Nr. 67/2020

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ primar

● Carte, lectură și satisfacție, Rodica Panti

● Performanțe obținute prin participarea la concursuri școlare, Veronica Manolache

● Proiectul de invatare prin serviciul in folosul comunitatii-"S.L.P", Gabriela Almasan

Învăţământ gimnazial

● FUNCȚIILE EDUCAȚIONALE ALE FAMILIEI, Teodora Mihailescu

● Rolul tratării diferențiate și al activităților remediale, Sofica Tomescu

● PREDAREA INTERDISCIPLINARA A ȘTIINȚELOR, Cristina Iaru

Învăţământ liceal

● Ora de Istorie –între clasic și modern, Negru Pavel-Rafael

● STIMULAREA TALENTULUI ARTISTIC, sanda marinau

● APA, O MOLECULA SOFISTICATĂ, Cristina Iaru

● Activități extrașcolare de succes-DPIT și First Tech Challenge, Anca Lapustea

Învăţământ profesional şi tehnic

● Gestionarea situațiilor dificile, Daniela Palcuie

Interes general

● Trăsături de personalitate și conduită la elevii cu tulburări specifice de învățare, emel cadar

● TRADIŢII ȘI OBICEIURI PASCALE DIN ZONA CIULENI-MĂRGĂU, ANCUTA POPA

● FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR COPIILOR SUPRADOTAŢI, ALINA NICOLETA NISTOR

● Managementul evaluarii resurselor umane in scoala, ADINA MERCE

● Platforma educațională digitală cu clasă virtuală. Modele de fișe pentru elevii cu și fără CES, Edina Timb

● The effects of labor migration in the European Union Efectele migrării forței de muncă în Uniunea Europeană, Sofica Tomescu

Carte, lectură și satisfacție

Rodica Panti
Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" Oradea, Bihor, Oradea

CARTE, LECTURĂ ȘI SATISFACȚIE
Prof. Rodica Panti
Colegiul Național ,, Iosif Vulcan” Oradea

Filosoful și scriitorul indian Rabindranath Tagore afirma că
„La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu
povești. De aceea, avuția povestirilor, pe care au strâns-o
oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol,

fie în vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții
omenești.”
Pentru a avea acces la această mare zestre a omenirii, orice om
trebuie să citească, adică - după un prim sens dat de dictionar
verbului a citi - să parcurgă ,,un text (pronunțând cuvintele
sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise”.
Se afirmă tot mai des că tinerii de azi nu citesc. Afirmația
conține și o parte de neadevăr. Ea ar trebui completată cu
cuvântul beletristică. Adevărul este că unii tineri nu citesc
lucrări de literatură artistică, însă citesc articole din presa
scrisă, citesc mesajele primite prin poșta electronică ori
postate pe bloguri.
Cititul este însă o activitate complexă care solicită
capacitate de descifrare, de parcurgere, de percepere și de
reflectare asupra secvenței citite, ba solicită chiar și
capacitatea de a integra cunoștințele dobândite și de-a le trata
dintr-o perspectivă critică. Să fie oare lipsa preocupării
pentru lectură, despre care se vorbește în ultima vreme, cauzată
de complexitatea acestei activități, sau de o prea mică
preocupare a factorilor educaționali responsabili pentru formarea
plăcerii de a citi?
Ce pot face dascălii ca generațiile de azi să
iubească lectura și cititul cărții să devină un hoby? Trebuie
să arătăm elevilor noștri satisfacția de a descoperi ceva nou,
de a găsi prilejul unic de reflecție și medităție oferit de
cartea citită. Trebuie să-i deprindem pe cititori să-și modeleze
personalitatea și comportamentul după exemplele pozitive oferite
de lucrările parcurse, ajutându-i astfel să-și creeze un psihic
sănătos.
O cercetare pe 6000 de copii, realizată în 2013 de Institutul

pentru Educație din cadrul Universității din Londra, mi-a
confirmat ceea ce bănuiam de mult timp, mi-a confirmat că acei
copii care învață bine la școală apreciază lectura și o
practică în timpul lor liber, mi-a confirmat că ea - cartea -
are un rol esențial în dezvoltarea copilului, este un element
central al creării culturii generale, este părinte, prieten,
sfătuitor...
Cartea, ca modalitate de însemnare și păstrare a
evenimentelor vieții omenești, a fost și va rămăne principala
sursă de informare, generațiile trecute și cele viitoare și-au
scris, își scriu și își vor scrie cărțile lor.
Pentru a defini cartea, trebuie să recurgem la trei
noțiuni a căror îmbinare este necesară: suportul scrierii,
difuzarea și păstrarea textului, ușurința în mânuire. Ideea de
carte este asociată și celei de editare, adică voinței de
difuzare a unui text și voinței de păstrare a acestuia: astfel
cartea se distinge de toate celelalte scrieri private, de la
scrisoare la actul notarial. Cartea trebuie să fie ușor de mânuit
( numeroase texte au fost gravate în piatră, însă nimănui nu
i-ar veni ideea de a le considera cărți). Sigur înaintea scrierii
și a scrierilor de cărți a fost ,,CUVÂNTUL”, prin care oamenii
comunicau pentru realizarea existenței lor. Mai apoi, cercetătorii
vremilor viitoare, acele minți luminate dornice de a descifra
totul, au așezat la rândul lor în cărti, tocmai ceea ce ei
reușiseră să înțeleagă, să interpreteze prin cercetări și
logica minții, gradul de civilizatie transmis prin picturile,
sculpturile, mormintele, zidurile construcțiilor lor, a uneltelor
și obiectelor lor de uz general. Știintele de azi dezvăluiesc cu
exactitate timp și spațiu, arte și popoare, progrese sociale,
războaie, civilizații. Bibliotecile marilor metropole ale lumii de

azi păstrează acest tezaur - cartea.
O activitate desfășurată odinioară cu elevii clasei I B,
de la Colegiul Național ,,Iosif Vulcan” din Oradea, a avut ca
obiective cunoașterea etapelor pe care le parcurge un manuscris
până ajunge în mâna cititorului și manifestarea interesului
faţă de creaţia literară. Elevii mei au început munca cu
realizare paginii proprii din ,,manuscrisul” lucrării tipărite,
legate și copertate la Imprimeria de Vest din Oradea, pe care au
intitulat-o ,,Marea carte a primăverii”- de care au fost tare
mândri, la finalul vizitei făcute intreprinderii, în momentul în
care le-a fost înmânată. Frumos ilustrată de ei, cartea
dăruiește copiilor bucuria de a fi coautori la prima lor lucrare
tipărită.
Elevii și-au imaginat apoi că lucrarea lor a fost
tipărită în multe, multe exemplare pe care le-au căutat la o
librărie (unde am stat de vorbă cu librarul despre noutățile din
domeniu) și apoi la bibliotecă.
Ajunși la Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai”, au
intrat în lumea cărților – vizitând biblioteca - și, în
lumea basmelor, prin jocul ,,Recunoaşte personajul” din
poveștile citite, care le-au permis copiilor să pătrundă
într-un univers fascinant, plin de mister, univers care îi ajută
să își dezvolte limbajul, dar și să își îmbogățească
imaginația, să crească frumos, învătându-i ce este prietenia,
curajul, înțelepciunea, respectul, responsabilitatea, etc.

Mihail Sadoveanu spunea: ,,O carte ne face să trăim
înafară de minciună, nedreptate și prejudecăți”. Pentru a
crea această trăire micilor mei școlari, am organizat apoi un
atelier de,,Teatru de improvizație pentru copii”, care i-a

făcut pe elevi să-si dorească ei înșiși să fie personaje
pozitive , căutătoare de strategii pentru a învinge obstacolele,
pentru a învinge răul. Rolurile jucate de școlari au dovedit o
bună cunoaștere a lecturilor indicate. Citind au descoperit
consecințele unor fapte rele și, în rolurile asumate, au dat
dovadă de un comportament social pozitiv.
Situațiile create au dovedit că micii actori au înțeles
că există anumite reguli și conduite ce se aplică în fiecare
zi, că aceste reguli trebuie respectate, deoarece, în lipsa lor,
societate nu poate funcționa. De asemenea, au înțeles că, dacă
nu respecți aceste reguli de conduită, devii personajul negativ,
precum cel din poveste, iar personajul negativ întotdeauna suferă
consecințele faptelor sale.
Școlăreii mei au dovedit că urăsc răutatea, dușmănia,
lenea, prefăcătoria, minciuna, alegând să interpreteze roluri ca
Albă ca Zăpada, Cenușăreasa, fata cea mică a împăratului din
basmul ,,Sarea în bucate” de P. Ispirescu.
,,Ionică mincinosul”, ,,Puf Alb şi Puf Gri” i-au
învățat ce este sinceritatea și i-au determinat pe copii să
spună adevărul. Schimbând comportamentul lui Pinocchio și a
celor doi iezi mai mari din povestea ,,Capra cu trei iezi” de I.
Creangă sau a Scufiței Roșii, m-au convins că ei ascultă
sfaturile părinților și nu ies din vorbele acestora.
Cea mai mare bucurie a mea, la analiza activității care i-a
dus pe copii către „A fost odată ca niciodată…”, este
constatare că le-am oferit posibilitatea de a-și imagina
,,într-un anumit fel” personajul ales, le-am oferit posibilitatea
să judece ,,în felul lor” evenimentele narate de marii scriitori
de literatură pentru copii, am construit o punte între ei și
carte, i-am îndrumat spre marea avuție a omenirii – lumea

poveștilor, spre o lume a copilăriei mai frumoasă și mai
fericită, spre un viitor mai optimist.

Performanțe obținute prin participarea la concursuri școlare

Veronica Manolache
Liceul cu Program Sportiv Botosani, Botosani, Botosani

Performanțe obținute prin participarea la concursuri școlare

Prof.înv.primar Manolache Veronica

Liceul cu Program Sportiv Botoșani

,,Performanța este un nivel superior de îndeplinire a
scopului.” (Zlate, 2009, p.197)

Pornind de la această afirmație, ne putem referi la
performanțele școlare ca fiind niște realizări deosebite ce se
ridică deasupra rezultatelor obișnuite (de nivel mediu).
Performanțele deosebite sunt realizate de elevi cu o dotare
superioară, care sunt trimiși să participe la concursuri,
olimpiade sau alte domenii (sport, șah, Go).
Un concurs școlar oferă elevului posibilitatea de a
demonstra că ce a învățat știe să aplice singur în rezolvarea
unor itemi cu grad de dificultate mai ridicat decât cei care se
lucrează în mod obișnuit în clasă. Un prim pas pentru a-i
obișnui pe copii cu desfășurarea unui concurs îl constituie
organizarea de către învățător mai întâi la nivelul clasei a
concursurilor pe diferite teme, cu premii stimulative. Acestea vor
stimula spiritul de competiție, dorința de a fi mai bun și de a
se califica pentru o etapă superioară.
Participarea la concursuri presupune înscrierea și
calificarea la mai multe etape, într-o ordine cronologică, la
nivel local, județean, național și internațional la unele dintre
ele.
Competiția îi motivează pe școlari să devină mai buni.
Dacă în grupul de învățare există concurență, unii copii vor
lupta pentru locuri fruntașe, diplome, premii, impulsionați de
dorința de a fi învingători și de a câștiga. Având cu cine
concura, elevii dau tot ce au mai bun. Participând la competiții,
copiii ajung la un standard mai ridicat prin efort propriu, apreciat
și recompensat de organizatori.
Factorii care accelerează performanțele intelectuale ale
unui elev sunt: spiritul competitiv, încrederea în forțele
proprii, motivația, convingerea că munca sa este evaluată corect,
obiectiv și va fi răsplătită onest.

Pornind de la ideea de performanță și a unei competiții
corecte, concursurile organizate pe diverse discipline se adresează
în special elevilor cu aptitudini, interese și înclinații
deosebite. Elevul care participă la un concurs nu se reprezintă
doar pe sine, ci și pe profesorul care l-a pregătit și școala de
unde provine. El trebuie să lucreze suplimentar, acordând mai mult
timp pregătirii, să dea dovadă de perseverență, ambiție.
Efortul cognitiv este mai mare și copilul este mai solicitat. Un
elev care își dorește să participe la unul ori la mai multe
concursuri are nevoie să fie sprijinit de familie, de colectivul
clasei. Îndrumătorul său trebuie să-l pregătească și pentru
un eventual eșec, deși scopul este bineînțeles obținerea unui
succes. În perioada de pregătire intervin oboseală, stres, însă
acestea trebuie gestionate așa încât copilul să nu cedeze și
să nu se descurajeze.
Concursurile de matematică (,,Micii matematicieni”,
,,Mate Plus”, ,,Start spre performanță”), cele de limba
română (,,Pași spre viitor”, ,,COMPER”), concursuri de
creație literară (,,Rugă pentru mama”), concursuri de creație
artistico-plastice (,,Copilul artist”, ,,Aripi din curcubeu”) au
fost o sursă bună de motivație pentru elevii mei stimulându-i
să studieze mai mult și să-și dorească să atingă performanțe
înalte, să primească diplome și premii. Concurând cu alți
copii de vârsta lor de la mai multe școli din județ au avut
ocazia să vadă ce loc ocupă în ierarhia celor care au participat
înțelegând că și ceilalți copii lucrează suplimentar la fel
de mult ca să aibă performanțe înalte. După rezultatele de la
primele concursuri la care participaseră o parte din elevi,
văzând reușitele lor și premiile, au fost motivați și
ceilalați copii și s-au hotărât să participe și dânșii.

Cum știm că un copil este apt și pregătit să participe la
concursuri școlare? Răspunsurile ar fi următoarele:
1. Este mai interesat de o numită materie.
2. Lucrează suplimentar pentru a ști mai bine și a deveni mai
bun.
3. Rezolvă o sarcină în timpul dat.
4. Nu renunță dacă mai întâmpină unele dificultăți, este
ambițios.
5. Dorește să se afirme. să se autodepășească.
Avantaje ale participării la concursuri pentru copil ar
fi:
 se obișnuiește să reacționeze în situații de stres;
 devine mai organizat depunând efort intelectual, dar și fizic
mai mult timp;
 îl învață să-și asume niște sarcini în plus și niște
riscuri;
 îl familiarizează cu situații de examen și cu o evaluare
obiectivă;
 află care e nivelul său de pregătire la o anumită
disciplină și ce loc ocupă într-o ierarhie a copiilor de vârsta
lui;
 își îmbunătățește performanțele la disciplina vizată
în concurs.
Există și probleme, efecte mai puțin plăcute care pot
apărea în legătură cu concursurile școlare:
o Un eșec într-o competiție poate afecta stima de sine;
o Pentru a învăța bine nu e obligatoriu să participe la un
concurs;
o Școlarii mici învață rapid când sunt în colectiv, în
echipă, nu într-o situație de competiție;

o Dacă nu obține rezultatele așteptate, copilul s-ar putea să
devină irascibil, nemulțumit și să nu mai vrea să participe
altă dată.
Din experiența proprie, aș dori să menționez cum am
reușit să-i motivez pe elevii mei să participe la un concurs
național inițiat de Domestos cu sprijinul Ministerului Educației
Naționale și cât de mare a fost satisfacția tuturor atunci când
am obținut Locul I pe țară, loc fruntaș care a adus premii
importante atât elevilor, cât și școlii. Este vorba despre
concursul ,,Susține igiena de nota 10”(2017) , o inițiativă
care urmărește ridicarea nivelului de conștientizare de către
copii în special a importanței igienei pentru sănătatea
noastră. Copiii au realizat desene ilustrând lupta cu microbii,
iar apoi am creat împreună cu ei o poezioară al cărei mesaj era
eficiența produselor pentru curățenie care elimină virusuri,
bacterii, microbi. Proiectul a obținut un număr considerabil de
voturi, lucrarea a fost jurizată și am ocupat locul I din 732 de
școli și grădinițe participante. Bucuria școlarilor a fost
imensă pentru că au primit nu doar diplome, ci și ghiozdane
echipate cu rechizite. Școala noastră a primit produse de
curățenie și suma de 5000 de Euro. Faptul că am câștigat acel
concurs printr-un efort colectiv i-a determinat pe copii să-și
dorească să mai participe și la alte concursuri. Au avut ocazia
să-și dovedească capacitățile creatoare și au fost motivați
de dorința de a fi învingători și de a fi beneficiarii premiilor
oferite. A fost unul din concursurile unde au câștigat
premii materiale, iar pentru cei mici a fost o recompensă
binemeritată. Iată cum prin astfel de campanii luând forma unor
competiții de fapt se reușește stimularea elevilor de a se
implica și a dovedi că pot să dea tot ce au mai bun și în plus

își îmbunătățesc cunoștințele.

Proiectul de invatare prin serviciul in folosul comunitatii-"S.L.P"

Gabriela Almasan
Scoala Gimnaziala 'St.L.Roth' Mosna, Sibiu, Mosna

Proiectul de învăţare prin serviciul în
folosul
comunităţii – S.L.P.

