Educaţia timpurie are un efect pozitiv asupra abilităţilor copilului şi asupra viitoarei sale cariere şcolare, în special pentru copiii proveniţi din medii socio-economice foarte defavorizate.

Dezvoltarea şi educaţia copilului în intervalul 3-6 ani
Prof.inv.preșc. Andreea Pop
Școala Gimnazială Dăești

Studiile ştiinţifice referitoare la efectele educaţiei
timpurii preşcolare au scos în evidenţă următoarele:
• Educaţia timpurie (incluzând educaţia preşcolară) are un

efect pozitiv asupra abilităţilor copilului şi asupra viitoarei
sale cariere şcolare, în special pentru copiii proveniţi din
medii socio-economice foarte defavorizate, în sensul că aceştia
progresează în plan intelectual, dezvoltă atitudini pozitive
faţă de învăţare precum şi motivaţia de a depune în viitor
un efort real în şcoală.
• Educaţia timpurie are efecte pozitive asupra viitoarei
integrări sociale ale adolescentului şi adultului.
• Mărimea grupei este , de asemenea , importantă.
• Influenţa formării şi supervizării personalului asupra
dezvoltării copiilor.
• Implicarea activă a familiilor în educaţie şi în promovarea
participării lor.
Curriculumul pentru învăţământul preşcolar prezintă o
abordare sistemică, în vederea asigurării:
• continuităţii în interiorul aceluiaşi ciclu curricular
• interdependenţei dintre disciplinele şcolare (clasele I-II)
şi tipurile de activităţi de învăţare din învăţământul
preşcolar;
• deschiderii spre module de instruire opţionale.
Prezentul curriculum se remarcă prin:
• extensie – angrenează preşcolarii, prin experienţe de
învăţare, în cât mai multe domenii experienţiale ( Domeniul
lingvistic şi literar, Domeniul ştiinţelor, etc.);
• echilibru – asigură abordarea fiecărui domeniu experienţial
atât în relaţie cu celelalte, cât şi cu curriculum-ul ca
întreg;
• relevanţă - este adecvat atât nevoilor prezente, cât şi
celor de perspectivă ale copiilor preşcolari, contribuind la
optimizarea înţelegerii de către aceştia a lumii în care

trăiesc şi a propriei persoane;
• diferenţiere – permite dezvoltarea şi manifestarea unor
caracteristici individuale;
• progresie şi continuitate – permite trecerea optimă de la un
nivel de studiu la altul şi de la un ciclu de învăţământ la
altul.
Structural, prezentul curriculum aduce în atenţia cadrelor
didactice următoarele componente: finalităţile, conţinuturile,
tipul de instruire şi sugestii privind strategiile de instruire şi
evaluare pe cele două niveluri de vârstă ( 3-5 ani şi 5-7 ani ).
Obiectivele cadru sunt formulate în termeni de generalitate şi
exprimă competenţele care trebuie dezvoltate pe durata
învăţământului preşcolar pe cele cinci domenii
experienţiale.
Obiectivele de referinţă, precum şi exemplele de comportament,
ca exprimări explicite rezultatelor învăţării ( conceptelor,
cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor, dar şi ale
competenţelor vizate) sunt formulate pentru fiecare temă şi
fiecare domeniu experienţial în parte.
Domeniile experienţiale sunt adevărate ,,câmpuri cognitive
integrate” ( L. Vlăsceanu şi colaboratori, Şcoala la răscruce.
Schimbare şi continuitate în Curriculumu-ul învăţământului
obligatoriu, Iaşi, Ed Polirom, 2002, p.5) care transced graniţele
dintre discipline şi care, în contextul dat de prezentul
curriculum, se întâlnesc cu domeniile tradiţionale de dezvoltare
a copilului , respectiv: domeniul psihomotric, domeniul limbajului,
domeniul socio-emoţional,domeniul cognitiv.
Domeniul limbă şi comunicare – acoperă stăpânirea
exprimării orale şi scrise, ca şi abilitatea de a înţelege
comunicarea verbală şi scrisă.

Se apreciază că prin ascultare şi exprimare în situaţii de
grup, preşcolarii devin capabili să exploreze experienţele altor
persoane şi să-şi extindă astfel propriul repertoriu de
experienţe semnificative. Se urmăreşte ca aceştia să vorbească
cu încredere, clar şi fluent, utilizând modalităţi de exprimare
adecvate pentru diferite categorii de auditoriu.
Se recomandă ca toate instituţiile de învăţământ
preşcolar să furnizeze contexte în care preşcolarii să se
poată exprima şi să utilizeze activ mijloacele de comunicare. Din
această perspectivă, se apreciază că studiul operelor literare
specifice vârstei rafinează gândirea şi limbajul acestora,
extinde capacitatea lor de a înţelege situaţii interpersonale
complexe şi aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea
capacităţilor de evaluare.

Învăţământ preşcolar

CALITĂȚILE EDUCATORULUI DE SUCCES

Horia-Margarint Archip
Gradinita cu program prelungit Nr.12 Iasi, Iasi, Iasi

În funcție de specificul lor, calitățile unui educator de succes pot fi structurate astfel: calități intelectuale, calități moral-afective și calități moral-volitive.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un educator
pentru a se considera un cadru didactic de succes sunt următoarele:
să îndeplinească în cadrul activităților desfășurate cu
copiii (pe durata ciclului preșcolar) toate obiectivele prevăzute
în programa școlară și să aibă o atitudine reflexivă față
de propria muncă; să creeze și să implementeze în activitatea
profesională o serie de inovații curriculare care să anticipeze
schimbările ce vor apărea în viitor; să dovedească o bună
relaționare cu preșcolarii, părinții și comunitatea locală;

să aibă un stil didactic și un comportament cât mai apropiate de
cele ale unui educator ideal.
În ceea ce privește calitățile unui cadru didactic de succes,
ele ar trebui să fie vizibile încă înainte ca acesta să fie
calificat profesional. Puține persoane sunt înzestrate nativ în
mod echilibrat cu calități care corespund unui educator ideal, dar
prin perseverență și efort susținut propriul comportament poate
fi remodelat. Dintre cele mai importante calități pe care le poate
prezenta un educator am putea enumera: simțul umorului (un copil va
fi mai deschis față de o persoană veselă decât față de una cu
fizionomie gravă și atitudine belicoasă sau tragică); spiritul
ludic (jocul este cea mai importantă activitate a unui educator în
lucrul cu copiii pentru că aceștia sunt dispuși să învețe mai
curând de la un autentic partener de joc, decât de la un cadru
didactic scorțos); creativitatea și imaginația (sunt două
calități indispensabile în crearea și organizarea
conținuturilor și a ambientului educațional); atenția și
abilitățile de comunicare (educatorii cu atenție distributivă au
șanse mai mari să dețină controlul clasei fără a depune un
efort prea mare); empatia (educatorii empatici vin mai ușor în
întâmpinarea nevoilor și așteptărilor fiecărui copil în
parte, având capacitatea de a se transpune și de a rezona
emoțional cu preșcolarii); calmul, răbdarea și fermitatea
(aceste trei calități sunt direct proporționale cu gradul de
disciplină al preșcolarilor); spiritul organizatoric (educatorul
trebuie să dovedească spirit organizatoric în amenajarea
mediului educațional, organizarea activităților, facilitarea
resurselor, elaborarea documentelor, relaționarea cu părinții și
colegii); simțul dreptății (presupune aceeași măsură de lucru
pentru toți copiii și evitarea ierarhizării); capacitatea de a

lucra în echipă (presupune existența unui scop comun, a unei
strategii comune și a încrederii între parteneri) și sănătatea
(fizică și psihică).
În funcție de specificul lor, calitățile enumerate pot fi
structurate astfel: calități intelectuale (inteligență,
creativitate, imaginație, memorie, spirit de observație, limbaj
bogat), calități moral-afective (sinceritate, dragoste pentru
profesie) și calități moral-volitive (fermitate, simțul
dreptății, răbdare, perseverență, stăpânirea de sine, curaj,
voință). Aceste calități de voință și trăsături morale se
dezvoltă în activitatea desfășurată zi de zi în sala de grupă
și în afara ei.
Dacă se ține seama de calitățile pe care le-am enumerat mai sus
se va observa, în timp, dezvoltarea capacităților psihice ale
copiilor: inteligența, memoria, imaginația, dar și formarea de
trăsături morale, favorizând astfel dezvoltarea personalității
acestora.

BIBLIOGRAFIE:
Munteanu, Camelia, Munteanu, Eusebiu Neculai, Ghid pentru
învățământul preșcolar: o abordare din perspectiva noului
curriculum, Editura Polirom, Iași, 2009.
Robu, Maria, Empatia în educație: necesități pedagogice moderne,
Editura Didactica Publishing House, București, 2008.

Învăţământ primar

Părinții - modele pentru copii

Aurelia-Cornelia Boian
Scoala Gimnaziala Vad, Cluj, Vad

Orice sistem de educaţie, oricât ar fi de perfect, rămâne
neputicios dacă se loveşte de opoziţie sau indiferenţă din
partea părinţilor.

PĂRINŢII – MODELE PENTRU COPII

Prof. înv. primar Boian Aurelia Cornelia
Şcoala Gimnazială Vad, jud. Cluj

Copilul învaţă după cum trăieşte.

Având funcţii cultural-formative, axiologice, economice şi de
integrare socială, educaţia poate fi considerată o problemă de

meditaţie atât pentru filosofi, cât şi pentru oamenii de stat,
pentru istorici, ca şi pentru economişti. Ea reprezintă un câmp
de acţiune şi o decizie socială şi politică, de investiţie
tehnologică şi de inovaţie ştiinţifică.
Educaţia se dezvoltă numai într-un mediu social favorizant.
Indivizii învaţă nu numai să se comporte corect în cadrul
societăţii, ci şi să ia parte la mişcările care au loc în
cadrul ei. Educaţia înalţă pe om, face legătura cu mediul
înconjurător, cu viaţa etică. Într-o societate, indivizii
învaţă să se comporte la fel, să dorească aceleaşi lucruri,
să gândească în aceeaşi direcţie, să cunoască scopurile
finale. Mediul social este cel care „educă” familia şi
şcoala.
Prin faptul că familia constituie mediul bioereditar,
psihic, moral, social şi cultural în care copilul vine pe lume şi
primeşte orientările de început ale formării personalităţii
sale, ea constituie un factor educativ cu rol covârşitor, de care
şcoala trebuie să ţină în permanenţă seamă. Educarea
copiilor este o plăcere, dar, de cele mai multe ori, este o
activitate dificilă. Părinţii trebuie să ştie că sunt în mod
necesar parteneri în programul educativ din şcoală.
Că familia este prima ,,şcoală” a viitorului
cetăţean, este un adevăr indubitabil, dar nu se poate lua în
considerare ideea că, odată ce copilul păşeşte pragul şcolii,
influenţa familiei scade sau ar deveni un adjuvant de ordin cu
totul secundar. O relaţie majoră între şcoală şi familie are
în vedere cunoaşterea stării de sănătate a copilului şi
procesul de învăţare, echilibrul dintre efort şi jocul de
divertisment, cauzele medicale care duc la dificultăţi şcolare,
cauzele rămânerii în urmă şi influenţa lor asupra încrederii

copilului în învăţătură.
Familia răspunde de trebuinţele elementare ale copilului
şi de protecţia acestuia, exercitând o influenţă atât de
adâncă, încât urmele ei ramân, uneori, întipărite pentru
toată viaţa în profilul moral–spiritual al acestuia. Familia
ocupă un loc aparte in sistemul institutional al educaţiei.
Acţiunea ei pe întreaga perioadă a dezvoltării include şi toate
laturile formării personalităţii. Ea reprezintă unul din mediile
de socializare şi educare din cele mai complete datorită
posibilităţilor ce le are de a-l introduce pe copil în cele mai
variabile situaţii şi de a acţiona asupra lui prin cele mai
complexe şi fireşti mijloace.
Familia oferă copilului primele informaţii despre lumea ce-l
încojoară, primele norme şi reguli de conduită, dar si climatul
socioafectiv necesar trebuinţelor şi dorinţelor sale. „ Pecetea
pe care părinţii o lasă asupra structurii şi profilului
spiritual – moral al personalităţii propriilor copii se menţine
toata viaţa” (M. Golu). Influenţele educative pe care familia
le exercită asupra copiilor se pot manifesta fie direct – prin
acţiuni mai mult sau mai puţin dirijate, fie indirect – prin
modele de conduită oferite de către membrii familiei, precum şi
prin climatul psihosocial existent în familie. Modelele de
conduită oferite de părinţi – pe care copiii le preiau prin
imitaţie şi învăţare – precum şi climatul socioafectiv în
care se exercită influenţele educaţionale („cei şapte ani de
acasă”) constituie primul model social cu o influenţă
hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei lor
despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare în raport
cu diferite norme şi valori sociale. Este recunoscut faptul că
strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult

