Nr. 56/2019

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ preşcolar

● NECESITATEA DISCIPLINEI ABILITĂŢI PRACTICE ÎN CURRICULUMUL ŞCOLAR, Stan Oana Elena

Învăţământ primar

● „O LUME FĂRĂ VIOLENŢĂ!” PROIECT DE EDUCAŢIE EMOŢIONALĂ, MARIA-LILIANA IUGA

● Metoda celor şase pălării gânditoare, aurelia-georgeta bocsa

● Continuitate între școală-grădiniță-familie, prin prisma învățătorului, educatorului și părinților, Aurelia-Cornelia Boian

● Drama educațională la orele de limbă și literatură, Viorica Felcser

● Rolul artelor în cultivarea gustului estetis al elevilor din ciclul primar, Dorina Andrișan

● Elevul- trecut,prezent şi viitor, Ana Bordan

Învăţământ gimnazial

● Rolul consilierului educațional în orientarea școlară, Nicolae Ponyori

● Măsuri interactive pentru prevenirea abandonului şcolar, ANA HARAGA

Învăţământ liceal

● ROLUL DISCIPLINELOR EXACTE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII TINERILOR, Costel Gheorghe

● Metode moderne de receptare a literaturii fantastice, Mirela Mihoc

Învăţământ profesional şi tehnic

● Parteneriatele educaționale și rolul acestora în activitatea didactică, Carmen Rodica Vulpe

Interes general

● Managerul şcolar - cerinţe şi dezvoltări actuale, MARIANA MASGRAS

● Rolul voluntariatului in dezvoltarea personalitatii elevilor, Nicoleta Ungureanu

● Valorificarea valenţelor pozitive ale culorilor în orele de educaţie plastică , impactul lor asupra psihicului copiilor, Simona Ploscar

● IMPORTANŢA PROBLEMELOR ÎN ACTIVITĂŢILE MATEMATICE ÎN CICLUL PREŞCOLAR, Ioana Otesanu

NECESITATEA DISCIPLINEI ABILITĂŢI PRACTICE ÎN CURRICULUMUL ŞCOLAR

Stan Oana Elena
Gradinita cu program normal Nr.14 Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

NECESITATEA DISCIPLINEI ABILITĂŢI PRACTICE ÎN CURRICULUMUL
ŞCOLAR

Prof.STAN OANA-ELENA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.13 RM.VÂLCEA

MOTO: ,,Aud şi simt,văd şi înţeleg,fac şi ţin minte!
,, Abilităţile practice contribuie nemijlocit la dezvoltarea,
din toate punctele de vedere, a personalităţii copiilor,
împreună şi în strânsă legătură cu celelalte activităţi ce
se desfăşoară în grădiniţă.”
Valoarea educativă a abilităţilor practice se situează pe
acelaşi plan cu celelalte domenii curriculare , ele contribuind la
dezvoltarea personalităţii copilului cu condiţia să respecte
cerinţele psiho-pedagogice în organizarea lor, să creeze un mediu
stimulativ, interesant pentru copil. Preşcolarul manifestă interes
spre nevoia de mişcare, spre manipularea obiectelor şi el trebuie
îndemnat spre creaţia contructivă şi dezvoltarea capacităţilor
de confecţionare a unor obiecte, jucării, fapt ce va trezi stări
afective pozitive.
Caracterul practic- aplicativ al acestor activităţi de
abilităţi practice permite îmbinarea muncii fizice, practice cu
cea intelectuală. Rolul abilitătilor practice se concretizează
în dezvoltarea psihomotorie, intelectuală, afectivă şi estetică
a copilului. Prin aceste activităţi de abilităţi practice
copilul învaţă să-şi coordoneze mişcările, capătă pricepere
şi îndemânare, îşi formează unele deprinderi practice de a
opera cu diverse materiale şi instrumente, toate cunoştinţele
însuşite în alte discipline îşi găsesc cadrul de exprimare şi
se adâncesc, se educă simţul estetic, se îmbogăţeşte sfera
afectivă prin educarea în spiritul dragostei pentru muncă şi a
respectului pentru ceea ce a creat el şi cel din jurul lui.
Abilităţile practice, prin caracterul lor recreativ-
creativ- atractiv, vin să canalizeze eforturile de învăţare ale
copiilor, de la alte discipline, fiind ca un „decantor” al
tuturor cunoştinţelor acumulate. De exemplu, dacă s-a parcurs

perioada studierii animalelor sălbatice şi domestice de la noi şi
din alte ţări, copilul va realiza un leu pentru o machetă -el va
ştii că locul lui nu este lângă o gazelă, dar nici în curtea
omului sau în preajma animalelor polare sau a peştilor-deci il va
aseza in preajma maimutelor si a tigrilor.
Prin simpla aşezare corectă a unui obiect realizat de copil
prin propriul efort, putem afla informaţii multiple în legătuă
cu modul în care s-au însuşit cunoştinţe, deprinderi,
abilităţi putându- se 2 lua în timp util măsuri în
ameliorative necesare completării, îmbunătăţirii situaţilor
care se dovedesc a fi necorespunzător ori lacunar însuşite.
În grădiniţă preşcolarii desfăşoară o activitate
variată; în cadrul activităţilor de observare ei privesc cu
multă curiozitate obiectele şi fenomenele realităţii, îşi
lărgesc treptat cercul de reprezentări şi participă în mod
activ la viaţa care ii înconjoară.
Mânuirea materialelor şi a obiectelor în diferite acţiuni
practice influenţează exactitatea şi profunzimea percepţiilor
şi reprezentărilor copiilor iar participarea mâinilor determină
o percepţie mai clară şi o cunoaştere mai temeinică.
În procesul abilităţilor practice cunoştinţele dobândite
se adâncesc. Astfel în procesul execuţiei unei flori de
primăvară copilul îşi consolidează cunoştinţele privind
forma, mărimea, culoarea şi aşezarea petalelor, a codiţei, a
frunzei, mărimea şi proporţia lor.
Lucrând cu diferite materiale: hârtie, carton, lipici,
pânză, materiale din natură, etc. şi propunându-şi să
realizeze ceva din ele, aşa cum îşi imaginează sau le indică
modelul, copilul are prilejul să cunoască însuşirile acestora,
să le compare şi să generalizeze calităţi ale lor, calităţi

pe care au posibilitatea să le constate în mod direct.
Observând modelul, copiii vor fi obişnuiţi să analizeze
în mod dirijat părţile componente ale obiectului ce urmează a fi
efectuat, reactualizând percepţiile anterior formate şi în
acelaşi timp asamblând întregul din părţile lui componente,
ceea ce înseamnă antrenarea altui proces de gândiresinteza.
Executarea mişcărilor se face cu ajutorul mâinii. Mâna
copilului, la intrarea lui în preşcolaritate nu este suplă în
mişcări, nu poate să-şi coordoneze şi nici să- şi
proporţionalizeze efortul în funcţie de greutatea actului ce-l
are de executat; el nu are dibăcie şi îndemânare.
Abilităţile practice asigură confecţionarea unor
obiecte care pot fi utilizate în aranjarea vitrinelor, în
înfrumuseţarea sălilor de grupă, în expoziţii pentru
părinţi. Această utilitate măreşte interesul copiilor pentru
realizarea frumosului.
Abilităţile practice au un loc bine precizat în cadrul
procesului instructiv- educativ, conţinutul fiind stabilit după
criterii exacte, care îi asigură un caracter ştiinţific,
accesibil şi stabil.
În încheiere aş dori să precizez faptul că disciplina
abilităţi practice este extrem de necesară atât în curriculumul
şcolar cât şi în cel preşcolar, iar abordarea integrată a
conţinuturilor trebuie să fie rodul creativităţii şi
implicării permanente a educatorului, aşa cum spun vorbele : “Ai
toată viaţa un şcolar, pe care niciodată nu trebuie să îl
pierzi din ochi : tu insuţi!” (Nicolae Iorga).
Bibliografie:
 Herseni,I.-Curs:Strategii de invatare prin cooperare,modulul
I,II,III- Step by Step

 Grama,F.,Pletea,M.,Sesovici,A.-“Aplicații ale noului
curriculum pentru înv. Preșcolar”,Ed.DPH,2009

„O LUME FĂRĂ VIOLENŢĂ!” PROIECT DE EDUCAŢIE EMOŢIONALĂ

MARIA-LILIANA IUGA
Scoala Gimnaziala Pirtestii de Sus, Suceava, Pirtestii de Sus

„O LUME FĂRĂ VIOLENŢĂ!”
PROIECT DE EDUCAŢIE EMOŢIONALĂ

Prof. înv.primar: Iuga Maria-Liliana
Şcoala
Gimnazială „Henryk Sienkiewicz” Soloneţu-Nou

MOTIVAŢIE:

În ziua de azi zâmbim din ce în ce mai rar, suntem
din ce în ce mai grăbiţi, stresaţi sau nervoşi şi acest lucru
se poate observa şi la copiii noştri. Când nu ne convine ceva
răbufnim şi acuzăm. Ne transformăm încetul cu încetul în
altcineva. Este vorba oare de furie? O rezolvare practică a acestor
probleme ar fi, după părerea mea, exerciţii diverse de reflecţie
asupra propriei persoane în relaţie cu sine şi cu lumea (a
învăţa să fii, a învăţa să trăieşti împreună cu alţii
– Raport UNESCO, 2000)
Un factor important în constituirea unui climat propice
învăţării şi în realizarea succesului şcolar, îl constituie
şi crearea unui climat non-violent. Am propus acest proiect,
deoarece elevii trebuie să cunoască beneficiile pe care le aduce
în viaţa noastră un mediu non-violent, dar şi dezavantajele pe
care le atrage după sine un climat lipsit de pace şi marcat de
violenţă.
Aş dori, ca prin desfăşurarea acestui proiect să
rezolv o anumită instabilitate psihomotorie şi emoţională a
elevilor mei, care se reflectă în:
 Lipsa concentrării atenţiei;
 Agitaţie continuă, excesivă, exprimare incoerentă;
 Abundenţă de mişcări;
 Labilitatea emoţiilor şi sentimentelor, a gândirii;
 Comportamente dependente de circumstanţe de moment ale
mediului.
SCOPUL:
• Proiectul îşi propune prevenirea unor tulburări
comportamentale ale copiilor şi conştientizarea importanţei unui
comportament adecvat într-o societate pe care cu toţii ne-o dorim

non-violentă.
• negocierea: capacitatea de a rezolva conflicte
GRUPUL ŢINTĂ: elevii clasei a II-a şi a III-a de la Şcoala
Gimnazială „Henryk Sienkiewicz”, Soloneţu-Nou-Cacica, jud.
Suceava: 16 elevi cu vârste cuprinse între 8-10 ani

DURATA: 1 semestru (22.10.2018-01.02.2019)

NUMĂR DE ŞEDINŢE: 6 (o şedinţă la două săptămâni)

OBIECTIVE GENERALE:
 Sensibilizarea şi educarea elevilor pentru o societate
non-violentă;
 Dezvoltarea responsabilităţii pentru menţinerea unui climat
non-violent;
 Conştientizarea importanţei informării complete, corecte şi
precise asupra riscurilor la care ne supunem daca avem un
comportament intolerant şi violent;
 Dezvoltarea capacităţii de informare şi lucru individual şi
în echipă.

OBIECTIVE SPECIFICE:

O1-dezvoltarea abilităţilor de autocunoaştere;
O2-dezvoltarea stimei de sine;
O3-cultivarea unor trăsături pozitive de caracter prin puterea
exemplului;
O4-informarea asupra cauzelor şi efectelor violenţei;
METODE UTILIZATE: observarea,jocul de rol, studiul de caz,
simularea, exemplul moral, chestionare, povestirea morală,

dezbaterea

DESFĂŞURAREA PROIECTULUI:

1. „Să ne cunoaştem !”
Activităţi:
-exerciţii de spargerea gheţii:adresarea unui gând frumos altui
membru al grupului;
-stabilirea regulilor şi normelor grupului;
-exerciţii de descoperire a laturii ascunse a personalităţii
copiilor din grup;
Exemple:
I-Imaginaţi-vă o întâlnire cu un coleg care
este foarte supărat.Scrieţi de ce este supărat.
II-Realizaţi un desen cu titlul:”Jucăria
preferată”.
III-Joc didactic-dezvăluirea unei probleme,a
unei suferinţe sufleteşti;
-exerciţii de autocunoaştere:
I-„Oglinda sufletului”-fiecare copil scrie
pe o foaie nesemnată calităţile şi defectele sale;
II-„Copacul personal”-Se fac echipe de câte
doi.Fiecare elev realizează un desen reprezentat prin doi
copaci(două persoane.cea proprie şi colegul său).Pe frunzele
fiecărui copac vor scrie calităţile şi defectele,apoi vor
schimba foile;vor colora calităţile cu verde,iar defectele cu
maro.
-realizarea stelei stimei de sine;(anexa I)

-exerciţii de autocunoaştere;(anexa II)
Evaluare:

a)”Ce aş face eu?”-comentarea unor fapte citite;
b)”Inimă plină”-colorarea inimii desenate în raport cu
plăcerea desfăşurării activităţii;

2.” Cel mai interesant lucru sunt eu!”
Activităţi:
Elevii vor realiza un colaj care să cuprindă următoarele
date: Numele, vârsta, înălţimea, culoarea ochilor, culoarea
părului, ziua de naştere şi în stânga să precizeze lucrurile
care NU îi sunt pe plac, ceea ce îi place şi, la final, lucrurile
pe care le face cel mai bine.

3.”Tribunalul clasei”
Activităţi:

Elevii vor desfăşura un joc de rol în care sunt analizate sub
forma unui proces anumite gesturi, fapte ale unor copii.
Situaţii:
- jignirea unui coleg;
-încercarea unor elevi de a-şi face dreptate singuri sau cruzimea
faţă de animale;
• Argumentele pro şi contra scot la iveală idei interesante şi
stimulează imaginaţia copiilor;
• Extrem de valoroasă este concluzia la care se ajunge în cazul

unor conflicte, şi anume că vina poate fi a ambelor părţi. Aşa
înţeleg copiii să fie mai reţinuţi, să aibă măsură în
toate.
4.„Pace şi non-violenţă pentru toţi copiii lumii”– concurs
de creaţie literară/plastică
Activităţi:
Informare:
-prezentarea riscurilor la care sunt expuşi elevii;
-prezentarea tipurilor de violenţă la care sunt expuşi elevii;
-prezentarea cauzelor violenţei la copii;
-Elevii vor prezenta, folosind o tehnică la alegere o situaţie
reală pentru a descrie un anumit comportament violent.

