Nr. 51/2018

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ preşcolar

● TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI VALORIFICATE PRIN PROIECTE DE PARTENERIAT LOCAL ȘI INTERNAȚIONAL: ETWINNING ȘI ISA, Ispir Iuliana-Florentina

Învăţământ primar

● CALCULATORUL- INSTRUMENT EDUCATIV ATRACTIV ȘI EFICIENT, Eniko Kis

● Metode interactive, Angelica Silvia Necşuţă

● Integrarea elevilor romi in colectivul clasei, MARIA CHEREJI

● Recuperarea şi dezvoltarea funcţiilor cognitive la elevii cu performante scazute, Nicoleta Stanciu

Învăţământ gimnazial

● Tehnici si modalitati de evaluare a randamentului școlar la matematică, BARBU SANDA

● Problematizarea şi învăţarea prin descoperire în matematică, Aurora Mironescu

● Considerații asupra procesului lui Iisus, Dorin Florentin Pena

● EXERCIȚIU FIZIC, MIJLOC DE ÎMBUNATĂȚIRE A CAPACITĂȚILOR MOTRICE, Manuel Preda

● Importanța parteneriatului școală- familie în vederea organizării unei serbări școlare de succes, Corina Mesarosiu

Învăţământ profesional şi tehnic

● O altfel de abordare a cercului pedagogic, MARIANA MASGRAS

Interes general

● Crearea şi promovarea unei imagini instituţionale pozitive în comunitate, BARBU SANDA

● Rolul personalității copilului în procesul de învățământ, Brindusa Elena Jurovschi

● Creșterea calității educației prin proiecte europene Erasmus+, Lenuta Deleanu

TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI VALORIFICATE PRIN PROIECTE DE PARTENERIAT LOCAL ȘI INTERNAȚIONAL: ETWINNING ȘI ISA

Ispir Iuliana-Florentina
Gradinita cu program prelungit Dumbrava Minunata Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

Prof. Înv. Preșc. Ispir Iuliana-Florentina
Prof. Înv. Preșc. Vlad Alexandra-Anamaria

România este prin excelență una dintre țările europene cu cea
mai vastă moștenire culturală, moștenire care încă se
păstrează cu sfințenie în anumite regiuni precum Maramureș,
Ardeal și Moldova. Educația tinerei generații deși tinde către

atingerea unor scopuri educaționale ce țintesc viitorul și
capacitățile individuale ale tinerilor de a se adapta la noile
provocări, se fundamentează pe teorii pedagogice străvechi ce
susțin importanța cunoașterii tradițiilor și obiceiurilor
străbune pentru ca fiecare copil-elev să își poată cunoaște,
înțelege și prețui identitatea națională în contextul unei
societăți multiculturale.
Pornind de la acest aspect, în anul școlar 2017-2018, cu acordul
domnului director Fîrtat Mihai, noi, cadrele didactice: prof. înv.
Preșc. Vlad Alexandra-Anamaria și prof. înv.preșc. Ispir
Iuliana-Florentina am conceput la nivel local un parteneriat cu
Biserica Sf. Gheorghe Nord, proiect de parteneriat care se
realizează anual și are ca scop familiarizarea copiilor din
grădiniță cu tradițiile și obiceiurile străvechi legate de
sărbătorile naționale precum Nașterea Domnului și Învierea
Domnului – ”Dai voință, iei putere”.
Cu prilejul acestor sărbători, preotul Neagoe Gabriel
desfășoară la grupa Piticilor Năzdrăvani ateliere de creație,
susține lecturi cu conținut religios și împarte cadouri
copiilor. Fiecare activitate se desfășoară conform unui plan
prestabilit, într-o atmosferă armonioasă în care copiii se
exprimă liber și participă cu entuziasm.
Observând treptat interesul tot mai accentuat al copiilor față
tot ceea ce se corelează cu identitatea lor națională la nivel
internațional am reușit să ne implicăm în proiecte de
parteneriat realizate fie pe platforma educațională e-Twinning
precum este proiectul ”For a Better Community: Values” coordonat
de Turcia și realizat în parteneriat cu țări precum Ucraina,
Serbia, Italia și Grecia; fie pe platforma educațională ”ISA
Project for Global Education”, unde am realizat diferite

activități de parteneriat cu diverse școli, în principal din
India și Pakistan.
În cadrul proiectului For a Better Community: Values, am
desfășurat lunar activități educaționale cu specific
tradițional prin care s-a încercat cunoașterea și promovarea la
nivel european a valorilor naționale specifice sau universale.
Printre aceste valori se numără iubirea, respectul față de sine
și față de semeni, patriotismul.
Au fost realizate în comun cu elevii școlilor participante poezii,
postere de promovare a valorilor naționale, pliante, colaje video
și un e-book online.
Prin intermediul acestui parteneriat preșcolarii au avut ocazia de
a-și lărgi viziunea asupra lumii, de a cunoaște și alte
obiceiuri și tradiții culturale, de a colabora (cu sprijin,
bineînțeles) cu elevi din străinătate reușind astfel să
spargem barierele multiculturale, înțelegând că până la urmă
suntem cu toții copiii aceluiași Pământ și deși poate nu
realizăm, avem multe valori în comun care ne ajută să
conviețuim în armonie.
În cadrul platformei ISA Project for Global Education desfășurăm
adesea activități de parteneriat pe teme diverse precum
alimentația sănătoasă, conservarea mediului, reciclare și
conservare a resurselor naturale de apă dar și pe tradiții și
obiceiuri naționale.
Cel mai relevant în acest sens este proiectul “10 Cultural
objects to pack” care presupune realizarea și expedierea unui
colet ce va cuprinde 10 obiecte cu specific tradițional unei alte
țări partenere, în vederea popularizării identității culturale
la nivel global.
În cazul nostru coletul a cuprins linguri sculptate și decorate

sub forma unor păpuși îmbrăcate în costume naționale, o moară
de vânt sculptată, o față de masă tradițională cusută
manual, o panglică cu steagul României, mărțișoare și două
cărți realizate cu sprijinul preșcolarilor în care am prezentat
creații ale lui Ion Creangă precum și un scurt istoric al
țării, înglobând activități tradiționale de confecționare a
covoarelor, a costumelor naționale, a vaselor de lut etc.
Dupa o așteptare de aproape trei săptămâni coletul nostru a
ajuns cu succes în Pakistan iar reacția partenerilor a fost pur
și simplu uimitoare. Au fost foarte încântați de obiectele
primite și și-au exprimat cu bucurie mulțumirea. La rândul
nostru așteptăm coletul lor și suntem convinse că și
preșcolarii noștrii se vor bucura la fel de mult.
Este pentru prima dată când participăm la un proiect de asemenea
proporții și ne simțim onorate că am reușit să fim acceptate
în ciuda distanței mari precum și a costurilor poștale
implicate.
În cadrul grupului aferent proiectului, descoperim zilnic bucuria
tuturor partenerilor implicați în proiect care postează
feed-back-ul însoțit de sincerele mulțumiri.
Acest proiect s-a dovedit a fi o șansă nemaipomenită pentru a
cunoaște cultura și tradiția altor țări dar și pentru ne face
cunoscută propria moștenire culturală.
Preșcolarii noștrii sunt foarte deschiși către tot ceea ce
înseamnă noutate și așteaptă nerăbdători fiecare feed-back al
activităților pe care le desfășurăm în comun cu alte țări.
Deși fiecare proiect de parteneriat implică multă muncă în
plus, noi continuăm să fim motivate deoarece am observat de-a
lungul anilor că fiecare acțiune desfășurată în proiecte are o
replică pozitivă în comportamentul preșcolarilor, în modul în

care ajung să cunoască și să înțeleagă lumea și în modul
în care ajung să prețuiască bucuriile de care au parte în țara
lor, îmbogățindu-le treptat bagajul de cunoștințe și conduite
moral-civice.

CALCULATORUL- INSTRUMENT EDUCATIV ATRACTIV ȘI EFICIENT

Eniko Kis
Scoala Gimnaziala "Ovidiu Hulea" Aiud, Alba, Aiud

CALCULATORUL- INSTRUMENT EDUCATIV ATRACTIV ȘI EFICIENT

PROF. ÎNV. PRIMAR CORMOȘ ENIKO
ŞCOALA GIMNAZIALĂ “OVIDIU HULEA” AIUD

Programele/softurile educaționale și interactive pe suport
electronic sunt cele mai complexe materiale/ auxiliare didactice

care pot prezenta foarte aproape de realitate diferite fenomene,
procese, evoluții, modificări sau tehnici din întregul domeniu al
artei, științei și cunoașterii.

În societatea contemporană se observă un fenomen foarte
interesant în ceea ce privește legătura între progresul
științei și învățământ. Această legătură nu este nouă,
ea s-a manifestat în toate epocile și civilizațiile și a constat
în transmiterea în cadrul lecției a progreselor științei și
tehnicii. Ceea ce face interesantă această conexiune, în prezent,
este prezența calculatorului și utilizarea lui în organizarea
instruirii, în conducerea învațământului sau în cercetarea
pedagogică.
Astfel, s-a născut o nouă metodă didactică, intitulată generic
instruirea asistată de calculator (I.A.C.). Aceasta metodă
modernă încadrată de Ioan Cerghit în categoria metodelor de
raționalizare a învățării și predării, asigură o mai bună
colaborare între cadru didactic și elev, ducând transformarea
primului în moderator sau îndrumător al activității de
învățare.
Instruirea asistată de calculator îi oferă elevului posibilitatea
de a învăța prin cercetare, prin descoperire, de a interacționa
și de a răspunde la diverși stimuli vizuali sau auditivi.
Calculatorul oferă un set variat de informații, de întrebări sau
probleme, prezentate sub formă sonoră sau vizuală, prin texte,
imagini fotografice, imagini video animate, desene sau grafice.
Calculatorul este un mediu interactiv, care menține atenția și
motivația elevului treze, indiferent de gradul de dificultate.
Din experienţa didactică, am constatat că prin utilizarea

calculatorului în procesul instructiv-educativ, se pot obţine
rezultate bune și foarte bune cu elevii printr-o învăţare
activ-participativă. Am urmărit ca metodele de
predare-învăţare-evaluare folosite să conducă la cercetare şi
creaţie, la dorinţa elevilor de a cunoaşte şi a investiga în
acest scop, la creşterea randamentului şcolar.
În folosirea calculatorului în procesul instructiv-educativ,
eficiente şi atrăgătoare s-au dovedit a fi soft-urile
educaţionale. Acestea sunt programe proiectate pentru a fi folosite
în procesul de predare – învăţare – evaluare, fiind un
mijloc de instruire interactiv, care oferă posibilitatea de
individualizare. Folosirea de materiale didactice complexe: cărți,
programe interactive, hărți, diagrame, desene, planșe, mulaje,
proiecții sau realitatea înconjurătoare atrag INTERESUL tinerilor
pentru a descoperi cât mai mult despre o anumită materie. Dintre
acestea, programele/softurile educaționale și interactive pe
suport electronic sunt cele mai complexe materiale/ auxiliare
didactice care pot prezenta foarte aproape de realitate diferite
fenomene, procese, evoluții, modificări sau tehnici din întregul
domeniu al ARTEI, ȘTIINȚEI și CUNOAȘTERII.
După funcția pedagogică pe care o pot îndeplini softurile
educaționale în cadrul unui proces de instruire, ele pot fi
clasificate astfel: de exersare, de prezentare interactivă de noi
cunoștinte, de prezentare a unor modele/fenomene reale (simulare),
de testare a cunoștințelor, de dezvoltare a unor capacități sau
aptitudini prin În folosirea calculatorului în procesul
instructiv-educativ, eficiente şi atrăgătoare s-au dovedit a fi
soft-urile educaţionale. Acestea sunt programe proiectate pentru a
fi folosite în procesul de predare – învăţare – evaluare,
fiind un mijloc de instruire interactiv, care oferă posibilitatea

de individualizare. Este realizat în funcţie de anumite cerinţe
pedagogice ( conţinut specific, caracteristici ale grupului
ţintă, obiective comportamentale şi anumite cerinţe tehnice :
asigurarea unei interacţiuni individualizate, a feedback-ului
secvenţial şi a evaluării formative ).
În cazul utilizării software-ului educaţional în cadrul
procesului instructiv-educativ, în secvenţele de lecţie care se
pretează la abordarea diferenţiată a elevilor se impune alegerea
strategiei didactice, a scenariului didactic asociate cu formarea
şi perfecţionarea cadrelor didactice. În acest context putem
considera eficientă o activitate proiectată pornind de la o
evaluare corectă a resurselor (umane şi materiale), care implică
elevii în vederea realizării unei sarcini înţelese şi acceptate
de aceştia şi în care intensitatea şi durata efortului solicitat
să fie raportată atât la vârsta şi potenţialul lor biopsihic
cât şi la curba efortului.
În acest sens, specificul organizării şi prezentării
conţinutului ştiinţific cu ajutorul calculatorului, constă în
repartizarea pe secvenţe a conţinutului, care este asigurată de
programul încredinţat calculatorului. Secvenţa, ca unitate de
conţinut este dimensionată atât informaţional cât şi temporal.
Secvenţializarea conţinuturilor trebuie să urmeze demersul logic
cognitiv al disciplinei de învăţământ. Ca mijloc de predare,
calculatorul poate fi utilizat în cadrul lecţiilor de comunicare
de noi cunoştinţe, de recapitulare, consolidare şi evaluare. În
felul acesta elevii au posibilitatea să vizioneze o expunere
concretă şi clară a cunoştinţelor, pot să aibă pe ecran
imaginea unor fenomene sau procese simulate pe calculator.
Atractivitatea lecţiilor desfăşurate pe baza unor soft-uri
educaţionale se datorează graficii deosebite, modului de abordare

