Nr. 55/2019

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ preşcolar

● ”Modalități de exprimare prin mișcare”, alina balog

● Dezvoltarea abilităților socio-emoționale la vârsta preșcolară, IOANA MARIA CSATARI

Învăţământ primar

● Importanța serbărilor școlare în ciclul primar, Gina-Mariana Marian

● Rolul personalităţii şcolarului în procesul de învătământ, CRISTINA TEOFILA SCHIPOR

● Metode moderne. Predarea-învăţarea reciprocă., aurelia-georgeta bocsa

● STUDIU PRIVIND AGRESIVITATEA LA ELEVII DIN CICLUL PRIMAR, MARIA-LILIANA IUGA

● Elevul- trecut,prezent şi viitor, Ana Bordan

● SĂ STĂM LA SFAT CA-NTRE PĂRINȚI, Irina Pescaru

● Trecutul și prezentul învățământului românesc prin prisma experiențelor unui dascăl, Viorica Felcser

● INVATARE/COOPERARE PRIN VOLUNTARIAT, irina matache

● Sistemul de evaluare în procesul educațional, Ana-Maria Tecsi

● Maternanța, formă pentru îndeplinirea umanului din copil, Ioana Maria Coza

Învăţământ gimnazial

● Statutul profesorului de educaţie fizică şi sport., Manuel Preda

● Familia, Școala și Biserica - Principalii Factori în Educația Religioasă, Nicolae Ponyori

● Educația incluzivă – dreptul la șanse egale pentru toți copiii, Loredana Vatamaniuc

Învăţământ liceal

● ASPECTE METODICE ALE APLICĂRII ÎN GEOMETRIE A NUMERELOR COMPLEXE ÎN LICEU, Aurora Mironescu

● TEORIA INTELIGENȚELOR MULTIPLE ÎN ÎNVĂȚÂMÂNTUL PREȘCOLAR, Ioana Otesanu

● Crearea cadrului motivational stimulativ pentru obtinerea rezultatelor performante, Stan Oana Elena

Interes general

● ȘCOALA NOASTRĂ- UN TĂRÂM AL CUNOAȘTERII, Liceul Tehnologic Alexandru Macedonski Melinesti Dolj

”Modalități de exprimare prin mișcare”

alina balog
Gradinita cu program prelungit Nr.2 Simleu Silvaniei, Salaj, Simleu Silvaniei

”Modalitați de exprimare prin mișcare ” este un material sustinut în cadrul comisiei metodice, in care sunt exemplificate câteva activități care implică în mod activ preșcolarul, dar mai ales îl ajută să se exprime prin mișcare.

Dezvoltarea abilităților socio-emoționale la vârsta preșcolară

IOANA MARIA CSATARI
Gradinita cu program prelungit Nr.2 Simleu Silvaniei, Salaj, Simleu Silvaniei

Dezvoltarea abilităților socio-emoționale la vârsta preșcolară

Prof. Csatari Ioana Maria
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Șimleu Silvaniei

Principala formă de activitate în grădiniţă este jocul deoarece

acesta răspunde unor trebuinţe fireşti de activitate, de
dobândire a experienţei, de afirmare prin performanţe a
conduitei. Jocul este esenţa şi raţiunea de a fi a copilăriei.
El are însemnătate decisivă sub aspect psihic pentru copil
deoarece “îl pregăteşte pentru viitor, satisfăcând nevoi
prezente” (Claparede, 1975). Jocul este modul de existenţă a
copilului, este lumea sa de ficţiuni şi simboluri cu profunde
semnificaţii pentru dezvoltarea lui. În joc şi prin joc copilul
cunoaşte realitatea, îşi exerseaza funcţiile psihomotrice şi
socioafective. Pentru copii, jocul este un mod de viaţă, modul
principal de a lua contact cu lumea.
În vederea dezvoltării abilităților socio-emoționale am
selectat și desfășurat jocuri care să stimuleze interacțiunea
pozitivă cu copiii, să-i sprijine în procesul de percepere a
regulilor și de înțelegere a efectelor acestora, să-i
încurajeze să își recunoască, exprime și regleze emoțiile.
a) Jocuri pentru stimularea abilității de interacțiune cu copii
din grupă
1. Batista fermecată
Obiective urmărite:
- Să ofere batista unui coleg de grupă cu care dorește să se
joace;
- Să colaboreze cu copilul ales în alegerea centrului la care
doresc să se joace;
- Să construiasă sau să modeleze împreună un parc de joacă.
Metode și procedee didactice: conversația, explicația,
demonstrația, exercițiul
Materiale didactice: batiste colorate (vor fi câte două bucăți
din fiecare culoare, astfel încât fiecare copil să aibă o
pereche)

Se prezintă sub formă de surpriză o cutie frumos împachetată pe
care am primit-o în
dar de la prietena mea. Alături de mai multe batiste colorate se
află și o scrisoare prin care copiii sunt informați că batistele
au puteri magice și îi vor ajuta să-și aleagă prietenul cu care
se vor juca pe parcursul zilei. Ca orice prieteni adevărați, cei
doi copii vor trebui să își aleagă împreună locul și
jucăriile pe care doresc să le folosească. La centrul
Construcții și Artă sunt pregătite diverse materiale necesare
construirii sau modelării unui parc de joacă. Pe parcursul jocului
copiii vor fi încurajați să coleboreze, iar la sfârșit vor fi
apreciați pentru buna purtare și respectful pe care l-au dovedit
unul față de celălalt.
2. Să ne jucăm împreună
Obiective:
-să precizeze rolul pe care dorește să-l înterpreteze în
cadrul jocului (urs, lup, cățel, vulpe, iepuraș);
-să-și aleagă costumul conform rolului preferat;
-să colaboreze cu colegii de joacă.
Metode și procedee didactice: conversația, explicația, jocul,
exercițiul.
Materiale didactice: costume reprezentând urs, lup, cățel,
vulpe, iepuraș, veselă, tacâmuri, cuburi, jucării reprezentând
diverse alimente, cosulețe, pătură.
Jocul se desfășoară la cetrul Joc de rol, copiii având sarcina
de a-și imagina că sunt la un picnic. Materialele puse la
dispoziție pot fi completate cu orice alte jucării pe care copii
doresc să le utilizeze în cadrul jocului. Copiii sunt stimulați
să își împartă responsabilități, să colaboreze și să
respecte dorințele partenerilor de joc pentru a se simți cu

toții bine la picnic.
b) Jocuri pentru formarea abilității de a respecta regulile
1. Nu deranja!
Obiective:
-să stabilească regulile pe care trebuie să le respecte în
cadrul jocului;
-să respecte regulile jocului.
Metode și procedee didactice: conversația, explicația,
exercițiul explozia stelară
Materiale didactice: lego, mașinuțe, păpuși, cărucioare,
veselă, tacâmuri, hârtie glasată, foarcece, lipici, puzzle,
coșuleț cu steluțe colorate (roșii, albastre, verzi, mov), flip
chart, carioci.
Se prezintă cele 4 centre deschise, respectiv Construcții, Joc de
rol, Artă și Joc de masă. Copiii sunt împărțiți în 4 grupe,
în funcție de culoare stelelor pe care și le-au ales. Se
identifică grupul din care face parte (fiecare copil va spune
numele copiilor cu care se va juca), după care li se acordă un
scurt timp pentru a decide împreună unde doresc să se joace.
Grupul de copii care au convenit asupra centrului ridică mâna sus.
Primii care fac acest gest au dreptul de a se deplasa spre locul
unde doresc toți să se joace. După ce fiecare grup a ajuns la un
centru, se vor enumera materialele cu care se vor juca, vor preciza
2-3 reguli pe care trebuie să le respecte la centrul unde se vor
juca și vor motiva de ce e important să le respecte. Regulile sunt
fi scrise de adult pe flipchart cu culoarea potrivită grupelor
formate și repetate înainte de a începe jocul propriu-zis. Pe
parcursul desfășurării jocului, educatoarea supraeghează copiii
și amintește la nevoie regulile stabilite de grup la central
respectiv. La finalul jocului, toți copiii stau în cerc pe covor

și vor fi stimulați să precizeze ce s-au jucat, dacă au fost
respectate regulile și cum s-au simțit în timpul jocului.
2. Joacă-te cu noi!
Obiective:
-să imite acțiuni precizate de conducătorul jocului;
-să indice copiilor acțiunile pe care aceștia trebuie să le
imite;
-să precizeze rolul care i-a plăcut mai mult, cel de executants
sau cel de conducător.
Metode și procedee didactice: conversația, explicația,
demonstrația, exercițiul
Materiale didactice: un coif, o clepsidră
Conducătorul jocului este ales spunănd versurile ”Coiful meu cel
colorat, /Ție ti-l ofer în dat!/ Împreună ne jucăm, imităm și
ne distrăm!”. Conducătorul jocului va spune copiilor să imite
diverse acțiuni, animale. Când dorește să oprească imitarea
acțiunii, conducătorul va bate o dată din palme și va spune
”Stop!”. Comenzile vor putea fi date atâta timp cât
funcționază clepsidra. Odată cu expirarea timpului, conducătorul
va alege un alt copil spunând versurile, după care îi va așeza
coiful pe cap. Jocul continuă până când fiecare copil a avut
șansa de a fi conducător. Copiii sunt apreciați pentru
respectarea regulilor jocului și vor fi stimulați să precizeze
rolul care i-a plăcut mai mult: cel de conducător sau cel de
executant.
c) Jocuri exerciții pentru dezvoltarea empatiei
1. Și eu am fost odată trist/ tristă
Obiective:
- să descrie o experiență care l-a supărat;
- să precizeze cum și-a manifestat supărarea;

- să adreseze cuvinte de îmbărbătare pentru copilul care și-a
împărtășit experiența negativă.
Metode și procedee didactice: conversația, explicația,
exercițiul
Materiale didactice: fețe zâmbitoare
Copiii sunt invitați pe rând să relateze o întâmplare tristă
pe care a experimentat-o.
Pentru a stimula empatia, colegii sunt încurajați să
îmbărbăteze copilul în cauză spunându-i ceva frumos,
oferindu-i o alternativă la situația negativă pe care trăit-o.
Copilul își va lua apoi, de pe panou o față zâmbitoare.
2. Ajutor pentru Maria
Obiective:
-să ofere soluții care ar putea rezolva problema cu care se
confruntă Maria;
-să aleagă din multitudinea de soluții pe cele pe care le
consideră mai eficiente.
Metode și procedee didactice: conversația, brainstorming
Material didactice: flipchart, cariocă, buline verzi
Copiii sunt solicitați să ofere cât mai multe soluții de
rezolvare a unei situații problematice. Se prezintă cazul:
”Maria, colega noastră de la grupa de lângă noi, mi-a povestit
dimineață că este foarte supărată pentru și-a găsit tabloul
pe care l-a pictat ieri la grădiniță, l-a găsi acum mâzgălit.
Ce o sfătuiți să facă?”. Fiecare propunere este notată de
educatoare, iar după epuizarea ideilor, se va stabili cu copiii ce
sfat ar trebui să-i oferim Mariei. Se va așeza o bulină verde în
dreptul soluției/ soloțiilor considerate cele mai potrivite. La
finalul discuției, copiii sunt apreciați pentru soluțiile oferite
și pentru faptul că au dorit să-și ajute colega.

d) Jocuri pentru dezvoltarea autocontrolului
1. Semaforul
Obiective:
-să alerge la semnalul verde al semaforului;
-să se oprească la semnalul roșu al semaforului.
Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația,
exercițiul
Materiale didactice: paletă, costum de polițist
Se explică regulile jocului, cu precizarea că schimbarea
culorilor semaforului va fi avertizată dinainte prin semnal sonor
(bătaie din palme) de către educatoare. Modul de respectare a
regulilor va fi supravegheat de un polițist care va
”amenda”copilul care a încălcat regulile. Pedeapsa poate
consta în dezlegarea unei ghicitori, în recitarea unei strofe
dintr-o poezie, în adresarea unor întrebări despre cifre,
animale, anotimpuri sau orice alte teme cunoscute de către copii.
Rolul polițistului este intrepretat pe rând de câte un copil care
s-a oprit la culoarea roșie a semaforului.
2. Vulpea și gâștele
Obiective:
-să exprime prin mimică emoții precum furia, teama sau bucuria.
Metode și procedee didactice: conversația, explicația,
demonstrație, exercițiul
Materiale didactice: mască reprezentând o vulpe
Copilul care interpretează rolul vulpii va trebui să redea prin
mimică agresivitatea vulpii, iar copiii care au rolul gâștelor
vor mima bucuria atunci când dansează în cerc și teama în
momentul în care vulpea fuge spre le pentru a le prinde.
Prin jocurile desfășurate, copiii au învățat să asculte activ,
să împartă jucării, obiecte, să împărtășească experiențe,

să rezolve în mod eficient conflictele, să respecte regulile, să
coopereze cu ceilalți în rezolvarea unei sarcini, să ofere și
să ceară ajutor atunci când are nevoie. Se observă progrese în
relaţiile dintre cu colegii de grupă, în conformarea de cele mai
multe ori regulilor grupei, în controlarea impulsivității.
Dobândirea strategiilor de reglare emoţională au favorizat
capacitatea de exercitare a controlului asupra propriului
comportament.
Chiar dacă manifestarea comportamentelor nedorite reprezintă o
etapă comună în dezvoltarea copiilor, activitățile
desfășutate în grădiniță contribuie la achiziționarea
abilităților proactive. Prin intermediul acestora se dezvoltă
empatia, abilitățile de autoreglare emoțională, de gestionare
adecvată a emoțiilor negative, efectele benefice regăsindu-se în
modul de relaționare a copilului cu semenii. Crearea unor situații
asemănătoare pe parcursul desfășurării programului
instructiv-educativ pe o perioadă mai îndelungată, încurajarea
părinților de a aplica astfel de metode și acasă, de a-și
stimula proprii copii să exerseze abilitățile învățate la
grădiniță, vor duce diminuarea și chiar anihilarea problemelor
comportamentale cu care s-au confruntat copilul la un moment dat.

BIBLIOGRAFIE:

-Blândul, V., C., (2017) -50 de jocuri și activități specific
educației non-formale, Editura Mega. Cluj Napoca
-Brănișteanu, R., Petrică, S., Petrovai, D., Preda, V., (2012)-
Pentru un copil sănătos emoțional și social- Ghid practice
pentru educatorul care construiește încredere!, Editura V&I
Integral, București

-Cosmovici, A., Iacob, L.,(1999)- Psihologie școlară, Editura
Polirom, Iași
-Filipoi, S.,(1998)- Basme terapeutice pentru copii și părinți,
Fundația Culturală Form, Cluj Napoca
-Moldoveanu, I., (2005)- 850 de jocuri și activități- Ghidul
animatorilor, European Youth Exchange, Chișinău
-Neacșu, I., (1990)- Metode și tehnici de învățare eficientă,
Editura Militară, București
-Verza, E., (1999)- Psihopedagogie școlară specială, Editura
Didactică și Pedagogică, București

Importanța serbărilor școlare în ciclul primar

Gina-Mariana Marian
Scoala Gimnaziala "Gheorghe Lazar" Zalau, Salaj, Zalau

Prof.înv.primar, Marian Gina Mariana
Școala Gimnazială Gh. Lazăr, Loc. Zalău. Jud. Sălaj
Clasa I C

Importanța serbărilor școlare în ciclul primar

Orice serbare şcolară este o sărbătoare, atât pentru copii cât
şi pentru educatorii lor şi, nu în ultimul rând, pentru

părinţii copiilor. Pregătirea unei serbări este un excelent
prilej de a pune în valoare imaginaţia şi creativitatea
fiecăruia – elevi sau învăţătoare. De ce organizăm
serbări? Verificăm astfel, de câteva ori pe an, că elevii
şi-au însuşit informaţiile transmise la şcoală şi le dăm
posibilitatea de a aplica învăţătura din clasă. Cântând,
dansând, recitând , interpretând un rol dintr-o scenetă,
şcolarul îşi perfecţionează deprinderile artistice. Acestea îl
vor ajuta să-şi dezvolte gustul, dragostea de frumos, aptitudinile
pentru arte. Serbările contribuie la stabilirea unei legături
între cunoaşterea artei şi practicarea ei.
„Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creaţiei
scăldate de lumina,ieşind din intuneric, nespus de nouă si
proaspătă uluitoare.” (Eugen Ionescu)
În proiectarea scenariului unei serbări trebuie să se ia în
calcul, pe lângă conţinuturi, care trebuie să fie apropiate
experienţei de viaţă a copilului, să răspundă nevoilor sale de
cunoaştere, de nou şi de frumos, înca două coordonate majore:
mişcarea, atmosfera de veselie și destindere pe de o parte, şi
atmosfera încărcată de emoţii, ce produce o anumită tensiune
interioară fiecărui copil, pe de altă parte.
Serbările desfăşurate după anumite reguli, ce asigură
îmbinarea armonioasă a părţilor într-un întreg, decorul
neobişnuit, costumaţia copiilor, a învăţătoarei, ţinuta
sărbătorească, accesoriile necesare, fondul muzical, semnalele
sonore, jocul de lumini- reprezintă toate, elemente importante ce
contribuie la costruirea unor valenţe estetice şi educative
deosebite.
Serbările şcolare contribuie la acumularea de cunoştinţe şi la
lărgirea orizontului de cunoaştere a copiilor. Înţelegând şi

memorând poezii, texte ale scenetelor sau cântece se dezvoltă
memoria şi limbajul. Această formă de învăţare este
condiţionată de dezvoltarea atenţiei.
Materialul artistic folosit trebuie să aibă valoare educativă şi
să cuprindă materiale accesibile particularităţilor individuale
şi de vârstă ale copiilor.
.

Ținând cont de importanța serbărilor școlare, împreună cu
elevii clasei I C ai Școlii Gimnaziale ,,Gh. Lazăr,, și cu
sprijinul părinţilor elevilor am organizat în data de 07.03. 2018
o frumoasă serbare cu titlul ,, Flori pentru mama”. Copiii
costumați frumos, au interpretat sceneta ,,Serbarea florilor”, au
recitat poezii şi cântece pentru mama. Bucuria și emoţiile se
citeau pe chipurile senine ale copiilor, iar părinții așteptau cu
nerăbdare să urmărească mica sceneta pregătită de micuții
actori.
La finalul serbării copiii le-au oferit mamelor felicitări şi
buchete de flori confecționate de ei alături de mesaje frumoase ca
semn de respect, admirație şi mulţumire.
Pentru ca această atmosfera de veselie și destindere încărcată
de emoţii să se repete ne-am hotărât ca la sfârșitul anului
școlar sa organizăm o altă serbare care să includă scenetă,
poezii şi cântece pentru a pune în valoare imaginaţia şi
creativitatea fiecăruia precum şi informaţiile însușite în
anii școlari anteriori.

Bibliografie:

Potolea, Dan şi Păun Emil, (coord), Pedagogie. Fundamentări
teoretice şi demersuri aplicative, Editura Polirom, Iaşi, 2002
Sorina Sav, ”Traditiile si obiceiurile romanesti,Editura Nico
Revista invatamant primar,nr.2-3/2004,Editura Miniped • Revista
invatamant primar,
nr.2-3/2001,Editura Discipol

Rolul personalităţii şcolarului în procesul de învătământ

CRISTINA TEOFILA SCHIPOR
Scoala Gimnaziala Satu Mare, Suceava, Satu Mare

Personalitatea este cea mai complexă şi adeseori cea mai
dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care
urmează s-o influenţăm, s-o ameliorăm sau s-o schimbăm; ea,
personalitatea, reprezintă principalul ghid în modelarea concretă
a omului. Numai cunoscându-i laturile, structura, finalitatea vom
putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace, metode,
procedee de influenţare educativă.

