Nr. 6/2015

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ preşcolar

● METODA PROIECTELOR- EFICIENȚĂ ȘI APLICABILITATE LA NIVEL PREȘCOLAR, eleonora ghiorghioni

● IMPLICAREA EDUCAŢIONALĂ A PĂRINŢILOR, Sabina Alzner

● ROLUL ŞI IMPORTANŢA STRATEGIILOR DIDACTICE INTERACTIVE, Liana Radoi

● Tipuri de jocuri şi activităţi didactice alese, Aniela-Ioana Bîte

Învăţământ primar

● Proiect educaţional: PARFUM DE TOAMNĂ, Mia Rodica Barth

● DEZVOLTAREA CEATIVITATII IN ORELE DE EDUCATIE PLASTICA, MARIA TECU

● Eficienţa metodelor activ-participative în stimularea gândirii critice a şcolarului mic, Monica Chirita Cana

Învăţământ gimnazial

● Momente de interacţiune-școală,familie,comunitate, adriana ciubotaru

● Autocunoaşterea - cheia succesului, Andreia - Elena Briciu

● Funcţia interdisciplinară şi metacognitivă a macroconceptelor, Cristian-Tiberiu Florea

● Elevul-actor principal în ora de istorie, camelia ciobotenco

Învăţământ liceal

● Craciun in ochi de astru, Alina Niculita

Interes general

● Mănânc sănătos şi mă dezvolt frumos!, Ionelia Fricosu

● Tradiţii şi obiceiuri din satul Poiana Negustorului, judeţul Bacău, Alina-Elena Colbu

● CRACUINUL, BUCURIA COPIILOR, Rada Manolache

● Radiografia școlii contemporane, Maria- Mirela BLENDEA

METODA PROIECTELOR- EFICIENȚĂ ȘI APLICABILITATE LA NIVEL PREȘCOLAR

eleonora ghiorghioni
Hunedoara, Hunedoara

În instruirea bazată pe proiecte, se pornește de la domeniile de
cunoaștere, recomandate de curriculum, în raport de care le
sugerez copiilor teme de proiect, care să fie aproape de nevoile
lor, de caracteristicile proceselor lor cognitive și
psiho-emoționale, de materialele și mijloacele didactice, de care
dispun sau pe care le pot obține, implicând și familia.
Învăţarea bazată pe proiecte implică o schimbare a rolurilor
asumate la clasă de educator, copii şi membrii comunităţii.

Această abordare mi-a oferit răspunsul la câteva întrebări,
generate de recomandările curriculumului pentru educație timpurie:
o Ce pot face pentru ca orele să fie mai centrate pe copil?
Să distribui sarcini de lucru, ținând cont de înclinațiile
copiilor, astfel încât, fiecare copil să fie responsabilizat, să
fie conștient de contribuția sa la rezolvarea sarcinii echipei
sale. În felul acesta, în proiectele viitoare, copiii înșiși
vor putea să-și împartă/să-și asume roluri.
o Cum pot implica părinţii sau comunitatea, în activitatea de la
clasă?
La nivel preșcolar, multe dintre proiecte presupun implicarea
părinților, în rezolvarea unor sarcini, distribuite cu titlul de
„teme de casa”: procurarea unor materiale, documentare (de ex.
în proiectul numit „Arborele genealogic”). În ce privește
implicarea comunității, încheiem parteneriate educaționale cu
școala, medicul, poliția, Galeria de arte etc., în funcție de
tema proiectului, în care sunt formulate obiective pentru fiecare
dintre partenerii educaționali.
Caracteristicile proiectelor sunt evidențiate de câteva repere
centrale:
Rolurile adulţilor şi cele ale preșcolarilor, care sunt esențial
diferite de cele specifice metodelor tradiționale:
 Copiii se află în centrul procesului de învăţare.
 Profesorul facilitează experienţele de învăţare ale
copiilor.
 Preșcolarii lucrează împreună cu alţi copii de vârsta lor
sau de vârstă apropiată, experţi şi alţi membri ai
comunității.
 Preșcolarii învață, treptat, să îşi asumă rolurile unor
experţi.

Structura proiectului, în sine, este o expresie a proiectării
didactice moderne:
 Proiectul se concentrează pe obiective operaţionale aliniate
standardelor de performanță.
 Proiectul este generat de întrebări cheie ale curriculumului.
 Anumite competenţe ale secolului XXI (comunicare, colaborare)
sunt o parte integrală a proiectului.
 Proiectul implică utilizarea continuă a unor metode de
evaluare multiple, pentru a informa preșcolarii şi profesorul.
 Strategiile de instruire variate îi sprijină şi îi implică
pe toţi copiii.
Experienţa de învăţare este un act de descoperire prin
investigare:
 Proiectul implică sarcini şi activităţi conectate între ele
care au loc pe o perioadă de timp.
 Proiectul are conexiuni cu lumea reală.
 Preșcolarii îşi demonstrează cunoştinţele şi
competenţele prin produse sau execuţii publicate, prezentate sau
afişate.

Iată cum se regăsesc aceste repere, în Proiectul
Culorile, derulat la grupa mijlocie:
Rolurile adulților și ale preșcolarilor
Copiii se află în centrul actului de învățare,
caracteristică ce se regăsește în fiecare proiect: fiecare copil
are sarcini concrete: colectare, selectare, grupare de materiale
textile, din natura etc., confecționarea unor jucării, obiecte
utile, felicitari etc., reprezentare grafica etc.
Profesorul facilitează experiențele de învățare
ale copiilor, coordonând activitatea, distribuind sarcini,

îndrumând, ajutând, generalizând, sintetizând informația.
Preșcolarii lucrează cu alți copii de vârsta lor,
experți, alți membri ai comunității, în condițiile în care
majoritatea sarcinilor presupun munca în echipă; în timpul
vizitei la Galeria de arte, un expert (artist plastic) îi introduce
pe copii, în universul colorat al artei plastice.
Copiii își asuma rolurile unor experți- Întorși
din vizita la Galeria de arte, copiii doresc să realizeze picturi,
cel putin la fel de frumoase, ca cele admirate.
În ceea ce privește structura proiectului, acesta
se concentrează pe obiective operaționale....:
- Să diferențieze forme și culori în mediul înconjurător;
- Să investigheze mediul, prin intermediul analizatorilor;
- Să interpreteze liber, creativ, lucrări plastice, exprimând
trăiri generate de acestea;
- Să trăiască, în relațiile cu cei din jur, stări afective
pozitive.
.....aliniate standardelor de performanță:
- Cunoașterea și înțelegerea lumii (curiozitate, interes).
- Control emoțional, expresivitate emoțională.
Proiectul este generat de una din întrebările-cheie
ale curriculumului- „Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”-
și implică utilizarea continuă a unor metode de evaluare
multiple, pentru a informa copiii și profesorul: Întâlnirea de
dimineață- Împărtășirea cu ceilalți, jocuri de rol, jocuri
didactice, fise de activitate independenta, produsele activității
copiilor. Strategiile de instruire variate, experimentul, jocuri
senzoriale, diferențierea învățării, îi sprijină și îi
implică pe toți preșcolarii.
Experiența de învățare

Proiectul implică sarcini și activități conectate
între ele, care au loc pe o perioadă de timp, de 2 săptămâni.
Sunt conectate cunoștințe din domenii diferite: științe, limbă
și comunicare, estetic-creativ, om și societate. Proiectul are
conexiuni cu lumea reală, pornește din mediul înconjurător:
culorile în natură, în mediul apropiat, în creația plastică.
Copiii își demonstrează cunoștințele și competențele, prin
produse sau execuții publicate, prezentate sau afișate.
Iată câteva idei de proiecte, pe care le-am derulat
cu copiii grupei mele, pornind de la standarde de performanță.

Standarde (Obiective de referinţă sau competenţe specifice)
DOMENIUL ȘTIINȚĂ: Cunoașterea mediului înconjurător-
anotimpuri
-să colecteze informații, prin folosirea simțurilor, observare,
manipulare, conversație;
-să utilizeze materiale și echipamente (lupe, magneți etc.),
pentru a obține informații despre mediul înconjurător.
Proiectul va fi unul transsemestrial. Copiii vor fi
mici cercetători, care vor observa mediul înconjurător,
progresiv, în fiecare anotimp. Activitățile se vor desfășura
în natură și toate informațiile, transformările, generate de
fiecare anotimp, vor fi consemnate, prin desen, lucrări practice,
într-un calendar al naturii. Calendarul va fi prezentat
părinților și colegilor de la alte grupe, la sfârșitul
fiecărui anotimp.
DOMENIUL ȘTIINȚĂ: Cunoașterea mediului- caracteristici ale lumii
vii (plante)
-să cunoască factorii care influențează lumea vie: apa, lumina,
căldura, hrana;

-să înțeleagă și să descrie ciclul vieții plantelor.
Proiect „Procesul de germinație”
Copiii, împărțiți în echipe, vor pune semințe de
flori, legume, în pământ. Vor urmări evoluția acestora, în
raport de asigurarea condițiilor care asigură viața, respectiv
absența vreunui factor care întreține viața. Fiecare echipă va
avea un album, în care va reprezenta grafic sau prin desen,
evoluția, aspectul plantelor.
DEZVOLTAREA SOCIO-EMOŢIONALA: Dezvoltarea expresivităţii
emoţionale
- să identifice emoțiile proprii și pe cele ale altor persoane;
-să manifeste empatie față de colegii săi;
-să-și exprime trăirile și pe cele ale personajelor din
povești, prin joc, pantomimă, cânt, euritmie, desen, dramatizare.
Proiect „Suflet de copil”
Proiectul are ca punct de plecare lumea poveștilor:
comportamente, consecințe, trăiri, expresii faciale. Se face
trecerea la viața reală, la experiența lor de viață: mai
întâi, la grădiniță, apoi, acasă- ce comportamente, ce trăiri
generează, cum expresia feței exprimă bucurie, tristețe, furie,
plictiseală…Evaluarea ia forma jocului de rol, al
dramatizărilor, euritmiei etc.
Întrebările au rolul de a orienta învățarea, de a preciza tipul
de activitate și metodele adecvate. Pentru proiectul tematic
Gânduri bune, fapte bune, întrebările esențiale ale
curriculumului au fost următoarele:
o Întrebare esențială: De ce avem nevoie unii de alţii?
o Întrebarea (întrebările) unităţii de învăţare: Toți
copiii așteaptă sărbătorile alături de familiile lor? Cum
așteaptă sărbătorile, copiii de la Centrul de copii? Cum putem

să le fim alături copiilor de la Centru?
o Întrebări de conţinut: Cum putem să le pregătim cadouri
acestor copii? Ce fel de lucrări am putea realiza și cui am putea
să le vindem? Cum stabilim prețul fiecărei lucrări? Pentru
fiecare obiect decorat am lucrat la fel de mult? Cum ne pregătim
pentru expoziția cu vânzare, pentru părinții noștri? Au avut
nevoie copiii de la Centru, de noi, s-au bucurat de darurile
noastre? Ce au simțit, oare, când le-am oferit darurile? Ce am
simțit noi, când le-am oferit darurile?
Procesul evaluativ este mai complex, în cazul
învățării bazate pe proiecte, decât în abordarea
tradițională. Se evaluează analiza nevoilor de învățare ale
copiilor, învățarea strategică, demonstrarea înțelegerii. Voi
expune metodele de evaluare și instrumentele specifice, folosite pe
tot parcursul proiectului Gânduri bune, fapte bune:
 Diagrama Știu-Vreau să știu-Am învățat, pe care am
folosit-o la debutul proiectului. În acest caz, am completat
primele 2 coloane, notând răspunsurile copiilor referitoare la
cunoștinţele și experiențele lor, în legătură cu
semnificația sărbătorii Paștelui, cu rolul familiei, cu
existența unor copii, ce nu au familie.
 Harta conceptuală- Gânduri bune, fapte bune- aceasta a fost
sintagma, în jurul căreia, prin brainstorming, copiii au
identificat metodele și mijloacele necesare derulării proiectului.
 Diagrama Venn- Copiii au identificat deosebirile între cele
două categorii: copii care au familii/copii instituționalizați,
pentru ca, în zona de intersecție, să fie evidențiate
similaritățile.
 Reflecția- La sfârșitul proiectului, am inițiat o
convorbire, cu copiii, prin intermediul căreia am evaluat măsura

în care au fost realizate obiectivele proiectului.
Preșcolarii sunt recompensați cu stimulente, simboluri, siluete
colorate, aprecieri verbale, ce îi motivează, iar competiția
între echipe educă, treptat, abilități de colaborare și
autonomie. Fiecare echipă are un panou, pe care se afișează
simboluri, în funcție de rezultatele colaborării, în diferite
momente. La finalul proiectului, se numără simbolurile fiecărei
echipe, se așeaza în corespondență și se evidențiază, astfel,
locul fiecărei echipe, respectiv calitatea activității de grup.
Capacitățile cognitive se evaluează și în activitatea de grup
și în cea independentă, iar copiii percep și activitatea
independentă, ca pe o contribuție la succesul echipei. Aceste
comportamente se evaluează pe tot parcursul proiectului. În
concluzie, cel mai mare beneficiu al metodei proiectelor se
reflectă în schimbările în plan comportamental.

BIBLIOGRAFIE:
1. Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar 3-6/7 ani, aprobat
prin OM nr. 5233/1.09.2008)
2. Ştefan A.C., Kallay Eva, (2007) Dezvoltarea competenţelor
emoţionale şi sociale la preşcolari, Editura ASCR, Cluj Napoca

IMPLICAREA EDUCAŢIONALĂ A PĂRINŢILOR

Sabina Alzner
Gradinita cu program prelungit Nr.2 Reghin , Mures, Reghin

Educatoare ALZNER SABINA ELENA
Grădiniţa P.P. Nr. 4 – structura Gradiniţa P.P. Nr. 2
Reghin, Jud Mureş

Pentru fiecare individ, familia a avut şi are un rol foarte
important. “Prin naştere, omul se trezeşte inserat într-o
comunitate naturală - familia - care transferă şi perpetuează
valori specifice umane.” (Bătrânu, 1980, 183)

Mediul în care copilul se dezvoltă de la naştere îl reprezintă
familia. Meseria de părinte joacă un rol foarte important
datorită faptului că părinţii sunt primii educatori ai
copilului, dar o şcoală care pregăteşte părinţii pentru acest
domeniu nu există. „Familia constituie primul factor cu
influenţă socioeducaţională asupra copilului.” (Păun, 2002,
81) Din partea părinţilor toţi copiii au nevoie de afecţiune, de
hrană, de igienă, de a fi trataţi cu respect şi demnitate.
“Părinţii sunt primii educatori care intervin în creşterea,
dezvoltarea şi educarea urmaşilor lor. Aptitudinile şi
competenţele acestora, la fel ca şi climatul familial în
ansamblul său, au o influenţă fundamentală asupra devenirii
personale a copilului. Educaţia parentală este, în consecinţă,
un element-cheie în abordarea educaţiei pentru toţi la vârstele
mici.” (Păun, 2002, 81)
Conform datelor ştiinţifice, comunicarea copilului cu mama
începe deja în perioada dezvoltării intrauterine a fătului. Mama
îndrăgeşte copilul cu mult înainte de naşterea lui, îl
aşteaptă, îi alege un nume, se pregăteşte să-l nască.
Această atitudine o face să fie calmă, pregătită pentru
relaţiile cu copilul ce se vor stabili în curând. La rândul lui,
copilul se dezvoltă bine şi îşi va face fericiţi părinţii
prin sănătatea fizică şi neuropsihică.
Pentru copil ataşamentul de părinţi reprezintă forma de
comunicare emoţională. Această legătură îi oferă copilului
încredere şi siguranţă, îi permite să se manifeste liber şi
să exploreze ceea ce îl înconjoară. În momentul în care
copilul este separat de mamă, el devine îngrijorat şi nesigur,
plânge, protestează, poate să cadă în depresie, devenind
detaşat şi indiferent. Cercetările au demonstrat că neliniştea

apărută la despărţirea de mamă la fetiţe se păstrează până
la vârsta de 2,5 ani şi la băieţei până la 3,5 ani. Părinţii
au datoria de a forma la copil încrederea că el este iubit, că ei
îi poartă de grijă, iar de aceste legături el nu trebuie să se
îndoiască niciodată. Un bun părinte are datoria de a satisface
nevoile copilului, atât cele fizice de bază, cât şi cele
afective.
Rolul părinţilor în formarea personalităţii copilului
Un aspect foarte important este formarea caracterului copilului.
Acesta este un proces continuu şi de durată în care este
necesară multă măiestrie, mult tact şi străduinţă, prin
implicarea, antrenarea şi respectarea unor condiţii imperioase
pentru a atinge un rezultat pozitiv:
 Iubirea faţă de copil exprimată prin apropiere sufletească,
încredere şi înţelegere;
 Răbdarea;
 Încurajarea;
 Exemplul.
Se întâmplă adesea ca unii părinţi, având de fapt cele mai
bune intenţii, să obţină efecte contra¬re celor dorite,
datorită adoptării unui stil educativ greşit. Principalele erori
derivate din stilurile parentale ce conduc la obţinerea unor efecte
contrar aşteptărilor sunt:
 Asprimea exagerată: copilul este determinat să se închidă
în sine sau să se revolte, ceea ce îi marchează educaţia şi
formarea caracterului în mod negativ;
 Descurajarea şi umilirea: copilul este demobilizat în plan
intelectual, afectiv şi voliţional;
 Lipsa explicaţiei morale şi a colaborării cu copilul: copilul
este afectat, marcat în educarea şi manifestarea voinţei proprii.