a noţiunilor teoretice prin asociere cu exemple din viaţa reală.
Bazându-se pe caracterul atractiv şi antrenant al jocului
didactic, îl putem folosi cu succes şi la scoaterea din impas a
elevilor ce înregistrează rezultate mai slabe la învăţătură.
Softurile educaţionale acţionează favorabil asupra acestora,
crescându-le performanţele, căpătând încredere în
capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri,
deblocând astfel potenţialul creator al acestora. Dacă softul
educaţional a fost ales cu discernământ şi este accesibil grupei
de elevi pe care o vizăm, succesul este garantat.
Testele prezente la sfârşitul lecţiilor sau la sfârşitul unei
unităţi de învăţare permit elevului, pus în faţa propriului
calculator să-şi verifice nivelul de cunoştinţe acumulate. De
asemenea el este pus în faţa faptului de a lua decizii referitor
la modul de rezolvare a diverselor situaţii problematice create,
poate să-şi clarifice unele nelămuriri, pe loc, fără a adânci
latura critică a necunoaşterii.
În urma utilizării instruirii asistate de calculator prin
folosirea unor soft-uri educaţionale rezultatele au fost
mulţumitoare în sensul că în urma evaluării la clasele
experiment s a obţinut o medie pe clasă mai mare faţă de clasele
martor.
Având în vedere că o parte din elevi folosesc calculatorul în
special în scopuri recreative (pentru jocuri, vizionarea de filme,
audierea melodiilor sau comunicarea prin cheat), utilizarea
soft-urilor educaţionale în procesul de învăţământ îi poate
conştientiza că prin intermediul calculatorului pot acumula
informaţii practice şi chiar îi poate motiva să realizeze
aplicaţii proprii prin care să pună în valoare cunoştinţele
acumulate şi să-şi dezvolte spiritul inventiv şi creator.

Cele evidenţiate mai sus scot în evidenţă faptul că utilizarea
calculatorului în activităţile instructiv-educative este
necesară şi că într-o societate modernă, bazată pe schimbări
rapide, pe descoperiri numeroase, este util şi eficient ca un
astfel de instrument să fie omniprezent.
Însă, nu se pledează pentru renunţarea la metodele
învăţământului tradiţional, mai ales în cazul primilor ani de
educaţie în şcoli, când influenţa personală a educatorului
rămâne determinantă, totuşi utilizarea tehnologiilor moderne, a
softurilor educaţionale reprezintă o necesitate a procesului
educativ la particularităţile individuale ale fiecărui elev, care
trebuie confirmate.
Softurile educaţionale prezintă o serie de avantaje
incontestabile:
- furnizează un mare volum de date;
- asigură o instruire individualizată;
- favorizează parcurgerea unor secvenţe de instruire complexe prin
paşi mici, adaptaţi nevoilor individuale de progres în
învăţare;
- facilitează realizarea unui feedback rapid si eficient;
- oferă posibilitatea simulării unor procese greu sau imposibil de
accesat în mod direct;
-prin conţinutul oferit de soft se stimulează fantezia,
inventivitatea, rapiditatea luăriideciziilor, reflexele;
- gândirea elevilor câştigă în profunzime şi rapiditate;
- elevul învaţă în ritm propriu, fără emoţii şi perturbări
ale comportamentului;
- substituie materiale şi instrumente didactice scumpe sau greu de
procurat;
Calculatorul este, fără îndoială, un instrument care va

câştiga teren din ce în ce mai mult în anii ce vor urma şi va
face ca procesul educaţional să fie unul mai atractiv, bazat pe
lecţii moderne şi interesante, va crea noi oportunităţi şi îl
va sprijini pe dascăl în munca sa. Însă responsabilitatea
acestuia este din ce în ce mai crescută, pentru că a nu reuşi
să atragi elevul spre disciplina pe care o predai este mai puţin
grav decât „ a-l pierde” undeva pe drum. Astfel rolul său
este, aşadar, acela de a-i face pe elevi să nu îşi piardă
interesul pentru şcoală şi, mai mult, să îi motiveze, să îşi
lărgească sfera de cunoaştere într-un mod activ, interesant şi
plăcut.

Bibliografie:
1. Noveanu E. - Impactul formativ al utilizării AeL în educaţie,
Centrul pentru Inovare în Educaţie, 2004;
2. Miclea M, Psihologie cognitivă, Editura Gloria, Cluj- Napoca,
2000;
3. Miron Ionescu, Ioan Radu, Didactica Modernă, Editura Dacia,
Cluj- Napoca, 2004;

Metode interactive

Angelica Silvia Necşuţă
Scoala Gimnaziala Satu Mare, Suceava, Satu Mare

Metode interactive

Bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele
obţinute depind de metodele utilizate.Marii pedagogi au evidenţiat
faptul că, folosindu-se metode diferite se obţin diferenţe
esenţiale în pregătirea elevilor, că însuşirea unor noi
cunoştinţe se poate realiza mai uşor sau mai greu, în funcţie
de metodele utilizate.

Metodele sunt instrumente importante aflate la
dispoziţia cadrului didactic, de a căror cunoştinţe şi
utilizare depinde eficienţa muncii educative. Educatorul,
cunoscând varietatea metodelor, particularităţile elevilor cu
care lucrează, obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie
să acţioneze pentru a valorifica pe deplin personalitatea,
devenind el însuşi un creator în materie de articulare a
strategiilor, metodelor şi procedeelor didactice.
Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual
susţinut şi înrămarea acestora cu capacităţi necesare unei
activităţi de învăţare productivă reprezintă modalitatea cea
mai eficientă de educare a elevilor în spiritul unei atitudini
conştiente active. Cerinţa primordială a educaţiei
progresiviste, cum spune J.Piaget, este de a asigura o metodologie
diversificată, bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare
cu activităţile de cooperare, de învăţare ăn grup şi de
muncă independentă.
Deşi învăţarea este eminamente o activitate proprie, ţinând
cont de efortul individual depus în înţelegerea şi
conştientizarea semnificaţiilor ştiinţei, nu este mai puţin
adevărat că relaţiile interpersonale, de grup, sunt un factor
indispensabil apariţiei şi construirii învăţării personale şi
colective.
,, Învăţarea în grup exersează capacitatea de deciyie şi de
iniţiativă, dă o notă mai personală muncii, dar şi o
complementaritate mai mare aptitidinilor şi talentelor, ceea ce
asigură o participare mai vie, mai activă, susţinută de foarte
multe elemente de emulaţie, de stimulare reciprocă, de cooperare
fructuoasă``. Specific metodelor ineractive de grup este faptul
că ele promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor,

dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă
şi cu reyultate evidente. Acest tip de interactivitate determină,,
identificarea subiectului cu situaţia de învăţare în care
acesta este antrenat``, ceea ce duce la transformarea elevului în
stăpânul propriei transformări şi formări.

Noţiunea de
metodă în învăţământ

Metodele de învăţământ (odos- cale, drum; metha-
către, spre) reprezintă căile folosite în şcoală de către
educator, cu scopul de a-i îndruma şi sprijini pe elevi să
descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile,, ştiinţa. Ele sunt
totodată mijloace prin care se formează şi se dezvoltă
priceperile, deprinderile şi capacităţile elevilor de a acţiona
asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii, transformînd
exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi
dezvoltându-şi personalitatea.
Prin ,,metodă de învăţământ`` se înţelege,
aşadar, o modalitate comună de acţiune a cadrului didactic şi a
elevilor, în vederea realizării obiectivelor pedagogice, Cu alte
cuvinte, metoda reprezintă un mod de a proceda care tinde să
plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai
puţin.dirijată. Sub raportul structurării, metoda este un
ansamblu organizat de operaţii, de procedee.
Metodologia didactică desemnează sistemul
metodelor utilizate în procesul de învăţământ, precum şi
teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în considerare

natura, funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ,
precum şi caracterizarea, descrierea lopr, cu precizarea
cerinţelor de utilizare.
Metodele de învăţământ sunt un element de
bază al strategiilor didactice, în strânsă relaţie cu
mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a
elevilor. De aceea, opţiunea pentru o anumită strategie didactică
condiţionează utilizarea unor metode de învăţământ specifice.
Totodată , metodele de învăţământ fac parte din condiţiile
externe ale învăţării, care determină eficienţa acesteia. De
aici decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor
corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.
Sistemul metodelor de învăţământ conţine:
a) metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia
şcolară şi care pot fi păstrate cu condiţia reconsiderării şi
adaptării lor la exigencele învăţământului modern;
b) metode moderne, determinate de progresele înregistrate în
ştiinţă şi tehnică. Unele dintre acestea, de exemplu, se
apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev
în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu
de investigaţie experimentală; altele valorifică tehniuca de
vârf (ex.calculatorul).
În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie
de care sunt considerate metodele de învăţământ este caracterul
lor activ, adică măsura în care sunt capabile să declanşeze
angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le
stimuleze motivaţia, capacităţile cognitiveşi creatoare.
Un criteriu de apreciere a eficienţelor îl
reprezinztă valenţele formative ale acestora, impactul lor asupra
dezvoltării personalităţii elevilor.

Clasificarea metodelor de învăţământ se poate
realiza în funcţie de diferite criterii:
A. după criteriul istoric:
a) metode clasice(tradiţionale): expunerea, conversaţia,
exerciţiul, etc;
b) metode moderne: studiul de caz, metoda proiectelor, metode de
simulare, etc;
B. după funcţia didactică prioritară pe care o
îndeplinesc:
a) metode de predare- învăţare propriu-zise:
de transmitere şi dobândire a cunoştinţelor: expunerea, lectura,
problematizarea, etc;
de formare a priceperilor şi deprinderilor: exerciţiul, lucrări
practice,etc.

C. după modul de organizare a activităţilor elevilor:
a) metode frontale: expunerea, demonstraţia, etc.
b) metode de activitate individuală: lectura
c) metode de activitate în grup: studiul caz, jocul de rol;
d) metode combinate: experimentul

D. după criteriul de strategie didactică:
a) algoritmice: exerciţiul, demonstraţia
b)euristice: problematizarea
E. După sursa cunoaşterii:
a) metode de comunicare orală: rxpozitive, interogative(
conversative sau dialogate), discuţiile, dezbaterile,
problematizarea;
b) metode de comunicare bazate pe limbajul intern: reflecţia
personală;

c) metode de explorare a realităţii:
- explorare nemijlocită: observare sistematică şi independentă,
experimentul, cercetarea documentelor şi vestigiilor istorice;
- explorare mijlocită: metode demonstrative, metode de modelare
e)metode bazate pe acţiune ( operaţionale sau practice):
-metode bazate pe acţiune reală, autentică: exerciţiul, studiul
de cay, proiectul, lucrări practice;
- metode de simulare, bazate pe acţiune fictică: dramatizări,
jocuri de rol.
Acestor categorii li se adaugă un alt tip de metode şi anume
metodele de raţionalizare, instruire programată, instruire
asistată de calculator.

Metodele
interactive

Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de
stimulare a învăţării şi dezvoltării personale încă de la
vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează
interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe.
Ineractivitatea presupune o învăţare prin comunicare,
prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii şi
argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe
disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea
lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul
microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup.
Implementarea acestor instrumente didactice moderne
presupune un cumul de calităţi şi disponibilităţi din partea
cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului

didactic, mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire
reflexivă şi modernă, creativitate, flexibilitate în concepţii.
Uneori considerăm educaţia ca o activitate în care
continuitatea e mai importantă decât schimbarea. Devine însă
evident că trăim într-un mediu a cărui mişcare este nu numai
rapidă, ci şi imprevizibilă, chiar ambiguă. Nu mai ştim dacă
ceea ce ni se întâmplă este ,,bine``sau ,,rău``.Cu cât mediul
este mai instabil şi mai complex , cu atât creşte gradul de
incertitudine. Datorită progresului tehnologic şi accesul sporit
la cunoaştere şi la resurse, ne putem propune şi realiza
schimbări la care, cu câtva timp în urmă nici nu ne puteam
gândi. Trebuie, deci, să ne modificăm modul în care gândim
prezentul şi viitorul educaţiei pe care le dăm generaţiilor
următoare, având în vedere aceste aspecte. Nu ne mai putem
permite o unitate şcolară ,,muzeu``, orientată spre trecut, care
pune accent pe cunoştinţe, ci avem nevoie de o şcoală ce-i
pregăteşe pe copii pentru viitor, punând accent pe competenţele
sociale şi de cominicare.
Un învăţământ modern, bine conceput, permite
iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea copiilor, dar şi
dirijarea, îndrumarea lor, rolul educatorului captând noi
valenţe, depăşind optica tradiţională prin care era un furnizor
de informaţii.
Utilizarea metodelor interactive de predare-învîţare
în activitatea didactică contribuie îmbunătăţirea calităţii
procesului instructiv-educativ, având un caracter
activ-participativ şi o reală valoare activ-formativă asupra
personalităţii elevului.
Creierul funcţionează asemenea unui computer,
acesta din urmă fiind proiectat după modelul de funcţionare al

creierului. Un computer nu reţine informaţia decât dacă
acţionăm butonul ,,salvare``. Creierul nostru trebuie să testeze
informaţia sau să o explice cuiva pentru a o stoca.
De multe ori educatorii îşi inundă elevii cu
propriile lor gânduri profunde şi bine organizate, recurg prea des
la explicaţii şi demonstraţii de genul,,hai
-să-ţi-arăt-cum``.Desigur că prezentarea poate face o impresie
imediată asupra creierului, dar în absenţa unuei memorii
excepţionale, elevii nu pot reţine prea mult pentru perioada
următoare.
Un educator, oricât de strălucitor ar fi nu se
poate substitui creierelor elevilor şi,deci, nu poate face
activitatea care se desfăşoară individual în mintea fiecăruia.
Elevii înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut
într-un tot ordonat şi plin de semnificaţii. Dacă elevilor nu li
se oferă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii şi
eventual, a predării, atunci învăţarea nu are loc.

