Nr. 72/2021

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ preşcolar

● Idei de amenajare a spațiului disponibil la nivelul unității școlare și alte locații optime/posibile pentru educația outdoor, Lacramioara Teodorescu

Învăţământ primar

● Studiu de caz - logopedie, raluca Popovici

● Portret de învățător,nu doar în pandemie, rodica corondan

● Conflictul profesional şi rezolvarea lui - Studiu de caz, Florina Daniela Fazacaș

Învăţământ gimnazial

● Evaluarea pe nivele de dificultate, Anamaria Grigoriu

● Rolul cântecului și al audiției în Educaţia Muzicală – perspective pedagogice, Gheorghe Alin Negrea

● Rolul activităților sportive în dezvoltarea armonioasă fizică și psihică a elevilor, Albu Enikő

● Escape Room, Mariana-Aurora Coțofan

● Rolul activitatilor extracurriculare in dezvoltarea elevilor, Potîrniche Elena

Învăţământ liceal

● Metode de evaluare, sorina pacurar

● Predarea limbii și literaturii române între învățământul online și cel tradițional, Alina Irimescu

● BULLYINGUL - DURERE FIZICĂ ȘI EMOȚIONALĂ, sonia berza

Învăţământ profesional şi tehnic

● LEADERSHIP-ABORDĂRI, Daniela Palcuie

Interes general

● Școala online - mediul virtual al procesului instructiv educativ pentru elevii cu CES, emel cadar

● Și totuși, de ce se copiază?, Irma Kiss

Idei de amenajare a spațiului disponibil la nivelul unității școlare și alte locații optime/posibile pentru educația outdoor

Lacramioara Teodorescu
Gradinita cu program prelungit Nr.22 Sibiu, Sibiu, Sibiu

La prima vedere spațiile destinate activităților educaționale de
tip outdoor pot fi percepute ca fiind inaccesibile unei majorități
importante a instituților de învățămâmt, în special ale celor
aflate în marile orașe, aglomerări urbane, cu acces îngreunat la
spații verzi, păduri, livezi, grădini botanice, etc. În acest
sens, rolul determinant al profesorului – educator este acela de a

identifica maximul potențial din fiecare facilitate oferită și de
a manifesta un spirit proactiv în găsirea celor mai bune soluții
la îndemână pentru constituirea cadrului necesar educației
outdoor.
La nivelul instituțiilor școlare se pot construi și amenaja o
varietate de spații adecvate activităților de tip outdoor. În
continuare voi exemplifica o parte din experiența personală și
din bunele practici identificate în stagiul de documentare:
Grădina (stratul) de legume. Deși pare greu la prima vedere,
ideea amenajării este una sustenabilă și ușor de pus în
practică, cu multiple oportunități și beneficii pentru demersul
educațional. Foarte ergonomică, un strat de 10 mp poate oferi
copiilor posibilitatea să observe, planteze, ude, numească, guste,
culeagă, picteze principalele semințe și legume timp de trei
sezoane. Materialele necesare se reduc la câteva borduri sau
limitatoare de spațiu, pământ fertil de la o seră din apropiere,
semințe de sezon și multă pasiune pentru plante. Spațiul poate
fi folosit continuu, în fiecare an, diversificând culturile, sau
utilizând un mini solar, prilej cu care se pot transmite
cunoștințe suplimentare despre biologie și fizică primară,
matematică, nutriție, educație muzicală, etc.
Stratul de flori. Similar grădinii de legume, stratul de flori
poate fi amenajat în modalități multiple și ergonomice, central
sau pe marginea spațiilor de joacă utilizând ghivece suspendate,
materiale reciclabile (cauciucuri, sticle), borduri profilate sau
alte aranjamente creative. Paleta florală, provenită din semințe
și răsaduri este foarte diversificată și oferă prilejul
experimentării și observării întregului spectru cromatic, al
diferitelor specii florale, alături de starea de bine indusă de
ambientul de ansamblu creat.

Traseul sportiv – aplicativ. Foarte ușor de realizat, acest
traseu poate urma o linie curbă prin curtea grădiniței, care
parcurge spații fără risc de accidentare, pe care se dispun
obstacole accesibile preșcolarilor (linia de start, tubul flexibil,
linia de sfoară curbă, jaloane, gărdulețe joase, scândură de
echilibru, zonă de alunecare pe un material de protecție, zona de
pași între repere zig-zag, bară limbo, labirint, linia de
sosire). Copiilor le sunt dezvoltate simțul de echilibru,
coordonarea, stima de sine și încrederea în forțele proprii,
calitățiile motrice, spiritul de competiție și de echipă.
Liziera de copaci. În orice curte a oricărei grădinițe, pe
banda perimetrală se pot planta puieți și arbuști, cu ajutorul
organizațiilor de medii locale sau în cadrul proiectelor de
împăduriri sau plantări peisagistice. Acest tip de spațiu ne
educă copiii de la plantare, responsabilizare, îngrijire până la
cultura ecologică primară necesară la această vârstă. Un
element important de avut în vedere este protecția puieților nou
plantați împotriva ruperii accidentale de către copii sau a
tăierii lor pe timpul tunderii gazonului împrejmuitor.
Picnicul. Acest tip de activitate oferă ocazia lucrului în
grupuri mici, pe marginea unor pături, în aer liber, prilej cu
care se pot transmite cunoștințe despre igiena acestui tip de
activități, maniere comportamentale, nutriție sănătoasă,
organizare a lucrului, estetică ambientală.
Filigorie/pergola. Oferă avantajul desfășurării tuturor
activităților de tip indoor, în mediu semi-deschis în orice
condiții de timp și anotimp. Poate fi considerată costisitoare
din punct de vedere al resurselor materiale întrebuințate, însă
prezintă avantaje multiple dintre care cel mai important ar fi
facilitarea accesului chiar și pe timp nefavorabil, prilej cu care

se pot observa principalele fenomene meteorologice, dar și
expunerea organismului în aer liber pe întregul parcurs al
activității didactice.
Instalațiile sportive (terenul de badminton, panoul de baschet,
porțile de mini fotbal, alte jocuri). Aceste instalații pot fi
montate fără consumarea permanentă a unui spațiu, din elemente
modulare sau suspendate în poziții fixe și facilitează jocul
individual și pe echipe atunci când condițiile de vreme permit.
Căsuțele pentru păsărele. Căsuțele se pot confecționa
într-o multitudine de forme și pot fi expuse în locuri potrivite
cuibăritului pentru păsărele. Se recomandă ca ele să fie
montate la înalțimi inaccesibile copiilor și folosite pentru
observație, relatare, discuții libere.
Căsuța de pitici. Demers ambițios, căsuța de pitici poate fi
amenajată din lemn sau lut, folosind multe materiale reciclabile
și din natură, în diferite forme de design ecologic, cu acoperiș
verde, etc. Căsuța de pitici îi va ajuta pe preșcolari să se
transpună în lumea poveștilor și a basmelor, să aibă un
univers al lor. Elementul primordial de avut în vedere este
siguranța, de aceea se recomandă consultarea unui proiectant
înaintea demersului de contrucție.
Zona umedă. Până când grupa de preșcolari va ajunge în zone cu
lacuri, pâraie sau mlaștini, un colț al curții grădiniței
poate reproduce un habitat umed, cu un mic heleșteu, pante acvatice
și pești colorați. Locul trebuie să permită doar accesul
însoțit al copiilor. Ca dezavantaje putem enumera: dificultățile
legate de filtrarea apei și strămutarea peștilor și broaștelor
testoase într-un acvariu sau planetarium, pe timpul iernii.
Bivuacul. Bivuacul reprezintă un loc important în cultura
turistică și de recreere a tinerilor. Prin urmare copiii pot

învăța de la vârste mici regulile de campare și pregătirea
unei tabere. Corturile, hamacele și umbrarele dispuse în jurul
steagului taberei pot crea atmosfera unui bivuac, cadru adecvat
pentru învățarea regulilor de campare.
Din registrul spațiilor amenajate mai putem enumera roata olarului,
pomul fructifer, ceasul floral,observatorul, etc.
Alte locații optime pentru activitățile educative outdoor sunt
enumerate în continuare:
- Livadă sau plantație de pomi fructiferi, disponibilă trei
anotimpuri (primăvară, vară, toamnă);
- Pajiște, fâneață, spațiu verde fără obstacole;
- Crâng, poiană în apropierea localității;
- Marginea unei păduri, de preferat cu drum forestier (căi de
acces);
- Malul unui pârâu;
- Fermă agricolă;
- Complex hipic;
- Parcuri tematice;
- Zone de belvedere din parcurile aflate în apropiere;
- Grădină botanică;
- Grădină zoologică;
- Muzeul civilizației tradiționale populare;
- Seră de flori și de legume;
- Observatorul astronomic.
Educația outdoor se deosebește de celelalte metode de predare
pentru că oferă profesorului posibilitatea de a identifica
diferite probleme de comportament ale copiilor. Observarea modului
în care copiii acționează față de activitatea propusă poate fi
relevantă pentru identificarea unor comportamente agresive sau
probleme de integrare – urmăriți ca fiecare copil să participe

activ, să-și asume responsabilități și să răspundă rolurilor
și sarcinilor primite, iar dacă orbservați copii pasivi,
alocați-le timp în plus, încurajați-i să se implice, apelați
la sprijinul celorlați copii. Activitățile outdoor transpun
copilul în diferite ipostaze, în acest fel profesorul are
posibilitatea de a identifica, observa un copil problemă.

Bibliografie:
1. Coordonatori Bucică, L., Bran, D., Caranda., Ghe., Turan, N.,
(2010 – 2012), Manual de educație outdoor, Lifelong Learning
Programme, www.edu-catunele.ro;
2. Louv, R., (2010), Last child in the woods, Atlantic Books, Main
edition

Studiu de caz - logopedie

raluca Popovici

Date biografice
Conform certificatului de încadrare în grad de handicap și a
certificatului de orientare școlară și profesională, C.A. este
încadrată în grad de handicap ușor spre moderat, accentuat de
absența limbajului verbal și hipoacuzie.
Istoric social
Date despre părinți, despre climatul educativ-familial și despre
situația materială a familiei de origine nu se cunosc.
C.A. a fost abandonată în spital imediat după naștere. Imediat
după aceea a fost dată în îngrijirea Serviciului Alternativ de
Protecție de tip familial ”Casa cu grădină” din Vaslui. Mai
târziu i se fac niște evaluări psihologice în urma cărora i se

punde diagnosticul de deficiență mintală moderată și hopacuzie.
Conceptualizarea cazului
Dezvoltarea proceselor intelectuale
Percepții și reprezentări:
- se observă mari probleme legate de percepții și reprezentări
- la nivelul percepțiilor C.A. prezintă tulburări precum iluzii
auditive și vizuale (paraidolie)
- la nivelul reprezentărilor observăm că acestea sunt fluctuante,
sporadice și foarte sărace.
Gândirea: stadiul preoperațional
Atenția: foarte scăzută, fluctuantă, ușor de perturbat
Memoria: mecanică, puțin fidelă, de scurtă durată
Motivația: exclusiv extrinsecă, influențată de factorii
exteriori (frica de pedeapsă)
Afectivitate: fluctuantă, emotivitate accentuată, trece foarte
repede de la o stare emoțională la alta, reacții dezadaptative,
rezistență scăzută la frustrare, nivel foarte ridicat de
anxietate, negativism, introversiune
Adaptare școlară: deficitară datorită absenței limbajului
verbal, a anxietății, a vocabularului foarte sărac, se izolează,
nu interacționează cu colegii; datorită atenției scăzute
perturbă orele, nu rezolvă sarcini independent, nu respectă
regulile de grup
Evoluție comportamentală: agitație continuă, negativism,
rezistență scăzută la frustrare, perturbă orele făcând
gălăgie, momentan nu s-au observat progrese în ceea ce privește
comportamentul
Nivelul de dezvoltare intelectuală și de asimilare a
cunoștințelor: desenează depășind conturul; uneori sortează
corect obiectele în diverse categorii simple (maxim 2); vocabularul

este foarte limitat (răspunde la comenzi simple însă nu vorbește
deloc); în comunicare utilizează doar limbajul non-verbal.
Diagnostic medical: hipoacuzie
Diagnostic psihologic: deficiență mintală ușoară spre
moderată; întârziere severă în dezvoltarea limbajului;
tulburări de percepție; tulburare depresivă; tulburare de
anxietate; carențe afective; dificultăți majore de adaptare și
relaționare; alalie motorie.
Diagnostic educațional: plan de învățământ și programe
școlare specifice deficienței mintale moderate și întârzierii
severe în dezvoltarea limbajului, program terapeutic adaptat
nevoilor copilului, program logopedic.
Tipul și forma de școlarizare: Școala specială
Observații: programe terapeutice specifice, terapia tulburărilor
de limbaj, stiulare cognitivă, kinetoterapie, formarea autonomiei
proprii, terapie ocupațională, terapie de grup.
Evaluarea nivelului de dezvoltare al elevului
Modalități de evaluare: Matricele progresive Raven colorat -
pentru determinarea nivelului de dezvoltare intelectuală (IQ - 48),
observația.
Mijloace folosite în evaluare: imagini, desene, obiecte, cuvinte,
oglinda, balon.
Modalități și tehnici: jocul, imitația, demonstrația,
explicația, mima.
Domeniul psihomotor
Recunoaște, cu dificultate, dar nu denumește, părțile principale
ale corpului uman și funcțiile acestora. Desenează corect cu
sprijin silueta umană. Recunoaște, dar nu denumește, culorile de
bază - roșu, galben, verde, albastru. Asociază cu dificultate
culoarea cu obiectul. Desenează corect în contur cu sprijin din

partea adultului.
Nu recunoaște și nici nu denumește figurile geometrice,
selectează și grupează, cu foarte mari dificultăți și cu
sprijin, obiectele după formă.
Formează cu dificultate categorii de obiecte foarte cunoscute,
diferențează cu dificultate între categorii de obiecte. Formează
cu dificultate categorii după criteriile culoare, mărime.
Identifică cu sprijin pozițiile spațiale sus-jos, față-spate.
Nu are fixă lateralitatea.
Are dificultăți de orientare, organizare și structurare
temporală.
Domeniul comunicare și limbaj
Limbajul verbal este total inexistent datorită imposibilității
execuției mișcărilor - cauzată de hipotonia musculaturii
organelor aparatului respirator, a limbii, buzelor și palatului
moale. Auzul fonematic este conservat. Se observă o mare
discrepanță între posibilitățile intelectuale și grava
insuficiență a manifestărilor verbale. Constatând faptul că
limbajul spontan e alcătuit mai ales din exclamații și gesturi,
deși înțelege o serie de simboluri pe care nu le poate comunica
verbal, i s-a pus diagnosticul de alalie. Preponderența motorie a
fost evidențiată de perturbări ale stereotipului dinamic
articulator, de marile dificultăți în executarea mișcărilor
articulator-verbale, diagnosticul final fiind cel de alalie motorie.
Domeniul cognitiv
Desenează elemente după un model simplu, colorează în contur
desene simple, nu operează cu conceptul de număr, formează cu
sprijin mulțimi de obiecte, identifică cu dificultate diverse
obiecte uzuale, recunoaște fructe/legume, nu operează cu semne
grafice.