Profesor învăţământul primar: Almăşan Gabriela
Şcoala Gimnazială “Şt.L.Roth”-Moşna-Jud.Sibiu

Proiectul de învăţare prin serviciul în folosul

comunităţii este o abordare educaţională care facilitează
învăţarea elevilor prin implicarea lor în rezolvarea unor
probleme din comunitatea lor.Sub îndrumarea unui facilitator
adult,elevii sunt cei care identifică nevoile comunităţii,dezbat
soluţii,se reunesc în jurul unui scop comun şi acţionează în
comunitate.
Proiectul de învăţare prin serviciul în folosul
comunităţii sau “Proiectul de service-learning”este o metodă
pedagogică care se bazează pe principiile învăţării prin
experienţă,adică orice învăţare care sprijină elevii în
transferul cunoştinţelor teoretice spre rezolvarea problemelor din
lumea reală sau situaţii în care profesorul direcţionează şi
facilitează învăţarea.
Sala de clasă sau chiar curtea şcolii pot servi drept cadru
pentru învăţarea experenţială prin activităţi integrate ,cum
ar fi:jocurile,studiile de caz,proiectele de
cercetare,experimentele,simulările,etc.
Atunci când elevii au posibilitatea de a trece graniţa dintre
teorie şi viaţa reală,învăţarea devine mult mai
puternică.Aici intervine proiectul de service-learning,care permite
punerea în practică a noţiunilor dobândite la clasă într-un
mod cât se poate de autentic şi cu beneficii reale asupra
comunităţii.Un proiect de service-learning se află la
intersecţia dintre două nevoi,cea de învăţare şi cea de
sprijin a comunităţii.
a)Nevoia de învăţare-printr-un proiect de
service-learning,elevii îşi formează şi dezvoltă o serie de
competenţe specifice subiectului predate,dar învaţă în
acelaşi timp să fie responsabili şi perseverenţi,trăiesc
experienţa compasiunii şi învaţă cum trebuie să acţioneze

pentru ca binele pe care îl doresc celorlalţi să fie pus corect
în practică.
b)Nevoia comunităţii-printr-un proiect de
service-learning,elevii identifică o nevoie reală a comunităţii
lor şcolare(poate fi din domeniul mediului,sănătăţii,educaţiei
,etc.)şi propun şi implementează o soluţie care este
sustenabilă,adică are un impact pozitiv asupra comunităţii.

TIPURI DE S.L.P.
1.Tipuri de proiecte în funcţie de nivelul de generalitate
1.1.Serviciul direct ,în care elevii se implică personal şi vin
în mod direct în întâmpinarea unei anumite nevoi a
beneficiarilor.
1.2.Serviciul indirect,implică direcţionarea tuturor resurselor
pentru a-I ajuta pe cei care sunt serviţi.
1.3.Advocacy,implică participanţii în educaţia public şi
dezvoltarea politică.Proiectele de acest tip abordează cauzele
extreme ale problemelor comunităţii,încercând să elimine cauza
problemelor şi nu doar efectele.
2.Tipuri de proiecte în funcţie de nivelul de acţiune
2.1.Proiectele sociale,urmăresc o cauză socială,cum ar fi
diferite forme de sprijin pentru categorii dezavantajate.
2.2.Proiectele de mediu(ecologice),vizează în mod direct acţiuni
corelate cu dezvoltarea conştiinţei ecologice şi a
comportamentului ecologic.
2.3.Proiectele de sănătate,vizează rezolvarea sau ameliorarea
unei problem a sistemului public local de sănătate,promovarea unor
obiceiuri alimentare sănătoase,încurajarea tinerilor să practice

activităţi sportive pentru a evita sedentarismul,promovarea unor
metode de a ne îngriji sănătatea.
2.4.Proiectele educationale,vizează component educaţională,avănd
ca elemente definitorii activităţi de învăţare în context
formal/nonformal.
2.5.Proiectele de antreprenoriat social,vizează construirea unei
afaceri sustenabile pe termen mediu/lung,care are ca scop rezolvarea
unei probleme sociale.
Proiectul de învăţare prin serviciul în folosul
comunităţii este o metodă:
a)Ofertantă-elevii experimentează o multitudine de situaţii pe
care profesorul le poate valorize pentru atingerea obiectivelor de
învăţare.
b)Flexibilă-profesorul poate defini un cadru mai mic sau mai mare
de acţiune al elevilor.
c)Familiara-multe cadre didactice din România folosesc deja anumite
elemente ale metodei.
Din dorinţa de a trezi motivaţia elevilor din clasa a-III-a
A pentru învăţare,în anul şcolar 2019-2020 am explorat şi
experimentat la clasă Proiectul S.L.P.-“Să descoperim
împreună izvoarele sănătăţii!”-Alimentaţia sănătoasă.
Activităţile desfăşurate au contribuit la formarea/dezvoltarea
competenţelor specifice(2.1.;3.1.;4.1)din Programa şcolară la
disciplina opţională”Educaţie pentru sănătate şi stil de
viaţă sănătos”. Promovarea acestui S.L.P. a
permis:-identificarea,aplicarea ,promovarea deprinderilor care
contribuie la mentinerea unei vieţi sănătoase;
-dezvoltarea deprinderilor de a munci în
echipă,de a relaţiona,de a coopera,de a negocia;
-realizarea unui schimb de experienţă şi

comunicare intergeneraţională(elevi,părinţi,cadre
didactice,membrii comunităţii locale).
-creşterea relevanţei învăţării
pentru elevi;
-dezvoltarea abilităţii de utilizare a
unui S.L.P. ca metodă de predare-învăţare/curriculum corelat
la nivel naţional sau în cadrul unor C.D.Ş. sau a unui program
extraşcolar;
-creşterea gradului de conştientizare a
importanţei unui S.L.P. în formarea şi schimbarea tinerilor.
Şcoala are un important rol în a forma competenţe şi
a clădi caractere.Fiecare oră petrecută la clasă poate să
inspire copiii de azi să devină cetăţenii implicaţi de
mâine,să devină agenţi ai schimbării în comunitatea în care
aceştia trăiesc.

BIBLIOGRAFIE:Suport curs modulul 2-SERVICE LEARNING
PROJECT,ofertă educaţională a “Fundaţiei noi orizonturi
pentru tineri şi comunitate”.

FUNCȚIILE EDUCAȚIONALE ALE FAMILIEI

Teodora Mihailescu
Centrul Judetean de Resurse si de Asistenta Educationala Alexandria, Teleorman, Alexandria

Consilier școlar: Teodora Mihăilescu, CJRAE Teleorman
Familia constituie “celula de bază a societății” și este
ocrotită de stat.
In societatea noastră familia de bază este familia oficială,
legală, formată din soț, soție - ca părinți și copii. Dar nu
sunt excluse nici celelalte forme de familie, cea monoparentală, cu
un singur părinte și copii, ca urmare a divorțului, decesului

unuia dintre soți și familia neoficială (de probă), formată din
doi parteneri de sex opus, care trăiesc în concubinaj și copii.
Constatam în zilele noastre o tendință în alcătuirea cu
dificultate a familiei, deoarece tinerii se căsătoresc greu,
rămânând celibatari, mulți doresc o căsătorie de probă, apar
divorțurile, lipsa de grijă față de copii, abandonul lor.
Codul familiei, dar și Legea invățământului statuează
drepturile, îndatoririle și funcțiile familiei. Pe langă
funcția naturală, biologică – de perpetuare a speciei, funcția
economică - de a asigura baza materială necesară satisfacerii
trebuințelor de alimentație, îmbrăcăminte, încălțăminte
etc, funcția de socializare responsabilă de relațiile interumane
firești, familia are și funcția educativă – creșterea și
educarea copiilor reprezentând îndatoriri și responsabilități
deosebit de importante ale familiei, oricare ar fi dificultățile
economice sau de alta natură. Educația copilului este o provocare
pentru orice părinte. Mediul educațional familial are influențe
deosebit de puternice asupra formării personalității copilului si
a comportamentului lui.
Cei ,,şapte ani de acasă’’, ca şi lipsa lor, marchează
destinul fiecărui om.
Dacă în familie, nu doar s-a vorbit despre adevăr, bine, frumos,
dragoste, respect, toleranţă, ci copilul a şi simţit cum e să
fii iubit, a fost obişnuit să manifeste dragoste faţă de cei
dragi, să-i respecte pe cei mai în vârstă, să spună adevărul,
ştiind că va fi tratat cu îngăduinţă, să aprecieze binele şi
frumosul, acest copil va creşte iubitor, politicos, tolerant,
responsabil. Abandonarea sau diminuarea funcției educative
constituie cauza principală a apariției și amplificării
delincvenței juvenile, atât în rândul copiilor, dar mai ales a

adolescenților. Datorită slujbelor în afara țării, părinții
au prea puțin timp împreună cu copiii și de multe ori, nici nu
conștientizează necesitatea acțiunilor educative. Lipsa de
preocupare educativă (abandonul educativ), ca și „cicălirea",
trebuie evitate de către părinți. O educație părintească
bazată pe convingere este de lungă durată, mai eficientă, mai
plină de satisfacții pe termen lung, atât pentru părinți, cât
și pentru copii. Părinții sunt primii educatori, care au o mare
responsabilitate socio-umană și a căror educație lasă amprente,
uneori pentru toata viața. Cea mai mare parte din cazurile de
vagabondaj și delicvența juvenilă provin din familii cu unul sau
ambii părinți absenți (decedați, despărțiți, necunoscuți),
și din părinți recăsătoriți, în concubinaj, cu comportare
imorală, delicvenți, alcoolici sau prea ocupați, dezinteresați
complet de soarta copilului lor.
Pentru ca familia să-și îndeplinească în mod corespunzător
funcțiile este necesar ca soțul și soția, ca părinți să fie
parteneri egali, cu drepturi și obligații egale, înlăturând
orice fel de discriminări care dăunează vieții de familie,
educației și socializării corecte și elevate a copiilor. O
atmosferă familială frământată de tensiuni, de lipsa de
afecțiune reciprocă a membrilor ei, pline de certuri și acte de
violență, constituie un mediu traumatizant pentru copil. El va
privi oamenii și societatea cu teama și suspiciune. Sunt primele
forme de neadaptare pe care le manifestă copilul crescut într-un
astfel de climat..
Copilul trebuie
să simtă în jurul său grija și prezența adultului, siguranța,
dragoste și stabilitate. Părinții care se implică activ în
educaţia copiilor lor au un impact semnificativ asupra succesului

copilului şi a vieţii sale, în general. Copiii unor părinţi
implicaţi se diferențiază în anumite aspecte de ceilalți având
un comportament adecvat vârstei, performanțe școlare mai bune,
absente puține și vor accede la nivele înalte de educație. In
ceea ce priveste educația corectă, părerea mea este că fiecare
cuplu trebuie să aplice metodele care se potrivesc personalității
copilului lor pentru a avea o reușită.
Indeplinirea cu succes a funcțiilor familiei implică respectarea
unor cerințe:
a) preocuparea permanentă a părinților de a-și ridica nivelul
pregătirii culturale și profesionale pentru a fi model și pentru
a sprijini copiii în dezvoltarea personalității lor;
b) realizarea unei familii unite care să aibă forța
socio-educativă corespunzătoare; c) preocuparea
părinților pentru a acționa eficient în modelarea
personalității copiilor prin încurajajarea lor să iși exprime
liber părerile, nevoile dar cu respectarea celorlalți.
d) contribuția părinților la realizarea tuturor dimensiunilor
educației - intelectuală, profesională, moral-civică, estetică,
fizică, etc, este de asemenea foarte importantă;
e) responsabilizarea copiilor, dupa posibilitățile lor, la munca
din familie, evitându-se situațiile de a li se oferi totul de-a
gata în satisfacerea nevoilor fără ca ei să facă nimic;
f) sprijinirea copiilor la invățătură, fără ca părinții să
le efectueze temele școlare etc;
g) necondiționarea obținerii unor rezultate la invățătură, de
acordarea unor recompense, ci invers, recompensele să se dea ca o
urmare firească a rezultatelor bune la invățătură;
h) să li se acorde copiilor mijloace materiale și financiare în
limita necesităților firești, evitându-se exagerările, pentru a

nu avea urmări negative în dezvoltarea sa socială.

i) autoritatea părintească să fie rațională și umană, fără
dragoste exagerată sau exigență exagerată, brutală, fără ca
părinții să fie prea toleranți și indulgenti, dar nici tirani ;
j) copiii trebuie invățați să relaționeze numai cu
persoane cunoscute, bine intenționate ;

k) orice situație nouă (de
viață, educațională, relațională, afectivă, comportamentală
etc) aparută în viața copiilor trebuie sesizată și acționat
adecvat, pentru a feri copiii de șocuri grave (tensiuni, traume),
cu consecințe negative în evoluția vieții și personalității
copiilor.
In numele dragostei adevărate și al responsabilității,
părinții au îndatorirea ca, începând cu vârstele fragede, să
prevină și, să inlature orice fel de abatere a copiilor lor mai
ales în perioada pubertății și adolescenței când apar unele
trăsături „specifice" nefavorabile dezvoltării și
manifestării personalității, cum sunt: egoismul,
încăpățânarea, îngâmfarea, nonconformismul, bravarea și
„elitismul", libertinajul etc. Neluate în seamă de către
părinți și „netratate" în mod corespunzător din punct de
vedere educativ, ele pot degenera în: lipsă de respect față de
părinți, față de alți factori și față de vârstnici, uneori
mergând până la blamarea lor; infracțiuni de genul furturilor,
violențelor, violurilor, consumului de băuturi alcoolice sau
droguri și altele, unii îmbolnăvindu-se chiar de SIDA sau chiar
pierzându-și viața. Prevenirea și înlăturarea unor asemenea
comportamente negative trebuie realizate cu mijloace educaționale

pozitive, cu sancțiuni, care să convingă de necesitatea unei
comportări demne, ințelepte. Mijloacele primitive de genul
bătăii sau insultelor, care jignesc fizic și moral, lasă
„urme" neplăcute în mintea copiilor. De asemenea, ei trebuie
să colaboreze cu școala luând în considerație ceea ce le este
util pentru educația copiilor lor. Oricare ar fi așteptările,
esențială este încrederea cadrelor didactice în părinți și
încrederea părinților în cadrele didactice, în profesionalismul
lor. Dacă cele două medii educaționale - școala și familia - se
completează și se susțin, ele asigură, într-o mare măsură,
buna integrare a copilului în activitatea școlară și, pe plan
general, în viața socială. Când părinții sunt parteneri cu
școala în desfășurarea educației copiilor lor, rezultatele sunt
pe măsura așteptărilor. Fenomene sociale care influențează
evoluția familiei și parteneriatul școală-familie: natalitatea,
divorțul părinților, migrația forței de muncă, implicarea
familiei în școala.
Bazându-se pe atașamentul natural pe care copilul il are față
de părinți, familia are o mai mare pondere in educația lui. Ea
este considerată agentul principal al integrării sociale, deoarece
are sarcina de a transmite acele norme și roluri sociale care
formează individul pentru viață. Copilul învață în familie
primele roluri sociale . Personalitatea se crează diferit pe baza a
ceea ce el moștenește și ce experimentează in primii ani de
viață.

Rolul tratării diferențiate și al activităților remediale

Sofica Tomescu
Scoala Gimnaziala Nr.1 Polovragi , Gorj, Polovragi

Tratarea diferențiată și activitățile remediale

prof. Tomescu Sofica
Școala Gimnazială Nr. Polovragi

Educația are și a avut dintotdeauna roluri multiple
pentru individ și pentru societate. Una dintre tendințele
modernizării învățământului vizează flexibilitatea
instrucției și educației pentru a asigura dezvoltarea
capacităților și aptitudinilor fiecărui elev în raport cu
propriilor posibilități și interese.

Tratarea diferențiată
Învăţământul modern caută să adopte structuri,
conţinuturi şi forme de organizare care să faciliteze o
dezvoltare intelectuală mai rapidă, să-l pună pe elev în
situaţia de a se dezvolta şi de a-şi valorifica pe deplin
posibilităţile şi aptitudinile. Se urmăreşte, astfel,
ameliorarea rezultatelor şcolare prin valorificarea la maximum a
potenţialului fiecărei vârste. Printre modalităţile de adaptare
a învăţământului la particularităţile individuale ale
elevilor se înscrie şi activitatea diferenţiată cu elevii.
Diferențierea și individualizarea instruirii constituie o
problemeă pedagogică veche, dar mereu actuală, prin faptul că
oamenii se deosebesc între ei, se individualizează, mai ales, prin
capacitatea și ritmul de învățare, prin atitudinea fiecăruia
față de aceasta. Prin urmare, pedagogia acceptă existenţa unor
particularităţi psihologice individuale ce deosebesc persoanele
unele de altele şi admite că tratarea individuală şi
diferenţiată a elevilor poate să aducă contribuţii benefice în
dezvoltarea personalităţii lor. Datorită faptului ca suntem
diferiți, modul în care învățăm este diferit. Elevii preferă
experiențele de învățare în care sunt activ implicați, astfel
ei vor obține rezultate mai bune și vor avea succes la școala.
Fiecare copil este o individualitate irepetabilă care pretinde un

tratament individualizat. Fiecare copil are individualitatea lui
definită de o serie de aspecte dintre care merită menționate:
specificul psihologic reprezentat de anumite particularități ale
proceselor sale psihice; unele însușiri psihice (aptitudini,
temperament,) și structuri afectiv-emoționale distincte (interese,
aspirații, convingeri, trebuințe etc.); nivelul de dezvoltare
intelectuală; volumul de cunoștințe, priceperi și deprinderi;
experiența de viață, stilul de a învăța etc. Respectarea
particularităților individuale este în consens cu cerințele unui
învățământ modern și democratic.
Individualizarea învaţării (tratarea diferențiată)
exprimă necesitatea de a valorifica cât mai bine posibilităţile
şi eforturile individuale, atât în ceea ce priveşte persoanele
înzestrate, cât şi pe cele mai puţin înzestrate. Instruirea
diferențiată vizează adaptarea activității de învățare, în
special sub raportul conținutului, a formelor de organizare și al
metodologiei didactice, dar și al posibilităților diferite ale
elevilor, de capacitatea de înțelegere, ritmul de lucru propriu.
Printre strategiile de individualizare a învăţării se
numără:
• sarcinile instructive (teme, lucrări etc.) individualizate în
funcţie de aptitudinile, înclinaţiile, opţiunile, nivelul de
dezvoltare intelectuală, coeficientul fiecărei persoane;
• fişele de lucru individualizate ;
• fişele de evaluare , pentru constatarea nivelului de pregătire
şi asigurare a feedback-ului;
• pregătirea individuală sub forma de meditaţii, consultaţii,
discuţii şi autoinstruire.
Din categoria fișelor de lucru individuale fac parte:
• fișele de recuperare, pentru elevii rămaşi în urmă la