Bibliografie:
Ioan, Cerghit- Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti, 2005
Corjan, Maria- Metode şi tehnici active de învăţăre, C,C.D,
Suceava, 2003
Mihăescu, Mirela şi colaboratorii- Metode activ-participative
aplicate în învăţământul primar, D.P.H, Bucureşti,2010

Integrarea elevilor romi in colectivul clasei

MARIA CHEREJI
Scoala Gimnaziala "Silvania" Simleu Silvaniei , Salaj, Simleu Silvaniei

Am iniţiat proiectele ,,Să fim mai buni ȋn prag de sărbători!” ,,Bucurii ȋn alai de colinde” și ,,Bucurie de sărbătoarea Ȋnvierii” împreunǎ cu clasa pornind de la faptul cǎ pentru familiile nevoiaşe sfintele sărbǎtori sunt poate mai triste. Am conştientizat elevii cǎ, din pǎcate, nu toţi copiii se pot bucura pe deplin de sărbători, aşa cum se bucură ei. Am aprofundat cu ei povestea colegului lor Ionuţ care provine dintr-o familie numeroasǎ şi cu mari lipsuri materiale, fapt pentru care el este crescut de cǎtre bunicii materni, care la rândul lor au aceleaşi lipsuri. Au aflat și poveștile celorlalţi elevi romi, pe care colegii ȋi ȋndrăgesc datorită comportării de care dau dovadǎ și curǎţeniei lor sufletești. Apreciem eforturile familiilor de a-i trimite zilnic la şcoalǎ şi dorim să aducem o undă de lumină în sufletul tuturor. Am stabilit ca fiecare elev sǎ le povesteascǎ pǎrinţilor despre situaţia colegilor şi sǎ doneze alimente, articole de îmbrǎcǎminte şi încǎlţǎminte.

Recuperarea şi dezvoltarea funcţiilor cognitive la elevii cu performante scazute

Nicoleta Stanciu
Colegiul National "Ion Luca Caragiale" Ploiesti, Prahova, Ploiesti

"Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei
care le dau viaţa; de aceea pe lângă viaţă, dăruiţi copiilor
şi arta de a trăi bine, educându-i."

Aristotel

Performanţele şcolare scăzute ale elevilor sunt o provocare
permanentă a profesorilor pentru a găsi acele strategii adecvate
dezvoltării individuale, a determinării elevilor de a recupera cu
plăcere termeni, concepte , raţionamente necesare dezvoltării
lor cognitive. În mod greşit, şi de foarte multe ori, copiii cu
performanţe scăzute la şcoală sunt etichetaţi de părinţi şi
de educatori ca fiind leneşi, răsfăţaţi, neastâmpăraţi sau,
pur şi simplu, mai puţin isteţi.
Cadrul unei interventii adecvate în recuperarea şi dezvoltarea
funcţiillor cognitive presupune pentru fiecare elev următoarele
etape :
- identificarea punctelor slabe şi a celor forte ale fiecăruia
- stabilirea priorităţilor de învăţare
- instruirea prin metodele şi strategiile cele mai adecvate
- înregistrarea progreselor elevului
- evaluarea intervenţiei
Jimmy Wedell ,în anul 1995, a stabilit puncte forte sau
dificultăţi pentru elev, în următoarele domenii:
- funcţiile senzoriale şi motorii
- statutul emoţional, imaginea de sine, motivaţia şi interesele
- funcţiile cognitive şi intelectuale
- deprinderi şi competenţe în comunicare
- abordarea învăţării
- deprinderi sociale şi interacţiunea cu ceilalţi.
Factorii care pot influenţa recuperarea şi dezvoltarea
funcţiilor cognitive:
- şcoala prin curriculum, metodele de instruire şi organizare a
clasei

- familia prin relaţiile din interiorul ei
-comunitatea prin mediul lărgit , prin interacţiunile oferite
elevului.
Experienţa dobândită la clasa mă îndreptăţeşte să aduc spre
atenţia profesorilor câteva metode eficiente în dezvoltarea
funcţiilor cognitive prin:
Jocul de rol - o metoda activă de predare-învăţare, bazată pe
simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, fenomene, sisteme:
- urmăreşte formarea comportamentului uman pornind de la
simularea unei situaţii
- activizează elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv,
acţional, punându-i în situaţia de a interacţiona
- prin dramatizare, asigură problematizarea, sporind gradul de
înţelegere şi participare activă a elevilor
- interacţiunea participanţilor asigură un autocontrol eficient
al conduitelor şi achiziţiilor
- pune în evidenţă modul corect sau incorect de comportare în
anumite situatii
- este una din metodele eficiente de formare rapidă si corectă a
convingerilor, atitudinilor și comportamentelor.
Deşi activitatea bazată pe jocul de rol durează relativ puţin
-aproximativ o oră - proiectarea şi pregătirea sa cer timp şi
efort din partea cadrului didactic. Această metodă presupune nu
numai aptitudini pedagogice, ci si aptitudini regizorale si
actoricesti ale conducatorului jocului.
O altă modalitate de recuperarea şi dezvoltarea funcţiilor
cognitive este metoda exercitiului - care constă în executarea
repetată şi conştientă a unei acţiuni în vederea însuşirii
practice a unui model dat de acţiune sau a îmbunătăţirii unei
performante .Nu se limitează doar la formarea deprinderilor,

vizează în acelaşi timp consolidarea unor cunoştinţe.Astfel:
- este compatibilă cu orice conţinut de învatamant
- exercitiile pot fi grupate în functie de cel putin două
criterii:
a. după formă – exerciții orale
- exerciții scrise
- exerciții practice
b. după scopul si complexitatea lor – exerciții de introducere
într-un model dat sau exerciţii introductive -elevilor li se
explică pentru prima oară o activitate, pe care ei o aplică în
paralel cu explicaţiile profesorului ;
- exercitii de însușire sau consolidare a modelului dat, denumite
şi exerciții de bază - elevul reia în întregime şi în chip
repetat, acţiunea ce i s-a explicat
- exerciţii de legare a cunoştintelor şi deprinderilor mai
vechi cu cele noi, numite şi exerciţii paralele, având scopul de
a integra deprinderile în sisteme din ce în ce mai creative.
O altă metodă folosită cu succes la clasă în recuperarea
funcţiilor cognitive este învățarea prin descoperire - se
referă la o situație în care materialul de învăţat nu este
prezentat într-o formă finală celui ce învaţă (asa cum se
petrece în învăţarea prin receptare), ci reclamă o anumită
activitate mentală anterioară rezultatului final în structura
cognitivă,elevul fiind provocat să descopere singur materialul şi
apoi conţinutul ştiinţific.
Aşadar, folosirea strategiilor şi metodelor privind recuperarea
şi dezvoltarea funcţiilor cognitive vor urmări dezvoltarea
elevilor, pentru ca aceşti copii să îşi atingă potenţialul
intelectual, dar şi dezvoltarea lor emoţională. Aceşti copii
vor avea încredere forţele proprii, vor dezvolta încredere în

potenţialul lor uman.

Bibliografie
Gherguţ, A., Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom,
2005
Ionescu, M., Educaţia şi dinamica ei, Editura Tribuna
învăţământului – Bucureşti, 1998
Stănică, I., Popa, M., Psihopedagogie specială, Editura Pro
Humanitas – Bucureşti, 2001
Verza F, “Introducerea în psihopedagogia specială şi asistenţa
socială”, Ed Fundatiei Humanitas, 2002
Vrasmas, Ecaterina ,Coordonator, Resursa pentru profesori,
Bucuresti, 2016

Tehnici si modalitati de evaluare a randamentului școlar la matematică

BARBU SANDA
Liceul Pedagogic Tulcea, Tulcea, Tulcea

Tehnici și modalități de evaluare a randamentului şcolar la
matematică

„Cunoaşterea elevului constituie o condiţie a organizării
eficiente a procesului de învăţământ, a activităţilor de
instruire şi de educare.” (Ion Holban)
Problematica evaluării procesului de învăţământ reprezintă o
preocupare atât pentru teoreticieni, cât şi pentru noi,
practicienii. Fiecare caută noi modalităţi de utilizare a

controlului pentru atingerea unui nivel de performanţă superior
şi pentru ameliorarea, optimizarea rezultatelor intervenţiei
educative.
Evaluarea are rolul de a măsura şi a constata eficienţa
procesului instructiv – educativ, raportată la îndeplinirea
funcţiilor ei, la cerinţele economice şi culturale ale
societăţii contemporane.
Prin intermediul evaluării cadrul didactic află ce noţiuni şi-au
însuşit elevii săi, monitorizează succesele şi eşecurile
fiecărui elev şi îi ajută să le conştientizeze şi să-şi
amelioreze performanţele şi eforturile. În acelaşi timp îşi
evaluează şi propria activitate, emite judecaţi de valoare despre
el însuşi, ca dascăl, despre calitatea predării, a relaţiilor
cu partenerii (elevii), despre reuşita sau nereuşită unor
strategii utilizate. Aceasta îl ajută să-şi reorganizeze
predarea în funcţie de învăţare şi rezultatele acesteia.
Aprecierea cât mai obiectivă a rezultatelor la învăţătură
presupune raportarea lor la anumite criterii, dintre care amintim pe
cele stabilite de W.G.Paphan, Glasser şi Scriven:
ü Criteriul raportării rezultatelor la obiectivele generale şi
operaţionale, prevăzute de programa şcolară la fiecare capitol
şi lecţie - prin această raportare se scot în evidenţă
calitatea şi eficienţa programului de instruire.
ü Criteriul raportării rezultatelor la nivelul mediu atins de
populaţia şcolară evaluată, care se manifestă în tendinţa de
apreciere mai îndelungată a rezultatelor elevilor dintr-o clasă
mai slabă la învăţătură şi de exigenţa crescândă la
clasele mai bine pregătite;
ü Criteriul raportării rezultatelor la capacităţile fiecărui
elev la nivelul lui de cunoştinţe înainte de începerea

programului de instruire;
Pentru a realiza evaluarea în mod practic este nevoie de o
atitudine responsabilă şi flexibilă din punct de vedere
metodologic, deoarece urmează să examinăm cu atenţie mai multe
situaţii şi să emitem judecaţi de valoare, să luăm o decizie.
Pentru aceasta avem la dispoziţie o gamă largă şi diversificată
de metode şi tehnici specifice evaluării.
Dintre metodele tradiţionale fac parte: probele orale, probele
scrise şi probele practice, probe desemnând orice instrument de
evaluare proiectat, administrat, corectat şi interpretat de cadrul
didactic.
Probele orale pot fi utilizate în diferite momente ale
desfăşurării activităţii instructiv - educative şi permit
aprecierea participării elevilor la actul de predare - învăţare.
Elevii sunt puşi, astfel, în situaţia de a reproduce definiţii,
proprietăţi, reguli, de a efectua exerciţii cu diferite grade
diferite de dificultate, de a rezolva şi compune probleme
verbalizând, exprimând într-un limbaj matematic corect şi
coerent judecăţile făcute. Este bine ca profesorul să poată
păstra o evidenţă a rezultatelor examinării orale zilnice ale
elevilor, rezultate care pot fi transformate o dată sau de două
ori pe semestru în note ce arată nivelul de pregătire atins de
fiecare elev.
Avantajele utilizării probelor orale sunt:
· Este stimulată participarea elevilor la lecţie, dorinţa de a
răspunde solicitărilor profesorului pe parcursul activităţii;
· Înlătură teamă elevului că va obţine o notă mică;
· Se micşorează acţiunea factorilor aleatori ce pot să apară
într-o lecţie, perturbând o corectă evaluare finală;
· Se evidenţiază dinamica evoluţiei fiecărui elev, reliefând

progresele realizate;
· Se diminuează acţiunea factorului personal al examinatorului,
precum şi apariţia tipurilor de efecte negative cunoscute.
Exemplu de evaluare prin probă orală:
Următoarele enunţuri sunt false:
a) Corespondenţa de la R la R defineşte o funcţie.
b) Funcţia este strict crescătoare pe R.
c) Pentru , graficul funcţiei , nu intersec-tează axa Ox.
Precizează de ce aceste enunţuri sunt false şi modifică enunţul
astfel încât să obţii propoziţii adevărate.
Lucrările scrise reprezintă principala metodă de evaluare a
nivelului de pregătire al elevilor.
Dintre acestea fac parte:
a) testele sumative, de la sfârşitul unei unităţi mai mari de
învăţare. Aceste teste sunt anunţate din timp şi se întind pe
durata unei ore, având subliniate iniţial obiectivele propuse;
b) probele de evaluare curentă – sunt axate, de regulă, pe
exerciţii din lecţia curentă şi durează 10-15 minute;
c) lucrări efectuate ca activitate independentă în clasă;
Lucrările scrise fac posibilă verificarea tuturor elevilor
referitor la însuşirea unui anumit conţinut. Un alt avantaj al
acestui tip de evaluare constă în faptul că elevii timizi sau cei
care elaborează mai greu un răspuns spontan, au posibilitatea de
a-şi expune cunoştinţele asimilate. Acest tip de evaluare are,
însă şi dezavantajul că nu permite ca unele erori ale elevilor
să fie lămurite şi corectate pe loc de către profesor (feedback
întârziat).
Probele practice sunt utilizate în vederea evaluării
capacităţii elevilor de a aplica anumite cunoştinţe teoretice.
În prezent accentul se pune pe trecerea progresivă de la „a