Domeniul social-afectiv și comportamental
Mimează emoțiile de bază: bucurie, tristețe; recunoaște cu
dificultate obiecte uzuale (de exemplu: obiecte de igienă),
identifică cu dificultate obiecte necesare curățeniei și
servirii mesei, recunoaște cu dificultate alimente și băuturi
uzuale; nu cunoaște și nu respectă reguli de circulație sau de
comportament.
Intervenția terapeutică
Priorități ale intervenției terapeutice:
- dezvoltarea atenției
- dezvoltarea capacității de a asocia obiecte după diverse
criterii
- dezvoltarea auzului fonematic
- dezvoltarea limbajului receptiv
- dezvoltarea autonomiei personale
- dezvoltarea exprimării verbale
- dezvoltarea comunicării spontane.
Lucrul în echipa interdisciplinară pentru recuperarea copilului
este un factor decisiv în reușita integrării și progresului
favorabil. În urma evaluării inițiale și a identificării
nevoilor de formare s-au împărțit obiective specifice pentru
fiecare membru al echipei, precum și activitățile prin care pot
fi atinse aceste obiective:
- Psihologul: evaluare psihologică și întocmirea profilului
psihologic, orientare școlară și profesională, consiliere
psihologică, terapie comportamentală
- Profesor de psihopedagogie specială: psihomotricitate, cognitiv,
terapie ocupațională
- Profesor educator: formarea autonomiei personale și sociale
- Logoped: comunicare și limbaj

- Kinetoterapeut: motricitate generală, terapie prin mișcare
- Reprezentanții centrului: generalizarea noțiunilor, continuarea
programului în centru.
Scopul intervenției
- dezvoltarea capacității de exprimare orală
- înțelegerea structurilor verbale
- dezvoltarea auzului fonematic
- dezvoltarea vocabularului
Obiective specifice și tipuri de activități ale psihopedagogului
O1: Să răspundă la întrebări simple cu da sau nu.
Exercițu - joc de răspuns la întrebări: Te numești Alex? (Nu),
Ai 11 ani? (Da)
O2: Să denumească obiecte uzuale.
Exercițiu - recunoaște și denumește obiectul: apă, masă, nas,
casă etc.
O3: Să răspundă la comenzi simple.
Exercițiu - arată obiectul
O4: Să cunoască părțile corpului.
Exercițiu - arată partea corpului cerută
O5: Să imite acțiuni cu obiecte.
Exercițiu: aruncă mingea.
O6: Să grupeze obiecte în categorii.
Exercițiu - pune bilele mici în coș.
O7: Să cunoască semnificația cuvintelor stânga-dreapta.
Exercițiu - pune bilele roșii în partea dreaptă.
O8: Să își formeze capacitatea de articulare.
Exercițiu - să imite cum fac diverse animale.
O9: Să recunoască emoțiile.
Exercițiu - mima.
Prognostic

Se apreciază un prognostic favorabil cu toate că a început
terapia la vârsta de 10 ani. Se crede că va avea o evoluție bună
pe linia dezvoltării limbajului, a înțelegerii și chiar din
punct de vedere intelectual. În condițiile parcurgerii terapiei
logopedice copilul va putea acumula un vocabular destul de bogat
care să-i permită o vorbire independentă acceptabilă, putând
astfel comunica cu cei din jurul ei.

Portret de învățător,nu doar în pandemie

rodica corondan
Scoala Gimnaziala "Lucian Blaga" Satu Mare, Satu Mare, Satu Mare

Portret de învățător,nu doar în pandemie
Aș începe povestea mea nu de când sunt născută,ci de
când m-am facut învățătoare.Au trecut de atunci ani
destui.Sunt mulți?sunt puțini?știu doar un lucru:dacă aș putea
da timpul înapoi,la acel an de terminare a clasei a 8-a,tot asta
aș face.
Nu regret nicio secundă alegerea mea.Iubesc enorm ceea ce
fac,iubesc copiii și simt că sunt iubită.Ce să dorești mai

mult?
La vremea liceului meu ,era exclusă opțiunea reală a unui
copil,părinții alegeau deseori pentru noi,iar eu mă consider
binecuvântată.În plus,în județul meu nici nu era Liceu
Pedagogic,așa că ,la 14 ani,am fost deja pe picioarele
mele,învățând în alt județ. Școala a fost pentru mine
întotdeauna un loc sfânt, iar sarcina de a construi nu
mașini,ci oameni ,a devenit chemarea mea. În munca mea
zilnică,simt că cel mai important lucru este să construiești
relația umană ,să faci loc unui spațiu în care
iubirea,respectul ,iertarea,jocul ,povestea, să zidească încet
,ceva.
Azi,când mă uit la micuții din fața mea ,când mă aud
chemată cu încredere , simt că sunt importantă pentru fiecare
copil și nu pot decât să răsplătesc cu dăruire și implicare
responsabilă acest lucru.E uimitor să constați cât de important
este modelul tău pentru copii! Mai mult, să-i dai aripi unui
copil pentru un zbor sănătos şi durabil,a fost și sunt sigură
că va rămâne ,o responsabilitate uriașă.
Am trecut în acești ani prin multe activități , multe
speciale. M-am confruntat în ultimul an cu o mare provocare,pentru
care eram extrem de puțin pregătită, școala online. Nu e ușor
să ții trează atentia elevilor mereu,oră de oră,atunci când te
simți depășită,când se ia curentul ,când dintr-o dată,în loc
de chipurile copiilor,în față îți apar bulinuțe,când ești
gata să uiți că tocmai ai promis unui copil că îi vei da
cuvântul și tocmai a intervenit ceva,când unul dintre copii stă
cu mâna sus,gata de răspuns de minute bune, și tu uiți,dar
totuși,nu
m-am lăsat.Am trecut cu bine peste acea perioadă ,iar asta mi-a

dat puteri și mie și copiilor mei, să mergem mai departe.Ne-am
făcut treaba cât de bine am putut noi,la cei 7 ani abia
împliniți.Am scris ,am citit,am socotit,am desenat,am decupat,am
râs, am cântat,dar mai ales,am făcut ceea ce ne place foarte
mult:școală în alt mod.Cu voie bună,cu înțelegere,cu
bunăvoință.
Când s-a ivit posibilitatea să ne implicăm în proiecte
școlare,n-am stat deloc pe gânduri.Era ca o continuare firească a
unor programe pe care le-am parcurs și cu generația anterioară.
Cum să nu ne înscriem ?
Am crezut că vom găsi chiar teme cunoscute cumva,dar
tematica s-a schimbat.Alte teme,alte provocări. Am alocat multe
ore special autoînvățării. Despre platforme și aplicații
auzisem,dar n-am fost atât de interesată ,încât să lucrez
consecvent,până a fost nevoie.Ca mine ,sunt mii de colegi
,luptători.
Am deschis cu emoție zilnică platforma pe care îmi
întâlneam copiii.Stresată,îngrijorată,nesigură.Dar liniștea a
venit tocmai de la cei la care mă așteptam cel mai puțin,de la
copii.Îmbrăcați zilnic cu tricoul
clasei,punctuali,zâmbitori,am trecut peste zile zi, luni.
Urmează pauza,iar ei mă roagă să mai stăm. Atunci, vorbim
despre ce vor ei, despre pericolele cu care copiii se pot
întâlni în drum spre școală, la școală, acasă ,în fața
calculatorului,sau în timpul vacanțelor.

Ora este întotdeauna o plăcere pentru fiecare dintre noi.Pentru
mine,că pot să planific fără rigorile sunatului , o discuție
întreagă despre subiectul lecției, pentru ei,că e o oră

altfel. De multe ori ,nu rezolvăm nicio problemă cu caietul în
față, ci ,ne facem timp să găsim soluții la probleme din
viața lor, pe care descoperă că le întâmpină toți
colegii.Am pățit și eu asta!sau chiar așta! am întâlnit și
eu!și eu!și cumva,ei simt că nu sunt singuri.Ne ascultăm mereu
,cu respect unii pe alții.Sunt mândră să pot spune că sunt
învățătoarea a 32 de copii empatici, minunați, ,implicați.
Simt și eu,și părinții copiilor,un colectiv de părinți
minunați, că lucrurile stau altfel decât atunci când erau ei
elevi.Nu existau atâtea provocări,atâtea pericole,dar,ca o veste
bună,nici atâta atenție din partea celor mari la problemele
copiilor nu era.Mă refer aici la familiile responsabile,la
părinții implicați,la generația aceasta de părinți.Oricât de
atenți am fi noi,ca adulți,mereu se va ivi un impas pentru
copii.Au și ei lupta lor,greutățile lor.Evident,nu putem să le
sărim întotdeauna în ajutor,nu putem trăi în locul lor,dar
putem totuși să facem ceva:putem să-i pregătim cum știm noi mai
bine pentru viață.
Nimeni nu ne cere să învățăm în locul lor ,să le facem
temele,să înfruntăm ,să ținem piept bătăușilor,să facem
față în locul lor, jignirilor .Dar putem să facem totuși
ceva:Să le arătăm că îi înțelegem,că le suntem alături,că
ceea ce îi preocupă, e serios ,iar nouă ne pasă.O abordare cu
tact le poate oferi idei,sprijin,răspunsuri.
A face educație în acest fel,nu înseamnă să îi ferești de
tot ce e greu,nu este despre cum îi aprobi în tot și orice să
le fie permis,doar pentru simplul fapt că ei sunt mici .Este vorba
de a înainta timid,dar cu curaj.Este o lecție pe care suntem
datori să le-o predăm mereu și mereu copiilor noștri .Este
lecția de iubire,de sprijin,de toleranță, pe care toți

părinții ,chiar dacă nu sunt educatori de profesie, trebuie să
o dea.
Munca de căutare a celor mai bune soluții pentru a ajuta
copiii să crească sănătos,nu este doar apanajul unui expert
în educație,ci este,în ultimă instanță,o calitate a oricărui
om care se respectă!
Rodica Corondan ,profesor
învățământ primar
Școala Gimnazială “Lucian
Blaga”Satu Mare

Conflictul profesional şi rezolvarea lui - Studiu de caz

Florina Daniela Fazacaș
Scoala Gimnaziala Blejoi, Prahova, Blejoi

Conflictul profesional şi rezolvarea lui - Studiu de caz
Prof. înv. primar Fazacaș Florina Daniela
Școala Gimnazială ,,Radu Tudoran” Comuna Blejoi, Prahova

Managementul conflictului și negocierea în mediul școlar este un
studiu de permenență actualitate. Este o procedură de
soluționare a conflictelor apărute într-o școală fie pe

verticală dar și pe orizontală, o procedură menită să-i ajute
pe cei implicați pentru a accepta o înțelegere și a ajunge
astfel la încheierea conflictului.
Competiție, societate, individual, grup – sunt concepte cheie
care m-au făcut, de-a lungul carierei să înțeleg generarea
termenului de conflict.
Termenul de conflict a fost definit diferit. Totuși, marea
majoritate a definiților scot în evidență faptul că un conflict
nu este neapărat bun sau rău. Conflictele pot fi atât negative
căt și pozitive, constructive cât și distructive.
Cheia nu este cea a conflictului în sine, ci a modului în care
poate fi gestionat și canalizat. Pentru o bună gestionare a
acestora trebuie să identificăm problema, actorii implicați în
conflict, ce vor cei aflați în conflict și apoi realizată o
hartă a conflictului.
Negocierea reprezintă un proces de selecție și promovare a unor
strategii de a dezvolta o linie favorabilă în vederea obținerii
unui rezultat pozitiv într-o confruntare. În literatura de
specialitate se identifică mai multe stiluri de negociere:
colaborarea – poziție câștig-câștig; autoritatea poziția
obținută câștig-pierdere; concilierea – poziția obținută
pierdere-câștig; compromisul - câștig minim – pierdere
maximă; evitarea – pierdere câștig.
În cadrul unui conflict profesional este foarte important ca
negociatorul să aibă capacitatea de a asculta, să fie stăpân pe
situație, să știe cui și cum adresează întrebări, să aibă
spirit de cooperare, să improvizeze și să aibă capacitatea de a
ieși din impas.

STUDIU DE CAZ – IDENTIFICAREA PROBLEMEI

Situația conflictuală: Elevul A.B. din clasa a VI-a a avut un
complortament necorespunzător față de domnul diriginte. Elevul a
sfidat dirigintele ori de câte ori i s-a cerut să vină la cursuri
sfidând semnele distinctive ale școlii așa cum vin toți colegii
lui. Elevul nu respectă semnele distinctive, ba mai mult imită pe
diriginte și are o atitudine sfidătoare. Dirigintele îl
agresează fizic trăgându-l de urechi și îl pune note mici în
catalog, la disciplina la care predă. Elevul pleacă acasă după
ore, amenință părinții că dacă nu vor lua măsuri cu domnul
diriginte el nu se va mai duce la cursuri, ba chiar va fugi de
acasă.
Mama elevului speriată de reacția copilului se duce direct la
poliție și reclamă dirigintele, ba chiar spune că dacă nu se va
lua o măsură chiamă presa și televiziunea. Agentul de poliție
solicită părintelui să discute prima dată cu conducerea școlii
pentru a investiga concret ce s-a întâmplat.

CINE ESTE IMPLICAT ÎN CONFLICT
Părțile implicate: elevul, părinții elevului, dirigintele,
managerul unității de învățământ, agentul de poliție.
Tipul conflictului: interpersonal, disfuncțional, acut.
Forma de manifestare a conflictului: agresiune fizică directă,
sfidarea dirigintelui.
Cauzele conflictului: elevul A.B. refuză semnele distinctive impuse
în această școală de către părinți și cadre didactice.