Un rol important pe care îl are adultul ca părinte este acela de a
nu înlătura libera exprimare a voinţei copilului, ci de a o
încuraja, de a se susţine pe ea, de a o orienta moral.
După J.Pearce (Families and Friends, How to Help Your Children
Enjoy Happy Relationships, Thorsons, 1991 formarea caracterului
copilului este influenţată de trăsăturile pozitive şi negative
proprii părinţilor lor.
Trăsăturile pozitive caracteristice părinţilor sunt:
• căldura şi afecţiunea;
• stabilirea clară a limitelor;
• recunoaşterea promptă a nevoilor;
• acceptarea neajunsurilor;
• capacitatea de a fi previzibil;
• fermitatea, stabilitatea;
• respectarea individualităţii;
• recunoaşterea calităţilor.
Trăsăturile negative tipice părinţilor sunt:
• răceala şi ostilitatea;
• îngrijirea insuficientă;
• indiferenţa faţă de nevoile copilului;
• neglijarea/respingerea;
• însuşirea de a fi imprevizibil;
• lipsa de respect;
• superioritatea. (J.Pearce apud Parlicov, Mija, 2004)
Părintele care se implică şi este atent la educaţia şi
necesităţile copilului lui, reuşeşte să îi cultivă acestuia
încrederea în forţele proprii, autonomia, respectul de sine şi
responsabilitatea de la cea mai fragedă vârstă. Între
comportamentele sociale ale copilului şi stilul parental există un
raport stabil.

“Stilurile parentale sunt definite ca maniera în care părinţii
îşi exprimă credinţele despre cum trebuie să fie părinţii
buni sau cei răi. Toţi părinţii (cel puţin 99%) vor să fie
părinţi buni şi evită să facă ceea ce cred ei că ar face un
părinte rău. Adoptă stilurile însuşite de la părinţii lor,
pentru că nu ştiu ce altceva să facă şi simt că aceasta este
modalitatea corectă de a fi părinte.” (Băran-Pescaru, 2004, 9)
Cercetările au demonstrat că există în principal 4 stiluri
educative în familie, care corespund unui echilibru între dragoste
şi limite. Aceste patru stiluri sunt (Băran-Pescaru, 2004, 9):
 de respingere/neglijare: dragoste scăzută şi limite
scăzute;
 autoritarist: dragoste scăzută şi limite înalte;
 permisiv: dragoste ridicată şi limite scăzute;
 democratic sau echilibrat: dragoste ridicată şi limite
înalte.
În stilul lor parental, părinţii îmbină atât dragostea, cât
şi limitarea permisivităţii. Stilul parental specific este
determinat de echilibrul dintre aceste aspecte.
Stilul părinţilor caracterizat prin respingere/neglijare presupune
atât dragoste scăzută, cât şi limite scăzute. În această
situaţie este inadecvată întâmpinarea nevoilor copilului.
Aceşti părinţi manifestă lipsă de implicare emoţională şi de
control asupra copilului, fiind reprezentanţii unui “stil
parental indiferent”.
Stilul părinţilor autoritarişti este unul bazat pe fixarea
limitelor, iar aceştia consideră că acestea sunt mult mai
importante decât dragostea, relaţia dintre ei. Aceşti părinţi
folosesc controlul extern pentu a-i învăţa ce-i bine şi ce-i
rău şi manifestă rapiditate în acţiunea privind o problemă de

disciplină. Ca rezultat al acţiunii educative a părinţilor,
copiii sunt de obicei prompţi în reacţii şi rar negociază cu
aceştia. Se marchează ideea de: „însuşirea respectului” şi
de „furnizarea structurii”.
Stilul părinţilor permisivi este unul bazat pe dragoste, iar
aceştia consideră că iubirea este mai importantă decât
stabilirea unor limite. Aceşti părinţi folosesc ataşamentul şi
legătura cu copiii, pentru a-i învăţa ce-i bine şi ce-i rău,
îşi petrec foarte mult timp cu copii pentru a comunica, a negocia
şi a explica. Totodată accentuează „creşterea autoîncrederii
copilului“ sau crează sentimentul de „a se simţi
importanţi”.
Stilul educativ democratic sau echilibrat este unul caracterizat
atât prin dragoste ridicată, cât şi prin limite înalte. Aceşti
părinţi folosesc concepte democratice ca egalitatea şi
încrederea. Părinţii şi copiii sunt egali privind necesitatea de
demnitate şi valorizare, dar nu şi privind responsabilitatea şi
luarea deciziilor. Esenţa stilului este: “tratarea altora aşa
cum ai fi vrut să te trateze ei pe tine”.
Acest stil este atribuit figurilor parentale importante din viaţa
noastră, iar aceste per¬sonaje sunt de obicei proprii noştri
părinţi.
Indiferent de stilul educativ al părinţilor, aceştia profilează
pentru copilul lor anumite năzuinţe şi dorinţe pe care n-au
reuşit personal să le înfăptuiască în viaţă. Pentru fiecare
părinte copilul reprezintă un nou viitor. Cei mai mulţi părinţi
adoptă modelul educaţiei pe care au primit-o sau acţionează
exact invers, dacă nu au fost mulţumiţi de modelul educaţional
al propriilor părinţi.
De fapt, în mod practic, fiecare familie îşi conturează propriul

stil educativ, care implică coeziunea (armonică sau dizarmonică)
a stilurilor parentale personale ale ambilor părinţi. Pentru
îndeplinirea pe deplin a rolului de bun părinte acesta se va
obişnui.

BIBLIOGRAFIE:
- Băran-Pescaru, Adina. (2004). Parteneriat în educaţie, familie
– şcoală – comunitate. Bucureşti: Editura Aramis.
- Băran Pescaru, Adina. (2004). Familia azi. O perspectivă
sociopedagogică. Bucureşti: Editura Aramis.
- Bătrînu, Emilia. (1980). Educaţia în familie. Bucureşti:
Editura Politică.
- Parlicov, Eugenia, Mija, Violeta. (2004). Eu şi familia mea.
Conversaţie cu adolescenţii. Gunivas.
- Păun, Emil, Iucu, Romiţă (coord.). (2002). Educaţia
preşcolară în România. Iaşi: Editura Polirom.

ROLUL ŞI IMPORTANŢA STRATEGIILOR DIDACTICE INTERACTIVE

Liana Radoi

ROLUL ŞI IMPORTANŢA STRATEGIILOR DIDACTICE INTERACTIVE

Prof. înv. preşcolar Rădoi Liana Mihaela
G.P.P. Nr. 1 Caracal- Olt

,,Pentru a fi educatori perfecţi, ar trebui să fim într-una
conştienţi nu numai de ceea ce se petrece înlăuntrul nostru, dar
şi de ceea ce simt acei cărora ne adresăm.”
Un rol important în activităţile creatoare desfăşurate cu

copiii îl are imaginaţia. Preşcolaritatea este prima perioadă
în care copilul îşi manifestă şi îşi dezvoltă aptitudini.
Domeniile muzicii, ale desenului, ale picturii, colajului,
pirogravurii, modelajului, lecturii după imagini, jocurile de rol
şi de creaţie sunt abordate cu dezinvoltură, plăcerea deosebită
oferindu-i ocazii de a trăi satisfacţia.
Strategia a fost definită ca un mod de combinare şi organizare
cronologică a ansamblului de metode şi mijloace alese pentru a
atinge anumite obiective
Strategia de predare-învăţare (strategia didactică)
reprezintă chintesenţa metodelor, procedeelor, mijloacelor de
învăţământ şi a modurilor de organizare a învăţării
(frontal, pe grupe şi individual), în derularea lor secvenţială
pentru atingerea obiectivelor instructiv-educative.
Strategia didactica este un termen unificator, integrator, care
reuneşte sarcinile de învăţare cu situaţiile de învatare,
reprezentând un sistem complex şi coerent de mijloace, metode,
materiale şi alte resurse educaţionale care vizează atingerea
unor obiective. Ea este necesară în orice act pedagogic, ocupând
un loc central în cadrul activităţii didactice, deoarece
proiectarea şi organizarea lecţiei se realizează în funcţie de
decizia strategică a cadrului didactic. Ea este concepută ca un
scenariu didactic complex, în care sunt implicaţi actorii
predării - învăţării, condiţiile realizării, obiectivele şi
metodele vizate. Astfel, strategia prefigurează traseul metodic cel
mai potrivit, cel mai logic şi mai eficient pentru abordarea unei
situaţii concrete de predare şi învăţare.
Strategiile didactice interactive sunt recunoscute drept
modalităţi eficiente de stimulare a potenţialului creativ, atât
individual, cât şi grupal, promovând o metodologie care

exerzează capacităţile superioare cognitive ale copiilor.
Strategia didactică, devine astfel, rodul unei munci colective
desfăşurată de cadrul didactic împreună cu copii, aceştia
completând planul de lucru cu propriile interese, dorinţe de
cunoaştere şi de activitate intelectuală. În aceste condiţii,
copiii pot alege modul in care doresc să lucreze: în echipă,
colectiv sau individual, pot alege ce materiale didactice să
utilizeze, pot opta pentru anumite metode de lucru. Astfel, având
şansa de a avea asemenea opţiuni, educatorul contribuie la
dezvoltarea creativităţii copiilor, iar strategia didactică care
a luat naştere din combinarea armonioasă a tuturor factorilor
implicaţi, poate duce cu succes către îndeplinirea obiectivelor
propuse.
Strategiile didactice interactive ca strategii de grup presupun
munca în echipă a copiilor organizaţi pe microgrupuri în
vedferea realizării obiectivelor propuse. Se bazează pe sprijinul
reciproc în cercetare şi învăţare, stimulează participarea
efectivă a fiecărui copil, antrenând toată personalitatea
copiilor (abilităţi cognitive, afective, volitive, sociale).
Solicită efort de adaptare la normele de grup, toleranţă faţă
de părerile colegiilor. Strategiile didactice interactive trebuie
percepute ca strategii de interacţiune activă între participanţi
la activitate.
Exemple de metode ce ar putea constitui elemente ale unei
strategii didactice interactive.
1. Brainstormingul - ,,metoda asaltului de idei”; ,,furtună în
creier”
Brainstormingul poate fi definit ca: ,,o modalitate de a obţine,
într-un răstimp scurt, un număr mare de idei de la un grup de
oameni”. Brainstormingul este cea mai răspândită metodă de

stimulare a creativităţii în condiţiile activităţii în grup,
încurajând participarea tuturor membrilor grupului.
Prin această strategie se află: ce anume ştiu elevii despre un
anumit subiect, ideile sau soluţiile referitoare la un subiect sau
situaţie problemă, opinii despre o experienţă comună. Fiecare
este determinat să se implice activ. Copiii învaţă să asculte,
să emită păreri, să colaboreze, să respecte ideile celorlalţi,
să compare, să argumenteze şi să decidă. Ei devin mai curajoşi
şi au mai multă încredere în propria persoană.
Momentul de brainstorming începe prin enunţarea unei probleme,
după care, în mod spontan se emit soluţii, fără preocuparea
validităţii acestora. Scopul central îl reprezintă enunţarea a
cât mai multe puncte de vedere, căci nu calitatea contează, ci
cantitatea. Se admit toate ideile formulate nu se tolerează nici un
fel de critică. Pot fi preluate ideile emise de alţii şi
fructificate prin ajustări succesive şi asociaţii libere asemenea
unei reacţii în lanţ, conducând astfel la apariţia unor idei
viabile şi inedite.
O astfel de metodă poate fi folosită în orice activitate care
vizează dobândirea cunoştinţelor şi formarea capacităţilor.
Prin stimularea motivaţiei aproape orice activitate poate începe
prin brainstorming.
Procesul implică mai multe etape:
- cunoaşterea regulilor;
- oferirea unui subiect, a unei întrebări, a unei cerinţe
imperative sau a unei propoziţii neterminate asupra căreia fiecare
participant reflectează;
- înregistrarea şi prezentarea ideilor;
- evaluarea ideilor;
Brainstormingul se poate realiza în perechi sau în grup. Cadrul

didactic care iniţiază un moment didactic de tip brainstorming
trebuie să dea dovadă de tact pedagogic şi să propună spre
rezolvare probleme care prezintă un interes real.
Cele patru reguli ale brainstorming-ului sunt următoarele:
- judecata critică este exclusă;
- cât mai multe idei;
- daţi frâu liber imaginaţiei;
- combinările şi ameliorările sunt bine venite;
2. Tehnica ciorchinelui
Este o tehnică de predare – învăţare care încurajează pe
copii să gândească liber şi deschis, este o metodă
brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor
dintre idei. ,,Ciorchinele” constă în utilizarea unei
modalităţi grafice de organizare a brainstorming-ului pentru a
ilustra relaţiile, conexiunile dintre idei, o modalitate de a
construi asociaţii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale
ideilor.
Tehnica realizării unui ciorchine presupune parcurgerea câtorva
paşi:
- se alege cuvântul sau tema nucleu;
- copiii aleg sintagme în legătură cu tema propusă în
discuţie;
- se leagă aceste sintagme sau cuvinte de tema propusă;
- se scriu idei în legătură cu aceste cuvinte până la expirarea
timpului alocat;
3. Turul galeriei
Este o metodă de învăţare prin colaborare care încurajează
exprimarea propriilor idei şi opinii dar şi a părerilor cu
privire la soluţiile de rezolvare a unei probleme sau efectuare a
unor sarcini de către colegii lor, membrii ai celorlalte grupuri.

Şi această metodă presupune următoarele etape:
- copiii în grupuri de 3-4 îndeplinesc o sarcină de învăţare
care poate avea mai multe perspective de abordare;
- produsele activităţii pot fi exprimate într-o schemă, un
poster care să reprezinte un inventar de probleme, idei judecăţi
de valoare, soluţii imagini;
- posterele se depun pe pereţii sălii de grupă ca într-o
expoziţie;
- fiecare din membrii grupurilor, la semnalul cadrului didactic, va
examina ,,producţiile colegilor”, iar observaţiile vor fi
trecute direct pe pereţii galeriei sau chiar pe desene prin
diferite simboluri dinainte stabilite;
- după ,,turul galeriei” fiecare grup va face o analizăm
comparativă a propriei munci, discutându-se observaţiile şi
comentariile notate de colegi pe propriul lor poster;
Se va pune în discuţie produsele activităţii, nu realizatorii
lor şi se va încuraja productivitatea ideilor de grup şi
individuale.
Evaluarea va avea loc având puse la dispoziţie anumite criterii.
Punctele de vedere diferite, controversele, divergenţele,
antagonismul părerilor chiar, neînsemnând şi netrebuind să fie
un impediment în apreciere.
4.JOCUL DE ROL este cea mai folosită şi eficientă
tehnică utilizată în învăţământul preşcolar.
Prin jocul de rol, copiii se transpun în diferite ipostaze
ale vieţii sociale reale, cu scopul de a exersa multiple
comportamente şi de a dobândi abilităţi diverse, de a acţiona
conform unei anumite poziţii sau funcţii sociale, de a rezolva
pozitiv situaţii problemă,de a-şi adecva comportamentul în
situaţii similare.

