Un simbol recunoscut al compasiunii umane, Maica Tereza spunea:
„Ceea ce contează nu e magnitudinea gesturilor noastre, ci
cantitatea de dragoste cu care le-am făcut. Nu aşteptaţi lideri!

Faceţi ce e de făcut singuri, fiecare în parte. De fiecare dată
când zâmbeşti cuiva, faci un gest de dragoste, un dar către acea
persoană, un lucru frumos. Dacă Îl vezi pe Dumnezeu în oameni,
atunci există iubire pentru ei şi de aici apare pacea”. Cu alte
cuvinte, Voluntariatul - cea mai importantă sursă de bunătate.
Voluntariatul este activitatea desfășurată din proprie
inițiativă, prin care o persoană își oferă timpul,
abilitățile și energia în sprijinul altora fără o recompensă
de natură financiară, în sprijinul comunității din care face
parte, iar voluntarul este ,,persoana care alege să îşi ofere
timpul, cunoştinţele, talentele, abilităţile, energia etc. în
beneficiul altora, fără a fi plătit şi fără a fi constrânsˮ.

În al doilea rând, voluntariatul este cea mai simplă
activitate pe care o putem face. Voluntariatul nu ȋți ofera bani,
în schimb „răsplata” vine odată cu sentimentul de
satisfacţie al timpului şi al eforturilor pe care le depune orice
persoană doritoare să se implice voluntar.
Implicare în activităţi de voluntariat se bazează pe spirit
civic, implicare şi încredere, care poate atrage după sine
dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi. Această modalitate de
învățare oferă un cadru mai puțin rigid și formalizat, dă
elevilor noștri bucuria de a desfășura activități cât mai
flexibile și îi implică în libera alegere a domeniului în care
să desfășoare activități. De aceea voluntariatul devine
atractiv pentru elevii din toate ciclurile învățamant deoarece
fiecare copil vrea sa fie util la rândul lui. Se formează
aptitudini, noi, dascălii putem să-i sensibilizăm și să-i
responsabilizăm pe copiii de toate vârstele. Vǎ propun un
exercitiu: întrebați elevi, preȿcolarii ce ar face dacǎ ar

cunoaȿte un alt copil fǎrǎ rechizite, hainuțe, cǎrti, dar cu
dorinta de a face ,,carte”. Cu siguranțǎ vom observa dorinţa
multora de a ajuta. Acest lucru se poate realiza prin intermediul
activităților de voluntariat. În fiecare an, în preajma
sărbătorilor mergem împreună cu copiii pentru a colinda azilul
de bătrâni și casa de copiii ȿi sunt foarte entuziasmați,
participă cu mare drag la activități, venind cu idei și soluții
practice, devin solidari învățând să colaboreze. Prin
intermediul scenetelor, poezioarelor, al colindelor, copiii transmit
entuziasmul și inocența lor, umplându-se de bucuria realizării
unei fapte bune.
De asemenea, în cadrul parteriatului cu Centrul de vârstnici, cu
ocazia zilei de 8 Martie am oferit mărţişoare şi felicitari,
ocazie cu care am adus zâmbetul şi bucuria pe faţa bunicuţelor.
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, împreună cu părinţii am
organizat o donaţie din care am cumpărat pachete cu dulciuri şi
ouă de ciocolată pe care copiii le-au dăruit cu multă bucurie
bătrânilor instituţionalizaţi. Aceştia au fost foarte
încântaţi de acţiunea copiilor, la rândul lor, copiii au
povestit părinţilor cât de impresionaţi au fost de bucuria
bătrânilor.
Având în vedere că există copii în mediul rural cu o situaţie
financiară precară, am organizat cu Grădiniţa Neghiniţă din
Cluj-Napoca parteneriatul ’Un copil.o jucarie,o bucurie”in
cadrul caruia am donat jucarii si rechizite noi copiilor de la
Gradinitele din satele Cristorel, Aschileul Mic si Aschileul Mare.
Copiii şi părinţii acestora au fost plăcut impresionaţi de
gestul colegilor de la grădiniţele din oraş.
De asemenea exista copii institutionalizaţi în centre speciale
care au nevoie de empatia şi sprijinul celorlalţi. În acest sens,

împreună cu comitetul de părinţi am organizat acţiunea de
voluntariat “O bucurie pentru copiii fără părinţi”. Cu
aceasta ocazie, copiii grupei noastre au vizitat şi donat jucării
copiilor din centrul Pinochio.
La nivelul grădiniţei se pot realiza acțiuni de ecologizare prin
intermediul căruia copiii devin conștienți despre importanța
protejării mediului înconjurător. Aceștia pot realiza desene,
afișe sau cǎsuțe pentru pǎsǎri, putem merge prin parcuri,
pădure pentru adunarea gunoaielor. Punem accent pe necesitatea
sortării gunoaielor și îi îndrumăm spre centrele de colectare a
uleiului, hârtiei sau a becurilor. Facem întrecere între grupe
și alegem ” eco- grupa”, grupa care are cele mai multe flori,
grupa ai cărei copii au participat la cele mai multe activități
pentru protejarea naturii. Cu ocazia Zilei Pământului am
participat cu copiii la concursul “Pământul –casa noastră”.
Aceştia au realizat lucrări artistico-plastice cu tema
“Reciclaăm, nu aruncăm”, au primit premii si diplome
“Voluntar Eco”, de care au fost foarte încântaţi. Sunt
atâtea activitǎți pe care le putem face ȋmpreuna cu preşcolarii
noştri! Considerăm că, implicându-i pe copii în activități de
voluntariat putem să-i sensibilizăm și să-i responsabilizăm.
Am încercat şi reuşit în acelaşi timp să-i sensibilizăm pe
copiii grădiniţei noastre sa fie sensibili la nevoile copiilor
din alte ţări şi chiar continente.
În acest sens, împreună cu fundaţia DORCAS AID INTERNATIONAL, am
participat în Ajunul Crăciunului 2019, la acţiunea “Jot tenni
jo,Kek veder ackio”, “A face un bine cu găletuşe albastre
pline”.
În februarie 2020, echipa Transilvania 4 Sierra Leone ne-a propus
o cursă contra cronometru pentru a face fericiţi mii de copii din

vestul Africii., adică să echipăm mii de şcolari din Sierra
Leone cu ghiozdane pline cu materiale didactice, să facem fericiţi
aceşti copii din Africa dându-le o şansă la educaţie.
Sub deviza: “Haideţi să-i ajutăm pe copiii din Sierra Leone să
fie la fel ca şi şcolarii noştri”, am creat o punte peste
continente. Prin discuţiile purtate cu copiii grupei noastre, i-am
convins că efortul lor de a renunţa pentru puţin timp la dulciuri
şi jucării îi vor ajuta pe părinţi să cumpere ghiozdanul cu
rechizite care va aduce multă bucurie în inimile şcolarilor din
Africa. Părinţii au fost surprinşi de dorinţa copiilor de a juta
, de empatia cu copiii de altă culoare aflaţi într-o situaţie
dificilă şi de puterea lor de renunţare în favoarea acestora.
Prin astfel de acţiuni de voluntariat reuşim să dezvoltăm
empatia, compasiunea, acceptarea rasială, fără discriminare,
spiritul civic, generozitatea, altruismul în rândul copiilor.
Implicând copiii, mai mici sau mai mari, în acțiuni de
voluntariat, îi învățam să promoveze într-o formă creativă
ideile personale și să lupte pentru realizarea lor până la
final. Așadar, copiii implicați în acțiuni de voluntariat
dezvoltă sau dobândesc competențe și abilități noi, dar și
siguranță de sine , încredere în forțele proprii,
solidaritate, toleranță, devenind astfel mai conștienți de ceea
ce se întâmplă în jurul lor.
Implicându-ne în activităţi de voluntariat reuşim să vedem
lumea prin ochii celorlalţi şi să înţelegem şi să observăm
limitele incorecte pe care societatea le pune uneori în faţa unora
dintre membrii ei.
Am devenit astfel mai solidari şi mai toleranţi, dar şi mai
conştienţi de limitele societăţii noastre.

Bibliografie
1. Gabriela Nedelcu, Mădălina Nedelcu, Ioana Mureșan, Simona
Stan Traian Mureșan, Educația ecologică și voluntariatul în
protecția mediului, Fundația pentru Cultură și Educație
Ecologistă, ECOT .
2. Andronic, R.-L., 2009, Comportamentul prosocial şi voluntariat
în România postdecembristă. O abordare psihosociologică a
programelor de intervenţie (teză de doctorat), Facultatea de
Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti.
✓ Asociaţia pentru Relaţii Comunitare şi Allavida, 2003,
Tendinţe ale comportamentului filantropic în România: donatori
individuali şi companii, Asociaţia pentru Relaţii Comunitare şi
Allavida, Cluj-Napoca. OP și Centrul Național de Voluntariat
ProVobis, ClujNapoca, 2003, p. 56.

Învăţământ primar

SĂNĂTATEA MENTALĂ ȘI EMOȚIONALĂ A COPIILOR

camelia ciuca
Scoala Gimnaziala Nr.7 "Constantin Brancoveanu" Galati , Galati, Galati

Dascălul trebuie să formeze şi să dezvolte elevilor săi
capacităţi de autoevaluare pozitivă ,ca element de referinţă
pentru sănătatea lor mentală şi emoţională. Copilul trebuie
învăţat să-şi stăpânească emoţiile fără a le alunga.

SĂNĂTATEA MENTALĂ ȘI EMOȚIONALĂ A COPIILOR
prof.înv.primar Ciucă Camelia
Sănătatea este o stare de bine,aşa apreciază
specialiştii din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Am
mai putea adăuga că ea înseamnă şi a fi în armonie cu tine
însuţi,cu ceilalţi şi de a trăi într-un mediu favorabil.
Un aspect esenţial al educaţiei din şcoală şi din afara ei

exprimă necesitatea ca mediul şcolar să contribuie la dezvoltarea
unui stil de viaţă armonios(mintal,emoţional,fizic şi
socio-moral). Dascălul trebuie să formeze şi să dezvolte
elevilor săi capacităţi de autoevaluare pozitivă ,ca element de
referinţă pentru sănătatea lor mentală şi emoţională.
Sănătatea mentală este o dimensiune complexă a fiinţei umane
în realizarea căreia sunt implicate multiple aspecte ale acesteia
de la cele biologice la cele sociale.
În fiecare zi ne însoţesc anumite sentimente,mai mult sau mai
puţin violente,mai mult sau mai puţin destabilizatoare. Emoţiile
informează asupra unei situaţii existente.Furia,spre
exemplu,semnalează o problemă gravă şi permite schimbarea a ceea
ce nu convine.
Emoţiile sunt necesare. Ele sunt precum climatul vieţii. Avem
nevoie de ninsoare,de ploaie,de soare,iar toate acestea sunt
însoţitede o uşoară dominantă a soarelui. Suntem mereu
inhibaţi de expresia sentimentelor noastre. Aceasta ţine pe
deoparte de educaţia şi cultura noastră,care ne împing la
neexprimarea lor,iar pe de altă parte de faptul că noi nu putem
face trierea exprimării emoţiilor noastre. Le cunoaştem prea
puţin şi nu ştim să le interpretăm mesajul.
A fi stăpân pe propriile sentimente înseamnă a le cunoaşte şi
a le înţelege rostul. De aceea este eficient să învăţăm că
ele trebuie exprimate de la cea mai fragedă vârstă. Ele pot fi
exprimate prin vorbit,strigăt,descărcare de energie,cu menţiunea
să nu cădem în cealaltă extremă. Privitor la tristeţe, omul nu
trebuie să se împiedice să plângă,să-şi spună problemele,să
plângă pe umărul cuiva. Fiecare stare trebuie să-şi găsească
exprimarea la momentul potrivit.
Dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor este urmărită cu

multă atenţie de echipe de psihologi.Eliminarea emoţiilor este la
fel de importantă ca şi înlăturarea problemelor de natură
fizică. Copilul trebuie învăţat să-şi stăpânească
emoţiile fără a le alunga.
Un copil foarte emotiv trebuie ajutat să-şi depăşească teama ,
ranchiuna,furia,gelozia faţă de fraţii mai mari sau
neînţelegerile cu părinţii. Singurătatea poate avea aspecte
teribile pentru omul în devenire,la fel şi
tristeţea,frustrarea,culpabilitatea sau sentimentul de abandon.
Dascălul este dator a învăţa să asculte emoţiile copiilor,să
le dea posibilitatea de a şi le exprima după propriul caracter,să
strige,să râdă,să se elibereze de emoţii. Există riscul ca
unele refulări să se exprime prin acte de indisciplină şi
violenţă.
Profesorul va fi mereu atent la ameliorarea comunicării
relaţionale,va conduce la respectul de sine şi de ceilalţi,la
ascultarea sinceră a expresiei nevoilor în orice comunicare.
Astfel,relaţia între adult şi copil se va ţese prin
răbdare,încredere, descoperire reciprocă şi descoperirea
valorilor individuale.
A înţelege lumea interioară a copilului înseamnă
a-l ajuta să-şi găsească propriile repere,se va putea armoniza
cu el însuţi,cu ceilalţi şi cu mediul înconjurător. În
acelaşi timp,adultul va descoperi cine este copilul şi că el
însuşi are un copil în interiorul său.
După părerile specialiştilor,distingem trei mari tipuri de
emoţii:
■ataşamentul
■respingerea
■teama

Aceste emoţii sunt clasificate între cele 5 cauze ale
suferinţei.
Atitudinea părinţiilor,aşteptarea lor şi interpretarea pe care
o dau ei emoţiilor sunt foarte importante. Copiii nu se comportă
în funcţie de aşteptările părinţiilor şi de prejudecăţiile
lor. De aceea,în încercarea de a asigura copiilor condiţii optime
de dezvoltare,trebuie să ţinem cont de diversele lor trebuinţe.

Trebuinţele sociale ale copiilor din ciclul primar
Şcoala este un mediu special,favorabil satisfacerii trebuinţelor
sociale,de comunicare ale copiilor. La intrarea în şcoală,copilul
ajunge într-un mediu aproape diferit de mediul familial care
funcţionează altfel decât cel din familie sau gradiniţă. El
face parte dintr-un grup a cărui activitate fundamental este
învăţătura şi unde este egal cu partenerii săi.
Registrul relaţiilor interpersonal în mediul şcolar este mult
mai bogat. Alături de cooperare şi competiţie funcţionează
relaţii întemeiate pe
conducere-subordonare,simpatie-antipatie,comandă-execuţie,etc.
Datorită amplificării câmpului interrelaţional ce se
înregistrează în această perioadă,ea a mai fost numită vârsta
social(vârsta maturităţii infantile-M.Debesse).
Fără a subestima importanţa mediului familial rolul
activităţii şcolare este hotărâtor.

Trebuinţele intelectuale ale copiilor din ciclul primar
Copiii sunt exploratori,investighează lumea şi proprietăţile
sale,trag mereu concluzii pe baza a ceea ce văd,aud,manipulează.
Dacă curiozitatea copiilor este ignorată sau luată în
râs,copiii se pot bloca şi riscă să devină

neîncrezători,incapabili de a înţelege,de a cunoaşte;vor
înceta pur şi simplu să pună întrebării ori să caute
răspunsuri. Caracteristica principală a vârstei, egocentrismul
face ca totul la copil să se raporteze la propria sa fiinţă,la
ceea ce gândeşte,ce ştie,ce simte. Apare utilizarea în joc a
cuvintelor,a combinaţiilor de cuvinte pentru a testa reacţiile
adulţilor,pentru a discuta despre lucruri şi a face schimb de
idei.
Trebuinţa de a-şi exprima ideile în cuvinte este din ce în ce
mai importantă pentru ei.

