Nr. 77/2021

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ primar

● Educăm prin povești. Biblioterapia de dezvoltare, Daniela-Ramona Cheresi

● FOLCLORUL PE ÎNȚELESUL CELOR MICI, Constanta Luminita Preda

Învăţământ gimnazial

● ORA DE DESEN, Mariana Daniela Tudose

Învăţământ liceal

● Educaţia prin chimie, Mariana Blanaru

● Orientarea cercetărilor pe linia perfecționării procesului de învățământ la chimie, Mariana Blanaru

● Un proiect de suflet-Festivalul de poezie "Gellu Naum", Simona Beldie

● Bugetul familiei - o necesitate sau factor de stress?, Simona Beldie

Interes general

● Cum să învățăm la școală?, Irma Kiss

● Curriculum la decizia şcolii – oportunitate pentru dezvoltarea gândirii critice a elevilor, mircea brodetchi

Educăm prin povești. Biblioterapia de dezvoltare

Daniela-Ramona Cheresi
Liceul Teoretic "Lucian Blaga" Oradea, Bihor, Oradea

Educăm prin povești. Biblioterapia de dezvoltare
”Cărțile ne duc în locuri în care nu putem ajunge niciodată
și ne arată lucruri ce nu putem vedea niciodată”
( Stamps, 2003, p.25)

Cea mai frumoasă perioadă din viață este colilăria. În
această etapă abundă jocul, poveștile, prinții și prințesele.

Din păcate ele în ultima perioadă sunt înlocuite cu jocurile pe
dispozitive, moștiri, arme.
Biblioterapia – terapia prin lectură ne ajută să aducem lumea
poveștilor în sufletele elevilor noștri și totodată este o
metodă de intervenție asupra copiilor. Termenul vine din limba
greacă vivlio ( carte ) și therapeia ( terapie).
Biblioterapia înseamnă o lectură organizată care ajută la
înțelegerea propriei persoane, a mediului înconjurător, la
învățarea din experiența altora sau la găsirea unor soluții
pentru probleme. Poate fi aplicată ăn soluționarea mai multor
probleme, începând de la dificultăți de învățare și până
la probleme specifice copiiilor supradotați,
Prin Miracolul poveștilor, prin intermediul poveștilor terapeutice
putem educa și vindeca diferite probleme specifice preșcolarilor
și școlarilor mici. Ne ajută în pregătirea copiilor pentru
viață și muncă, în special pentru cei care întâmpină
dificultăți în acest proces de formare. Dificultățile care apar
sunt date de situațiile conflictuale cărora elevii trbuie să le
facă față. Copiii pot să discute mult mai deschis și mai
confortabil despre un personaj fictiv,decât despre propria
persoană, el îsi proiectează experiența și problemele asupra
acestui personaj.
Povestea terapeutică poate fi instrument foarte eficient în
schimbarea cognițiilor, emoțiilor și comportamentelor copiilor
dacă este folosită corect.
Modalitatea prin care povestea terapeutică transmite elevului
informațiile sunt metaforele terapeutice. Prin intermediul lor
poveștile intră în sufletul copiiilor și îi ajută să își
analizeze propriile gânduri și emoții. Metofara terapeutică este
o figură de stil care prezintă sub o formă diferită problema

reală cu care se confruntă elevul. Personajul din povestea
terapeutică și problema cu care se confruntă, și strategiile de
rezolvare sunt redate sub forma de simboluri.
Biblioterapia la clasele de elevi poate fi utilizată cu succes. La
vârsta preșcolară și în clasele primare jocurile și poveștile
alcătuiesc universul copiilor. Copiii devin atenți când li se
citește o poveste. Acest lucru îl ajută pe cadrul didactic
să-și atingă scopurile educaționale într-un mod ușor, prin
materialele didactice. Aceste povești, basme au un mesaj
educațional. Temele abordate au ca scop dezvoltarea trăsăturilor
cu caracter pozitiv: hărnicia, bunătatea, prietenia, dar si cele
cu caracter negativ: ironia, lauda, lenea. Biblioterapia aplicată
la clasa de elevi este biblioterapia de dezvoltare.
Materialele non-didactice sunt poveștile cu substrat psihologic, cu
mesaje de natură terapeutică. Parte destinată psihologilor
școlari.
Bibioterapia de dezvoltare ajută cadrele didactice:
 să prezinte o situație similară cu problema elevului ( astfel
află că nu este singurul care se confruntă cu o astfel de
problemă );
 se prezintă un caz asemănător ( scopul fiind exemplificarea
multitudinilor de soluții care pot sta la baza rezolvării unei
singure probleme);
 să dezvolte și să îmbunătățească imaginea de sine a
elevului;
 să ajute elevii să-și exprime emoțiile și să comunice
liber problema lor;
 să dezvolte un plan constructiv pentru rezolvarea problemei;
 să ajute la descărcarea emoțională a elevului;
 să dezvolte abiliatea elevului de autoevaluare corectă;

 să prevadă calea cea mai potrivită pentru un elev de a
explora lucrurile interesante din jurul său;
 să dezvolte capacitatea elevului de a înțelege comportamentul
uman și motivele ce stau la baza lor.
Chiar dacă unii dintre elevi nu se află într-o problemă
similară sau nu au trăit o situație descrisă e posibil ca pe
viitor acele situații la care au participat să îi ajute în
depășirea situației similare. Deci evitențierea avantajului
biblioterapie este că poate fi de folos și după o anumită
perioadă de timp. Psihologul și învățătorul pot să colaboreze
în stabilirea problemei elevului, a scopurilor, a modalităților
de abordare.
Pentru ca o activitate biblioterapeutică să se finalizeze cu
succes, cadrele didactice trebuie să respecte câteva
caracteristici specifice organizării unei astfel de activități (
Cook, Earles – Vollrath și Granz ).
 Prereading – etapa în care cadrul didactic alege materialele
potrivite pentru activitate și încearcă motivarea elevilor în
participarea activă și afectivă;
 Reading – etapa în care se citește povestea;
 Processing – cadrul didactic va completa activitatea cu alte
materiale, mijloace în vederea înțelegerii mai profunde a
poveștii de către elevi;
 Follow up –etapa în care au loc discuții , analize,
asocieri.
Alți specialiști prezintă etapele utilizării biblioterapiei la
clasă într-un mod mult mai detaliat ( Prater și colaboratorii )
– 10 pași în sprijinul cadrului didactic în realizarea
activității :
1. Dezvoltarea încrederii între cadrul didactic și elevii clasei.

