Componenta principală a creativității o constituie imaginația. Dar creația de valoare reală mai presupune și o motivație, dorința de a realiza ceva nou, ceva deosebit.

MODALITĂȚI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII LA COPII

Prof. înv. primar HIREAN CLAUDIA,ȘC. GIMN.
,,O.HULEA” AIUD, jud. ALBA

Ce este creativitatea?
După Bontas și Nicola, creativitatea este o capacitate
(proprietate, dimensiune) complexă și fundamentală a

personalității, care sprijinindu-se pe date sau produse
anterioare, în îmbinarea cu investigații și date noi, produce
ceva nou, original, de valoare și eficiența știintifică și
social-utilă, ca rezultat al influențelor și relațiilor
factorilor subiectivi si obiectivi – a posibilităților (și
calităților) persoanei și a condițiilor ambientale ale mediului
sociocultural. Ea poate fi considerată și ca aptitudine,
dispoziție a intelectului de a elabora idei, teorii, modele noi,
originale. Creativitatea face posibila crearea de produse reale sau
pur mintale, constituind un progres în planul social. Componenta
principală a creativității o constituie imaginația. Dar creația
de valoare reală mai presupune și o motivație, dorința de a
realiza ceva nou, ceva deosebit. Și cum noutatea, azi, nu se
obține cu ușurință, o altă componentă este voința,
perseverența în a face numeroase încercări și verificări.
Elementele esențiale prin care se poate constata
existența creativității sunt: noutatea și originalitatea,
flexibilitatea, fluența, sensibilitatea senzorială,
ingeniozitatea, expresivitatea. În afară de faptul că este o
capacitate și aptitudine a personalității, a intelectului, este
în acelasi timp, un proces și un produs.
1. Acomodarea: ,,Trei lumi într-una singură”
Desfăşurare: li se vor spune copiilor trei cuvinte, între care se
poate face mai greu legătură. Cu cât această legătură este mai
dificil de făcut, cu atât mai interesante sunt asocierile făcute
de copii. Ei vor avea de alcătuit un text scurt, din minim trei
enunţuri, prin care să realizeze o situaţie care să cuprindă
cele trei noţiuni/accepţii ale cuvintelor date.Exemplu: albina,
tren, medic.Posibil răspuns: ,,Un tren se opri într-o gară mică.
O albină intră, din greşeală, în tren, pe o fereastră

deschisă. Un medic, ce călătorea cu trenul, a prins-o cu grijă
şi i-a dat drumul afară din tren.”
2. ,,Un extraterestru pe Pământ”
Desfăşurare: li se explică elevilor ce se presupune a fi un
extraterestru (dacă este nevoie), după care seorganizează un joc
de rol bazat pe întrebări şi răspunsuri. Jocul se reduce la
rolul unui extraterestru care a ajuns pe Pământ, unde toate
lucrurile îi sunt necunoscute şi ciudate. El se întâlneşte cu
un grup de copii pământeni (ceilalţi
copii), pe care îi întreabă diverse lucruri despre viaţă de pe
pământ, de exemplu.
- De ce plouă? De ce mănâncă oamenii? De ce citesc în cărţi
copiii? De ce dansează etc.
,,Pământenii” îi răspund extraterestrului şi imediat îi pun
ei o întrebare de tipul: ,,dar pe planetă ta de undevine apă?
…cum trăiţi fără să mâncaţi?”. Pe rând, în rolul
,,extraterestrului” intră şi ceilalţi copii.
3. ,,Muzeul nasturilor”
Desfăşurare: se aduce copiilor o ,,colecţie de nasturi”
diverşi, cât mai mulţi, mari, mici, cu încrustaţii,simpli,
deosebiţi, divers coloraţi etc. Se mai adaugă că fiecare nasture
a fost expus în ,,muzeu” deoarece a avut o,,viaţă”
interesantă, o istorie deosebită. Fiecare copil alege un nasture
şi-şi închipuie povestea lui de la fabricare până la depunerea
în muzeu. Trebuie să scrie cât mai multe detalii: a cui a fost,
cum arată haina/hainele pe care a fost cusut, cum era persoana care
l-a purtat, când şi cum a ajuns la muzeu. Descrierile, sub formă
de compuneri pot fi completate şi oral, dacă elevul mai are o
nouă idee, ivtă în timpul prezentării. Cele mai interesante
,,istorii” vor fi premiate.

4. Utilizarea creativ-practică: ,,Ce ştii să faci cu..?”
Desfăşurare: sub formă de întrebări puse de învăţător şi
soluţii, reale sau fanteziste, date de copii.
Întrebările pot fi:
- Ce ştii să faci cu o bucată de pânză roşie, în formă de
triunghi? (batic, steguleţ, faţă de masă, prosop, fular, bandaj
pentru o rană, o mască etc.)
- Ce ştii să faci cu o carcasă de la un televizor foarte vechi?
(un scăunel, un dulăpior, o scenă pentru un mini-teatru de
păpuşi, un raft pentru încălţăminte, îl duc la muzeu etc.)
- Ce ştie să facă cu douăzeci de boabe de fasole? (un colier
pentru păpuşă, un colaj, să le plantez, le trimit în cosmos
etc.)
5. ,,Două linii şi zece idei, patru linii – douăzeci de idei”
Desfăşurare: copii primesc fiecare câte o foaie de bloc
împărţită în două. În prima jumătate sunt trasate două
linii drepte, diferite că sens şi lungime, iar în cealaltă două
linii curbe deschise, diferite ca şi cuprindere şi mărime. Li se
cere copiilor să deseneze în prima jumătate zece figuri numai din
linii drepte, care să integreze şi cele două linii iniţiale,
astfel încât să rezulte o compoziţie. Acelaşi lucru trebuie
să-l facă şi în cealaltă jumătate, folosind
linii curbe, integrând şi cele două linii iniţiale. La final
îşi prezintă desenul, explicând figurile şi utilitatea pe care
le-a destinat-o în desen.
6. ,,Ce nu s-a mai întâmplat?”
Exerciţiul, aparent simplu, solicită creativitatea gândirii prin
cunoaşterea şi eliminarea realului, înlocuindule cu fantezii
situate între basm şi realitate.
Desfăşurare: învăţătorul spune elevilor un cuvânt. Ei caută

automat să creeze o situaţie prin care să atribuie unor
obiecte/fiinţe însuşiri ale altor obiecte/ fiinţe cu ajutorul
cărora ele fac ceva care ,,nu s-au mai întâmplat”.
Exemplu: urs – răspuns posibil: ,,Ursul a zburat, luându-se la
întrecere cu un avion. Ursul a câştigat întrecerea.”
7. Creativitate procesuală: ,,O lume a tăcerii”
Desfăşurare: timp de zece minute copiii sunt rugaţi să scrie
mare cu un instrument care scrie gros, pe foaie mare, câte
obiecte/fiinţe nu produc niciodată sunete/zgomote pe care să le
auzim.
Posibile răspunsuri: până, fulgul de nea, firul de păr, un puf
de păpădie, o bucată de vată, o furnică, o ramă, fumul etc. Se
expun foile la vederea tuturor şi din exemplele date vor compune o
scurtă descriere a unei lumi în care nimeni şi nimic nu scoate
nici un sunet.
8. Creativitate inventivă: ,, Cum ieşim din situaţii-limită?”
Se dă copiilor următorul text: ,,Un om a căzut într-o groapă
adâncă de trei metri, proaspăt săpată şi cu pereţii abrupţi,
pe care nu se poate urca. Omul nu are la el mâncare decât pentru o
zi – două, un cuţit, o lingură şi o cană. El ştie că pe
acolo nu va mai trece sigur nici un om timp de o lună de zile, aşa
că peste două zile a ieşit din groapă.”
Întrebare: cum a ieşit omul din groapă? (răspunsul: a săpat cu
cuţitul într-un perete al gropii şi a pus pământul lângă
peretele opus, bătătorindu-l. Deoarece groapa era proaspăt
săpată, nu a fost imposibil să construiască, prin bătătorire
două praguri de câte jumătate de metru că să ajungă la
marginea gropii şi să se salveze).
9. Imaginaţie creativă: ,,Tangram – jocul celor şapte figuri”
Deja celebrul exerciţiu al pătratului Tangram foarte apreciat de

tot mai mulţi copii. Prin rearanjarea celor şapte figuri se obţin
foarte multe imagini stilizate de obiecte şi fiinţe: fată,
băiat, găină, cocoş, câine, pisica, casă,
maşină etc. în diferite poziţii. Exerciţiul este valoros prin
stimularea dorinţei copiilor de a obţine şi ,,altceva”.
10. Analogia: ,,Ce asemănări sunt între aceste două elemente
diferite?”
Desfăşurare: li se va explică elevilor că vor trebui să
analizeze perechi de elemente (obiecte sau fiinţe) şi să scrie ce
asemănări găsesc la acestea. Exemple de astfel de perechi: casă
– grădiniţă, pisica – şoarece, tren – tractor, măr –
strugure etc. Posibile răspunsuri: casă – grădiniţă = în ele
stau copii, au pereţi, uşi, ferestre, te apară de frig, ploaie,
vânt, sunt construite de către oameni etc. Prin exerciţiile de
mai sus se poate cunoaşte nivelul individual al dezvoltării
creativităţii, pe de o parte, şi se poate stimula gândirea
creativă, originalitatea, plăcerea explorării noului, a
îndrăznelii de exprimare a viziunii proprii despre cum văd lumea
cu relaţiile, pe altă parte.
Condiţia succesului acestor activităţi creare unei depline
atmosfere permisive a exprimării, înlăturând total apostrofarea
sau, mai grav, ridiculizarea unor răspunsuri care fac rabat de la
firesc, care duc la inhibare, blocând potenţialul creativ al
copilului, care s-ar putea să nu mai îndrăznească niciodată
să-şi dezvăluie posibilele aptitudini creative.
11. Povestea numelui
Acest exerciţiu de creativitate este exact ceea ce spune titlul: o
poveste a fiecărui nume. Cum se face?
Foarte simplu! Pentru fiecare dintre literele dintr-un nume se
desenează o imagine (Ex: cineva cu numele Maria va desena: o

margaretă, o albină, o răţuşcă, o inimă şi un arici. Sau o
maşină, un ac, un ren, un inel şi o albină etc.)
După ce toate imaginile au fost desenate, se începe povestea. Ea
trebuie să cuprindă toate elementele desenate, dacă se poate, în
succesiunea în care apar.
Atenţie! De la început se stabileşte foarte clar faptul că nu
există poveşti frumoase şi poveşti urâte, că nimic nu e corect
sau incorect. Copilul trebuie încurajat şi eventual, ajutat cu
întrebări suplimentare (de exemplu: Cum era albinuţa? Unde a
plecat ea? La ce era bun un inel? Crezi că era fermecat?) pentru a
prinde curaj şi a da drumul fluxului său de imaginaţie.
Acest exerciţiu de creativitate poate fi realizat cu succes şi de
copiii de clasa I, iar poveştile, pentru a fi stocate, pot fi
înregistrate pe reportofon.
Recomandare:
Este bine să porneşti de la desen, fără a-i menţiona copilului
pasul următor.
Dacă copilul ar şti de la început că elementele alese de el vor
fi folosite într-o poveste, probabil ar abandona spontaneitatea şi
ar cântări mai mult alegerile făcute. Desenând imaginile fără
să ştie ce va urmă, îşi va alege cuvintele fără să se
autocenzureze pe motiv că, de exemplu, un ac nu are ce căuta
într-o poveste.
12. Eşti detectiv de animale. Recent, de la Circul „Atlas”, s-a
furat o girafă. Gândeşte-te la cel puţin trei locaţii în care
s-ar putea afla aceasta ascunsă şi cine ar fi putut s-o răpească
şi cu ce scop. Alcătuieşte o scurtă compunere în care să-ţi
formulezi răspunsurile.
13. Asociază fiecare anotimp cu un fruct, o legumă sau un animal,
argumentând asocierea.

De exemplu: Vara seamănă cu un bostan, deoarece ... sau iarna este
o reptilă, pentru că ......
14. Creează diferite obiecte / realităţi, pornind de la formele
iniţiale propuse:
15. Scrie compuneri libere pornind de la următoarele titluri:
Aventurile lui Morcoveaţă, Dovleacul ucigaş, Fantomă veselă,
Din dragoste, Basca fermecată, Sentimente, Indiscutabil, Vis de
nor, Alt stăpân al inelelor, Aventuri în insula Paştelui,
Porecla, Piraţii care au fugit din Caraibe, Profesorul trăsnit
(ciudat sau de trăsnet), Istoria piramidelor, Balena ucigaşă,
Carnavalul bucuriei, Primul fulg de nea, Croazieră printre planete.
16. Scrie compuneri libere inspirându-te din titlurile cunoscute
dar pe care să le modifici:
- Iezii cu şapte capre,
- Prinţul din pădurea adormită
- Vulpea păcălită de urs
- Bătrâneţe fără tinereţe şi moarte fără de viaţă
- Cei trei lupi
- Piticii şi Prinţul alb ca zăpada.
17. Găseşte corespondenţe între cuvintele celor două coloane:
steag lumină
soare glorie
albastru floare de colţ
jale doină
iubire copil
18. Citeşte proverbele de mai jos. Stabileşte-le tema şi apoi
scrie şi tu un proverb pe o tema dată,
identificată anterior.
„Ascultă ce te povăţuieşte cugetul tău, căci nimeni nu-ţi
este mai credincios decât tu însuţi.” (Proverb grec)

„Bogatul se scarpină, iar săracul crede că se caută să-i
dea”. (Proverb românesc)
„Toţi se plâng de bani, dar de minte nimeni”.
„Cine vorbeşte seamănă, cine ascultă culege”.
„Unde şcoala se iveşte, pământul se-mbogăţeşte”.

Bibliografie:
Paraschiva Alina - Maria, „Psihologia educației”, editura
Printech, 2006.
Tinca Crețu – „Psihologia educației”, Editura Credis, 2004.
Roco M. - „Creativitatea individuală şi de grup”, Bucureşti,
Editura Academiei, 1979;
Tereza Amabile - „Creativitatea ca mod de viata”Bucureşti,
Editura Tehnica, 1997.aa

Învăţământ primar

EDUCAȚIA BAZATĂ PE COMPETENȚE

dorinel cosacu
Grup Scolar Industrial Rosia de Amaradia, Gorj, Rosia de Amaradia

Materialul prezintă rolul fundamental al educației ca efect, proces și ca ansamblu de acțiuni pentru formarea-dezvoltarea personalității. Sunt menționate conținuturile, formele, scopul și competențele cheie.