Trebuinţele emoţionale ale copiilor din ciclul primar
Se impune ca învăţătorul să-şi reorienteze activitatea astfel
încât el să urmărească nu numai realizarea obiectivelor
cognitive ci, mai cu seamă,a celor afectiv-volitive. Premisele unei
bune sănătăţi mentale şi emoţionale nu pot fi construite de pe
o zi pe alta ci în timp, printr-o activitate susţinută şi
elaborată. Deosebit de important este ca învăţătorul să-i
ofere elevului ocazia de a-şi valoriza propria persoană,de a
recunoaşte valoarea celorlalţi şi de a primi el însuşi
recunoaşterea celor din jur.
În cadrul unei atmosfere deschise,copilul îşi exprimă,fără
teamă sau inhibiţii,propriile dorinţe,opinii şi interese,se
simte ascultat,apreciat şi încurajat,învaţă că fiecare
persoană este unică.
Spiritul de cooperare nu poate fi conceput în afara unor
sentimente cum ar fi cel al prieteniei,al respectului,al încrederii
şi stimei.
În continuare voi prezenta câteva sugestii de activităţi care
facilitează exprimarea emoţională:

♥Vocabularul emoţiilor- se va utiliza un set de cartonaşe care
au notate pe una din părţi denumirea unei
emoţii(ex.trist,bucuros,mânios,etc); fiecare elev sau grup de
elevi va alege câte un cartonaş şi va încerca să exprime
emoţia notată printr-un comportament. Ceilalţi elevi vor trebui
să identifice emoţia urmărind comportamentul exprimat de elev sau
de grupul de elevi.
♥Statuile emoţiilor- câţiva elevi vor avea trei roluri:de
sculptor,statuie şi observator. Elevul care şi-a ales rolul de
sculptor alege un cartonaş cu o emoţie, caută elevul cu rolul de
statuie şi va încerca să modeleze statuia în funcţie de emoţia
pe care trebuie să o reprezinte,modelându-i expresia facială,
postura. Elevul care are rolul de observator va nota toate
modalităţiile prin care elevul sculptor încearcă să exprime
emoţia. Ceilalţi elevi trebuie să identifice emoţia exprimată
de elevul cu rolul de statuie.
♥Sunetele emoţiilor- fiecare elev va extrage câte un cartonaş
cu o emoţie şi va încerca să o reprezinte printr-un sunet
caracteristic, fără să folosească cuvinte. Cine va identifica
primul emoţia exprimată de un coleg, va descrie o situaţie în
care a simţit acea emoţie, ce a gândit şi cum s-a comportat.
♥Cele 10 activităţi plăcute- fiecare elev va face o listă de
10 activităţi plăcute care ne determină să ne simţim
bine.Toate activităţiile fiecărui elev se vor afişa în sala de
clasă pentru ca elevii să conştientizeze modalităţiile prin
care ne putem îmbunătăţi starea emoţională.
♥Comentariul de imagine (poster,ilustraţie,prezentare PPT)cu
accent pe exprimarea de către copii a propriilor stări emoţionale
şi pe urmărirea de către învăţător a reacţilor afective ale
acestora.

♥Prezentarea propriei persoane –prin intermediul desenului,
modelajului, compunerii, prin verbalizarea unui enunţ în care
fiecare elev, după ce îşi rosteşte clar numele,exprimă
trăsătura sa dominantă.
♥ Prezentarea unei persoane- fiecare copil precizează calitatea
pe care el o apreciază în mod deosebit la un anumit coleg, ales de
el.
♥Jurnalul dublu-elevul reprezintă prin desen, enunţuri, pe prima
jumătate a paginii, ceea ce l-a impresionat în mod deosebit
dintr-un text citit-audiat, iar pe cealaltă jumătate, în aceeaşi
manieră, motivele care l-au determinat să se oprească asupta
acelor impresii, stări sau trăiri.
♥Blazonul personal- diagramă divizată în 4 secţiuni în care
elevului i se cere să reprezinte prin simboluri, desene, enunţuri,
aspecte relevante ale personalităţii acestuia: o faptă bună pe
care a făcut-o, o faptă pe care ar fi încântat să o facă,
pasiunea sa, hobby-urile pe care ar dori să le aibă.
♥Jocul de rol-constând în relatarea în scris, de către fiecare
copil, sub anonimat, a unei fapte mai puţin lăudabile,
amestecarea biletelor strânse, extragerea de către fiecare a unui
bilet, citirea acestuia cu voce tare şi prezentarea opiniilor,s
faturilor, soluţiilor; adresarea de învăţător a unor
întrebări de genul: ,,Ce ai simţit atunci când ai citit cazul
extras?”,,Ce ai simţit atunci când ai ascultat povestea ta?”
♥Galeria personajelor- prezentare de postere, desene, în care
elevii se reprezintă pe ei înşişi şi spaţiile lor
existenţiale.
♥Scrisoare către colegi cu început dat- ,,Ce m-ar face
fericit...”; în această scrisoare, elevul exprimă, fără a-şi
dezvălui numele ceea ce aşteaptă el de la colegii săi din punct

de vedere atitudinal sau afectiv; scrisorile se citesc în faţa
clasei de învăţător, apoi se încearcă găsirea de soluţii
constructive.
Desenele, alături de jocuri, sunt considerate cele mai
relevante modalităţi de expresie, ele oferind date importante
despre inteligenţa şi afectivitatea copilului. Din orice desen
liber, învăţătoarea poate să extragă informaţii importante
despre personalitatea copilului, urmărind dimensiunile figurilor,
culorile folosite, modul de trasare a liniilor. Dimensiunile
exagerate, mai ales când personajul desenat îl reprezintă pe el,
indică tendinţa spre autocentrism. Dacă figurile sunt mici,
acest lucru poate indica o stare de tristeţe, neîncredere în
sine. Liniile trasate apăsat sunt indici de nelinişte, tensiune
internă sau chiar agresivitate, iar liniile abia trase sunt semne
ale timidităţii, nesiguranţei. Prin desen pot fi exprimate
conflicte inconştiente nerezolvate, frustrări, probleme care nu
pot fi exprimate direct, atitudini şi sentimente faţă de persoane
importante din viaţa sa.Trebuie să se evite folosirea lor ca
instrument de diagnostic sau etichetare a personalităţii
copilului.
Fiecare dascăl are posibilitatea să utilizeze diverse game
de exerciţii, prin intermediul cărora să răspundă nevoilor
emoţionale ale copilului şi totodată să contribuie la
dezvoltarea autoevaluării pozitive,a respectului de sine,a
sănătăţii mentale şi emoţionale a copilului.

Bibliografie:
1.Şchiopu,U.,Verzea,E.,1981,,,Psihologia
vârstelor”,E.D.P.,Bucureşti
2.Nicola,J.,2002,Tratat de pedagogie şcolară,Ed.

Aramis,Bucureşti
3.Suport de curs realizat de Casa Corpului Didactic
Maramureş,Baia Mare,2003
Sănătatea mentală şi emoţională a copiilor
Facultatea de
Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Extensia Universitară
Sighetu-Marmaţiei

Continuare de studii

Învăţământ primar

SCRIERE, ORTOGRAFIE, PUNCTUAŢIE

Carmen Damian
Scoala Gimnaziala Nr.1 Pantelimon, Ilfov, Pantelimon

Repere teoretice despre scriere, ortografie, punctuație

I. ORTOGRAFIE. PUNCTUAŢIE. REPERE TEORETICE

1. SCRIERE, ORTOGRAFIE, PUNCTUAŢIE

Limba este primul semn de identitate al unui popor. Şi, desigur,
instrumentul esenţial al culturii sale.
„Limba este un fenomen complex, un fenomen istoric susceptibil de
evoluţie, de schimbare. Reprezintă un sistem care înglobează un
număr imens de elemente care se organizează şi funcţionează pe
baza relaţiilor variate şi complicate, care se stabilesc între

ele.”
Diversele discipline lingvistice–fonetică, fonologie, gramatică,
lexicologie–care se ocupă de anumite aspecte ale limbii, de
anumite componente ale ei, au apărut din dificultatea de a aborda
global fenomenul şi de a-l cuprinde destul de detaliat şi de
profund.
Limba presupune (alături de un număr de cuvinte) un ansamblu de
reguli, a căror aplicare conduce la realizarea comunicării şi că
încălcarea acestor reguli este sursa greşelilor.
„Limbajul articulat reprezintă o realizare normală şi
fundamentală, cea orală, şi una secundară şi derivată, cea
scrisă. Scrierea este deci o copie aproximativă a limbii vorbite,
pe care o reprezintă cu ajutorul unui sistem de semne
convenţionale.” Scrisul este un mijloc eficient, cu o vechime
apreciabil de mare, de stocare şi de transmitere de informaţii.
Scrisul oferă mari posibilităţi de cizelare a propoziţiilor, a
frazelor scrise, deoarece cel care scrie poate reveni asupra
textului, formulându-l mai clar, mai precis. Scrisul devine un
minunat instrument pentru exprimarea orală, dând posibilitatea
omului de a-şi perfecţiona vorbirea.
Cel ce scrie este lipsit de o serie de mijloace de exprimare cum ar
fi: mimică, gesturi, intonaţie, vibraţii ale timbrului vocal,
pauză, accente. De accea, pentru a da acelaşi sens şi forme
limbajului scris, pentru a realiza toate acestea este necesară
cunoaşterea corectă a ortografiei şi punctuaţiei. Scrierea
implică direct citirea, deoarece se citeşte succesiv în gând,
sau cu voce tare tot ceea ce se scrie. În limbajul scris există
posibilitatea de a se cântări fiecare cuvânt, de a se reveni
asupra formulării, de a se corecta eventualele greşeli sau
inexactităţi fără ca efortul depus în acest sens să fie

vizibil.
În procesul scrierii are loc o activitate intelectuală completă
şi complexă, astfel încât scrierea este un foarte bun mijloc
pentru cultivarea gândirii logice.
„Scrierile uzuale alfabetice, aşa cum este şi cea a limbii
române, îşi îndeplinesc funcţia esenţială de comunicare pe
baza unei anumite analize a secvenţei vorbite, reproducând şi
delimitând cu aproximaţie unităţile diverselor niveluri ale
acesteia”. ,,Aspectul formal al corectitudinii scrierii face
obiectul reglementărilor ortografiei şi ale punctuaţiei”.
Ortografia stabileşte corectitudinea formală a domeniilor celor
mai întinse ale scrierii, supunând normelor ei folosirea
sistemului de semne grafice adoptat, relaţiile scrierii cu
sistemul, cu structura şi cu normele limbii literare, în primul
rând cu pronunţia, dar şi cu situaţii de scriere fără
legătură cu realitatea fonică reprezentată.
În sens restrâns, ortografia priveşte scrierea corectă la
nivelul cuvântului; în sens larg, ea include şi scrierea corectă
la nivelurile superioare cuvântului (punctuaţia).
Punctuaţia este un sistem de semne convenţionale care au rolul de
a marca în scris pauzele, intonaţia, întreruperea cursului
vorbirii.
Semnele de punctuaţie au caracter convenţional, pentru că forma
lor nu este cerută de natura conţinutului exprimat.
Semnul grafic numit punct marchează pauza care se face în vorbire
între propoziţii sau fraze independente ca înţeles. El se scrie
de asemenea la sfârşitul unor fraze şi propoziţii independente,
grupuri de cuvinte izolate care echivalează cu propoziţii
independente şi după care vorbirea nu mai continuă.
Semnul întrebării este folosit în scriere pentru a marca

intonaţia propoziţiilor sau a frazelor interogative.
Se scrie semnul întrebării după cuvintele, grupurile de cuvinte,
propoziţiile şi frazele care au un caracter interogativ şi care
sunt întrebări directe, după un pasaj interogativ în care se
redau spusele cuiva în vorbire indirectă fără a se folosi verbe
de declaraţie şi conjuncţii, după propoziţiile interogative
retorice.
Semnul exclamării marchează grafic intonaţia frazelor şi a
propoziţiilor exclamative sau imperative. Se mai scrie de asemenea
după interjecţiile şi vocativele care exprimă stări afective
şi sunt considerate cuvinte sau părţi de frază independente.
Virgula delimitează grafic unele propoziţii în cadrul frazei şi
unele părţi de propoziţie în cadrul propoziţiei. Virgula arată
felul în care fraza şi propoziţia se despart în elementele lor
constitutive pe baza raporturilor sintactice dintre ele. Aceasta
este funcţia gramaticală a virgulei.
De asemenea, virgula marchează grafic anumite pauze scurte făcute
în cursul rostirii unei propoziţii sau fraze, servind la redarea
grafică a ritmului vorbirii şi a intonaţiei. Se mai foloseşte
pentru a reda grafic pauzele scurte ori de câte ori marcarea lor
este considerată necesară de către autor.
Punctul şi virgula este semnul de punctuaţie care marchează o
pauză mai mare decât cea redată prin virgulă şi mai mică
decât cea redată prim punct.
O astfel de pauză este adesea necesară pentru a despărţi
propoziţii sau grupuri de propoziţii care formează unităţi
relativ independente în cadrul unei fraze. Fraza câştigă astfel
în claritate şi se evită legarea greşită a unei subordonate
dinaintea pauzei marcate prin punct şi virgulă de propoziţia
imediat următoare. Alteori, punctul şi virgula corespunde unei

pauze pe care vorbitorul o face pentru a arăta că partea de frază
care urmează e o întregire, o explicaţie sau o concluzie a celor
afirmate anterior.
Două puncte anunţă vorbirea directă sau o enumerare, o
explicaţie, o concluzie şi marchează totodată o pauză, în
general mai mică decât pauza indicată de punct. Ele se scriu
atât la sfârşitul unei fraze, cât şi în interiorul ei.
Ghilimelele (semnele citării) sunt semne grafice care se
întrebuinţează atunci când se reproduce întocmai un text spus
sau scris de cineva. Ele se scriu la începutul şi la sfârşitul
citării, închizând astfel vorbirea directă.
Acelaşi semn de punctuaţie (-) are două funcţii cu totul
diferite: linia de dialog care indică începutul vorbirii fiecărei
persoane care ia parte la o convorbire, iar linia de pauză
marchează pauza dintre diferite părţi ale propoziţiei, dintre
propoziţii şi fraze.
Parantezele rotunde ( ) sau drepte [ ] arată un adaos în
interiorul unei propoziţii sau al unei fraze. Parantezele rotunde
cuprind o explicaţie, o precizare, un amănunt, care îmbogăţesc
înţelesul propoziţiei sau al frazei de care sunt legate. În
acest sens, parantezele au aceeaşi funcţie ca linia de pauză sau
virgula, când acestea cuprind comunicări care explică sau
întregesc propoziţia sau fraza în interiorul căreia se află.
Parantezele drepte se folosesc cu scopul de a închide un adaos
făcut de noi într-un text citit. Ele ajută deci la separarea
spuselor noastre de ale altuia ori de câte ori este nevoie să
intervenim cu o lămurire. Se închid de asemenea între paranteze
drepte cuvintele sau semnele de punctuaţie asupra cărora vrem să
atragem atenţia cititorului.
Punctele de suspensie arată o pauză mare în cursul vorbirii. Spre

deosebire de punct, punctele de suspensie nu marchează sfârşitul
unei propoziţii sau al unei fraze, ci indică o întrerupere a
şirului vorbirii.
Comunicarea care este aşezată înaintea pauzelor redate în scris
prin punctele de suspensie are întotdeauna o intonaţie
caracteristică: când pauza este neintenţionată, intonaţia este
descendentă, iar când pauza este intenţionată, intonaţia
comunicării este ascendentă.
Cratima se foloseşte în repetiţii; în interiorul unor expresii
formate din două substantive, un substantiv şi un adverb, din
două adverbe sau din două interjecţii; între două numerale,
pentru a arăta că indicaţia numerică este aproximativă; între
cuvintele care arată limitele unei distanţe, ale unui interval de
timp.
Din mulţimea semnelor de punctuaţie, la clasa I şi a II-a se
studiază următoarele: punctul, semnul întrebării, semnul
exclamării, linia de dialog, două puncte, virgula (numai în cazul
substantivelor în vocativ şi în enumerare).
Scrierea limbii române utilizează două sisteme de elemente
grafice- literele şi semnele ortografice - şi un set de reguli de
redare în scris a cuvintelor şi a grupurilor de cuvinte, precum
şi de despărţire la capăt de rând.
Semnele ortografice, în sens strict, sunt semne auxiliare folosite
în scris, de regulă la nivelul cuvântului- în interiorul unor
cuvinte, pe lângă segmente de cuvinte sau între cuvinte care
formează o unitate-, precum şi în unele abrevieri.
Apostroful este singurul semn exclusiv ortografic şi este folosit
rar în ortografia românească actuală.
În limba literară, apostroful marchează, mai ales în stilul
publicistic, în indicarea anilor calendaristici, absenţa

