersecţia dintre geografie, biologie, chimie, sociologie,
economie, politologie etc.). Proiectele de mediu sunt fondate pe
ipoteze bazate pe cunoştinţele despre mediul înconjurător,
promovate de elevi într-o viziune dinamică, interdependentă. Ele
au efect în ameliorarea mediului înconjurător şi oferă elevilor
posibilitatea exersării spiritului critic, a creativităţii,
inteligenţei şi spiritului organizatoric. Pedagogia proiectelor
aplicată în educaţia referitoare la mediul înconjurător permite
dezvoltarea de demersuri intra- şi transdisciplinare, ce corespunde
iniţiativei individuale sau de echipă, cu participarea de
parteneri exteriori. Firească este organizarea de situaţii
educative care să favorizeze implicarea activă a elevilor în
activităţi concrete. Toate proiectele sunt un produs al unei
colectivităţi exterioare (părinţi, ONG-uri, instituţii publice
şi private) şi a altora din interiorul şcolii (elevi şi
profesori), ce pot aduce informaţii pentru realizarea proiectului.
Colaborările înseamnă şi o investiţie afectivă, o angrenare
voluntară spre atingerea unui scop comun. Această pedagogie
centrată pe elev şi experienţele sale, pe achiziţia de
deprinderi, răspunde necesităţilor metodologice care presupun
următoarele etape: analiza situaţiilor problemă, evaluarea şi
diagnosticarea, emiterea de ipoteze, definirea obiectivelor şi
elaborarea strategiei, cercetarea unor soluţii alternative, punerea
în practică a soluţiilor obţinute. Într-un proiect, cooperarea
se exersează pe mai multe nivele: în interiorul şcolii (între
elevi şi profesori), în exteriorul şcolii (între grupul de elevi
şi parteneri).

Cooperarea cu partenerii se realizează în diferite momente:
- în debut, când se asamblează cunoştinţele necesare definirii
proiectului;
- de-a lungul proiectului, fie când este nevoie de o intervenţie
directă a partenerilor, fie la elaborarea sau schimbarea ipotezelor
de lucru;
- în momentul evaluării.
O grilă de evaluare a unui proiect de mediu ar putea
cuprinde:
- motivaţia elevilor;
- contextul şcolar – implicarea în propunere;
- contextul local – acţiuni concrete întreprinse;
- sisteme de gândire şi concepte;
- cercetarea – acţiune întreprinsă;
- posibila extensie a acţiunilor locale (spre globalitate);
- cooperarea în cadrul proiectului;
- efectul cooperării;
- dinamica proiectului – coerenţa şi ansamblul de valori,
deciziile proiectului, strategia şi flexibilitatea acestuia.

Învăţământ liceal

La gastronomie francaise

denisa fasie
Colegiul National "Samuil Vulcan" Beius, Bihor, Beius

La La gastronomie française, du grec gaster -ventre et nomos – règles qui gouvernent les estomacs, est définie comme l'ensemble des règles qui constituent l'art de la bonne chère.

Constituant un élément approprié et reconnu par la majorité des
classes sociales d'une région ou d'un pays, la gastronomie
constitue l'une des composantes de la « culture », synthèse des
savoir-faire et des traditions populaires quant au boire et au
manger.
Reflet de la diversité des terroirs d’un savoir-faire et d’une
tradition, la cuisine française sait s’adapter pour nous
surprendre et nous faire rêver dans la simplicité et dans la
convivialité. La passion de la nation française pour le bon repas