Educaţia constituie obiectul de studiu al pedagogiei, abordabil din
perspectiva dimensiunii sale funcţional-structurale.
Definirea educaţiei la nivelul unui concept pedagogic fundamental,
presupune stabilirea unor repere metodologice necesare pentru
delimitarea functiilor specifice activitatii de formare-dezvoltare a
personalităţii şi a structurii specifice de proiectare şi de
realizare a acesteia.

Dicţionarul de pedagogie, dezvoltă trei semnificaţii secundare,
care pot fi valorificate la nivelul unor repere metodologice
necesare în analiza fenomenului:
a) educaţia ca efect, realizat conform unui model propus de
societate;
b) educaţia ca proces, realizat prin dezvoltarea tuturor
resurselor interne ale fiinţei umane;
c) educaţia ca "ansamblu de acţiuni", integrate într-o
activitate complexă de formare-dezvoltare a personalităţii.
Educaţia ca produs, reflectă o necesitate de natură socială,
care orientează activitatea de formare-dezvoltare a
personalităţii umane. Apare astfel ca un produs al relaţiilor
sociale. Dinamica acestor relaţii condiţionează rezultatele
educaţiei de la nivelul continuităţii şi al discontinuităţii
între generaţii până la nivelul "reproducerii ierarhiilor
sociale", care nu a fost eradicat nici chiar în societatea
democratică, de tip informatizat.
Educatia ca proces reflectă o necesitate de natură psihologică,
angajată la nivelul numeroaselor raporturi interindividuale care
intervin în activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii
umane.
Analiza educaţiei dintr-o perspectivă epistemologică viabilă
presupune depaşirea celor două tendinţe de abordare unilaterală
a conceptului.
Educaţia ca activitate reflectă o necesitate de natură
psihologică şi socială a personalităţii umane, angajată
într-un produs şi într-un proces permanent de formare-dezvoltare,
proiectat şi realizat conform unor finalităţi elaborate la nivel
global, care determină un ansamblu de actiuni structurate pe
corelaţia ,,subiect-obiect", orientată în direcţia

autoeducaţiei.
Conţinutunie educaţiei vizează dimensiunile/laturile principale
ale activităţii de formare-dezvoltare permanentă a
personalităţii, proiectată-realizată în plan: intelectual,
moral, tehnologic, estetic, fizic.
Formele educaţiei vizează ansamblul acţiunilor şi al
influenţelor pedagogice realizate, simultan sau succesiv, la nivel
instituţional educaţia formală-educaţia nonformală) şi la
nivel noninstituţional (educaţia informală) - formele educaţiei.
Scopul educaţiei este dezvoltarea fiecărui individ pentru a-şi
putea valorifica potenţialul propriu. Premisele schimbărilor
actuale din educaţie au origini multiple şi complexe: între
acestea menţionăm contextul secolului al XX-lea - schimbările
cauzate de cele două războaie mondiale, războiul rece şi
globalizarea.
Concluziile Conferinţei de la Lisabona au fost adoptate ca
obiective ale educaţiei şi prezentate în Raportul Comisiei
Comunităţilor Europene privind Educaţia (31.01.2001).
În ianuarie 2004, Comisia Comunităţilor Europene 6 extinde
aceste direcţii, ajungându-se la elaborarea modelului celor „8
obiective“: ameliorarea nivelului de competenţă a profesorilor
şi formatorilor; dezvoltarea de competenţe-cheie pentru societatea
cunoaşterii; întărirea recrutării pentru studii ştiinţifice
şi tehnice; utilizarea apropriată a resurselor; deschiderea
învăţării către mediul socio-cultural; creşterea
atractivităţii educaţiei; ameliorarea predării limbilor
străine; creşterea mobilităţii şi a schimburilor.
Achiziţia competenţelor cheie duce la atingerea a trei obiective
relevante la nivel individual şi social: împlinire şi dezvoltare
personală de-a lungul întregii vieţi (capital cultural):

competenţele cheie îl determină pe individ să-şi urmeze
obiectivele în funcţie de interesele şi aspiraţiile sale
individuale; cetăţenie activă şi integrare socială (capital
social); „angajabilitate“: capacitatea de a obţine un loc de
muncă în cadrul pieţei muncii.
În anul 2006, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene
au adoptat o Recomandare cu privire la stabilirea de competenţe
cheie pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţi; acestea
sunt:
1. Aptitudini şi competenţe lingvistice (în limba maternă):
capacitatea de a comunica în scris şi verbal, de a înţelege şi
a-i face pe alţii să înţeleagă diferite mesaje în situaţii
diferite; capacitatea de a citi şi înţelege diferite texte
adoptând strategia potrivită scopului citirii (informare /
instruire / de plăcere) şi diferitelor tipuri de text; capacitatea
de a scrie texte pentru o varietate de scopuri; monitorizarea
procesului de scriere, de la „elaborare” până la
„publicare”; capacitatea de a distinge informaţia relevantă de
cea nerelevantă; capacitatea de a formula propriile argumente
într-o mod convingătoar şi de a lua în considerare şi alte
puncte de vedere exprimate atât verbal, cât şi în scris.
2. Aptitudini şi competenţe lingvistice (în limbi străine):
capacitatea de a comunica în scris şi verbal, de a înţelege şi
a-i face pe alţii să înţeleagă diferite mesaje în situaţii
diferite; capacitatea de a iniţia şi susţine conversaţii pe
subiecte familiare; capacitatea de a citi şi întelege texte scrise
pe teme diferite sau texte specializate dintr-un domeniu familiar;
capacitatea de a utiliza elemente ajutătoare (diagrame, hărţi,
notiţe) pentru a întelege sau a realiza texte scrise sau mesaje
verbale (conversaţii, instrucţiuni, interviuri, discursuri).

3. Aptitudini şi competenţe matematice: capacitatea de a urmări
şi evalua argumentele oferite de ceilalţi şi de a descoperi
ideile de bază din aceste argumente; capacitatea de a gândi şi
raţiona matematic, de a înţelege şi utiliza diferite
reprezentări ale obiectelor, fenomenelor şi situaţiilor
matematice; capacitatea de a distinge între concepte matematice (de
exemplu: deosebirea dintre afirmaţie şi supoziţie); capacitatea
de a utiliza elemente şi instrumente ajutătoare (inclusiv
tehnologii informaţionale).
4. Aptitudini şi competente ştiintifice şi tehnologice:
capacitatea de a utiliza şi manipula instrumente tehnologice;
capacitatea de a recunoaşte trăsăturile esenţiale ale
fenomenelor studiate; capacitatea de a comunica concluziile şi
raţionamentele care au stat la baza acestora
5. Aptitudini şi competenţe de învăţare – a învăţa prin a
face: capacitatea de a aloca timp învăţării; autonomie,
disciplină, perseverenţă în procesul de învăţare; capacitatea
de concentrare pe termen scurt şi pe termen lung; capacitatea de a
reflecta critic asupra obiectului şi scopului învăţării;
capacitatea de a comunica, ca parte de procesului de învăţare,
utilizând mijloacele potrivite (intonaţie, gestica, mimica etc.).
6. Aptitudini şi competenţe civice, interpersonale, interculturale
şi sociale: capacitatea de a manifesta solidaritate în a rezolva
problemele care afectează comunitatea locală sau comunitatea
largă; capacitatea de a relaţiona eficient cu instituţii din
domeniul public; capacitatea de a valorifica oportunităţile
oferite de Comunitatea Europeană; capacitatea de a comunica
constructiv în situaţii sociale diferite; capacitatea de a crea
încredere şi empatie în alţi indivizi; capacitatea de a distinge
diferenţa dintre viaţa personală şi cea profesională;

capacitatea de a conştientiza şi înţelege identitatea culturală
naţională în interacţiune cu identitatea culturală a Europei
şi mondială; capacitatea de a observa şi înţelege puncte de
vedere care ţin de contexte culturale diferite.
7. Aptitudini şi competenţe antreprenoriale: capacitatea de a
elabora şi implementa un proiect; capacitatea de a lucra în mod
cooperant şi flexibil în cadrul unei echipe; capacitatea de
iniţiativă şi capacitatea de a răspunde pozitiv la schimbări;
abilitatea de a identifica punctele slabe şi punctele tari;
capacitatea de a evalua şi asuma riscuri în diverse situaţii.
8. Aptitudini şi competenţe de exprimare culturală: capacitatea
de exprimare artistică printr-o diversitate de mijloace media, în
concordanţă cu abilităţile individuale; capacitatea de a aprecia
şi a te bucura de arta diferitelor culturi; capacitatea de a
identifica oportunităţi economice şi de a le utiliza în cadrul
activităţilor culturale; capacitatea de a manifesta creativitatea
şi a exprima punctele de vedere faţă de ceilalţi.

Bibliografie:

1. Potolea, D..(1989). Profesorul şi strategiile conducerii
învăţării. În Structuri, strategii, performanţe în
învăţământ. Bucureşti: Editura Academiei.
2. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Centrul
Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul
Preuniversitar(CNFP): Competenţele profesorilor şi ale
directorilor de licee din mediul rural din România şi din alte
state din Uniunea Europeană – Analiză comparativă.
3. Vârtop, S.A. Educaţie şi dezvoltare profesională. Craiova,
Scrisul Românesc Fundaţia-Editura, 2011

Învăţământ primar

Portofoliu tematic utilizând TIC

Mariana Ghiulai
Scoala Gimnaziala Nr.2 Buftea, Ilfov, Buftea

Este un model de portofoliu tematic la Istorie (clasa a IV-a) și cuprinde: date despre un portofoliu tematic, obiectivele stabilite, informații despre acest portofoliu, conținutul acestuia, componentele, descriptorii și sursele.

“Portofoliul este un instrument care îmbină învățarea și
evaluarea continuă, progresivă și multilaterală a procesului de
activitate și a produsului final. Acesta sporește motivația
învățării. ”
(Ioan Cerghit)

A. Ce este un portofoliu tematic?
Portofoliul tematic cuprinde toate elementele în care se abordează

o anumită temă.
Aceasta este o metodă flexibilă ce stimulează creativitatea,
ingenuozitatea, perseverenţa şi originalitatea elevului. Oferă,
de asemenea, oportunităţi excelente de combinare reuşită a
activităţilor individuale cu cele colective. Portofoliul se
compune din materiale obligatorii şi materilale opţionale,
„selectate de elev sau/şi profesor şi care fac referire la
diverse obiective şi strategii cognitive”.
Ca orice metodă utilizată şi portofoliul tematic prezintă
avantaje şi dezavantaje. Principalele dezavantaje: nu poate fi
repede şi uşor de evaluat; este greu de apreciat pe baza unui
barem fix, deoarece potfofoliul reflectă creativitatea şi
originalitatea elevului; apariţia unor conflicte între elevi (în
condiţiile elaborării în grup a portofoliului) etc. Dintre
avantaje pot fi enumerate: instrument flexibil, uşor adaptabil
specificului disciplinei şi clasei; încurajează exprimarea
personală a elevului, angajarea acestuia în activităţi de
învăţare complexe şi creative; permite includerea în actul
evaluării şi a unor produse ale activităţii elevului care nu au
fost avute în vedere iniţial; evaluarea este motivantă şi nu
stresantă pentru elev; dezvoltă capacitatea de autoevaluare;
implică activ elevul în propria sa evaluare şi în realizarea
unor materiale care să-l reprezinte cât mai bine; dezvoltarea
capacităţii argumentative; dezvoltarea capacităţii de a utiliza
tehnici specifice de muncă intelectuală; dezvoltarea capacităţii
de a utiliza, asocia, transfera diverse cunoştinţe etc.

B. Obiective urmărite:
1. Familiarizarea cu tehnicile de documentare şi redactare
(întocmirea bibliografiei, documentarea, selecţia materialelor,

fişarea şi ordonarea informaţiei, realizarea planului);
2. Identificarea, pe baza surselor, a cauzelor, a consecințelor și
a elementelor care s-au schimbat sau nu într-o anumită perioada de
timp;
3. Utilizarea corectă a termenilor istorici accesibili în
situații de comunicare orală și scrisă;
4. Localizarea în spațiu a evenimentelor istorice prin utilizarea
hărților interactive;
5. Evaluarea rezultatelor obţinute prin documentare şi redactare;

C. Informații despre Portofoliul tematic la Unitatea de
învățare: Mari voievozi români – Ștefan cel Mare
La finalul acestei unități de învățare, elevii vor întocmi un
portofoliu tematic cu acest
titlu. Din timp li se vor da câteva surse bibliografice, precum și
ce trebuie să conțină portofoliul
Toți elevii au CD-ul educational EDU Istorie. Povestea timpului, CD
ce conține: 42 de lecții animate, 24 de fișe cu personalități
istorice, 20 de jocuri distractive și educative.
Timp pentru realizarea portofoliului: 4 săptămâni; prezentarea
portofoliilor se va realiza pe parcursul a două săptămâni.

D. Conținutul portofoliului:

1. Fișe cu personalitățile istorice – Ștefan cel Mare; Mahomed
al II-lea: portretul, ani de viață, ani de domnie, succesorul și
predecesorul la tron etc;
2. Tabel cu principalele lupte cu turcii ale lui Ștefan cel Mare:
anul, locul desfășurării, scurtă descriere, tactica adoptată,
câștigătorii luptei, alte informații;

3. Pricipalele mănăstiri, cetăți ctitorite; imagini cu acestea;
4. Hărți ale Moldovei în timpul domniei lui Ștefan cel Mare;
5. Titluri de lecturi despre viața și domnia lui Ștefan cel Mare;
6. Curiozități despre domnitor;
7. Bibliografie.

E. Componentele, descriptorii și obiectivele portofoliului tematic
Mari voievozi români – Ștefan cel Mare
• Fișa cu personalitatea istorică
Calitățile produsului: -surprinderea esențialului;
-surprinderea particularului;
-originalitate;
-diversitatea informațiilor;
Surse digitale sugerate: CD EDU Istorie. Povestea timpului,
https://ro.wikipedia.org

• Fișă cu luptele purtate
Calitățile produsului: -surprinderea esențialului;
-surprinderea particularului;
-originalitate;
-diversitatea informațiilor;
Surse digitale sugerate: CD EDU Istorie. Povestea timpului,
https://ro.wikipedia.org
• Fișă cu ctitorii
Calitățile produsului: -gruparea ctitoriilor pe categorii:
mănăstiri, cetăți, biserici etc;
Surse digitale sugerate: http://www.stefancelmare.ro
• Hărți istorice
Calitățile produsului : -calitatea și corectitudinea hărții
desenate: semne convenționale, culori convenționale;

Surse digitale sugerate: http://historymaps.ro

• Lecturi istorice
Calitățile produsului : -selectarea celor mai cunoscute lecturi;
-originalitate;
Surse digitale sugerate: e-povesti.ro ; Legende istorice, de D.
Bolintineanu ;
Legende istorice, de D. Almaș ; Povestiri istorice, de E. Camilar
• Curiozități despre domnitor
Calitățile produsului : -originalitate;
-superlative (cel mai…, știați că….?);
Surse digitale sugerate: stiati-ca.epistole.ro ;
https://istoriiregasite

• Bibliografie
Calitățile produsului : -ordonare corectă a surselor
bibliografice;
-numărul și calitatea acestora.