CE VOR CEI AFLAȚI ÎN CONFLICT – HARTA CONFLICTULUI
NEVOILE ELEVULUI
- șă-și arate supremația în fața colegilor din clasă și din
școală;

- să se simtă important;
- nevoia de a-și exprima personalitatea. TEMERILE ELEVULUI
- sancționarea în cadrul școlii;
- reacția părinților.
NEVOILE DIRIGINTELUI
- respectarea R.O.I.;
- asigurarea educării copiilor în condiții optime;
- desfășurarea corespunzătoare a activităților;
- în cadrul orelor de dirigenție desfășurarea unor teme legate
de violență, în colaborare cu consilierul școlar. TEMERILE
DIRIGINTELUI
- absențe sau întârzieri la ore;
- izbucnirea unor stări conflictuale între elevii clasei sau
între acesta și alți elevi din școală;
- lipsa de participare a părinților la rezolvarea conflictului;
- lipsa de dorință din partea elevului de a participa la
rezolvarea conflictului;
- abandon școlar.
NEVOILE PĂRINȚILOR ELEVULUI A.B.
- accesul la educație;
- dobândirea firească a cunoștințelor și priceperilor;
- respectarea R.O.I.;
- schimbarea atitudinii fiului lor;
- semnarea unui protocol de colaborare cu consilierul școlar.
TEMERILE PĂRINȚILOR ELEVULUI A.B.
- continuarea comportamentului neadecvat;
- stări conflictuale cu fiul lor;
- amenințări din partea fiului lor;
- sancționarea fiului lor, din puct de vedere al notării, și de
alte cadre didactice din școală;

- abandon școlar.

OBIECTIVELE NEGOCIERII:
 obiectivul de primă linie: elevul să renunțe la acest
comportament și să se integreze armonis în colectivul clasei;
 obiectivul de ultimă linie: elevul să nu poată renunța la
comportamentul său;
 obiectivul țintă: elevul să nu mai sfideze dirigintele și
să respecte R.O.I.

DEMERSURILE ÎNTREPRINSE DE ȘCOALĂ – STRATEGIA DE NEGOCIERE
Au fost solicitați la întâlnire toți actorii implicați în
conflict: elevul, părinții elevului, dirigintele, managerul
unității de învățământ, agentul de poliție.
S-au purtat discuții individuale: director-elev,
director-diriginte, director-părinți, apoi frontale: director,
diriginte, părinți. La discuție au participat agentul de poliție
și consilierul școlar.
În urma discuțiilor:
 dirigintele confirmă acțiunea sa, acțiune nerepetată până
atunci, apelând la această metodă într-un moment de furie
declanșată de comportamentul repetat al elevului;
 părinții sunt panicați de reacțiile copilului, acesta din
urmă fiind o fire mai rebelă. Părinții sunt de acord cu semnele
distinctive ale școlii. Elevul amenință părinții acasă pentru
a obține diferite favoruri din partea acestora;
 din discuțiile cu elevul reiese faptul că acestuia îi pare
rău de comportamentul față de domnul diriginte.

SOLUȚII ÎN LUAREA DECIZIEI

Soluția 1: Elevului i se prezintă Regulamentul de ordine
interioară al școlii și acesta se angajează în fața
colectivului de elevi că-l va respecta întocmai de acum înainte;
Soluția 2: Directorul unității propune părinților un protocol
de colaborare cu consilierul școlar;
Soluția 3: Se propune mustrare scrisă însoțită de scăderea
unui punct la purtare cu posibilitatea suspendării punctului dacă
în termen de 8 spătămâni sau până la finalul anului școlar
elevul își revizuiește comportamentul;
Soluția 4: Dirigintele primește avertisment.

Ceva s-a schimbat. Au trecut 4 săptămâni fără nici o abatere.
Un elev model. A fost argumentul?
Puterea de influență pozitivă a grupului? Clemența acordată?
Motivația? Frica? Sau poate puțin din fiecare...

În loc de concluzie:
Conflictele nu sunt de evitat, sunt de soluționat!

BIBLIOGRAFIE:
Joița, Elena, Management educațional, Editura Polirom, Iași, 2000
Ludoșan, Ana, Medierea conflictelor, Editura Studium, 2010
Păuș, Viorica, Aura, Comunicare și resurse umane, Editura
Policrom, 2006

Evaluarea pe nivele de dificultate

Anamaria Grigoriu
Scoala Gimnaziala Nr.7 Timisoara, Timis, Timisoara

The approach of assessment on difficulty levels starts with the
distribution of the pupils into three categories, in accordance with
their skills and abilities. These three levels are: R (recovery
level), M (medium level) and P (performance level). This
distribution is based on the children's possibilities to
systematize, abstract, generalize and achieve a specific or
non-specific transfer.
The first category - R level (recovery) - includes students with low

learning abilities, who are able to achieve only the specific
transfer, which requires a reproductive learning. They have a
reproductive memory, they know the basic, minimal notions of the
curriculum and they are capable of little intellectual effort.
The second category – the M level (medium) - comprises the average
pupils on a given topic, being the level of the majority of the
students in the current Romanian educational system. These students
have fundamental knowledge and they are capable of both specific
transfer (through reproductive memory) and non-specific transfer
(using simple analogies).
The third category – the P level (performance) - includes students
capable of school performance, able to obtain marks between 8 and 10
at a partial evaluation. They have the knowledge mentioned in the
curriculum, they can make complex analogies, they can transfer the
achieved knowledge to new conditions, so they are capable of making
a non-specific transfer. Students in this category show autonomy,
flexibility and associability in thinking, being able to make a long
lasting intellectual effort.
HYPOTHESES FORMULATION

Hypothesis 1: If we use tests designed on levels of difficulty in
assessing students at English language, we will observe the
improvement of their results.
Hypothesis 2: If we use tests designed on difficulty levels in the
case of students with special educational needs, they will reach the
threshold of minimum success in English language assessment.

THE OBJECTIVES OF RESEARCH

The research aims:

1. assessing the students through traditional English language
tests;
2. assessing the students through tests designed on different levels
of difficulty
3. analyzing the results obtained by the students through
traditional evaluation;
4. analyzing the results obtained by the students through assessment
designed on difficulty levels;
5. interpreting the results of the students in the administered
tests.
At the end of my research I observe that the two hypotheses are
confirmed. Thus, statistical data show that if we use tests designed
on levels of difficulty in assessing students at English language,
we will observe the improvement of their results. I also observed
that If we use tests designed on difficulty levels in the case of
students with special educational needs, they will reach the
threshold of minimum success in English language assessment. This is
why I think that the use of tests designed on difficulty levels in
assessing students at English is beneficial for them and I will use
these kinds of tests when I evaluate my students.

Rolul cântecului și al audiției în Educaţia Muzicală – perspective pedagogice

Gheorghe Alin Negrea
Clubul Copiilor Toplita, Harghita, Toplita

Cântecul, conform pedagogului Aurel Ivăşcanu, „este un tot
unitar care rezultă din îmbinarea sunetelor muzicale cu
cuvântul”. Această scurtă dar profundă definiţie cuprinde
esenţa mecanismului global al educaţiei muzicale.
Referitor la rolul cântecului în cadrul educaţiei muzicale
oferite elevilor, nu putem fi altfel decât în asentimentul
autorului sus menționat, discipol al lui George Breazu, care

afirmă într-un studiu: „cântarea este mijlocul de căpetenie al
educaţiei muzicale a copiilor şi, în acelaşi timp, forma cea mai
accesibilă spre muzică a acopilului”, acest aspect trebuie
reţinut şi transmis mai departe tuturor viitorilor pedagogi.
Educaţia Muzică din şcoala de cultură generală are asignată
asupra ei un scop bivalent: îmbogăţirea cunoştinţelor elevului
şi formarea personalităţii acestuia. Pedagogii secolelor
al XIX-lea și al XX-lea, George Breazu, Edgar Willems, Christine
Gauster sau Kodaly Zoltan, raportează folosirea cântecului ca
element primordial în predarea şi însuşirea tuturor elementelor
de limbaj, pentru dezvoltarea creativităţii copiilor, dar ce mai
important lucru pentru dezvoltarea unei personalităţi armonioase.
Ceea ce este de remarcat este modul în care un copil percepe
cântecul, acest mecanism global, această „metodă”
universală. În mintea fiecărui copil cântecul este un tot
unitar, asemenea definiţiei citate anterior, copilul nu aude sunete
„izolate” ci aude întregul muzical, de aceea tot timpul în
învăţarea unui element „tehnic” al muzicii se va porni de la
cântec, de la noţiunea generală uşor perceptibilă la o noţiune
particulară, cu o sferă restrânsă, ce poate conţine un element
melodic sau ritmic.
O altă caracteristică a cântecului copiilor este sincretismul, o
combinaţie a cântecului cu mişcarea şi cu jocul. Un exemplu
concret în acest sens îl constituie „folclorul muzical al
copiilor” ale cărui elemente de structură sunt bine
sistematizate de Constantin Brăiloiu în studiul său intitulat
„Ritmul copiilor”, pe care el îl numeşte un „vestigiu al
unei moşteniri milenare”.
De menţionat este faptul că pentru o corectă şi eficientă
dezvoltare muzicală a copiilor, dascălii au nevoie de un

repertoriu foarte bogat de cântece. Tot aici trebuie menţionat
faptul că diversitatea acestora este un factor important în
dizolvarea aşa numitului sentiment de „plictiseală” ce poate
apărea din partea celor mici. Legându-ne un pic de funcţiile pe
care le poate avea un cântec în domeniul pus în discuţie,
studiile reliefează mai multe, dar noi ne vom apleca atenţia
asupra funcţiei didactice, funcţiei educative şi funcţiei
estetice ale acestuia.
Funcţia didactică este cea mai „uzată”, dacă putem spune
aşa, deoarece cântecul este o cheie ce deschide uşa
cunoştinţelor muzicale. Atât elementele ritmice sunt însuşite
prin cântec, cât şi cele melodice. Astfel în ceea ce priveşte
ritmul toţi marii pedagogi menţionaţi anterior sunt de acord că
ritmul copiilor este la fel la toţi copii, unde raporturile
reprezentative dintre valori sunt cele de 1-2, fiecare durată
orespunzând unei silabe. Contradicţiile dintre aceştia apar în
cadrul melodiei, opiniile acestora diferă:
• Edgar Willems afirmă că fiecare copil are genetic întipărit
simţul gamei majore, astfel el îndeamnă folosirea cântecelor ce
au la bază material sonor caracterizat de pentacordul do-sol;
• Kodaly Zoltan este de partea opusă a opiniei lui Willems,
astfel el afirmă că dacă un copil este supus unei educaţii
diatonice, acesta nu va putea interpreta intervalica niciodată
corect, de aceea el îndeamnă folosirea formaţiunilor
prepentatonice anhemitonice, cu un accent mare pe pentatonie.
• Pedagogia românească, ţinând seama de substratul arhaic al
scărilor muzicale caracteristice folclorului copiilor, propune
însuşirea notelor pornind de la bitonul sol-mi, ce se amplifică
progresiv (la, do, re, fă, do2, si). Teoreticianul este George
Breazul, care propune un material sonor cu melodii simple, silabice.

Tot pedagogia universală ne îndeamnă ca această trecere de la
pre-notaţia muzicală la cea de notaţie muzicală să fie una cât
mai „lină”, fără „zguduituri”, fiind tratată ca un
proces firesc al evenimentelor ce duc la armonioasa dezvoltare a
copilului, acest proces numindu-se învăţare prin intermediul
cântecului.
Funcţia estetică a cântecului este cel mai bine reliefată din
relaţia textului cu muzica. Literatura muzicală de specialitate
conţine numeroase example de astfel de cântece prin care se
evidenţiază funcţia estetică a muzicii. De obicei expresivitatea
anumiteor intervale sau a semnelor de alteraţie conturează
„imagini melodice”, momente artistice imaginative în mintea
fiecărui copil. Această funcţie a cântecului, cea estetică,
este predominantă deoarece îi trezeşte instincte copilului, şi
pune în mişcare atât rolul instructiv cât şi rolul formativ al
cântecului, prin care copilul îşi conturează anumite
abilităţi. Trebuie reţinut faptul că „muzica se păstrează
în noi nu prin explicaţiile teoretice legate de funcţia ei
cognitivă şi social-educativă, ci prin frumuseţea cântecelor
ascultate şi cântate”, este afirmaţia lui George Văiedanu în
cartea sa Cultura estetică şcolară.
Conform autoarei Ana Motora Ionescu, un emerit profesor al
pedagogiei muzicale, „ascultarea este una din activităţile
specifice, fundamentale, prin care se realizează educaţia
muzicală a elevilor, de toate vârstele”. Tot din studiul făcut
de aceasta aflăm că audiţia muzicală are două stadii
importante, stadiul primar cu un caracter pasiv (de divertisment)
şi stadiul avansat unde caracterul se schimbă devenind activ.
Această schimbare a caracterului audiţiei trebuie atent modelată
sub îndrumarea unui profesor specialist care să-i insufle

copilului acea plăcere de a asculta.
Caracterul spontan, primar al audiţiei muzicale cu care se nasc
copii este unul dintre modurile în care aceştia descoperă şi
asimilează sunetele care îi înconjoară, timbrul vocal al
persoanelor dragi (mama, tata, sora, fratele, etc.), dar şi al
eventualelor sunete ce prevestesc evenimente neplăcute
(scârţâieli, claxon de maşină, etc.). Referitor la muzică,
copiilor le place să asculte muzica indiferent de sursa sonoră ce
o produce deseori asimilând-o cu mijloacele sonore ce o produce,
aceştia neînţelegând că muzica este un „eveniment” sonor
specific. Din această cauză trecerea de la stadiul primar la cel
avansat trebuie făcut la o vârstă cât de fragedă posibilă.
Copiii trebuie îndrumaţi să ştie cum să asculte, ce să
asculte, să ştie ce urmăresc, şi desigur trebuie întrebaţi de
ce ascultă şi ce le place la muzica ce o ascultă. Pentru
conştientizarea muzicii copiii trebuie să parcurgă etapele de la
ascultarea empirică la cea conştientă pentru a-şi dezvolta
gustul estetic. Una dintre condiţiile necesare este dezvoltarea
atenţiei auditive ce se realizează printr-o muzică adecvată
vârstei copiilor, care să stârnească în aceştia dorinţa de
„mai mult”, o dorinţă interioară. Această descoperire a
„interiorului” fiecărui copil trebuie realizată treptat, dar
cel mai important să fie făcută sistematic.
Conform specialiştilor în domeniu sentimentul de „dorinţă”
trebuie să vină din partea copiilor, dar trebuie să înceapă cu
insuflarea dată de profesor, şi anume printr-un exerciţiu de
linişte. La cei mici aceste exerciţii trebuie precedate de scurte
povestioare, spuse cu o voce calmă, făcându-i astfel pe ei să
descopere ce înseamnă liniştea. După conştientizarea liniştii
şi a caracteristicilor ei, copii sunt invitaţi să „rupă”

liniştea prin a-şi exprima părerea între un cuvânt vorbit şi
unul cântat, alegând o variantă. Se va observa o mai mare pondere
spre cuvântul cântat. Tot acum este momentul prielnic de a educa
copiii cu privire la deprinderea de a asculta întâi, apoi de a
imita. Deseori copiii au tendinţa de a pronunţa cuvinte sau de a
cânta odată cu propunătorul.
Audiţiile vor fi alese de la cele mai uşoare la unele mai
complexe, pe parcurs adăugându-se sarcini mai avansate. Un
exerciţiu foarte bun pentru dezvoltarea audiţiei, dar şi a
imaginaţiei, este acela de a ascula cu cei mici cântece
înregistrate pe diverse suporturi audio, sau chiar de pe internet,
sau muzică instrumentală descriptivă ce cuprinde eventuale
onomatopee, sau chiar efecte sonore din natură (ciripir de
păsări, sursur de apă, sunetul furtunii, foşnetul vântului,
etc.).
Alteori se pot fragmente muzicale ce transmit diferite stări
sufleteşti (de tristeţe, de fericire, veselie, etc.). O bună
metodă de „deschidere a urechilor” celor mici este participarea
cu aceştia la Concerte Educative, aceştia avâd ocazia să vadă
şi să audă instrumente muzicale, şi să le asocieze cu diferite
stări sufleteşti (vioara-dulce, duioasă, violoncelul-cald,
bărbătesc, trompeta-guralivă, entuziastă, etc.).
Pentru ca cei mici să-şi dezvolte tehnica de ascultare în aşa
măsură încât să distingă relaţiile de înălţime între
sunete (intervalele), se vor realiza multe exerciţii de audiţie
şi în acelaşi timp de gesticulare a întălţimii sunetului.
Astfel dorim să încheiem cu un citat al lui Ernest Ansermet care
spunea că „Muzica a început prin cântec, dar cântecul este cea
mai bună iniţiere posibilă în muzică”.

