Actul creaţiei este şi un act de imaginaţie, care iniţial se
află legat de contribuţia senzaţiei, iar creaţia reprezintă
proiectarea unei stări sufleteşti, a cărei sferă este mult mai
largă decât aria funcţiilor intelectuale, logice.

CREATIVITATEA ŞI EDUCAREA LIMBAJULUI

educatoare Alexe Oana
G.P.P. nr. 15 Focşani/ L.T. „G.G.Longinescu” Focşani

Între formele de gândire pe care educatorul trebuie să le
stimuleze la toate vârstele, pot fi enumerate : gândirea
nedirecţionată, gândirea euristică, gândirea productivă,
gândirea critică, gdndirea divergentă, găndirea analogică,
gândirea laterală gândirea pozitivă şi gândirea realistă.
În ultimii ani, cercetările asupra conceptului de creativitate
s-au intensificat, dar nu se poate spune că posedăm o stabilire

precisă a unor ,,factori’’ pe baza cărora să se poată
diagnostica în grădiniţe potenţialitatea creativă a copiilor,
iar în funcţie de specificul acesteia, mijloacele pedagogice de
dezvoltare a ei. Practic, este vorba de a identifica în
creativitate trepte ale procesului conştientizării.

Limbajul ramâne însă principalul instrument de conştientizare a
oricărui act de creaţie şi de obiectivare a produsului
creativităţii, după cum subliniază în cercetările sale, I. P.
Guilford.
,,Limba cea de toate zilele e o unealtă şi o formă a
spiritului’’, spunea Lucian Blaga.
Limbajul este materializarea gândirii şi a imaginaţiei, iar rolul
lui în formarea intelectuală şi în dezvoltarea funcţiilor sale
creatoare este de necontestat.
Pentru stimularea creativităţii verbale, etapa simbolurilor
iniţiale este cea mai importantă.
Varietatea tablourilor imagistice, după cercetările lui A .
Chircev, constituie pentru preşcolari ,,texte iconice’’ pe care
copiii învaţă să le citească creativ.
Fiecare copil normal dezvoltat fizic şi psihic, posedă un anumit
,,act creativ’’, care poate să se manifeste sub diferite forme.
După cum arată A. Chircev, vârsta preşcolară este perioada care
se caracterizează printr-un remarcabil ,,potenţial creativ’’,
de aceea, noi, educatoarele trebuie să lăsăm libertatea copilului
de a verbaliza într-un stil propriu, stimulând astfel
efervescenţa creatoare, în funcţie de structura lui psihică.
Un rol important în demersurile mintale şi mai ales în
demersurile creative implicate în rezolvarea problemelor noi, îl
au întrebările care îi invită pe copii să-şi imagineze, să

reflecteze, să creeze răspunsuri adecvate, realizând astfel că
niciodată cunoştinţele nu sunt fixe, că ideile sunt maleabile,
exprimând punctele de vedere personale, bazate pe propria lor
gândire.
Activităţile de educare a limbajului sunt activităţi care ne dau
posibilitatea găsirii a nenumărate modalităţi de stimulare a
creativităţii preşcolarilor.
Voi prezenta în continuare câteva exemple :
1. Copiii sunt pusi în situaţia să găsească toate
întrebuinţările posibile ale unor obiecte familiare lor :
• ,,Ce poţi face cu o sapă ?’’
• ,,Ce poţi face cu un creion ?’’
• ,,Ce poţi face cu o floare ?’’
În funcţie de nivelul de dezvoltare şi de prezenţa
creativităţii, copiii trebuie să găsească un număr cât mai
mare de soluţii, răspunsuri pentru un concept verbal prezentat.
Iata ce au răspuns copiii la întrebarea - ,,Ce poţi face cu o
floare ?’’ :
• să o oferi doamnei (mamei, bunicii) ;
• să o pui în vază ;
• sa o oferi gazdei când mergi într-o vizită ;
• să o presezi şi să o aşezi în ierbar ;
• să o pui în păr ;
• sa o desenezi
Aceste răspunsuri atestă o pronunţată flexibilitate semantică
şi verbală, pentru că ne oferă un număr de categorii de idei
privind mediul înconjorător.
II. Să semnaleze toate analogiile cu putinţă între două obiecte
(perechi de noţiuni) :
Exemplu : casă – grădiniţă

Vlăduţ, un preşcolar care a frecventat grădiniţa cu
regularitate timp de trei ani, a răspuns : amândouă au pereţi
din cărămidă, au uşi, ferestre, acoperiş, în amândouă sunt
copii care au jucării, au lumină electrică, au calorifere care
dau căldură, te joci, te speli, te culci, asculţi mizică, au
oameni care te îngrijesc. Aceste răspunsuri ne conduc spre
concluzia
că Vlăduţ dă dovadă atât de flexibilitate, cât şi de
originalitate, prin faptul că îşi imaginează asemănări
multiple între cele două concepte date.
Se ştie că în definirea şi compararea unor noţiuni, reuşita
este condiţionată de bogăţia vocabularului.
Aşa cum arăta Alexandru Roşca, comparaţia fiind implicată în
analiză şi sinteză, răspunsul depinde de calitatea ei.
III Să formeze familii de cuvinte.
Preşcolarilor nu le putem explica această noţiune, dar le putem
spune că aşa cum fiecare dintre noi face parte dintr-o familie,
aceasta cuprinzând pe toţi membrii ei, care seamănă la
înfăţişare, la obiceiuri, într-o familie lexicală cuvintele
sunt înrudite prin forma lor, dar şi sub aspectul înţelesului.
De exemplu, dacă analizăm cuvintele a dansa, dans, dănsuleţ,
dansator, dansatoare, observăm că ele se aseamănă între ele sub
aspectul formei, al sunetelor ce le compun, dar se înrudesc între
ele şi din punct de vedere al înţelesului.
Introducerea cuvintelor în contexte adecvate, asigură fixarea
sensului acestora şi pătrunderea lor în vocabularul activ al
preşcolarilor.
IV Formularea unor dorinţe în legătură cu un eveniment dat,
la enunţarea conceptului: “Ce vrei să-ţi aducă Moş
Crăciun?”

Răspunsurile au fost foarte diferite, chiar “sofisticate”,
după care, sub forma unei convorbiri dirijate, aceste
“dorinţe” au fost transmise părinţilor, pentru a fi
îndeplinite cu prilejul acestei zile.
V Jocurile sunt o modalitate de stimulare a creativităţii
preşcolarului, prin aprofundarea sensului şi semnificaţiilor unor
cuvinte, care denumesc obiecte sau acţiuni în raporturi de
omonimie, în contexte adecvate.
În jocul didactic “Ce mai poţi spune?”, pe lângă
achiziţionarea de noi cuvinte, preşcolarii descoperă noi sensuri
şi semnificaţii pe care le pot avea cuvintele în diferite
contexte.
Le-am explicat copiilor pe înţelesul lor, că în limba română
există cuvinte diferite care definesc acelaşi obiect
(curte-ogradă-bătătură; porumb-păpuşoi; puţin-oleacă-niţel
etc.)
Copiii au fost solicitaţi să găsească şi alte cuvinte care să
denumească acelaşi obiect.
Spre a le veni în ajutor, le-am pus la dispoziţie material
concret, preşcolarii găsind şi alte sinonime ale cuvintelor
enumerate;
Exemplu: copac (pom); leu (ban, monedă); motan (cotoi); pisică
(mâţă); nea (omăt), etc.
Am desfăşurat cu copiii şi jocuri didactice prin care am
urmărit aprofundarea sensului şi semnificaţiilor unor cuvinte
care denumesc obiecte, găsirea antonimelor unor cuvinte şi
formarea de propoziţii cu acestea.
Jocurile didactice au avut ca efect stimularea copiilor în
găsirea unor antonime cât mai variate, pornind de la aspecte
concrete, de exemplu: slab-gras; moale-tare;

gros-subţire; lat-îngust; plin-gol, etc.
Formarea competenţelor de comunicare ocupă un loc prioritar în
gradiniţă, limbajul fiind considerat o activitate permanentă de
dezvoltare a gândirii, a proceselor intelectuale, în general, a
personalităţii copilului.
Stăpânirea unui vocabular bogat îi oferă preşcolarului
posibilitatea de a se “mişca” cu uşurinţă în mediul
înconjurător şi de a-şi experimenta propriile achiziţii de
limbaj.
Se cere crearea unui mediu cultural activ, stimulativ prin aducerea
unor materiale: cărţi, caiete, ziare, reviste, instrumente de
scris, jocuri cu imagini, casete audio-video, etc.
Materialele puse la dispoziţia copiilor, vor constitui un punct de
reper pentru educatoare în sugerarea de contexte noi, care să
permită copiilor însuşirea şi exersarea unor achiziţii în
domeniul limbajului, cultivarea independenţei în vorbire şi
stimularea creativităţii în exprimarea orală.

Învăţământ preşcolar

ROLUL ŞI IMPORTANŢA STUDIERII ARTEI PLASTICE ÎN ÎNVĂŢĂMĂNTUL PREŞCOLAR

MARIA TRAISTARU
Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel", Arges, Domnesti

Copilul prin structura lui, este un foarte bun receptor, dotat cu sensibilitate şi discernământ pentru diferite valori. La început, la varsta preşcolară copiii se exprimă mai greoi verbal, alegând varianta exprimării grafice.

ROLUL ŞI IMPORTANŢA STUDIERII ARTEI PLASTICE ÎN
ÎNVĂŢĂMĂNTUL
PREŞCOLAR

Prof.înv.preşc. Prof.inv.primar prescolar
Trăistaru Maria
Liceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel

Loc. Domnesti
Jud.Arges
"Copiii : ei dansează inainte să afle că exista muzica pe lumea
asta."
William Stafford

Copilul prin structura lui, este un foarte bun receptor, dotat cu
sensibilitate şi discernământ pentru diferite valori. Viziunea
lui, acest potenţial activ si specific trebuie exploatat. Copilul
trebuie format să gândească vizual. Intensificarea
antrenamentului de educaţie vizuală a copilului sub o îndrumare
corectă îl ajută să-şi îmbogăţească percepţia vizuală.
De-a lungul timpului, omul a găsit modalitaţi
variate de exprimare a trăirilor, sentimentelor şi aspiraţiilor
sale prin gesturi, mimică, desen, muzică şi cuvânt.
La început, la varsta preşcolară copiii se exprimă
mai greoi verbal, alegând varianta exprimării grafice. Prin
activităţi instructiv-educative structurate, copilul ajunge să se
exprime corect gramatical si cursiv, iar din punct de vedere plastic
să se exprime prin desen, pictură şi modelaj. Această ultimă
varianta de exprimare este utilizată mai des de către copiii mai
emotivi, care se refugiază în lumea culorilor.
Activităţile artistico-plastice exercită o influenţă
multilaterală asupra copiilor, ajutându-i să dobândească
priceperi si deprinderi elementare de a reda în imagini artistice
realitatea, de a îmbina linii, forme, culori, le cultivă gustul
estetic, dragostea pentru frumos, pentru artă.
Procedeele folosite în activităţile de educaţie
artistico-plastcă sunt diverse: fluidizare, fuzionare, justapunere,

transparenţă, modulare, modelare, iar modalităţile de exprimare
trebuie să ţină seama de interdependenţa plastică a elementelor
de limbaj plastic, semnificaţia culorilor în conţinutul
exprimării, de ritmul, echilibrul şi armonia lucrărilor exprimate
plastic.
Tehnicile şi procedeele se folosesc gradat, eşalonat pe teme
ţinând cont de particularităţile de vârstă şi individuale.
“Metoda adevărată cere să se procedeze întotdeauna în ordine,
ca toate cele precedente să fie trepte către cele următoare, şi
toate cele următoare să adauge vigoare celor precedente”
J.A.Comenius
Fiecare tehnică de pictură presupune materiale diferite şi altfel
de modalităţi şi mijloace de realizare.
Dactilopictura este o tehnică simplă dar foarte importantă,
folosită de la grupa mică cu rol în dezvoltarea abilităţii
degetelor mâinii.
Preşcolarii transpun în culoare bogăţia de informaţii de care
dispune şi cu care operează, dau libertate memoriei cromatice şi
figurative. De asemenea cei mici învaţă cum să folosească
degetul arătător în decorarea unor obiecte familiare lui. Până
se obişnuiesc cu pensulele, încearcă pastilele de culoare frumos
colorate cu degetul arătător, înmuindu-l mai întâi în apă
apoi atingându-l uşor de culoare.
În momentul când degetul atinge foaia, se apasă uşor fără a-l
mişca apoi se ridică repede şi operaţiunea se repetă. În felul
acesta desenul va ieşi curat, fără pete sau urme.
Surpriza este abia când amprenta colorată de pe deget ramâne pe
foaia de hârtie (albă sau colorată) realizând astfel teme
diverse: Globuleţe pentru brad, Picături de apă, Flori, Mingea cu
buline,, Fulgi de zăpadă,Baloane mici, Bluza păpuşii,

