Nr. 80/2021

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ preşcolar

● EVALUAREA LA VARSTELE TIMPURII, Petronela Stejar

● METODE INTERACTIVE DE GRUP IN GRADINITA, SIMONA MIREA CIOROIANU

Învăţământ primar

● Rolul poeziei în formarea gustului estetic la școlarii mici, Marilena Geabau

● Testarea cunoştinţelor folosind tehnici moderne în desfășurarea cursurilor on-line, MIRELA MONICA MAIER

● INTEGRAREA COPIILOR CU CES PRIN INTERMEDIUL EDUCAŢIEI INTERCULTURALE, Manuela Grigore

● Metodele interactive și utilizarea acestora în procesul de descoperire a talentelor copiilor, Manuela Grigore

● Dezvoltarea limbajului la școlarul mic, Annamária Póra

Învăţământ gimnazial

● Abuzul in scoala - o problema cu rezolvare, Moga Aniela

● Cartea, izvor de cunoaștere. Interese și atitudini față de lectură., BIANCA ELENA RADU

● Exemple de situații de învățare care folosesc aplicația Socrative, Anamaria Grigoriu

● O picătură de natură, cristina ivanoiu

● Metoda cubului, Mariana-Aurora Coțofan

Învăţământ liceal

● Ştiinţa în societate, Mariana Blanaru

● Pledoarie pentru Comunicare, Ciuta Maria

● CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ FISCHER 2020, Andreea Hamorszki

● Comment planifier ses cours pour s'adapter à l'enseignement à distance?, MONIKA CHISACOF

● Literatură și gastronomie, corina cernica

● Competenţele necesare profesorului în organizarea învăţării prin cooperare, sonia berza

● Roma, creuzet al valorilor europene perene, Rodica Calota

● Emigrarea evreilor în timpul lui Nicolae Ceaușescu(1965-1989, Bianca Florentina Baisan

● ÎNVĂȚAREA PRIN PROIECTE – O OPȚIUNE FLEXIBILĂ PENTRU UN ÎNVĂȚĂMÂNT MODERN, irina căpățînă

Interes general

● Rolul creativității în predare-învățare, BARBU SANDA

● Sănătatea fizică și mentală – factori ai succesului profesional, DORIN FLOREA

EVALUAREA LA VARSTELE TIMPURII

Petronela Stejar
Gradinita cu program prelungit Nr.8 "Licurici" Vaslui, Vaslui, Vaslui

Evaluarea inca de la varstele timpurii face ca educatia sa poata fi
predictibila si eficienta. O viziune asupra acesteia, asupra
componentelor pe care acestea le implica.

METODE INTERACTIVE DE GRUP IN GRADINITA

SIMONA MIREA CIOROIANU
Colegiul National "Ionita Asan" Caracal, Olt, Caracal

METODE INTERACTIVE DE GRUP IN GRADINITA

MIREA CIOROIANU ELENA SIMONA
G.P.N.NR.4, CARACAL, OLT

Metodele interactive sunt modalităţi moderne de stimulare a
învăţarii şi dezvoltării personale încă de la vârstele

timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul
de idei, de experienţe, de cunoştinţe.

Metodele interactive stimulează creativitatea,
comunicarea, activizează toţi copii şi formeaă capacităţi:
spiritul critic constructiv, independenţa în gândire şi
acţiune, găsirea unor idei creative, îndrazneţe de rezolvare a
sarcinilor de învăţare.
Noul , necunoscutul, cautarea de idei prin metodele
interactive confera activitatii “mister didactic”, se constituie
ca o “aventura a cunoasterii” in care copilul e paticipant activ
pentru ca el intalneste probleme, situatii complexe pentru mintea
lui de copil, dar in grup, prin analize, dezbate, descopera
raspunurile la toate intrebarile, rezolva sarcini de invatare, se
ismte responsabil si multumit la finalul activitatii.

De ce metode interactive?
 Creeaza deprinderi;
 Faciliteaza invatarea in ritm propriu;
 Stimuleaza cooperarea, nu competitia;
 Sunt atractive;
 Pot fi abordate din punctul de vedere al diferitelor stiluri de
invatare.