sau mai puţin conştientizate, determină în mare măsură
dezvoltarea personalităţii, precum si rezultatele şcolare ale
copiilor, comportamentul lor sociomoral.
Ei, copiii, care răsar asemenea florilor, cresc ocrotiţi
de dragoste părintească, se înalţă vegheaţi de căldura
familiei unde învaţă primele taine ale lumii înconjurătoare.
Află ce este bine şi rău, cum să se poarte frumos. Apoi, în
primul colectiv-grădiniţa, cunosc regulile jocului cu alţii,
bucuria victoriei sau tristeţea fără început şi fără
sfârşit – copilăria. Părinţii şi educatorii contribuie la
ridicarea nivelului instructiv-educativ al elevului integrat în
colectiv. Reuşita acestei acţiuni presupune însă o cunoaştere
specială a fiecărui copil. El trebuie urmărit permanent şi
profund, sub toate aspectele personalităţii lui.
Factorul decisiv în succesul şcolar îl reprezintă raportarea
corectă a realităţii în existenţa activităţii comune
familie–şcoală. Sunt necesare sisteme complexe de dezvoltare a
responsabilităţilor individuale şi colective, în concordanţă
deplină cu preocupările, interesele, deprinderile si aptitudinile
fiecărui copil. O serie de sarcini educaţionale sunt preluate în
mod special de şcoală dar familia ramâne implicată chiar şi în
realizarea acestora rămânându-i în acelaşi timp şi multe
altele în care rolul principal îl are în continuare. Fără
participarea părinţilor, efortul educativ organizat prin
instituţiile şcolare poate fi frânt, deviat sau deformat. Aşa
cum arată şi H. H. Stern „orice sistem de educaţie, oricât ar
fi de perfect, rămâne neputicios dacă se loveşte de opoziţie
sau indiferenţă din partea părinţilor”.
Familia trebuie să aibă suficientă căldură şi răbdare pentru
copii, să asigure un echilibru între timpul acordat învăţării,

muncilor gospodăreşti, jocului, odihnei, lecturii. Să nu uităm
că ei, copiii trebuie să se joace, dar noi, părinţii trebuie să
ştim cât timp acordăm jocului, cu cine, unde şi cum se
joacă.Ştiut fiind faptul că atunci când pomul se înalţă, se
înalţă şi mlădiţele de pe el, majoritatea părinţilor
răspund cu interes chemării şcolii din dragostea sinceră pentru
copil, din respect pentru dascăl şi din încrederea pe care el,
învăţătorul trebuie s-o câştige şi s-o păstreze, din
înţelegerea necesităţii acordării sprijinului lor procesului
formativ al celor mici..
,,Meseria” de părinte este, în acelaşi timp, cea mai dificilă
şi cea mai uşoară meserie din lume. Este deosebit de greu să
rezişti tot timpul ritmului antrenant impus de copilul tău, să ai
răbdare să răspunzi adecvat la întrebări ,,puerile”, să
reuşeşti să vezi lumea prin ochii lui, dar de modul în care
părintele îşi îndeplineşte rolul, depinde viitorul copilului.

Bibliografie:
• Dumitru, I. (2001), Educaţie şi învăţare. Aspecte
psihoindividuale, psihosociale şi manageriale, Editura Eurostampa,
Timişoara;
• Mecu, C. M. (2007), Învăţare experienţială şi dezvoltare
personală, Editura Universităţii, Bucureşti;
• Nicola, Ioan (2003), Tratat de pedagogie şcolară, Editura
Aramis, Bucureşti.

Învăţământ primar

ACTIVITATEA EXTRAȘCOLARĂ- DEMERS INOVATIV ÎN ÎNVĂȚAREA ISTORIEI

Urse Aneta

Excursia și serbarea reprezintă forme auxiliare de organizare a procesului de predare- învățare a istoriei a căror eficiență depinde de planificarea lor în raport cu conținutul programei școlare și de corecta organizare a lor.

ACTIVITATEA EXTRAȘCOLARĂ- DEMERS INOVATIV ÎN ÎNVĂȚAREA
ISTORIEI

Prof. înv. primar Urse Aneta

Școala Gimnazială Chiscani, jud. Brăila

Complexitatea finalităţilor educaţionale impune
îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extrașcolare.
Activitățile extrașcolare prezintă unele particularităţi prin
care se deosebesc de activităţile din cadrul lecţiilor.
Activitatea extrașcolară este o componentă educațională
valoroasă și eficientă căreia orice învățător ar trebui
să-i acorde atenție. Disciplinele istorie și geografie oferă
șansa organizării și desfășurării unor activități
extrașcolare tematice complexe. La această vârstă, gândirea
elevului are un caracter concret, el trebuie „să vadă” pentru
a se convinge.
Din marea diversitate de formă și conținut a activităților
extracurriculare , mă voi opri la două dintre ele: excursia
tematică și serbarea școlară. Excursia și serbarea reprezintă
forme auxiliare de organizare a procesului de predare- învățare a
istoriei a căror eficiență depinde de planificarea lor în raport
cu conținutul programei școlare și de corecta organizare a lor.
Conţinutul didactic al excursiilor tematice este mult mai flexibil
şi mai variat decât al lecţiilor de istorie desfăşurate în
sala de clasă, elevii participând cu multă bucurie şi optimism
la aceste acţiuni, lărgindu-şi în acest fel orizontul de
cunoştinţe prin contactul direct cu realitatea. Prin mijloacele
atrăgătoare pe care le are la dispoziţie, excursia înviorează
activitatea şcolară, stimulează curiozitatea de a descoperi noi
fenomene, prilejuieşte trăiri adânci ale unor sentimente
patriotice. Deosebit de eficace, excursia cu caracter istoric se
poate organiza în toate localităţile ţării, pentru că nu
există pământ românesc care să nu aibă mărturii ale
trecutului dintre cele mai semnificative. Serbările școlare sunt o
adevărată provocare pentru toți învățătorii, ele consumă

timp și cer efort din partea învățătorului , dar și a
elevilor. Prin conținutul tematic al serbărilor școlare, elevii
culeg o bogăție de informații, trăiesc sincer situațiile
redate. Este un succes extraordinar, o trăire minunată, când
reuşeşte să trezească o emoţie în sufletul elevului.
Ca activități extrașcolare complementare temei
„Primul Război Mondial. Ferdinand I și Marea Unire”, aceste
activități extrașcolare solicită învățătorului în aplicarea
la maxim a bagajului metodic de care dispune. Cum altfel ar putea fi
atinsă latura afectiv-emoțională a elevului, pentru care predarea
noțiunilor de istorie la clasă ar însemna doar o înșiruire de
date și evenimente?
Am intitulat excursia tematică „Pe linia frontului”
și am realizat-o în județul Vrancea, județ atât de încărcat
de istorie. Este o binecuvântare pentru noi, brăilenii,
vecinătatea județului Vrancea! Când spui Vrancea, îți vine în
minte legenda Vrâncioaiei și a celor șapte feciori. Legenda
însoțește învățătorul și copiii când vor studia împreună
literatura, istoria, geografia…
Excursia tematică „Pe linia frontului” a avut ca
obiective:
 să identifice principalele elemente fizico-geografice ale
zonei;
 să observe principalele obiective istorice, economice,
culturale ale zonei;
 să valorifice intra şi interdiciplinar conţinutul
informaţional dobândit;
 să manifeste interes pentru cunoaşterea frumuseţilor ţării
noastre;
 să-şi reactualizeze lecturi geografice, istorice şi literare

despre elementele observate şi identificate;
 să observe și să cunoască relieful județului Brăila
comparativ cu cel al județului Vrancea;
La Mărășești, te impresionează totul, dar mai ales
„Cupola Gloriei” care pare că sfidează infinitul… îți
rămân veșnic întipărite cuvintele scrise pe frontispiciul
mausoleului„ Întru Slava Eroilor Neamului”.
La Soveja, în mausoleul unde se află cripta deschisă,
poți aprinde o lumânare pentru cei a căror odihnă este
veșnică. Înveți pe loc, fără a mai uita vreodată versurile:
„Cei ce au căzut-au pentru țară
Pe lanul câmpului bogat
Jertfind o-ntreagă primăvară,
Nu au murit, ci-au înviat!”
Nu părăsești Vrancea fără a vizita Casa Memorială „
Moș Ion Roată” de la Câmpuri și Obeliscul (Piatra de Hotar)
din Piața Unirii din Focșani. Elevii rămân cu imaginea locurilor
vizitate pentru toată viața.
Apoi, serbarea școlară legată de un eveniment cum este 1
Decembrie, Ziua Națională a României, presupune responsabilitate
și angajament. Excursia care a precedat serbarea, a trezit
sentimente care au stat la baza alcătuirii unui program cu un
adevărat conținut patriotic. Serbarea școlară „100 de ani de
la Marea Unire” a fost concepută în vederea desfășurării unor
momente de stimulare a interesului elevilor pentru cunoașterea
evenimentelor istorice, de insuflare a dragostei pentru strămoșii
noștri, pentru trecutul istoric al poporului nostru, pentru
realizările istorice și culturale, pentru limba română, pentru
păstrarea obiceiurilor și tradițiilor strămoșilor, pentru
cinstirea memoriei personalităților pe care le-a dat acest popor,

precum și pentru cinstirea marelui eveniment, conștientizarea
idealului național, punerea în evidență a tuturor evenimentelor
cu caracter istoric și nu în ultimul rând descoperirea de către
elevii mei a valorilor morale ale poporului român: dragoste de
ţară, eroism, vitejie, bunătate. Originalitatea acestei serbări
o constitue modul în care copiii au reușit să înțeleagă
importanța evenimentelor de la 1 Decembrie 1918, prin prisma
evenimentelor Primului Război Mondial.
Asemennea demersuri didactice reprezintă modalitatea prin
care istoria se învață concret și eficient; așa se explică și
importanța pe care marele istoric, Nicolae Iorga, o acordă acestei
activități: „… puneţi copiii în faţa monumentelor în care
este incorporată istoria … şi în felul acesta istoria poporului
nostru nu va mai fi o materie de învăţat pe de rost astăzi şi
de uitat mâine, ci un element de putere şi iniţiativă în
sufletul fiecăruia dintre ei”.

Învăţământ gimnazial

Comportament social

Nicolae Ponyori
Scoala Gimnaziala Nr.2 Lupeni, Hunedoara, Lupeni

În ceea ce privește comportamentul social, s-au scris sute de
pagini și este greu să stabilim exact o scară de valori după
care să facem judecăți comparative între toți autorii
menționați în prezentul articol.

Pentru o mai bună înțelegere a subiectului propus vom face mai
întâi câteva precizări necesare pentru construcția interioară
a articolului.
În primul rând alegerea temei este poate cea mai dificilă
pentru că, în ceea ce privește comportamentul social, s-au scris
sute de pagini și este greu să stabilim exact o scară de valori
după care să facem judecăți comparative între toți autorii
menționați în prezentul articol. Ne vom limită doar la o

prezentatre a principalelor lor teorii cu privire la comportamentul
social și la caracteristici.
În al doilea rând vom încerca să aplicăm aceste teorii unor
exemple practice prin care să putem analiză practic cele pe care
le afirmă autorii.
În al treilea rând treubuie spus faptul că nu putem să nu
facem unele aprecieri asupra sistemelor de abordare a acestor
autori, însă aceste aprecieri personale nu vor face decât să
observe unele aspecte pe care socilogii respectivi nu le-au tratat
în mod deosebit, sau unele lacune de care suferă textele.

Înainte de oricine Gustave Le Bon este cel care pune bazele
teoriei despre comportamentul colectiv prin apariția în 1895 a
lucrării “Psihologia multimilor”. Teoria să despre
comportamentul social se poate explică cel mai bine printr-un
enunț de tip cauzal stimul – contagiune. Pentru a înțelege mai
bine trebuie să pornim de la definiția dată de autor mulțimilor:
“Multimea este o reuniune de indivizi oarecare, indiferent de
naționalitate, profesie sau sex, indiferent de împrejurări care
îi adună impreuna” . Încă de la această definiție se poate
intui cu ușurință concepția lui Gustave Le Bon despre
comportamentul mulțimilor pentru că o astfel de reuniune cât se
poate de eterogenă nu va fi foarte greu de stăpânit și dirijat.
Într-o astfel de comunitate, spune autorul, personalitatea
conștientă dispare formându-se un “suflet colectiv” cu
prezintă trăsături distincte. În aceste condiții se poate pune
problemă caracteristicilor unei astfel de mulțime de vreme ce ea
este alcătuită din mai mulți indivizi care își pierd în mare
măsură conștiință de șine. Membrii unei astfel de comunități
se supun Legii unității mentale a mulțimilor, care spune că

toți indivizii din grup au tendința de a-și ignoră propriile
sisteme de valori și încep să se ghideze exclusiv după normele
gruplui respectiv.
O astfel de mulțime are câteva caracteristici care o definesc.
În primul rând între mebrii care o alcătuiesc are loc o
uniformizare a reacțiilor (Legea uniformizării acțiunilor).
Membrii grupului au un sentiment de siguranță în interiorul
maselor. Măsele după cum spune Gustave Le Bon sun impulsive
versatile și iritabile. Cu alte cuvinte măsele pot trece într-un
moment de la o stare, o emoție la una total opusă fără a avea
vreo explicație foarte pertinență pentru această, iar prin
faptul că sunt impulsive se poate explică și atitudinea lor
profund irascibila. De asemenea măsele sunt foarte credule
datorită faptului că anumite sentimente le pot fi foarte ușor
induse. Această caracteristică este valabilă atât în cazul
maselor mari de oameni cât și în cazul celor alcătuite dintr-un
număr mai mic de indivizi, deoarece nu este nevoie de un număr
mare de oameni într-un grup pentru că faptele reale să fie
înlocuite în conștiință grupului respectiv de halucinații,
reprezentări care să se potrivesca cu sistemul grupului.
Sentimentele mulțimilor sunt foarte simple și nu de multe ori
exagerate. Violentă unor astfel de sentimente este de cele mai
multe ori foarte mare din cauza lipsei de responsabilitate la
nivelul individual. Astfel grupul este intolerant autoritar și de
cele mai multe ori conservator în convingerile sale; autoritarismul
și intoleranță având grade diferite în funcție de rasă,
religie, sex etc. Nu în ultimul rând moralitatea mulțimilor este
în general redusă. Cu toate acestea mulțimile sunt capabile să
facă și acte de sacrificiu, mai mari decât cele pe care le-ar
putea face un individ izolat dar în general aceste acte nu sunt