Profesorul să dea dovadă de sinceritate și confidențialitate.
2. Identificarea altei persoane adulte cu care să colaboreze (
psihologul școlar ).
3. Solicitarea sprijinului și colaborarea cu părinții elevului.
Ei pot oferi informații suplimentare și pot fi considerați surse
de sprijin.
4. Definirea problemei pe care o trăiește elevul. Singura parte a
biblioterapiei pe care profesorul o utilizează la clasă e
biblioterapia de dezvoltare. Soluționarea problemelor cu care
elevii se confruntă la clasă ( ”Nu pot să îmi fac prieteni în
clasă”, ”Nu doresc să scriu”, ... ).
5. Stabilirea obiectivelor și a acxtivităților specifice
problemei existente. Stabilirea unor obiective concrete și a unor
rezultate ce pot fi atinse. În această etape , profesorul decide
dacă problema o abordează cu întreaga clasă sau cu un grup mic
de elevi.
6. Documentarea și selectarea poveștii potrivite situației. Una
dintre cele mai importante etape. Se ține cont de :
particularitățile specifice nivelului de dezvoltare al copiilor,
tema pe care o abordează cartea, credibilitatea personajelor,
acțiunii.
7. Familiarizarea elevului cu povestea aleasă. Prezentarea
poveștii pentru activitate.
8. Citirea poveștii. Se vor explica cuvintele nefamiliare copiilor,
sensul acestora. În această etapă elevii sunt liberi să-și
exprime sentimentele și părerile referitoare la povestea audiată.
Opinii valoroase pentru cadrul didactic. Elevii formulează și
comunică propriile gânduri influențați de experiența pe care o
au.
9. Discuții sau activități după citirea materialului ales. După

citire cadrul didactic angajează elevii în discuții deschise.
Elevii își exprimă propriele emoții, gânduri, opinii legate de
materialul citit. Pot participa interactiv la srcinile de muncă:
realizarea unui colaj din imagini și cuvinte care redau emoțiile
și experiențele prezentate, pot realiza un poster cu povestea
citită, desenarea, pictarea unei scene preferate, modelarea unui
obiect sau a unui personaj preferat, realizarea unei scrisori
adresate personajelor, recitirea unei părți din poveste,
schimbarea ei, analiza ei, asemănări și deosebiri între
personaje și elevi. Prin acestea activități ei pot să realizeze
că nu sunt singurii care se confruntă cu astfel de peobleme.
10. Evaluarea activității. Profesorule evaluează fiecare etapă
parcursă în acest proces. Evaluarea efectelor activițății
ajută profesorul în a observa ce a fost organizat bine și ce
anume nu s-a dovedit eficient. Astfel se poate îmbunătăți
performanța în aplicarea biblioterapiei la clasă.
Modalitatea în care se discută pe baza materialul prezentat
depinde foarte mult de cadrul didactic. Profesorul trebuie: să-i
facă pe elevi să înțeleagă materialul, iar discuțiile să fie
confidențiale; să-i încurajeze pe elevi să prezinte strategiile
găsite de ei ca fiind folositoare pentru o situație
asemănătoare; să-i învețe pe copii regulile ce stau la baza
unei discuții de grup eficiente; să fie un moderator, nu un
coordonator în discuții. Conexiunile interpersonale pe parcursul
activității sunt considerate ca unul dintre cele mai eficiente
rezultate. Folosind biblioterapia de dezvoltare cu întreaga clasă
de elevi, o altfel de activitate de învățare permite o
îmbunătățire a dinamicii dintre profesor și elevii săi,
încurajând astfel relaționare și comunicarea asertivă.
Beneficii - Goleman identifică următoarele beneficii:

 diminuarea agresivității la clasă;
 elevii nu vor mai folosi porecle:
 un număr mai redus de jigniri;
 îmbunătățirea strategiilor de rezolvare a conflictelor;
 dezvoltarea sentimentului de egalitate;
 dezvolatrea abilității de a-i asculta pe cei din jur.
Dezvolatarea abilităților elevilor de a-ș cunoaște propria
persoană și pe a celor din jur e unul dintre cele mai importante
rezultate obținute prin acesta metodă. Astefl, o autocunoaștere
corectă și obiectivă a propriei persoane și înțelegera celor
din jur poate duce la reducerea anxietății, depresiei, izolării.
Biblioterapia de dezvoltare poate fi o metodă foarte eficientă în
rezolvarea unbor situații problematice apărute în clasa de elevi.
Respectarea etapelor va duce la realizarea unei activități de
succes.

Bibliografei:
• Drugaș I., Bîrle D., Bonchiș E., Decei-Radu A., Bochiș L.,
Ilisie C. ( 2008 ), Educăm și vindecăm prin povești, Ed.
Universității din Oradea, 25-50;
• Stamps, L. S., (2003), Bibliotherapy: how books can help
students cope with concerns and conflicts. The Delta Kappa Gamma
Bulletin, Fall, 25-29;
• Prater, M.W., Johnsturn, M.L., Dyches ( 2006), Using children`s
as bibliotherapy for atrisk students: a guide for teachers.
Preventing School Failure, 50, (4), 657-658
prof. înv. primar : Daniela Chereși
Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Oradea

FOLCLORUL PE ÎNȚELESUL CELOR MICI

Constanta Luminita Preda
Liceul Teoretic "Marin Preda", Bucuresti, Bucuresti

Copiii sunt cele mai sensibile fiinţe, dornice să înveţe, să
înţeleagă, să simtă. Vârsta lor fragedă nu constituie un
impediment în abordarea temelor legate de folclor, ci, dimpotrivă,
un avantaj, căci vom lucra cu nişte minţi şi suflete
„nepoluate” încă de alţi factori. Cu multă pricepere, dar
mai ales pasiune, putem inocula copiilor dragostea şi respectul
pentru folclorul românesc. În acest sens, mă preocupă permanent
ca bogăţia tradiţiilor româneşti moştenite de la înaintaşi