BIBLIOGRAFIE:

1. Băban, A. (2003) "Consiliere educaţională, Ghid metodologic
pentru orele de dirigenţie şi consiliere", Editura Psinet Srl,
Cluj-Napoca
2. Băban A. (1998) "Stres şi personalitate", Editura Presa
Universitară Clujeană,
Cluj¬-Napoca
3. Druţă, M., E. (2004) „Cunoaşterea elevului”, Editura
Aramis, Bucureşti

Metoda celor şase pălării gânditoare

aurelia-georgeta bocsa
Alba, Abrud

METODA CELOR ŞASE PĂLĂRII GÂNDITOARE

Prof. înv. primar Bocşa Aurelia-Georgeta, Şcoala Gimnazială
,,Dr. Petru Şpan” Lupşa - Muşca(structură), jud. Alba

Creativitatea reprezintă pentru lumea contemporană o provocare
cu totul specială, un fenomen unic, cu caracter complex,
interdisciplinar, multidimensional şi multideterminat. În ceea ce
priveşte lumea educaţiei şi a şcolii, ideea că educaţia

viitorului va fi una de tip creativ-cognitiv întruneşte
unanimitate, de unde şi preocupările tot mai sistematice în
direcţia ,,disecării”ştiinţifice cât mai profunde a acestui
fenomen complex şi de dezvoltare a creativităţii în şcoală.
Activităţile creatoare corespund şi răspund unor nevoi
emoţionale ale elevilor - cea de a realiza şi de a se realiza, de
a se modela şi împlini ca personalitate autonomă.
Metoda ,,Pălăriile gânditoare” este o metodă-joc pentru
stimularea creativităţii participanţilor şi se bazează pe
interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă. Sunt
şase pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb,
roşu, galben, verde, albastru şi negru. Membrii grupului îşi
aleg pălăriile şi vor interpreta rolul precis, aşa cum
consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanţii fiind
liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe
care îl joacă. Rolul este definit de culoarea pălăriei. Pentru
succesul metodei, eu folosesc un material didactic bogat, iar
pălăriile sunt frumos colorate pentru atragerea elevilor.
Folosesc această metodă destul de des deoarece le place mult
elevilor, iar ei cunosc deja semnificaţia culorilor pentru că nu
pălăria în sine contează ci ceea ce semnifică ea, ceea ce
induce culoarea fiecăreia. Astfel avem:
Pălăria albastră - CLARIFICĂ
Pălăria albă - INFORMEAZĂ
Pălăria verde - GENEREAZĂ IDEILE NOI
Pălăria galbenă – ADUCE BENEFICII
Pălăria neagră - IDENTIFICĂ GREŞELILE
Pălăria roşie - SPUNE CE SIMTE DESPRE
Iată cum am aplicat această metodă la clasă.
Se împart cele şase pălării elevilor şi se oferă cazul

supus discuţiei pentru ca fiecare să-şi pregătească ideile.
Pălăria poate fi purtată individual şi atunci elevul respectiv
îşi îndeplineşte rolul, sau mai mulţi elevi pot răspunde sub
aceeaşi pălărie. În acest caz, elevii grupului care
interpretează rolul unei pălării gânditoare, cooperează în
asigurarea celei mai bune interpretări.
Exemplu:
CLR, clasa a II-a
Textul: ,,Legenda ghiocelului”
Pălăria albă: informează (Despre ce este vorba în text -
povestirea lecţiei);
Pălăria roşie: spune ce simte (Ce ţi-a plăcut cel mai mult în
text? De ce?);
Pălăria neagră: pesimistă (De ce este tristă zăpada? Ce îşi
doreşte ea?);
Pălăria galbenă: optimismul (Cine îi îndeplineşte dorinţa
zăpezii? Cum este descris ghiocelul?);
Pălăria verde: creativă (Imaginează-ţi un dialog cu ghiocelul!
Ce altă culoare ţi-ar fi plăcut să aibă zăpada? De ce?
Pălăria albastră: clarifică (Adresează câteva întrebări
colegilor, prin care să clarifici conţinutul textului!)
Elevii au fost frumoşi întotdeauna şi vor fi de la an la an
dar, generaţiile se deosebesc între ele. Cu cât ştim mai multe
despre elevi, cu atât mai bine îi putem sprijini să se dezvolte
şi să devină adulţii pe care ni-i dorim în societate. Consider
că fiecare dascăl trebuie să încerce să demonstreze că
învăţarea trebuie să fie fascinaţie nu datorie. Numai astfel
elevii vor aştepta ziua de mâine să vină cu drag la şcoală,
să-şi asculte dascălul.

Continuitate între școală-grădiniță-familie, prin prisma învățătorului, educatorului și părinților

Aurelia-Cornelia Boian
Scoala Gimnaziala Vad, Cluj, Vad

Continuitate între şcoală - grădiniţă - familie, prin prisma
învăţătorului, educatorului și părinților
Prof. înv. primar Boian Aurelia
Şcoala Gimnazială Vad, jud. Cluj
O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar
apoi ea se continuă în grădiniță și în școală. În primul
rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin

cea a cuvântului. Tot ceea ce se săvârșește sub privirea
copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea
a școlii deschise, prietenoase în care copilul/elevul se simte
bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate
înclinațiile și talentele. Modelele educaționale actuale pun în
centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și
în acest scop participă numeroși factori, între care cei cu
importanță semnificativă sunt școala/grădinița și familia.
Dar poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a
copilului este colaborarea între cei doi agenți educogeni –
familia și instituția educațională.
În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala
colaborează foarte strâns pentru a asigura prin eforturi comune o
educație de bună calitate. Sunt numeroase însă și cazurile în
care familia acționează uneori contrar direcțiilor conturate de
grădiniță/școală, uneori din lipsa de informare, alteori din
nepricepere ori din dezinteres. În loc să întărească și să
dezvolte achizițiile din grădiniță/școală – în termeni
comportamentali ori de cunoștințe – părinții destructurează
prin atitudinea lor ceea ce dascălul construiește zi de zi. De
aceea se impune o comunicare continuă și de calitate între
cadrele didactice și părinți privind progresele sau
dificultățile întâmpinate de copii, aspectele asupra cărora
este necesar să se insiste prin exerciții ori prin exemple
pozitive și încurajări. Comunicarea și deschiderea din ambele
părți, pentru a sprijini dezvoltarea și buna educație a
copilului, aduc beneficii pe termen lung în dezvoltarea
personalității acestuia. Dacă părinții sunt implicați în
programul educativ încă de la început, ei vor înțelege

importanța colaborării cu grădinița/școala, cu
educatoarele/învățătoarele și își vor forma deprinderea de a
se interesa și a sprijini activitatea pe care copilul o
desfășoară aici.
Contactele dintre părinți și cadre didactice pot îmbrăca forma
unor întâlniri colective desfășurate în cadrul formal al
negocierilor dintre administrarea instituțiilor școlare și
asociațiilor părinților/comitetelor de părinți, al reuniunilor
de informare a părinților cu privire la conținuturile și
metodelor didactice, programul grupelor, al activităților deschise
pentru părinți, al atelierelor de lucrări practice cu părinții,
activități extracurriculare. Într-un cadru informal, părinții
pot colabora cu grădinița/școala cu prilejul excursiilor,
serbărilor, vizitelor, aniversărilor.
Părinții trebuie implicați permanent în activitatea
grădiniței/școlii și nu doar când se ivesc probleme. Totodată,
părinților trebuie să li se ofere frecvent informații
referitoare la copil. Ei trebuie să știe care este scopul
programului educativ la care participă copilul lor, care sunt
obiectivele urmărite și să fie la curent cu politicile
educaționale ale grădiniței/școlii. Dacă este posibil,
părinții trebuie implicați în luarea deciziilor, să cunoască
progresele făcute de copiii lor, și, în același timp, e
important să știe percepția pe care o are grădinița/școala
despre calitățile și problemele copilului.
Participarea activă a familiilor în activitățile derulate la
clasă alături de copii au avantaje atât pentru copii, familie
dar și pentru cadre didactice:
a) avantaje ale copiilor:
Copiii simt dragostea și apropierea părinților, nu numai prin

bunăvoința și bucuriile ce li se oferă acasă, ci și din
interesul pe care părinții îl acordă în realizarea
activităților și acțiunilor din grădiniță și școală;
Copiii sunt mai siguri pe sine, sentimentul de siguranță fiindu-le
atât de necesar dezvoltării și echilibrului interior; totodată
ei trăiesc mândria de a-și vedea părinții în situații
apropiate lor și de a-i aprecia și mai mult.
b)avantajele familiei:
Părinții au sansa de a deveni participanți la educație, prin
implicarea afectivă și prin emoțiile trăite alături de copiii
lor. Ei au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i
înțelege mai bine, au posibilitatea să-i observe, să vadă cum
se comportă aceștia în colectiv. Părinții se cunosc mai bine
între ei și pot colabora mai ușor atunci când sunt solicitați
ori când se ivește vreo problemă.
c)avantajele cadrelor didactice:
Apropiindu-ne de părinți, colaborând cu ei, putem cunoaște
relațiile părinte-copii, psihologia părinților și mai ales pe
cea a copiilor. Cunoscând situația și posibilitățile financiare
ale grădiniței/școlii, părinții contribuie financiar la
realizarea acestor activități, obtinându-se astfel un răspuns la
cerințele actuale ale unei instituții școlare moderne.
Participând afectiv și efectiv la viața grădiniței, părinții
nu vor mai vedea doar funcția socială a acesteia, de supraveghere
a copiilor atunci când ei lipsesc de acasă, ci vor conștientiza
că ea desfășoară un proces instructiv-educativ bine fundamentat
și organizat.
Părinții pot fi parteneri în educație pentru că dețin cele
mai multe informații despre copiii lor. Pentru realizarea
parteneriatului este esențial ca părinții să fie priviți ca

participanți activi, să fie atrași în adoptarea deciziilor, să
se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei despre
copii, iar responsabilitatea să fie împărțită între părinți
și dascăli.
Pentru o mai bună eficientizare a relațiilor dintre grădiniță,
școală și familie se recomandă cadrelor didactice ca:
-să fie sincere;
-să asculte cu răbdare;
-să recunoască atunci când greșesc;
-să laude inițiativele;
Recomandările facute părinților, se referă la faptul că
aceștia trebuie:
-să solicite asistență și sprijin când este nevoie;
-să fie perseverenți și să caute împreună cu educatorii
soluții la problemele ivite;
-să-și ajute copiii atunci când greșesc;
-să informeze dascălii, cu sinceritate, asupra atitudinilor și
comportamentelor copilului în familie;
-să continue în familie programul educațional propus de
instituția școlară, îmbinând armonios atitudinea permisivă cu
sinceritatea și exigența;
-să se situeze permanent alături de copil, să-l sprijine (fără
a-i prelua sarcinile);
Pentru a realiza eficient un program de parteneriat educativ cu
familia este necesar ca la nivelul instituțiilor școlare să se
cunoască unele particularități ale climatului familial din care
provine copilul. Se recomandă completarea unui chestionar adresat
părinților.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete,
colaborarea și integrarea părinților în activitățile

instructiv-educative din grădiniță și școala rămâne un
deziderat prioritar, cu atât mai mult cu cât materializarea lui se
dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate
în procesul educațional.

Bibliografie:
- Noul Curriculum pentru învăţământ preşcolar;
- E. Păun, R. Iucu, Educaţie preşcolară în România, Editura
Polirom, Iaşi, 2002;
- V. Duţu, G. Şerban, M. Călin, V. Popa, D. Soare, G. Pletea, M.
Drăghici, N. Constantin, Aplicarea noului Curriculum pentru
educaţie timpurie – o provocare?, Ed. Diana, Pitești, 2009

Drama educațională la orele de limbă și literatură

Viorica Felcser
Scoala Gimnaziala "Kun Kocsard" Ojdula, Covasna, Ojdula

Autor: Felcser Viorica
Unitatea școlară: Școala Gimnazială ”Kun Kocsárd”, Ojdula

Drama educațională la orele de limbă și literatură
”Drama își cere locul în sistem, pentru a dovedi, în schimb
oferă acel efect benefic, care se manifestă prin energie
spitituală și prezență sentimentală…”

Szauder Erik
Drama educațională, pedagogia dramei, înseamnă educare prin
metodele și procedeele teatrului și ale dramei. Comenius,
considerat unul dintre primii apostoli ai educației prin dramă,
ne-a lăsat însemnări valabile și în zielele noastre. În
lucrarea sa cu titlul: ”Schola Ludus” ne arată, că pentru cei
care își vor desfășura activitatea în viața publică
constituie o necesitate cunoașterea unor practici teatrale, pentru
a-și desfășura munca în mod corespunzător.
Jocul dramatic este o manifestare de joc, tipic omenesc, în care se
regăsesc elementele specifice ale procesului dramatic. Modul lui de
exprimare îl constituie scenetizarea, imitația, forma lui de
apariție fiind realizată prin interacțiunea oamenilor în
activitate. Mijloacele lui sunt : vocea omenească și sunetul
muzical, chiar și zgomotul, limba respectivă, corpul omenesc,
spațiul și timpul, iar structura lui de susținere este acțiunea
omului. Jocul dramatic creativ este o activitate care se
desfășoară în colectivitate, în grup și are ca scop formarea ,
educarea personalității, a fiecărui individ în parte,
dezvoltarea relațiilor omenești, ajutând integrarea în
societate, într-o comunitate, îndemnând la comunicare. Jocul
dramatic bine organizat îl dezvoltă pe fiecare participant,
întrucât jucătorii, împreună cu întreaga colectivitate, vor
dobândi o serie de experiențe, trăiri, care le dezvoltă spiritul
colectivității, îi îndeamnă la cunoașterea și aprecierea
valorilor omenești. Aceste jocuri solicită din partea
”jucătorilor” gândire independentă, le dezvoltă
creativitatea, îi îndeamnă la sistematizarea și reformularea
cunoștințelor existente, dă motivație învățării, a cuceririi
de noi performanțe, dezvoltă capacitatea muncii planificate,

cultivă sensibilitatea, elasticitatea, spiritul observator. Un rol
deosebit de important poate să îndeplinească drama, învățarea
prin mijloacele dramei, la vârsta școlară și în perioada
adolescenței, aceste două etape fiind cele mai dinamice în
formarea personalității umane. Jocul dramatic bine organizat, prin
toate formele lui de apariție, contribuie la: dezvoltarea,
îmbunătățirea activității omului creator în contextul muncii
în echipă; cunoașterea de sine, a semenilor și a colegilor;
familiarizarea cu munca preconcepută, planificată și precisă;
îmbunătățirea simțului de echilibru corporal, de orientare în
spațiu și în timp: formarea mișcării și vorbirii corecte ,
precise.
”Formele de exprimare care apar în dramă- vorbirea și
mișcarea- au constituit timp îndelungat elementele de bază ale
planificărilor de dramă, indiferent de vârsta elevilor. …
Capacitatea de exprimare trebuie însă tratată ca parte
integrantă a unui sistem mai mare, care este limba ….găsesc o
legătură esențială între dramă și însușirea capacităților
de limbă: dar aici aș merge mai departe, afirmând, că drama este
limba însăși. Parcă drama ar fi pânză de paianjen, iar limba
firele acesteia: nu putem discuta despre unul, fără celălalt.”
- scrie Gavin Bolton, analizând legătura strânsă dintre dramă,
ca mod de exprimare și limba.
Drama, prin toate tipurile de activitate, asigură remedierea
hiaturilor apărute în exprimarea orală, oferă jocurile lui
variate, dăruind profesorului tipuri de activități prin care
poate să dezvolte capacitatea de vorbire corectă și expresivă,
precum și deprinderile de compunere. Prin caracteristicile ei
specifice jocul dramatic este o variantă eficientă de prelucrare
a textelor litarare, participanții au posibilitatea de a trăi

evenimentele în pielea personajelor, devenind eroii, personajele
negative sau pozitive ale textului citit. Jocul dramatic ușurează
însușirea tehnicii de analiză literară ca: formă, stil, locul
și personajele, împrejurările, conflictul, actul decizional. Pe
lângă analiza textelor epice, jocul dramatic poate fi variantă
eficientă și pentru analiza textelor lirice, asigurând
posibilitatea revelației pentru a experimenta elemente de
compoziție poetică: epitet, personificare, sinestezie, simboluri
etc.
Cum utilizăm jocurile dramatice la orele de limbă și
litaratură? Iată tipurile de joc dramatic care pot fi incluse în
diferite segmente ale lecției!
1.Jocuri introductive -Lecția poate începe cu jocuri de mișcare
menite să creeze ambianță plăcută și bună dispoziție,
necesare bunei desfășurări a lecției, Gradul de dificultate ale
acestor jocuri este corelat cu vârsta elevilor. În clasele mai
mici începem lecția prin exerciții simple de mișcare efectuate
cu cântec, sau muzică, respectiv exerciții de ritm, urmând ca
în clasele mai mari acestea să devină cât mai complexe:
exerciții de susținere, probe de rezistență, rotiri libere
executate în perechi.
2.Jocuri și exerciții de concentrare - Exercițiile care solicită
concentrare creează receptivitatea necesară pentru tematica
propusă, ajută la captarea și menținerea atenției. Aceste
exerciții pot fi folosite și pe parcursul lecției când se
observă oboseala elevilor. Conform obiectivelor propuse putem
include în lecție exerciții de observare a unor mișcări,
jocuri de evocare a celor văzute, auzite, simțite sau pipăite,
recunoașterea zgomotelor, observarea sunetelor naturii,
instrucțiuni cu ochiul.