accidentală a primei sau a primelor două cifre; în unele
împrumuturi din alte limbi. El notează căderea accidentală a
unui sunet, a mai multor sunete sau silabe.
Bara oblică este folosită în formule distributive care cuprind
numele unor unităţi de măsură şi care pot fi abreviate şi
neabreviate.
Blancul constă în absenţa oricărui semn. Cuvintele se
delimitează grafic prin blancuri. Potrivit statutului
lexico-gramatical şi sensului lor, funcţia primcipală a blancului
fiind aceea de semn de delimitare şi separare a cuvintelor sau a
elementelor componente ale unor cuvinte compuse, ale locuţiunilor
şi ale altor grupuri relativ stabile de cuvinte. Poate preceda sau
urma ori nu celelalte semne ortografice. În uzanţele scrierii
limbii române (de tipar, la calculator, la maşină), blancul nu
precedă, în general, semnele de punctuaţie, dar le urmează.
Cratima se foloseşte între cuvintele sau în interiorul unui
cuvânt ori al unei abrevieri, având rolul de a lega sau
dimpotrivă, de a despărţi elementele în cauză. Astfel, cratima
leagă cuvinte pronunţate fără pauză, unele interjecţii
identice, repetate accidental, anumite prefixe de baza derivatului,
articolul hotărât enclitic sau desinenţa de unele cuvinte greu
flexionabile, componentele ale unor abevieri.
Ea desparte silabele unui cuvânt pronunţat sacadat, segmentele
unui cuvânt în cazul despărţirii acestuia la capăt de rând.
Cratima nu este precedată sau urmată de blanc.
Linia de pauză este utilizată în scrierea unor cuvinte compuse
complexe care cuprind cel puţin un cuvânt compus scris cu
cratimă.
În această situaţie nu este precedată sau urmată de blanc.
Punctul este folosit ca semn ortografic după majoritatea

abrevierilor, precum şi la notarea în cifre a datei.
Virgula se foloseşte uneori cu o funcţie asemănătoare cu a
cratimei.
Distincţia semne ortografice-semne de punctuaţie este într-o
anumită măsură artificială, nu numai pentru că scrierea
corectă în sens larg include şi punctuaţia, ci şi deoarece
punctul este mai ales semn de punctuaţie, virgula, deşi semn de
punctuaţie, priveşte într-o anumită măsură şi ortografia în
sens strict, iar cratima este un semn preponderent ortografic.
În ceea ce urmează voi prezenta cazurile în care punctul, virgula
şi cratima sunt semne ortografice.
Punctul este folosit ca semn ortografic după majoritatea
abevierilor şi anume după cele care păstrează una sau mai multe
litere din partea iniţială a cuvântului abreviat, nu şi ultima
lui literă (etc., ian., id., nr., v. pentru et caetera, ianuarie,
idem, numărul, vezi), inclusiv în abrevierile de la prenume (I. de
la Ion).
Nu sunt urmate de punct:
• abrevierile care păstrează finala cuvântului abreviat: cca,
dl, dle, dna, d-ta pentru circa, domnul, domnule, doamna, dumneata;
• abrevierile numelor punctelor cardinale (N, S, E, V);
• simbolurile majorităţii unităţilor de măsură:cm, m, kg
pentru centimetru, metru, kilogram;
• simbolurile unor termeni din domeniul ştiinţific şi tehnic:
matematică, fizică (A pentru arie, N pentru număr natural),
chimie (simbolurile elementelor chimice: C, Cl, Mg pentru carbon,
clor, magneziu), medicină (Rh).
Punctul se foloseşte şi la notarea în cifre a datei (18.03.2007).
Virgula, deşi este semn de punctuaţie, se foloseşte uneori cu o
funcţie asemănătoare cu a cratimei:

• în interiorul unor locuţiuni adverbiale cu structură
simetrică: cu chiu, cu vai; de bine, de rău;
• între interjecţii identice care se repetă (boc, boc; cioc,
cioc; hai, hai) sau între interjecţii cu valoare apropiată
(trosc, pleosc);
• între cuvinte care se repetă identic (doar, doar), sau cu
unele modificări (încet, încetişor).
Cratima, ca semn ortografic, indică rostirea împreună a două sau
mai multe cuvinte sau se foloseşte în scrierea unor cuvinte
compuse, la despărţirea cuvintelor în silabe.
Ca semn de punctuaţie, punctul marchează pauza care se face în
vorbire între propoziţii sau fraze independente ca înţeles,
virgula delimitează grafic unele propoziţii în cadrul frazei şi
unele părţi de propoziţie în cadrul propoziţiei; marchează
grafic anumite pauze scurte făcute în cursul rostirii unei
propoziţii sau fraze, iar cratima se foloseşte în repetiţii
(încet-încet), în interiorul unor expresii formate din două
substantive, un substantiv şi un adverb, din două advebre sau din
două interjecţii (calea-valea, câine-câineşte, ici-colo,
talmeş-balmeş), între două numerale (doi-trei), între cuvintele
care arată limitele unei distanţe, ale unui interval de timp
(Bucureşti-Ploieşti; 6 martie-15 aprilie).
Atât ortografia cât şi punctuaţia se bazează pe reguli sau
norme obligatorii, care nefiind absolut rigide, din diverse motive
admit şi excepţii sau abateri. Respectarea regulilor ortografice
şi de punctuaţie şi cunoaşterea excepţiilor asigură un grad
sporit de utilizare adecvată a aspectului model, literar, cult al
unei limbi.

Învăţământ primar

Aplicații digitale: Book Creator

Mariana Ghiulai
Scoala Gimnaziala Nr.2 Buftea, Ilfov, Buftea

Utilizând această aplicație, veți descoperi, dragi colegi, că este la îndemâna oricui (profesori sau elevi) realizarea unei cărți electronice. Succes!

Poate că - pentru mulți profesori și elevi- crearea unei cărți
digitale părea un obiectiv greu de atins, însă în perioada
școlii online - în care am utilizat permanent internetul,
platformele și aplicațiile online- am înțeles că acest lucru nu
este greu de realizat. Am descoperit aplicația BOOK CREATOR și am
utilizat-o pentru crearea câtorva cărți digitale.

Pentru a crea acest E-Book, trebuie să urmați pații de mai jos:
- Intrați pe site-ul Book Creator, cu ajutorul motorului de

căutare Google;
- Logarea cu ajutorul unui cont Google (sunt conturi separate pentru
profesori sau pentru elevi/studenți) ;
- Profesorii trebuie să dea un cod de acces în program elevilor ;
- După ce v-ați logat, dați click pe butonul New Book (banda de
sus, dreapta ) ;
- Ne alegem forma cărții : portret, pătrat, peisaj sau aceleași
forme împărțite în mai multe zone de expunere ;
- După alegerea formei, începem cu coperta cărții digitale
(Cover): din partea dreaptă întrăm în meniul de lucru cu
opțiunea pentru materiale : dăm click pe i, ne apare opțiunea
Page și ne putem alege culorile sau fundalurile prestabilite care
dorim să apară pe copertă ; din opțiunea Paper se poate alege
varianta de liniatură ; pătrățele, dictando, portative etc ; se
poate alege varianta cu rame (Borders) etc ;
- Din semnul + din partea dreaptă putem opta pentru alte opțiuni:
• Scrierea cu ajutorul tastaturii – Text; dând click dreapta
putem modifica/ scrie: format, tăiat/copiat, inserat, mutat text
în fața sau în spatele imaginii, poziționarea textului în zona
de lucru etc;
• Atașarea de imagini – Import;
• Scrierea cu ajutorul creioanelor;
- Pentru a trece la paginile următoare, dăm click pe Pages din
banda de sus sau utilizăm săgeata din dreapta ;
- În scrierea textului există opțiunea de a adăuga un link
(dacă doresc să fac trimiere la un site sau la un filmuleț de pe
YouTube ;
- Se poate înregistra vocea cu ajutorul opțiunii Record (din
Meniu), Start înregistrare, după cronometrul de 3 secunde se poate
începe înregistrarea ; la terminarea acesteia se apasă Stop

înregistrare.

La finalul cărții, aceasta se poate descărca în format digital
sub formă de E-Book sau avem opțiunea de a o printa.
Este o aplicație foarte îndrăgită de elevi, aceștia fiind puși
în mai multe situații în același timp : scriu, se
înregistrează, utilizează site-uri și filme. Poate fi utilizată
la clasă la multe dintre disciplinele ciclului primar, încă de la
clasele foarte mici : chiar dacă nu au competența de a scrie la
calculator, copiii se pot înregistra cu poezii și cântece, pot
atașa fotografii. La clasa I am experimentat-o la :
- Comunicare în limba română – Litera X – copiii au scris
cuvinte cu litera respectivă, s-au înregistrat cu cântece și
poezii, au atașat imagini a căror denumire conține litera
respectivă ;
- Dezvoltare personală – înregistrarea unor păreri despre
emoții și sentimente, despre meserii etc;
- Matematică și explorarea mediului – orele despre mediul
înconjurător: imagini cu plante și animale, imagini cu evoluția
unei plante de la sădirea semințelor până la apariția fructelor
etc;
- Arte vizuale și abilități practice – carte electronică cu
lucrările copiilor ;
- Muzică și mișcare – înregistrarea cântecelor.
Cu siguranță că la orice clasă vom utiliza această aplicație,
elevii vor fi încântați de ceea ce vor realiza: propria
cărticică digitală! Succes!

Învăţământ gimnazial

Învățarea prin intermediul jocului

Anamaria Grigoriu
Scoala Gimnaziala Nr.7 Timisoara, Timis, Timisoara

Aplicațiile sunt distractive și motivante pentru copii! Ele oferă practică cu abilități esențiale în conștientizarea lecturii-fonică, ortografie, vocabular, înțelegere și scriere.

Aplicațiile sunt distractive și motivante pentru copii! Ele
oferă practică cu abilități esențiale în conștientizarea
lecturii-fonică, ortografie, vocabular, înțelegere și scriere.
Există , de asemenea, aplicații pentru copiii cu dislexie, ADHD
și tulburări ale spectrului autist care susțin organizarea și
stabilirea obiectivelor, limbajul și comunicarea și reglarea
emoțională.
Scopul final al citirii este o bună înțelegere a textului.
Aplicațiile oferă practică cu abilități specifice de

înțelegere, inclusiv secvențierea, diferențierea între fapt și
opinie, dezvoltarea conștientizării cuvintelor (prin antonime,
sinonime și omofoane), precum și mai multe aplicații de mapare
mentală. Hărțile mentale sunt diagrame vizuale care îi ajută pe
elevi să reprezinte cuvinte sau idei și pot fi folosite la citire
și scriere.
O aplicație pe care o folosesc des la orele de limba și
literatura română este Wordwall. La baza produsului se află
motorul de joc, care cuprinde două elemente cheie: logica jocului
și vederea.Logica jocului descrie fiecare șablon. Și pentru
fiecare șablon enumeră un set de unități reutilizabile care
descrie modul în care ar trebui să funcționeze. Aceste unități
pot partaja lucrări obișnuite, cum ar fi marcare, glisare și
fixare, bare de instrumente și meniuri. Aceeași unitate s-ar putea
să apară în multe șabloane diferite. Acest sistem face ca
dezvoltarea de noi șabloane să fie mai rapidă și asigură o
coerență între fiecare șablon.Logica jocului descrie fiecare
șablon într-un sens abstract și dictează modul în care se
comportă.
Iată cum pentru același conținut am creat trei șabloane:
Wordwall poate fi folosit pentru a crea atât activități
interactive, cât și activități de imprimat. Majoritatea
șabloanelor sunt disponibile atât în versiune interactivă, cât
și în versiune tipărită.Interactivele sunt redate pe orice
dispozitiv compatibil cu web, cum ar fi un computer, tabletă,
telefon sau tablă interactivă. Ele pot fi jucate individual de
către elevi sau pot fi conduse de profesori.Printabilele pot fi
tipărite direct sau descărcate ca fișier PDF. Ele pot fi folosite
ca însoțitor al activităților interactive sau ca activități
independente.

Vizualizarea atrage sprite pe un fundal de paralaxă stratificat. a
descrie seturi de grafică, sunete și secvențe de animație numite
teme. Același ecran de joc poate fi făcut să arate foarte
diferit prin schimbarea temei. Totul este complet receptiv și va
face alegeri de aspect sensibil la toate dimensiunile ecranului.
Recomand folosirea acestei aplicații atât pentru consolidarea
cunoștințelor, reactualizarea lor, dar și ca o metodă
interactivă de evaluare.
Bibliografie :
• Wordwall.net
• https://wordwall.net/resource/12523855

Învăţământ gimnazial

CERINŢE LOGICE ÎN FORMAREA NOŢIUNILOR ŞI DEFINIŢIILOR MATEMATICE

Iulian Tocea
Scoala Gimnaziala Vladila, Olt, Vladila

Dezvăluirea conţinutului unei noţiuni cu ajutorul genului proxim şi al diferenţei specifice este o cerinţă fundamentală şi nerespectarea ei duce la definiţii greşite.

CERINŢE LOGICE ÎN FORMAREA
NOŢIUNILOR ŞI DEFINIŢIILOR MATEMATICE

Profesor Tocea Iulian, Şcoala Gimnazială Vlădila

Scopul lucrării de faţă este de a scoate în evidenţă
importanţa cunoaşterii de către profesorul de matematică a unor
cerinţe logice în formarea noţiunilor, de a arăta la ce greşeli

se poate ajunge atunci când se trece cu uşurinţă peste unele
probleme considerate elementare.
În întreg procesul gândirii se operează cu noţiuni. Noţiunea
este o formă superioară de reflectare a realităţii. Cu ajutorul
noţiunii, numeroase şi variate obiecte sunt grupate în clase,
după caracterele lor comune. Aceste caractere constituie totodată
trăsături esenţiale ale obiectului. Exemplu: în noţiunea
geometrică de patrulater sunt reflectate însuşirile comune
tuturor patrulaterelor şi care sunt esenţiale din punct de vedere
geometric. Sunt însă însuşiri, cum ar fi: grosimea liniilor care
formează patrulaterul, culoarea hârtiei pe care este desenat, care
nu intră în conţinutul noţiunii. Un rol important în realizarea
celor de mai sus îl joacă gândirea corectă care are însuşirea
de a transmite adevărul mai departe. Această gândire este de fapt
gândirea logică. Caracterul de adevăr în construcţia
disciplinelor matematice este transmis de la propoziţii acceptate
la teoreme. Afirmând acest lucru putem spune că matematica este o
ştiinţă bazată pe o continuă activitate de creaţie.
Activitatea de creaţie în matematică trebuie imbinată cu
activitatea de exerciţiu şi educare a gândirii. Aceasta scoate
în evidenţă caracterul profund uman al matematicii, dezvoltă
gândirea şi capacitatea de a deprinde trăsături esenţiale.
Gîndirea, în general, are următoarele procese principale:
analiza, comparaţia, sinteza, generalizarea şi abstractizarea.
Totalitatea însuşirilor esenţiale unei clase de obiecte,
formează conţinutul noţiunilor. Conţinutul unei noţiuni
matematice formează şi scoate în evidenţă proprietăţile
esenţiale înţelegerii ei. Referindu-ne la noţiunea de
paralelogram observăm că în conţinutul său intră următoarele
însuşiri esenţiale: figura plană cu patru laturi având laturile

opuse paralele, laturile opuse congruente, unghiurile alăturate
aceleiaşi laturi suplementare, unghiurile opuse congruente,
diagonalele se intersectează în părţi egale, două laturi opuse
paralele şi congruente.
În cadrul aceleiaşi noţiuni, pot exista mai multe obiecte care au
însuşirile noţiunii respective dar care poartă denumiri
diferite. Astfel în noţiunea de paralelogram sunt cuprinse figuri
geometrice care se bucură de proprietăţile paralelogramului dar
care poartă altă denumire. Clasa de obiecte care posedă
însuşirile ce sunt oglindite în conţinutul noţiunii formează
sfera noţiunii. Respectând definiţia dată putem spune că în
sfera noţiunii de paralelogram intră dreptunghiul, pătratul şi
rombul. Analizând noţiunile de dreptunghi şi paralelogram,
observăm că noţiunea de paralelogram are o sferă mai largă
decât cea de dreptunghi, însă conţinutul noţiunii de dreptunghi
este mai bogat decât conţinutul noţiunii de paralelogram.