est naturelle, parce que la France offre une grande variété de
produits. Les repas les plus importants en France sont ceux à
l’occasion des fêtes religieuses: pour le Nöel on mange des
plats traditionnels comme le fois gras, des fruits de mer, de la
dinde farcie aux marrons, du fromage, et en dessert, un gâteau: la
bûche. L’agneau pascal est bien évidemment le centre du repas de
Pâques. L’œuf est le point commun de tous ces plats. Il est
choisi pour son symbole : il représente de façon imagée la mort
et le tombeau du Christ, ainsi que la Résurrection avec
l’arrivée du poussin. La plus grande des traditions culinaires de
Pâques est bien évidemment le chocolat. La Cuisine bourgeoise - Il
s'agit d'une cuisine raffinée et inaccessible aux classes sociales
inférieures, basée sur la diversité des mets, la qualité du
service et de la vaisselle. Elle peut être déformée pour
désigner une cuisine prétentieuse.La Cuisine du terroir - est
représentée par des spécialités régionales, en utilisant des
produits locaux de qualité dans la tradition paysanne. La nouvelle
cuisine s'est développée en réaction à la cuisine
traditionnelle. Elle se caractérise par un temps de cuisson
réduit, des sauces plus légères et des portions plus petites
présentées de manière raffinée et décorative.
Dans les années 1973 sont arrivées la « nouvelle cuisine »
des grands chefs (tous masculins), et dans son sillage, les
assiettes légères, graphiques, créatives, structurées ou «
déstructurées ».
Ce vieux pays qu'est la France a généré une mosaïque de
régions, de pays, de terroirs qui au fil des siècles ont
développé une large gamme de spécialités gastronomique. Alsace,
célèbre pour sa charcuterie, les vins blancs et le Foie Gras
d‘oie. La Basse-Normandie avec le Camembert et le Calvados, la

Bourgogne, avec son « ambassadeur » mondialement connu, la
Moutarde de Dijon. Les Midi-Pyrénées c’est la patrie de
l'élevage de l'agneau, les fameuses volailles du Gers et une
multitude de fromages Roquefort. Chaque région a ses spécialités,
la Normandie est célèbre pour le camembert, la vallée de la Loire
et la Provence pour le fromage de chèvre, l'Alsace et Lorena pour
le munster, la région alpine de Savoia est célèbre pour ses
fromages aromatiques destinés à réchauffer les tables en hiver.
Paris est connu pour la brie. Les plus populaires en France sont le
camembert, le reblochon et enfin roquefort. La viticulture en
France trouve ses sources à l'époque de la colonisation grecque.
La France étant l'un des pays de l'héritage latin, le vin fait
partie intégrante de sa culture. Elle produit 20 % du vin de la
planète et reste le premier producteur mondial en 2010. La relation
étroite entre la nourriture et le vin justifie l'évolution
parallèle de la gastronomie et du vin. Les plus connus vins
français sont: Pinot noir, Merlot, Tannat, Cabernet sauvignon,
Riesling, Chardonnay.
De nombreux desserts français ont fait le tour du monde,
étant connus et servis aujourd'hui dans le monde entier. Tartes aux
fruits, crème brûlée au sucre, éclair, profiterol. Les boutiques
boulangerie-pâtisserie sont les lieux où, outre le pain frais et
les petites viennoiseries (croissant, pain chocolat, etc.), il y a
un certain nombre de gâteaux appétissants dans beaucoup de formes
et de couleurs. Les ustensiles de cuisine : l’assiette plate
accueille la plupart des plats d’un repas; l’assiette à soupe,
l’assiette à dessert, le couteau de table, la fourchette de
table, la cuillère à dessert et éventuellement la grande
cuillère à soupe. La disposition des couvert suit un ordre stricte
qui ne peut jamais être dérangé lors d’un service. La

fourchette se place à gauche, le couteau et la cuillère à droite
de l'assiette. Outre ces éléments, il ne faut pas négliger le
rôle des verres. Ces derniers sont très importants puisqu’ils
permettent de déguster les alcools indispensables en gastronomie.Le
fromage est un aliment obtenu à partir « de lait coagulé ou de
produits laitiers, comme la crème, puis d'un égouttage suivi ou
non de fermentation et éventuellement d'affinage. En France il y a:
le camembert, considéré comme un incontournable du quotidien, il
honore sa réputation de symbole du savoir-faire français,
l’emmental une fois rappé et disposé sur des pâtes, il crée un
plat de haute gastronomie étudiante, le roquefort est un fromage à
pâte persillée de couleur blanc crème ou ivoire à l'extérieur.
Les plus connus fromages roumains sont: le Penteleu ou
Cașcaval de Penteleu est le nom d'un fromage roumain au lait de
brebis originaire de la ville de Penteleu; le Telemea est le nom
d’un fromage caillé en saumure en Roumanie, fabriqué à base de
lait de vache, de bufflonne ou de brebis ou un mélange de lait; le
Năsal est un fromage afiné, a pâte molle et ayant un goût
prononcé; Brânză de burduf est un fromage salé à pâte
pressée, fabriqué à partir de lait cru de brebis. C’est un
fromage salé transylvain, non cuite. Șvaițer est un fromage au
lait cru de vache, à pâte pressée cuite.