să se păstreze în sufletele şi conştiinţa copiilor mei pentru
a le putea transmite mai departe. Organizând activități cu
tematică specifică, am deschis o cale spre cunoaşterea
obiceiurilor şi datinilor populare cu scopul de a le valorifica
încărcătura culturală care creează un arc peste timp, unind
generaţii într-o vibraţie emoţională unică, caracteristică
sufletului românesc. În acest scop, am urmărit ca, în cadrul
activităţilor educative şcolare şi extraşcolare, să le fac
cunoscută copiilor frumuseţea portului popular românesc,
obiceiurile româneşti, cântecele şi dansurile populare,
creaţiile literare populare, meşteşugurile tradiţionale şi nu
numai, sădindu-le în suflet sentimentul de mândrie că sunt
români.
Primii paşi în dezvoltarea capacităţii de receptare a
folclorului autentic le-am făcut cu elevii mei încă din clasa
pregătitoare. În primul an de şcoală am vizitat la Bucureşti
Muzeul Satului şi Muzeul Ţăranului Român, familiarizându-i pe
cei mici cu arta populară autentică. Concertul special organizat
pentru elevi la Filarmonica Paul Constantinescu a cuprins pe lângă
vizionarea unor cântece şi jocuri populare din diferite zone ale
ţării şi prezentare de costume populare şi instrumente muzicale
vechi românești, promovând arta populară şi dezvoltându-le
gustul estetic.
Cu ocazia sfintelor sărbători de Crăciun, spectacolul de colinde
şi cântece de stea ne-a întors pe toţi în vremurile străvechi
când gospodarii aşteptau cu drag cetele de colindători. Copiii au
colindat cu drag în costume populare din diferite zone ale ţării,
au respectat întocmai tradiţia şi, tocmai de aceea, au fost
răsplătiţi cu daruri de gazde. Moş Crăciun nu a lipsit de la
întâlnire, ceea ce a făcut ca bucuria copiilor să fie completă

şi să asocieze aceste sentimente pozitive cu plăcerea de a
colinda, de a participa la teatrul de măşti, de a îmbrăca
straiul popular.
În fiecare an, prima adiere a primăverii ne găseşte
confecţionând mărţişoare şi citind legende populare care
celebrează trezirea la viaţă a naturii. De Paşte participăm în
cadrul Muzeului de Istorie şi Arheologie la ateliere de încondeiat
ouă, prilej cu care elevii află detalii despre obiceiuri şi
tradiţii pascale din diferite zone ale ţării. Tot aici au
învăţat să confecţioneze opincuţe şi alte obiecte populare,
au văzut roata olarului şi războiul de ţesut.
În cadrul Muzeului de Artă Ion Onescu-Quintus participăm în
clasele a treia şi a patra la ateliere de confecţionat icoane pe
sticlă şi expunem apoi obiectele realizate la şcoală şi la
biserica din apropiere.
Cântecul popular reprezintă un element de referinţă în cadrul
achiziţiilor dobândite în cadrul orelor de Muzică şi mişcare.
Din primele zile de şcoală învăţăm să cântăm şi să
dansăm Alunelul, Drag mi-e jocul românesc, Hai la joc! pentru ca,
în continuare, să învăţăm și alte cântece inspirate din
folclor, atât de îndrăgite de cei mici pentru că sunt vesele şi
antrenante.
În cadrul orelor de Joc și mișcare şi în cadrul activităţilor
extracurriculare i-am deprins pe copii cu primii paşi de dans
popular. Încă din clasa pregătitoare, elevii mei au obţinut
locul al doilea la Festivalul salcâmului înflorit de la Bucov cu
dansul popular Hai la hora românească.
Pe parcursul excursiilor pe care le-am organizat am vizitat muzee
etnografice din diferite zone ale ţării, cetatea ţărănească de
la Râşnov, zona Branului, am urmărit demonstrații ale

meșterilor populari din zona Horezu.
De 1 Decembrie am sărbătorit Ziua României împreună cu elevi de
aceeași vârstă din Republica Moldova, observând asemănarea
dintre obiceiurile și tradițiile noastre, portul popular
asemănător, frumusețea legendelor, cântecelor și dansurilor
populare.
O activitate deosebită care le-a consolidat elevilor
cunoştinţele despre folclorul românesc în context european a
fost În spiritual educaţiei multiculturale, activitate care a
cuprins mai multe etape:
-expoziţie de obiecte populare româneşti;
-vizionarea dansului Căluşarilor intrat în patrimoniul UNESCO;
-participare la şezătoare;
-vizită la Comunitatea Elenă din Ploieşti;
-analizarea costumului tradiţional grecesc;
-învăţarea unui dans popular grecesc;
-citirea unor legende ale Greciei antice;
-moment de reflecţie şi scurt eseu referitor la ceea ce
reprezintă folclorul pentru fiinţa naţională a unui popor;
-explicarea devizei Uniunii Europene: Unitate în diversitate.
În clasa a IV-a, participarea la proiectul international iEarn-Folk
costumes around the world a prilejuit realizarea unor activități
care au cuprins o incursiune în istoria costumului popular,
compararea costumelor populare din diferite zone istorice, vizitarea
atelierului unui meșter popular, sărbătorirea Zilei Iei prin
activități plastice ș.a. Pe de altă parte, vizionarea unor
prezentări și videoclipuri despre costumele, obiceiurile și
tradițiile altor popoare i-au condus pe copii la ideea că
folclorul este important pentru fiecare popor, că fiecare națiune
are un specific national și, tocmai de aceea, trebuie să ne

respectăm reciproc obiceiurile și tradițiile, să ne mândrim cu
comorile din lada de zestre și să le scoatem la iveală cât mai
des pentru a promova spiritul național.
Iată cum, treptat, elevii devin conştienţi de importanţa
folclorului pentru păstrarea identităţii naţionale, învaţă
să preţuiască arta populară, să trăiască cele mai importante
evenimente din viaţa lor în ritm de cântec şi dans popular şi
să aprecieze şi tradiţiile şi obiceiurile altor popoare.
BIBLIOGRAFIE:
http://www.didactic.ro

ORA DE DESEN

Mariana Daniela Tudose

Mediul înconjurător oferă elevilor diferite modele estetice.
Unele din ele oferă produsul kitsch care promovează prostul gust.
Pentru a depăși acest fapt, profesorul trebuie să fie el însuși
dotat cu gust estetic și să stăpânească criteriile prin care
să releve ochilor și sufletului elevilor, virtuțile estetice a
tot ce este valoros, creat de om sau de natură. Astfel că,
contactul cu opera de artă și cu frumusețea din natură,
constituie un antidot împotriva prostului gust, calea către
înțelegerea valorilor artistice.
Desenul, spune Bollenbach, este un important mijloc de