Genul reprezintă noţiunea care cuprinde în sfera ei o altă
noţiune. Noţiunea conţinută în sfera altei noţiuni constituie
specia. Dreptunghiul constituie gen pentru pătrat, iar pătratul
constituie specie pentru dreptunghi. Analizându-se raportul ce
există între noţiunile gen şi specie, rezultă că toate notele
genului sunt prezentate în specie, dar nu toate notele genului
aparţin speciei.
Definiţia reprezintă acea formă logică la care se ajunge prin
definire. Categoriile legate de definiţie sunt: genul, sfera,

diferenţa specifică, propriul şi accidentul.Genul conţine
însuşirile care aparţin tuturor lucrurilor de acelaşi fel. Sfera
conţine însuşirile genului şi însuşirile ei specifice.
Diferenţa specifică conţine numai însuşirile care deosebesc o
specie de alte specii ale aceluiaşi gen. Propriul conţine
însuşirile derivate direct din însuşirile speciei. Accidentul
conţine însuşirile individuale.
Definiţia cuprinde în structura ei genul proxim şi diferenţa
specifică, excluzând propriul şi accidentul. Definiţia cuprinde
două parţi componente, noţiunea definitivă şi noţiunea care se
defineşte. Noţiunea care se defineşte este compusă din genul
proxim şi diferenţa specifică. Noţiunea definită şi noţiunea
care se defineşte sunt cele două elemente structurale ale
definiţiei. Revenind la exemplul anterior putem enunţa definiţia:
 dreptunghiul este paralelogramul cu un unghi drept. Genul
este exprimat prin cuvântul paralelogram, diferenţa specifică
prin proprietatea de a avea un unghi drept, iar specia prin
cuvântul dreptunghi. Prin această definiţie s-a exclus propriul
(diagonalele egale, unghiuri congruente etc.) precum şi
accidentul(dimensiunile, etc.).
Pe lângă cele arătate mai sus, o definiţie corectă trebuie să
respecte anumite reguli: trebuie să fie adecvată noţiunii de
definit, nu trebuie să formeze un cerc vicios, nu trebuie să fie
negativă dacă ea poate să fie afirmativă, nu trebuie să se
facă prin enumerare.
Există mai multe feluri de definiţii raportate la diferite
clasificări. Clasificarea făcută de Aristotel cuprinde definiţii
reale şi definiţii nominale. Definiţia nominală sau verbală
arată sensul unui cuvânt, unui nume.Exemplu: cuvântul
dreptunghi înseamnă paralelogramul cu un unghi drept.

Definiţia reală arată însuşirile esenţiale, necesare ale
lucrurilor şi ale fenomenelor. Exemplu: cilindrul este generat prin
rotirea unui dreptunghi în jurul unei laturi.
În matematică se întrebuinţează frecvent definiţia genetică
care arată modul cum se construieşte obiectul la care se raporta.
Exemplu: în geometrie uneori cercul este definit ca figura
formată de un segment de dreaptă care se roteşte în plan în
jurul uneia din extremităţi, alteori este definit ca figura
obţinută prin secţionarea unui cilindru drept cu un plan paralele
cu planul bazei. Ambele definiţii constituie exemple de
definiţii genetice. Se poate afirma că definiţia genetică este o
definiţie corectă, ea având atât gen proxim cât şi diferenţă
specifică.
Dezvăluirea conţinutului unei noţiuni cu ajutorul genului proxim
şi al diferenţei specifice este o cerinţă fundamentală şi
nerespectarea ei duce la definiţii greşite. Deci, atunci când
dăm o definiţie trebuie să avem în vedere genul proxim şi
diferenţa specifică.
In continuare vom face câteva observaţii legate de supraabundenţa
unor definiţii.
Încă din primele ore de geometrie, elevii trebuie învăţaţi să
enunţe corect o definiţie. Uneori definiţiile sunt fie incorecte,
fie supraabundente, fie greoaie. Dăm mai jos câteva exemple de
definiţii frecvent întâlnite.
(D.1) Triunghiul isoscel este triunghiul cu două laturi congruente
şi cu unghiurile de la bază congruente.
(D.2) Triunghiul isoscel este poligonul cu trei laturi care are
două laturi congruente.
(D.3) Triunghiul echilateral este triunghiul isoscel cu un unghi de
600.

Referitor la definiţia (1) se observă că este supraabundentă,
conţinând şi o proprietate a triunghiului isoscel care derivă
din definiţia acestuia. Adică faptul că un triunghi este
isoscel, permite demonstrarea proprietăţii că unghiurile
alăturate bazei sunt congruente.
Definiţia (2) nu foloseşte genul proxim, adică cuprinde în ea
şi definiţia triunghiului.
Definiţia (3) este o definiţie corectă, chiar dacă nu este cea
clasică. Din această definiţie rezultă imediat că, unghiurile
triunghiului echilateral sunt congruente şi laturile triunghiului
echilateral sunt congruente. Alte definiţii frecvente utilizate de
elevi sunt:
(D.4) Patrulaterul care are laturile opuse paralele şi congruente
este un paralelogram.
(D.5) Paralelogramul care are toate unghiurile drepte este
dreptunghi.
(D.6) Paralelogramul care are toate unghiurile drepte şi laturile
congruente este pătrat.
Definiţiile (4), (5) şi (6) sunt supraabundente şi este necesar a
se justifica elevilor acest lucru.
De exemplu, referitor la dreptunghi, genul proxim al acestuia este
paralelogramul. Dreptunghiul, fiind un paralelogram, conservă toate
proprietăţile acestuia. Diferenţa specifică este aceea că are
un unghi drept. De aici, pe baza proprietăţilor paralelogramului,
rezultă că toate unghiurile sunt drepte. De aceea,
paralelogramul cu un unghi drept se numeşte dreptunghi, este
o definiţie corectă.
Definiţia (6) permite iarăşi o posibilitate de a pune mai bine
în evidenţă care este genul proxim şi diferenţa specifică.
Genul proxim al pătratului poate fi dreptunghiul. Deci, trebuie

văzut care este diferenţa specifică dintre dreptunghi şi
pătrat. Pătratul are toate laturile congruente. Este necesar să
spunem acest lucru? Evident că nu. A spune că are două laturi
consecutive congruente constituie o definiţie corectă a
pătratului. Este evident că se poate da definiţia pătratului
astfel: rombul cu un unghi drept se numeşte pătrat.
Considerăm că este util ca aceste precizări şi comentarii să
fie făcute de profesori cât mai frecvent posibil. Nu este lipsit
de interes să se meargă mai departe cu aceste consideraţii.
De exemplu, luând ca definiţie a pătratului, dreptunghiul cu
două laturi alăturate congruente, să se deducă
proprietăţile specifice pătratului: (a) fiind dreptunghi are
diagonalele congruente şi de aici rezultă că şi jumătăţile
lor sunt congruente; (b) diagonalele pătratului sunt
perpendiculare; (c) diagonalele pătratului sunt şi bisectoarele
unghiurilor acestuia. Pornind de la definiţia: pătratul este
rombul cu un unghi drept se pot obţine iarăşi aceleaşi
proprietăţi. Fiind romb, diagonalele sunt perpendiculare, fiind
şi bisectoarele unghiurilor. În plus, se poate arăta că sunt
congruente.
În concluzie, enunţarea fiecărei definiţii trebuie însoţită
de comentarii. Astfel este necesar să fie prezentate ( acolo unde
este posibil) mai multe definiţii echivalente. Un prim exerciţiu
este enunţarea unor definiţii greşite şi împreună cu elevii
să se depisteze greşeala. Pornind de la definiţii, să fie deduse
primele proprietăţi ale figurilor geometrice respective.
Un comentariu absolut necesar este legat de precizarea că, orice
figură conservă proprietăţile genului său proxim şi să se
pună în evidenţă diferenţele specifice. Odată deduse primele
proprietăţi se impune prezentarea şi comentarea câtorva dintre

definiţiile supraabundente, cele mai frecvente utilizate de elevi.

BIBLIOGRAFIE:
1. ENESCU, GH. , Fundamentele logice ale gândirii, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică;
2. PETRICĂ, I. , Probleme de geometrie pentru gimnaziu, Bucureşti,
Editura Petrion;
3. POPESCU, O. , Metodica predării geometriei în gimnaziu,
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică;
4. SAFAREVICI, I.R. , Noţiunile fundamentale ale algebrei,
Bucureşti, Editura Academiei Române;
5. VÎRTOPEANU, I. , Metodica predării matematicii; Sinteze,
Craiova, Editura Sitech;

Învăţământ gimnazial

Educația tehnologică și abilitățile practice, rolul lor în învățământul românesc

doina boitor
Liceul Tehnologic Agricol "Alexiu Berinde" Seini, Maramures, Seini

Educația tehnologică reprezintă o dimensiune a educației, dar
și a culturii generale a omului contemporan, deoarece tehnologia
face parte din viața cotidiană a acestuia.

Educația tehnologică și abilitățile practice,rolul lor în
învățământul românesc

Educația tehnologică reprezintă o dimensiune a educației, dar
și a culturii generale a omului contemporan, deoarece tehnologia
face parte din viața lui cotidiană, însoțindu-l pretutindeni: la
locul de muncă, acasă, pe stradă, în orice domeniu de
activitate.
Trăim într-o lume a tehnologiei, în care progresele științifice
și tehnice, informatizarea industrială, trcerea de la tehnologia
forțată la cea modernă, impune o educație și o mentalitate
tehnologică nouă.
Tehnologia reprezintă un ansamblu de procese și operații la
capătul cărora se obține un anumit produs, un anumit rezultat. Ca
știință, tehnologia studiază formele, metodele și mijloacele de
prelucrare a materiilor prime și materialelor, în vederea
obținerii unor produse în diferite domenii de activitate.
Rezultatele activității tehnologice sunt răspândite în toate
domeniile de desfășurare a activităților umane, scopul
esențial al tehnologiei fiind tocmai acela de a asigura noi
mijloace materiale , care să ducă la obținerea de produse de
calitate superioară, cu un consum redus de materie primă, surse de
energie și resursă umană.
Educația tehnologică este o disciplină școlară de cultură
generală, cu o contribuție importantă în orientarea și
aplicarea cunoștințelor teoretice în practică, în diferite
domenii de activitate și de cunoaștere, lărgind viziunea privind
orientarea școlară și profesională, a fiecărui adolescent.
Scopul educaţiei tehnologice este acela de a forma şi dezvolta
personalitatea celui educat, printr-o educaţie intelectuală
profundă, pe baza căreia elevul să pună în practică,toate
cunoștințele teoretice dobândite.
,,Educaţia tehnologică și aplicațiile practice”, este o

disciplină extrem de importantă pentru viitorul oricărui elev,
oferindu-i acestuia o minimă cultură generală tehnică, atât de
necesară în lumea progresului rapid al tehnologiei în care
trăim.
Ea determină totodată, dezvoltarea creativitații, a spiritului de
observație, a curiozității față de tot ceea ce tehnologia pune
la dispoziția omului.
Modulele din care este alcătuită disciplina, oferă spre studiu
elevului o sferă largă de domenii de activitate, dându-i
acestuia ocazia să-şi descopere abilităţile, înclinaţiile,
vocaţia pentru un anumit domeniu. Astfel, educația tehnologică
vine în sprijinul absolventului de clasa a VIII-a, în ceea ce
privește orientarea școlară și profesională, știut fiind
faptul că în gimnaziu este aproape inexistentă, iar elevii trec
la nivelul liceal fără a ști prea bine ce li se potrivește.
Disciplina ,,Educaţia tehnologică și aplicațiile practice”,
este o componentă a Curriculum-ului naţional, născută din
raportul omului modern cu tehnologia, menită să cultive credinţa
în puterea şi frumuseţea ştiinţei, este o disciplină
obligatorie în planul de învăţământ pentru clasele I –VIII.
Educaţia tehnologică oferă competenţe care nu sunt abordate la
nici o altă disciplină studiată:
- Descrierea elementelor mediului construit şi funcţionalitatea
acestora;
- Realizarea de produse simple cu respectarea normelor de calitate,
securitate şi sănătate în muncă şi protecţia mediului;
- Aplicarea unor soluţii pentru înlăturarea
disfuncţionalităţilor din mediul apropiat;
- Identificarea si selectarea produselor alimentare în funcţie de
informaţiile de pe ambalaj

- Asigurarea condiţiilor de preparare a mărfurilor alimentare în
funcţie de caracteristicile de calitate ale produselor;
- Analizarea legăturilor între activităţile de obţinere a
produselor alimentare şi meseriile /profesiile specifice;
- Identificarea efectelor tehnologiilor de obţinere a materiilor
prime, a semifabricatelor şi a produselor finite asupra mediului
şi societăţii.
În cadrul orelor de Educaţie tehnologică și aplicații practice,
elevii dobândesc deprinderi şi cunoştinţe esenţiale, necesare
în viaţa de zi cu zi, cunoştinţe extrem de necesare şi pentru
varianta în care elevii vor opta pentru continuarea studiilor în
învăţământul profesional.
Dacă pentru elevii de clasa a VIII-a, care se îndreptă către
licee cu profil uman, cunostințele dobândite la Educație
Tehnologică , sunt singurele cunoștinte tehnice studiate în
școală, deoarece în liceu ei nu vor studia astfel de discipline,
pentru cei care vor urma filiera tehnologică, cunoștinele
acumulate la Educație Tehnologică, reprezintă un bogat bagaj de
cunoștințe, care va asigura asimilarea mult mai ușoară a noilor
conținuturi ale disciplinelor tehnice , studiate in liceu.
Și pentru că nimic nu funcționează mai bine ca școala prin
experimente și nimic nu poate stârni întrebări și pasiuni,
decât atunci când vezi și experimentezi, abilitățile practice,
ca parte componentă a educației tehnologice pentru
învățământul primar și gimnazial, se impune ca o cerință de
bază în ceea ce privește formarea de capacități și deprinderi
practice, de punere în practică a cunoștințelor dobândite, de
pregătirea profesională a elevilor și deschiderea unor noi
orizonturi cu privire la orientarea școlară și profesională.

Învăţământ gimnazial

Metoda mozaicului

Mariana-Aurora Coțofan
Scoala Gimnaziala "I.L.Caragiale" Sibiu, Sibiu, Sibiu

Мozaiϲul еѕtе o metodă bazată pe colaborarea dintre elevi. După ce fiecare elev devine prin învăţare „expert”, acesta trebuie la rândul său să îi înveţe pe ceilalţi colegi din grup aspectele asimilate referitor la tema studiată.