3.Exerciții de respirație, pronunție și articulație - Expirăm
cu un sunet, la expirație spunem un scurt text exersat prealabil,
spunem texte pe ton și ritm diferit, cu intensitate alternantă.
4.Jocuri de observare a spațiului - Un element deosebit de
important al jocului dramatic îl constituie spațiul, în care
elevii se mișcă, improvizează diferite situații și scenete.
Trebuie să creăm scena întâmplărilor folosind semne simbolice.
Este necesar să efectuăm exerciții de observare și cunoaștere
a propriului corp, care își schimbă poziția în spațiu. Un joc
preferat este ”grupul statuar””care înseamnă încremenirea
corpului în timpul mișcării într-o poziție fixă și denumirea
”statuii” obținute.
5.Jocuri și exerciții de relaxare -Acestea sunt exerciții de
recreere și energizare, care sunt utilizate pentru susținerea
nivelului de concentrare fizică și psihică la un nivel optim.
Efectuând aceste exerciții mușchii corpului se țin încordate,
sub tensiune, apoi se relaxează. Relaxarea se poate desfășura pe
suport muzical care ne transferă într-o atmosferă plăcută,
liniștită și revigorantă.
6.Exerciții și jocuri de imitare - Aceste jocuri mai simple sunt
utilizate mai ales la clasele mai mici, în această vârstă
fantezia creatoare provoacă la imitări cu întreg corpul, sau
prin mimică și gesturi. Exercițiile solicită atenție și
sensibilitate în observarea obiectelor din mediul înconjurător,
care se finalizează prin redarea unor obiecte, plante și animale
în reprezentări statice sau mobile. Se pot efectua acțiuni parcă
am fi diferite animale, se pot reproduce mișcări, stări,
trăiri, situații de viață și chiar întâmplări.
7.Jocuri de memorie - Scopul acestor jocuri este antrenarea memoriei
motrice, vizuale, auditive și verbale. La evocarea amintirilor,

trăirilor personale elevii trebuie să folosească expresii alese,
astfel dezvoltăm comunicarea lor verbală, capacitățile de
vorbire și exprimare corectă.
8.Jocuri de fantezie - Creăm personaje, oameni cu dorințe și
pasiuni, prezentăm întâmplări petrecute cu ei. Folosim
impresiile personale, sentimentele trăite, faptele plăcute sau
neplăcute la povestirea unor întâmplări sau povești imaginate
pe baza acestora. Născocim nume, meserii, serbări dar se pot
naște tărâmuri imaginare, animale ciudate. Terminăm
întâmplări fără sfârșit, schimbăm finalul unei povești,
ghicim cele mai fericite sau cele mai triste clipe ale unor obiecte.
De ce sunt atât de eficiente jocurile dramatice?
Ele ne îmbogățesc activitatea instructiv- educativă, ne oferă
o modalitate atractivă de învățare, creează atmosferă
agreabilă pentru orice fel de activitate școlară. Valorificând
funcțiile multiple ale jocurilor le putem folosi la orele de limbă
și literatură, în orice moment al acestuia: captarea atenției,
reactualizarea elementelor învățate anterior, dirijarea
învățării, fixarea celor învățate, măsurarea
performanțelor, transferul cunoștințelor.
„Totodată satisfacția ridică drama la rangul celorlalte
activități școlare, prin care se obține acel succes, care este
rezultatul muncii temeinice și al competențelor achiziționate.”

Gavin Bolton
Bibliografie:
1. Gabnai Katalin, Jocuri dramatice pentru copiii, tineri și
adulți, Budapesta, Centrul Cultural ”Piața Marcizibányi”,
1993
2. Gavin Bolton, Teoria dramei educaționale, ”, Budapesta,

Centrul Cultural ”Piața Marcizibányi1993
3. Jonathan Neelands, Drama în folosul învățării, Traducere
Szauder Erik, Budapesta, Asociația Maghiară a pedagogiei dramei,
1988.
4. Szauder Erik, Carte de citire pentru aplicarea pedagogică a
dramei, Budapesta, Editura Națională, 1994.

Rolul artelor în cultivarea gustului estetis al elevilor din ciclul primar

Dorina Andrișan
Scoala Gimnaziala Satu Mare, Suceava, Satu Mare

ROLUL ARTELOR ÎN CULTIVAREA GUSTULUI ESTETIC AL ELEVILOR DIN CICLUL
PRIMAR

Receptivitatea pentru sunet și culoare, două permanențe vii în
lumea înconjurătoare, este înscrisă în codurile naturii umane.
Deseori voioșia, bucuria, entuziasmul sunt exteriorizate prin
cântare. Desenele redau și ele, prin conținut și culoare,

aspecte ale forului interior al individului care îl execută.
Manifestându-se astfel, copiii se fac ascultați, auziți,
''priviți'', înțelesuri. Alături de vorbire, cântecul și
desenul devin mijloace de comunicare accesibile și beneice atât
copiilor, cât și celor preocupați de educația lor. Aici rezidă
necesitatea situării orelor din aria curriculară ARTE pe o
poziție egală cu celelalte obiecte de învățământ. Și aceasta
pentru a cunoaște mai bine elevii și pentru a putea contribui
substanțial la conturarea unor personalități complete,
armonioase.
În general, micii școlari așteaptă cu nerăbdare orele de
muzică și desen. Sunt ore care îi relaxează și îi pun în
contact nemijlocit cu acel ''ceva'' care încântă. Aceștia sunt
primii pași spre îndeplinirea unui deziderat cu mari incidențe
asupra evoluției personalității umane- dezvoltarea gustului
estetic.
''Esteticul '' este o noțiune care definește forma cea mai
înaltă de receptare și creare a frumosului. Arealul cuprins în
acest cuvânt este destul de vast, mergând de la estetica urîtului
până la sublim. Copilul simte nevoia de frumos, de a-l gusta, de
a-l crea. Emoțiile și sentimentele estetice sunt strâns legate,
la vârsta micii scolarități, de contemplarea artei (audiții
muzicale, perceperea dirijată a unor tablouri), dar și de
participarea activă a elevului la creația artistică (desen,
interceptare sau chiar crearea de scurte linii melodice).
Cunoscutul psiholog Paul Popescu-Neveanu definea gustul estetic
drept ''capacitatea de a recționa spontan printr-un sentiment de
satisfacție sau insatisfacție față de obiectele și procesele
naturii, față de relațiile sociale, față de operele
artistice''. Acest gust se manifestă sub forma unor trăiri

subiective și depinde de structura personalității, aparținând
prin excelență sensibilității și imaginației, de aceea nu
poate fi întotdeauna argumentat. Un cntec sau un desen place sau nu
place copilului fără să poată explica întotdeauna acest fapt.
Și aceasta pentru că gustul pentru frumos depinde de mai mulți
factori: condiții sociale,trăsături intelectale, experiență de
viață și cultură, educație și chiar dispoziția de moment. Cu
tot caracterul lui spontan și individual, gustul estetic poate fi
educat prin mai multe discipline, cu precădere însă prin cele din
aria curriculară ARTE. Scopul acestor lecții este de a forma un om
sensibil la tot ceea ce este considerat frumos, care să dispună de
capacitatea de orientare și selectare în conformitate cu legile
frumosului, accentul punându-se pe frumosul autentic.
De aici decurg obiective comune educației muzicale și educației
plastice menite să răspundă acestui scop. Învățătorul va
determina elevii: să manifeste interes pentru activitățile
muzicale și plastice, să-și exprime preferința pentru anumite
lucrări plastice și muzicale susținând-o prin argumente , să
desprindă învățăminte moralle din cunoașterea unor aspecte ale
vieții și creașiei marilor artiști. De asemenea, își vor
exprima impresiile declanșate de audierea muzicii și de
vizualizarea unor tablouri, folosind un vocabular adecvat. Șirul
acestor finalități este departe de a putea fi încheiat. Cert este
că, pentru a le putea îndeplini, la vârsta școlară mică se va
pune accent pe formarea și cristalizarea experiențelor muzicale
și plastice directe, pe trăirea, îmbogățirea și adâncirea
impresiilor, a emoțiilor, pentru amplificarea interesului pentru
aceste domenii ale artei.
Munca învățătorului va fi călăuzită în permanență de
principiul educației estetice, în sensul realizării educației

muzicale și a educației plastice prin laturile lor cele mai
plăcute, mai atrăgătoare, capabile să creeze emoții estetice
și să stârnească interesul și dragostea elevilor pentru operele
de artă.
Interpretarea expresivă, bazată pe valorificarea conținutului de
idei constituie o cerință primordială a principiului mai sus
amintit. Prin cântare (individuală, pe grupe, frontală) se pot
trezi puternice impresii care produc o adevărată contagiune
emoțională, atât în rândul interpreților, cât și în rândul
auditorilor. Și aceasta numai dacă s-a creat în prealabil o
atmosferă caldă, de liniște și calm.
În lumina cultivării gustului pentru frumos, mai trebuie
subliniat faptul că, pentru înțelegerea de către elevi a
mesajului educativ pe care îl poartă cântecele propuse pentru
interpretare, este absolut necesar ca selectarea lor să fie în
deplin acord cu vârsta și gradul de dezvoltare a vocilor și a
auzului muzical al copiilor. Numai așa se va putea parcurge o
etapă importantă a cântării vocale-analiza și enunțare
conținutului de idei pe care-l exprimă versurile, în strânsă
legătură cu mijloacele muzicale de expresie. Astfel se răspunde
în mod direct sarcinilor de înfăptuire a educației estetice și,
concomitent, se realizează educația morală.
Alături de interpretarea vocală, ce implică practicarea
problemelor muzicale de natură ritmică, melodică sau dinamică,
audiția muzicală este o cale directă și eficientă către
cultivarea gustului elevilor pentru frumosul din muzică. În cadrul
audițiilor, care trebuie să aibă un caracter activ și să
pornească dintr-o dorință interioară (care să-i determine să
înțeleagă de ce ascultă, ce urmăresc, ce descopăr, de ce le
place ceea ce ascultă), gândirea elevilor va fi orientată, atât

spre înțelegerea structurală a lucrărilor muzicale, cât și
spre descifrarea mesajului educativ surprins în imaginile artistice
ale lucrărilor respective. Însă nu se poate concepe o ascultare
creatoare, formativă și emoțională fără ca elevii să
manifeste o atenție auditivă, facultate intelectuală dezvolatată
prin muzică adecvată, care-i interesează, pe care copiii să o
placă, să o înțeleagă. Audiția muzicala prinde numai într-o
atmosferă de liniște totală, exterioară și interioară. De
aceea, trebuie ca elevii înșiși să descopere prin exerciții
atent selectate (povestioare spuse cu voce calmă, un sunet prelung
ca un ecou etc.) că liniștea înseamnă relaxare, destindere și
receptivitate.
În paralel, orele de educație plastică îl înarmează pe elev
cu numeroase cunoștințe, priceperi, deprinderi în domeniul
picturii, îmbogățindu-i universul educației artistice. Robert
Dottrens considera că desenul este '' un mijloc de expresie de
aceeași valoare ca și limbajul''. Într-adevăr, această
disciplină îl învață pe școlar să își exprime gândurile
și stările afective prin imagini desenate, cu ajutorul elementelor
de limbaj și al mijloacelor de expresie plastică.
Prin dialoguri provocate, privind semnificația culorilor studiate
și prin analiza comparativă a compozițiilor exprimând variate
stări posibile, îi determinăm pe elevi să interpreteze în plan
afectiv semnificația culorilor calde și reci. Realizarea
compozițiilor figurative îi învață să organizeze echilibrat
elementele de limbaj studiate, într-un spațiu plastic, ceea ce
conduce și la dezvoltarea spiritului de ordine. Pe baza
exercițiilor de identificare și prin conversații privind
semnificația culorilor din imagini și reproduceri de artă, elevii
vor recunoaște grupele de culori, dar și semnificația acestora.

Sunt numeroase căile care conduc la atingerea standardelor
curriculare de performanță ce vizează dezvoltarea gustului pentru
frumos. Activitățile plastice dau randament în acest sens dacă
și numai dacă oferim copiilor posibilitatea de a percepe în mod
adecvat imaginile reale din lumea înconjurătoare, de a-și
manifesta curiozitatea specifică vârstei, sensibilitatea,
afectivitatea, dinamismul și spontaneitatea.
Important este ca elevilor să li se ofere prilejul exersării
practice în care să aplice limbajul culorilor, al formelor și
armoniile cromatice după propria inpirație.
Puși să analizeze și să interpreteze lucrările proprii, pe
cele ale coelgilor sau opere de artă autentică, vor folosi la
început criterii sugerate de către învățător și mai apoi
criterii specifice gândirii lor, antrenându-și astfel spiritul
critic. Asemenea activități îi dotează pe elevii din ciclul
primar cu un filtru special, cu un instrument de detectare fină și
de selectare a ceea ce este un adevărat frumos. Pe viitor, ei vor
reuși să deosebească adevărata artă de ceea ce numim
''kitsch-uri''.
Prin multiplele lor valențe, muzica și desenul trebuie să ocupe
un loc însemnat în regimul de viață și de muncă al elevilor.
Trebuie recunoscut faptul că există învățători care vitregesc
elevii înlocuind lecțiile de artă cu ore de limba română sau
matematică. Acești colegi, deloc puțini la număr, ar trebui să
ia în considerare atât preferința copiilor pentru lecțiile de
muzică, cât și câteva aspecte esențiale: lecțiile din aria
ARTE îi introduc în universul culturii, le completează cultura
generală, le întregesc formarea caracterială prin descoperirea
elementelor estetice prin dezvoltarea receptivității față de
acestea, prin formarea gustului față de frumos și adevăr.

Nu este indicat și nici nu va fi posibil să intervenim în sensul
uniformizării gusturilor copiilor. Dar, prin lucrările muzicale
audiate și interpretate, prin lucrări plastice create și/sau
analizate îi putem readuce în lumea lor, a inocenței și a
candorii. Ce poate fi mai expresiv decât să-i vedem pe școlarii
mici antrenați în pictură, având ca fond sonor o melodie
adecvată temei plastice? Universul muzicii și al culorilor, atăt
de apropiate sufletului lor, va dăinui în ei și le va canaliza
sensibilitatea spre ceea ce este artă autentică.

Elevul- trecut,prezent şi viitor

Ana Bordan
Scoala Gimnaziala "Ioan Vladutiu" Ludus , Mures, Ludus

ELEVUL – TRECUT, PREZENT SI VIITOR

Prof.înv.primar Bordan Ana
Şcoala Gimnazială,,Ioan Vlăduţiu,,Luduş-jud. Mureş

Din cele trăite, precum si din
informaţii de pe internet, îmi voi exprima câteva

opinii încercând să fac câteva comparaţii între elevul din
trecul, elevul din prezent si elevul din
viitor, în calitatea mea de elev din trecut, profesor în prezent
şi sper cu nepoţi elevi în viitor.
Elevul din trecut, asa cum l-am numit,
era elevul cu o ţinută decentă, unitară, cu
uniformă si număr matricol, cu cordeluţă pe cap; avea si
uniformă de pionier pentru manifestări mai importante. Era elevul
care putea afla informaţii doar de la şcoală sau din biblioteci.
Era totuşi un elev serios,conştiincios, respectuos faţă de
părinţi, profesori sau toţi cei din jur. Participa la concursuri
sportive, pe teme sanitare, de circulaţie, participa la olimpiade
şcolare, la diverse manifestări prin care îşi slăvea
conducătorul iubit; era elevul fără calculator, internet, telefon
mobil. Era elevul care se uita la televizor doar maximum două ore
pe zi, care uneori îsi făcea temele sau învăţa la lumina
lumânărilor,care pleca în vacanţe doar în ţară. Era elevul
care învăţa bine, care putea visa să-şi continue studiile, dar
doar în limitele graniţelor ţării, dincolo de acestea fiind un
teren cunoscut doar de la geografie. Elevul din trecut era însă un
elev mai sănătos, deoarece mânca mai sănătos, neavând
posibilitatea din a alege mâncăruri care conţin tot felul de
aditivi.Mânca ciocolată, portocale şi multe altele, doar cu
porţia, pe cartelă.
Acest elev din trecut este poate profesorul, medicul, inginerul de
azi, ieri elev, azi părinte
sau bunic, nevoit să-si crească copiii sau nepoţii sub deviza
elevul din prezent.
Elevul din present este elevul care s-a trezit cu acces la o
multitudine de informaţii pe care le obţine nelimitat de la

scoală, televizor, internet. Este elevul modern care se îmbracă
la scoală cum doreste, care are calculator, acces la internet, care
are telefon mobil, ghiozdan de tip Adidas, Nike sau caiete,
coperţi, penare cu Hannah Montana, Spidermen. Este elevul care
poate participa la diverse concursuri naţionale şi internaţionale
în diferite domenii, care poate merge în străinătate în
concedii cu maşini de lux, care poate visa să-si facă studiile
în străinătate, asa ca mine. Este elevul care prin intermediul
internetului poate obţine orice informaţie la momentul dorit sau
poate comunica rapid cu orice persoană de la orice distanţă prin
intermediul e-mail-ului. Este elevul care, atunci când intră
într-un mol are posibilitatea de a-şi alege ce mâncare sau ce
haine doreşte.
Elevul din prezent va fi probabil
arhitectul, profesorul, medicul, inginerul, savantul de mâine, care
va da naştere elevului din viitor.
Cum va fi oare elevul din viitor?
Personal îmi imaginez un elev al viitorului în faţa unui
calculator, încercând prin diverse
simulări să descopere noul, viitorul; văd un elev din viitor care
dă teste, examene în faţa
calculatorului, un elev care va studia dintr-o mulţime de surse,
care poate va putea să facă diferit
călătorii în timp si spaţiu, un elev al viitorului care poate
construi un viitor care să revoluţioneze,
prin noi descoperiri, lumea sau…de ce nu, un elev din viitor care
să trăiască pe o altă planetă.
Astfel, am făcut o trecere din trecut, prin prezent, spre viitor,
trecere văzută cu ochii unui
elev din trecut. Am plecat de la puţinele informaţii, la multele

si foarte multele informaţii de care
au avut, au sau vor avea parte elevul din trecut, elevul din
prezent, respectiv elevul din viitor.
Cum acele ceasornicului se învârtesc
doar într-un singur sens, elevul din trecut a devenit istorie.
Istoria elevului din prezent se scrie sub ochii nostri, pe zi ce
trece, iar istoria elevului din viitor, mă mulţumesc momentan să
mi-o imaginez.