Perioada şcolară mică, de la intrarea copilului în şcoală şi
până la terminarea ciclului primar, se caracterizează prin
importante progrese în dezvoltarea psihică datorită
conştientizării procesului învăţării.
Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate
temperamentală. Există copii vioi, expansivi, comunicativi şi
copii retraşi, lenţi. Sunt şi unii total neastâmpăraţi, care,
parcă nu-şi găsesc locul, vorbesc fără să fie întrebaţi,
intervin în toate împrejurările. La lecţie, unii sunt mereu cu
mâna ridicată, fie că ştiu sau că nu ştiu, alţii,
dimpotrivă, chiar dacă ştiu, sunt tăcuţi, nu încearcă să se
“afişeze”. Aceasta este o realitate psihologică – grefată
pe o realitate biologică – care, adesea, creează multe
dificultăţi activităţii de instruire şi educare.Odată cu
intrarea în şcoală, elevii au prilejul să participe sistematic
la activitatea de învăţare ca activitate dominantă, care, prin
conţinutul, durata şi semnificaţia sa, restructurează poziţia
morală şi conduita individuală a copilului.
Învăţarea la vârsta şcolară mică se distinge, prin aceea că
îl pune pe copil în faţa necesităţii unor acţiuni de control,
de confruntare şi comparare a rezultatelor obţinute cu modelele
corecte. Pe baza concordanţei sau neconcordanţei rezultatelor cu
modelele, cu cerinţele situaţiei de învăţare, devine posibilă
o anumită apreciere sau sancţionare a conduitei de învăţare.La
vârsta şcolară mică sporeşte treptat ponderea memoriei
voluntare şi a memoriei logice. În activitatea şcolară se vor
exersa sistematic procesele memoriei, se va îmbogăţi volumul
acesteia, se va dezvolta rapiditatea întipăririi, trăinicia
păstrării şi fidelitatea actualizării. Solicitat zilnic să
reproducă informaţiile recepţionate, şcolarul face încercări

repetate de a memora şi reproduce cât mai corect cunoştinţele.
Cunoscând particularităţile memoriei la vârsta şcolară mică
cadrul didactic trebuie să se preocupe de dezvoltarea caracterului
intenţional şi logic al memoriei. Încă din primele clase copii
pot fi obişnuiţi cu efortul voluntar în procesul învăţării,
familiarizaţi cu procedee simple de prelucrare a conţinutul
lecţiilor. Citirea selectivă şi pe roluri, elaborarea planului de
idei din bucăţile de citire sau din diferite poveşti şi
povestiri sunt procedee care stimulează capacitatea de înţelegere
şi prelucrare logică a cunoştinţelor, prevenind memorarea
mecanică.
În cursul şcolarităţii creşte semnificativ trăinicia
păstrării. Dezvoltarea caracterului voluntar şi logic al
memorării asigură un timp mai îndelungat păstrarea celor
memorate. Unele cercetări arată că şcolarii mici nu raportează
cunoştinţele noi la cele însuşite anterior. Cunoscând această
particularitate, cadrul didactic trebuie să-i ajute să sesizeze
legătura dintre diferite obiecte şi fenomene studiate,
înlănţuirea logică a cunoştinţelor.
Pe această bază, informaţiile fixate se restructurează, se
recodifică pe măsura însuşirii de noi cunoştinţe în cadrul
diferitelor obiecte de învăţământ.
Şcolarii din primele clase reproduc textual lecţia chiar dacă au
înţeles conţinutul ei. Practica didactică arată că şcolarii
din clasele III-IV reuşesc să reproducă informaţiile într-o
formă personală. Această performanţă a micilor şcolari este
rezultatul activităţii competente a cadrului didactic de stimulare
a gândirii de îmbogăţire şi activizare a vocabularului, de
dezvoltare a memoriei logice şi voluntare încă din primele clase.
Dezvoltarea voinţei la copiii de vârstă şcolară mică este un

proces foarte complex şi de lungă durată. El cere luarea în
considerare nu numai a condiţiilor optime, dar şi a celor
nefavorabile şi anume a erorilor în educaţie, pentru a preveni
apariţia unor însuşiri negative de voinţă cum sunt:
încăpăţânarea, negativismul, lenea.
Activitatea de învăţare, fiind o activitate obligatorie, cere
înainte de toate disciplinarea impulsivităţii motrice a
copilului, conform unor reguli de purtare.
Vârsta şcolară mică se caracterizează printr-o permanenţă
impulsivitate motrică a copilului. Nevoia lui firească de cât mai
multă mişcare nu trebuie să fie înăbuşită, ci dirijată
printr-o activitate organizată.
Mai ales la şcolarii din primele clase „indisciplina aparentă”
poate fi rezultatul înţelegerii greşite a regulilor de purtare.
Unii şcolari nu înţeleg cerinţele învăţătorului şi nici
semnificaţia abaterilor pe care le comit. Alţii nu respectă
cerinţele când acestea se adresează clasei în general, iar nu
fiecărui elev în parte. Aceasta din cauză că elevii mici încă
nu înţeleg că fac parte din colectivul clasei. Ei îndeplinesc
ceea ce spune învăţătorul numai atunci când acesta li se
adresează direct. De aceea este important ca atunci când
învăţătorul se adresează clasei, să nu uite să explice că el
se adresează de fapt fiecărui elev.
Învăţarea şcolară este o activitate de cunoaştere sistematică
şi organizată, care necesită din partea elevului priceperea de
a-şi dirija procesele intelectuale.
Elevii nu deprind dintr-o dată să-şi stăpânească propriile
procese intelectuale. Elevul din clasa I nu este capabil să-şi
dirijeze atenţia spre două sau mai multe obiecte simultan; de
exemplu, să urmărească textul din manual şi să asculte în

acelaşi timp ceea ce citeşte un alt elev din clasă. Astfel, se
creează impresia că elevul este “absent” la lecţie, în
realitate el este foarte atent, dar numai la text sau numai la
citirea altui elev.
La vârsta şcolară mică, încăpăţânarea se manifestă în
unele cazuri faţă de profesor când acesta pune elevului o notă
proastă sau îl dojeneşte. Elevul “se supără” pe
învăţător şi nu mai învaţă, exprimându-şi astfel protestul
şi nemulţumirea. În parte, această atitudine greşită a
elevului se explică şi prin faptul că ei nu înţeleg încă
semnificaţia calificativului obţinut.
Din cauza noutăţii situaţiilor cărora trebuie să li se
adapteze, elevii din clasele mici se caracterizează, în primele
zile de şcoală, printr-un volum deosebit de redus al atenţiei şi
prin dificultatea distribuirii ei asupra mai multor activităţi sau
obiecte. Ştiind că trebuie să fie atenţi la ce spune
învăţătorul, mulţi elevi îşi concentrează deseori atenţia
în mod exclusiv asupra acestuia şi sunt absenţi faţă de alte
situaţii cum ar fi: nu ascultă răspunsurile colegilor, nu-şi
supraveghează felul cum stau în bancă, etc. Uneori sunt atât de
concentraţi asupra sarcinii date de învăţător, de exemplu de a
desena ceva, încât continuă să deseneze, fără să observe că
ceilalţi elevi au primit o altă temă şi au trecut la o nouă
formă de activitate.
O altă caracteristică a atenţiei copilului la începutul
şcolarităţii este predominarea atenţiei involuntare asupra celei
voluntare. Din această cauză, dacă lecţia nu suscită suficient
interes, dacă nu declanşează stări afectiv pozitive, copiii
devin repede neatenţi. Din această cauză se poate întâmpla ca
şcolarul de vârstă mică să nu reţină esenţialul, atenţia

lui orientându-se asupra unor aspecte neesenţiale, dar care prin
caracterul lor neobişnuit i-au suscitat interesul, emoţiile.
Prin natura sa, activitatea şcolară îl “constrânge” într-o
măsură tot mai mare pe copil să fie atent; neatenţia şi
efectele ei sunt „sancţionate” sistematic de învăţător.
Treptat, copilul se străduieşte şi în cele din urmă reuşeşte
să-şi stăpânească şi să-şi dirijeze tot mai frecvent
atenţia, mai întâi pe baza indicaţiilor date de cadru didactic,
iar cu timpul din proprie iniţiativă
O condiţie importantă pentru asigurarea atenţiei elevului este
organizarea lecţiei în aşa fel, încât fiecare elev să fie
ocupat tot timpul. Simpla cerinţă formulată verbal de către
profesor, aceea ca elevii să fie atenţi, nu este suficientă,
fiind necesar să se asigure o atitudine activă din partea lor.
Activitatea şcolară implică o puternică angajare a
personalităţii în viaţa social-culturală, care se manifestă
prin trebuinţe şi interese noi, centrate pe procesele de
transmitere de cunoştinţe.
Profesorul nu trebuie să fie doar cel ce transmite cunoştinţe, ci
trebuie să se apropie de sufletul elevilor şi să valorifice orice
resursă intelectuală a acestora.
Îmbinând măiestria pedagogică cu dragostea faţă de copii,
cadrul didactic va putea crea o atmosferă moral-psihologică
favorabilă, în care activitatea de învăţare să decurgă
rodnic, la nivelul capacităţilor maxime de însuşire ale
elevilor.

Bibliografie:
- Osterrieth,Paul, „Introducere în psihologia
copilului”,Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976 ;

- Cerghit, Ioan, „Metode de învăţământ”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006;

Metode moderne. Predarea-învăţarea reciprocă.

aurelia-georgeta bocsa
Alba, Abrud

Metode moderne. Predarea - învăţarea reciprocă

Prof. înv. primar Bocşa Aurelia-Georgeta, Şcoala Gimnazială
,,Dr. Petru Şpan” Lupşa - Muşca(structură), jud. Alba

Predarea-învăţarea reciprocă este strategia de învăţare prin
studiu pe text/imagine sau imagine/text pentru dezvoltarea

comunicării copil-copil şi experimentarea rolului
învăţătoarei.
Obiective:
Să înregistreze performanţe individuale prin exersarea
capacităţii de a-şi valorifica experienţa de învăţare,
învăţând pe alţii.
Implicarea activ-participativă a copiilor la activităţi de grup
şi frontale.
Dezvoltarea încrederii în posibilităţile lor de relaţionare şi
de asumare a responsabilităţilor.
Etape:
1. Împărţirea clasei pe grupe:
Clasa se împarte în grupuri de câte 4 copii. Fiecare membru al
grupului îndeplineşte un rol:
Rezumatorii – fac rezumatul informaţiilor citite;
Întrebătorii – formulează întrebări;
Clarificatorii – clarifică problema;
Prezicătorii – fac predicţii.
2. Rezumarea:
Fiecare copil care îndeplineşte rolul de rezumator din grup expune
sinteza textului, problemei sau a rezolvării exerciţiului citit
timp de 5 -7 minute. Pot colabora elevii pentru a realiza o sinteză
colectivă.
3. Punerea de întrebări:
Elevii care au rolul de întrebători analizează textul, problema
sau rezolvarea exerciţiului model iar apoi formulează întrebări.
Întrebările vizează aspecte relevante ale problemei,
exerciţiului privind: modul de calcul, formularea întrebărilor
problemei, a răspunsului sau etapele ce se parcurg în rezolvarea
unei probleme sau exerciţiu.

4. Clarificarea datelor:
Elevii cu rolul de clarificatori identifică aspectele care sunt
neclare pentru ceilalţi şi găsesc împreună răspunsul corect
pentru a clarifica toate neclarităţile. Clarificatorii pot
solicita sprijinul învăţătoarei iar aceasta îndrumă,
sfătuieşte, orientează grupul spre esenţialul problemei.
5. Precizarea (prognosticarea)
Prezicătorii din fiecare grup analizează exerciţiul, problema,
textul dat şi prognozează etapele ce vor fi parcurse în
continuare luând în considerare aspectele cunoscute.
6. Prezentarea rolurilor asumate:
Pe rând grupurile joacă rolurile asumate în faţa clasei, cu
rezolvări pe tablă, încât elevii audiază sinteza datelor
problemei sau exerciţiului, răspund la întrebări, îşi
clarifică noutăţile sau problemele întâlnite şi urmăresc în
continuare pentru a compara cu predicile colegilor.
Exemplu:
Tema: Adunarea cu trecere peste ordinul zecilor a numerelor formate
din sute, zeci şi unităţi.
Etape:
1. Împărţirea clasei pe grupe
Se împarte clasa în grupe de câte patru copii distribuindu-se
rolurile: rezumatori, întrebători, clarificatori, prezicători.
Pentru fiecare rol se pot realiza ecusoane de tipul:

Pentru fiecare grupă se dă o fişă care conţine exerciţii cu un
anumit tip de adunare, primul exerciţiu fiind rezolvat model. De
exemplu:
Grupa1: Adunări cu trecere peste ordinul zecilor când cifrele

zecilor au suma mai mare decât 10.
1
394 + 145 =
146 +
456 +182 =
583
672 + 293 =
729
587 + 382 =
Grupa 2: Adunări cu trecere peste ordinul zecilor când cifrele
zecilor au suma egală cu 10.
1
632 + 274 =
235 +
324 + 285 =
274
456 + 453 =
509
265 + 444 =
Grupa 3: Adunări cu trecere peste ordinul zecilor când unul
dintre termeni este format doar din zeci şi unităţi.
1
263 + 81 =
644 +
345 + 72 =
83
78 + 271=
727
534 + 95 =
Grupa 4: Adunări cu trecere peste ordinul zecilor când cifra

unităţilor unuia dintre termeni este 0.

1 567 + 250 =
567 +
345 + 670 =
370
820 + 194 =
937
123 + 880 =
2. Rezumarea
Fiecare copil care îndeplineşte rolul de rezumator din grup
analizează rezolvarea exerciţiului model şi expune sinteza
rezolvării exerciţiului citit timp de 5 minute. De exemplu: pentru
a aduna două numere când suma cifrelor zecilor este mai mare
decât 10 adunăm aceste cifre şi trecem în locul zecilor doar
cifra care ne indică unităţile de zeci iar zecea de zeci care
reprezintă de fapt o sută o trecem prin cifra 1 scrisă deasupra
cifrei sutelor, adunând-o astfel cu cifrele sutelor pentru a
obţine suma.
3. Punerea de întrebări
Elevii care au rolul de întrebători analizează rezolvarea
exerciţiului model iar apoi formulează întrebări. Întrebările
vizează aspecte relevante ale rezolvării exerciţiului cum ar fi:
„De ce trecem pe locul zecilor doar una dintre cifrele sumei
obţinute prin adunarea cifrelor zecilor ?”

4. Clarificarea datelor
Elevii cu rolul de clarificatori identifică aspectele care sunt
neclare pentru ceilalţi şi găsesc împreună răspunsul corect
pentru a clarifica toate neclarităţile. Clarificatorii solicită

sprijinul învăţătoarei iar aceasta îndrumă grupul spre
esenţialul rezolvării exerciţiului.
5. Precizarea (prognosticarea)
Prezicătorii din fiecare grup analizează exerciţiul dat şi
prezintă etapele ce vor fi parcurse în continuare luând în
considerare aspectele cunoscute. De exemplu propun elevilor din grup
ca după efectuarea exerciţiilor de pe fişă să efectueze proba
prin scădere.
6. Prezentarea rolurilor asumate
Pe rând grupurile joacă rolurile asumate în faţa clasei, cu
rezolvări pe tablă, încât elevii observă sinteza datelor
exerciţiului, răspund la întrebări, îşi clarifică noutăţile
sau problemele întâlnite şi urmăresc în continuare pentru a
compara cu prezicerile colegilor.
Avantajele metodei:
 Elevii învaţă să analizeze un text, o problemă sau un
exerciţiu pe baza unei strategii exacte:
- să observe cu atenţie datele din text, problemă sau exerciţiu;
- să adreseze întrebări;
- să facă predicţii;
- să explice pentru a clarifica pentru sine şi pentru toţi
noutăţile.
 Elevii învaţă să coopereze în grup pentru îndeplinirea
aceluiaşi rol;
 Responsabilizează implicarea individuală şi de grup;
 Elevii învaţă să cedeze, să argumenteze şi să susţină o
idee.

STUDIU PRIVIND AGRESIVITATEA LA ELEVII DIN CICLUL PRIMAR

MARIA-LILIANA IUGA
Scoala Gimnaziala Pirtestii de Sus, Suceava, Pirtestii de Sus

STUDIU PRIVIND AGRESIVITATEA LA ELEVII
DIN CICLUL PRIMAR


Prof.înv.primar: Iuga Maria-Liliana
Şcoala Gimnazială
Soloneţu Nou, Cacica-jud. Suceava

Cuvinte cheie: situaţii agresive, eşantion, comportament agresiv,
instrumente utilizate,
cercetare, analiza datelor, abatere
standard.
Rezumat : Am încercat prin acest studiu ,realizat cu elevii mei din
clasele a II-a şi a IV-a
(simultan), să înţeleg comportamentul agresiv pe care îl au
unii elevi, să îl
analizez şi, cel mai important lucru, să-l înlătur pe cât
este posibil .
Elevii au reuşit să înţeleagă foarte bine
situaţiile care generau conflict şi agre-
sivitate, au explicat situaţiile, au
conştientizat efectele negative ale agresivită-
ţii în şcoală şi, ca urmare şi-au
îndreptat conduita.
1.Scopul şi obiectivele cercetării:

Scopul fundamental al cercetării de faţă este sesizarea modului
de manifestare a agresivităţii în mediul şcolar primar, precum
şi formularea unui program de prevenţie şi intervenţie asupra
acestui fenomen, la clasele care înregistrează probleme în acest
sens.
Obiectivele propuse sunt:
-sesizarea modalităţilor de percepere a agresivităţii de către
elevii de clase şi vârste diferite prin intermediul compunerilor
cât şi a exemplelor concrete - de situaţii agresive - întâlnite
de elevii în cadrul şcolii;

-identificarea celor mai frecvent - întâlnite comportamente
agresive la elevi de clase şi vârste diferite, cât şi în cadrul
şcolii;
-identificarea, pe baza rezultatelor a cauzelor reale privind
manifestarea comportamentului agresiv,
-elaborarea programului de prevenţie şi intervenţie asupra
agresivităţii în cadrul şcolii.
-includerea elevilor agresivi într-un program de consiliere.

Subiecţii:
Elevii claselor a II –a şi a IV-a în total 27 de elevi
(simultan)
Studiul s-a realizat în decursul a 4 săptămâni.
Prof.: Iuga Maria-Liliana

Clase Total elevi Total elevi
a-II-a 15
27

a-IV-a 12

Metoda de lucru
1. Instrumente utilizate
Inventar de comportamente agresive observate.
Scopul acestui instrument fiind acela de a identifica
fluenta si ordinea în care elevii percep frecvenţa de apariţie a
celor 6 comportamente agresive , considerate cele mai întâlnite la
nivelul ciclului primar.

2. Procedura

Prezentare :
„Astăzi, aş dori să încercăm să discutăm despre o temă
de care cu siguranţă aţi auzit cu toţii dar nu aţi prea
discutat despre ea ... este vorba de agresivitate”.
„Vă rog să-mi spuneţi ce înţelegeţi prin agresivitate? Ce
este agresivitatea? Cum am putea-o defini? Răspunsurile voastre nu
vor fii notate, va trebui să încercaţi să mă ajutaţi să
înţeleg mai bine la ce se referă agresivitatea. Fiecare răspuns
oferit de voi este considerat corect, ajutându-mă să înţeleg
mai bine cum vedeţi voi acest fenomen.”
( Se împart fişe cerând fiecărui elev să-şi scrie numele,
prenumele, clasa, vârsta şi media pe ultimul semestru, titlul
„Agresivitatea” şi o definiţie a acestui concept, după
înţelesul fiecăruia).
„Daţi-mi exemple de cât mai multe cuvinte care se referă la
agresivitate”.
„Ce comportamente agresive cunoaşteţi?”
(Vom analiza câteva situaţii concrete).
JOC DE ROL: fiecare dintre voi are ocazia să fie pentru 10 minute
un domn învăţător /doamna învăţătoare sau un expert cât mai
sincer şi cât mai corect.
„Să presupunem că e pauza mare... Ieşim cu toţii în pauză.
Pe coridor e multă lume. Ce comportamente agresive am putea
observa?” ( notez răspunsurile oferite de elevi);
„Ajungem în curtea şcolii...aţi putea să-mi daţi exemple de
comportamente agresive întâlnite în acest loc?” ( elevii oferă
exemple);
„La chioşcul şcolii, stau la rând mai mulţi elevi. Daţi-mi
exemple de comportamente agresive ce pot fi observate în acest
loc, sau pe care le-aţi observat.”

„La ora de educaţie fizică....”
„Vă rog să-mi daţi exemple de cât mai multe cuvinte care
credeţi că se referă la agresivitate”.
„Ce fapte agresive cunoaşteţi?”
„Aşadar, am observat că ştiţi foarte multe lucruri despre
gresivitate (fapte, acţiuni, şi comportamente), la ce se referă
agresivitatea şi cum o întâlnim în viaţa noastră de zi cu
zi”.
Le cer elevilor să repete cele mai cunoscute cuvinte care se
referă la agresivitate, iar unui alt coleg să le noteze pe tablă.
Elevii sesizează frecvenţa de apariţie a acestor comportamente,
acordând note de la „1”, semnificând: întâlnit- foarte rar,
la „6” semnificând: întâlnit foarte des, frecvent.
Din suita de comportamente agresive oferite ca exemple de către
elevi se vor selecta 6 - cele mai întâlnite comportamente agresive
în cadrul şcolii, după criteriul frecvenţei denumirii sau
observării de către elevi în incinta şcolii.

Se aplică: - Inventarului de comportamente agresive.
(Pe o foaie de hârtie notez 6 comportamente agresive, în ordinea
frecvenţei sesizate de eşantionul de elevii luaţi în studiu.
Deasupra fiecărui cuvânt se află o scală Lickert cu 6 trepte.
Sarcina elevilor este de a oferi o notă de la „1” la „6”,
fiecărui comportament, în funcţie de frecvenţa de întâlnire a
comportamentului în cadrul şcolii, „1” semnificând foarte rar
întâlnit, iar „6” foarte des/ frecvent întâlnit.
Se oferă un exemplu concret pentru a observa dacă elevii au
înţeles cu adevărat sarcina. Exemplul va conţine un comportament
agresiv care nu e prezent în inventarul de comportamente,
evitându-se influenţarea elevilor.

Rezultatele cercetării şi discutarea - interpretarea
lor
Prezentarea şi analiza datelor:
Pornindu-se de la efectele negative ale agresivităţii în mediul
şcolar, care perturbă vizibil procesul instructiv - educativ dar
şi climatul dintre elevi şi învăţători, şi luând în
considerare capacitatea de intervenţie a cadrelor didactice dar în
special a consilierilor şcolari (prin implementarea unor programe
de prevenţie şi intervenţie în cadrul şcolarilor de nivel
primar), s-a urmărit stabilirea modalităţilor de manifestare a
agresivităţii în cadrul şcolii, prin intermediul informaţiilor
oferite de elevi.
Acest studiu urmăreşte atât identificarea formelor de
manifestare ale agresivităţii în mediul şcolar, gravitatea
acestora, frecvenţa de apariţie precum şi identificarea
diferenţelor privind modul de manifestare al agresivităţii -
fizice şi verbale - în rândul eşantionului de elevi luaţi în
studiu. Investigarea comportamentelor agresive, făcând posibilă
sesizarea diferenţele apărute în manifestarea agresivităţii în
funcţie de clase. Toate datele obţinute, constituind un punct de
sprijin evident în formularea şi găsirea unor programe de
prevenţie şi intervenţie primară, secundară şi terţială în
cazul agresivităţii şcolare.
Într-o primă etapă, pornindu-se de la definirea
„agresivităţii” de către fiecare elev în parte, precum şi
de la oferirea de exemple concrete de comportamente şi manifestări
agresive observate în cadrul şcolii, au fost înregistrate cele
mai întâlnite comportamente agresive la fiecare clasă în parte.
Elevii au oferit exemple de situaţii concrete în care observă
anumite comportamente agresive, denumindu-le. Totodată ei au

estimat frecvenţa de apariţie a fiecărui comportament observat,
în parte pe o scală Lickert cu cinci trepte, „1”- semnificând
foarte rar întălnit iar „5”, semnificând foarte des sau
frecvent întâlnit.
Ca urmare a definiţiilor şi compunerilor elevilor, au fost
selectate şi identificate următoarele zece comportamente, sesizate
de elevii claselor primare şi gimnaziale în cadrul şcolii:
Prin intermediul analizei statistice a acestor date, oferite de
fiecare clasă în parte, s-au reţinut şase comportamente agresive
sesizte de elevi în cadrul şcolii, după criteriul frecvenţei de
apariţie.
Analizându-se mediile şi abaterile standard pe clase, s-au
obţinut scoruri totale pentru fiecare comportament, ordinea acestor
comportamente făcîndu-se de la “1” la “6”, în ordinea
frecvenţei de aparitie, “1” reprezentându-l comportamentul cel
mai frecvent sesizat în cadrul şcolii iar “6”, comportamentul
cel mai rar sesizat sau întâlnit.
Din datele reţinute se poate observa că elevii consideră “
împinsul” sau “îmbrâncitul” ca fiind cea mai întâlnită
formă de manifestare a agresivităţii.
Se poate observa că „îmbrâncitul”,”injuriile” şi
„cearta” sunt manifestările agresive care apar cu cea mai mare
frecvenţă. Agresivitate verbală fiind un mod de refulare a
agresivităţii fizice, utilizată de elevi într-o frecvenţă mult
mai mare decât cea fizică, poate şi datorită faptului că ea nu
atrage sancţiunea imediată. „Îmbrâncitul”, reprezintă o
metodă mascată a agresivităţii fizice. „Distrugerea de
obiecte”, apare cu o frecvenţă mai redusă poate şi datorită
fricii de sancţiuni şi pedepse ce pot fi aplicate în mediul
şcolar elevilor care distrug bunurile şcolii.