Metoda presupune următoarele etape:
1.Pregătirea materialului de studiu: Profesorul împarte tema de
studiu în sub-teme, apoi realizează o fişă-expert pentru fiecare
sub-temă propusă.
2.Organizarea elevilor în echipe de învăţare: Se formează
grupele de elevi. Este bine ca în fiecare grup să fie același
număr de elevi, iar materialul care trebuie studiat să fie
împărțit într-un număr de părţi egal cu numărul membrilor

unui grup. Fiecare elev din echipă primeşte o fișă şi are ca
sarcină să studieze sub-tema corespunzătoare. El trebuie să
devină expert în problema dată.
3.Constituirea grupului de experţi: Elevii cu aceeaşi fișă se
reunesc, constituind grupe de experţi pentru a dezbate problema
împreună. Membrii grupului, prin cooperare, analizează și
sintetizează cunoştinţele despre tema dată. Au loc discuţii pe
baza materialelor avute la dispoziţie, eventual se adaugă elemente
noi şi se stabileşte modalitatea în care noile cunoştinţe în
care sunt experţi vor fi transmise şi celorlaţi membri din echipa
iniţială.
4.Reîntoarcerea în echipa iniţială: Experţii transmit
cunoştinţele asimilate, reţinând la rândul lor cunoştinţele
pe care le transmit colegii lor, experţi în alte sub-teme.
Modalitatea de transmitere trebuie să fie scurtă, concisă,
atractivă. Membrii grupului sunt încurajați să discute, să
pună întrebări şi să-şi noteze, fiecare realizându-şi
propriul plan de idei.
5.Evaluarea: se verifică asimilarea informaţiilor prin întrebări
sau teste.
Dacă elevii întâmpină dificultăţi pe parcursul activităţii
profesorul îi ajută să depăşească situaţia. El monitorizează
activitatea din grupuri pentru a se asigura că informaţia este
transmisă şi asimilată corect. La sfârşitul activităţii
fiecare elev trebuie să fie capabil de a prezenta materialul
predat, iar acest lucru nu este posibil decât dacă fiecare elev
îşi ia sarcina de expert în serios şi îşi aduce contribuţia
în activitatea comună de învăţare.
Spre exemplu metoda mozaicului poate fi folosită la tema
,,Descompuneri în factori folosid formule de calcul prescurtat”,

clasa a VIII-a, astfel:
Se împarte clasa în grupe de câte 3 elevi. Fiecare elev al unei
grupe primeşte una din fișele: Bulina verde, Bulina albastră sau
Bulina roșie. Acum se formează grupele expert: elevii care au
fișa Bulina verde formează grupa expert Bulina verde, elevii care
au fișa Bulina albastră formează grupa expert Bulina albastră,
iar elevii care au fișa Bulina roșie formează grupa expert Bulina
roșie.
● Fișa expert: Bulina verde
Exerciţiul 1. Citiți pe rând câte o propoziţie și completați
acolo unde este cazul.
Dana și Vlad calculează aria dreptunghiului ABCD din imaginea 1.
Cine a calculat corect aria?
Aria a fost calculată corect de
.........................................
Completează expresia pentru a obține o relație
adevărată: a ² – b ² = ...................
Aceasta este o metodă de descompunere în factori
folosind o formulă de calcul prescurtat.
Exerciţiul 2: Descompuneți în factori folosind modelul de mai
jos:
16x² – 9 = (4x)² – 3² = ( 4x –
3 )( 4x +3 )
a) x² – 25 =
b) x² – 81 =
c) 4x² – 9 =
d) 25x² – 4 =
e) 9x² – 5 =
f) 3x² – 1 =
g) 5x² – 7 =

h) 49x² – 16y² =
Exerciţiul 3. Împreună cu colegii de echipă găsiți o
modalitate prin care să transmiteți colegilor ceea ce ați
învăţat.

● Fișa expert: Bulina roșie
Exerciţiul 1. Citiți pe rând câte o propoziţie și completați
acolo unde este cazul.
Dana și Vlad calculează aria pătratului mare din imaginea 2. Cine
a calculat corect aria?
Aria a fost calculată corect de
.........................................
Completează expresia pentru a obține o relație
adevărată: a² + 2ab + b² = ...................
Aceasta este o metodă de descompunere în factori folosind o
formulă de calcul prescurtat.
Exerciţiul 2: Descompuneți în factori folosind modelul de mai
jos:
16x² + 24x + 9 = (4x)² + 2 ∙ 4x ∙
3 + 3² = ( 4x + 3 )²
a) x² + 10x + 25 =
b) x² + 18x + 81 =
c) 4x² + 12x + 9 =
d) 25x² + 20x + 4 =
e) 9x² + 6x + 1 =
f) 36x² + 60x + 25 =
g) 25x² + 10x + 1 =
h) 49x² + 56xy + 16y² =
Exerciţiul 3. Împreună cu colegii de echipă găsiți o
modalitate prin care să transmiteți colegilor ceea ce ați

învăţat.

● Fișa expert: Bulina albastră
Exerciţiul 1.Citiți pe rând câte o propoziţie și completați
acolo unde este cazul.
Dana și Vlad calculează aria pătratului albastru din imaginea 3.
Cine a calculat corect aria?
Aria a fost calculată corect de
.........................................
Completează expresia pentru a obține o relație
adevărată: a² – 2ab + b² = ...................
Aceasta este o metodă de descompunere în factori folosind o
formulă de calcul prescurtat.
Exerciţiul 2: Descompuneți în factori folosind modelul de mai
jos:
16x² – 24x + 9 = (4x)² – 2
∙ 4x ∙ 3 + 3² = ( 4x – 3 )²
a) x² – 10x + 25 =
b) x² – 18x + 81 =
c) 4x² – 12x + 9 =
d) 9x² – 30x + 25 =
e) 9x² – 6x + 1 =
g) 25x² –30x + 9 =
h) 49x² – 56xy + 16y² =
Exerciţiul 3. Împreună cu colegii de echipă găsiți o
modalitate prin care să transmiteți colegilor ceea ce ați
învăţat.

Bibliografie:
-Liviu Ardelean, Nicolae Secelean – Didactica Matematicii:

noţiuni generale; comunicare didactică specifică matematicii,
vol. 1, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2007
-Ion Cicu, Eliza - Mihaela David, Ioana Iacob, Răzvan Ceucă,
Matematică: clasa a VIII-a, Editura Intuitext, Bucureşti, 2020

Învăţământ gimnazial

Incluziunea reală-un parteneriat școală-familie

Ileana Cîrjan
Scoala Gimnaziala "Elena Farago" Craiova, Dolj, Craiova

Comunicarea și colaborarea între părinți,
școală, conducere, cadre didactice, profesori itineranți,
psihologul școlii, trebuie să fie deschise și permanente.

Incluziunea reală- un parteneriat
școală-familie

Cîrjan Ileana, profesor
Școala Gimnazială ”Elena Farago”, Craiova

În perioada actuală, se întamplă destul de des ca
relaţiile familiei cu şcoala să fie aproape inexistente sau să

aibă un caracter informal, ocazional. În condiţiile şcolii
incluzive, părinţii participă direct la viaţa şcolii şi pot
influenţa anumite decizii care privesc procesul educaţional.
Absenţa sau indiferenţa părinţilor în ceea ce priveşte
problemele educaţionale ale copilului vine în opoziţie cu ideea
de integrare sau incluziune. În acest sens apar o serie de
dificultăţi cauzate de atitudinea de reţinere sau neîncredere a
părinţilor care rezultă din reprezentări/mentalităţi eronate
cu privire la viaţa şi evoluţia şcolară a unui copil cu
cerinţe educative speciale. Părinţii au dreptul să-şi exprime
propria viziune asupra modului de funcţionare a şcolii şi să
participe concret la influenţarea actului managerial din şcoală.
De asemenea, familiile copiilor cu cerinţe educative speciale au
obligaţia să se implice în activităţile extraşcolare ale
copiilor şi să dea dovadă de răbdare şi înţelegere faţă de
schimbările mai lente sau mai rapide din viaţa copiilor lor.
Incluziunea reprezintă esenţa unui sistem
educaţional ce se caracterizează prin promavarea egalitaţii în
drepturi şi responsabilităţii, flexibilitatea programelor
şcolare, implicarea activă a comunităţii în programele şcolii,
parteneriat cu familia. În reuşita educaţiei incluzive un rol
important revine familiei. Relaţia familie-şcoală se bazează pe
încredere. Comunicarea eficientă asigură încrederea reciprocă.
La începutul parteneriatului cu părinţii, profesorii trebuie să
se gândească ce pot învaţa de la părinţi despre copiii lor.
Pentru ca această comunicare să fie eficientă profesorii trebuie
să apeleze la bune deprinderi de ascultare. Ascultând atent
părintele, se poate stabili o relaţie deschisă cu sprijin
reciproc. A şti să asculţi înseamnă a fi capabil să creezi
premisele colaborării. Ascultarea activă înseamnă a fi cu

adevărat activ .
Pentru o mai eficientă susţinere a şcolii incluzive
din partea familiilor, membrii acestora trebuie să satisfacă un
minimum de cerinţe:
-să participe activ la toate activităţile şcolii şi să se
implice în promovarea practicilor de integrare şcolară a copiilor
cu cerinţe speciale la toate nivelurile vieţii sociale ;
-să fie modele de acţiune şi comportament în acceptarea şi
susţinerea integrării persoanelor cu cerinţe speciale din
comunităţiile lor ;
-să sprijine profesorii în alegerea unor strategii realiste cu
privire la evoluţia şi formarea copiilor în şcoală şi în
afara ei ;
-să fie parteneri sinceri de dialog si să accepte fără rezerve
colaborarea cu echipa de specialişti care se ocupă de educarea
şi recuperarea copiilor lor, urmărind împreună progresul
înregistrat de copil în diverse situaţii de viaţă ;
-să colaboreze cu alţi părinţi în grupurile de suport ale
părinţilor şi să împărtăşească şi altora experienţele
personale cu propriii copii la activităţile desfăşurate în
mijlocul familiei;
-să fie convinşi de avantajele oferite de şcoala incluzivă
copiilor cu cerinţe speciale şi să accepte fără resentimente
eventualele limite impuse de gradul şi complexitatea deficienţelor
acestora;
Școlile întâlnesc cele mai mari dificultăţi atunci
când se confruntă cu bariere pe care le consideră externe şi cu
mult în afara controlului şcolii –condiţiile de acasă şi din
familia elevului care afectează abilitatea acestuia de a fi complet
receptiv la oportunităţile educaţionale pe care le oferă

şcoala. Este necesar să se realizeze aici un echilibru. Cu
siguranţă că şcolile şi profesorii nu pot să rezolve toate
problemele sociale pe care le întâlnesc. Dar, cadrele didactice
trebuie să combine o concentrare pe responsabilităţile lor
profesionale distincte cu dezvoltarea continuă a unui climat
tolerant şi cald care ţine seama de nevoile, problemele şi
istoria de viaţă a tuturor elevilor.
Prin comunicarea bilaterală părinţii creează un
parteneriat strâns în sprijinul copiilor, se formează comunitatea
şi cultura şcolii, cadru în care aceştia se simt ca “membrii
ai unei familii”. Părinţii răspund la această cultură prin
participarea la educaţia copiilor în moduri în care ei înşişi
niciodată nu le-au cunoscut.
Factorii care influenţează părinţii în implicarea
lor în educaţia copiilor, includ:
1. nivelul educaţional al părinţilor;
2. grupurile din care ei fac parte;
3. atitudinea conducerii şcolii;
4. influenţele culturale;
5. problemele familiei în îngrijirea copilului.
Familia trebuie să exercite o influenţă pozitivă asupra
copilului, rolul său fiind foarte important în dezvoltarea
acestuia din punct de vedere fizic, intelectual, moral.
Familia este mediul normal în care personalitatea
unui copil, cu sau fără deficienţe, se dezvoltă armonios sub
toate aspectele.
Succesul educaţiei inclusive este asigurat de comunicarea dintre
familie şi şcoală.
Copiii au rezultate bune la şcoală, se integrează
dacă familiile se interesează îndeaproape de educaţia lor.

Părinţii sunt cei care cunosc cel mai bine copilul şi reprezintă
o importantă sursă de sfaturi pentru profesori.
Şcoala incluzivă şi toate cadrele didactice trebuie să creeze un
mediu primitor pentru implicarea familiei în recuperarea ,
adaptarea şi integrarea propriului copil cu cerinţe speciale,
prin:
-solicitarea tuturor familiilor cu copii care prezintă cerinţe
educaţionale speciale să participe la aplicarea programului
educaţional şi terapeutic propus;
-recunoaşterea cerinţelor şi drepturilor familiilor de a alege
dacă, în ce măsură, cum şi când pot participa la cât mai
multe activităţi terapeutice, pentru continuarea lor acasă;
-includerea familiilor, în mod obişnuit şi consecvent, în
schimbul de informaţii despre copil;
-identificarea resurselor din cadrul programului educaţional şi
recuperator-terapeutic al elevilor cu cerinţe speciale prin care se
pot sprijini activităţile părinţilor;
-anunţarea familiei în legătură cu activităţile propuse în
programul recuperator-terapeutic şi completarea lui la
solicitările părinţilor;
-informarea familiilor despre schimbările survenite în cadrul
programului;
-acceptarea feed-backului primit de la familie ca informaţii utile
în ameliorarea programelor destinate educării şi recuperării
elevilor cu CES.
Parteneriatele şcoală – familie vin în sprijinul
îmbunătăţirii comunicării dintre părinţi şi profesori. Ele
se evidenţiază în activităţi comune, participarea părinţilor
la diferite cursuri în care se explică acestora ce înseamnă o
regulă în familie, ce înseamnă o pedeapsă când nu au fost

respectate regulile şi ce înseamnă o laudă. Realizarea
parteneriatelor funcţionale presupune un sistem de activităţi
cuprinse într-un plan pe termen scurt şi mediu, cu obiective şi
responsabilităţi clare.

Bibliografie:
Gherguţ, A. (2006), “Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe
speciale”. Editura Polirom
Maria Andruszkiewicz, Keith Prenton – „Educaţia incluzivă.
Concepte, politici şi practici în activitatea şcolară”,
Popescu, M.(2000).“Implicarea comunităţii în procesul de
educaţie”. Editura Corint
Sitografie:
https://tribunainvatamantului.ro/cum-ne-comportam-cu-copiii-cu-cerinte-educationale-speciale/

Învăţământ liceal

ȘCOALA ÎN VREMEA PANDEMIEI

Olivia Holdon
Colegiul National "Mihai Eminescu" Buzau, Buzau, Buzau

Schimbări majore în învățământul românesc: modificarea structurii anului școlar, Ordine de Ministru cu privire la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat.