Rolul consilierului educațional în orientarea școlară

Nicolae Ponyori
Scoala Gimnaziala Nr.2 Lupeni, Hunedoara, Lupeni

Ce misiune are un consilier educativ? Se implică într-un act de
comunicare cu clientul solicitant de servicii de consiliere în
următoarele direcţii:
- sugerează şi îndrumă autocunoaşterea,
- echilibrează raportul dintre aspiraţii, capacităţi,
posibilităţi;
- previne inadaptarea şcolară şi profesională;
- intervine pentru reducerea, eliminarea şi corectarea

indeciziilor;
- întăreşte opţiunile şi deciziile corecte;
- pregăteşte clientul pentru a face faţă cerinţelor impuse de
piaţa muncii şi a trăi satisfacţia muncii.
Astăzi, când conotaţia negativă a termenului de carieră s-a
schimbat, orice consilier educativ este simultan şi un consilier al
carierei:
Cariera reprezintă succesiunea de profesii, ocupaţii, posturi,
funcţii exercitate de-a lungul vieţii active, presupunând
fluctuaţii ocupaţionale (uneori spectaculoase) de la o etapă de
vârstă la alta. Consilierul carierei este deci
persoana care, în virtutea pregătirii sale de specialitate, oferă
ajutor, informeză şi orientează pe cei interesaţi de domeniul
educaţiei/formării iniţiale şi continue, alegerii carierei,
integrării socio-profesionale etc., în scopul obţinerii unei
maxime compatibilizări între interesele, valorile, aptitudinile
şi aspiraţiile personale şi profesionale ale individului, lumea
muncii şi cerinţele sociale.
Cât priveşte sensul conceptului de management / manager, care a
invadat în prezent orice domeniu, vom reţine pe cel mai general,
acela de ştiinţă şi artă a conducerii (a întreprinderilor
economice, iniţial), respectiv, cel de: gospodar, director,
descurcăreţ, care controlează şi administrează o situaţie.
Prin urmare, în educaţie, managementul reprezintă conducerea
formală a unei organizaţii (instituţii educative) sau a unei
părţi din aceasta prin coordonarea activităţii indivizilor şi
grupurilor umane pentru îndeplinirea obiectivelor instituţiei
respective. Managementul este un proces care determină atingerea
scopurilor organizaţiei: accentul cade pe ceea ce face managerul
şi pe ceea ce rezultă din activitatea lui, adică pe efecte.

Principalele domenii funcţionale ale activităţii managerului
şcolar sunt: curriculum, resurse umane (recrutare, selecţie,
utilizare, stimulare, formare, disponibilizare şi stabilirea unui
climat organizaţional optim, resurse non-umane, performanţe,
dezvoltarea organizaţională, dimensiune etică (set clar de
valori). (Iosifescu, 2000). Acţiunea managerială se bazează pe:
autoritate, putere, responsabilitate, răspundere.
Consilierul, fie ca este profesorul sau oricare dintre specialistii
antrenati în activitatea de consiliere si orientare scolara ar
trebui sa faca dovada urmatoarelor aptitudini: respect pentru cel
consiliat; întâmpinare sustinuta a eventualelor probleme sesizate
din nelinistile elevului sau din comportarile mai putin controlate
din timpul orelor de curs; acompaniere; readaptare permanenta la
ceea ce exprima elevul; acceptare neconditionata, fara critica la
adresa a ceea ce face sau spune elevul; empatie de patrundere în
universal celuilalt; congruenta, vazuta drept concordanta dintre
comportament, sentimente si vorbe; colaborare complicitara în
sensul de implicare a elevului în rezolvarea propriilor probleme;
gândire pozitiva.
Atât problemele cât si capacitatile subiectului vor trebui sa fie
evaluate cu mare capacitate de catre consilier. Rolul acestuia este
sa întrebe, sa încurajeze si sa sprijine consiliatul. Specialistii
G. Caplan, M.Golfried, E. Lindemann, citati de A.Pica sustin ca
persoana care consiliaza nu trebuie sa formuleze probleme, dupa cum
nici sa sugereze solutii, ci sa-l ajute pe subiect sa le gaseasca.
În plus, specialistul în consiliere trebuie sa îl învete pe elev
sa stie unde / cum sa caute si singur solutiile. Pe de alta parte,
solutii pot sa gaseasca si în ora de dirigentie, de unde pot
împartasi experiente personale, si situatii de viata care sa le
serveasca drept model. Una dintre modalitatile de consiliere pentru

a-l determina pe consiliat sa opteze singur pentru o rezolvare, este
aceea de a-i diviza problema în sapte pasi, dupa modelul
M.Goldfried.
Acestia sunt:
• identificarea problemei;
• propunerea solutiilor alternative;
• repetarea fiecarei alternative pâna când toate implicatiile ei
sunt clare;
• alegerea unei solutii;
• definirea pasilor ce trebuie facuti spre solutionare;
• evaluarea rezultatului
Se poate vorbi ca de o reusita si de faptul ca scopul a fost atins
doar atunci când consiliatul si-a dat seama ca a dobândit o metoda
de rezolvare pe care o va putea folosi si în viitor.
Dintre abilitatile / competentele cele mai utilizate ale persoanei
care realizeaza actiunea de consilier, din multitudinea pe care le
mentioneaza studiile de specialitate, sunt urmatoarele: ascultarea
activa; observarea; formularea si adresarea de întrebari;
reformularea; comprehensiunea; informarea, prospectarea,
constientizarea aspectului sau problemei care necesita consilierea,
asumarea responsabilitatii, capacitatea de actiune, implicare si
decizie, interpretarea prin joc de rol a diferitelor roluri din
viata, schimbarea, integrarea socio - profesionala, comunicarea. În
cadrul acesteia din urma, trebuie avut în vedere ca mijloacele de
care dispune consilierul sa exprime întelegerea si empatia. Si
acestea se realizeaza prin cuvinte sau expresii cu caracter
retroactiv de genul: da, exact, aha, te înteleg, te-am auzit, îti
sunt alaturi, ceea ce spui ma intereseaza, si eu simt la fel etc.
Educatorul a fost prima persoana, dupa familie, raspunzatoare nu
doar fata de competentele de cunoastere teoretica ci si de formarea

de caractere si personalitati capabile sa se integreze în social.
Rolurile profesorului sunt foarte complexe si decurg din
finalitatile învatamântului. El se afla în rolul unui facilitator
al diferitelor schimburi: stiintifice, informatice, culturale,
estetice, morale, religioase, sociale. Transmiterea unor cunostinte
în care acestia sunt specialisti va fi subordonata descoperirii
unei probleme traite. Asadar, profesorul trebuie sa stie si sa
stapâneasca pe lânga cunostintele tehnocrate ale disciplinei
careia îi apartine ca formatie si cum trebuie sa le transmita
precum si care va fi interesul si impactul informatiilor si
deprinderilor transmise elevului sau în social.
Cu alte cuvinte, profesorul trebuie sa stie sa utilizeze si sa
combine mijloacele de control ale achizitiilor. Prin menirea lor,
profesorii de diferite discipline sunt obligati sa vegheze si sa
raspunda nevoilor elevilor precum si ale societatii pentru care îi
pregatesc, idee promovata si de O.Goga, în 1932 (Marturisiri
literare), care considera ca scriitorul are rolul si menirea unui
pedagog: „Eu, gratie, structurii mele sufletesti, am crezut
întotdeauna ca scriitorul trebuie sa fie un luptator, un
deschizator de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face
parte, un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul lui si
se transforma într-o trâmbita de alarma. Asa cum scriitorul are
rol de pedagog pentru neamul din care face parte, pe care este dator
sa-l reprezinte, la fel si profesorul are menirea de a transmite
norme sociale si morale elevilor sai. El nu poate aborda concepte
estetice precum: binele, adevarul, frumosul, sau principii/valori
sociale (toleranta, competitia, democratia, patriotismul) fara sa
faca legatura cu nevoile personale si ale societatii spre care
tinde. Un alt argument pentru recunoasterea rolului cadrului
didactic în consilierea scolara în multiplele functii ale acestei

activitati vine din practica educationala, care este incontestabila
în acest sens. În ceea ce priveste functiile de baza ale
consilierii si orientarii scolare, aceasta activitate:
- ofera informatii;
- este suportiva în sensul ca ajuta elevul / îl ghideaza spre
optarea pentru o cariera care sa i se potriveasca ajutându-l sa-si
dezvolte capacitati de planificare a acesteia înca din scoala.
Totodata, consilierea si orientarea scolara formeaza abilitati
pentru atingerea si mentinerea starii de bine. Dar poate cea mai
importanta functie a acestei activitati este aceea ca se adreseaza
elevului, cu scopul de a preveni acutizarea si cronicizarea
problemelor si evitarea crizelor. La fel de importante ca si
rolurile consilierului sunt si tipurile de consiliere si orientare
scolara. Unele tipuri de consiliere si orientare scolara sunt
prezente în toate activitatile, doar cea de criza este limitata si
strict specializata. Consilierea adolescentilor, indiferent de sfera
careia i se adreseaza, impune anumite particularitati ale
consilierului, comune fiecarei sfere de activitate: politete,
amabilitate, toleranta, cinste, demnitate, devotament,
responsabilitate, ce se slefuiesc prin activitatile nemijlocite la
clasa.
Atingerea obiectivelor educative conduce la actiunea coroborata a
triadei familie – profesor diriginte – psiholog scolar.
O alta delimitare a rolurilor celui care face aceasta actiune este
elaborata de A. Baban, care distinge între doua terminologii:
consiliere educationala si consiliere psihologica.

Diferente între consilierea educationala si consilierea
psihologica

Roluri Consiliere educationala Consiliere psihologica
Cine? Profesorul abilitat pentru
activitati de consiliere educationala Psihologul scolar
Unde? În cadrul orelor de consiliere
si orientare si de dirigentie. În cabinet de consiliere.
Grup tinta Clasa de elevi, parinti. Persoana ( elev, parinte,
profesor sau grup)
Obiective Dezvoltare personala.
Preventie, promovarea
sanatatii si a starii de bine. Dezvoltare personala.
Preventie, promovarea
sanatatii si a starii de bine.

Aceasta activitate trebuie sa se desfasoare la cei mai înalti
parametri profesionali, deci trebuie cunoscute atât limitele
activitatii fiecarui consilier cât si relatiile ce pot fi stabilite
atât între consilierii din aceeasi unitate de învatamânt cât si
sursele/valorile educative/de consiliere si orientare scolara ale
institutiei, asa încât fiecare specialist sa asigure
adolescentului interventiile cele mai adecvate.

Măsuri interactive pentru prevenirea abandonului şcolar

ANA HARAGA
Scoala Gimnaziala Dorobant, Iasi, Dorobant

Măsuri interactive pentru prevenirea abandonului şcolar
Prof. Ana Haraga
Şcoala "Aron-Vodă"Aroneanu, jud. Iaşi

Abandonul şcolar reprezintă conduita deviantă, cu incidenţă
majoră asupra integrării socio-profesionale a elevilor, care
constă în încetarea frecventării cursurilor şcolii, părăsirea
sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a juns,

înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale
complete sau înaintea încheierii ciclului de studiu început. În
orice societate, rata abandonului şcolar reprezintă un indicator
al eficienţei sistemului de învăţământ, astfel încât, dacă
indicele de abandon este mai mare atunci sistemul şcolar respectiv
este ineficient.
La nivelul fiecărei instituţii de învăţământ, în funcţie de
gravitatea fenomenului de absenteism şi abandon şcolar, se
elaborează strategii de prevenire şi diminuare a fenomenului.
Proiectarea unui plan de acţiune presupune câteva fixarea unor
obiective la nivelul şcolii:
1. Stabilirea gravităţii fenomenului de abandon şcolar şi
determinarea cauzelor.
2. Efectuarea unei cercetări sociologice;
3. elaborarea şi implementarea unor starategii la nivel
instituţional pentru ameliorarea fenomenului de abandon şcolar;
4. Implicarea activă a reprezentanţilor comunităţii în acţiuni
de prevenire şi combatere a abandonului şcolar cauzat de situaţia
preacară a familiei.
5. Implicarea şcolii şi a instituţiilor de la nivelul
comunităţii în derularea activităţilor dezvoltate în cadrul
strategiilor în activităţi de parteneriat.
6. Sensibilizarea comunităţii şi a persoanelor implicate cu
privire la sursele, cauzele şi efectele fenomenului de abandon
şcolar.
7. Stimularea continuării studiilor
În cazul elaborării unei strategii de intervenţie în cazul
abandonului şcolar, demersurile trebuie monitorizate pe
următoarele paliere: conştientizare, intervenţie, evaluare,
diseminare, pentru fiecare dintre actorii implicaţi (elev, familie,

şcoală, instituţii partenere din comunitate)
Prezentăm un tip de strategie de intervenţie în cazul abandonului
din motive economico-finanaciare:
I. Elevi
• Acţiuni de conştientizare
- dezbateri la nivelul şcolii pe teme privitoare la legislaţia din
domeniul educaţiei;
- participarea activă la orele de consiliere şi orientare
profesională;
- participarea la şedinţe individuale de consiliere privind
cariera;
- realizarea unor referate, proiecte, studiii de caz cu privire la
cerintele de ocupare a locului de muncă ideal;
- implicarea în implementarea planului de acţiune desfăşurat la
nivelul şcolii;
- promovarea acţiunii de prevenire şi intervenţie prin realizarea
de desene, afişe, sloganuri, pliante sugestive pentru acţiunea în
derulare şi distribuirea lor;
• Acţiuni de intervenţie
- realizarea unor workshop-uri în care să se studieze capitolele
legislaţiei în domeniu;
- dirigintele va include în programă şi ore pe teme de carieră
alese de elevi;
- elevii vor fi consiliaţi direct în alegerea viitoarei cariere;
- alegerea locului de muncă ideal şi studierea lui;
- antrenarea elevilor în asumarea rolului de organizator;
- realizarea de către elevi a unor materiale de promovare;
• Indicatori de evaluare
- gradul de familiarizare al elevilor cu legislaţia în domeniul
educaţiei;

- gradul de implicare a elevilor în desfăşurarea orelor;
- identificarea opţiunii şcolare şi profesionale;
- enumerarea unor cerinţe necesare accederii la locul de muncă
dorit;
- gradul de realizare al sarcinilor;
- schimbări de atitudine în raport cu situaţiile de abandon
şcolar cauzat de situaţia precară a familiei.
• Diseminare
- implicarea elevilor în activităţile cuprinse în stategie;
- publicarea informaţiilor despre strategie pe postere şi pliante;
- informarea părinţilor cu privire la activităţile şi
proiectele pe tema abandonului şcolar cauzat de situaţia precară
a familiei.
II. Cadre didactice
• Acţiuni de conştientizare
- participarea sesiuni de informare şi formare privind abandonul
şcolar cauzat de situaţia precară a familiei, prin implicarea
unor specialişti din diverse domenii;
- identificarea principalelor bariere comunicaţionale de la nivelul
comunităţi;
- comunicarea nonformală cu membrii familiilor pe teme referitoare
la cerinţele existente pe piaţa muncii;
- promovarea acţiunii la nivelul comunităţii;
- implementarea planului de acţiune;
• Acţiuni de intervenţie
- desfăşurarea de discuţii de grup cu elevii din şcoală şi
parinţii acestora în scopul identificării surselor, cauzelor şi
efectelor abandonului şcolar cauzat de situaţia precară a
familiei;
- informarea actorilor privind activităţile şi rezultatele;