Valente formative ale metodelor interactive
 Stimuleaza implicarea activa in sarcina didactica;
 Exerseaza capacitatile de analiza a copiilor;
 Stimuleaza initiativa copiilor;
 Asigura o mai buna punere in practica a cunostintelor,

capacitatilor si priceperilor;
 Asigura un demers interactiv al actului predare -invatare-
evaluare;
 Valorifica si stimuleaza potentialul creativ, originalitatea
copiilor;
 Actioneaza asupra dezvoltarii gandirii critice a copiilor;
 Copiii devin responsabili in rezolvarea sarcinilor;
 Asigura dezvoltarea culturii “de grup” cooperarea,
intrajutorarea.
 Incurajeaza autonomia copilului si promoveaza invatamantul prin
cooperare.
 Copiii se comporta cu toleranta, afectivitate, sensibilitate,
corectitudine cu cei din jur.
 Invata sa argumenteze.

Ce fac copiii?
 Copiii se ajuta unii pe altii sa invete, impartasindu-si ideile;
 Invata cum sa invete, se exprima liber, experimenteaza;
 Copiii trebuie sa fie capabili:
- sa asigure conducerea grupului;
- sa coordoneaza comunicarea;
- sa stabileasca un climat de incredere;
- sa poata lua decizii;
- sa medieze conflicte;
- sa fie motivati, sa actioneze conform cerintelor educatoarei.

Ce face profesorul?
 Aranjeaza mobilierul din clasa in mod corespunzator. Ideal este

formarea grupurilor in numar de cate 4 copii, aranjati de-o parte si
de alta a unei banci;
 Stabileste criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul
abilitatilor intr-un anumit domeniu, diferite jocuri) si dimensiunea
grupului de la 2 la 6 copii;
 Stabileste regulile de lucru (se vorbeste pe rand, nu se ataca
persoana, ci opinia sa, se consulta intre ei, nu se monopolizeaza
discutia, nu rezolva unul singur sarcina, se lucreaza cu culori
diferite);
 Explica foarte clar obiectivele activitatii, specifica timpul pe
care il au copiii la dispozitie;
 Pregateste spatiul si materialele didactice necesare.

Cateva dintre competentele profesorului:
 Partener – care poate modifica “scenariul” lectiei daca
grupa o cere;
 Animator – care initiaza metode si explica copiilor,
pregateste materialele didactice si prezinta scopurile invatarii;
 Pedagog – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor, ii
motiveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere;
 Scenograf, actor – care creeaza scenografia activitatii;
 Mediator – care rezolva potentialele conflicte ce pot aparea;
 Consilier – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor,
ii motveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere.

BIBLIOGRAFIE:
Ministerul Educaţiei şi Cercetării,(2002), Metoda proiectelor la
vârstele timpurii, Editura Miniped, Bucureşti.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Unitatea de
Management al
Proiectelor pentru Învăţământul Preuniversitar, (2008),
Curriculum pentru educaţia
timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani.
25.Oprea C. (2012), Suport de curs-metode interactive de predare,
invatare, evaluare, D.P.PD., Craiova

Rolul poeziei în formarea gustului estetic la școlarii mici

Marilena Geabau
Şcoala Gimnazială Specială nr.4 Bucureşti, Bucuresti, Bucuresti

Rolul poeziei în formarea și dezvoltarea gustului estetic și
creativ al elevilor din clasele primare
Prof. Geabău Marilena ,Școala Gimnazială Specială nr.4
București
Gustul estetic înseamnă gustul pentru frumos.Copilul
privește lumea și face alegeri cu privire la ceea ce simte că e
important pentru mintea și sufletul lui. Poezia este prin