Bibliografie
1. Ana Motora-Ionescu, „Ascultarea şi audiţia muzicală”, în
Îndrumător pentru predarea muzicii la clasele I-IV, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, (p. 24-30);
2. Aurel Ivăşcanu, Cântecul, factor de bază al educaţiei
muzicale (în vol. colectiv „Educaţia prin artă şi
literatură”);
3. Maria-Agata Timariu, Didactica educaţiei muzicale, suport
didactic, anul II, uz intern, Academia de Muzică „Gheorghe
Dima”, Cluj-Napoca, 2013
4. Traian Mârza şi Ileana Szenik, Folclor muzical, Partea a II-a,
Conservatorul de muzică ”Gh. Dima” Cluj-Napoca, 1975;
5. Vasile, Vasile, Metodica educaţiei muzicale, Editura Muzicală,
Bucureşti, 2004;

Propunător: Negrea Gheorghe Alin
Palatul Copiilor Miercurea Ciuc – Filiala Toplița
Municipiul Toplița, Județul Harghita

Rolul activităților sportive în dezvoltarea armonioasă fizică și psihică a elevilor

Albu Enikő
Colegiul National "Mihai Viteazul" Sfantu Gheorghe, Covasna, Sfantu Gheorghe

Activitatea fizică ocupă un loc central în experienţa omului
modern. Sportul şi exerciţiul fizic reprezintă o latură
esenţială a unui stil de viaţă sănătos.Sănătatea este
condiția vieții active.
Activitatea de educaţie fizică, organizată ca proces
instructiv-educativ, contribuie decisiv la perfecţionarea

deprinderilor motrice deja însuşite, la formarea, consolidarea şi
perfecţionarea altora noi, mai ales dintre cele specifice
practicării unor probe sau ramuri sportive.Problema elaborării
actelor motrice la om a constituit şi constituie, încă, o
problemă larg dezbătută în literatura de specialitate. Formarea
oricărui act motric are la bază coordonarea activităţii
diferitelor grupe musculare, care nu este posibilă decât prin
intermediul sistemului nervos central. (Săvescu I., 2007)
În aticolul lui Pop scrie că stilul de viaţă sedentar contribuie
la creşterea prevalenţei bolilor cronice încă din copilărie.
Promovarea activităţii fizice ca factor pentru îmbunătăţirea
stării de sănătate a copilului este o necesitate pentru lumea
contemporană. Activitatea fizică în aer liber, care constituia
principala activitate a copiilor, a fost înlocuită în ultimele
decade de jocuri pe calculator sau console video, internet şi de
activităţile şcolare, cu cerinţe din ce în ce mai mari. Se
cunoaşte că activitatea fizică reduce riscul mortalităţii
premature prin boli cardiovasculare, diabet zaharat, osteoporoză,
cancer de colon, depresie şi anxietate. (Pop T.L., 2011)
În opinia lui Marolicaru în cartea Introducere în sociologia
sportului locul central pe care activitatea fizică îl ocupă în
viaţa omului modern, nu este un lucru surprinzător că psihologii
au devenit interesaţi de stilul comportamentului în sport. Acest
interes crescut a dat naştere psihologiei sportului, în domeniu
în continuă dezvoltare, care oferă oportunităţi nebănuite de
cercetare şi practică. Psihologia sportului este ştiinţa care se
ocupă cu studiul comportamentelor şi proceselor mentale ale
indivizilor implicaţi în sport şi exerciţiul fizic. Psihologia
sportului cuprinde o largă varietate de activităţi academice,
educaţionale si de cercetare. (Marolicaru M., 2004)

În viziunea lui Scarlat una dintre cele mai importante
caracteristici ale motricitatii umane este aceea că, la naştere,
schemele motoare sunt inexistente. Cu alte cuvinte, conduita
motrică (bagajul de deprinderi şi priceperi motrice) nu este
determinată genetic, ea trebuind să fie inventată pe parcursul
evoluţiei ontogenetice a omului, fiind supusă astfel condiţiilor
mediului înconjurător fizic, social sau cultural. Principalele
deprinderi motrice se formează prin activitatea spontană a
copiilor (aruncarea, mersul, alergarea, săritura etc), puţine
dintre ele fiind supuse unui proces educaţional adecvat (scrisul,
desenatul etc). În acest proces organizat, de înarmare a
subiecţilor cu deprinderi de mişcare, un rol deosebit de important
îl joacă educaţia fizică. (Scarlat E., 2002)
După Dragnea deprinderile motrice sunt considerate, în general, ca
fiind mijloace automatizate de îndeplinire a unor acte motrice
conştiente. La baza formării lor stă posibilitatea sistemului
nervos central de a stabili legături temporare multiple între
diverşi centri senzitivi şi motori din scoarţa cerebrală,
lanţuri de reflexe condiţionate sau stereotipuri
dinamice.Definiţia cea mai complexă a deprinderilor motrice este
aceea de "componente ale activităţii voluntare a omului care, prin
exersare, ating un randament înalt pe baza perfecţionării
indicilor de execuţie (viteză, coordonare, precizie, uşurinţă,
automatizare)(Dragnea,1999) .
Grosu adaugă ideea că deprinderile motrice nu reprezintă o
simplă repetare, la un semnal convenţional, a reacţiei
reflex-condiţionate ci iniţierea unei noi forme de mişcare, pe
baza combinaţiei între elemente cunoscute. Deprinderile motrice,
sub forma unor mişcări naturale de activitate sportivă, se
realizează în condiţii extrem de complexe. Grosu, E. (2001)

Formarea deprinderilor motrice sau învăţarea motrică este un
proces complex intelectual-motric, caracterizat de prezenţa
permanentă a conştientizării actelor motrice efectuate .
În viziunea lui Epuran din punct de vedere psihologic, în
învăţarea motrică, un rol important îl joacă formarea
acţiunilor mentale care parcurge trei faze: familiarizarea cu
sarcina motrică, executarea acţiunii, transformarea ei în limbaj
interior . În general, cei mai mulţi specialişti în psihologie
disting următoarele faze de ordin psihologic în formarea unei
deprinderi de mişcare:
- faza iniţială, a familiarizării cu acţiunea motrică, a
însuşirii preliminare a bazelor acesteia, prin formarea
reprezentării ideomotorii pe baza demonstraţiei şi
explicaţiei, precum şi a primelor încercări de execuţie din
partea subiectului;
- faza însuşirii precizate a execuţiei, în care se produc
legarea şi unificarea acţiunilor parţiale, atenţia
îndreptându-se asupra corectitudinii mişcărilor şi a momentului
cheie al actului global;
- faza consolidării deprinderii - în care se realizează
diferenţierea proceselor corticale şi precizarea raporturilor
spaţio-temporale ale acestora;
- faza automatizării - care nu este obligatorie întrucât nu toate
deprinderile motrice se automatizează total.(Epuran, M., 2008)
După Giurgiu educația fizică își aduce aportul și la
dezvolatrea proceselor psihice și a personalității elevului.În
această direcție se pune accent deosebit pe dezvolatrea proceselor
cognitive , a proceselor afective și a celor volitive, precum și
formarea trăsăturilor de personalitate.
Dezvolatarea proceselor cognitive se urmărește dezvoltarea

percepțiilor, a spiritului de observație, a atenției și a
gândirii.Exercițiile fizice contribuie în special la dezvolatrea
percepțiilor spațial, de mișcare și temporale.
Dezvolatarea spiritului de observație se realizează prin
rapiditate cu ce sunt descoperite unele aspecte mai puțin
vizibile.De exemplu în jocurile sportive este important sesizarea
rapidă a intețiilor adversarului în vederea luării unei decizii
rapide cu privire la acțiunile următoare. (Giurgiu, L., (2004)
Exercițiile fizice și jocurile sportive solicită din plin și
atenția copilului contribuind la dezvolarea unor calități ale
acesteia, cum sunt : stabilitatea și distribuitatea.De asemenea
gândirea este mult mai solicitată de exercițiile fizice și
jocurile sportive.În cadrul acestora se creează situații în care
elevii trebuie să găsească soluții rapide în funcție de
condițiile schimbătoare ale momentului.
Așa cum arată și psihologul sportiv Epuran ,dezvoltarea
preceselor afective sunt stimulate în apariția și manifestarea
lor de către exercițiile fizice. Există mai multe categorii de
stări afective, dintr-e care enumerăm: stări afective produse de
o activitate musculară mai intensă (bucuria, satisfacția), stări
afective provocate de anumite caracteristici exterioare ale
mișcării (emoții), stări afective provocate de reușita
executării unor exerciții dificile(ăîncredere în forțele
proprii, bucurie, satisfacție), stări afective provocate de
pregătirea pentr concursuri (neliniște, încordare emotivă,
frică) , stări afective ce se declanșează în timpul executării
exercițiilor în diferite situații(bucuria reușite), stări
afective provocate de ambianța mediului în care se desfășoară
activitatea.Toate aceste stări au un rol important în dezvolatrea
personalității copilului.(Epuran, M., 2008)

Efortul de voință este prezent în orice activitate sportivă,
contribuind la învingerea tutu¬ror obstacolelor ce pot interveni
pe parcursul efectuării activității respective. Subliniem faptul
că fortificarea voinței nu este posibilă decît prin activitate
și ea constă, pe de o parte, în dirijarea activităților umane
spre atingerea unui scop, iar pe de altă parte în stapânirea unor
stări afective negative. Dintre calitățile care con¬duc la
realizarea acestor obiective mentionăm : curajul, perseverența,
hotărârea, stăpânirea de sine.
Trăsăturile de personalitate cum sunt: temperamentul, caracterul,
aptitudinile și interesele sunt condiționate în dezvolatarea lor
și de exercițiile fizice și jocurile sportive.Temperamentul se
exprimă prin rapiditatea sau încetineala apariției și
desfășurării proceselor psihice, prin intensitatea cu care se
manifestă.Prin educarea temperamentului se urmărește cultivarea
unor trăsături pozitive ca stăpânirea de sine, echilibru
afectiv, accelerarea reacțiilor și mișcărilor, trăsături
necesare formării personalității în ansamblul ei.
Competițiile sportive contribuie la formarea spiritului de echipă,
a respectului față de partener, a sentimentului de prietenie, a
spiritului cooperant.Practicarea exercțiilor fizice conduce la
formarea unor trăsături, cum ar fi spiritul de inițiativă,
ambianța, dorința de autodepășire.
În opinia lui V. Birwatkar, educația fizică și sportul a făcut
un salt mare de-a lungul ultimilor 20 de ani. O serie de factoi pot
influența rezultatul unui joc. Emoțiile joacă un rol important ca
orice alt factor cum ar fi factori fizici, psihologice, sociale și
spirituale legate de activități sportive. Având în vedere
relativă lipsa în cercetarea și examinarea emoțiilor sau a
inteligenței emoționale în performanțele atletice

Bibligrafie:
Dragnea, A., Bota, A.,(1999),Teoria activităţilor motrice,
Editura Didactică şi pedagogică, RA, Bucureşti
Epuran, M. (2008). Psihologia sportului de performanţă.
București: Ed.Fest.
Giurgiu, L., (2004), Psihologia activităților corporale. Sibiu:
Ed. Alma Mater.
Grosu, E. (2001). Învățarea motorie și performanța în sport.
Cluj-NApoca : Ed.GMI.
Marolicaru, M. (2004). Introducere în sociologia sportului.
Cluj-Napoca :Risoprint.
Pop, T. L. (2011). Activitatea fizică şi sănătatea copiilor -
Physical activity and children’s health. Civilizație și Sport,
12, 60-65.
Săvescu I. (2007)Educaţia fizică şi sportivă şcolară.
Craiova: Ed. Aius Print.
Scarlat E, Scarlat MB.(2002) Educaţia Fizică si Sport.
București:Ed. Didactică şi Pedagogică.