rezultatul unui proces evaluativ personal, ci a impulsivității și
al sentimentului de siguranță pe care îl da grupul.
Din cele pe care le-am menționat în paragrafele anterioare
putem trage concluzia că din punctul de vedere al lui Gustave le
Bon măselele sunt o formă de organizare socială care suportă
foarte multe critici, iar pe cea mai mare și cea mai importantă
le-o aduce el însuși. În momentul în care măsele au puterea
intervine haosul din cauza dezorganizării interioare pe care ele
înșele sunt clădite.
Cu toate că nu putem critică punctul de vedere al acestui
autor putem totuși să facem câteva observații cu privire la cele
pe care le afirmă. Trebuie să spunem în primul definitita pe care
o da Gustave Le Bon mulțimilor este mult prea generală și de aici
se pot ivi multe probleme, pentru că o mulțime nu poate fi
constituită doar din indivizi care se aseama în principal prin
scopul comun pe care îl au și diferă din punct de vedere al
convingerilor politice, sex, rasă, religie.
Putem oferi un exemplu în sprijinul afirmației că definiția lui
Le Bon este incompletă. Să luăm drept caz de lucru o mișcarea
ecologista de luptă împotrivă poluării cu deșeuri radioactive
rezultate din procesele de fusiune nucleară ce au loc la centrală
nucleară de la Cernavodă. Membrii acestei organizații deși
diferiți au un scop comun: militeza pentru închiderea centralei
nucleare pentru că ea poluează mediul. Există însă un grup de
câțiva indivizi care deși sunt membrii activi în aceasa
organizație ei au un scop ascuns și anume să închidă centrală
nu pentru că poluează ci pentru că exploatarea minieră din
localitatea X de unde se extrage uraniul îi amenință că s-a
găsit un nou zăcământ pe pășunile care le aparțin, motiv
pentru care ei vor fi deposedați. Ei vor să închidă centrală

nucleară penru că astfel nu vor mai fi desproprietăriți și nu
din considerente ecologice. În concluzie criteriul scopului comun
este incomplet în definiția data pentu că int-o masă de oameni
unii pot avea scopuri diferite însă cel mai important toți au
motivații diferite.
De asemenea, este discutabil punctul de vedere al autorului
conform căruia un lider carismatic poate determină măsele să
acționeze hipnotic, ignorându-și astfel propriile convingeri.
Este adevărat că din varii motive într-o masă de oameni fiecare
individ se comportă diferit decât ar face-o în mod izolat, dar
ese greu de crezut că un om poate fi manipulat fără că el să
mai fie răspunzător de acțiunile sale. Acțiunile fiecăruia
dintre oameni poartă în permanență amprenta individualității
și a propriului sistem de reprezentare, a convingerilor și a
credințelor personale.
În conformitate cu cele descrise anterior, urmărind sistemul
lui Gustave Le Bon, situația electorală din turul doi al
alegerilor prezidențiale din România ar fi trebuit să difere de
cele care au fost înregistrate oficial. În al doilea țur de
scrutin liderul carsmatic Corneliu Vadim Tudor și-a amplificat
toate trăsăturile de caracter pe care trebuie să le aibe un
conducător de mase (calitățile liderului vor fi expuse mai
târziu pe parcursul prezenței lucrări), motiv pentru care ar fi
trebuit să atragă un număr mult mai mare de elector decât cel
înregistrat la finele scrutinului. De aici putem trage următoarele
concluzii teoria despre hipnotizarea maselor este parțial
adevărată, măselelor pot fi controlate, într-adevăr, dar nu
până la nivelul de hipnoză pe care îl afirmă Le Bon.
Ca o concluzie a acestui articol trebuie să afirmăm faptul că
un comportament social ia naștere că urmare a structurii interne a

omului, a nevoii sale de a se relaționa în permanență cu
ceilalți și că, comportamentul social este o contopire a unora
dintre caracteristicile indivizilor ce alcătuiesc un grup.

Învăţământ gimnazial

Formarea competenţei de comunicare în gimnaziu

ANA HARAGA
Scoala Gimnaziala Dorobant, Iasi, Dorobant

Conceptul de competenţă este strâns legat de rezultatele
şcolare, fiind rezultatul exerciţiului de comunicare. Absenţa
acestui exerciţiu duce la incapacitatea unor vorbitori de a
organiza şi constitui un discurs.

Contribuţia orei de limba română la formarea competenţei de
comunicare în gimnaziu

Prof. Ana Haraga
Şcoala Gimnazială „Aron-Vodă”Aroneanu- Dorobanţ, jud. Iaşi

1. Cadrul teoretic al competenţei de comunicare
Ideea de competenţă de comunicare se afirmă odată cu distincţia

operată de Noam Chomsky, creatorul gramaticii generative, între
competenţă şi performanţă. După Chomsky, competenţa
lingvistică înseamnă cunoştinţele de bază ale unui
vorbitor-ascultător ideal dintr-o comunitate de limbă perfect
omogenă, care permit acestui utilizator să producă şi să
înţeleagă o infinitate de enunţuri pe baza unui corpus finit de
reguli.
Componentele competenţei de comunicare
Hymes consideră necesară delimitarea a două tipuri de
competenţe:
- Competenţa lingvistică – cunoaştere a formelor limbii care
permit producerea şi înţelegerea enunţurilor corecte din punct
de vedere gramatical;
- Competenţa de comunicare – cunoaştere ce permite unei persoane
să comunice personal şi interactiv, să producă şi să
înţeleagă enunţuri adecvate unui anume tip de comunicare;
Astfel, Hymes introduce conceptul de competenţă de comunicare, pe
care o defineşte ca o cunoaştere a regulilor pentru producerea şi
înţelegerea de sens, atât pentru funcţia referenţială, cât
şi pentru cea socială a limbii.
Conform opiniei lui C. Simard – impusă şi în politicile privind
studiul limbilor - în structura competenţei de comunicare intră
şase componente care definesc modelul curricular
a) limba privită ca problemă autonomă – componenta verbală;
b) limba şi gândirea – componenta cognitivă;
c) limba şi arta – componenta literară;
d) limba şi cunoaşterea – componenta enciclopedică;
e) limba şi doxa – componenta ideologică;
f) limba, cultura şi sentimentele – componenta socio-afectivă.
- Componenta verbală – corespunzătoare tuturor componentelor

limbii – se defineşte prin trei dimensiuni:
 O dimensiune lingvistică (cunoaşterea şi utilizarea
aspectelor de ordin fonetic, lexical, morfologic, sintactic);
 O dimensiune textuală, care constă în cunoaşterea şi
utilizarea regulilor şi procedeelor de organizare generală a unui
text – conexiunea între fraze, coerenţa, structura textuală
narativă/descriptivă/argumentativivă/explicativă etc.;
 O dimensiune discursivă (cunoaşterea şi utilizarea regulilor
care determină folosirea limbii în context – parametrii
situaţiei de comunicare, utilizarea registrelor limbii, a normelor
de interacţiune verbală etc.);
- Componenta cognitivă, care se referă la utilizarea operaţiilor
întelectuale în producerea şi comprehensiunea de text: memorarea,
compararea, diferenţierea, clasarea, inferenţa, anticiparea etc.
- Componenta enciclopedică presupune stăpânirea componentei
verbale, a aspectelor lingvistice, textuale, discursive, pentru
toate domeniile: ştiinţă, tehnică, artă etc.;
- Componenta ideologică vizează capacitatea de a opta pentru o
atitudine faţă de şi de a reacţiona la conţinutul discursului;
- Componenta literară, necesară explorării literaturii,
creativităţii verbale;
- Componenta socio-afectivă include concepţiile, valorile,
sentimentele ce influenţează comportamentul verbal;
1.1. Conceptul de competenţă şcolară
În cazul sinonimiei competenţă – capacitate, Alina Pamfil
realizează diferenţierea acestora prin raportare la context şi
resurse. Astfel, capacităţile de comunicare sunt definite ca
potenţialităţi independente de context, iar competenţa presupune
contextualizarea capacităţilor, relaţionarea între ele şi
corelarea cu alte resurse, în categoria cărora specialiştii

aşază, alături de capacităţi, cunoştinţele.
- Capacitatea, definită prin: necontextualizare; categorie
integrată în resurse.
- Competenţa, definită prin: contextualizare; categorie
supraordonată.
În acest sens, Luminiţa Iacob susţine că, depăşind capacitatea
lingvistică, limitată la cunoaşterea limbii, competenţa de
comunicare reprezintă aptitudinile, în care cunoştinţele
lingvistice şi socio-culturale sunt indispensabile, incluzând
atât stăpânirea materialului verbal, para- şi nonverbal, cât
şi stăpânirea regulilor de plasament contextual al
interacţiunii, al principiilor de politeţe şi de ritualizare
comunicaţională. Sinonimia capacităţi – cunoştinţe
procedurale se explică prin modalităţile de reprezentare a
cunoştinţelor individuale. Astfel, după o primă clasificare,
acestea pot fi: a) cunoştinţe declarative (a şti despre…); b)
cunoştinţe procedurale (a şti cum…); c) cunoştinţe
contextuale (a şti unde, când, de ce …). A doua clasificare
cuprinde seria: a) a-şti („savoir”), sinonim cu cunoştinţele
declarative; b) a-şti-să-faci (savoir-faire), sinonim cu
cunoştinţele procedurale şi cele contextuale. Seria „savoir”
şi „savoir faire” conţine categorii ce depăşesc domeniul
cognitiv:
- „savoir-être” – „a-şti-să-fii”, definit ca ansamblu
al „variabilelor interne ale individului”: atitudini, valori,
sentimente, emoţii, motivaţii, trăsături de personalitate,
stiluri de conduită;
- „savoir-devenir” – „a-şti-să-devii”, definită drept
capacitate de a te pune în proiect, de a te planifica, realiza
evalua;

2. Formarea competenţei de comunicare în gimnaziu
La intrarea în ciclul gimnazial, copilul stăpâneşte 4000 - 4500
de cuvinte; la încheierea studiilor gimnaziale, peste 9000 de
cuvinte. La această vârstă, el stăpâneşte vocabularul activ al
limbii. Folosirea acestui vocabular în comunicare depinde de foarte
mulţi factori. În ciclul gimnazial, formarea şi dezvoltarea
competenţei de comunicare se sprijină pe formarea şi dezvoltarea
a patru tipuri de deprinderi integratoare:
- înţelegerea mesajului oral;
- exprimare orală;
- înţelegerea mesajului scris;
- exprimare în scris
şi a celor patru tipuri de comportamentale aferente: auditor;
lector; locutor; scriptor.
Conform opiniei lui L. Şoitu (după J. R. Andersen), etapele
formării competenţelor sunt :
- etapa cognitivă, cunoaşterea datelor fundamentale -
conştientizarea ineditului
situaţiei, urmată de înţelegerea exigenţelor pentru
memorizarea procedurilor şi
a strategiilor;
- faza executării rapide şi a diminuării erorilor;
- definitivarea competenţelor, când activitatea devine automată
şi mai puţin
dependentă de controlul cognitiv permanent;
Pentru formarea a cunoştinţelor metalingvistice, ca o latură a
educării comunicării lingvistice, V. Goia (1995), formulează un
model, pornind de la R. M. Gagné şi H. Klausmeister. Aplicarea
modelului înseamnă parcurgerea următoarelor trepte ale
învăţării:

- faza familiarizării propriu-zise cu fenomenul grammatical –
intuirea fenomenului gramatical printr-o serie de exemple concrete,
care facilitează conturarea unor reprezentări gramaticale;
- faza analizei şi distingerii planului gramatical de cel logic –
în care se
urmăreşte, prin conversaţie euristică şi analiză, să permită
elevilor să asocieze o valoare gramaticală nu obiectului desemnat
prin cuvânt, ci cuvântului însuşi;
- faza însuşirii regulilor şi definiţiilor; comparaţia,
clasificarea, generalizarea şi
sinteza conduc la însuşirea regulilor şi definiţiilor.
- faza fixării şi operării superioare cu noţiunile de limbă
însuşite - aplicarea
cunoştinţelor prin exerciţii, compuneri realizate acasă sau în
clasă.
Modelul didactic propus de V. Goia descrie un proces de învăţare
coerent, desfăşurat inductiv, cu un parcurs în patru trepte
succesive: treapta intuitivă, cea analitică, cea sintetică şi
cea operaţională şi constituie demersul didactic predilect pentru
majoritatea lecţiilor de limbă. Prezenţa etapei operaţionale
este unul din punctele forte ale modelului. Pentru a se realiza
comunicarea, urmează să se formeze atitudinile şi
capacităţile de comunicare, priceperile şi deprinderile,
abilităţile de utilizare a arsenalului comunicativ. Competenţa
de comunicare „cumulează întregul ansamblu de abilităţi
personale: a şti, a şti să faci, a şti să fii, a şti să
devii. De aceea implică toate formele de comunicare şi de
manifestare, în general.” Cercetătorul delimitează două
categorii de competenţe:
- directe: competenţe lingvistice, discursive, situaţionale,

paralingvistice;
- indirecte: psiholingvistice, intelectuale, sociale, culturale,
informaţionale;
Competenţa de comunicare este o rezultantă a cunoştinţelor,
priceperilor, deprinderilor, aptitudinilor, a trăsăturilor
temperamentale şi de caracter cu care individul este înzestrat în
vederea îndeplinirii rolului său social. După cum subliniază L.
Şoitu, „termenul de competenţă reuneşte dimensiunile de
personalitate dobândite după un proces de formare.” Aşadar,
atitudinea, capacitatea, deprinderea, abilitatea, cunoştinţele
sunt câteva trăsături de personalitate pe cale le implică
profilul unei persoane competente în comunicare. În privinţa
deprinderilor, trebuie specificat că cele care se formează pe baza
limbii sunt deprinderi verbale; elevul poate şi singur să-şi
ridice nivelul normativ, dar să-şi ridice nivelul vorbirii poate
numai în contactul cu partenerul de comunicare. Deprinderea
verbală este caracterizată de corespondenţa lingvistică şi
verbală a exprimării, viteza realizării operaţiilor verbale,
caracterul logic, eliminarea efortului în alegerea formei verbale
şi a operaţiilor intermediare. Deprinderea verbală se dezvoltă
prin exerciţii, care trebuie să corespundă unor cerinţe:
- sarcina verbală care asigură motivarea acţiunii verbale.
- situativitatea (raportarea replicilor la circumstanţele
sistemului de
interraporturi);
- orientarea atenţiei către scopul şi conţinutul exprimării
(forma rămâne
adiacentă);
- combinarea tuturor aspectelor vorbirii (mijloc de combinare,
activitate

umană, exprimarea ca produs);
- modelarea comunicării prin fiecare element al exerciţiului;
- valoarea comunicativă a frazelor;
- valorificare judicioasă a timpului acordat realizării
exerciţiilor;
- un număr suficient de exerciţii de acelaşi tip;
- asigurarea corectitudinii acţiunilor elevilor;
- combinarea fenomenelor formate separat (integrarea funcţională);
Modalităţile interne de realizare a deprinderii sunt operaţiile,
care trebuie duse la automatism. Deprinderea implică automatismul,
dar nu se reduce la acesta, fiind mai complexă. Referindu-se la
activitatea de vorbire, unii cercetători au analizat gradul de
interdependenţă în interiorul acesteia a unei serii de
abilităţi: a) formarea deprinderii verbale; b) perfecţionarea
deprinderii verbale; c) dezvoltarea priceperii verbale. Competenţa
se dobândeşte prin asimilarea informaţiilor şi prin dezvoltarea
aptitudinilor, al căror rol se manifestă în perioada
şcolarităţii, a învăţării, numai atunci când se învaţă
în vederea îndeplinirii unei sarcini, a unei obligaţii.
Aptitudinile sunt importante în faza învăţării până când
sarcinile pot fi îndeplinite automat.

Învăţământ gimnazial

Studiu de specialitate: Tradițional și/sau modern?

Claudia Puscas
Scoala Gimnaziala Nr.1 Ticleni, Gorj, Ticleni

Marii pedagogi au evidenţiat faptul că folosindu-se metode diferite se obţin diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor, că însuşirea unor noi cunoştinţe sau comportamente se poate realiza mai uşor sau mai greu, în funcţie de metodele utilizate.

profesorului, de a căror cunoştinţe şi utilizare depinde
eficienţa muncii educative. Profesorul, cunoscând varietatea
metodelor, particularităţile elevilor cu care lucrează,
obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie să acţioneze
pentru a-şi valorifica pe deplin personalitatea, devenind el
însuşi un creator în materie de articulare a strategiilor,
metodelor şi procedeelor didactice.
Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susţinut
şi dezvoltarea unor capacităţi necesare unei activităţi de
învăţare productivă reprezintă modalitatea cea mai eficientă
de educare a elevilor în spiritul unei atitudini conştiente şi
active.
Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spune Jean
Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe
îmbinarea activităţilor de învăţare şi de munca
independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în
grup şi de munca interdependentă.
În ultima vreme, în şcoala românească s-a pornit o
”cruciadă” împotriva aşa-numitelor metode tradiţionale,
considerate ”vinovate” de toate dificultăţile prin care trec
procesul de învăţământ şi actanţii educaţiei, fie ei
profesori sau elevi. Trimis în boxa acuzării, învăţământul
românesc tradiţional este învinuit de următoarele fapte:
• Profesorii ţin prelegeri şi impun puncte de vedere;
• Învăţarea are loc predominant prin memorare şi reproducere
de cunoştinţe;
• Se urmăreşte ierarhizarea elevilor;
• Evaluarea vizează măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor (ce
ştie elevul);
• Elevii lucrează izolat şi acceptă pasiv ideile transmise.

La polul opus, didactica modernă pare a fi găsit cheia rezolvării
tuturor acestor probleme.
Termeni precum „activizare”, „centrare pe elev”,
„cooperare” par a fi dotaţi cu puteri magice, capabile să
insufle plictisitoarelor şi vetustelor lecţii tradiţionale o
înfăţişare cu totul extraordinară:
• Profesorul devine partener în învăţare;
• Învăţarea se realizează prin cooperare;
• Evaluarea pune accent pe elemente de ordin calitativ (valori,
atitudini);
• Elevii colaborează unii cu alţii.
Adevărul este că, din fericire, în practica şcolară, nici una
dintre aceste situaţii, exagerate de
altfel, nu este întâlnită. Cadrele didactice au realizat că,
astăzi, dacă doreşti cu adevărat să desfăşori un proces
instructiv-educativ modern, trebuie să răspunzi provocării de a
spori potenţialul formativ al metodelor clasice prin accentuarea
potenţialului lor euristic şi activ-participativ.
Un adevărat profesionist în predare (indiferent de disciplină) va
trebui să ştie să adapteze demersul didactic. Sunt lecţii care
în mod cert produc performanţe şcolare superioare numai cu
ajutorul metodelor moderne, dar suntşi lecţii în care prezenţa
acestora nu este obligatorie. Utilizarea metodelor moderne nu
trebuie făcută în lipsa unor combinări şi armonizări cu
metodele aşa-numite tradiţionale deoarece avantajele şi
dezavantajele lor sunt complementare.
Sunt considerate active acele metode care nu încorsetează elevul
într-o reţea de expresii fixe sau de reguli rigide, ci care
rezervă o pondere crescândă elevului înî nteracţiunea lui cu
obiectele învaţării, care determină un maximum de activism al

structurilor operaţional-mintale în raport cu sarcinile de
învăţare în care este angajat acesta.
,,Activ” este elevul care gândeşte, care depune un efort de
reflecţie personală, interioară si abstractă, care întreprinde
o acţiune mintală de căutare, de cercetare şi redescoperire a
adevărurilor, de elaborare a noilor cunoştinţe şi nu cel care se
menţine la nivelul acţiunii concret-senzoriale, intuitiviste, și
nici cel care face apel la facultatea de receptare şi de
reproducere apoi a cunoştinţelor.
Având în vedere că nici metodele clasice nu sunt lipsite de
virtuţi, pentru activizarea elevilor pot fi îmbinate în mod
armonios metodele clasice cu cele moderne. Metodele de
învăţământ sunt căile folosite de elevi şi profesori cu
scopul ca elevii să se formeze, atât prin activitatea îndrumată
de profesori, cât şi prin cea organizată independent şi
diferenţiat.

Bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele
obţinute depind de metodele utilizate. Marii pedagogi au
evidenţiat faptul că folosindu-se metode diferite se obţin
diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor, că însuşirea unor
noi cunoştinţe sau comportamente se poate realiza mai uşor sau
mai greu, în funcţie de metodele utilizate.
Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziţia
profesorului, de a căror cunoştinţe şi utilizare depinde
eficienţa muncii educative. Profesorul, cunoscând varietatea
metodelor, particularităţile elevilor cu care lucrează,
obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie să acţioneze
pentru a-şi valorifica pe deplin personalitatea, devenind el
însuşi un creator în materie de articulare a strategiilor,
metodelor şi procedeelor didactice.
Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susţinut
şi dezvoltarea unor capacităţi necesare unei activităţi de
învăţare productivă reprezintă modalitatea cea mai eficientă
de educare a elevilor în spiritul unei atitudini conştiente şi
active.
Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spune Jean
Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe
îmbinarea activităţilor de învăţare şi de munca
independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în
grup şi de munca interdependentă.
În ultima vreme, în şcoala românească s-a pornit o
”cruciadă” împotriva aşa-numitelor metode tradiţionale,
considerate ”vinovate” de toate dificultăţile prin care trec
procesul de învăţământ şi actanţii educaţiei, fie ei

profesori sau elevi. Trimis în boxa acuzării, învăţământul
românesc tradiţional este învinuit de următoarele fapte:
• Profesorii ţin prelegeri şi impun puncte de vedere;
• Învăţarea are loc predominant prin memorare şi reproducere
de cunoştinţe;
• Se urmăreşte ierarhizarea elevilor;
• Evaluarea vizează măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor (ce
ştie elevul);
• Elevii lucrează izolat şi acceptă pasiv ideile transmise.
La polul opus, didactica modernă pare a fi găsit cheia rezolvării
tuturor acestor probleme.
Termeni precum „activizare”, „centrare pe elev”,
„cooperare” par a fi dotaţi cu puteri magice, capabile să
insufle plictisitoarelor şi vetustelor lecţii tradiţionale o
înfăţişare cu totul extraordinară:
• Profesorul devine partener în învăţare;
• Învăţarea se realizează prin cooperare;
• Evaluarea pune accent pe elemente de ordin calitativ (valori,
atitudini);
• Elevii colaborează unii cu alţii.
Adevărul este că, din fericire, în practica şcolară, nici una
dintre aceste situaţii, exagerate de
altfel, nu este întâlnită. Cadrele didactice au realizat că,
astăzi, dacă doreşti cu adevărat să desfăşori un proces
instructiv-educativ modern, trebuie să răspunzi provocării de a
spori potenţialul formativ al metodelor clasice prin accentuarea
potenţialului lor euristic şi activ-participativ.
Un adevărat profesionist în predare (indiferent de disciplină) va
trebui să ştie să adapteze demersul didactic. Sunt lecţii care
în mod cert produc performanţe şcolare superioare numai cu

ajutorul metodelor moderne, dar suntşi lecţii în care prezenţa
acestora nu este obligatorie. Utilizarea metodelor moderne nu
trebuie făcută în lipsa unor combinări şi armonizări cu
metodele aşa-numite tradiţionale deoarece avantajele şi
dezavantajele lor sunt complementare.
Sunt considerate active acele metode care nu încorsetează elevul
într-o reţea de expresii fixe sau de reguli rigide, ci care
rezervă o pondere crescândă elevului înî nteracţiunea lui cu
obiectele învaţării, care determină un maximum de activism al
structurilor operaţional-mintale în raport cu sarcinile de
învăţare în care este angajat acesta.
,,Activ” este elevul care gândeşte, care depune un efort de
reflecţie personală, interioară si abstractă, care întreprinde
o acţiune mintală de căutare, de cercetare şi redescoperire a
adevărurilor, de elaborare a noilor cunoştinţe şi nu cel care se
menţine la nivelul acţiunii concret-senzoriale, intuitiviste, și
nici cel care face apel la facultatea de receptare şi de
reproducere apoi a cunoştinţelor.
Având în vedere că nici metodele clasice nu sunt lipsite de
virtuţi, pentru activizarea elevilor pot fi îmbinate în mod
armonios metodele clasice cu cele moderne. Metodele de
învăţământ sunt căile folosite de elevi şi profesori cu
scopul ca elevii să se formeze, atât prin activitatea îndrumată
de profesori, cât şi prin cea organizată independent şi
diferenţiat.

Învăţământ gimnazial

Talentații de la 78 – canal educațional

Viorica Petrescu
Scoala Gimnaziala Nr.78, Bucuresti, Bucuresti

Atunci când școala ține pasul cu noutățile societății și
pasiunile copiilor, eficiența procesului educațional crește.
Copiii devin ei înșiși creatori și promotori de educație, iar
rolul școlii devine activ și cu adevărat formativ.