Concluzii şi implicaţii:
Astăzi în lume, în ciuda efectelor adverse binecunoscute privind
violenţa de acasă, de la şcoală şi din media, societatea
continuă să dea răspunsuri scurte şi pe termen scurt. Pentru a
diminua cât mai mult posibil modalităţile distructive care apar
ca urmare a violenţei în copilărie, este necesar să se acorde
resurse şi timp, energetice şi financiare. Sunt necesare resurse
predictibile, legate de siguranţa şi varietatea mediilor în care
trăiesc copii.
Dacă vrem ca violenţa să dispară din şcoli trebuie să fim
proactivi în deciziile noastre şi să analizăm originile
problemei. Violenţa poate fi prevenită în şcoli când copii nu
sunt predispuşi numeroşilor factori de risc. Cercetările indică
faptul că, modelele de comportament antisocial care apar precoce la
copii constituie un enorm factor de risc cu rezultate negative pe
termen lung.
Sunt necesare instrumente valide de identificare a copiilor care
prezintă risc la vârste foarte fragede, urmate de o reorientare de
pe aceste trasee distructive fără a ignora problema în speranţa
că se va rezolva de la sine deoarece cu siguranţă aceasta nu va
dispărea. Incidenţa va fi şi mai mare în absenţa unor
intervenţii şi a unor suporturi adecvate.
Trebuie avut în vedere faptul că, înainte de a dezvolta modele
de intervenţie, mai accesibile şi mai eficiente, trebuie să ne
focalizăm asupra prevenţiei.
Cei care abordează agresivitatea în mediul şcolar, precum şi
cei care iau decizii, trebuie să înţeleagă relaţia
indistructibilă între experienţele timpurii de viaţă şi
sănătatea fizică, emoţională, socială şi cognitivă.

Schimbări la nivel cultural se pot produce doar furnizând
experenţe bogate la nivel cognitiv, emoţional, social şi fizic.
Înainte ca societatea să ofere aceste experienţe este necesară
educarea privind dezvoltarea copilului. Educarea cadrelor didactice,
a părinţilor, trebuie să fie continuată de dezvoltarea
cercetărilor privind impactul experienţelor pozitive asupla
dezvoltării copilului. Toate acestea trebuie să fie utilizate în
acelaşi timp cu implementarea şi testarea unor programe care să
îmbogăţească viaţa copilului şi a familiei sale, precum şi a
unor programe de identificare precoce şi intervenţie proactivă.
Pornindu-se de la nocivitatea comportamentelor agresive, constatate
în cadrul mediului şcolar cu o pondere tot mai ridicată şi de la
nevoia de a intervenii acolo unde această problemă se dovedeşte
tot mai greu de stăpânit, perturbând chiar şi realizarea
adecvată a procesului instructiv-educativ şi climatul general al
şcolii, se urmăreşte intervenţia asupra acestui fenomen.

Bibliografie:

1.RĂŞCANU, R.(2003), Psihologie şi comunicare, Ed.
Universităţii , Bucureşti
2.SĂLĂVĂSTRU, D.(2004), Psihologia educaţiei, Ed. Polirom, Iaşi
3.ALBU, G.(2008), Comunicarea interpersonală, Ed. Institutul
European, Iaşi
4.BĂBAN , A.(2003), Consiliere educaţională, Ed. S.C. Psinet SRL,
Cluj-Napoca

Elevul- trecut,prezent şi viitor

Ana Bordan
Scoala Gimnaziala "Ioan Vladutiu" Ludus , Mures, Ludus

ELEVUL – TRECUT, PREZENT SI VIITOR

Prof.înv.primar Bordan Ana
Şcoala Gimnazială,,Ioan Vlăduţiu,,Luduş-jud. Mureş

Din cele trăite, precum si din
informaţii de pe internet, îmi voi exprima câteva

opinii încercând să fac câteva comparaţii între elevul din
trecul, elevul din prezent si elevul din
viitor, în calitatea mea de elev din trecut, profesor în prezent
şi sper cu nepoţi elevi în viitor.
Elevul din trecut, asa cum l-am numit,
era elevul cu o ţinută decentă, unitară, cu
uniformă si număr matricol, cu cordeluţă pe cap; avea si
uniformă de pionier pentru manifestări mai importante. Era elevul
care putea afla informaţii doar de la şcoală sau din biblioteci.
Era totuşi un elev serios,conştiincios, respectuos faţă de
părinţi, profesori sau toţi cei din jur. Participa la concursuri
sportive, pe teme sanitare, de circulaţie, participa la olimpiade
şcolare, la diverse manifestări prin care îşi slăvea
conducătorul iubit; era elevul fără calculator, internet, telefon
mobil. Era elevul care se uita la televizor doar maximum două ore
pe zi, care uneori îsi făcea temele sau învăţa la lumina
lumânărilor,care pleca în vacanţe doar în ţară. Era elevul
care învăţa bine, care putea visa să-şi continue studiile, dar
doar în limitele graniţelor ţării, dincolo de acestea fiind un
teren cunoscut doar de la geografie. Elevul din trecut era însă un
elev mai sănătos, deoarece mânca mai sănătos, neavând
posibilitatea din a alege mâncăruri care conţin tot felul de
aditivi.Mânca ciocolată, portocale şi multe altele, doar cu
porţia, pe cartelă.
Acest elev din trecut este poate profesorul, medicul, inginerul de
azi, ieri elev, azi părinte
sau bunic, nevoit să-si crească copiii sau nepoţii sub deviza
elevul din prezent.
Elevul din present este elevul care s-a trezit cu acces la o
multitudine de informaţii pe care le obţine nelimitat de la

scoală, televizor, internet. Este elevul modern care se îmbracă
la scoală cum doreste, care are calculator, acces la internet, care
are telefon mobil, ghiozdan de tip Adidas, Nike sau caiete,
coperţi, penare cu Hannah Montana, Spidermen. Este elevul care
poate participa la diverse concursuri naţionale şi internaţionale
în diferite domenii, care poate merge în străinătate în
concedii cu maşini de lux, care poate visa să-si facă studiile
în străinătate, asa ca mine. Este elevul care prin intermediul
internetului poate obţine orice informaţie la momentul dorit sau
poate comunica rapid cu orice persoană de la orice distanţă prin
intermediul e-mail-ului. Este elevul care, atunci când intră
într-un mol are posibilitatea de a-şi alege ce mâncare sau ce
haine doreşte.
Elevul din prezent va fi probabil
arhitectul, profesorul, medicul, inginerul, savantul de mâine, care
va da naştere elevului din viitor.
Cum va fi oare elevul din viitor?
Personal îmi imaginez un elev al viitorului în faţa unui
calculator, încercând prin diverse
simulări să descopere noul, viitorul; văd un elev din viitor care
dă teste, examene în faţa
calculatorului, un elev care va studia dintr-o mulţime de surse,
care poate va putea să facă diferit
călătorii în timp si spaţiu, un elev al viitorului care poate
construi un viitor care să revoluţioneze,
prin noi descoperiri, lumea sau…de ce nu, un elev din viitor care
să trăiască pe o altă planetă.
Astfel, am făcut o trecere din trecut, prin prezent, spre viitor,
trecere văzută cu ochii unui
elev din trecut. Am plecat de la puţinele informaţii, la multele

si foarte multele informaţii de care
au avut, au sau vor avea parte elevul din trecut, elevul din
prezent, respectiv elevul din viitor.
Cum acele ceasornicului se învârtesc
doar într-un singur sens, elevul din trecut a devenit istorie.
Istoria elevului din prezent se scrie sub ochii nostri, pe zi ce
trece, iar istoria elevului din viitor, mă mulţumesc momentan să
mi-o imaginez.

SĂ STĂM LA SFAT CA-NTRE PĂRINȚI

Irina Pescaru
Scoala Gimnaziala Nr.21, Bucuresti, Bucuresti

Știți de câte ori mi s-a întâmplat să mă strige copiii
involuntar: „Mama! Vreau să te întreb ceva!“ zâmbind apoi
când realizau ilaritatea momentului? Oare de ce ne consideră
copiii mame? O mămică îmi spunea deunăzi, că nu înțelege ce
le fac copiilor de mă iubesc chiar dacă le dau teme de făcut,
chiar dacă stau la școală și lucrează, chiar dacă se trezesc
devreme. M-am hotărât să vă împărtășesc un „secret“: îi
laud. Lauda este un lucru care ne place tuturor. Ea este o expresie
a admirației, meritelor sau realizărilor. Toți vrem să primim

laude de la cei din jur, iar copiii doresc asta de două ori mai
mult ca adulții. Se simt bine atunci când cineva spune ceva
drăgut despre ei pentru ceea ce au făcut. Prefer această formă
de încurajare pentru ei, atât de necesară pentru formarea unui
adult responsabil și de succes.
Adevărul este că, în viața de zi cu zi, ne e mai ușor să
criticăm decât să oferim un compliment copiilor. Este mai simplu
să observi comportamentele negative ale lor și să le critici
decât să scoți la înaintare ceea ce micuțul tău face bine.
Este mult mai la-ndemână și evident pentru mulți dintre noi să
îl certăm pe copil pentru că a scăpat din mâncare pe jos,
decât să îl lăudăm că a reușit să mănânce restul foarte
bine. Cum văd eu beneficiile lăudării și încurajării
copilului: îl stimulează să încerce diverse experiențe (oricare
dintre noi am avut parte de experiențe de viață care ne-au
marcat, pozitiv sau negativ, dar care ne-au adus independență și
responsabilitate); îi încurajează buna purtare (începând cu
propriul nostru exemplu); dezvoltă stima de sine (de care, cu
siguranță, va avea nevoie la un moment dat, iar atunci noi nu vom
fi lângă ei); dezvoltă încrederea în forțele proprii (ceea ce
reprezintă un combustibil nelimitat pentru motorul creșterii și
formării lor ca adult).
Cum îl lauzi fără a deveni un copil răsfățat? Laudă
comportamentul, nu persoana! De exemplu, atunci când reușește să
rezolve o problemă pentru școală, nu îi spune "Ești deștept!"
sau și mai simplu " Bravo!", ci "Bravo, sunt mândră și mă bucur
că ai reușit să rezolvi problema la matematică și că nu ai
renunțat la ea", punând accentul pe reușita lui din acel moment
și pe dorința de comunicare a sentimetelor. Cu toate vom dori, la
un moment dat din viața lor, să ne comunice ce simt, dar dacă ei

nu au văzut până atunci și nu au exersat astfel de comportament
nu îl vor pune în practică exact când vor avea nevoie mai mult.
„Laudă-l de fiecare dată când face bine, deschide canalele de
comunicare!“ este expresia ce cuprinde experiența mea cu orice
copil, infailibilă, mi-a adus de fiecare dată răspunsurile și
informațiile dorite de la elevi. Pentru unii copii să pună
jucăriile la loc, să facă curat în cameră și să rezolve cu
succes o temă pentru școală sunt mari realizări care trebuie
complimentate și încurajate. Nu luați tema pentru școală ca pe
o datorie pe care copilul o are, drept pentru care nu are nevoie de
laude. Orice reușita a lui trebuie lăudată verbal, spunându-i
mereu asta, zilnic dacă e nevoie, de mai multe ori pe zi chiar.
Categoric nu exagerăm în laude!! Ele nu vor veni niciodată
nemeritate! Disciplinarea pozitivă funcționează mult mai bine
în creșterea și educarea copilului, spun specialiștii.
Evidențierea și încurajarea comportamentelor bune ale copilului
în defavoarea celor neadecvate îi stimulează să facă mereu
lucruri bune.
Chiar dacă experiența mea la clasă este una scurtă, fiind la a
doua generație de elevi, am putut observa beneficiile aduse de
acest stil de relaționare cu cei mici. De-a lungul anilor am putut
compara și cu alte stiluri, mai dure, acea severitate gândită și
pusă în practică „pentru că așa face ea de ani de zile“,
care dădeau „rezultate“ foarte bune pe termen scurt (elevii
reacționau, dar rămâneau timorați, stresați și relația cu
școală era una anxioasă), dar, care, putând discuta cu elevii
peste 4, 8 și respectiv 12 ani de la absolvirea clasei a IV-a, am
concluzionat împreună că, la aceleași rezultate sau poate chiar
mai bune, se putea ajunge și cu blândețe, vorbă calmă și lauda
binemeritată. Mai mult de 50% dintre cei cu care am discutat au

recunoscut traumele rămase după intervenția dură a profesorilor,
de cele mai multe ori fiind motivul principal pentru care nu le
plăcea materia respectivă. Desigur, au fost și cazuri (foarte
puține, respectiv 2%) în care laudele nu și-au făcut efectul
scontat, dar consider că acesta nu poate fi imediat vizibil, ci,
sper să-i pot vedea efectele mai târziu. De asemenea, nu toți
copiii reacționează la fel și nici nu au aceeași viteză de
reacție.
Da, recunosc, îi laud pe copii din prima zi de școală. Nu cred
că există copil căruia să nu-i găsești ceva de spus frumos din
prima zi. O să găsiți mai jos amintirile lor, neștirbite de
trecerea timpului, pe care le voi păstra și eu cu mare drag.
Atunci când ai în fața ta un suflet care tremură de emoții, nu
poți decât să-l încurajezi, să-i oferi sprijin și orientare,
să-l înveți că orice întrebare capătă răspuns, iar apoi are
dreptul de a mă întreba din nou. Și acasă, și la școală
copilul are dreptul de a fi creativ și curios. Atât părinții,
cât mai ales noi, cadrele didactice, le putem arăta cum să-și
dezvolte aripile, cum le pot desface, de ce să o facă, unde și
când să zboare.
Nu trebuie și nu o voi face niciodată, să subestimăm puterea de
influență a familiei asupra noului membru al societății, atât
genetic cât și comportamental. Pentru susținerea dezvoltării
cât mai echilibrate a copiilor noștri îmi voi lua întotdeauna
parteneri părinții, familia, rudele cu care el intră în contact
permanent, colaborarea școală - familie fiind esențială. Odată
cu modificarea comportamentului elevului, să fiți siguri,
întotdeauna, ne vom lovi de comportamentul părinților. De cele
mai multe ori, am avut norocul să fim „pe aceeași lungime de
undă“, dar ce ne facem când gândim diferit? Aplicăm aceeași

metodă! Îl lăudăm când face ceva bun pentru copilul său!!!!
Poziționarea noastră în fața clasei nu este una
întâmplătoare, nici la lecții, zi de zi, nici la ședințele cu
părinții. Suntem un permanent exemplu pentru ochii, mințile și
sufletele ce ne urmăresc. La prima ședință cu părinții, am
stat lângă ei, într-o bancă, reușind prin comunicare
nonverbală să transmit mesajul meu de parteneriat, de dorință de
colaborare, de înțelegere a problemelor lor, de asigurare a
sprijinului față de cele mai iubite ființe ale lor: copiii. Au
fost și sunt mult mai deschiși spre școală, spre momentele
frumoase petrecute împreună, dar și cele în care le-am solicitat
sprijinul.
Toate laudelor aduse copilului, acasă sau în sala de clasă, poate
se vor pierde de-a lungul timpului ca expresii, dar cu siguranță
vor lăsa urme invizibile în suflețelele lor. Odată cu trecerea
timpului, cerându-le impresii legate de prima zi de școală, ca
dată marcantă a vieții lor, am observat și încolțirea acelor
semințe de laudă puse adânc și care încep să se ridice, firav,
dar sigur. Rezultatele vorbesc singure și sunt cel mai puternic
motiv pe care vi-l prezint pentru susținerea disciplinării
pozitive. De aceea m-am hotărât să-i las doar pe ei, în final,
să vă arate cu ce au rămas:
„Haine frumoase, ghiozdan nou, emoții, aromă de toamnă, o nouă
clasă, revederea cu colegii vechi și doamna profesoară, toate
acestea într-o singură zi.. Prima zi de școală a clasei a patra.
Dupa atâția ani și totuși am emoții. O nouă clasă se vede
în zare apropiindu-se din ce în ce mai mult, acum, vechea clasă
ne face cu mâna cu ochii în lacrimi din cauza despărțirii, acolo
vor merge alți copii iar pe noi ne așteaptă alte încercări.
Revederea cu colegii și doamna profesoară, ce poate fii mai frumos

decât aceste lucruri? Acum e acum, emoțiile m-au acaparat
începând de la vârful picioarelor până la sfârșitul celui mai
lung fir din vârful capului, abia aștept sa înceapă noul an
școlar!“ (Ana G., clasa VI-a)
„În prima zi de școală am fost emoționat și puțin nedumerit
deoarece eram într-un mediu nou cu copii cu care nu mai
interacționasem înainte. Atunci am cunoscut învățătoarea care
era foarte bună cu noi chiar dacă mai făceam năzbâtii. Din
prima zi de școală și până acum am legat multe prietenii care
și acum sunt strâns legate. Prima zi de școală a fost o
experiență minunată. A fost ziua în care am aflat ce este
școala, am învățat că, deși temele ne ocupă o parte din timp,
atunci când le prezentăm suntem mândri de noi, iar până la
urmă aceste teme pe care fiecare dintre noi la un moment dat le-am
disprețuit, ne formeazaă viitorul și cu ajutorul lor putem să ne
apropiem de a fi ceea ce ne propunem să fim. Prima zi de școală a
fost ca o carte: unora nu le-a plăcut începutul, dar cuprinsul da,
unora le-a plăcut începutul și cuprinsul nu, iar unora le-a
plăcut totul. Odată și odată cu toții vom realiza că,
indiferent ce părere avem sau am avut despre școală, aceasta este
o poartă spre o lume nouă cu încercări grele și realizări,
prietenii, lucruri bune și rele, dar toate au importanța lor, așa
cum prima zi de școală are o importanță mare în viața
oricărui elev.“ (Theodor A., clasa aVI-a)
„Ghiozdanul e făcut, hăinuțele sunt călcate, părul e aranjat,
școala are o aromă de festivitate, DA, a început școala!
Frunzele cad, florile în buchet aranjate ținute de mâna
transpirată de emoții. Uite, îmi văd prietenii, ah! uite-o și
pe doamna profesoară, uite colo... uite colo ... școala care ne
face cu mâna și ne cheamă! (Andreea P.,clasa a IV-a)

„Am plecat aranjată de acasă, cu un buchet de flori. Nu, nu mă
duc la o zi de naștere, mă duc la școală, e prima zi! Vacanță,
du-te departe, școală vino să ne îmbrățișezi, sincer, îmi
era dor să simt aroma de carte.“ (Alexandra V., clasa a IV-a)
„Prima zi de școală este o zi magică. În seara de dinainte am
avut emoții, dar și bucurii legate de noii colegi și îmi făceam
multe gânduri despre doamna învățătoare. Pentru ea, eu, în
prima zi de școală, m-am dat cu parfum și mi-am pus cea mai
frumoasă cămașă! Doamna mea este cea mai bună din lume! Noii
mei colegi erau și încă mai sunt cei mai buni! În prima zi am
stat doar două ore la școală, dar am reușit să îi îndrăgesc
pe toți.“ (Alexandru A., clasa a III-a)
„Eu, în prima zi de școală, m-am întâlnit cu colegii mei.
Apoi am intrat în clasă și mi-am dat seama la ce doamnă o să
învăț. Era bună, delicată, drăguță și colegii erau timizi,
dar eu m-am împrietenit cu toți. Clasa noastră era albă ca perna
și băncile erau galben-portocalii ca apusul soarelui. Mama spune
că eu am plâns în acea zi, dar eu nu îmi amintesc. Eu am o
clasă super chiar dacă unii colegi mai fac prostii, clasa mea e
unică.“ (Mihai O., clasa a III-a)
„Era ora șapte, prima mea zi de școală. Eu abia așteptam să
merg la școală, când am ajuns m-am simțit de parcă aș fi fost
acasă, colegii erau cei mai buni pe care îi puteam avea, doamna
învățătoare a vorbit cu noi, pe fiecare l-a întrebat câte ceva
și l-a ascultat cu răbdare. În clasa pregătitoare a fost cea mai
frumoasă primă zi de școală pentru că am întâlnit persoane
noi. De atunci îi încurajez pe toți copiii să meargă la
școală.“ (Mara O., clasa a III-a)
„În prima zi de școală m-am simțit minunat. Așteptam cu
atât de multă nerăbdare să încep școala, să îmi cunosc

doamna învățătoare și noii mei colegi. Când am intrat în
clasă și i-am dăriut doamnei buchetul de flori, am simțit că
îmi fugea pământul de sub picioare de atâtea emoții. Când m-am
așezat în bancă am primit primele mele manuale. Pot spune că
prima mea zi de școală a fost minunată și îmi voi reaminti cu
drag acele clipe minunate.“ (Bianca E., clasa aIIIa)
Toate aceste impresii nu ar fi apărut dacă nu ar fi avut o bază
de dezvoltare. Am experimentat împreună această metodă, prin
exersare, prin demonstrație, prin studiu individual și, după cum
vedeți, știu să laude și ei la rândul lor, pe măsura
posibilităților și vocabularului lor, exprimându-și deschis
sentimentele. Cred că este cea mai bună dovadă a puterii laudei!
Pentru dezvoltarea unei societăți sănătoase încercăm să
atingem idealul educațional, pentru formarea personalității în
integritatea ei educațională ca ființă autonomă, creativă,
adaptabilă. De aceea am adoptat această formă de luptă pentru
formarea de aptitudini, capacități și deprinderi specifice,
competențe ce stimulează raportarea efectivă și creativă la
mediul social și natural și îi permit continuare educației
într-un ritm propriu, dar sigur.