Am utilizat jocul de rol ca metodă în cadrul unei
activitîţi de cunoaşterea mediului cu tema,,Prietenii
curăţeniei’’ şi ca mijloc de realizare în cadrul
activităţii liber-creative cu tema ,,De ziua prietenului
nostru’’.În urma folosirii acestei metode am constatat că am
realizat o stimulare a dialogului dintre copii şi o bună
interacţiune a acestora.Copiii au dat dovadă de spirit de
echipă,au emis idei personale fără reţineri,au folosit limbajul
verbal,nonverbal,paraverbal în contextul interrelaţionării
copil-copil, copil-educatoare, valorificând fondul imaginativ şi
creativ al copiilor.

Bibliografie:

1.Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga, Metode
interactive de grup, Editura Arves, Bucureşti, 2002;
2.Curriculum pentru învăţământul preşcolar;
3.Revista Învăţământului preşcolar, nr. 1-2, 2002;
4.Vasilica Firimiţă, Maria Taiban, Rodica Şovar, Maria Petre,
Texte literare pentru aplicarea programei în grădiniţa de copii.

Tipuri de jocuri şi activităţi didactice alese

Aniela-Ioana Bîte
Scoala Gimnaziala "Emil Racovita" Garda de Sus, Alba, Garda de Sus

Tipuri de jocuri şi activităţi didactice alese
PROF.ÎNV. PREŞC. MATEI ANIELA IOANA
GPN OCOALE
Jocurile şi activităţile didactice alese sunt cele spre care
copiii se îndreaptă autonom şi îi ajută pe aceştia să
socializeze în mod progresiv şi să se iniţieze în cunoaşterea

lumii fizice, a mediului social şi cultural căruia îi aparţin, a
matematicii, comunicării, a limbajului citit şi scris.
Ele se desfăşoară pe grupuri mici, în perechi şi chiar
individual. Practic, în decursul unei zile regăsim, în funcţie
de tipul de program (normal, prelungit sau săptămânal), două sau
trei etape de jocuri şi activităţi alese (etapa I – dimineaţa,
înainte de începerea activităţilor integrate, etapa a III-a –
în intervalul de după activităţile pe domenii de învăţare şi
înainte de masa de prânz/plecarea copiilor acasă şi, după caz,
etapa a IV-a – în intervalul cuprins între etapa de relaxare de
după amiază şi plecarea copiilor de la programul prelungit
acasă).Totodată, în unele cazuri, ele se pot regăsi ca elemente
componente în cadrul activităţii integrate.
Reuşita desfăşurării jocurilor şi a activităţilor didactice
alese depinde în mare măsură de modul în care este organizat şi
conceput mediul educaţional. Acesta trebuie să stimuleze copilul,
să-l ajute să se orienteze, să-l invite la acţiune. Astfel,
dacă este vorba de activităţi desfăşurate în sala de grupă,
educatoarea va acorda o atenţie deosebită organizării spaţiului
în centre ca: Biblioteca, Colţul căsuţei/Joc de rol,
Construcţii, Ştiinţă, Arte, Nisip şi apă şi altele.
Organizarea acestor centre se va face ţinând cont de
resursele materiale, de spaţiu şi de nivelul de vârstă al
copiilor. In funcţie de spaţiul disponibil, sectorizarea sălii de
grupă poate cuprinde toate centrele sau cel puţin două dintre ele
în care cadrul didactic pregăteşte zilnic oferta pentru copii,
astfel încât aceştia să aibă posibilitatea să aleagă locul de
învăţare şi joc, în funcţie de disponibilitate şi nevoi.
Materialele care se vor regăsi zilnic în
zonele/centrele/colţurile deschise nu trebuie să fie aleatorii, ci

atent alese, în strânsă corelare cu tema săptămânii sau cu
tema proiectului aflat în derulare. Pentru etapa jocurilor şi a
activităţilor alese desfăşurate în curte, o atenţie specială
va fi acordată atât organizării şi amenajării curţii de joc,
cât şi siguranţei pe care o oferă copiilor spaţiul respectiv
şi dotările existente.
În zona Bibliotecii se vor desfăşura multe activităţi din sfera
limbajului sau vor fi iniţiate activităţi de acest gen, pe
grupuri mici, pentru a fi continuate mai târziu, în cadrul
activităţilor comune. Limbajul va fi abordat într-o viziune
integrată şi de aceea se cere educatoarei ca să pună la
dispoziţia copiilor materiale specifice: cărţi, caiete, unelte de
scris, reviste, casetofon, seturi de imagini din poveşti.
În sectorul Construcţii copii vor avea la dispoziţie cuburi din
lemn, cuburi din plastic, lego, beţişoare, chibrituri, conuri de
brad, frunze şi diverse alte materiale din natură.

BIBLIOGRAFIE:
1. Dumitrana, Magdalena, (2000), Copilul, familia şi grădiniţa,
Editura Compania, Bucureşti

Proiect educaţional: PARFUM DE TOAMNĂ

Mia Rodica Barth
Scoala Gimnaziala Gherta Mica, Satu Mare, Gherta Mica

Motto: Toamna a început să scrie
Într-o carte cu copertă aurie
Câte şi de toate
Cu creioane colorate.
(Marcela Peneş, Alfabetul toamnei)

PROIECT

ŞCOALA GIMNAZIALĂ GHERŢA MICĂ

AN ŞCOLAR 2013-2014

Coordonator
Înv.prof. MIA BARTH

Proiectul este o activitate mai amplă ce permite o apreciere
complexă şi nuanţată a învăţării, ajutând la identificarea
unor calităţi individuale ale elevilor.
Este o formă de evaluare puternic motivantă pentru elevi, deşi
implică un volum de muncă sporit, inclusiv activitatea
individuală în afara clasei. Se transferă atributele
învăţământului informativ pe cel preponderent formativ. Este
recomandat să fie folosit în clasele a III-a si a IV-a, când
elevii au formate unele capacităti intelectuale (cititul cursiv,
expresiv, rapid, scrisul corect ortografic şi din punct de vedere
al construcţiei lingvistice, au deprinderi de studiere a unor texte
etc).
ARGUMENT:
S-a ivit pe culme „toamna “, o zână cu părul auriu şi cu
braţele încărcate de bunătăţi, cu frunze frumos colorate pe
rochia-i sclipind în soarele călduţ şi molcom şi însoţită de
corul păsărelelor care-şi iau “ la revedere “ de la noi.
În următoarele trei-patru săptămâni vom sărbători
frumuseţea şi bogăţia acestei zâne prin activităţi pe care le
vom desfăşura atât în sala noastră, cât şi în afara ei.
Dorim să ne înfrumuseţăm sala de clasă cu materiale ce ni le

oferă natura în anotimpul bogăţiei. De aceea va trebui să ne
împărţim munca în echipe ,pentru a putea atinge cât mai multe
domenii de activitate. Frumuseţile toamnei se pot oglindi în
literatură,în artă, muzică,în abilităţi practice,dar şi în
ştiinţe şi matematică.
SCOPUL PROIECTULUI:
 Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral şi
scris;
 Cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj plastic;
 Realizarea unor compoziţii literare despre toamnă;
 Selectarea textelor sau a poziilor despre toamnă;
 Cunoaşterea şi utilizarea unor tehnici de lucru cu diverse
materiale şi ustensile;
 Dezvoltarea capacităţii de cooperare în scopul realizării
unui produs;
 Dezvoltarea simţului practic.

OBIECTIVELE PROIECTULUI:
 Să desprindă informaţii necesare temei date;
 Să sesizeze legăturile logice dintre enunţurile orale şi
cele scrise;
 Să manifeste interes –plăcere în timpul dialogului cu
partenerii din echipă;
 Să manifeste interes pentru documentaţie, lectură;
 Să studieze , să citească independent diverse materiale;
 Să reţină esenţialul dintr-un text citit;
 Să descopere posibilităţile de realizare a diverselor
materiale;
 Să coopereze cu colegii din echipă în realizarea unor produse
finite;

 Să aprecieze intuitiv calitatea unor materiale folosite sau a
unui produs finit.
LOCAŢIA : Sala de clasă
GRUP ŢINTĂ: elevi din ciclul primar, cadre didactice.
BENEFICIARI: elevi, cadre didactice, părinţi
Proiectul de faţă a reflectat efortul individual si colectiv al
clasei a III a de la Scoala Gimnazială Gherţa Mică pornind de la
unitatea de invatare TOAMNA pentru atingerea unor obiective
formulate de programă .
Evaluarea ,rodul muncii elevilor, a arătat cât s-a implicat
fiecare elev si cât interes a manifestat pentru atingerea tintelor
propuse.
RESURSE:
 Umane: şcolari, cadre didactice, părinţi, vizitatori.
 Temporale: septembrie– noiembrie 2013;
 Materiale: lucrări ale copiilor, panouri pentru expoziţie,
cărţi, reviste şcolare, cameră video, aparat foto, diplome,
laptop, materiale în powerpoint;

Tema:
 TOAMNA
Subteme:
 ŞI SE DUC CA CLIPELE….
 S-AU AURIT A TOAMNĂ PADURILE
 AURUL TOAMNEI
 HALLOWEEN-BUCURIA COPIILOR
 SFÂRSIT DE TOAMNĂ
Obiective cadru

Dezvoltarea capacitatii de cunoastere si intelegere a mediului
inconjurător ,precum si stimularea curiozităţii elevilor
Formarea si exersarea unor deprinderi practice in vederea formării
unei atitudini pozitive faţă de muncă .
Obiective ţintă
01:să identifice caracteristici ale anotimpului toamna in situatii
date;
O2 : să-si formeze deprinderea de alucra in grupuri mici la
realizarea unui proiect comun ;
O3 : să-si formeze abilitati de a concepe si de a prezenta un
produs realizat de ei insisi ;
O4 :să-si exprime impresiile si trairile proprii despre toamna prin
activitati artistico-plastice, practice,literare
TIMPUL DE DESFASURARE :4 săptămâni 7.oct.-15.noi.2013
FORMA DE ORGANIZARE / SARCINI / RESPONSABILITATI:
• *Elevii au fost împărtiti în cinci grupuri ;

• * Fiecare grup a strâns informatii, le-a sintetizat si le-a
prezentat pe subteme, a realizat desene,compuneri si ansambluri care
au reprezentat caracteristicile anotimpului.
CALENDARUL PROIECTULUI
*Etapa de pregatire s-a facut cu o săptămâna înainte; s-au
adunat materialele ; s-au citit obiectivele tintă si s-a facut
impărtirea pe grupe, in functie de aptitudinile fiecărui elev
*Etapa de realizare ; fiecare grupa a primit indicatii asupra
modului de realizare a temei date.Trebuie precizat ca unele teme
s-au desfăşurat in cadrul orei de limba română, a orei de
educatie plastică sau tehnologie, iar alte teme s-au realizat în
afara orelor de
curs (COMPUNERILE cu teme ca „Şi se duc ca clipele... ”

,,Copilul, frunza şi vântul” sau “Aurul toamnei”)
• Grupul I LINGVIŞTII-Format din şapte elevi , a descoperit
caracteristici ale fiecarei luni de toamnă din textele studiate in
unitatea de invăţare Toamna ;aceste idei au fost reţinute pe
fişe si s-au elaborat compunerile si un afis cu expresii frumoase
despre acest minunat anotimp
• Grupul II PICTORII –Format din patru elevi a descoperit
caracteristici ale anotimpului toamna si le-a redat in desen tip
fundal.
• Grupul III –REPORTERII -Format din patru elevi , a strâns
informatii despre sărbătorile tradiţionale ale anotimpului toamna
;locul desfăşurării acestei subteme a fost casa personală .
• Grupul IV ACTORII –format din patru elevi au pregătit pentru
toată clasa rolurile ptr. minisceneta “Pe cărările Toamnei”
• Grupul V MEŞTERII –format din cinci elevi care s-au ocupat de
realizarea unor produse din materiale naturale cu ocazia
sărbătorii de Halloween.
EVALUAREA PROIECTULUI
• -s-a facut sub forma de expozitie folosind metoda ,, turul
galeriei ” , prin metoda ciorchinelui folosind cuvântul-nucleu ,,
toamna”
• - de asemenea produsele activităţii elevilor au fost
autoevaluate .
• - cea mai interesantă temă, dramatizarea, a fost evaluată de
colegele de la celelalte clase în cadrul activităţii comisiei
metodice

DEZVOLTAREA CEATIVITATII IN ORELE DE EDUCATIE PLASTICA

MARIA TECU
Scoala Gimnaziala "Anghel Saligny" Focsani, Vrancea, Focsani

DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII ÎN ORELE DE EDUCAŢIE PLASTICĂ
Prof. inv.
primar Ţecu Maria
Şcoala
Gimnziala ,,Anghel Saligny”, Focşani,Vrancea

Lumea copilului rămâne cea mai frumoasă , cea mai
curată şi cea mai inventivă. În jocul lui serios, copilul
crează lucrări deosebite şi de aceea noi, cei maturi, trebuie să
ştim din când în când să ne întoarcem în lumea copilăriei
sau, mai bine, să nu ne desprindem de ea niciodată.
Preocupările pentru studiul creativităţii,
pentru găsirea şi utilizarea unor metode de antrenare şi
facilitare a creaţiei la nivel individual şi de grup sunt
justificate de cerinţe sociale actuale.
,,Toată taina unei lecţii bune stă în căldura sufletului.
Trebuie să zbârnie sufletul dascălului ca să răsune strunele
din sufletul şcolarului”. (G. C. Longinescu)
Arta este o gramatică cu o morfologie şi o sintaxă proprie, este
limba universală care nu este maternă şi care nu se învaţă de
la sine, nefiind înţeleasă în adevăratul ei sens decât prin
cultură şi meditaţie.
Vârstei şcolare îi corespunde faza realismului vizual, etapă în
care copilul este preocupat să redea în imagine grafică aspectele
vizibile ale obiectelor. Copilul se supune în acest desen,
perspectivei vizuale sau relaţiilor active dintre imagini.
Exprimarea se transpune în imagine plastică a ceea ce vede şi
ştie. Datorită creşterii posibilităţile copilului de a observa
şi percepe tot mai adecvat realul, exprimarea şi transpunerea în
imagine plastică a ceea ce vede şi ştie, nu se mai realizează cu
aceeaşi spontaneitate ca în etapele anterioare. Întâmpină
dificultăţi în redarea realului, deoarece nu stăpâneşte
mijloacele tehnice adecvate şi limbajul plastic necesar.
În învăţământul primar educaţia plastică le oferă elevilor
mijloacele de expresie plastică şi le orientează observaţia de