- întâlniri cu părinţii în care se discută teme referitoare la
cerinţele existente pe piaţa muncii;
- realizarea de postere, afişe şi pliante;
- desfăşurarea acţiunilor conform planului;
• Indicatori de evaluare
- gradul de familiarizare cu sursele, cauzele şi efectele
abandonului şcolar cauzat de situaţia precară a familiei;
- agenda activităţilor desfăşurate;
- feedback-ul primit de la părinţi;
- cuantificarea participanţilor la acţiune şi urmărirea
implementării;
• Diseminare
- lecţii/lectorate pe tema abandonului şcolar cauzat de situaţia
precară a familiei;
III. Conducerea şcolii
• Acţiuni de conştientizare
- identificarea problemelor şcolii cu impact asupra abandonului
şcolar cauzat de situaţia precară a familiei;
- identificarea aspectelor relevante care urmează a fi introduse
în strategia de prevenire şi intervenţie la nivelul şcolii;
- includerea în strategia de acţiune a unui plan de colectare a
fondurilor pentru susţinerea elevilor cu reale probleme financiare;
- organizarea unor sesiuni de informare pentru părinţi cu privire
la ajutoarele oferite de stat elevilor cu performanţe şi probleme
financiare;
- organizarea grupului de lucru constituit la nivelul şcolii cu rol
de prevenire şi intervenţie în cazurile de abandon şcolar cauzat
de situaţia precară a familiei;
• Acţiuni de intervenţie
- constituirea unui grup de lucru la nivelul şcolii, cu rol de

coordonare, monitorizare şi evaluare a acţiunilor conţinute în
strategia abandonului şcolar cauzat de situaţia precară a
familiei;
- contactarea agenţilor economici din judeţ pentru colectarea de
fonduri;
- organizarea de şedinţe şi prezentarea conditiilor de accesare a
ajutoarelor;
- împărţirea de atribuţii fiecărui membru al grupui de lucru;
• Indicatori de evaluare
- cuantificarea problemelor identificate;
- centralizarea datelor de identificare a celor interesaţi;
- feedback-ul primit de la părinţi;
- urmărirea gradului de îndeplinire a sarcinilor;
• Diseminare
- prezentarea planului de acţiune şi a rezultatelor acestuia;
- prezentarea rezultatelor implementării programului de strângere
de fonduri;
IV. Părinţi
• Acţiuni de conştientizare
- participarea la sesiuni de informare şi dezbaterile realizate în
cadrul şcolii pe tema oportunităţilor oferite de finalizarea
studiilor;
- prezentarea unor situţii concrete din interiorul comunităţii
care relevă importanţa educaţiei în viaţa profesională;
- participarea la dezbaterii privind legislaţia în domeniul
educaţiei;
- sensibilizarea cu privire la efectele negative ale abandonului
şcolar asupra viitorului propriilor copii;
• Acţiuni de intervenţie
- alcătuirea uniui grup de părinţi care să participe la

activităţile desfăşurate de unitatea şcolară;
- invitarea părinţilor care au copii ce s-au realizat profesional
după finalizarea studiilor;
- participarea la activităţi concrete realizate de către
profesori şi conducerea şcolii;
- prezentarea unei situaţii ipotetice de elev ce a optat pentru
încetarea studiilor;
• Indicatori de evaluare
- gradul de implicare a grupului de părinţi în activităţile
desfăşurate;
- gradul de sensibilizare al părinţilor;
- gradul de familiarizare cu noţiunile prezentate prin intermediul
unui chestionar;
• Diseminare
- implicarea părinţilor în activităţile viitoare de combatere a
abandonului şcolar cauzat de situaţia precară a familiei;
V. Consilierul şcolar
• Acţiuni de conştientizare
- participarea la o sesiune de informare privind gravitatea
abandonului şcolar cauzat de situaţia precară a familiei;
- consilierea tuturor elevilor cu privire la carieră;
- identificarea principalelor bariere comunicaţionale la nivelul
şcolii;
• Acţiuni de intervenţie
- prezentarea unor statistici privind abandonului şcolar cauzat de
situaţia precară a familiei;
- realizarea de şedinţe individuale cu fiecare elev;
- informarea actorilor cu privire la activităţile desfăşurate;
• Indicatori de evaluare
- gradul de sensibilizare al participanţilor la sesiune;

- aplicarea unui test de personalitate şi aptitudini;
- afişarea agendei de lucru;
• Diseminare
- prezentarea programului specific de asistenţă psiho-pedagogică
de revenire si combatere a abandonului şcolar cauzat de situaţia
precară a familiei;
VI. Reprezentanţi ai comunităţii
• Acţiuni de conştientizare
- participarea la activităţi de informare cu privire la acţiunile
ce vor fi derulate în cadrul şcolii;
- stabilirea unor acorduri de colaborare;
• Acţiuni de intervenţie
- identificarea persoanelor dispuse să se implice în
desfăşurarea programului
- stabilirea sarcinilor clare pentru fiecare colaborator;
• Indicatori de evaluare
- cuantificarea persoanelor care au răspuns pozitiv la activitatea
întreprinsă.
- gradul de implicare al fiecăruia;
• Diseminare
- implicarea colaboratorilor în activităţi directe cu elevii;
Implementarea strategiei de prevenire şi intervenţie la nivelul
şcolii cu privire la abandonul şcolar impune o metodologie
complexă de evaluare care va cuprinde diferite tipuri de
instrumente: chestionare privind înţelegerea importanţa
educaţiei şi consecinţele abandonului şcolar, fişe de
observaţii a comportamentului actorilor după finalizarea
programului, fişă de centralizare a situaţiei abandonului şcolar
cauzat de situaţia precară a familiei, la care se adaugă
instrumente de autoevaluare a sarcinilor realizate de fiecare actor,

de evaluare realizată de către conducerea şcolii şi grupul de
lucru la nivelul şcolii, cât şi de evaluare externă întocmită
de inspectorii şcolari.

ROLUL DISCIPLINELOR EXACTE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII TINERILOR

Costel Gheorghe
Colegiul National "Vlaicu Voda" Curtea de Arges, Arges, Curtea de Arges

ROLUL DISCIPLINELOR EXACTE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII
TINERILOR

Costel GHEORGHE(1), Claudia Gheorghe(2), Ileana Ruxandra Popescu(3)
(1)Colegiul Naţional “Vlaicu Vodă“, Curtea de Argeş
(2)Școala Gimnazială “Mircea cel Bătrân“, Curtea de Argeş
(3)Colegiul Naţional “Vlaicu Vodă“, Curtea de Argeş

Una dintre întrebările pe care orice profesor ,să
recunoaştem , le aude frecvent, ca timidă modalitate de protest
din partea unui elev este “ de ce trebuie să învăţ chestia
asta?”. Retorismul ascunde, e drept, deopotrivă, o revoltă
faţă de supraaglomerarea informaţională , o neputinţă de a
conştientiza o anumită aplicabilitate practică a materiei , dar
şi, din păcate, o doză de relativă inabilitate a noastră, a
tuturor, de a convinge că esenţialul se află dincolo de paginile
manualului sau de filele catalogului, adică în viaţă. Tributari
obligativităţii de a puncta finalul , la sfârşitul unui an
şcolar sau al unui ciclu, ne focalizăm poate mai mult decât este
necesar asupra cantităţii, în dauna calităţii şi, mai cu
seamă, a utilităţii informaţiei furnizate.
A vorbi despre importanţa matematicii, a fizicii, sau a chimiei
şi , mai nou, a astronomiei in contextul în care cotidianul
reprezintă în aceste vremuri o goană ameţitoare şi o luptă
împotriva unui timp pe care nu-l mai cuprindem, poate părea desuet
, existând în acelaşi timp riscul de a naşte controverse sau
dispute . Rivalitatea dintre “umanişti” şi susţinătorii
primatului ştiinţelor exacte este binecunoscută şi eternă,
aflându-se sub semnul unui inevitabil impas , întrucât avem
serioase îndoieli că ar fi posibil ca cineva să-şi asume riscul
unui verdict : “ Româna e, cu siguranţă, cea mai
importantă”, sau “fără matematică, ştim cu toţii, nu putem
trăi”, “ chimia înseamnă viaţă însăşi” ori “ fizica
e o certă filosofie a fiinţării”. Şi asta pentru că aici sunt

implicate deopotrivă cele două coordonate care ne definesc pe noi,
ca oameni, dintr-o perspectivă cvasiontologică: sensibilul şi
raţionalul, “afectul “ şi “intelectul”.
Aşa încât vom considera util să demonstrăm aici , în pură
tradiţie a unei ştiinţe exacte, că ceea ce le conferă acestora
importanţă e legat nu numai de posibilitatea relaţionării cu
situaţii de viaţă ( ce-ar fi , de pildă, lumea fără
calculator, prăjitura - fără o logică a combinării
ingredientelor sau fenomenele simple- fără o explicaţie fizic
pertinentă) ci şi de maniera în care ele concură la generarea,
închegarea şi consolidarea unui sistem superior de a gândi , de a
configura realitatea şi, în consecinţă, de a acţiona. Aşa se
explică , suntem de părere, ponderea pe care aceste discipline o
au în planul de învăţământ. Şi nu ne referim aici numai la
numărul de ore de matematică, de fizică sau de chimie pe care un
elev de la profilul Real trebuie să le parcurgă- o chestiune de
opţiune , ci răspundem în acelaşi timp deselor proteste faţă
de menţinerea acestor discipline în structura planului de
învăţământ pentru profilul opus. Da, este cert, dragi
cârcotaşi ( filologi sau nu), şi e departe de o descoperire
epocală ceea ce susţinem acum, matematica ne sprijină incredibil
de mult în construirea unui sistem logic de a gândi, chimia ne
învaţă să fim pragmatici, iar fizica să pricepem că facem
parte dintr-o lume ale cărei legi nu sunt deloc abstracte, aşa cum
ar putea părea, ci sunt produsul unei realităţi pe care este
imposibil să o ignorăm . Şi de-ar fi astea singurele avantaje şi
tot ar fi de-ajuns să aruncăm , cu respect, chiar şi peste umăr,
o privire, la un experiment, la o ecuaţie simplă, la o problemă
de geometrie în spaţiu, la un atom, chiar şi la mult
controversatele E-uri pe care le căutăm obsedaţi în sute de

etichete.
Am putea merge, desigur, mai departe, intrând într-un soi de
filosofie a ştiinţelor exacte pe care oameni şi epoci le
evaluează cu un interes şi o profunzime ce le certifică
importanţa. În latină matematica era numită – Regina
Scientiarum, în germană – Königin der Wissenschaften. Ambele
expresii sunt legate de cuvântul „ştiinţă” care înseamnă
(domeniu de) cunoştinţe. Într-adevăr, în acest sens, nu există
îndoieli că matematica este o ştiinţă. Restrângerea sensului
de ştiinţă doar la domenii specializate care studiază natura, nu
mai este de actualitate. Dacă ar fi considerate ştiinţe doar
acele domenii ale cunoaşterii care se ocupă strict de lumea
fizică, atunci matematica, sau cel puţin matematica pură, ar
trebui să nu fie considerată o ştiinţă. Albert Einstein spunea
că „atunci când legile matematicii se referă la realitate, ele
nu sunt sigure iar când sunt sigure, ele nu se referă la
realitate” Mulţi filozofi cred că, neputând fi demonstrată
experimental, matematica nu poate fi o ştiinţă după definiţia
dată de Karl Popper. Oricum, în anii 1930, lucrări importante de
logică matematică au arătat că matematica nu poate fi redusă la
logică şi Karl Popper a tras concluzia că „cele mai multe
teorii matematice sunt, ca şi cele din fizică şi biologie,
deductive: ca urmare, matematica pură, în cele din urmă, devine
mult mai aproape de ştiinţele naturii ale căror ipoteze sunt
presupuneri, aşa cum s-a observat recent” . Alţi gânditori,
printre care Imre Lakatos, au afirmat că matematica însăşi
falsifică realitatea.Un alt punct de vedere ar fi acela că anumite
domenii ştiinţifice (cum ar fi fizica teoretică) sunt de fapt
ştiinţe matematice cu axiome care corespund realităţii.
Cercetătorul în fizică teoretică J. M. Ziman a propus ca

ştiinţele să fie considerate cunoştinţe publice iar matematica
să fie inclusă între ele. În orice caz, matematica are multe
părţi comune cu ştiinţele fizice, folosindu-se de studiul logic
al unor ipoteze. Intuiţia şi experimentele au, de asemenea,
roluri importante în formularea ipotezelor, atât în matematică,
cât şi în (alte) ştiinţe. Matematica experimentală continuă
să capete o importanţă tot mai mare între ştiinţele
matematice, în acest sens, computerizarea şi simularea jucând
roluri tot mai importante în ştiinţe şi matematică, slăbind
astfel obiecţiile potrivit cărora matematica nu ar utiliza metode
ştiinţifice. În sfârşit, matematica este o formă de poezie
care transcende poezia prin aceea că proclamă adevărul; o formă
de raţionament care transcende raţionamentul prin aceea că vrea
să înfăptuiască adevărul pe care îl proclamă; o formă de
acţiune, un comportament ritual, care nu găseşte împlinire în
faptă, ci trebuie să proclame şi să elaboreze o formă poetică
a adevărului, este definiţia dată de Salomon Bochner în Rolul
matematicii în dezvoltarea ştiinţei. Am ales intenţionat
exemplul matematicii pentru a nu putea fi acuzaţi de părtinire,
dar pledoaria ar putea continua în beneficiul chimiei , al fizicii
sau al astronomiei. Întrebarea firească ce se insinuează în
acest punct este : “ mai pot reprezenta ele, ca obiect de studiu
, o pasiune pentru adolescenţi?”. V-ar putea mira siguranţa cu
care răspundem “da”, şi trebuie sa ştiţi că ea are în
spate soliditatea argumentelor de ordin concret: performanţele
elevilor. Şcoala noastră, la care ne raportăm, nu e ,
intr-adevăr, o şcoală obişnuită în sensul standardelor , aşa
încât aici putem risca o metaforă : “fabrica de oameni de
succes”. Feed-back-ul vine din competiţie şi din viaţă: zeci
de elevi în loturile lărgite de Matematică , Fizică, Chimie ,

Biologie, Astronomie, sute de premii şi menţiuni la olimpiadele
naţionale, o medalie de argint la Olimpiada Internaţională de
Chimie, prima pentru colegiu ( Italia, 1993, Lucian Ionescu), una de
bronz şi una de argint la acelaşi concurs din Olanda , respectiv
Grecia ( Cristina Glăvan, 2002 şi 2003), una de bronz şi două de
argint la acelaşi concurs din Iacutia (2009,Sava Alexandru),
Japonia (2010,Sava Alexandru),respective Turcia(2011,Sava
Alexandru), din două medalii de bronz la Olimpiada de Astronomie
juniori şi seniori ( 2008, Ştefania Bogdan şi Cârstoiu
Cristina). Desigur, adevăratul merit al profesorului este acela de
a obţine performanţa la orice nivel, dar câte pagini ne-ar trebui
ca să înşirăm aici miile de absolvenţi ai colegiului care au
făcut sau fac carieră, sau care reprezintă un nume în sensul
banal dar extrem de relevant al expresiei?
O argumentare de genul aceleia pe care am încercat-o aici e, cu
siguranţă, obiectul multor pagini. Rutina didactică dictează o
recapitulare la sfârşitul fiecărei lecţii , aşa încât vom
încerca să procedăm acum în mod similar : “ care este rolul
disciplinelor exacte în formarea personalităţii tinerilor?” .
Un posibil răspuns vine, paradoxal, de la o întrebare : “ ne
puteţi explica ce-aţi obţine dintr-un munte de aur dacă n-ar
exista mintea care să-l pătrundă, mâinile care să-l stoarcă de
comori şi ochiul care să privească cu infinită voluptate
capodopera, în final?
Bibliografie:
Postelnicu, V., Coatu, S., Mică enciclopedie matematică, Editura
Tehnică, București, 1980

Metode moderne de receptare a literaturii fantastice

Mirela Mihoc
Colegiul Tehnic ''Petru Poni'' Roman, Neamt, Roman

Mie mi se pare că nevoia de poveste este din ce în ce mai mare. O
demonstrează preferința elevilor mei pentru tărâmurile
fantastice cu vrăjitori și obiecte magice. Probabil că succesul
pe care-l înregistrează în ultima vreme literatura fantastică
în rândul tinerilor și nu numai se explică printr-o dorință
din ce în ce mai mare de evadare din realul complicat și prea
brutal. Literatura fantastică satisface cititorului de toate

vârstele ceea ce noi toți am păstrat din vremea coplăriei ca o
reminiscență nealterată de trecerea timpului: nevoia de
ficțiune.
Mai mult, metodele interactive favorizează cultivarea gustului
pentru literatura de calitate, dezvoltarea creativităţii,
ridicarea nivelului cultural prin contactul pe care elevii îl au cu
scriitori şi opere ce nu se regăsesc în programele şcolare.
Explozia stelară (Starburst) este o metodă similară
brainstorming-ului, cu care totuși nu se confundă, deoarece
presupune organizarea clasei de elevi într-un grup și stimulează
crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstorming-ul
dezvoltă construcția de idei pe idei. Ea se poate aplica în orele
de familiarizare a elevului cu trăsăturile unui curent literar,
dar poate fi la fel de bine folosită și în orele de receptare a
textului narativ sau dramatic.
În continuare voi prezenta câteva dintre întrebările formulate
de cele cinci echipe pe care le-am utilizat în cadrul unității
Nuvela (clasa a X-a). Pentru receptarea nuvelei fantastice La
țigănci de Mircea Eliade s-a pornit de la nuvela La hanul lui
Mânjoală de I. L. Caragiale cu care elevii erau familiarizați de
la clasa a IX-a.
Echipa nr. 1 – CINE ?
1. Cine pleacă la drum ?
2. Cine se oprește la han?
3. Cine este vrăjit de hangiță?
4. Cine nu mai reușește să scape de la han?
Echipa nr. 2 - CE ?
1. Ce spun oamenii despre hangiță?
2. Ce face flacăul înainte de masă?
3. Ce îi răspunde hangița în legătură cu icoanele?