construcție, o valoare ce reprezintă frumosul prin armonia dintre
cuvinte realizată prin ritm și rimă, prin ineditul ideii pe care
o propune și mulțimea figurilor de stil. Educația estetica se
realizează în învățământul primar, prin intermediul tuturor
disciplinelor școlare, cu contribuții specifice. Ea depinde de
specificul și conținutul obiectului de învățământ, precum și
de disponibilitatea profesorului de a valorifica frumosul din orice
conținut predat. Educația artistico-plastică, literatura și
muzica sunt disciplinele care oferă cele mai multe posibilități
de a forma și valorifica deopotrivă,competențele de receptare
și  apreciere a esteticului, a aptitudinilor de creație.
Având în vedere modul în care e perceput și redat
frumosul la mica școlaritate, el pare să fie un creuzet, o
matriță, o formă in care omul care a înțeles lumea, ne-o dă
înapoi într-o ,,formă atractivă,, Capacitatea de receptare a
frumosului se bazează pe particularitățile native, pe fondul
cărora se formează simțul și gustul estetic, la care se adaugă
orientarea în cultura estetică. Învățătoarea care pornește la
drum în orice lecție cu un vers, va cultiva gustul pentru valoarea
cuvântului,pentru frumusețea semnificațiilor, pentru modul cum o
poezie scurtă ne ajută să dezlegăm tainele multor
științe.Această acțiune constă în îmbogățirea culturii
generale cu cunoștințe, sub formă de reprezentări, noțiuni,
teorii din sfera artei sau cu ajutorul genului liric în cazul
nostru. Cultivarea estetică presupune și contactul direct și
sistematic cu esteticul, realizat printr-un exercițiu de receptare,
desfășurat sub îndrumarea unei persoane avizate. Așadar,
receptarea esteticului este accesibilă oricui, chiar și celui care
nu va crea niciodată, dar sunt necesare pregătirea și sprijinul
sistematic.

Primele poezii care sunt și cele mai vechi opere
păstrate din creația popoarelor sunt chiar poeziile care îmbracă
forma baladelor, cântecelor de dragoste,incantațiile de
botez,nuntă și înmormântare și colindele care sunt compuse din
înțelepciunea popoarelor și au fost păstrate prin viu grai sute
de ani, fiind transmise de la o generație la alta.Și copiii și
bătrânii recunosc frumusețea urăturilor,colindelor,ursitelor de
botez,strigăturilor la nuntă și chiar a bocetelor care au ajuns
și ele la o formă lirică pe alocuri.Toate acestea au intrat în
patrimoniul spiritual al familiei și colectivității unui spațiu
cultural.Părinții și-au educat secole șla rând copiii cu aceste
produse lirice și filosofice ale neamului lor.Poezia populară în
aceste forme, incluzând și proverbe,zicători,doine și balade la
noi,este o expresie a frumosului în versuri și reprezintă valori
de patrimoniu ale neamului românesc.
,,Educația estetică, ca latură a educației, îndeplinește
multiple funcții educative, exercitând o acțiune multilaterală
asupra dezvoltării personalității, urmărind dezvoltarea
capacității de percepere și înțelegere corectă a frumosului
din realitate, formarea conștiinței estetice, a gustului și
simțului estetic, înțelegerea necesității și oferirea
posibilității de a participa la crearea frumosului în artă și
în viață. Efectele pozitive ale educației estetice vizează
calitatea procesului de socializare a copiilor, dezvoltarea
competențelor din sfera socio-morală, dezvoltarea intelectuală,
afectivă, motivațională, volitivă și creativă, organizarea
plăcută și eficientă a timpului liber prin stimularea
inițiativelor în practicarea artelor. Educația estetică este
aceea care îl determină să realizeze un echilibru între forțele
imaginației și cele ale acțiunii, între vis și realitate,

între aspirațiile eu-lui și acceptarea realității, între
îndatoririle față de sine și cele fața de semeni. Schimbările
apărute în lumea contemporană, progresele în domeniul
ştiinţei, tehnicii şi artei, urbanizarea şi industrializarea
accentuată, informatizarea au influenţat în mare măsură şi
esteticul, care a pătruns în toate domeniile vieţii şi
activităţii umane. Este foarte important ca existenţa umană în
toate determinările ei ar trebui să se conducă şi după legile
frumosului, ale armoniei, într-un cuvânt după legile
esteticului.,,[IDoina Dumitru,
http://www.asociatia-profesorilor.ro/rolul-educatiei-estetice-in-formarea-personalitatii-elevilor.html]
Educația estetică presupune sensibilitate și efort modelator dar
și competență organizatorică și metodologică. Formele ei de
realizare sunt foarte variate, cuprinzând activitatea
instructiv-educativă prevăzută în programele școlare dar și
activitățile extracurriculare care urmăresc formarea conduitelor
civilizate, întemeiate pe valorile esteticii integrative, de
stimulare a energiilor creatoare, concomitent cu pregătirea
elevilor pentru a respinge urâtul.
Educația estetică este componenta educației care
urmărește pregătirea sistematică a individului în vederea
perceperii, trăirii, interpretării și înfăptuirii frumosului
din natură, societate și artă, conducând astfel la  educarea
multilaterală prin frumos. Educația  estetică vizează, așadar,
formarea capacității de receptare și de apreciere a frumosului,
valorificarea esteticului în propria viață, formarea
capacității de crea esteticul și de stabilire a propriei
identități culturale precum și integrarea în umanitate.
Spre deosebire de capacitatea de receptare, competența da
a aprecia frumosul se formează mai greu decât consumul,