exprimare al imaginației plastice creatoare. El poate fi uneori
proiectul schițat al unei idei artistice sau un studiu pentru un
detaliu, alteori un desen autonom.
Prin desen, elevii învață să gândească în imagini
vizuale, ca un rezultat al îmbinării datelor lumii obiective cu
personalitatea lor creatoare. Gândirea se armonizează cu imaginea
în procesul de creație. Desenul formează și dezvoltă
capacitatea de a înțelege fenomenul din natură, din viață, din
comportament. În contrast cu încântarea în fața unui exemplar
frumos, elevii învață să se debaraseze de tot ce este inestetic
sau vulgar, exercitând o influență variată și multilaterală
asupra dezvoltării lor psihice.
Desenul, după Piaget, ca limbaj grafic al copilului, este
mijlocul de luare în stăpânire al lumii lui exterioare la care
trebuie să se adapteze. Astfel că, desenul, ca mijloc de
cunoaștere și reflectare a realității obiective, îi ajută pe
elevi să cunoască realitatea, să descopere ceea ce este esențial
și caracteristic față de ceea ce este neesențial și
nesemnificativ. Ei sunt îndrumați să facă deosebirea între
imaginea artistică plastică și redarea fotografică a unui
obiect. Desenul provoacă atenția, fie că este îndreptată către
lumea exterioară, fie ca o atenție îndreptată înspre complexele
interioare (desenul din memorie și imaginație). Elevii trebuie să
traducă grafic aspectele observate, ca un ecou al imaginii
realității vizuale în sufletul acestora, folosindu-se de elemente
plastice.
Read spune: „Linia este o abstracție, nu are nici o
legătură cu aspectul vizual al obiectelor, doar îl sugerează.”
După aspectul lor, liniile pot exprima anumite idei,
trăiri, sentimente, de exemplu: liniile subțiri – gingășie,

sensibilitate; liniile groase – forță; liniile de aceeași
grosime – simplitate; liniile de grosimi diferite (modulate) –
complexitate; liniile curbe – viață, bunătate; liniile drepte
– anorganic, răutate; liniile în duct continuu – siguranță,
fermitate, precizie; liniile întrerupte – căutare, indecizie.
Linia orizontală, dominantă într-un desen, poate sugera
sentimente de liniște, calm, spațiu deschis. Verticala, ca element
dominant într-o lucrare grafică poate da un sentiment de noblețe,
înălțare, spiritualitate. Linia orizontală și verticală sunt
semnele echilibrului. Linia oblică în desen, „rupe”
echilibrul. Acesta poate fi restabilit prin folosirea unor linii
oblice în sens opus. Într-o compoziție plastică, linia oblică
poate sugera viață, mișcare, agitație. Linia curbă, ca
dominantă, poate sugera mișcare, dinamism, calm, melancolie,
armonie.
Orientarea elevilor spre o tehnică grafică plastică,
potrivit structurii lor sufletești sau orientarea spre o
tehnică-șablon, depinde de îndrumarea primită de la profesor și
de influențele mediului social (colegi, profesori, părinți) și
ale mediului cultural (concepția despre lume și viață,
concepții ale artei, ale tipului de viață). Într-un desen din
imaginație, concepția este una imaginativă.
Prin îmbinarea desenului cu jocul se poate creea o
armonizare a lumii interioare a elevului cu lumea exterioară. Pe
lângă joc, care îl eliberează de tensiuni, desenul constituie un
mijloc de echilibru între lumea sa interioară și cea exterioară.
Desenul după natură dezvoltă spiritul de observație,
dezvoltă gândirea care este antrenată în procesul de percepere
și cel care ajută reprezentarea datelor perceptibile. Elevul,
desenând, trebuie să observe cu atenție formele, proporțiile,

aspectele caracteristice, poziția obiectelor în spațiu și să se
servească de gândire pentru a-și explica cauzele variatelor
aspecte ale realității cât și a echivalentului lui grafic. Se
urmărește deasemenea, realizarea unei sinteze creatoare între
datele realității obiective și caracterul psihic al elevului.
Perceperea organizată și sistematică cerută de desenul după
natură, educă memoria și fixează lucrurile intuitive. În faza
de autocontrol al lucrării pe care a realizat-o, elevul trebuie să
compare elementele desenate cu cele din natură, stabilind raporturi
pe plan mintal. Acest control critic este o condiție fundamentală
pentru a duce la bun sfârșit un desen după natură.
Realizarea unui peisaj din imaginație sau în „plein
air” poate fi pentru elevi un pretext pentru a-și exprima, cu
ajutorul mijloacelor de limbaj plastic, diferite stări, emoții și
sentimente. Ei pot descoperi relații interesante și armonioase
între elementele selectate pentru compunerea unui fragment din
natură. În realizarea compozițiilor de acest gen, se ține cont
de anumite reguli: structura compozițională (modul de organizare a
elementelor plastice), rezolvarea spațialității, echilibrul etc.
Prin intermediul punctelor și a liniilor elevii pot încerca să
obțină diverse structuri plastice, să redea diverse texturi, să
creeze iluzia de spațiu. Se pot aborda tehnici precum: grafică în
creion, grafică cu tuș, pix sau cerneală. Prin folosirea hașurii
sau prin intermediul altor procedee preferate de către elevi
(rețele obținute prin diferite combinări între diferite tipuri
de linii, de puncte și de forme) se pot obține efecte plastice
expresive, cât și rezolvarea cât mai inedită a diferitelor
aspecte legate de tehnica de lucru aleasă.

Bibliografie:

- Bollenbach, G., Desenul, București, Ed. Meridiane, 1969
- Ilioaia, M., Metodica predării desenului, București, Ed.
Didactică și Pedagogică, 1981
- Piaget, J., Psihologia copilului, București, Ed. Didactică și
Pedagogică, 1979
- Stendl, I., Desenul- estetica, suporturi, materiale, București,
Ed. Semne, 2004
- Tohăneanu, A., Ilioaia, M., Metodica predării desenului la
clasele V-X, București, Ed.
Didactică și Pedagogică, 1971

Educaţia prin chimie

Mariana Blanaru
Colegiul National "Alexandru Ioan Cuza" Galati , Galati, Galati

Formulări mai dare rezultă din rapoartele UNESCO asupra
obiectivelor naţionale proclamate de diverse ţări, care caută
sâ sublinieze ceea ce naţiunile au în comun şi in acelaşi timp,
punctele de vedere care duc la divergenţe. în acest sens, ne sunt
utile şi formulările ce provin din Anglia; Coombs, relevă că
educaţia nu poate fi un remediu pentru toate relele din lume;
limitată de timp şi mediu, educaţia este un act de credinţă .
Acelaşi autor consideră că în ţările în curs de dezvoltare,