Învăţământ primar

Proiect de predare a geografiei utilizând softuri educaționale specifice geografiei

Vasilica Nita
Scoala Gimnaziala Nr.2 Buftea, Ilfov, Buftea

Proiect pentru geografie - clasa a IV-a, pentru utilizarea softurilor educaționale. Cuprinde: argument, scopuri, obiective, strategii, precum și ce tip de aplicații on line putem utiliza la fiecare unitate de învățare.

Argument:
Dezvoltarea tehnologiilor informațiilor și comunicării și
avantajele folosirii acestora reprezintă o realitate a lumii
actuale față de care școala prin specialiștii săi trebuie să
manifeste deschidere, capacitate de asimilare, adaptare și
valorificare eficientă în raport cu beneficiarii săi direcți.
Atât timp cât acceptăm, ca profesori, că tehnologia modernă

care facilitează accesul la informații și relaționarea rapidă
și complexă cu medii dintre cele mai diverse ocupă astăzi un loc
foarte important în viața elevilor noștri, trebuie să
înțelegem și că acest aspect poate și trebuie valorificat și
în activitatea noastră. Un prim avantaj îl constituie chiar
faptul că elevii, fiind deja familiarizați cel puțin cu
utilizarea internetului și a mediilor de socializare, cărora
statistic vorbind, le acordă o bună parte din timpul lor, pot fi,
în principiu, convinși să le utilizeze și în activitatea
școlară. Internetul, spațiu virtual labirintic, vine spre noi cu
bune și cu rele. Ca adulți, reușim, probabil , mult mai ușor să
evităm anumite capcane ale bombardamentul cu informații
disparate, haotice și care necesită efort de ordonare. Integrarea
TIC în activitatea didactică, din această perspectivă, poate
avea un dublu avantaj: pe de o parte, permite accesul rapid la
informații, pe de altă parte, contactul cu aceste informații
poate fi orientat într-o o manieră constructivă și eficientă.
Rolul profesorului este important în formarea elevilor în
direcția selectării judicioase și critice a surselor pe care le
au la dispoziție. Faptul că elevul înțelege că nu orice
informație găsită pe internet este valoaroasă, ci numai cea care
răspunde unei teme, unor ipoteze de lucru sau ca dovadă în
susținerea unor argumente este adevăratul câștig al întâlnirii
dintre tehnologie și educație. Ce câștigă elevul? Plăcerea
explorării, urmată de dezvoltarea capacității de analiză,
selectare, combinare și sintetizare a datelor obținute.
Obișnuința de a verifica o informație folosind mai multe surse
poate dezvolta elevilor deprinderea de a gândi critic și de a
rezolva autonom o problemă.
Pe parcursul acestui an școlar, în lecțiile de

predare-învățare, dar –mai ales- în cele de recapitulare și
sistematizare a cunoștințelor de la finalul unităților de
învățare, voi utiliza softurile educaționale de la intuitext.ro
Geografie. România și Europa; toți elevii clasei și le-au
procurat; în zilele în care vom avea aceste ore, precum și în
orele de evaluare, vom utiliza aceste softuri, această metodă
interactivă de învățare a geografiei fiind foarte apreciată de
elevi. Permanent elevii vor avea și atlasele geografice cu
hărțile respective, pentru a compara hărțile din atlase cu cele
interactive realizate de ei.
Scopuri:
- Dezvoltarea competențelor digitate prin utilizarea softurilor
educaționale la disciplina geografie;
- Creșterea eficienței activităților de învățare;
- Stimularea capacităţii de învăţare inovatoare, adaptabilă la
condiţii de schimbare socială rapidă.
Obiective urmărite:
- Localizarea corectă a elementelor din realitate utilizând
mijloacele TIC;
- Compararea hărților interactice cu cele din atlase;
- Reconstituirea hărților interactive prin alăturarea
componentelor (exerciții tip puzzle);
- Descoperirea regulilor și aplicarea acestora în jocuri;
- Corelarea informațiilor, a imaginilor, a elementelor de joc
pentru realizarea sarcinii de lucru;
- Descoperirea de curiozități, de superlative geografice, de
legende geografice prin parcurgerea materialelor softului
educational;
- Formularea propriilor opinii și a unor întrebări referitoare la
descoperirile făcute prin parcurgerea materialelor softului

educational;
Strategii didactice:
- Metode didactice: instruirea programată, instuirea asistată de
claculator, algoritmizarea, exercițiul, jocul didactic.
- Mijloace de învățământ: videoproiector, laptopuri, softuri
educaționale
- Forme de organizare a activităților: frontal, individual, în
perechi.
Timp de desfășurare: an școlar 2013-2014.

1. Unitatea de învățare: Elemente de geografie a planetei
Pământ
- Hărți interactive pentru continente, Europa, vecinii României:

2. Unitatea de învățare: Relieful
- Hărți interactive pentru unitățile de relief ale României;
- Puzzle geografic – unitățile de relief.
3. Unitatea de învățare: Resurse naturale si activităţile
economice
- Hărți interactive cu regiunile istorice, județele țării cu
reședința de județ;
- Puzzle geografic – județele.

4. În lecțiile de evaluare, se folosesc teste interactive de
evaluare.

5. În funcție de unitatea de învățare, softul educațioanal
cuprinde: puzzle geografic, quiz geografic, legende, curiozități,
precum și multe albume cu fotografii; acestea vor fi utilizate în
finalul orelor, fiind foarte apreciate de elevi.

Material bibliografic:
1. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării Unitatea de
Management al Proiectelor cu Finanţare Externă DEZVOLTAREA
PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACTICE PRIN ACTIVITĂŢI DE MENTORAT.
Modulul 4. Folosirea TIC în procesul de predare-învăţare,
București, 2009;
2. Ministerul Comunicațiilor și Societății informaționale.
Proiectul Economia bazată pe cunoaștere. Modulul 8 – Aplicarea
TIC în școală. București, 2011;
3. Geografie. Clasa a IV-a. România și Europa. Intuitext.ro;
4. Alina Manuela Huma - Avantajele integrării TIC în activitatea
didactică. iTeach: Experienţe didactice. Revistă pentru educaţie
şi educatori, 2012.

Învăţământ primar

Desenul și pictura – „ explozii stelare ” ale personalității

Olivia-Florentina Suciu
Scoala Gimnaziala "M.Santimbreanu" Brad, Hunedoara, Brad

Psihologia consideră că desenul reprezintă o oglindă a personalității copiilor. Prin prisma acestei viziuni, desenul a devenit un obiect de studiu, în formarea personalității copilului, începând din etapa preșcolară.

Desenul și pictura – „ explozii stelare ” ale
personalității

„ Psihologia consideră că desenul reprezintă o oglindă a
personalității copiilor. Prin prisma acestei viziuni, desenul a
devenit un obiect de studiu, în formarea personalității
copilului, începând din etapa preșcolară.

Primele „ mâzgăleli ” pe care le fac copiii, cu creionul , cu
creta, cu degetul sau cu bățul pe hârtie, pe ziduri, pe trotuare,
pe porți, apar dintr-un impuls interior, asemenea săritului,
alergatului, cântecului și vorbirii.
Treptat, și mai ales prin grădiniță desenele sunt mai
perfecționate dovedind cunoaștere, înțelegere, gândire și
trăire.
Universul desenului copilăresc se îmbogățește și se
perfecționează pe măsura dezvoltării psihice și a formării
școlare din grădiniță și clasele I – IV ”.( )
„ În desen, majoritatea copiilor redau modele învățate, de
aceea preocupările educatoarelor și învățătorilor se
îndreaptă spre impulsionarea copiilor de a găsi soluții noi, din
ce în ce mai complexe. Învățând elemente compoziționale,
executând desene diverse, copiilor li se oferă posibilitatea de a
stimula formarea intelectuală, atingerea unor performanțe și
realizarea unor ansambluri compoziționale deosebite.
Desenul decorativ, prin formele sale a început să fie studiat prin
obiecte de artă populară decorativă : vase, ulcioare, farfurii,
etc. Am studiat împreună cu copiii motivele artistice, copiii
observând asemănări și deosebiri între motivele decorative.
După un șir de activități dirijate, copiii au realizat lucrări
decorative îmbinând creativ motivele decorative cunoscute. Am
familiarizat copiii cu elemente de limbaj plastic, cu organizarea
spațiului plastic, apoi am trecut la structuri practice
compoziționale. Pe lângă dezvoltarea spiritului de creativitate,
acest tip de activități au o valoare formativă nu numai prin
cunoștințele noi însușite ci și prin atitudinea justă față
de muncă, educarea spiritului de ordine și acuratețe, dezvoltarea
sensibilității și receptivității și cultivarea simțului

estetic”.( )
„ Fără a încerca o detaliere exactă a tuturor formelor de
desen și pictură aș enunța doar câteva forme, mai cunoscute de
desen : cu creionul, cu carioca, cu cerneluri colorate, cretă
colorată sau pasteluri, cu grafitul și metoda „ grafiti ” iar
pentru pictură o gamă largă de tehnici pentru grădiniță :
pictura cu degetul, pictura cu palma, pictura cu paiul, pictura cu
piaptănul, pictura cu ceara, pictura cu lipici, tamponul din
cârpe, tehnica stropirii prin sită, tehnica ștampilării, pictura
cu sfoara, iar pentru elevii mai mari și cercurile de pictură :
tehnica tempera, acuarele, goașă, iar ca genuri ale picturii
amintim : peisajul, portretul, natură statică și compozițiile,
care pot fi istorice, religioase și compoziții de gen ”.( )
În cercurile de pictură pe lângă activitatea preponderent
creativă, elevii sunt stimulați să cunoască arta națională și
internațională, pictorii români și universali, operele și
tehnicile lor de lucru și multe alte detalii specifice realizării
picturale ( încadrarea, culori și umbre, expresivitatea liniilor
și a petelor de culoare, studiul structurilor plastice, formele
spațiale și plane).
Subliniind încă o dată că cercurile artistico-plastice de
pictură sunt frecventate în general de copii cu aptitudini și
talent la desen, că prin activitățile desfășurate talentul se
dezvoltă spre performanță considerăm că aceste activități au
în final rolul de a forma viitori pictori și oameni de cultură
și artă în România. Se mai impune o subliniere – cea legată
de îmbinarea
desenului și picturii cu alte activități plastice : îndoirea și
decuparea hârtiei, modelajul în lut sau gips, colajul și alte
activități manuale.

Expozițiile din școală,din alte spații dinafara școlii,
articolele din presă și recenziile artistice, albumele de pictură
personală, ale profesorilor și elevilor, aduc prestigiu și
aprecieri deosebit de onorante pentru școală.

Învăţământ primar

Cum reacționăm în cazul violenței?

Liliana Budacă
Scoala Primara Miron Costin, Botosani, Miron Costin

Un studiu de caz privin modul de combatere a violenței în școală.

Din ce în ce mai des ne confruntăm cu violența, sub diferitele ei
forme: verbală, emoțională, fizică etc. și în foarte multe
contexte: în familie, în mass-media, în școli, pe stradă șamd.
Violența nu este percepută în aceeași manieră, la aceeași
intesitate, dacă o violență verbală spre exemplu într-o
școală poate trece neobservată în ochii unui copil, același tip
de violență poate să fie resimțită de un alt copil.
În mediul școlar violențele întâlnite sunt obiective sau
subiective. Este foarte important să identificăm cauzele ce
provoacă violența pentru a fi eliminate.

Copiii care recurg la violență au probleme la învăţătură;
absenteismul şcolar este întâlnit tot mai des; rata abandonului
şcolar creşte; relaţiile conflictuale dintre colegi se amplifică
- în unele cazuri violenţa elevilor se răsfrânge şi asupra
celor apropiaţi, a părinţilor şi a profesorilor.
Analiza activităţii şcolare
 Rezultatele şcolare ale copiilor observaţi sunt tot mai slabe;
nu îşi îndeplinesc sarcinile şcolare decât cu mare dificultate;
 Copiii sunt atraşi de activităţile unor grupuri defavorizate
în detrimentul şcolii şi al familiei;
 Violenţa devine „o soluţie” universal valabilă pentru
orice problemă întâlnită.
Relaţii sociale
 Familie – relaţiile dintre părinţi sunt încordate, se
întâlnesc cazuri de violenţă domestică, divorţ, decesul unuia
dintre părinţi;
 Fraţii mai mari fac parte din grupuri de adolescenţi rebeli,
puterea imitaţiei afectează mult fraţii mai mici;
 Grupul de prieteni are un comportament similar, apartenenţa /
neapartenenţa la grup poate afecta siguranţa copilului,
comportamentele violente sunt încurajate şi apreciate;
 Colegii de clasă au o situaţie financiară mai bună ceea ce
declanşează sentimentul de invidie, de neputinţa în a-l egala pe
celălalt, îi evită din cauza violenţelor verbale şi fizice pe
care le manifestă.
Mediul familial reprezintă cea mai importantă sursă a
agresivităţii copiilor. Mulţi dintre copiii care prezintă un
profil agresiv provin din familii dezorganizate. Părinţii sunt
confruntaţi cu numeroase dificultăţi materiale, dar şi
psihologice pentru că au sentimentul devalorizării, al eşecului.