Trecutul și prezentul învățământului românesc prin prisma experiențelor unui dascăl

Viorica Felcser
Scoala Gimnaziala "Kun Kocsard" Ojdula, Covasna, Ojdula

Profesor înv.primar: Felcser Viorica
Școala Gimnazială ”Kun Kocsárd”, Ojdula

Trecutul și prezentul învățământului românesc
prin prisma experiențelor unui dascăl
Moto:
”În vremurile moderne părerile oamenior despre educație sunt

împărțite. Nu este o părere general împărtășită despre ceea
ce tinerii ar trebui să învețe, atât în relație cu virtuțile
morale dar și cu succesul în viață. Nu este clar nici dacă
educația ar trebui să fie mai degrabă preocupată cu dezvoltarea
intelectului sau a caracterului. Evenimentele contemporane au făcut
problema și mai dificilă și nu mai este cert dacă educația ar
trebui să fie în primul rând vocațională, morală sau
culturală. Unii le recomandă pe toate trei.”
Aristotel
Problematica educației era în centrul preocupărilor
societăților din cele mai vechi timpuri. Cugetările lu Aristotel
despre conținutul și rostul învățării nu și-au pierdut
valabilitatea nici în zilele noastre, întrucât educația
reprezintă fundamentul vieții fiecărui om, cu ajutorul căreia
îsi dezvoltă percepția despre lume, gândirea, stilul de viață,
conservând valori sociale și spirituale.
Find dascăl, cu o experiență de 38 de ani la catedră, mă
consider îndreptățită să studiez problematica educației
românești prin prisma timpului. Perioada școlarității am
petrecut-o în totalitate în era socialistă, activitatea
didactică mi-am desfășurat înainte și după 1990 , profesez și
în prezent, și mai am câțiva ani până la ieșirea în pensie.
Am intrat în clasa I. în anul 1968, când era în vigoare
Decretul nr. 175 pentru reforma învățământului din 3 august
1948. În școlile române a fost impus sistemul manualului unic,
iar sarcina întocmirii cărților de școală a revenit Comisiei de
Învățământ a Direcției de Agitație și Propagandă a
Comitetului Central al P.M.R. S-au eleborat manuale pentru ciclul
elementar cu durata de șapte ani, acestea fiind traduceri ale
manualelor sovietice, apoi au fost întocmite în țară, păstrând

spiritul celor dintâi. Educația a fost considerată de către
guvernul comunist, ca un instrument important de a controla oamenii
și de a crea ”omul nou”. În sistemul totalitar se oferea o
educație identică la toată lumea. Toate școlile private și
religioase au fost închise și preluate de către stat, care le-au
limitat sever. Au fost introduse noi materii, rusa a devenit
obligatorie, franceza a fost eliminată. Ateismul științific a
luat locul religiei, cele mai multe științe sociale au fost
suprimate complet, sau comasate. Cenzura a fost foarte
răspândită, iar proletariatul și realismul socialist au devenit
normă în artă, știință și educație. Partidul Comunist Român
s-a implicat în procesul educațional prin crearea de organizații
în interiorul școlilor: Șoimii Patriei, Pionierii și Uniunea de
Tineret. Cu toate acestea au existat unele realizări: alfabetizarea
în masă, apariția educației în limbile minorităților. În
ultimii ani ai comunismului
s-a introdus obligativitatea celor 12 clase.
Am trăit ca elevă și ca învățătoare în această perioadă,
astfel pot consemna câteva caracteristici de bază ale sistemului
de învățământ din acele vremuri. În școală accentul s-a pus
la însușirea a cât mai multor cunoștințe, la toate disciplinele
școlare. Singura cale de acces de a însuși aceste cunoștințe
era calea cititului și a studiului individual, de a memora cât mai
multe cunoștințe, de a învăța pe de rost, metodele de predare
erau cele clasice: explicația, expunerea. Am predat din aceleași
cărți din care am învățat și eu, ani de zile totul era
neschimbat, stabil și neclintit, asemenea unei ape stătătoare. La
testările, la examene,a fost vizată doar mulțimea de informații
pe care le acumulam la toate disciplinele parcurse. Profesorii erau
severi, uneori chiar duri, elevii nu aveau dreptul să se implice

în actele de decizie ale școlii, sau să ia atitudine în
legătură de felul instruirii. Purtarea uniformei era obligatorie
la toate ciclurile, începând de la grupa de grădiniță până la
clasele liceale. Câteodată regulile stricte din licee au avut
influențe negative asupra sănătății și integrității
spirituale ale elevilor: la Liceul Pedagogic nu aveam voie să
purtăm pantaloni, chiar dacă era iarnă, ploua, sau ne înghețam
de frig. Activitățile extrașcolare erau obligatorii, dacă
profesorii considerau că ești capabil, trebuia să participi la
sesiuni de comunicări, olimpiade, specatacole cultural-artistice
etc. Excursiile, taberele au fost organizate conform unor scenarii
preconcepute, programe alcătuite pe reguli stricte, mai ales sub
egida pioneriatului, apoi a Uniunii Tineretului Comunist. La
sfârșitul perioadei, în ultimii ani ai socialismului lui
Ceaușescu, am făcut chiar activități ridicole: am participat la
primirea fastuoasă a delegației prezidențiale cu cântece de
preaslăvire, de idolatrizare, de ovații și aplauze
”neîntrerupte”, am comemorat sărbătorile comuniste cu
cântece și poezii patriotice despre ”marele conducător”.
Totul era subordonat marilor idealuri comuniste, finalitatea
educației era omul multilateral dezvoltat, dar care să nu aibă
idei proprii, ci să fie servil și subordonat partidului unic.
Practica agricolă de la începutul fiecărui an școlar era
prioritate, parcurgerea materiei nu conta față de cerințele
economiei planificate pe cincinale. Câteodată lucram și două
luni înainte de începerea reală a procesului de învățare:
important era ca elevii socialismului să fie conștiincioși, să
fie educați prin și pentru muncă. Și încă n-am pomenit de
creșterea viermilor de mătase, care era tot obligativitatea
profesorilor și elevilor.

Bineînțeles au fost și multe aspecte pozitive Deși nu aveam
calculator, nu aveam proiector, nu aveam internet, telefon mobil, nu
ne-am uitat la televizor prea mult, în schimb am citit multe
cărți, am avut prieteni, făceam sport, am avut timp să ne facem
temele, am avut încredere în adulți. Nu veneau părinții la
școală că orele de educație fizică sunt prea obositoare, să se
plângă de frigul sau de severitatea profesorului din școală și
nu s-a plâns nici de drumul lung pe care copiii îi parcurgeau
până la școală, sau de prea multe teme. Și majoritatea elevilor
au învățat să scrie, să citească și să socotească. Și cel
mai important lucru era, că am avut timp să ne jucăm, am avut o
copilărie adevărată. În era socialistă totul era planificat,
previzibil, monoton, colectiv și uniform. Unitățile școlare nu
aveau identitate și autoritate, planificarea, organizarea,
conducerea procesului instructiv-educativ venea de la partid. Nu
trebuie ignorat nici faptul, că în ciuda multor critici elevul din
era socialistă era elevul care se purta exemplar, învăța bine,
avea un viitor sigur, își continua studiile, avea locul de muncă
asigurat conform specializării obținute. Elevul de ieri a devenit
forța de muncă a zilelor noastre, care s-a conformat condițiilor
de viață din trecut, dar care se integrează și în societatea
contemporană, mereu în mișcare și în continuă transformare.
După revoluția română din 1989, sistemul de învățământ
românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare, care a
fost lăudat dar și criticat. În conformitate cu Legea Educației
Naționale nr. 1/2011, sistemul educativ românesc este reglementat
de către Ministerul Educației Cercetării și Inovării. Legea are
viziunea de a promova învățământul orientat pe valori,
creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și
capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe,

competențe și abilități de utilitate directă în profesie și
în societate. În timp ce în trecut școala trebuia să educă
oameni supuși, școala de azi trebuie să dea societății
individualități de valoare. Idealul educațional al școlii de azi
constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a
individualității umane, în formarea personalității autonome și
în asumarea unui sistem de valori, care sunt necesare pentru
împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea
spiritului antreprenorial, pentru incluziunea socială și pentru
angajare pe piața muncii. Din păcate cuvintele legii par utopiste,
întrucât majoritatea tinerilor absolvenți ai unor forme de
învățământ nu-și găsesc un loc de muncă pentru care s-au
pregătit, sunt nevoiți să-și părăsească țara în căutarea
unui trai mai bun. Situația precară a economiei țării cauzează
nesiguranța viitorului. Deși superplanificarea sistemului de
învățământ din trecut era exagerată, nebăgarea de seamă a
cerințelor pieții de muncă din zielele noastre mi se pare
iresponsabilitate din partea celor care ar tebui să decidă asupra
structurii învățământului românesc. Există o oarecare
libertate de mișcare a unităților de învățământ, dar încă
suntem departe de descentralizare. Una dintre cele mai vizibile
diferențe dintre școala din trecut și școala de astăzi este
chiar finalitatea ei principală: care în loc de cunoștințe
înseamnă formarea competențelor, înțelese ca ansamblu
multifuncțional și transferabil de deprinderi/abilități și
aptitudini.
Școala de azi în contextul Legii Învățământului ar fi
ideală, dacă realitatea din învățământul românesc nu ar fi
alta. Putem contesta numărul ridicat de miniștri de după
revoluție, fiecare venind cu schimbările lui mai mult sau mai

puțin inspirate. În vreme ce încercăm să părem cât mai
moderni, rezultatele finale ale educației nu sunt îndestulătoare.
Din păcate țara nu mai dispune de meseriași, marile
întreprinderi sunt nevoite să importe forță de muncă
calificată din alte țări. Deși, pentru o evoluție pozitivă a
economiei, a investițiilor ar fi necesară o piață puternică a
muncii, în care antreprenorii să-și găsească forța de muncă
necesară, există o serie de specializări, care produc șomeri
calificați.. S-a vorbit mult despre problematica descongestionării
materiei școlare, dar de fapt elevii noștri învață și mai
multe discipline cu conținuturi stufoase și la un nivel de
dificultate ce le depășește capacitățile cognitive de vârstă.
Din an în an se introduc noi discipline, elevii au multe cursuri
iar planurile-cadru sunt o catastrofă. Finanțarea este slabă,
banii sunt puțini în învățământ și cheltuiți aiurea, fără
mecanisme de control și urmărire a eficienței cheltuielii lor.
Există o strânsă corelație între nivelul scăzut al
învățământului si problemele economice ale tării. Multe
familii s-au destrămat, părinții sunt nevoiți să migreze pentru
a munci în alte țări europene. Pentru că nu avem un mediu
atractiv de învățare, pentru că diplomele nu mai reprezintă o
garanție pentru intrarea în piața muncii, pentru că nu există
trasee educaționale care să se potrivească personalității
elevilor, si pentru că mulți elevi suferă și din lipsa
părinților s-a ajuns la frecvență scăzută sau chiar la abandon
școlar. În ultimii ani și managementul manualelor școlare este
tot mai slabă, este haos total, nu există manuale la toate
disciplinele, iar majoritatea lor sunt pline cu greșeli și nu se
corelează cu programele școlare.
Am înșirat multe hiaturi din învățământul de astăzi, dar

sunt și multe aspecte pozitive. Dascălii pot folosi multitudinea
metodelor și tehnicilor alternative și interactive de lucru.
Există multe materiale auxiliare funcționale, majoritatea
școlilor sunt dotate cu cele mai moderne tehnologii:
retroproiectoare, Internet, televizoare, cabinete de informatică,
manuale digitale. Provocările perioadei în care trăim,
dezinteresul pentru școală al elevilor și permanenta transformare
a lumii din jurul nostru ne cer să ne reorientăm mereu și să ne
restructurăm modul de abordare, în primul rând readaptându-ne
noi înșine. Educația este foarte importantă și nu este legată
strict de orele din programul zilnic de la școală. Copiii
învață si din activitățile extrașcolare, din participarea la
proiecte și din timpul petrecut alături de părinții lor.
Învățarea transdisciplinară din școala zilelor noastre îi
ajută pe elevi să se ancoreze mai bine în prezent. Învățarea
bazată pe joc, mișcare , muzică se apropie mai mult de
necesitățile copiilor din clasele primare. Consider un lucru
pozitiv introducerea clasei pregătitoare, în care copiii de 6 ani
încep viața școlară într-un mediu atractiv, cu obiecte
specifice vârstei: covorul cu jucării, expoziții cu desenele lor,
muzica și mișcarea.
Unii analiști consideră că viața elevilor dintr-un oraș este
foarte diferită de cea de la țară. Am norocul să profesez
într-o cumună, nu departe de oraș, astfel pe baza experiențelor
nu pot susține această teorie. Consider că și la sate avem
posibilitatea de a desfășura o activitate instructiv-educativă
performantă și competitivă. Elevii mei sunt prezenți la foarte
multe concursuri pe materii cu performanțe deosebite. Suntem
conectați la Internet, fiecare elev din clasa mea are calculator
acasă și conectare la internet, folosește manualele digitale.

Școala noastră dispune de laboratoare de știință bine
înzestrate, laborator de informatică, psiholog și ”Școală
după școală”, programe școlare pentru elevii talentați. Avem
o viață extracurriculară deosebit de bogată, alcătuită din
multe excursii și vizite, drumeții, spectacole și serbări
școlare, concursuri sportive
Sunt numeroase oportunități în zilele noastre, numai trebuie să
le observi și să profiți de ele. Am prilejul să particip la
numeroase cursuri de formare, care mă mențin în linia întâi în
ceea ce privește cele mai noi concepte și metodici performante,
valorific tot ceea ce învăț în activitatea mea de la catedră.
Urmăresc soarta elevilor mei, și sunt mândră că obțin
performanțe în clasele mai mari și reușesc să-și găsească
rostul și locul în viață.
Școala zilelor noastre trebuie să ofere pe lângă conținuturi,
obiective și cadre cheie la fiecare disciplină, formarea unui elev
cu trăsături de caracter care să fie integrate în programe.
Elevii noștri ar trebui să devină: persoane ce gândesc, capabili
să comunice, posesorii unor principii cum ar fi onestitatea,
demnitatea și responsabilitatea. Ar trebuie să fie deschiși la
minte, cu toleranță și înțelegere a altor culturi, oameni ce
reușesc să combine armonios dezvoltarea intelectului cu
dezvoltarea fizică și psihică. Să fie capabili să-și evalueze
părțile pozitive, limitele și experiențele, astfel încât
să-și poată urma propria dezvoltare.

INVATARE/COOPERARE PRIN VOLUNTARIAT

irina matache
Scoala Gimnaziala "Mihai Eminescu" Ploiesti, Prahova, Ploiesti

Viitorul și evoluția unei societăti sunt legate de dezvoltarea
și educația copiilor, cei care, la un moment dat vor fi nevoiti
să poarte pe umeri această uriașă responsabilitate.

Plecând de la această premisa, voluntariatul pentru
copii este un mod eficient și altruist de a-ți aduce contributia
la viitorul societătii din care faci parte.
In calitate de cadru didactic, este recomandabil sa formezi copiilor
gustul pentru activitati care sa le faca bine din punct de vedere

sufleteste si de pe urma carora sa beneficieze si altii. Vizitele la
centre de copii sau de batrâni,serbări, concursuri, baluri mascate
și evenimente organizate la care se pot face donații pot fi
ocaziile potrivite pentru a-i implica pe adolescenti si a-i obisnui
sa se acomodeze in rolul de voluntari.
Să nu uităm!Copilul, cu cât începe mai repede să faca astfel de
activităti de voluntariat, cu atât îsi va creiona un traseu mai
clar in viata. Astfel de lucruri îl formează ca om și iî
pregătesc pentru viața de adult.
Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată se deosebesc mult de
celelalte zile şi săptămâni ale anului, pentru că sunt numai
revărsări de bucurie dinspre Dumnezeu spre om şi dinspre om spre
Dumnezeu şi dinspre om spre oameni. Sfintele Paşti şi
Săptămâna Luminată sunt înţelese în Biserica noastră ca
fiind Raiul anului bisericesc.
Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă
asemănătoare cu cea din Rai. De aceea zicem că această
săptămână este una de lumină, care ne aduce aminte de Rai şi
de bucuriile lui. Aşa cum în Rai există o bucurie negrăită şi
preamărită, aşa şi la Sfintele Paşti şi în Săptămâna
Luminată există o bucurie mai presus de toate bucuriile.
Am învațat elevii în numeroasele ore de educație civică ce
însemnă sa faci voluntariat creștin,câte bucurii poți adduce
copiilor care,în acesta perioadă au nevoie de iubire,afecțiune.
Le-am explicat care este sensul voluntariatului, că voluntariatul
se face pentru a-i sluji pe ceilalţi. De ce se face asta?Am abordat
și sensul teologic al voluntariatului explicându-le că omul este
făcut pentru a iubi, este zidit pentru a ieşi din sine spre
întâlnirea cu celălalt. Acest fapt, într-un fel sau altul, se va
manifesta în viaţa omului, deoarece are o putere foarte mare,

putere ce există înăuntrul nostru, indiferent de presiunile,
apăsările suferite, indiferent de caracterul fiecăruia sau de
orice obstacole exterioare.
Elevii trebuie să conștientizeze nevoile celorlați,să participle
în mod direct la acțiuni umanitare,prin mici surprise,nu neaparata
de valoare material,cât din sufletul lor,prin obiecte realizate de
ei,personalizate,pe care să le ofere cu drag celorlalti.
Elevii trebuie să fie învățați înca de la grădiniță in
spiritual voluntariatului, să fie cinstiţi, corecţi şi miloşi,
să dea dovadă de un spirit de nobleţe şi evlavie în toate
intenţiile şi angajamentele pe care le iau faţă de ei,de
ceilalți – în toate faptele şi preocupările lor.
Îndemnul meu față de copii ar fi:,,Cultivaţi un spirit de
caritate; fiţi pregătiţi să faceţi pentru ceilalţi mai mult
decât v-aţi aştepta ca ei să facă pentru dumneavoastră dacă
situaţia ar fi inversă!”
Unul dintre cele mai bune lucruri pe care un tânăr băiat sau o
tânără fată le poate avea în vedere, atunci când încearcă
să fie măreţ sau măreaţă, este acela de a-i ajuta şi pe
alţii să fie măreţi; şi să nu-i deranjeze să petreacă puţin
timp ajutându-i pe alţii să fie mai buni. Cea mai bună cale de a
ne îmbunătăţi pe noi înşine este aceea de a lucra asiduu
pentru a le face bine altora.
Mai mult decât oricând, astăzi se simte necesitatea formării şi
dezvoltării personalităţii elevilor cu accente deosebite pe
latura altruistă, în stare să contracareze prin exemple vii de
bună practică mentalitatea individualistă a societăţii. Iar
şcoala are la îndemână un instrument auxiliar preţios -
voluntariatul şi voluntariatul creştin, considerat de societate
drept experienţă profesională, pârghie importantă pentru

reconsiderarea priorităţilor vieţii şi dobândirea veşniciei
alături de Dumnezeu.
În imaginile următoare voi prezenta câteva decoruri de Paște
realizate de elevii mei,pe care le-am oferit unor copii de la un
centru de plasament,cu ocazia Sarbatorilor Pascale.Sunt obiecte
hand-made,realizate in clasă la orele de abilități
practice.Aceste acțiuni au adus FERICIREA pe chipul lor.Despre
FERICIRE am discutat și am înțeles împreuna următoarele
aspecte:
Fericirea o gasim in orice lucru marunt care ne face sa zambim, sa
ne bucuram. Fericirea este orice lucru de care ma bucur; nu stiu
exact ce este fericirea pentru mine, dar este cu siguranta un motiv
de a zambi, de a fi optimist, de a fi bucuros si vesel mereu, un
motiv in plus sa realizez ce frumoasa e viata. Fericirea poate fi o
idee, un context, o notiune, un sentiment sau un simplu cuvant ce ne
aduce zambetul pe buze.

Sistemul de evaluare în procesul educațional

Ana-Maria Tecsi
Liceul Teoretic "Ana Ipatescu" Gherla, Cluj, Gherla

Sistemul de evaluare în procesul educațional

Prof. Înv. Primar TECSI ANA-MARIA
Liceul Teoretic Ana Ipătescu Gherla

Evaluarea este cunoașterea efectelor activității
instructive-educative desfășurate, a randamentului școlar,
respectiv a raportului dintre performanțele realizate de o anumită
populație școlară într-un timp determinat și un context

pedagogic determinat și performanțele proiectate de cadrul
didactic. Pe baza informațiilor obținute, această activitate
poate fi ameliorată și optimizată în timp. Practica evaluării
implică o colectare sistematică a informațiilor despre
activitățile, caracteristicile și obiectivele programelor, pentru
a fi utilizate de către anumiți specialiști în scopul reducerii
gradului de relativitate.
Demersul evaluator, oricare ar fi situațiile și fenomenele pe
care le vizează, se prezintă ca acțiune întreprinsă din afara
fenomenului evaluat asupra acestuia; așadar, ne apare ca o relație
dintre evaluator și ceea ce este evaluat. Referindu-ne la evaluarea
rezultatelor școlare, aprecierea emisă de educator asupra
rezultatelor obținute de educabili se prezintă ca acțiune
realizată de educator și suportată de educabil. Demersul în sine
produce și unele efecte formative, dacă se are în vedere faptul
că prin chiar modul în care educatorul îi apreciază rezultatele
pe care le obțin la învățare. Prin aceasta, procesul de formare
a educabililor încorporează și acțiuni evaluatoare.
Activitatea didactică se realizează, în cele mai multe cazuri,
de către un grup de persoane – educatorii asupra unui grup- de
regulă, mai numeros decât cel amintit. Între componenții
acestora se stabilește o multitudine de relații, inclusiv de
interevaluare, fiecare component al grupului fiind interesat nu
numai de ce face personal, ci și de ceea ce fac ceilalți membri ai
grupului.
Aceste caracteristici ale acțiunilor umane, cel puțin ale celor
înterprinse deliberat, sunt proprii și activității didactice.
Deci, alături de acțiuni evaluative se produc și frecvente
procese de autoevaluare și interevaluare, cu mențiunea că ele
privesc nu numai relația educator-educabil, ci și relațiile

dintre educatori, respective dintre educabili.
Autoevaluarea și interevaluarea, în general, orice demers prin
care se realizează cunoașterea stării unui fenomen, îndeplinesc
o funcție de reglare-autoreglare a oricărui sistem.
Cultivarea capacității autoevaluative la educabili devine
necesară și din considerente care privesc organizarea
activității școlare. Avem în vedere numărul mare al elevilor
dintr-o clasă, a căror evaluare poate diminua sensibil, timpul
necesar activității de instruire-învățare, numărul redus de
ore pe săptămână la unele discipline, încărcarea programelor
care obligă la utilizarea timpului disponibil pentru tratarea
conținutului și diminuarea timpului rămas disponibil pentru
verificare.
Cu privire la autoevaluarea de către elevi a randamentului lor
școlar există numeroase studii reflectând experiențe și
achiziții importante în domeniul considerat. Capacitatea de
autoevaluare a educabililor, deși poate fi exersată încă din
prima școlaritate, devine semnificativă și argumentată
începând cu vârsta preadolescentă.
Demersul de evaluare a rezultatelor școlare se depărtează tot
mai evident pe ideea potrivit căreia nota este acordată de
educator și suportată de elev. Această schimbare este mai rapidă
sau mai lentă, mai evidentă sau mai greu de sesizat, în funcție
de modul în care educatorul îi apreciază pe elevi, îi învață
cum trebuie să-și autoaprecieze rezultatele în învățare.
Autoevaluarea, ca proces de autocunoaștere a propriei
personalități, este o capacitate care se formează, nu este un
dat. Ea nu este, deci, numai mijloc utilizat în activitatea
didactică, în scopul ameliorării acesteia, ci, în același timp,
este și, obiectiv al procesului de formare al elevilor.