întrucât implică însușirea criteriilor  de apreciere și
unificarea acestora cu simțul și gustul estetic în judecată
estetică, dar este accesibilă tuturor oamenilor, indiferent dacă
vor deveni sau nu creatori. Este importantă însușirea criteriilor
de apreciere pertinente, pentru a realiza o apreciere corectă.
Atitudinea estetică, concretizată prin conservarea și
valorificarea esteticului în propria viață, este dependentă de
formarea capacității de receptare și apreciere a esteticului. Pe
lângă simț, gust estetic, stăpânirea temeinică a criteriilor
de apreciere, este necesară și o experiență estetică
remarcabilă.
Nivelul cel mai înalt al aptitudinii estetice îl
constituie creația, care îmbracă două forme: creația prin
comunicare (ce a interpretării creatoare, în care se înscrie arta
recitatorilor, actorilor, regizorilor, dirijorilor, cântăreților,
instrumentiștilor) și creația originală, specifică
scriitorilor, compozitorilor, plasticienilor, arhitecților,
creatorilor de folclor. La acest nivel, este necesară înclinația
nativă sau predispoziția.
Este bineștiut faptul că fiecare popor sau etnie, pe
lângă realizările sau tehnice, deține realizări remarcabile în
domeniul estetic: pictură, muzică, literatură, etc., acestea
reprezintă identitatea culturală a acelui popor între alte
culturi. Nu în ultimul rând, educația estetică face posibilă
comunicarea între civilizații, etnii, popoare, generații
diferite, așadar, integrarea culturală a individului în
umanitate.
Limbajul metaforic al genului liric are un rol social
foarte important, influențând personalitatea umană. La
majoritatea oamenilor gândirea artistică și cea rațională se

împletesc într-o formă echilibrată, însă la unii poate
predomină gândirea concret intuitivă. Emoțiile și sentimentele,
ca reacții față de fenomenele care le provoacă, pot trezi în
fiecare om sensibilitatea estetică, ducând la aprecieri fie
pozitive, fie negative.
Studiul poeziei face cunoștință școlarilor mici cu
multe modele de comportament și de viață.La această vârstă,
copiii încearcă și de multe ori reușesc să se transpună în
viața eroilor preferați ai poeziilor învățate.Educaţia
estetică are o puternică influenţă asupra dezvoltării
personalității  prin trăirile afective în fața operelor
artistice, în contemplarea peisajelor naturii, în observarea a tot
ce este corect şi frumos, în comportarea şi activitatea celor din
jur. Totodată asigură condiţii propice pentru stimularea şi
promovarea creativităţii în toate domeniile de activitate,
inclusiv în munca de învăţare.
Să-l luăm de exemplu pe Coșbuc care ne convinge în
,,Jucăriile celui cuminte,, că : ,,Un copil, când jocu-i
place,/Toata lumea joc ii face;/Iar el toate le pricepe  și cu
ele-un joc incepe.Zice tufa de zambile:/- Bună ziua, drag
copile!Floarea zice : Oprește-ți pașii! Prinde-ne ! zic
fluturașii./ Eu sunt netedă și mică,/Ia-mă! zice-o
pietricică.Cântă rândunica iară: Eu de mult te chem
afară!Cățelusul si el vine:Hai și joaca-te cu mine !Vrabii
zboarăpe tot locul :Vezi, așa e vesel jocul ! Patru roți de la
trasura,Striga : Iute alergatura !Vantul zice  Așa mi-e
placul,Să-ndoiesc de varf copacul !,,[G.Coșbuc,Un copil când
jocu-i place,Manual de limba și literatura
Română,Ed.Intuitext,2016] Acesta e un antrenament emoțional
pentru rostul jocului copilăriei.