În aceste condiţii, ei nu mai sunt sau sunt mai puţin disponibili
pentru copiii lor.
Pe acest fundal apar noi probleme familiale foarte grave care-i
afectează profund pe copii: violenţa intrafamilială, consumul de
alcool, abuzarea copilului, neglijenţa, la care se adaugă şi
importante carenţe educaţionale – lipsa de dialog, de
afecţiune, inconstanţa în cerinţele formulate faţă de copil.
Părinți care pleacă la muncă în străinătate și își lasă
copiii în grija rudelor în cel mai bun caz sau chiar singuri sunt
doar câteva cauze ce duc la violență.
Mediul social conţine numeroase surse de influenţă de natură să
inducă, să stimuleze şi să întreţină violenţa şcolară:
situaţia economică, slăbiciunea mecanismelor de control social,
inegalităţile sociale, criza valorilor morale, mass-media,
disfuncţionalităţi la nivelul factorilor responsabili cu
educaţia copiilor, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate
în educaţie.
Influenţa mediului şcolar
Comunicarea între copii în cadrul unor grupuri de lucru este
destul de restrânsă, iar opiniile lor cu privire la viaţa clasei
sunt prea puţin luate în considerare. Nevoia de expresie şi de
comunicare este nevoie fundamentală a oricarui individ, iar grupul
şcolar este un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi.
Nesatisfacerea lor antrenează inevitabil o frustrare ce se va
reduce prin comportamente agresive. Atitudinea profesorului față
de elev, rolul pasiv pe care îl ocupă de cele mai multe ori
copilul la ore întăreasc propriul lor sentiment de îndoială, de
descurajare, de lipsă de încredere în forţele proprii.
GĂSIREA SOLUŢIILOR
 prevenţie preliminară, care se poate realiza foarte uşor de

către cadrul didactic şi se referă la dezvoltarea unei priviri
pozitive asupra fiecărui copil, exprimarea încrederii în
capacitatea lui de a reuşi, valorizarea efortului lui.
 o prevenţie secundară, ce pleacă de la faptul că şcoala
reprezintă un post de observaţie privilegiat al dezvoltării
intelectuale şi afective a copilului, printr-o observare atentă a
acestuia, poate repera efectele unor violenţe la care copilul a
fost supus în afara mediului şcolar. Semnalând cazul
respectivilor copii profesioniştilor (psihologului şcolar,
asistentului social) şi autorităţilor competente, pot fi luate
măsuri de ajutor şi de protecţie care să vizeze înlăturarea
cauzelor abuzurilor şi reducerea tulburărilor somatice, psihice
şi comportamentale induse prin violenţă;
 prevenţie terţiară, ce are în vedere sprijinul direct adus
copiilor care manifestă comportamente violente. Menţionarea unor
aşteptări pozitive faţă de ei, dezvoltarea sentimentului de
apartenenţă comunitară, exprimarea preocupării faţă de
situaţia pe care o au şi integrarea lor în activităţile
grupului sunt factori de protecţie ce pot fi exercitaţi în cadrul
instituţiei şcolare. Prin aceste măsuri se poate împiedica
cronicizarea tulburărilor provocate de violenţa şi eventuala
transmitere a lor de la o generaţie la alta.
REZULTATE FINALE
 Creşterea încrederii în forţele proprii;
 Rezolvarea crizelor de identitate;
 Creşterea stimei de sine;
 Integrare în colectiv şi relaţionare pozitivă cu colegii;
 Colaborare în realizarea sarcinilor de echipă;
 Detensionarea şi îmbunătăţirea situaţiei familiare;
 Găsirea unor soluţii concrete pentru situaţiile de criză.

CONCLUZII
Violenţa în instituţiile de învăţământ este o expresie a
violenţei din societate; când violenţa se produce în şcoală,
ea conduce şi la alte consecinţe: alături de prejudicii,
victimizare, uneori moarte, violenţa din şcoală reduce şansele
copiilor de a-şi dezvolta personalitatea pe deplin şi de a
dobândi o educaţie de calitate.
Pentru ca şcoala să îşi asume acest rol de prevenire şi de
stăpânire a fenomenului violenţei, prima investiţie trebuie
făcută în domeniul formării cadrelor didactice. Trebuie să
recunoaştem că, atât în cadrul formării iniţiale, cât şi al
formării continue, atenţia este concentrată asupra lucrului cu
clasele de copii„fără probleme”
Se discută mult prea puţin despre modalităţile de abordare a
claselor dificile; este nevoie de o formare specifică, în măsură
să permită satisfacerea cerinţelor copiilor „cu probleme”. Nu
putem aştepta pasivi ca problemele să se rezolve de la sine, cu
atât mai mult cu cât, în condiţiile unui mediu familial
instabil, tensionat, conflictual, şcoala poate reprezenta pentru
copil o a doua şansă.

Învăţământ primar

Obiectul de studiu, functii si importanta didacticii

cristina diana horga
Scoala Gimnaziala Seleus, Arad, Seleus

Astazi didactica vizeaza problematica autoinstruirii a educarii
si autoeducarii realizate atat in contexte formale si
nonformale.
se indentifica mai multe ramuri ale didacticii generale.

Sfera conceptului,,didactica” este extrem de
cuprinzatoare,ea referindu -se la problematica procesului de
predare-invatare ,a invatamantului,a educatiei si a formarii
omului
Promotorul conceptului de ,,didactica” a fost pegagogul
ceh Jan Amos Comenius, care prin lucrarea sa Didactica Magna
fundamenteaza principiile fundamentale ale ,,artei universale de

a-i invata pe toti totul”,
Conceptul de didactica a suferit de a lungul timpului
modificari si evolutii cauzate fie de factori externi
procesului instructiv educativ ( eul social dezirabil la un
anumit moment istoric,orientarile in politica educationala ,fie
factori interni ( intrinseci procesului de predare,
evaluare),noi descoperiri si fundamentari psiho padagogice legate
de acest proces.
Daca in trecut obiectul de studiu al didacticii il
reprezenta aproape exclusiv instruirea scolara ,astazi didactica
vizeaza si problematica autoinstruirii ,a educarii si
autoeducarii realizate atat in contexte formale cat si in
contexte non si in-formale de a lungul intregii vieti a
individului.
In functie de obiectul de studiu se pot indeteifica mai
multe ramuriale didacticii generale
a) Didactica instructiei ,autoinstructiei in
scoala(didactica scolare)
b) Didactica instructiei si autoinstructiei in alte
institutii( exemplu Didactica medicala, militara)
c) Didactica educatiei adultilor
d) Didactica scolara
e) Didacticile speciale/ Metodicile
Didactica scolara generala sintentizeaza experienta
generata de practica scolara si propune reguli ,principii
valabile pentru procesul de invatamant.
Didacticile speciale studiaza efectele aplicarii
principiilor regulilor, tendintelor propuse de didactica generala
prin aplicarea acestora la diferite obiecte de studiu.
Principalele functii indeplinite atat de didactica

generala cat si de didacticile speciale sunt functia de
cunoastere si functia utilitara/practica.
Functia de cunoastere a didacticii este strans
legata de caracterul sau descriptiv si explicativ.
Funtia de cunoastere este prelungita in mod natural
de funtia utilitara/practica ,functie legata de caracterul
normativ prescriotiv al didacticii si care se refera la faptul
ca aceasta ofera in permanenta practicienilor principii de
lucru,recomandari,orientari si norme de activitate.
Importanta studierii didacticii.Cunoasterea principiilor,
normelor, solutiilor strategice propuse de didactica este de
o mare importanta pemtru cadrul didactic.Didactica scolara
generala si didactica speciala /metodicile reprezinta puntea de
legatura intre teoria si praxisul educational contribuind la
fundamentare stiintifica a practicii educationale.

Învăţământ gimnazial

Optimismul

Teodora Mihailescu
Centrul Judetean de Resurse si de Asistenta Educationala Alexandria, Teleorman, Alexandria

Optimismul este o atitudine mentală, care are la bază comportamente concrete pozitive, atunci când ne aflăm într-o situație dificilă. Este acel sentiment de siguranța că există cel puțin o soluție pentru a rezolva orice problemă.

Consilier scolar: Teodora Mihailescu

Optimismul nu este ceva cu care ne naştem ci dimpotrivă este un
fel de a gândi pe care îl putem dezvolta.
Optimismul este o alegere.
Când trăim evenimente negative alegem să gândim într-un anumit
fel si să avem o anumită atitudine faţă de viitor - mai

optimistă, sau, dimpotrivă, mai pesimistă. Sunt persoane care
consideră că avem nevoie de voință pentru a deveni optimiști,
iar pentru a gândi optimist, e nevoie să avem încredere in noi,
să fim realiști dar și pragmatici, pentru că a fi optimist
înseamnă si să ne transformăm gândirea optimistă în acțiune.
Cu alte cuvinte, optimismul poate fi învățat la diverse vârste
din etapele de dezvoltare ale vieții noastre. Aceia care au primit
un anumit tip de educație de la o vârstă fragedă și au fost
apreciați și răsplătiți pentru eforturile din copilărie,
cărora li s-a insuflat încrederea în ei, au devenit persoane
optimiste. Mulți dintre noi luăm ca model oamenii optimiști a
căror viața este aparent mai frumoasă.
Cum recunoaștem o persoana optimistă?
- Persoanele
optimiste au încredere în ele și în oameni, în general;

- Interacționeză foarte ușor cu persoanele din jurul lor;

-
Daca li se intamplă ceva rău, au puterea să iși asume partea lor
de vinovăție; - Găsesc mai usor
soluții la probleme, fiind mai relaxați;
- Optimiștii se
mobilizeză mult mai ușor;
-
Persoanele optimiste sunt interesate să fie fericite, nu neapărat
să aibă mereu dreptate; - Optimiștii sunt mai
fericiți, mai sănătoși, mai împliniți, mai energici și mai
plini de viață;

La baza acestei atitudini stau cu siguranță asumarea și
motivarea. În realitate avem mai multe de câștigat dacă vedem
partea plină a paharului, dacă alegem optimismul în defavoarea
pesimismului. Viața ne oferă șansele de care avem nevoie pentru a
ne forma și de a ne dezvolta. Depinde de fiecare dintre noi de ce
parte a baricadei dorim să fim.
Unii oameni sunt în mod natural mai optimişti decât ceilalţi.
Persoanele care sunt optimiste sunt tonice, fac mai bine faţă
evenimentelor stresante, trăiesc mai mult, se vindeca mai ușor
chiar când suferă de boli grave, şi nu în ultimul rând, au o
viaţă mai fericită şi cu succese în comparaţie cu persoanele
pesimiste.
Pentru a deveni
optimişti trebuie să ne înconjurăm de oameni cu atitudine
pozitivă și astfel vom începe să învăţăm această atitudine
de la ei.
În situaţii dificile
trebuie să ne concentrăm pe „partea plină a paharului” fără
să ignorăm cu totul problemele; înţelegem că problemele fac
parte din viaţă, dar le putem depași pentru că avem
abilităţile şi strategiile necesare.

Să zâmbim! Astfel ne vom simţi mai bine, mai fericiti
şi mai optimiști în ceea ce priveşte prezentul si viitorul.

Totodată, putem să ne cultivăm
atitudinea optimistă gândind optimist.
Să repetăm afirmații de genul :
1. „Orice este posibil.”

2. „Voi alege intotdeauna ce sĂ fac în viaţă.”
3.„ Până şi cea mai lungă călătorie începe cu un prim
pas.”
4. „Voi privi partea pozitivă a lucrurilor şi voi cultiva
atitudinea optimistă.”
Acolo unde există optimism se poate vorbi și despre o
inteligență adaptativă, pentru că optimiștii sunt receptivi, se
adaptează mult mai ușor și reușesc să-și modifice cu
ușurință comportamentul. Compania optimistilor este preferată de
cei din jur.

Învăţământ gimnazial

Strategii didactice eficiente in online

Adriana-Cristina Radoi
Scoala Gimnaziala Nr.1 "Gh.Tatarascu" Targu Jiu , Gorj, Targu Jiu

Mentaliatea deschisă a profesorilor care au urmărit să rămână
conectați cu elevii lor, i-a determinat să conceapă materiale de
curs relevante, să pună accentul pe abordarea flexibilă a muncii
elevilor.

STRATEGII DIDACTICE EFICIENTE UTILIZATE ÎN MEDIUL ONLINE

Profesor Rădoi Adriana-Cristina
Școala Gimnazială ,,Gheorghe Tătărescu”, Târgu-Jiu

Primăvara lui 2020 adus o schimbare bruscă în sistemul
educațional afectat deevoluția epidemiei de SARS-CoV-2,

activitatea mutându-se în mediul online, educația la distanță
oferindu-ne oportunitatea conectării, a dialogului și a
soluțiilor.
Odată cu introducerea obligativității acestor cursuri la
distanță, toti profesorii, indiferent de vârstă și pregătire,
s-au aflat în fața necesității de a se adapta, și, fie că le-a
fost ușor sau greu, a trebuit să fie pregatiti să-și facă
meseria în fața calculatoarelor.
Pe perioada carantinei, dacă ne raportăm la eficiența
învățării de la distanță, aceasta a fost o adevărată
provocare, neajunsurile fiind binecunoscute de toată lumea și
resimțite cel mai bine de noi, de dascăli.
Însă, mentaliatea deschisă a profesorilor care au urmărit să
rămână conectați cu elevii lor, i-a determinat să conceapă
materiale de curs relevante, să pună accentul pe abordarea
flexibilă a muncii elevilor și pe importanța reflecției în
învățare – toate constituind fundamentul noii paradigme a
educației de calitate:
I. Instrumentele și strategiile utilizate pentru conectare de la
distanță au fost furnizate materialele într-o varietate de forme:
prin video, filmulețe cu activități interactive, cântece,
simulări, aplicații etc. Unele bariere ar putea totuși să apară
în cazul elevilor care ar avea probleme cu un anumit format – cum
ar fi cei cu bariere de citire (dislexia sau cu bariere video), cum
sunt cei cu probleme de vedere sau auz care au un dezavantaj major
în cursurile în care există o singură modalitate de angajament
cu conținutul.
Astfel, apare necesitatea abordării unor sarcini ,, mixed-media”.
De exemplu, într-o lecție de istorie pot fi utilizate: o emisiune
radio, articole de ziar și o hartă interactivă, elevul putând

identifica subiectul propus spre dezbatere în toate materialele.
II. Există o adevărată bogăție de conținuturi în mediul
online, astfel că, o scurtă accesare a internetului prin
intermediului celui mai popular motor de căutare, Google, oferă o
sumedenie de informații, idei și referințe.
Este momentul în care intervine rolul esențial al profesorului
care trebuie să propună materiale primare autentice, aceasta fiind
o cale excelentă prin care poate fi ancorată învățarea.
Sursele autentice, exemplele reale și cazurile luate din istoria
noastră sau din lumea naturală furnizează un context bogat și
nuanțat, în comparație cu acele concepte ipotetice, fabricate,
cărora le lipsește autenticitatea. Solicitându-le elevilor să
analizeze și să interpreteze materialele primare și conținutul
actual poate să le sporească angajamentul și gândirea critică.
III. Angajamentul față de materialul de instruire poate fi
demonstrat prin lucrurile pe care le creează elevii și care oferă
oportunități de a lucra împreună și de a se exprima personal
totodată. De exemplu, elevilor poate să li se ceară să creeaze
povești digitale, utilizând tehnologii ca Photo Story sau
PowerPoint, după ce au ales o temă care le place și este legată
de studiul și interesul lor referitor la acel subiect și care
leagă viața lor cu conținutul lecției.
O altă situație care generează creerea de către elevi a
conținutului – individual sau colaborativ este să citească
articole sau texte critice și apoi să creeze prezentări de 2-3
minute sau interviuri înregistrate (podcasts).
Feedback-ul în timp util este esențial pentru învățarea
elevilor; acest lucru este valabil mai ales în mediile de
învățare online, atunci când elevii nu sunt în măsură să
pună întrebări, așa ar fi în mod normal, în cadrul clasei.