Prin prezenta ar dori să vă prezint canalul de youtube al elevilor
Școlii 78 din sectorul 3 al Capitalei, numit Talentații de la 78,
pe care îl puteți accesa la adresa
https://www.youtube.com/channel/UCzMC0RPGx1seYu31c7asVuQ/videos?view_as=subscriber
Povestea începe în octombrie 2018, prin invitația din partea
unei asociații de a participa la un concurs pe tema Toleranță,
discriminare, drepturile omului. Sarcina noastră era de a realiza,
în echipă, un videoclip original, iar miza era destul de mare:

premiul I urma să primească un laptop.
În calitatea mea dublă de profesoară de educație socială, dar
și dirigintă, am adresat invitația clasei VII A, care s-a arătat
dornică și entuziastă a a participa la concurs. Au urmat
discuții cu privire la modul de realizare al videoclipului
(chestiuni tehnice, aparatură cât mai profesionistă, subiect
etc.). Copiii fiind cu mult mai bine pregătiți decât mine în
acest domeniu, la un moment dat au preluat singuri subiectul și
s-au organizat pe echipe (regie, actorie, montaj, promovare etc.).
Primul filmuleț, de 10 minute, numit Alb, negru – om a fost gata
într-o săptămână și a avut la bază o întâmplare reală care
îi marcase pe copii (doi tineri baschetbaliști americani de
culoare fuseseră înjunghiați pe o terasă dintr-un oraș de
provincie, de către un român, pe motive rasiale). Dar pentru că
între timp copiii mi-au făcut hatârul de a pune în practică și
ideea mea de interviuri de autointrospecție, a fost gata curând
și video-ul Cine sunt eu?! Unitate în diversitate sau drumul de la
Eu la Noi. Atunci când au fost vizionate filmele înainte de a fi
trimise la concurs, copiii au hotărât că nu e suficient și că,
pentru a avea șanse mai mari la premiu, ar trebui realizată și o
creație tip scurt-metraj, mult mai apreciată în mediul on-line
printre tineri. Așa că s-a trecut la punerea în scenă a filmului
Bogatul sărac. Scenariul, regia, filmarea, montajul, totul a
aparținut copiilor și s-a realizat într-o săptămână.
Atunci s-a creat și canalul de youtube, pentru a putea încărca
filmele și a le putea viziona mai ușor și eventual modifica.
Ne-am prezentat la concurs cu trei filme diferite (să aibă juriul
de unde alege) și, spre bucuria întregii școli, am câștigat
laptopul. Calculatorul a intrat astfel în posesia clasei. Copiii au
hotărât să-l folosească la ore, în special pentru prezentările

power-point de la diferite discipline.
Entuziasmul creativ nu s-a diminuat după obținerea premiului, ba
aș spune că dimpotrivă. Copiii au venit cu propunerea de a
pregăti un alt scurt metraj pentru Halloween, astfel că Dincolo de
mască a avut premiera la 31 octombrie 2018, în prezența altor
două clase din școală. A fost un mare succes, iar vestea s-a dus
rapid. De la câțiva subscriberi s-a ajuns curând la câteva sute,
iar astăzi (25 mai 2019) avem 2226.
Au fost realizate și postate în perioada noiembrie 2018 – iunie
2019 peste 60 de filme cu tematică diversă: activități
desfășurate în școală, teme pentru acasă, lucrări pentru
diferite concursuri, poezie etc. Cel mai de succes film a trecut de
200.000 de vizionări, dar, de regulă, filmele sunt vizionate de
cea mai mare parte a elevilor școlii și de părinți.
La începutul lunii iunie, pentru că s-au terminat tezele și
materia era spre sfârșite, s-a lucrat de zor la un serial despre
viața în școală, în care au fost invitați să participe ca
actori elevi de la clase diverse și chiar profesori. Scenariul
pentru șapte episoade ale primului sezon a fost scris în
colaborare de trei eleve care, cu această ocazie, au devenit
prietene. Copiii au hotărât că vor continua filmările și în
perioada vacanței, pentru ca noile episode să fie încărcate pe
canal cu o oarecare periodicitate.
În planul de viitor al copiilor se încadrează și primul film cu
subtitrare în engleză, pentru a putea fi promovat și pe site-uri
din străinătate. Drept pentru care o grupă de elevi, din proprie
inițiativă, și-a propus să intensifice eforturile de învățare
a limbii engleze prin participarea la școli de vară sau cursuri.
Privind în urmă mi se pare o experiență plină de creativitate,
atât pentru copii, cât și pentru mine însămi. Beneficii?

Multiple, neașteptate, imediate: atmosferă entuziastă în clase,
creșterea stimei de sine, relații mai strânse între copii,
creșterea sentimentului de apartenență, deschiderea spre
experiențe noi, utilizarea tehnologiei în scopuri creative și nu
pasive, amintiri frumoase, lucru în echipă, comunicare,
transmiterea de informații pe un suport interesant pentru elevi,
promovarea elevilor talentați, publicitate pentru școală,
perfecționarea abilităților tehnice etc., etc.

Învăţământ gimnazial

Condițiile desfășurării cu succes a muncii educative în familie

Liana Florentina Gintaru
Grup Scolar "Nicolae. Balcescu" Oltenita , Calarasi, Oltenita

Atitudinea corectă a părinților față de copii este o condiție
esențială pentru reușita educației în familie.

Condițiile desfășurării cu succes a muncii educative în familie

Este cunoscut faptul că numeroase familii reușesc
să facă o educație corespunzătoare copiilor, unele însă nu.
Condiția de bază care asigură familiei succesul în munca
educativă este ca aceasta să fie un mediu sănătos.
O familie unită are o influență educativă mult
mai bună decât una dezbinată. Familia în care părinții sunt
despărțiți, unde copilul este lipsit de ”atmosfera

familială” nu constituie un bun mediu educativ. Dar unitatea nu
se referă doar la componența familiei, ci și la valoarea ei
morală. Educația copilului este asigurată numai dacă parinții
trăiesc în deplină armonie, dacă în familie domnește o
atmosferă de voioșie, de bună înțelegere, de respect reciproc,
de dragoste, de încredere. În asemenea familie, îndrumările care
se dau copilului sunt unitare, hotărârile luate de unul dintre
părinți sunt aprobate și urmărite și de celălalt, aprecierile
pe care le face unul asupra purtării copilului sunt întărite și
de celălalt.
Dimpotrivă, au urmări negative asupra educației
copilului certurile între părinți cu privire la măsurile
educative, atitudinile contradictorii față de comportarea
copilului.
O altă condiție care asigură succesul educației
în familie este autoritatea părinților. Sfaturile date de către
aceștia cu autoritate sunt urmate cu încredere, fără șovăire.
Autoritatea nu se obține însă nici prin daruri sau prin
promisiuni, nici prin pedepse aspre, nici prin bunătate excesivă,
iertând orice abatere a copilului. Autoritatea se bazează pe
respectul pe care-l determină părintele prin exigența din
întreaga sa comportare față de copil.
Atitudinea corectă a parinților față de copii
este o altă condiție pentru reușita educației în familie. În
această privință nu pot fi date rețete valabile pentru orice
împrejurare. Se pot totuși stabili unele direcții de orientare a
unei atitudini corecte. Ca în multe alte cazuri, este bine să se
evite extremele : nici severitate prea mare, nici iubire excesivă,
nici dăscăleală continuă, nici prea mare independență de
timpuriu, nici rigiditate, nici intimitate. Copilul trebuie să

simtă în atitudinea părinților că aceștia îl iubesc, îl
respectă dar că nu-i vor îngădui orice comportare , orice
capriciu.
Când comportarea părinților constituie un exemplu
pozitiv pentru copii, se realizează, de asemenea, o condiție
importantă care asigură reușita educației în familie. Spiritul
de imitație este puternic la copii. În primii ani de viață, ei
imită, în primul rând, pe părinți, pentru că aceștia sunt mai
des în contact cu ei, dar și fiindcă părinții se bucură de
respect și autoritate în fața copiilor.
De aici, grija deosebită pe care trebuie s-o aibă
părinții pentru comportarea lor. Nimic nu scapă neobservat de
ochii copilului. El înregistrează ceea ce vede și caută să
imite. Părinții educă pe copii nu numai prin ceea ce le spun cu
intenția de a-i îndruma sau prin ceea ce le arată dinadins pentru
a fi efectuat și de copii. Părinții îi educă prin intreaga lor
comportare.

Învăţământ gimnazial

CINCI METODE ȘI INSTRUMENTE COMPLEMENTARE DE EVALUARE FORMATIVĂ

Doina Gheorghiță
Scoala Gimnaziala "Mihail Koiciu" Constanta, Constanta, Constanta

Articolul prezintă succint portofoliul, observarea sistematică,
evaluarea asistată de calculator , autoevaluarea și proiectul, ca
metode de evaluare formativă.

1.Portofoliul este una dintre metodele de evaluare formativă care
se bucură de aprecierea elevilor și reprezintă un instrument de
evaluare flexibil, ușor de adaptat la specificul disciplinei,
clasei și condițiilor concrete ale activității. Prin portofoliu
se stimulează creativitatea, ingeniozitatea, perseverența și
originalitatea elevului, fiind o oprtunitate de a îmbina
activitatea independentă cu cea de grup. Portofoliul se poate

elabora individual sau colectiv și oferă elevului ocazia de a se
autoevalua descoperindu-și valoarea competențelor și eventualele
lacune, erori.
Prin folosirea portofoliului ca metodă de evaluare formativă, se
intensifică motivația învățării pentru că se îmbină
învățarea cu evaluarea continuă, progresivă atât a procesului
cât și a produsului final. Evaluarea unui portofoliu se face în
funcție de o serie de criterii stabilite de comun acord de către
profesor și elevi așa cum tot de comun acord se stabilește
conținutul portofoliului precum și perioada de realizare având un
termen limită.
2.Observarea sistematică a elevului este o metodă complexă care
presupune utilizarea fișelor de evaluare, scărilor de clasificare
și a listelor de control/verificare ca instrumente de evaluare.
O fișă de evaluare ar putea conține date generale despre elev,
particularități ale proceselor intelectuale (gândire, limbaj,
imaginație, memorie, atenție, spirit de observație etc),
aptitudini și interese, temperament, evoluția aptitudinilor,
atitudinilor, intereselor și nivelului de integrare. Unii
specialiști sugerează ca această fișă să fie elaborată numai
în cazul elevilor cu probleme care au nevoie de sprijin și
îndrumare.
Scara de clasificare indică profesorului frecvența cu care apare
un anumit comportament. Această scară poate fi numerică, grafică
sau descriptivă.
Lista de verificare indică profesorului faptul că un anumit
comportament este prezent sau absent.
Pentru ca rezultatele să fie relevante se completează cel puțin
două din aceste instrumente de evaluare, cu mențiunea că se
folosesc numai pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.

(C.Cucoș,2008, 154-156)
3. Evaluarea asistată de calculator este o parte componentă a
instruirii asistate de calculator IAC. Aceste metode se referă la
folosirea tehnologiilor informatice și de comunicații, precum și
a mediilor pentru distribuirea materialelor didactice și pentru
îmbunătățirea proceselor de predare, învățare, asimilare a
cunoștințelor sau deprinderilor și de evaluare.(A.Adăscăliței,
13).
IAC și e-learning includ cercetări asupra utilizării
internetului, a bibliotecilor electronice și a bazelor de date
online, materiale pentru învățare interactivă (uneori
multimedia), inclusiv simulări, activități didactice de grup
(conferințe elctronice, chat în timp real sau discuții prin
poșta electronică, lecții sau discuții realizate folosind
conferința video, administrarea online a diferitelor teste.
În ceea ce privește evaluarea formativă, aceasta își găsește
materializarea în teste concepute cu ajutorul mijloacelor
informatice sau în proiecte realizate cu anumite aplicații cum ar
fi cele de realizare a hărților conceptuale, wordlle, storybird
etc.
4. Autoevaluarea este o metodă de evaluare cu mare potențial
formativ care permite aprecierea propriilor performanțe în raport
cu obiectivele operaționale, facilitându-i elevului o mai bună
înțelegere a modului în care efortul său de rezolvare a sarcinii
este valorificat. Autoevaluarea se face în baza unor grile de
evaluare prin intermediul cărora elevii pot determina eficiența
activităților realizate. Autoevaluarea poate lua diferite forme
începând cu autocorectarea/corectarea reciprocă, continuând cu
autonotarea controlată și terminând cu notarea reciprocă.
5. Proiectul reprezintă o metodă de evaluare amplă care începe

în clasă, prin definirea și înțelegerea sarcinii de lucru, se
continuă acasă pe parcursul unei perioade date, timp în care
elevul are permanent consultări cu profesorul, și se încheie tot
în clasă, prin prezentarea în fața colegilor a unui raport
asupra rezultatelor obținute și a produsului realizat .(dacă este
cazul). Proiectul se poate realiza individual sau colectiv și
presupune parcurgerea anumitor etape:
• Identificarea unei probleme/teme/subiect
• Culegerea, organizarea, prelucrarea și evaluarea informațiilor
legate de problema aleasă
• Elaborarea unui set de soluții posibile ale problemei
• Evaluarea soluțiilor și deciderea asupra celei mai bune
variante
Strategia de evaluare a proiectului este de tip holistic, iar
criteriile de evaluare pot fi negociate cu elevii.
BIBLIOGRAFIE
1.Adăscăliței, Adrian-Instruirea asistată de calculator, Iași,
Editura Polirom, 2007
2.Cerghit, Ioan- Sisteme de instruire alternative și complementare,
structuri, stiluri și strategii, Iași, editura Polirom, 2008
3.Crețu, Carmen- Psihopedagogia succesului, Iași, Editura Polirom,
1997
4.Cucoș, Constantin- Pedagogie, Iași, Editura Polirom, 2002

Învăţământ gimnazial

Realizarea monografiei unei localitati

Minodora Dramba
Scoala Gimnaziala Nr.1 Orbeni, Bacau, Orbeni

Obiceiurile tradiţionale: şezătorile, obiceiurile de
iarnă, colindele, peţitul, logodna, nunta, alături de obiceiuri
de naştere, botez, înmormântare pastreaza vie amintirea
stramosilor unei asezari.