4. Ce se întâmplă cu hanul la sfârșitul nuvelei?
Echipa nr. 3 -UNDE ?
1. Unde pornește Fănică?
2. Unde rătăcește personajul principal?
Echipa nr. 4 – DE CE ?
1. De ce se oprește Fănică la han?
2. De ce nu găsește drumul spre destinația inițială?
3. De ce nu poate ieși de la han?
Echipa nr. 5 – CUM ?
1. Cum reușește pocovnicul Iordache să-l scoată pe ginerele său
de la han?
2. Cum sfârșește Mânjoloaia?
Metoda Metoda Predării/Învățării reciproce este potrivită,
prin aspectul ludic pe care îl implică, pentru elevii de clasa a
IX-a, cel mult a X-a şi se poate folosi în etapa de înţelegere a
textului.
Această metodă a fost folosită în cadrul unității Lumi
fantastice la clasa a IX-a. Clasa a fost împărțită în patru
echipe care au avut sarcini diferite, după cum urmează:
Grupa I Rezumatorii: Liderul de grup expune rezumatul textului La
conac de I.L. Caragiale în maximum 5 minute.
Opera La conac debutează cu imaginea unui călător care vine
dinspre Poienița și se îndreaptă spre conacul unui boier din
Sălcuța, căruia trebuia să-i ducă o sumă de bani pentru plata
arendei. La un moment dat, se trezește din senin cu un alt
călăteț cu o înfățișare starnie alături de el. Când
tânărul își face cruce, acesta dispare. Călătorul îl
regăsește la han unde străinul îl îndeamnă să bea. Către
seară, străinul îl conduce într-o odaie a hanului unde
călători jucau cărți pe bani. Tânărul pierde toți banii,

deși unchiul său, prezent și el la han, îl sfătuiește să se
retragă. Străinul îl îndeamnă să-l jefuiască pe unchiul său
ca să-și recupereze banii și îi oferă o basma fermecată de
puteri narcotice. Cu ultimele resurse, tânărul invocă divinul
după care cade într-un somn adânc. Când se trezește, străinul
dispăruse iar unchiul său , după ce-i trage o palmă zdravănă,
îi restituie banii pierduți la joc, sfătuindu-l să nu se mai ia
după Diavol.
Grupa II Întrebătorii: Analizează textul în grup, apoi fiecare
elev propune o întrebare, gândită independent și/sau
folosindu-se de paleta de întrebări. Întrebările s-au referit la
aspecte importante ale textului (personaje, timp, acțiune etc.)
• Este călătorul străin Divolul sau i s-a părut tânărului?
• A visat tânărul sau i s-a părut?
• De ce tânărul nu cere ajutorul unchiului său de la început?
• De ce unchiul nu-l gonește pe străin dacă știe cine este el?
Grupa III Clarificatorii: Identifică cuvintele și expresiile din
text, comportamentele, atitudonile care sunt neclare pentru
ceilalți, explică și găsesc răspunsul corect pentru a clarifica
noutățile.
• Hanul este simbolul unui topos malefic.
• Tânărul călător apare aici în ipostaza
naivului/inocentului.
• Întrepătrunderea planurilor real-fantastic este o
caracteristică a prozei fantastice.
• Unchiul nu intervine pentru ca nepotul său să-și învețe
,,lecția”.
Grupa IV Prezicătorii: Analizează în grup textul și își
imaginează ce se va întâmpla în continuare. Grupul poate să-și
imagineze răsturnări de situație.

Dacă unchiul nu intervenea, probabil că tânărul ar fi ajuns la
fel de rău ca și străinul sau chiar un slujitor al acestuia.
Prezentăm mai jos spre exemplificare o secvenţă didactică ce
valorifică metoda cubului în cadrul unei lecţii de receptare a
textului epic; este vorba despre basmul Povestea lui Harap-Alb de
Ion Creangă.

Etapele lecţiei Durata Conţinutul ştiinţific Strategii
didactice
Realiza rea sensului 30' Profesorul le arată elevilor o prezentare
în Power Point aceasta având ca subiect Simbolistica basmului
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.
Se formează 6 echipe şi fiecare dintre ele vor primi câte o
fişă cu cerinţele pe care urmează să le rezolve. Această
activitate se va desfăşura prin metoda cubului după cum urmează:
I. Descrie
Personajele care apar într-o operă literară pot fi clasificate
în funcţie de mai multe criterii. Numiţi personajele din Povestea
Harap-Alb de Ion Creangă şi încadraţi-le în categoria
corespunzătoare.
Definiţi basmul cult.
Motivaţi de ce Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm
cult.
II. Compară
Stabileşte asemănările şi deosebirile dintre basmul cult
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă şi basmul popular.
Alegeţi un personaj dintr-un basm popular şi stabileşte trei
asemănări cu personajul Harap-Alb.
Identifică în basmul cult studiat tipurile de comic.
III. Asociază

Asociază calităţile pe care le dobândeşte Harap-Alb în
călătoria spre Împăratul Verde cu probele la care este supus.
IV. Analizează
Analizează simbolurile şi semnificaţiile acestora în naraţiunea
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.
Simbolul Semnificaţia
Podul
Pădurea
Fântâna
Labirintul
Analizează oralitatea stilului în Povestea lui Harap-Alb de Ion
Creangă.
Completează următorul tabel:
Oralitatea stilului Exemple
Inserarea de fraze ritmate
Erudiţia paremiologică
Exprimarea afectivă
Expresii onomatopeice

V. Aplică
Demonstrează că Povestea lui Harap-Alb aparţine genului epic.
Demonstrează modul în care personajul Harap-Alb relaţionează cu
celelalte personaje din basm.
VI. Argumentează
Adevărat sau fals? Argumentează.
Eroul Harap-Alb are de trecut trei probe ca în basmul popular,
potrivit avertismentului dat de tată „să te fereşti de omul
roş, iar mai ales de omul spân, cât îi putea, să n-ai de-a face
cu dânşii că sunt foarte şugubeţi”.
Răul este întruchipat de omul însemnat de o inteligenţă

vicleană.
Calul care îl va însoţi pe Harap-Alb este cel mai frumos din
grajdul tatălui său.
Harap-Alb nu încalcă sfatul tatălui său, acela de a se feri de
omul spân.
Sfânta Duminică îl ajută pe Harap-Alb să aducă salaţile din
Grădina Cerbului şi pielea cerbului cu cap cu tot, aşa bătute cu
pietre scumpe, cum se găsesc.
Harap-Alb le sare în ajutor furnicilor şi albinelor.
Nunta lui Harap-Alb cu fata de împărat şi schimbarea statutului
social (devine împărat) confirmă maturizarea eroului.
Pe tot parcursul desfăşurării activităţii profesorul îi
îndrumă pe elevi, dându-le explicaţii acolo unde este cazul.

Cubul

Conversaţia
Cubul

Literatura fantastică constituie o oportunitatea de a implementa
aceste strategii moderne prin care elevul este apropiat de textul
literar deoarece ea constituie un gen de care elevii se simt
atrași. Din păcate, literaturii fantastice i se acordă o prea
mică importanță și un spațiu foarte restrâns în manualele
școlare ( spre exemplu, manualele de la calasa a X-a , editurile
Art și EDP nu au alt text fantastic decât basmul, ,,omițând”
nuvela fantastică) ca să nu mai amintim de faptul că un scriitor
de talia lui Mircea Eliade nu este canonic.
Poate că ar fi timpul să nu ne mai întrebă de ce nu citesc
elevii noștri și să încercăm să găsim căi prin care să-i
apropiem de text. Poate soluția este chiar sub ochii noștri și
constă în a-i lăsa să își aleagă literatura pe care o
îndrăgesc și de care se apropie cu dragoste.

Parteneriatele educaționale și rolul acestora în activitatea didactică

Carmen Rodica Vulpe
Colegiul Tehnic "Gen. Gheorghe Magheru" Targu Jiu, Gorj, Targu Jiu

Parteneriatele educaționale și rolul
acestora în activitatea didactică

Plecând de la ideea că nu doar școala este responsabilă cu
formarea și educarea tinerilor, că școala este numai o parte din
sistemul educațional (ea fiind de fapt reprezentanta de seamă a

sistemului de învățământ), putem concluziona că parteneriatele
educaționale reprezintă viitorul acestui sistem.
Ele sunt forme de comunicare, colaborare și cooperare între
școală și părinți, instituții ale statului, asociații
nonguvernamentale, agenți economici, comunități locale. În
centrul acestor parteneriate stă întotdeauna copilul, elevul,
tânărul educabil.
În practica școlară există mai multe expresii care desemnează
parteneriatul educațional: acord de parteneriat, protocol de
colaborare, contract de parteneriat, acord cadru de parteneriat,
protocol de parteneriat, convenție de parteneriat, proiect de
parteneriat, parteneriat de colaborare instituțională.
Conform Dicționarului Explicativ al limbii române parteneriatul
este un sistem care asociază parteneri din punct de vedere politic,
economic și social, este o asociere a doi sau mai mulți parteneri.
În literatura de specialitate „parteneriatul reprezintă
modalitatea formală sau informală prin care două sau mai multe
părți decid să acționeze împreună, pentru atingerea unui scop
comun.” [1, pag. 694]
Parteneriatul educațional este o „atitudine în câmpul
educației, concept central pentru abordarea de tip curricular,
flexibilă și deschisă problemelor educative, (....) formă de
comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educațional. El presupune o unitate de cerințe,
opțiuni, decizii și acțiuni educative între factorii
educaționali” [2, pag. 217].
Parteneriatul educațional este deci o formă modernă şi complexă
de învăţare- evaluare, care are la bază toate formele de
organizare a activităţilor – individual, pe perechi, pe grupe,
frontal – grupele participante devin astfel o comunitate de

învăţare, în care fiecare contribuie atât la propria formare,
cât şi la procesul de învăţare colectiv. Învăţarea bazată
pe proiect este o abordare instrucţională care angajează elevii
într-o investigaţie bazată pe cooperare-comunicare-colaborare.
Elevii află soluţiile problemelor prin: formularea şi rezolvarea
întrebărilor; dezbateri de idei; proiectarea de planuri sau
experimente; comunicarea ideilor şi a rezultatelor unii altora;
adresarea de noi întrebări; crearea de produse noi; extragerea
concluziilor; formularea de predicţii. Această abordare are o
eficienţă crescută în creşterea motivaţiei elevilor şi în
stimularea operaţiilor superioare ale gândirii. Învăţarea
bazată pe proiect este o acţiune de cercetare şi acţiune
practică în acelaşi timp.
Datorită diversității domeniilor de colaborare, ale duratelor
parteneriatelor, ale scopurilor și obiectivelor urmărite, ale
formelor de finanțare, tipurilor de unități, domeniilor de
interes, există mai multe clasificări ale parteneriatelor.
Gianina Ana Masari, în Psihopedagogie pentru examenele de
definitivare și grade didactice, capitolul Educația școlară și
parteneriatele școală-familie-comunitate, realizează următoarea
clasificare:
1.În funcție de domeniul de colaborare: parteneriate în vederea
finanțării derulării unor proiecte, parteneriate de realizare a
unor proiecte comune de dezvoltare instituțională, parteneriate de
dezvoltare a unor proiecte comune didactice, parteneriate ce
vizează contracte de cercetare, parteneriate ce au ca scop
activitățile de formare profesională, parteneriate în vederea
organizării de manifestări științifice și promovarea
produselor, parteneriate de inițiere, derulare, evaluare a unor
programe internaționale

2.În funcție de scopul și obiectivele urmărite: parteneriate de
reprezentare: federații, uniuni, consilii, alianțe, forumuri,
coaliții, sindicate; parteneriate operaționale ce implică
existența unor proiecte concrete ca motiv al asocierii
3.În funcție de durata de desfășurare: parteneriate pe termen
scurt, parteneriate pe termen mediu, parteneriate pe termen lung
4.În funcție de forma de finanțare: parteneriate cu finanțare
integrală, parteneriate cu finanțare parțială, parteneriate
fără finanțare, parteneriate cu autofinanțare
5.În funcție de tipul de unitate: unitate de învățământ,
agent economic, sindicat reprezentativ, instituții și organisme
guvernamentale centrale sau locale, instituții nonguvernamentale
Pentru ca un parteneriat să funcționeze, să-și atingă scopul
pentru care a fost încheiat, este necesar să fie respectate o
serie de principii de bază [1, pag.702/703]:
• toți partenerii trebuie să contribuie la realizarea
activităților și să înțeleagă care va fi rolul lor în cadrul
proiectului
• părțile trebuie să se consulte în mod regulat și să se
informeze asupra tuturor aspectelor privind evoluția proiectului
• toți partenerii trebuie să contribuie la realizarea
rapoartelor de evaluare narativă a activităților
• partenerii trebuie să colaboreze la realizarea decontului
aferent proiectului finanțat, acolo unde este cazul.
De asemenea, pentru realizarea unui parteneriat viabil este necesar
ca acesta să cuprindă informații referitoare la următoarele
elemente:
• părțile semnatare (unitatea de învățământ, beneficiarii
direcți, beneficiarii indirecți)
• scopul parteneriatului

• durata parteneriatului
• obligațiile instituției școlare
• obligațiile beneficiarului direct
• obligațiile beneficiarului indirect
• descrierea acțiunilor comune
• sancțiuni
• recompense
• alte clauze
• modul în care se menține legătura între părți
• semnăturile părților implicate
Legile care guvernează învățământul profesional și tehnic
prevăd obligativitatea existenței unor parteneriate școală –
agent economic, parteneriate care au drept scop realizarea stagiilor
de pregătire practică ale elevilor. Există, de altfel, un model
cadru de Contract de pregătire practică.
O provocare pentru școală și agenții economici este însă
dezvoltarea unor parteneriate care să ofere posibilitatea
profesorului și elevilor să desfășoare activitatea de
predare-învățare-evaluare direct în procesul de producție,
să-i conducă pe elevi spre înțelegerea deplină a operațiilor
tehnologice, a transformărilor care au loc, să le dezvăluie
acestora pas cu pas drumul parcurs de la materia primă până la
produsul finit.
Parteneriatele educaționale prin care se asigură accesul în
secțiile de producție, pentru realizarea unor activități
didactice, au un rol important pentru formarea competențelor
profesionale și a competențelor secolului XXI ale tinerilor.
Procesul instructiv-educativ astfel realizat își atinge scopul,
iar elevii pot să–și valorifice noțiunile însușite pe tot
parcursul vieții.