Astfel, elevii au avut o dezbatere online despre beneficii și
neajunsuri legate de tema lecției. Dezbaterile pot fi sincrone
(utilizând Zoom sau alt soft de conferințe online) sau asincrone
(utilizând VoiceThread sau doar o tablă de discuții).
IV. Reflecția și meta-cogniția sunt esențiale pentru
învățare, în orice mediu, iar în învățarea online,
profesorii trebuie să-i ajute intenționat pe elevi să reflecteze.
Astfel de activități împletesc chestionare, spații de discuție,
interviuri și fișe cu întrebări/ provocări care să-i ajute pe
elevi să reflecteze asupra propriei lor învățări.
Principala utilizare a evaluării online poate avea ca scop mai
degrabă evaluarea formativă decât sumativă a elevilor. Aceasta
furnizează cea mai întâlnită formă de feedback prin intermediul
forumurilor de discuţii sau exerciţiilor online.
Evaluarea poate fi efectuată de către cadrul didactic, elev,
colegi sau de către o persoană sau un grup din afară. Cele mai
comune strategii de evaluare online utilizate în IT sunt în
prezent utilizarea comunicării prin computer ca mediu de transfer
pentru a trimite şi a comenta pe marginea temelor de genul: eseuri,
alcătuirea şi predarea de portofolii şi pentru testarea pe
computer, de exemplu răspunsuri scurte, întrebări cu răspuns de
tipul alegere multiplă şi quiz-uri (întrebare, emisiune-concurs
de tip „cine ştie câştigă”, interogare, chestionare, examen
oral, întrebări de control).
Unele dintre opţiunile on-line enumerate în literatura de
specialitate includ: teme scrise, participarea la discuţii online,
eseuri, publicarea lucrărilor/prezentărilor elevilor, quiz-uri şi
întrebări online, activităţi experienţiale, cum ar fi jocul de
rol, teme colaborative, dezbateri, portofolii, revizuiri, examene
on-line (cu carte deschisă, structurate, cronometrate).

Tot mai des, cadrele didactice şi formabilii utilizează și alte
aplicaţii online, care facilitează activităţile de
predare-învăţare-evaluare, dintre care:
-Platforma eTwinning (http://www.etwinning.net),
-Google Docs (http://www.google.com/google-ds/hpp/hpp_ro_ro.html),
-Google Groups
(http://groups.google.com/googlegroups/overview.html),
-Teachertube (http://www.teachertube.com),
-Moodle (http://www.moodle.ro).
Abordarea într-o manieră modernă a procesului de predare,
învăţare şi evaluare se poate realiza prin utilizarea în
procesul didactic a următoarelor instrumente Web:
-Blogurile - acronimul de la weblogs, blog-urile sunt utilizate
pentru a schimba informaţii şi opinii cu cititorii şi pentru a
solicita reacţii şi discuţii.
-Video conferinţele - facilitează comunicarea la distanţă prin
intermediul camerei web.
-Forumurile de discuţii - permit interacţiunea, discuţiile şi
schimbul de experienţă cu formabilii dintr-o clasă fără a fi
necesar ca aceştia să fie conectaţi sau să se afle în acelaşi
timp şi în acelaşi loc cu profesorul.
-Servicii de poştă electronică cunoscute: Yahoo Mail
(https://mail.yahoo.com )şi Google Mail (https://gmail.com).
Școala virtuală întărește rolul de facilitator al cadrului
didactic, evidențiind rolul elevului ca parte activă în
învățare, astfel încât dascălul are oportunitatea să inspire
învățarea și să o ghideze mai mult decât să o controleze.
Educația la distanță a însemnat reanalizarea și redimensionarea
conținuturilor transmise, trecând dincolo de curriculumul scris,
programe și teste, de note, de controale frontale sau reguli

rigide, procesul de învățare fiind bazat pe caracteristicile și
nevoile imediate ale elevilor: curiozitate, autonomie, satisfacția
de a fi parte dintr-un grup, de a contribui la factorul de
schimbare, de a fi apreciat.

Referințe bibliografice:
• Anghel, T. (2009), Instrumente şi resurse web pentru profesori,
Bucureşti, Editura All.
• Balanskat, A., Blamire, R., Kwefala, S. (2006).
• Bocoș, M. (2013), Instruire interactivă, Iaşi, Editura
Polirom.
• https://creeracord.com/2020/05/14/strategii-de-predare-ale-profesorilor-premiati-pentru-instruirea-online/
• http://scoalagimnazialaluncapascani.ro/wp-content/uploads/2015/01/Innovative-approaches-to-teaching.pdf
• https://www.qualform.snsh.ro/campanie-online/strategii-de-crestere-a-atractivitatii-invatarii-in-mediul-online-2.

Învăţământ gimnazial

Beneficiile invatamantului online

Potîrniche Elena
Scoala Speciala Tecuci, Galati, Tecuci

Invatarea in mediul online aduce cu sine si multe beneficii.

Beneficiile învățământului online

Prof.psihopedagogie specială Fărcășanu Elena
Școala Gimnazială Specială Constantin Păunescu Tecuci

Se spune că de fiecare dată când o ușă se închide altă ușă
se deschide. În toată perioada aceasta de învățământ online
elevii, părinții și mai ales profesorii și-au dezvoltat foarte
mult abilitățile tehnice. Când afirm că s-au dezvoltat aceste
abilități mă refer la utilizarea diverselor programe pentru a
realiza un puzzle online, sau doar pentru a folosi unul realizat de

o altă persoană. De asemenea sunt programe prin care s-au realizat
umbre pentru diverse obiecte.
Un beneficiu ar fi formarea continuă care s-a putut realiza în
format online. Astfel cadrele didactice au participat la diverse
cursuri de formare continuă, simpozioane, conferințe care s-au
defășurat atât în țară cât și în afara țării.
Un alt beneficiu al cursurilor în format online a fost utilizarea
aplicațiilor pe internet dar și utilizarea programelor din
propriul computer. Până acum poate nu explorasem toate programele
pentru a realiza o prezentare în power point, colaje cu poze și
muzică pentru o zi de naștere sau pentru un curs de formare(în
cadrul unei prezentări), dacă până acum nu realizam screen-uri
în timp real, acum am învățat, dacă cumpăram diplome pentru a
le acorda elevilor, acum am învățat că pot fi realizate pe
computer și pot fi oferite în format electronic în mediul online.
În ultima perioadă am învățat să realizăm colaje cu poze și
muzică pentru a surprinde un elev de ziua lui. Poate nu e mult, dar
dacă altfel nu s-a putut, consider că timpul pe care l-am petrecut
pentru a realiza materialul cu fotografii din anii anteriori a adus
câteva momente de bucurie și zâmbete. Înainte cumpăram diplome,
acum am învățat cum să realizăm diplome utilizând programul
Paint și o fotografie. Toate aceste mici gesturi de sărbători au
adus bucurie elevilor cât și părinților, bunicilor și
aparținătorilor legali.
De asemenea un alt beneficiu l-au reprezentat chestionarele
realizate în mediul online. Cu acestea s-au putut colecta multe
date într-un timp foarte scurt.
În concluzie învățământul online oferă multe beneficii,
trebuie să le căutăm asemenea ușilor care se închid dar sunt
multe altele care se deschid.

Învăţământ profesional şi tehnic

Când școlile se vor redeschide ....

Daniela Palcuie
Colegiul Energetic Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

Când şcolile se vor redeschide, acestea nu îi vor putea integra pe toţi elevii la cursurile de zi, din cauza regulilor de distanţare fizică şi a altor măsuri de protecţie.

Când şcolile se vor redeschide ….
Ing. Palcuie Daniela
COLEGIUL ENERGETIC – RM. VÂLCEA
Guvernele, ministerele şi şcolile se confruntă cu provocarea de a
planifica procesul de învăţământ în perioade foarte incerte.
După o perturbare majoră a procesului de învăţământ din cauza
închiderii şcolilor şi a carantinării, statele au ridicat
treptat restricţiile, menţinând în acelaşi timp măsuri
esenţiale de protecţie referitoare, în special, la distanţarea

fizică.
Când şcolile se vor redeschide, acestea nu îi vor putea integra
pe toţi elevii la cursurile de zi, din cauza regulilor de
distanţare fizică şi a altor măsuri de protecţie. Calendarele
şcolare vor fi modificate, accesul va fi eşalonat, iar predarea va
fi asigurată în schimburi. Orarele reduse vor fi completate de
activităţi de învăţare la distanţă. Perioadele de învăţare
mixtă ar putea arăta diferit pentru elevi. În timp ce unii elevi
s-ar putea întoarce la şcoală pentru câteva ore sau câteva zile
pe săptămână şi ar putea învăţa la distanţă în restul
timpului, alţii s-ar putea să înveţe doar de la distanţă. De
asemenea, este posibil ca unii elevi să primească mai multe
instrucţiuni faţă în faţă decât alţii, în funcţie de
vârstă, nivel de educaţie şi nevoi personale de învăţare sau
de circumstanţele familiale şi sociale.
Planificarea într-un astfel de mediu nu este o sarcină ușoară.
În contextul atâtor necunoscute, a pierderii unor perioade de
învăţare, care va avea efecte durabile asupra elevilor în anii
următori şi a anxietăţii şi stresului în rândul personalului
din învăţământ, a copiilor şi a familiilor, urmarea unor
principii solide de luare a deciziilor este mai importantă ca
oricând şi reprezintă premisa pentru creşterea rezilienţei
sistemelor de educaţie.
Evaluarea rapidă a necesităților
- Cum se va realiza o evaluare rapidă pentru a se observa dacă
sediul şi infrastructura şcolilor respectă reglementările pentru
redeschiderea acestora?
- Cum se va realiza o evaluare rapidă pentru a se observa dacă
necesităţile financiare respectă reglementările pentru
redeschiderea şcolilor?

- În ce măsură aceste evaluări rapide acoperă:
• Echipamente sanitare, acces la apă curentă şi echipamente
pentru igienă personală;
• Curăţarea şi dezinfectarea şcolilor;
• Echipamente de protecţie personale (de exemplu, măşti) şi
echipamente pentru monitorizarea sănătăţii (de exemplu,
termometre fără contact);
• Opiniile părinţilor, cadrelor didactice şi elevilor cu
privire la COVID-19?
• Cum vor fi colectate şi agregate informaţiile despre
deschiderea şcolilor, pentru a transmite procesul decizional şi
politicile despre cel mai bun mod de a susţine elevii, şcolile şi
localităţile unde procesul de predare este cel mai afectat după
redeschiderea oficială a şcolilor ?
- Cum va fi organizat procesul de coordonare, la nivel naţional şi
local, între autorităţile locale, educaţionale şi sanitare,
pentru a decide în privinţa redeschiderii şcolilor şi a
posibilei închideri a acestora în viitor?
- Cum vor fi consultaţi pe larg părinţii, elevii şi
comunităţile cu privire la redeschiderea şcolilor, în special
cei mai marginalizaţi?
Planificarea şi pregătirea şcolilor
Cum se vor asigura şcolile de faptul că au planuri, protocoale,
recomandări şi sisteme solide de gestionare a cazurilor, acolo
unde este relevant, pentru a pentru a reacţiona cu privire la:
 Respectarea reglementărilor şi a recomandărilor naţionale de
sănătate
 Punerea la dispoziţie, gestionarea şi monitorizarea accesului
la apă curentă, a echipamentelor sanitare şi a celor pentru
igienă personală;

 Punerea la dispoziţie, gestionarea şi monitorizarea proceselor
de curăţare şi dezinfectare din şcoli;
 Punerea la dispoziţie, gestionarea şi monitorizarea
echipamentelor de protecţie personale (de exemplu, măşti) şi a
echipamentelor pentru monitorizarea sănătăţii (de exemplu,
termometre);
 Operaţiuni şcolare sigure: (i) sosiri, plecări, timp de
joacă, timp de ieşit afară şi pauză de prânz eşalonate; (ii)
deplasarea între diferite părţi ale şcolii, sisteme cu sens
unic, deplasările elevilor şi ale cadrelor didactice; (iii)
lăsarea şi luarea de la şcoală a copiilor, precum şi
planificări generale pentru părinţi; (iv) pregătirea şi
distribuirea alimentelor la şcoală; (v) folosirea grupurilor
sanitare; (vi) sporturi, recreaţie şi activităţi de grup; (vii)
proceduri de evacuare;
 Distanţare fizică (creşterea spaţiului separator şi
scăderea interacţiunii dintre elevi şi grupuri);
 Evaluarea necesităţilor elevilor şi a personalului care sunt
vulnerabili din punct de vedere medical şi care au nevoie de
protecţie;
 Gestionarea şi izolarea cazurilor de elevi şi personal care
prezintă simptome;
 Păstrarea contactului cu elevul sau angajatul care se află în
izolare la domiciliu şi/ sau este infectat cu virusul care
cauzează COVID- 19;
 Gestionarea absenteismului elevilor sau al personalului din
cauza problemelor de sănătate şi a recomandării de a rămâne la
domiciliu;
 Revenirea sigură la şcoală a elevilor şi a personalului care
au fost infectaţi cu virusul care cauzează COVID-19;

 Închiderea şcolii în urma transmiterii virusului care
cauzează COVID-19 la elevi şi personal.

Cum se vor asigura şcolile de faptul că au recomandări clare ce
adresează secţiunile cheie ale planului: recomandări pentru
cadrele didactice, recomandări pentru personalul şcolii care se
ocupă de întreţinere, recomandări pentru părinţi şi
recomandări pentru elevi?
Cum vor transmite şcolile în mod indirect elevilor, personalului
şi părinţilor protocoale şi recomandări şi cum îi vor
susţine pentru a se orienta în ceea ce priveşte noile
poziţionări, facilităţi şi echipamente?
Cum va fi organizată medierea şi orientarea pentru elevii cu
dizabilităţi şi famiile acestora?
Cum vor fi implicaţi părinţii în crearea, monitorizarea şi
revizuirea planurilor şi a recomandărilor şcolare? Cum vor fi
susţinute familiile cele mai marginalizate în scopul
participării?
Ce măsuri specifice vor lua şcolile pentru a preveni stigmatizarea
şi discriminarea elevilor şi a personalului infectat cu virusul
care cauzează COVID-19 sau a celor care locuiesc împreună cu
persoane infectate?
Cum vor monitoriza şi revizui şcolile planurile, protocoalele şi
recomandările? Cât de des? Cine va fi implicat în aceste
activităţi?