învăţătură ;
• fișele de dezvoltare, pentru elevii buni şi foarte buni;
• fișele de exerciţii, pentru formarea priceperilor şi
deprinderilor ;
• fișele de autoinstruire , pentru însuşirea tehnicilor de
învăţare individuală şi independentă.
Prin folosirea oricărui tip de fişă, se asigură o
sarcină triplă:
- (1) să acumuleze mai multe observaţii, ceea ce permite o mai
bună cunoaştere a progreselor elevilor;
- (2) să determine cadrul didactic să utilizeze o metodă
analitică de evaluare şi notare;
- (3) să-i ofere cadrului didactic posibilitatea de a individualiza
acţiunile de pregătire pentru a asigura fiecărui elev
posibilitatea de asimilare a materiei în concordanţă cu
posibilităţile sale, să fie mijloc de comunicare către familie a
observaţiilor sistematice ale cadrului didactic .
Cunoaşterea și abordarea diferențiată a elevilor
reprezintă un mijloc eficient de prevenire şi înlăturare a
eşecului şcolar. Cunoscându-i putem să-i formăm pe toţi
elevii la nivelul maxim al posibilităţilor lor, să antrenăm
fiecare elev în învăţarea activă, să intervenim conştient în
momentele dificile, să prevenim rămânerile în urmă la
învăţătură. Este necesară cunoașterea elevilor, bazată pe
metodele de cercetare psihopedagogică, utilizarea unor metode activ
participative care permit detectarea ezitărilor sau a eşecurilor
parţiale, identificarea punctelor tari şi a celor slabe ale
elevilor. Doar atunci când lucrăm diferenţiat cu fiecare elev în
parte putem spera să asigurăm şanse egale tuturor elevilor.
Tratarea diferenţiată nu presupune eliminarea conţinutului de

bază pentru toţi elevii, ci iniţierea acestora în toate
conţinuturile prevăzute de programe, cel puţin la nivel minim de
cunoaştere, înţelegere, aplicare, sprijinindu-se pe mult material
concret.
Activitățile remediale
Educaţia reprezintă, pentru orice societate, vectorul
dezvoltării durabile și a unei societăți sănătoase. Educația
remedială este parte a educației copilului care are ca obiectiv
stimularea finalizarii învățământului obligatoriu şi
îmbunătățirea ratei succesului școlar pentru copiii din
grupurile dezavantajate.
Organizarea unui program de remediere are un impact
semnificativ în viaţa şcolii, având ca obiectiv schimbarea
atitudinii faţă de fiecare elev care poate avea la un moment dat
dificultăţi de învăţare. În orele de educație remedială,
copiii sunt sprijiniţi în efectuarea asistată a temelor, în
activităţi de recuperare şcolară şi ameliorare a
dificultăţilor în învăţare.
Pentru ca activitățile de educație remedială să fie
eficace se urmăresc mai multe aspecte: diversitatea,
accesibilitatea şi estetica materialului didactic prezentat; cadrul
ambiental personalizat cu lucrările elevilor sau schimbarea
locaţiei de lucru; aplicarea unor strategii de învăţare prin
cooperare ca metode de promovare a armoniei sociale; percepţia şi
feed-back-ul părinţilor pe parcursul desfăşurării
activităţilor de remediere. Educația remedială este necesar de
aplicat atât la nivel de grup, cât și la nivel individual.
Intervenția individualizată presupune: identificarea punctelor
slabe şi a celor forte; stabilirea priorităților de învăţare;
alegerea celor mai adecvate metode şi strategii; înregistrarea

progreselor elevului; - evaluarea intervenției.
Organizarea unui program de remediere are un impact
semnificativ în viaţa şcolii, având ca obiectiv schimbarea
atitudinii faţă de fiecare elev care poate avea la un moment dat
dificultăţi de învăţare.

PREDAREA INTERDISCIPLINARA A ȘTIINȚELOR

Cristina Iaru
Colegiul National Pedagogic "Spiru Haret", Buzau, Buzau, Buzau

Iaru Cristina
Colegiul Naţional Pedagogic Spiru Haret Buzău

PREDAREA INTERDISCIPLINARA A ŞTİİNŢELOR

Interdisciplinaritatea este „o formă de cooperare între
discipline diferite cuprivire la o problematică, a cărei
complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-oconvergenţă şi

o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.”
(CucoşConstantin „Pedagogie”). Interdisciplinaritatea implică
stabilirea şi folosirea unorconexiuni între limbaje explicative
sau operaţii, cu scopul diminuării diferenţelor careapar între
disciplinele de învăţământ, clasice.
Predarea şi învăţarea unei discipline are dezavantajul că
folosește perceperea secvenţială şi insulară a realităţii
unice făcând-o artificială. Din acest motiv este necesară
realizarea unor conexiuni, între anumite discipline şcolare pentru
o percepere unitară şi coerentă a fenomenologiei existenţiale.
În învăţământul preuniversitar, (conform lui Văideanu, 1988)
se pot identifica mai multe direcţii ale interdisciplinarităţii :
1. Interdisciplinaritatea problemelor –studierea unor probleme ce
implica includerea mai multor discipline;
2. Interdisciplinaritatea metodelor –aplicarea metodelor proprii
unei discipline în alte discipline;
3. Interdisciplinaritetea unor domenii învecinate –aplicarea unor
concepte și metode a două sau mai multe discilpine
4. Interdisciplinaritatea conceptelor -metodele concepute /elaborate
pentru o disciplină sunt aplicate în cercetări ce țin de altă
sferă de cuprindere a altei cercetări.
İnterdisciplinaritatea presupune abordarea conţinuturilor complexe
având ca scop formarea unei imagini unitare asupra unei anumite
problematici. Ea vizează relaţiile, în special de metodologie
care se stabilesc între discipline diferite, sau mai bine zis
transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta. Deşi
interdisciplinaritatea este un principiu care derivă din cercetarea
ştiinţifică, putem identifica unele modalităţi de implementare
a acesteia şi la nivelul curriculum-ului şcolar. Acestea se pot
realiza atât la nivelul macroeducaţional (cel al proiectării şi

elaborării curriculum-ului: planuri,programe, manuale şcolare),
cât şi la nivelul microeducaţional (cel al activităţilor
depredare-învăţare-evaluare, desfăşurate într-un cadru formal
sau nonformal). Unconţinut şcolar proiectat, elaborat şi utilizat
în manieră interdisciplinară corespunde
mult mai bine realităţii prezentate, conducând la o înţelegere
cât mai bună şi unitară dinpartea elevilor.
Curriculum-ul de Ştiinţe oferă un punct de plecare în predarea
integrată a disciplinelor din aria curriculară Matematică şi
ştiinţe ale naturii. Acest curriculum a fost conceput
crosscurricular, pornind de la domeniile biologie, fizică, chimie
şi de la temele comune acestora (funcţionarea pârghiilor –
funcţionarea sistemului locomotor, componentele organice şi
anorganice ale organismelor, formarea imaginii la ochi
–funcţionarea unui aparat de fotografiat etc.). Obiectivele
curriculum-ului de Ştiinţe vizează: observarea şi interpretarea
proceselor naturale care au loc în mediu; înţelegerea impactului
proceselor naturale asupra activităţilor umane şi al
activităţilor umane asupra mediului; investigarea unor
interdependenţe în şi între sisteme fizice,
chimice şi biologice; încurajarea elevilor pentru asumare de
responsabilităţi şi pentru cooperare.
a) Abordarea interdisciplinară (fizică-biologie) a unor
conţinuturi studiate în cadrul biologiei animalelor:
- amiba comună, viermii laţi, inelaţi respiră prin toată
suprafaţa corpului şi
oxigenul pătrunde în corp pe calea difuziei (Difuzia).
- funcţionarea ventuzelor la viermii laţi, la viermii inelaţi
(lipitoare) este bazată pe diferenţa presiunii atmosferice din
interiorul şi exteriorul acestora (Presiunea atmosferică,

Presiunea lichidelor şi presiunea gazelor).
- mucozitatea de la suprafaţa corpului râmei uşurează deplasarea
ei în sol; peştii au pielea acoperită cu mucozitate, fapt ce
condiţionează micşorarea forţei de frecare a apei în timpul
mişcării lor (Forţa de frecare).
- majoritatea mamiferelor percep foarte bine sunetele (
liliecii,delfinii, balenele folosesc în acest scop un mecanism
numit sonar, având acelaşi principiu de funcţionare ca şi
radarul. (Ecolocaţia).
- peştii din familia torpilelor, au capacitatea de a produce
descărcări electrice (Apariţia câmpului electric şi a
curentului electric).46
b) Formarea imaginii pe retină (integrarea cunoştinţelor de
biologie şi fizică)
Razele luminoase vin de la o sursă luminoasă sau luminată ( raze
reflectate pe suprafaţa unui obiect) străbat mediile transparente
(corneea transparentă, umoarea apoasă, cristalinul, umoarea
sticloasă) şi ajung pe retină. Mediile transparente constituie un
sistem dioptric în care razele luminoase se refractă ( mediu
refringent) şi se concentrează ( mediu convergent) într-un focar
pe retină, determinând formarea unei imagini reale, mai mică şi
răsturnată. Razele luminoase suferă o triplă refracţie: pe
suprafaţa corneei, pe faţa anterioară şi posterioară a
cristalinului.

Defectele vederii sunt datorate modificării curburii cristalinului
şi a diametrului
anteroposterior al globului ocular. Ochiul sănătos (ochi emetrop),
iar cel cu defecte de

vedere se numeşte ochi ametrop.
1. MIOPIA : globul ocular este alungit, imaginea se formează
înaintea retinei, iar corectarea se face cu lentile biconcave.
2. HIPERMETROPIA: globul ocular este mai scurt, imaginea se
formează înapoia retinei. Corectarea se face cu lentile biconvexe.
3. ASTIGMATISMUL: atunci când corneea şi cristalinul nu sunt
uniforme, imaginea se formează în puncte diferite pe retină, iar
corectarea se face cu lentile cilindrice.
4. PREZBITISMUL se manifestă şi se corectează la fel ca
astigmatismul, dar este cauzat de diminuarea elasticităţii
cristalinului odată cu înaintarea în vârstă.
c) Interdisciplinaritatea chimie-biologie
Chimia şi biologia sunt două discipline fără de care explicarea
modificărilor biochimice în organismele vii, existenţa vieţii,
evoluţia de zi cu zi a tot ceea ce ne înconjoară nu ar putea fi
explicată. Studiul chimiei şi biologiei merge în tandem, având
în vedere faptul că prin studiul chimiei se comunică elevilor
cunoştinţe referitoare la substanţe de natură organică şi
implicarea lor în transformări biochimice iar biologia organizarea
materiei vii. Temele care se pot aborda interdisciplinar sunt extrem
de multe: aminoacizi, proteine, acizi nucleici(transmiterea
caracterelor genetice, dezechilibrul proteic al organismelor,
respiraţia), aldehide în procesul vederii ( ochiul), zaharide (
metabolizarea glucidelor, rolul celulozei ca polizaharidă de
schelet), procesul de fotosinteză, pH-ul, soluţii tampon cu rol de
reglare a pH-ului fluidelor biologice.
În condiţiile actuale,în care accentul se va pune pe studiul
opţional, pe crearea
de CDS-uri, interdisciplinaritatea în cadrul ariei curriculare
matematică şi ştiinţe ale

naturii poate constitui un punct de plecare, un principiu ce decurge
din evoluţia ştiinţei
şi a vieţii economico-sociale.
47
Bibliografie:
1. Crăciun, T., Crăciun, L., Dicţionar de biologie, Editura
Albatros, Bucureşti, 1989.
2. Cristea, S., Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică
şi Pedagogică,
Bucureşti, 1998.
3. D’Hainaut, L.,, Programe de învăţământ pentru educaţia
permanentă”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
4. Nicola, I.,, Pedagogie”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1994.
5.Opriş, T.,, Aceste uimitoare plante şi animale” Editura Ion
Creangă,
Bucureşti, 1998.

Ora de Istorie –între clasic și modern

Negru Pavel-Rafael
Liceul Teoretic "Eftimie Murgu" Bozovici, Caras-Severin, Bozovici

Ora de Istorie –între clasic și modern

Profesor Negru Pavel-Rafael

Profesorul trebuie să privească obiectul învăţării cu
,,ochii” elevului, să înţeleagă situaţiile de învăţare,
să facă accesibil elevilor cuantumul de informaţii transmis, să
aibă capacitatea de a structura şi prezenta conţinutul celor
predate, să anticipeze performanţele elevilor, să fie capabil
să-şi reprezinte mersul activităţilor mentale ale elevului,

să-i urmărească cursul nu numai a posteriore, ci şi concomitent
cu transmiterea unor noi cunoştinţe, să cunoască lacunele
elevilor, întăririle posibile în anumite situaţii. Astfel , în
procesul instructiv- educativ vor fi folosite atât metode clasice ,
dar și dintre cele mai moderne.
Prin învăţământ clasic definim atât realizările pedagogiei
şi didacticii speciale universale – care s-au încetăţenit şi
pe care practica le-a impus – cât şi realizările pedagogiei şi
şcolii româneşti care au intrat în tradiţie şi sunt moştenite
şi valorificate. Astfel, încă de acum mai bine de 100 de ani, A.
D. Xenopol, ocupându-se – într-un mic studiu – de problemele
predării istoriei, preconiza un învăţământ formativ şi
interdisciplinar, cerut de pedagogia contemporană a zilelor
noastre: ,,Scopul raţional al şcolii – scria A. D. Xenopol –
este de a deprinde mintea, printr-o lucrare înceată şi treptată,
a cugeta logic... pe de altă parte, a face să se trezească în
ea, din studiul fenomenelor singuratice, ideile generale, care le
dominează... pe care să se poată înălţa, pe de o parte,
ştiinţe speciale studiate mai în urmă, iară spiritul, prin
jocul şi combinarea lor, să fie pus în stare de a-şi forma
opinii drepte şi lămurite asupra diverselor fenomene ce se
reprezintă în viaţa unui popor şi a omenirii”.
De asemenea, îndemnând spre creativitate şi originalitate,
Nicolae Iorga sfătuia pe profesorii de istorie, de acum aproape un
secol, să activizeze – în predare – cât mai mult pe elevi:
,,Unui profesor adevărat – scria N. Iorga – nu-i va face
plăcere să-i prezinte elevul exact ce a spus el şi încă într-o
formă inferioară, dar îi va face mare bucurie să i se prezinte,
într-o formă cât mai simplă, ceva ce a ieşit din mintea şi
judecata copilului”.

Conceptul de modern, ca atribut al învăţământului, are o sferă
mai largă, şi nu trebuie confundat cu inovaţia, cu noutatea
intrinsecă şi, câteodată, în mod vulgar, cu moda. Pe de altă
parte, modernizarea nu trebuie restrânsă numai la unele mijloace
şi modalităţi care se referă la folosirea tehnicilor moderne
audio-vizuale.
Prin învăţământ modern se înţelege acel învăţământ care
răspunde comenzii sociale a epocii.
Ideea fundamentală care stă la baza modernizării
predării-învăţării în şcoală presupune participarea activă
a elevilor la lecţie. Dezbaterea problemelor prin ,,descoperirea”
informaţiilor în proprii lor termeni, şi nu prin furnizarea lor
de către profesor, diminuarea activităţilor expozitive şi
optimizarea relaţiei profesor-elev, dezvoltarea creativităţii şi
iniţierea elevilor în studiul individual şi în munca de
cercetare, toate acestea duc la ceea ce se numeşte învăţământ
formativ. De altfel, predarea clasică-tradiţională, reproductivă
şi pasivă, este criticată de pedagogi şi metodicieni. ,,A
asculta o explicaţie e întotdeauna mai puţin interesant decât
s-o descoperi singur – scrie H. Aebli – şi chiar elevii
înzestraţi urmăresc cu greu lecţiile ex cathedra, căci ele nu
le dau destul ocazia de a fi activi”.
Arătând că opoziţia clasic-modern, departe de a avea numai o
specificitate literară, criticul Adrian Marino precizează că
aceste concepte s-au extins la întregul câmp al valorilor din
societatea umană. De asemenea, Adrian Marino apreciază că
noţiunile nu sunt disociabile, nu se exclud, ci, din contră,
cooperează, că ceea ce este astăzi modern, în viitor devine
clasic şi, în concluzie, propune înlocuirea falsei opoziţii
dintre clasic şi modern prin construcţia bivalentă a celor două

concepte într-o sinteză creatoare, propunere care este valabilă
şi pentru învăţământ.
Mai trebuie reţinut şi faptul că întotdeauna s-a combinat
clasicul cu modernul, iar tradiţia a fost ancorată în
contemporaneitate şi legată de ea. De aceea, putem să apreciem
că între aceste două concepte şi între aceste două
modalităţi de abordare a procesului de învăţare la istorie este
un raport dialectic de unitate şi continuitate.
Departe de a se crede că lecţia de istorie obişnuită, cu
valenţele ei instructiv-educative, este depăşită, îmbinându-se
clasicul-tradiţionalul, în predare, cu noile strategii
metodologice moderne şi care, în fond, reprezintă revitalizarea
vechilor metode active, dar la un nivel superior, putem considera
că realizăm un învăţământ formativ, o predare modernă a
istoriei .