Căciuliţa cu buline, etc.
Această tehnică este foarte plăcută şi îndrăgită de toate
grupele de vârstă, în special de grupa mică şi se poate combina
cu success cu alte tehnici.
Diversitatea materialelor cu care îi pun în contact pe copii
contribuie în mod activ la îmbogăţirea cunoştinţelor, le
stimulează interesul, le dezvoltă gustul pentru frumos, armonie,
compoziţii, simetrie, ordine şi acurateţe. Astfel, căutând să
îmbogăţesc gama posibilităţilor de decorare a unor suprafeţe,
cu elemente decorative obţinute prin diferite tehnici am folosit
ustensile de lucru, obiecte şi materiale variate şi simple, ca de
exemplu: ştampile din cartofi, din plută, din gumă de şters,
pieptene, perii de dinţi, tampoane, şabloane decupate şi chiar
amprenta degetelor sau palmelor.
Odată cu predarea unei tehnici noi am familiarizat copiii cu
materialele cu care vor lucra, dobândind noi cunoştinţe despre
acestea, despre însuşirile lor, modul de folosire, de aplicare a
culorilor. Familiarizarea copiilor cu materialele noi pe care le-am
introdus odată cu predarea unei noi tehnici de lucru am realizat-o
prin jocuri-exerciţii de forma “hai să ne jucăm cu …..”,
“spune ce ai obţinut din......”.
În tematica propusă pentru tehnica ştampilelor, aplicată la
grupa mijlocie am ţinut seama de nivelul de cunoştinţe al
copiilor, de particularităţile de vârstă şi individuale ale
acestora. Pentru aplicarea acestei tehnici am confecţionat
ştampile pe care am desenat diferite modele: brazi, case, pomi,
oameni de zăpadă, flori, nori, frunze, şi altele. Ştampilele
realizate din gume de şters s-au dovedit a avea o durabilitate mai
mare decât altele. Hârtia suport pe care a fost aplicată
ştampila a fost albă sau colorată. Pentru colorarea fondului şi

a ştampilelor am folosit acuarelă, tempera sau guaşe.
Aplicarea ştampilei se face astfel: cu ajutorul pensulei şi a
acuarelelor se pictează forma de pe ştampilă, folosind culorile
potrivite. După aceea această formă se aşează pe foaia albă
sau colorată, apăsându-se uşor. Apoi se ridică ştampila
observându-se rezultatul obţinut. Aşezarea ştampilei se face de
la stânga la dreapta, şi de sus în jos, încât să nu ne
murdărim şi nici să ştergem sau să întinăm culoarea aplicată
anterior.
În continuare voi prezenta aplicarea ştampilei în activitatea
“Ambalaj pentru darul mamei”, activitate ce a avut ca scop
formarea de priceperi şi deprinderi de a aplica ştampila şi de a
realiza un ambalaj cât mai frumos pentru darul mamei. Pentru
realizarea unor ambalaje cât mai variate am folosit ştampile cu
diferite modele. Aplicarea acestora am facut-o pe hârtia anterior
colorată în cadrul jocurilor şi activităţilor alese. După
analizarea modelului meu, a urmat explicaţia şi demonstraţia
tehnicii de lucru. În timpul executării temei am observat cum
copiii aplică alternativ ştampilele urmărind să armonizeze
culorile cu fondul hârtiei de ambalaj. Mulţi copii au realizat
“ambalajul” întocmai ca modelul meu. Alţii, fiindcă
observasem diferite modele de ambalaj au aplicat ştampilele după
plăcerea şi dorinţa lor, astfel: au format grupuri de câte 2 sau
3 flori, sau le-au dispus alternativ, variind culorile, sau numai
forma. Ţinând seamă de tema pe care o aveau de realizat, copiii
s-au străduit să realizeze o lucrare cât mai frumoasă.
La vârsta preşcolară spiritul de imitaţie este specific. Metoda
exerciţiului, constând în repetarea conştientă a unei tehnici,
urmăreşte formarea deprinderilor practice de lucru, acesta fiind
şi scopul activităţilor artistico-plastice “nici un elev nu va

învăţa să deseneze privind la profesor” spunea Ioan Cerghit.
Exersând în cadrul activităţilor plastice comune, cât şi în
jocurile şi activităţile comune alese copiii şi-au consolidat
deprinderea formată, şi-au dezvoltat imaginaţia creatoare,
realizând şi alte modele. Dacă la început au realizat numai
modele decorative, folosind ştampile, apoi au realizat peisaje
deosebite.
Iată un procedeu aplicat în care am îmbinat 2 tehnici. Am
împărţit foaia de hârtie în 2, partea de sus am colorat-o cu o
culoare mai închisă, iar cea de jos cu aceeaşi culoare mai
deschisă. Apoi am aplicat ştampile (case, pomi, brazi, flori),
obţinând acelaşi peisaj în 2 nuanţe(mai aproape şi mai
departe). Fiecare procedeu eficient sporeşte valoarea metodei în
care se integrează, dar e posibil ca şi fiecare procedeu lipsit de
eficienţă să aducă prejudicii acesteia, contribuind la
deprecierea ei.
În temele “Pădurea de brazi” sau “peisaj de iarnă”
strădania copiilor s-a concretizat în cele mai reuşite lucrări.
Aplicând această tehnică am observat că preşcolarii îşi
educă voinţa în scopul realizării celor mai deosebite şi
corecte lucrări, căci posibilităţile acestora de a-şi
reprezenta scopul şi de a-şi mobiliza forţele în vederea
realizării lui sunt destul de dezvoltate.
În concluzie, aplicarea ştampilei dezvoltă atenţia, fantezia
copiilor, îmbogăţeşte şi consolidează cunoştinţele despre
mediul înconjurător, clarifică unele lucruri înţelese greşit.
Lucrările realizate indică evoluţia intelectuală a copilului,
ele pot fii socotite o oglindă fidelă a stadiului intelectual în
care se găseşte copilul.
Subliniind rolul pe care îl au activităţile plastice, menţionez

că desenul copilului reprezintă un joc plăcut, o activitate
agreabilă, care dirijată cu mult tact are consecinţe dintre cele
mai favorabile pentru dezvoltarea sa ulterioară.
În concluzie, afirmaţia lui Jean Jacques Rousseau este cât se
poate de pertinentă: ,,Copilul să nu ştie nimic pentru că i-ai
spus, ci pentru că a înţeles el însuşi, să nu înveţe
ştiinţa, ci să o descopere”.

Bibliografie:
Cerghit Ioan- Metode de învăţământ, editura Didactică şi
pedagogică Bucureşti 1980
Constantin Paul- Culoare, artă, ambient, editura Meridiane
Bucureşti 1979
Mureşan Pavel- Culoarea în viaţa noastră, editura Ceres
Bucureşti 1988
Şuşală Ion- Culoarea cea de toate zilele, editura Albatros
Bucureşti 1982

Învăţământ preşcolar

Modalităţi de stimulare a interesului cognitiv prin activităţi de educarea limbajului

MARIANA GAVRILOAIE
Gradinita cu program prelungit Nr.15 Focsani, Vrancea, Focsani

Ştiind că jocul este una dintre preferinţele în top ale copiilor am apelat de fiecare dată câteva minute cu precădere în activităţile de educare a limbajului urmărind: aspectul fonetic, lexical, gramatical şi cel al expresivităţii.

Prof. inv. prescolar Mariana Gavriloaie
Gradinita Nr. 15 – Focsani – Vrancea

Copilul este o fiinţă activă, maleabilă, cu o lume proprie.
Educatoarea are menirea de a-i prezenta noi mistere ale cunoaşterii
pentru a-i stimula şi optimiza deprinderile de comunicare şi
capacităţile cognitive.

Însuşirea corectă a limbajului oral constituie o primă şi
esenţială treaptă în formarea cognitivă, afectivă,
comportamentală a copilului, iar un program de educare
individualizat sprijină această treaptă asigurând dezvoltarea
personalităţii copilului. S-a constatat că preşcolarii îşi
însuşesc mult mai repede cunoştinţele prin explorarea activă
şi prin interacţiunea cu ceilalţi.
Copilul se joacă învăţând, învaţă jucându-se, deci poate
în acelaşi timp să-şi îmbogăţească sfera cognitivă şi
chiar să se relaxeze.
Ştiind că jocul este una dintre preferinţele în top ale copiilor
am apelat de fiecare dată câteva minute cu precădere în
activităţile de educare a limbajului urmărind: aspectul fonetic,
lexical, gramatical şi cel al expresivităţii.
Un mijoc comunicare şi de stimulare a interesului cognitiv este
povestirea cu toate formele ei. Ea constă în prezentarea unor
acţiuni sau evenimente din viaţă printr-o expunere orală sub
formă de naraţiune venind astfel în întâmpinarea nevoii
fireşti de miraculos şi de fabulos a copilului. Prin intermediul
povestirii, copiii pătrund în lumea basmelor şi a fabulelor,
gustă farmecul legendelor, fac cunoştinţă cu întămplări
semnificative din viaţa unor eroi.
Tematica povestirilor este variată, avand poveşti cu conţinut
realist sau cu un conţinut fantastic. O bună parte din ele au ca
temă centrală copilul, lumea copilăriei cu tot ce are ea mai
frumos.Dragostea nemărginită şi grija părinţilor fată de
copii, bunătatea şi sacrificiul lor, ajutorul şi dragostea dintre
soră şi frate sunt evidenţiate în,,Nuieluşa de alun”,
,,Lebedele”.
Preşcolarilor mari le sunt accesibile şi poveşti inspirate din

viaţa adulţilor.
Datorită conflictului simplu inspirat din viaţa cotidiană, din
lumea plantelor si animalelor, acestea captivează atenţia
copiilor, le stârnesc interesul atrag simpatia lor pentru
personajele pozitive, sunt un izvor de trăiri emoţional intense.
Din poveşti ca ,,Scufiţa Roşie”, ,,Turtiţa” ei desprind cu
uşurinţă consecinţele neascultării, deasemeni pot să-şi
manifeste dezaprobarea pentru necinste,viclenie, lăcomie,
zgărcenie,minciună infăţişate în : ,,Ciripel cel lacom,
,,Coliba iepuraşului”, ,,Ursul păcălit de vulpe “, etc.
În procesul ascultării unei povestiri este antrenată întreaga
activitate psihică a copilului. El iese din pasivitate, urmăreşte
cu atenţie cele povestite, memorează, compară şi analizează
materialul furnizat, face unele legături de cauzalitate,
stabileşte anumite relaţii între fapte şi personaje. Astfel,
gândirea copilului este viu stimulată şi face posibilă
înţelegerea semnificaţiei faptelor eroilor.
Un rol deosebit de important îl au povestile în devoltarea
vorbirii.
Astfel, prin cuvânt copilul se familiarizează cu structura limbii,
cu bogăţia formelor gramaticale, cu expresivitatea limbii ce
contribuie la devoltatea limbajului şi a gândirii.
Educatoarea trebuie să aibă în vedere asigurarea percepţiei
conştiente, depline a acelor poveşti sau povestiri. Pentru a-i
sensibiliza pe copii pentru ceea ce este bun şi frumos expunerea
acestei naraţiuni orale trebuie să fie nuanţată artistic,
expresiv, estetic fiind un exemplu de exprimare.
Expresivitatea educatoarei trebuie să cuprindă numeroase mijloace
actoriceşti prin care să sublinieze înţelesul cuvintelor, al
propoziţiilor, al frazelor să-i imprime conţinutului un caracter

atractiv, emoţional.
a) Vocea, tonul constituie unul dintre mijloacele cele mai
importante pe catre trebuie să se folosească educatoarea pentru a
da relief spuselor sale şi mai ales pentru a sublinia unele stări
afective.
b) Intensitatea timbrului şi înălţimea vocii trebuie să varieze
conform conţinutului.
c) Schimbarea ritmului vorbirii, rostirea mai rară sau mai
grăbită a cuvintelor, ridicarea sau coborârea glasului în
timpul vorbirii, felul în care accentuază un cuvânt, o
propoziţie, o frază , modificarea timbrului vocii sunt mijloace
prin care educatoarea poate mări starea emoţională a copilului.

d) Un rol important în expunere îl au pauzele şi accentele. Prin
pauzele bine marcate (fie prin ridicarea sau coborârea vocii, fie
prin întreruperea pentru un timp scurt al naraţiunii) educatoarea
redă un anumit sens spuselor sale şi mai ales atrage atenţia a
ceea ce urmează să se întâmple. Astfel, aşteptarea îi obligă
pe copii să asculte cu o mai mare atenţie conţinutul poveştii
sau povestirii, basmul.
Folosind repetiţia se insistă asupra unor acţiuni intense şi de
durată.
În cazul în care un copil nu este atent este importantă o
singură privire îndreptată spre el, sau o întrebare despre text
şi acesta va reveni imediat, fără să fie nevoie de ridicarea
tonului, deoarece acesta va diminua firul epic şi va influienţa
negativ ascultarea.
Prin expunerea propriu-zisă se vor prezenta personajele, cadrul
natural şi se vor explica concomitent cuvintele noi pe parcursul
desfăşurării naraţiunii..

În vederea stimulării interesului cognitiv am desfăşurat la
grupă diverse poveşti, povestiri şi basme având în
consideraţie particularităţile grupei şi cele individuale ale
preşcolarilor.
Repovestirile sunt activităţi uşor de realizat deoarece copiilor
le place să reproducă texte auzite. Prin acestea se exersează pe
de o parte principalele procese psihice: memoria, gândirea,
imaginaţia, şi pe de altă parte se perfecţionează vorbirea.
Ca mijloc de stimulare a interesului cognitive şi de dezvoltare a
proceselor psihice am desfăşurat la grupă repovestirea după
imagini ,,Coliba iepuraşului”. Prin intermediul acestei forme de
repovestire am încercat să le formez copiilor deprinderea de a
nara cu ajutorul ilustraţiilor episoade scurte din poveste şi de a
se exprima corect şi expresiv.
Memorizarea reprezintă un alt mijloc eficient prin care putem
stimula interesul şi capacităţile cognitive ale
preşcolarilor,deoarece aceasta solicită şi dezvoltă procesele
psihice: memoria, imaginaţia, gândirea.Activitatea de memorizare,
prin structura ei, solicită copilul să memoreze în mod conştient
o seamă de versuri şi să le reproducă expresiv atunci când
este necesar.
Prin intermediul poeziilor ascultate şi învăţate, copiii îşi
lărgesc treptat orizontul de cunoaştere, îşi precizează şi
îşi îmbogăţesc reprezentările despre obiecte şi fenomene ale
naturii şi raporturi sociale. Astfel, multe dintre poezii prezintă
copiilor unele aspecte ale anotimpurilor, frumuseţea lor (Iarna pe
uliţă de George Coşbuc, Primăvara de Vasile Alecsandri), sau
surprind trăsăturile caracteristice ale unor animale îndrăgite
de copii (Zdreanţă de Tudor Arghezi), îi apropie de figura
legendară a lui Moş Crăciun (Scrisoare de Otilia Cazimir).

Însuşindu-şi în mod sistematic poeziile accesibile, copiii
capătă deprinderea de a învăţa conştient, se familiarizează
cu procedeele de memorare logică. În acest sens sunt exersate
funcţiile memoriei şi educate calităţile ei, copilul
pregătindu-se pentru procesul de învăţare din şcoală.
Dată fiind influenţa poeziei asupra dezvoltării tuturor
laturilor personalităţii preşcolarului, desprindem că
memorizarea ocupă un loc important în activitatea
instructiv-educativă în grădiniţă şi constituie un mijloc
preţios de cunoaştere, de dezvoltare a vorbirii, de cultivare a
sentimentelor estetice, de exersare a memoriei şi de stimulare a
imaginaţiei creatoare.
Lectura după imagini
Dacă în cadrul activităţii de cunoaşterea mediului accentul
cade pe transmiterea de noi cunoştinţe, pe cunoaşterea directă a
obiectelor şi a fenomenelor lumii înconjurătoare, pe descoperirea
prin analiză a aspectelor esenţiale ale obiectelor, lecturile
după imagini vizează analiza, descrierea şi mai ales
interpretarea datelor a acţiunilor prezentate în ilustraţii.
Elementele specifice care declanşează activitatea sunt
percepţiile. Activitatea presupune sinteza şi generalizarea
datelor percepute. Strategiile didactice cele mai frecvente sunt
expunerea şi conversaţia, întrebările constituind elemente de
stimulare ale percepţiei copiilor, a operaţiilor gîndirii şi a
limbajului.
În vederea perceperii ilustraţiilor se apelează la percepţia
vizuală deoarece coloritul tabloului încăntă plăcut ochiul şi
apropie atmosfera corespunzătoare cu realitatea..
În faţa copiilor vor fi aduse imagini reprezentative care să-i
ajute în înţelegerea şi memorarea unor date importante. Această

formă de activitate pregăteşte copilul pentru citit, trezindu-i
în plus unele stări afective, morale şi estetice.
Convorbirea este un alt mod de stimulare a interesului cognitiv a
prescolarului.
Proverbele ghicitorile, zicătorile şi strigăturile plac
foarte mult copiilor de vârstă preşcolară, ele constituind un
mijloc puternic de formare a dragostei faţă de limba maternă, de
muzicalitatea ei, contribuind şi la educaţia morală a copiilor.
Un alt mijloc de stimulare a interesului este jocul didactic.
Datorită specificităţii acestuia se stârnesc curiozitatea şi
interesul copiilor pentru rezolvarea sarcinilor jocurilor.
Formarea competenţelor de comunicare ocupă un loc prioritar în
grădiniţă, limbajul fiind considerat o activitate permanentă de
dezvoltare a gândirii, a proceselor intelectuale, în general, a
personalităţii copilului.