Poezia modelează conduite morale și atitudini civice
la vârsta școlarității mici. Începând cu poezii de genul ,,Ce
gust au meseriile,, și continuând cu poeziile patriotice care ne
fac să ne simțim responsabili pentru că avem un astfel de
trecut,gândim în algoritmi metaforici. În concluzie, poeziile au
o contribuţie hotărâtoare la educaţia estetică a şcolarilor
mici, stimulându-i să perceapă frumosul din viaţa cotidiană,
din familie, din natură, din atitudinea oamenilor. Prin sentimentul
exprimat, poezia face sufletul copilului să vibreze, în faţa
frumosului, să-l asimileze afectiv. Prin forma poetică, prin
vocabularul ales, prin limbajul figurat, poezia îi ajută pe copii
să perceapă frumuseţea limbii române, având astfel o
influenţă directă asupra cultivării limbajului. Poezia e o
matrice a ritmului prin care se poate îmbunătăți chiar
propriceptivitatea în măsura în care copilul înțelege ori
intuiește sensul sintagmelor lirice.

Testarea cunoştinţelor folosind tehnici moderne în desfășurarea cursurilor on-line

MIRELA MONICA MAIER
Gimnaziul "Alexandru Ioan Cuza" Targu Mures , Mures, Targu Mures

Testarea cunoştinţelor folosind tehnici moderne în desfășurarea
cursurilor on-line

Prof.înv.primar: Maier Mirela Monica
Școala Gimnazială “Al.Ioan Cuza” Tg-Mureș

Într-o societate modernă, aflată în plină evoluţie,
caracterizată prin mobilitate economică, politică şi culturală

avem nevoie de o educaţie dinamică, formativă a eleviilor pentru
a face faţă schimbărilor rapide din societate impunând
orientarea activităţilor de predare, învăţare şi evaluare spre
stimularea şi dezvoltarea creativităţii. În şcoala modernă,
procesul de învăţamânt se doreşte a fi unul axat pe modelul
interactiv, ce presupune corelaţia şi interacţiunea reciprocă
predare-învăţare evaluare.
Având în vedere importanta TIC ca obiect de studiu, dar şi
importanţa noilor tehnologii în activitatea umanã, am considerat
cã este necesar sã ne ocupãm în mod special de câteva aspecte
legate de dezvoltarea capacitãților creative ale elevilor în
cadrul lecțiilor de tehnologia informaţiilor. Aceste aspecte se
referã, în special, la câteva strategii didactice adecvate şi
eficiente care sã contribuie cu maximã eficienţã la stimularea
şi dezvoltarea creativitãţii elevilor încă din ciclul pimar.
Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiei (TIC) este utilizată
pentru a comunica şi pentru a crea, difuza, stoca şi gestiona
informaţia destinată procesului educativ. Noile tehnologii
utilizate la lecțiile de TIC oferã reale posibilitãti de
organizare şi desfãsurare a unor multiple activitãţi menite a
dezvolta capacitatea de creaţie a elevilor.
Evaluarea ne permite să ne pronunţăm “asupra stării unui fapt,
proces la un anumit moment, din perspectiva informaţiilor pe care
la culegem cu ajutorul unui instrument care ne permite să măsurăm
în raport cu o anumită normă la care ne raportăm” (Etienne
Brunswic).
Strategia de evaluare denotă modul de integrare a acţiunii de
evaluare (realizabilă prin operaţiile de
măsurare-apreciere-decizie) în structura de funcţionare a
activităţii didactice/ educative. Conceptul de strategie de

evaluare reflectă tendinţa de extindere a acţiunilor 38 Nr. 43
– octombrie 2019 evaluative: de la verificările tradiţionale la
evaluarea proceselor şi condiţiilor de desfăşurare a
activităţii didactice, a situaţiilor de instruire/învăţare.
Exemple de aplicaţii/echipamente folosite la testarea
cunoştinţelor:
1. Tabla interactivă Mimio
2. Sistem de testare prin vot
3. Suita de programe MimioStudio