Bibliografie

1. PĂUN, Emil, Introducere în pedagogie, Bucureşti, Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, 2005.
2. STĂNCULESCU, Florea, Probleme privind modernizarea predării
istoriei, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1978

STIMULAREA TALENTULUI ARTISTIC

sanda marinau
Liceul de Arta Oradea, Bihor, Oradea

STIMULAREA TALENTULUI ARTISTIC

Talentele artistice, odată descoperite, devin obiect al
preocupării sistematice pentru toți factorii educativi care se
angajează în stimularea și cultivarea acestora în vederea
obținerii performanței majore. Descoperirea talentelor este o
problemă de concepție, metodologie, de înaltă răspundere
științifică. Stimularea aptitudinilor artistice implică

diversificarea metodelor educative pentru urmărirea și
influențarea evoluției manifestării talentului, implicând o
înaltă misiune socială. Stimularea talentului artistic angajează
ca sistem de preocupări un complex de factori sociali. Avem în
vedere în acest sens, rolul familiei, al școlii și al mediului
social în care evoluează copiii cu aptitudini artistice. Din
aceeași perspectivă, concluziile lui Lehman 1953 sunt extrem de
importante potrivit cărora, pentru creația muzicală, plastică,
literară, se profilează o perioadă de vârstă, între 25 și 35
de ani, când randamentul creației tinde să devină maxim. De
aceea pregătirea acestei perioade din timp, devine un obiectiv
educativ de primă necesitate care implică atât descoperirea
științifică a talentelor autentice, cât și favorizarea
evoluției acestora către nivelul maxim de performanțe.
De asemenea tot referindu-se la această problemă L. M. Terman
spunea: ,,Se pune problema accelerării muncii educative cu cei
înzestrați.” Aceasta pare să privească direct înzestrarea
artistică care se manifestă în cele mai multe cazuri, încă din
copilărie, ca urmare un rol aparte în stimularea copiilor revine
familiei. Familia este cadru social cel mai favorabil, până la o
anumită vârstă, de stimulare a personalității creatoare a
copilului. Întâlnim de asemenea mărturiile marilor artiști care
amintesc cu profund respect și recunoștiință încurajările
părinților în perioada primelor tentative creatoare în artă.
Sunt însă destui părinți care fără o bază temeinică, au
tendința de a-și supraevalua copiii, de a-i considera ca pe niște
copii minune, și de aici o suprasolicitare a acestora într-o
direcție greșită, în care plăcerea creatoare se transformă
într-un calvar și o obsesie. Acest travaliu poate deveni un
generator de insatisfacții, conducând la pierderea încrederii

copilului în sine, la privarea sa de a se orienta într-o direcție
de manifestare, alta decât cea artistică, unde performanța
creatoare ar fi putut evolua ascendent. De aceea este extrem de
importantă o comunicare obiectivă, realistă între părinte,
psiholog, cadru didactic, copil, pentru o îndrumare cât mai bună
în ceea ce privește stimularea aptitudinii muzicale.
Școala reprezintă un alt cadru propice de stimulare a talentului
artistic. Chiar dacă programele grădinițelor de copii, ale
școlilor generale sunt unice, ele permit descoperirea calităților
aparte manifestate de unii dintre copii, pentru muzică, desen,
pictură, modelaj, creație literară sau interpretare scenică. În
perioada preșcolară copiii descoperă o gamă variată de
activități artistice, putând să-și dezvolte înclinațiile
deosebite. Mai târziu în școala generală, multe dintre
calitățile artistice dezvăluite anterior, pot genera preocupări
constante. Este important ca școala să asigure un program bine
structurat de artă pentru copii, care poate deveni extrem de util,
nu numai pentru copiii talentați, care vor fi ulterior îndrumați
spre școli cu profil artistic, dar și pentru ceilalți copii care
pot profita de acest program atât în vederea dezvoltării complexe
a personalității lor, cât și pentru stimularea creativității
lor și a înbunătățirii performanțelor școlare. Există un
potențial creator la fiecare copil în parte. Arta are nevoie de un
mediu care hrănește dezvoltarea creatoare, un mediu în care
profesorul nu se teme de experiențe și de schimbare.
Dezvăluind rolul școlii în stimularea talentelor artistice,
trebuie subliniată și problema calităților unui bun profesor și
a modalităților de implementare în munca educativă a acestor
calități. Profesorul trebuie să ajungă să se bucure sincer de
evoluția copiilor, dar să le și furnizeze continuu, condițiile

unei atitudini critice absolut indispensabilă pentru
autodepășire. De aici o serie întreagă de îndatoriri ce revin
profesorului în stimularea capacității elevului: menținerea unei
atmosfere de aprobare și de încurajare, crearea de posibilități
ca elevul talentat să-și împărtășească rezultatele în fața
profesorilor și a colegilor, urmărirea progresului obținut,
recunoașterea talentului prin prezentarea în public a produsului
creator. Deoarece muzica este parte din spiritualitatea umană prin
emoţiile şi stările pe care le crează, profesorului îi revine
sarcina de a intermedia receptarea de către elevi a mesajului
spiritual al artistului, conducându-i pas cu pas spre căutarea şi
descoperirea sensurilor oricărui gen de muzică. „Nu există o
operă remarcabilă care să nu fie susceptibilă de o mare
varietate de interpretări, la fel de plauzibile. Bogăția unei
opere o formează numărul de sensuri sau valori pe care le poate
primi, rămânând totuși ea însăși. Astfel, virtuozul este
acela care, prin excelență, dă viață și prezență concretă a
ceea ce nu era decât o scriitură lăsată la îndemâna oricui, a
ignoranței, a stângăciei, a insuficientei înțelegeri. Virtuozul
se identifică cu opera...”
Astfel profesorul desfăşoară o activitate intelectuală şi
spirituală prin care îşi învaţă elevii să iubească şi să
trăiască muzica. Numai ascultând-o şi practicând-o pot deveni
mai înţelepţi, mai umani şi mai puternici. Profesorul are
menirea de a educa elevii în cunoaşterea valorilor autentice, de
a-i învăţa să le aprecieze şi să se exprime prin ele. Deci
pedagogul îndeplineşte o profesiune de o deosebită importanţă,
aceea de a asigura formarea şi pregătirea personalităţii
fiecărui elev atât pentru activităţi strâns legate de viaţă
cât şi pentru acelea legate de existenţa socioprofesională,

morală şi cetăţenească.
La fel de important este și factorul empatie, ca însușire
condițional valorică a activității educative și care stă la
baza întregii colaborări eficiente între profesor și elev.
Modelul profesorului bun decurge cu necesitate dintr-o muncă
asiduă de autoperfecționare, de preluare cu discernământ a
experiențelor reușite ale altora și de utilizarea creatoare a
propriei experiențe trăite în contact cu elevii. De aceea se
poate spune că un elev talentat e produsul unui profesor talentat.
,,Munca şi personalitatea educativă ale profesorului pot lăsa
urme frumoase în mintea şi comportarea tinerilor, oferindu-le
prilejul de a-şi aminti cu plăcere şi respect de foştii
dascăli, cu care pot menţine strânse legături spirituale toată
viaţa.”
Este extrem de necesară amplificarea aportului cercetării
științifice la procesul de selecție a valorilor și integrarea
directă a psihologiei și pedagogiei în amplul proces de
descoperire și de stimulare a talentelor artistice. Obiectivul
descoperirii și stimulării talentelor artistice în rândul
copiilor, poate fi atins printr-o directă integrare și implicare a
științei în școală, printr-o strânsă colaborare între
psihologi, educatori și părinți.

BIBLIOGRAFIE

1. ALBU, Gabriel, Introducere într-o pedagogie a libertății,
Editura Polirom, Iași, 1998
2. BANDURA, Ludwik, Elevii dotați și dirijarea instruirii lor,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
3. BĂLAN, George, Enescu, Editura Tineretului, București, 1963
4. George, BĂLAN, Dincolo de muzică Editura pentru Literatură,
București, 1967
5. BONTAȘ, Ioan, PEDAGOGIE Tratat, Editura BIC ALL, București,
2001

6. DELACROIX, Henri, Psihologia artei, Editura Meridiane,
București, 1983

7. GOLÉA, Antoine, MUZICA din noaptea timpurilor până în
zorile noi, vol. 1, Ed. Muzicală, București,
1987

8. IONESCU, Constantin, A. Educație Muzicală, Editura Muzicală,
București, 1986
9. LAROUSSE, Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic,
București, 1996

10. PINCHERLE, Marc, Lumea virtuozilor, Editura Muzicală a Uniunii
Compozitorilor , București, 1968

APA, O MOLECULA SOFISTICATĂ

Cristina Iaru
Colegiul National Pedagogic "Spiru Haret", Buzau, Buzau, Buzau

APA, O MOLECULĂ SOFISTICTĂ

IARU CRISTINA, COLEGIUL NAŢIONAL PEDAGOGIC ’’SPIRU HARET’’
BUZĂU

Dr. Masaru Emoto (n. 22 iulie 1943), autor și antreprenor japonez
este cunoscut pentru declarațiile sale privind influența

conştiinței umane asupra structurii moleculare a apei.
In spatele aparentei simplitati a apei, reflectata in cea mai
faimoasa dintre formulele chimice, se afla o molecula uimitor de
sofisticata, responsabila de, poate, cea mai istovitoare "batalie"
din istoria stiintei. La peste 150 de ani de la inceperea
"ostilitatilor", controversa cu privire la memoria apei a revenit in
actualitate.
Memoria materiei este, de fapt, structura ei moleculară, starea ei
de agregare…Există o memorie văzută – forma obiectului, dar
şi una nevăzută – vibraţia energetică a obiectului!
Experimentele lui Masaru Emoto arată spre finalul cercetărilor
sale că, de fapt, bioenergia umană și diferite câmpuri
informaționale şi electromagnetice, influențează structura
moleculară a apei la distanță. Ca urmare a cercetărilor sale,
ipoteza lui Emoto privind apa ca organism viu a evoluat de-a lungul
timpului. Inițial Masaru considera că apa captează rezonanța
energiei care este îndreptată către ea şi că apa poluată poate
fi restabilită prin rugăciune şi/sau transmiterea de sentimente
şi energii pozitive. El demonstrează că, dacă este
direcționată spre apă energie pozitivă, aceasta produce cristale
frumoase, uniforme și complexe, iar în cazul în care este
direcționată energie negativă, aceste cristalele sunt sparte,
neuniforme și alterate.
În 1994 lui Masaru Emoto i-a venit ideea de a studia la
microscop apa înghețată, convins fiind că va vedea cristale
asemănătoare cu cristalele de zăpadă. După două luni de studiu
și de erori, această idee a dat roade iar cristalele frumos
structurate și echilibrate au fost făcute vizibile.
La început, Masaru a observat cristalele obținute din
apa de la robinet, apa râului şi apa din lac. A putut observa că,

de la apa din râuri şi lacuri unde apa se păstrează nepoluată,
se obțineau cristale frumoase, fiecare cu propria sa unicitate. În
continuare, studiul a fost făcut prin expunerea apei la cuvinte,
imagini, muzica şi rugăciuni, situatii în care Masaru Emoto a
folosit apa distilată destinată spitalelor produsă de aceeaşi
companie. Considerentul utilizării acestui tip de apă a fost
faptul că această apa este distilata de două ori, deci o putem
considera pură.
Rezultatul a fost același de fiecare dată, respectiv
cristalele erau sparte şi neuniforme la expunerea la energii joase,
negative şi cristalele erau frumoase, echilibrate şi unice după
ce apei îi erau adresate cuvinte frumoase sau era expusă la un
anumit tip de muzică, rugăciuni, energii pozitive.

Doctorul Emoto prezintă argumente concrete care demonstrează că
bioenergia umană, energia gândurilor, cea vehiculată de cuvinte,
ideile-forţă şi muzica, toate acestea influenţează structura
moleculară a apei, aceeaşi apă care alcătuieşte în procent de
70% corpul unui om matur şi care acoperă în acelaşi procentaj
planeta noastră. Apa este sursa esenţială a vieţii pe planetă,
calitatea şi integritatea ei sunt de o importanţă vitală pentru
toate sursele de viaţă.
Concluzia generală a fost de necontestat: apa preia cu uşurinţă
vibraţiile şi energia mediului în care se află.. Avem acum
dovada şi explicaţia faptului că apa poate vindeca şi poate
transforma în bine viaţa planetei, prin gândurile pe care alegem
să le întreţinem în mentalul nostru şi prin modurile în care
aplicăm aceste gânduri. Apa e atât de sensibilă incât îşi
schimbă proprietăţile structurale doar de la cuvintele ce le
"aude".

Analiza comparativa a calităţilor estetice ale cristalelor de
gheaţă formate din apa „expusă“ timp de cinci minute
rugăciunilor unui grup de 2.000 de japonezi şi ale cristalelor
formate din apa „chioară“ a dat la iveală faptul că cele
„binecuvantate“ sunt net superioare cristalelor din a doua
categorie.
Apa este un element "viu", capabil să memoreze informația și s-o
transforme în cristale care imită structura
energo-informațională. Masaru Emoto confirmă în experimentele
sale în mod ştiințific, influența radiatiilor electromagnetice
asupra sistemului bioenergoinformational si al sanatatii umane.
Experiența noastră milenară ne arată că, instinctiv și apoi
confirmat științific, omenirea a considerat apa un factor extrem
de important pentru curățare, purificare, vindecare, energizare,
binecuvântare. Viaţa a apărut în apă, mergem la biserică
pentru a lua apă binecuvântată, indienii se purifică în Gange,
iar cenuşa morţilor lor este preluată tot de apă, botezul are
loc în apă, iar noi suntem 70% apă şi lista poate continua.
Ceea ce este de luat prioritar în considerare este faptul că
suntem 70% apă şi că este sănătos să rămânem în atenție
privitor la calitatea informației pe care o transmitem propriului
nostru corp prin gândurile noastre, prin convingerile noastre
repetitive, prin tipul de persoane, contexte, muzică, informație,
ş.a.m.d. de care alegem să ne înconjurăm.
Înţelegem din aceasta că apa are un mesaj foarte important
pentru noi. Ea este precum o oglindă, care ne reflectă întocmai
starea interioară. Atunci când ne reflectăm chipul în ea,
mesajul ei devine uimitor de clar, precum un cristal. Ştim că
viaţa umană este în directă corelaţie cu calitatea apei, atât
cea din corpul nostru cât şi cea din jurul nostru.

Memoria apei este un concept controversat în lumea ştiinţifică,
care însă poate oferi o perspectivă profundă asupra
interacţiunii permanente dintre om si mediul său de viaţa.

http://www.apa-vie-sanatate.com
http://www.descopera.ro/stiinta
http://greenly.ro/apa/din-nou-despre-apasi-memoria-ei
https://www.inlpsi.ro/cercetari/masaru-emoto-si-sanatatea-organismului
http://mondomistere.blogspot.ro/
http://www.trezireainteligentei.ro/
Masaru Emoto, Hidden messages in water, Editura Pocket Books, 2005
Masaru Emoto, Miracolul apei, Ed. Adevar Divin, 2007
Masaru Emoto, Viata secreta a apei, Ed. Adevar Divin, 2007

Activități extrașcolare de succes-DPIT și First Tech Challenge

Anca Lapustea
Colegiul National "Emil Racovita" Cluj-Napoca, Cluj, Cluj-Napoca

Activități extrașcolare de succes-DPIT și First Tech Challenge
Activitățile extrașcolare reprezintă acțiuni cu caracter
educațional desfășurate în afara școlii, care-și aduc aportul
atât la educația școlară cât și la educația permanentă.
Activitatea extrașcolară include variate forme de educație
științifică, cultural-artistică, moral-civică,
tehnico-aplicativă, ecologică, managerială, turistică,

sportivă, recreativ-distractivă etc. Ea este organizată atât de
școală, cât și de factori extrașcolari, cum sunt cluburi
diverse, palatele copiilor și elevilor, taberele școlare,
unitățile comerciale de turism si agrement, fundațiile și
asociațile diverse, la care-și pot aduce sprijinul familia,
inspectoratele școlare, administrațiile locale și ministerele.
Activitatea extrașcolară poate fi o componentă educațională
valoroasă și eficientă, dacă respectă anumite condiții
specifice, printre care se pot menționa: atragerea elevilor la
conceperea și organizarea activităților, precum și la stabilirea
conținuturilor și formelor de desfășurare, atragerea unor
personalități de diverse genuri de pregătire, pentru a da
profesionalitate și specificitate conținuturilor și strategiilor
de desfășurare, asigurarea unor conținuturi și forme de
desfășurare care să producă atractivitate, plăcere și
satisfacție.
O astfel de activitate pe domeniul IT, a fost inițiată în Cluj,
acum șase ani, prin fuzionarea dorințelor de sprijinire a elevilor
din preuniversitar, manifestate de mediul de afaceri și cel de
învățământ universitar și preuniversitar, în asociația
Descoperă-ți pasiunea în I.T.(dpit.ro), asociație înființată
grație viziunii și determinării doamnei Liliana Cazacu. Cu
sprijinul permanent al domnului Călin Văduva, CEO Fortech,
lucrurile au început să prindă contur și tot mai multe firme
s-au alăturat asociației. Școlile au încheiat parteneriate cu
D.P.I.T., pentru ca elevii lor să aibă șansa de a lua parte la
această activitate extrașcolară. Profesori din învățământul
universitar, preuniversitar și traineri din mediul privat s-au
ocupat de susținerea cursurilor și workshop-urilor tehnice și de
soft-skills, cu scopul de a furniza tinerilor conceptele tehnice de

care au nevoie în realizarea aplicaților precum și
îmbunătățirea abilităților de comunicare și dezvoltare
personală (antreprenoriat, OOP, BD, comunicare, lucru in echipa,
PM, Agile, Presentation Skills, leadership etc).
Programul oferă elevilor selecționați, pe parcursul a 7 luni:
• training pe cunoștiințe tehnice și antreprenoriale
• practică - șansa de a dezvolta un produs software complet în
cadrul unei firme IT sub îndrumarea unui mentor-programator în
aceea firmă
• participarea cu acest produs în cadrul unui concurs cu premii,
în echipă
• concurs typing și OOP individual
Elevii participa în grupe de câte 6, mixte ca ani de studiu, este
obligatoriu să existe cate un membru din trei ani de studiu
diferiți și să aibă cel puțin o fată în componența echipei.
Programul are o mare căutare în rândul elevilor pasionați de
informatică și nu numai, iar din cei ce participă într-un an
aproape în proporție de 50% se înscriu și pentru anul următor.
Au existat și mulți copii care au participat și trei ani la
rând, partea practică a proiectului și interacțiunea cu mediul
în care își doresc să profeseze aducând permanent noutate în
experiența lor.
Avantaje aduse de participarea la program:
• cunoștiințe practice, tehnice și non-tehnice
• învățarea prin aplicarea în practică a cunoștiințelor și
descoperire
• lucrul în echipă, organizare, colaborare, inițiativă
• interacțiunea cu medii profesionale
• condiții foarte bune de lucru și studiu
• interacțiunea cu personalități și profesioniști