Începutul pandemiei de COVID-19 a contrâns instituțiile școlare
să-și închidă porțile și să treacă rapid la învățarea
online ca o alternativă ce putea răspunde recomandărilor de
distanțare socială care au fost impuse. Rând pe rând, problemele
provocate de această schimbare au copleșit profesori, elevi și
părinți: de la lipsa aparaturii necesare și a accesului la
Internet până la competențele digitale necesare pentru buna
desfășurare a procesului educativ. Însă toți am conștientizat
că este o soluție ale cărei riscuri sunt mai mici decât

înghețarea anului școlar care ar fi afectat iremediabil viitorul
elevilor.
Profesorii au fost constrânși să găsească mijloacele necesare
continuării activității trecând de la teme trimise elevilor pe
WhatsApp la susținerea integrală a orelor într-un „față-n
față virtual” pe platformele Zoom sau Google Meet, în tot acest
pasaj intervenind televiziunea care a început să difuzeze
conținuturi școlare pentru elevii din anii terminali (clasa a
VIII-a și a XII-a). Elevii și părinții au fost determinați să
accepte că anul școlar se va derula online și că trebuie să
respecte regulile impuse din mers într-o perioadă în care
omenirea s-a confruntat cu cea mai mare pandemie din ultimul secol.
Luna mai a anului școlar 2019-2020 avea să aducă schimbări
majore atât pentru profesori cât și pentru elevi. Ordinul Nr.
4247/2020 din 13 mai pentru modificarea şi completarea Metodologiei
de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi
didactic auxiliar menționează la art. 7- În situaţii
excepţionale, calendarul de evaluare, fişele postului şi fişele
de autoevaluare/evaluare operaţionalizate/ individualizate pot fi
modificate în cursul anului şcolar." și la articolul 7 alineatul
(2), litera a (iv) proiectarea activităţilor-suport pentru
învăţarea în mediul online şi a instrumentelor de evaluare
aplicabile online, din perspectiva principiilor de proiectare
didactică introducând astfel în fișa postului învățarea
online.
În ceea ce-i privește pe elevii de clasa a VIII-a, Ordinul nr.
4.317/21 mai 2020 aduce schimbări majore în admiterea la liceu
înlocuind probele de aptitudini și probele de cunoștințe, care
înainte de pandemie se desfășurau față-n față, cu evaluarea
portofoliilor sau echivalarea conform anexelor ordinului mai sus

menționat.
De asemenea, Ordinul nr. 4.307 din 21 mai 2020 privind organizarea
și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2020 aduce
schimbări prin înlocuirea probelor de competențe lingvistice și
digitale (examene care se susțineau, conform graficului, cu
prezența fizică a elevilor) cu echivalarea.
Anul școlar 2020-2021 începe prudent, în sistem hibrid,
jumătate din elevii unei clase online, cealaltă jumătate fizic la
scoală. Este o soluție greoaie, lipsită de eficiență la
care se va renunța în semestrul al II-lea.
Creșterea numărului de cazuri COVID pozitiv și perspectiva
întunecată a unui sistem medical în colaps au determinat decizia
de schimbare a structurii anului școlar și limitarea participării
la cursuri față-n față doar pentru elevii din anii terminali,
în vederea pregătirii pentru examenele de Evaluare Națională și
Bacalaureat.
Pe lângă problemele de care lumea învățământului s-a izbit
în prima fază, apar altele, cum ar fi apatia elevilor sau
participarea lor selectivă la ore în funcție de materie sau
nivelul clasei, lipsa interacțiunii interpersonale și, nu în
ultimul rând, lipsa resurselor. Dar au fost identificate și
avantaje, flexibilitatea fiind unul dintre ele: elevii pot să
învețe în orice moment, oriunde ar fi, în orice ritm. Aceasta
abordare a învățării ar răspunde nevoilor de învățare ale
elevilor care au stiluri de învățare diferite.
Vaccinarea și scăderea numărului de persoane infectate cu virusul
SARS-CoV-2 au dus la revenirea la școală în luna mai a acestui an
școlar. Profesori și elevi, față-n față, după atâtea luni de
învățare online, într-un efort vizibil de ambele părti de
reacomodare la atmosfera cursurilor cu prezența fizică, ne-am

izbit de realitatea de care ne temeam: pierderile sunt mari,
procesul de evaluare o arată limpede ca lumina zilei. Unii elevi
recunosc că nu se puteau concentra la lecțiile online, că aveau
conexiunea slabă, că oboseau, că se „inspirau” din
materialele de pe Internet.
In concluzie, toate schimbările majore prin care trece o societate
necesită timp pentru acomodare și perfecționare. Prin urmare,
este o chestiune de timp și de voință ca învățământul
online, ca alternativă la învățământul cu prezență fizică
în vremuri care afectează securitatea sănătății, să devină
performant. Profesorii și elevii trebuie să facă un efort comun
pentru a se acomoda la învățământul secolului XXI.

Bibliografie
Ordin nr. 4247/2020 din 13 mai 2020 pentru modificarea şi
completarea Metodologiei de evaluare anuală a activităţii
personalului didactic şi didactic auxiliar, aprobată prin Ordinul
ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr.
6.143/2011
Ordin nr.4.307 din 21 mai 2020 al ministrului educaţiei şi
cercetării pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului
educaţiei naţionale nr. 4.950/2019 privind organizarea si
desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional-2020
Ordin nr. 4.307/21.05.2020 pentru modificarea şi completarea
ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.950/2019 privind
organizarea şi desfăşurarea examenului național de Bacalaureat -
2020
Sursă foto: Google Images

Învăţământ profesional şi tehnic

UTILIZAREA LEADERSHIPULUI ÎN CREȘTEREA CALITĂȚII MANAGEMENTULUI EDUCAȚIONAL

Daniela Palcuie
Colegiul Energetic Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

Educaţia are un rol crucial în transformarea societăţii, iar cei care o conduc reprezintă factori de bază ai acestei transformări.

UTILIZAREA LEADERSHIPULUI ÎN CREȘTEREA CALITĂȚII MANAGEMENTULUI
EDUCAȚIONAL
Ing. Palcuie Daniela
COLEGIUL ENERGETIC – RM. VÂLCEA

Educaţia are un rol crucial în transformarea societăţii, iar cei
care o conduc reprezintă factori de bază ai acestei transformări.
Schimbările dese şi uneori profunde în structura, conţinutul,
conducerea domeniului educaţional au fost însoţite şi de

actualizări conceptuale. Astfel, administrarea a devenit management
educaţional, iar mai nou, leadership educațional. Leadership
versus management este una dintre temele de actualitate din
management. Deşi sunt diferenţe clare între manager şi leader,
cea mai importantă constând în stilurile diferite de a motiva
organizaţiile să-şi realizeze obiectivele, lucrurile nu sunt
deloc simple deoarece mulţi manageri sunt și leaderi, astfel că
dezbaterea este departe a se finaliza.
Este de necontestat faptul că un leadership și un management de
calitate pot face diferenţa între organizaţiile educaționale
care îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare.
Există, de asemenea, și recunoaşterea calităţii leadership-ului
și managementului organizaţiilor educaționale care asigură cea
mai bună posibilă educaţie a educabililor lor. În acest context,
pregătirea personalului de conducere, îndrumare şi control din
învăţământul preuniversitar şi a celor care aspiră la aceste
funcţii devine foarte importantă. Aceştia nu au beneficiat în
formarea iniţială de o pregătire sistematică în domeniul
managementului educațional, singurele modalităţi de formare fiind
diverse cursuri de scurtă durată sau formarea / autoformarea la
locul de muncă. Aceste modalităţi precum și puţina literatură
de specialitate ce li se oferă, uneori incoerentă și
inconsistentă, nu sunt suficiente pentru un leadership și un
management performant în organizaţiile educaţionale
preuniversitare.
Managementul educațional este un domeniu de studiu și de
activitate care vizează modul de funcționare și conducere a
organizațiilor educaționale. Domeniul nu are o definiție
universal acceptată deoarece derivă dintr-o serie de discipline
consacrate, precum sociologie, știinte politice, economie și

management general.
Managementul educațional ar trebui să aibă în vedere mai ales
scopul și obiectivele educației. Acestea fac subiectul unor
dezbateri și dezacorduri perpetue, dar principiul racordării
activităților și sarcinilor manageriale la scopurile și
obiectivele instituțiilor de învățământ rămâne primordial.
Aceste scopuri sau finalități oferă repere fundamentale în
susținerea managementului instituțiilor de educație. Managementul
vizează atingerea anumitor obiective educaționale. Dacă legătura
dintre scop și management nu este clar definită,
apare pericolul alunecarii în „managerialism”.
Managerialismul pune mai curand accent pe eficiența managerului
decât pe scopurile și obiectivele educației „Managementul nu
are scopuri și valori supraordonate proprii. Aspirația spre
eficiență poate fi misiunea managementului, dar aceasta se
manifestă în realizarea obiectivelor definite de alții”
Accentul pus pe scopul educațional este important, ceea ce nu
înseamnă însă că toate obiectivele sau țintele sunt potrivite,
mai ales dacă sunt impuse din afara școlii, de guvern sau de alte
organisme oficiale.
Este esențial ca managementul să fie orientat spre atingerea
obiectivelor educaționale, dar acestea trebuie să fie agreate de
școală și de comunitate. Dacă managerii se limitează la
implementarea inițiativelor externe, riscă sa alunece pe panta
managerialismului. Managementul intern de succes necesită legături
clare între valori, obiective, strategii și activități zilnice.
Importanța obiectivelor și a scopurilor pentru managementul
instituțiilor de învățământ este subliniată în majoritatea
abordărilor teoretice. Totuși, există un oarecare dezacord cu
privire la trei aspecte legate de stabilirea finalităților în

educație:
valoarea obiectivelor formale;
susținerea obiectivelor organizationale sau ale celor
individuale;
cum sunt stabilite obicetivele sau scopurile instituționale.

Obiectivele formale stabilite au uneori un grad mare de
generalitate. De obicei, acestea presupun o fundamentare temeinică,
dar, pentru că sunt adesea utopice, astfel de obiective oferă o
bază inadecvată pentru activitatea managerială. Un obiectiv tipic
stabilit la nivelul unei școli primare sau gimnaziale ar putea avea
în vedere dobândirea abilităților și deprinderilor fizice,
sociale, intelectuale și morale de către fiecare elev. Este
lăudabil, dar o astfel de formulare impune limitări considerabile
în orientarea deciziilor manageriale. Scopurile punctuale nu
reușesc adesea să atingă același nivel de acord. Propunerea de a
crește nivelul performanțelor într-un segment al curriculumului,
ca, de exemplu, în literație sau în matematică, ar putea fi
contestați de profesorii preocupați de implicațiile unui astfel
de obiectiv asupra altor obiecte de studiu.
Tendința internațională spre management descentralizat a condus,
în paralel, la un apel către manageri, personal și către alte
părți interesate de a dezvolta o viziune distinctă pentru
școlile lor, cu obiective specifice, clar articulate. Acolo unde
organizațiile educaționale au o astfel de viziune, managerii
eficienți pot să creeze legături între funcții și obiective
pentru a asigura relevanță activității manageriale. În
practică, însă, așa cum vom vedea mai târziu, multe
„viziuni” sunt de fapt simple obiective educaționale
generalizate ce derivă mai degrabă din imperative guvernamentale

naționale și mai puțin dintr-o analiză de nevoi desfașurată la
nivelul școlii.
Unele abordări ale managementului educațional sunt preocupate mai
ales de obiectivele organizaționale, în timp ce alte modele
accentuează obiectivele individuale. Între aceste două
perspective se interpune o gamă de opinii, de la cele care susțin
că obiectivele „organizaționale” ar putea fi impuse de lideri
membrilor fără putere de decizie din cadrul școlii sau
colegiului, până la cele care afirmă că obiectivele individuale
trebuie sa se circumscrie unor teme specifice astfel încât
organizația sa aibă relevanță pentru membrii săi și pentru
părțile interesate. Una dintre probleme vizează posibilitatea
incompatibilității dintre obiectivele individuale și cele
organizaționale sau a orientării obiectivelor organizaționale
spre anumite aspirații individuale. Este rezonabil să presupunem
că cei mai mulți dintre profesori doresc ca școala sau colegiul
în care lucrează să adopte politici concordante propriilor
interese și preferințe.
Procesul de determinare a obiectivelor organizației se află în
centrul managementului educațional. În unele contexte, obiectivele
sunt stabilite de directorul unității de învățământ,
cuparticiparea unui grup de colegi cu experiență și, eventual, a
unui grup restrâns de reprezentanți ai comunității locale. În
multe școli și colegii, însă, stabilirea obiectivelor
reprezintă o activitate colectivă ce presupune implicarea unui
comitet formal sau informal. Obiectivele școlilor și ale
colegiilor sunt, în mod inevitabil, influențate de presiunile
mediului educațional mai larg și conduc la întrebări despre
viabilitatea „viziunilor” educaționale, așa cum s-a menționat
mai sus.

Bibliografie:

Bush,T. , Leadership și management educațional.Teorii și practici
actuale, Iași, Editura Polirom, 2015
Gavrilovici, O., Iosifescu S., Prodan, A, Management educațional,
Iași, Editura CDRMO,2003

Învăţământ profesional şi tehnic

Asigurarea calităţii serviciilor oferite prin şcolile de învățământ profesional și tehnic

CRISTIAN AUGUSTIN GRIGORE
Colegiul Tehnic "Matei Basarab" Caracal, Olt, Caracal

Pentru creşterea calităţii formării elevilor din învățământul profesional și tehnic în vederea integrării cu succes pe piaţa muncii este necesar să se stabilească o serie de priorităţi ale modernizării formării profesionale.

Învăţământul profesional şi tehnic deţine un rol cheie în
procesul de dezvoltare economică şi socială care se desfăşoară
în România, prin modul în care răspunde provocărilor unei
societăţi bazate pe cunoaştere, precum şi procesului de
globalizare.
La nivel european investiţia în capitalul uman este esenţială,

iar formarea profesională reprezintă o componentă importantă a
învăţării pe tot parcursul vieţii.
Calitatea formării profesionale a elevilor din învățământul
profesional și tehnic depinde de politicile şi strategiile
elaborate la nivel european, cât şi naţional. De aceea politicile
şi strategiile elaborate la nivel european şi naţional trebuie
să aibă în vedere modernizarea învăţământului profesional
pentru a putea permite tinerilor elevi obţinerea de cunoştinţe,
deprinderi şi competenţe relevante pentru piaţa muncii în scopul
ocupării unui loc de muncă, dar şi pentru învăţarea pe tot
parcursul vieţii.
Pentru creşterea calităţii formării elevilor din
învățământul profesional și tehnic în vederea integrării cu
succes pe piaţa muncii este necesar să se stabilească o serie de
priorităţi ale modernizării formării profesionale, după cum
urmează:
- creşterea atractivităţii şi a calităţii formării
profesionale;
- realizarea schimbului de bune practici prin împărtăşirea
experienţelor de învăţare şi diseminarea cunoştinţelor şi a
experienţelor;
- colaborarea permanentă prin implicarea activă a partenerilor
socială şi a tuturor actorilor implicaţi în formarea
profesională;
- crearea unei legături mai strânse între analiza ofertei şi
cererii pe piaţa muncii şi coparticiparea la decizie a tuturor
actorilor interesaţi;
- informarea tinerilor din mediul rural pentru alegerea unei meserii
adaptate nevoilor particulare ale acestora;
- stimularea interesului elevilor din mediul rural, în vederea

alegerii unei forme de învăţământ preuniversitar tehnic sau
profesional din dorinţa de a dobândi competenţe şi aptitudini
necesare practicării unei meserii cerute pe piaţa muncii şi nu ca
alternativă la eşecul examenului de capacitate;
- dezvoltarea unei relaţii de colaborare cu părinţii elevilor,
prin implicarea acestora în vederea orientării profesionale a
copiilor, elevii şi adolescenţii din mediul rural având acces
limitat la informaţiile privind domeniul profesional și tehnic.
În prezent elevii intră demotivaţi în şcoala profesională sau
în liceul tehnologic, ţara noastră având nevoie de meseriaşi
performanţi, adaptaţi unei pieţe a muncii în continuă
schimbare.
Începând cu anul şcolar 2012-2013, Ministerul Educaţiei şi
Cercetării Ştiinţifice a înfiinţat învăţământul
profesional cu durata de doi ani, iar din anul 2014-2015
funcţionează învăţământul profesional cu durata de trei ani
după clasa a VIII-a, prin aceasta urmărindu-se creşterea
procentului alocat pregătirii practice a elevilor, la sediul
diferiţilor agenţi economici, programele de învăţământ fiind
realizate de către specialişti din industrie, în scopul
realizării corespondenţei cu realităţile pieţei muncii .
Pe de altă parte, adaptarea instruirii la particularităţile
individuale ale elevilor este o necesitate în contextul
societăţii actuale. Pentru a-i învăţa pe elevi să înveţe mai
uşor, pentru realizarea unui învăţământ activ-formativ, stilul
de lucru, procedeele şi metodele au o deosebită importanţă. De
multe ori există o discrepanţă între eforturile care se fac
pentru realizarea unei calităţi superioare a actului educaţional
şi rezultatele care se obţin.
În timpul activităţii la clasă am constatat că elevii din

ciclul secundar inferior întâmpină dificultăţi în însuşirea
noţiunilor de specialitate. Pentru a oferi posibilitatea
însuşirii de către toţi elevii a unui nivel optim de cunoştinte
şi tehnici utile de lucru este necesar să se ţină cont de
următoarele aspecte:
- în toate formele de predare - evaluare să se ţină cont de
stilurile de învăţare ale elevilor;
- trezirea interesului pentru aplicarea în practică a
cunoştintelor dobândite în cadrul orelor de specialitate, în
cazul de faţă, “Măsurări electrice” prin intermediul
experimentului de laborator, metodă didactică prin care elevii
provoacă intenţionat un proces sau fenomen.
Experimentul de laborator, prin utilizarea şi integarea adecvată a
acestuia în lecţii, precum şi cunoaşterea stilurilor de
învăţare ale elevilor, pot duce la creşterea eficienţei
învăţării noţiunilor de specialitate şi prin aceasta la un
progres şcolar semnificativ al elevilor din învățământul
profesional și tehnic.
În prezent cererea de pe piaţa muncii este mai mare decât
oferta, companiile care au nevoie de meseriaşi fiind în deficit
în continuare pe diferite domenii, ele căutând resursa umană
bine pregătită din punct de vedere teoretic cât şi practic.
Fără mediul de afaceri, şi o viziune pe termen lung privind
strategia coerentă în învăţământul profesional şi tehnic
sistemul nu se poate dezvolta într-un cadru adecvat.