Se poate folosi aplicaţia de creare lecţii cu ajutorul MimioStudio
Notebook - spaţiu de lucru cu multiple pagini, Bara de instrumente
uşor de utilizat cu multiple instrumente interactive integrate,
Blocare obiecte, Transparenţă reglabilă, Clonare obiecte,
Fundaluri şi formate prestabilite, Instrumente de colaborare. Se
mai poate folosi MimioStudio Collaborate - Conecteaza mai multe
tablete wireless MimioPad şi/sau iPad-uri cu aplicaţia MimioMobile
instalată, permiţând elevilor să lucreze interactiv în grupuri
mici sau mai mari. În acelaşi timp se poate folosi conţinut şi
resurse din Galeria de resurse MimioStudio Gallery, ActivityWizard -
creator automat de activităţi, Online Gallery - resurse gratuite
de pe mimioconnect.com, Instrumente de desen.
Alte operaţii ce se pot efectua sunt : Setarea culorii, Instrument
pensulă, Instrument creion, Evidenţiator, Diverse tipuri de linii,
Forme, Liniaturi, Notarea rezultatelor şi a răspunsurilor.
Folosind MimioStudio Gradebook putem salva automat rezultatele
obţinute cu sistemul de evaluare MimioVote şi/sau aplicaţia
MimioMobile.
Notarea poate fi procentuală sau punctuală. Se poate exporta în
alte softuri şi formate compatibile de notare, inclusiv CSV. Se

folosesc şi instrumente de prezentare cum ar fi : tranziţii,
animaţii, instrument lanternă, instrument cortină, instrumente
recunoaştere, recunoasterea formelor, recunoasterea scrisului de
mână în mai multe limbi, conţinut multimedia cu integrare de
fişiere audio, video şi Flash. Se pot importa fişiere audio,
video şi Flash, mutarea interactiva a conţinutului multimedia,
înregistrare audio, video şi captură de ecran, integrare
automată a conţinutului obţinut de la camera de documente
MimioView, Controlul fişierelor video integrate:
Play/pause/derulare.
4. Aplicatia kahoot disponibilă pe internet la adresa kahoot.it cu
crearea unui cont de profesor.
Se completează întrebările pentru quiz(test), se stabileşte
timpul de răspuns, se acordă puncte pentru fiecare întrebare. Se
salvează. Se poate stabili o imagine de fundal.
Se completează raspunsurile în casetele corespunzătoare şi se
stabileşte răspunsul corect.
Se merge către punctul final în care se stabileşte sincronizarea
cu telefoanele, tabletele sau calculatoarele de la care se asteaptă
răspunsul elevilor.
Fiecare elev se va conecta pe platforma kahoot cu Game PIN-ul
afişat şi îşi adaugă numele.
Fiecare participant la test va fi adăugat în panoul principal al
profesorului astfel se va şti câţi elevi participă la test.
Întrebarea va fi afişata şi fiecare are acelaşi timp de gândire
pentru a alege un răspuns corect.
De pe ecranul tabletei sau telefonului îşi va alege varianta
corectă de răspuns …..
La finalul timpului acordat pentru aceasta întrebare se afişează
un miniraport cu câţi elevi au răspuns şi modul în care au

făcut-o.
Dupa terminarea testului elevii au posibilitatea să noteze
activitatea ……
Rezultatele testului pot fi salvate şi astfel se poate crea un
catalog cu note al clasei.
5. Aplicatia Piktochart
Este folositoare în realizarea unor schiţe de lecţie,
prezentări, infografice.Necesită crearea unui cont. Toate
infograficele se pot salva.

Bibliografie:
1. Muşata Bocoş, Didactica disciplinelor pedagogice un cadru
constructivist, Editura Paralela 45, Piteşti, 2008, pag. 255, pag.
330
2. Al Roşca, Creativitatea, Editura enciclopedică română,
Bucureşti,1972, pag.7, 103, 106, 110,
3. Robert J. Sternberg, Manual de creativitate, Editura Polirom,
Iaşi, 2005, pag. 228
4. Miron Ionescu, Ioan Radu, Didactica Modernă, Editura Dacia, Cluj
Napoca, 2004, pag. 123,162, 178.