cursanţii care speră că educaţia le va facilita obţinerea unei
situaţii mai bune, se situează pe acele preferinţe care se
referă la trecut, care conferă prestigiu, dar care nu satisfac
nevoile curente ale economiei.
Obiectivele predării ştiinţelor ar putea fi sistematizate
astfel:
- predarea integrată a ştiinţelor contribuie la predarea
generală, subliniază unitatea fundamentală a ştiinţelor şi
permite înţelegerea locului ştiinţelor în societatea
contemporană;
- predarea integrată a ştiinţelor trebuie să pună accent pe
importanţa observaţiei pentru o mai bună înţelegere a mediului
înconjurător; elevii vor fi introduşi I n gândirea logică şi
In metodologia ştiinţifică;
- conținutul din domeniul predării ştiinţelor va fi selectat
cât mai judicios, ca urmare a colaborării dintre diferite cadre
didactice şi specialişti;
- extinderea acestei integrări şi echilibrul între integrare şi
coordonare depinde de o scrie de factori: vârsta elevilor, tipul de
instituţie şcolară şi de condiţiile locale. Astfel, în primii
ani ai secundariatului, pare să fie adecvată o predare
experimentala în cadrul predării ştiinţelor, chimiei îi revine
un loc aparte, atât în cc priveşte formarea viitorilor
specialişti, cât şi in ce priveşte rolul educativ ai chimici,
astfel încât putem susţine posibilitatea educaţiei prin
disciplina Chimie, începând de la gimnaziu şi terminând cu
facultatea.
Trebuie să recunoaştem că ştiinţa este o componentă a culturii
moderne şi ocupă un loc central în educaţia copiilor. Fiecare
cadru didactic, indiferent la cc nivel predă, ar trebui să-şi

pună două întrebări de bază:
• metodologia pe care o utilizaţii în predarea disciplinei
noastre este suficient și de convingătoare în susţinerea ideii
că ştiinţa este parte integrantă din educaţia generală a
tuturor membrilor unei societăţi moderne
• timpul afectat predării disciplinei respective este utilizat
în modul cel mai adecvat într-o societate modernă, educaţia
poate fi considerată ca un fel, antrenament continuu, pentru
întreaga viaţă a subiectului, fiind realizată intr-un mod în
care să încurajeze dezvoltarea personalităţii individuale.
Rezultă de aici că modul în care predăm o disciplină poate să
contribuie la dezvoltarea individului sau nu. Elevii vor trebuie sa
înţeleagă că lumea modernă se datorează ştiinţei şi că
nimeni nu poate fi considerat a fi bine educat până când nu
recunoaşte importanţa ştiinţei în schimbările care au loc în
întreaga lume.
• elevul trebuie să înţeleagă ce înseamnă abordarea
ştiinţifică a unei probleme şi să conştientizeze limitele a
ceea ce pot să facă oamenii de ştiinţă. Performanţele elevilor
trebuie să aibă la bază experimentele, efectuate în maniera unei
investigări, iar posibilităţile pentru exploatarea ştiinţifică
trebuie să fie astfel planificate încât să dezvoltăm
imaginaţia elevilor şi înţelegerea rolului ştiinţelor în
viaţa modernă;
• evaluările, sub diferitele lor forme, vor apela la priceperile
intelectuale şi practice ale elevilor, la nivelul lor de
înţelegere;
• o privire imaginativă educaţională, o expertiză asupra
necesităţilor elevilor, precum şi asupra intereselor acestora,
sunt absolut necesare în profesia de dascăl.

Scopul este ca elevii să înţeleagă că disciplinele menţionate
formează un tot organizat. Obiectul major a fost ca elevul să
aibă cunoştinţe generali fac bază şi în acelaşi timp să fie
posibilă o specializare pentru cei care doresc să și conntinue
studiile. Câteva exemple dé tematici abordate ar fi: Echilibrul
şi reacţii chimice, Structura atomică şi legăturile chimice;
Oxidarea, electroliza şi teoria-bazică, Chimia nucleară.
Alături de metodica predării chimiei s-a introdus şi psihologia
educaţiei, studenţii au efectuat şi practică pedagogică in
licee în anul terminal, teza de diplomă prindea un domeniu special
din chimie, care trebuia aplicat în procesul de predare a chimiei
şi a ameliorării relaţiilor dintre colegii şi şcoala
superioară de chimie din şcoli. Societatea de Chimie are ca
obiective şi problemele legate dé predarea chimiei. De asemenea,
pentru profesori se organizează cursuri de perfecţionare ce includ
şi lucrări de laborator.
În concluzie, luând în considerare programele de chimie,
rezultă că predarea chimiei, începând de ta gimnaziu şi
terminând cu universitatea, trebuie să contribuie la dezvoltarea
capacităţii de Înţelegere, de judecare prin efort propriu
conceptelor, a legilor, a faptelor din lumea înconjurătoare, de
către elevi: disciplina Chimia este axată mai ales pc
proprietăţile substanţelor şi este esenţial ca elevul să
poată singur, prin investigaţiile sale, noile cunoştinţe.
Sarcina dificilă pentru fiecare cadru didactic, este găsirea unui
echilibru între fapte, principii şi metode, pentru a ajunge la
acest deziderat.
Trebuie menţionat că obiectivele predării ştiinţelor nu pot fi
dezvoltate decât prin compararea metodologilor adoptate tn diferite
ţări, Într-o anumită etapă de dezvoltare, fiind absolut necesar

un schimb internaţional de informaţii şi idei, aşa cum s-a
menţionat deja în cadrul acestui capitol introductiv.
Bibliografie:
Constantinescu Rodica, Metodica predării chimiei
Fătu Sanda, Metodica predării chimiei
Matei Viorel, Metodica predării chimiei
Naumescu Adriane, Noțiuni de metodoca predării chimiei

Orientarea cercetărilor pe linia perfecționării procesului de învățământ la chimie

Mariana Blanaru
Colegiul National "Alexandru Ioan Cuza" Galati , Galati, Galati

În contextul actual, învăţămintul chimiei trebuie să asigure
elevilor o temeinică pregătire in această ştiinţă
fundamentală, să realizeze, la un nivel tot mai înalt,
pregătirea teoretică şi practică a acestora, fn acord cu
exigenţele cuceririlor ştiinţei şi tehnicii contemporane, cu
cerinţele vie- ţii sociale.