Bibliografie:

1. Cucoş, C., 1996, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi.
2. Dumitru, G., Novac, C., 2005, Didactica activităţilor
instructiv-educative pentru învăţământul preprimar, Ed.
Didactica Nova, Craiova.
3. Manole, Gh., 2005, Stimularea creativităţii lexicale, în
Revista Învăţământul Preşcolar, nr. 1-2.
4. Mitu, F., Antonovici, Ş., 1999, Metodica activităţilor de
educare a limbajului în învăţământul preşcolar, Ed. Pro
Humanitate, Bucureşti.
5. Zlate, M., 1999, Psihologia mecanismelor cognitive, Ed. Polirom,
Iaşi.

Învăţământ preşcolar

O serbare altfel

Manuela Trofin
Gradinita cu program prelungit Nr.42 Sibiu, Sibiu, Sibiu

Am încercat mereu, de când lucrez cu preşcolarii, să dau un nou sens serbărilor şcolare.

O serbare altfel

Fie că este pentru prima dată, fie că este deja o tradiţie,
toţi părinţii aşteaptă cu interes şi emoţie participarea la
serbarea copilului pentru a-l vedea cum recită poezia, cum cântă
şi dansează, cum interacţionează cu ceilalţi copii, cu alte
cuvinte cum se
descurcă.
Repetiţii, costume, poezii, roluri, emoţii, bucurie, cântecele,

toate fac parte din pregătirea pentru serbare în care este
implicat atât copilul cât şi părinţii. Dar ce se
întâmplă când totul nu iese aşa cum îşi doresc părinţii.
Când copilul plânge, se blochează, greşeşte, uită, refuză să
participe. Părinţii sunt adesea uimiţi, supăraţi,
neîncrezători şi mai ales nu reuşesc să înţeleagă ce s-a
întâmplat, de ce alţi copii au putut şi copilul lor nu.
Copilul este certat, întrebat, i se reproşează că nu s-a
descurcat sau vede pur şi simplu dezamăgirea pe faţa
părinţilor. Însă adeseori suferinţa lui şi cea a părinţilor
nu ajung să se întâlnească şi nu vorbesc împreună despre ce
au simţit, despre ce s-a întâmplat. Părinţii sunt trişti,
copilul plânge. Părinţii sunt supăraţi, copilul pedepsit. I se
iau jucăriile sau nu mai pleacă în excursie. A fost obraznic şi
neascultător şi nu a învăţat suficient de bine poezia. Sau şi
mai rău, i-a făcut de râs în faţa celorlalţi părinţi.
Oarecum apare acest eşec şi ce simte copilul care plânge la
serbare? Serbarea şi orice apariţie în faţa părinţilor este un
moment încărcat de tensiune şi de presiune pentru copilul care
îşi doreşte foarte mult să fie la înălţimea aşteptărilor
şi părinţii să fie foarte mândri de el. Această dorinţă
poate conduce la supramotivare care înhibă sau duce direct la
blocaj. Ceilalţi adulţi contribuie şi ei la creşterea presiunii
acestui moment, punând accentul pe importanţa şi pe nevoia de
repetiţii până la perfecţiune pentru că la rândul ei,
educatoarea, să poată fi apreciată pentru efortul depus şi
ideile ei.
Pentru a nu transforma serbarea dintr-un motiv de bucurie într-unul
de suferinţă, am încercat să realizez o altfel de sebare anul
acesta şcolar cu ocazia zilei de 8 Martie. În primul rând am

anunţat mamele, care s-au şi arătat surprinse, că nu voi
organiza nicio serbare anul acesta, dar că vor fi invitate să-si
ajute fiecare mamă puiul la activitatea practică pe care urma să
o susţinem în cu totul altă zi. Am încercat să nu planeze
niciun moment sentimentul că ar fi ceva organizat ,festiv, pompos .
Am vrut să fie doar o zi obişnuită de grădiniţă în care noi
să ne desfăşurăm o activitate obişnuită sub privirea şi cu
ajutorul mamelor. Eu am pregătit pentru fiecare copilaş câte o
poezie pentru mama şi multe cântecele pe care urma să le presar
printre momentele activităţii.
Surpriza mamelor şi bucuria copiilor a fost la maxim când au auzit
că mamele vor fi cele care vor executa tabloul cu ghiocel sub
îndrumarea mea şi cu ajutorul direct a lor. Copiii au fost
nemaipomeniţi, mai ales unul care i-a făcut observaţii mamei care
nu lucra aşa cum îi spunea el, iar mama la afirmaţia „De ce mă
cerţi?”, el a răspuns :”Păi şi tu imi spui tot aşa când
greşesc!” Şi asupra momentului final s-a aşezat o umbră de
mister când, după ce s-a presărat grişul pe toată suprafaţa
tabloului, am anunţat copiii că după mai multe minute vom face o
magie şi vom sufla grişul ca să vedem ce rămâne pe tablou.
(pe tablou trebuia să rămână doar grişul în formele unui
ghiocel). Înainte de momentul „magic”, ca adezivul să aibă
timp să se usuce, copiii au spus poeziile surpriză de care mamele
nu ştiau şi am cântat toate cântecele învăţate. Mamele au
fost foarte plăcut surprinse, copiii toţi au fost foarte relaxaţi
şi apoi foarte entuziasmaţi când, împreună cu mămicile lor, au
suflat şi au vazut ce a rămas pe tablou. Fiecare copil şi-a
lăudat mămica, unele mămici au fost „apostrofate” („vezi,
mama lui Alex a făcut mai bine pentru că nu a pus prea mult lipici
ca tine; dacă mă ascultai, ieşea mult mai bine”, etc.) şi

aşa, pentru o zi, mamele au luat locul copiiilor lor şi au
înţeles că aici la grădiniţă se munceşte cu adevărat şi se
face treabă serioasă.
La serbările organizate cu ocazia Crăciunului, mult mai uşor a
fost să-i fac pe copii să se simtă siguri, netemători,
implicându-i pe părinţi. Într-un cuvânt, interactivitatea este
ingredientul principal pentru o serbare reuşită. Copiii nu simt
astfel serbarea ca pe o povară sau un test greu de trecut. În
rolul Moşului Crăciun am avut ajutorul unei prietene, actriţă la
Teatrul de păpuşi. Şi datorită talentului său actoricest,
serbările de iarnă au ieşit întotdeauna pe placul copiilor în
primul rând, dar şi a invitaţilor.
Afirmam mai sus că serbarea este un moment tensionat pentru copil
şi pentru părinte, însă nu trebuie să uit că la fel de
tensionat este momentul şi pentru educatoare. Este momentul când
educatoarea este evaluată de părinţi dar se si autoevaluează.
Organizând în acest fel întâlnirea, am încercat să mulţumesc
pe toată lumea şi nu în ultimul rând de a detensiona momentul
pentru ca toţi copiii să se simtă în largul lor, să nu se
simtă ameninţaţi de posibilitatea că nu i-ar mulţumi pe cei
mari.
Mulţumirea cea mai mare a fost că toţi copiii, şi cei timizi, au
fost dezinvolţi şi nu au greşit, iar mamele au fost foarte
încântate.

Învăţământ primar

EDUCATORUL CONTEMPORAN-COMPETENŢĂ PROFESIONALĂ ŞI PEDAGOGICA

MARIA TECU
Scoala Gimnaziala "Anghel Saligny" Focsani, Vrancea, Focsani

Întreaga activitate a dascălului este călăuzită de vocaţie. Aceasta constă într-o înclinaţie specială pentru activitatea pedagogică, pentru cunoaşterea copilului şi dirijarea acestuia pentru formarea personalităţii sale.

EDUCATORUL CONTEMPORAN
COMPETENŢA PROFESIONALĂ ŞI PEDAGOGICĂ
Prof. înv primar Ţecu
Maria
Şcoala Gimnazială
,,Anghel Saligny”,Focşani, Vrancea

În societatea contemporană, aşteptările la nivelul
cadrelor didactice sunt mai ridicate. Aceştia trebuie să fie
experţi în una sau două discipline de specialitate, ceea ce
necesită un nivel ridicat de calificare academică.
Profesionalismul în predare nu se reduce la un ansamblu de
competenţe individuale legate de o unică specializare, ea
incluzând atât abilitatea profesorului de a funcţiona ca parte a
unei clase care învaţă, cât şi capacitatea lui de a se deplasa
către sau înspre alte domenii, diferite de cele în care este
specializat la un moment dat, pentru a dobândi noi experienţe care
îi pot îmbogăţi competenţa de predare.
Pregătirea iniţială şi continuă trebuie să aibă în vedere
înzestrarea cadrului didactic cu competenţele necesare, astfel
încât acesta să se simtă confortabil în faţa clasei, în toate
situaţiile care pot apărea în cursul activităţii sale
educaţionale. Pentru o bună prestaţie profesională, cadrul
didactic are nevoie să aibă încredere în sine şi în
competenţele sale profesionale, să stăpânească modalităţi de
rezolvare a situaţiilor critice, tensionale sau conflictuale, să
fie capabil să gestioneze situaţiile tipice şi să poată
dezvolta soluţii pentru cele atipice, toate acestea şi multe
altele îi sunt indispensabile muncii sale. Se ajunge adeseori la
situaţia în care incapacitatea profesorului de a gestiona
situaţiile critice determină starea de stres a acestuia, condiţii
care se răsfrâng asupra copilului. Munca în educaţie înseamnă
acumularea de tensiune, presiune concentrare, stres, înseamnă
responsabilitatea pentru o clasă întreagă de elevi.
Pe măsura acumulării experienţei şi a dezvoltării
aptitudinilor pedagogice, o persoanădobândeşte măiestrie
pedagogică..Profesorul este capabil să sesizeze, în interiorul

unei situaţii concrete, informaţiile care îi vor premite să
intervină într-o manieră adecvată, el utilizează în mod
adecvat aceste informaţii şi acţionează într-o manieră
inovativă pentru soluţionare problemelor..
Un prim principiu fundamental care fundamentează conceptul de
standard, este faptul că profesorul este un bun cunoscător al
domeniului şi al didacticii disciplinei pe care o predă.Al doilea
principiu presupune ca profesorul să îşi cunoască elevul şi să
îl asiste în procesul propriei dezvoltării. Astfel cadrul
didactic foloseşte instrumente eficiente de cunoaştere a
personalităţii elevilor precum şi a influenţelor mediului
şcolar, familial şi social al dezvoltării sale. El va fi nevoit
aşadar să îşi adapteze şi selecteze cunoştinţele disciplinei
de predat în funcţie de capacităţile de învăţare, nevoile şi
aspiraţiile elevilor. Trebuie să dezvolte elevilor capacitatea de
a fi autonomi, de a deveni subiecţi ai propriilor dezvoltări.
Un alt principiu presupune ca profesorul să fie membru activ
al comunităţii. Trebuie să colaboreze cu membrii comunităţii
şcolare,el trebuie să folosească modalităţi eficiente de
implicare a familiei în viaţa şcolii şi în dezvoltarea
elevilor. Alături de toate acestea el trebuie să se implice în
rezolvarea problemelor comunităţii promovând valori morale şi
civice.
Vorbind despre competenţele necesare, standarde, se impune şi
valorizarea lor. Cel mai bun indicator al eficienţei şi
competenţei unui profesor sunt rezultatele sale, elevii. Astfel
bogăţia de cunoştinţe, deprinderi, capacităţi şi credinţe
care îl caracterizează pe un profesor se vor transmite şi
însuşi elevilor acestuia. Din acest motiv un profesor trebuie să
fie devotat elevilor şi învăţării acestora. Un profesor trebuie

să plece de la ideea că toţi elevii pot cu adevărat învăţa.
Mai mult decât atât, ei chiar trebuie să pună în practică
acest principiu. Profesorului desăvârşit îi place să lucreze cu
tinerii şi se pricepe să înpărtăşească cunoştinţele lui
tuturor elevilor, chiar dacă aceştia sunt foarte diferiţi prin
trăsăturile şi talentele lor. Succesul este garantat de
încrederea profesorului în demnitatea şi valoarea oricărei
fiinţe umane şi în potenţialul care există în fiecare. Având
în vedere că nu lucrează doar cu un singur elev, ei trebuie să
ia în considerare faptul că elevii sunt diferiţi, iar
diferenţele dintre ei influenţează învăţarea. Pentru a lua în
seamă particularităţile individuale, profesorii trebuie să îşi
cunoască foarte bine elevii. Tipul acesta de înţelegere nu este
lipsit de importanţă, deoarece profesorul trebuie să îl
folosească constant pentru a-şi modela metodele de predare.
Un profesor bun învaţă din experienţă. învaţă atunci
când îi ascultă pe elevi, când îi observă lucrând. Lucrurile
pe care le află depre elevi în timpul procesului de educaţie
devine automat parte a competenţelor lui didactice.
Pentru a servi mai bine interesele elevilor, un bun profesor
este foarte atent ca toţi elevii să beneficieze de aceaşi grijă
din partea lui şi să nu lase ca presupusele sau realerile lor
handicapuri sau incapacităţi, diferenţele individuale, contextele
culturale sau sociale diferite din care provin aceştia, să
influenţeze relaţiile dintre el şi elev.
Profesorii trebuie să fie atenţi şi interesaţi şi despre ce
cred elevii despre ei înşişi, de motivaţiile lor, de efectele
învăţării asupra relaţiilor lor cu grupul de prieteni, dar şi
de dezvoltarea caraterului lor, de aspiraţiile şi calităţile
lor.