Cu privire la autoevaluare și interevaluare randamentul școlar
există numeroase studii reflectând experiențe și achiziții
importante în domeniu. Oportunitatea consultării elevilor
verificați și/sau a colegilor acestora, în aprecierea
răspunsurilor date la chestionarea orală, sau ca probă scrisă,
fără ca această consultare să însemne o apreciere oficială.
Cercetări interprinse în acest scop au condus la concluzii
încurajatoare cu privire la formarea la elevi a capacității de
autoevaluare. Relevarea efectelor pozitive pe care exercițiul
autoevaluării le produce asupra randamentului școlar în general,
asupra activității de învățare a elevilor, în special.
Constatări ale unor profesori care atestă faptul că acțiunile de
autoapreciere a rezultatelor școlare, de către elevi:
influențează pozitiv motivația și atitudinea acestora față de
învățare, le oferă satisfacția muncii rodnice împlinite și
îi face încrezători în forțele proprii; semnalează
dificultăți cu care se confruntă elevii, erorile pe care le
comit; în același timp, permit îmbunătățirea stilului
educatorului în ceea ce privește utilizarea sistemului de notare.
Dezvoltarea la elevi a capacității de autoevaluare este
favorizată de promovarea strategiei evaluării formative. Numărul
mare al verificărilor pe care le implică strategia menționată
face nu numai oportună, ci chiar necesară recurgerea la
autoaprecierea de către elevi a rezultatelor obținute în
învățare.
Educarea capacității de autoapreciere și interapreciative are
efecte pozitive și în planul dezvoltării unor atitudini
colegiale, de înțelegere și întrajutorare între elevi.
Aprecierea corectă a colegilor și a propriilor rezultate
favorizează dezvoltarea relațiilor intercolegiale și totodată

formarea unei corecte imagini de sine din partea fiecărui component
al grupului de clasă. Previne apariția neconcordanței între
aprecierile emise de educator și imaginea de sine, generatoare de
tensiuni și descurajări. Recurgerea sistematică la autoaprecierea
rezultatelor constituie un exercițiu util și eficace de dezvoltare
la elevi a capacității valorizatoare.
În general, problematica autoevaluării se corelează cu aceea a
interevaluării. Notă comună o constituie antrenarea elevilor în
realizarea actului evaluator privind propriile lor rezultate sau pe
cele ale colegilor. Ambele vizează formarea capacității de
valorizare a rezultatelor activității de învățare. Ceea ce le
distinge sunt obstacolele pe care le au de depășit. În cazul
autoevaluării obstacolul este reprezentat de imaginea de sine, în
timp ce în cazul interevaluării este reprezentat, cel mai adesea,
de relațiile inter-individuale dintre educabili.

Bibliografie
Bocoș, M. (2004), Evaluare în învățământul primar- Aplicații
practice, Editura Casa Cărții de Știință,Cluj-Napoca
Învățământul primar, Revistă dedicată cadrelor didactice,
(2005), nr. 3-4, editura MINIPED

Maternanța, formă pentru îndeplinirea umanului din copil

Ioana Maria Coza
Scoala Gimnaziala "Avram Iancu" Baia Mare, Maramures, Baia Mare

Gând de copil :
Lumea în care învăț repede și ușor e lumea plină de iubire
și joc....

Copilul, educabilul actual, atât de activ, curios cu mintea
predispusă să recepteze și să integreze noul cu ajutorul
imaginilor rapide, a clipurilor video, a stimulilor puternici,

uneori epuizant pentru adultul de alături, el e cel care are
nevoie de protecție fizică și emoțională, e cel care are
dreptul de a fi asistat şi susţinut de educator, de a fi îndrumat
cu competență , dragoste, respect și cu un grad de adaptabilitate
la tot ce deține el, atât cognitiv, cât și emoțional, social,
relațional. El e cel care are nevoie de fragmentare a sarcinilor/a
cerințelor, de feed-back imediat, de stabilire de mize și misiuni
în învățare.
Există o singură cale eficientă prin care poți să ajungi la la
un nivel maxim de conectare, o relație de “maternanță”.
Maternanța presupune împărtășirea emoțiilor, cunoaștere,
comunicare iubire, identificare/recunoaștere a predispozițiilor
cognitive, apreciere. Pentru îndeplinirea umanului din copil,
singura formă acceptată e cea maternantă. Preocuparea dascălului
e de a aloca câmpul subiectiv copilului , a se centra cu toate
simțurile asupra acestuia, a se acorda afectiv cu acesta.
Copilul se vede în chipul adultului. El simte aprecierea,
suținerea, încurajarea, îndrumarea sau orice altă trăire
generată sau raportată le el.
Principiul matern este plin de conţinut, de sprijin și suport,
grefându-se armonios pe principiul feminin al receptivităţii. Dar
acest principiu devine, prin esența lui, reglator. Mama vine în
ajutorul, întâmpină, leagă, uneşte.
Un mediu favorabil pentru dezvoltarea copilului va răspunde tuturor
acestor necesităţilor copilului în acelaşi timp. Principalele
acţiuni de îngrijire vor include, cel puțin, asigurarea
securităţii, oferirea căminului/mediului de învățare cald
și primitor, comunicare şi stimulare, joc, socializarea copilului.

Educabilul are dreptul de a avea acces la toate materialele şi

resursele educaţionale, de a fi asistat şi susţinut de un
educator competent, dreptul de a fi tratat cu respect şi
corectitudine, de a participa la procesul educaţional.
El va beneficia de oportunităţi de a-şi dezvolta deprinderi, de
încurajare de a de a se exprima, de activităţi care vor dezvolta
un sentiment de autoritate, priceper, de ocazii de a învăţa să
coopereze, să ajute, să împartă cu alţii, de explorare prin
intermediul acţiunii, de aplicarea aptitudinilor, de oportunităţi
de a alege şi a-şi asuma responsabilităţi, de încurajare de
a-şi dezvolta autocontrolul, cooperarea şi determinarea de a
realiza proiecte, de susţinerea sentimentului propriei valori și
stimularea creativităţii.

Toate aceste aspecte prezentate anterior nu spun că actul didactic
trebuie să fie organizat numai din zona nevoilor lor de stimulare
constantă, rapidă și aducătoare de plăcere. Elevul capabil de
învățare durabilă este cel care ajunge să iasă din zona de
confort, să urmărească o sarcină pe termen lung, să proceseze
cerințe duble sau triple și să dezvolte raționamente, analiză,
reveniri asupra propriei gândiri.
Abordările actuale trebuie să plece de la recunoașterea
predispozițiilor cognitive hrănite deja de media, de lumea
exterioară și să ghideze copilul către căi de cercetare și
lucru nedescoperite de el spontan. Trecerea de la un nivel la
celălalt al învățării se face prin conectare și reguli ”fair
play”.
Activitățile pot pleca de la elementul de fascinație /
curiozitate/ interes/ o surpriză , dar trebuie, cumva, să se
îndepărteze treptat de la acesta, pe căi susținute de
imaginație proprie sau pe trasee raționale din ce în ce mai

ramificate.
Pentru a dezvolta operațiile gândirii și nivelul
raționamentelor, e preferabil ca sarcinile de lucru să fie
organizate în doze scurte, clare, de câte 5-10 min, cu feed-back
imediat și cu criterii de notare elaborate anterior, împreună cu
elevul.
Actualul copil are nevoie de stabilire de și de laude pentru
comportament stabil sau autocontrol. Copiii au nevoie de laude ale
eforturilor, nu ale rezultatelor, el are nevoie ca în mediul
educațional/clasă să existe.
Îi încăâtă și îi capacitează câte un element de noutate
periodic ( în modul de aranjare a mobilierului / în bogăția de
material didactic / de strategie a dascălului). Elementul
”wow” le stârnește atenția și instigă curiozitatea.
Rolul social atribuit în oră: ”vorbitor”, ”interogator”,
”corector”, ”contrazicător, întrebările care le hrănesc
”ego-ul”: ”tu ce părere ai?”/”ce te face să crezi
asta?”, momentele de deplasare, cu un scop anume, din bancă, de
regrupare, de schimbare de rol și elemente care-i mențin activ
și-i rup de monotonie.
Copilul de astăzi are nevoie să plece de la noțiunile lui de
interes, de la relavant pentru viața lui, de la experiment. El are
nevoie ca toate criteriile de evaluare să fie dinainte stabilite
pentru munca lui, clar și transparent, astfel încât să se poată
aprecia singur.
Ei învață cel mai bine în grup și dacă sunt puși să îi
învețe pe alții. Au gândire stelară sau în rețea. Se
plictisesc dacă nu există conexiuni între informații către
toate domeniile de activitate sau de cunoaștere; au nevoie de
provocări cognitive în ritm susținut, au nevoie de trăiri

puternice ca să rețină informație. Emoționalul este fundamental
pentru memorie și energia de lucru.
Învață făcând lucruri cu mâinile – modelând structuri,
machete, instalații; Învață negociind, selectând, exprimând
opinii personale.
Dacă copilul, reuşind să stabilească relaţii emoţionale
satisfăcătoare, îşi dezvoltă capacitatea de a relaționa şi a
întreţine relaţii educative solide.. Copiii stimulaţi pozitiv,
înregistrează succese şcolare mai bune, cu o frecvenţă mai
bună.
Copiii educați în principiul maternanței de către adulți care
comunică şi și sunt pliați pe nevoile celor mici , sunt acei
copii care-și vor descoperi ulterior sinele ( împlinirea) și nu
ego-ul ( afirmarea).

Bibliografie:
Ghidul cadrelor didactice pentru educaţia timpurie şi
preşcolară, Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii
Moldova¸UNICEF
PISA, 2012

Statutul profesorului de educaţie fizică şi sport.

Manuel Preda
Scoala Gimnaziala Saulesti, Gorj, Saulesti

Statutul profesorului de educaţie fizicăşi sport.
Prof. Preda Manuel Lucian
Educaţia fizică şi sportul sunt realizate de oameni, pentru
oameni, în anumite condiţii sociale şi materiale, ceea ce face
din cele două genuri de activităţi motrice, elemente
educativ-formative de mare valoare. Este important de ştiut cum
trebuie să se comporte o persoană într-o anumită situaţie,

motivele, obişnuinţele şi mai ales atitudinea în raport cu
valorile sociale, ceea ce se realizează prin studierea a două
noţiuni: statut şi rol. In contextul social actual profesorul de
educaţie fizică şi sport se prezintâ ca un ansamblu de
atribuţii date în primul rând de poziţia de educator şi în al
doilea rând, de profilul specializării care este educaţia fizică
şi sportul, activităţi motrice diferenţiate de alte activităţi
cu caracter instructiv-formativ. Studiul ştiinţific al
statutului profesorului de educaţiei fizică şi sport trebuie să
includă câteva aspecte ce privesc totalitatea comportamentelor pe
care cel care ocupă această funcţie, este îndreptăţit să le
aştepte de la elevi, de la colegi, de la directorul şcolii, adică
persoanele în raport cu care se defîneşte. In funcţie de
acestea, profesorul trăieşte cu satisfacţie acceptarea şi
aprecierea de către alţii. Sentimentul de satisfacţie personală
este protector şi îi permite persoanei să avanseze cu încredere
în viaţă. Cercetarea statutului profesorului de educaţiei
fîzică şi sport trebuie să vizeze: Poziţia economică reală a
persoanei. Nu întâmplător, analiza statutului începe cu
aspectele de natură economică. Starea economică situează
profesorul într-un context în care acesta îşi poate realiza
celelalte prevederi ale statutului. Nu este indiferent dacă acesta
are sau nu "grija zilei de mâine", dacâ este proprietar sau este
posibil a fî executat silit, întrun viitor mai îndepărtat sau
apropiat. Venitul general al familiei, şi mai ales contribuţia
personală la realizarea acestuia, sunt aspecte care-1 aşează
într-o poziţie favorabilă (sau nefavorabilă) faţă de elevii pe
care-i pregăteşte. Nu pe ultimul loc se află vestimentaţia care
la profesorul de educaţie fizică trebuie să fie deosebit de
fimcţională, plăcutâ la vedere, îngrijită, fară

extravaganţă. Din acest punct de vedere el trebuie să fîe
un exemplu pentru elevii cu care lucrează. Consumul personal şi
familial trebuie să fîe în concordanţă cu bugetul real rezultat
din activitatea specifică sau din alte tipuri de activităţi
"agreate de grup" şi care îi scot în evidenţă activismul
profesional; Situaţia politico-juridică determinată de modul în
care îşi exercită drepturile în familie, în alte grupuri
sociale cărora le aparţine, cum îşi îndeplineşte îndatoririle
cetăţeneşti, în asociaţii cu obiecte de activitate diferite;
Caracterizarea profesională cuprinde studiile şi corespunzător
acestora, calificarea obţinută. Statutul este influenţat de
gradul didactic pe care îl posedâ (definitiv, gr.II sau gr.I) care
se dobândeşte după anumite perioade de timp, în urma unor
examene prin care este recunoscută competenţa. Pentru profesorul
de educaţie fizică este importantă disciplina pe care a
aprofundat-o în timpul studiilor universitare, care de regulă este
o ramură de sport, ce îi conferă dreptul să fie şi antrenor cu
studii superioare. Documentul care precizează drepturile şi
îndatoririle profesorului de educaţie fizică este "Statutul
personalului didactic", componentă intrinsecă a Legii
învăţământului. Acest act normativ prevede îndatoririle
generale ale cadrelor didactice din toate verigile de
învăţământ, de la educatori, instructori, maiştri din şcoli
profesionale, profesori, la cadrele universitare. Respectarea
statutului cadrelor didactice este garanţia disciplinei
profesionale în învăţământul de toate gradele. Volumul muncii
prestate de profesorul de educaţie fizică este stabilit prin
"normarea cadrelor didactice" pentru care acesta este retribuit.
Evidenţiem că statutul psiho-social este influenţat în mare
măsură de activitatea extraclasă, în cadrul unor acţiuni

organizate cu elevii: excursii, drumeţii, tabere, competiţii
sportive şcolare etc, deci acţiuni care se situează în sfera
extracurriculară. Opţiunea elevilor pentru o lecţie sau două de
educaţie fîzică în plus faţă de trunchiul comun, determină
retribuirea suplimentară a profesorului. Profesorul de educaţie
fizică poate fi diriginte, membru în consiliile de administraţie,
director de şcoală sau inspector, situaţii când statutul
acestuia capătă note de valoare deosebite, valorificându-se cap
acităţile sale de bun organizator.. Una din atribuţiile care
întregesc statutul profesorului constă în desfăşurarea
sistematică a selecţiei şi orientării elevilor cu aptitudini
pentru diferite ramuri de sport. Sursa principală de talente pentru
sportul românesc o constituie şcoala; depinde de profesionalismul
profesorilor, dacă elevii talentaţi sunt valorificaţi în
cluburile sportive şcolare sau în clasele cu program sportiv.
Instituţionalizarea prin lege a asociaţiilor sportive şcolare şi
universitare, creează cadrul optim de valorificare profesională a
cadrelor didactice de specialitate, prin organizarea acestor
structuri şi asigură consultanţa necesară cuprinderii elevilor
în activitatea sportivă ritmică. Crezul oricărui profesor de
educaţie fizică trebuie să-1 constituie creşterea unor
generaţii de elevi sănătoşi, integraţi social, obişnuiţi cu
practicarea exerciţiilor fizice în timpul liber, capabili să
desfaşoare activităţi eficiente în şcoală şi în afara
acesteia. Statutul cultural este determinat de raportarea
profesorului de educaţie fizică la valorile culturii. El este
consumator, dar şi producător de cultură, nu numai prin faptul
că este practicant al sportului sau îl îmbină pe acesta cu alte
activităţi, ci şi prin faptul că desăvârşeşte educaţia
elevilor astfel încât aceştia sâ recunoască valorile

culturale. Profilul moral al profesorului de educaţie
fizică este comun cu cel al oricârui educator care trebuie să fie
cinstit, corect, obiectiv, înţelegâtor etc, şi în plus trebuie
sâ manifeste ataşament faţă de copii şi de educaţia acestora,
să îi încurajeze în efectuarea exerciţiilor dificile, să nu
fie distant cu aere de superioritate, să nu fîe discriminativ etc,
atribute ce sunt cuprinse în codul deontologic al profesiei.
Rolul profesorului de educaţiei fizică şi sport. Rolul
se defineşte ca ansamblul comportamentelor pe care membrii grupului
le aşteaptă de la unul dintre componenţi, de exemplu,
comportamentul pe care un elev îl aşteaptă de la profesorul de
educaţie fizică, relaţiile de colaborare şi subordonare faţă
de acesta, în timpul lecţiilor sau al altor activităţi
organizate în comun. Se poate vorbi de un rol general, fundamental
şi de roluri particulare specifice. În cadrul relaţiei dintre
profesor şi elevii săi, rolul fundamental este dominat de
asistenţa oferitâ elevilor în învăţare, protecţie (relaţii
de emitere/receptare de indicaţii şi orientări), dar pentru a-1
realiza, profesorul îndeplineşte şi alte roluri particulare, în
raport cu alte persoane, cu dirigintele, cu medicul şcolii etc.
Aceste relaţii sunt asemănătoare de la o şcoală la alta,
oricare ar fi personalitatea profesorului. Rolul are sens
larg, profesorul de educaţie fizică respectând (aşa cum
evidenţiam la statut) îndeplinirea unor cerinţe, contribuţia
adusă la o relaţie comportamentală, de exemplu, ataşamentul
faţă de elevi, exactitatea şi fîdelitatea. Atunci când sunt
prescrise, rolurile sunt strâns legate de normele privitoare la
maniera individului de a-şi asuma funcţiile care decurg din
statut, manieră în raport cu care există, în sânul grupului, un
acord general. Un individ care ocupă funcţia de profesor de

educaţie fizică, stabileşte relaţii cu un alt individ care este
elev sau sportiv, comportamentele înscrise pe o scală ipotetică
putând fi prescrise sau interzise. Specialistul în educaţie
fizieă şi sport se manifestă ca orice individ, în familie,
profesie, timp liber etc, cu dorinţe, speranţe, aşteptări,
aspiraţii şi scopuri. Toate aceste fenomene psihice alcătuiesc
latura proiectivă a conştiinţei şi prezintă o importanţă
excepţională în înţelegerea persoanei. Profesorul de educaţie
fizică trebuie să se înconjoare de un veritabil câmp de acţiuni
şi relaţii pentru a îndeplini prin rol cerinţele statutului. Din
aceste motive, pregătirea profesorilor de educaţie fîzică în
universităţi trebuie să cuprindă mijloace care să dezvolte
nivelul de aspirație în profesie, optimismul, curiozitatea
ştiinţifică şi căutarea permanentă de
autoperfecţionare. Nivelul de aspiraţii (K.Lewin) se
dezvoltă prin intervenţii şi orientări date de cadrele
universitare, respectându-se o serie de elemente. Astfel,
studenţii să fie stimulaţi să exprime verbal ceea ce doresc să
facă în timpul studiilor şi după încheierea acestora. Se vor
lua în discuţie performanţele anterioare, condiţiile existente
în prezent şi cele probabile (în viitor), legislaţia, stabilirea
unor scopuri realizabile (nu utopice), strategii raţionale
(posibile) etc. De multe ori, nerealizarea unor scopuri, determină
tendinţa de abandon, moment în care cadrele didactice este bine
să intervină cu încurajări (obiective credibile), cu
reformulări de obiective şi eventual, noi strategii.
Dorinţa de ascensiune pe scară profesională este condiţia
obţinerii performanţelor didactice. Se consideră că persoanele
cu studii superioare, în plină perioadâ de activitate, au
aspiraţii peste 80% în sens ascendent şi în sens descendent,

20%. Dupâ atingerea unui scop s-a observat că nivelul de
aspiraţii este în creştere. Legat de nivelul de aspiraţii este
nivelul de expectaţii care se referă la gradul de succes pe care
un individ se aşteaptă să-1 obţină într-o sarcină definită
în funcţie de tipul de personalitate şi experienţa
profesională, nivelul de expectaţie poate fi identic sau apropiat
de scopul propus. De mare importanţă pentru un profesor de
educaţie fizică este încrederea în reuşită, corelată cu
satisfacţia că exercită activitatea didactică, precum şi cu
interacţiunea cu semenii săi într-un climat favorabil. Valorile
culturale recunoscute, normele de grup sunt factori favorizanţi în
stabilirea unor nivele de aspiraţie raţionale în cadrul
statutului profesional.

Bibliografie
1. Dragnea Adrian. Teoria edicaţiei fizice şi sportului. Bucuresti
Editura Cartea Şcolii, 2000.
2. Siclovan, I. Teoria educatiei fizice si sportului. Bucuresti,
Editura Stadion, 1972.

Familia, Școala și Biserica - Principalii Factori în Educația Religioasă

Nicolae Ponyori
Scoala Gimnaziala Nr.2 Lupeni, Hunedoara, Lupeni

Necesitatea realizării unei cât mai bune desfăşurări a
dezvoltării religiozităţii copilului, ştiut fiind faptul că
omul se naşte cu predispoziţie spre Dumnezeu, a făcut să se
amplifice preocupările atât faţă de factorii externi, cât şi
de cei interni ai educaţiei religioase.
Astfel se continuă şi se amplifică necesitatea religiei în
viaţa noastră.