la aspectele exterioare spre stadiul structurilor interne din
natură, dezvoltându-le potenţialul creator.
Limbajul formelor se vede peste tot de la fulgi de zăpadă,
la cristal, de le arhitectura frunzelor până la forma omenească.
Pentru copiii cu o viaţă sufletească bogată, lucrul cu pensula
este o modalitate ideală de desfăşurare a emoţiilor şi de
eliberare a tensiunii interioare.
Limbajul artistic al elevilor reprezintă învelişul material al
gândirii lor artistice, al acelei calităţi a gândirii, care
acţionează în câmpul sensibilităţii estetice a copilului şi
care face posibil schimbul de idei, de sentimente şi de stări
emotive.
Nici una din noţiuni nu va fi memorată mecanic, ci după
explicarea ei prin repere aceste noţiuni vor intra treptat în
vocabularul activ al copiilor, dându-le posibilitatea să creeze,
dar şi să discute şi să înţeleagă lucrările altor colegi.
Ajutându-i pe copii să stăpânească tehnicile de lucru şi
cerându-le să organizeze singuri o compoziţie ei vor ajunge să
guste şi să transforme bucuria estetică într- o componentă a
modului lor de viaţă.
Prin metodele şi procedeele pe care le-am folosit am urmarit să
antrenez acele potenţe creative care să ducă la realizări
artistice productive (şi nu reproductive) conştiente, personale,
imediate. Astfel am aplicat folosirea metodei braistoming (asaltul
de idei) care oferă posibilitatea unui grup de copii să-şi
manifeste liber spontan imaginaţia. Activităţile de desen
(pictură) cu temă aleasă se pot desfăşura grupând copiii câte
4-6, fiecare grup primeşte o foaie de hârtie şi instrumente
necesare de lucru, copiii din grup stabilesc tema, un copil începe
desenul cu elemntul pe care îl doreşte şi dă foaia mai departe

spre dreapta, copilul următor preluând ideea şi continuând-o. La
finalul activităţii fiecare grup povesteşte ce reprezintă
desenul, dupa care le afişează pe toate pentru a fi apreciate şi
admirate. Lucrările elevilor au fost analizate şi ierarhizate de
către un ,,parlament” al elevilor după următoarele
criterii:claritatea mesajului, originalitatea, expresivitatea,
contrastul şi gama cromatică, estetica lucrării.
O altă metodă care poate fi folosită cu succes este sintetica-
metoda analogiilor, având la bază principiul transformării
străinului în familiar şi pe cel al transformării familiarului
în străin.
Am comunicat copiilor prin analogie şi metafore. Rezolvarea ei este
amânată până când se constată că elevii au găsit soluţii
eficiente, cu diferite efecte plastice expresive.Se anunţă esenţa
problemei şi se stabileşte care dintre lucrările lor o prezintă
mai clar, mai expresiv.
În aplicarea acestei metode am cerut elevilor să acopere
suprafaţa foii de desen cu o tentă de culoare preferată şi apoi
cu pensula, folosind o culoare contrastantă mai închisă şi mai
deschisă să deseneze elemente care să exprime ideea de mişcare
(unu-doi pomi, o cale ferată, dealuri leneşe, soare vesel,
păsări zglobii, tren gălăgios , maşini rapide etc.).După ce au
fost finalizate lucrările a fost anunţată esenţa problemei:
rolul culorii dominante în compoziţia plastică.
Altă tehnică de lucru aplicată în scopuri dezvoltării
imaginaţiei creatoare a elevilor a fost tehnica de fuzionare la
margini a unor pete de diferite culori şi fuzionarea în masă a
culorilor, care se realizează aplicând pete de culoare, linii,
figuri colorate cu vopsea fluidă, îndoind şi presând foaia de
hârtie sau pictură făcută cu sfoara înmuiată în culoare.

După uscarea planşelor copii descoperă forme prin analogie cu
aspecte din viaţa înconjurătoare: fluturi, flori, păsări, pomi,
elefanţi. Aceste tipuri de exerciţii au la bază gândirea
divergentă şi inteligenţa creatoare. Putem spune deci că cele
mai plăcute ore pentru elevii mici sunt cele de educaţie
plastică, în care creativitatea se poate manifesta cu mult succes.
Procesul adaptării copilului la lumea celor mari nu se poate
realiza prin forme de activităţi similare cu ale adultului pentru
echilibrul său intelectual şi afectiv este necesar ca el să fie
atras în asemenea forme de activitate prin care să i se faciliteze
asimilarea treptată a realului.
Când un copil este nehotărât în faţa unei coli albe de hârtie,
neştiind ce imagine să realizeze, poate să înceapă aşternerea
absolut liberă, fără nici o idee preconcepută, a unor pete şi
linii din culorile date sau alese potrivit cu sarcinile precizate
după procedeul ,,provoacă şi vezi ce iese”, apoi continuă ceea
ce acele pete şi linii întâmplătoare îţi sugerează.
,,Niciodată nu este prea devreme pentru începerea educării
creativităţii, activitatea creatoare nu ar trebui îngrădită de
nici un fel de interdicţii, limitări, critici” (Lowenfeld)
Bibliografie:
AMABILE, TERESA,,,Creativitatea ca mod de viaţă”, Editura
Ştiinţifică şi Tehnică, Bucureşti, 1997
DAY, JENNIFER, ,,Vizualizarea creativă împreună cu copiii”,
Editura Teora , Bucureşti, 1998
ROŞCA, ALEXANDRU, ,,Creativitatea, E.D.P., Bucureşti,
1972

Eficienţa metodelor activ-participative în stimularea gândirii critice a şcolarului mic

Monica Chirita Cana
Scoala Gimnaziala "Mihai Eminescu" Braila, Braila, Braila

Materialul prezentat mai jos constituie sinteza consideraţiilor
finale ale lucrării metodico-ştiinţifice întocmite în scopul
obţinerii gradului didactic I şi intitulată ,,Valorificarea
metodelor activ-participative în stimularea gândirii critice a
şcolarului mic”. Cercetarea a avut la bază metoda observaţiei,
deoarece s-a dorit urmărirea intenţionată şi sistematică a unei
secvenţe din activitatea de instruire desfaşurată la nivelul

clasei I, în condiţiile obişnuite de existenţă şi
desfăşurare a acesteia. Metodele de gândire critică alese spre a
fi experimentate s-au aplicat la disciplina ,,Cunoaşterea
mediului”, pe o perioadă de şase săptamâni. Unitatea de
învăţare studiată a avut ca subiect animalele domestice şi
sălbatice din ţara noastră. În fiecare oră din cele menţionate
am aplicat câte o metodă de gândire critică, unitatea de
învăţare fiind evaluată printr-un test final cu itemi
specifici metodelor de lucru activ-participative exersate.
În ceea ce priveşte strategia didactică, e de precizat faptul că
instrumentele utilizate în cercetare au fost aplicate individual,
frontal şi pe grupe. De menţionat este şi faptul că metodele
selectate s-au aplicat în fiecare dintre momentele didactice ale
actului instructiv-educativ. Astfel, în faza de predare-învăţare
am aplicat ,,Metoda ştiu/vreau să ştiu/am învăţat”, cât şi
Metoda cubului”; pentru fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor
am aplicat ,,Metoda ciorchinelui” cât şi ,,Diagrama Venn”. De
asemenea, pentru a fi rezolvate problemele ivite în asimilarea şi
consolidarea informaţiilor am ales ca metodă de gândire critică
specifică rezolvării de probleme ,,Explozia stelară”.
Pe parcursul derulării activităţii de observare a elevilor am
urmărit realizarea următorilor indicatori observaţionali:
1. Capacitatea elevilor de a gândi critic analizând şi
sintetizând informaţia;
2. Capacitatea de a efectua generalizări şi comparaţii pornind de
la fapte date;
3. Capacitatea de a efectua o alegere bazatã pe un argument
raţional;
centraţi în jurul obiectivelor operaţionale de mai jos:
• să identifice informaţii nou asimilate exersând

capacităţile de analiză şi sinteză ale gândirii ca proces
psihic;
• să descrie animale domestice şi sălbatice indicând
însuşirile acestora, părţile componente ale corpului, sursele
de hrană, modul de hrănire şi foloasele pe care le aduc omului;
• să stabilească asemănări şi deosebiri între animale
domestice şi animale sălbatice fundamentate de raţionamente
corecte, coerente şi logice;
• să realizeze corespondenţe între variante posibile de
răspunsuri pe baza alegerii raţionale a soluţiilor optime din
multitudinea celor posibile.
Consideraţii finale:
Este foarte important ca în primii ani de şcoală, copilul să fie
orientat corect spre a-şi dezvolta gândirea, capacitatea de a
răspunde unor situaţii problematice, de a fi creativ şi eficient.
Încă din clasele primare trebuie să-l familiarizăm pe copil cu
utilizarea unor metode şi tehnici de muncă intelectuală, să-i
dezvoltăm abilităţi de a învăţa prin descoperire, prin
investigarea realităţii, în scopul stimulării curiozităţii şi
creativităţii.
Metodele activ - participative sunt acelea care îl ajută pe elev
să găsească singur, sau în grup, cunoştinţele pe care urmează
să şi le însuşească, să afle soluţii la probleme, să
prelucreze cunoştinţele, să ajungă la reconstituiri şi
resistematizări de cunoştinţe. Sunt metode care îl învaţă pe
elev să înveţe să lucreze independent şi în grup. Printre
metodele care activizează predarea-învaţarea sunt şi cele prin
care elevii lucrează productiv unii cu alţii, îşi dezvoltă
abilităţi de colaborare şi ajutor reciproc. Ele pot avea un
impact extraordinar asupra elevilor datorită denumirilor foarte

uşor de reţinut, caracterului ludic si oferind alternative de
învăţare cu “priză” la copii.
Folosind aceste metode am observat că elevii au devenit
mult mai activi, au învăţat să lucreze în echipă, şi-au
dezvoltat spiritul de observare şi cooperare, însuşindu-şi mult
mai eficient conţinuturile predate. Rezultatul obţinut
demonstrează că progresul se realizează într-un timp mult mai
scurt faţă de metodele clasice. Demersul didactic devine plăcut,
modern şi cu valenţe formative ce stimulează gândirea elevilor.
Eficientizarea folosirii lor este condiţionată de măiestria
didactică a învăţătorului, de spiritul său liber, novator.
Metodele activ-participative de dezvoltare a gândirii critice
încurajează spiritul de colaborare şi de lucru în echipă
punând elevul în situaţia de a căuta informaţii în plus faţă
de manual, îi dezvoltă imaginaţia şi creativitatea ajutându-l
să realizeze legături între cunoştinţele acumulate la diferite
discipline. Sunt eficiente, îi activează şi motivează, îi
învaţă să lucreze împreună pentru a atinge scopul propus.
Elevii recunosc că au nevoie unul de celălalt pentru sprijin,
explicaţii, coordonare, fiecare membru al grupului este
răspunzător de propria contribuţie la îndeplinirea scopului
propus. Lucrând în grup ajung să reflecteze asupra colaborării
lor şi decid asupra modului de îmbunătăţire a eficienţei
acestui tip de activitate, dezvoltă deprinderi interpersonale în
cadrul grupului şi al clasei.
Ele trebuie totusi aplicate cu prudenţă deoarece, uneori,
folosirea lor ia mult timp din oră. În organizarea efectivelor de
elevi şi în distribuirea sarcinilor se produce gălăgie. Multe
dintre ele sunt dificil de utilizat datorită volumului mare de
cunoştinte ce trebuie transmise. Se poate afirma cu certitudine

că folosirea lor este condiţionată şi de nivelul clasei şi
interesul elevilor şi chiar al părinţilor. Deşi eficienţa lor
este recunoscută în rândul dascălilor, programele şi manualele
şcolare nu sunt adecvate aplicării acestor metode. Timpul alocat
este de cele mai multe ori insuficient, iar temele în care se
aplică astfel de metode trebuie planificate cu rigurozitate fiind
necesar mobilier adecvat şi mai ales materiale consumabile pentru
care, de multe ori nu există resurse materiale.

prof.înv. primar, Chiriţă Cană Monica
Şcoala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Brăila

Momente de interacţiune-școală,familie,comunitate

adriana ciubotaru

Astfel ,acesta relaţie este menită să ne provoace ȋn a găsi
resursele potrivite ȋn vederea unei comunicări fructuoase pentru
ca rezultatele să fie cele așteptate,cele dorite și
profitabile.Un moment care cred eu ca s-a dovedit extrem de
profitabil ȋn valorificarea relaţiei școala-familie-societate
este Ziua ștafetei.
Acesta este un eveniment despre care am aflat
ȋntâmplător,accesând diferite site-uri,din link in link,un

eveniment care mi-a stărnit interesul și care a entuziasmat pe
elevi,la sugestia că ar putea lua locul părinţilor lor pentru
câteva ore.Ziua ștafetei presupune ca ,pentru câteva ore ,copii
să ia locul părinţilor la locul de muncă,intrând ȋn pielea lor
ca vânzător,confecţioner,brutar,șofer,asistent medical,etc.
Ȋn urma schimbului de locuri și de experienţe ,atât elevii,cât
și părinţii,ulterior și angajatorii,vor completa câteva
chestionare ȋn care ȋși vor exprima opiniile despre această
experienţă.Iniţial ,elevii vor completa : Ce vreau să aflu,Ce am
aflat,Ce aș vrea să mai aflu.Ulterior angajatorii vor completa
unul din formularele de mai jos: LA SFÂRŞITUL ZILEI, CE IMPRESII
AI?
Este foarte important pentru cei care iau parte la organizarea
acestui eveniment să adune de la toţi cei implicaţi impresii,
opinii asupra organizării şi desfăşurării zilei precum şi
sugestii care să ajute la planificarea unor evenimente viitoare.
Nume şi prenume:.
Relaţia faţă de copil (părinte /rudă/ asistent social /
educator/ etc.):
Localitate: .........................................
1. Ce crezi despre experienţa numită Ziua Ştafetei?
2. Care moment/activitate ţi-a plăcut cel mai mult? De ce?.
3. Ce lucru ţi s-a părut a fi cel mai dificil? De ce?
4. Ce crezi că au învăţat copiii pe parcursul acestei zile?
Dar adulţii?
...........................................................................................
5. Ce sugestii ai avea pentru Ziua Ştafetei de anul viitor?
Părinţiiau aflat ca a fi mentor înseamnă :
 A fi bucuros şi mândru de profesia exercitată
 A avea disponibilitatea de a transmite şi împărtăşi din

experienţă şi cunoştinţe copiilor
 A asculta şi stimula curiozitatea şi dorinţa de învăţare
 A -l ghida pe copil în descoperirea universului profesional la
care visează
 A oferi un spaţiu de explorare şi de exprimare personală
copilului
 A oferi valoare şi a stimula dezvoltarea potenţialului
copilului

Ȋn cadrul unei ședinţe cu părinţii am prezentat evenimentul și
am remarcat deschidere din partea acestora,găsind ȋn acest
eveniment ocazia de a arăta copiilor lor cât de greu se caștigă
banii,ȋn ce condiţii lucrează și câtă responsabilitate
implică a lucra,a avea un serviciu.
Ȋmpreună cu părinţii am ales câteva meserii care să incite,dar
mai ales să testeze mintea,sufletul și forţa.Elevii nu au fost
ȋntrebaţi tocmai pentru a nu-și alege ceea ce era mai
ușor.Ȋmpreuna cu părinţii am ȋntocmit câteva documente:
- protecţia muncii,
-fișe de pontaj,
-fluturași de salarii,
-contract de muncă,
-fișa postului,etc.
Iniţial,elevilor li s-a părut o joacă,ȋnsă ȋn faţa
documentelor pe care le-au citit,apoi le-au semnat au avut tendinţa
să dea puţin ȋnapoi,părându-li-se destul de greu ceea ce ȋi
aștepta.Elevii au fost ȋmpărţiţi ȋn patru grupe
egale,trăgând la sorţi ceea ce aveau de făcut,nepermiţându-le
să aleagă.Aceasta a fost prima restricţie la care au fost supuși
,o restricţie care nu le-a convenit,ȋnsă nu mai puteau da