Realizarea monografiei
unei localitati

prof. Dramba Nicuta-Minodora

Scoala Gimnaziala nr. 1 Orbeni

Tot mai mulți pasionați de istoria locală, dar și
tineri absolvenți de facultate de profil, dar și profesori ce
doresc să obțină gradul didactic I, aleg ca temă științifică
și de cercetare realizarea unei monografii a satului, comunei,
orașului în care s-au născut sau în care locuiesc.
Redactarea unei monografii despre localitatea natală sau
de domiciliu reprezintă un fapt important pentru viaţa unei
comunităţi, dar şi pentru istotia naţională. Istoricul,
cercetătorul, studentul, profesorul trebuie să analizeze izvoare
istorice nescrise, dar şi cărţi, studii şi articole, reviste,
să se aplece asupra mărturiilor orale referitoare care pot oferi
informaţii cu privire la obiceiurile şi tradiţiile populare din
localitatea respectivă, care s-au păstrat.
Planul unei monografii despre un oraş sau o aşezare
poate îmbrăca următoarea formă:
Introducere. Autorul prezintă obiectivele lucrării,
dar şi perioada de timp asupra căreia se realizeză monografia.
Capitolul I. Cadrul natural conţine informaţii
privitoare la mediul natural: aşezare, relieful, reţeaua
hidrografică, toponimele, clima, flora, fauna.
Capitolul II. Apariţia şi dezvoltarea aşezării de
la întemeiere şi până în prezent.
Capitolul III. Aspecte economice – care se axează
asupra ocupaţiilor localnicilor.
Capitolul IV. Evoluţia populaţiei cuprinde date cu
privire la structura şi evoluţia populaţiei din aşezare,
numărul de locuinţe, recensământul, fie sub forma unor liste,
fie sub forma unor grafice şi tabele.
Capitolul V. Instituţiile din localitate: primăria,
şcoala şi biserica.

Capitolul VI. Obiceiuri şi tradiţii locale.
Capitolul VII. Personalităţi locale. În acest
capitol se vor nota persoanele importante din localitateaîn
funcţie de domeniile în care s-au făcut cunoscuţi: cultural,
ştiinţific, politic, economic, social, religios.
În încheiere se vor prezenta cele mai importante
concluzii din monografia respectivă.
Lucrarea va conţine anexe: documente, imagini ale
locuitorilor în costume naţionale, imagini care să ilustreze
tradiţii şi obiceiuri locale, descântece, poezii, balade. La
final se va consemna bibliografia folosită.
Se pot accepta şi alte structuri pentru monografii, care
pot urmări următoarele aspecte:
1. Așezarea geografică și cadrul natural
2. Originea și întemeierea așezării
3. Evoluția așezării și a comunității
4. Demografia localității
5. Proprietatea
6. Structurile sociale
7. Biserica și școala
8. Instituții administrative din localitate
9. Personalități din lumea satului/orașului
10. Tradiții, obiceiuri, datini
11. Perspective de dezvoltare - turismul.
Datoria cercetătorului este de a studia și analiza în
detaliu informațiile scrise regăsite la Arhivele
Județului/Arhivele statului, de a interpreta informațiile din
albumele de familie sau cele găsite la Muzeul satului sau istoria
locală a așezării, transmisă prin viu grai de-a lungul mai
multor generații.

Realizarea unei monografii se poate face ţinând cont de
cele două modele propuse, ceea ce este important este faptul că
istoria şi tradiţiile unei comunităţi sunt cele care păstrează
vie imaginea românului de odinioară, care locuieşte alături de
natură, transmitând cunoştinţele, obiceiurile moştenitorilor.

Învăţământ gimnazial

Direcții de modernizare a metodologiei didactice

Claudia Puscas
Scoala Gimnaziala Nr.1 Ticleni, Gorj, Ticleni

Perfecţionarea metodologiei didactice trebuie să fie realizată, mai ales, respectându-se principiile didactice. Individualizarea şi diferenţierea, activizarea şi participarea/implicarea conştientă în învăţare sunt criterii care nu pot fi eludate.

Pedagogii au fost preocupaţi permanent de perfecţionarea
metodologiei didactice, din raţiuni dictate în primul rând de
evoluţia societăţii. Termenul „perfecţionare“ desemnează
mai multe aspecte: reconsiderarea metodelor tradiţionale şi
adaptarea lor în raport cu atributele specificităţii populaţiei
şcolarizate, preluarea unor metode din alte domenii şi adaptarea
lor la specificul educaţionalului, conceperea unor metode noi de

instruire-educare. Evident că acest efort este – cel puţin
practic – eficient doar din perspectiva abordărilor sistemice a
elementelor procesului instructiv-educativ.
Perfecţionarea metodologiei didactice trebuie să fie
realizată, mai ales, respectându-se principiile didactice.
Individualizarea şi diferenţierea, activizarea şi
participarea/implicarea conştientă în învăţare (care trebuie
să devină autoînvăţare) sunt criterii care nu pot fi eludate.
Activizarea, spre exemplu, este o tendinţă dominantă în
procesul de perfecţionare metodologică, ea reprezintă „o suită
de acţiuni de instruire/autoinstruire, de dezvoltare şi modelare a
personalităţii lor (celor care învaţă – n.n.) prin stimularea
şi dirijarea metodică a activităţii pe care o desfăşoară“
(M. Ionescu, V. Chiş) . Aceste acţiuni vizează:
• stimularea şi cultivarea interesului pentru cunoaştere;
• valorificarea inteligenţei celor care învaţă (şi a
celorlalte funcţii psihice implicate în învăţare), prin efort
propriu;
• formarea şi exersarea capacităţilor de însuşire a
cunoştinţelor;
• formarea şi exersarea abilităţilor de orientare autonomă în
probleme practice;
• cultivarea spiritului investigativ;
Activizarea eficientă presupune:
• pregătire psihologică (specifică) pentru învăţare,
• controlul şi prevenirea surselor de distorsiune a comunicării
didactice activizatoare,
• organizare şi desfăşurare raţională (pe principii
psihopedagogice) a învăţării.
Eforturile cercetătorilor şi ale practicienilor au urmărit

perfecţionarea strategiilor de
predare-învăţare, valorificând achiziţii ale cercetării
psihopedagogice, dar şi din alte domenii de cunoaştere.
Finalitatea acestor preocupări are în vedere realizarea unei
activităţi de instruire şi învăţare eficiente. O direcţie de
acţiune în acest sens o constituie reevaluarea metodelor
„tradiţionale”, criticate mai ales pentru caracterul pasiv al
elevilor în procesul de predare-învăţare. Avem în vedere în
primul rând metodele de tip expozitiv. Iată câteva procedee prin
care se poate încerca modernizarea expunerii: folosirea procedeului
genetic, a explicaţiei, ancorarea în realitatea timpului,
sprijinirea pe cercetările personale ale cadrului didactic,
anunţarea prealabilă a planului şi a obiectivelor urmărite,
problematizarea, folosirea unor elemente ale artei dramatice,
întrebări retorice, luări de poziţie, realizarea unor sondaje de
opinie, formularea unor judecăţi de valoare, ilustrarea cu
ajutorul mijloacelor de învăţământ, folosirea foliilor în
prezentare, prezentare cu ajutorul calculatorului, expunerea cu
oponent, expunerea-dezbatere etc.
De asemenea, în modernizarea conversaţiei avem în vedere
folosirea unor întrebări variate (convergente, divergente, de
evaluare, problemă, retorice etc.), valorificarea experienţei
personale a elevilor, folosirea permanentă a modalităţilor de
feed-back, utilizarea convorbirii inverse (când elevii pun
întrebări), întrebări şi răspunsuri date de grupe de elevi
etc.
În ceea ce privește folosirea strategiilor de tip
activ-participativ, acestea nu trebuie rupte de cele tradiţionale,
ele marchează un nivel superior în spirala modernizării
strategiilor didactice. Prin metode activ-participative înţelegem

toate situaţiile şi nu numai metodele active propriu-zise
în care elevii sunt puşi şi care-i scot pe elevi din ipostaza de
obiect al formării şi-i transformă în subiecţi activi,
coparticipanţi la propria lor formare. A activiza înseamnă, deci,
a mobiliza/angaja intens toate forţele psihice de cunoaştere ale
elevului, pentru a obţine în procesul didactic performanţe
maxime, însoţite constant de efecte instructiv-educative, optimale
în toate componentele personalităţii.
Puşi în situaţii variate de instruire, profesorii, împreună
cu elevii trebuie să folosească acele strategii didactice de tip
activ-participativ, având în vedere şi valenţele
formativ-educative ale acestor metode, procedee, mijloace de
învăţământ, moduri de organizare a învăţării. Efectele în
plan formativ-educativ se referă la implicaţiile lor asupra
dezvoltării structurilor intelectuale ale copilului. Sunt
încercări în psihopedagogia contemporană de constituire a unei
adevărate didactici a intelectului, care să valorifice
potenţialul intelectual al individului. Omul nu este numai
intelect, el are în substanţa sa originară şi capacitatea de a
vibra în faţa lumii (prin intermediul valorilor morale, estetice,
religioase, profesionale, al „noilor educaţii”). Acestor
domenii trebuie să le acordăm atenţia cuvenită deoarece aici ne
confruntăm cu cele mai mari probleme, care vor avea consecinţe
negative asupra proiectării viitorului.
Folosirea unor strategii de tip euristic, similare cercetării
ştiinţifice a dat rezultate bune în planul însuşirii temeinice
a cunoştinţelor, al formării priceperilor, deprinderilor etc.
Puşi în ipostaza unor mici cercetători, elevilor le face plăcere
să redescopere adevăruri ale ştiinţei.
Concluzionând, putem desprinde următoarele direcții de

modernizare a metodologiei didactice:
• restructurarea metodelor tradiționale în scopul transformării
lor în strategii eficiente de activizare și mobilizare a elevilor;
• asigurarea unui caracter dinamic și deschis metodologiei
didactice prin accentuarea noilor teorii de psihologie și pedagogie
în care elevul este subiect activ al cunoașterii , profund
implicat în propria sa formare;
• diversificarea metodologiei didactice, impusă de necesitatea
punerii de acord a diferitelor teorii ale învățării cu
posibilitățile reale ale elevilor;
• optimizarea relației metode – mijloace de învățământ ;
• amplificarea caracterului formativ al metodelor de predare –
învățare.

Învăţământ liceal

Parteneriatul şcoală – agent economic în asigurarea calităţii educaţiei

Amalia Luciana Stafie
Colegiul "Vasile Lovinescu" Falticeni, Suceava, Falticeni

Parteneriatul colegiu-agent economic are rolul de a crea o
pregătire profesională a tuturor elevilor la nivelul cerințelor
europene privind piața muncii

Şcoala ca şi organizaţie, pentru a-şi atinge obiectivele, are
nevoie de un sistem managerial adecvat definit prin funcţii
specifice: proiectare, decizie, organizare, coordonare, evaluare
etc.
Managementul şcolii trebuie să asigure funcţionarea şi
dezvoltarea şcolii ca sistem deschis, aflat în relaţie
permanentă cu mediul său exterior, cu comunitatea în care
funcţionează şi nu numai. Pentru a-şi realiza obiectivele

propuse şcoala este nevoită să atragă, aloce, folosească o
gamă diversă de resurse: materiale, financiare, umane,
informaţionale şi de timp.
Partenerii reali ai şcolii, din comunitate, sunt: familia,
instituţiile autorităţilor locale, instituţii de cultură,
poliţia, unităţile sanitare, biserica, ONG-uri, etc.
În ce priveşte parteneriatul şcoală – agenţi economici acesta
are efecte pe termen lung, în funcţie de forma pe care o îmbracă
astfel: o mai bună corelaţie dintre oferta şi cererea pe piaţa
muncii (corelarea reţelei şcolare: structurată pe filiere,
profiluri, specializări şi calificări profesionale în funcţie
de nevoile educaţionale locale şi naţionale), integrarea socială
prin diferenţiere a absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi
opţiuni, transmiterea unor valori precum responsabilitatea,
respectul pentru muncă şi valorile produse de către aceasta.
Parteneriatul colegiu-agent economic are rolul de a crea o
pregătire profesională a tuturor elevilor la nivelul cerințelor
europene privind piața muncii. În învățământul profesional
și tehnic modern se acordă o atenție deosebită dezvoltării
elevului. Acesta din urmă va avea parte de o dezvoltare a
deprinderilor practice,a competențelor asociate activităților și
a operațiilor tehnice specifice desfășurate în condiții de
muncă la operatorii economici.
Procesul educațional implică instruirea practică a elevilor
deoarece teoria studiată trebuie aplicată,iar practica are drept
scop pregătirea elevilor pentru lumea de mâine, o lume nu tocmai
ușoară. Ordinul nr 3539/14.03.2012 reglementează cadrul juridic
al practicii elevilor privind aprobarea contractului de pregătire
practică a celor de la liceele tehnologice.
Tutorii de practică ilustrează activități practice ce au rolul

de a favoriza trecerea elevilor de la colegiu la viața
profesională activă într-un mod cât mai ușor.
Unitatea de învățământ are rolul de a-i forma pe elevii săi
pentru un loc de muncă cât mai bun. De aceea elevul va ști ce are
de făcut doar după ce a trecut prin procesul de ,,învățare pe
baza experienței de muncă” în unitatea economică.
Părțile din cadrul parteneriatelor educaționale sunt: elevul,
colegiul și agentul economic. De menționat este că fiecare dintre
cele trei părți are o serie de avantaje care nu sunt puține la
număr.
Iată câteva dintre ele:
Avantajele elevului:
- de a avea un loc de muncă după finalizarea examenului de
certificare a calificării profesionale;
- de a cunoaște oameni noi,locuri noi;
- de a avea posibilitatea să lucreze pe durata vacanțelor
intersemestriale/vacanței de vară;
- de a dobândi cunoștințe de cultură generală;
- de a dobândi cunoștințe practice necesare practicării
meseriei;
- de a ,,fura” meseria-cum spune românul;
- de a dobândi o experiență practică bogată etc.
Avantajele colegiului:
- promovarea imaginii unității în comunitatea locală și în
mediul oamenilor întreprinzători;
- asigurarea unor locuri de instruire practică a elevilor din
unitate;
- adaptarea ofertei educaționale la cererea de pe piața muncii;
- perfecționarea profesorilor în concordanță cu tipurile de
instrumente de ultimă generație utilizate de agenții economici

etc.
Avantajele agentului economic:
- posibilitatea de a alege elevi practicanți pentru a lucra în
viitor la unitatea economică;
- cunoașterea elevilor și implicarea lor în activități ce pot
aduce profit unității;
Avantaje colegiu/ agent economic:
- posibilitatea ca o parte din reperele componente ale unor produse
complexe să fie executate în
atelierele școlii sau firmele de exercițiu, agentul economic ar
efectua cheltuieli mai mici, iar școlile venituri extrabugetare
etc.
La fiecare început de an școlar profesorii de specialitate
încheie contracte de colaborare cu agenții economici din
localitate deoarece cunoașterea agenților economici parteneri
permit unității de învățământ proiectarea unui plan de
școlarizare echilibrat în concordanță cu solicitările de pe
piața muncii,creșterea șanselor de integrare în muncă a
absolvenților învățământului tehnic de nivel mediu: școala
profesională,liceu tehnologic,pentru desfășurarea instruirii
practice la acești agenți economici în concordanță cu
cerințele programei școlare.
În fiecare an școlar Colegiul ,,Vasile Lovinescu” din
localitatea Fălticeni, județul Suceava încheie convenții cadru,
pentru instruirea practică a elevilor, cu agenți economici locali
conform calificărilor profesionale.
Colegiul ,,Vasile Lovinescu” din localitatea Fălticeni
stabilește și dezvoltă o serie de :
- Parteneriate cu administrația publică locală care se
concretizează într-o serie de acțiuni ce au ca obiect educarea