Toate aceste competenţe necesare unui profesor vor influenţa
performanţele elevilor, modul lor de raportare la procesul de
învăţare, precum şi dragostea sau aversiunea lor faţă de
şcoală.
Procesul instrucţiei, care este oglinda competenţelor şi
aptitudinilor profesorului, este un mod de relaţionare
informaţională cu elevul, bazat pe tehnologia cuvântului. Ea
reprezintă, după cum arată J. Bruner, conducerea celui ce
învaţă printr-o succesiune de enunţuri şi reenunţuri ale unui
corp de cunoştinţe.
Cuvântul educatorului este un vehiculator de cunoştinţe, dar
nu numai atât. El conferă semnificaţii, dă greutate acţiunii de
sfătuire, consiliere, îndrumare a elevului. El are puteri
energetice: inhibă sau stimulează, încurajează sau blochează
iniţiativa elevui. Este un instrument de apreciere, aprobare,
evidenţiere a elevului, sau unul de critică, dezaprobare, blamare
a acestuia. Strategia de a explora aceste resurse este principalul
indicator al abilităţiolr psihosociale ale profesorului de a
comunica cu profunzimile personalităţii elevului şi de al atrage
la cooperarea interpersonală.
Imaginea dascălului, în dubla sa ipostază de arhitect al
sufletului copilului şi aceea de om de ştiinţă, care îl conduce
pe copil prin labirintul cunoaşterii, rămâne întipărită pentru
toată viaţa, în memoria sufletească a fiecăruia dintre noi
Întreaga activitate a dascălului este călăuzită de vocaţie.
Aceasta constă într-o înclinaţie specială pentru activitatea
pedagogică, pentru cunoaşterea copilului şi dirijarea acestuia
pentru formarea personalităţii sale.
„Noi, cei mari, uităm adesea că am fost copii. Şi
lucrul acesta ar trebui să ni-l aducem aminte, mai ales când ne

găsim în faţa copiilor.” ( Alexandru Vlahuţă)
BIBLOGRAFIE :
J. Bruner, Teoriile de învăţare / teorii constructiviste
John Dewey-Teoria de evaluare
Alexandru Vlahuţă - Texte alese

Învăţământ primar

Şcoala şi familia

Ana-Maria Tecsi
Liceul Teoretic "Ana Ipatescu" Gherla, Cluj, Gherla

Factorii institutionali ai educaţiei sunt şcoala, familia, biserica, armata, s.a.Totul educă:oamenii, lucrurile, fenomenele, dar în primul rând şi în cea mai maremăsură-oamenii.Intre aceştia primul loc îl ocupa părinţii si educatorii.

ŞCOALA ŞI FAMILIA - factori de educaţie permanentă pentru
integrarea copilului în societate
Prof. înv. primar Tecsi Ana-Maria
Liceul Teoretic „ Ana Ipătescu” Gherla

Factorii institutionali ai educaţiei sunt
şcoala, familia, biserica, armata, s.a.Totul educă:oamenii,
lucrurile, fenomenele, dar în primul rând şi în cea mai mare

măsură-oamenii.Intre aceştia primul loc îl ocupa părinţii si
educatorii.
Un rol important în devenirea fiinţei umane
revine şcolii şi familiei. Considerată şi celula de bază a
societăţii familia nu există cu adevărat decât prin copiii
săi. Nimeni nu ne învaţă "meseria" de părinte! Fiecare urmează
această "şcoală" atunci când îşi creşte copiii. Însă odată
deveniţi părinţi nu putem sta nepăsători, ci trebuie să ne
implicăm activ în educarea copiilor. Există trei tipuri de
implicare a părinţilor în educaţia copiilor lor: părinţii ca
primi educatori acasă (familia fiind prima şcoală a copiilor),
părinţii ca parteneri ai şcolii şi părinţii ca avocaţi ai
copiilor în societate.
Educaţia copiilor începe încă de la naştere.
Primele cuvinte, învăţarea mersului, achiziţia unor deprinderi
cum ar fi mâncatul cu lingura sau legatul la şireturi, sunt doar
câteva dintre lecţiile pe care părinţii le oferă copiilor lor.
Deşi frumoşi şi candizi "cei şapte ani de acasă" nu durează o
veşnicie şi părinţi şi copii deopotrivă ne trezim la poarta
şcolii aşteptând cu nerăbdare să pornim pe drumul cunoaşterii.
Nu înseamnă că rolul părinţilor în educaţia copiilor s-a
terminat. Înseamnă doar că a început o nouă etapă în care
părintele nu mai este educator unic, ci împarte acest rol cu
învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii.
Părinţii continuă educaţia copiilor în familie, dar pe lângă
această responsabilitate se mai adaugă încă una, şi anume,
nevoia de colaborare cu şcoala şi mai nou chiar de implicare
activă în viaţa şcolii.
Şcoala este o instituţie care transmite cunoştinţe
tuturor elevilor, dezvoltă şi formează competenţe, abilităţi,

care se desfăşoară sub îndrumarea cadrelor specializate. Şcoala
oferă elevilor un bagaj de informaţii atent selectate, organizate
sistematic şi ierarhic, în vederea formării personalităţii
umane impuse de societate. Ea este factorul decisiv pentru formarea
unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte
activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de
învăţământ este cel care confera şcolii rolul decisiv în
formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la
realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale.
Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus
de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru. Menirea
şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de
cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a le stimula calitatea de om.
Metodele şi conţinuturile trebuie să răspund atât
intereselor, nevoilor şi cerinţelor individuale cât şi celor de
grup. În acest context, învăţătorul are rolul de a-i ajuta pe
elevi să devină răspunzători de propria formare. În timpul
lecţiilor trebuie creată o atmosferă de lucru care să stimuleze
disponibilităţile spre acţiune, într-un cadru psiho-pedagogic
afectiv pozitiv. Aceasta poate fi realizată prin abordarea
interdisciplinară a conţinuturilor, prin antrenarea elevilor în
activităţi de învăţare prin cercetare, prin cooperare, folosind
cu precădere metodele activ-participative interactive. Lecţiile cu
abordare interdisciplinară a conţinuturilor răspund
preferinţelor cât mai multor elevi şi le permit o manifestare
deosebită a personalităţii. Învăţarea prin cooperare, munca
în echipă formează caracteristici pozitive ca: prietenie,
solidaritate, perseverenţă, responsabilitate; combate
indiferenţa, egoismul. În cadrul grupului se pun în evidenţă
interdependenţa pozitivă, responsabilitatea de grup, deprinderile

specifice lucrului în grup, analizarea muncii depuse etc.
Învăţarea prin descoperire se realizează prin învăţare prin
efort propriu, favorizând dezvoltarea aptitudinilor şi
intereselor, a deprinderilor de investigare, a unei atitudini
explorative si experimentale. Învăţarea prin cercetare pune
elevul în situaţia de a acţiona şi gândi independent,
învăţatorul intervenind doar când se îndreaptă spre o cale
fără ieşire. Învăţătorul organizează cele mai adecvate
condiţii didactico-metodice. Activitatea duce la activizarea
întregului sistem psihic al şcolarului. Strategiile moderne pun
accentul pe contactul direct cu problemele vieţii, ale muncii
practice, sunt concrete, cultivă spiritul aplicativ, experimental,
încurajează iniţiativa, creativitatea, stimulează efortul de
autocontrol şi ajutorul reciproc. Activităţile extracurriculare -
o necesitate în modelarea personalităţii copiilor în cadrul
procesului instructiv-educativ, un rol deosebit îl au
activităţile extracurriculare, percepute din ce in ce mai mult ca
o necesitate în modelarea personalităţii copiilor. Este cunoscut
faptul că personalitatea umană se îmbogăţeşte şi se formează
treptat, din aspecte cât mai cuprinzătoare ale lumii
înconjurătoare. De aceea activitatea copilului nu trebuie să se
limiteze la spaţiul şi timpul şcolar, acesta trebuie să ia
contact cu mediul natural şi social ce presupune o gamă mai largă
de relaţii, de comportamente. Ca o continuare fireasca a orelor de
curs, activitatile extracurriculare pot realiza obiective prioritare
ale procesului instructiv-educativ, cum ar fi: dobândire de
cunoştinţe noi din diverse domenii; completarea si sistematizarea
unor cunoştinţe; educarea atitudinii copilului faţă de
învăţatură şi faţă de şcoală; cultivarea respectului faţă
de semeni şi faţă de sine; educarea în spiritul dragostei faţă

de natură, faţă de patrie; dezvoltarea capacităţilor creatoare
ale elevilor; formarea unor deprinderi utile în viaţa de zi cu zi.
Gama activităţilor de acest gen e foarte vastă, acestea fiind
plăcute şi accesibile vârstei copiilor. Astfel de activitati
corespund intereselor si stărilor emoţionale ale copiilor: vizita
la muzee, grădini botanice, zoologice, edificii de arta, la fabrici
sau în locuri de muncă ale părinţilor; excursii; spectacole
pentru copii; cercuri ştiinţifice pe obiecte; concursuri pe
diferite teme; editarea unor reviste; serbări şcolare; şezători,
datini si obiceiuri specifice anumitor locuri. Organizarea acestor
activităţi presupune un plus de efort din partea cadrului
didactic, care ştie să respecte si anumite reguli, să
îndeplineasca anumite condiţii.
Colaborarea dintre şcoală şi familie înseamnă
punere de acord, fiecare partener trebuie să vină în
întâmpinarea dorinţelor celuilalt. Pentru ca acest lucru să fie
posibil părinţii trebuie să ia legătura cu şcoala nu doar
atunci când sunt convocaţi la şedinţele cu părinţii sau atunci
când copiii se confruntă cu anumite greutăţi. Părinţii trebuie
să participe la toate evenimentele importante ale şcolii care-i
implică pe copiii lor (serbări, concursuri, spectacole,
festivităţi, etc.), să sprijine şcoala, dacă nu material, cel
puţin printr-un vot de încredere, să uşureze misiunea educativă
a şcolii prin continuarea educaţiei acasă, să manifeste
disponibilitate de a participa la cursuri cu caracter educativ
realizate de şcoală pentru părinţi.

Învăţământ primar

O zi la şcoală cu Albinuţele vesele

NICOLETA IONELA DOAMNA
Scoala Gimnaziala "Tudor Vladimirescu" Targoviste , Dambovita, Targoviste

Prezentul articol se vrea o prezentare a unei zile obişnuite de şcoală în cadrul alternativei step by step

Cine suntem noi? Suntem Clasa I step by step „Albinuţele
vesele”, din cadrul Şcolii Gimnaziale Diaconu Coresi Fieni. Anul
şcolar ce s-a încheiat a însemnat pentru noi un pas înainte, am
trecut de la grădiniţă la clasa pregătitoare, am devenit elevi
cu obligaţii mai bine conturate şi am intrat într-o lume nouă, o
lume în care ne-am făcut noi prieteni, ne-am obişnuit cu doamnele
şi cu noul stil de învăţare, o lume cu pretenţii şi drepturi
clar delimitate.
Dar asta a fost anul trecut. Acum suntem în clasa I, suntem deja

mari şi vrem să vă povestim cum se derulează o zi la şcoală
pentru noi. Aşadar, să începem povestirea noastră:
Dis de dimineaţă venim la şcoală, parţial dezmorţiţi şi cu
urmele somnului încă pe pleoapele noastre. Una dintre Doamne ne
întâmpină, ne dezbrăcăm, ne schimbăm încălţămintea şi
intrăm în clasă.
Aici ne întâmpină o atmosferă prietenoasă, deschisă, vie,
tocmai potrivită să te destinzi, să uiţi de emoţii. Pe jos avem
o mochetă tare frumoasă, viu colorată, cu imaginea unui oraş, cu
străzi, instituţii, parcări pentru maşini, ce mai, un oraş
adevărat, Oraşul Albinuţelor Vesele.
Mobilierul este în ton cu mocheta şi contribuie la crearea unui
ambient special. Tot el, în afară de rolul pe care îl are orice
mobilier de a fi depozitar al rechizitelor, al materialelor
didactice şi de a ne sprijini pe noi şi activitatea noastră, are
şi sarcina de a sistematiza spaţiul şi locul nostru de acţiune,
împarţind sala de clasă în centre de activitate, în centre de
lucru. Noi nu stăm câte doi în bancă sau fiecare în banca lui,
ci suntem grupaţi la măsuţe câte 4-5 copii, acest lucru
înlesnind comunicarea şi munca în grup. Mobilierul este pe
măsura noastră, ceea ce ne permite accesul la toate materialele de
care avem nevoie în realizarea sarcinilor de lucru şi expunerea
lucrărilor.
În clasă avem afişate panouri cu centrele de activitate, avem
expuse regulile clasei, panoul cu prezenţa şi absenţa elevilor,
agenda zilei, calendarul naturii, calendarul lunii şi calendarul
celor 100 de zile de şcoală. Acesta este un alt eveniment special,
caracteristic alternativei pe care o urmăm, însă despre asta o
să povestim cu altă ocazie.
Activitatea zilnică se deschide cu momentul cel mai iubit de noi,

copiii şi anume, Întâlnirea de dimineaţă. Stăm aşezaţi pe
covor în cerc, pentru a ne putea vedea unii pe alţii, iar Doamna
este şi ea alături de noi în cerc, având rolul de mijlocitor, de
intermediar, de mediator, încurajându-ne să ne exprimăm liber,
să comunicam şi mai ales, învătându-ne să ne respectăm
reciproc. Întâlnirea de dimineaţă presupune parcurgerea mai
multor etape:
1. Salutul – este prima etapă a întâlnirii de dimineaţă şi
reprezintă modul nostru particular prin care înţelegem să ne
întâmpinăm colegii de clasă. Fiecare dintre noi foloseşte la
libera sa alegere o formulă de salut şi numele persoanei căreia i
se adresează creând astfel o atmosferă caldă, prietenoasă, care
ne aduce aminte că suntem între prieteni, ca de exemplu:
„Bună, Dario! Mă bucur să te văd astăzi!“
„Bună, Mihai! Şi eu mă bucur să te revăd!“
Se pot introduce o varietate de saluturi care să fie distractive
şi atractive, ca de exemplu:
„Bună dimineaţa, Ursuleţule! Pregătit de şcoală
astăzi?“
„Bună dimineaţă, Iepuraş! Mai mult ca niciodată!“
Acest moment ne învaţă să-i respectăm pe cei din jurul nostru
şi creează punctul de plecare pentru formarea unui colectiv unit,
bazat pe legături de prietenie.
2. Calendarul naturii – această etapă reprezintă o ocazie
bună să descriem ziua din punct de vedere meteorologic, să
analizăm şi să comentăm starea ei, să discutăm despre
anotimpuri şi schimbările petrecute în natură, să completăm
calendarul naturii stabilind clar anul, anotimpul, luna, ziua,
starea vremii şi, nu în ultimul rând, să ne distrăm încercând
să ghicim starea meteorologică a zilei ce se deschide în faţa