Escape Room

Mariana-Aurora Coțofan
Scoala Gimnaziala "I.L.Caragiale" Sibiu, Sibiu, Sibiu

prof. Coțofan Mariana-Aurora
Școala Gimnazială Loamneș, județul Sibiu

Materialul, sub forma unui joc, se realizează în Google Drive și
poate conține mai multe indicii. Pentru fiecare indiciu trebuie
create două prezentări și un formular google. Prima prezentare
conține imaginea unei camere cu mai multe obiecte (Imaginea 1),
unul dintre obiecte conține indiciul ascuns. A doua prezentare

conține indiciul: o problemă de matematică pe o anumită temă
(Imaginea 2).
Elevii pot lucra singuri sau pe grupe. Ei primesc link-ul de
conectare. Trebuie să citească cu atenție informațiile primite
pentru a putea rezolva sarcinile.
Descrierea activității: Ești închis în Casa Enigmelor. Pentru
a putea ieși din Casa Enigmelor trebuie să descoperi unde sunt
ascunși indicii, dar trebuie să afli și răspunsurile corecte la
problemele trecute ca indicii.
Atunci când găsești locul în care este ascuns indiciul, cursorul
se transformă într-o mână. Pentru a vedea indiciul ascuns
trebuie să dai click cu mouse-ul în zona respectivă.
După ce se rezolvă poblema prezentată ca indiciu, răspunsul
corect trebuie introdus în caseta indicată. Se va deschide
formularul google în care se trece răspunsul corect.
Dacă răspunsul este greșit, este afișat mesajul: Ai greșit, mai
încearcă! Dacă răspunsul este corect ești anunțat că ușa s-a
deschis, poți să ieși din încăpere și primești link-ul spre o
altă cameră, spre un alt indiciu.
După ce se rezolvă corect toate problemele, se primește mesajul:
Ușa s-a deschis, ai evadat din Casa Enigmelor! (Imaginea 3).
La sfârșitul jocului, elevul este invitat să își treacă numele
alături de cei care au reușit să evadeze din Casa Enigmelor,
astfel profesorul poate să vadă elevii care au reușit să rezolve
corect problemele trecute ca indicii.
Această metodă poate fi folosită în cadrul unei lecții în
etapa de asigurare a feedback-ului.

Bibliografie: https://www.youtube.com

Rolul activitatilor extracurriculare in dezvoltarea elevilor

Potîrniche Elena
Scoala Speciala Tecuci, Galati, Tecuci

Activitățile extracurriculare sunt de o mare diversitate. Se pot
realiza atât în cadrul spațiului școlar cât și în afara lui.
Din fiecare activitate elevul are de învățat. De fiecare dată
întâlnește oameni noi sau se regăsește cu anumiți elevi în
cadrul unor activități de mai multe ori ceea ce duce la
comunicare, socializare, prietenie. Fiecare elev vine cu
experiențele lui, cu bagajul lui de cunoștințe. Pe parcursul
anului elevii participă la diverse activități asemenea unui tren
care oprește în mai multe stații. Dacă trenul oprește să urce

sau să coboare călătorii așa și elevii noștri participă la
fiecare activitate cu bagajul lor de cunoștințe la care se adaugă
altele noi.
Tipuri de activități care se pot realiza:
- Activități de voluntariat în cadrul unor asociații cu persoane
adulte cu dizabilități, în cadrul centrelor de zi pentru copii
provenind din familii defavorizate, în cadrul unor centre de
vârstnici;
- Activități de ecologizare a spațiului școlar, a parcului din
oraș dar și participarea în cadrul unor proiecte de ecologizare
organizare de alte instițuții școlare sau asociații;
- Activități instructiv-educative în cadrul bibliotecii școlii,
bibliotecii municipale, muzeului municipal, casei de cultură, în
cadrul parcului orașului(prin realizarea de cercuri de lectură);
- Activități sportive prin participarea la concursuri sportive
organizate în cadrul școlii, în cadrul unui cross în scop
caritabil(ajutăm un copil să meargă la școală, ajutăm
deschiderea unui centru de zi pentru copiii devaforizați, cadouri
de sărbători pentru cei mai puțin norocoși-copii și adulți),
în cadrul unei activități dedicate zile de de 1 aprilie-ziua
autismului;
- Excursii tematice – Pe meleagurile lui Creangă(în care elevii
vor vizita Casa Creangă, Muzeul Creangă cât și împrejurimile
în care a locuit marele nostru povestitor Ion Creangă),
Frumusețile țării noastre(vizitarea obiectivelor turistice din
județ- ex. jud. Galați- M.Tudor Vladimirescu, Grădina Botanică
Galați, Casa Cuza Vodă Galați, Biblioteca V.A.Urechia Galați,
Parcul Viva, Grădina Publică Galați, faleza Dunării și vapoare,
traversare cu bacul de la Galați la Brăila, Casa de Cultură
Galați, Catedrala Galați);

- Concursuri de pictură, desen, dans, teatru organizate în cadrul
școlii și nu numai;
- Expoziții realizate în cadrul școlii, în cadrul altor
instituții din oraș cât și participarea la expoziții organizate
în cadrul școlii, locale, județene, naționale, internaționale;
- Serbări organizate pentru diverse evenimente(1 Decembrie,
Crăciunul, 24 Ianuarie, 1 martie, 8 martie, Ziua Pământului, Ziua
Copilului etc.)
Rolul acestor activități este de a forma elevul pentru viitor,
pentru o mai bună integrare în societate. Din toate aceste
activități el va învăța să se adreseze unui adult, să-și
aștepre rândul să traverseze asigurându-se stânga, dreapta, să
mănânce frumos, să participe alături de colegi la o
activitate(lucru în echipă), să accepte alți elevi în cadrul
unei activități etc. Așa va fi și în viață mai târziu.
Elevul de astăzi va deveni adultul de mâine care va trebui să
lucreze în echipă, să respecte un program, să accepte colegii de
muncă așa cum sunt, pentru că noi toți suntem diferiți, să se
adreseze frumos unui adult indiferent că este șeful, un coleg sau
o persoană pe stradă.

Metode de evaluare

sorina pacurar
Colegiu Tehnic "Iuliu Maniu" Simleu Silvaniei , Salaj, Simleu Silvaniei

Metode de evaluare

Metodele de evaluare reprezintă căi alese de evaluator pentru a
culege datele necesare procesului de evaluare.
Cel mai relevant criteriu de clasificare a metodelor de evaluare
este cel istoric, criteriu utilizat și de C. Cucoș (2009, p.439),
potrivit căruia metodele de evaluare sunt metode tradiționale și

metode de evaluare complementare sau alternative. Tradiționale
deoarece au fost conservate în timp și sunt utilizate frecvent
deoarece asigură control cadrului didactic asupra nivelului de
pregătire al clasei, o apreciere amănunțită, o ierarhizare.
Metodele moderne s-au impus în practica școlară în ultimii ani
și se utilizează simultan cu cele tradiționale, ori în
completarea acestora.
Nu de puține ori, practica mi-a demonstrat că îmbinarea metodelor
tradiționale de evaluare cu cele complementare asigură realizarea
unei imagini globale a capacităților elevilor. Opțiunea pentru o
metodă sau alta dinte metodele de evaluare cunoscute (tradiționale
și complementare) reprezintă rezultanta mai multor factori și
anume: scopul și obiectivele evaluării, tipul acesteia,
conținuturile supuse aprecierii, particularitățile de vârstă
ale copiilor, dar și dorința de a exersa și practica sau
experimenta diverse metode de evaluare, diverse modalități de
îmbinare a tradiționalului cu modernul.
S-a constatat că fiecare metodă, tehnică sau instrument de
evaluare prezintă avantaje și dezavantaje deoarece urmărește
capacități cognitive diferite și, în consecință, nu oferă
toate aceleași informații privind procesul instructiv- educativ.
Deci nici o metodă nu poate fi universal valabilă pentru toate
tipurile de competențe și pentru toate conținuturile. Raporturile
dintre metode este unul dinamic, se poate schimba în funcție de
context, uneori, unele din acestea pot fi metode cu ajutorul cărora
este condus procesul de evaluare, în timp ce în alte împrejurări
pot deveni mijloace de culegere, prelucrare a informațiilor sau de
comunicare profesor-elev.
Utilizarea metodelor de evaluare complementare încurajează crearea
unui climat de învățare plăcut, relaxant, elevii fiind evaluați

în mediul obișnuit de învățare. Însă și aceste metode
prezintă anumite lipsuri și dezavantaje, de aceea se propune
combinarea cu metodele tradiționale, astfel încât evaluarea să
fie imagine cât mai reală a cunoștințelor și competențelor pe
care le dețin copiii. Astfel, evaluarea se realizează într-un
cadru deschis, degajat, permisiv care inspiră copiilor dorința de
a participa la astfel de activități fără teama de eșec.

I.2.1. Metode tradiționale de evaluare
Metodele tradiționale de evaluare sunt: probele orale, probele
scrise și probele practice.
Probele orale prezintă avantajul că favorizează dialogul, copiii
având posibilitatea de a-și argumenta răspunsul. De aceea sunt
cele mai utilizate metode de evaluare. Profesorul poate interveni
completând sau corectând răspunsurile copiilor. De asemenea, tot
ca și avantaj este faptul că se realizează un feed-back imediat
și eventualele erori, confuzii sau nelămuriri pot fi corectate
imediat. Ca și dezavantaj, în utilizarea acestor probe trebuie
ținut cont de niște limite precum: gradul de dificultate al
întrebărilor, starea afectivă a profesorului, indulgența sau
exigența exagerată a profesorului, emotivitatea copiilor.
Pentru că elevii au posibilitatea de a-și justifica răspunsul,
participând la confruntarea de idei și opinii în cadrul grupului,
această metodă ajută profesorul să-și dea seama nu doar despre
ceea ce știe copilul, dar și cum gândește, cum se exprimă, cum
face față unor situații problematice diferite de cele întâlnite
pe parcursul instruirii.
Evaluarea orală se realizează în special prin metoda
conversației. Aceasta se realizează într-o formă mai complexă,
utilizându-se mai ales conversațiile frontale. Utilizată corect,

aceasta dezvoltă capacitatea de sinteză, contribuie la însușirea
temeică a cunoștințelor, la sistematizarea acestora.
Activitățile de dialog, realizate prin metoda conversației, se
planifică după ce în prealabil se desfășoară activități de
observare, lecturi după imagini, jocuri didactice, povestiri, după
un ciclu de activități cu aceeași temă, pentru a evalua
cunoștințele copiilor, pentru a sintetiza, fixa și verifica
cunoștințele dobândite în legătură cu o anumită categorie de
exerciţii, probleme sau aplicaţii.
Și în cadrul activităților matematice, evaluarea orală se
realizează, de asemenea,, prin metoda conversației și oferă
informații despre nivelul de formare a structurilor verbale prin
limbaj matematic, folosit ca suport al acțiunii” (Gherghina D.și
colab., p. 111, 2007)
În cadrul evaluării orale, utilizez cu succes și frecvent
metoda,,Turul galeriei ”, după realizarea de către copii a unor
lucrări cu sarcini în grup, solicit fiecărui grup să expună
rezultatele activității și apoi, copiii fiecărui grup
îndeplinesc roluri de autori și interpreți. Primii își
argumentează modul de realizare a lucrărilor, cum au participat
fiecare la realizarea acestora, iar ceilalți copii fac aprecieri,
interpretează, oferă sugestii sau iși spun propriile lor păreri
despre lucrările grupului respectiv. Rolurile se schimbă, fiecare
grup devenind la rândul lui autor și interpret.
Probele scrise sunt, de fapt, orice fel de lucrări realizate în
scris, concretizate în fișe individuale sau caiete de muncă
individuale, caiete speciale), alcătuite pe diverse domenii de
cunoaștere. Prin aceste probe scrise, copiii „au șansa să-și
prezinte achizițiile la care au parvenit fără intervenția
profesorului, în absența unui contact direct cu acesta.”(Cucoș

C., 2009, p.441). Probele scrise prezintă unele avantaje: verifică
un număr mai mare de elevi în același timp, avantajează copii
timizi aceștia lucrând în ritmul propriu, raportează rezultatele
la un criteriu unic de validare. Dezavantajele acestor metode se
concretizează în feedback mai slab în sensul că profesorul nu
mai poate direcționa copiii prin întrebări ajutătoare și
eventualele erori nu mai pot fi clarificate și corectate pe loc.
Aceste probe sunt preferate probelor orale pentru că oferă
posibilitatea unei măsurări rapide, mai exacte și mai obiective a
performanțelor copiilor, în comparație cu alte probe de evaluare
și operează cu bareme clare de interpretare a rezultatelor.
Testele docimologice sunt instrumente de evaluare scrisă, prin
itemii pe care îi conțin acoperind o arie mai mare de
conținuturi.,,Elaborarea unui test presupune: stabilirea scopului
(diagnostic sau pronostic) determină structura și conținutul
acestuia; selectarea conținuturilor și a obiectivelor care vor fi
vizate prin intermediul testului; formularea itemilor (partea cea
mai laborioasă a testului); stabilirea unei grile de corectare care
să includă răspunsurile corecte pentru fiecare item, elaborarea
baremului de corectare ce va permite evaluarea precisă și
nediscriminatorie; revizuirea testului” (Chirilă, p. 239, 2012)

I.2.2. Metode complementare de evaluare

Observarea sistematică este centrată pe fiecare copil și constă
în urmărirea atentă a comportamentului unui copil cu scopul de a
depista aspectele sale caracteristice, fără a interveni în vreun
fel. Este una dintre metodele cu cea mai mare aplicabilitate,
observarea realizându-se în mediul lor firesc, natural, fără ca

elevul să simtă că este evaluat.
Această metodă reprezintă o bună modalitate de a urmări
progresul copiilor privind nivelul de pregătire, interesele
manifestate, aptitudinile copiilor, participarea la activitățile
clasei, atitudinea față de învățătură. Este modalitatea prin
care profesorul apreciază nivelul la care se află elevul la un
moment dat, dar și schimbările și progresul care a intervenit pe
parcursul instruirii.
Rezultate culese se consemnează în fișa de evaluare care
înregistrează date despre evenimente importante din modul de
acțiune sau comportamental al copilului. Eficiența metodei este
completată de analiza observațiilor și interpretarea
fundamentată științific din punct de vedere psihopedagogic.
Dezavantajul este că necesită mult timp și uneori datele pot fi
notate în mod subiectiv.
Autoevaluarea sau autoaprecierea urmărește construirea imaginii de
sine a copilului. Încă de la grădiniță trebuie formată
copilului capacitatea de a-și aprecia singur și obiectiv
rezultatele. În acest sens noi trebuie să-l ajutăm dându-i
niște criterii de autoapreciere, să îl ajutăm să le
înțeleagă și să le interiorizeze, verbalizându-le. Prin
încurajarea permanentă a elevului, prin întărirea încrederii
în forțele propii, prin puterea exemplului, fiindcă la această
vârstă conduita este direcționată de imaginea oferită de adult.
Autoevaluarea este o modalitate de evaluare ce permite elevului
să-și aprecieze propriile performanțe în raport cu obiectivele
operaționale și are valențe formative. În acest fel copilul va
înțelege mai bine obiectivele și conținutul sarcinii pe care o
are de realizat și felul în care este valorizat efortul său de
rezolvare a sarcinii. Capacitatea de autoevaluare este foarte

importantă pentru formarea la elevi a unor imagini realiste aupra
posibilităților și limitelor lor.
Introduse în actul de evaluare al activității
instructiv-educative, alături de metodele tradiționale de
evaluare, aceste metode complementare prezintă următoarele
avantaje:
• „stimulează implicarea activă în sarcină a copiilor
• asigură o mai bună punere în practică a cunoștințelor,
exersarea priceperilor și capacităților în variate contexte și
situații
• oferă o perspectivă de ansamblu asupra activității elevului
pe o perioadă mai lungă de timp, depășind neajunsurile altor
metode tradiționale de evaluare cu caracter de sondajîn materie
și între copii
• asigură un demers interactiv al actelor de predare-învățare,
adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucrupentru
fiecare copil, valorificând și stimulând potențialul creativ și
originalitatea acestuia
În concluzie, atât metodele tradiționale cât și cele
complementare contribuie la realizarea actului evaluativ.Profesorul
poate să aleagă din metodele de evaluare pe cele care i se
potrivesc, îmbinând tradiționalul cu complementarul pentru a
fructifica rezultatele și aspectele calitative ale acestora.
BIBLIOGRAFIE
1. Chirchev E., Nicoară M., 1965, „Particularități de vârstă
ale preșcolarilor”, Editura Didactică și Pedagogică,
București
2. Cucoș C., „Pedagogie”, 1996, Editura Polirom Iași
3. Cucoș C. Și colaboratorii, 2009, „Psihopedagogie pentru
examenele de definitivare și grade didactice”, Editura Polirom