• sentimentul participării la realizarea unui lucru important,
care a dus la creșterea stimei de sine
• toate temerile de a nu face față provocărilor sau de a nu
avea suficiente cunoștiințe au fost înlocuite după această
experiență cu încredere în capacitățile proprii
• posibilitatea de a participa și în echipă la concurs, dar și
individual
• (nu în ultimul rând) socializarea, distracția
• orientarea profesională, descoperirea vocației prin practică
(programare, marketing, leadership, PR, comunicare)
• stimulare creativitate
• creșterea responsabilizării
• posibilitatea colaborării ulterioare cu firma mentorului
• posibilitatea comercializării produsului final
• nu implică nici un cost pentru școală
Dezavantaje pentru cei care absolvă nu există, dar sunt și cazuri
unde echipele se modifică pe parcurs din cauza autoeliminării din
program a câtorva persoane care din varii motive nu sunt prezenți,
de aceea toți doritorii sunt avertizați asupra disponibilității
de care trebuie să dea dovadă, mai ales în vacanță, când se
realizează produsul final.
Datorită succesului acestei activități anul trecut s-a extins
numărul de licee partenere la proiect, ajungând să se
răspândească în Transilvania.
O altă activitate extrașcolară de succes, în domeniul roboticii
a debutat acum cinci ani în România, ca și un proiect STEM, bazat
pe un protocol de colaborare între asociația Nație prin educație
(natieprineducatie.ro) și Ministerul Educației Naționale, care
are drept scop crearea unei rețele de echipe de liceu capabile să
construiască un robot funcțional, pentru realizarea campionatului

național BRD First Tech Challenge România.
Subvenționarea acestora echipe de robotică cu un kit de
construcție, unelte specifice, imprimantă 3D și o jumătate de
teren pentru meciuri, iar în fiecare an competițional cu un set
de joc caracteristic, s-a făcut in primii patru ani competiționali
cu ajutorul partenerilor asociației, dintre care menționez BRD.
Echipele pot să aibă pâna la 14-15 membri, împărțiți în
compartimente de PR, finanțare, asamblare, programare iar sarcinile
echipei nu se reduc doar la partea tehnică și programabilă,
există și partea de proiectare a produsului, de căutare de
sponsorizări, de realizare filme/poze/jurnal, de conducere robot(2
driveri sunt necesari într-un meci), organizare evenimente
publicitare, demonstrații, aceste echipe trebuie să ajungă să se
implice în comunitatea locală. Premile sunt împărțite și ele
pe categorii(pentru robot, pentru activitate echipă, pentru
atitudine echipă) și se pot obține la mai multe niveluri: demo,
regional, național și internațional.
Faza de instruire a fost făcută prin intermediul webminarilor și
cu ajutorul demo-urilor, dar pentru construcția robotului și
participările la demo-uri, regionale și la competiția
națională, cât și pentru materialele promoționale ale echipei
au fost necesare multe resurse financiare, sponsori și voluntari,
iar pentru funcționarea unui club de robotică în școală este
necesară o sală permanentă.
Avantaje:
• cunoștiințe practice, tehnice și non-tehnice
• învățarea prin aplicarea în practică a cunoștiințelor și
descoperire
• lucrul în echipă, organizare, colaborare, inițiativă
• socializare, promovarea spiritului Inspire

• (nu în ultimul rând) distracți a, deplasările la concursuri,
la nivel național atmosfera la concursuri e de adevărat spectacol
• orientarea profesională, descoperirea vocației prin practică
(programare, asamblare, marketing, leadership, organizare
evenimente)
• stimulare creativitate
• creșterea responsabilizării
• posibilitatea calificării la faza internațională
• prezența personalităților la fazele naționale
• ca orientare școlară și profesională, majoritatea echipei
tehnice urmează facultăți tehnice sau informatice
Dezavantaje:
• ocupă mult timp și pentru mentorul profesor și pentru echipă
• consum mare de resurse financiare
• este foarte greu ca fiecare să-și găsească rolul potrivit
în echipă, mai ales când e în primul an
• dificil de manageriat o echipă mare, de multe ori sunt prea
puțini cei care se implică și de obicei sunt și cei care
participă și la alte concursuri
• comunitatea are mult mai mare aport în orașele mai mici
Primul sezon-“Velocity Vortex” a întrunit 54 de echipe, iar la
ultimul sezon-„Skystone” s-au înscris 218 echipe, deci
programul a crescut ca amploare semnificativ de la an la an.
Acestea sunt activitățile extrașcolare, consider eu bine
realizate, în favoarea netă a elevului, în care eu, ca profesor
de informatică mi-am implicat elevii și școala și am considerat
că satisfacția, bucuria și realizările lor au meritat fiecare
efort.
Bibliografie:
Bontaș Ioan, „Pedagogie” – Editura All Educational, 1998

Lăpuștea Anca –Colegiul Național Emil Racoviță, Cluj-Napoca

Gestionarea situațiilor dificile

Daniela Palcuie
Colegiul Energetic Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

Gestionarea situațiilor dificile
Ing. Palcuie Daniela
COLEGIUL ENERGETIC – RM. VÂLCEA

În procesul didactic – ca în orice proces de comunicare – apar
deseori situații dificile. Situațiile dificile sunt acele
situații în care lucrurile se blochează, par a nu avea cum să
înainteze, oamenii acumulează frustrări şi par a vorbi limbi

diferite. Într-un fel, chiar aşa şi este. Cu toții ne aflăm
zilnic în astfel de situații. Primul pas în direcția prevenirii
şi rezolvării unor astfel de situații este identificarea
categoriilor de situații dificile şi obținerea clarității cu
privire la factorii care le generează.
Unul dintre aspectele sensibile şi de maxim interes, în acelaşi
timp, este existența şi frecvența apariției situațiilor
dificile de comunicare în contextul educațional. Dificultatea
constă în faptul că ele au la bază, ca factor generator,
conflictul interpersonal – care este în strânsă relație cu
conflictul intrapersonal.
Ce este un conflict? Conflictul poate fi considerat din punct de
vedere comportamental ca o formă de opoziție care este centrată
pe adversar; este bazată pe incompatibilitatea scopurilor,
intențiilor sau valorilor părții oponente” (Louis Stern)
Ineficiența comunicării şi, prin urmare, a relaționării duce
– aproape întotdeauna – la conflict.
Motivele sau sursele conflictului pot fi:
Divergenţa de scopuri, interese, opinii, percepții, concepţii de
viaţă, modalităţi de atingere a scopurilor, particularităţi
individuale ale oamenilor;

Diferența de identitate; Incapacitatea/lipsa voinței de a accepta
că nu are dreptate, diferențele individuale etc.; “Scenarita”
– anticipație negativă;

Insuficiența resurselor; Răspunsul la agresiune cu o agresiune şi
mai mare – este justificat ă doar când viaţa îţi este pusă
în pericol;

Conflictogenii - cuvinte sau acţiuni care pot duce la conflict,
fără ca persoana să aibă o astfel de intenţie;
Orgolii.

Conflictul interpersonal are definiții diferite în funcție de
autorii care l-au tratat în lucrările lor. Evert Van de Vliert
(1997) considera că “indivizii sunt î n conflict când sunt
obstrucționați sau iritați de un alt individ sau grup şi
reacționează inevitabil la acesta într-un mod benefic sau
costisitor.”

Componentele conflictului:

1. Percepția conflictului – modul în care îl înțelegem şi
îl evaluăm; nu este întotdeauna rezonabilă sau realistă;
2. Afectivitatea în conflict - emoțiile şi sentimentele;
3. Acțiunea.
Conflictul social este orice formă
modificată/afectată/negativată a relațiilor social-umane aşa
cum sunt ele acceptate sau aşteptate în unitatea socială (grup
sau comunitate) şi în cultura din care fac parte actorii sociali.
Mai concret, conflictul social apare atunci când două sau mai
multe “părți”/”sisteme” (persoane, grupuri, comunități)
aflate în interdependență sunt (sau doar se percep) diferite sau
chiar incompatibile la nivelul trebuințelor, scopurilor, valorilor,
resurselor sau al unor trăsături de personalitate, diferență sau
incompatibilitate care produc o stare de tensiune ce se cere
descărcată. (“Conflictul interpersonal”, Ana
Stoica-Constantin, pag 23)

Sursele conflictului: diferențele şi incompatibilitățile dintre
persoane; nevoile/interesele umane;comunicarea; stima de sine;
valorile individului; nerespectarea normelor – explicite sau
implicite; comportamentele neadecvate; agresivitatea; competențele
sociale; statutul, puterea, prestigiu, „principiile”; utilizarea
şi comunicarea culturii şi informațiilor.

Tipologii de conflict
Situațiile de conflict pot fi încadrate pe categorii de tipologii
în funcție de câteva criterii:
1. Localizare: internă sau externă - reținem că cele două forme
sunt interdependente.
2. Aparență – discerne între conflictul manifest „(simptomul)
şi cel nemanifestat/subteran/de
substituție – ”adevăratul motiv” (cauza);
3. Nivel – disconfort, incident, neînțelegere, tensiunea, criza;
4. „Câștigătorul conflictului”- sumă zero, cooperare
totală, motive mixte;
5. Natura intrinsecă a conflictului;
6. Sistemele/părțile implicate – endogene-exogene şi
simetrice-asimetrice;
7. Scop – orientare spre problem ă sau spre structură;
8. Percepția adversarului – lupte, jocuri, dezbateri

În accepțiunea majorității specialiştilor din domeniul
psihologiei rezolvării conflictelor, dincolo de nuanțări,
conflictul intrapersonal poate viza trei aspecte majore:
a) Frustrarea
b) Conflictul între scopuri
c) Conflictul de rol (ambiguitatea)

Aspecte asociate conflictului intrapersonal sau consecințe ale
acestuia:
 Conflictul cognitiv
 Conflictul perceptiv
 Complexele
 Mecanismele de apărare

Conform Freud acestea sunt:
• Refularea
• Regresia
• Sublimarea şi formațiunea reacțională
• Proiecția
• Întoarcerea împotriva propriei persoane şi transformarea în
contrariu
• Introiecția sau identificarea
• Anularea retroactivă şi izolarea

Rolul comunicării în prevenirea şi rezolvarea conflictului

Comunicarea reprezintă un mijloc de prevenire, producere şi
rezolvare a conflictelor. Putem, prin urmare, lua în discuție
câteva aspecte relevante din această perspectivă:
1. Conținutul mesajelor în comunicarea interpersonală
2. Comunicarea perturbată sau blocată, sursă a conflictului:
cauze externe ale perturbării sau blocării comunicării, procese
psihice/psihosociale, comportamente care inhibă, perturbă sau
blochează comunicarea, factori de personalitate şi procese
psihice.
3. Comunicarea preventivă pentru conflict: inițierea dialogului,

desfăşurarea dialogului
4. Principii şi atitudini pentru prevenția şi rezolvarea
conflictului prin dialog

Bibliografie:
Comunicarea eficientă cu elevii – note de curs ”Asociația
Transformarea prin formare”

Trăsături de personalitate și conduită la elevii cu tulburări specifice de învățare

emel cadar
Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva "Maria Montessori" Constanta, Constanta, Constanta

Interesant este faptul că nu există o definiție clară și larg
acceptată a deficienței de învățare. Din cauza naturii
multidisciplinare a domeniului, există o continuă dezbatere cu
privire la problema definirii; in prezent, în literatura de
specialitate, există cel puțin 12 definiții. Aceste definiții
disparate sunt de acord asupra anumitor factori:

• Cei cu dificultăți de învățare au probleme cu achizițiile
și progresul școlar. Discrepantele există între potențialul
unei persoane de a învăța și ceea ce învață ea de fapt.
• Cel cu dificultăți de învățare prezintă un model de
dezvoltare inegal (dezvoltarea limbajului, dezvoltarea fizică,
dezvoltarea școlară și / sau perceptivă).
• Problemele de învățare nu sunt cauzate de factori de mediu.
• Problemele de învățare nu sunt cauzate de retardul mintal sau
de tulburările emoționale.

Tulburări de învățare desemnează un grup de tulburări ce
afectează procesul tipic de achiziție a abilităților școlare,
cum cele de citire, exprimare în scris și matematice: dislexie,
disgrafie și discalculie. Acestea nu sunt o consecință a lipsei
oportunităților de învățare sau a lipsei motivației pentru
învățare, nu sunt rezultatul unei dizabilități intelectuale, a
unui intelect liminar, deficit senzorial, de exemplu, auditiv,
vizual, motor sau a tulburărilor afective și emoționale de
natură psihiatrică ori a altor tulburări de dezvoltare, de
exemplu, TSA - tulburări de spectru autist, ADHD - tulburarea de
deficit de atenție și hiperactivitate) și nu este cauzată de
nicio formă de traumă cerebrală sau maladie de achiziție.
Disgrafia cuprinde toate formele de perturbări ale procesului tipic
de achiziție a exprimării în scris, precum erori la nivelul
literelor, erori sintactice și erori de punctuație, organizarea
grafică a paragrafelor. Discalculia este o tulburare specifică de
învățare care se exprimă prin perturbări ale procesului tipic
de achiziție a abilităților matematice, precum simț numeric,
memorarea tablei adunării și înmulțirii, calcul corect sau
fluent, raționament matematic acurat. Nu în ultimul rând,

dislexia este o tulburare specifică a abilităților de citire, în
privința corectitudinii, fluenței și înțelegerii, care nu sunt
dezvoltate la nivelul așteptat prin raportare la nivelul de
dezvoltare intelectuală, nivelul de școlarizare și vârsta
persoanei. Prezența unor semne, pot fi observate de părinți
încă din grădiniță sau la debutul ciclului primar, care pot să
indice posibilitatea dezvoltării unor tulburări de învățare.
Indicatorii sunt reprezentați de anumite dificultăți la nivelul
citit-scrisului și calculului matematic. Aceste tulburări pot fi
observate în diferite domenii: limbaj (expresiv, la nivel de
vocabular, articulare), receptiv (sub aspectul înțelegerii
vorbirii), motor (coordonare, mișcări grosiere și fine,
echilibru), psihomotor (ritm, schemă corporală, orientare
spațiotemporală, inclusiv lateralitate) sau cognitiv (atenție,
percepție, memorie vizuală sau auditivă, memorie de lucru sau de
lungă durată, operații cognitive).
Tulburări de învățare sunt de origine biologică și nu sunt
consecințe ale unor condiții defavorabile învățării. Ele
desemnează o categorie de cerințe educaționale speciale ca urmare
a intervenției unor factori externi, școlari, familiali, sociali,
dar și a unor factori interni, psihoafectivi. Tulburările de
învățare pot fi remediate și de cele mai multe ori, se exprimă
sub forma unor întârzieri și nu a unor perturbări ale procesului
tipic de achiziție. În cazul copiilor cu tulburări de învățare
se pot asigura o serie de măsuri compensatorii dintre care putem
enumera: computer/tabletă cu sofware - sintetizator vocal, care
transformă tema de citire într-o temă de ascultare; aparat de
înregistrare care permite elevului să își completeze notițele
în timpul lecției (tabletă, reportofon etc.), cu respectarea
prevederilor legale în vigoare; manuale și cărți în format

digital (audio-book); dicționare, vocabulare digitale; computer cu
program de scriere video, cu corector ortografic, care permite
realizarea unor texte suficient de corecte fără un efort
suplimentar de recitire și de corectare a eventualelor greșeli;
dicționar digital (sub formă de tabletă sau pe computer);
calculator care să faciliteze operațiile de calcul. În
situațiile reprezentate de tulburări de învățare,
computerul/tableta pot constitui un real ajutor atunci când sunt
utilizate în scop compensator, în situațiile de învățare.
Tulburările specifice de învățare sunt prezente intr-o mare
varietate de combinații. Foarte rar un copil este numai dislexic
sau numai disgrafic. De obicei, copiii prezintă o combinație in
diverse grade de severitate (ușor, moderat, sever) ale celor patru
forme de manifestare a tulburărilor: dislexie, diagrafie,
disortografie, discalculie. In plus, asocierea cu alte tulburări
(ADHD, anxietate, opoziționism etc.) face din fiecare copil cu TSI
o persoana unica din punct de vedere al profilului sau psihologic.
Experienţa pedagogică arată că în activitatea şcolară
aceleiaşi măsuri, metode sau procedee pot da rezultate diferite.
În funcţie de particularităţile de vârstă şi cele individuale
ale elevilor. Acelaşi mesaj extern, aceleaşi date concrete sau
verbale sunt receptate şi interpretate diferit în funcţie de
stadiul de dezvoltare intelectuală, de aptitudinile, de
motivaţiile, de atitudinile şi de convingerile fiecăruia dintre
elevi. Întotdeauna, influenţele externe sunt mediate sau se
răsfrâng prin condiţiile interne. În psihologie este cunoscută
expresia R=f (S P), care anunţă dependenţa răspunsului
comportamental (R) de situaţia externă (S) şi de factorii de
personalitate (P) sau condiţiile interne. Toate acestea alcătuiesc
un fel de prismă de refracţie şi definesc grila de evaluare şi