noastră.
3. Calendarul lunii – în această etapă are loc o consolidare a
informaţiilor obţinute la calendarul naturii, în plus ni se cere
să precizăm ce evenimente sociale şi personale cunoaştem în
legătură cu ziua şi luna în care ne desfăşurăm activitatea.
Calendarul lunii este confectionat de către Doamne şi este
personalizat pentru fiecare luna în parte.
4. Mesajul zilei – este realizat de către Doamne prin redactarea
lui pe o foaie de flipchart. Mesajul începe cu o formulă de salut
de genul „Bună dimineaţa, vrăjitori ai cuvintelor!”, „Bună
dimineaţa, povestitorilor!”, „Bună dimineaţa,
matematicieni!”, formulă aleasă în general în funcţie de tema
lecţiilor din ziua respectivă. În conţinutul mesajului, titlul
şi data sunt scrise cu culoare roşie, textul cu culoarea negru,
cuvintele noi cu culoarea verde. Se pare că în felul acesta este
mult mai bine receptat de către noi, copiii. Propoziţiile sunt
concis şi clar formulate pentru a putea fi înţelese de către
noi. De asemenea, mesajul conţine şi o sarcină pe care trebuie
să o rezolvăm (o problemă de perspicacitate, de logică, o
ghicitoare, câteva operaţii matematice). Cei care ştiu deja să
citească dintre noi sunt încurajaţi să participe la descifrarea
mesajului.Cu ocazia citirii putem să exersăm deprinderi nou
formate, să descoperim cuvinte necunoscute, să numărăm
propoziţiile, să completăm semnele de punctuaţie lipsă. Mesajul
are rolul de a ne capta atenţia, de a stârni interesul şi
curiozitatea noastră.
5. Noutatea zilei – este o altă etapă a Întâlnirii de
dimineață şi un element component al mesajului, ce ne oferă
posibilitatea de a ne adresa întregii clase şi de a fi ascultaţi.
Ne înscriem liber la această fază şi ne exprimăm liber, fără

a fi supuşi vreunei restricţii în conţinutul mesajului nostru
şi nici în modalitatea de exprimare, fiecare cu felul lui de a
formula propoziţii, fiecare cu felul lui de a ilustra evenimente,
fapte. Putem povesti întâmplări din viaţa de familie sau pur şi
simplu experienţe, opinii, idei pe care dorim să le comunicăm şi
clasei. Pe rând, cei care ne-am înscris la Noutatea zilei, suntem
invitaţi la „Scaunul autorului”, unde ne manifestăm expunând
ceea ce ne-am propus. După prezentarea noutăţii, ni se adresează
întrebări suplimentare dacă se doreşte să se obţină mai multe
informaţii sau colegii fac comentarii pe marginea celor povestite.
Câteodată, Doamnele sau colegi de-ai noştri propun subiecte noi
de discuţie pentru ca temele de conversaţie să prezinte aspecte
mai numeroase şi mai variate. De obicei, după finalizarea
noutăţilor sistematizăm informaţiile şi realizăm un poster.
6. Agenda zilei – este ultima etapă a Întâlnirii de
dimineaţă şi reprezintă practic programul zilei, conţinând
activităţile din ziua în curs şi pauzele de care ne vom bucura.
Agenda zilei este afişată în clasă de către Doamne încă de
dimineaţă, înainte de sosirea noastră. Un exemplu de agendă
este cel de mai jos:

Agenda zilei
8:00 – 8:45 Întâlnirea de dimineaţă
9:00 – 9:45 Religie
9:45 – 10:00 Gustare
10:00 – 12:45 Activitate pe centre
Comunicare – Scrierea şi citirea literelor u, s, l, n, mici
şi mari de mână
Matematica şi explorarea mediului – Corpuri: Cub, cuboid,
cilindru, sferă

Descriere (feţe – formă, număr)
Constructii – Să construim şcoala folosind formele geometrice
învăţate
Arte – Școala noastră (desen cu utilizarea formele geometrice
învăţate)
12:45 – 14:00 Pauza de masa
14:00 – 14:45 Povestea zilei
15:00 – 15:45 Evaluare la scaunul autorului

După ce Întâlnirea de dimineaţă ia sfărşit, urmează în
programul nostru fie ora de religie, fie ora de educaţie fizică
sau ora de limbă engleză, fie Doamnele ne ajută să ne
consolidăm cunoştinţele deja acumulate (litere, cifre, socoteli)
sau ne facilitează accesul spre cunoştinţe noi, pregătind astfel
deschiderea centrelor de lucru.
Gustarea de dimineaţă nu putea lipsi nici ea din programul nostru
zilnic, avem nevoie să căpătăm puteri noi pentru că urmează
să lucrăm pe centre.
Centrele de activitate ne permit să lucrăm individual, dar şi
în pereche sau în grup. Centrele noastre de activitate sunt:
Centrul de comunicare, Centrul de matematică şi explorarea
mediului, Centrul de artă, Centrul de construcţii, Centrul de joc
de rol.
La deschiderea centrelor sunt prezente ambele Doamne, ele acordănd
atenţie deosebită acelora dintre noi care s-au inscris la centrul
de comunicare şi la centrul de matematică şi explorarea mediului.
Colegii noştri inscrişi la centrul de construcţii şi la centrul
de arte primesc sarcinile pe care le au de rezolvat şi vor fi
ajutaţi în acţiunea lor de un părinte. (da, de un părinte, la
noi la step părinţii au un rol foarte important, ei participă

activ la educaţia noastră). Doamnele nu uită nici de colegii de
la construcţii şi de la arte, din când în când îşi fac
simţită prezenţa la centrele lor cu sfaturi şi indicaţii
potrivite. O dată ce am realizat sarcinile primite, facem rotirea
pe centre, astfel încât pe parcursul zilei reuşim să acoperim
toate obiectele de studiu prevăzute în orar. La sfârşitul
lucrului ne confruntăm cu cei din grup, apoi prezentăm în faţa
colectivului de elevi felul în care ne-am rezolvat sarcinile.
Prezentarea este urmată de analiza şi comentariile colegilor şi
ale Doamnelor.
După atâta muncă şi străduinţă se cuvine să luăm aer şi
să ne umplem burtica din nou. Prin urmare, un prânz copios este
mai mult decât binevenit. Am uitat să precizăm că nu muncim
chiar non stop, avem şi pauze în care ne dezmorţim oasele şi
socializăm în curtea şcolii cu alţi elevi.
După pauza de masă ne reluăm activităţile, Doamnele neuitând
să încheie ziua cu evaluarea noastră.
Evaluarea se face la sfârşitul zilei, la scaunul autorului şi
înregistrează progresele noastre în dobândirea de competenţe
şi atingerea obiectivelor. Noi nu primim calificative precum
colegii noştri de la tradiţional, însă fiecare dintre noi are o
fişă personală de evaluare, în care Doamnele consemneaza zilnic
evoluţia noastră, punctele noastre slabe şi tari.
Evaluarea închide ziua noastră de şcolărei, iar după o zi
plină ne reîntâlnim cu părinţii noştri şi purcedem spre
casele noastre.
Cam aceasta ar fi povestioara noastră, o relatare a unei zile
obişnuite, o prezentare a modului în care se desfăşoară
serviciul nostru, căci da, acesta este serviciul nostru, un loc de
muncă mai aparte, unde învăţăm şi ne distrăm.

Învăţământ primar

Metode specifice nonformalului aplicate context formal

mirela spita
Scoala Gimnaziala "Al.I.Cuza" Bacau, Bacau, Bacau

valențe ale educației nonformale regăsite în organizarea instruirii în context formal, prin metode experimentate cu elevii pe care îi coordonez

Profesor pentru învățământ primar MIRELA SPIȚĂ
Școala Gimnazială ALEXANDRU IOAN CUZA Bacău

Sunt responsabilă de partea care mi se cuvine în formarea
elevilor. Este mărturisirea de credință din domeniul profesional,
este motivul implicării active în împlinirea direcțiilor de
dezvoltare a școlii, prevăzute în PDI, este cauza derulării
proiectelor în variate domenii educaționale, în sprijinul

dezvoltării personale a copiilor, proiecte inițiate în egală
măsură în context formal și în context nonformal.
În urma experienței acumulate, consider că educaţia nonformală
este educaţia care presupune: acces la educaţie pentru copii,
tineri, adulţi şi bătrâni, oferindu-se egalitate de şanse
(argument: grupurile eterogene - vârstă, sex, instruire, etnie,
cult religios - conduc spre activităţi de învăţare variate,
inedite); absenţa evaluării / notării (argument: se crează o
ambianţă relaxată, calmă, plăcută pentru învăţare);
oferirea de noi competenţe de învăţare, complementare celor
prevăzute în programele şcolare (argument: conţinuturile
abordate conduc spre satisfacerea interesului, întărirea
self-confident-ului); flexibilitate şi entuziasm, adaptabilitate
şi rapiditate în adoptarea variatelor stiluri de conducere a
activităţii (argument: sunt prioritare nevoile şi cerinţele
educabilului); organizarea procesului de învăţare în context
diferit, cu metode, mijloace şi activităţi diferite de
învăţarea formală (argument: procesul de învăţare în
nonformal trebuie organizat, planificat, proiectat astfel încât
să fie eliminată ideea de şcoală); implicarea partenerilor din
afara şcolii în educaţie (argument: experienţa partenerilor este
pusă în evidenţă de rezultatele obţinute).
Activitatea în domeniul nonformalului a debutat în 2004, an în
care am gândit primul proiect educațional în domeniul
extracurricular. Acum, în noiembrie 2013, portofoliul personal
cuprinde peste 25 programe, proiecte și acțiuni al căror autor
și manager sunt. Ariile sunt diverse: proiecte de dezvoltare
personală și profesională, de voluntariat, proiecte sociale, de
mediu, de dezvoltare a abilităților de viață, de strângere de
fonduri, de cultură şi civilizaţie română şi străină, de

artă. Rezultatele vizibile sunt variate: amenajarea curții școlii
cu ronduri de flori, un foișor în care ne desfașurăm
activitățile în aer liber, expoziții, excursii, reviste,
broșuri, pliante, afișe, albume şi îndrumare metodice, articole
în presa locală și națională, întrajutorarea semenilor cu
vârste de la 6 până la 82 ani, colectarea în 2 ani a peste 5,7
tone maculatură, 1042 țigări adunate de la cetățenii din
localitate și distruse ș.a. Consider că rezultatele de valoare
sunt puse în evidență observând atitudinea elevilor şi
manifestările abilităților de viață dobândite de elevii
împlicați, rezultate obținute alături de parteneri de
încredere: Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău,
Primăriile Bacău, Săucești, Hemeiuș, Colonești, ANPM, ARPM,
AMEC, ABA Siret, CJRAE, ISJ, Asociația Betania, DSP Bacău,
Asociația Iubim Natura, cămine pentru vârstnici, Palatul
Copiilor, agenți economici, părinți.
Propunerea cu care accept provocarea de a prezenta o metodă de
lucru atât în sistemul formal cât și în nonformal este
SCRISOAREA-FLUVIU. Metoda a fost inovată de Asociaţia ProEuropa
şi adaptată în timpul a doi ani școlari (2011-2013) pentru
contextul în care îmi desfășor activitatea. O experimentez în
activităţi formale și nonformale din cadrul proiectelor
educaţionale pe care le coordonez, în care implic elevii,
părinţii lor, membrii familiilor, librăriile din localitate,
bibliotecari, magazine şi administraţia parcurilor (în vederea
expunerii scrisorilor).
Fiecare participant la activitate primeşte harta localităţii, cu
recomandarea de a posta pe hartă 10 librării. La o viitoare
întâlnire, hărţile se confruntă şi se completează
(participantul învaţă să se orienteze cu ajutorul hărţii, să

localizeze pe hartă clădiri, să exploreze şi alte cartiere
decât cel în care locuieşte, să se deplaseze „la picior” în
localitate).
Din lista de 10 librării, participantul vizitează una / mai multe
şi, în urma discuţiilor cu vânzătorul, întocmeşte o listă de
10 titluri de carte potrivite vârstei, cărți pe care
dorește/este tentat să le citească (participantul învaţă să
comunice cu persoane noi, de vârstă diferită de a lui, să
argumenteze, să cerceteze, să descopere noi apariţii editoriale,
să stabilească priorităţi).
În urma discuţiilor de grup, din lista de 10 cărţi decide titlul
pe care îl va aborda. Cartea poate fi achiziționată sau
împrumutată de la biblioteca școlii / județeană /
orășenească. În acest sens am vizitat cu elevii și părinții
lor Biblioteca Județeană C. Sturdza Bacău.
În urma lecturii, întocmeşte o fişă de lectură după modelul
preferat şi realizează o ilustraţie a cărţii (participantul
învaţă să îşi susţină punctul de vedere, să-l revizuiască,
re/descoperă plăcerea lecturii, selectează informaţiile şi le
prezintă în scris, se familiarizează cu modalităţi variate de
transmitere a mesajului – limbaj verbal şi limbaj plastic).
La finalul lecturii, am organizat în cadrul bibliotecii județene
din localitate acțiunea Agora grecească, la care am invitat și
părinții elevilor. În cadrul acțiunii, elevii, părinții lor,
bibliotecarele au discutat pe baza lecturii personale, au schimbat
impresii, au prezentat personajele preferate, argumentând alegerea
(participantul cunoaște și împărtășește bucuria lecturii
alături de alți cititori).
Fişele de lectură și ilustrațiile de carte se leagă într-o
scrisoare-fluviu cu titlul Citeşte şi tu! (participantul are

satisfacţia contribuţiei la realizarea unei lucrări colective, la
depăşirea unui record de lungime a scrisorii, la abordarea
creativă a lucrării, la implicarea în activitatea de lectură a
altor persoane decât cele din grupul țintă). Scrisoarea este
expusă public în vederea adresării îndemnului de a citi.
Imaginile surprinse în timpul derulării proiectului sunt postate
pe pagina de facebook a școlii (octombrie-decembrie 2011,
aprilie-iunie 2012, mai 2013).
Am preluat metoda biblioteca vie folosită în context nonformal, am
prelucrat-o, transformând-o în PĂRINŢII, CĂRŢI VII. În
ultimii doi ani școlari am invitat părinţi la școală, să
susțină activități. Am adus nonformalul în context formal
pentru a învăţa tehnica decorării ramelor de tablou de la d-na
S., tehnica tangram de la părintele T.D., pentru a învăţa jocuri
de tabără de la d-na T.M. Am modelat în aluat obiecte decorative
şi am pregătit dulciuri de casă alături de d-na G., am dansat
alături de d-na P. pe muzica interpretată de d-nul P., am vizitat
atelierul de tâmplărie al familiei D. Lista continuă.
Rezultatele? Abordarea de noi conținuturi a condus la creșterea
interesului pentru învățare, a gradului de implicare activă și
a încrederii în sine. Imagini surprinse în timpul activităţilor
sunt postate pe pagina de facebook a şcolii (septembrie
2011-aprilie 2013). De asemenea, menţionez faptul că
activităţile în săptămâna Şcoala altfel au fost susţinute de
părinţii elevilor. Rolul pe care l-am avut a fost de consultant
în organizarea şi desfăşurarea activităţilor iniţiate de
părinţi şi elevi. Imaginile surprinse se află postate, de
asemenea, pe fagina de facebook a școlii (aprilie 2012, aprilie
2013).
În cadrul proiectului MĂRUNŢIŞURI...PENTRU GRĂDINA ŞCOLII,