şti”, la „a şti să faci”. Se evaluează atât procesul
(acţiunea realizată), cât şi produsul (rezultatul). Această
metodă oferă posibilitatea elevilor de a-şi verifica
competenţele generale (comunicare, analiză, înţelegere,
sinteză, evaluare), cât şi pe cele specifice, aplicative
(capacitatea de a utiliza informaţii, instrumente de lucru,
capacitatea de a înregistra şi interpreta rezultatele).
Exemplu:
Desenează figuri geometrice simple apoi reprezintă: două şesimi,
trei cincimi, o optime, o zecime, patru optimi (fracţii – clasa a
IV-a, a V-a);
Metodele alternative de evaluare caută să ofere elevilor,
alături de metodele tradiţionale, suficiente şi variate
posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu (cunoştinţele), dar
mai ales, ceea ce pot să facă (priceperi, deprinderi,
abilităţi).
Principalele metode complementare de evaluare, al căror potenţial
formativ sprijină individualizarea actului educaţional sunt:
observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului
elevilor, investigaţia, proiectul, portofoliul autoevaluarea.
Observarea sistematică a comportamentului elevilor în timpul
activităţii de matematică este o tehnică de evaluare ce
furnizează multe informaţii utile, diverse şi complete, ce ar fi
greu de obţinut prin intermediul probelor tradiţionale de
evaluare. Observaţia constă în investigarea sistematică, pe baza
unui plan stabilit în prealabil şi cu ajutorul unor instrumente
adecvate, a acţiunilor şi interacţiunilor, a evenimentelor, a
relaţiilor şi a proceselor într-un câmp social dat. Costurile
implicate în această metodă sunt mici, dar metoda este o mare
consumatoare de timp.

Investigaţia reprezintă o activitate practică realizată de
elevi pe parcursul unei ore de curs sau succesiuni de ore, prin care
se realizează o evaluare individuală sau de grup. Această formă
de evaluare oferă elevului posibilitatea de a aplica în mod
creativ cunoştinţele însuşite, în situaţii noi şi variate, de
a se implica activ în procesul de învăţare.
Evaluarea investigaţiei se face pe baza unei scheme de notare care
va cuprinde măsurarea separată a: strategiei de rezolvare,
aplicării cunoştinţelor, acurateţei înregistrării şi
prelucrării datelor, clarităţii argumentării şi forma
prezentării, inventarierea produselor realizate, atitudinii
elevilor în faţă cerinţelor.
Exemplu: Determinarea şi compararea distanţelor din mediul
apropiat la clasa a V-a
Materiale necesare: o hartă a zonei locale, înzestrată cu o
scală.
Elevii culeg informaţii despre distanţele pe care le parcurg
colegii lor de acasă până la şcoală, înregistrează aceste
informaţii în tabele, compară şi clasifică informaţiile, cu
scopul de a extrage mai uşor date relevante pentru întrebările
puse.
Activitatea începe în clasă, prin explicarea sarcinilor de către
profesor şi se continuă extraşcolar, prin culegerea datelor de
către elevi, organizaţi în grupe de câte patru. Datele pot fi
notate pe hărţi, integrând în acest fel şi cunoştinţele de
geografie locală. De asemenea, datele pot fi sistematizate într-un
tabel în care se precizează: numele elevului, distanţa pe care o
parcurge de acasă până la şcoală, mijlocul de transport folosit
etc. Acolo unde distanţa nu poate fi determinată cu prea mare
precizie, se utilizează aproximări. Elevii sunt sfătuiţi să

obţină cât mai multe date, inclusiv de la celelalte echipe, în
care nu sunt membri. Prelucrarea datelor vizează obţinerea de
răspunsuri la următoarele tipuri de întrebări:
ü Cine locuieşte cel mai aproape de şcoală? Dar cel mai departe?
Cu cât este mai scurtă prima distanţă faţă de a doua? De câte
ori? (Aproximaţi!)
ü Câţi copii locuiesc la o distanţă mai lungă de 1 km faţă
de şcoală? Comparaţi cu numărul copiilor care locuiesc la o
distanţă mai scurtă de 1 km. Efectuaţi şi alte comparaţii.
Elevii sunt stimulaţi să formuleze cât mai multe întrebări.
Timp de lucru alocat:
- în prima oră la clasă: 15–20 minute pentru explicarea
activităţii;
- 30 de minute pentru discutarea modului de organizare şi
prezentare a datelor, o săptămână mai târziu;
- 30 de minute pentru evaluarea activităţii desfăşurate de
câţiva elevi.
Evaluarea investigaţiei se face holistic pentru toţi membrii unei
grupe, ţinând cont de claritatea prezentării şi a argumentării,
precum şi de gradul de finalizare a sarcinii.
Proiectul presupune un demers evaluativ mult mai amplu decât
investigaţia. Acesta începe în clasă prin, definirea şi
înţelegerea sarcinii de lucru, eventual chiar începerea
rezolvării acesteia, şi se continuă acasă pe parcursul mai
multor zile/săptămâni, timp în care elevul se consultă în
permanentă cu profesorul, şi se încheie tot în clasă, prin
prezentarea în faţa colegilor a unui raport asupra rezultatelor
obţinute, şi a procesului realizat.
Elementele de conţinut ale proiectului se pot organiza după
următoarea schema: pagina de titlu, cuprinsul, introducerea,

dezvoltarea elementelor de conţinut.
Strategia de evaluare a proiectului, care este una de tip holistic,
trebuie, la rândul ei, să fie clar definită prin criterii
negociate sau nu cu elevii, astfel încât să valorizeze eforul
exclusiv al elevului în realizarea proiectului.
Exemplu de proiect:
Proiectul următor permite abordarea unităţii de învăţare
„Ariile şi volumele corpurilor rotunde” în cadrul unui demers
practic - aplicativ (clasa a VIII-a).
Titlul proiectului: Vase şi containere: care este forma cea mai
avantajoasă?
Paşi în derularea proiectului:
▪ Familiarizare: investigarea formelor uzuale ale vaselor din
gospodărie, comparativ cu volumul lor, determinat prin măsurarea
capacităţii;
▪ Structurare: determinarea măsurilor (lungime, lăţime,
diametru, înălţime etc.) acestor vase; determinarea volumelor lor
(aplicând formule sau măsurând capacităţi), calculul ariilor
vaselor şi containerelor; înregistrarea datelor; determinarea unor
modalităţi de comparare a unor vase de capacităţi şi forme
diferite; identificarea acelor vase care sunt realizate prin consum
minim de material şi au volum maxim;
▪ Aplicare: utilizarea concluziilor obţinute în luarea unor
decizii practice.
Portofoliul de evaluare este o colecţie a muncii unui elev,
cuprinzând, mostre ce ilustrează eforturile, progresele şi
realizările elevului în timp. Atât elevul, cât şi profesorul
sunt implicaţi în strângerea mostrelor şi selectarea acestora.
Folosirea portofoliilor pentru reflectare şi evaluare constituie o
bogată sursă de informare privind formarea şi dezvoltarea

elevului.
La matematică se poate realiza un portofoliu care să cuprindă:
rezultate obţinute de elevi în urma aplicării unor evaluări
(teste, probe, practice), investigaţii individuale sau de grup,
biografii matematice, soluţii la probleme deosebite, ghicitori
matematice, probleme propuse de elevi, jocuri matematice etc.
În concluzie, nici un instrument de măsurare nu poate fi
considerat universal valabil pentru toate obiectivele şi
conţinuturile şi nu poate furniza un tablou cuprinzător al
schimbărilor şi rezultatelor elevilor. În educaţie trebuie să
se ţină mereu seama de tot ce are şi de tot ce-i trebuie
copilului ca să se manifeste şi să se dezvolte cât mai armonios
cu putinţă.

Bibliografie:
1. Florin Cîrjan – Didactica matematicii, Editura Corint,
Bucureşti, 2002;
2. Radu, T. Ion, 2005 – Evaluarea în procesul didactic, Editura
Didactică şi Pedagogică RA, Bucureşti;
3. Rus Ileana, Varna Doina – Metodica predării matematicii,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983;
4. *** 2003 – Ghid de evaluare la matematică, Ministerul
Educaţiei şi Cercetării - Centrul Naţional de Evaluare şi
Examinare, Bucureşti, 2005

Prof. Matematică, Sanda Barbu
Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Tulcea

Problematizarea şi învăţarea prin descoperire în matematică

Aurora Mironescu
Colegiul de Industrie Alimentara "Elena Doamna" Galati, Galati, Galati

Problematizarea şi învăţarea prin descoperire în matematică
Aurora Olivia Mironescu
Colegiul de Industrie Alimentară ”Elena Doamna”, Galați

Predarea şi învăţarea prin problematizare şi descoperire
presupun utilizarea unor astfel de tehnici care să producă în

mintea elevului conştientizarea conflictului dintre informaţia
existentă şi o nouă informaţie, între diferite niveluri de
cunoaştere şi lichidarea acestui conflict să ducă la
descoperirea a noi proprietăţi ale obiectului studiat.
Aceste stări conflictuale se numesc în pedagogie
situaţii-problemă şi pot fi de mai multe tipuri:
• contradicţii între posibilităţile existente ale elevului şi
cerinţele în care e pus de noua problemă;
• necesitatea selectării din cunoştinţele sale anterioare pe
acelea cu valoare operaţională;
• integrarea noţiunilor selectate într-un sistem şi
conştientizarea că acest sistem este ineficient operaţional şi
pretinde completarea informaţiei.
Problematizarea are o sferă de existenţă comună cu conversaţia
euristică. Întrebările
frontale sau individuale utilizate în etapa de pregătire a
introducerii unei noţiuni sau chiar în etapa prezentării
materialului nou, întrebări care se adresează gândirii sau
raţionamentului, determină situaţii conflictuale.
Organizarea acelor situaţii-problemă trebuie să fie astfel
încât întrebările să apară în mintea elevului fără ca
acestea să fie formulate de profesor.
Dintre ideile care se vehiculează astăzi în ceea ce priveşte
predarea şi învăţarea prin problematizare la matematică, sunt
de reţinut cele ale pedagogului matematician G. Polya. El
consideră că scopul predării matematicii este de a-i face pe
tineri să gândească şi mijlocul îl reprezintă rezolvarea de
către elevi a problemelor care cer un anumit grad de creaţie, de
nerutinare. Relativ la condiţiile pedagogice pe care trebuie să le
îndeplinească problema sunt:

• să aibă sens şi să fie adresată în cel mai potrivit moment
din punctul de vedere al elevului;
• să ţină seama de cunoştinţele anterioare ale elevilor, să
trezească interesul, să fie clar
enunţată, să solicite efort din partea elevilor.
Problematizarea, privită prin rezolvări de probleme, se
regăseşte şi în concepţia lui Robert Gagné [1].Acesta arată
că rezolvarea de probleme poate fi privită ca un proces prin care
elevul descoperă că o combinaţie de reguli învăţate anterior,
o poate aplica pentru a ajunge la o soluţie referitoare la o nouă
situaţie problematică. În concepţia lui R. Gagné, evenimentele
implicate în rezolvarea de probleme sunt:
• prezenterea problemei ( verbal, scris, printr-un enunţ cursiv,
tabel, grafic etc.)
• elevul defineşte problema, adică distinge caracteristicile
esenţiale ale situaţiei, îşi
însuşeşte enunţul, găseşte legătura între date;
• elevul îşi formulează ipoteze care pot fi aplicate în
vederea unei soluţii;
• realizează verificarea ipotezelor sau a câtorva ipoteze
succesive, până găseşte una care
să-l ducă la soluţia căutată.
Expresia „rezolvarea de probleme” este folosită peste tot unde
este vorba de găsire de soluţii la probleme noi şi nu la acelea
în care se substituie valori numerice în diferite expresii
matematice sau acele probleme de calcul date pentru formarea
deprinderilor de calcul.
Predarea matematicii în liceu ridică delicate chestiuni de
metodica finalizării cunoştinţelor. Rezolvarea oricărei probleme
trebuie precedată de crearea unei atmosfere de curiozitate şi