lată de ce perfecţionarea învăţământului chimiei pe toate
direcţiile sale - conţinut şi tehnologie didactică - constituie
un imperativ major, de actualitate. Dealtfel, bazele acestui proces
de perfecţionare sînt preci¬zate cu claritate în documentele de
partid, în care se înscriu ca obiective prioritare ale şcolii
noastre — „formarea cadrelor in strinsă legătură cu
cerinţele dezvoltării social-economice ale patriei“, pregătirea
tineretului pentru a deveni participant activ la opera de construire
a socialismului în patria noastră, iar ca o cerinţă ce derivă
din aceste obiective, „moderni¬zarea sistematică a conţinutului
învăţămintul ui şi a metodelor de trans- mitere-însuşire a
cunoştinţelor în ritmul alert impus de evoluţia ştiinţei,
tehnicii şi culturii.
Cercetările realizate în ultimele decenii, în diferite ţări,
consacrate problemelor perfecţionării învăţămlntului chimiei
la diferite niveluri, au demonstrat — prin indicii de eficienţă
obţinuţi — imposibilitatea contu¬rării unei imagini clare nu
numai asupra procesului de instruire în an¬samblul său, dar şi
asupra elementelor componente din interior, a inter-dependenţelor
dintre acestea, rezultatele obţinute condurind numai la rezolvări
parţiale, care nu pot caracteriza eficienţa generală a procesului
de învăţămînt in totalitatea sa. Cercetările întreprinse,
atît la noi în ţară cit şi pe plan mondial, au relevat faptul
că metodologia adecvată investi¬gării unui sistem acţionai de
tipul procesului de învăţămînt este aborda¬rea sistemică —
poziţie metodologică ce se înscrie în orientarea generală a
ştiinţei contemporane în studierea obiectelor-sistem.
Caracteristică aces¬teia este integrarea într-o concepţie
unitară a diverselor demersuri de per¬fecţionare a fiecăruia din
elementele componente ale procesului de invăţămint in

interacţiune cu celelalte elemente şi prin raportare la ansamblul
procesului.
Din această perspectivă, perfecţionarea învăţămîntului
chimiei în scopul accentuării caracterului formativ şi practic
aplicativ al acestuia, necesită o restructurare de ansamblu, adică
redefinirea scopurilor şi obiectivelor pe care trebuie să le
realizeze învăţâmîntul chimiei, adecva¬rea permanentă a
conţinutului, metodelor, mijloacelor, formelor de orga¬nizare a
procesului de învăţămînt la acestea şi evaluarea continuă a
gra-dului de realizare a obiectivelor.
În lumina acestei concepţii sistemice se conturează, ca
principale di¬recţii de perfecţionare a invăţămtntului
chimiei, următoarele :
1. stabilirea şi definirea clară a obiectivelor
instructiv-educative pe capitole, teme, lecţii şi accentuarea
caracterului lor operaţional;
2. structurarea raţională a conţinutului chimiei — obiect de
învăţămînt, adecvarea acestuia la ceea ce este propriu
orientării şi tendinţelor în chi¬mia contemporană, in scopul
realizării unei corelaţii optime între chimia ca ştiinţă şi
chimia — obiect de învăţămînt;
3. valorificarea metodelor modeme de predare-învăţare în modul
de proiectare şi organizare a diferitelor situaţii de învăţare,
în scopul reali¬zării obiectivelor instructiv-educative ;
4. elaborarea — în acord cu obiectivele stabilite — a unor
instrumente de evaluare a performanţelor ce trebuie atinse în
desfăşurarea procesului de instruire şi practicarea unui sistem
de evaluare continuă a nivelului de pregătire a elevilor. Reglarea
şi perfecţionarea procesului prin interme¬diul rezultatelor
obţinute (vezi evaluarea).

Implementarea în practica şcolară a tuturor acestor tendinţe
recente constituie sensul acţiunii de perfecţionare a
invăţămtntului chimiei.
Bibliografie:
Herșovici Maria, Istoria chimiei
Petrescu Olga, Metodica predării chimiei
Radu Ioan, Didactica modernă
Tăbăcaru grigore, Didactica

Un proiect de suflet-Festivalul de poezie "Gellu Naum"

Simona Beldie
Colegiul National "Mihai Eminescu", Bucuresti, Bucuresti

Ajuns în acest an școlar la cea de a XIX-a ediție, Festivalul de
poezie „Gellu Naum” este un proiect de suflet al Colegiului
Național „Mihai Eminescu” din București. Proiectul a fost
inițiat în anul 2002 de scriitorul Octavian Soviany, pe atunci
profesor de limba și literatura română în cadrul colegiului.
Înscris în Calendarul Activităților Educative extrașcolare la
nivel național, festivalul s-a bucurat de-a lungul anilor de
prețuirea elevilor și a profesorilor, dovadă numărul tot mai

mare de participanți.
Așa cum toate lucrurile frumoase ne ajută să depășim momentele
de cumpănă și să fim optimiști, dragostea pentru poezie a
făcut posibilă organizarea festivalului și în acest an școlar,
în condiții de pandemie. Evenimentul a fost încurajat și de
reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București,
partener în proiect. De asemenea, există și un parteneriat mai
vechi cu Uniunea Scriitorilor din România care a facilitat
întâlnirea elevilor cu oameni frumoși, dornici să
interacționeze, să le împărtășească din experiența lor de
viață și să jurizeze concursul nostru.
Cele două etape ale concursului s-au realizat on-line,
pe platforma Zoom. Etapa municipală a avut loc în data de 24
aprilie, iar etapa națională s-a desfășurat în data de 1
iunie. Au participat atât elevi de la colegii mari din țară, cât
și din școli din mediul rural, lucru îmbucurător pentru
noi,organizatorii festivalului. Juriul a fost format din cinci
membri, nume importante ale liricii contemporane: Andrei Zbîrnea,
Andrei Lucian Mocuța, Ana Săndulescu, Antonia Mihăilescu și
Cristina Drăghici. Inima acestui proiect este doamna Olaru
Virginia, profesor de limba și literatura română în cadrul
colegiului și bineînțeles, coordonatoarea festivalului.
Comunicarea cu elevii a fost una foarte bună și s-a realizat
prin intermediul blogului festivalulgellunaum.ro unde se regăsesc
toate informațiile utile pentru participanți: prezentarea
festivalului, regulamentul concursului, lista elevilor selectați
să intre în concurs în urma prejurizării, prezentarea membrilor
juriului.
În cadrul fiecărei etape din concurs, elevii selectați au citit
câte un text, membrii juriului încurajându-i, apaludându-i și

oferindu-le alternative pentru desăvârșirea procesului creativ.
S-a discutat despre scriitori, despre lecturi, despre cele mai noi
tehnici de creație. La sfârșitul concursului, președintele
juriului, Andrei Zbîrnea a anunțat câștigătorii. S-au acordat
șase mențiuni, cele trei premii clasice, Marele Premiu
„Apolodor” și diplome de participare. Creațiile elevilor care
au obținut Premiul I și Marele Premiu ‚Apolodor’ vor fi
publicate în revista „Arca” din Arad, care aparține Uniunii
Scriitorilor din România. Cele doua întâlniri festive au fost
filmate cu acordul scris al elevilor participanți, condiție
obligatorie pentru înscrierea în concurs și apoi postate pe
blogul festivalulgellunaum.ro Toți elevii au primit diplome de
participare și felicitările juriului.
Organizarea și desfășurarea acestui proiect a demonstrat că în
orice condiții, oamenii, mai ales copiii sunt dornici să-și
exprime gândurile, trăirile, emoțiile, temerile prin artă, că
tinerii iubesc poezia, că acolo unde există implicare și dăruire
se pot face lucruri frumoase.
Beldie Tanța Simona, director al Colegiului Național "Mihai
Eminescu", București

Bugetul familiei - o necesitate sau factor de stress?