elevii au confecţionat prin efort propriu tablouri, gablonţuri,
fotografie, ş.a. şi au colectat mărunţişuri (obiecte personale
de bună calitate, de care se pot lipsi: cărţi, jucării,
rechizite, jocuri, ş.a.), le-au sortat pe raioane. Elevii
vânzători şi responsabilii de raion au fost instruiţi cu privire
la așezarea produselor pe raft, și-au însușit tehnici de
vânzare, de abordare a clienţilor, instruirea fiind realizată de
părinți-vânzători. O altă echipă a înregistrat marfa şi a
stabilit preţurile. Au învăţat să devină contabili, instruirea
fiind făcută de un student în domeniu. Echipa de gardieni a fost
instruită cu privire la modalităţile de menţinere a ordinii din
„magazin” (10 chioşcuri de lemn oferite de administraţia
parcului din localitate, amplasate în curtea şcolii), la
prevenirea eventualelor „fraude”. Pentru instruire am folosit un
părinte-gardian. Echipa de casieri a fost instruită să utilizeze
o casă de marcat, să elibereze bonuri pentru fiecare raion din
magazin. Echipa responsabilă cu publicitatea a gândit şi obţinut
reclamele, le-a distribuit printre posibilii clienţi şi în presa
locală. Cu suma obţinută, elevii au achiziţionat materiale
necesare (flori, gărduţuri de lemn, piatră de marmură) şi au
amenajat grădina şcolii, nu înainte de a fi instruiţi cu privire
la aspectele pe care le presupune activitatea de grădinărit.
Reluând acțiunile într-un alt an, echipa a achiziţionat un
foişor, amplasat în curtea interioară a şcolii. Aici se
desfăşoară activităţi în aer liber. În proiect au fost
implicaţi toţi elevii şcolii în mod direct (activitate de
donare, sortare, vânzare, amenajare, publicitate) sau indirect
(activitate de cumpărare a produselor), au căpătat noi
competenţe, au participat la activităţi de instruire conform cu
nevoile pe care le-au avut, au dobândit abilităţi de viaţă:

antreprenoriale, de comunicare, de muncă, de informare. S-a
îmbunătăţit vizibil aspectul curţii şcolii şi gradul de
responsabilizare a elevilor cu privire la păstrarea bunurilor
obţinute prin efort propriu. Acțiunile proiectului s-a reluat, la
solicitarea elevilor, în săptămâna Şcoala altfel, cu numele
TÂRG. PRODUSELE NOASTRE PENTRU DUMNEAVOASTRĂ.
Scopul proiectului de educaţie interculturală ŢARA MEA. DE LA
SEMINŢE LA BUCATE este transmiterea valorilor cu privire la
alimentaţia tradiţională. Acţiunile pe care le-am proiectat
alături de partenerii locali şi internaţionali au urmărit
atingerea obiectivelor proiectului prin acţiuni de informare,
vizite la fabrici şi la ferme, activităţi de vizitare a pieţelor
din oraş şi de achiziționare a produselor alimentare din piețe
și supermarket-uri, în cadrul cărora au învăţat şi să
comunice eficint cu vânzătorii / personalul din magazin și cu
clienții aflați în spațiul acestuia. Informaţiile au fost
transmise colegilor din SUA (pateneriat cu World Awareness
Children's Museum), din Turcia (parteneriat cu școli din Istanbul
și Erdine) prin elemente de limbaj plastic. Lucrările de creație
plastică realizate la ora de educație plastică au fost expuse
într-o expoziţie vie în sediul bibliotecii din localitate și pe
site-ul Pambac. Activităţile sunt postate pe pagina facebook a
şcolii (octombrie 2011-iunie 2012).
Provocarea de a participa la proiecte de implicare socială a venit
la inițiativa AMEC prin derularea de proiecte de socializare și
prevenire a comportamentelor cu risc la copii și adolescenți, de
educație prin implicare în viața comunității locale. În cadrul
proiectului TINERI PENTRU UN VIITOR CURAT, în care sunt voluntar,
am abordat metode diverse: storytelling (în lecţiuni, povestiri
moralizatoare), debate, animație stradală, origami, teatru de

umbre, teatru de improvizație. Peste 70 elevi de 6 până la 17 ani
au donat bibliotecii mese de lectură cumpărate cu fonduri
obținute din vânzarea felicitărilor confecționate în
activitățile de lucru manual (handmade). În urma activităţilor
de dezvoltare a abilităţilor de viață au învățat și lecția
respectului, a lucrului bine făcut, a disciplinei, a stăpânirii
de sine, a implicării responsabile în viața comunității locale.

Acţiunile se subscriu obiectivelor strategice pe care şcoala le-a
propus prin PDI: promovarea unui sistem de învăţământ
compatibil cu normele U.E., şanse egale de educaţie, implicarea
şcolii în acţiuni de cooperare.
http://www.facebook.com/pages/scoala-alexandru-ioan-cuza-bacau

Învăţământ gimnazial

Rolul studierii literaturii române în gimnaziu şi liceu

Gabriela Pestritu
Scoala Gimnaziala "Nicolae Titulescu" Calarasi, Calarasi, Calarasi

Legătura dintre programa şcolară şi elev.

În orele prevăzute de programă, pentru compuneri şi exerciţii
de cultivare a limbii literare, accentul cade pe însuşirea limbii
române ca instrument de comunicare, pe aplicarea în practică a
nor¬melor exprimării orale şi scrise. Se ştie că mesajul
transmis prin limbaj reprezintă, pe de o parte, aspectul oficial
şi normativ al limbii, iar pe de altă parte, este expresia
individului, a particularului. Subordonarea la stilurile
funcţionale ale limbii şi la normele ei gramaticale şi lexicale
aduce comunicării corectitudine, precizie şi claritate.

În şcoală, în învăţământul gimnazial sau liceal programa de
învăţământ fixează sarcini concrete în legătură cu studiul
limbii române. Acestea sunt:
- înarmarea elevilor cu temeinice cunoştinţe de limba română.
Studiul morfologiei şi sintaxei orientează pe elevi către
cunoaşterea legilor interne specifice limbii noastre. El are
menirea să dea elevilor cunoştinţe teoretice necesare privitoare
la flexiunea limbii române, la modul de combinare a cuvintelor în
propoziţii şi fraze, la topica diverselor elemente sintactice.
Trebuie rezolvată problema spinoasă a ortografiei elevilor.
Prin introducerea în programa analitică la clasa VIII-a a
problemei formării limbii române, elevii capătă cunoştinţe
despre originea limbii române, despre caracterul ei romanic, despre
ramificaţiile ei teritoriale, despre numeroasele influente
exercitate asupra ei.
Cunoştinţele de limbă ale elevilor trebuie să-i facă pe
aceştia să-şi pună probleme de exprimare şi să cunoască modul
de rezolvare corectă a lor, să înlăture practica vorbirii „la
întâmplare”, şablonardă, lipsită de relief, „limbă de
lemn”.
Elevii trebuie deprinşi să-şi rânduiască ideile în chip logic,
să organizeze exprimarea lor în funcţie de normele gramaticale,
să folosească toate resursele de care dispune limba noastră. La
sfârşitul perioadei de şcolaritate, vorbirea lor trebuie să fie
bogată în conţinut, logic închegată, corect construită, să
aibă preciziune şi concentrarea necesară, să fie, în acelaşi
timp, nuanţată şi expresivă.
Studiul limbii române poate şi trebuie să contribuie la o
creştere spirituală a elevilor, la declanşarea energiei lor
spirituale.

Studiul limbii române, însuşirea limbii române este o înaltă
îndatorire pentru că fiind limba naţională, limba de stat, limba
întregului popor este instrumentul care îi ajută pe cetăţenii
patriei noastre să exprime prin vorbire sau în scris, idei,
cunoştinţe, sentimente şi să stabilească între ei relaţii
multiple. Este condiţia de bază în realizarea scopului
fundamental al şcolii secolului XXI. Procesul instructiv-educativ
exercită o acţiune de dezvoltare a gândirii, de îmbogăţire a
minţii elevilor cu noi cunoştinţe.
Pestriţu Gabriela – profesor de Limba şi literatura română

Şcoala Gimnazială nr. 2, Modelu, jud. Călăraşi
Bibliografie:
Bunescu, Gheorghe. Şcoala şi valorile morale, Bucureşti : Editura
Didactică şi Pedagogică , 1989. Cojocariu, Mihaela-Venera.
Educaţie pentru schimbare şi creativitate Bucureşti : Editura
Didactică şi Pedagogică , 2003
Cucoş, Constantin. Psihopedagogie. Iaşi: Editura Polirom, 2008.

Învăţământ liceal

CARTEA - UN DAR DE SUFLET

Cătălina Corhăneanu
Colegiul Tehnic ''Petru Poni'' Roman, Neamt, Roman

Formarea unei atitudini pozitive a elevului faţă de lectură se poate orienta nu numai în cadrul restrâns al lecţiei desfăşurate la clasă, ci şi prin activităţi extraşcolare.

Unul dintre obiectivele cele mai importante şi mai grele ale
disciplinei Limba şi literatura românǎ este formarea unei
atitudini pozitive faţă de lectură, această ţintă fiind un
element important atât în formarea competenţei literare, cât şi
a celei culturale, dar şi un obiectiv din ce în ce mai greu de
atins în contextul socio-cultural actual.
Actul receptării lecturii, privit din perspectiva formativităţii
individului, este un proces şi dirijarea lui prin lecturi valoroase
estetic favorizează formarea gustului pentru lectură şi a

discernământului în alegerea lecturilor după terminarea şcolii.

Sunt numeroase studiile care subliniază rolul considerabil al
şcolii în formarea elevilor ca cititori de literatură, de carte
în general, răspunderea pe care o are aceasta pentru formarea
omului epocii moderne, capabil să se autoinstruiască şi să
selecteze cu simţ critic şi estetic din multitudinea de mesaje cu
care este asaltat pe cele care-i sunt necesare pentru conturarea
personalităţii sub aspect profesional şi spiritual şi pe cele
care-i deschid accesul la cultura majoră a umanităţii. Adevărata
cultură nu se reduce la manualele şcolare, idee susţinută şi de
afirmaţiile lui Mihail Sadoveanu: „Nu e cultură absorbirea
manualelor didactice de către mulţi premianţi ai liceelor
noastre. Cine se mărgineşte la zădărnicia publicaţiilor frivole
şi la mecanismul strict didactic al manualelor rămâne depărtat
şi sălbăticit, în afara lumii auguste a adevăratei culturi.”
( Mărturisiri)
De ce este atât de dificil pentru un profesor să determine un
elev să lectureze o operă literară? E greu de răspuns. Aparent
lucrurile sunt simple. Ca în orice problemă, ar trebui mai întâi
identificată cauza şi apoi trebuie făcută o analiză a stării
de fapt şi conceput un plan de remediere. Unii, probabil că ar da
vina pe lipsa de implicare a părinţilor în parcursul educaţional
al copiilor, alţii ar acuza din start existenţa calculatorului şi
a Internetului şi, desigur, variantele de răspuns ar putea
continua. Cauzele sunt mult mai multe decât par a fi. O certitudine
este însă dezinteresul elevilor pentru lectură, un fenomen care,
din păcate, prinde o amploare din ce în ce mai mare şi are
implicaţii atât din punct de vedere social, cât şi economic,
cultural şi psihologic.

În epoca globalizării şi a informatizării lectura a devenit
pentru omul modern „un viciu sau o osândă. Citim ca să trecem
examenele, să ne informăm sau citim din profesiune. Mă gândesc
însă că lectura ar putea implica şi funcţii mai nobile, adică
mai fireşti.”(Mircea Eliade)
Proiectul educaţional pe care l-am derulat în anul şcolar trecut
reprezintă o încercare de a repune în drepturi cartea şi
biblioteca, de a le aduce în atenţia elevilor şi a părinţilor,
de a contribui la redescoperirea lecturii prin promovarea unei
conduite pozitive în relaţia cu cartea.
Ideea acestei activităţi a plecat de la o stare de fapt, deloc
îmbucurătoare pentru orice profesor de Limba şi literatura
română. Se ştie că în activitatea noastră lectura este cheia
succesului, ceea ce presupune implicit şi interacţiunea elevului
cu cartea şi, desigur şi cu biblioteca. Însă, uneori, elevul se
întoarce dezamăgit de la bibliotecă pentru că singurul exemplar
din romanul solicitat de el se află la un alt cititor. Astfel, se
creează un cerc vicios şi elevul, dezamăgit, renunţă la a mai
trece pragul bibliotecii, ceea ce pe termen lung poate avea
consecinţe grave.
Bibliotecile şcolare sunt centre-resursă în procesul de
instruire, formare şi educare în cadrul învăţământului
preuniversitar prin exercitarea funcţiilor sale de informare şi
documentare. Fondul de carte şcolară este redus în multe
unităţi, din cauze variate (uzură fizică şi morală, gestionare
improprie şi defectuoasă, neimplicarea reală a fiecăruia dintre
noi la îmbogăţirea acestuia). De exemplu, biblioteca şcolii
noastre nu a mai primit finanţare pentru îmbogăţirea fondului de
carte din 2006, ceea ce, desigur, afectează nu numai activitatea
didactică. Elevii noştri provin în cea mai mare parte din mediul

rural şi multora le este greu să facă rost de cărţile din
bibliografia obligatorie recomandată.
Ca urmare, mi-am propus să îmbin utilul cu plăcutul şi să îi
invit atât pe elevi, cât şi pe cadrele didactice ale Colegiului
Tehnic „Petru Poni” Roman să facă şi să îşi facă cel mai
de preţ dar de Crăciun – o carte. Şi nu una oarecare... O carte
preferată, o carte pe care ar recomanda-o cu plăcere colegilor
şi, mai ales, o carte pe care ştiu că mulţi dintre ei au
căutat-o la bibliotecă şi le-a fost foarte greu să o găsească.
Aşa că am trecut la fapte... desigur cu sprijinul şi
binecuvântarea conducerii şcolii. Iniţial, cu ajutorul d-nei
bibliotecar, s-a întocmit o listă cu titlurile de carte şcolară
pentru care fondul bibliotecii este insuficient în raport cu
cererea, după care elevii au fost sensibilizaţi prin prezentarea
acestei situaţii şi solicitaţi să se implice în această
activitate, donând fiecare câte o carte în beneficiul bibliotecii
şcolii şi, desigur, în folosul lor şi al generaţiilor viitoare
de elevi ai liceului nostru.
Ca urmare, elevii au dăruit din toată inima în jur de 80 de
cărţi, atât titluri din literatura clasică românească, cât
şi din literatura universală. Acestora li s-au alăturat şi cadre
didactice ale şcolii şi încet, încet s-au adunat în jur de 100
de cărţi.
În spiritul sărbătorilor de iarnă, activitatea s-a finalizat la
bibliotecă prin realizarea de către elevi a unui brad de Crăciun
din cărţile donate, ceea ce implică şi creativitate nu numai
bucuria de a dărui. Cred că ideea construirii brăduţului a fost
primită cu mult mai mult entuziasm decât oricare altă parte a
activităţii, cel puţin aşa spun fotografiile.
Se pare că brăduţul din cărţi a fost nu numai o provocare...