Interes general

Cultivarea limbajului oral la vârsta preșcolarității - studiu de specialitate

MARIANA GAVRILOAIE
Gradinita cu program prelungit Nr.15 Focsani, Vrancea, Focsani

Dezvoltarea vorbirii şi învăţarea corectă a limbajului
constituie o preocupare premanentă a educatoarelor şi acest lucru
asigură o vorbire bogată, clară, coerentă, asigurând
dezvoltarea intensă a gândirii.

Scopul final al învăţământului preşcolar este pregătirea
copilului pentru clasa pregătitoare și, mai departe, clasa I.
Aici, prin intermediul demersurilor instructiv-educative au loc
salturi cantitative şi calitative ale preşcolarilor, atât la
nivel fizic, cât şi psihic.
Vorbirea copilului apt pentru şcolarizare trebuie să fie corectă
şi expresivă.

Limbajul lui trebuie să fie astfel dezvoltat, încât să-i
permită să-şi exprime corect gândurile, dorinţele, intenţiile
şi trăirile emoţionale, să verbalizeze adecvat ceea ce vrea să
comunice altora.
Dezvoltarea vorbirii şi învăţarea corectă a limbajului
constituie o preocupare premanentă a educatoarelor şi acest lucru
asigură o vorbire bogată, clară, coerentă, asigurând
dezvoltarea intensă a gândirii.
Astfel, întreaga experienţă instructiv-educativă atestă
posibilitatea şi utilizarea cultivării limbajului oral în
strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii efectuându-se
exerciţii de pronunţie, de exprimare.
Adaptarea în prima clasă presupune o dezvoltare corespunzătoare a
modalităţilor de operare a gândirii: analiza, sinteza,
abstractizarea, generalizarea, concretizarea, precum şi
promptitudine, flexibilitate şi independenţă, aflate în deplină
evoluţie pe parcursul şcolarizării.
Preşcolarul mare trebuie să aibă deprinderea de a observa, de a
asculta cerinţele adultului, de a reacţiona corect pe baza
acestora, de a răspunde la întrebări, de a formula, de a corecta
şi completa răspunsurile colegilor, precum şi prezenţa
interesului de cunoaştere, ca suport afectiv-motivaţional şi
volitiv.
Adaptarea şcolară presupune, alături de maturitatea intelectuală
, conativ-motivaţională, şi prezenţa unui anumit grad de
maturitate socială. Aceasta se referă la însuşire şi
respectarea unor deprinderi de conduită civilizată în colectiv,
la existenţa unei independenţe, relative a copilului în acţiune
şi faţă de adult, la posibilitatea de a se adapta facil la
prezenţa persoanelor străine la prezenţa spiritului de

întrajutorare. În această privinţă, adaptarea
preşcolarului este pusă pe activitatea de comunicare, pe dialogul
liber, pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată a
gândurilor, de însuşire treptată a structurii gramaticale a
limbii.
Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a preşcolarilor este
necesar ca activitatea educatoarei să fie făcută în aşa fel
încât copiii să fie stimulaţi în cadrul activităţilor în mod
activ, atât verbal cât şi mental.
Astfel, pentru însuşirea şi pronunţarea corectă a sunetelor
aflate în diverse poziţii în cuvintele date am desfăşurat
variate jocuri-exerciţiu şi jocuri didactice precum: ,,Cine face
aşa?”, ,,Şarpele şi albinuţa”.
De la sunete am trecut apoi la despărţirea cuvintelor în silabe,
a silabelor în sunete şi invers cu scopul perfecţionării
aspectului fonetic al vorbirii prin exerciţii-jocuri ca:,,Jocul
silabelor” ,,Cu ce sunet începe cuvântul?”, ,,Lanţul
sunetelor”. Pentru a-i deprinde pe copii să despartă corect
cuvintele în silabe, am început cu cuvinte scurte, monosilabice,
continuând cu cele bisilabice etc. În ceea ce priveşte
pregătirea copiilor pentru perioada preabecedară, am realizat
exerciţii de analiză fonetică sintactică, urmărind precizarea
numărului de cuvinte dintr-o propoziţie, despărţirea cuvintelor
în silabe, izolarea sunetelor din silabă, rostirea lor corectă,
redare grafică şi invers.
În cadrul comunicării orale copiii şi-au însuşit cu uşurinţă
pronumele personal şi de politeţe, pronumele demonstrativ prin
jocurile: ,,Cine este acesta?”,,Cine este acasta?”.
Pentru devoltarea limbajului am acordat o atenţie deosebită
îmbogăţirii vocabularului, înţelegerii semnificaţiei

cuvintelor, structurii gramaticale orale, corecte, dezvoltării
vorbirii reproductive şi dialogului.
Am aplicat jocul ,,Eu spun una, tu spui multe” pentru a-i
determina pe copii să sesizeze şi să înţeleagă diferenţa
între singular şi plural, şi pentru a-i obişnui să se exprime
corect, în funcţie de aceste categorii gramaticale.
Pentru însuşirea vorbirii dialogate şi folosirea substantivelor
în cazul genitiv şi dativ am desfăşurat jocurile: ,,Al cui este
puiul?”, ,,Cui trimiţi scrisoarea?”.
Cunoaşterea timpului unei acţiuni (trecut, prezent, viitor) am
realizat-o prin jocurile ,,Ce a făcut?” ,,Ce face?” ,,Ce va
face ?”, copiii având sarcina să citească imaginea prezentată
de educatoare, să formuleze propoziţia corect în care acţiunea
să fie la timpul cerut de întrebare, să redea grafic propoziţia.
Pentru însuşirea unei exprimări corecte şi fluente am efectuat
exerciţii pentru explicarea unor cuvinte şi expresii cum sunt:
antonimele, sinonimele, omonimele.
Explicarea antonimelor, cuvinte care se diferenţiază prin
contrast, s-a realizat prin jocul ,,Hai să împachetăm” şi prin
jocul ,,Foloseşte cuvântul potrivit”, sarcina copiilor a fost de
a uni cu ajutorul săgeţilor cuvinte ce denumeau imagini cu sens
contrar: coş gol-coş plin, măr mare-măr mic, riglă
scurtă-riglă lungă, lumânare groasă- lumânare subţire.
De asemenea, jucându-se cu antonimele, copiii au realizat
exerciţii pentru orientare aspaţială: ,,Unde se află?”.
În exerciţiile de dezvoltare a limbajului şi a comunicării am
apelat şi la omonime. Le-am explicat copiilor că sunt unele
cuvinte care denumesc obiecte diferite, dar se pronunţă la fel:
capră (animal, capră de tăiat lemne), rachetă (de tenis,
rachetă cosmică), toc (de uşă, toc de scris).

Pentru precizarea sinonimului ,,zăpadă” am prezentat copiilor o
şcenă de iarnă cu zăpadă abundentă. În alte jocuri am intuit
imaginea , unor obiecte, fenomene ce se denumesc prin cuvinte
sinonime.
În cadrul poveştilor le-am cerut să găsească sinonimele unor
cuvinte (mândru-îngâmfat, şireată-vicleană, a goni-a alunga).
O altă modalitate de lucru prin care le dezvoltăm copiilor o
conduită verbală eficientă este şi folosirea jocurilor de
creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană. În aceste jocuri,copiii
participă verbal în toate momentele prin cuvinte, expresii şi
dialoguri caracteristice.
Jocul de creaţie este imitarea şi nu copierea vieţii, iar prin
joc se dezvoltă copiilor fantezia, în special fantezia verbală;
ei trebuie lăsaţi să vorbească liber, să improvizeze
propoziţii, să susţină un dialog, să creeze imaginile jocurilor
sale combinându-le cu elementele trăite şi văzute, cele ce –
s-au citit sau povestit.
În timpul jocului, copiii îşi însuşesc şi pronunţă cuvinte
noi, îmbogăţindu-şi astfel vocabularul. Intrepretând un rol, ei
completează acţiunile prin cuvinte, comunică intenţiile,
repartizează rolul obiectelor cu care se joacă şi face obsevaţii
în legătură cu conduita lor. Vorbesc mult, discută cu
însufleţire şi caută să înţeleagă rolurile altora, pentru
a-şi coordona acţiunile proprii cu cele ale colegilor de joc.
Astfel, li se dezvoltă copiilor limbajul contextual şi o vorbire
expresivă.
Pentru a-i obişnui pe copii cu ritmul silabic al cuvintelor am
utilizat şi exerciţii jocuri realizate pe fondul unei ghicitori
sau versuri scurte. Poeziile ritmate pe lângă faptul că sunt
asimilate uşor şi repede de copii au calitatea de a preveni şi

corecta anumite deficienţe de vorbire: ,,vorbirea copilului nu
numai că poate fi stimulată prin joc, dar tulburările ei
frecvente, sub forma sislaliilor, pot foarte bine să fie corectate
sub această formă de activitate”(Emil Verzea, 1975, pag 66).
În acest sens, cartea ,,Exerciţii-poezii pentru cei mai mici
copii”, de Luiza Carol, este de real folos.
Ţinând seama de specificul vârstei şi de dorinţa arzătoare a
copilului de cunoaştere, poporul a creat o serie de poezii şi
jocuri educative, care nu numai că-i desfată pe copii, ci le
formează noţiuni noi, îmbogăţindu-le vocabularul.
O altă modalitate de lucru prin care am dezvoltat copiilor o
conduită verbală eficientă a fost convorbirea, considerată ca
o formă de activitate prin intermediul căreia se trece progresiv
de la exerciţiile şi de la vorbirea în propoziţii scurte, la
exprimarea independentă, în texte din ce în ce mai complicate ca
volum, conţinut de idei, expresii verbale şi elemente gramaticale.
Un alt mijloc cu mare eficienţă au fost plimbările, vizitele şi
excursiile. După efectuarea acestora am antrenat copii în diferite
convorbiri pe temele ,,Ce ţi-a plăcut în parc?”, ,,Ce-ai văzut
la magazinul alimentar?”, timp în care verbalizau tot ceea ce-au
observat, au simţit şi i-au impresionat.
Sursă eficientă emisiunile televizate, emisiunile şi filmele
pentru copii, desenele animate le dau copiilor prilejul să-şi
exprime unul altuia impresiile atât de variat încât folosesc în
vorbirea lor expresii deosebite, cuvinte originale,reproducând
unele expresii ceea ce duce la îmbogăţirea vocabularului.
Totodată, serbările sunt un mijloc de educare a voinţei, a
încrederii în propriile forţe, a ţinutei corecte şi a
posibilităţii de a se transpune în locul altuia (prin
rolurile pe care le au copiii în unele scenete).

Dramatizările educă mai ales capacitatea de a adopta roluri şi
de a le interpreta, dar contribuie şi la crearea de comportamente
specifice socializării în cadrul grupului din clasă .
Grădiniţa permite, prin programele sale, parcurgerea unor cercuri
de cuvinte, pronunţia corectă, vorbirea nuanţat reverenţioasă,
reproducerea de povestiri, poezii, familiarizarea cu situaţia de
comunicare.
În vederea atingerii acestor obiective, am crescut numărul
activităţilor prin care se stimulează limbajul dialogat şi am
creat noi situaţii în care copiii au fost puşi în situaţii
diferite .
În formarea lor ,,Omul şi pomul au o condiţie similară”: pomul
ca să nu se sălbăticească are nevoie de îngrijire permanentă,
la fel şi omul are nevoie de instruire şi educaţie pe tot
parcursul vieţii.

Bibliografie:

1. Dumitru, G., Novac, C., 2005, Didactica activităţilor
instructiv-educative pentru învăţământul preprimar,
2. Potolea, D., Neacşu, I., Iucu, R., Pâinişoară, I.O. (coord.),
2008, Pregătirea psihopedagogică, Editura Polirom, Iaşi.
3. Tomşa, Gh., coordonator, 2005, Psihopedagogie preşcolară şi
şcolara, M.E.C. Bucureşti.
4. Zlate, M., 2000, Fundamentele psihologiei, Ed. Pro Humanitate,
Bucureşti

Interes general

PROFESORUL- PROMOTOR AL REUȘITEI ȘCOLARE ?

CARMEN SZEKELY
Scoala Generala Nimigea de Jos, Bistrita-Nasaud, Nimigea de Jos

Articolul de față abordează comunicarea în mediul școlar , ca
factor esențial în obținerea succesului, precum și rolul
cadrului didactic în formarea unor atitudini pozitive față de
învățare.

PROFESORUL - UN PROMOTOR AL REUȘITEI ȘCOLARE ?

,,Dacă nu ai la vederea unui copil sau a unui tânăr o tresărire
emotivă şi o înclinare spre a-l îndruma şi de a-i veghea
destinul, dacă nu poţi să îmbraci într-o căldură emotivă,
generoasă, relaţiile şi dialogul cu un tânăr,nu ai de ce să te

faci dascăl.”(Mircea Maliţa)
Comunicarea interpersonală, presupune un schimb rodnic de
informaţii, gânduri, idei, exersat şi nuanţat în funcţie de
context, o interacţiune autentică şi durabilă, marcată de
empatie, înţelegere, şi afectivitate.
Mă voi referi , în cele ce urmează, la comunicarea în
mediul şcolar, ca factor esenţial în obţinerea succesului şi
creşterea standardelor de performanţă, punând în evidenţă
rolul comunicării educaţionale, precum și rolul cadrului
didactic, din două perspective. O bună perioadă de timp, s-a
considerat că comunicarea didactică este un proces unilateral ,
în care profesorul imprimă sens finalităţilor şi conturează
în linii mari drumul unui elev , devenirea în timp a acestuia,
prin influențele pe care le exercită, însă în ultima perioadă
accentul s-a mutat pe realizarea unui parteneriat viabil şi
autentic, în care ambii parteneri să se implice. Pornind de la
ideea că ,,o şcoală adevărată, este o şcoală, în care şi
profesorul învaţă de la elev’’, voi prezenta în continuare
câteva aspecte care ilustrează cele enunţate, raportându-mă
atât la experienţa didactică, cât şi la relaţiile pe care
le-am stabilit de-a lungul timpului cu elevii .
Consider că în procesul instructiv-educativ comunicarea
didactică are un rol extrem de important, deoarece înainte de a-i
învăţa să asimileze şi să teoretizeze, anumite concepte şi
informaţii, elevii trebuie orientaţi şi stimulaţi spre o
comunicare eficientă, motivaţională, care să conducă la
realizarea obiectivelor propuse. Se ştie că procesele de
comunicare, influenţează considerabil atât comportamentul
elevului, gradul de implicare în activitatea didactică, creșterea
motivației intrinseci, cât şi comportamentul profesorului. În

acest sens, şcoala trebuie privită ca o oază educativă, locul
în care copiii trăiesc şi îşi încarcă rezervele energetice
şi psihice, împărtăşesc aceleaşi valori, opinii, idei,
generate de cei care au preocupări, pasiuni şi trebuinţe comune.
Astfel, comunicarea devine esenţială în mediul educaţional, iar
profesorului îi revine rolul de a încuraja realizarea unei
comunicări eficiente bazate pe încredere şi respect reciproc.
Pe parcursul carierei didactice , prin prisma rezultatelor pe
care le-au obţinut elevii mei, am constatat că relaţiile de
comunicare, felul în care am interacţionat cu aceştia, şi nu in
ultimul rând contextele variate în care au avut loc schimburile
de idei, opinii, au reprezentat factori decisivi în creşterea
performanţelor şcolare. Pe lângă calitatea cunoştinţelor
transmise, contează extrem de mult, profunzimea interacţiunilor,
autenticitatea trăirilor,încurajarea unei comunicări asertive,
bazate pe empatie şi respect reciproc. Aşadar, în mediul
educaţional, comunicarea nu presupune doar un schimb de
informaţii, conţinuturi, cunoştinţe, ci şi o interacţiune
afectivă, un proces interpsihologic între profesori şi elevi ,
în cadrul căruia ambii se influenţează , stimulându-se
reciproc. Profesorul, îi revine astfel, pe de o parte, rolul de
coordonator profesionist al procesului didactic, care operează cu
cunoştinţele temeinice pe care le posedă, dar şi rolul unui bun
psiholog, cunoscător al relaţiilor interumane de profunzime,
capabil să motiveze şi să însufleţească elevii. Modul în care
interacţionează şi comunică cu elevii, poate constitui un
factor de încredere, susţinere, stimulare a capacităţilor
cognitive şi afective, generând efecte previzibile, cu
finalităţi marcate de reuşită, sau dimpotrivă. Totodată, arta
de a preda, de a transmite cunoştinţe presupune şi capacitatea