Simona Beldie
Colegiul National "Mihai Eminescu", Bucuresti, Bucuresti

Bugetul familiei: o necesitate sau factor de stress?
Unul dintre avantajele studierii disciplinei opționale
Educație financiară în liceu este faptul că elevii capătă
pronunțate competențe de muncă în echipă, de gestionare a
propriilor resurse, de dezvoltare a unui comportament responsabil
și în ultimă instanță de comunicare și exprimare a opiniilor
personale. Tema Bugetul familiei este una interesantă și în

același timp ofertantă.
La una dintre clasele a-X-a la care au participat și
studenți ai Academiei de Studii Economice pentru efectuarea
stagiului de practică pedagogică, lecția cu această tematică
s-a dovedit a fi una eficientă pentru toți factorii implicați.
Activitatea s-a desfășurat on-line, prin aplicația Zoom.
Demersul didactic a început cu prezentarea temei și a
obiectivelor urmărite și anume: definirea noțiunii economice de
buget și a structurii acestuia( surse de venituri și obiective de
cheltuieli); identificarea celor trei tipuri de buget(excedentar,
deficitar și echilibrat); explicarea necesității planificării
bugetului.
După clarificarea conceptului de buget și evidențierea structurii
acestuia în urma unor discuții cu elevii, accentul a fost pus pe
munca în echipă. Am făcut cinci echipe de lucru a câte cinci
elevi, prin împărțirea participanților în camere separate și
prin partajarea ecranului le-am pus la dispoziție o situație de
fapt:o familie X din mediul urban, formată din patru membri,
părinții salariați dintre care unul lucrează în afara
orașului, un copil minor-elev în clasa a-IX-a și un altul student
la buget care lucrează part-time la o agenție de turism. Pornind
de la aceste informații fiecare echipă a răspuns la un set de
întrebări astfel încât la finalul activității a putut fi
conturată structura unui buget de familie( Care sunt principalele
surse de venituri ale familiei X în decursul unei luni de zile? Ce
cheltuieli.ar putea avea familia într-o lună de zile? Pot apărea
și cheltuieli neprevăzute, exemplificați). O dată stabilită
structura bugetului s-a trecut la următoarea etapă și anume
identificarea celor trei tipuri de buget.
Plecând de la premisa că familia X se confruntă cu un buget

deficitar (venituri mai mici decât cheltuielile), fiecare echipă
de elevi a identificat o soluție de echilibrare a bugetului ( ca de
exemplu, reducerea anumitor cheltuieli, restabilirea
priorităților, identificarea unor surse noi de venituri). În
ultima parte a lecției au fost centralizate argumentele privind
necesitatea planificării bugetului așa cum au fost ele prezentate
de elevul reprezentant din fiecare grupă de lucru.
Lecția a fost interactivă și foarte practică.
Dincolo de reperele teoretice însușite, elevii au tras niște
învățăminte. Astfel, ei au înțeles că este important ca
fiecare familie trebuie să-și creioneze un buget din următoarele
considerente:se pot elimina cheltuielile nejustificate, se poate
evita îndatorarea, veniturile pot fi mai bine gestionate, pot
apărea economiile fie pentru posibile investiiții, fie așa zișii
„bani albi pentru zile negre”. De asemenea, elevii au înțeles
mai bine distincția dintre nevoi și dorințe și că, deși
planificarea bugetului pare uneori stresantă nu face decât șă
ajute oamenii să-și gesttioneze mai bine banii, să se
responsabilizeze și să se autoeduce din punct de vedere financiar.
La sfârșitul orei de curs elevii au interacționat cu
studenții, aceștia întărindu-le ideea că în viață avem
nevoie de planificarea bugetului pentru a evita dificultățile
financiare, în special prin prisma experienței lor din viața de
cămin.
Beldie Tanța Simona, prof.economie, CN Mihai Eminescu, București

Cum să învățăm la școală?

Irma Kiss
Colegiul National "Iancu de Hunedoara" Hunedoara, Hunedoara, Hunedoara

Cum să învățăm la școală? Este o întrebare pe care în
general omitem să ne-o punem crezând că răspunsul se află deja
stocat în memoria noastră. Este oare adevărat? Știm să
învățăm, ne dăm seama pe parcurs cum să reținem corect sau
doar ne uzăm capacitățile memoriei pe zi ce trece tot mai mult
cu informații pe care ajungem să le uităm de obicei în mai
puțin de o săptămână?

Un prim lucru de care avem nevoie ca să putem învăța anumite
informații corect și rapid este motivația, recunoscută ca un
proces cognitiv superior care ne ajută în realizarea unor acțiuni

determinate de factori numiți motive. Deci, pentru a învăța cum
să învățăm trebuie mai întâi să
învățăm să ne motivăm,pentru că atunci când ni se vorbește
despre un subiect care ne interesează
suntem motivați să aflăm cât mai multe despre el. Este important
să ne trasăm obiective pe care le putem realiza pentru a reuși,
deoarece fără țeluri ne lipsește concentrarea și orientarea. .
O metodă extrem de eficientă este metoda RICAR. Numele ei se
traduce prin: Răsfoiește –Întrebări – Citire activă –
Amintirea (rememorarea conținutului) – Recapitulare. În cadrul
acestei
metode ingenioase, atunci când avem în față un material de
studiu mai întâi trebuie să-l răsfoim
pentru a vedea ce anume ne trezește interesul. Este indicat să
formulăm întrebări la care să ne așteptăm să le aflăm
răspunsul. Pasul următor este înfățișat prin citirea textului
cu încercarea de a stabili ideile principale. Ultimul pas este
reluarea lecturii, recapitulând ce am reținut. Recapitularea celor
învățate înseamnă o măsurare a cantității de informație pe
care o știam la un moment dat și a celei pe care o știm în
prezent. Dacă diferențele sunt foarte mari înseamnă că am
memorat mecanic.Înainte de a încerca metoda de studiu RICAR ar fi
nevoie și să ținem cont de câteva aspecte care țin de
organismul nostru și care au o influență extrem de mare asupra
capacității noastre de memorare:somnul, odihna activă, hrana.
Așadar, secretul unui viitor de succes stă în a învăța în