Totul nu s-a redus doar la a dărui, ci a adus în ecuaţie şi
verbul a construi.
În principu, activitatea şi-a atins obiectivul principal,
deoarece în felul acesta elevii s-au împrietenit cu biblioteca
şcolii, respectiv cu cartea. Prin simplul act de a dărui o carte
de care vor beneficia cu toţii, elevii au devenit mai motivaţi
/curioşi să frecventeze biblioteca şcolii şi, totodată, au
conştientizat faptul că trebuie ca pe viitor să păstreze în
bună stare şi să respecte cărţile pe care le vor împrumuta.

Interes general

SĂ EXMATRICULĂM VIOLENŢA !

Vasilica Brebenel
Scoala Speciala Targoviste, Dambovita, Targoviste

Violenţa în şcoală este o realitate pe care n-o putem nega
şi nici neglija.Trebuie să găsim metode eficiente de combatere a
violenţei, ori care ar fi ea .

SĂ EXMATRICULĂM VIOLENŢA !
Prof.Brebenel Vasilica , Școala ,,Grigore Alexandrescu "
Târgoviște

Un aspect esenţial în viaţa oricărui părinte îl
constituie asigurarea protecţiei copiilor, deoarece ei, copiii sunt
averea noastră cea mai de preţ. Pentru ei facem eforturi
susţinute, ne bucurăm o dată cu ei şi suferim împreună în
momentele cele mai importante ale vieţii lor. Rolul părinţilor

este covârşitor în construirea unei relaţii bazate pe
încredere, deoarece sunt primii care din dorinţa firească de a
–şi apăra copiii de neplăceri, pun totul la dispoziţie, chiar
dacă uneori posibilităţile financiare sunt foarte reduse.
Din păcate, nu este modul cel mai indicat care să-i ajute să-şi
dezvolte capacitatea emoţională, să fie atenţi la ceilalţi, să
preia o iniţiativă şi să-şi amâne unele neplăceri, să aibă
capacitatea de a învăţa din propriile greşeli sau ale altora şi
de a suporta consecinţele acţiunilor personale.
Considerăm foarte important că un părinte să impună anumite
limite care să-l determine pe copil să se autocontroleze pentru a
evita eventualele neplăceri.
Deseori, indulgenţa nu le dă posibilitatea copiilor să facă
faţă stresului, iar ei devin agresivi sau depresivi, răsfăţaţi
sau invidioşi.
Lipsa controlului îi poate transforma în victime ale violenţei,
drogurilor, alcoolului sau aventurilor sexuale. Deci, este indicat
să dovedim copiilor că ne interesează viaţa lor, să ascultăm
ce ne povestesc şi să-i determinăm să comunice cu noi orice
gând al lor sau acţiune, participând astfel direct sau indirect
la activităţile lor.
Fiecare dintre noi încearcă să fie un bun părinte aşa cum
crede de cuviinţă: dăruind dragoste, arătând grijă şi
făcând educaţie.
Este de datoria noastră să ne schimbăm mentalitatea pentru a le
dovedi copiilor că ne interesează problemele cu care se
întâlnesc ei şi pe care încearcă să le rezolve singuri
deseori, deoarece ştiu că acasă, mama sau tata le va da o
replică de genul: „Ce ştii tu ce-i bine?” Mai bine taci şi
vezi-ţi de treaba ta! Văzându-se respins de cei dragi, copilul se

închide în el şi începe să refuze comunicarea cu membrii
familiei. Trebuie să dovedim mult tact pentru a le putea răspunde
la toate întrebările pe care le pun şi la care deseori nu pot
găsi singuri un răspuns. Când devin adolescenţi, întrebările
care se nasc în mintea lor se modifică, deoarece ei nu ştiu care
le este drumul în continuare, ce trebuie să facă şi ce nu.
Deseori, văzând că nu are cu cine discuta despre problemele care
îi frământă, ei îşi formează un anturaj în care se simt
bine, deoarece în acel cadru ei găsesc oameni pe care cred că pot
conta. Ei îi vor sări în ajutor atunci când copilul nostru le-o
va cere. Ei vor lua măsuri pedepsindu-i pe aceia care l-au
supărat. Aşa apare o altă stare conflictuală. În acest caz cine
este vinovat? Copilul în cauză, care a cerut ajutor? Anturajul?
Părinţii care într-un anumit moment i-ar fi putut da un sfat bun,
dar n-au făcut-o? Cunoaşteţi anturajul copiilor
dumneavoastră?este o întrebare care trebuie să aibă şi un
răspuns din partea părinţilor. Ştiţi cu cine îşi petrec ei
timpul liber sau cum şi-l petrec? Vi s-a întâmplat vreodată ca
proprii copii să vină bătuţi acasă? Cum aţi reacţionat? Aţi
luat vreo măsură? Nu vă îndemnaţi copiii să le răspundă
agresorilor cu aceeaşi monedă!
Discutaţi în prealabil cu familiile acestor copii, dacă se poate!

Există şansa ca împreună să puteţi dezamorsa
conflictul, astfel încât copilului dumneavoastră să nu-i mai fie
teamă să iasă din clasă la gândul că ar putea fi agresat.
Dacă totuşi nu observaţi nici o ameliorare a situaţiei
conflictuale, puteţi face apel la ajutorul Poliţiei. Oamenii legii
sunt cei în măsură să rezolve conflictele mai grave. O situaţie
conflictuală poate să apară şi între membrii unei familii. Fie

că este vorba de o banală ceartă între doi fraţi, între
părinţi sau între unul din părinţi şi un copil, ea poate
genera un conflict serios ale cărui urmări pot fi din cele mai
grave. Conflictele având motive din cele mai diverse (de multe ori
banale), pot produce urmări nebănuite mai ales când apar între
oameni aflaţi sub influenţa alcoolului. Indiferent de originea
lor, stările conflictuale însoţite de violenţă apărute în
sânul unei familii determină apariţia unui climat familial
nesănătos, cu efecte din cele mai grave pentru copii. De aceea
este de dorit ca lămurirea acestor probleme să se facă în
absenţa copiilor, pentru a-i feri de urmările pe care le poate
avea discuţia respectivă.
Lipsa unităţii familiale este în corelaţie directă cu
manifestările violente.
În familiile caracterizate printr-un nivel scăzut de
coeziune, membrii lor nu petrec destul de mult timp împreună,
astfel încât le lipseşte sentimentul aparteneţei. Din acest
motiv, întâlnirile dintre membrii unei astfel de familii devin
încărcate de tensiuni, neînţelegeri, respingeri şi conflicte.
Lipsa de înţelegere din partea adulţilor îi poate determina pe
copii să-şi ia destinul în propriile mâini. Ei vor începe prin
a se exprima într-un limbaj agresiv, caracterizat de violenţă.
Elevii au ajuns să se poarte ca şi cum n-ar mai şti de frica
nimănui, crezând că totul este permis. Apar zilnic în media
diverse cazuri şi întâmplări trăite de adolescenţi. Unele sunt
atât de traumatizante pentru noi, cei care le privim, încât
deseori ne întrebăm: oare cum a fost posibil? “Adolescenţi
criminali la o vârstă la care ei abia păşesc în viaţa
adevărată”. Nici chiar ei nu ştiu cum au ajuns în starea asta.
Întrebaţi de reporteri, pleacă capul astfel încât să nu le

putem surprinde privirea. Păreri de râu şi regrete. Cele mai
multe sincere şi târzii. Unde şi cine a greşit?
Dacă ne pasă de cei din jur şi dorim să-i protejăm atât pe ei,
cât şi pe noi, de violenţe şi infracţiuni, trebuie să
acţionăm preventiv.
Trebuie să aducem la cunoştinţa copiilor faptele care contravin
legilor, deoarece unele infracţiuni pe care le considerăm
copilăreşti, pot avea consecinţe deosebit de grave pentru cel ce
le-a comis. Spre exemplu:
- luarea unui bun mobil (obiect de valoare) din posesia cuiva ,,
fără acordul persoanei respective în scopul însuşirii pe
nedrept, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 12 ani;
- primirea, dobândirea sau transformarea unui bun sau înlesnirea
valorificării acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 7 ani;
- un act de tâlhărie însoţit de violenţă şi ameninţări se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani.
Deseori, din cauza fricii victimei de răzbunarea agresorului, cele
mai multe fapte nu sunt reclamate, continuând să se producă
asupra altor persoane.
Suntem obligaţi să aducem copiilor la cunoştinţă faptul că cea
mai bună armă de apărare în cazul unui atac sau a unei agresiuni
este strigatul.
În astfel de cazuri, o atitudine mai curajoasă a celui atacat îi
poate salva viaţa.
Ne întâlnim adesea cu situaţia unei încăierări între copii.
ei nu ştiu că pe lângă amendă participarea la o încăierare se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Avem datoria morală
de a ne informa copiii şi elevii asupra consecinţelor pe care le
pot avea acţiunile lor.

Ei trebuie să ştie că de cele mai multe ori, faptele cu
violenţă se produc spontan, unele fiind cauzate de consumul de
alcool. Cei mai mulţi indivizi declanşează actul agresiv fără
motivaţie.
Există cazuri şi motive numeroase care pot genera o stare
conflictuală şi datorită anturajului nefast, copilul poate fi
îndemnat să se implice.
În calitate de părinţi şi cadre didactice avem datoria de a-i
convinge:
- să nu consume băuturi alcoolice; întrucât le afectează
capacitatea de reacţie şi gândirea;
- să nu provoace şi să nu participe la scandaluri, bătăi,
deoarece astfel de manifestări pot avea urmări nebănuite care se
pot finaliza cu afecţiuni grave;
- să evite grupurile turbulente şi discuţiile în contradictoriu
cu persoanele irascibile (nervoase, mânioase) sau în stare de
ebrietăţe;
- să nu ameninţe şi să nu jignească sau să-şi manifeste
superioritatea, ambiţia sau dispreţul;
- în orice împrejurare să se comporte civilizat, folosind un
limbaj adecvat;
- dacă sunt implicaţi într-o situaţie conflictuală, să
încerce să dezamorseze tensiunea printr-un gest de împăcare şi
de recunoaştere a superiorităţii celuilalt (,,Cel mai deştept
cedează!”);
- când pleacă de acasă să anunţe în legătură cu locul în
care se află şi să evite să se deplaseze neînsoţiţi, mai ales
la orele târzii (seara);.
- să evite plimbările prin locurile slab lumininate;
- să evite invitaţia unor persoane cunoscute întâmplător de a

le însoţi în diferite locuri (discoteci, restaurante, plimbări
cu maşina). Invitaţia trebuie să creeze suspiciuni.
Copiii trebuie să fie conştienţi că:
- vestimentaţia decentă şi comportarea modestă nu incită la
acostări;
- la distracţii – este recomandat ca fetele, în special, să fie
însoţite de persoane de încredere, evitând să rămână singure
într-un cerc de băieţi;
- o ţinută şocantă şi un comportament ambiguu (ciudat,
nepotrivit, indecent) reprezintă factori favorizaţi în astfel de
situaţii.
Trebuie să informăm copiii că:
În conformitate cu legea, tinerii care au împlinit 14 ani răspund
penal pentru faptele lor, iar cei între 14 şi 16 ani răspund
penal dacă se constată că aveau discernământ în momentul
comiterii faptei.
Iată pe scurt ce ar trebui să facem împreună pentru copiii
noştri. Dacă vom acţiona corect sigur vom produce modificări ale
comportamentului copiilor noştri, modificări care vor avea urmări
favorabile asupra destinului personal.
! Şcoala nu poate acţiona singură, atâta timp cât
dumneavoastră părinţii rămâneţi neutri sau mai rău, îi
incitaţi pe copii la acte de violenţă. Încercaţi să nu vă
faceţi dreptate singuri, pentru că aceste dispute se termină în
general foarte rău, iar urmările pot fi resimţite mult timp.
!Apelaţi la cadrele de Poliţiei care au suport juridic legal de a
acţiona împotriva actelor de violenţă.
Trebuie să contribuim împreună la dezamorsarea stărilor
conflictuale, cu atât mai mult cu cât asistăm zilnic la o
creştere alarmantă a numărului lor.

Putem afla tot ce vrem de la un copil.
Este suficient să-l facem să înţeleagă că părerea lui este
foarte importantă pentru noi.
Dar pentru atingerea acestui ţel trebuie să ne petrecem cât mai
mult timp în preajma lor. În acest fel ei se vor simţi în
siguranţă şi vor avea oricând curajul de a ne spune ce au pe
suflet.
Evitaţi pe cât posibil cuvintele grele, pentru a nu trezi în ei
teama sau tendinţa de a vă ascunde adevărul.
Învăţaţi să fiţi părintele pe care şi l-ar dori orice copil,
pentru a avea copilul pe care şi l-ar dori orice părinte!

Bibliografie:
1.Liiceanu, A., Violenta umana: o neliniste a societatii
contemporane, in Ferreol, G., Neculau, A. (coord.), Violenta –
Aspecte psihosociale, Iasi, editura Polirom, 2003.
2.Mitrofan, N., Agresivitatea, in Neculau, A.(coord.), Psihologie
sociala, Iasi, Editura Polirom, 1996.
3.Salavastru, D., Violenta in mediul scolar, in Ferreol, G.,
Neculau, A. (coord.), Violenta – Aspecte psihosociale, Iasi,
editura Polirom, 2003.

Interes general

LIMBAJUL – ACTIVITATE DE COMUNICARE INTERUMANĂ

Nicoleta Ferdinant
Gradinita cu program prelungit Nr.1 Caracal, Olt, Caracal

Limbajul permite oamenilor să exprime şi să transmită idei, comportamente, atitudini, pe scurt, mesaje sau informaţii.