interes din partea elevilor, iar profesorii nu pot fi insensibili la
observarea stării elevilor în timpul căutării soluţiei.
Descoperirea în matematică este un proces asociat efortului de
simplificare şi clarificare a lucrurilor. De aceea după rezolvarea
fiecărei probleme trebuie analizată şi motivată rezolvarea ei
etapă cu etapă, căutând sublinierea cunoştinţelor care erau
necesare în trecerea de la o etapă la alta. De asemenea sunt utile
şi alte căi de rezolvare, comparându-le din punctul de vedere al
complexităţii raţionamentului sau calculelor.
La rezolvarea problemelor există anumite lucruri de care, dacă se
ţine seama, se măresc şansele de succes [2]:
1. Enunţul problemei trebuie citit de cel puţin două ori, chiar
şi după ce s-a obţinut rezolvarea.
Trebuie verificat dacă s-au folosit toate condiţiile din enunţ
pentru că adeseori elevii neglijează o parte din ipoteze
considerându-le inutile şi ajug la concluzie prin raţionamente
greşite sau defectuoase;
2. Este utilă o consultare a manualelor şi culegerilor pentru o
eventuală împrospătare a unor
aspecte;
3. Dacă problema permite, este bine să se realizeze mai întâi un
desen. Sugestiile desenului nu ţin loc de demonstraţie, ele
trebuie testate printr-un raţionament analitic sau sintetic;
4. Dacă, în ciuda efortului depus, problema nu poate fi
rezolvată, este bine să se discute cu o
altă persoană (coleg), exprimându-se încercarea de rezolvare.
S-ar putea ca în cursul discuţiei să se găsească rezolvarea sau
o eventuală greşeală de raţionament. Căutând să-i explici
altcuiva un lucru eşti obligat să-l explicitezi mai mult decât o
faci când lucrezi numai pentru tine. Chiar dacă sugestia

colegului, dacă există, conduce la soluţie, este bine să se
reparcurgă totul personal. Numai cu un astfel de efort se
încorporează cu adevărat în experienţa noastră intelectuală.
5. Dacă nici consultarea cărţilor, nici discuţiile cu colegii nu
au fost suficiente pentru a rezolva problema, ar trebui întrebată
o persoană calificată (profesor). Nu ar trebui să ne fie ruşine
să întrebăm; exerciţiul întrebărilor este foarte util,
deoarece ajută la conştientizarea naturii punctului mort, a
dificultăţii care a produs blocarea.
6. În redactarea soluţiei este bine să ne imaginăm că
interlocutorul este un coleg căruia i-o
explici şi trebuie să ne asigurăm că fiecare verigă a
raţionamentului este prezentată cu grijă şi claritate, în aşa
fel încât să rezulte ideea de ansamblu. Este bine să ne ferim
(la un examen) de expresii ca „este evident că” sau „ se vede
uşor că”; candidatul la un examen trebuie să facă dovada
pregătirii sale.
Teama (sau ruşinea) de a pune o întrebare la vreme poate avea
consecinţe ireversibile. Faptul de a nu înţelege ce se predă nu
trebuie să ne sperie. Până la un punct, este normal acest lucru;
matematica cere reflecţie, iar densitatea ei logică depăşeşte
de multe ori posibilităţile atenţiei faţă de o expunere orală.
Important este să se realizeze o înţelegere de ansamblu, în
linii mari, să se înţeleagă problemele şi obiectivele
urmărite, urmând ca unele detalii tehnice să fie elucidate la o
lectură ulterioară. Din momentul în care reuşim să delimităm,
într-un text, partea neelucidată, principala dificultate a fost
depăşită.
Ar trebui să încercăm să răspundem la următoarele întrebări
[3]:

1. Ce fel de probleme trebuie rezolvate în clasă?
2. Cum şi cât să-i ajutăm pe elevi, ce întrebări să le fie
puse?
3. Ce teme să fie date pentru acasă?
1. De la început trebuie făcută distincţia între exerciţiile
care au rolul de a fixa unele
cunoştinţe teoretice şi a reformula enunţul unor teoreme
generale în cazuri concrete, pe de o parte şi probleme mai
complexe, în care teoria nu se aplică direct ci în cursul unei
adevărate activităţi de creaţie. În orice caz, la clasă
trebuie evitată „metoda rezolvării cât mai multor probleme”
care adeseori nu este cea mai raţională, mai ales dacă alegerea
problemelor este întâmplătoare; se impune o corelare justă
între cantitatea de probleme, fondul real al acestora, evaluarea
timpului şi capacităţii elevilor. Este bună recurgerea la o
figură convenabilă, o interpretare geometrică, analiza unor
situaţii particulare, abordarea mai multor metode.
2. Se subînţelege că profesorul trebuie să-l ajute mult pe elev
şi aceasta cere timp, pasiune,
experienţă şi pregătire. Scopul principal nu este să rezolvăm
problema în locul elevului, ci să-l ajutăm să o rezolve singur,
să dobândească o experienţă cât mai mare de muncă
independentă. Adeseori, elevul nu poate progresa dacă este lăsat
singur sau dacă este ajutat prea puţin; dar rezultatul este
acelaşi şi în cazul când îl ajutăm prea mult şi el nu mai are
nimic de făcut. Dozarea este aici decisivă. Pentru a dezvolta
interesul elevului astfel încât el să devină capabil de a avea o
atitudine activă în rezolvarea problemelor, este bine ca
profesorul să se pună în locul acestuia, să afle ce se
întâmplă în mintea lui şi să vadă cu ce întrebări poate să

înceapă şi să continue ajutorul pe care i-l poate da.
Nu trebuie uitat cât de important este să ştim să ne comunicăm
rezultatele muncii, făcându-le cunoscute printr-o redactare
corespunzătoare, iar acest fapt se poate educa începând încă
din şcoală.
3. Manualele şi culegerile de probleme existente oferă
posibilităţi mari de selectare a
problemelor pentru temele de casă. Acestea din urmă trebuie să
răspundă anumitor cerinţe:
• să fie gradate din punctul de vedere al dificultăţilor;
• să folosească cât mai multe cunoştinţe din lecţia
respectivă sau din lecţiile anterioare;
• să creeze imaginea unei angajări intelectuale a elevului;
• să fie într-o continuitate firească cu ce s-a lucrat în
clasă, punând accent pe revedere, pe reproducere, dar şi pe
activităţi creatoare ale rezolvitorilor;
• să răpească elevului atâta timp cât este necesar ca el să
lucreze cu plăcere; trebuie să evităm supraîncărcarea inutilă
a acestuia.
Aspecte metodice ale rezolvării temelor pentru acasă
O chestiune importantă pentru profesorii de matematică este
răspunsul la întrebarea: cum ajung elevii să ştie să rezolve
probleme acasă? Adeseori elevii ajung repede la concluzia:” nu
ştiu să rezolv problema”, trecând rapid peste familiarizarea cu
subiectul respectiv şi cu întrebarea: ”de unde să încep”.
Sarcina de bază rămâne aici tot în seama profesorului. El
trebuie să-şi găsească timp şi modalităţi de a-şi lămuri
elevii asupra etapelor pe care le au de parcurs. Aceste etape
trebuie să fie în esenţă aceleaşi ca şi la rezolvările
făcute în clasă, deci în clasă trebuie insistat nu numai asupra

soluţiei dar şi asupra modului în care s-a ajuns acolo. În
clasă trebuie făcută familiarizarea cu problema, recitind,
comentând şi reformulând eventual enunţul. De asemenea este
instructivă separarea diverselor etape, degajarea unui plan de
scindare a întregului, izolând părţile principale şi
îndeosebi, ipoteza şi concluzia.
Bineînţeles, elevii nu vor putea rezolva probleme dacă ei
ignoră definiţiile, teoremele, axiomele sau neglijează
cunoştinţele legate de datele problemelor. Din fiecare detaliu ei
pot descoperi înţelesuri noi, apropiindu-i de concluzie şi
făcând să apară „ideile salvatoare”, care le arată drumul
spre soluţie.
Redactarea soluţiilor trebuie făcută astfel încât să se
justifice fiecare afirmaţie, cu simţ estetic, dar şi cu grija
verificării rezultatului obţinut.
Trebuie atrasă atenţia elevilor că în multe cazuri soluţia nu
este unică şi că există căi de acces diferite spre rezolvare
(ceea ce este neinhibitor pentru rezolvitor). Căutarea acestora nu
este un scop în sine, ci răspunde unor importante sarcini
instructive- privire a unei aceleeaşi situaţii din unghiuri de
vedere diferite, posibilitate de comparare a unor metode distincte
de rezolvare (după dificultate, după lungimea prezentării, după
capacitatea de generalizare), şi nu în ultimul rând, oferă o
excelentă şansă de verificare a corectitudinii rezultatelor
obţinute (în special în cazul problemelor la care se cere un
răspuns concret) şi implicit o creştere a încrederii în
utilizarea instrumentului matematic [3].

Bibliografie

1. Rus Ileana, Varna Doina, Metodica predării matematicii, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983;
2. Udrişte Constantin, Dogaru Oltin, Cojocaru Alexandru, Comentarii
matematice, Editura Politehnica, Bucureşti, 1995;
3. A. Catană, M. Săcuiu, O. Stănăşilă, Metodica predării
analizei matematice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983;

Considerații asupra procesului lui Iisus

Dorin Florentin Pena
Scoala Gimnaziala Draganesti Vlasca, Teleorman, Draganesti-Vlasca

Procesul lui Iisus Hristos este cel mai celebru proces din istoria
omenirii și cel mai amplu comentat de teologi, juriști ,filosofi
și oameni cărora le place să gândească.
Acest proces trebuie văzut din puncte de vedere diferite deoarece
dacă ne gândim la partea religioasă și la Iisus ca divinitate,
fiul lui Dumnezeu , trebuie să ne axăm pe ideea că așa trebuia
să se întâmple asta era destinul Mântuitorului. El trebuia să

moara, ândurand cele mai crunte suplicii, ca mai apoi prin
învierea sa, să ne ajute pe noi să ființăm în continuare ca
oameni și nu ca ființe ale nopții. În concluzie fiul lui
Dumnezeu trebuia să traiască si să moară ca un om ca apoi sa
reînvie ca un Dumnezeu.
Văzut din punctul de vedere că Iisus a fost un om, putem analiza
procesul acestuia din perspectiva procedurilor încălcate ale
vremii.
Procesul Mântuitorului are două aspecte: unul pe linie
religioasă, o judecată pentru presupusa vină de a se numi fiul
lui Dumnezeu, și unul pe linie politică, o judecată pentru culpa
inventată de a se fi substituit autorității romane.
Procedura de judecată era următoarea- procesul începea cu
martorii apărării, după care urma audierea a cel puțin doi
martori ai acuzării, care trebuiau să dea o mărturie clară și
întru totul identică, ținând mâna dreaptă pe capul
inculpatului. Inculpatul era considerat nevinovat până la
condamnarea sa finală, avea dreptul de a vorbi, de a aduce martori
și de a fi tratat cum se cuvine. Decizia se publica prin decret
scris.
În cazul condamnării la moarte, hotărârea finală se amâna cu
două zile și dacă această condamnare era validată, execuția
trebuia să aibă loc nu în aceeași zi, ci in ziua următoare.
Cum a fost încălcată procedura juridică a vremii:
• Arestarea și judecarea sa în timpul nopții deși trebuia
judecat ziua cu ușile deschise
• Neaudierea martorilor apărării
• Sentința dată noaptea și nu a doua zi
• Execuția în aceiași zi
• Participarea lui Ana la proces deși nu mai avea nici o funcție

publică
• Cercetarea inițial acasă la Ana
• Lipsa apărătorului lui Iisus
• Supliciile-Iisus a fost bătut și batjocorit de membrii
sinedriului
• Pedeapsa pentru blasfemie era uciderea cu pietre
Cu toate acestea evreii nu puteau aplica o pedeapsă cu moartea
deoarece se aflau sub stăpânire romană.
De aceea un rol important în încălcarea justiției îl are și
guvernatorul roman Pilat din Pont.
Motivul pe care îl invocă preotul Caiafa în fața lui Pilat este
unul mincinos: „pe Acesta L-am gasit răzvrătind neamul nostru
și împiedicând să dăm dajdie Cezarului și zicând că El este
Hristos, rege" (Luca 23, 2), deoarece Marele Sinedriu Îl condamnase
pe Hristos pentru blasfemie - Se numise pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.
Caiafa tebuia să se asigure ca Iisus e condamnat la moarte.
În ceea ce privește procedura romană aceasta este urmatoarea
-deschiderea unui proces în dreptul roman se facea pe baza unei
cereri scrise, în care se menționa numele inculpatului și
acuzația. Apoi era stabilită ziua procesului și momentul în care
erau audiați martorii.
Și în acest caz s-au încălcat procedurile totul
desfășurându-se rapid in aceiași zi.
Deși Pilat încearcă să fie corect și să nu-l condamne pe
nedrept nu rezistă presiunii.
Baza sistemului judiciar îl exonera pe Hristos de orice
răspundere de natură penală, motiv pentru care Pilat a decis să
nu şi asume cauza.
Guvernatorul roman al Iudeei nu i-a gasit nici o vină lui Iisus și
l-a declarat nevinovat, dar presiunea era prea mare și de aceea

încalcă principiul juridic de bază al dreptului roman "non bis in
idem" (același caz nu putea fi judecat de două ori) și intră din
nou în Pretoriu ca să-l interogheze pe Iisus.
Îl găsește nevinovat, dar ascultand de glasul mulțimii -
Răstignește-L, răstignește-L!, "luand apa și-a spălat mâinile
înaintea mulțimii zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului
Acestuia. Voi veți vedea. Iar tot poporul a răspuns și a zis:
Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri! Atunci
le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit și L-a dat să
fie răstignit" (Μatei. 27, 24-26).
Crucificarea, o pedeapsă eminamente romană, era aplicată numai
celor găsiţi vinovaţi de furt, trădare, viol sau batjocorirea
împăratului iar Iisus nu se făcea vinovat de aceste fapte.
Urmare a acestor neconcordanţe şi ilegalităţi, Iisus Hristos a
murit răstignit iar singura persoană care a reușit să vadă
nevinovăția lui și să o proclame a fost unul dintre cei doi
tâlhari răstigniți alături de Mântuitor.
Acesta se recunoaște vinovat și mărturisește că Iisus este
nevinovat, lucru pe care nici unul dintre apropiații săi nu l-au
facut, deși unii erau membri ai Sinedriului.
Ei bine problema cea mai mare nu sunt viciile de procedura ci
acceptarea sorții de catre Iisus.
Acesta nu se apară deloc si nu învinovățește pe nimeni, pur si
simplu acceptă să moară.
De aceea procesul lui Iisus nu trebuie analizat din punct de vedere
procedural , din punctul de vedere al omului ci trebuie analizat la
un nivel metafizic, la un nivel de percepție care transcede
realitatea vizuală, materială, palpabilă.
Iisus trebuia să moară pentru a se împlini ceea ce era scris de
Dumnezeu în toate proorocirile anterioare.