Învăţământ liceal

AVANTAJELE UTILIZĂRII METODEI ÎNVĂȚĂRII BAZATE PE PROIECTE

Nicoleta Dinu
Liceul Teoretic "Panait Cerna" Braila, Braila, Braila

Pentru mulţi elevi, învățarea pe bază de proiecte prezinta numeroase avantaje,fiind unul foarte atractiv ,deoarece derivă din autenticitatea experienţelor.

AVANTAJELE ÎNVĂȚĂRII BAZATE PE PROIECTE

Învăţarea bazată pe proiecte oferă o mulţime de beneficii,
atât pentru elevi, cât şi pentru profesori.Un număr din ce în
ce mai mare de cercetări susţin utilizarea învăţării prin
proiecte în şcoli cu scopul de a implica elevii, a reduce
absenteismul, a stimula dezvoltarea capacităţilor de învăţare
prin cooperare şi a creşte performanţele şcolare .

Din perspectiva elevilor,învățarea pe bază de proiecte
prezintă următoarele avantaje:
* Beneficii de natură şcolară la fel de mari sau mai mari decât
cele generate de alte modele, elevii implicaţi în proiecte
asumându-şi o responsabilitate mai mare pentru propriul proces de
învăţare decât în cazul activităţilor bazate pe modele
tradiţionale .
* Acces la o gamă mai largă de oportunităţi de învăţare în
sala de clasă, oferind o strategie de implicare a elevilor din
medii culturale diverse .
* Creşterea prezenţei la ore, creşterea gradului de încredere
în sine şi îmbunătăţirea atitudinii față de invățare.
* Posibilităţi de dezvoltare a unor abilităţi complexe, precum
capacităţi cognitive de nivel superior,rezolvarea problemelor,
colaborarea şi comunicarea
Pentru mulţi elevi, acest stil de învăţare este unul foarte
atractiv deoarece derivă din autenticitatea experienţelor. Elevii
îşi asumă rolul şi comportamentul celor care lucrează într-un
anumit domeniu. Fie că realizează un film documentar despre
probleme de mediu, elaborează o broşură turistică pentru a
evidenţia locurile cu semnificaţie istorică din comunitatea lor
sau realizează o prezentare multimedia despre argumentele pro şi
contra construirii unui mall, elevii sunt implicaţi în
activităţi reale, care au semnificaţie dincolo de sala de clasă
sau şcoală.
Pentru profesori, printre avantajele suplimentare, se
numără dezvoltarea profesionalismului şi a colaborării cu
colegii, precum şi posibilităţile de a construi relaţii cu
elevii . În plus, mulţi profesori apreciază disponibilitatea unui
model care se adresează unor categorii diverse de elevi prin

existenţa unei game variate de oportunităţi de învăţare.
Profesorii descoperă că elevii care beneficiază cel mai mult de
învăţarea prin proiecte tind să fie aceia în cazul cărora
metodele de instruire tradiţionale nu sunt eficiente.
Alte beneficii ale acestei învăţări bazate pe proiect
sunt :
-oferă oportunităţi valoroase pentru abordări
interdisciplinare,
-facilitează lucrul în grup şi învăţarea prin colaborare,
-dezvoltă capacităţile de investigare şi de sistematizare a
informaţiilor,
-creşte motivaţia învăţării,
-dezvoltă gândirea de ordin superior,
-permite identificarea şi valorificarea unor surse diverse de
informare şi documentare,
-stimulează autonomia elevilor în învăţare şi creativitatea
acestora,
-oferă fiecărui elev posibilitatea de a se implica şi contribui
la realizarea produsului final,
-utilizează metode alternative de evaluare(portofoliu,
autoevaluare, proiect).
-pe parcursul proiectului, elevii pun întrebări,caută
răspunsuri , scriu în jurnale, folosesc grile de evaluare şi
liste de verificare.
Considerând învăţarea bazată pe proiect drept o
strategie de învăţare, care contribuie la desăvârşirea
formării educative a elevilor, am utilizat-o cu mult succes în
activitatea didactică.
Alte avantajele utilizării metodei proiectelor sunt următoarele:
 Prezintă relevanţă deoarece îi implică pe elevi în