LIMBAJUL – ACTIVITATE DE COMUNICARE INTERUMANĂ

Prof. Ferdinant Nicoleta
G.P.P. Nr.1 Caracal-Olt

Limbajul este o formă de activitate specific umană care constă
în folosirea limbii în procesul de comunicare şi de gândire.
Fiecare om îşi însuşeşte treptat din cea mai fragedă vârstă

limba poporului în mijlocul căruia trăieşte, limba pe care o
vorbesc oamenii din jurul său, respectând anumite reguli.
În sens general, limbajul semnifică orice comunicare verbală sau
non-verbală angajată de oameni, de animale sau maşini (animalele
sau maşinile putând fi „dresate” sau „programate” tot de
oameni).
Construcţia (structura) limbajului şi funcţiile lui socio–
culturale sunt obiect de studiu pentru socio-lingvistică. Istoria
existenţei şi acţiunii sociale a omenirii arată că limbajul
este, în esenţă, expresia capacităţii expresiei umane de a
formula propoziţii din cuvinte aparent arbitrare şi uneori
abstracte, compuse, la rândul lor, din sunete (foneme) diferit
structurate, în funcţie de limba vorbită.
Limbajul permite oamenilor să exprime şi să transmită idei,
comportamente, atitudini, pe scurt, mesaje sau informaţii.
Fiinţelor umane normale biologic şi antropologic le este proprie
capacitatea de a învăţa limbaje logic structurate. Limbajul –
care constă în emiterea unor semne sau sisteme de semne – este
în multe privinţe, oglinda sau proba vie a culturii unei
societăţi, iar puterea limbajului constă în capacitatea sau
calitatea de a fi liantul relaţiilor dintre oameni, al raporturilor
sociale de toate felurile. Etimologic, termenul ,,comunicare”
provine din limba latină şi a fost moştenit sub forma ,,a
cumineca”, având sensul de „a se împărtăşi” în accepţia
limbajului religios. În latina târzie a apărut forma
„excomunicare”, care înseamnă excluderea din comunitatea
creştină. Având în vedere aceste aspecte, se poate observa că
sensul originar al cuvântului comunicare este atât sacru, cât şi
profan. Din cele mai vechi timpuri, comunicarea a stat la baza
organizării sociale, mijlocind relaţiile dintre oameni. Din punct

de vedere cronologic, este considerată primul instrument spiritual
al omului, în procesul socializării sale Dicţionarul explicativ
al limbii române defineşte comunicarea ca fiind ,,înştiinţare,
ştire, veste, raport, relaţie, legătură” .
În general, prin comunicare se înţelege ,,a înştiinţa, a
spune, a fi în legătură cu…,” a informa, a aduce la
cunoştinţă, a da de ştire . Astfel, acest cuvânt are o
multitudine de înţelesuri, de scopuri, precum şi numeroase metode
de exprimare şi manifestare.
Comunicarea reprezintă modul prin care se transmite un mesaj
(informaţie) de la emiţător la receptor printr-un canal, ea fiind
posibilă între doi sau mai mulţi indivizi, între care se produce
un schimb de informaţii. Pentru a-şi transmite mesajul,
emiţătorul foloseşte un ansamblu de semne cu semnificaţii
verbale sau nonverbale, numit cod, pe care receptorul îl
identifică cu semnale din repertoriul său. Răspunsul receptorului
la mesajul transmis ne demonstrează dacă acesta a fost bine
înţeles. Reacţia respectivă se numeşte feedback şi încheie
cercul comunicării deoarece receptorul, la rândul său, codifică
o informaţie (răspunsul la mesaj) şi o comunică
transmiţătorului. Rezultă că, în procesul comunicării,
rolurile se schimbă mereu: receptorul devine emiţător şi
invers.O comunicare ideală implică o bună transmitere şi
receptare a informaţiei. Prin intermediul procesului de comunicare
urmărim să fim receptaţi, să fim înţeleşi, să fim
acceptaţi, să provocăm o reacţie sau o schimbare de atitudine
şi conduită. Fenomenul comunicare implică transmiterea
intenţionată a datelor, informaţiilor şi gândurilor noastre.
Comunicarea se realizează prin intermediul limbajului, care
constituie, în multe privinţe, oglinda sau proba vie a culturii

unei societăţi. Puterea limbajului constă în capacitatea sau
calitatea lui de a fi liantul relaţiilor dintre oameni, al
raporturilor sociale de toate felurile. Analiza semiologică şi
sociologică a limbajului serveşte cunoaşterii, explicării şi
perfecţionării sistemului social, afirmării şi dezvoltării
personalităţii umane.
Comunicarea interumană se bazează pe un ansamblu de procese
psihomotorii specific umane, limbajul, în care un loc deosebit
revine componentei conştiente, gândirii. Această formă de
comunicare se poate realiza şi prin utilizarea unor mijloace
nonverbale cu funcţie de semnalizare, atitudini posturale,
mimico-gestică, sunete nonverbale, etc. Conform modelului
comunicaţional al
psihicului uman sugerat de teoria comunicării, întreaga activitate
psihică este concepută ca o reţea
de comunicare informaţională, în ordine interspecifică cu
alţii, cu lumea şi intraspecifică cu sine, între subsistemele
sistemului psihic individual.
În acelaşi timp, comunicarea constituie o precondiţie
fundamentală pentru toate corespondenţele şi legăturile sociale,
fiind omniprezentă, jucând un rol important în cadrul vieţii
sociale în sensul că reprezintă una din formele de bază ale
interacţiunii omului cu cei din jurul său. Absenţa comunicării
face indispensabilă desfăşurarea eficientă a oricărei acţiuni.
De altfel, comunicarea a fost, este şi va rămâne cea mai
cunoscută şi cea mai simplă formă de interacţiune umană.
Indiferent de gradul de cultură şi civilizaţie ale omului, acesta
comunică permanent şi pretutindeni, adaptându-şi sau
îmbunătăţindu-şi abilităţile de comunicator.

A comunica înseamnă a exprima lumea noastră interioară
(sentimente, emoţii, stări sufleteşti…), dar numai parţial;
înseamnă a exprima doar o reflecţie a ei. Comunicarea nu este
identică cu gândurile, ideile, simţămintele sau aspiraţiile
noastre. Ea se limitează la ceea ce suntem în măsură să le
împărtăşim şi celorlalţi. Creşterea capacităţii noastre de
a percepe mesajele pe care le trimitem şi pe care le recepţionăm
este una din căile către o comunicare mai bună. De obicei,
într-o situaţie de comunicare, urmărim două obiective: unul
tehnic care implică tentativa de a obţine o informaţie, un acord
sau o înţelegere şi unul tehnic care presupune construirea unei
legături sociale şi căutarea unui echilibru relaţional prin
modul nostru de a comunica cu ceilalţi.
Datorită dezvoltării termenului de comunicare şi a
preocupării deosebite pentru această ştiinţă, s-au înregistrat
numeroase definiţii ale comunicării, prin toate componentele sale,
ea fiind în esenţă o activitate de transmitere-receptare a unui
mesaj.
În sens larg, comunicarea interumană este procesul prin care
un conţinut cognitiv se transmite de la o persoană la alta prin
semne care au aceeaşi semnificaţie pentru emiţător şi receptor.
Comunicarea cuprinde informaţii, impresii, trăiri afective,
judecăţi de valoare, comenzi etc. şi se realizează cu scopul de
a stabiliza un comportament existent sau de a produce modificări
comportamentale la indivizi sau grupuri.
O altă definiţie a comunicării este de ,,transmitere de mesaje
în vederea producerii înţelesului şi realizării înţelegerii.
Pentru ca mesajul să fie transmis clar, concis şi coerent, iar
receptorul să-l perceapă integral, se impune integrarea a două
perspective diferite. Prima perspectivă accentuează procesul de

transmitere a mesajului – Cine şi ce spune? Cui spune? Pe ce
canal şi cu ce efect? A doua perspectivă pune accentul pe procesul
de producere a sensului – Care este raportul dintre elementele
care alcătuiesc textul? Care este raportul dintre text şi
realitatea la care se referă? Care este raportul dintre text şi
experienţa socială şi culturală a receptorului?
Referindu-se la acelaşi concept, Andra Şerbănescu subliniază
faptul că întotdeauna comunicarea este un act individual, dar
concomitent şi social: ,,A comunica înseamnă a împărtăşi cu
ceilalţi membrii ai societăţi gânduri şi sentimente. Când
comunicăm, avem posibilitatea de a ne exprima personalitatea, de a
ne explora ideile, de a câştiga putere acţionând asupra
cititorilor prin cuvânt…A produce un text înseamnă, de fapt, a
produce sens şi a găsi mijloacele cele mai eficiente de a-l
comunica şi altora.” Chiar dacă exprimăm aceeaşi realitate,
modul în care mesajul este transpus în cuvinte diferă pentru că
fiecărei persoane îi este caracteristic un anumit stil.
În linii mari, comunicarea este ,,un proces irepetabil şi
ireversibil; fiecare experienţă de comunicare este unică, iar
două experienţe de comunicare nu pot fi perfect identice”. De
aici rezultă unicitatea actului comunicării care nu poate exista
decât prin intermediul unor factori: emiţătorul, receptorul,
mesajul, codul, contextul şi canalul. Procesele de comunicare sunt
esenţiale şi sunt formate întotdeauna pe fenomene de
interacţiune. Orice tip de comunicare presupune o interacţiune;
dacă nu există interacţiune, nu putem vorbi nici de comunicare.
În domeniul literaturii, există o interacţiune între scriitorul
cărţii şi cititori, prin intermediul textului. Autorul
reprezintă sursa ideilor şi utilizează cuvintele cele mai
adecvate pentru a transmite cititorului mesajul său (idei,

gânduri, sentimente, informaţii, recomandări, impresii, stări
interioare). El scrie dintr-o cauză (internă sau externă) şi are
un scop (intenţie). Celălalt element al interacţiunii, cititorul,
trebuie să lectureze opera cu atenţie, să fie capabil să emită
o judecată de valoare şi să-şi remodeleze propriul sistem de
gândire.
Procesul comunicării poate fi caracterizat prin interacţiunea
componentelor sale: roluri de emitere şi de recepţie, construcţia
mesajului, apariţia feedback-ului, canalul şi contextul
comunicării. Fiecare element îşi are importanţa sa în formarea
unei comunicări eficiente. De aceea, comunicarea este considerată
un proces intenţional: ,,emiţătorul transmite receptorului o
informaţie prin intermediul unui canal cu scopul de a produce
anumite efecte asupra receptorului”.
O bună comunicare în orice domeniu de activitate necesită
stăpânirea temeinică a cunoştinţelor despre comunicare, dar
şi capacitatea de a te adapta modificărilor intervenite în
limbajul celorlalţi. Aşadar, avem nevoie de cunoştinţe, dar şi
de reale abilităţi de comunicare, în orice conjunctură ne-am
afla. A comunica eficient şi expresiv cu sine şi cu alţi indivizi
presupune: obiectiv şi o finalitate: să informezi inteligibil şi
clar; sa facilitezi înţelegerea mesajului transmis; să înţelegi
corect semnificaţia mesajului;
- Să dezvolţi gândirea, motivaţia, afectivitatea, voinţa şi
personalitatea celorlalţi; să observi şi să conştientizezi
reacţiile, atitudinea şi manifestările comportamentale ale
interlocutorilor; să reuşeşti să-i convingi pe cei cu care
interacţionezi.
Fiecare act de comunicare se produce cu un anumit obiectiv. În
1988, De Vito a stabilit scopurile comunicării:

- Descoperirea personală (constă în raportarea la alţii şi
obţinerea de elemente pentru propria noastră evaluare) ;
- Descoperirea lumii externe explică concret relaţiile exterioare
ale obiectelor şi evenimentelor);
¬- Stabilirea relaţiilor cu sens ne arată că prin comunicare
primim abilitatea de a stabili şi menţine relaţii unii cu alţii)
- Schimbarea atitudinii şi comportamentelor (presupune ideea de
comunicare, mai ales cea realizată prin mass-media);
- Joc şi distracţie (comunicarea înţeleasă ca mijloc de
relaxare şi destindere).
În genere, comunicarea are un scop general (de a informa, de a
convinge, de a explica, de a argumenta, de a face predicţii, de a
avertiza, de a delecta) şi un scop particular (tipul de răspuns pe
care autorul îl aşteaptă de la cititorul său; mesajul
scriitorului, reacţiile scontate). Scopul comunicării poate fi
identificat în funcţie de tipul de text şi de elementul
accentuat. Fiind un proces atât de complex, comunicarea se
axează pe unele principii (numite şi axiome ale comunicării de
către reprezentanţii Şcolii de la Palo Alto).
În societatea contemporană, comunicarea este prioritară, fiind
o necesitate acută pentru toţi oamenii de pe planetă. Deşi
cunoaşte mai multe abordări şi mai multe definiţii, comunicarea
nu este un simplu proces de transmitere-receptare, ci se constituie
ca un transfer între transmiţător şi destinatar, emiterea şi
receptarea fiind concomitente. Într-o altă accepţiune,
comunicarea este ,,relaţia bazată pe co-împărtăşirea unei
semnificaţii” . Informaţia, elementul-cheie într-un proces
comunicaţional, nu este suficientă dacă nu este dublată şi de
înţelegerea mesajului şi a cadrului relaţional. De aceea, toate
informaţiile pe care vrem să le împărtăşim unei persoane

trebuie adaptate pentru a fi percepute în ansamblul lor, ţinând
cont de anumiţi factori (particularităţile de vârstă, gradul de
cultură, profesia, nivelul intelectual ).
Prin urmare, comunicarea este un sistem complex influenţat de
factori naturali, psihologici, cognitive şi sociali, un fenomen
normal, cotidian, natural şi universal. Comunicarea este un proces
specific fiinţei umane. Ea trebuie să comunice pentru a se
dezvolta şi a progresa. Comunicarea se dovedeşte a fi mereu o
constantă aspiraţie spre mai bine.

BIBLIOGRAFIE
1.Dumitru, I., Matei, Gh., Metodica formării şi cultivării
abilităţilor de comunicare ale
prescolarilor şi elevilor de clasa I, Editura Cuvântul Info,
2005, Ploieşti Dunărea de Jos,
Galaţi, 2004;
2. Graur, Evelina, Tehnici de comunicare, Editura Mediamira,
Cluj-Napoca, 2001;
3. Pânişoară, Ion-Ovidiu Comunicarea eficientă, ediţia a II-a,
Editura Polirom, Iaşi, 2000.

Nr. 8/2015

La acest număr au contribuit:
● Oana-Camelia Mihai
● MARIA TRAISTARU
● MARIANA GAVRILOAIE
● Manuela Trofin
● MARIA TECU
● Ana-Maria Tecsi
● NICOLETA IONELA DOAMNA
● mirela spita
● Gabriela Pestritu
● Cătălina Corhăneanu
● Vasilica Brebenel
● Nicoleta Ferdinant

ISSN: 2393 – 0810