receptare proprie unei vârste sau unui individ, modurile specifice
de apreciere şi reacţie cu ceea ce este sau nu durabil în ele.
Dezvoltarea individuală este un proces cu o evoluţie complexă,
în care cauza şi efectul alternează, schimbându-şi permanent
locurile. De aceea, cunoaşterea personalităţii este un proces
constructiv, ce trebuie realizat cu competenţă şi obiectivitate,
aprecierea profesorului putând fi uşor preluată de majoritatea
clasei şi promovată ca opinie colectivă despre un elev sau
altul.
Trăsăturile de personalitate şi conduita elevilor sunt categorii
de rezultate şcolare de importanţă majoră, reprezentând efecte
sintetice, integratoare, ale activităţii instructiv-educative, în
general, şi ale activităţilor de educaţie moral-civică, în
special. În această categorie de rezultate se exprimă valoarea
formativă a conţinuturilor învăţării, a metodologiei
didactice, a relaţiilor educaţionale şi a capacităţii cadrelor
didactice de a-şi valorifica în plan educaţional nu numai
potenţialul de pregătire de specialitate, ci şi pe acela care
ţine de transferul de valoare personală (morală, atitudinală,
cognitivă, socială) spre şi în personalitatea elevilor.
Perspectiva analitică asupra personalităţii oferă posibilitatea
înţelegerii modului în care activităţile instructiv-educative
construiesc planul cognitiv, afectiv-atitudinal-vocaţional şi
practic adiţional şi surprinderii, totodată, a relaţiilor de
condiţionare reciprocă dintre aceste planuri în definirea
profilului concret al personalităţii elevului.
Calitatea educaţiei se corelează, din ce în ce mai mult, nu doar
cu nivelul cunoştinţelor şi capacităţilor intelectuale, ci mai
ales cu acele trăsături de personalitate care condiţionează
învăţarea, perfecţionarea şi autoperfecţionarea. În acest

sens, formarea şi cunoaşterea trăsăturilor de personalitate şi
conduită sunt necesare din mai multe puncte de vedere:
• trăsăturile de personalitate şi conduită reprezintă, pentru
activitatea de învăţare, atât condiţii, cât şi rezultate,
deoarece în structura capacităţii de învăţare intră
componente intelectuale, atitudinale, caracteriale, volitive şi
chiar trofice;
• randamentul şcolar trebuie interpretat ca sinteză a mai multor
aspecte ale comportamentului elevilor: cunoştinţe acumulate,
structuri instrumentate şi operaţionale, deprinderi de
învăţare, aptitudini, interese, conduită morală etc;
• deplasarea accentului pe obiectivele formative ale educaţiei
face parte din trăsăturile de personalitate şi din conduita
elevului, obiective prioritare ale activităţii
instructiv-educative;
• necesitatea ca individul să se manifeste activ, responsabil şi
performant în activitatea profesională, care solicită nu numai
calităţile profesionale propriu-zise, ci şi însuşi caracteriale
şi de conduită precum: spirit de echipă, capacitatea de cooperare
şi colaborare, capacitatea de integrare în organizaţia
profesională, responsabilitate în muncă etc;
• calitatea de fiinţă socială şi de subiect al relaţiilor
sociale (ca membru al unei comunităţi sociale mai largi şi/sau
mai restrânse) solicită de la individul format prin şcoală
însuşiri de personalitate şi conduite specifice: atitudine
democratică, toleranţă, respect, capacitatea de relaţionare
armonioasă, fair-play, onestitate, corectitudine, devotament etc;
• educaţia are rolul de a pregăti individul şi pentru a se
raporta conştient la propria condiţie umană, pentru a se putea
bucura de propria sa existenţă fizică, spirituală şi morală,

pentru a se cunoaşte şi raporta conştient la sine, pentru a-şi
valorifica potenţialul de care dispune, pentru a depăşi
dificultăţi sau insuccese inerente existenţei umane, pentru a se
împlini ca om, în plan personal.
Trăsăturile de personalitate relevă aspecte calitative ale
activităţii şcolare, ale mediului şi ale relaţiilor sociale
şi, de aceea, în practica şcolară curentă, acestea se exprimă
în aprecieri generale, globale şi nu din precizia aprecierilor
operate asupra rezultatelor cognitive. Datorită complexităţii şi
dificultăţilor pe care le comportă cunoaşterea personalităţii
şi aprecierea conduitei se realizează cu mai mare dificultate
decât celelalte categorii de rezultate ale activităţii şcolare
(cunoştinţe, deprinderi, capacităţi). Aprecierea gradului de
dezvoltare a proceselor psihice, cunoaşterea trăsăturilor morale,
a celor volitive, aprecierea conduitei se realizează nesistematic
şi datorită faptului că unele cadre didactice consideră procesul
de evaluare a acestora ca activităţi auxiliare, pe care nu şi le
asumă, reducând, în mod eronat, rolul de profesor la sarcini
legate de curriculum, ca domeniu exclusiv de competenţă. Multe
cadre didactice sunt, însă de acord că astfel de obiective fac
parte din conţinutul carierei didactice, dar subestimează domeniul
modelării şi cunoaşterii sistematice a personalităţii elevilor,
realizând deseori această sarcină la nivelul intuiţiei, al
experienţei comune.
Depăşind modelul pedagogic tradiţional, centrat pe
predarea-învăţarea-evaluarea cunoştinţelor, deprinderilor,
orientărilor actuale în teoria şi metodologia curriculumului
introduc trăsăturile de personalitate şi conduită ca elemente de
conţinut ale procesului de învăţământ, mai mult din
perspectiva unui învăţământ formativ, acestea dobândesc un

caracter prioritar.
Trăsăturile de personalitate şi conduită reprezintă o sinteză
a unor componente structurate precum: preferinţele, atitudinile,
motivaţiile, valorile, interesele, aspiraţiile, idealurile. Ele
sunt rezultate valorice ale învăţării şi se exprimă în
limbaj, în conduită socială, în opinii, judecăţi, în toată
gama de manifestări cu semnificaţii umane majore. Cercetările
scot în evidenţă că ele sunt construcţii şi realizări cel mai
adesea durabile, care pot fi ordonate în trepte valorice
crescânde, interese-atitudini-valori-personalitate. Se face
distincţie între cele două niveluri:
• nivelul A- identificat ca motivaţia structurată, ca relaţie
între atitudini, valori şi elemente afective, se manifestă prin
atitudini faţă de disciplinele şcolare şi diferitele
activităţi, procese, evenimente specifice activităţii şcolare,
faţă de lecţii şi de profesori, faţă de sine însuşi ca
subiect al transformărilor sau schimbărilor produse de acţiunea
educaţională;
• nivelul B- manifestarea atitudinilor în opţiuni şi decizii,
ca rezultat al valorilor şi capacităţilor cognitive şi
metacognitive: alegerea unei discipline, a unui anumit cerc de
studii, a profesiei, a prietenilor etc.
În multe contexte şcolare, personalitatea elevului este apreciată
spontan, având un caracter general şi, în consecinţă,
conţinând erori. Există însă şi tendinţa introducerii şi
utilizării unor instrumente specifice, care permit o mai bună
identificare a particularităţilor individuale, acestea
constituindu-se ca o condiţie a diferenţierii activităţii
instructiv-educative.

TRADIŢII ȘI OBICEIURI PASCALE DIN ZONA CIULENI-MĂRGĂU

ANCUTA POPA
Gradinita cu program prelungit "Aschiuta" Cluj-Napoca, Cluj, Cluj-Napoca

TRADIŢII ȘI OBICEIURI PASCALE DIN ZONA CIULENI-MĂRGĂU
DE LA POALELE MUNŢILOR VLĂDEASA
Profesor Îmvǎțǎmânt Preȿcolar. Popa Ancuța
Grǎdinița cu Progran Prelungit-Aȿchiuțǎ
Cluj-Napoca

Considerată cea mai importantā și cea mai veche sărbătoare din
calendarul creştin, Paştile se celebrează la o dată variabilă,

Învierea fiind, singura minune care se arată atât credincioşilor
cât şi necredincioşilor.
İn câteva pagini voi relata o parte dintre obiceiurile, practicile
și spusele oamenilor vârstnici de la poalele Munƫilor Vlādeasa,
din zona Ciuleni-Mārgāu ( judeƫul Cluj). Multe din aceste
tradiƫii Pascale le-am trāit încā din copilarie, altele au fost
povestite cu tâlc și cu dragā aducere aminte de pārinƫii mei
retrāind cu nostalgie clipele tinereƫii lor.
Obiceiuri, tradiƫii și superstiƫii de Paşte.
În Săptămâna Patimilor sau Sāptamâna Mare, ţăranii din zona
Ciuleni-Mārgāu se străduiesc să încheie toate activităţile
gospodăreşti: casele văruite, curƫile și grādinile aranjate,
veşmintele noi să fie terminate. Pe lângă lipidee (covoare),
feƫe de masā ƫesute sau cusute manual, pernele frumos aranjate,
icoane şi blide cu şterguri, gospodinele împodobesc odăile şi
cu mlădiţe de salcie aduse sfinƫite la bisericā la
“Florii”.

İn Joia Mare, femeile încep să pregătească pasca şi să
vopsească ouăle. Pe toatā perioada postului, femeile adunā
cojile roșii sau galbene de ceapā în care vor fierbe ouāle.
Dacā vrem sā le facem și modele, se folosesc frunze de trifoi, de
fraguƫā sau altele.
Voi relata modul în care se vopsesc oāle în coji de ceapā,
modalitate frecvent folositā îin Ardeal.
• Punem într-o cratiƫā cojile de ceapā (galbenā și rosie)
și apā, se poate adauga și puƫinā sunātoare pentru o culoare
mai intensā.
• Se aleg ouā proaspete care apoi se spalā.

• Pentru realizarea modelelor pe ouā, se aleg frunzele, se ia
oul și se lipește frunza pe el, dupa ce a fost putin udatā, iar
apoi se pune într-un ciorap subƫire (de femei), se leagā și se
cufundā în cratiƫa în care s-au fiert cojile de ceapā.
• Ouāle se lasā la fiert 15-20 de minute apoi se scot, se
desface ciorapul, se îndepārteazā frunzele de pe ou și se unge
cu slāninā pentru luciu.
În zonā era obiceiul ,, Datul Roƫii”. İn sāptamâna ce
precede Sāptamâna Mare, feciorii satului se împārƫeau în doua
tabere: susenii și josenii, aprindeau focuri pe dealurile din jurul
satului.numite Cetaƫea ( pentru suseni) și Mierāoara pentru
joseni), dansau sau sāreau peste foc, dar cea mai spectaculoasā
etapā era ,,datul cu roata”. Feciorii foloseau o roatā de plug,
o umpleau cu paie și o rostogoleau pe deal pânā la poale unde era
asteptatā de alƫi bāieƫi pentru a evita unele incidente
neplācute. Grupurile strigau :,,Sā trāiascā roata susenillor, Sa
ne apere de rele”; ,,Sā trāiasca roata josenilor- sā ne apere
de rele” sau "Feriƫi, cā vine roata de foc, cu belsug și cu
noroc!”. Cu cât roata era mai aprinsā și mergea mai mult cu
atât se spunea cā va fi norocul mai mare. Era competiƫie între
bāieƫii satului și îmi aduc aminte cu plācere cum pe înserat
copiii stāteau aƫintiƫi cu privirea spre dealurile ce dominau
satul Ciuleni (satul natal). Tot atunci bāieții strigau numele
fetelor nemāritate deoarece în zilele de Paște urma jocul și
implicit curtarea și peƫitul fetelor.
- Dealul ( Platoul) Cetāƫea

Un alt obicei care se pāstreazā și astāzi este Ziua Sfântului
Toader (prima sâmbātā din Postul Mare). Este momentul în care se
aduc prescuri și colivā la bisericā. Coliva sau ,, colia” cum

se numește în zonā era facutā din grâu curat, zdrobit în pive
speciale apoi se fierbe cu mirodenii. De atunci, în fiecare
sâmbātā a postului sunt duse prescuri la bisericā, iar în Joia
Mare, fetele fecioare se adunau la biserica din sat și făceau
curāƫenie. Tot în Ziua Sfântului Toader fetele culegeau
buruieni (rādacina de urzicā, frunze de nuc) cu care își spālau
pārul, zicând: ,,Toadere, Sân-Toadere, / Dā cosiƫa fetelor/
Cât codiƫa iepelor".
İn zona munților Apuseni, în special în vecinătatea orașului
Huedin, există încă în unele sate obiceiul de a “păzi
toaca” de spiritele rele, până la Înviere. İntre Joia Mare și
noaptea Sfintei İnvieri, bātaia clopotelor este înlocuitā cu
sunetul lin al toacāi, amintind de cuiele care au fost bātute în
mâinile și picioarele Mântuitorului Hristos la Rāstiginirea Lui,
pe Golgota. Nu numai sunetul aduce aminte de Patimile lui Hristos,
ci și simbolistica lemnului este legatā de aceasta, amintind de
lemnul Sfintei Crucii.
İn Sâmbata lui Lazār se pleacā la cimitir cu ,,mâƫoci”
adicā mâƫișori de salcie, lumânāri sau candele aprinse și se
pun la mormintele celor dragi. Se fac prescuri și acatiste pentru
pomenirea morƫilor precum și pomeni în memoria celor dragi
trecuƫi în nefiinƫā.
Duminica Floriilor marcheazā momentul primirii triumfale pe care
i-a fācut-o mulƫimea Mântuitorului, la intrarea în Ierusalim.
İn aceastā zi existā obiceiul de a se sfinƫi, la bisericā,
ramuri de salcie, care simbolizeazā stâlparile de finic cu care
mulƫimea L-a întâmpinat pe Hristos. O legendă spune cā salcia a
fost aleasā și binecuvântatā pentru cā și-a plecat crengile,
oferindu-i o ramurā Maicii Domnului, care mergea spre Golgota și
voia sā-i ducā Fiului Ei rāstignit o cununā fārā de spini.

Ramurile de salcie sfinƫite de preot sunt duse acasā și se ating
cu ele oamenii bolnavi, vitele, dar si copiii ca sā creascā și
sā înfloreascā precum "mâƫișoarele", pāstrându-se la icoane
pânā anul urmātor.
Vinerea Mare (Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii
creștinātăți pentru că în aceastā zi a fost rāstignit și a
murit Mântuitorul lumii. İn seara acestei zile se oficiazā Denia
Prohodului Domnului, iar în mijlocul bisericii se scoate Sfântul
Epitaf. Se spune cā pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfântul
Epitaf nu-i doare capul, mijlocul și șalele în cursul anului, iar
dacā își șterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de
dureri de ochi. Este obligatorie și spovedania, pentru că Paștele
trebuie să te întâmpine cu sufletul curat. Orice lucru fācut în
casā vinerea este păcat și aduce ghinion. İn Vinerea Mare se
ƫine post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau
anafura de la bisericā. Femeile din Ardeal nu coc pâine sau
altceva, sā nu ardā mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca sā nu
orbeascā; nu ƫes, nu torc, nu spalā, pentru a nu o supara pe
Sfânta Vineri; se tāmâiazā casa înconjurând-o de trei ori, în
zorii acestei zile, pentru a nu permite duhurilor rele sā dea
târcoale casei și dihaniile sā nu se apropie de casā și de
grādinā.
Sâmbata Mare este ziua în care se definitiveazā pregātirile
pentru marea sārbatoare a İnvierii. Femeile se trezesc devreme
pentru a coace pita, pasca și cozonacii în cuptor. Tot astăzi,
sunt sacrificaţi mieii și se pregātește drobul. Drobul a
devenit, prin excelenƫā, alimentul care la fel ca pasca și ouāle
rosii, se identificā cu sārbātorile Pascale. Mielul este însā,
mai cu seamā, semnul "blândeƫii, al simplitāƫii, inocenƫei și
puritāƫii. Potrivit superstiţiilor, în zona Apusenilor oasele

mielului se îngroapă la rădăcina unui pom fructifer, astfel
încât familia să fie sănătoasā întregul an. Femeile și
îndeosebi fetele pregātesc pentru toƫi membrii familiei hainele
de sārbātoare. Odinioarā hainele erau confecƫionate în casā,
și se pregāteau din timp pentru asta, fetele şi tinerele neveste
țesând cămăşi și hainele populare pentru toţi membrii
familiei. İn Dimineaƫa Sâmbetei Mari la bisericā se sfinƫesc
vinul și ,,paștele”, care sunt oferite satului de o familie mai
înstāritā din comunitate. Dupā sfinƫire, pasca dobândește
puteri purificatoare, asemeni anafurei. Acestea sunt împārƫite
tuturor oamenilor care duc câte un ou roșu ca semn de mulțumire
pentru ,,paștile” primite. Pâinea şi vinul sfinţite luate de
credincioşi acasă de la biserică simbolizează trupul şi
sângele Domnului și se mănâncă după Slujba Învierii şi
dimineaţa pe nemâncate.
Ziua İnvierii Domnului, începe, din punct de vedere liturgic, în
noaptea dinainte, la miezul nopƫii, cand mormântul s-a deschis și
a înviat Hristos. Aproape toƫi locuitorii din sat vin la Slujba
Invierii, pentru a lua Luminā. Potrivit tradiţiei, la miezul
nopţii între zilele de sâmbătă şi duminică, oamenii, iau
câte o lumânare şi pornesc către biserică unde preotul, cu
Sfânta Evanghelie şi crucea în mână, urmat de alaiul de
credincioşi, ies cu lumânarea aprinsă şi înconjoară biserica
de trei ori. Când preotul rostește „Cristos a înviat!” toţi
cei prezenţi raspund:„Adevărat a înviat!”, răspunsul fiind
recunoaşterea tainei Învierii, apoi toatā biserica rāsunā:
,, Hristos a înviat din morți,
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le.”