Iași
4. Dumitru G. Și colaboratorii, 2007, „Metodica activităților
instructiv-educative în învățământul preșcolar”, vol. I,
Editura Didactica Nova Craiova

Predarea limbii și literaturii române între învățământul online și cel tradițional

Alina Irimescu
Liceul Tehnologic de Transporturi Ploiesti, Prahova, Ploiesti

Predarea limbii și literaturii române între învățământul
online și cel tradițional

Profesor Alina Irimescu,
Liceul Tehnologic de Transporturi, Ploiești
Fiecare individ are nevoie să se autodepășească, să cunoască
mediul, pe cei din jurul nostru pentru a supraviețui, ceea ce este
în strânsă relație cu capacitatea de a învăța și de a

comunica.
În privința învățământului electronic, cea mai nouă
tendință, apreciată, eficientă, putem spune că termenul de
e-learning sau e-education este asociat cel mai adesea cu
interacțiunea dintre tehnologiile informaționale și procesul de
predare-învățare-evaluare.
Conceptul de e-learning permite flexibilizarea procesului de
învățîmânt, prin a oferi o gamă largă de imagini, texte,
lecții și cărți electronice.
A învăța și a te dezvolta în mod tradițional devine deja un
procedeu învechit. Profesorul și elevul fac echipă pentru a crea
un mediu de învățare, expertul din clasă dispare, elevul se
mută în centrul actului de predare pe care îl întoarce către
sine.
În predarea limbii române, oportunitățile de învățare online
și utilizarea resurselor educaționale deschise, precum și a altor
tehnologii, reduc evident costurile asociate cu materialele necesare
instruirii, permit utilizarea eficientă a timpului alocat și
dinamizează procesul de învățământ, cu ajutorul unor materiale
atractive și dinamice, pe gustul unui elev nou, care nu mai
acceptă că trebuie să facă ceva, considerând că poate face
doar ceea ce este, în mod evident, în folosul său.
Fiecare elev preferă resurse diferite în funcție de interesele
sale și de stilul propriu de învățare. Profesorul are la
îndemână materiale de bună calitate, instrumente gratuite, ușor
accesibile care să îi sprijine demersul didacti.
Pentru predarea limbii și literaturii române în aceste vremuri
noi, cu totul schimbate, prin listele online, forum-urile permite
sesiuni de întrebări și de răspunsuri, dezbateri, crearea de
grupuri și de subiecte noi.

O altă cale de a atrage atențiia elevilor și de a optimiza timpul
dedicat studiului sincron este folosirea aplicațiilor divizate,
Whiteboards, mod de interacțiune, de lucru în echipă al elevilor,
pe aplicația software.
Platformele e-learning sunt seturi de servicii interactive online ce
oferă factorilor implicați în educație instrumente, resurse,
informații utile pentru a sprijini actul educațional. Acestea au o
serie de avantaje cum ar fi faptul că elevii pot colabora și pot
lura împreună, sunt centarte pe elev, se poate face accesul la
cunoștințe în orice moment și din orice locație, favorizează
creativitatea și permit învățarea în ritmul propriu.
Și în predarea limbii române ca și în predarea în general,
învățarea onine este pe placul elevilor. Elevii sunt pasionați
de aplicații interesante, de gadgeturi, de jocuri și nu rezonează
cu ,etodele tradiționale de predare, nici cu cele de evaluare.
Dezvoltarea tehnologiei a condus la dezvoltarea unor produse
educaționale în acord cu generațiile de elevi ai epocii digitale.
În predarea-învățarea limbii și literaturii române se pot
utiliza oricând filmulețe explicative, mozabooks, platforme online
de învîțare, leccții video, filme de predare pe care le pot
urmări unde și când vor, în ritmul propriu. Elevii se pot testa
fără probleme oricând pentru a cunoaște nivelul de cunoștințe.

Pentru elevii de la Liceul Tehnologic de Transporturi din Ploiești,
județul Prahova, perioada pandemiei a însemnat, de fapt, o
oportunitate de a se updata, alături de profesorii lor, care au
înțeles cătrebuie să se schimbe, să se pină la curent cu noul,
să se implice mai mult decât o faceau deja, pentru a putea suplini
învățământul așa-zis față în față.
Predarea online a acestei materii este mai plăcută decât predarea

clasică, având ca avantaj existența conținuturilor multimedia,
faptul că elevii pot intra în posesia materialelor printr-o
simplă accesare, distribuirea foarte rapidă a materialelor
didactice și existența unui feed-back rapid, folosirea unor
conținuturi interactive.
Profesorul de limba română, poate mai mult decât orice alt
profesor, are însă nevoie să comunice real, direct, cu elevii
săi, ceea ce poate constitui o limitare sau un dezavantaj al
metodelor online. Unii profesori, sau chiar elevii din anumite
medii, pot avea chiar dificultăți în utilazarea tehnologiei, ceea
ce constituie un impediment.
În concluzie, punând în balanță toate aceste avantaje și
dezavantaje ale predării asistate de calculator, putem spune că
trebuie stabilit un echilibru între metodele clasice și cele
impuse de noutățile din tehnologie, echilibru care să fie în
favoarea procesului de învățământ și a tuturor celor
implicați în ele, fie ei profesori, elevi sau părinți.

BULLYINGUL - DURERE FIZICĂ ȘI EMOȚIONALĂ

sonia berza
Colegiul National Pedagogic "Stefan Cel Mare"" Bacau, Bacau, Bacau

Trăim într-o societate aflată într-o continuă schimbare,
în care oportunitățile sunt inechitabil distribuite, oamenii au
devenit tot mai egoiști, parcă într-o luptă permanentă cu
semenii lor pentru bogăție, putere sau chiar supraviețuire. Ne
confruntăm cu tot mai multe probleme sociale precum abandonul
școlar, analfabetismul, delincvența și violența, sărăcia,
corupția, inegalitățile și discriminarea socială.. Conflictele

datorate sărăciei, dar și lipsei de educație și de informație
generează contexte de viață privată în care violența este un
comportament tolerat, chiar acceptat, el fiind învățat de copii
și reprodus ca modalitate, frecventă și "firească" de
comportament interpersonal.
Din punct de vedere bio-psihologic comportamentul agresiv a
evoluat ca parte a strategiei reproductive a bărbaţilor, deci nu
ar trebui să ne surprindă că cel mai înalt grad de agresivitate
le este propriu bărbaţilor tineri, adolescenţilor, care se află
în perioada maximei activităţi sexuale. Dacă aruncăm o privire
asupra jocurilor şi jucăriilor preferate de băieţi încă din
primii ani de şcoală, vom descoperi că o bună parte dintre ele
au conexiune cu simularea vânătorii, a războiului şi a luptei.
Până la apariţia calculatoarelor, copiii erau foarte inventivi
în meşterirea diferitelor arme şi organizarea jocurilor
belicoase. Acum, în era calculatoarelor, jocurile video violente
şi războaiele virtuale au devenit preferatele băieţilor. Cu
toate că manifestarea agresivităţii îşi atinge apogeul în
adolescenţă şi în perioada tinereţii, oamenii încep să-şi
demonstreze primele trăsături agresive de la o vârstă mult mai
timpurie. Din primii ani pot fi identificate manifestări vădite de
comportament agresiv, înainte ca respectivii copii să fi preluat
vreun model social de la părinţii lor. Preşcolarii şi minorii se
implică mai des decât oricine în tot felul de jocuri ce presupun
lovituri, ciocniri, atitudini combative şi manifestă în
ansamblu, o hiperactivitate . Agresiunile copiilor mici nu sunt
însă într-atât de dăunătoare încât să trezească
îngrijorarea adulţilor, de aceea aceşti minori nu par a fi
agresivi în înţelesul deplin al cuvântului. La această
vârstă, primele semne ale comportamentului agresiv sunt de regulă

trecute cu vederea. Odată cu maturizarea fizică şi sexuală, în
perioada de adolescenţă, agresivitatea şi combativi-tatea lor are
un impact real, se pot implica în acte de delincvenţă, aplică
procedee de teroare psihologică asupra altor semeni, agresează
fizic, pot cauza traume grave şi sunt apţi să comită acte
antisociale.
Un comportament tipic pentru copii şi adolescenţi este
aşa-numitul ”bullying”, un termen care în lb. engleză
desemnează intimidarea, terorizarea, brutalizarea. Acest
comportament reprezintă un tip specific de agresiune, cu intenţia
răuvoitoare de a deranja, de a stânjeni o persoană, intimidările
şi brutalizările continuă de-a lungul timpului şi de regulă,
există o diferenţă de putere între agresor şi victimă.
Agresorul poate intimida verbal (prin etichetări, ameninţări,
ironizări), fizic (prin lovituri, piedici, ghionturi), emoţional
(prin răspândirea bârfelor, evitare, izolarea victimei în afara
grupului). Faptul că acest comportament juvenil este transcultural,
adică e propriu copiilor din toate culturile lumii, vorbeşte
despre rădăcinile sale profunde în psihologia umană. E adevărat
că intensitatea brutalizării şi gradul de traumatizare variază
de la o societate alta, graţie diferitelor tradiţii şi norme
sociale, însă fenomenul este universal, îl găsim oriunde.
Majoritatea copiilor au fost la un moment dat victime ale
bullying-ului, practicată de elevi de toate vârstele. În
şcoală se pot întâmpla diverse comportamente ale copiilor, doar
că nu toate dintre ele pot fi calificate ca acte de violenţă.
Bullying-ul se transfomă în violenţă, dacă nu e stopat la timp.
În cazul în care acţiunile agresive se repetă de mai mult timp,
atunci le putem cataloga drept caz de violenţă. Cei care sunt în
rolul de agresori, pe viitor, vor ajunge nişte personalităţi

formate nearmonios, cu multe conflicte interne şi s-ar putea să
ducă la conduite antisociale. Pentru ei trebuie un suport social ca
să-i reformeze personalitatea. Cei care sunt supuşi bullying-ului
rămân cu traume psihologice. De aceea, unii adolescenţi se
sinucid pentru că nu mai suportă umilinţele din partea colegilor.
Frecvent, agresarea partenerului este precedată de consumul de
alcool, droguri, sau este asociată cu depresia.
Fiecare instituţie de învăţământ are stabilită o
comisie, un coordonator, dar în ciuda faptului că profesorii au
avut mai multe instruiri în domeniul prevenirii violenţei şi
abuzurilor faţă de copii, nu s-au găsit soluţii sau nu au fost
puse în practică eficient .Realitatea este că nu există o
coordonare a acţiunilor dintre părinţi, psihologi şi pedagogi.
Profesorii ar trebui să observe comportamentul copiilor atât la
ore, cât şi în pauze şi să intervină, să stopeze aceste
comportamente de tachinare şi intimidare. În funcţie de ce
observă, ei trebuie să dezvolte activităţi la clasă cu grupul
de elevi învăţându-i cum să se exprime când sunt furioşi,
trişti, supăraţi pe cineva într-un alt mod decât să umilească
demnitatea unui coleg. Aceasta este principala misiune a şcolii -
de a dezvolta competenţe de comunicare, relaţionare. Bineînţeles
că, acest lucru se face împreună cu părinţii, pentru că elevul
trebuie să se obişnuiască cu acest comportament nonviolent şi
în familie.
Odată ce un comportament este răspândit în toate
culturile şi se manifestă atât de timpuriu, este firesc să
presupunem că are origini în însăşi istoria noastră
evolutivă, îl moştenim de la predecesorii noştri hominizi. Se
spune că, înclinaţia de a-i hărţui pe alţii este parte a
naturii noastre. Acest lucru îl susținea și filosoful Th. Hobbes

în sec. al XVII-lea prin celebra sa idee ”omul e lup față de
om”, în care scotea în evidență egoismul, lupta pentru
propriile interese. La primatele contemporane există agresiuni de
tip ”bullying”, cu scop de afirmare ierarhică şi de menţinere
a ordinii sociale în grup, iar şcoala este principalul poligon de
manifestare a acestei agresivităţi adolescentine. În general, o
bună parte dintre adolescenţi au impresia că trăiesc într-un
mediu violent, unde poziţiile statutare şi de autoafirmare se
dobândesc prin forţa fizică şi prin dominare agresivă.
Un asemenea tablou statistic este tipic pentru majoritatea
şcolilor din lume. Este alarmant că în majoritatea societăţilor
contemporane nu s-a reuşit elaborarea unor metode eficiente de
control a agresivităţii adolescenţilor. Indivizii cu
predispoziţie spre violenţă nu sunt supuşi vreunei educaţii
specializate şi drept urmare, ei îşi exteriorizează impulsurile
în public (pe stradă, la şcoală) şi reuşesc să-i
„contamineze psihologic” pe mulţi dintre semenii lor, iar
graţie agresivităţii, aceşti indivizi devin lideri de grup şi
model de urmat. În unele ţări tabloul criminogen a
„întinerit” şi lucrurile au devenit atât de grave, încât se
vorbeşte despre o „epidemie a cruzimii” printre adolescenţi.
Nu ştim cum va fi societatea de mâine, însă generaţiile de azi
nu inspiră încredere într-o lume mai bună şi mai paşnică..
Specialiştii susţin că nu doar şcoala trebuie să întreprindă
măsuri de stopare a fenomenului, ci şi societatea, care dă
exemple violente copiilor pe care aceştia le preiau. În acest sens
filosoful și pedagogul francez J.J.Rousseau avea dreptate când
spunea: ” omul este bun de la natură, dar societatea este cea
care îl corupe”, deci societatea este cea care trebuie să se
reformeze mai întai, pentru a oferi modele de comportamente

adecvate viitoarei generații ”rebele”.
Bibliografie:
1. Eric Debarbieux, Violenţa în şcoală – o provocare
mondială?, Editura Institutul European, 2010
2. Elena Matetovici, Şcoala nonviolenţei. Îndrumar de
activităţi şcolare şi extraşcolare în domeniul dezvoltării
abilităţilor de viaţă ale elevilor, Editura Zeit, Brăila,
2010

LEADERSHIP-ABORDĂRI

Daniela Palcuie
Colegiul Energetic Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

LEADERSHIP- ABORDĂRI
Ing. Palcuie Daniela
COLEGIUL ENERGETIC – RM. VÂLCEA
Oamenii sunt captivaţi de ideea de leadership, căutând
informaţii despre cum pot deveni lideri eficienţi. Corporaţiile
vor oameni care au abilităţi de lider deoarece cred că aceştia
aduc ceva special afacerii lor. Pe parcursul anilor au existat multe
încercări de a defini leadershipul. După cum a sugerat Stogdill,
există aproape atâtea încercări de a defini leadershipul, pe
cât de mulţi oameni au încercat să îl definească.