ȋnapoi.
Meseriile alese au fost:asistent medical,vânzător,tinichigiu auto
și cofetar.
După acest moment organizatoric,ȋntre școala și familie,a venit
rândul comunităţii să ajute,să ne ȋndrume și să ne formeze.
Ȋmpreună cu părinţii am mers și am discutat cu persoanele din
conducerea firmelor la care elevii urmau să meargă,găsind multa
ȋnţelegere,deschidere și interes.Ceea ce a caracterizat reacţia
comunităţii a fost dorinţa de rigoare și de
punctualitate,stabilindu-se un orar fix,cu sarcini de lucru bine
trasate.La fiecare loc de muncă unde elevii au mers-ca angajaţi-au
trebuit să se supună normelor din fiecare instituţie:ȋncepând
cu vestimentaţia(uniforme obligatorii,mănuși,măscuţe,părul
prins ȋn cazul fetelor,etc),apoi utilizarea fișelor de
pontaj,instruirea de protecţia muncii și,bineȋnţeles,munca
propriu-zisă.Primele reacţii au fost extreme de pozitive-căci
prima oră elevii au asistat și și-au ȋnsușit ceea ce urmau să
facă,ba chiar au executat câteva sarcini ușoare,apoi ȋn ora a
doua eleviiau muncit singuri:
a)ca și asistenţi medicali-au luat temperatura pacienţilor,au
ascultat cu stetoscopul,au dus tratamente,au dus bolnavii cu
căruciorul la radiografii,au verificat perfuzii,etc.
Elevii implicaţi ca asistenţi au lucrat cu măscuţe și
halate,contra timp și supravegheaţi de asistenta șefa care s-a
comportat foarte frumos,sever si riguros.Câţiva dintre elevii au
solicitat pauza,căci volumul de muncă a fost la un punct foarte
mare.
b)-ca vânzători,pe lângă servirea clienţilor,noii angajaţi au
trebuit să descarce marfa,să așeze marfa,să selecteze marfa care
expira,să lucreze cu banii-deci să nu greșească la restul dat

clienţilor.Angajatorul a supravegheat și ajutat de câteva ori pe
cei care s-au fâstâcit ȋn faţa clienţilor,observând că elevii
preferau munca fizică-așezatul și căratul mărfii,decât lucrul
direct cu oamenii care veneau ȋn magazine.
c)ca tinichigii auto,elevii au prestat muncă fizică-cu ciocan și
alte instrumente specifice,ȋnsă reacţia a fost extrem de
pozitivă,plăcându-le să se murdarească,să execute sarcinile
trasate de supraveghetor(ei au lucrat pe mașini care erau doar
pentru probarea unor vopseluri,sau ȋncercarea unor utilaje,pentru a
nu deteriora ).
d)ca și cofetari,elevii s-au delectat cu activitatea de preparare a
aluaturilor,a cremelor,cu degustarea lor,cu urmărirea cuptoarelor
de coacere,amestecarea ingredientelor și ornarea
prajiturilor.Echipaţi cu halate și mănuși,trecând printr-un
filtru de igienizare-spălatul mâinilor și schimbatul
ȋncălţămintei-copiii au găsit această meserie foarte
frumoasă,dar extrem de solicitantă din cauza timpului de lucru fix
pentru fiecare produs,din cauza preciziei cu care trebuiau ornate
torturile,remarcând ca este necesar talent pentru a fi un bun
cofetar.
Impactul evenimentului Ziua Ştafetei a fost puternic,ȋntărind
relaţia școală-familie-comunitate,căci fiecare element din acest
trio a avut câte ceva de ȋnvăţat.
-Şcoala a ȋnţeles că elevii trebuie implicaţi ȋn lucruri cât
mai practice pentru a fi pregătiţi pentru viitor,permiţându-le
schimbul de experienţă pentru modelarea personalităţii și
alegerea viitoarei meserii.
-Familia a ȋnţeles că, fără o responsabilizare serioasă,fără
o implicare directă ȋn activităţile zilnice,ȋn treburile
casnice, copii nu vor ȋnţelege că trebuie să ȋnveţe mai mult

pentru a depăși condiţia părinţilor,pentru a avea un viitor
bun.Familia a ȋnţeles cu acest prilej că poate cere ajutorul
școlii ȋn formarea personalităţii elevilor pe structura
societăţii și pe cerinţele evoluţiei societătţii
contemporane.
-Comunitatea a ȋnţeles că, pentru a avea un personal pregătit
bine,care să intre ȋn câmpul muncii cu plăcere și cu
cunoștinţele necesare ,trebuie să se implice mai mult ȋn viaţa
școlii și a familiei,interacţionând, relaţionând prin
activităţi precum cele din Ziua Ştafetei,prin ȋntâlniri ȋn
cadrul ședinţelor cu părinţii,ȋn cadrul consiliilor profesorale
pentru a oferi oportunităţi de diversificare a studiului
individual și colectiv.

Autocunoaşterea - cheia succesului

Andreia - Elena Briciu
Scoala Gimnaziala Nr.6 "V. I. Popa" Barlad, Vaslui, Barlad

Autocunoaşterea – cheia succesului

Profesor, Briciu Andreia – Elena

Şcoala Gimnazială “V.I.Popa”, Bârlad

Autocunoaşterea este o piatră de temelie pentru o viaţă plină

de reuşite. Momentul autocunoaşterii nu ţine seama de vârstă.
Important este să te cunoşti cât mai bine pe tine însuţi şi
vei descoperi cum viaţa ta se îmbunătăţeşte vizibil.

Fiecare om are o identitate proprie şi o personalitate unică,
neexistând doi oameni identici. În pofida diferenţelor dintre ei,
în orice societate democratică oamenii se nasc liberi şi egali
în drepturi, toţi pornind de la aceleaşi premise şi putând
beneficia de egalitatea şanselor de reuşită în viaţă. În
ciuda acestor “egalităţi” oamenii evoluează diferit. Fiecare
trebuie să înţeleagă şi să accepte acest lucru, făcând totul
pentru a se cunoaşte mai bine pe sine însuşi şi învăţând, cu
răbdare şi perseverenţă, să-şi accepte limitele şi să se
simtă bine “în propria piele”.
Conceptul de autocunoaştere se referă la procesul de explorare şi
structurare a propriilor caracteristici. Printre aspectele relevante
ale autocunoaşterii se numără stima de sine, sistemul
motivaţional, emoţiile şi mecanismele de apărare.
Autocunoaşterea sau cunoaşterea de sine începe încă din
copilărie, atunci când devenim conştienţi de corpul nostru, de
sentimentele, emoţiile, gândurile, abilităţile, aptitudinile şi
chiar valorile proprii şi se dezvoltă odată cu vârsta şi cu
experienţele prin care trecem. Pe măsură ce persoana avansează
în vârstă, dobândeşte o capacitate mai mare de auto-reflexie.
Totuşi, niciodată nu vom putea afirma că ne cunoaştem pe noi
înşine în totalitate. Cunoaşterea de sine nu este un proces care
se încheie odată cu adolescenţa sau tinereţea, pentru că, aşa
cum spunea Proust: „Adevărata călătorie a descoperirii nu
înseamnă a cauta tărâmuri noi, ci a vedea cu ochi noi.”
Uneori ne întrebăm: “Cine suntem?”, “Ce vrem cu

adevărat?”, “Pe cine cunoaştem cu adevărat?”. Sunt multe
întrebări pe care doar analizându-le bine putem afla răspunsul.
O bună autocunoaştere va duce la construirea imaginii de sine,
adică la modul în care fiecare dintre noi se percepe pe sine
însuşi. Cei care au o imagine de sine pozitivă au mai multă
încredere în ei, sunt optimişti şi duc la bun sfârşit
sarcinile sau activităţile pe care le încep. Pe de altă parte,
cei cu o imagine de sine negativă nu au încredere în forţele
proprii, se tem de eşec şi au rezultate slabe atât la serviciu,
cât şi în viaţa personală.
Gradul de autocunoaştere se poate observa uşor în comportamentul
nostru, în felul în care facem faţă situaţiilor noi, chiar şi
în modul în care reacţionăm şi interacţionăm cu cei din jur.
Toţi avem o identitate pe care putem să o descoperim mai devreme
sau mai târziu. Putem să ne definim prin familie, prin grupul de
prieteni sau prin grupul profesional. Dar la un anume moment
rămânem singuri, cu noi înşine. Poate în astfel de momente ne
întrebăm cine sau ce ne defineşte, dacă ne cunoaştem
dorinţele, nevoile sau plăcerile. Confruntarea cu evenimente
diverse poate scoate la iveală dimensiuni noi ale personalităţii,
care sunt deja consolidate, însă cu care intrăm în contact numai
în anumite contexte. Unul dintre aceste evenimente joacă un rol
deosebit de important în cadrul procesului cunoaşterii de sine.
Este vorba despre momentul alegerii carierei, care - afirmă
specialiştii - poate fi asociat cu dobandirea identităţii
profesionale, numai odată ce se realizează integrarea şi
adaptarea iniţială la profesie. Există însă situaţii în care
această adaptare este resimţită în plan afectiv ca un «şoc»,
datorat confruntării între realitate şi ideal, între
investiţiile afective ale tânărului în activitatea profesională

şi fedback-ul primit din partea angajatorului.
Aşteptările pe care tinerii le au faţă de primul loc de muncă
variază în funcţie de motivaţiile profesionale ale acestora,
care devin în prezent din ce în ce mai concentrate în jurul
nevoii de statut şi de securitate financiară. La polul opus
acestui tip de motivaţii se află aşa-numitele “motivaţii
intrinseci”, care au ca sursă dorinţele, nevoile, şi
trebuinţele proprii fiecăruia dintre noi, cu care din păcate
intrăm prea puţin în contact, riscând a ne “înstrăina”
treptat de sine, şi a ne crea o falsă identitate socială şi
profesională.
Să alegi o profesie care nu se potriveşte cu ceea ce eşti şi cu
adevăratele tale dorinţe este ca şi cum te-ai privi într-o
oglindă care deformează imaginea. Însă este posibil ca într-o
zi aceasta să se spargă şi să fie nevoie să cumperi o alta
nouă. Uitându-te în ea, vei putea fie să constaţi că nu este
nici o diferenţă, fie că există discrepanţe între imaginea
veche şi cea nouă, această experienţă având în unele cazuri
efecte pozitive sau negative în planul imaginii de sine, şi deci,
al cunoaşterii de sine.
Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul raportului dintre
motivaţiile tale profesionale şi actualul sau viitorul loc de
muncă. Este posibil ca, neavând o posibilitate de reflectare
corectă a acestor interese privind cariera, să constaţi cu uimire
că poţi schimba numeroase profesii, fără a ajunge în final la o
cunoaştere de sine cât mai completă. “Ce putem face pentru a nu
ajunge în asemenea situaţii, care ar putea naşte stări de
anxietate, îndoială faţă de sine şi chiar faţă de
ceilalţi?”Dacă răspunsul care ne vine cel mai uşor în minte
este “Să ne cumpărăm o oglindă bună” înseamnă că suntem

una dintre persoanele care doresc să intre în contact cu propriile
motivaţii referitoare la alegerea carierei. Putem avea surprize
plăcute sau neplăcute când ne vom vedea aşa cum suntem cu
adevărat în context profesional, sau putem să constatăm că
suntem neschimbat, ceea ce înseamnă că am atins un nivel optim al
cunoaşterii de sine.
Metoda oglinzii – cale spre autocunoaştere
De obicei, îi judecăm pe ceilalţi după asemănarea noastră şi
devenim ceea ce judecăm. Metoda oglinzii este mijlocul cel mai
rapid şi mai eficient pentru a deveni conştienţi de ceea ce
suntem. Înainte de a schimba ceva la noi, trebuie să devenim
conştienţi de acel lucru, trebuie să constatăm mai întâi că
acel lucru ne aparţine. Imediat ce vom accepta ideea că tot ceea
ce trăim în exteriorul nostru este reflectarea a ceea ce se
întâmplă în interiorul nostru şi că ceea ce vedem la celălalt
este reflectarea propriei noastre imagini, viziunea asupra vieţii
se va schimba în totalitate.
Ne imaginăm în faţa unei oglinzi adevărate. Ne privim, iar
imaginea reflectată nu poate fi alta decât a noastră. Dacă
constatăm un detaliu care nu ne place, ca de exemplu un corp care
s-a îngrăşat, atitudinea de a ne enerva pe oglindă, de a o
sparge sau de a o arunca, nu va schimba cu nimic din situaţia
reală. Este de preferat să acceptăm ceea ce constatăm. Reacţia
tipică a majorităţii oamenilor este aceea de a vrea să schimbe
persoana pe care o văd şi această atitudine este aceeaşi cu a
vrea să schimbi oglinda. Când ne privim în oglindă, aceasta
reflectă fiecare parte a corpului nostru, chiar şi pe cele pe care
nu vrem să le vedem sau pe care nu le acceptăm. De aceea, această
metodă este excelentă pentru a ne ajuta să devenim conştienţi
de ceea ce am acceptat la noi şi ceea ce nu am acceptat.

Metoda oglinzii poate fi aplicată şi pentru a descoperi părţile
din noi care ne determină să adoptăm anumite comportamente.
Trebuie să fim capabili să acceptăm fiecare dintre diferitele
moduri în care ne exprimăm. Pentru a reuşi, trebuie mai întâi
să ne privim, să constatăm cine suntem, să ne observăm
comportamentele. Când observăm pe cineva, al cărui comportament
ne deranjează, reacţia noastră confirmă faptul că, atunci când
acţionăm astfel, comportamentul nostru ne deranjează, deci nu ne
acceptăm pe noi astfel. Metoda oglinzii trebuie folosită cât mai
des în viaţa noastră. Nu este un demers uşor pentru ego, deşi
este foarte eficient pentru a-l pune la locul lui. Fiecare persoană
trebuie să folosească această metoda când vrea ea, dar numai
pentru ea şi niciodată pentru ceilalţi.
Blazonul personal – metodă de intercunoaştere
Obiective:
- Prezentarea elevilor într-un fel care să le dezvolte respectul
de sine;
- Construirea şi stabilirea bunelor relaţii în interiorul
grupului.
Resurse: fişe xerox, pixuri, creioane colorate.
Desfăşurare:
1. Se oferă fiecărui elev o copie a modelului – Blazonul
personal
2. Se explică elevilor cele patru cadrane:
 Cadranul I: notează ceva ce îţi place să faci în timpul
liber;
 Cadranul II: notează un aspect pozitiv despre munca/
activitatea ta;
 Cadranul III: precizează un scop pe care ţi-ai dori să-l
atingi;

 Cadranul IV: notează un aspect important din trecutul tău.
3. Elevii completează fiecare cadran, respectând instrucţiunile
primite. Se poate opta şi pentru o altă variantă ce permite
exprimarea prin desen, simbol etc. În acest caz, elevii vor desena
simboluri care să îi definească în privinţa temperamentului,
iar într-un colţ se semnează. În panglica de sub blazon ei
trebuie să scrie un motto care li se pare că îi reprezintă. Se
acordă 10 minute pentru aceasta.
4. Copiii sunt invitaţi să împărtăşească ceea ce au scris,
desenat, vorbind cu mai mulţi colegi. Blazonul este apoi lipit pe
un panou pentru o asociere mai rapidă a numelui colegilor cu
persoana. Se acordă 15 minute.
5. Elevii sunt rugaţi să se aşeze lângă colegul cu care au
vorbit ultima dată şi să-şi prezinte “partenerul”,
spunându-i numele, un lucru pe care l-au aflat despre el şi, să-i
citească motto-ul. Se formează perechi aleatorii. Astfel, se
verifică şi modul în care imaginea proprie concordă cu imaginea
celorlalţi despre sine.
Blazoanele pot fi expuse toate pe tablă sau pe perete. În final,
au loc discuţii privind realizarea activităţii şi impactul ei
asupra copiilor. Fiecare trebuie să se cunoască pe sine însuşi,
să-şi descopere talentele şi să le pună în slujba sa şi a
celorlalţi, să fie conştient de toate calităţile pe care poate
să se sprijine, dar şi de toate defectele împotriva cărora
trebuie să lupte. A lupta cu propriile slăbiciuni şi a o lua de
la capăt ori de câte ori este necesar constituie cele mai
preţioase victorii.