BIBLIOGRAFIE
1. Cucoș, C. coordonator, „Psihopedagogie pentru examenele de
definitivare și grade didactice”, Editura Polirom, București,
2008
2. Vrășmaș, E., „Intervenția socioeducațională ca spijin
pentru părinți”, Editura Aramis, București, 2008

Managerul şcolar - cerinţe şi dezvoltări actuale

MARIANA MASGRAS
Liceul Tehnologic Nr. 1, Corod, Galati, Corod

Managerul şcolar - cerinţe şi dezvoltări actuale

“ Buna educatie este tocmai
izvorul
din care iese tot binele in lume “
Immanuel Kant
Datorita contextului social-cultural-politic, statutul şi rolul
managerului școlar a devenit unul tot mai complex. Managerul de

şcoală trebuie sa beneficieze de o instruire potrivită, trebuie
să își asume rolul de conducător deoarece de la el se așteaptă
decizii, organizare bună, optimizare a procesului
instructiv-educativ.
"Performantele școlare ale elevilor, precum si performantele
metodologice şi profesionale ale dascălilor sunt influențate de
activitatea globala a managerului școlar."
Cerinţele, cărora trebuie să le corespundă un învăţământ
modern sunt următoarele:
• Un astfel de învăţământ trebuie se formeze şi să dezvolte
independenţa, inovaţia şi creativitatea fiecărui individ pe
măsura indisponibilităţilor sale, ţinând seama de nevoile
dezvoltării societăţii;
• Profesorul pregătit pentru o şcoală modernă urmează să
asigure formarea şi dezvoltarea unei atitudini corespunzătoare,
receptivă, mobilă, flexibilă, complexă faţa de schimbări;
• Un învăţământ modern trebuie să permită fiecărui elev,
nu numai să se dezvolte armonios, să-şi formeze şi să-şi
cultive optimal toate disponibilităţile, ci să contribuie şi la
realizarea omului ca om, cultivându-i cele mai alese însuşiri
spirituale (cultură aleasă, devotament, demnitate, nevoie de
cunoaştere, aptitudini organizatorice etc.);
• Un învăţământ înaintat trebuie să-i pregătească pe
elevi pentru o cooperare socială în activitatea productivă şi
în viaţa extraprofesională;
• educaţia pentru integrarea în profesiune, pentru viaţa de
familie, trebuie să-şi găsească un loc important într-un
învăţământ modern.
Se pot deosebi două tipuri de manageri în cadrul
organizației școlare: managerul instituției si managerul clasei.

Capacitatea de a conduce este data de triunghiul format din
competenţe, autoritate şi responsabilitatea managerială.

Diferența de statut şi rol între un profesor şi director este
una extrem de importantă deoarece saltul de la o funcție la alta
presupune o oarecare pregătire. În general, s-a constatat că cei
mai buni profesori devin cei mai buni directori, dar pentru a fi un
bun director e nevoie de ceva mai mult decât o bună activitate la
clasă. A conduce o clasă de elevi poate fi o performanţă dar nu
una suficient de mare pentru a conduce o instituție. E nevoie de o
calificare specială dobândită şi prin participarea la cursuri
speciale de management.
Directorul de şcoală nu este doar un manager
administrativ, ci el este coordonatorul întregii activităţi din
unitatea școlară, atât în sens administrativ,
financiar-contabil, cât şi în sensul instructiv-educativ. El se
subordonează Inspectoratului școlar, Ministerului, iar într-o
anumită măsură şi autorităţilor locale. Pentru a stabili
competenţele unui manager școlar trebuie să se definească un
status (poziția unui manager școlar în cadrul sistemului de
învăţământ şi a instituției școlare) şi un rol (felul cum
se comporta un manager școlar, precum si așteptările pe care le
au de la el cei care-i sunt subordonați sau cei la care se
subordonează). Un director de şcoală are, în calitatea lui de
manager, de îndeplinit mai multe roluri: de reprezentant al

statului, de reprezentant al comunităţii educative, preşedinte al
Consiliului profesoral si al Consiliului de Administraţie din
unitatea de învăţământ, de a stabili, în conformitate cu
Planul Unic Managerial scopul şi obiectivele didactice; în plan
financiar este ordonator de credite; decident, în contextul în
care a conduce înseamnă obligatoriu a lua decizii; de organizator
în spațiul școlar pe care îl administrează; mediator, fiind
obligat să negocieze în rezolvarea unor situații care pot fi şi
conflictuale. Un alt rol al managerului școlar este cel de
evaluator al activității pe care o desfăşoară cadrele didactice
şi elevii.
Cel mai important lucru pentru un director este ca actul
său managerial să fie încununat de succes. Pentru ca acest lucru
să se realizeze este necesară îndeplinirea unor motivații, cum
ar fi: propunerea unor obiective raționale; abordarea problemelor
în ansamblul lor; identificarea resurselor şi a variantelor de
soluționare a unor probleme; luarea raționala a deciziilor,
alegerea variantelor organizatorice directe si economicoase;
recunoașterea propriilor limite şi greșeli precum şi
identificarea soluționării acestora.
Structurată și dezvoltată în timp, știința managerială a
trecut prin etape care au avut o influență majoră asupra
dezvoltării umane și are în prezent caracteristici și orientări
specifice lumii moderne, cum ar fi:  viziunea globală și
integratoare de rezolvare a problemelor – raportare la mediul
extern național și internațional;  interdisciplinaritatea –
introducerea unor elemente din alte științe;  dinamismul –
determinat de frecvența și amploarea schimbărilor din societate;
 universalitatea - transferul de concepte, principii, tehnici și
instrumente manageriale din domeniul activității industriale în

toate celelalte domenii ale vieții și activității umane, astfel
că se vorbește curent de management agrar, management bancar,
financiar, educațional etc.;  profesionalizarea funcției de
manager - elita managerială a viitorului va proveni din școli,
centre sau instituții recunoscute de business, iar formarea
continuă în domeniu va deveni o necesitate absolută.
Din cercetările efectuate în domeniu s-a observat că managerii
dedică o mare parte a timpului lor comunicării - întâlnirilor,
convorbirilor telefonice, rezolvării corespondenţei etc. și că
aceștia au anumite responsabilități (în cadrul organizaţiei pe
care o conduc sau în afara ei) care nu se încadrează în
totalitate în categoria funcţiilor manageriale. Concluzia acestor
studii a fost aceea că activităţile desfăşurate de un manager
definesc trei categorii de roluri, fiecare dintre aceste grupuri
fiind divizate în subroluri:
1. Roluri interpersonale: reprezentare, lider, liant:
2. Roluri informaţionale: monitor, diseminator, purtător de
cuvânt;
3. Roluri decizionale: antreprenor, mediator, distribuitor de
resurse, negociator;
Fiecare dintre cele 10 roluri manageriale are importanța sa în
ansamblul activității personalului cuprins în structurile de
conducere.

Dintre numeroasele categorii de abilități prezentate în
literatura de specialitate, cele propuse de cercetătorul american
Robert L. Katz sunt de referință. În urma unor cercetări de
amploare, Katz a constatat că un manager are nevoie de trei
categorii de abilități (engl. skills):
1. Abilități tehnice: de a lucra cu instrumente și tehnică

specifice.
2. Abilități interpersonale: de a lucra cu alți oameni, lucrul
în echipă, comunicare, relaționare, motivare.
3. Abilități cognitive: analiză critică, diagnoză, rezolvare
de probleme, gândire creativă, identificare de soluții, elaborare
de strategii, relaționarea cu mediul extern.
Daniel Goleman (autorul conceptului de inteligență emoțională)
nu numai că a adăugat setului de competențe tehnice și cognitive
pe cea emoțională, dar a plasat-o pe un loc central în ceea ce
privește leadershipul. El descrie inteligența emoțională ca pe
un amestec de stăpânire de sine, motivație, empatie, gândire
liberă, tact și diplomație.
Modelul introdus de psihologul american are următoarele elemente:
1. Cunoașterea propriilor emoții (self-awareness), abilitatea de
a le identifica şi de a le recunoaște impactul asupra modului de
manifestare.
2. Gestionarea emoţiilor (self-management), constând în
controlul emoțiilor și alegerea celei mai bune modalități de
exprimare a acestora în diferite împrejurări.
3. Conștientizarea responsabilității sociale (social awareness)
– recunoașterea emoțiilor celorlalți, abilitatea de a
înțelege și reacționa la emoțiile celor din jur.
4. Managementul relațiilor (relationship management) –
abilitatea de a inspira, influența și dezvolta relații
interpersonale astfel încât să se comunice eficient și să se
evite conflictele.
Goleman susține că inteligența emoțională conduce spre
performanță în leadership și determină cât de bine vor
funcţiona toate celelalte aspecte organizaționale, deoarece: 
emoțiile aflate la un nivel primar pot influența semnificativ

acuratețea deciziilor luate;  dacă nu îşi cunoaşte şi nu
reuşeşte să-şi gestioneze emoţiile şi sentimentele, liderul
poate întâmpina dificultăţi în încercarea de a-şi construi
relaţiile cu ceilalţi;  prin dezvoltarea inteligenţei
emoţionale se pun în valoare aptitudinile intelectuale și
creativitatea; un nivel ridicat de inteligență emoțională
creează un climat de lucru adecvat care contribuie la obținerea
unor rezultate de calitate. Starea de spirit a unui conducător are
au un impact semnificativ asupra celor pe care îi îndrumă. Dacă
un lider acționează cu energie şi entuziasm în orice condiţii,
ei pot deveni o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi membri ai
echipei și organizaţia sa prosperă, dar dacă liderul transmite
emoţii negative şi disonanţă, atunci întreaga organizație are
de suferit.
Managerul trebuie să demonstreze că este şi adeptul muncii bine
făcute și să promoveze în activitatea sa și a colegilor de
echipă cele trei atribute ale acesteia, așa cum le-a specificat
Howard Gardner.
1. Este de o calitate înaltă
2. Este realizată într-o manieră etică
3. Are influență asupra vieții celorlalți
Howard Gardner ( Profesor de Cognitie şi Educatie la Harvard
Graduate School of Education, autor al teoriei inteligentelor
multiple ) ne atenţionează că a-ți cultiva mintea este cel mai
important lucru pentru a avea succes în viața personală și
profesională.
De ce? Pentru că viitorul este imprevizibil și singurul mod de a
face față unor schimbări rapide și majore este să îți creezi
o infrastructură mentală care să te ajute să te adaptezi la
orice fel de mediu și context.

Gardner consideră că cele cinci minți ale viitorului sunt:
1. Mintea disciplinată
2. Mintea care sintetizează
3. Mintea creatoare
4. Mintea respectuoasă
5. Mintea etică
Învăţământul este cel mai important factor al instruirii şi
educării omului şi cel mai dinamic domeniu sociouman, de aceea
este necesara adoptarea unor strategii care dezvoltă dimensiunea
umanistă a personalităţii celor instruiţi.

Director adjunct al Liceului Tehnologic Nr. 1, loc. Corod, jud.
Galați
Prof. Masgras Mariana
Bibliografie :
Kats, Robert, L. – Skils of an Effective Administrator, Harvard
Business Review, 33(1),33-42, 1955;
Daniel Goleman, Emotional Intelligence, Why it can mattermore than
IQ, Slideshare. net.
Peter f. Drucker,Management, Revised Edition, Harper Collins
e-books;
Howard Gardner’s Theory of Multiple
Intelligencies,www,niu.edu/facdev;

Rolul voluntariatului in dezvoltarea personalitatii elevilor

Nicoleta Ungureanu
Buzau, Patarlagele

Rolul voluntariatului în dezvoltarea
personalității elevilor

Școala Gimnazială
Pănătău
Prof Ungureanu Nicoleta
Alexandra
Voluntarii reprezintă iubirea în
mişcare.

(Autor necunoscut)

Voluntariatul este activitatea care ne ajută să ne asigurăm
personal că lumea se îndreaptă în direcția dorită de noi.
Deși mulți oameni definesc voluntariatul superficial spunând că
aceasta reprezintă muncă neplătita a unor oameni, voluntariatul
este ceva mult mai profund.
Prin voluntariat investim întâi în propria persoană și apoi
în ceilalți, respective lumea în mijlocul căreia trăim. În
lume sunt milioane de oameni care au nevoie de ajutor într-un fel
sau altul, fiecare dintre noi poate deveni un voluntar, putem să
dăruim atât cât ne permitem și nu doar în ceea ce privește
resursele materiale. Putem să dăruim deopotrivă lucruri
materiale dar și timp din timpul nostru, atunci când de exemplu ne
dorim să petrecem timp cu persoane care nu au familii sau să
oferim cunoștințe dobândite anterior de noi.
Voluntariatul presupune schimb de cunoștințe, idei, servicii,
oportunități de a cunoaște oameni noi și de a lega tot felul de
relații cu aceștia.
Voluntariatul nu impune o anumită vârstă, putem să fim
voluntari și în perioada copilăriei, adolescenței și la vârsta
maturității sau vârste mai înaintate, singura limită fiind
impusă de posibilitățile, disponibilitatea fiecăruia și
voință.
Viitorul și evoluția unei societăți sunt strâns legate de
educația pe care le-o oferim copiilor. Este oportun să le
cultivăm interesul și plăcerea pentru activitățile de
voluntariat, adaptat vârstei lor. Să nu uităm că povara unei
lumi o vor duce pe umeri copiii de azi. Copiii obișnuiți să
dăruiască de la o vârstă fragedă , fără a aștepta ceva în

schimb, vor cunoaște satisfacția pe care un astfel de gest o
aduce. Uneori un simplu mulțumesc face mai mult decât orice altă
posibilă răsplată.
Pentru inscurajarea tinerilor către activitătile de voluntariat,
putem apela la discuții cu scopul constientizării necesitătii
efectuării acestui tip de activităti și desigur și prezentarea
unor modalităti concrete de realizare a acestor activităti,
individual dar și în grupuri organizate.
Tinerii pot fi încurajați, antrenați să se implice în
activităti de protecție a mediului, pot efectua activităti
propriu zise sau de consiliere a altor oameni în vederea
menținerii unui mediu curat și implicit a unei planete
sănătoase, mentorat.
Deasemenea un alt domeniu unde există mare nevoie de implicarea
voluntarilor este și domeniul social. Este necesară activarea
sentimentului de empatie fată de semenii noștri și încurajarea
tinerilor și a copiilor incă din grădinită să se implice în
activităti destinate ajutorării semenilor aflați în nevoie.
Un alt beneficiu adus de activitățile de voluntariat este
creșterea încrederii în sine, acesta oferă un confort psihic
oricărui individ care hotărăște să depună un astfel de efort
în spiritul voluntariatului. Totodată , în urma activităților
de voluntariat se dezvoltă și spiritul de apartenență la grup,
atât de necesar pentru asigurarea unei bune colaborări între
indivizi pentru evoluția societății.
În România, fenomenul a crescut în ultima vreme în mod
alert. Copiii și adulții comunităților sunt implicate în
proiecte locale ce presupun voluntariatul dar și naționale sau
internaționale, cu un impact major asupra evoluției societății.
Voluntariatul rămâne o activitate interesantă, atractivă

chiar și pentru copii, demnă de a fi desfășurată cu copiii și
de a fi promovată în societate ca exemplu de bună practică.
Alegând să desfășori o activitate de voluntariat,
demonstrezi că ești un om bun și participi într-un mod real la
asigurarea unei lumi mai bune.

Bibliografie

https://iteach.ro/experientedidactice/importanta-activitatii-de-voluntariat-pentru-educatie
http://amelie.ro/carierista/importanta-voluntariatului

Valorificarea valenţelor pozitive ale culorilor în orele de educaţie plastică , impactul lor asupra psihicului copiilor

Simona Ploscar
Liceul Teoretic "Nicolae Balcescu" Cluj-Napoca, Cluj, Cluj-Napoca

Valorificarea valenţelor pozitive ale culorilor în orele de
educaţie plastică , impactul lor asupra psihicului copiilor

Înv: PLOSCAR SIMONA
Liceul

Teoretic „Nicolae Bălcescu” –Cluj-Napoca



“Oricâte fiinţe organice ar trebui să se nască şi să piară
înainte ca din mijlocul lor să se dezvolte animale cu creierul
capabil să gândească ,care să găsească pentru un scurt
răstimp condiţii favorabile vieţii lor,pentru a fi apoi şi ele
nimicite fără îndurare –noi avem totuşi certitudinea că
materia rămane veşnic una şi aceeaşi în toate transformările
ei,că nici unul din atributele ei nu poate să dispară vreodata
şi că,prin urmare,cu aceeaşi necesitate riguroasă cu care va
nimici candva pe pămant produsul ei cel mai înalt-spiritul
ganditor ,ea va fi nevoită să-l producă din nou undeva şi
candva.”(Engels)
Necesitatea dezvoltării sensibilităţii artistice a copiilor
este determinată de:factori interni-necesitatea de a asigura
echilibrul vieţi sufleteşti, şi factori externi-progresul
ştiinţei şi tehnicii, fapt ce solicită omului efectuarea
unui exerciţiu intelectual de asimilare a informaţiilor,
comunicarea lor precum şi un efort voluntar de
implementare a acestora în practica de zi cu zi.
Factorii educativi dispun de felurite modalităţi de
cultivare a sensibilităţii artistice a copiilor.
Încă din familie se poate urmări dezvoltarea gustului
pentru frumos prin felul în care e amenajat , în primul
rând, spaţiul de lucru al copilului, prin decorarea lui cu
gust, ştiind că pentru copil este foarte important să
aibă un spaţiu pe care să-l ştie al său, în care
să se simtă cu adevărat ,,acasă”. Acesta va fi

organizat în funcţie de particularităţile de vârstă,
asigurându-se astfel un microunivers în care modul de
îmbinare a culorilor şi intensitatea luminii să îi
asigure caracterul agreabil.
Părinţii vor veghea ca în acest spaţiu să fie
ordine şi mai ales ca în structura lui să apară
cartea. Este o cerinţă a contemporaneităţii să îi
obişnuim pe copii încă de mici cu cărţile,
alcătuindu-le încet-încet o bibliotecă. În felul acesta le
vom impune respectul faţă de carte şi deprinderea da o
păstra cu grijă, cunoscând că astfel ei vor înţelege
mai uşor însemnătatea cărţii în activitatea umană.
Şcolarii îşi pot amenaja spaţiul de lucru
preluând elemente artistice din arta populară şi cea
cultă. În nici un caz , biblioteca sau rafturile cărţilor nu
vor lipsi din spaţiul de activitate intelectuală şi joc
afectate copilului.
Perceperea operelor de artă conduce la lărgirea
orizontului cultural al copiilor şi la îmbogăţirea
vieţii lor sufleteşti, datorită rolului modelator al
artei. Contactul cu opera de artă-pictură, sculptură, arte
grafice, arhitectură, artă populară, arta sunetelor (muzica),
a mişcărilor (baletul)-este o sursă de emoţii şi de
trăiri sufleteşti. Funcţia formativă a valorilor culturale
se manifestă pe planuri diverse, contribuind la formarea
personalităţii copilului şi la orientarea comportamentului
său.
Un comportament civilizat în viaţa socială şi în
relaţiile interumane implică sensibilitatea estetică, respect
pentru valorile morale şi capacitatea de a dialoga.