de a te transpune în situaţia celui pe care îl educi, de a
empatiza intr-un mod firesc, din dorința și din motivația de a-l
înţelege şi de a-l ajuta.
Există profesori severi, extrem de rigizi în relaţiile cu
elevii, deficitari la capitolul comunicare, care induc un climat de
autoritate, în care elevii se integrează sub impulsul fricii, dar
nu sunt atrași de conținuturile predate, iar în realitate
manifestă reticență și ostilitate față de profesor.
Rezultatele obținute de aceștia vor fi nesemnificative în raport
cu standardele de performanțe vizate și așteptările
părinților. La polul opus, profesorii apropiaţi de elevi,
creativi, optimişti, carismatici, cu simţul umorului, care
acceptă, comunică, clarifică, laudă iniţiativele, sunt puternic
ancoraţi în realitatea actuală, fiind deschişi şi flexibili,
oferind , dar şi primind feed-back, de la cei educaţi, obţin
rezultate notabile.
O comunicare eficientă, care să conducă la obţinerea
succesului şcolar, presupune ca profesorul să fie conştient de
menirea sa de a-i ajuta să-şi contureze drumul, de a-i motiva să
atingă maximul de dezvoltare posibilă, de ai critica ,,în
şoaptă”, fără intenție moralizatoare şi devalorizatoare,
atunci când greşesc, de a-i susţine şi de a-i lăuda cu voce
tare, atunci când merită, şi situaţia o impune.
Așadar, promovând un dialog autentic şi flexibil, cadrul
didactic îşi va adapta şi inova în permanenţă atitudinea,
acțiunile, tratându-și elevii cu dragoste și îngăduință,
astfel încât, ambii parteneri să devină pe parcurs, liberi şi
conștienți de propria evoluţie şi desăvârşire,
Bibliografie; Constantin Cucoș, Pedagogie, ed. Polirom, 2002
SZEKELY CARMEN MONICA

Prof. limba și literatura română
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NIMIGEA DE JOS
Jud. BISTRIȚA- NĂSĂUD

Interes general

METODE DE EVALUARE COMPLEMENTARE PENTRU DISCIPLINA LIMBA ENGLEZA

Monica Caruntu
Scoala Gimnaziala Nr.45 "Titu Maiorescu", Bucuresti, Bucuresti

Traditional sau modern? Cand si cum evaluam? Evaluarea este un
proces complex , iar metodele alese de catre cadrul didactic nu
pot fi niciodata exclusiv moderne sau traditionale....

Metode de evaluare complementare pentru disciplina limba engleză
Autor: Monica- Teodora Căruntu

În opinia mea, evaluarea tradițională și cea modernă se
întrepătrund , sunt complementare și nu se exclud una pe
cealalta, ambele avand avantaje și dezavantaje.

Amândouă pot fi utilizate în ajustarea predarii si pentru
identificarea nivelului de achiziții în termeni de competențe și
atitudini, sau pentru reglarea procesului de predare- evaluare, în
funcție de momentul evaluării.
Principala diferenta între cele doua tipuri de metode o constituie
timpul alocat elaborării/ conceperii probelor în sine și efortul
depus de către cadrul didactic. Metodele moderne sunt mari
consumatoare de timp și presupun un efort major anterior evaluării
, însă pe parcursul acestui curs am identificat strategii de
management care ne permit ajustarea timpului alocat înaintea și
în momentul evaluării.
Din punct de vedere al impactului emoțional asupra elevilor,
metodele moderne sunt mult mai bine receptate de către aceștia,
menținându-le motivația pentru învățare. Profesorul este
perceput ca un partener de “ călătorie”, mentor și confident.
Pe de alta parte, evaluarea tradițională pune cadrul didactic în
postura de controlor și unic factor de decizie. În consecință,
metodele tradiționale sunt uneori descurajante, elevii resimtind
sentimente de frica sau panica ce pot fi înregistrate sub aceasta
formă în sistemul lor limbic, iar ulterior orice tip de evaluare
( de ex. un interviu pentru obținerea unui post) poate sa fie
asociată cu aceste sentimente și să aibă efecte negative atât
în viața personală, cât și în cea profesională.
Având în vedere faptul ca fiecare elev este unic și are propria
individualitate, metodele moderne pot respecta mai bine unicitatea
elevilor, oferindu-le posibilitatea să-și exprime creativitatea
printr-o formă personalizată de exprimare, incurajand
diversitatea și stimuland motivația internă. Metodele
tradiționale sunt mai “rigide” în acest sens, și nu
încurajează întotdeauna dezvoltarea stimei de sine.

În plus, metodele de evaluare moderne nu se limitează la
constatarea achiziției de cunoștințe, ci vizează tot procesul de
predare-invatare, inclusiv implicarea elevilor în rezolvarea
sarcinilor de lucru, depășind viziunea tradițională ca și
metoda de apreciere a randamentului școlar.
Metodele tradiționale au o pondere mai mare în evaluările
sumative , adăugând o stare de tensiune acestui demers, producand
o disociere profund resimțită de către elevi, între perioadele
de predare- consolidare și cele de evaluare. În acest context,
funcțiile sociale ale acțiunii de evaluare sunt mai pregnante fata
de cele pedagogice sau manageriale, deoarece ierarhizarea elevilor
în funcție de nota are implicații profunde la nivelul statutului
lor social, al stimei de sine, al relațiilor cu părinții, al
viitorului și traseului educational.
Evaluarea modernă presupune un parteneriat continuu între cei doi
factori direct implicați, elevi și profesori, informarea elevilor
in legatura cu obiectivele și așteptările evaluării, stabilirea
unor criterii de corectare agreate de ambele parti, astfel încât
“ șocul” evaluării sa fie diminuat sau chiar eliminat.
Metodele tradiționale scrise ( extemporale, teste aplicate la final
de capitol, lucrări semestriale) au avantajul că asigură
verificarea tuturor elevilor în același timp și oferă elevilor
timizi sau cu un ritm de lucru mai lent, oportunitatea de a se
concentra mai bine și de a elimina anumiți factori de stres.
Metodele moderne ( autoevaluarea, observarea sistematică a
comportamentului elevilor, investigația, portofoliul, proiectul)
furnizează profesorului date suplimentare care le completează pe
cele oferite de evaluarea tradițională și analizează rezultatele
școlare pe o perioada mai indelungata, în special în planul
atitudinal și cel al competentelor dobandite.

În concluzie, utilizarea echilibrată a strategiilor de evaluare
este cheia pentru un proces de evaluare corect, care are în
centrul atenției elevul, oferindu-i acestuia exact ceea ce noi,
cadrele didactice pretindem de la el: RESPECT.

În tabelul de mai jos, voi prezenta doua metode de evaluare
complementare:

Timp de lucru: 50 min
Metoda traditionala - Proba scrisa
Metoda alternativa -Investigatia complementara probei scrise
În prima faza, elevii citesc / audiază un text despre cele mai
importante obiective turistice din Londra ( muzeul de ceara, London
Eye, London Bridge, Big Ben, etc) , iar pe baza informațiilor se
evaluează achiziția de cunoștințe.

Se desfășoară după evaluarea scrisă și evaluează în plus
aptitudini și competente.

Cerinte:
2p 1. Stabiliti valoarea de adevăr a următoarei
afirmații:
Cel mai vizitat obiectiv turistic din Londra este London Eye..

Adevarat Fals

2p 2. Încercuiți răspunsul corect:
Reședința reginei Marii britanii este:

a. The Tower of London
B. Buckingham Palace
c. 10 Downing Street

2p 5.Realizează, cu ajutorul sagetilor,corespondența
dintre termenii din coloana A și imaginile din coloana B.

A B

Londra este a. Arcola
Premierul englez
locuiește întotdeauna pe b. Cea mai vizitata capitala

Cel mai faimos c. 10 Downing Street
Teatru din Londra
Se numeste

Avantaje:
Evaluează obiectiv și unitar
Necesita un timp scurt și se corecteaza usor
Favorizează compararea rezultatelor
Autoevaluarea este facila
Dezavantaje:
Nu evaluează competențe și atitudini
Nu dezvolta/ încurajează creativitatea
Nu dezvolta gandirea critica
Este obiectiva pe termen scurt

Elevii nu colaborează în timpul probei
3p 1.Prin intermediul Google Maps, identificați
obiectivele menționate în textul lecturat și notați în caiete
distanțele dintre acesta și Buckingham Palace.
2. Activand opțiunea Satelit, descrieți zona în
care se află obiectivul vostru preferat.

Puncte din oficiu: 1

Avantaje:
Abordare holistica ( competente , aptitudini, atitudini)
Dezvolta deprinderi/ competente utile pe tot parcusul vieții
Dezvolta creativitatea
Dezvolta gandirea critica
Încurajează exprimarea propriilor opinii
Este o forma de evaluare interactiva si agreata de către elevi
Stârnește curiozitatea

Dezavantaje
Consumatoare de timp
Necesita echipamente suplimentare ( tableta/ telefon, conexiune la
internet)
Necesita experiența didactică și un bun management al clasei

Necesita o buna cunoaștere a aplicațiilor de către cadrul
didactic și verificarea practica anterior evaluării pentru a
stabili timpul alocat/ corectitudinea cerințelor

Interes general

Rolurile managerului clasei

CRISTIAN AUGUSTIN GRIGORE
Colegiul Tehnic "Matei Basarab" Caracal, Olt, Caracal

Influența educativă pe care managerul o exercită asupra unei clase depinde de modul în care își îndeplinește rolurile manageriale.

Un management performant al clasei va determina dezvoltarea
capacității de învăţare a elevilor, va dezvolta aptitudinile
şi competenţele şi va gestiona pozitiv comportamentele acestora.
Clasa de elevi este bine gestionată dacă mediul de învățare
este unul suportiv, iar obiectivele propuse pot fi realizate.
În sistemul de învăţământ este necesar ca profesorul să se
raporteze la elevii pe care îi educă, să stabilească relaţii de
cooperare cu aceștia şi părinţii lor şi cu alţi factori
interesaţi ai societăţii. El educă nu numai în clasă, la

catedră, ci prin toate contactele relaţionale cu copiii şi
părinţii, desfăşurând o muncă de dezvoltare, de direcționare
şi conducere. Activitatea cadrului didactic se realizează în
faţa unor psihice individuale aflate în formare. De aici rezultă
necesitatea unei responsabilităţi maxime pentru comportamentele
şi intervenţiile educatorului. Prin urmare, aceasta este
perspectiva ce conferă profesorilor un statut special, unic. De
obicei, ei sunt singurii adulţi dintr-un grup de copii. În faţa
copiilor, profesorii devin reprezentanţi ai lumii adulţilor, lumea
pentru care trebuie să îi pregătească pe aceştia.
Influența educativă pe care managerul o exercită asupra unei
clase depinde de modul în care își îndeplinește următoarele
roluri manageriale:
- planificarea
Profesorul planifică activitățile de educare și formare a
elevilor în conformitate cu idealurile educaționale prevăzute în
Legea învățământului, cu obiectivele urmărite şi
particularitățile clasei.
- organizarea
Profesorul organizează activitatea clasei în urma consultarii
elevilor şi deleagă responsabilități acestora. Implicarea
elevilor clasei în organizarea activităților determină atitudini
pozitive care îi motivează pentru realizarea obiectivelor
urmărite.
- comunicarea
Comunicarea este un proces esențial care se realizează nu numai de
la profesor la elevi, ci și de la elevi la profesor şi între
elevi. Relațiile dintre aceștia trebuie să fie sincere, deschise
și nestresante astfel încât mesajele să fie bine percepute şi
acceptate. O comunicare de calitate va influența favorabil climatul

grupului, iar acesta va influența la rândul lui procesul de
învățare.
- conducerea
Profesorul este managerul clasei și în această calitate conduce
activitățile de educare și formare a elevilor. Fiecare profesor
adoptă un stil propriu de conducere care ține cont de
particularitățile clasei de elevi.
- coordonarea
Coordonarea activităților clasei necesită realizarea de legături
coerente între obiectivele urmărite şi cele ale grupului, o
repartizare a sarcinilor care va ține cont de tipul de lucru asfel
încât să se evite consumul de timp sau pierderile.
- îndrumarea
În procesul învățării, profesorul este îndrumătorul principal
al elevilor. Aceasta trebuie să cunoască foarte bine elevii şi,
în funcție de problemele lor, să-i îndrume. Îndrumările
primite de elevii vor determina formarea de comportamente care îi
vor ajuta la integrarea în activitățile de învățare.
- motivarea
Profesorul are rolul de a motiva elevii pentru învățare. Aceasta
trebuie să fie o dorință a fiecăruia și nu doar o obligație
bazată pe aspecte coercitive.
- consilierea
Profesorul trebuie să fie pregătit pentru consilierea elevilor nu
numai în activitatea de învățare, ci și în alte domenii cum
sunt cunoaşterea personală, orientarea şcolară şi
profesională, aprecierea conduitelor, a valorilor etc.
- controlul
Orice activitate necesită un control care nu ține cont de
vârstele şi experiențele celor controlați. Profesorul are rolul

de a controla îndeplinirea sarcinile didactice, modul de realizare
a acestora și nivelurile de performanță la care s-au îndeplinit
obiectivele stabilite etc. Controlul are drept scop reglarea
activității în timpul desfăşurării acesteia.
- evaluarea
Evaluarea necesită folosirea unor instrumente specifice și
parcurgerea etapelor de măsurare, de analiză a rezultatelor și
măsuri ameliorative. În funcție de obiectivele urmărite se
stabilesc instrumentele de evaluare. Dacă acestea au fost realizate
şi aplicate corect, profesorul va avea informații clare, obținute
ştiințific care vor sta la baza celor mai potrivite decizii ce
urmăresc dezvoltarea clasei.
Profesorul, ca manager al clasei, are un rol important în formarea
elevilor. Acesta trebuie să fie conștient că, spre deosebire de
alte domenii, rezultatele nu pot fi recondiționate și că impactul
său asupra elevilor este decisiv.
După cum știm cu toții, profesorul și elevii nu se aleg
reciproc. Profesorul își asumă sarcina și responsabilitatea de a
se integra în clasă și în colectivul de elevi pe care îl va
forma. În colectivul format, profesorul devine unul din membrii și
are statut special. El este un model de comportament civic și
moral, este un profesionist adevărat care planifică, conduce și
decide, organizează și coordonează, controlează și consiliază,
îndrumă, motivează și apreciază.
Profesorul își aplică calitățile și atributele asupra grupului
și fiecărui membru pentru a obține succesul școlar și pentru a
forma comportamente ideale, pentru a ghida relațiile interumane în
grup, pentru a asigura o atmosferă socială și psihologică
propice dezvoltării personalității elevilor și pentru a
îmbunătăți relațiile interumane.

Nr. 73/2021

La acest număr au contribuit:
● ANCUTA POPA
● camelia ciuca
● Carmen Damian
● Mariana Ghiulai
● Anamaria Grigoriu
● Iulian Tocea
● doina boitor
● Mariana-Aurora Coțofan
● Ileana Cîrjan
● Olivia Holdon
● Daniela Palcuie
● CRISTIAN AUGUSTIN GRIGORE
● MARIANA GAVRILOAIE
● CARMEN SZEKELY
● Monica Caruntu

ISSN: 2393 – 0810