Bibliografie:
https://www.unicef.org/romania/sites/unicef.org.romania/files/

Interes general

Integrarea copiilor cu CES prin activități educative nonformale interculturale

emel cadar
Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva "Maria Montessori" Constanta, Constanta, Constanta

Educaţia interculturală se referă la teme ca “acceptare şi
participare”, “învăţarea convieţuirii – a învăţa să
trăieşti împreună”.

INTEGRAREA COPIILOR CU DIZABILITĂŢI PRIN ACTIVITĂŢI
EDUCAŢIONALE NONFORMALE INTERCULTURALE

Trecerea la societatea contemporană a fost caracterizată de
schimbări în atitudinea comunităţii faţă de persoanele cu
probleme specifice. În cadrul grupurilor şi categoriilor de
persoane cu nevoi speciale, cei marcaţi de handicapuri fizice şi

psihice reprezintă o entitate aparte care necesită servicii
sociopsihopedagogice complexe. Din aceste considerente, asistenţa
persoanelor cu cerinţe speciale constituie o activitate complexă
ce include: prevenţia, depistarea, diagnosticul, terapia,
recuperarea, educarea, orientarea şcolară şi profesională,
integrarea socială şi monitorizarea evoluţiei ulterioare a
persoanei aflate în dificultate. Pentru realizarea acestor scopuri
este necesară formarea psihologică, pedagogică, medicală,
juridică şi socială a profesorilor angajaţi în educarea
copiilor cu nevoi speciale. De menţionat că termenul de
„cerinţe educative speciale” (C.E.S.) s-a încetăţenit în
ultimii ani şi a dobândit o largă circulaţie, îndeosebi după
publicarea documentelor rezultate în urma Conferinţei mondiale în
problemele educaţiei speciale, desfăşurată între 7-10 iunie
1994 în oraşul Salamanca, Spania, cu genericul „Acces şi
calitate”. Exigenţele educaţiei incluzive nu pot fi tratate
izolat. Ele trebuie să facă parte dintr-o strategie educativă
globală. În ultimul deceniu au devenit vizibile eforturile de
angajare a învăţământului într-un proces de restructurări
profunde, menit a schimba grila de valori a educaţiei în acord cu
democratizarea întregii societăţi, unde asigurarea respectării
dreptului la educaţie pentru toţi copiii (art. 28 din Convenţia
Drepturilor Copilului) şi egalizarea şanselor de succes ale
acestora au reprezentat şi continuă să reprezinte obiectivele
esenţiale. Una dintre aceste provocări este şi necesitatea
schimbării viziunii asupra copiilor cu C.E.S. şi încercarea de a
le oferi o viaţă normală prin transformarea reprezentărilor
sociale şi renunţarea la etichetări şi
stigmatizări. Unul dintre drepturile fundamentale ale
copilului este acela de a fi susţinut în valorificarea maximală a

propriilor capacităţi, ceea ce reprezintă criteriul şanselor
egale în educaţie ce nu poate fi realizat decât în condiţiile
unei abordări diferenţiate, nu izolate sau segregate. În fond
C.E.S. se raportează la sprijinul necesar acordat copilului, pentru
a putea depăşi dificultăţile cu care se confruntă şi care
reprezintă obstacole în procesul adaptării
sociale. Fiecare copil are capacităţi diferite,
posibilităţi diferite de dezvoltare. Recunoastrea
particularităţilor fiecăruia, respectându-le unicitatea, ne
obligă să oferim oportunităţi egale tuturor copiilor. . Pentru
copilul cu dizabilităţi aceasta înseamna a fi inţeles şi
acceptat, cu tot ce are el pozitiv, cu tot ce poate aduce vieţii de
grup. Această normalizare a relaţiilor este benefică şi pentru
ceilalţi elevi, care învaţă să respecte dreptul la diferenţă,
să fie solidari cu semenii lor care întâmpină dificultăţi în
viaţă. Atitudinea pozitivă zilnică a adultului şi a
celorlalţi copii faţă de copilul cu dizabilităţi îl poate
ajuta efectiv în dezvoltarea capacităţilor de comunicare. Copilul
va comunica mai uşor dacă doreşte să o facă, dacă doreşte să
exprime lucrurile pe care le trăieşte. Folosind eficient
capacităţile noastre de comunicare, vom putea stimula modul de
comunicare al copilului. Este foarte important ca un copil cu
dizabilităţi să fie ajutat să devină cât mai independent
posibil în toate acţiunile pe care le
întreprinde . Activităţile extraşcolare şi extracurriculare
ocupă un loc aparte în viata şcolară a elevilor cu CES. Ele
vizează implicarea unui număr cât mai mare de elevi în diverse
activităţi organizate atât în şcoală cât şi în afara
ei. Prin natura lor, activităţile extracurriculare vin să
completeze foarte bine latura educativă a elevilor. De aceea,

şcoala noastră încurajează astfel de activităţi. Proiectele
educative derulate în cadrul parteneriatelor cu diverse instituţii
au ca scop implicarea, comunicarea, sprijinul reciproc, prietenia,
încrederea, dăruirea. Aceste parteneriate sprijină dezvoltarea
unei atitudini pozitive, autonome, care să armonizeze relaţiile cu
sine şi cu ceilalţi, cu mediul înconjurător. Relaţia de
prietenie nu este numai o posibilitate, ci şi o
necesitate. Prin intermediul acestor proiecte, copiii au
posibilitatea de a-şi lărgi cercul de cunoştinţe prin
cunoaşterea altui mod de viaţă, a altor persoane, atât normale
cât şi cu dizabilităţi, a altor spaţii geografice. Aceste
oportunităţi ajută la integrarea lor socială, dezvoltarea
personalităţii, formarea capacităţii de a comunica şi cu alte
categorii de tineri. Şcoala trebuie să îi pregătească să
trăiască în lumea auzitorilor, să le formeze acele capacităţi
şi competenţe care să le permită un răspuns eficient şi rapid
la provocările lumii reale, o lume plină de contradicţii şi
dezechilibre, compusă în proporţie de 98 % din auzitori. Dar şi
această lume, societatea postmodernă, trebuie să se deschidă,
să îi accepte, să îi includă în rândurile ei pe cei care, din
cauze independente de voinţa lor sunt diferiţi, dar egali în
drepturi, cu toţi ceilalţi. Educaţia nonformală
reprezintă ansamblul influenţelor educative structurate şi
organizate într-un cadru instituţionalizat dar desfăşurate în
afara sistemului de învăţământ. Notele carcateristice ale
acestei forme de educaţie sunt legate de caracterul opţional al
activităţilor organizate, participarea elevilor la stabilirea a
ceea ce se va învăţa şi se va inteprinde , rolul discret al
dascălului şi renunţarea la evaluari. Activităţiile
extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului

de învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor
elevilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor
liber. Având un caracter atractiv, copiii participă într-o
atmosferă relaxantă , cu însufleţire şi dăruire, la astfel de
activităţi. Potenţialul larg al activităţilor extracurriculare
este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este
garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în
dragostea din sufletul copiilor, dar să îi laşi pe ei să te
conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase. Scopul
activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini
speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi
bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi
socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar,
oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei,
fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu
atitudinile caracteriale. Activităţile extraşcolare se
desfăşoară într-un cadru nonformal, ce permite elevilor cu
dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul
anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul
intelectual. Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară
realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera
influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul
larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte
aspecte decât cele din procesul de învăţare
şcolară. Au menirea de a valorifica timpul liber al
elevilor într-un mod plăcut şi util şi de a-l transforma
într-o sursă educaţională.Activităţile extraşcolare au un rol
important în cultivarea gustului pentru lectura,pentru carte.
Elevii pot fi stimulaţi să citească prin vizionarea de piese de
teatru, filme istorice, comedii, participând la lansări de

cărţi,prin dramatizarea unor opere literare cu diferite ocazii,
prin implicarea în desfăşurarea sezătorilor literare, a
cercurilor de lectură şi a atelierelor de scriere
creativă. Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv –
educative să primeze, dar să fie prezentate în mod echilibrat şi
momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi
întotdeauna deosebite. În legătură cu dezvoltarea
creativităţii copiilor, pot fi date dascălilor următoarele
îndrumări: gândirea creativă şi învăţarea din proprie
iniţiativă trebuie încurajate prin laudă. Trebuie promovat modul
variat de abordare a problemelor de manipulare a obiectelor şi a
ideilor. Elevii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o
gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranţă faţă
de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi şi de a
găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica
constructiv. Înainte de toate, este însă important ca profesorul
însăşi să fie creativ,pentru că numai aşa poate să aducă în
atenţia elevilor săi tipuri de activităţi extraşcolare care să
le stârnească interesul, curiozitatea, imaginaţia şi dorinţa de
a participa necondiţional la desfăşurarea acestora. Educaţia
interculturală propune o abordare pedagogică a diferenţelor
culturale, strategie prin care se iau în consideraţie
specificităţile spirituale (diferenţe culturale) sau de alt gen
(diferenţa de sex, diferenţa socială sau economică etc.),
evitându-se, pe cât posibil, riscurile ce decurg din schimburile
inegale dintre culturi sau, şi mai grav, tendinţele de atomizare a
culturilor. Educaţia interculturală se referă la teme ca
“acceptare şi participare”, “învăţarea convieţuirii – a
învăţa să trăieşti împreună”, evitarea “stereotipiilor
şi a prejudecăţilor” şi propune soluţii pentru promovarea

valorilor democraţiei şi interculturalităţii
/multiculturalităţii. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
interculturală presupune învăţarea acestora atât în cadrul
organizat (educaţia formală), cât şi în şi prin activităţi
de educaţie non-formală şi informală.
Şcoala interculturală:
- are ca obiective păstrarea şi apărarea diversităţii culturale
a populaţiei şi prezervarea unităţii şcolii;
- realizează un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor
culturale pe care le posedă elevii;
- invită profesorii să înţeleagă şi să valorifice
potenţialurile culturale ale elevilor ;
- presupune o nouă manieră de concepere şi implementare a
curriculum-urilor şcolare şi o nouă atitudine relaţională
între profesori, elevi, părinţi;
Competenţa interculturală presupune atât din partea cadrului
didactic,cât şi a copiilor, a părinţilor un ansamblu de elemente
interiorizate şi încadrate funcţional personalităţii,care să
permită şi să susţină reacţii fireşti, adecvate în diferite
contexte educaţionale, percepţii ale diversităţii culturale şi
etnice fără etichetări categoriale nefondate, de tipul
prejudecăţilor şi stereotipurilor sau tensionărilor.
Dobândirea acestei capacităţi se realizează prin suprapunerea
mai multor tipuri de influenţe grupate în trei dimensiuni:
 cognitivă - care cuprinde elemente simple,fundamentale din
domeniul psihologiei sociale, antropologiei culturale,s ociologiei
etc. reînterpretate, adaptate şi armonizate în funcţie de
necesităţile proprii;
 instrumental – metodologică - pedagogia interculturală
apelează la acelaşi ansamblu de metode activ-participative, la

aceleaşi strategii de învăţare prin cooperare,prin descoperire
pe care le utilizează orice formă de pregătire modernă şi
eficientă;
 expresivă (relaţional-comportamentală) - aceasta constând
în efortul susţinut şi responsabil al nostru,al educatoarelor, de
autoconstrucţie interioară şi în disponibilitatea transferării
unor astfel de atitudini de deschidere către diversitate,către
întregul spaţiu educaţional(preşcolari, părinţi, personal de
sprijin etc).
Formarea noastră pentru interculturalitate ne va ajuta: să
răspundem nevoilor fiecărui copil, să le recunoaştem
aptitudinile,să le asigurăm medierea de care aceştia au nevoie
şi să veghem ca fiecare să fie recunoscut în cadrul grupului;
să descoperim, să apreciem şi să ajutăm la valorificarea
aptitudinilor copiilor născuţi în medii defavorizate.
Este evident că interculturalismul devine o experienţă umană
normală şi mai ales inevitabilă. Formarea şi educarea copiilor
să nu fie lăsate să se deruleze de la sine, ci să constituie
preocupări majore ale cadrelor didactice. Sentimentul
apartenenţei la o comunitate multiculturală se formează din
primii ani ai vieţii, altfel spus, în cei ,, şapte ani de
acasă’’, care includ, firesc, anii petrecuţi în grădiniţă.
Iată de ce revine educatoarelor ,în ansamblu, misiunea de a
dezvolta în forme şi conţinut activităţi de educare şi formare
multiculturală a copiilor. Cadrele didactice bine
intenţionate,convinse pe drept că toţi copiii sunt egali, iar
majoritarii nu sunt mai presus de ceilalţi, ignoră diferenţele
dintre copii, stabilind perspectiva majoritară ca normă
aplicabilă tuturor şi fără negociere. Vom considera
interculturalitatea o parte componentă a realităţii zilnice din

grădiniţă,şi nu o temă sau o activitate adăugată. De asemenea
acordăm atenţie materialelor expuse, organizării spaţiului care
să permită învăţarea prin colaborare, comunicarea, şi
nicidecum marginalizarea unor copii. Am căutat să deschidem
spaţiul grădiniţei către comunitate şi specificul ei
organizând întâlniri, excursii, serbări cu specific
intercultural. Educaţia interculturală joacă un rol important în
viaţa copilului cu CES dezvoltând trăsături pozitive de caracter
şi pregătindu-l pe copil pentru o bună integrare în viaţa
socială.