Rolul familiei în organizarea şi desfăşurarea
relaţiei copil-operă de artă se extinde pe multiple
planuri de acţiune.Un prim plan este aspectul artistic al
obiectelor de uz casnic-gospodăresc oferite copilului pentru
a le utiliza sau confecţiona.
Un alt plan este constituit de cunoaşterea
frumuseţilor naturii, cu prilejul plimbărilor, drumeţiilor sau
excursiilor, precum şi explicarea arhitecturii, a urbanisticii
contemporane. De asemenea vizitele la muzee contribuie la
diversificarea informaţiilor artistice ale copiilor. Prin
toate acestea imaginaţia şi curiozitatea copiilor sunt
incitate. Acestea pot fi satisfăcute deasemenea prin lectura
cărţilor. O carte bine aleasă şi serios citită poate
înrâuri fundamental formarea unor idealuri de viaţă. De
aceea şi părinţii trebuie să insufle copiilor o grijă
specială pentru lectura cărţilor. Toate acestea deoarece
cartea instruieşte, lărgind orizontul de cunoaştere al
copilului şi educă, cizelând, gustul pentru frumos prin
valorile pe care le transmite.
Încă din fragedă copilărie , o dată cu dezvoltarea
personalităţii , se dezvoltă şi acest simţ estetic , care este
puternic influenţat de mediul înconjurător , de felul în care
„este învăţat”să se raporteze la valori , de experienţele
pe care acesta le trăieşte .
Observând lumea înconjurătoare şi receptand-o cu fantezia
proprie vârstei , orizontul cunoaşterii se îmbogăţeşte cu
emoţionante impresii pe care numai frumosul , tot ceea ce este
ridicat la rang de „artă” , le poate oferi şi determina ca
fenomene psihice , sufleteşti.
Există o strânsă conexiune între o dezvoltare psihică

armonioasă şi modul de receptare a spaţiului şi mediului de
viaţă al copilului , modalitatea prin care acesta preia prin
„imitaţie” “valorile frumosului” de la cei în mijlocul
cărora trăieşte , felul în care şi le transpune în propriul
lui sistem de analiză şi sinteză.
Încă de la varsta de doi ani , copilul poate asimila , pe lângă
valorile preluate din mediul familial şi pe acelea promovate în
instituţiile pe care le frecventează ( creşe şi
grădiniţe ).
În studiul de faţă ne-am propus să scoatem în evidenţă
valenţele pozitive ale impactului culorilor asupra acestei
dezvoltări psihice a copilului , fapt care se materializează în
şcoli , prin orele de educaţie plastică.
Educaţia plastică încearcă să dezvolte la copil acea latură
sensibilă care în mare parte este neglijată şi considerată ca
fiind mai puţin importantă mai ales în societatea actuală , care
are ca ideal crearea unei personalităti pragmatice ,puternic
conectată în realitate , ignorand acest aspect afectiv-emoţional
atat de important pentru dezvoltarea unui psihic sănătos.
Noile prevederi ale Reformei , ridică valoarea acestei arii
curriculare oferind învăţătorilor perspectiva de a aborda
educaţia plastică într-un mod nou şi creator.
Ceea ce vrem noi să reliefăm este faptul că culorile au o
importanţă deosebită asupra stărilor psihice a copilului
oferindu-i acestuia posibilitatea de a deveni sensibil faţă de
anumite lucruri , obiecte , contexte , modificandu-şi percepţia
asupra lor .
Astfel , prin tot ceea ce-l înconjoară , copilul este supus în
permanenţă contactului cu o multitudine de culori . Felul în care
acţionează acestea asupra copilului se concretizează în

manifestările sale comportamentale . Nu de puţine ori am sesizat
legătura dintre vestimentaţia individului ( de exemplu ) şi
starea lui psihică . Culorile ,deci , ne reprezintă în fiecare
moment al existenţei noastre.
Simbolistica culorilor a fost şi este o temă studiată de-a lungul
evoluţiei umane , iniţial fiind preponderentă în domeniul
artistic , astăzi ea extrapolandu-se şi în alte domenii:educaţie
, psihologie , medicină terapeutică , criminalistică.
Educaţia valorifică şi ea această simbolistică a culorilor .
Pornindu-se de la ideea de bază că, culorile calde creează un
tonus afectiv pozitiv , iar cele reci o stare negativă vom
evidenţia cateva simboluri ale acestora şi modul în care se
reflectă asupra psihicului copiilor.
Astfel roşu ( o culoare caldă ) reprezintă o personalitate
puternică , un temperament exploziv . Imaginea “ focului aprins
“ crează o stare tensionată , însă în plan pozitiv , avand
asupra psihicului efectul unui tonifiant. Copiii iubesc această
culoare intuitiv , chiar dacă nu-şi pot explica efectul acesteia
asupra lor ( foarte rar conştientizează această stare de fapt ) .

Tot un impact pozitiv o au şi culorile : galben-culoarea aurului
şi a soarelui –simbolizează căldură , lumină transmiţand o
stare de confort şi bunăstare ; alb-simbolul luminii ,
curăţeniei , -purităţii acţionează asupra psihicului ca un
balsam , copilul trăind o stare de calm şi curăţenie
sufletească ; verdele- este simbolul insuşi al „vieţii” , al
renaşterii , al unui „nou inceput” , el încarcă energetic
propulsand o forţă benefică realizării oricărei activităţi
indiferent de dificultatea ei .
Toate aceste culori motivează pozitiv , acţionand în interesul

copilului , îi crează acestuia o ambianţă afectiv-emoţională
propice oricărei activităţi desfăşurate de acesta .
Există însă şi culori care au un efect negativ asupra psihicului
. Dintre acestea amintim negrul-culoare cu simbol malefic- toate
reprezentările despre ea transpunandu-se într-o lume întunecată
, rece , înfricoşătoare ; gri –impactul acestei culori avand un
efect de descărcare energetică trasmitand o stare de tristeţe ,
supărare , lipsa oricărei motivaţii de „ a face” ceva .
De aceea este deosebit de important ca în tematica educaţiei
plastice această simbolistică a culorilor să deţină un loc
primordial .
Educaţia realizată prin culori are pe langă toate valorile pe
care le-am amintit şi aceea de a dezvolta simţul estetic .
“Prin natura sa omul este artist . El tinde într-un fel sau altul
să introducă peste tot în viaţa lui frumosul”.(Gorki) Acest
lucru ar fi posibil dacă am da culorilor valoarea lor reală pe
care o au pentru noi în stabilirea unor relaţii armonioase cu tot
ceea ce ne înconjoară.
Şcoala este acel factor care determină izvoarele să cante şi să
fie din ce în ce mai cristaline , care poate face mugurii să radă
iară şi poate presăra în sufletele celor mici doar primăvară .

Vom reuşi toate acestea dacă vom acorda atenţie deosebită
tuturor disciplinelor de învă-ţămant , dacă vom urmări
formarea completă a copilului prin cultivarea limbii romane , prin
formarea unei gandiri logice şi de calitate , prin înarmarea cu un
volum de cunoştinţe , priceperi şi deprinderi fizice , morale şi
estetice .Pentru aceasta este necesar ca fiecare învăţător să
depună pasiune , dăruire şi muncă , să devină creator de
tehnici şi tehnologii didactice să se aplece permanent asupra

literaturii de specialitate pentru a găsi metodele , mijloacele şi
materialele necesare activităţii educaţionale.
„Să facem ca izvoarele să cânte,
Să facem mugurii să râdă iară,
Să-i facem vieţii clipele plăcute
Şi-n suflete să punem primăvară!”
Bibliografie:
Educaţia plastica în ciclul primar-ghid metodic
Învăţământul primar-revista cadrelor didactice
Davido, Roseline, „ Descoperiţi-vă copilul prin desene”, Ed.
Image, Bucureşti, 1998
Minulescu, Mihaela, „Tehnici proiective”, Ed. Polirom,
Bucureşti, 2002
Mitrofan, Iolanda, „Cursa cu obstacole a dezvoltării umane”,
Ed. Polirom, Bucureşti, 2003

IMPORTANŢA PROBLEMELOR ÎN ACTIVITĂŢILE MATEMATICE ÎN CICLUL PREŞCOLAR

Ioana Otesanu
Scoala Gimnaziala Nr.13 Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

IMPORTANŢA PROBLEMELOR ÎN ACTIVITĂŢILE MATEMATICE ÎN CICLUL
PREŞCOLAR

PROF.ÎNV.PREŞC.OTEŞANU IOANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ
NR.13 /GRĂDINIŢA CU P.P.NR.14

Alături de educarea limbajului ,matematica este una
din disciplinele de bază care se studiază în ciclul preşcolar

În învăţământul preșcolar studiul matematicii îşi
propune să asigure, pentru toţi copiii, formarea conceptelor de
bază privind calculul matematic, noţiunile introductive de
geometrie, de măsurare şi măsurători.
Aceast atestă importanţa ce se acordă
matematicii, înţeleasă ca activitatate fundamentală, al cărui
studiu temeinic şi sistematic serveşte în mod cert celorlalte
activităţi preşcolare.
Matematica are un rol deosebit în dezvoltarea
intelectuală a preşcolarului în dezvoltarea gândirii logice,
adică a unei gândiri consecvente, clare şi precise.
Învăţând corect matematică, copiii îşi formează
deprinderea de concentrare a atenţiei asupra celor studiate, să
observe diferite fapte şi relaţii, să le compare şi să
le confrunte unele cu altele.
Rezolvarea problemelor este forma primară a muncii
creatoare de studiu a copilului. Rezolvarea unei probleme
constituie un rezultat al activităţii comune între gândire şi
imaginaţie. Deci, dacă această rezolvare contribuie la
dezvoltarea gândirii copiilor în aceeaşi măsură ea contribuie
la dezvoltarea imaginaţiei creatoare care constituie o componentă
însoţitoare a acesteia.
Activitatea de matematică este un bun prilej pentru
a forma la copii deprinderi folositoare: punctualitate, exactitate,
autoverificare, justificare şi motivare. Ei reuşesc să remarce

în obiectul observat elemente de asemănare şi deosebire, să
separe însuşirile esenţiale şi permanente de cele
întâmplătoare, să facă o conexiune între însuşirile
esenţiale şi cele permanente într-o singură noţiune.
În acest proces extrem de important al
abstractizării şi generalizării se dezvoltă la copii o gândire
abstractă, logică, sănătoasă. Odată cu gândirea se dezvoltă
şi limbajul copilului, în mod deosebit în acest cadru, cel
matematic, căruia îi este caracteristic precizia şi claritatea.
Este cert că matematica trebuie să fie prezentată
la standardele de rigoare şi supleţe ale epocii actuale
permiţând expunerea unor idei profunde, modelatoare ale
realităţii fizice, comunicabile copiilor în condiţii de
accesibilitate. Iar pentru ca matematica, în ansamblul ei, să fie
accesibilă, trebuie ca înţelegerea matematicii să fie o
certitudine, în realizarea căreia educatoarea are un rol
hotărâtor.
Matematica este ştiinţa conceptelor cele mai abstracte,
de o extremă generalitate. Ele se construiesc ca diferite
„etaje” prin inducţie şi ducţie.
Logica didactică a învăţării matematicii se construieşte
ţinând seama de particularităţile psihice ale celor ce o
studiază. Specificul gândirii copilului de vârstă preşcolara se
manifestă prin a fi concret - intuitivă.
Pe baza cunoaşterii celor doi factori principali,
matematica şi copilul, metodica predării - învăţării
matematicii analizează în spiritul logicii ştiinţelor moderne,
obiectivele cadru, obiectivele de referinţă, conţinuturile,
strategiile didactice, mijloacele de învăţământ folosite,
formele de organizare şi activitate a copiilor, standardele

curriculare de performanţă, modalităţile de evaluare a
randamentului şi progresului preşcolar, bazele cultivării unui
repertoriu motivaţional favorabil învăţării matematicii.
Considerând învăţarea umană ca proces de adaptare
şi creaţie, prof. univ. Mircea Maliţa subliniază că
“participarea efectivă presupune o aspiraţie individuală la
integritate şi demnitate, ca şi o aptitudine de a lua
iniţiative, de a fi partener la luarea deciziilor.” Şi mai
departe: “Dreptul de a participa este legat integral de dreptul de
a învăţa. Indivizii învaţă prin continua interacţiune cu
societatea; iar societatea învaţă din participarea grupurilor şi
indivizilor la activităţile ei. O măsură a potenţialului pentru
învăţarea inovatoare într-o societate este gradul său de
participare efectivă.” Scopul predării activitatilor
matematice la grădiniţă are trei laturi distincte: instructivă,
educativă şi formativă.
a) Latura instructivă - constă în dobândirea
de către copii a noţiunilor necesare trecerii la o treaptă
superioară de studiu, noţiunilor (conceptelor) elementare de
matematică referitoare la număr, mulţimi, mărimi, unităţi de
măsură, noţiuni de geometrie, a capacităţilor de calcul , de
rezolvare şi compunere de probleme, de utilizare a măsurătorilor
şi folosirea lor în calcule.
b) Latura educativă - este realizată prin dezvoltarea
la copii a tuturor facultăţilor mintale, în mod deosebit a
gândirii logice, a memoriei şi atenţiei, a voinţei şi
spiritului de competiţie, a formării unei capacităţi de muncă
ordonată şi conştiincioasă, a spiritului de răspundere, a
convingerilor şi concepţiei ştiinţifice despre lume şi viaţă
în general.

c) Latura formativă – constă în formarea
capacităţii copiilor de a utiliza cunoştinţele de matematică la
rezolvarea problemelor din viaţă, în cazuri concrete şi
neprevăzute. Legarea teoriei de prectică şi verificarea
adevărurilor matematice prin aplicarea lor în viaţă, constituie
unul din obiectivele importante ale organizării şi desfăşurării
procesului de învăţământ, matematica aducând o reală
contribuţie la adâncirea caracterului practic al
învăţământului.

B I B L I O G R A F I E
1.Mircea Maliţa: Orizontul fără limite al învăţării.
Lichidarea decalajului uman, în colecţia „Idei contemporane”,
Editura Politică, Bucureşti, 1981
2.Paul Radovici Mărculescu, Laurenţiu Deaconu, Neculae Dinuţă:
Metodica predării - învăţării matematicii în ciclul primar,
Ed. Universităţii din Piteşti,2003.

Nr. 56/2019

La acest număr au contribuit:
● Stan Oana Elena
● MARIA-LILIANA IUGA
● aurelia-georgeta bocsa
● Aurelia-Cornelia Boian
● Viorica Felcser
● Dorina Andrișan
● Ana Bordan
● Nicolae Ponyori
● ANA HARAGA
● Costel Gheorghe
● Mirela Mihoc
● Carmen Rodica Vulpe
● MARIANA MASGRAS
● Nicoleta Ungureanu
● Simona Ploscar
● Ioana Otesanu

ISSN: 2393 – 0810