Din acest moment salutul obișnuit este înlocuit cu cel de "Hristos
a-nviat", la care se rāspunde "Adevārat a-nviat", salut pāstrat
pânā la İnālƫarea Domnului. Este o formā de mārturisire a
İnvierii și a credinƫei creștine. Puteri deosebite i se atribuie
și lumânārii de la İnviere, care este pāstratā și aprinsā
în caz de grindinā, furtuni, sau primejdii. Noaptea İnvierii este
deosebitā, simbolizând noaptea luminii, a izbāvirii omului din
iad, din pacat și din moarte. İn plus, legat de Seara de İnviere
exista câteva superstiƫii locale: atunci când se trag clopotele
la slujba de Înviere, este bine să ţii un fier între dinţi,
astfel încât să fii ferit de dureri de măsele tot anul.
Totodată, dacă te împiedici în drumul spre biserică, îţi va
merge prost tot anul. De asemenea, bātrânii spun că cei care au
murit în Sâmbăta Mare se află la graniţă, nefiind nici vii,
nici morţi.
Potrivit tradiţiei locale, în dimineaƫa primei zile de Paște,
creștinii pun într-un lighean un ou roșu și o monedā de argint,
peste care toarnā apā neînceputā. Existā apoi datina de a se
spāla, dându-și fiecare cu oul roșu peste faƫā zicând: ,,Sā
fiu sānatos și obrazul sā-mi fie roșu ca oul; toƫi sā mā
doreascā și sā mā aștepte, așa cum sunt așteptate ouāle
roșii de Paști; sā fiu iubit ca ouāle în zilele Paștilor."
Atunci când se dā cu banul pe faƫā, se spune: ,,Sā fiu mândru
și curat ca argintul”, iar fetele zic: ,,Sā trec la joc din
mânā-n mânā, ca și banul" și ,Sā fiu ușoarā ca și cojile
de ouā, care trec plutind pe apā." İn unele sate, în lighean se
pune și o crenguƫā de busuioc existând pentru a fi onorat ca
busuiocul. După ce se rosteşte rugăciunea ,,Tatăl Nostru”, cel
mai în vârstă din familie ia o bucăţică din sfintele

“Paşti” şi rosteşte “Hristos a Înviat!”, și se
rāspunde ,,Adevărat, a Înviat!” apoi îşi face Sfânta Cruce.
Procedeul se repetă de trei ori, fiind urmat de toƫi membrii
familiei. Familia se așazā apoi la masa pascalā. În ceea ce
priveşte ciocnirea ouălor, există câteva norme ce sunt
respectate cu stricteţe indiferent de zona etnografică: nu ai voie
să le ciocneşti sau să le mănânci decât după slujba de
Înviere; ouăle se ciocnesc după un anumit ritual: capul familiei
ciocnește ouā cu soƫia și la formula tradiƫionalā: ,,Hristos a
înviat!" adaugā: ,,Hai sā ciocnim ouā, ca sa ajungem și la anul
Paști frumoase, iar dupa moarte sā ne vedem iarași în ceruri!"
Apoi ciocnesc și ceilalƫi membri ai familiei.. Ciocnitul ouălor
se încadrează în sacrificiile aferente scenariilor de înnoire a
timpului calendaristic. Oamenii ciocnesc numai cu ouă roşii,
având credinţa că se vor întâlni pe lumea cealaltă. Toatā
lumea îmbracā straiele atent alese și pregātite și pornesc la
slujba bisericii din sat. Copiii, dar și feciorii duc cu ei ouā
roșii pentru a ciocni dupā slujbā.

Biserica Ortodocsā din Ciuleni, judeƫul Cluj-monument istoric
Probabil cel mai cunoscut obicei din zona Transilvaniei, care s-a
menƫinut și astāzi inclusiv în zona Mārgāului, este,,
udatul” sau „stropitul” fetelor. Stropitul fetelor se făcea
în vechime cu apă, însă obiceiul s-a modificat astfel încât
băieţii folosesc acum sticluţe cu parfum. La ţară, se
păstrează și obiceiul ca băieţii să îi întrebe pe părinţii
fetelor dacă primesc cu udatul, spunând următorul vers: “Am
fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care
stătea să se ofilească. Îmi daţi voie să o stropesc?”

Baiatul primește ouā roșii și este servit cu un pahar de vin si
prājituri.
O altă tradiţie veche ce a fost pāstratā în zona Mārgāului
în a doua zi de Paşte este ,,jocul satului”.
Feciorii,,argāseau” din timp muzicanƫi pentru joc și horă;
acest obicei reprezentând un eveniment nelipsit din cursul firesc
al vieții de la țară, venind la joc toatā lumea satului. Acesta
însemna în trecut mai mult decât un moment de bucurie cât și un
prilej ca fetele tinere aflate în apropierea vârstei
māritișului dădeau dovadă că sunt gata de māritat, purtând
haine de sarbătoare tradiționale, cu podoabe la gât, și cu
părul împletit în cosiƫ, strâns în coc sau năframă.
În sate oamenii trăiesc mult mai profund Învierea lui
Iisus Hristos, religia împletindu-se cu datina şi obiceiurile,
care au fost transmise din generaţie în generaţie şi păstrate
cu sfinţenie în sânul fiecărei familii.

Bibliografie
A. Gorovei, Credinte și superstiƫii ale poporului roman, Ed. Grai
si suflet - Cultura Nationala, Buc., 2003, p. 211
B. Craciun, Sfintele Paști în datini și obiceiuri, Ed. Portile
Orientului, Iasi, 1994, p. 30
Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol.II, Bucureşti,
Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994
S. Vrabie, De civitate Rustica. Studii și cercetari de etnologie
și literatura popularā românā, Ed. Grai si suflet-Cult.
Nat.,Buc., 1999, p. 1

FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR COPIILOR SUPRADOTAŢI

ALINA NICOLETA NISTOR
Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi, Iasi, Iasi

FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR COPIILOR SUPRADOTAŢI

Prof. Nistor Alina Nicoleta
Liceul Teoretic “V.Alecsandri” Iaşi, România

Am ales sa scriu despre acest subiect deoarece copiii supradotaţi

şi talentaţi dau dovadă de abilităţi înalte şi performanţă
în anumite domenii academice specifice sau în arii de înalte
abilităţi intelectuale, creative, artistice, sau de conducere, şi
au nevoie de programe şi servicii speciale care nu sunt, de
regulă, oferite de şcoli obişnuite, în lipsa acestora
neputându-se dezvolta complet, la adevarata lor capacitate.
Aceşti copii supradotați provin din toate mediile sociale şi pot
fi descoperiţi în orice tip de comunitatea culturală fiind în
general expuşi riscului social şi respingerii grupului social.
Deşi ei au un uriaş potenţial nu se pot dezvolta integral decât
în condiţiile unui sistem educativ specializat, deoarece, fiind
mult mai avansaţi intelectual, pot invăţa foarte mult şi repede,
studiind problemele în profunzimea şi complexitatea lor,
depăşindu-şi cu uşurinţă atât colegii de aceaşi vârsta cât
şi programa şcolară, care este oferită în general pentru un
nivel mediu în sistemul de învăţămant obişnuit. Asincronia lor
în dezvoltare îi face sensibili atât la problemele globale sau
locale pe care le resimt puternic din punct de vedere emoţional,
cât şi la rezolvarea acestor probleme. Lucrul cu copii
supradotaţi presupune un profil intelectual special al pedagogului,
un antrenament didactic specializat şi de asemenea, o consultanţă
psihologică specializată. Odată cu intrarea în Uniunea
Europeană, România va trebui să se ridice la nivelul standardelor
internaţionale, pentru a putea fi cu succes competitivă în
contextul economiei globale. Este important astfel ca tot mai mulţi
tineri cu abilităţi înalte să se formeze şi dezvolte pentru
a-şi atinge potenţialul maxim, iar acest lucru nu se poate realiza
decât prin oferirea unei educaţii specifice, corespunzătoare
nevoilor şi cerinţelor acestora. Rapiditatea cu care întelege şi
memorează un supradotat face ca el să se plictisească uşor în

clasa şi aceasta chiar de la începutul şcolarizării, aşa ca,
cel puţin pentru unii dintre ei, entuziasmul debutului
învăţării devine repede un balast afectiv.
Într-o lucrare consacrată copiilor supradotaţi, Jigău (1994)
menţionează că aceştia au o serie de caracteristici care îi
diferenţiază de ceilalţi copii. Printre acestea sunt menţionate
şi următoarele: înţelegere rapidă a ideilor abstracte şi a
relaţiilor cauzale; ritm accelerat în formarea şi dezvoltarea
proceselor psihice, mai ales a memoriei, gândirii şi imaginaţiei;
mare capacitate de generalizare şi de înţelegere facilă a
conceptelor; efectuează judecăţi şi raţionamente profunde;
dispun de curiozitate vie permanentă; atenţie de durată şi mare
putere de concentrare; mare capacitate de a comunica cu claritate
ideile; posedă o capacitate deosebită de a sintetiza date;
trăiesc satisfacţii intense când rezolvă situaţii problematice;
rezolvă cu uşurinţă, flexibilitate şi eleganţă intelectuală
probleme abstracte (M. Jingău, 1994, p. 316-322).
Elevii supradotaţi intră deseori în conflict cu normele şi
regulile şcolare, asta datorită faptului că nu se pot adapta unui
nivel mediu de predare a cunostinţelor, aceştia reclamând un ritm
de predare-învăţare mai alert. Plierea greoaie pe sarcinile
şcolare trădează opoziţia individului la rigiditatea impusă de
un sistem de multe ori depăşit. Lucrul cu acest tip de elevi
presupune o tratare psihopedagogică specială. Să nu uităm că
două dintre geniile omenirii, A. Einstein şi T. Edison, au fost
consideraţi elevi foarte slabi de către profesorii lor.
Diferitele modalităţi de a răspunde nevoilor speciale în materie
de educaţie a elevilor supradotaţi se referă la:
• facilitarea trecerii acestora de la o clasă la alta,
superioară ca nivel, dacă au îndeplinit cel puţin bine

cerinţele nivelului anterior;
• alcătuirea de programe diferenţiate care să permită avansul
mai rapid al unora în aceeaşi unitate temporală;
• organizarea de clase speciale alcătuite pe criteriile: nivel al
coeficientului intelectual; focare de interes; proiecte comune;
niveluri de aspiraţie sau de reuşită;
• organizarea pe clase cu program total independent de cel şcolar
general, în afara timpului şcolar comun.
Pentru instruirea adecvată a elevilor supradotaţi vor trebui
diferenţiate, modificate sau adaptate toate aspectele procesului
educativ general: scopurile şi obiectivele; conţinutul
curriculum-ului; organizarea şi gruparea elevilor; resursele de
personal; procesele de evaluare; legăturile cu instituţiile
educative extraşcolare; serviciile auxiliare şcolii.
Adaptarea curriculumului şcolar
Obiectivele curriculum-ului diferenţiat decurg, la fel ca şi
obiectivele curriculum-ului obişnuit, din idealul educaţional şi
finalităţile sistemului de învatamânt.
Printre principiile de elaborare a curriculum-ului diferenţiat
pentru elevii supradotaţi, putem aminti (A.H. Passow):
• să dezvolte potenţialul intelectual şi aptitudinile
fiecăruia, în cel mai înalt grad posibil, stimulându-se
interesul, spiritul de exploatare, prin conceperea de programe
menite să maximalizeze dezvoltarea potenţialului lor superior;
• să le dezvolte o "conştiinţă socială", simţul
responsabilităţii, calitaţii etice şi morale;
• să-i înveţe să gândească independent;
• să le stimuleze creativitatea;
• să sensibilizeze lumea şcolii şi comunitatea pentru
recunoaşterea şi aprecierea valorilor culturale şi

performanţelor intelectuale;
• să găsească noi conţinuturi şi metode care să poată fi
aplicate şi în învăţământul general.
Evaluările curriculum-ului pentru elevii dotaţi ar trebui conduse
în concordanţă cu principiile prioritare stabilite, cu accent pe
abilitătile supramedii de gândire, pe creativite şi pe
excelenţă.
Rolul major al profesorului angajat într-un program de
învaăţământ pentru elevii cu aptitudini înalte este acela de a
concepe şi realiza trasee curriculare opţionale multiple şi de a
asigura o mare flexibilitate în parcurgerea lor.
Şcolile sau clasele pentru elevii supradotaţi (specializate pe
anumite domenii sau de cultură generală), concepute şi organizate
în mod explicit pentru supradotaţi, sunt văzute ca un cadru de
pregătire omogen, stimulativ (dar segregativ), şi care ar putea
oferi cunoştinţe variate şi profunde şi o experienţă mai
bogată prin tipul de solicitări şi schimburile pe care le fac
aceştia între ei sau cu profesorii, cât şi prin crearea unei
atmosfere intelectuale intens stimulatoare şi de mari expectanţe.
În unele ţări se conchide că "este oportun a se descuraja
practica de a crea şcoli şi clase speciale pentru elevii
supradotaţi", subliniindu-se, însă, că "trebuie susţinută
diferenţierea internă prin sistemul sarcinilor de lucru
individualizate şi printr-o organizare mai elastică a sălii de
clasă" (SPAN, 1991). Oponenţii grupării elevilor în scopuri
educative după abilităţi, susţin că într-o societate
democratică aceasta este din punct de vedere etic inacceptabilă
şi renunţarea la ea e o cerinţă morală imperativă pentru că
noi trebuie să acceptăm că suntem asemănători mai mult decât
diferiţi, şi în concluzie trebuind a fi stopată standardizarea

aşteptărilor bazate pe nivelul inteligenţei, identificată
psihologic. Specialiştii sunt de acord că simpla grupare pe
niveluri de potenţial intelectual, în clase sau şcoli speciale,
rezolvă nevoile educative ale copiilor supradotaţi. Unul din cele
mai comune răspunsuri ale şcolii la diferenţele interindividuale
ale elevilor o reprezintă gruparea în funcţie de abilităţile
lor.
Prin intermediul modalităţilor de instruire accelerată, li se
acordă şansa acestor elevi să parcurgă două clase într-un an
şi să fie admişi devansat în învăţământul superior. Dar
unii cercetători şi educatori se pronunţă împotriva instruirii
accelerate, prezentând unele argumente: un copil supradotat poate
să facă faţă solicitărilor intelectuale ale unei anumite
vârste; este dificil de prevăzut dacă o accelerare a ritmului
instruirii va avea efecte pozitive sau negative asupra elevului;
copiii de aceeaşi vârstă, dar mai puţin înzestraţi, pierd
modelul oferit de cei în discuţie, accelerarea instruirii produce
o senzaţie nedorită de elitism printre elevi( B. Bălan, 1998,
p.85).
Oricum, realitatea că în şcolile şi clasele speciale pentru
elevi supradotaţi se obţin performanţe net superioare, nu poate
fi contestată.
Indiferent ce modalităţi de abordare ar aplica în instruirea
elevilor săi dotaţi sau nu, educatorul se confruntă cu dileme
etice ce nu pot fi evitate şi poate nici soluţionate echitabil
pentru subiecţii supuşi actului educaţional. Una dintre acestea o
reprezintă competiţia dintre valori, când acesta se află în
situaţia de a alege între două valori aflate în competiţie.
Binele elevului supradotat este în conflict cu binele celorlalţi
elevi, în acest caz impunându-se găsirea unui echilibru între

progresul general şi cel individual (A. Tompea, p.94). Elevii sunt
clienţi care reclamă, fiecare în parte, un tratament
preferenţial din partea practicianului, fiecare individ având
dreptul individual de a se dezvolta autonom. Sistemul educaţional
plasează elevul în centrul preocupărilor sale, deci în centrul
sistemului său de valori. Profesorul trebuie să dea dovadă de
loialitate multiplă, să investească timp şi creativitate în a
identifica strategii eficiente pentru educaţia tuturor subiecţilor
educabili. Teoretic e uşor, dar practic, noi, educatorii, suntem
capabili de aşa ceva? Dispunem de timpul necesar şi avem
competenţa necesară? De multe ori trebuie să luăm decizii şi
este obligatoriu să ne asumăm responsabilitatea pentru acestea.
CONCLUZII
Principalele demersuri organizatorice cu finalităţi de instruire
ne duc la următoarele concluzii:
• eficienţa instruirii este mai ridicată, pentru elevii
supradotaţi, atunci când aceştia sunt grupaţi în clase
speciale;
• accelerarea studiilor, pentru majoritatea elevilor supradotaţi,
are mai multe efecte pozitive decât dezavantaje;
• nu este recomandat a se renunţa la studierea unor "discipline
de cultură generală", dar acestora li se poate dedica mai puţin
timp dat fiind ritmul şi capacitatea lor de asimilare, iar timpul
devenit astfel disponibil, se poate utiliza pentru îmbogăţirea
şi aprofundarea studiilor în domenii precise de interes deosebit;
Bibliografie:
Jigău M.– Copii supradotaţi,Bucureşti,Ed. Societatea
Ştiinţifică & Tehnică, 1994.
Cucoş C. –Psihopedagogie,Ed.Polirom Iaşi, 1998.
Tompea D. – Deontologia asistenţei sociale şi construcţia

paradigmei profesionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2003.