„Vei fi cu atât mai curând stăpân pe tine, cu cât te vei
cunoaşte mai curând.” Marc Aureliu

Funcţia interdisciplinară şi metacognitivă a macroconceptelor

Cristian-Tiberiu Florea
Liceul Teoretic "Dunarea" Galati , Galati, Galati

Macroconceptele sau „lentilele conceptuale” sunt concepte cu un
ordin înalt de generalitate, comune mai multor discipline, având
capacitatea de a polariza, structura şi ordona conţinuturile
asociate provenind din cele mai variate domenii . Macroconceptele
funcţionează, astfel, ca vehicule ce permit transferul şi
aplicarea de cunoştinţe şi metode de lucru însuşite în cadrul
unei discipline, în sfera de studiu a altora, nu neapărat din

aceeaşi arie curriculară.
În concepţia lui Platon, sufletul omului este purtat într-o
caleaşcă trasă de doi cai, (= dorinţele, strunite de vizitiu (=
raţiunea) . Conţinutul simbolic al imaginii poate fi interpretat
astfel: pentru a accede la nivele de înţelegere superioare,
raţiunea umană trebuie să se folosească de vehiculul sensului.
De altfel, rădăcina cuvântului „vehicul” se regăseşte în
cuvintele mai multor limbi vechi pentru a desemna noţiunea de
metaforă, figură de stil care facilitează operaţiunea de
transfer semantic. Rolul şi semnificaţia acesteia au făcut
obiectul unor analize amănunţite în cultura indiană
tradiţională. „Atât upacāra cât şi grecescul metaphora sunt
substantive derivate de la o rădăcină verbală cu sens similar,
întrucât grecescul phero ca şi sanscritul car – au sensul comun
de «a transfera» (...) Upacara dă ideii de transfer un sens unic
şi am putea spune, orientat spre o realitate superioară” . De
asemenea, în budism, termenul desemnează nu numai ideea de
trecere, „ci şi instrumentul prin care se realizează această
trecere, instrument care este simbolul” .
Cum macroconceptele au o puternică încărcătură simbolică,
funcţionează, astfel, ca „metafore” ale unor conţinuturi
plurivalente şi polisemice, interdisciplinare; ele operează o
trecere şi sunt instrumentul acestei treceri, ceea ce trimite la
funcţiile lor metacognitive. Termeni precum „spaţiu”,
„mediu”, „identitate”, „proces”, „sistem”,
„schimbare”, „relaţie”, „funcţie”, „model”,
„structură”, „evoluţie” pot funcţiona ca lentile
conceptuale. Fiecare dintre ele au o semnificaţie specială, în
funcţie de obiectul de studiu al ştiinţei, făcând parte din
terminologia disciplinei respective. Evident, odată încercuită

aria cognitivă, macroconceptul va suferi o reducţie semantică.
Lectura lui, adecvată noului context, îl va supune unei operaţii
de dezambiguizare, în urma căreia se va desprinde o semnificaţie
privilegiată, circumscrisă cu precizie disciplinei vizate. Analiza
câtorva exemple va evidenţia multiplele semnificaţii pe care le
pot îmbrăca macroconceptele, funcţie de domeniul de referinţă.
Spaţiu: spaţiu geografic (concept de bază în această
disciplină), spaţiu cosmic (în astronomie), spaţiu social (în
sociologia aplicată şi organizarea habitatului uman), spaţiu
virtual sau cyberspaţiu (în informatică), spaţiu public vs.
privat (în teoria dreptului), spaţiu liturgic (în religie), iar
posibilităţile acestei noţiuni extrem de versatile nu se opresc
aici.
Mediu: utilizăm frecvent noţiunile de mediu ecologic, mediu de
afaceri, mediu familial, mediu spiritual, mediu educaţional, mediu
civic.
Identitate: etnică, lingvistică, logică, psihologică,
ontologică, peisagistică, cetăţenească.
Model – model economic, model atomic, model planetar, model
comportamental sau de conduită, model matematic, model euristic,
tipar (engl. pattern), prototip etc.
Pentru testarea potenţialului lor euristic şi metacognitiv alegem,
de exemplu, macroconceptul „identitate” şi căutăm posibilele
lui accepţiuni într-o serie de discipline şi domenii.
• Psihologie: identitate psihologică (raportul
eu-sine-celălalt);
• Logică şi argumentare, despre identitatea logică A = A;
• Matematică: identitatea unei mulţimi, identitate topologică,
identitatea a două figuri geometrice sau identitatea a două
relaţii numerice/algebrice;

• Muzică: relaţia de identitate a sunetelor cu înălţimea lor;
• Religie şi filozofie: identitate moral-spirituală, identitate
ontologică;
• Istorie: identitate cultural-istorică;
• Geografie: identitate peisagistică, identitate fizionomică
regională sau locală, identitate urbană;
• Cultură civică: identitate cetăţenească, identitate
socială.
Utilizarea macroconceptelor în activitatea didactică prezintă
numeroase avantaje, în cadrul relaţiilor cu disciplinele în care
sunt operante: facilitează metacogniţia, organizând propria
reflecţie în jurul unor idei mai ample; facilitează transferul de
cunoştinţe şi concepte de la o disciplină la alta; asigură
transferul de metode şi instrumente de lucru; permit derivarea de
conţinuturi compatibile cu ale altor discipline; asigură o
proiectare coerentă, o unitate de învăţare, de exemplu, poate fi
subsumat unui macroconcept; asigură o integrare interdisciplinară;
la nivel de arie curriculară, atinge finalităţi comune exprimate
în termeni de atitudini, competenţe, valori internalizate.
Astfel, macroconceptele reprezintă un instrument important pentru
formarea şi dezvoltarea de abilităţi metacognitive. „O lentilă
conceptuală prin care se realizează studiul unei unităţi de
învăţare produce un fapt de studiu metacognitiv” .
Metacogniţia se poate defini ca o cunoaştere a modului în care
cunoaştem, o reflectare asupra propriilor procese cognitive,
înţelegerea modului de funcţionare a minţii noastre. Sau,
schimbând puţin perspectiva, „ceea ce ştim despre ce ştim”.
„Cunoştinţele metacognitive corespund cunoştinţelor pe care
elevul le posedă cu privire la propriile cunoştinţe şi la
funcţionalitatea lor cognitivă (cum înţelege, cum învaţă, cum

rezolvă etc.)” .
Componentele metacogniţiei includ planificarea activităţii
(gândirea modalităţilor de rezolvare a sarcinii de lucru şi
identificarea resurselor), monitorizarea (verificarea metodică a
paşilor parcurşi, a progresului obţinut, explorarea variantelor
de lucru şi alegerea celei mai profitabile), evaluarea
rezultatelor, în cadrul căreia subiecţii elevii verifică măsura
în care obiectivele iniţiale au fost atinse . Printre căile de
formare a metacogniţiei se numără limbajul stimulativ al
proceselor gândirii (care include macroconcepte), rezolvarea de
sarcini complexe, formularea de întrebări orientate (de exemplu:
„Cum ar trebui să procedez în continuare? Care ar fi cea mai
eficientă metodă de lucru?”), ţinerea unui jurnal de lucru,
lectura de biografii, jurnale, obişnuinţa elevilor din grupul de
lucru de a se consulta între ei gândind cu voce tare.
Conştientizarea propriile procese de gândire, a strategiilor pe
care le vor utiliza pentru realizarea unei sarcini mai complexe (de
exemplu realizarea unui proiect), însuşirea unui algortim de
lucru, sunt şi ele parte a acestui demers integrativ. Un bun bunct
de pornire constă în identificarea şi explicitarea
cuvintelor-cheie utilizate, în numeroase cazuri fiind vorba de
macroconcepte.
De regulă, în fiecare lecţie utilizăm macroconcepte, deşi nu
întotdeauna le valorificăm în acest sens. Cadrul didactic trebuie
să selecteze din timp, din faza de proiectare, lentilele
conceptuale adecvate, să le includă în cadrul lecţiilor şi să
le exploreze multiplele lor posibilităţi. Elementele de legătură
dintre lecţii, acele noţiuni-ancoră, sunt de multe ori
macroconcepte cărora nu le-am exploatat suficient potenţialul.
Elevii vor fi încurajaţi, ca atunci când este lansat un

macroconcept, să identifice contextele interdisciplinare în care
l-au mai folosit şi cu ce înţeles. Astfel, ei vor depăşi simpla
memorare mecanică, stabilind conexiuni care le va permite o
învăţare situată nu numai dincolo de compartimentările mai mult
sau mai puţin artificiale, de multe ori rigide dintre discipline,
ci chiar independentă de conţinuturile propriu-zise ale
cunoaşterii. Tinerii vor deveni, astfel, conştienţi de mecanismul
de funcţionare a propriei minţi, o lume fascinantă în sine, cu
nelimitatele ei posibilităţi creatoare.

Prof. gr. I Cristian Florea,
Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Galaţi

Elevul-actor principal în ora de istorie

camelia ciobotenco
Scoala Gimnaziala Nr.97, Bucuresti, Bucuresti

Într-o societate în care şcoala şi reprezentanţii săi, nu mai
reprezintă principala sursă de informare, în care elevul este
copleşit de informaţii diverse şi ,,colorate” din diferite
domenii, rolul profesorului s-a schimbat.
În calitate de cadru didactic cea mai mare satisfacţie o am atunci
când elevul meu, plin de energie şi fără răbdarea necesară să
mă asculte, devine un elev interesat, un elev care întreabă,
participă, contribuie, cu alte cuvinte este actorul principal al
orei. A transforma ora într-o scenă deschisă, cu parteneri de

dialog, reprezintă o adevărată artă cu numeroase satisfacţii pe
termen lung.
Am şansa de a preda o disciplină care-mi permite să-l fac pe elev
să ,,călătorească” în timp şi în spaţiu, căci istoria ne
transpune în timpuri diferite şi în mijlocul unor civilizaţii
diferse, mai mult decât oricare disciplină. De la Grota din
Altamira până la prima călători în spaţiu, elevul are
posibilitatea să descopere epoci diferite, mentalităţi şi moduri
de acţiune diverse.
Vă propun în rândurile care urmează o altfel de oră de curs şi
să uităm de ora clasică în care dascălul transmite informaţia
iar elevul o transpune în notiţe, mai mult sau mai puţin corecte,
urmând să le uite închise în filele caietului până ora
viitoare, pe care le memorează în cel mai fericit caz.
JOCUL DE ROL este metoda prezentată astăzi în şcoala
românească, o metodă interactivă, dinamică, modernă şi de
care eu nu am avut parte în calitate de elev. Am făcut
cunoştinţă cu această metodă cu ani în urmă, în timpul unui
curs de perfecţionare şi, aşi putea spune că, am fost încă de
la început încântată. Jocul de rol reprezintă o metodă
eficientă de formare rapidă şi corectă a convingerilor,
atitudinilor şi comportamentelor. Pe lângă obiectivele cognitive
specifice unor activităţi, jocul de rol contribuie la realizarea
unor obiective atitudinal-valorice. Astfel, jocul de rol:
facilitează socializarea elevilor, îi familiarizează cu modul de
gândire, trăire şi acţiune, specific anumitor statusuri
profesionale, culturale, ştiinţifice etc., le dezvoltă
capacitatea de a rezolva situaţii problematice dificile,
capacitatea empatică şi de înţelegere a opiniilor, trăirilor
şi aspiraţiilor celor din jur. De asemenea, jocul de rol oferă

oportunităţi pentru validarea unor comportamente sau pentru
sancţionarea altora şi pentru exersarea lucrului în echipă şi a
colaborării,
Să nu credeţi că a fost atât de simplu ca la curs. Pentru a
ajuta elevii am realizat în primă fază un scenariu pentru o
lecţie folosind jocul de rol/modelul prescris (cu scenariul dat).
Tema aleasă la clasa a VI-a a fost Organizarea statului în Europa
medievală-Statul centralizat.
Etapele parcurse au fost:
• Stabilirea competenţelor;
• Stabilirea temei (cea amintită mai sus);
• Pregătirea fişelor;
• Organizarea clasei: stabilirea grupelor de lucru;
• Împărţirea fişelor şi familiarizarea, informarea asupra
timpului şi criteriilor de evaluare;
• Pregătirea rolurilor (de către elevi);
• Interpretarea rolului;
• Evaluarea pe baza criteriilor;
• Valorificarea informaţiilor.
Fişele pe care grupele de elevi le-au primit prezentau câte un
monarh care a contribuit la procesul de centralizare în Anglia,
Franţa sau Spania. Sursele avute la dispoziţie trebuiau fofosite
pentru a putea realiza o descriere personalizată a regelui, pe care
o prezentau în faţa celorlaţi elevi. Din simpli auditori deveneau
actorii întregului proces istoric.
Ora nu s-a desfăşurat la fel la toate colectivele la care am
aplicat metoda.Unii, mai silitori, şi-au luat rolul în serios,
s-au mobilizat, deşi nu sau mai întâlnit cu un astfel de
exerciţiu; alţii au considerat momentul prielnic pentru a discuta
cu ceilaţi colegi de echipă, neînţelegând prea mult din

exerciţiul dat. Concluzia-multă muncă pentru elaborarea fişelor,
multă agitaţie în oră şi pe moment prea puţină satisfacţie.
Dar dacă satisfacţiile se lasă aşteptate cu atât sunt mai
plăcute. Aceeaşi metodă, altă temă: Europa în
expansiune-Principalele descoperiri geografice şi consecinţele
lor. Elevii ştiau deja să se grupeze şi să se organizeze: cine
prezintă, cine redactează şi alte probleme legate de munca pe
echipe. Încă de la începutul exerciţiului le-am prezentat care
sunt criteriile de evaluare, ceea ce recomand tuturor colegilor,
indiferent de metoda aplicată. În cazul de faţă elevii aveau în
faţă criteriile: folosirea corectă a surselor date: documente,
fotografii, harţi, modul de redactare a prezentării: coerenţă,
logică istorică, respectarea timpului alocat pentru redactare şi
prezentare, folosirea hărţii, căci avem o temă în care harta nu
poate lipsi, modul de organizare a grupului, etc. Aveţi
posibilitatea de a stabili criterii în funcţie de competenţele
urmărite, temă, colectivul de elevi, dar cel mai important este ca
ele să fie transparente, elevul trebuie să le cunoască, pentru a
lucra în interesul său, scopul exerciţiului nu este de a
sancţiona ci de a învăţa.
Pe parcursul celor cincizeci de minute elevul a folosit surse
diferite, de la cele documentare la hărţi şi fotografii, a
navigat pe mările şi oceanele lumii, a descoperit continente şi
civilizaţii noi, iar ora s-a transformat dintr-o oră banală în
care profesorul stă lângă hartă şi încearcă să le prezinte
învăţăceilor săi care a fost importanţa marilor descoperiri
geografice, într-o oră în care fiecare dintre elevi a descoperit,
a prezentat, a explicat şi transmis colegilor noi cunoştinţe
dobândite prin folosirea surselor.
Oricât de greu a fi la început aplicarea acestor metode dinamice,

sfatul meu pentru toţi colegii este să le promovaţi, să le
aplicaţi şi să le adaptaţi la colectivele pe care la aveţi şi
la temele pe care le abordaţi. Dacă avem elevi care cu greu mai
reuşesc să stea în bancă în timpul orelor, de ce să nu-i
lăsăm să-şi folosească mintea şi energia într-un scop
constructiv. De ce să-i ţintuim în bănci şi să-i forţăm să
ne asculte, când putem să-i transformăm în partenerii noştrii?
Chiar dacă timpul alocat pregătirii lecţiei creşte considerabil,
fişele pot fi folosite şi în anii următori, iar dacă modelaţi
colectivele încă de la începutul ciclului şcolar, a V-a şi
respectiv a IX-a, veţi observa o evoluţie vizibilă dealungul
timpului.
Cu speranţa că experienţa împărtăşită astăzi vă va fi de
ajutor, vă doresc spor la muncă şi curaj în alegerea unui
scenariu pentru următoarea dumneavoastră oră de curs. Permiteţi
elevilor dumneavoastră să construiască piramide, să intre în
mormântul lui Tutankhamon, să picteze Capela Sixtină sau să
ajungă pe Lună şi veţi transforma istoria dintr-o ştiinţă cu
prea multe date şi personaje într-o aventură cu necunoscute pe
care le vor descoperi cu cea mai mare plăcere.
BIBLIOGRAFIA:
Păcurari Otilia, Târcă Anca, Sarivan Ligia, Strategii didactice
inovative, Editura Educaţia 2000+, 2003.