Repere bibliografice:
G. Rădulescu- Erori de procedură în procesul lui Iisus,
www.historia.ro

EXERCIȚIU FIZIC, MIJLOC DE ÎMBUNATĂȚIRE A CAPACITĂȚILOR MOTRICE

Manuel Preda
Scoala Gimnaziala Saulesti, Gorj, Saulesti

Exercițiul fizic, mijloc de îmbunătățire a
capacităților motrice


Prof. Preda Manuel Lucian
În activitățile motrice exercițiul fizic este mijlocul
prin care se realizează orice progres pe linia perfecționării
motricității generale și pe linia dezvoltării fizice. Trebuie
remarcat faptul că nu toate mișcările sau acțiunile motrice pot

fi considerate exerciții fizice.
Exercițiul fizic din activitățile motrice are
particularitatea că forma și conținutul său este în
concordanță cu esența activităților motrice și cu legitățile
acestora. De exemplu, alergarea este o acțiune destul de comună,
care poate deveni exercițiu când i se conferă reguli precise de
practicare, modalități raționale de execuție, o anumită dozare
a efortului etc.
Exercițiul fizic constituie o acțiune
diferită cu totul față de ce se utilizează ca repetare și
exersare în formarea deprinderilor intelectuale. Nici un subiect nu
va putea, doar prin comunicare verbală sau doar asistând la
altcineva care efectuează mișcarea respectivă, învăța o
mișcare sau perfecționa una deja învățată (Dragnea, A. ).
In sens etimologic, exercițiul (din latinescul exercere
– exercitare) presupune repetarea unei activități de mai multe
ori, până la câștigarea ușurinței sau „îndemânării” în
efectuarea unei mișcări. Se pot „exersa” și anumite funcții,
în sensul activării repetate a acestora, în scopul dezvoltării.
În acest sens, dictonul „funcția creează organul” devine
ilustrativ. Prin aceasta dorim să scoatem în evidență, pe de o
parte funcția didactică a exercițiului și pe de altă
parte,funcția sa organică.
Cu alte cuvinte, exercițiul fizic,
față de exercițiu în general, capătă valențe deosebit de
complexe: adaptative (în sens biologic), de dezvoltare, de
invățare intelectuală, etc
Așa cum evidențiază și I. Cerghit, exercițiul nu se reduce
numai la formarea deprinderilor (motrice, n.n.), a unor moduri de
acțiune bine consolidate, ci contribuie și la realizarea altor

sarcini pe care noi le concepem astfel:
a) înțelegerea rațiunii efectuării într-o anumită
structură, a actelor și acțiunilor motrice;
b) înțelegerea respectării regulilor de execuție
stabilite;
c) dezvoltarea capacității (operațiilor mentale) de
asociere imaginativă a diferitelor secvențe de mișcare
(favorizarea transferului);
Exercițiile fizice reprezintă acțiuni motrice care angajează
elevul într-un comportament motric pentru a ajunge la un anumit
scop.
Educația fizică modernă însă, își propune astăzi
mult mai mult decât acest deziderat. Exercițiul fizic, deși în
numeroase cazuri se efectuează stereotip, acesta nu trebuie
înțeles ca un mecanism rigid ci, dimpotrivă, subiectul are
posibilitatea aplicării lui în variante învățate sau efectuate
ca reactți adaptative la anumite situații externe sau
interne.
Din cele prezentate este evident ca exercițiul fizic
depășește sfera a ceea ce pedagogia prezintă drept „metoda
exercițiului”. El nu presupune numai repetarea sistematică, ci
și posibilitatea de a construi, de a asambla pe baza mișcărilor
învățate, o conduită motrică proprie subiectului care a
asimilat un material, pe care apoi îl exteriorizează sub forma
comportamentului motric.
Exercițiile sau mijloacele din educație fizică permit acumularea
variată de experiențe de mișcare din care rezultă învățarea
deprinderilor motrice.
Corecta selecționare, programare, predare reprezintă
calea sigură pentru dezvoltarea motrică, cognitivă, afectivă,

creșterea posibilităților de opțiune și premisele unor
parcursuri individuale și de grup în învațare.
Exercițiul fizic are un rol determinant în realizarea progresului
pe linia perfecționării motrice și a dezvoltării fizice. El este
o acțiune diferită de tot ceea ce înseamnă repetare și exersare
în formarea intelectuală, este un miloc de bază, o intenție
deliberat cocepută, un act motric, repetat conștient în vederea
îndeplinirii obiectivelor educației fizice și sportului. Nu
există o limitare a exercițiului fizic în formarea deprinderilor
motrice, el contribuie la realizarea de noi sarcini și concepte,
indiferent de domeniul in care se aplică, fiind un instrument să
ușureze raționamentul în:
- înțelegerea structurală a
actelor și actiunilor motrice;
-respectareaordiniiexecuțieiunoroperațiiînînvațare,consolidare,perfecționare;
- repetarea unor execuții (aproape duse la automatism)pentru a
evita uitarea.
Prin evitarea stereotipiei, îndepărtăm posibilitatea ca
subiecții sa devină ,, roboței,,, declanșăm conștientizarea
și necesitatea practicării exercițiului fizic.
Numeroasele criterii de clasificare a exercițiilor fizice
ar putea crea imaginea unei structurări dezordonate a mișcărilor
utilizate ca exerciții fizice. Acest fenomen se datorează în
primul rând multitudinii și varietății obiectivelor realizate
prin activitățile motrice și pe de altă parte, numărului foarte
mare de mijloace existente, dinamica lor fiind în plin proces de
desfășurare.
În final, apreciem că diversitatea lor este în consens
cu diversitatea acțiunilor umane, în general, clasificate la
rândul lor după mai multe criterii.

BIBLIOGRAFIE
1. BOMPA, T. (2001). Dezvoltarea calităţilor biomotrice,Editura
Ex Pont, București
2. CERGHIT, I. (1997). Metode de învățământ.Editura Didactică
şi Pedagogică R.A. Bucureşti
3. CURRICULUM NAŢIONAL – Programa de educaţie fizică pentru
clasele V-VIII
4 . DRAGNEA, A, BOTA, A.(1999) – Teoria activităţilor motrice,
Editura Didactic şi Pedagogică RA, Bucureşti
5. DRAGNEA, A, BOTA, A., (1999) – Teoria activităţilor motrice,
Editura Didactică şi Pedagogică R.A. Bucureşti

Importanța parteneriatului școală- familie în vederea organizării unei serbări școlare de succes

Corina Mesarosiu
Scoala Gimnaziala Poplaca, Sibiu, Poplaca

IMPORTANȚA ACTIVITĂȚII EDUCATIVE REALIZATE ÎN PARTENERIAT CU
PĂRINȚII

Parteneriatul cu părinții reprezintă o variabilă de o
importanță deosebită în realizarea dezideratelor educaționale.
Acest parteneriat îmbracă forme diverse , începând de la
ședințele cu părinții, comitetul de părinți, lectoratele cu

părinții sau implicarea acestora în susținerea unor serbări
școlare reușite.
Părinții care se implică în activitatea școlară sau
extrașcolară a instituției de învățământ unde sunt
încadrați copiii acestora, joacă un rol deosebit în derularea
unor activități complexe, oferind un model generațiilor
următoare.
Deși sfera parteneriatului școală-părinți îmbracă o
gamă largă de activități, ne vom opri în rândurile ce urmează
la a surprinde un aspect practic, și anume implicarea părinților
în derularea serbării de Crăciun. Sărbătorile de iarnă sunt
într-adevăr spectaculoase în zona pe care o vom supune atenției,
și anume MĂRGINIMEA SIBIULUI, deoarece sunt impregnate de
tradiții locale. Aceste manifestări ale spiritului rural autentic
farmecă în fiecare an. Serbările școlare organizate în această
perioadă reprezintă mișcări artistice de o deosebită valoare
și autenticitate, reprezentând reluarea unor obiceiuri, pe fondul
muzicii și al dansului.
Aceste serbări școlare implică întreaga comunitate,
neputând fi realizate fără o colaborare fructuoasă
dascăl-părinte. Dacă sarcina primului este de a concepe un
program , cea de-a doua categorie trebuie să se implice în
procurarea costumelor, de obicei costume populare, respectiv portul
românesc specific zonei: cămașă albă de bumbac, șerparul
(cureaua lată de la brâu), pieptarul, pantalonii
(‘cioarecii’), flanelă cu mâneci- pentru băieți, cămașă
albă, fustă încrețită, șorțuri, năframă-pentru fete.
Dacă vorbim de costume tradiționale, trebuie să recunoaștem
meritul părinților în întreținerea acestora, în procurarea
unor ținute noi, mai ales că realitatea tristă a zilelor noastre

surprinde o mai mică importanță acordată acestor aspecte. Nu
este cazul comunității noastre care acordă încă o importanță
covârșitoare acestor ținute tradiționale, conștienți poate de
impactul acestor spectacole. Costumul tradițional trebuie păstrat
în condiții optime (fără umiditate), spălat manual și fără
agenți chimici distrugători, călcat cu atenție. Deși de multe
ori elevii și dascălii adună toate aplauzele nu trebuie să
uităm că în spatele acestor reușite stau părinții, agenții
din umbră , fără a căror implicare un astfel de eveniment nu ar
reuși.

Piesa cea mai spectaculoasă a ținutei bărbătești este
pălăria cu peană. Aceasta este de culoare neagră, prinsă sub
bărbie cu o curelușă de aceeași culoare (uneori această
curelușă este împodobită cu câteva ținte din metal sau alte
accesorii).Pe partea dreaptă este prinsă peana , elementul cel mai
admirat.Aceasta este confecționată din pene de păun, prinsă la
partea lor inferioară pe un carton sau un postav tare, peste care
se coase circular zeci de mărgeluțe multicolore ce dau o
strălucire aparte întregii costumații. Pălăria cu peană se
transmite de la o generație la alta și se refac sau se
completează numai dacă pe parcursul anilor s-au deteriorat.


Alte accesorii specifice , deosebit de frumoase, sunt acele
‚jambiere’ ce împodobesc picioarele între glezne și până
sub genunchi.Acestea se compun din două piese din material textil
pe care sunt cusute srâns podoabele. Piesa din față este
împodobită cu zeci de ciucuri multicolori, iar marginea din
exteriorul piciorului este garnisită cu 10-12 perechi de

zdrăngănele sferice din alamă, care produc un zgomot specific.
Acestea, păstrate și transmise de la o generație la alta sunt
confecționate artizanal din tablă subțire de alamă, iar în
interior le-au fost introduse câte o pietricică, care prin
mișcarea picioarelor scoate un sunet deosebit de plăcut.
Tot din interiorul familiei elevii învață anumite texte
(strigături locale) capabile să condimenteze serbările școlare
tradiționale ce pun accent pe jocuri populare :

O altfel de abordare a cercului pedagogic

MARIANA MASGRAS
Liceul Tehnologic Nr. 1, Corod, Galati, Corod

O altfel de abordare a Cercului Pedagogic
“Prezentarea informațiilor într-o abordare practică”,
“Schimb de păreri, opinii în mod real”,“Legătură directă
cu lumea afacerilor”,“O activitate didactică suplă, concisă,
punctuală, cu esențe de metodologie didactică, instructivă,
folositoare pentru cei ce au avut prilejul să participe și să
își dezvolte cunoștințele”,“S-a demonstrat încă o dată
că teoria trebuie îmbinată cu practica, utilul cu plăcutul”,

“Activitate foarte bine proiectată, organizată și
desfășurată!!”,“O surpriză mai mult decât plăcută. A fost
ceva neașteptat de frumos și interesant!”, “Sunt profund
emoționat pentru tot ce am văzut! De neuitat!” ...sunt doar
câteva dintre impresiile culese de la participanții cercului
pedagogic - discipline tehnice - zona Tecuci, ce s-a desfășurat
în ziua de sâmbătă, 17 noiembrie 2018, având ca temă
“Integrarea optimă a teoriei cu laboratorul tehnologic și cu
instruirea practică, în scopul atingerii la un grad cât mai
înalt a competențelor profesionale prevăzute în standardele de
pregătire profesională. Modalități de optimizare a
competențelor prin proiecte educaționale în învățământul
profesional și tehnic”.
Cercul a avut drept coordonatori: prof. Lavinia Capmare -
responsabil cerc, de la Liceul Tehnologic Elena Caragiani Tecuci,
prof. Corina Tatu și Aura Moza - inspectori de specialitate
discipline tehnice în învățământul profesional și tehnic, ISJ
Galați.
Organizatorul activităților cercului a fost Liceul Tehnologic Nr.
1 din localitatea Corod, jud. Galați reprezentat prin director
Adriana Masgras, director adjunct Mariana Masgras și profesorii
Ghinea Victor, Buhnilă Zonia și Stegaru Iuliana.
Perfecționarea cadrelor didactice participante la acest cerc s-a
concretizat în întocmirea unui referat cu tema enunțată mai sus
și o excursie de studiu practic-aplicativă pentru formarea
noastră privind aplicarea acestei teme de integrare optimă a
cunoștințelor teoretice cu cele de laborator și de instruire
practică. Această excursie a avut ca itinerar județul Vrancea,
“Țara viei și vinului” cu vizitarea Companiei Vincon Vrancea
(Odobești) - “Beciul Domnesc” și Domeniile Panciu, com.