BIBLIOGRAFIE:

1. Abrudan C., Psihopedagogie specială, Editura Imprimeriei de
Vest, Oradea, 2003;
2. Cucoş C., Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale,
Editura Polirom, Iaşi, 2000;
3. Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996;
4. Dasen P., Perregaux C., Rey M., Educaţia interculturală,
Editura Polirom, Iaşi, 1999

Interes general

UNIVERSUL OBSESIONAL ÎN ROMANELE LUI LIVIU REBREANU - studiu de specialitate

Elena Alucăi
Scoala de Arte si Meserii Vanatori Neamt, Neamt, Grumazesti

Analiza universului obsesional în romanele lui Liviu Rebreanu: Ion, Răscoala, Pădurea spânzuraţilor, Ciuleandra: obsesia pământului, obsesia spânzurătorii, obsesia dansului

„Rebreanu a fost întotdeauna preocupat de natura obsesională a
procesului de gândire” (Paul Georgescu)
Romanul lui Rebreanu, „un corp sferoid, se termină precum a
început”, restituie un moment istoric şi epuizează un destin
individual sau colectiv. Sub raport compoziţional, circularitatea
este prezidată şi la Rebreanu de „existenţa unui centru sau
principiu coagulant prezent, în varii ipostaze (…). Din acelaşi
punct fix creşte universul obsesional, încorporat în dansul

extatic din Ciulandra, în spânzurătoarea din Pădurea
spânzuraţilor, în androginia din Adam şi Eva sau în glasul
pământului din Ion şi Răscoala.
Liviu Rebreanu este un romancier care „a văzut epopeic viaţa
satului românesc, în centrul căreia s-a găsit mereu drama cea
mai veche şi mai adânci, drama pământului”. Pentru ţăran,
pământul a însemnat „o dramă ancestrală, o sete nepotolită
într-un şir de secole, care a acumulat necesitatea până ce a
prefăcut-o în patimă”. Pământul ridică şi coboară
individual, absoarbe energii şi distruge vieţi. El nu este doar o
fixaţie ci o realitate zguduitoare ce provoacă puternice mişcări
sociale: „toată concepţia mea creatoare, am avut-o formulată
în minte încă de când ama venit din Ardeal. Omul nu trebuie să
se îndepărteze de pământ, este concepţia prin prisma căreia
s-au născut Ion şi Răscoala, şi în parte, Pădurea
spânzuraţilor”.
Romanele lui Rebreanu „vădesc o subiacentă obsesie a
violenţei”. Fireşte, însăşi lumea primitivă care constituie
mediul predilect al imaginaţiei sale este o lume a violenţei. Dar
nu numai durităţile, sălbăticia unui mediu rural înapoiat apar
în eposul ţărănesc al lui Liviu Rebreanu. Violenţa este o
constantă obligatorie pentru acest scriitor, o cursă fatală în
care cade omul. Scenele dure sunt frecvente în Ion: bătaia dintre
Ion şi George, dintre Ion şi Simion, repetatele bătăi pe care
Vasile Baciu le administrează Anei până la scena finală a
uciderii lui Ion.
Atât Ion, cât şi Răscoala sunt drame ale condiţiei umane
degradate, umilite care se răzvrăteşte. Violenţa teribilă a
patimii lui Ion, ori a ţăranilor din Răscoala, e aceea a naturii
primitive. Violenţa derivă din pasiunea originară a posesiunii

care ajunge în final o obsesie. Nevoia primordială a posesiunii
care ajunge în final o obsesie. Nevoia primordială a posesiunii se
asociază cu o obsesie a elementarului, a pământului ca stihie de
care depinde viaţa. Ion este un posedat al pământului. Demonul
care a pus stăpânire pe el este tocmai acela al posesiunii. Drama
ţăranului, aşa cum apare ea în Ion şi Răscoala este aceea a
condiţiei umane care nu poate fi cu adevărat pentru că, în
anumite împrejurări sociale şi economice, nu are. Setea de
pământ este un complex în care converg stringente nevoi
economice. În Răscoala există o problemă a pământului, în
dublu înţeles, pe de o parte, „al chestiei ţărăneşti” pe
care o discută orăşenii („Apoi vezi – îi spune Grigore Iuga
lui Titu Herdelea -, pământurile oamenilor, asta e chestia
ţărănească!... Pământurile! Nu prea sunt, şi de unde au fost
s-au cam spulberat….”) şi, pe de altă parte, al unei
conştiinţe colective care se formează lent apoi se precipită,
cristalizează în formele dure ale răscoalei. Posesiunea se
caracterizează prin fixaţii maniacale, prin turbulenţă, aplecare
spre violenţă. Eroii, sufleteşte elementari, sunt expuşi
atracţiei monomaniacale a unei unice pasiuni. Sângele lui Ion
intră în ebuliţie, cu adevărat, doar la atingerea pământului.
Pământul este cu adevărat iubita lui. Florica este doar o
distracţie a pasiunii esenţiale, pe care o uriaşă forţă de
gravitaţie îl atrăgea spre pământ, după cum în viaţa lui
Petre, violarea Nadinei nu e decât un accident. La fel se
întâmplă şi în Ciuleandra, când Puiu Faranga îşi ucide
soţia, pe frumoasa Madeleine tocmai din cauza neputinţei psesiunii
totale asupra acesteia. „În Ciuleandra impresia de patologic e
puternică, fiindcă Puiu Faranga e un degenerat. Obsesia lui Ion e
rganică, a lui Faranga e agresivă”. (Nicolae Manolescu)

„Rebreanu scrie mereu romanul unei obsesii, al unei chemări
secrete, care covârşeşte totul şi face ca epica propriu-zisă
să devină numai semnul, numai aparenţa, uneori paradoxală, a
unui joc de imponderabile ce se desfăşară în subteranele vieţii
sufleteşti.” (Lucian Raicu)
Începând cu romanul Ion, în care Liviu Rebreanu tratează
problema pământului ajunsă la obsesie, continuând cu obsesia
spânzurătorii în Pădurea spânzuraţilor şi cu obsesia dansului
argeşean în Ciuleandra, îşi încheie seria romanelor principale
cu generalizarea obsesiei pământului la o colectivitate în
Răscoala. O altă obsesie, prezentă în aproape toate romanele,
este cea erotică.
Angajând substanţa romanului Pădurea spânzuraţilor pentru a
dezvălui drama lui Apostol Bologa, Rebreanu o organizează pe
linia unei obsesii, a morţii prin spânzurătoare, întocmai ca
sfârşitul ofiţerului Svoboda pentru a cărui moarte votase cu
dezinvoltură însuşi Bologa. Imaginea lui Svoboda spânzurat
marchează firul obsesiv al frământărilor eroului principal care
va sfârşi el însuşi, ca sublocotenentul ceh, prin
spânzurătoare.
Prin romanele Ion şi Răscoala, Liviu Rebreanu îşi exprimă în
mod indirect concepţia sa, cât şi a ţăranului român în
general, despre imaginea pământului.
Pentru ţăranul român „pământul nu e obiect de exploratoare,
ci o fiinţă vie, faţă de care nutreşte un sentiment straniu de
adoraţie şi de teamă. El se simte zămislit şi născut din acest
pământ ca o plantă fermecată care nu se poate stârpi în vecii
vecilor. De aceea pământul e însuşi rostul său de a fi.
Pământul nostru care e un glas pe care ţăranul îl aude şi-l
înţelege.”, mărturisea Liviu Rebreanu într-un interviu.

„Pământul este un obiect al adoraţiei şi al spaimei în
acelaşi timp, cauza existenţei şi ocrotitor al fiinţei. Ar
îndeplini, cu alte cuvinte, funcţia mamei, loc de refugiu şi
superb orgoliu al celui care-l calcă, dar şi agent al marilor
nelinişti şi tragedii. În mitologie, de altfel, Terra este
principiul feminin, închiderea în sine a lacrimii şi motiv de
veşnică invidie.” (Aurel Sasu)
Ciuleandra este unul din primele romane din literatura noastră în
care este epicizată o criză psihică acută, petrecută într-un
context social-moral determinat.
Ciuleandra tratează cazul unei crime săvârşită sub impulsul
unor factori obscuri şi a înnebunirii făptuitorului urmărit de
obsesia horei argeşene. Ciuleandra păstrează meritul de „a fi
atacat pentru prima dată în romanul nostru un caz clinic de
obsesie, în cadrul mai larg al romanului”. (Şerban Cioculescu)
Prin întâiul său roman Liviu Rebreanu a ridicat drama
personajului, a lui Ion al Glanetaşului, la înălţimea unei drame
simbolice, iar Pădurea spânzuraţilor fixează cea mai zguduitoare
dramă a unui suflet sin câte a măcinat războiul.
Într-un interviu acordat lui Dan Petraşincu în Adevărul literar
şi artistic, din 30 iunie 1935, Liviu Rebreanu declara tranşant:
„Simt deseori necesitatea de a mă înnoi în alte domenii”.
(Liviu Rebreanu, Jurnal). Era explicaţia acelei practici continue,
de a alterna romanele de analiză socială cu cele de investigaţie
psihologică, pe de-o parte, a romanelor inspirate din mediul rural
cu acelea ce-şi fixau tematica în mediul citadin, pe de alta –
Ion (1920), Pădurea spânzuraţilor (1929), Adam şi Eva (1925),
Ciuleandra (1927), Crăişorul (1929), Răscoala (1932), Jar (1934)
– realizând astfel o operă complexă, construită în ansamblu
parcă după un anume plan de evoluţie minuţios întocmit, aidoma

fiecăruia din romanele sal gândite şi concepute în parte,
căutând mereu a se defini mai adânc, a-şi asuma teritorii
inedite şi mai ales a se depăşi pe sine neîncetat.

BIBLIOGRAFIE
1. Balotă, Nicolae, De la Ion la Ioanide. Prozatori români ai
secolului XX, editura Eminescu, 1964
2. Georgescu, Paul, Păreri literare, Editura pentru Literatură,
1964
3. Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc,
Editura 100+ Gramar, Bucureşti, 2003
4. Muthu, Mircea, Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1998
5. Raicu, Lucian, Liviu Rebreanu. Eseu, Editura pentru Literatură,
1967
6. Rebreanu, Liviu, Jurnal, vol I-II, Editura Minerva, Bucureşti,
1984
7. Sasu, Aurel, Liviu Rebreanu. Sărbătoarea operei, Editura
Albatros, 1967
8. Săndulescu, Al, Introducere în opera lui Liviu Rebreanu,
Editura Minerva, Bucureşti, 1976
9. ***Liviu Rebreanu interpretat de…, Ediţie îngrijită de Al.
Piru, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973

Interes general

Matematica între tradiție și inovație

CORINA-ANDREEA VÎLCU-PUCHIU
Liceul Tehnologic "Constantin Filipescu" Caracal, Olt, Caracal

Utilizarea noilor TIC facilitează tranziţia de la modelul tradiţional al instruirii în clasă la o mai mare personalizare a conţinutului şi un mai mare control al celui care învaţă asupra procesului instruirii.

Matematica-între tradiție și inovație
Profesor Vîlcu-Puchiu Corina Andreea
Liceul Tehnologic ”Constantin Filipescu”,Mun Caracal,jud Olt

”Ceea ce părea că este universal, regulat şi sigur, apare mai
complex, divers şi nesigur"
Martin Dyke
A face educaţie, astăzi, presupune acceptarea unei viziuni

holistice, pentru a putea înţelege şi concepe procesele
instructiv-educative.Însăşi cercetarea pedagogică trebuie să
facă apel la această paradigmă de interpretare a fenomenelor
educaţionale. Cercetarea strict disciplinară (care priveşte
educaţia dintr-un singur unghi de vedere şi printr-un set limitat
de metode) se dovedeşte insuficientă pentru descifrarea unui
obiect atât de complex.
Conjugarea eforturilor mai multor discipline şi metodologii în
variante pluri şi interdisciplinare asigură o formulă
epistemologică de investigare cu şanse mărite de a dezvălui
polivalenţa fenomenelor educative.
Mai mult decât atât, perspectiva filosofică este necesară chiar
şi în proiectarea, desfăşurarea şi evaluarea proceselor de
învăţare.
A devenit o necesitate promovarea interdisciplinarităţii în
conceperea conţinuturilor şi realizarea proceselor instructiv -
educative.
Abordarea holistică a educaţiei s-a reflectat şi în aparatul
conceptual al pedagogiei prin apariţia de concepte noi,
integratoare, care pot circumscrie mai nuanţat arii şi zone ale
realităţii educaţionale. De exemplu, conceptele de abordare
sistemică şi de curriculum.
Conceptul de curriculum reaminteşte importanţa viziunii globale
asupra proceselor de predare - învăţare şi a etapelor sau
componentelor acestora.
Epoca actuală a fost caracterizată ca o perioadă de schimbări
rapide şi spectaculoase, o perioadă în care oamenii sunt
obligaţi să reflecteze la informaţii noi, să-şi reevalueze
cunoştinţele şi concepţia despre lume.
Omul modern, predat de povara informaţiei, riscă să fie strivit

dacă nu este înarmat cu tehnici de muncă intelectuală,
perfecţionare, abilităţi şi competenţe flexibile. De aici apare
imperativ nevoia unei educaţii permanente, a unei educaţii
interdisciplinare şi transdisciplinare, a unui sistem educaţional
democratic, modern, în care elevul, dar şi dascălul, să fie
creativ în şcoală, să fie cheia inovaţiei economice şi
sociale.
Una dintre principalele întrebări la care învăţământul
tradiţional încearcă să ofere răspuns în acest moment este:
dacă şi în ce mod aplicarea noilor TIC în educație şi
instruire, ceea ce denumim astăzi prin termenul eLearning poate
să ofere o alternativă viabilă pentru învăţământul
tradiţional într-un context educaţional caracterizat prin
fluiditatea rolurilor, demers didactic centrat pe elev.
Utilizarea noilor TIC facilitează tranziţia de la modelul
tradiţional al instruirii în clasă la o mai mare personalizare a
conţinutului şi un mai mare control al celui care învaţă asupra
procesului instruirii.
Este de asemenea vizibil faptul că utilizarea noilor TIC
facilitează stabilirea de noi relaţii între instituţii,
profesori, comunitate, locul de muncă, familie şi persoana care
învaţă. Balanţa globală a educaţiei s-a schimbat de la o
abordare pedagogică închisă, încredinţată instituţiilor, şi
strâns controlată de profesor, cu studenţi pasivi şi implicare
minimă a părinţilor şi comunităţii, la una care este
deschisă, transparentă, integrată în societate, care susţine
iniţiativa studentului, facilitând colaborarea, cererea /
întrebarea, interogarea, competenţele - deprinderile personale şi
învăţarea continuă.
A găsi soluția unei probleme este o performanță

specifică inteligenței iar inteligența este apanajul distinctiv
al speciei umane.
Matematicile pun în joc puteri sufleteşti care nu sunt cu mult
diferite de cele solicitate de poezie şi de arte.
De la traditional la modern, în studiul matematicii, s-a
trecut de la abordarea bazată pe metode clasice la abordarea
bazată pe metode interactive care utilizează cooperarea între
elevi, precum și la folosirea platformelor educaționale eLearning.
Pentru o bună asimilare a cunoștințelor de către elevi este
necesar ca profesorul de matematică să îmbine metodele clasice cu
cele moderne precum și cu platformele educaționale.