Această temă este actuală pentru domeniul religios deoarece în
societatea contemporană atât tinerii cât şi copiii primesc nu
numai prin mijloace mass-madia, dar şi prin exemplul negativ al
celor din jur sugestii ce-i pot abate de la o înţelegere corectă
a adevărului revelat şi, nu în ultimul rând de la trăirea după
voia lui Dumnezeu.
În această lume în care “desfrâul poartă numele de dragoste,
yoga se numeşte <<unire cu divinitatea>>, a fuma şi a bea se
numesc <<drepturi ale vieţii>>, etc” , copiii, implicit şi
tinerii sunt dezorientaţi, ora de religie are menirea să le
îndrepte paşii pe drumul cel bun. Numai că profesorii se vor
strădui zadarnic dacă părinţii nu vor pune de acasă bazele unei
bune educaţii. La aceasta se adaugă şi rugăciunile stăruitoare
ale bisericii.
Profesorii de religie au şanse mult mai mari atunci când
profesorii de alte discipline, cum ar fi istoria, geografia,
româna, muzica, desenul, pun umărul pentru a-i salva pe aceşti
copii de care uneori părinţii lor nu se mai ocupă, fiind prea
ocupaţi de partea materială a lucrurilor.
În cazul în care există o strânsă legătură între familie,
şcoală şi Biserică, cuvintele Mântuitorului „Învăţaţi-i
să păzească toate câte v-am poruncit vouă”(Matei 28, 29)
capătă valoare.
“Toţi cei implicaţi în realizarea educaţiei religioase au
misiunea de a propovăduii Evanghelia lui Hristos, tinerii
conştientizând faptul că îndepărtarea de adevărul revelat
manifestat în persoana şi activitatea Domnului nostru Iisus
Hristos îl duce pe om la pierzanie. Dimensiunea misionară a
educaţiei religioase vizează, pe lângă instruirea tinerilor în
ceea ce priveşte elementele de doctrină şi istorie creştină şi

îndreptarea lor spre împărtăşirea lor cu Sfintele Taine.”
Iată de ce consider că metoda eficientă de educare religioasă a
copiilor se poate realiza doar prin contribuţia şi colaborarea
fructuoasă dintre familie, şcoală şi Biserică.
Din cele mai vechi timpuri mintea iscoditoare a omului a fost
preocupată de ceea ce se întâmplă în realitatea
înconjurătoare, a încercat să patrundă tainele universului, să
le cunoască. Odată cu societatea a apărut şi educaţia ca un
proces de desfăşurare cu particularităţi distincte de la un
moment istoric la altul, după cum existenţa socio umană în
ansamblul său se află în continuă devenire.
Educaţia este una dintre cele mai nobile şi mai complexe
activităţi umane. Ea este absolut necesară omului, existând în
acesta dorinţa, înclinaţia, dar şi capacitatea de a răspândi
zestrea întelepciunii şi învăţăturii sale, de a se perpetua
spriritualiceşte, dincolo de timpul şi spaţiul ce i-au fost
hărăzite. Prin educaţie, omenirea durează şi dăinuie. Din
această perspectivă, o cultură importantă trebuie să dispună
şi de un învăţământ pe măsură. Prin el, îşi construieşte
elementele dăinuirii sale. Acest lucru se întâmplă dacă ţinem
cont de cele dou mari scopuri ale educaţiei: primul este „ să
dăm copilului cunoştinţe generale de care, bineînţeles, va avea
nevoie să se servească; aceasta este instrucţia. Celălalt e să
pregătim în copilul de azi pe unul de mâine şi aceasta este
educaţia.” Nu achiziţia în sine este valoroasă, ci cum,
când, şi ce se actualizează atunci când trebuie . „Un
îndreptar de bază pentru educaţie îl constituie Vechiul
Testament. Din cărţile: Levitic, Numerii, Deuteronom, Pilde şi
Psalmi rezultă că scopul educaţiei este dobândirea
înţelepciunii spre care trebuie să tindem din toate puterile. În

concepţia vechi-testamentară este considerat om înţelept nu cel
care are multe cunoştinţe, ci cel care ştie cum să trăiască
pentru a fi bine plăcut lui Dumnezeu.
Ca metodă de educaţie, Vechiul Testament, recomandă în special
exemplul părinţilor care trebuie să-şi educe copiii şi atunci
când este cazul, să-i mustre şi să-i bată: <<Cine cruţă
toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl
ceartă la vreme.>>(Pilde 13,24 ).Familia deţine rolul fundamental
în educaţie, ceea ce s-a păstrat până în zilele noastre.”
Ideea de educaţie este prezentată şi în Noul Testament, copiii
fiind supuşi unei îndrumări atente, orientate spre Iisus Hristos,
Mântuitorul lumii. Aceasta rezultă din chiar cuvintele Sale:
<<Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca
aceştia este împărăţia cerurilor.>> (Matei 19,14).
Educaţia creştină are drept început şi sfârşit dragostea de
om şi de Dumnezeu, în vederea fericirii omului pe pământ şi în
ceruri. Prin realizarea ei pe pământ această educaţie
urmăreşte să câştige împărăţia cerurilor. Educaţia
creştină înseamnă convertirea totală la Hristos.”
„În epoca patristică, părinţii şi scriitorii bisericeşti
creează o nouă formă de spiritualitate care implică o orientare
nouă pentru fiecare individ.
Ei foloseau metode diferite de educaţie în funcţie de situaţii,
împrejurări şi oameni, ei nu doar vorbeau despre educaţie, ci se
aplicau cu foarte mare dăruire şi răbdare asupra sufletului
fiecărei persoane, manifestau o îndrumare directă, personală şi
un control continuu al fiinţei umane.
Biserica era cea care făcea educaţia, în spiritul de frăţietate
şi de dragoste, proces în care personalitatea nu era anulată, ci
integrată în ansamblul celorlalte personalităţi.”

Suma eforturilor educative ale Sfinţilor Părinţi urmărea
mântuirea celor educaţi. Elaborau deci, o educaţie
soteriologică. Această educaţie avea la bază, în centrul şi
în vârful ei pe Hristos. Ea se străduia să facă un Hristos din
fiecare persoană care se supunea acestui proces de educaţie.
„Această dimensiune a educaţiei s-a păstrat până în zilele
noastre, îmbogăţindu-se în ceea ce priveşte formele de
realizare. Educaţia religioasă creştină este o acţiune specific
umană, desfăşurată în mai multe contexte: familie, biserică,
şcoală, societate.”
„Este o lucrare susţinută de iubire, de încredere, de libertate
şi de harul lui Dumnezeu. În afară de om, în calitate de
educator, educaţia religioasă presupune şi prezenţa dimensiunii
transcendente a unui factor informat mai presus de om şi de lume.
Principiul colaborării libere şi active între harul dumnezeiesc
şi strădania creştinului în scopul desăvârşirii acestuia din
urmă, numit şi principiul sinergismului, stă şi astăzi la baza
educaţiei religioase creştin-ortodoxe.”
Aşa cum mântuirea în şi prin Hristos este posibilă, şi
educaţia creştină - ca acţiune premergătoare mântuirii omului,
acţiune de perfecţonare continuă - este posibilă. Căci ea
constituie premisa esenţială a mântuirii, fiind necesară în
îndrumarea sufletescă a creştinului către Dumnezeu, în
dezvoltarea puterilor sale morale către ajungerea scopului ultim:
realizarea asemănării cu Dumnezeu deoarece „în viziunea
biblică şi patristică, omul a fost chemat să fie inel de
legătură între lumea creată şi cea necreată a lui Dumnezeu,
în Hristos. Zidit după chipul lui Dumnezeu, omul este menit să se
înalţe la asemanarea cu Dumnezeu, după chipul Persoanelor
trinitare care trăiesc şi există una prin alta , aşa cum ne-a

arătat însuşi Mântuitorul. (Ioan 17.21).”
Educaţia religioasă se realizează în familie, Biserică şi
şcoală de către părinţi, preoţi şi profesori. Există o
strânsă legătură între aceşti factori educativi, conlucrarea
lor determinând transmiterea valorilor credinţei şi formarea
conduitei exemplare. O educaţie temeinică şi durabilă este cea
începută în familie, încă din fragedă copilărie, continuată
în şcoală şi consolidată prin diferite activităţi ce se
derulează în Biserică şi în societate.
Biserica a aşezat la temelia ei încă de la început principiul
învăţământuilui, potrivit poruncii Mântuitorului: „mergând,
învăţaţi toate neamurile” ( Matei 28,19) dată Sfinţilor
Apostoli şi prin ei, slujitorilor bisericeşti din toate timpurile.
Începând din epoca apostolică şi continuând în cea
patristică, s-a acordat o importanţă majoră învăţământului
catehetic. Desfăşurat de Sfinţii Apostoli după practica şi
metodele Mântuitorului, învăţământul a fost continuat în
acelaşi fel de Părinţii Apostolici şi de Sfinţii Părinţi,
dezvoltându-l prin introducerea unor elemente noi corespunzătoare
specificului psihologic şi cerinţelor religioase şi spirituale
ale catehumenilor.
În Biserica Ortodoxă, „învăţământul religios, fiind
practicat de la început pe cale orală, el a primit denumirea de
cateheză, de la cuvântul neo-testamentar „katiheiu” care are
sensul de : a face să răsune, a spune ceva de la loc înalt, a
anunţa o veste, a anunţa pe cineva prin viu grai(Luca 1,4; Fapte
18,25 ; 21-21 ; romani 2,18 ; galateni 6,6 ).” De-a
lungul timpului, acest învăţământ s-a realizat sub mai multe
forme, în funcţie de contextul istoric şi religios al fiecărei
perioade, ajungând până în zilele noastre pe clase şi pe

lecţii.
Atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de învăţământ a fost
întotdeauna pozitivă, considerându-l o obligaţie fundamentală
pentru fiecare membru al ei. Convingerea sa constă în principiul
pedagogic că nimeni nu poate fi desăvârşit dacă nu îşi
luminează mintea cu ajutorul învătăturii care trezeşte
sentimente înalte şi determină voinţa spre realizarea faptelor
bune.
Educaţia religioasă primită în şcoală nu are ecou dacă
elevul nu face parte dintr-o familie care să-i vorbească despre
Dumnezeu. Primul lucru ce sare în ochi la tineretul nostru este
neglijarea laturii religioase. Pedagogii mărturisesc că în şcoli
vin adesea copii pentru a căror formare religioasă nu s-a făcut
nimic sau aproape nimic în familie; copiii nu au frică de
Dumnezeu, nu cunosc rânduielile religioase.
Dacă întrebi un copil: „Te rogi lui Dumnezeu? ” şi el
răspunde: „Acasă la noi nimeni nu se roagă! „
Lecţiile profesorilor de religie din şcoală nu îşi află
sprijin în familie din partea multor părinţi. Este aproape cu
neputinţă să se pună în rânduială mersul la Biserică, la
slujbă al unor astfel de copii.
Se constată la aceştia chiar indiferenţă, lipsa dorinţei de a
se ruga şi a merge la Biserică. Adesea, putem auzi din gura
copiilor mai mari care frecventează şcoala, vorbe necuviincioase
despre obiectele de cult, blasfemii şi înjurături, vorbe şi
ocări neruşinate, chiar manifestări de necredinţă.
Dumnezeu a făcut totul ca să fie posibilă o bună creştere şi
educare a copiilor. El a stabilit de la început căsătoria pentru
ca tatăl şi mama să îşi îndrume copiii prin iubirea lor unită
către bine. „El a dat fiecărui copil câte un Înger Păzitor;

în Taina Botezului i-a spălat sufletul de păcatul originar, iar
prin Taina Împărtăşaniei copiii se unesc în modul cel mai
strâns cu Hristos, îşi întăresc viaţa sufletească şi primesc
un zălog al vieţii veşnice. Prin urmare Dumnezeu face totul
pentru a uşura sarcina părinţilor. Vina deci, nu o poartă
Dumnezeu şi nici profesorii de religie. Chiar un scriitor antic
păgân Quintilian spunea: <<Copii nu îşi însuşesc în şcoală
năravurile proaste, ci cu ele gata însuşite vin la şcoală.>>
Deobicei stricăciunea vine de la părinţi care dau copiilor un
exemplu rău încă de la cea mai fragedă vârstă .”
„Astăzi, copiii vin la şcoală ignorând complet problemele
religioase. Ei cunosc destule cântece laice, diferite poezi, dar
foarte puţine rugăciuni. Ştiu foarte multe despre păcate, dar
foarte puţin despre lucrurile sfinte. Studiind la şcoală religia
deşi numărul de ore destinate acesteia este mic, ar putea primi o
educaţie religioasă temeinică, dar le lipseşte receptivitatea.
Mulţi părinţi privesc studiul religiei ca pe o materie secundară
şi nu îi sprijină pe profesori în pretenţiile lor, nu îi
supraveghează pe copii în efectuarea temelor la aceast obiect şi
nu privesc cu ochi buni volumul mare de material ce trebuie memorat.
În acest caz nu trebuie să ne mai mire faptul că, la terminarea
şcolii, copiii au cunoştinţe insuficiente tocmai la cea mai
importantă dintre ştiinţe: ştiinţa mântuirii.”
O vorbă din bătrâni spune că ce nu cunoşti nu poţi să
preţuieşti. Cel ce nu are cunoştinţe suficiente despre credinţa
sa şi învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe nu va putea pune
prea mare preţ pe credinţă şi Biserică.El devine din ce în ce
mai nepăsător şi sfârşeşte prin a-şi părăsi credinţa şi
Biserica. Acest fenomen este foarte periculos în zilele în care
ortodocşii trăiesc amestecaţi cu cei de alte credinţe.

„Misiunea noastră comună, a preoţilor, părinţilor şi a
profesorilor de religie, va avea finalitate în măsura în care se
va realiza prin lumina şi iubirea lui Hristos. Creştinul autentic
este omul iubirii şi trăirii evanghelice, al iubirii ce
năzuieşte mereu spre autodepăşire.”

Educația incluzivă – dreptul la șanse egale pentru toți copiii

Loredana Vatamaniuc
Scoala Gimnaziala Satu Mare, Suceava, Satu Mare

Excluderea copiilor, tinerilor și adulților de la oferta
educațională de masă este recunoscută ca discriminare care
echivalează cu o violare a drepturilor lor fundamentale.
Legislația internațională a drepturilor omului conține atât
interdicții exprese cât și interdicții implicite împotriva
segregării pe motive de rasă, etnie sau naționalitate în
instituțiile educaționale.
  Astfel, incluziunea şcolară se defineşte prin acceptarea de

către instituţiile de învăţământ a tuturor copiilor,
indiferent de apartenenţa lor etnică,  socială, religie,
naţionalitate sau handicap  şi este strâns legată de
recunoaşterea şi acceptarea diversităţii – condiţie normală
a convieţuirii umane. Învăţământul incluziv presupune ca
tinerii şi copiii cu dizabilităţi şi ceilalţi fără probleme
să înveţe împreună în instituţiile de învăţământ având
sprijinul corespunzător, mai ales din partea cadrelor didactice
implicate în acest proces. Un început timpuriu în  mediile
şcolare obişnuite este cea mai bună pregătire pentru o
viaţă  integrată. Copiii diferiţi au drepturi egale cu
ceilalţi, iar o educaţie separată ar duce la marginalizare şi
discriminare, împiedicând formarea, împlinirea de sine şi
afirmarea personalităţii. Ideea de incluziune pleaca de la
principiul ca orice individ , oricât ar fi de diferit, aparţine de
fapt şi de drept grupului social. Educaţia incluzivă are rolul
de a  sprijini acest aspect deoarece ea se centrează mai ales pe
învăţarea strategiilor necesare rezolvării problemelor din
viaţa cotidiană, într-o manieră cooperantă şi solidară, unde
procesul de învăţare este realizat în spiritul respectului şi
acceptării celor din jur. Trebuie  eliminat principiul de
discriminare si izolare a copiilor cu nevoi speciale.
Dificultățile de învățare constituie o formulă terminologică
care încearcă estomparea unor noțiuni care pot traumatiza și
stigmatiza. Sensul cel mai răspândit la ora actuală în lume are
în vedere tulburările specifice de învățare care se referă la
o întârziere, o tulburare, o dezvoltare încetinită în plan
comportamental sau emoțional. Se manifestă prin dificultăți
semnificative în achiziționarea și utilizarea receptării și
înțelegerii limbajului, a vorbirii, scrierii, citirii, a

raționamentului și abilităților matematice, ca și a unor
abilități sociale.
Literatura de specialitate consideră că un elev are dificultăți
de învățare dacă:
- progresul înregistrat în procesul de învățare este minim sau
zero pe o perioadă mai mare de timp;
- se constată că are o dizabilitate sau incapacitate care-l
împiedică să utilizeze facilitățile educaționale care-i sunt
puse la dispoziție;
- manifestă dificultăți continue de comunicare și interacțiune
ce-l împiedică în dezvoltarea unor relații sociale echilibrate
și formează obstacole în procesul învățării;
- lucrează în plan școlar la un nivel inferior elevilor de
aceeași vârstă;
- are dificultăți persistente în învățarea scris – cititului
și a calculului matematic;
- are deficiențe senzoriale și psihice care necesită un
echipament sau servicii specializate suplimentare.
Progresele înregistrate de psihologia și pedagogia
diferențiată, perfecționarea tehnicilor de cunoaștere a
dezvoltării psihice a copiilor au permis să se distingă categorii
mai nuanțate de copii în raport cu capacitatea lor de răspundere
la exigențele școlare. În rândul acestora, alături de elevii cu
CES integrați individual, există și elevi cu dificultăți de
învățare, cu ritm lent de acumulare de achiziții, dar cu
intelect normal, care sunt adesea confundați cu elevii din prima
categorie.
Conceptul de cerinţe educative speciale corespunde unei abordări
care:
- postulează ideea că fiecare copil este unic;

- identifică faptul că orice copil poate învăţa;
- valorizează unicitatea tipului de învăţare determinată de
particularităţile individuale;
- cultivă diversitatea copiilor ca un mijloc de învăţare, care
sprijină şi întăreşte învăţarea dacă este folosită adecvat
(prin curriculum).
Pornind de la Legea educaţiei care stipulează că:
Art. 2 (4) Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de
acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ
preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot
parcursul vieţii, fără nici o discriminare.
Art. 12 (6) Statul garantează dreptul la educaţie al tuturor
persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale.
Există trei mari tipuri de abordări ale educaţei copiilor cu
CES:
a) segregarea - gruparea copiilor în funcţie de dizabiltăţi şi
repartizrea lor în şcoli special create pentru a răspunde acelor
categorii de dizabilităţi ;
b) integrarea - copiii cu dizabilităţi sunt plasaţi în şcolile
obişnuite, adesea în clase speciale, în măsura în care ei pot
face faţă cerinţelor şcolii de masă;
c) incluziunea - se recunoaşte necesitatea transformării
culturilor, politicilor şi practicilor şcolilor generale pentru a
se adapta la diferite nevoi ale anumitor elevi, precum şi
obligaţia de a îndepărta barierele care ar împiedica acea
posibilitate (UNICEF, 2012).
Educaţia integrată se referă la faptul că toţi copiii trebuie
să înveţe împreună în medii cât mai aproape de contextul
normal al vieţii şi nu în medii separate. Fiecare copil trebuie
integrat într-un program adecvat de educaţie; fiecare copil are

dreptul să meargă la şcoala unde merg toţi copiii din
vecinătatea sa, iar şcoala să răspundă nevoilor sale educative.
Orice copil are o serie de particularităţi, caracteristici care
se referă la modul, stilul, ritmul şi specificul învăţării
sale. În acelaşi timp o serie de copii au particularităţi ce
îndreptăţesc un sprijin suplimentar, activităţi specifice
pentru realizarea sarcinilor de învăţare; este vorba de cerinţe
speciale, diferite de ale majorităţii copiilor şi care determină
măsuri specifice. Cerinţe speciale poate avea orice copil în
anumite perioade, pentru că cerinţele speciale acoperă o
realitate extrem de variată, complexă şi dinamică - de la
probleme simple, determinate de dezvoltarea tipică a
individualităţii şi persoanei, până la problemele unice, care
nu se pot rezolva decât cu o intervenţie specială şi specifică.
Să nu uităm că şi „copiii care au anumite
dizabilităţi/handicapuri au trebuinţe de bază în creştere şi
dezvoltare ca toţi copiii. Identificăm: nevoia de afecţiune şi
securitate, de apreciere şi întărire pozitivă, de încredere în
sine, de responsabilitate ş independenţă”. (E. Vrăşmaş,
1998).
Clasa heterogenă - este caracterizată de diversitate, din
perspectiva diferenţelor de dezvoltare, stil de învăţare şi
alte particularităţilor copiilor care o alcătuiesc. Practic,
diversitatea duce la o mai atentă privire asupra educaţiei
incluzive. Astfel, ajungem să precizăm că o clasă în care este
acceptată diversitatea şi se lucrează pentru a răspunde nevoilor
educaţionale ale fiecărui copil este o clasă incluzivă. Una
dintre caracteristicile acesteia este asigurarea unui mediu
prietenos, flexibil şi deschis pentru fiecare copil şi pentru
clasa întreagă.