Țifești, jud. Vrancea.
Crama Beciul Domnesc se află în localitatea Odobeşti, judeţul
Vrancea, la doar 14 km de orașul Focșani unde am fost
întâmpinați de dl ing. Bușilă Constantin, responsabilul acestei
crame.
Din descrierea făcută, dl inginer ne-a povestit că această
cramă a fost construită în secolul XIV în timpul domniei lui
Ştefan cel Mare. Aceasta fost apoi renovată și consolidată
între anii 1834-1849 cu piatră poroasă adusă de pe Milcov.
Deasupra intrării în cramă se poate vedea și acum o piatră
inscripționată cu litere chirilice, alături de emblema Moldovei,
capul de bour și steaguri, simboluri care atestă vechimea cramei.
Acest monument este unul dintre cele mai vechi edificii de acest gen
și cu această destinație din România.
Beciul Domnesc a fost inclus și pe Lista Monumentelor Istorice ale
României și în Registrul Național al Patrimoniului Turistic din
România.
Începând cu anul 1944, această cramă, aflată în stadiul de
ruină, a devenit activă în cadrul companiei denumită în
prezent Vincon Vrancea, o vinotecă profesională ce adăpostește o
parte din tezaurul vinurilor românești. Aici sunt păstrate
vinuri ce aparțin moștenirii culturale a românilor. Cele mai
vechi vinuri datează din anul 1949, care, deși s-au învechit sub
atenta oblăduire a timpului și a membrilor echipei Vincon, nu au
devenit vinuri «bătrâne», ci vinuri «de colecție».
Beciul Domnesc are formă de “cruce” iar accesul se face pe o
ușă masivă de lemn în care sunt dăltuite simboluri ce amintesc
de semnificația culturală și spirituală a cramei.
Pe scările din piatră, am coborât în hrubele unde ne-au
întâmpinat bolțile semicirculare întărite și consolidate cu

arce și dublouri din cărămidă din cinci în cinci metri. Crama
este ventilată natural, prin gurile de aerisire cu care a fost
prevăzută încă de la înființarea acesteia. Deși crama este
amplasată în plină regiune seismică, aceasta nu a fost distrusă
de niciun cutremur de-a lungul celor 5 secole de existență.
Ascultând istoria cramei Beciului Domnesc, a vinurilor, a
locurilor și oamenilor locului, demonstrațiile făcute privind
învechirea vinurilor, dialogul viu, real, între participanți și
specialist, toate acestea au făcut să simțim că devenim și noi
o picătură din istorie, din miracolul care a contribuit la
înnobilarea acestor vinuri.
Nu departe de Odobești, în mijlocul viilor din nordul județului
Vrancea, se zărește Dealul Sârbilor din com. Țifești care
formează Domeniile Panciu. Aici am fost așteptați de dl inginer
Eugen Odainîi, Product Manager.
Odată cu deschiderea porților mari ale domeniului, s-au deschis
și primele pagini ale acestei companii, parcă desprinse dintr-un
basm. De o parte și de alta a drumului asfaltat, am fost plăcut
surprinși de “merele de aur”, neculese încă, acoperite de
proaspăta zăpada a lui brumar.
Ajunși la destinatie, dl inginer ne-a comunicat despre istoricul
acestei companii viti-vinicole, după care ne-a poftit “în
casă”, în complexul de producere a vinurilor și spumantelor
unde ni s-a demonstrat procesul tehnologic de obținere a acestora
în toate etapele lor, demonstrație ce s-a desfășurat într-un
permanent și interesant dialog cu participanții cercului.
Un lucru, foarte important de remarcat, este că Domeniile Panciu
se bucură de recunoasterea națională și internaționala a
produselor sale. Societatea este considerată un producător de top
al vinurilor românești prin calitatea excepțională a vinurilor

selectate, prin aroma și aciditatea specifică vinurilor din zona
Vrancei. Mărturie la cele spuse sunt zecile de medalii, diplome și
trofee frumos prezentate, obținute la concursuri naționale si
internaționale.
Dar excursia nu s-a terminat! După această demonstrație, a urmat
o alta, de o înaltă ținută profesională, o temă ce a meritat
toată atenția noastră, lecția de degustare a vinurilor sau
“arta și știința aprecierii vinului”, coordonată de dl
Odainîi, fost lector universitar, în colaborare cu noi,
participantii la cerc. Totul era pregătit dinainte, cu
minuțiozitate, până în cele mai mici detalii: încăperea
luminată neutru cu o temperatură corectă pentru degustare de
16-18°C, paharele de forme speciale, vinurile și gustările
asociate, totul într-un decor elegant, rafinat și de bun gust.
Pentru a ne bucura de o degustare corectă a trebuit să respectăm
toate regulile care au fost precizate și demonstrate de dl
inginer și, binențeles, aplicate de noi sub directa lui
îndrumare. Au urmat apoi discuțiile și mulțumirile.
Emoționant, relaxant, educativ și instructiv! De neuitat! Cuvinte
simple ce definesc această activitate abordată altfel.
Reușita acestei activități s-a datorat și unei bune colaborări
cu dl director Costandache Ticu de la Direcția pentru Agricultura
Județeană Vrancea și cu dl Neață Costică, fost director al DAJ
Vrancea, care ne-a și însoțit pe tot itinerarul excursiei și
care a facilitat colaborarea cu producătorii din domeniul
viti-vinicol din județul Vrancea.

Prof. Mariana MASGRAS, director adj., Liceul Tehnologic Nr. 1, Corod

Crearea şi promovarea unei imagini instituţionale pozitive în comunitate

BARBU SANDA
Liceul Pedagogic Tulcea, Tulcea, Tulcea

Datorită complexităţii sistemului educațional, orientat ȋn mod
sistematic spre formarea și dezvoltarea ȋnsușirilor intelectuale,
morale şi fizice ale tinerilor, promovarea imaginii școlii
implică o activitate/ un sistem de activități intense orientate
spre satisfacerea cerințelor consumatorilor actuali și
potențiali.
Ȋntr-o școală, promovarea modelelor de bune practici, mai ales
în cazul cadrelor didactice, aduce un plus de notorietate,
unității respective. Cadrele didactice vor fi mult mai stimulate

și mai receptive ȋn adoptarea unor metode și procedee didactice
noi, de actualitate, axate pe nevoile actuale ale elevilor.
Promovarea ȋn domeniul educational necesită din partea cadrelor
didactice dăruire, perseverență, consecvență, cinste, dragoste
pentru elevi.
Promovarea imaginii școlii trebuie să țină cont de calitatea
actului educațional, de investigațiile făcute ȋn asigurarea unor
bune condiții de desfășurare a activității, de calitatea
profesorilor care susțin educația.
Serviciile educaționale, activități prestate ȋn beneficiul
consumatorilor de educație (cursuri, seminarii, conferințe,
sesiuni de comunicări, spectacole, activități culturale ȋn
biblioteci, activități extrașcolare, etc.), cu sau fără
participarea lor directă, cu scopul de a le ȋmplini anumite nevoi
și a le produce satisfacții intelectuale, odată evaluate vor
determina o afluență mai mică sau mai mare de elevi.
Parteneriatele şcoală-familie-comunitate ajută profesorii ȋn
munca lor, perfecționează abilitățile școlare ale elevilor,
ȋmbunătățesc şi dezvoltă abilitățile educaționale ale
părinților şi conectează familia cu membrii școlii și ai
comunității. Motivul principal pentru crearea unor astfel de
parteneriate este dorința de a ajuta elevii să aibă succes la
școală și mai târziu, ȋn viață.
Ȋn calitate de ofertant, școala trebuie să țină relații
strânse cu publicul, cu exponenții colectivității umane și
consumatorii potențiali. Organismele publice, organizațiile
neguverna-mentale, mediile de informare ȋn masă reprezintă un
partener privilegiat al serviciilor educaționale.
Ȋn activităţile de promovare a imaginii școlii ar trebui să fie
incluse și dovezile unor reușite integrări sociale ale copiilor

cu CES.
Succesul sau insuccesul unei campanii de promovare imaginii școlii
depinde ȋn mare măsură de creativitatea temei. Trebuie să se
răspundă la ȋntrebarea „Care este cea mai potrivită modalitate
pentru a atrage atenția publicului?”. Prin creativitate, prin
folosirea de cuvinte și simboluri ȋntr-o abordare originală, se
obțin efectele dorite.
Un rol important ȋl au și târgurile educaționale organizate de
instituțiile de ȋnvățământ, precum ,,Ziua porților
deschise”. Organizarea judicioasă a acestora poate să se soldeze
cu succes ȋn ceea ce privește ȋnscrierea mai multor elevi la o
formă sau alta de educație. Târgul educațional trebuie să ofere
celor interesați multe informații dintr-un domeniu sau altul, prin
panouri, fotografii, grafice, pliante, ghiduri, etc.
Promovarea imaginii şcolii se mai poate face și cu prilejul unor
sărbători, a unor manifestări cultural-artistice, aniversări,
etc. Ȋn acest caz se tipăresc programe, pliante, ghiduri, ȋn care
se poate explica oferta educațională.
Ȋnainte de a planifica o campanie de promovare a imaginii școlii
trebuie să ai o descriere clară a publicului. Ȋn consecință,
trebuie selectată media potrivită pentru transimterea unui anumit
mesaj. Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Tulcea a conștientizat
importanța asigurării transparenței şi a fost creată astfel
pagina WEB: http://www.licioncreangatl.ro, care este reactualizată
periodic şi pagina de facebook.
Adevărata valoare a unei școli se stabilește la sfârșitul
perioadei de școlarizare, ȋn funcție de rezultatele și
performanțele de care sunt capabili absolvenții școlii
respective. Prestigiul Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Tulcea
s-a clădit în timp prin multă muncă, dăruire, onestitate şi

dragoste față de copii a generaţiilor de cadre didactice. Astfel,
ȋn opinia publică suntem cunoscuți ca o școală „bună”, ȋn
care elevii dobândesc cunoștințe temeinice care ȋi situează pe
primele locuri la olimpiadele școlare, la evaluările naționale,
la admiterea ȋn liceu, la examenul de bacalaureat, la competițiile
sportive - având clase cu acest profil.
Excursiile tematice fixează cunoștințele pe care elevii le
dobândesc, la clasă, serbările cultivă ȋnclinațiile artistice,
dorința de a ȋnvinge timiditatea şi stimulează independenţa ȋn
acțiune iar competiţiile sportive cultivă spiritul de echipă şi
fair playul.
Studiile arată că dascălii buni dintr-o școală au de regulă
și flerul marketingului, pentru că ei fac marketing ȋn orice
moment al muncii lor. Ca buni educatori identifică și anticipă
nevoile elevilor și încearcă să satisfică aceste nevoi ȋntr-o
manieră ,,profitabilă” trecând prin cunoștințele și
abilitățile din clasă și din afara ei. Promovarea marketingului
ȋn domeniul educației necesită din partea managerului dăruire,
perseverență, consecvență, dragoste pentru elevi.
În concluzie, școala, ȋn calitate de ofertantă, trebuie să
producă și să ofere pieței ceea ce se cere efectiv, şi să-și
orienteze activitatea ȋn funcție de așteptările
consumatorilor.