Bibliografie

-Imagini în oglindă - reflecţii asupra managementului
educaţional, Camelia Bran şi Anca Petroi, Editura Universităţii
Aurel Vlaicu, Arad
- Studiu critic al actualelor platforme de e-learning, Iuliana Dobre
(Academia Română) Referat, 2010
-Instrumente pentru e-Learning.Ghidul informatic al profesorului
modern Mihaela Brut, Polirom, 2006

Interes general

Jocul didactic – energie bogată pentru dezvoltarea preșcolarului

braghis elena

Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie,
prin care omul îşi satisface imediat, după posibilităţi,
propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea
imaginară ce şi-o creează singur.

Jocul didactic – energie bogată pentru dezvoltarea
preșcolarului
„ Jocul este cel mai elevat tip de
cercetare.’’

Albert Einstein

Valorizarea jocului didactic în activităţile de educare a

limbajului a fost aleasă spre a fi cercetată întrucât jocul a
constat întotdeauna una dintre cele mai importante forme de
manifestare a copilului precum şi sursa cea mai bogată de energie
pentru dezvoltarea, formarea şi educarea copilului preşcolar.
Jocul este activitatea de bază la vârsta preşcolară,
reprezentând o activitate conştientă, importantă în viaţa
oamenilor de orice vârstă. Acest fapt este demonstrat de polisemia
cuvântului: joc de cuvinte, joc de scenă, jocul cu viaţa şi cu
moartea, a-şi pune viaţa în joc, a face jocul cuiva etc. (Balint
Mihail, 2008 ). În genere, copilul utilizează jocul pentru a
percepe prezentul şi trecutul şi pentru a se pregăti pentru anii
viitori.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie,
prin care omul îşi satisface imediat, după posibilităţi,
propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea
imaginară ce şi-o creează singur.
Cercetările psihologice efectuate în secolul nostru în problema
jocului au pus în evidenţă numeroasele elemente psihologice care
conturează această formă de activitate specific umană. E vorba
de acele elemente psihologice care definesc jocul în general şi
care sunt suficient de operante chiar la copiii de vârstă
preşcolară. Prin prezenţa şi acţiunea acestor elemente
psihologice, copiii ies, cum s-ar zice, „din anonimat" şi apar ca
fiinţe cu personalitatea în formare, care gândesc, acţionează
motivat după posibilităţi şi aspiră la perfecţiune.
Câteva din manifestările psihice ale copiilor şi ale oamenilor,
în general, sunt capabile să explice jocul şi, mai ales, să
arate de ce în ce măsură acesta se prefigurează ca activitate
dominantă în anii copilăriei.
Jocul este considerat un mijloc de instruire, o formă de educaţie,

o modalitate pedagogică-terapeutică, având astfel o varietate de
semnificaţii de natură constructivă.
Caracterul jocului la vârsta preşcolară este dat de o serie de
factori de influenţă, dintre acre cei ami importanţi sunt:
 Nivelul dezvoltării intelectuale , sociale şi de conturare a
conştiinţei de sine,
 Experienţa de viaţă a copilului şi impresiile oferite de
mediul ambient,
 Modelul relaţiilor sociale dintre adulţi, care este preluat
şi ilustrat în joc,
Pe parcursul vieţii omului, evoluţia jocului înseamnă o serie de
modificări atât în sens progresiv, cât şi regresiv, determinate
de o multitudine de factori.
Raportul dintre joc şi celelalte activităţi condiţionează
eficient planul formării personalităţii pe etape de vârstă.
Jocul reprezintă o forţă cu caracter propulsor în
procesul dezvoltării copilului (mai ales în preşcolaritate).
Acesta capătă o pondere şi un rol deosebite, cu valoare
formativă bine determinată în momentul când cadrul relaţional
al copilului se lărgeşte prin intrarea lui in grădiniţă.
Jocul evoluează o dată cu constituirea primelor reprezentări ce
permit copilului să opereze pe plan mental cu experienţa pe care o
dobândeşte în fiecare zi.
Importanţa locului pe care îl ocupă jocul în viaţa copilului
este conferită de faptul că jocul satisface dorinţa firească de
manifestare, de acţiune şi de afirmare a independenţei copilului.
Prin joc, copilul învaţă să descifreze lumea reală, motiv
pentru care H. Wallon apreciază jocul ca pe o activitate de
preînvăţare.
Prin intermediul jocului se realizează nu numai cunoaşterea

realităţii sociale, ci şi imitarea unor anumite tipuri de
relaţii sociale dintre adulţi. Astfel, prin intermediul jocurilor,
copiii deprind modele de conduită şi ajung să reflecte până la
nivel de înţelegere comportamentele.
Jocurile didactice sunt utile prin faptul că, într-un mod
jucăuș, fără a încuraja copiii, dezvoltă funcții de vorbire.
Un cabinet de fișiere pentru jocuri preșcolare include metode
utilizate pentru a dezvolta vorbirea, gândirea și chiar memoria.
Pentru copii, jocul este principalul mijloc de
învățare, care este folosit în mod regulat de profesorii din
instituțiile preșcolare și de părinți. Dorința preșcolarilor
de a se juca se manifestă constant, un profesor experimentat îl va
direcționa în direcția corectă, astfel încât copilul să se
dezvolte într-un mod jucăuș. Iar dezvoltarea corectă și
completă este posibilă numai dacă abordarea corectă a
formulării exercițiilor.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mişcare şi de
acţiune a copilului; el deschide în faţa copilului nu doar
universul activităţii, ,ci şi universul extrem de variat al
relaţiilor interumane, oferind prilejul de a pătrunde în
intimitatea acestora şi dezvoltând dorinţa copilului de a se
comporta ca adulţii; el dă posibilitatea preşcolarului de a-şi
apropia realitatea înconjurătoare, de a-şi însuşi funcţia
socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificaţia
socio-umană a activităţii adulţilor, de a cunoaşte şi
stăpâni lumea ambientală; în sfârşit, jocul formează,
dezvoltă şi restructurează întreaga viaţă psihică a
copilului.
Jucându-se cu obiectele copiii îşi dezvoltă percepţiile de
formă, mărime, culoare, greutate; îşi formează capacitatea de

observare. Fiind nevoit să construiască o casă, copiii îşi
elaborează mai întâi, pe plan mintal, imaginea casei şi abia
apoi trec la executarea ei, dezvoltându-şi astfel reprezentările,
în joc copiii născocesc, modifică realitatea, ca urmare îşi vor
dezvolta capacitatea de inventivitate, încercând să ţină minte
regulile unui joc, copiii îşi amplifică posibilităţile
memoriei; conformându-se acţiunii regulilor jocului,
respectându-le - ei se dezvoltă sub raportul activităţii
voluntare, îşi formează însuşirile voinţei: răbdarea,
perseverenţa, stăpânirea de' sine etc. Tot în joc sunt modelate
însuşirile şi trăsăturile de personalitate: respectul faţă de
alţii, responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea sau,
poate, opusul lor.
Valoarea formativă a jocului se poate aprecia mai bine în funcţie
de planul dezvoltării. Prin toate jocurile, dar mai ales prin cele
de mişcare, se oferă posibilităţi multiple de dezvoltare
armonioasă a organismului.
Pentru acest motiv, jocul determină o stare de veselie, realizând
bună dispoziţie. Jocurile de mişcare în mod special realizează
multe dintre sarcinile specifice educaţiei fizice. Prin joc,
dezvoltarea intelectuală este puternic influenţată în sensul
dobândirii de informaţii pe de o parte, şi a diversificării
acţiunilor mintale, pe de altă parte.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a
copilului, constituie o formă de manifestare întâlnită la copiii
tuturor popoarelor, din cele mai vechi timpuri este tovarăşul de
nedespărţit al copilăriei şi constituie una dintre formele cele
mai importante de activitate a preşcolarului
Jocul este principala formă de activitate în grădiniţa de copii.
Pentru un copil sănătos, nimic nu este mai impropriu decât starea

de apatie şi nemişcare. Jocul este tot atât necesar dezvoltării
multilaterale a copilului ca şi lumina soarelui.
Elementul de joc este încorporat pentru a se asigura captarea
interesului copiilor, participarea vie şi mobilizarea resurselor
lor psihice în rezolvarea problemelor implicate, dincolo de
eforturile cerute şi de riscul eşecului. Jocul favorizează
angajarea afectiv-atitudinală a copilului, întrecerea cu sine,
dorinţa de autodepăşire, care devin acute în contextul
întrecerii cu ceilalţi.
Acţiunea de joc şi cea instructivă sunt corelate după o formulă
originală: învăţarea prin intermediul jocului, pe căi specifice
lui. De aceea prin jocul didactic nu trebuie să înţelegem simpla
alăturare a unor acţiuni ludice cu acţiuni instructive, sau
desfăşurarea lor prin alternare, ci o formă de joc închegată,
unitară, în care aceste elemente sunt structurate organic,
motivele jocului conducând la rezolvarea sarcinilor didactice, pe
baza unor reguli determinate riguros.
Jocul didactic ocupă un loc deosebit de important în dezvoltarea
vorbirii copiilor preşcolari, deoarece forma de joc antrenează
copilul în stimularea şi exersarea vorbirii în direcţia propusă
în cadrul fiecărui joc, fără ca el să conştientizeze acest
efort. Eficienţa jocurilor didactice faţă de celelalte
activităţi
Pornindu-se de la cunoaşterea dezvoltării psiho-fizice a copilului
preşcolar, în special a limbajului acestuia, de la cunoaşterea
cerinţelor învăţământului primar şi a posibilităţilor de
adaptare a fiecăreia dintre aceste cerinţe, se poate conferi
experienţă sporită jocului didactic de dezvoltarea limbajului şi
exersare a vorbirii, dacă se folosesc metode activ-participative,
iar obiectivele dezvoltării limbajului şi comunicării orale se

realizează la un nivel optim prin variante de jocuri didactice
concepute sau adaptate scopului urmărit.
Cum activitatea preşcolară se bazează în totalitate pe joc,
numai îmbinând raţional instruirea şi jocul putem influenţa
acumularea de noi cunoştinţe şi modul de manifestare a copiilor
în viaţa de zi cu zi. Jocul contribuie şi la dezvoltarea
proceselor psihice, fiind un antrenament eficient al atenţiei
voluntare, gândirii logice, antrenării voinţei, exersării
limbajului.
Jocul didactic este o specie de joc care îmbină armonios elementul
instructiv şi educativ cu elementul distractiv; este un tip de joc
prin care educatorul consolidează, precizează şi verifică
cunoştinţele predate copiilor, le îmbogăţeşte sfera de
cunoştinţe .
Fiecare joc didactic trebuie să instruiască pe copii, să le
consolideze şi să le precizeze cunoştinţele despre lumea
înconjurătoare, să îmbine armonios elementul instructiv şi
exerciţiul cu elementul distractiv. Învăţând prin joc, copilul
trebuie să se joace, adică să se distreze în acelaşi timp.
Jocul didactic rămâne joc numai dacă conţine elemente de
aşteptare, de surpriză, de întrecere, de comunicare reciprocă
între copii. Valoarea practică a jocului didactic constă în
faptul că în procesul desfăşurării lui copilul are
posibilitatea să-şi aplice cunoştinţele, să-şi exerseze
priceperile şi deprinderile ce s-au format în cadrul diferitelor
activităţi.
O caracteristică esenţială a jocului didactic constă în crearea
unor condiţii favorabile pentru aplicarea multilaterală a
cunoştinţelor şi pentru exersarea priceperilor şi deprinderilor
sub forma unor activităţi plăcute şi atractive.

Jocul didactic nu trebuie să fie un simplu exerciţiu, chiar dacă
exerciţiul apare ca element constructiv, trebuie să rămână
totuşi joc, activitatea pe care o desfăşoară copilul trebuie să
trezească dorinţa vie de a se juca.

Interes general

Importanța corului în dezvoltarea copiilor

Ana Maria Pavel
Valcea, Ramnicu Valcea

Cântarea în ansamblul coral acţionează asupra afectivităţii, a intelectului şi a voinţei elevilor, prin emoţiile pe care le trezeşte o lucrare frumoasă şi bine interpretată.

Sistemul de educație reprezintă ansamblul organizațiilor /
instituțiilor sociale - economice, politice, culturale - și al
comunităților umane - familie, popor, națiune; grupuri
profesionale, grupuri etnice; sat, oraș, cartier, colectivitate -
care în mod direct sau indirect, explicit sau implicit,
îndeplinesc funcții pedagogice, de activare și influențare a
procesului de formare-dezvoltare a personalității umane.
Sistemul de învățământ actual este orientat mai puțin spre
cultivarea sinelui prin artă, prin frumos, prin sensibilitate iar

acest lucru se poate observa foarte ușor. Tot mai mulți părinți
insistă pe importanța științelor exacte, acest lucru fiind
susținut în mod gratuit de foarte mulți dascăli. Însă
știința demonstrează prin teste specifice iar nu prin vorbe, că
muzica, are efecte benefice asupra psihicului uman.
În mod particular corul are efecte benefice atât asupra
dezvoltării abilităților practice – de a cânta, cât și
îmbunătățește relațiile sociale. A cânta în cor înseamnă
să te asculți unul pe celălalt, dacă unul este mai bun, acesta
este îndemnat să îi ajute și pe colegi să devină mai buni. Se
dezvoltă deci mai multe aspecte ce țin de caracter sau de cultură
precum empatia, prietenia, compasiunea, disciplina, diferite alte
limbi, istoria. Toate acestea și nu numai, sunt esențiale în
viață, de ele ne vom folosi la fiecare pas.
Studiile relevă multe din beneficiile cântatului. Cântatul în
grup reduce stresul, are efect asupra nivelului endorfinei
(substanță responsabilă cu stările de bucurie și care are rol
în calmarea durerilor), creează o legătură cu ceilalți coriști
și se ajunge chiar la reglarea bătăilor inimii în așa fel
încât putem spune că se ajunge la egalizarea respirației și a
bătăilor inimilor celor care cântă împreună.
Desigur, nu trebuie să trecem cu vederea și aspectul social. Un
copil educat va deține normele bunului simț, bunătatea exersată
în timpul corului va ajunge să fie practicată în activitățile
de zi cu zi astfel de acest lucru beneficiind întreaga societate.
Până la urmă, MUZICA este totul despre UMANITATE

Nr. 69/2021

La acest număr au contribuit:
● hirean claudia
● dorinel cosacu
● Mariana Ghiulai
● Vasilica Nita
● Olivia-Florentina Suciu
● Liliana Budacă
● cristina diana horga
● Teodora Mihailescu
● Adriana-Cristina Radoi
● Potîrniche Elena
● Daniela Palcuie
● emel cadar
● Elena Alucăi
● CORINA-ANDREEA VÎLCU-PUCHIU
● braghis elena
● Ana Maria Pavel

ISSN: 2393 – 0810