INTEGRAREA COPIILOR CU CES PRIN INTERMEDIUL EDUCAŢIEI INTERCULTURALE

Manuela Grigore
Scoala Gimnaziala "Matei Basarab" Targoviste , Dambovita, Targoviste

Educaţia specială este concept fundamental utilizat în cadrul
procesului instructiv-educativ al copiilor cu deficienţe si care se
desprinde tot mai mult de conţinutul învăţământului special.
Principiile care stau la baza educaţiei speciale:
• toţi copiii trebuie să înveţe împreună indiferent de
dificultăţile pe care le întâmpină aceştia sau diferenţele
dintre ele;

• societatea şi şcoala trebuie să le acorde tot sprijinul
suplimentar de care au nevoie pentru a-şi realiza educaţia în
şcoala publică;
• formarea şi dezvoltarea şcolilor incluzive atât în mediu
urban cât şi în cel rural prin asigurarea resurselor umane precum
şi a celor materiale;
• educaţia egală se realizează prin acordarea sprijinului
necesar pentru fiecare copil cu deficienţe în funcţie de cerinţa
individuală.
Activitatea de incluziune şi de integrare a copiilor cu deficienţe
în şcoala publică trebuie facută cu mult simţ de răspundere de
către specialiştii care acţionează la diferite nivele
structurale.
Educaţia interculturală propune o abordare pedagogică a
diferenţelor culturale, strategie prin care se iau în
consideraţie specificităţile spirituale (diferenţe culturale)
sau de alt gen (diferenţa de sex, diferenţa socială sau
economică etc.), evitându-se, pe cât posibil, riscurile ce decurg
din schimburile inegale dintre culturi sau, şi mai grav,
tendinţele de atomizare a culturilor.
Educaţia interculturală se referă la teme ca “acceptare şi
participare”, “învăţarea convieţuirii – a învăţa să
trăieşti împreună”, evitarea “stereotipiilor şi a
prejudecăţilor” şi propune soluţii pentru promovarea valorilor
democraţiei şi interculturalităţii /multiculturalităţii.
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare interculturală presupune
învăţarea acestora atât în cadrul organizat (educaţia
formală), cât şi în şi prin activităţi de educaţie
non-formală şi informală.
Şcoala interculturală:

- are ca obiective păstrarea şi apărarea diversităţii culturale
a populaţiei şi prezervarea unităţii şcolii;
- realizează un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor
culturale pe care le posedă elevii;
- invită profesorii să înţeleagă şi să valorifice
potenţialurile culturale ale elevilor ;
- presupune o nouă manieră de concepere şi implementare a
curriculum-urilor şcolare şi o nouă atitudine relaţională
între profesori, elevi, părinţi;
Competenţa interculturală presupune atât din partea cadrului
didactic,cât şi a copiilor, a părinţilor un ansamblu de elemente
interiorizate şi încadrate funcţional personalităţii,care să
permită şi să susţină reacţii fireşti, adecvate în diferite
contexte educaţionale, percepţii ale diversităţii culturale şi
etnice fără etichetări categoriale nefondate, de tipul
prejudecăţilor şi stereotipurilor sau tensionărilor.
Dobândirea acestei capacităţi se realizează prin suprapunerea
mai multor tipuri de influenţe grupate în trei dimensiuni:
 cognitivă - care cuprinde elemente simple,fundamentale din
domeniul psihologiei sociale, antropologiei culturale,s ociologiei
etc. reînterpretate, adaptate şi armonizate în funcţie de
necesităţile proprii;
 instrumental – metodologică - pedagogia interculturală
apelează la acelaşi ansamblu de metode activ-participative, la
aceleaşi strategii de învăţare prin cooperare,prin descoperire
pe care le utilizează orice formă de pregătire modernă şi
eficientă;
 expresivă (relaţional-comportamentală) - aceasta constând
în efortul susţinut şi responsabil al nostru,al educatoarelor, de
autoconstrucţie interioară şi în disponibilitatea transferării