Craciun in ochi de astru

Alina Niculita
Asociaţia Invăţătorilor Braşoveni, Brasov, Brasov

Autor: Ioana Cantemir Clasa: a-XI-a
Scoala: Colegiul “Costache Negruzzi” Iasi
Titlul:Crăciun în ochi de astru

Și am ajuns în noaptea de Crăciun. Și e ger afară, și zăpada
nu contenește să cadă, și fulgii își continuă dansul lor lent
până-n pământ. Se bucură copiii, se bucură de fiecare
steluță ce le atinge fața îmbujorată de frig, râd și aleargă
de parcă ei înșiși ar fi niște fulgi de zăpadă.

În fiecare an aștept să vă spun povestea de Crăciun. În
fiecare an Crăciunul pare de poveste de aici de unde privesc eu.
Ascult isprăvile tuturor. Ascult cerul când îmi povestește de
primul fulg de nea pictat, ascult drumul care simte pașii ce duc
spre casele luminate de colinde, ascult fiecare aroma ce-și face
simțită prezența, mă las învăluită de valuri calde de măr
și de scorțișoară.
Am așteptat atât timp să-mi oglindesc paloarea caldă în
lacul înghețat, să-mbrac pădurea într-o lumină difuză și
totuși sclipitoare, să suflu pulbere de stele peste satul care
pare acum făcut din turtă dulce.
Niciodată nu voi înceta să cred în această magie a
Crăciunului, născută cu mult timp după mine, crescută de astre
de când a apărut și până acum, în absolut fiecare noapte
tainică în care corurile de îngeri coboară din ceruri și se
așează cuminți în metaforă, pentru voi. În fiecare noapte de
Crăciun din an, mi se întâmplă minunea de a fi o stea pe cerul
plin de stele.
Și cei mai delicați fluturi de gheață vor veghea asupra
voastră, și cele din urmă colinde vor răsuna peste văi, și
toate miresmele iernii vor înconjura oamenii de zăpada și-i vor
face să danseze. Și așa veți ști că e Crăciunul.
Voi rămâne tot aici ca și în fiecare an, aceeași
povestitoare tainică, aceeași confidentă a copiilor, aceeași
soprană a corului de colindători porniți la drum prin valurile de
zăpadă să vestească magia acestei seri. E o altă noapte de
Crăciun. Cu dragoste, Luna.

Mănânc sănătos şi mă dezvolt frumos!

Ionelia Fricosu
Scoala Gimnaziala 2 Mai, Constanta, 2 Mai

Se întâmplă frecvent să constatăm, ca părinți sau ca
educatori, că lipsa de mişcare şi alimentaţia neechilibrată
produc efecte şi în cazul copiilor, care suferă de obezitate şi
alte boli de nutriţie.
Printre principalele cauze care duc la starea de obezitate a
copiilor în creştere cele mai cunoscute sunt: alimentaţia
necorespunzătoare, cu consum exagerat de fast-food, snacksuri şi
alte semipreparate, modul de viaţă sedentar, lipsa exerciţiilor

fizice, înlocuite timp îndelungat cu şederea în faţa
televizorului sau a calculatorului. De aceea, problema alimentaţiei
sănătoase nu trebuie neglijată, cu atât mai mult în cazul
copiilor.
Proiectele educative pe tema “alimentaţiei sănătoase”
aduc în atenţia elevilor şi părinţilor faptul că varietatea
culinară, cantitatea moderată, aportul de fructe şi legume ajută
la îmbunătăţirea stării generale de sănătate şi reduc riscul
apariţiei bolilor de orice natură.
O alimentaţie corectă ne asigură aportul de vitamine,
minerale şi alte substanţe de care cu toţii şi, cu atât mai
mult copiii, avem nevoie pentru dezvoltarea noastră fizică şi
intelectuală.
Scopul principal al unui astfel de proiect este formarea unui
comportament alimentar sănătos.
Dintre activităţile şi resursele necesare:

Piramida alimentaţiei

Discuţii cu medical nutriţionist;
Observarea piramidei alimentaţiei raţionale;
Descrierea importanţei alimentelor observate pentru menţinerea
sănătăţii;
Explicarea aşezării alimentelor în piramida alimentaţiei
raţionale;
Realizarea unei piramide a alimentaţiei raţionale.

Elevi, părinţi, medic nutriţionist;
Fişe cu reprezentarea piramidei alimentaţiei raţionale.

Alimente sănătoase

Prezentarea alimentelor sănătoase şi a unei diete echilibrate;
Realizarea unor decoraţiuni din fructe şi legume;
Realizarea unor desene despre vitamine;
Expoziţie de produse;

Elevi, părinţi, medic nutriţionist;
Fructe şi legume;
Obiecte de bucătărie;
Panouri şi mese pentru expoziţie.

Bucătari pricepuţi

Pregătirea unor reţete simple şi sănătoase;
Prezentarea produselor realizate;
Analiza acestora de către bucătarii invitaţi;
Premierea şi analiza proiectului.

Elevi, părinţi, bucătari;
Diverse produse şi ustensile alimentare;
Şorţuri şi bonete de bucătar, mănuşi de unică folosinţă;
Diplome, cărţi de bucate.

Evaluarea proiectelor:

Analiza fiecărei activităţi şi a rezultatelor obţinute sub
forma unor ,,jurnale de bord’’.
Realizare unor portofolii şi expoziţii cu lucrările elevilor.
Crearea unor pliante, afişe, filmuleţe pe tema activităţii.

Întocmirea de albume cu fotografii însoţite de impresii ale
copiilor despre alimentaţia sănătoasă.

Tradiţii şi obiceiuri din satul Poiana Negustorului, judeţul Bacău

Alina-Elena Colbu
Şcoala Gimnazială "Ion Rotaru" Valea lui Ion, Bacau, Valea lui Ion

Tradiţiile reprezintă trăsătura specifică a unui popor, fiind
de asemenea „expresii ale vieţii sociale şi mecanisme prin care
viaţa socială funcţionează” . Păstrându-şi tradiţiile şi
ducând mai departe obiceiurile străvechi, oamenii dau dovadă de
respect şi admiraţie faţă de înaintaşi.
În trecut obiceiurile au avut o importantă contribuţie la
închegarea colectivităţilor şi la păstrarea formelor
tradiţionale de viaţă. Astfel, de la Mihai Pop aflăm că fiecare

membru al colectivităţii era obligat „să acţioneze potrivit cu
datina, să se conformeze rigorilor tradiţionale, să respecte
buna–cuviinţă”, fiindcă altfel se excludea singur din
colectivitate . De-a lungul timpului obiceiurile şi-au pierdut
semnificaţiile, pierzându-şi substratul mitologic şi
transformându-se în simple spectacole, funcţia veche
regăsindu-se doar în credinţa că „aşa este bine să se
facă”. Deşi acelaşi obicei se poate regăsi pe întreg
teritoriul ţării, el are denumiri diferite de la regiune la
regiune. Ceea ce în Moldova numim capră, în Ţara Oltului poartă
numele de turcă , iar în părţile de munte ale Muscelului, de
brezaie .
În funcţie de perioada când au loc, cercetătorii au împărţit
obiceiurile în patru categorii ce coincid celor patru anotimpuri:
obiceiuri de primăvară, vară, toamnă şi iarnă.
În lucrarea de faţă, ne propunem să studiem câteva dintre
obiceiurile de iarnă ce se întâlnesc în satul de rromi Poiana
Negustorului, din comuna Blăgeşti, judeţul Bacău, oprindu-ne
îndeosebi la textele colindelor, iar pe cele ce însoţesc ursul
şi capra sau pluguşoarele le vom reda la anexe. Cele 12 zile ale
sărbătorii Anului Nou, care formează „cel mai important ciclu
sărbătoresc popular tradiţional” , se regăsesc şi în
tradiţia locuitorilor acestui sat. Şi, chiar dacă rromii din
Poiana Negustorului ţin sărbătorile pe stil vechi, merg cu uratul
şi colindatul şi pe stil nou în satele din vecinătate –
Ţârdeni, Valea lui Ion, Blăgeşti, ba chiar şi în oraşele ce
se afla la câţiva kilometri distanţă, cum ar fi Buhuşi (4 km)
sau Bacău (35 km).
Potrivit lui Mihai Pop, repertoriul obiceiurilor de Anul Nou
cuprinde, în forma lui tradiţională: colinde de copii, colinde de

ceată; urări de belşug şi recoltă bogată cu Pluguşorul şi cu
Buhaiul; urarea cu sorcova; Zorile sau zăuritul; Vasilca; jocuri cu
măşti: Turca – Cerbul, Brezaia, Cămila, Capra sau Malanca;
jocuri de păpuşi; dansuri – Căiuţii, Căluşerii; teatrul
popular al mediilor muncitoreşti şi, ca suprapuneri bisericeşti
din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, cântecele de stea,
colindele religioase şi vicleimul .
De la persoanele chestionate pe data de 20 ianuarie 2014, ce au
vârste cuprinse între 20 şi 72 de ani, am aflat că, dintre
obiceiurile enumerate mai sus, în satul lor se întâlnesc :
cântecele de stea, colindele de ceată, urările cu Pluguşorul,
jocurile cu măşti, precum Capra, Ursul şi Căiuţii.
Întrebaţi de Vasilca, unii au afirmat că nu au auzit despre acest
obicei, iar alţii au mărturisit că numesc astfel toate
obiceiurile care au loc de la Anul Nou.
Vasilca este „un obicei agrar reprezentând jertfa grâului în
ipostaza zoomorfă a Porcului, structurat după modelul colindelor
cetelor de feciori, practicat în ajunul sau în noaptea Anului
Nou” . Un băiat din ceata Vasilca „poartă şi joacă capul
porcului jertfit la Ignat şi împodobit cu cercei, mărgele,
brăţări, inele şi, uneori, cu o basma colorată aşezată pe o
tavă sau un capac din lemn” . Acest obicei a fost atestat în
comunităţile ţigăneşti din Muntenia, Oltenia şi Dobrogea ,
neajungând, se pare, şi în comunităţile din Moldova.
Rromii din Poiana Negustorului colindă atât de Crăciun, cât şi
de Sfântul Vasile, iar în ajunul Anului Nou ură sau merg cu
ursul, capra şi căiuţii. De la două dintre persoanele
chestionate am reţinut câteva texte specifice obiceiurilor din
această perioadă. Geanina Vrânceanu, casnică, în vârstă de 20
de ani ne-a împărtăşit un colind şi textele ce însoţesc capra

şi ursul. Colindul, numit Sus la poarta Raiului, vorbeşte despre
răutăţile pe care le fac oamenii pe pământ, provocând astfel
supărare Maicii Domnului: „Dar la poarta Raiului / Plânge Maica
Domnului / Plânge Maica şi suspină / C-un pahar de-argint în
mână./Trec îngerii şi-o întreabă: / -De ce plângi, Măicuţă
dragă? / - Cum să nu plâng, fiii mei?! / Pe Pământ sunt oameni
răi. / Se bate frate cu frate / Umple lumea de păcate. / Se
ceartă maică cu fiică / De nu mai ştie de frică ./ Duminica-i
crişme pline / La Biserică nu-i nimeni ./ Busuioc verde pe masă /
Rămâi, gazdă sănătoasă! / La anu’ şi la mulţi ani!”
Tot de la Geanina Vrânceanu aflăm că ursul se confecţionează
din blană de urs şi canaci roşii, iar cei care îl comandă
trebuie să aibă haine albe, pălărie şi dobă. Hainele se
împodobesc cu fontiţe roşii, mărgele şi pamblică roşie.
Pălăria trebuie şi ea împodobită cu flori artificiale,
ghirlande şi pamblici de toate culorile, iar doba se face din piele
de capră sau vită. Scheletul caprei se face din lemn, se acoperă
cu o covertură şi apoi se împodobeşte cu hârtie creponată,
fontiţe, cănăcei şi ghirlande .
De la Ioana Nistor, casnică, de 48 de ani am consemnat alte colinde
atât de Crăciun, cât şi de Sfântul Vasile, un pluguşor şi un
cântec de urs. Deşi unul dintre colinde se aseamănă cu cel spus
de Geanina Vrânceanu, diferă începutul, ceea ce ne arată că în
această comunitate de rromi cântecele populare încă se transmit
pe cale orală, suferind unele modificări datorită memoriei
ascultătorilor: „Colo sus pe lângă Lună. / La mulţi ani cu
bine! / Este-o dalbă mănăstire / Vin îngerii şi întreabă: /
De ce plângi, măicuţă dragă? / Cum să nu plâng, fiii mei?! /
Pe pământ sunt oameni răi: / Să ceartă maică cu fiică / Şi
nu mai ştie de frică / Duminica-i crişme pline / La Biserică

nu-i nimeni.”
Celălalt colind face parte din cele ce vestesc naşterea lui
Hristos: “Ie sculaţi, sculaţi, boieri / Că vă vin colindători
/ Nu vă vine nici c-un rău / V-aducem pe Dumnezău / Înfăşat
în foi de măru. / Faşa-i albă de mătasă / I-mpletită-n viţă
şasă / Cu scufia de bumbacu / Bătută cu diamantu.”
Colindul de Sfântul Vasile reînvie perioada când Dumnezeu umbla
pe Pământ:
„Dumnezeu s-a hotărât / Să coboare pe Pământ / Să vadă ce
fac bogaţii / Cum se-mpacă cu săracii: / Bună ziua, om bogat! /
Gata-i cina de cinat? / Cina este pentru noi / Nu pentru săraci ca
voi. / Uite Petrea la stânga, / Şi să-mi spui tu ce-i vedea. /
Văd casa săracului / La mijlocul Raiului / Stă de-a dreapta
tatălui. / Ai, măi Petrea să plecăm / Că n-e teamă că-nserăm
/ Şi n-avem un’ să-nchinăm”.
Celelalte persoane chestionate - Vrânceanu Maria, 72 de ani,
Acasandri Ileana, 38 de ani, Marin Neculai, 56 de ani - ştiu de
existenţa acestor obiceiuri, care se regăsesc în tot satul,
însă nu cunosc şi textele acestora.
Aşadar, în comunitatea de rromii din Poiana Negustorului mai
există păstrători de tradiţie, nu pentru „că aşa se face”,
ci pentru că prin conservarea obiceiurilor aceştia dau dovadă de
respect pentru străbunii care le-au lăsat moştenire acest mic sat
din mijlocul pădurii.

Bibliografie:
1. Ghinoiu,Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura

Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997.
2. Pamfile, Tudor, Sărbătorile la români, Editura SAECULUM I.O.,
Bucureşti, 1997.
3. Pop, Mihai, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Editura
„Univers”, Bucureşti, 1999.

Site-ografie:
1. http://www.memoria-ethnologica.ro/ro/detalii/povestea-lu%E2%80%99-ignat-vasilca-text-si-context/
(27.01.2014/ 22.28).
Anexe
Cântecul Ursului

Vine ursu’ de la munte
Numa-n coate şi-n genunche
Şi ursoaica-n urma lui
Călare pe coada lui.
Ăsta-i urs adevărat,
De la Bacău l-am luat
Frunzuliţă trei migdale
Scoală, ursule-n picioare
Să te vad cât eşti de mare!
Lasă-mă s-o bat, s-o bat
Că oceanul e- ngheţat.
La anu’ şi la mulţi ani! Cântecul Caprei
Ţa,ţa,ţa, căpriţa, ţa
Vine lupu-n urma ta.
Vine capra de la munte
C-o steluţă albă-n frunte.
Dă-ne drumu’, gazdă-n casă
C-afară plouă şi varsă

Şi ne pică picurele
De pe gândurile mele.
La anu’ şi la mulţi ani!