Una dintre cele mai interesante abordări a fost propusă de Bass,
care a sugerat că unele definiţii văd leadershipul cu accent pe
procesele de grup. Din această perspectivă, liderul este centrul
schimbărilor şi activităţii într-un grup, întruchipând
voinţa grupului. Alt set de definiţii văd liderul din perspectiva
personalităţii, astfel leadershipul este văzut ca o combinaţie
de caracteristici speciale pe care le deţine un individ și care
îi permit să impună celorlaţi îndeplinirea sarcinilor.
Alte abordări au definit leadershipul ca și o acţiune sau
conduită, astfel leaderhipul este format din toate acţiunile pe
care un lider le face pentru a aduce schimbare în grup.
Leadershipul a mai fost definit şi în termenii relaţiei de putere
care există între lider și adepţi, astfel liderul are puterea
și o foloseşte pentru a impune schimbarea celorlalţi. Unii
cercetători văd leadershipul ca un proces transformaţional care
motivează adepţii să obţină rezultate mai bune decât se
aşteaptă de la ei, în timp ce alţi cercetători văd
leadershipul din perspectiva deprinderilor şi pun accent pe
capacităţile care fac posibil un leadership eficient.
În concluzie, câteva concepte pot fi identificate când discutăm
despre acest fenomen:
 Leadershipul este un proces.
 Leadershipul implică influenţă.
 Leadershipul se formează într-un grup.
 Leadershipul implică atingerea unui ţel.
Leadershipul implică o artă mai degrabă decât ştiinţă pură
[...] Leadership are astfel diferite feţe şi liderii tind să aibe
personalităţi şi ideologii separate și distincte, precum și
foarte multe stiluri.

Există patru factori care influenţează leadershipul: adepţii,
liderul, comunicarea şi situaţia. Diferitele categorii de
angajaţi au nevoie de stiluri diferite de leadership. Ca și lider,
trebuie să vă cunoaşteţi oamenii, pentru că, spre exemplu, un
nou angajat are nevoie de mai multă supraveghere decât un angajat
cu experienţă. În acelaşi fel, un angajat care nu este motivat
are nevoie de o altă abordare decât un angajat care este puternic
motivat. Punctul esenţial de pornire în cunoaşterea adepţilor
(subalternilor) este de a avea cunoştinţe solide despre natura
umană, cum ar fi emoţiile, motivarea și nevoile. Este la fel de
important să înţelegeţi că adepţii sunt cei care hotărăsc
dacă un lider este de succes. Dacă nu au încredere în liderul
lor sau nu cred în el, adepţii nu vor fi inspiraţi. Liderul
foloseşte comunicarea pentru a conduce. Cea mai mare parte a
comunicării este nonverbală. Ce și cum comunic poate crea sau
distruge relaţiile cu angajaţii. Un lider trebuie să îşi
folosească judecata pentru a decide cea mai bună acţiune în
funcţie de situaţia dată.
Legat de tipurile de abordări, le vom prezenta succint în
continuare.
ABORDAREA PRIN PRISMA TRĂSĂTURILOR LEADERULUI
Ideea că diferenţele între performanţele subordonaţilor se
datoresc trăsăturilor leaderului a constituit una dintre
abordările de început în studiul leadershipului. Au fost
realizate comparaţii ale unor eşantioane reprezentative de leaderi
şi de nonleaderi, pentru a evidenţia trăsăturile fizice şi de
personalitate care îi diferenţiază sensibil pe primii de
ceilalţi. Principalele trăsături luate în considerare au fost
următoarele:
- caracteristici fizice - vârstă, înălţime, înfăţişare,

greutate;
- personalitate - spirit introvertit/extravertit, încredere în
sine ,independenţă, caracter hotărât, spirit amiabil/agresiv,
înclinaţii de domonare/subordonare, tendinţă de autoritarism;
- caracteristici de bază - clasa socială, educaţie, experienţa,
mobilitate profesională;
- inteligenţa - cunoştinţe, mobilitate intelectuală, judecată;
- caracteristici sociale - abilitate managerială,prestigiu,
diplomaţie, tact, spirit de cooperare, charisma, popularitate;
- „spiritul muncii’’ - iniţiativă, tenacitate
,responsabilitate, spirit finalizator.

E. Ghiselli a studiat opt trăsături de personalitate
(inteligenţa, maturitatea, spiritul decis, iniţiativa, abilitatea
de supraveghere, siguranţa de sine, afinitatea pentru lucrători,
masculinitatea-feminitatea,) şi cinci trăsături de
motivaţie (nevoia de împlinire ocupaţională, nevoia de
securitate a locului de muncă, nevoia de recompensă bănească,
nevoia de autoactualizare, nevoia de putere asupra altora). Pe baza
cercetărilor efectuate, autorul a ierarhizat trăsăturile
menţionate în următoarele:
- caracteristici foarte importante: abilitatea de supraveghere, nevoia de împlinire
ocupaţională, inteligenţa, autoactualizarea, siguranţa de sine,
spiritul decis;
- caracteristici de importanţă moderată: lipsa nevoii de
securitate, afinitate pentru lucrători, iniţiativa, lipsa nevoii
de recompense băneşti, maturitatea;
- carateristici lipsite de importanţă: masculinitatea -
feminitatea.

Au fost evidenţiate, ca urmare a unor cercetări efectuate în
întreprinderi industriale, trăsăturile ce caracterizează
leaderii de succes şi anume:
- tenacitate în urmărirea sopurilor stabilite;
- dorinţa de manifestare a iniţiativei în cadrul social;
- puternica orientare spre asumarea de responsabilităţi şi
angajarea în îndeplinirea sarcinilor;
- spirit îndrăzneţ, originalitate în rezolvarea problemelor;
- autoîncrederea și puternica personalitate;
- disponibilitate pentru acceptarea consecinţelor acţiunilor şi
deciziilor altor persoane;
- abilitate de influenţare a comportamentului altora și capacitate
de structurare a relaţiilor interpersonale.
- promptitudine în absorbirea stresului şi disponibilitate
pentrutolerarea frustrărilor şi amânărilor;
Abordarea prin prisma trasaturilor leaderului are meritul de a
permite deducerea logică a ideii că întreprinzătorii de succes
au şanse reale, prin prisma anumitor trăsături de personalitate
şi caracteristici fizice, să fie, după demararea întreprinderii
pecare au iniţiat-o, leaderi de succes, capabili să practice un
leadership eficace şi să mobilizeze puternic subordonaţii pentru
obţinerea unei performanţe superioare.
ABORDAREA PRIN PRISMA COMPORTAMENTULUI LEADERULUI
Dacă abordarea precedentă era concentrată asupra răspunsurilor
la întrebarea: Cum trebuie să fie leaderul eficace? Aceasta a doua
abordare se confruntă cu întrebarea: Ce face leaderul eficace?
–cu alte cuvinte, cum îşi exercită influenţa asupra celorlalte
persoane.
Comportamentul leaderilor eficace se înscriu în perechile
antonimice autocratic- democratic, directiv-permisiv și orientat

spre sarcini-orientat spre persoane. Deşi exprimate diferit, cele
trei perechi semnifică, în esenţă, dominanta comportamentală a
liderului: comportament axat pe realizarea sarcinilor, a
producţiei.
Bibliografie:

Bush,T. , Leadership și management educațional.Teorii și practici
actuale, Iași, Editura Polirom, 2015
Gavrilovici, O., Iosifescu S., Prodan, A, Management educațional,
Iași, Editura CDRMO,2003

Școala online - mediul virtual al procesului instructiv educativ pentru elevii cu CES

emel cadar
Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva "Maria Montessori" Constanta, Constanta, Constanta

Școala online – mediul virtual al procesului instructiv educativ
pentru elevii cu CES
Criza medicală ne-a pus în fața unei provocări unice. În
ipostaza de părinți, cadre didactice, a trebuit să identificăm
rapid și eficient metode de comunicare cu elevii noștri, cu
părinții acestora, cu întreaga comunitate. Privită la început

cu o oarecare reținere, comunicarea în mediul on-line a devenit,
foarte repede, parte integrantă din viața noastră. Profesorii
diriginți, mai mult ca oricând, au căutat să țină o legătură
cât mai strânsă cu elevii și părinții, într-un demers comun
de a construi împreună fundamente pentru școala online.
Diriginții sunt, și de această dată, deschizătorii unor noi
drumuri, cei care propun o altă perspectivă de management al
clasei, de comunicare continuă cu elevii și chiar cu părinții
acestora, de consolidare a sentimentului de apartenenţă la o
comunitate ce are propria identitate, asumată de fiecare membru în
parte. Realizarea prin intermediul tehnologiei de către
profesorul-diriginte de activități educative cu elevii cu CES
poate fi o opțiune pedagogică de a-i ţine pe elevi implicaţi şi
împreună, de a păstra legătura afectivă, emoțională.
Diriginții trebuie să fie prezenţi,vizibili şi disponibili mai
mult poate decât până acum, căci întregul colectiv de elevi
simte nevoia să ţină legătura cu profesorul diriginte. Se știe
că atunci când profesorul diriginte transmite o stare de calm,
când îşi manifestă preocuparea şi disponibilitatea de a
comunica, elevii și părinții se simt încurajaţi şi au
încredere că lucrurile sunt sub control. Ce înseamnă
organizarea activității on-line?
Schimbarea programului școlar poate fi o puternică sursă de
stres, atât pentru elevi și părinți, cât și pentru cadrele
didactice. Putem facilita adaptarea la noul context dacă, în
calitate de profesori diriginți, ne implicăm în organizarea
programului de învățare on-line al elevilor (mai ales în
construirea unui orar realist, care să ia în considerare în
primul rând nevoile elevilor și respectarea curbei de efort).
Organizarea activităților la distanță presupune

structurarea activităților didactice, astfel încât să se
respecte atât programa școlară cât și nevoile, stadiul de
dezvoltare al elevilor. Profesorul diriginte este cel mai în
măsură să se ocupe de acest proces, deoarece este liantul între
profesorii clasei și elevi, cunoscând detalii care pot influența
calitatea învățării la distanță.
Cum procedăm?
• Primul lucru pe care ar trebui să-l facă un diriginte în
organizarea activității on-line este să valorifice datele de
contact ale elevilor (bază de date cu numerele de telefon ale
elevilor și ale părinților lor, cu adrese de e-mail, ID de
facebook etc.)
• Contactarea elevilor/părinților pentru a afla posibilitățile
de conectare sau dacă aceștia au abilitățile necesare accesării
platformelor educaționale.
 Alcătuirea unui tabel cu datele de contact ale elevilor și cu
posibilitățile de conectare la internet;
 Sprijin pentru elevii sau părinții care nu au abilități
tehnice dezvoltate pentru accesarea și folosirea platformelor
educaționale (tutoriale video, alcătuirea unei liste cu pașii
care trebuie parcurși, asistență prin telefon la conectare etc.);

• Stabilirea unei ședințe cu profesorii care predau la clasă;
dirigintele poate concepe un grup de whatsapp doar pentru
comunicarea între profesorii clasei.
• Construirea unui orar on-line-pentru activitățile sincron.
 Profesorul respectă orarul, postează activitatea pe grupul de
whatsapp al clasei, iar elevul citește, învață, rezolvă
sarcinile în ritmul lui, respectând însă termenul limită de
postare a temei (dacă este cazul);

 Profesorul diriginte ar trebui să se asigure că orarul este
respectat și că activitățile nu aglomerează elevul;
• Conceperea și prezentarea unor reguli de grup privind
activitatea on-line:
 Împreună cu elevii, la prima activitate de consiliere și
orientare on-line, profesorul diriginte solicită adaptarea
regulilor clasei la noua situație. Este bine să existe reguli care
să ajute la eficientizarea activității și la creșterea stării
de bine a elevilor în timpul lecției. Exemple de reguli:
microfoanele sunt închise dacă nu vorbim; camerele video sunt
pornite (e o modalitate bună pentru profesor și elevi să se
conecteze și vizual; sunt acceptate anumite excepții: elevul nu
are cameră video, alte situații specifice).
• Colectarea de feedback constant de la elevi, părinți și cadre
didactice pentru a observa dacă activitatea este organizată
eficient sau dacă e nevoie de schimbări.
Beneficii ale organizării eficiente
Implicarea dirigintelui în organizarea activităților on-line are
multiple beneficii, printre care:
 predictibilitatea activităților, elevii și părinții știu
din timp cum se vor desfășura lecțiile și se pot pregăti
adecvat; astfel, învățarea la distanță poate fi o activitate
confortabilă, lipsită de stres;
 un bun managent al timpului – atât pentru elev, cât și
pentru cadru didactic sau părinte;
 evidența activităților – astfel, e ușor pentru elev să
știe programul orelor, să-și organizeze propriul program, să
urmărească progresul, iar pentru profesor să raporteze
activitatea la finalul semestrului.
Managementul riscului în activitățile de învățare on-line