proiecte complexe şi reale dezvoltându-le abilităţi şi
oferindu-le posibilitatea de a aplica cunoştinţele;
 Învăţarea este provocatoare pentru că îi încurajează pe
elevi să rezolve probleme complexe şi autentice. Ei cercetează,
interpretează şi sintetizează informaţia într-un mod cât mai
relevant;
 Promovează învăţarea prin colaborare, învăţarea
reciprocă, un tip de învăţare eficient, dar mai puţin practicat
în şcoala tradiţională;
 Motiveză dorinţa copiilor de a cunoaşte, de a şti cât mai
mult, de a pune în practică, de a se simţi valoroşi fiind în
centrul propriei învăţări;
 Învăţarea este interdisciplinară integrându-se în mai
multe arii curriculare, permiţând elevilor să utilizeze o
capacitate dobândită în cadrul unei discipline, pentru a dobândi
cunoştinţe sau a rezolva o problemă în cadrul altei discipline.
Utilizând metoda proiectelor în orele de biologie am respectat
următoarele etape:
1. Stabilirea ariei de interes şi a tematicii proiectului. Am
urmărit ca tema proiectului să fie una care să stârnească
interesul elevilor, pentru ca aceştia să se implice activ şi să
reflecte o problemă sau situaţie pe care elevii o pot rezolva
investigând.
2. Stabilirea premiselor iniţiale, a cadrului conceptual,
metodologic, a obiectivelor, a tipului de informaţii de care elevii
au nevoie. În planificarea proiectului, am stabilit obiectivele,
conceptele şi principiile esenţiale care urmau a fi abordate. În
această etapă am implicat și elevii, pentru ca ei să poată
simţi că proiectul le aparţine şi să îşi asume
responsabilitatea reuşitei lui.

3. Identificarea şi selectarea resurselor materiale. Am stabilit
resursele şi materialele disponibile (manuale, proiecte realizate
pe aceeaşi temă, cărţi de la bibliotecă, mass-media, Internet,
etc.) şi modalitatea prin care voi ajuta elevii să aibă acces la
acestea.
4. Precizarea elementelor de conţinut ale proiectului. Am ales
activităţi şi conţinuturi din cât mai multe discipline, care
să asigure atingerea obiectivelor din curriculum şi să conducă
la găsirea răspunsurilor.
5. Formarea echipelor şi atribuirea sarcinilor. Pentru reușită,
proiectul trebuie să-și desfășoare activitatea pe grupe iar
pregătirea cadrului didactic şi a elevului pentru ideea lucrului
în comun să se facă minuţios. Grupurile au fost formate din
4–5 membri care au avut de îndeplinit obiective precise.
6. Realizarea proiectului. Fiecare grup a colectat informaţiile
necesare, le-au selectat, le-au ordonat, le-au clasificat, adresând
întrebări, vizitând diverse obiective (dacă sarcina grupului a
cerut-o), creând produsul final.
Am elaborat fişe de monitorizare, precum şi criterii de evaluare,
care să fie cunoscute de elevi. Am urmărit o gamă întreagă de
caracteristici personale ale elevilor: creativitate şi
iniţiativă; participarea în cadrul grupului; cooperare;
flexibilitate şi deschidere către idei noi.
7. Evaluarea proiectului. Ori de câte ori a fost posibil, am oferit
elevilor posibilitatea de a se autoevalua şi de a-şi evalua
colegii. Am moderat discuţii în care elevii să poată analiza ce
anume a mers bine în procesul de realizare a proiectului, ce ar
schimba dacă ar putea să înceapă din nou, ce întrebări noi
s-au ivit în cadrul investigaţiei lor, etc., fără a critica
activitatea colegilor. Elevii au fost apreciaţi atât pentru modul

de lucru, cât şi pentru modul de prezentare şi pentru realizarea
produsului final.

Nr. 50/2018

La acest număr au contribuit:
● Gina Enache
● Marilena Geabau
● Alina Bandas
● Mirabela Calmiciuc (Ivascu)
● Aurelia Pavel
● LIVIA ARMANU
● Vasile Paduraru
● Ioana Maria Judele
● denisa fasie
● Nicoleta Dinu

ISSN: 2393 – 0810