și formarea tinerilor;
- Parteneriate cu agenții economici din zonă în vederea
efectuării instruirii practice în domeniile :economic,
administrativ, hotelărie;
- Parteneriate cu AJOFM Suceava, ISJ, CCD în vederea consilierii
pentru orientarea profesională;
- Parteneriate sau colaborări cu alte unități de învățământ
de același nivel din țară și străinătate;
- Programe și proiecte naționale și internaționale;
- Proiect de mobilitate europeană

Vom porni de la proverbul ,,MESERIA E BRĂȚARĂ DE AUR! „ și
astfel vom identifica obiectivele specifice ale parteneriatului
colegiu-agenți economici.
- analiza meseriilor noi din domenii cerute pe piața muncii;
- lărgirea orizontului de cunoaștere a profesiilor actuale și de
perspectivă ;
- înțelegerea semnificației sociale a profesiilor;
- formarea și dezvoltarea spiritului științific la elevi în
contexte interdisciplinare;
- formarea și dezvoltarea la elevi a spiritului critic și
rezolvarea de probleme;
- valorificarea potențialului creator al cadrelor didactice în
domeniul cercetării pedagogice;
- armonizarea tehnologiei cu mediul etc.
Societatea școlară modernă are nevoie de parteneriate
profesionale deoarece educația de calitate presupune
îmbunătățirea continuă a performanțelor și adaptarea
strategiilor la nevoile societății. Cea mai eficientă soluție ar
fi găsirea de alternative educative pentru a se acoperi întreaga

problematică a învățământului de azi.

Interes general

ABORDAREA REZOLVĂRII PROBLEMELOR DE MATEMATICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

Ioana Otesanu
Scoala Gimnaziala Nr.13 Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

Matematica îşi dovedeşte importanţa deosebită participând cu mijloace proprii la dezvoltarea personalităţii nu numai sub aspect intelectual ci şi sub aspect estetic şi moral.

ABORDAREA REZOLVĂRII PROBLEMELOR DE MATEMATICĂ ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

PROF.ÎNV.PREŞC.OTEŞANU IOANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ
NR.13 /GRĂDINIŢA CU P.P.NR.14

În societatea contemporană, dezvoltarea rapidă a tuturor

domeniilor în care ştiinţa a devenit forţa de producţie, se
poate susţine că nu se mai poate trăi fără matematică.
Necesitatea culturii matematice a devenit acută pentru
orice om, ea fiind o parte integrantă din cultura generală,
ocupând în cadrul acesteia un rol important.
Gândirea matematică, gândire modelatoare, se extinde
tot mai mult devenind gândire caracteristică a omului în general.
Astăzi matematica se aplică în domenii foarte variate,
nu numai în tehnică sau în fizică unde a fost şi este un
instrument esenţial ci şi în tehnologie, chimie şi în ultimul
timp, tot mai mult, în ştiinţele sociale.
Învăţământul matematic s-a dezvoltat în pas cu
cerinţele vremii şi cu nivelul pe care l-a atins ştiinţa
matematică. În „ Cronica anului 2000”, profesorul M. Maliţa,
numind matematica – a doua limbă modernă, subliniază că
aceasta apare „ca un tezaur de noutăţi, procedee logice şi
investigaţie de uz general”.
Un învăţământ matematic bine conceput oferă atât o
cunoaştere activă a noţiunilor de bază ale matematicii necesare
dezvoltării altor concepte matematice, cât şi practica aplicării
ei în activitatea ulterioară în şcoală dar şi în viaţa
cotidiană.
Matematica îşi dovedeşte importanţa deosebită
participând cu mijloace proprii la dezvoltarea personalităţii nu
numai sub aspect intelectual ci şi sub aspect estetic şi moral. Ea
se impune ca o ştiinţă generală a noţiunilor de ordine şi
structură, de stăpânire a mulţimilor complexe. Este ştiinţa
conceptelor cele mai abstracte, de o maximă generalitate. Astăzi
se afirmă, cu tot mai multă convingere, că fundamentul culturii
moderne, îl constituie matematica: indiferent de domeniul în care

activează, omul trebuie să dispună de o bună pregătire
matematică pentru a putea soluţiona multiplele şi variatele
probleme ale vieţii.
Din punct de vedere al dezvoltării intelectuale,
învăţarea matematicii exersează judecata, îl ajută pe copil
să distingă adevărul ştiinţific de neadevăr, să-l
demonstreze; antrenează organizarea logică a gândirii, ordonarea
ideilor, recunoaşterea ipotezelor şi consecinţelor. Îl învaţă
pe copil să distingă diversele aspecte ale unei situaţii, să
degajeze esenţialul de neesenţial, formează capacităţile
atenţiei, antrenează memoria logică, exersează analiza şi
sinteza, favorizează dezvoltarea imaginaţiei creatoare. Îl ajută
să-şi formeze simţ critic constructiv, îi formează spiritul
ştiinţific exprimat prin obiectivitate, precizie, gustul
cercetării.
Sub aspect estetic trezeşte gustul faţă de
frumuseţea matematicii exprimată prin relaţii, formule,
figuri, demonstraţii; cultivă unele calităţi ale exprimării
gândirii, cum ar fi claritatea, ordinea, conciziunea, eleganţa;
îl face pe copil capabil să recunoască şi să aprecieze
legătura formală a creaţiei artistice relevată în echilibrul
arhitectural, compoziţia artelor plastice, ritmuri şi structuri
muzicale; îl face sensibil faţă de frumuseţea naturii şi
tehnicii.
Din perspectiva dezvoltării morale, matematica formează
gustul pentru adevăr, obiectivitate şi echitate; creează
nevoia de rigoare, discernământ şi probarea ipotezelor;
creează nevoia de a cunoaşte, a înţelege, formează deprinderi
de cercetare şi investigaţie, stimulează voinţa de a duce la
capăt un lucru început. Ea preîntâmpină adoptarea unor

atitudini nemotivate şi întâmplătoare.
Încǎ din primii ani de viaţă, copilul
încearcă să-şi rezolve singur problemele „de viaţă”
.A acţiona, a greşi, a ezita, a clasifica, a alege, a evalua
efectele, a căuta modalităţi atunci când intră în impas, iată
situaţiile în care este pus şi trebuie pus un copil spre a-l
pregăti pentru viaţă.
Copilul poate explora fenomene matematice complxe
facilitând formarea şi dezvoltarea gândirii logice şi a
operaţiilor acesteia. În acest sens rolul activităţilor
matematice concepute ca o succesiune de situaţii de învăţare,
constituie o iniţiere în domeniul matematic, ceea ce va asigura
înţelegerea concepţiilor şi dezvoltarea gândirii operatorii,
logice şi creatoare. Formarea şi dezvoltarea proceselor cognitive
se explica şi prin dezvoltarea limbajului intern şi extern,
copilul putând să efectueze operaţii pe plan mental, să
verbalizeze acţiuni şi raporturi stabilite în mod concret.
Activităţîle matematice conduc la formarea şi dezvoltarea
limbajului, memoriei şi a imaginaţiei.
Ajuns la vârsta şcolarităţii, copilul trebuie să
intuiască, să descopere, să rezolve, să creze.
„Intrarea în cetatea cunoaşterii se face pe podul
matematicii” – spunea profesorul universitar, Ştefan
Bârzănescu, pod ce, metaforic, înseamnă apropierea matematicii
de înţelegere. Situaţiile de viaţă prind sens matematic,
lecţiile de matematică capătă sens în activităţile de
cunoaştere a lumii. Tocmai de aceea noile concepte
pedagogice privind studiul matematicii în ciclul primar sunt axate
pe o optică constructivă: „A face matematică înseamnă a
rezolva probleme!”

Nu există act de predare, învăţare, evaluare care
să nu includă, cu necesitate, în structura lui, un anumit fel de
a proceda, o anumită tehnică de execuţie, de realizare a
acţiunii respective. Fiind cel mai intim legat de activitatea
educatorului, consider că acesta este şi terenul pe care ne putem
manifesta cel mai mult spiritul de inovaţie şi creativitate
didactică.

B I B L I O G R A F I E
1. Paul Radovici Mărculescu, Laurenţiu Deaconu, Neculae Dinuţă:
Metodica predării - învăţării matematicii în ciclul primar,
Ed. Universităţii din Piteşti,2003.
2.Gherghina Dumitru(coord.), Didactica activităţilor instructiv
educative pentru învăţământul preprimar, Ed. Didactică Nova,
Craiova, 2005.

Interes general

ROLUL PARTENERIATULUI ŞCOALĂ- FAMILIE – COMUNITATE ÎN SOLUŢIONAREA PROBLEMELOR PREŞCOLARILOR

Stan Oana Elena
Gradinita cu program normal Nr.14 Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

Parteneriatul prevede o bună colaborare între cel puţin două părţi unde fiecare dintre ele îşi are propriile atribuţii şi roluri.

ROLUL PARTENERIATULUI
ŞCOALĂ- FAMILIE – COMUNITATE
ÎN SOLUŢIONAREA PROBLEMELOR PREŞCOLARILOR

PROF.STAN OANA ELENA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.13,RM.VÂLCEA

Funcţionarea instituţiilor de învăţământ preşcolar în
contextul economiei de piaţă, ca şi progresul ştiinţelor
economice impun necesitatea abordării unui nou management al
unităţilor şcolare, existând o constantă în munca educativă
cu preşcolarii, dar totodată ea se schimbă în funcţie de noile
condiţii şi realităţi, cu atât mai mult în cadrul reformei
învăţământului.
Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu
înţelesul de interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei,
ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică,
aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă
mai multe „forţe” rezultate din comportamentul profesorilor şi
al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale
acţiunii educative.
Parteneriatul prevede o bună colaborare între cel puţin două
părţi (şi numărul lor putând creşte constant o dată cu
vârsta) unde fiecare dintre ele îşi are propriile atribuţii şi
roluri; de cele mai multe ori una dintre părţi oferă ceva, iar
cealaltă primeşte şi valorifică într-un anumit mod.
Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari
„instituţii”: şcoală, familie şi comunitate atrage după
sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia
dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi
canalizate asupra COPILULUI.
Grădiniţele asigură complementaritatea în educaţie, fără a
substitui rolul familie. Parteneriatele cu familia cooptează
părinţii ca parteneri în procesul educativ, îi informează

despre valorile promovate în aceste instituţii specializate în
educaţia celor mici, formându-i ca beneficiari direcţi ai
achiziţiilor de ordin educaţional ale propriilor copii.
Cu sprijinul acestora se poate îmbogăţi baza materială a
unităţii. În urma unor vizite a noilor parteneri, personalul
unităţii îşi va manifesta disponibilitatea de colaborare în
cele mai diverse domenii (educativ, sanitar, rutier, religios,
gospodăresc, informativ, cultural-social,etc.).
Trebuie încurajate acţiunile de voluntariat, ţinându-se seama de
corespondenţa dintre competenţele personale şi activităţile
prestate; orice contribuţie va fi negociată şi contraactualizată
prin precizarea rolului, a limitelor de competenţă, precum şi a
obligaţiilor celor două părţi.
Adaptarea noului curriculum la cerinţele educaţionale ale actualei
societăţi, încurajează Familia şi Comunitatea să se afilieze
şcolii având în vedere că societatea are nevoie nu doar de
informaţie, ci din ce în ce mai multă creativitate şi
adaptabilitate.
Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care
trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui
sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un
lucru deosebit.
Cei trei termeni: şcoală, familie, comunitate defalcaţi ar arăta
aşa:
I.Gradiniţa se conduce după reguli scrise unanim acceptate de
societate şi avizate de specialişti în educaţie: programe,
curriculum, manuale şcolare, auxiliare didactice, materiale
didactice, etc. Prin instituţionalizarea copilului nu se
neglijează rolul părinţilor, de aceea în condiţiile actuale,
rolul familiei în activitatea grădiniţei este major. Părinţii