Un element important de luat în calcul este managementul riscului
în proiectarea activităților la distanță. Deşi riscul real nu
poate fi în totalitate eliminat, profesorul diriginte ar trebui să
se asigure că riscurile reale sunt reduse la niveluri acceptabile,
ușor de gestionat. Astfel, managementul riscului presupune
conceperea unui plan de gestionare a riscului bazat pe o analiză
sistematică a activităţii, a echipamentului, a locului de
desfăşurare, o evaluare a stării de sănătate a
participanţilor. Mai intâi, e bine să ne stabilim
obiective realiste: ce așteptări avem de la învățarea la
distanță, să acceptăm că nu este la fel de eficientă ca
activitatea față-în-față, că nu toți elevii și părinții au
capacitate de adaptare la noua situație sau, pur și simplu, sunt
rezistenți la schimbare, le este greu să accepte că situația
este diferită acum și că trebuie să se implice diferit.
Situațiile acestea pot apărea inclusiv la profesorii care predau
la clasă: unii nu au abilități tehnice și nu doresc să învețe
(fie din convingeri personale, fie se simt depășiți de context),
alții pur și simplu nu știu cum să facă față schimbării, vor
să se implice, sunt motivați, dar nu știu cum să o facă.
După ce am stabilit obiective realiste legate de predare,
de conținuturi, e bine să reamintim colegilor profesori că, mai
important decât să livrăm informație, este să oferim stare de
bine, să ne conectăm cu elevii, să menținem legătura cu ei.
Cum procedăm?
Pentru început, este util ca profesorul diriginte să-și
alcătuiască un plan de gestionare a riscului:să analizeze (singur
sau în echipă cu profesorii de la clasă) ce se poate întâmpla
(mai ales negativ) și, dacă ce e mai rău se întâmplă, cum ar
putea reacționa (ce ar putea face), astfel încât răul să fie

cât mai mic (practic, să facă un plan cu ce e de făcut). Un plan
de gestionare a riscului nu ar trebui să aibă un ton catastrofic
(ca în povestea cu drobul de sare a lui Ion Creangă), ci ar trebui
să fie o abordare profesionistă, calmă și rațională.
Așadar... ce putem face, ce ar trebui să avem în vedere când
alcătuim, în calitate de profesor diriginte, planul de gestionare
a riscului? Un element important pe care trebuie să-l avem
în vedere este instruirea elevilor înainte de activitate și
stabilirea clară a regulilor de grup. Cu cât regulile sunt mai
clar stabilite, cu atât mai mult diminuăm riscurile. Regulile de
grup pot fi legate atât de comportamentele elevilor /profesorilor,
cât și de gestionarea tehnicii: cum ne logăm la platforme,
device-ul de pe care comunicăm (telefon, laptop, desktop) să fie
încărcat sau conectat la o priză, siguranța conectării
on-line(să evităm rețele publice care nu asigură securitatea).
Pentru că majoritatea activităților se desfășoară
on-line, este necesar ca dirigintele să aibă în vedere un plan de
prevenire și/sau gestionare a hărțuirii pe internet – așa
numitul cyberbullying. Pe perioada învățării la distanță,
mulți elevi sunt tentați să folosească abuziv rețelele de
socializare; cum nu se mai întâlnesc fizic, adolescenții caută
alte modalități prin care să aparțină unui grup. Astfel, ei
sunt expuși la o serie de tachinări în mediul on-line (publicarea
de imagini sau filme cu profesori sau colegi, prelucrarea pozelor cu
imaginile colegilor, publicarea lor cu scopul defăimării). Rolul
dirigintelui este de a monitoriza aceste fenomene, de a interveni,
de a consilia elevii abuzați sau abuzatorii, de a solicita, la
nevoie, sprijin de la specialiști. E foarte important să
avem în vedere în gestionarea riscului și probleme care țin de
securitatea datelor, de confidențialitate, de protecția minorilor,

de dreptul la imagine (obținerea acordului atunci când transmitem
mai departe imagini sau informații din timpul lecțiilor sau
activităților) etc. Dirigintele, împreună cu profesorii
clasei, ar trebui să facă un plan și pentru situațiile
specifice: sunt copii care nu au posibilități tehnice de
învățare la distanță (nu au laptop sau smartphone, nu au
conectare la internet). Experiența ultimelor luni ne-a demonstrat
că, dacă lucrează în echipă, profesorii și părinții pot să
găsească alternative (lecții personalizate, printarea
materialelor). Profesorul diriginte trebuie să adapteze
mesajul și intervenția didactică la noua situație de
învățare, în clasa virtuală și să insiste asupra umătoarelor
subiecte:
 crearea climatului psiho-emoțional favorabil învățării
on-line/starea de bine;
 feed-back-ul în relația de învățare on-line, susținerea
și încurajarea elevilor;
 managementul timpului în noile condiții de învățare;
 comunicarea eficientă în clasa virtuală/ mai mult timp alocat
nevoii de exprimare a elevilor, de socializare;
 cultivarea încrederii și a stimei de sine/imaginea mea
on-line;
 siguranța și confidențialitatea datelor personale, riscuri
posibile în utilizarea internetului;
 eficiența învățării on-line/metode și resurse de
învățare on-line (munca on-line+ studiu individual); valori și
atitudini pozitive (colaborarea, relația de susținere
părinte-elev-profesor, autonomia, empatia, răbdarea etc.);
 menținerea stării de sănătate în vreme de pandemie
(odihnă, alimentație sănătoasă, apă, mișcare/sport);

petrecerea timpului liber prin activități de dezvoltare personală
în perioada învățării de acasă (abilități practice în
gospodărie/grădină, lectura, arte, etc.).
Mediul de predare poate că nu este același cu cel cu care eram
obișnuiți, dar este important să ne amintim că buna predare este
totuși bună predare: să fim creativi, să adaptăm, să selectăm
ce se potrivește; să fim disponibili, deschiși, prezenți; să
găsim soluții. CONCLUZII: Cursurile „online” au
nevoie de un design special și de o abordare pedagogică diferită
față de cea din sălile de clasă, cu participare directă.
Predarea online se bazează pe comunicare și este necesar să
evidențiem faptul că elevul nu poate înțelege informația la
capacitate maximă. De aceea, este nevoie ca:
 activitățile instructiv–educative trebuie tratate din
perspectivă pluridisciplinară, interdisciplinară şi
transdisciplinară.
 cursurile trebuie să fie interactive, create într-o varietate
de moduri și folosite diferite resurse educaționale. Varianta
digitală a acestora, prin explicațiile, exercițiile propuse,
întregește și îmbogățește valoarea instructiv-educativă a
activității de predare online, fiind un instrument de lucru
relevant, util pentru elev și pentru profesor.
 formele de organizare a activității didactice (individuală,
pe grupe, colectivă), în predarea online, trebuie corelată cu
individualizarea și crearea de materiale în funcție de
particularitățile copiilor.

Bibliografie:
• Constantin Cucoş, Olimpius Istrate, Ion – Ovidiu
Pânişoară, Petre Bodnariuc, Simon Vela, „Şcoala

online-elemente pentru inovarea educaţiei”, Ed. Universităţii,
Bucureşti, 2020
• http:// www.e-şcoala.ro/ Proiectul Şcoala Online

Și totuși, de ce se copiază?

Irma Kiss
Colegiul National "Iancu de Hunedoara" Hunedoara, Hunedoara, Hunedoara

În ultima perioadă (destul de lungă), există o multitudine de
discuții în legătură cu fenomenul copiatului, de multe ori în
masă, strâns legat de scăderea calității învățământului
modern. Fenomenul copiatului în masă este amplu dezbătut
înainte/pe parcursul/după fiecare examen important din timpul
anului școlar. Este deliciul mass mediei să prezinte cazuri de
fraudă la Examene naționale, admiteri, supliniri, titularizări,
licențe etc. După ce se liniștesc apele cu comunicarea

rezultatelor, se revine la rutina zilelor și orelor de curs. Și
totuși, de ce se copiază? Orice adult, fie profesor, fie părinte,
spune elevilor lor că este greșit, fără a se gândi la cauzele
acestei manifestări, interzicându-le această faptă categoric, de
multe ori fără vreo explicație. Personal, sunt de acord cu
afirmația că nu este bine să copiem, dar unii văd aceasta
opțiune în afara posibilităților lor, din motive pe care le voi
explica în continuare.
Este adevărat că există și posibilitatea ca, în unele cazuri,
copilul care copiază să fie leneș, sau să o facă din dorința
de a lua în derâdere autoritatea cadrelor didactice, din bravadă,
într-o încercare disperată de a-și câștiga independența
asupra propriilor acțiuni. Acestea se leagă, până la urmă, de
probleme emoționale mult mai profunde, care pot reprezenta
consecințe ale anturajului sau vieții de acasă.
Raportându-ne tot la viața în familie, un alt motiv care există
în majoritatea cazurilor este presiunea venită din partea
părinților. Această presiune poate fi rezultat al comparației cu
frații sau surorile copiilor în cauză, comparația părinților
cu ei înșiși pe vremea când erau de vârsta lor sau încercarea
acestora de a-și trăi visele eșuate sau abandonate prin
intermediul lor. De multe ori, părinții pun această presiune
fără a-și da seama, fără a reproșa pe față, lăsând copii
simțindu-se vinovați că nu sunt exact cum ar dori părinții și
fără posibilitatea de a da vina pe viața de acasă.
În cazul în care copiii nu au o relație strânsă cu familia,
aceștia își pot căuta figuri parentale în profesori. Din
nefericire, daca părinții nu pun presiune pe copii, sunt șanse
considerabile ca școala să o facă. Diriginții, profesorii și
directorii își doresc cu toții, bineînțeles, ca școala lor să

fie cea mai bună, respectiv clasa fiecăruia. Datorită programului
încărcat, de multe ori copiii nu au timp să se pregătească
temeinic pentru fiecare materie, recurgând apoi la singura metodă
care le-ar mai putea asigura o medie competitivă comparativ cu
ceilalți. Majoritatea profesorilor consideră că materia lor este
cea mai importantă, iar copiii sunt presați să exceleze la toate
materiile, ajungând apoi sa le urască pe majoritatea și să nu
își mai dea interesul.
Raportându-ne la copiii care atunci când erau mai mici prezentau
un potențial ieșit din comun, fiind cei mai buni în
învățământul primar, poate chiar și de-a lungul claselor
gimnaziale, apare o presiune nespus de intensă când aceștia
încep să aibă probleme și rezultate mai puțin bune decât cele
de până atunci, fiind acuzați la primele “abateri” că trec
in “extrema opusă”. Fiind obișnuiți cu nevoia absurda de a fi
mereu, constant, cei mai buni, acest perfecționism toxic și
anxietate îi vor bântui și ca adulți, când vor fi tentați să
copieze la examene decisive și mult mai importante decât un test
din lecția de zi.
Astfel se explică fenomenul intens mediatizat al copiatului la
examenele de titularizare, suplinire, definitivat ale profesorilor
.Este alarmant exact detaliul că cei care au fost prinși copiind
sunt exact cei care ar fi modelele de urmat pentru generații de
elevi. Cei care de la catedră interzic și sancționează copiatul.
Sau, mai grav, îl vor permite. Profesorul, dincolo de informații
și experiență are rolul fundamental de a-i fi model, exemplu sau
chiar mentor unui elev. Astfel, ipocrizia, falsul, înșelatul,
furtul devin norme pentru conștiintele și mințile elevilor în
formare. Este un virus care se propagă și bolnăvește de la o
generație la alta. Și totuși, de ce copiază un profesor?

Asemănător elevilor, poate din lene, comoditate, delăsare sau din
motive extrinseci, precum competiția acerbă pentru un loc de
muncă, o funcție urmărită. Poate din lipsa acută de timp din
cauza vieții personale și familiale foarte încărcate ce nu îi
permit să se pregătească suficient. ( ex. Sănătatea copiilor,
părinților, sarcină, divorț, deces, boală etc.) Un alt motiv
des menționat este imitația: „ Pentru că așa fac și
ceilalți.” Într-adevăr, oamenii, indiferent de vârstă, tind
să copieze comportamentul celor din jur, și, din păcate, cel mai
des, exemplele negative. Personal, consider că societatea are o
parte majoră din vină, prin perpetuarea unor modele deficitare,
negative și de slabă valoare. Se mediatizează și se promovează
incultura, grotescul, vulgarul, urâtul, falsul, minciuna și faptul
că pentru a reuși în viață ai nevoie doar de bani. Asemenea
nonvalori distrug moralitatea și principiile societății.
De-a lungul carierei mele de 16 ani, am avut ocazia să vizitez mai
multe țări, unele dintre ele prin intermediul proiectelor
derulate. Astfel, am intrat în contact cu sistemele educaționale
din Italia, Marea Britanie, Ungaria, Germania. De asemenea, colegele
și bunele mele prietene din facultate profesează în Luxemburg,
Franța, Suedia, Canada și Kuweit. Atitudinea vis-a-vis de copiat
observată acolo este șocant și dureros de diferită: nu se
copiază pentru că ei înșiși refuză să copieze. Copiatul este
văzut ca un act umilitor, degradant, lipsit de verticalitate și
complet dăunător elevului/ persoanei. Copiatul este dezaprobat de
școli/instituții/familie/ colegi și este aspru sancționat, în
multe cazuri cu interzicerea dreptului de a susține examenul pe o
perioadă determinată și introducerea datelor persoanei într-o
bază de date. Astfel, copilul/adultul înțelege singur că nu este
bine să copieze. Personal, consider că sancțiunile sunt foarte

importante în acest sens, pentru că nu se poate lucra fără
disciplină și norme într-un domeniu atât de sensibil cum este
cea de „formare de oameni”.
Pentru a concluziona, copiatul este într-adevăr un fenomen care nu
trebuie să rămână ignorat,fie că se realizează din dorința de
adrenalină, sau din pură lene sau pentru a depăși concurența
pentru un loc de muncă mai bine plătit. Copiatul nu poate fi oprit
din exterior, însă poate fi redus și eliminat prin construirea
unei educații corecte, prin exemple pozitive de corectitudine de la
vârste mici, prin mediu lipsit de nonvalori și fals, prin
promovarea unei gândiri sănătoase, morale, pentru că schimbarea
pe care o căutăm nu poate veni din exterior, ci trebuie să vină
din interior: „Dacă un ou este spart din exterior este moarte.
Dacă se sparge din interior, este viață.”

Nr. 72/2021

La acest număr au contribuit:
● Lacramioara Teodorescu
● raluca Popovici
● rodica corondan
● Florina Daniela Fazacaș
● Anamaria Grigoriu
● Gheorghe Alin Negrea
● Albu Enikő
● Mariana-Aurora Coțofan
● Potîrniche Elena
● sorina pacurar
● Alina Irimescu
● sonia berza
● Daniela Palcuie
● emel cadar
● Irma Kiss

ISSN: 2393 – 0810