școală, dar înainte de acest lucru este obligatoriu să știm cum
să învățăm. Esența memorării corecte se află deja în
creierul nostru, dar este imposibil pentru ea să aibă parte de
prosperitate și să dea roade dacă nu o să ne străduim mai mult
să înțelegem și să învățăm informațiile prin metode logice
care să fie urmate întotdeauna de repetiție.
Bibliografie:
1.Andre Giordan ,Învăț cum să învăț la școală , Editura
Didactica, București, 2018
2.Nicolae Ploscariu ,Mic ghid de învățare rapidă și eficientă
, Editura Delfin, București, 2017

Curriculum la decizia şcolii – oportunitate pentru dezvoltarea gândirii critice a elevilor

mircea brodetchi
Liceul Teoretic "G.Gundisch" Cisnadie, Sibiu, Cisnadie

Curriculum la decizia şcolii – oportunitate pentru dezvoltarea
gândirii critice a elevilor

Schimbările în conţinutul învăţământului determinate de
dinamica societăţii generează la rândul lor schimbări în
proiectarea şi desfăşurarea întregului proces
instructiv-educativ.
Multiplicarea surselor şi mesajelor lumii contemporane,

modificările în structura finalităţilor educaţiei, necesitatea
construirii unităţii şi integrităţii personale ale elevilor
sunt trei dintre factorii ce acţionează corelat şi influenţează
puternic selectarea conţinuturilor educaţiei moderne.
Ca urmare, se impune ca o necesitate regândirea atât a
strategiilor de integrarea a conţinuturilor şi a strategiilor de
instruire cât şi a disciplinelor cuprinse în planul cadru sau
adoptate prin curriculumul opţional la nivelul fiecărei şcoli.
Stabilirea metodelor, procedeelor, mijloacelor didactice prin
raportarea permanentă la obiectivele operaţionale, la resursele
materiale şi umane concrete au reprezentat dintotdeauna măiestria,
„arta” dascălului de a determina eficienţa lecţiei.
Perfecţionarea metodelor de predare-învăţare în vederea
obţinerii unor rezultate superioare cu elevii a constituit astfel
un obiectiv permanent urmărit de cei ce doresc să ofere o
educaţie „de calitate”.
Însă, cerinţele sociale la început de secol XXI impun
desfăşurarea unui învăţământ modern în care curriculumul şi
învăţarea ar trebui să fie individualizate la maxim, selecţia
conţinuturilor făcându-se în funcţie de posibilităţile,
interesele şi nevoile celui care învaţă. Aceasta este tocmai
alternativa pe care o poate oferi curriculumul opţional la nivelul
şcolii. Motivaţia crescută a elevilor pentru parcurgerea unei
astfel de discipline facilitează desfăşurarea cu succes a unui
învăţământ centrat pe elev ale cărui pârghii duc la
optimizarea rezultatelor dobândite cu elevii. Acesta se
caracterizează prin:
- respectarea ritmului propriu de progres şi a învăţării
independente
- încurajarea iniţiativei, a formării elevului/individului activ

- corelarea noilor experienţe de învăţare cu cele precedente
- încurajarea formării individului atât în instituţiile
şcolare cât şi în afara lor
- stimularea participării celui ce învaţă
- pătrunderea problemelor vieţii şi a actualităţii în
instituţia de învăţământ
- flexibilitatea echipamentelor, a mobilierului şi a spaţiului
şcolar pentru a satisface necesităţile unei game variate de
activităţi
- desfiinţarea sistemului claselor rigide, constituite pe criteriul
cronologic, în favoarea lucrului în grupuri mici cu elevi de
vârste diferite
- identificarea dascălului cu persoana resursă; aceasta
informează elevul, facilitează accesul la informaţii,
diagnostichează dificultăţile elevului,îl orientează
- modelarea relaţiei dascăl-elev astfel încât, acestuia din
urmă să-i fie facilitată participarea la formularea cerinţelor
şi sarcinilor de lucru
Pe măsură ce lumea devine tot mai complexă şi democraţia se
răspândeşte tot mai mult, devine evident faptul că tinerii
trebuie, mai mult ca oricând, să fie capabili să rezolve
problemele dificile, să examineze critic condiţiile, să
cântăreacă alternativele şi să ia decizii gândite în
conştiinţă de cauză.
Este de asemenea evident că a gândi critic este o capacitate care
trebuie dezvoltată şi încurajată într-un mediu de învăţare
propice. A gândi critic presupune a lua idei, a le examina
implicaţiile, a le expune unui scepticism constructiv, a le pune
în balanţă cu alte puncte de vedere opuse, a construi sisteme de
argumente care să le sprijine şi să le dea consistenţă şi a

lua o poziţie pe baza acestor structuri.
Curriculumul la decizia şcolii oferă spaţiul şi timpul în care
pot fi determinate operaţii ale gândirii critice. Activitatea
didactică organizată în spiritul gândirii critice necesită
respectarea unor condiţii:
– alocarea timpului necesar experienţelor de gândire critică
– încurajarea elevilor în a specula în planul ideilor
– acceptarea diversităţii de idei şi păreri
– promovarea implicării active a elevilor în procesul de
învăţare
– exprimarea încrederii în capacitatea fiecărui elev de a
gândi critic
– aprecierea gândirii critice
Gândirea critică este un proces complex de integrare creativă a
ideilor şi resurselor, de reconceptualizare şi reîncadrare a
conceptelor şi informaţiilor; este un proces creativ, cognitiv
activ şi interactiv care are loc simultan la mai multe nivele.
Flexibilitatea programelor din cadrul curriculumului la decizia
şcolii, atât din punct de vedere al conţinuturilor, dar şi al
competenţelor constituie premisele organizării activităţilor în
scopul dezvoltării gândirii critice. Aceasta poate fi apoi una
dintre soluţiile obţinerii unor rezultate superioare cu elevii,
rezultate ce vor fi vizibile odată ce elevii învăţă „să
gândească critic”.

Bibliografie:
• Bennett, B., Curriculum la decizia şcolii: ghid pentru
profesorii de liceu, Atelier Didactic, Bucureşti, 2007
• Nicu, A., Strategii de formare a gândirii critice, EDP,
București, 2005

Nr. 77/2021

La acest număr au contribuit:
● Daniela-Ramona Cheresi
● Constanta Luminita Preda
● Mariana Daniela Tudose
● Mariana Blanaru
● Simona Beldie
● Irma Kiss
● mircea brodetchi

ISSN: 2393 – 0810