Deseori, noi, profesorii,  ne plângem că elevii cu
dificultăți de învățare sunt nemotivați. Dar nu luăm în
seamă faptul că atunci când elevii încearcă imposibilul eșecul
este inevitabil. Eșecul scade nivelul de motivație. Eșecurile
repetate scad interesul față de sarcini și implicit încrederea
în sine. Însă motivația și interesul față de sarcini pot fi
create prin schimbarea completă a procesului educativ.
Dacă elevii încearcă să rezolve doar ceea ce este posibil,
succesul pare să fie aproape. Succesul trezește interesul;
succesele repetate duc la o mai mare încredere în sine, iar dacă
acestea sunt continue, vor motiva elevul.
În ajustările făcute pentru a ajuta copilul cu dificultăți de
învățare, profesorul trebuie să țină cont de doua
obiective: să scadă frustrarea și sentimentul eșecului și să
crească succesul.
Aceste obiective majore pot fi atinse ținându-se seama de un
singur reper: să nu ceri niciodată imposibilul. Este evident
faptul că elevii cu dificultăți de învățare au nevoie de o
structurare a mediului în care își desfășoară activitatea.
Printr-o disciplină adecvată și un bun management al clasei
profesorul îl poate determina pe elevul cu dificultăți de
învățare să fie cooperant și atent.
Activitatea profesorului la clasă cuprinde nu numai operaţii de
predare şi de evaluare, ci presupune şi culegerea de informaţii
despre elevi, despre modul cum aceştia înţeleg lecţiile, cum se
pregătesc, despre relaţiile dintre elevi etc., de unde rezultă
posibilitatea profesorului de a identifica mai multe posibilităţi
de intervenţie şi de luare a deciziilor. Cadrul didactic este cel
care reuneşte toate resursele materiale şi umane , resurse
logistice de ordin pedagogic şi psihologic şi le configurează

într-o manieră proprie la nivelul clasei pe care o conduce. Un bun
manager al clasei trebuie să fie capabil să realizeze schimbări
profunde în cultura, climatul şi instrucţia tuturor copiilor,
indiferent de naţionalitate, în direcţia fundamentării tuturor
demersurilor didactice pe principii democratice, să introducă noi
strategii instrucţionale care să încurajeze colaborarea,
toleranţa, sporirea încrederii în forţele proprii şi
îmbunătăţirea performanţelor şcolare ale elevilor, să
realizeze şi să utilizeze în procesul didactic proiecte ale
clasei. În opinia specialiştilor în domeniul educaţiei,
managementul şcolii şi al clasei au ca scop încurajarea
controlului comportamental la elevi, prin promovarea rezultatelor
şi comportamentelor şcolare pozitive. De aceea, rezultatele
şcolare, eficienţa didactică a profesorului şi comportamentul
elevilor şi a profesorilor interacţionează direct cu managementul
clasei şi al şcolii.
Elementele de management al clasei se constituie cu suficientă
claritate şi din perspectiva strategiilor şi metodelor didactice.
Prin strategii didactice se înţelege de obicei ansambluri de
forme, metode, mijloace tehnice şi principii de utilizare a lor, cu
ajutorul cărora se vehiculează conţinuturi în vederea atingerii
obiectivelor sau direcţii principale de acţiune, presupunând
structuri de metode, tehnici şi procedee. Deciziile luate de către
profesor în ceea ce priveşte strategiile de învăţare au o
anumită constantă bine determinată şi se încadrează în stilul
de predare al profesorului, dar pot fi schimbate în funcţie de
situaţiile concrete care apar. Măsurile recente privind politicile
educaţionale din ţara noastră au evidenţiat o nouă realitate,
în care serviciile educaţionale sunt adresate tuturor elevilor din
cadrul comunităţii, respectând accesul la educaţie în mod egal

pentru toţi copiii. Această evoluţie a venit în sprijinul ideii
de educaţie incluzivă care urmăreşte eliminarea atitudinilor de
discriminare şi crearea unei comunităţi şcolare incluzive prin
care să se asigure o educaţie eficientă pentru majoritatea
copiilor inclusiv pentru cei care sunt deja cuprinşi în sistemul
de învăţământ, dar, dintr-un motiv sau altul, nu obţin
rezultate satisfăcătoare, pentru copiii care nu frecventează
programul unei şcoli , dar ar putea să o facă dacă şcoala ar
acţiona întrun mod mai flexibil la nevoile lor sau pentru unii
copii care au diferite forme de deficienţă şi necesită forme de
sprijin suplimentar în programul de pregătire şcolară.
Nu există rețete pentru integrarea copiilor cu CES în
învățământul de masă, dar cei care manifestă deschidere
pentru această problematică pot găsi strategiile potrivite.
Fiecare copil are dreptul la educație și merită să i se acorde o
șansă. Învățând împreună, copiii învață să trăiască
împreună, să se accepte și să se ajute la nevoie.
„Școlile trebuie să primească toți copiii indiferent de
starea lor fizică, intelectuală, socială, emoțională,
lingvistică sau oricare alta. Aici trebuie cuprinți și copii cu
dizabilități, și copiii talentați, și copii din zonele rurale
izolate și cei din populațiile nomade, și copiii minorităților
lingvistice, etnice sau culturale, precum și copiii din alte
grupuri sau zone marginale”
(Cadrul de acțiune privind cerințele educative speciale, UNESCO /
Conferința de la Salamanca, 1994, p.6)

Bibliografie
1.Gherguţ, Alois, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciael,

Iaşi, Editura Polirom, 2006
2.Iucu, Romiță, Managementul clasei de elevi, Iaşi, Editura
Polirom, 2005
3.Joiţa, Elena, Management Educațional, Iași, Editura Polirom,
2000
4.Retmeier, Ingrid Lacrima, Integrarea copiilor cu CES în
învățământul de masă. În Tendințe, CJRAE Giurgiu, nr.7, 2007
5.Ungureanu, D., Educaţia integrativă şi  şcoala incluzivă,
Editura de Vest, Timişoara, 2000
6.Vrăşmaş, Ecaterina, Strategiile educaţiei inclusive, în
volumul Educaţia integrată a copiilor cu handicap, coord. Verza,
E. şi Păun, E., UNICEF, RENINCO, Editura Multiprint, Iaşi, 1998
7.Vrăşmaş, Traian, „Invăţământul integrat şi/sau
inclusiv”, Bucureşti, Editura Aramis, 2001
8.Vrășmaș, Traian, Integrarea în comunitate a copiilor cu
CES, UNICEF, 1996
9.Educaţia incluzivă – un drept al copilului cu dizabilităţi.
Ghid realizat în cadrul Proiectului Fundaţiei de Abilitate
“Speranţa” în parteneriat cu IPP Bucureşti, 2009-2014.

ASPECTE METODICE ALE APLICĂRII ÎN GEOMETRIE A NUMERELOR COMPLEXE ÎN LICEU

Aurora Mironescu
Colegiul de Industrie Alimentara "Elena Doamna" Galati, Galati, Galati

Colegiul de Industrie Alimentară ”Elena Doamna”, Galați
Catedra de matematică
Mironescu Aurora Olivia

ASPECTE METODICE ALE APLICĂRII ÎN GEOMETRIE A
NUMERELOR COMPLEXE ÎN LICEU

Studiul algebrei conduce succesiv la generalizarea noţiunii de
număr. În clasele primare şi gimnaziale un elev studiază
numerele naturale, apoi numerele raţionale pozitive.Contactul cu
studiul algebrei îl conduce pe elev la studiul numerelor întregi
negative şi apoi la cunoaşterea numerelor raţionale negative.
Extinderea numerelor întregi s-a impus printre altele de
necesitatea rezolvării unor ecuaţii, a determinării soluţiei. De
exemplu ecuaţia 2x – 1 = 0 nuare soluţie în Z, dar are soluţie
în Q.
Deşi bogată mulţimea numerelor raţionale, totuşi s-a impus
completarea ei cu alte numere numite iraţionale ( ecuaţia x2 – 2
= 0 nu are soluţii raţionale, dar are soluţii iraţionale).
Numerele raţionale şi iraţionale constituie mulţimea numerelor
reale. Nici această ultimă mulţime nu poate acoperi gama diversă
de probleme, în sensul că există ecuaţii care nu au soluţii în
mulţimea numerelor reale. O ecuaţie simplă cu coeficienţi reali
cum este x2 + 1 = 0 nu are rădăcini în R, deoarece nici un număr
real nu poate avea pătratul negativ (-1). Se impune deci extinderea
acestei mulţimi, de a generaliza noţiunea de număr real prin
definirea unei mulţimi de numere mai bogată în care ecuaţia x2 +
1 = 0 să aibă soluţie. Aceasta este mulţimea numerelor complexe.

Numărul complex nu reprezintă rezultatul unei măsurători, cum
este cazul unui număr real, dar, deşi are un caracter mai
abstract, posedă multiple aplicaţii practice şi în domenii
precum electrotehnica, telecomunicaţiile, mecanica, astronomia,
fizica atomică etc. Numerele complexe se construiesc astfel încât
să respecte aceleaşi reguli de calcul ca şi numerele reale.

Predarea noţiunii de număr complex se poate face în funcţie de
profilul liceului, de numărul de ore alocat matematicii la profilul
respectiv. Într-un fel se predă la matematică informatică,
altfel la profilul tehnic sau servicii.
Matematică informatică, filiera reală
Se defineşte numărul complex ca pereche de numere reale.
Fie R mulţimea numerelor reale. Se reaminteşte produsul cartezian
R R={ (a, b)/ a, b R}. Pe această mulţime se definesc două
operaţii algebrice, adunarea şi înmulţirea.
1) Adunarea Fie z1 = (a,b), z2 = (c, d), z1, z2 R R. Suma celor
două numere se defineşte astfel
z1+z2= (a + c, b + d) R R
2) Produsul Fie z1 = (a,b), z2 = (c, d), z1, z2 R R. Produsul
celor două numere se defineşte astfel
z1z2=(ac - bd, ad + bc) R R
Se demonstrează că pe mulţimea R {0}adunarea şi înmulţirea se
fac după aceleaşi reguli ca adunarea şi înmulţirea numerelor
reale.
Ecuaţia x2 + 1 = 0 are soluţie în R R cu operaţiile definite mai
sus.Elementul x = (0, 1) este soluţie a ecuaţiei.
x2 = (0, 1)(0, 1) = (0-1, 0 )=(-1, 0) care se identifică cu
-1.Acest element se notează prin i(de la prima literă a
cuvântului latin – imaginarius) şi se numeşte unitate
imaginară. Deci i2 = -1.
Se calculează apoi produsul bi şi se defineşte forma algebrică a
unui număr complex.
z =(a, b) R R se poate scrie z=(a, b)=(a,0)+(0, b)=a+bi. Aşadar C
={z = a +bi / a, b R}reprezintă mulţimea numerelor complexe.
Profilul tehnic, filiera tehnologică
La acest profil, se dă direct forma algebrică a numerelor

complexe. În unele manuale, numărul i este prezentat astfel:
Axiomă: Există un număr i numit unitate imaginară, care are
proprietatea i2 = -1.
Definiţie: Numerele de forma bi, unde b R* şi i2 = -1, se
numesc numere imaginare.
Definiţie: Se numeşte număr complex un număr de forma z = a
+bi, unde a, b R şi i2 = -1.
În con tinuare se dau operaţiile cu numere complexe, adunarea
şi înmulţirrea, egalitatea numerelor complexe. Se definesc
modulul şi conjugatul unui număr complex, se demonstrează
proprietăţile lor; se rezolvă ecuaţiile de gradul doi cu
coeficienţi reali, dar cu discriminant negativ, se folosesc
relaţiile lui Viėte.
Reprezentarea geometrică a numerelor complexe
În ciuda fructuaselor rezultate obţinute în secolele XVII-XVIII,
matematicienii au avut reţineri cu privire la utilizarea numerelor
complexe. Îndoiala şi reţinerea au dispărut total odată cu
descoperirea existenţei unei interpretări geometrice simple pentru
numerele complexe şi anume reprezentarea acestora prin puncte în
plan. Această afost dată, independent, de norvegianul Caspar
Wessel (1797) şi elveţianul Jean Argaud (1806). Folosirea
sistematică şi difuzarea reprezentării geometrice a numerelor
complexe o datorăm lucrărilor lui Gauss (1777- 1855)
La lecţii, se dă interpretarea geometrică pentru adunarea şi
scăderea numerelor complexe, pentru modulul şi conjugatul unui
număr complex.
Numărul complex z = x +yi este bine determinat de două numere
reale x, y, care pot fi gândite drept coordonatele unui punct M din
planul P în care s-a fixat un sistem de coordonate xOy.
z = x + yi → M(x,y) P . M se numeşte imaginea geometrică a

numărului complex z. Numărul complex z se numeşte afixul
punctului M. Prin aceeaşi aplicaţie mulţimii numerelor reale îi
corespunde axa Ox, iar mulţimii numerelor complexe pur imaginare
îi corespunde axa Oy. Din aceste motive axa Ox se numeşte axa
reală, iar axa Oy axa imaginară . Planul ale cărui puncte se
identifică cu numerele complexe prin corespondenţa de mai sus se
numeşte planul complex.
Interpretarea geometrică a modulului unui număr complex
z = x + yi → M(x,y) P. Dacă M’ este proiecţia lui M pe axa
Ox, atunci din triunghiul dreptunghic OM’M, folosind teorema lui
Pitagora, rezultă OM = , deci, modulul lui z este modulul
vectorului de poziţie a imaginii geometrice a lui z..
y

M
M’’
y

O
x M’ x
Interpretarea geometrică a adunării a două numere complexe
Fie z1 = x1 + y1i , z2 = x2 + y2i şi z1+ z2 = (x1 +x2) + (y1 +y2)i.
Considerăm vectorii de poziţie corespunzători numerelor z1 şi
rspectiv z2. Ştim că vectorul sumei este vectorul , unde S este
al patrulea vârf al paralelogramului, având celelalte vârfuri M1,
O, M2. Deci sumei z1 + z2 îi corespunde punctul S din plan astfel
ca O M1S M2 să fie paralelogram. În triunghiul OM1S inegalitatea
triunghiului ne dă OS < OM1 + M1S, adică ׀ z1 + z2׀ < ׀ z1׀ +
׀ z2׀, cunoscuta inegalitate a lui Minkowski dedusă şi pe cale
geometrică.

y

S(z1+z2)
M2(z2)
M1(z1)

O x

În continuare, se pot da interpretările geometrice ale numerelor
complexe conjugate şi ale opusului unui număr complex, dar mai
importantă mi se pare cea a scăderii a două numere complexe(are
mai multe aplicaţii).Se demonstrează că
• Dacă M1(z1) şi M2 (z2) sunt două puncte în plan, atunci
lungimea segmentului M1M2 este dată de relaţia M1M2 = ׀ z1 -
z2׀.
La profilul matematică-informatică se poate da şi afixul
punctului care împarte un segment într-un raport dat, dar la
celelalte specializări numai cazurile particulare: mijlocul
segmentului şi centrul de greutate.
În cazul în care acestei unităţi de învăţare îi sunt alocate
mai multe ore, se pot rezolva şi următoarele două aplicaţii,
mult utilizate în exerciţii:
Aplicaţia 1. Condiţia de coliniaritate a trei puncte Fie A(a),
B(b), C(c) trei puncte în plan. Condiţia ca aceste puncte să fie
coliniare se traduce în limbaj de vectori prin coliniaritatea
vectorilor . Aceştia sunt coliniari astfel încât
Aplicaţia 2. Condiţia de paralelism a două drepte
Dacă A(a), B(b), C(c), D(d) sunt punctele în plan, atunci AB | |
CD rezultat imediat deoarece sunt coliniari astfel încât

Metodele utilizate: explicaţia, conversaţia.Pentru fixarea
cunoştiinţelor, se pot rezolva câteva aplicaţii, primele mai
simple, celelalte pot fi mai complicate.
Probleme rezolvate:
1. Se consideră în planul complex punctele A(4 + i), B( 1 + 4i), C
(1 +i). Să se demonstreze că triunghiul ABC este isoscel.
R. Se demonstrează că acest triunghi are două laturi de lungimi
egale.
AB = ׀ 4 + i – (1 + 4i)׀ = ׀ 3 – 3i׀ = ,
AC = ׀4 + i – ( 1 + i)׀ = ׀ 3׀ = 3,
BC = ׀1 + 4i –(1 + i) | = | 3i | = 3
Este bine să se reprezinte in planul complex cele trei puncte,
utilizând un reper cartezian xOy. Astfel se fixează şi
interpretarea geometrică a numerelor complexe şi, de asemenea se
vede din desn care laturi ale triunghiului sunt congruente.
A(4 + i) = A ( 4, 1), B( 1 + 4i) = B (1, 4), C (1 +i) =C (1, 1)
2. Să se arate că imaginile geometrice ale numerelor complexe z1
= -2 -5i, z2 = -1-2i, z3 = i sunt coliniare.
R. Se reprezintă geometric cele trei numere complexe z1→ A(-2,
-5), z2 → B(-1, -2), z3 → C(0, 1)
Problema se poate rezolva prin două metode.
Metoda I Se demonstrează că AB +BC =AC. Într-adevăr AB = | z1
– z2 | =
AC = | z1 – z3 | = 2 , BC = |z2 –z3 | = .
Metoda II Se utilizează Aplicaţia 1 :
Se pot rezolva şi probleme de geometrie sintetică folosindu-se
numerele complexe. Acest tip de probleme se poate propune elevilor
mai buni la matematică, eventual, în cadrul unor pregătiri
suplimentare în vederea paricipării la concursuri.
3. Se consideră patrulaterul convex ABCD, iar E, F mijloacele

diagonalelor [AC] şi [BD]. Să se arate că are loc relaţia: AB2 +
BC2 + CD2 +DA2 = AC2 + BD2 + 4EF2 (relaţia lui Euler).
R. Avem: zE = .Relaţia de demonstrat devine:
| zA -zB|2 + |zB - zC|2 + |zC - zD|2 + | zD - zA|2 = |zA-zC|2 + | zB
-zD|2 +4|zE-zF|2.Ştim că |z|2 =z• . Folosind această relaţie,
desfăcând parantezele, utilizând expresiile pentru zE şi zF, se
demonstrează egalitatea.
Uneori, problemele de geometrie se rezolvă mai uşor utilizând
numerele complexe, decât sintetic. Dar aceste probleme se pot face
la profilul matematică informatică, pentru concursuri sau
olimpiade.
În general, elevii înţeleg acest capitol, chiar dacă la
început nu prea „simţeau” numerele complexe.
Bibliografie
Mircea Ganga, Matematica, manual pentru clasa aX-a, Editura
Mathpress, Ploieşti, 2000

TEORIA INTELIGENȚELOR MULTIPLE ÎN ÎNVĂȚÂMÂNTUL PREȘCOLAR

Ioana Otesanu
Scoala Gimnaziala Nr.13 Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

Teoria inteligențelor multiple în învațământul preșcolar
PROF.ÎNV.PREŞC.OTEŞANU IOANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ
NR.13 /GRĂDINIŢA CU P.P.NR.14

Teoria inteligențelor multiple a fost propusă de Howard
Gardner,profesor de teoria cunoașterii,educație și psihologie la

Universitatea Harvard și de neurologie la Facultatea de Medicină
din Massachusetts,S.U.A.
Pe baza studiilor neurologice și antropologice efectuate,el
propune un model alternativ numit teoria inteligențelor
multiple.Aceasta pleacă de la premisa că toți oamenii dispun de
cel puțin opt inteligențe diferite:
 Inteligenţa verbal-lingvistică sau inteligenţa cuvintelor.
 Inteligenţa logico-matematică sau inteligenţa numerelor şi a
raţiunii.
 Inteligenţa vizual-spatială sau inteligenţa imaginilor,
desenului şi a picturii.
 Inteligenţa muzical-ritmică sau inteligenţa tonului, ritmului
şi a timbrului.
 Inteligenţa corporal-kinestezică sau inteligenţa întregului
corp.
 Inteligenţa interpersonală sau inteligenţa interacţiunilor
sociale.
 Inteligenţa intrapersonală sau inteligenţa autocunoaşterii.
 Inteligenţa naturalistă sau inteligenţa
tiparelor/regularităţilor şi a comportamentelor.
Copiii îşi dezvoltă treptat „capacităţile de
informare- procesare- numite inteligenţe” - care să le permită
să soluţioneze sau să creeze produse. Aşadar, indivizii nu sunt
în mod egal „deştepţi”sau „proşti” în toate
circumstanţele, mai degrabă ei prezintă inteligenţe diferite
care pot fi preţuite sau ignorate diferit în circumstanţe
diferite. Howard Gardner defineşte inteligenţa ca un „potenţial
bio-psihologic care procesează forme specifice de informaţii în
formule distincte”.
Autorul combate ideea adânc înrădăcinată la nivelul

mentalităţii colective conform căreia succesul şcolar
(reprezentat de performanţele lingvistice şi logico-matematice)
depinde de nivelul de inteligenţă al individului. Cele două
inteligenţe sunt cruciale pentru succesul la testele menite să
cuantifice intelectul uman şi potenţialul cognitiv (scalele
Stanford-Binet), dar ele nu reprezintă cheia succesului în
viaţă. De multe ori, situaţiile din viaţa cotidiană nu pot fi
rezolvate prin raţionamente sofisticate, calcule strastegice şi
raţionamente lingvistice.
Teoria inteligenţelor multiple duce la 3 concluzii:
• Fiecare om dispune de întreaga gamă de inteligenţe.
• Nu există doi indivizi care să aibă acelaşi profil
intelectual.
• Dacă cineva are o inteligenţă puternică, nu înseamnă că
acţionează neapărat inteligent.
Din pun de vedere educaţional, la vârsta preşcolară copiii
îşi dezvoltă capacităţi simbolice şi concepţii teoretice (cel
puţin la nivel de schiţă) îndeosebi cu ajutorul propriilor
interacţiuni spontane cu lumea în care trăiesc. Chiar la vârste
mici, copiii sunt câteodată atraşi de domenii specifice (numite
experienţe de cristalizare – Walters&Gardner, 1986). Se ştie că
la această vârstă este mai importantă motivaţia decât
preformanţa, aşa că este valabil enunţul următor: „pentru
majoritatea cazurilor, aceia (copiii) care sunt atraşi sunt mai
mult interesaţi decât productivi în domeniul respectiv”.
Teoria inteligenţelor multiple se încadrează la educaţia
centrată pe copil. Diversitatea activităţilor, a contextelor, a
materialelor propuse prin TIM permite o diferenţiere a copiilor, a
capacităţilor lor de învăţare şi a tendinţelor lor.Se poate
modela educaţia optimă pentru fiecare copil- cel puţin se poate

încerca acest lucru – în cadrul activităţilor alese din
programul zilnic de la grădiniţă.
Educatoarea poate obţine cât mai multe informaţii posibile
despre fiecare copil prin metoda observaţiei. Aceste informaţii
sunt utile îndeosebi în cazul în care un copil întâmpină o
dificultate în a învăţa. Programul flexibil şi alegerea
temelor oferă poibilitatea introducerii mai multor forme de
prezentare a unui subiect. Introducerea opţionalului (unul pentru
nivel de grupă mică-mijlocie şi 1-2 pentru grupa mare-
pregătitoare) poate ajuta educaţia individualizată.
Învăţământul preşcolar permite stabilirea unor obiective
educaţionale concrete, cum ar fi: gândire interdisciplinară,
găsirea de calităţi ale fiecărui individ.
În grădiniţe se aplică metoda proiectelor care permite
copiilor să întâlnească materialul ce trebuie stăpânit într-o
varietate de forme şi contexte, facilitând astfel înţelegerea.
„Şi cel mai bun mod de a se realiza acestea este să se recurgă
la toate inteligenţele care sunt relevante pentru acest subiect,
în cât de multe moduri legitime posibile.”
Aplicarea TIM la grădiniţă este benefică pentru copil , unde
fiecare îşi alege activitatea (ţinând cont de respectarea unui
program săptămânal) şi este încurajat să se exprime (sub
diferite forme). Dacă s-ar lucra într-o grădiniţă de tip
educaţie deschisă sau educaţie progresivă, am putea vedea
câţiva copii care lucrează la proiecte individuale de
matematică, alţii care „citesc” cărţi alese de ei, alţii
care construiesc ... Copiii lucrează în ritm propriu, iar
chestiunea promovării sociale survine doar în cazuri
excepţionale.
Sunt de părere că o evaluare doar a capacităţilor linvistice