Vrânceanu Geanina, 20 de ani
Pluguşorul
Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi puţân şi luminaţi
Şi cuvântu’ mi-ascultaţi ,
Da-ţi urechea la perdele
Ş-ascultaţi vorbile mele:
S-a sculat bădica Traian
Cu păru făcut ciocan,
S-a dus în grajdu’ de piatră
Şi-a ales un cal porumbac
Numa’ bun de-ncălecat
Ş-a pus şaua ş-a plecat
Ş-a plecat la lunca mare
Să vadă grâul cum răsare.
Măi fimeie, măi fimeie
Grâul nostru a să peie!
Nu te strămuta, bărbate
Nici Bârladu’ nu-i departe
Du-te-n deal la Bulătău
Şi ia două kile de fier
Şi două kile de oţăl
Şi du-te la Vasîle ţâganul
Care-l bate cu ciocanul
Cu ciocanul mi-l bătea
Cu pila mi-l pilea

De meşter nu mai trebuia.
La ureche zurgălăi.
Ia mai mânaţi, măi! Cântecul Ursului

Colo-n vale la Boţasca
Mi-a mâncat lupu nevasta.
Las’ s-o mânce că nu-mi pasă
Că am alta mai frumoasă
Mai frumoasă, mai de soi
Nu ca tine din gunoi.
Bat-o focu’ strada asta
Pe-aici mi-o plecat nevasta
Las să plece, că nu-mi pasă
Că am alta mai frumoasă.
Este-o vale adâncă
Văleu, lupu mă mănâncă!
Lupule nu mă mânca
Pân’ n-o răsări luna
Luna şi cu soarele
Să mă vadă fetele!

Nistor Ioana, 48 de ani

CRACUINUL, BUCURIA COPIILOR

Rada Manolache
Scoala Gimnaziala Nr.25 Timisoara, Timis, Timisoara

CRĂCIUNUL – BUCURIA COPIILOR

MOTTO:
“Copii , Craciunul nu este o intalnire cu Mosul , ci un spirit
prezent in inimile
noastre!” Mary Ellen Chase
În fiecare sărbătoare a Crăciunului repetăm cu bucurie
acelaşi mod de a o sărbători, ca un fel de frână pusă

galopului schimbărilor prin care trecem. Picurăm sfinţenie în
această veche
tradiţie cu dorinţa de a reînvia momentul naşterii pruncului
Iisus.
Dar mai este încă ceva, mărturisit sau nu, pe lângă
semnificaţia sa religioasă, din tainiţele adânci ale trăirilor
noastre, copilul de odinioară rămas în noi o cere cu tărie. E
cea mai frumoasă şi mai iubită dintre sărbători, atât pentru
cei mici, cât şi pentru cei mari.
Diferenţa constă doar în felul de manifestare. Copiii sunt mai
explozivi, mai liberi în a-şi arăta bucuria, n-au niciun fel de
retinere. Poate din acest motiv credem că această sărbătoare
este mai ales a copiilor. Dacă noi, cei mari, suntem mai reţinuţi
şi ne controlăm manifestările, dar trebuie să mărturisim
deschis, că şi în adâncurile noastre ne îmbrânceşte dorinţa
de a lăsa liber copilul din noi să se reverse peste undele
timpului, să fim tot noi cei de odinioară pe care aproape că-l
şi vedem aevea printre gene. Ne trezim că scormone în noi emoţii
care pot aduce lacrima în colţul ochilor în diferite momente, fie
când ascultăm colinde, fie când apar imaginile părinţilor din
clipele de odinioară când ne simţeam ocrotiţi de ei, fie când
retrăim prin copiii sau nepoţii noştri scene de pe vremea când
eram fericiţi şi nu ştiam preţul acestei fericiri, dar pe care o
revalorificăm acum.
Prin sfinţenia şi frumuseţea ei, această Sărbătoare este
aşteptată cu mare bucurie în lumea întreagă şi dăinuie de
peste două mii de ani. Chiar dacă unele popoare au altă
credinţă decât cea creştină, au şi ele o sărbătoare a
luminii în această perioadă din an. Spre regretul nostru, se
înfiripă tot mai mult tendinţa de a pune stăpânire pe această

Sărbătoare factorul comercial. Frumosul confecţionat în serie,
nimiceşte frumosul în sine şi pune în umbră misterul religios,
mai ales la oraşe unde e mai evident cu cât oraşul este mai mare.
La ţară îşi păstrează mai bine ceva din aura duhului arhaic al
sfinţeniei şi curăţeniei sufleteşti. Dar oricum ar fi, emoţia
şi bucuria acestor zile sunt păstrate vii în adâncurile în care
sălăşlueşte copilul din noi.
Intotdeauna venirea pe lume a unui copil a fost un prilej de mare
bucurie, iar pentru naşterea Fiului lui Dumnezeu trăim cea mai
mare bucurie reamintind-o în fiecare an la 25 decembrie. Dacă
strămoşii noştri, dacii, plângeau la venirea pe lume a unui
copil, cred că erau îndemnaţi doar de un gând asupra
greutăţilor prin care trece omul de-a lungul vieţii, dar în
sine, ei se bucurau ca şi oamenii zilelor noastre, căci natura
umană nu s-a schimbat de la
începuturile ei. Fiind atât de răspândită şi de preţuită,
această sărbătoare peste tot îşi impune câteva elemente care-o
definesc, la care apoi se mai adaugă elemente de folclor şi de
tradiţii specifice fiecărei ţări, dându-i astfel culoarea şi
căldura omenescului din ei. Moş Crăciun este peste tot la fel, ca
la pol, chiar şi în ţările calde unde locuitorii n-au simţit pe
faţa lor fiorul fulgilor de nea. Peste tot are aceeaşi
înfăţişare, Moşul blând şi bun, îmbrăcat în roşu, cu
barba mare, albă, venind de la Polul Nord tras de renii săi,
păstrându-şi fiecare nealterat numele, în frunte cu Rudolf.
Peste tot vedem chipul Moşului intrând pe horn cu sacul plin de
jucării, aşa cum i-a creat imaginea desenatorul american Thomas
Nast în anul 1860, imagine pe care o păstrăm până astăzi.
Fără brad nici nu se poate imagina această sărbătoare. Peste
tot elemente reale se împletesc cu cele imaginare într-o

simplitate cuceritoare care dau zbor larg gândurilor şi ne plimbă
în lumea plină de minunăţii. In România, pe lângă imaginile
asociate cu feeria iernii, cu puritatea zăpezii, cu căldura şi
lumina lemnelor troznind şi scânteind în sobă şi dacă suntem
la oraş în şemineu, cu scenele în care eroul principal este Moş
Crăciun sau ieslea cu pruncul Iisus, am adăugat elemente specifice
nouă, colindătorii înotând prin nămeţi cu traista de gât, cu
steaua, cu capra, cu pluguşorul, cu Vasilca, cu buhaiul, cu
sorcova. Dar colindele… frumoase şi de tot felul rasună prin
lumea largă, dar niciunele nu răsună în noi aşa frumos ca cele
cântate de copii, de parcă s-ar fi identificat cu ele şi musai
să murmurăm şi noi după ei, fiindcă tâşnesc din noi din locul
unde au stat ascunse aproape un an.
Nostalgia nu ne dă pace şi urmărind în gând şirul de copii
colindători ne trezim că a ţâşnit din noi câte un crâmpei de
vers învăţat pe timpul copilăriei: Când argintiile lor glasuri
vor îngâna „Florile-dalbe”, Gândiţi-vă, că nu e dată
închipuirii omeneşti O mai aleasă întrupare de sol al vrerilor
cereşti, Ca argintiile lor glasuri, când vor cânta
„Florile-dalbe!”

(Elena Farago)
Când întâlnim aspectele pe care nu l-am gustat în copilărie,
se poate să nu le trăim şi pe ele din toată inima? Păi nu-ţi
vine să te amesteci în rândul copiilor şi să te bucuri, chiar
să primeşti dulciuri, să aplauzi, să te minunezi când vezi
frumoasele parade? Poţi să nu îi faci semne de bucurie Moșului
care încheie parada păstrându-şi zâmbetul pe buze, cum îi stă
bine unui Moş Craciun voios, stand alături de Crăciuniţa lui.
Toţi copiii îi trimit scrisori Moșului şi minune mare, cum nu

lasă niciun copil fără răspuns, dar absolut niciunul… şi face
fotografii cu toţi copiii, nu refuza pe nimeni şi la toţi le
zâmbeşte şi le vorbeste frumos…
Cum ai putea să treci pe străzi şi să nu dai drumul baierelor
inimii să se bucure de feeria luminilor şi podoabelor care fac din
localitatea ta un crâmpei de feerie!? E bine că fiecare ţară
îşi imprimă specificul ei. Imaginea asta rămâne doar pentru
acolo unde noi îl numim “acasă”.
Se apropie Crăciunul şi Anul Nou şi îl aştept pe Moş Crăciun
cu bucuria copilului păstrat în străfundul fiinţei mele.
Haideţi să ne-ntoarcem puţin la sufletul cald de copil ce emană
candoare, bunătate şi dragoste ...să revenim la copilărie, să
învăţăm să readucem în prezent tot ce a fost miracol în
trecut: iarna, vacanţa, brăduţul, colindele, tradiţiile,
poveştile la gura sobei, pe bătrânul Moş Crăciun,... haideţi
să simţim cu toţii Crăciunul prin ochi de copil!... Sărbători
fericite tuturor!

Radiografia școlii contemporane

Maria- Mirela BLENDEA
Gradinita cu program prelungit Nr.3 Petrosani, Hunedoara, Petrosani

RADIOGRAFIA ȘCOLII CONTEMPORANE

Prof. Durlă Maria-Mirela,
Grădinița PP.Nr.3,Structura PP+PN Nr.1, Petroșani, Hunedoara

Aderarea României la Uniunea Europeană a condus la crearea unei
interdependenţe între ţara noastră şi celelalte ţări
europene. Învăţământul românesc a trebuit să se raporteze

exigenţelor impuse de noul statut al țării noastre. Astfel,
profesorii au o misiune din ce în ce mai dificilă și mai
complexă, responsabilităţile lor fiind în continuă creştere,
educația fiind în noul context centrată pe elev și nu pe
profesor.
Organismele Uniunii Europene au creat comisii cu atribuţii în
domeniul învăţământului, care să studieze modalităţile prin
care profesorii pot fi pregătiţi mai eficient pentru sarcinile
importante pe care le au de îndeplinit în marea societate
europeană.
În martie 2000, Consiliul European de la Lisabona, a stabilit
ambițiosul obiectiv de investiție în resursele umane ca
principală sursă a Europei în evoluţia sa economică şi
socială.
În acest moment Strategia Europa 2020 în domeniul Educaţie
recomandă abordarea dintr-o nouă perspectivă a reformei
învățământului, iar noua Lege a educaţiei naţionale, intrată
în vigoare în anul 2011 în țara noastră include un nou set de
schimbări în sfera formării iniţiale şi continue a personalului
didactic.
Noile programe de pregătire profesională a cadrelor didactice în
România au suferit transformări determinate de schimbarea
structurii anului școlar și a curriculumului,dar și prin
diversificarea departamentelor pentru pregătirea personalului
didactic.
Angrenajul sistemului social și schimbările sociale au produs
schimbări profunde asupra sistemului de învățământ românesc,
au crescut exigențele în raport cu activitatea didactică și a
formării personalului didactic din învățământul
preuniversitar. Însă nu putem să nu luăm în calcul

contradicția dintre legislația și politica educațională și
realitatea școlară ,care se confruntă cu numeroase probleme
rezultate în special de fondurile insuficiente alocate educației
și infrastructurii acesteia.
Deși sistemul legislativ este riguros,bazat pe strategii corelate
cu diverse domenii sociale, politici educaționale în care resursa
umană din educaţie este ridicată la primul rang,instituții care
facilitează colaborarea dintre sistemul educațional și celelalte
sisteme conexe sau subsisteme, totuși sistemul educațional este
contrazis de realitate din școlile din România,în special din
mediul rural,în care situația este critică.
“Să corectăm sau să reconstruim şcoala actuală?” (Emil
Păun, 2009), are răspunsuri multiple, generate atât de resursele
economice insuficiente pentru sistemul de învățământ cât și a
resursei umane încă învechite și inertă la noile strategii și
politici educaționale.
În schimburile de experiență pe care le-am avut în țările din
vestul Europei, am constatat o bună inserție a politicilor
educaționale,centrate pe copil, pe formarea de aptitudini,de muncă
în echipă, de competiție și mai ales de realizarea de lucrări
și produse fără a avea modele,cum este tipic sistemului de
învățământ românesc. Imaginația creatoare cunoaște astfel o
largă dezvoltare pe linia unui context tot mai larg, logic, în
produsele activității. „Imaginația îndeplinește la copil un
rol de echilibrare sufletească, rezolvă contradicția dintre
dorințele și posibilitățile copilului”(M. Debesse, 1970).
Totodată se observă cum comercializarea se infiltrează în
fiecare aspect al vieţii umane, iar educaţia se confruntă cu
ameninţarea comercializării. Faptul că autorităţile publice nu
reuşesc să asigure suficiente fonduri educaţiei este o problemă

gravă care se reflectă în rezultatul educației la nivel
național. Să nu uităm că educaţia este de responsabilitate
națională.
Astfel este necesară colaborarea între toţi factorii interesaţi
din domeniul educaţiei, fie ei decidenţi, teoreticieni sau
practicieni, reflectând asupra aspectelor sociale și economice în
care profesorii trebuie să se implice în prezent, incluzând
apariţia societăţii cunoaşterii şi impactul său asupra
egalităţii în educaţie, diversitatea culturală din ce în ce
mai mare din societate şi promovarea oportunităţilor egale pentru
toţi elevii indiferent de originea lor socială, economică,
culturală, etnică şi rasială.
Rolul cadrele didactice în societatea contemporană.
Școala românească trebuie să îndeplinească anumite așteptări
sociale în raport cu mediu în permanentă schimbare, modificarea
tiparelor familiale, educabilii cu dizabilităţi,
multiculturalitatea, deplasarea către o societate a cunoaşterii,
factorii sociali, economia şi tehnologia. Exigențele sociale,ale
părinților,ale elevilor cresc deși resursele sunt limitate. Și
nu ne referim doar la cele financiare, cele umane fiind încă
deficitare ceea ce necesită de noi programe şcolare pentru
pregătirea cadrelor didactice. Practicarea profesiei didactice
implică formarea inițială și formarea profesională continuă a
cadrului didactic.
Definirea standardelor profesionale determină cadrele didactice să
planifice, să structureze și să faciliteze dezvoltarea lor
profesională continuă, să înțeleagă implementarea unui cadru
educațional al competențelor, în vederea asigurării
profesionalizării carierei.

Bibliografie
1. 1995: Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată
2. 1997: Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic,
modificată şi completată
3. 2005: Legea 346/2005 privind modificarea Legii 288/2004
4. 2009: HG nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării
5. 2009: Programul de Guvernare 2009-2012
6. 2011: Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011
7. Allport, G. 1991: Structura şi dezvoltarea personalităţii,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
8. Antonesei, L. 2002: O introducere în pedagogie. Dimensiunile
axiologice şi transdisciplinare ale educaţiei, Editura Polirom,
Iaşi
9. Laura Emilia Șerbănescu- EDUCATORUL ŞI EXIGENŢELE
SOCIO-PROFESIONALE -teză de doctorat

Nr. 6/2015

La acest număr au contribuit:
● eleonora ghiorghioni
● Sabina Alzner
● Liana Radoi
● Aniela-Ioana Bîte
● Mia Rodica Barth
● MARIA TECU
● Monica Chirita Cana
● adriana ciubotaru
● Andreia - Elena Briciu
● Cristian-Tiberiu Florea
● camelia ciobotenco
● Alina Niculita
● Ionelia Fricosu
● Alina-Elena Colbu
● Rada Manolache
● Maria- Mirela BLENDEA

ISSN: 2393 – 0810