sunt cei care vor sta alături de educatoare la formarea şi
dezvoltarea copiilor lor, rolul lor nu va fi înlocuit de
educatoare, ci aceasta va completa ştiinţific ceea ce părintele
nu poate sau nu are abilitatea respectivă de a putea asigura
copiilor ceea ce au nevoie.
Educatoarele ca persoane pregătite şi specializate în educarea
copiilor trebuie să colaboreze cu părinţii şi să găsească
modalităţile prin care să-l facă să înţeleagă cât de
importantă este această colaborare.
II.Familia, primul mediu poate fi simultan:
 social;
 cultural;
 afectiv.
Părintele pentru copil constituie primul lui contact cu lumea
înconjurătoare, reprezentând modelul de viaţă şi conduită. El
influenţându-i dezvoltarea psihică în mod decisiv în primii ani
de viaţă ai copilului. S-a crezut multă vreme că instituţiile
de învăţământ poartă întreaga responsabilitate a educării
copilului, familia fiind doar beneficiarul acestei acţiuni. Familia
nu poate fi parte separată în acest context, rolul părinţilor nu
încetează odată cu intrarea copilului în instituţia de
învăţământ, se schimbă doar modalitatea de abordare a
copilului, în raport cu noul său statul şi în deplină
concordanţă cu ceea ce se întâmplă în mediul educaţional.
Relaţiile dintre părinţi se răsfrâng asupra copilului şi
involuntar el este cel care are de câştigat sau de pierdut în
formarea sa. Conduita părinţilor, modul lor de adresare,
afectivitatea, relaţiile dintre ei conduc nemijlocit la formarea
copilului din toate punctele de vedere:
 cognitiv;

 socio-afectiv;
 psihomotor;
 estetic.
Dar în evoluţia sa copilul are nevoie de o lărgire a
sferei de relaţii sau de ce nu un mediu de viaţă, de aceea
grădiniţa vine să completeze şi să contribuie alături de
părinţi la formarea şi dezvoltarea lor.
Principalele elemente cu incidente educative ale acestui
mediu sunt: statul socio-economic al copilului; statul
socio-cultural; compoziţia familiei (numărul de copii, generaţii,
sexe); structura relaţională (relaţii intrafamiliale, atitudini
şi practici educative,) climatul afectiv (calitatea şi dozajul
relaţiilor afective dintre părinţi, între părinţi şi
copii);nivelul aspiraţional şi motivaţional al părinţilor etc.

În acest sens putem implica părinţii în diverse parteneriate,
acţiuni concrete, activităţi de consiliere şi îndrumare,
informări zilnice, serbări organizate în zile festive şi diverse
concursuri pe teme diferite.
III.Comunitatea reprezintă o potenţialitate virtuală pentru
dezvoltarea personalităţii individului. Mediul social oferă
posibilităţi nelimitate în vederea valorificării
predispoziţiilor native ale individului; putem spune că unei
diversităţi genetice îi corespunde o infinitate de posibilităţi
oferite de mediu. Este important de subliniat ca accentul nu se pune
aici pe simpla prezenţă sau absenţă a factorilor de mediu, ci pe
măsura, maniera şi rezonanţa interacţiunii dintre factorii
respectivi de mediu şi individul uman. Comportamentul este o
activitate observabilă a unui organism, o interacţiune cu mediul
său; termenul se referă la activitate în general sau la o

anumită activitate, deci un caz particular. Termenul a început să
fie folosit în psihologie de J.B. Watson şi H. Pieron, în
paradigma psihologică numită Behaviorism.
Comportamentul copiilor se defineşte prin ceea ce copilul face sau
spune şi poate fi observat în mod obiectiv. Anumite comportamente
considerate a fi negative sunt observate de familie şi dacă nu
pot fi rezolvare în interiorul acesteia prin următorii paşi:
 aprecierea şi acordarea atenţiei;
 stabilirea limitelor şi a regulilor;
 a spune Nu şi a interzice;
 ignorarea;
 izolarea;
 recompensarea.
 pedepsirea.
Atunci familia recurge la solicitarea comunităţii prin
reprezentanţii ei: asistent social, logoped, medic de familie,
psihopedagog, preot, directorul şcolii, etc care sunt chemaţi de
familie (şi uneori şi de şcoală) în soluţionarea problemelor
(exemplu: în cazul unui copil cu probleme de deficienţă de
atenţie, dacă prestaţia familiei nu a fost suficientă în
rezolvarea cazului, aceştia solicită pentru început ajutorul
şcolii prin cadrele didactice şi dacă nici aşa nu se rezolvă
problema, şcoala poate coopta comunitatea bineînţeles cu acordul
familiei; din nou avem în faţă liantul : familie – şcoală –
comunitate.).
Parteneriatul şcoală – familie - comunitate poate fi privit nu
doar pe un caz individual – ca cel mai sus prezentat – ci pe
cazul unei grupe de preşcolari, a unei clase de elevi sau chiar pe
o grădiniţă/şcoală întreagă exemplificat pe modelul ce
urmează: o grupă de preşcolari foarte bună la nivelul

Grădiniţei, Familia solicită atât direct cât şi indirect
urmarea cursurilor de engleză (ca opţional) prin faptul că
trebuie să se ocupe personal de găsirea cadrului didactic care
să ţină cursurile asigurând astfel nevoia de cunoaştere a
preşcolarilor şi mulţumind doleanţele părinţilor.
Bineînţeles că acesta – cadrul didactic - nu poate fi luat
decât din comunitate şi integrat în filiere şcoală –familie.
Parteneriatul grădiniţă – familie - comunitate se referă la
construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi
comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un
efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea
sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea
cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor
în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun
pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în
competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în
părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc),
iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii.
Părintele în vede pe copilul său ca şi un bulgăre de aur:
frumos, deştept, bun, pentru că l-a urmărit cum a crescut,
cunoaşte detalii la perioadele copilăriei mici şi ştie prin
câte momente dificile a trecut împreună cu acesta.

BIBLIOGRAFIE
1. Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Gheorghe Tomşa,
Editura Bucureşti, 2005
2. Revista învăţământului preşcolar, nr 3/2007
3. Revista Redimo, anul V, nr.12, Editura Didactic Pres, Slatina,
2008

Interes general

Valorificarea basmelor prin intermediul artei

Nicoleta Ungureanu
Buzau, Patarlagele

Acest articol ofera sugestii pentru identificarea unor metode prin
care basmul sa fie integrat in diferite activitati artistice in scop
educativ.

Valorificarea basmelor prin intermediul artei

Prof. Inv. Preșcolar Ungureanu Nicoleta Alexandra
Școala Gimnazială Pănătău

,,Oricât de simple și ușoare ar părea aceste
povești, ele, nasc, fără,indoială,între copii dorința de
a fi asemănători cu cei buni, care ajung fericiți,în
același timp se naște în sufletul lor teama fată de

nenorocirile ce li s-ar putea întâmplă dacă i-ar
urmă pe cei răi”
(Charles Perrault)

Literatura pentru copii este parte integrantă a literaturii
naționale și universale. Disciplina literatura pentru copii,
alături de limba și literatură română, are un rol deosebit de
important în formarea personalității preșcolarului deoarece prin
intermediul acestora copiilor le este cultivat interesul pentru
lectură,li se declanșează plăcerea de a citi și li se dezvoltă
simțul estetic, le este stimulată gândirea autonomă, reflexivă,
critică în raport cu mesajele receptate. Literatura pentru copii
ajută la formarea unor reprezentări culturale și identitare, ea
contribuie chiar și la dezvoltarea interesului pentru comunicarea
interculturală.
Concret, literatura pentru copii are ca obiective: dezvoltarea
exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a
semnificațiilor structurilor verbale orale prescum și dezvoltarea
creativității și expresivității limbajului oral. Combinând
literatura pentru copii cu arta ( pictura, desenul), reușim să
stimulăm și imaginația copilului, îi permitem acestuia să dea
viață unor personaje inspirate din poveștile auzite și în
același timp să intervină aducând un aport propriu, major în
conceperea unor personaje ale unor basme pornind de la niște simple
idei ce folosesc drept inspirație.
În cadrul activităților ce țin de limbă și comunicare,
copilul trebuie să urmărească firul poveștii. Utilizarea
imaginilor la vârsta preșcolară este de o importanță majoră
întrucât copilul pricepe ceea ce vede, concret, mult mai ușor
decât ceea ce aude iar imaginile create chiar de ei ajută și la

fixarea informațiilor dobândite în urma unei lecturi.
Prin definiție, basmul reprezintă o specie a genului epic, în
proză sau în versuri în cadrul căreia realul se îmbină cu
fabulosul iar binele se confruntă cu rău dar obligatoriu din
această luptă, învingător va ieși totdeauna binele reprezentat
de personaje ce posedă puteri miraculoase, supranaturale. Dacă
aceste informații se dobândesc în urma unei simple lecturi și
constituie un bagaj nou de cunoștințe, cu ajutorul picturii, i se
da frâu liber imaginației copilului de a crea propriul personaj
pornind de la simple caracteristici prezentate succint în text.
Imaginea elaborată de copil pe baza unui text lecturat de către
acesta sau de către cadul didactic pentru copil, este o completare
a unui tablou ce lasă loc de îmbogățire permanent.
O altă modalitate de abordare a literaturii pentru copii, o
poate constitui teatrul. Teatrul permite copilului să intre în
pielea personajului basmului, el însuși transformându-se în
personajul, eroul din basm, se identifică cu personajul și astfel
face alegeri conștiente. O astfel de abordare permite copilului
conștientizarea valorii binelui sau a răului și îl îndeamnă pe
această să facă alegeri bune luând că exemplu personajul
pozitiv.
În opinia mea, basmul poate să treacă foarte ușor de la un
simplu text lecturat la o sursă reală de inspirație pentru orice
domeniu al artei. Practic, pictura, desenul sau teatrul, poate să
întregească tabloul creat de un text auzit de către copil. Poate
contribui la fixarea unor cunoștințe dobândite sau la stimularea
creativității copilului dând alte forme și dimensiuni unor
personaje cunoscute.

Bibliografie
1. Literatura pentru copii- Repere teoretice si metodologice,
Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2013
2. Gherghina Dumitru,Didactica activităţilor instructiv- educative
pentru învăţământul perprimar,Craiova, Editura Didactica
Nova,2005.
3. -Programa activităţilor instructiv- educative pentru
învăţământul preprimar, 2005.

Interes general

Managementul clasei de elevi

Camelia Negoescu
Scoala Gimnaziala Daesti, Valcea, Daesti

Managementul clasei de elevi se referă la un ansamblu de activităţi şi comportamente ale profesorului, care urmăresc să întreţină o atmosferă de cooperare şi de implicare a elevilor în realizarea sarcinilor de învăţare care le revin.

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

Prof.înv.primar. Negoescu Camelia
Școala Gimnazială Dăești,jud.Vâlcea

Managementul clasei de elevi se referă la un ansamblu de
activităţi şi comportamente ale profesorului, care urmăresc să
întreţină o atmosferă de cooperare şi de implicare a elevilor

în realizarea sarcinilor de învăţare care le revin.
Managementul clasei cuprinde trei componente esenţiale:
managementul conţinutului, managementul problemelor disciplinare,
şi managementul relaţiilor interpersonale
A. Managementul continuturilor :
1 Planificarea activităţilor care se vor desfăşura în sala de
clasă
Aşa cum îşi planifică toate activităţile de învăţare pe
care le va propune elevilor, un profesor va trebui să se
gândească în acelaşi timp la modalităţile specifice în care
îi va menţine concentraţi asupra sarcinilor de lucru primite.
Printre altele, va trebui să se gândească la modalităţile în
care se va reuşi:
• ţinerea elevilor tot timpul ocupaţi;
• alegerea sarcinilor cu un nivel de dificultate adecvat;
• formularea cu claritate a sarcinilor de lucru şi a modului în
care trebuie
să fie abordate;
• planificarea modalităţii de a se trece rapid de la o
activitate la alta.
Alegerea unor sarcini de lucru cu un nivel adecvat de dificultate
EX: o strategie este aceea de a începe anul şcolar cu sarcini de
lucru relativ uşoare, în special cu sarcini de lucru cu care
elevii sunt deja familiarizaţi, le realizează cu plăcere şi pot
să le realizeze cu succes= > climat stimulativ
Structurarea sarcinilor de lucru date elevilor
EX: profesorul da elevilor sarcini de lucru cu un anume grad de
structurare; explică scopul activităţilor propuse şi
natura rezultatelor aşteptate; oferă îndrumări clare cu privire
la cum trebuie procedat pentru abordarea cu succes a sarcinii

respective şi are grijă să ofere întotdeauna feedback-ul necesar
despre cum trebuia să se răspundă corect. Nu
este vorba de o structurare a sarcinilor de lucru până în punctul
în care elevii nu sunt lăsaţi niciodată să ia propriile lor
decizii cu privire la procedeele prin care vor rezolva sarcinile
primite, şi nici până acolo încât să nu se solicite decât
eforturi minime de gândire.
Verificarea gradului de ocupare a elevilor
Strategii pe care le putem utiliza pentru a-i ţine ocupaţi:

Nr. 57/2019

La acest număr au contribuit:
● LOEMI ANDREEA POP
● Horia-Margarint Archip
● Aurelia-Cornelia Boian
● Urse Aneta
● Nicolae Ponyori
● ANA HARAGA
● Claudia Puscas
● Viorica Petrescu
● Liana Florentina Gintaru
● Doina Gheorghiță
● Minodora Dramba
● Amalia Luciana Stafie
● Ioana Otesanu
● Stan Oana Elena
● Nicoleta Ungureanu
● Camelia Negoescu

ISSN: 2393 – 0810