Managementul evaluarii resurselor umane in scoala

ADINA MERCE
Liceul Teoretic "Lucian Blaga" Oradea, Bihor, Oradea

Resursele umane reprezintă una dintre cele mai importante
investiții ale unei organizații, indiferent dacă vorbim de
domeniul public sau privat. La nivel de firmă/instituție,
managementul investește sume importante cu angajații, iar
datoritã costurilor antrenate, acestea reprezintă unele dintre
cele mai evidente investiții în resurse umane. Investiția în
oameni s-a dovedit a fi calea cea mai sigură de a garanta
supraviețuirea unei firme, a unei instituții sau de a asigura
competitivitatea și viitorul acesteia. Evaluarea resurselor umane

la nivel de instituție, mai ales in cazul unei instituții de
invatamant, dar nu numai consider ca este de o importanță majoră
pentru a cunoaște și aputea gestiona eficient resursa umană în
din cadrul acesteia. Am ales această lucrare pentru că ma
preocupă resursa umană din domeniul educațional si pentru că
sunt direct implicată în calitate de cadru didactic la instituția
analizată. Trebuie gandit, in ceea ce priveste resursa umană, că
este o nevoie acută de a-i atrage și de a-i păstra pe cei mai
buni oameni din instituție. Astfel a crescut enorm interesul
angajatorilor în căutarea de personal bine pregătit, nu doar în
cadrul departamentelor importante, dar și la nivelul
departamentelor de resurse umane și protecția muncii ,cel care se
ocupă de selecția și angajarea personalului. Lucrând în acest
domeniu am înțeles că se pot influența numeroase aspecte ale
organizației/instituției se poate asista la dezvoltarea
angajaților și se poate să ai un rol important în definirea
strategiei unei organizații. În cazul organizațiilor școlare,
dar și la nivelul întregului sistem de învățământ,
performanțele ridicate ale tuturor resurselor umane implicate
(profesori, elevi, manageri, personal administrativ) contribuie la
calitatea învățământului, performanțele ridicate ale cadrelor
didactice fiind chiar unul dintre criteriile ce pot demonstra și
proba această calitate.
O evaluare obiectivă a resurselor umane din
organizația școlară îndeplinește anumite funcții cum ar fi :
• funcția de diagnoză - evaluarea urmărește să realizeze o
reflectare obiectivă a rezultatelor, activității și a proceselor
ca au condus la obținerea acestor rezultate, a domeniilor care sunt
afectate și este dublu orientată: pe de o parte constată o stare
de fapt, iar pe de altă parte se concentrează asupra explicării

cauzelor, a condițiilor care au generat o situație sau alta;
• funcția de informare - cunoașterea parametrilor muncii
cadrelor didactice și pusă la dispoziția acestora, precum și la
dispoziția managerului școlar;
• funcția de monitorizare - vizează mai degrabă procesul decât
rezultatele, îndeplinind totodată un rol de feed-back. Are o
dimensiune mai mult psihologică pentru cel evaluat, o monitorizare
și un feed-back permanent asupra activității sale pot constitui
factori motivaționali pentru performanță, lipsa acestora
comunică evaluatului faptul că nu găsește sprijin sau că nimeni
nu observă și apreciază efortul său de a face față anumitor
situații problematice cu care se poate confrunta la un anumit
moment dat;
• funcția de prognoză - pornind de la înregistrarea cauzelor
care conduc la anumite aspecte ale productivității sau calității
activității cadrului didactic, prin evaluare se pot formula
judecăți de valoare anticipative asupra modului în care procesul
va decurge pe viitor;
• funcția de ameliorare/ optimizare - reprezintă prelungirea
evaluării prin procesul căutării unor soluții și determinării
unor măsuri ameliorative care să conducă în mod concret la
îmbunătățirea activității cadrului didactic evaluat;
• funcția de abilitare în sensul autoevaluării - cunoscând nu
doar rezultatul evaluării, ci și procedurile, criteriile care au
dus la obținerea acelui rezultat, în timp evaluatul va fi
determinat să-și interiorizeze mecanismele respective, devenind
astfel propriul său evaluator obiectiv și responsabil.
Managementul organizației școlare, pe lângă
dimensiunea managementului resurselor umane, a cărei funcție este
evaluarea performanțelor, are și o componentă de management al

evaluării și calității în educație, din ce în ce mai mult
vehiculată, cu implicații notabile asupra dezvoltării
organizaționale. Resursele umane ale unei organizații școlare
reprezintă unul dintre indicatorii calității organizaționale.
Acest lucru determină staff-ul managerial al organizației școlare
să acorde o deosebită importanță tuturor activităților legate
de asigurarea ,,calității” cadrelor didactice, incluzând aici
și activitatea de evaluare a performanțelor acestora, activitate
cu o importanță deosebită pentru a afla nivelul acestei
,,calități” și, mai ales, pentru ridicarea acestui nivel la
cotele cerute de organizația școlară și de societate . Practica
demonstrează că unele cadre didactice obțin rezultate mai bune
decât altele în aceleași condiții, ceea ce pledează pentru o
evaluare continuă a cadrelor didactice, în scopul ameliorării și
optimizării activității lor. În funcție de scop, se conturează
și obiectul (problematica) evaluării cadrelor didactice, care
poate fi mai larg (activitatea globală a profesorului), de altfel
foarte greu de realizat numai la nivelul organizației școlare,
fiind necesară și o evaluare externă, din partea inspectorilor de
specialitate, sau, mai restrâns (o anumită latură a activității
sale). Pentru a nu fi unilaterală, incompletă sau eronată, se
recomandă ca evaluarea făcută asupra activității și
performanțelor cadrelor didactice să fie realizată de către
managerii școlari și corelată cu cea realizată de către
inspectori, elevi, părinți sau alte cadre didactice.

Platforma educațională digitală cu clasă virtuală. Modele de fișe pentru elevii cu și fără CES

Edina Timb
Liceul Teoretic "Emil Racovita" Baia Mare, Maramures, Baia Mare

Introducere
Utilizarea dispozitivelor IT în procesul instructiv-educativ au la
bază conștientizarea impactului pe care-l au noile tehnologii
atât în mediul școlar, cât și în mediul social și personal al
elevilor, încă din primi ani de școală. Platformele

educaționale, introduse în activitățile desfășurate la clasă
au un impact puternic asupra strategiilor didactice și a
dezvoltării unor noi forme de organizare a instruirii.
Deși menirea profesorului este ”de a stârni dragostea de
lectură, patima pentru carte, sfiiciunea nobilă în fața ideii de
frumos”, zice Nichita Stănescu, platformele educaționale
digitale sprijină dobândirea competenței cheie stabilite la nivel
european, și anume competența digitală(abr. TSI – Tehnologia
societății informației).
Platformele educaționale digitale care folosesc elemente de
programare, se înscriu în tendințele generate de utilizarea
noilor tehnologii informaționale.
Beneficiile utilizării platformelor digitale
Utilizarea platformelor digitale, oferă o serie de avantaje în
procesul de învățare precum:
• creează spațiul perfect pentru lucrul în echipă; elevii
învață să își exprime creativitatea, să își antreneze
gândirea critică în rezolvarea problemelor și în luarea
deciziilor;
• facilitează crearea unei relații mai apropiate și profunde
între cadrul didactic și elevi;
• face ca întâlnirea dintre cadrul didactic și elev să fie
plăcută, antrenantă, satisfăcătoare de ambele părți;
• ajută elevii să facă legături între teorie și experiența
lor de viață;
• permite învățarea personalizată(diferențierea), deoarece
elevul trăiește o experiență personală pe care o validează și
valorifică;
• crește motivația elevilor pentru învățare și în afară
orelor;

• creează un mediu de siguranță pentru elevi, să exploreze,
fără frica de eșec;
Prin crearea de contexte pentru elevi să lucreze în echipă,
aceștia au ocazia să își exprime opiniile, să învețe că este
în regulă să greșească și să își exerseze creativitatea
pentru a găsi împreună soluții la sarcinile pe care le au de
rezolvat.
După desfășurarea lucrului în echipe, elevii trebuie
încurajați să ofere feedback. Cadrul didactic trebuie să creeze
contexte în care elevii să primească și să ofere feedback,
deoarece aceasta poate să aducă beneficii precum:
• înțelegere mai clară a procesului lor de învățare, ce
progrese au făcut, ce mai au de învățat - poate ajuta elevii să
se autoevalueze, să accepte feedbackul și să își găsească
modalități personalizate cum să îl folosească;
• creșterea motivației pentru învățare;
• utilizat corect, pune accentul pe ce poate fi îmbunătățit
și găsirea de soluții, și nu pe greșeli;
• oferă spațiu elevilor să exerseze cum să comunice clar,
concis, să ofere o părere constructivă, cu empatie;
• crește încrederea în sine și creează un spațiu de
siguranță.
Realitatea în școlile din România
În momentul de față, materia ”Informatică și TIC” este în
trunchiul comun pentru clasele a V-a, a VI-a și a VII-a. Drept
urmare, în învățământul preuniversitar, încă vin elevi care
nu au studiat materia amintită, nici măcar sub o altă
formă/denumire ca opțional la clasă.
Programa școlară pentru materia Informatică, clasa a IX-a,
filieră teoretică, profil real, specializarea Științe ale

naturii, propune definirea unor noțiuni teoretice de
specialitate(algoritm, expresii, structuri, etc.) care sunt greu de
înțeles pentru majoritatea elevilor.
Am încercat(la nivel experimental) utilizarea anumitor platforme
online în explicarea/asimilarea unor noțiuni teoretice, specifice
materiei Informatică, care să aibă și conotații
interdisciplinare sau transdisciplinare.
Model de fișă transdisciplinară(TIC-Informatică-Matematică)
pentru elevi cu și fără CES realizat la o oră înregistrată în
EU CODE WEEK 2019 găsiți la adresele menționate mai jos:
• https://edinatimb.files.wordpress.com/2019/10/studio.code_.org_.artist_fisa.pdf
• https://edinatimb.files.wordpress.com/2019/10/studio.code_.org_.artist_fisa_ces.pdf
Certificatele pentru organizarea evenimentului și ale elevilor:

Certificat profesor Certificat elev

O platformă utilă pentru a pune bazele gândirii computaționale
este https://studio.code.org/courses. Există 4 cursuri, organizate
gradual, pe particularități de vârstă, toate cuprinse în
Fundamentele informaticii:

Cursurile sunt structurate astfel:
• Curs 1 este recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 4–6
ani sau elevilor din clasa pregătitoare. Lecțiile cursului îi
vor ajuta pe elevi să înveţe să colaboreze unii cu alții,
să-și dezvolte abilităţile de rezolvare a problemelor şi să
persevereze prin sarcini dificile.
• Cursul 2 este conceput pentru elevii care pot citi şi nu au
nici o experienţă anterioară de programare. Parcurgând lecțiile
acestui curs elevii vor crea programe pentru a rezolva probleme şi

vor dezvolta jocuri sau poveşti interactive.
• Cursul 3 este conceput pentru elevii care au parcurs Cursul 2.
Elevii vor aprofunda subiectele introduse în cursurile anterioare,
pentru a le adapta la soluţii pentru probleme mai complexe de
programare. La sfârşitul acestui curs, elevii vor crea povești
și jocuri interactive.
• Curs 4 este conceput pentru elevii care au parcurs cursurile 2
și 3. Ei vor învață cum să abordeze puzzle-uri de
complexități sporite prin combinarea mai multor concepte atunci
când rezolvă fiecare provocare. Până la terminarea acestui curs,
elevii vor crea programe care să pună în evidență aptitudini
multiple, inclusiv bucle și funcții cu parametri.
La finalul oricărui curs, elevii vor primi diplome(în engleză sau
română) care certifică completarea tuturor lecțiilor și
competențele dobândite:
Curs 1 Cursul 2 Cursul 3 Curs 4

La clasele unde există elevi cu cerințe educaționale
speciale(CES) conținutul primului curs, deși este dedicat copiilor
mici, preșcolari, poate fi aplicat cu succes acestora.

Platforma amintită, permite vizualizarea progresului fiecărui elev
înscris într-un curs creat de profesor.
Pentru a crea un curs, profesorul trebuie să parcurgă următorii
pași:
1. Crearea unui cont pe studio.code.org. Pe pagina principală veți
găsi butonul Autentificare. Dacă nu aveți cont vă creați unul
apăsând pe butonul ”Creează un cont”. Conectarea pe contul
creat se face prin emailul personal și o parolă.

2. După conectare, pe Panoul meu principal veți găsi Secțiuni de
clasă, unde aveți posibilitatea de a crea o secțiune nouă,
apăsând pe butonul Creează secțiune.
Câteva recomandări în crearea secțiunilor la clasă:
• dacă sunteți profesor la ciclul primar/gimnaziu/liceu, pentru
fiecare clasă creați câte o secțiune nouă.
• dacă nu dispuneți de suficiente calculatoare în laborator sau
doriți ca elevii să lucreze în echipă, puteți alege Permite
programarea în perechi, astfel elevii pot lucra în pereche,
partajând și progresul.

3. Un beneficiu aparte la crearea unei secțiuni de curs, este
faptul că profesorul poate alege, în funcție de
particularitățile de vârsta a elevilor săi, modul în care
elevii vor fi adăugați.

4. După crearea secțiunii, cursul va avea un cod format din 6
litere, scrise cu majuscule.
Elevii trebuie și ei să își creeze conturi urmând aceeași
pași ca și profesorul. Pentru ca ei să se înscrie într-o
secțiune, profesorul trebuie să distribuie codul secțiunii. În
funcție de opțiunea aleasă(autentificare cu imagine, cu cuvinte
sau cu emailuri), după înscrierea elevilor în secțiune aceștia
vor apărea pe panoul de progres.
Un alt beneficiu al acestei platforme este faptul că în panoul de
progres profesorul poate vedea modul în care lecțiile sunt
parcurse de către fiecare elev înscris. Nivelul de completare cu
verde semnifică rezolvarea integrală a problemelor:

Concluzii

Prin includerea în actul educațional a platformelor/softurilor
digitale, de la vârste foarte mici, am încercat și am avut
dorința de a cunoaște valorificarea potenţialului mediului
virtual de învățare şi a suportului informaţional pe care îl
oferă tehnologia, asupra modalităţilor de sprijinire a acestora
în activitatea didactică.
Platformele digitale de învăţare au un scop educaţional în
sine. Nu trebuie neglijată însă valoarea adăugata de cadrul
didactic, prin integrarea adecvată a acestor resurse în
activitatea de predare–învăţare–evaluare.
Bibliografie/webografie
• https://predauviitor.ro, conținutul cursului 5.2. Învățarea
experențială la clasă
• https://studio.code.org/courses
• https://www.sucitoruldeminti.ro/atelier-didactic/feedback-ul-in-clasa-de-elevi/

The effects of labor migration in the European Union Efectele migrării forței de muncă în Uniunea Europeană

Sofica Tomescu
Scoala Gimnaziala Nr.1 Polovragi , Gorj, Polovragi

The effects of labor migration in the European Union
Tomescu Sofica
Migration is a phenomenon that has been manifested since the
beginnings of mankind. It manifested itself with varying intensity
over time, gaining new forms. Migration is increasing in many
countries, which has in the long run determined the emergence of

those multicultural societies. This phenomenon has an important role
in contemporary social transformations. It is both a result of
global change and an impetus for future changes in home states, but
also in welcoming countries.
Bernd Schulte showed that migration has primarily a direct impact
at the economic level, but also affects the field of work and social
protection, the social protection system, culture and national
politics, international relations, leading inevitably to greater
ethnocultural diversity in all states.
Immigration is a reality of contemporary society, with economic,
social and political implications. Supporting this idea, Anna
Diamantopoulou, former European Commissioner for Social Affairs and
Employment, highlights that, on the one hand, in the European Union,
some Member States fear that they might be overcome and, on the
other, there are criticisms that qualify the European Union as the
fortress of Europe.
Migration is a complex phenomenon with a multitude of effects, not
only at the community level. Beyond this framework, migration has a
number of positive and negative consequences for all parties
involved: receiving countries, countries of origin and migrant
workers. Labor movement favors the dissemination of technical
knowledge and modern working methods between countries affected by
the phenomenon of migration. Also, in the European Union, free
movement of people potentiates the acquisition of a European way of
thinking. In theory, the free movement of labor, without
intervention from the host or host state, has positive effects,
balancing the benefits. On the one hand, in the country of origin
the unemployment rate is decreasing and the wages are rising, the
migration of the labor force reducing the imbalances in the labor
market. At the same time, they appear new factors of economic

growth: transfer of migrant income and improved qualifications of
returning workers. On the other hand, in the destination country,
the human resources reserve increases, which leads to a slowdown in
wage growth and capital growth. According to classical theory, the
migration process ceases when payments for work are equal in both
countries. Migration is therefore a positive process for both sides.
In the long run, there are no winners or losers.
The effects of labor migration in Europe are very complex,
both in terms of economic and demographic aspects. In the years to
come, the phenomenon of migration will have a growing role,
producing economic, financial, social, cultural and political
effects positive. For this reason, accepting new workers as a means
of sustaining economic growth, but also of social security systems
and pension schemes will be a perpetual concern for the European
Union. Ensuring freedom of movement for people, especially workers,
and maintaining a good level of border security, has both clear
advantages for Member States of the European Union and cares for the
potential risks and threats that can arise brings the emigrants.
Different economic development generates differences in demand for
labor with special structural features. Consequently, there are
segments of the labor market in each country, even in the most
developed ones, where the employment of native workers is declining.
In the Member States of the European Union, the native worker
rejects in many cases unattractive job offers even in the face of a
high level of unemployment. Foreign workers, accepting poorly paid
jobs without prestige, become system savers and factors of economic
stabilization.
For destination countries, the influx of foreign labor is
beneficial for supporting economic activities that the domestic
labor market cannot cover, either due to the lack of qualified

personnel in those areas, or because of the lack of interest in the
domestic labor force for those sectors of activity. Also, the much
more diversified offer of qualifications and skills allows employers
to find the right people for various economic activities. Often,
Member States facilitate access to highly skilled labor markets in
the national labor markets, which has positive effects on economic
efficiency, growth in revenues from certain economic activities and
growth in general. Labor surplus not only leads to the growth and
rejuvenation of labor supply, but also to the increase in
consumption and thus to the general supply, resulting in GDP growth
and, as a consequence, in improving the standard of living.
The negative effects of migration on countries of origin are due to
the loss of highly qualified workforce, but also to the consequences
of illegal migration, namely the need to integrate returnees into
society and the labor market.
The effects of labor migration are very complex because migrants, on
the one hand, increase the labor force of a country with the
resulting consequences, and on the other hand it generates new jobs
and increases the demand for a series by sectors of activity. At the
level of the Community labor market, economic migration prevents
growth or even reduces labor costs, thus contributing to increasing
international competitiveness.

Bibliography

Diamantopoulou, A., Joint Conference of the European Commission and
the OECD on Economic Issues of Migration, Brussels, 2003;
Schulte, B., Treatment of Third Country Nationals in European
Community Law. The Status Quo,in ed. Jorens, Y., Schulte, B.,
European Social Security Law and Third Country Nationals,

Max-Planck-Institut fur Auslandisches und Internazionales Sozial
Recht, Munchen, 1989;

Nr. 67/2020

La acest număr au contribuit:
● Rodica Panti
● Veronica Manolache
● Gabriela Almasan
● Teodora Mihailescu
● Sofica Tomescu
● Cristina Iaru
● Negru Pavel-Rafael
● sanda marinau
● Anca Lapustea
● Daniela Palcuie
● emel cadar
● ANCUTA POPA
● ALINA NICOLETA NISTOR
● ADINA MERCE
● Edina Timb

ISSN: 2393 – 0810