şi logico-matematice poate stigmatiza preșcolarii care dovedesc
cunoştinţe insuficiente, iar această etichetare îi va însoţi
pe parcursul şcolar şi poate fi generatoare, pe lângă insuccesul
şcolar şi de eşec social.
În numeroase moduri, inteligenţele multiple par a fi un dar
special al copilăriei. Când observăm copiii, îi vedem cu
uşurinţă cum îşi utilizează diferitele inteligenţe.
Orice individ îşi poate dezvolta o inteligenţă dacă este bine
motivat, dacă trăieşte într-o cultură care preţuieşte acea
inteligenţă şi dacă există resurse umane şi artefacte (de
exemplu texte, programe pe calculator, grupuri de studiu) pe care le
poate folosi. Prin metoda proiectelor se poate oferi fiecărui copil
posibilitatea de a trăi succesul şi de a fi motivat.
Printre factorii favorizanţi poate fi menţionat şi acela că
grădiniţa poate respecta interesele spontane ale copilului şi
modurile sale fireşti de învăţare. Poate respecta entuziasmul
pentru activităţile fizice, pentru proiecte creative, pentru arte
şi joc şi ar trebui să-i dea ocazia copilului de a învăţa prin
aceste activităţi.
Sarcina noastră este de a ajuta copilul să-şi dezvolte propriile
capacităţi, indiferent dacă ele se potrivesc sau nu cu
obiectivele noastre (politica educaţională).Dar aşteptările
academice sunt tot mai ridicate faţă de copiii mici, chiar
înainte de intrarea lor în şcoala primară. Însă copiii mici
par să aibă o nevoie mai puternică de a-şi dezvolta laturile
„neacademice” ale personalităţii, cum ar fi: capacităţile
artistice, legăturile cu natura şi fantezia. Presiunile
educaţionale premature îi pot lipsi de şansa de a-şi dezvolta
aceste trăsături.
Stilul „fabrică” al şcolilor noastre tradiţionale (şi

implicit al grădiniţelor tradiţionale): se aşteaptă de la copii
ca ei să atingă în fiecare an acelaşi standard, de parcă s-ar
afla pe bandă rulantă.
Din experienţa personală ştiu că pentru mulţi părinţi a
avea un copil (preşcolar) inteligent înseamnă că acesta ştie
să scrie, să citească, să calculeze (operaţii simple în
concentrul 0-10); celelalte aspecte ale exprimării sale, ale
dezvoltării sale nu prezintă interes. „Îngrijorarea exagerată
a adulţilor cu privire la viitorul copiilor afectează bunăstarea
emoţională a acestora din urmă.”( W. Crain – Dreptul la
copilărie). Presiunea părinţilor îi privează pe copii de
experienţele de care au nevoie. Concentrându-se prea puternic
asupra a ceea ce vor avea ei nevoie în viitor, le răpesc copiilor
şansa de a-şi dezvolta capacităţile în stadiul actual. La
vârsta preşcolară copiii sunt mânaţi de o motivaţie firească
să-şi dezvolte corpul, simţurile şi, după cum subliniază H.
Gardner „latura artistică a personalităţii”. Copiilor mici le
place foarte mult să cânte, să deseneze, să compună poezii şi
să interpreteze roluri.
Şcolile din prezent, de multe ori, nu acordă nici o importanţă
succesiunii etapelor de dezvoltare, „transformării din perioada
cinci-şapte ani”. Stăpânite de obsesia de a-i pregăti pe copii
pentru un loc de muncă înalt tehnologizat şi competitiv, şcolile
pun accent pe instruirea academică şi pe abilităţile de
rezolvare raţională a problemelor (educaţie trudnică, dominată
de teste), încă din clasa pregătitoare de la grădiniţă şi
chiar mai devreme.
Un factor blocant poate fi reprezentat de efectivele mari de copii
dintr-o grupă, care nu facilitează lucrul diferenţiat,
dezvoltarea liberă a fiecăruia, observarea îndeaproape a

fiecărui copil, stabilirea(măsurarea) profilului inteligenţelor
şi stilurile de lucru ale copiilor.
În „Tratat de răzgândire”, Howard Gardner atrăgea atenţia
că : „ redescrierea reprezentativă reprezintă probabil cea mai
importantă modalitate de influenţare a mentalului unui copil . Un
rol cheie îl joacă aici inteligenţele multiple.Toate subiectele
sunt susceptibile să se insinueze pe un număr diferit de căi, iar
aceste căi corespund, în genere, diferitelor inteligenţe.”
Aceste căi ar fi: naraţiunea, cantitatea, logica,
existenţialismul, estetica, , cooperarea sau socializarea.
Orice subiect poate fi reprezentat mental într-un număr diferit
de variante. Astfel, acel subiect va fi receptat de mai mulţi : de
fapt unii învaţă mai bine dintr-o prezentare narativă, iar
alţii din cele sociale sau artistice. Un alt avantaj ar fi acela
că preșcolarii ar înţelege faptul că experţii disciplinei
respective concep subiectele din mai multe unghiuri.
La grădiniţă o astfel de abordare se numeşte manieră
integrată şi este folosită în cadrul metodei proiectelor.
Maniera integrată presupune abordarea realităţii printr-un demers
didactic globalizat, în care limitele dintre categoriile şi
tipurile de activitate dispar într-un scenariu unitar, în cadrul
căruia tema se lasă investigată cu toate mijloacele diferitelor
ştiinţe. Acest demers didactic va cuprinde trei etape aflate în
interdependenţă: evocarea, realizarea sensului, reflecţia.
Autorul introduce ideea de „limbaj model”, „modelele pot
apărea în limbajul obişnuit sau în orice formă simbolică ce
poate fi imediat interpretată de către cunoscători”, (logică,
numerică, grafică, sistem artistic de simboluri, model de operă
muzicală). Te axezi pe modele tot mai cuprinzătoare ale
subiectului de analizat, dar se poate ca noile limbaje model să-ţi

destabilizeze propriile reprezentări şi, în cele din urmă, să
te conducă la obţinerea unei alte reprezentări, chiar mai
puternice.La vârste mici, sunt mai utile reprezentările clare sau
reduse ca forţă, care, chiar dacă nu sunt bogate în sensuri,
facilitează concentrarea copilului asupra trăsăturilor centrale
pentru subiectul de analizat.Referitor la aplicarea teoriei
inteligenţelor multiple la grădiniţă, se pot oferi cu
uşurinţă următoarele reprezentări diferite ca simbolizare:
tip de exprimare pe baza unui set de propoziţii;
limbaj pictural;
hărţi, schiţe;
fotografii;
benzi desenate;
dramatizare;
modelaj;
filme, etc;
În grădiniţă şi şcoala primară cadrele didactice pun accent
pe diversificarea experienţelor, aşa cum este indicat. Această
activitate diversificată poate conduce la descoperirea
înclinaţiilor şi aptitudinilor copilului.

Acestea sunt câteva dintre propunerile şi realizările lui H.
Gardner. Acesta, intrând în contact cu cadre didactice care au
încercat să aplice TIM, constata anumite exagerări sau o aplicare
formală, în absenţa cunoaşterii temeinice a aspectelor
psihologice referitoare la inteligenţa multiplă. El menţionează
aceste aspecte, pentru a fi evitate în viitor:
consumul mare de timp pentru a preda un subiect, folosindu-se de
cât mai multe dimensiuni ale inteligenţei (nu orice conţinut
ştiinţific poate fi conceput în şapte moduri);

folosirea de materiale asociate cu inteligenţa multiplă ca
fundal . Studiile de psihologie cognitivă au evidenţiat că
activitatea simultană a mai multor arii corticale ducea la
scăderea randamentului intelectual;
folosirea inteligenţei multiple în primul rând ca instrument
mnemotehnic;
încărcarea conceptului de inteligenţă multiplă cu alte
considerente.;
În concluzie, beneficiul copiilor ar fi foarte mare dacă în
şcoală s-ar ţine cont de faptul că oricare copil poate să aibă
calităţi în diverse domenii. Indiferent de formele şi incidenţa
evaluărilor oficiale, învăţarea efectivă cotidiană în
şcoală, precum şi învţarea stimulată la mult timp după ce
şcolarizarea s-a încheiat, ar trebui să constituie o răsplată
în sine.
Bibliografie:
1. Howard Gardner, Mintea disciplinată, Editura Sigma, 2005
2. Învățământul primar,Nr.1-4, Editura Miniped,2008

Crearea cadrului motivational stimulativ pentru obtinerea rezultatelor performante

Stan Oana Elena
Gradinita cu program normal Nr.14 Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

Crearea cadrului motivational stimulativ pentru obtinerea
rezultatelor performante
Prof.Stan Oana Elena
După evaluarea motivaţiei personalului si diagnosticul stării de
motivare individuală şi de echipă se trece la alcătuirea unui
program de motivare alegând o serie de tehnici şi metode de
motivare salariale şi nesalariale, constatându-se un sistem

adaptat nevoilor şi situaţiei specifice ale firmei. În continuare
se prezintă câteva din aceste metode şi tehnici.
Tehnici salariale de motivare
Din punct de vedere al motivaţiei pentru competitivitate un sistem
ideal de salarizare presupune realizarea concomitentă a trei
obiective:
a) Practicarea unui nivel al salariului suficient de ridicat a fi
atractiv
b) Sistem de salarizare să fie echitabil
c) O recompensare preferenţială a performanţelor care depăşesc
media
În cele ce urmează vom trata fiecare obiectiv pe rând.
Remunerarea atractivă
Pentru a putea vorbi de salarii atractive trebuie ca acestea să fie
mai mari decât cele care rezultă ca rate de echilibru între
cererea şi oferta de pe piaţa muncii. Acest nivel de recompensă
este practicat de firmele ce doresc să atragă un număr mare de
solicitanţi de locuri de muncă din care apoi să-i selecteze pe
cei mai buni. Pe de altă parte o astfel de companie devine
cunoscută pe piaţa forţei de muncă şi angajaţii sunt mândri
ca fac parte din personalul firmei respective. Un astfel de salariu
are un impact destul de mare din punctul de vedere al motivaţiei
pentru competitivitate, dar este prohibitiv pe termen lung.
Echitatea salarizării
Percepţia salariaţilor asupra raportului între nivelul
salariilor şi efortul, competentă, responsabilitatea, experienţa
pe care munca depusă le implică, nu trebuie să creeze tensiuni
sau resentimente. Dacă angajaţii constată că salariul este
inechitabil şi nu se iau măsuri de schimbare a situaţiei,
performanţele lor vor scădea într-un mod accentuat, ei nefiind

dispuşi să facă un efort în plus şi să colaboreze în
atingerea unor performanţe.
Există mai multe metode prin care se poate ajunge la echitate în
salarizare. Una dintre acestea o constituie distribuţia salariilor
orare in concordanţă cu valoarea posturilor. Această metodă
presupune parcurgerea mai multor etape:
1) Evaluarea tuturor posturilor în funcţie de
input-urile esenţiale necesare pentru realizarea obiectivelor
firmei (responsabilitate directă, expunerea la risc, gradul de
efort fizic, responsabilitatea pentru performanţele altora,
atitudini speciale, experienţă, etc.) Fiecare din aceste input-uri
este evaluat pe o scală valorică.
2) Atribuirea unei anumite valori fiecărui post,
exprimată printr-un număr de puncte. Apoi în funcţie de un tarif
aceste puncte se transformă în bani, rezultând valoarea monetară
a postului.
Scopul realizării acestei evaluări este acela de a estima
niveluri orare de salarizare în concordanţă cu cerinţele
standard ale posturilor.
Pot rezulta două tipuri fundamentale de inechitate: subremunerarea
şi supraremunerarea. Pentru a rezolva această problemă se impune
practicarea unei politici nondiscriminatorii de remunerare, eventual
reproiectarea posturilor, compensarea "pierderilor", etc.
Retribuirea preferenţială
Indiferent de nivelul standard al retribuirii, implementarea unei
politici de retribuire preferenţiala a performanţelor care
depăşesc media, stimulează motivaţia pentru performanţa.
Evident, pentru salariaţii cu o situaţie materială mai precară,
acest mijloc motivaţional prezintă o importanţă mai mare
comparativ cu impactul avut asupra celor care au rezolvate

problemele fundamentale de existenţă.
Când vorbim de efectul acestei retribuiri trebuie să precizăm o
condiţie de bază pentru eficienţa metodei, şi anume existenţa
unei corelaţii motivante între performanţele obţinute şi
nivelul retribuirii. Dacă de exemplu, la o creştere a
productivităţii cu 40-50% salariile cresc cu 1-3%, angajaţii
preferă ca eforturile depuse să fie mai mici şi apare sentimentul
de insatisfacţie.
Există mai multe metode de salarizare vizând motivarea
salariaţilor pentru performanţă. Cele mai cunoscute şi utilizate
fiind:
“Price work” reprezintă remunerarea cu sumă fixă pe unitate
de produs, utilizată aproape exclusiv în cazul angajaţilor
sezonieri, deoarece determină o fluctuaţie dramatică a
câştigurilor angajaţilor, lucru care diminuează sentimentul de
securitate al acestora. Pe de altă pare orice schimbare in schema
generală de retribuţii necesită o recalculare a plaţii per
unitate.
"Bonus plan" reprezintă o retribuţie orară standard pentru un
nivel standard al performanţei, creşterea performanţei peste
acest nivel determinând o creştere progresivă, proporţională
sau regresivă a retribuţiei. Această metodă are de asemenea
aplicabilitate limitată deoarece nu există metode de evaluare
atât de exacte care să permită o cuantificare obiectivă a
rezultatelor şi performanţelor individuale, acestea depinzând
atât de performanţele acestora cât şi de condiţiile de mediu.
Salariile de merit reprezintă o metodă de stimulare a motivaţiei
pentru performanţa care presupune creşteri salariale periodice în
afară de cele aferente vechimii sau indexării inflaţiei, bazate
pe evaluarea subiectivă a performanţelor angajaţilor. O asemenea

evaluare se poate realiza atât pe cale ierarhică cât şi
printr-un program sistematic de evaluare a input-urilor tuturor
angajaţilor. În ambele cazuri apar însă destule prilejuri de
contestare şi de neînţelegere între cei care sunt implicaţi în
asemenea evaluări. Astfel acest sistem poate fi aplicat doar în
cazul în care performanţele sunt uşor măsurabile sau când
calitatea managementului este ridicată.
Tehnici nesalariale de motivare
Alături de pachetul de recompense materiale oferit de firmă şi
în completarea acestuia, companiile au experimentat aplicarea unor
programe de motivare ce cuprind şi o serie de tehnici nesalariale.
Dintre acestea vom prezenta în cele ce urmează:

- gratificaţiile extra-financiare
- reproiectarea posturilor
- managementul prin obiective
- metoda planurilor de carieră
- managementul relaţional
Metoda gratificaţilor extra-financiare
Această metodă vizează aşa numita consolidare pozitivă a
comportamentelor prin utilizarea unor recompense simbolice cum ar
fi: recunoaşterea în public a meritelor şi calităţilor
angajaţilor, mediatizarea succeselor şi a performanţelor
acestora.
Programele de consolidare au fost controversate, mergându-se
până la a afirma că reprezintă doar o manipulare sau dresaj. În
acest caz însă manipularea în scop pozitiv nu este periculoasă,
deoarece nu manipularea în sine este cea periculoasă ci
întotdeauna depinde de scopul urmărit.
Miller a conceput un program de modificare a comportamentului

organizaţional având mai multe etape:
- definirea comportamentului de modificat
- controlul comportamentului ţintă
- stabilirea unui standard mult mai înalt, dar realist
- alegerea elementului de consolidare (laudă cuplată cu un
feedback cantitativ, diplome, etc)
- modelarea
Aceste programe de consolidare pozitivă pot duce la creşterea
eficienţei muncii şi motivarea angajaţilor cu condiţia
acceptării lor atât ca manageri cât şi de salariaţi.

ȘCOALA NOASTRĂ- UN TĂRÂM AL CUNOAȘTERII

Liceul Tehnologic Alexandru Macedonski Melinesti Dolj
Grupul Scolar "Alexandru Macedonski" Melinesti, Dolj, Melinesti

ȘCOALA NOASTRĂ - UN TĂRÂM AL
CUNOAȘTERII

Prof. Didu Alina Sorinela,
responsabil de imagine -
Liceul Tehnologic „Alexandru
Macedonski” Melinești, Dolj

Se spune că omul sfințește locul!
Iată care este unul dintre mottourile cu care începem
orice discuție referitoare la unitatea de învățământ din care
fac parte alături de colegii și de elevii mei.
De când am pășit pragul acestei școli, ne-am
implicat în toate activitățile care au fost inițiate în școala
noastră. Fiecare a adus câte o idee, pe care apoi am pus-o
împreună în practică, nu din obligație, ci din dorința de a
contribui la dezvoltarea noastră, a dascălilor, precum și a
elevilor noștri.
Personal, consider că este cea mai frumoasă
„meserie” pe care un om o poate avea, și anume aceea de a te
perfecționa permanent, de a fi mereu tânăr, de a fi mereu copil,
deși anii trec peste noi fără milă.
Au fost inițiate de-a lungul timpului concursuri de
creație literară și plastică, scopul fiind acela de a descoperi
talentul elevilor și, bineînțeles, de a-l fructifica. Zeci de
elevi au compus, astfel, poezii pentru concursurile „Pentru tine,
mamă!”, „Anotimpul Poeziei”, „Dor de Eminescu”.
Concursurile și activitățile „Spune NU violenței!”,
„Drogurile –tărâm al iluziilor”, ”Prevenirea abandonului
școlar”, „Sanitarii pricepuți” au avut impact pozitiv asupra
elevilor și le-au schimbat modul de viață.
Mesele rotunde, dezbaterile și atelierele de lucru
(pictură, creație literară, artă meșteșugărească etc.) ne-au
dat prilejul să desfășurăm diverse activități prin intermediul
cărora am sărbătorit evenimente importante, precum: Paștele,
Nasterea Domnului, Ziua Copilului, Ziua Mamei, Dragobete, Zilele
scriitorilor Mihai Eminescu și Ion Creangă.
Am fost în numeroase excursii și am vizitat casele

memoriale ale marilor oameni de cultură din țara noastră: Ion
Creangă, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, Octavian Goga, Marin
Sorescu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Alexandru Vlahuță,
Veronica Micle, Ion Luca Caragiale, Nicolae Bălcescu. Am vizitat
chiar și Fabrica de globulețe a lui Moș Crăciun de la Curtea de
Argeș.
Obiectivele deosebite pe care le-am vizitat la Bușteni
și Hunedoara (Castelul Bran, Castelul Huniazilor, Biserica Sf.
Vineri, Peștera Bolii, Mănăstirile Prislop și Lainici, Turnul
Chindiei, Mausoleul Mateiaș, Cetatea Râșnov, Muzeul Tiparului,
Cascada Urlătoarea etc.) ne-au reamintit cât de frumoasă este
țara noastră și cât de mândri trebuie să fim că facem parte
din ea!


Printre proiectele cu care ne mândrim se numără
Festivalul „Cântecele și dansurile Amaradiei”, „Pe urmele
poveștilor lui Creangă”, „Vis de copil”. Sunt proiecte
regionale la care au participat de-a lungul timpului mii de copii
și de cadre didactice.
Rezultat al proiectului „Pe urmele poveștilor lui
Creangă” îl reprezintă culegerile care au reunit creațiile
participante din toate colțurile țării: Oltenia, Muntenia,
Maramureș, Ardeal, Banat, Bucovina, Dobrogea.

Cu prilejul importantelor sărbători de iarnă, de
Paște sau de 8 Martie desfășurăm activități de voluntariat la
Unitatea Medico-Socială din Melinești, adică la un spital unde

sunt internați bătrâni și care, mai mult ca oricine, au nevoie
mai ales de susținere morală.

Și Ziua Școlii este un prilej de sărbătoare. Este o
frumoasă zi în care se deapănă amintiri despre începuturile
liceului, despre activitățile desfășurate de-a lungul timpului,
despre visuri împlinite sau proiecte de viitor. De fiecare dată
sunt prezenți și invitați, precum reprezentanți ai Consiliului
Local și foști elevi, acum oameni mari.

Îmbrăcați în frumoasele costume populare, elevii
școlii noastre ne arată deseori prin joc și prin cântec faptul
că, în orice colț al lumii ne-am afla pe acest pământ,
rădăcinile noastre, ale românilor, se află adânc înfipte în
satul românesc.
Scopul cu care organizăm activitățile școlare și
extrașcolare este acela de a descoperi și promova talentul
elevilor, de a-i ajuta să se dezvolte spiritual, cultural. Nu facem
din obligație, ci din plăcere și, mai ales, din dorința de a-i
ajuta să se formeze pentru viață.
Pentru a constitui exemple de bună practică,
activitățile școlii noastre au fost permanent mediatizate de
către mass-media locală și națională.

Consider că reușita acestor activități
constă faptul că lucrăm în echipă, acestea fiind alcătuite din
cadre cu specialități diferite. Așadar, nu contează că predăm
româna, matematica sau istoria. Nu contează că unii suntem
profesori la liceu și alții la învățământul primar. Pur și
simplu ne place ceea ce facem. Important este că, unindu-ne
forțele, avem mai mult spor, mai multe idei și, ce este cel mai
important, depunem mult suflet. Suntem conștienți că profesorul
trebuie să fie un ghid care-i formeză pe elevi atât prin
activități școlare, cât și prin cele extrașcolare. Nu este
deloc ușor, dar reușita și bucuria copiilor și a noastră că am
mai învățat ceva, ne dau forță!

Nr. 55/2019

La acest număr au contribuit:
● alina balog
● IOANA MARIA CSATARI
● Gina-Mariana Marian
● CRISTINA TEOFILA SCHIPOR
● aurelia-georgeta bocsa
● MARIA-LILIANA IUGA
● Ana Bordan
● Irina Pescaru
● Viorica Felcser
● irina matache
● Ana-Maria Tecsi
● Ioana Maria Coza
● Manuel Preda
● Nicolae Ponyori
● Loredana Vatamaniuc
● Aurora Mironescu
● Ioana Otesanu
● Stan Oana Elena
● Liceul Tehnologic Alexandru Macedonski Melinesti Dolj

ISSN: 2393 – 0810