Rolul personalității copilului în procesul de învățământ

Brindusa Elena Jurovschi
Scoala Gimnaziala Satu Mare, Suceava, Satu Mare

ȘCOALA GIMNAZIALĂ SATU MARE, SUCEAVA
Prof. înv. primar: Jurovschi Brîndușa Elena

Rolul personalității copilului în procesul de învățământ

,,Școala n-ar trebui să fie o magazie de cunoștințe
străine, ci ar trebui să fie orientată spre dezvoltarea
calităților personalității, adică spre un învățământ
educativ.”
(Mihai Eminescu- ,,Timpul”, 12 iulie 1880)
Din momentul în care ne naștem, și poate chiar dinainte,
începem să primim informații despre lumea înconjurătoare și
să învățăm lucruri noi.
Fiecare dintre noi are felul său propriu de a învăța.
Începând de la vârste mici, copiilor le plac lucruri diferite:
preferă o anumită jucărie sau un anumit joc, sunt atrași de
anumiți oameni, își exprimă diferit emoțiile și sentimentele.
Crescând, copiii aceleiași familii devin, fiecare, indivizi mici,
cu personalități diferite. Aceste diferențe se manifestă cel mai
clar în felul în care copiii acumulează informații despre lumea
din jur.
În primii ani de școală libertatea copilului de a alege
este destul de limitată, dar, odată cu gimnaziul, tendințele lui
naturale ies la iveală și încep să-i influențeze opțiunile.
Modul în care absorbim informația și învățăm depinde în
mare măsură de tipul nostru psihologic; mai mult, asimilăm doar
informațiile accesibile tipului nostru psihologic.
Extravertiții vorbesc, de obicei, despre lucrurile pe care le
învață, ceea ce le permite să-și confirme ce au înțeles. În
general, nu e greu de aflat ce știu copiii, căci ei se destăinuie
tuturor. Lucrurile sunt mai complicate în cazul introvertiților,
care continuă să asimileze informația, fără să vorbească
neapărat despre ea. La rândul lor, copiii pot să nu dezvăluie
ceea ce știu. Dacă judecăm copiii după comportamentul lor
exterior, extravertiții par mai rapizi și mai inteligenți, ceea

ce nu e întotdeauna adevărat.
Senzorialii și intuitivii au moduri diferite de a absorbi
informația: în vreme ce senzorialii preiau ca atare datele
existente, intuitivii le corelează structural cu alte cunoștințe.
Intuitivii trebuie să știe mai întâi teoria ca să înțeleagă
cum se folosește un lucru. Cea mai pronunțată diferență în
modul de a absorbi și a procesa infomația decurge din
predispoziția senzorială sau intuitivă.
Reflexivii, mai ales cei intuitivi, vor ca informația să le
fie prezentată logic și obiectiv. Sunt mai puțin dispuși să
învețe lucruri care reflectă puncte de vedere subiective.
Copiilor de acest tip trebuie să li se dea un motiv întemeiat ca
să facă un lucru, altfel nu vor să coopereze. Afectivii, în
schimb, nu au nevoie de motive raționale. Ca elevi, își fac
temele ca să îi mulțumească pe profesori, dar se pot lăsa ușor
de învățătură dacă lipsa de armonie din clasă îi
descurajează.
Judicativii se simt în largul lor dacă profesorul le indică
dinainte ce să învețe. Vor să știe la ce trebuie să se
aștepte și sunt derutați de profesorii perceptivi, care schimbă
tot timpul câte ceva. Perceptivii, în schimb, preferă să nu
știe nimic dinainte și să absoarbă informația așa cum li se
oferă. Dacă profesorul le descrie în detaliu lecția sau cursul
următor, își pierd orice interes. Cei mai mulți perceptivi
trebuie ajutați să-și organizeze materialul atunci când se
pregătesc pentru o lucrare.
Înțelegem mai ușor cum învață copiii dacă ne
concentrăm atenția asupra temperamentului lor. Școala are o
contribuție esențială în procesul de învățare, dar copilul
asimilează informații din întregul univers ce-l înconjoară.

Profesorii îi simpatizează întotdeauna pe copiii intuitivi-
afectivi, căci se simt inspirați în prezența lor. Intuitiv-
afectivii sunt fericiți când îi pot mulțumi pe ceilalți, fie ei
profesori sau colegi. Se simt răspunzători de atmosfera din clasă
chiar la vârste mici, încearcă să aibă grijă de toți și sunt
sensibili la sentimentele lor. Relațiile pe care le stabilesc acum
sunt foarte importante pentru ei. La fel de important este să se
înțeleagă pe sine și pe cei din jur. Sentimentali și
idealiști, acești copii pot suferi mari dezamăgiri când
realitatea nu este pe măsura așteptărilor lor. Le place să
învețe și pun preț pe cunoaștere, atribuindu-i rostul de a lega
orice de orice în chip semnificativ. Dacă profesorii le dau însă
prea puțină atenție, învățătura devine pentru ei o povară.
Vor să placă tuturor, dar au nevoie de încrederea profesorilor.
Adoră discuțiile la care contribuie toată clasa și detestă
certurile și conflictele de orice fel. Învață repede să
descifreze alfabetul și să citească. Se exprimă cu ușurință
și folosesc adesea cuvinte complicate pentru vârsta lor. Devin, de
obicei, cititori pasionați și învață nenumărate lucruri din
cărți. La vârste mai mari începe să le placă literatura, în
care se implică personal, având reacții emoționale. Nu le este
ușor să privească lucrurile cu obiectivitate.
Copiii intuitivi- reflexivi sunt însetați de cunoaștere de
la vârste fragede. Pun mare preț pe inteligență și își
respectă profesorii numai dacă îi socotesc competenți. Când îi
interesează ceva, fac explorări pe cont propriu și adesea
acumulează o cantitate impresionantă de cunoștințe. Asimilează
informația într-un mod abstract și le place brainstorming-ul. De
obicei, sunt elevi străluciți. Sunt atrași de tot ce decurge
logic și rațional și se comportă ca niște mici oameni de

știință. Ajung adesea să se cufunde într-o activitate de tip
științific ce presupune documentare și coroborarea datelor.
Relațiile lor cu profesorii riscă să devină uneori destul de
tensionate, căci intuitiv- reflexivii nu sunt prea cooperanți în
clasă; pot părea chiar asociali și lipsiți de cuviință. Când
li se oferă informații izolate sunt nemulțumiți, pentru că vor
să înțeleagă ce se ascunde în spatele acestor lucruri și cu ce
anume se corelează. Unii dintre ei, mai ales introvertiții, par
ciudați, căci refuză de obicei să se joace și să comunice cu
ceilalți copii. Sunt independenți și își urmează calea
proprie, neinfluențată de părinți sau profesori. Sunt ingenioși
și au idei fundamentate logic. Ordonarea și sistematizarea
lucrurilor nu reprezintă deloc o problemă pentru acești copii.
Copiii senzoriali- judicativi simt mai curând nevoia să
mânuiască lucruri, decât să dețină teorii. Asimilează
informațiile prin intermediul celor cinci simțuri și acumulează
cunoștințele progresiv, în mod linear, ajutați fiind de
siguranța și confortul mediului în care învață. De obicei, nu
fac descoperiri pe cont propriu. Răspund cu ușurință la
întrebările care vizează fapte concrete, căci pe acestea le
rețin în primul rând. Preferă să li se spună ce să facăși
cum trebuie să facă și au nevoie de lecții predate într-o
manieră sistematică. Metodele indirecte de predare și proiectele
individuale nu le convin pentru că presupun o creativitate și o
inventivitate pe care, de obicei, nu le au.
Profesorii se bazează în mare măsură pe copiii senzoriali-
judicativi, datorită conștiinciozității cu care aceștia își
îndeplinesc orice sarcină. Se adaptează cu ușurință la viața
școlară de la vârste foarte mici, se simt foarte solidari cu
clasa din care fac parte, iar structura și rutina școlară îi

încântă. Se străduiesc de la vârste mici să dea dovadă de
bună creștere și să le facă servicii celorlalți.
Copiii senzoriali- perceptivi sunt similari celor senzoriali-
judicativi în privința nevoii lor de a învăța mai degrabă
acționând asupra lucrurilor, decât scriind sau vorbind despre
ele. La școală trebuie să li se permită o anume mobilitate și
libertate, învață din imagini și din filme și le place să
deseneze, descoperă lumea punând întrebări celor din jur. Sunt
foarte încântați când pot să învețe prin intermediul
jocurilor, în timpul lecțiilor trebuie neapărat să facă ceva-
teoria și lecturile sunt prea abstracte pentru ei. Sunt atrași de
aspectul concret, vizibil al lucrurilor, le plac distracțiile și
societatea. Simt nevoia să-și folosească la maximum cele cinci
simțuri: văzul, auzul, mirosul, pipăitul și învață spontan de
la viața din jur. Cei mai buni stimulenți pentru ei sunt
competițiile, riscul, evenimentele practice și excelează când
primesc însărcinări practice. Atunci când lecțiile devin prea
teoretice, senzorial- perceptivii își pierd interesul pentru
școală, nu mai cooperează și pot manifesta tulburări de
comportament. Dar când li se permite să fie activi și mobili în
timp ce învață, se descurcă foarte bine. Copilul senzorial-
perceptiv are nevoie de lecții care să depășească teoria,
bazate pe activități interactive, pentru a-și dovedi utilitatea
practică și influența concretă asupra lumii.
Activitatea școlară implică o puternică angajare a
personalității în viața social- culturală, care se manifestă
prin trebuințe și interese noi, centrate pe procesele de
transmitere de cunoștințe. Personalitatea nu se impune prin crize
de negativism sau opoziție agresivă, ca în perioadele anterioare,
ci are loc înțelegerea rolului afirmării de sine prin amprenta

activității școlare bune. În general, în această perioadă,
personalitatea trece printr-o etapă expausivă bună. Dezvoltarea
nu a ajuns la capăt, în schimb, forțele fizice și psihice încep
să se exprime și să provoace copilului o autodezvăluire a
posibilităților, care îl mulțumește și îi creează
conștiința unei mari independențe. Este perioada celor mai bune
prietenii, a cooperării și a întrajutorării. Modul de
desfășurare și organizare a orelor poate duce la formarea unor
trăsături pozitive de caracter, cum sunt: încrederea,
corectitudinea, simțul responsabilității, respectul față de
sine și față de ceilalți, onestitatea, îndrăzneala,
promptitudinea, simțul datoriei.
Cunoașterea particularităților psihice ale micului școlar
constituie baza succesului în activitatea instructiv- educativă.
Profesorul nu trebuie să fie doar cel ce transmite cunoștințe, ci
trebuie să se apropie de sufletele elevilor și să le valorifice
orice resursă intelectuală. Îmbinând măiestria pedagogică cu
dragostea față de copii, va putea crea o atmosferă moral-
psihologică favorabilă, în care activitatea de învățare să
decurgă rodnic, la nivelul capacităților maxime de însușire ale
elevilor.

Bibliografie:
• Littauer, Florence- ,,Personalitate plus”, Business Tech
International, București, 2009;
• Hedges, Patricia- ,,Personalitate și temperament”, Ed.
Humanitas, București, 2007

Creșterea calității educației prin proiecte europene Erasmus+

Lenuta Deleanu
Scoala Profesionala Pugari, Iasi, Plugari

În cadrul proiectului pe componenta formare profesională VET –
”Experiența europeană – o șansă pentru tinerii din
agricultură”, 14 elevi de clasa a XI au beneficiat de 3
saptămâni de stagiu în Portugalia in perioada 5-23 martie 2018,
în ferme vegetale de cultivarea plantelor furajere sau sere de
producere a legumelor la agenți economici precum Horticilha,
Primohorta si Bertolino Lopes din zona Montijo,Portugalia.

Alți 15 elevi de
clasa a X-a au desfășurat 3 săptămâni de stagiu de practică
în perioada 28.05.2018-15.06.2018. Aceștia au fost repartizați,
prin intermediul organizației intermediare Associação para a
Formação Profissional e Desenvolvimento do Montijo, la agenți
economici din zonă, precum Sociedade Agricola de Rio Frio,
Valorgado, Quinta dos Barreiros și Gilberto Filipe, unde au
efectuat 90 de ore de pregătire practică în ferme de creștere a
animalelor.
Rezultate asteptate/dobândite:
-29 de documente de mobilitate Europass Mobility
-29 certificate de participare
-29 de elevi cu competente lingvistice imbunătățite
-29 de elevi ce au beneficiat de pregătire lingivistică pe
platform OLS
-29 de elevi cu șanse de integrare pe piața europeană a muncii
Valoarea proiectului desfășurat pe parcursul celor 12 luni a fost
de 72.212 euro
Pe component Educație școlară, a fost desfășurat proiectul :
”Un mediu școlar pozitiv- o soluție pentru diminuarea eșecului
și abandonului școlar”
În care un grup de 12 cadre didactice din cele 2 școli ale comunei
au participat la două fluxuri de formare:
-in perioada 9-14 martie 2018 in Roma-Italia la cursul Non-formal
education at school. Methods and tools to empower students
motivation and learning propus de Enjoy Italy.
- în perioada 23-28 aprilie 2018, la cursul de formare intitulat
Stimulating Creativity and Innovation in the Classroom/Mobile
devices in Education, propus de CREF – Centro de Recursos
Educativos e Formação, din Sesimbra, Portugalia.

Cadrele didactice au vizitat școli din țările respective , unde
s-au observat diferite momente de lecție la clase de
învățământ primar, respectiv secundar, utilizarea unor metode
moderne de predare-învățare, cu accent pe stimularea
creativității elevilor.
Pe parcursul stagiilor de formare s-a lucrat în echipe mixte de
cadre didactice din țările participante la curs, fiecare
prezentând metodele de predare utilizate folosind noile aplicații
oferite de internet, sau descoperind noi metode ce au drept scop
stimularea creativității și inovației în clasă.
Aceste experiențe europene înseamnă foarte mult pentru elevii și
cadrele didactice din cadrul Școlii Profesionale Plugari,
înseamnă schimb de experiență, conexiuni cu profesori din Europa
și se traduc, în același timp, prin modernizarea procesului de
predare-învățare-evaluare, contribuind covârșitor la creșterea
calității educației pe care o oferim copiilor din comună.
Rezultate asteptate/atinse
-12 documente de mobilitate Europass Mobility
-12 certificate de participare
-12 cadre didactice cu competente imbunatatite de
predare-invătare-evaluare
-12 cadre didactice cu aptitudini, atitudini si competente
imbunatatite de a realiza lectii atractive pentru elevi.
- 12 cadre cu posibilitati de comunicare in limba engleza
imbunatatite.
-12 cadre didactice capabile sa ofere un feedback pozitiv elevilor.
-imbunatatirea competentelor echipei de management pentru depunerea
de noi proiecte.
Valoarea proiectului desfășurat a fost de 26.550 euro

Nr. 51/2018

La acest număr au contribuit:
● Ispir Iuliana-Florentina
● Eniko Kis
● Angelica Silvia Necşuţă
● MARIA CHEREJI
● Nicoleta Stanciu
● BARBU SANDA
● Aurora Mironescu
● Dorin Florentin Pena
● Manuel Preda
● Corina Mesarosiu
● MARIANA MASGRAS
● Brindusa Elena Jurovschi
● Lenuta Deleanu

ISSN: 2393 – 0810