unor astfel de atitudini de deschidere către diversitate,către
întregul spaţiu educaţional(preşcolari, părinţi, personal de
sprijin etc).
Formarea noastră pentru interculturalitate ne va ajuta: să
răspundem nevoilor fiecărui copil, să le recunoaştem
aptitudinile,să le asigurăm medierea de care aceştia au nevoie
şi să veghem ca fiecare să fie recunoscut în cadrul grupului;
să descoperim, să apreciem şi să ajutăm la valorificarea
aptitudinilor copiilor născuţi în medii defavorizate.
Este evident că interculturalismul devine o experienţă umană
normală şi mai ales inevitabilă. Formarea şi educarea copiilor
să nu fie lăsate să se deruleze de la sine, ci să constituie
preocupări majore ale cadrelor didactice.
Sentimentul apartenenţei la o comunitate multiculturală se
formează din primii ani ai vieţii, altfel spus, în cei ,, şapte
ani de acasă’’, care includ, firesc, anii petrecuţi în
grădiniţă. Iată de ce revine educatoarelor ,în ansamblu,
misiunea de a dezvolta în forme şi conţinut activităţi de
educare şi formare multiculturală a copiilor.Cadrele didactice
bine intenţionate,convinse pe drept că toţi copiii sunt egali,
iar majoritarii nu sunt mai presus de ceilalţi, ignoră
diferenţele dintre copii, stabilind perspectiva majoritară ca
normă aplicabilă tuturor şi fără negociere.
Vom considera interculturalitatea o parte componentă a realităţii
zilnice din grădiniţă,şi nu o temă sau o activitate adăugată.
De asemenea acordăm atenţie materialelor expuse, organizării
spaţiului care să permită învăţarea prin colaborare,
comunicarea, şi nicidecum marginalizarea unor copii. Am căutat să
deschidem spaţiul grădiniţei către comunitate şi specificul ei
organizând întâlniri, excursii, serbări cu specific

intercultural.
Educaţia interculturală joacă un rol important în viaţa
copilului cu CES dezvoltând trăsături pozitive de caracter şi
pregătindu-l pe copil pentru o bună integrare în viaţa socială.

BIBLIOGRAFIE:

1. Abrudan C., Psihopedagogie specială, Editura Imprimeriei de
Vest, Oradea, 2003;
2. Cucoş C., Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale,
Editura Polirom, Iaşi, 2000;
3. Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996;
4. Dasen P., Perregaux C., Rey M., Educaţia interculturală,
Editura Polirom, Iaşi, 1999

Metodele interactive și utilizarea acestora în procesul de descoperire a talentelor copiilor

Manuela Grigore
Scoala Gimnaziala "Matei Basarab" Targoviste , Dambovita, Targoviste

Învățarea școlară e un proces orientat spre obiective precise,
pentru ca pregătirea tinerilor să se realizeze în perspectivă
(prezent și viitor). Învățarea școlară are caracter educativ,
formativ, nu urmărește numai transmiterea de informații, ci
dezvoltă morala și intelectul persoanei. Învățarea școlară e
un proces organizat de asimilare de către școlari a unor

informații, de formare a unor priceperi și deprinderi și a
atitudinilor care să le permită adaptarea la societate și
modelarea propriei persoane.
Prin ,,metodă de învăţământ” se înţelege o modalitate
comună de acţiune a cadrului didactic şi a elevilor în vederea
realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte, metoda
reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul
într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin
dirijată”. În anumite situaţii, o metodă poate deveni procedeu
în cadrul altei metode.
Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor
didactice, în strânsă relaţie cu mijloacele de învăţământ
şi cu modalităţile de grupare a elevilor. De aceea, opţiunea
pentru o anumită strategie didactică condiţionează utilizarea
unor metode de învăţământ specifice.
Utilizarea metodelor interactive de predare – învăţare în
activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii
procesului instructiv - educativ, având un caracter activ –
participativ şi o reală valoare activ – formativă asupra
personalităţii elevului.
Conduita creativă a cadrului didactic este unul din
factorii care asigură dezvoltarea potenţialului creativ al
elevilor. Predarea, ca proces creativ, presupune ca profesorul să
medieze între elev şi lumea cel înconjoară. El trebuie nu numai
să organizeze spaţiul şi activitatea, ci şi să participe
alături de elevi la elaborarea cunoştințelor; să servească
drept model în legăturile interpersonale şi să încurajeze
interacţiunile cooperante dintre elevi; să-i îndrume cum să-şi
folosească timpul, spațiul, echipamentul şi materialele; să
ajute individul sau grupul să extragă din experienţe

informaţiile necesare, valorile şi să le interpreteze şi
evalueze. În procesul instructiv-educativ este necesară schimbarea
poziţiei faţă de copil. El trebuie considerat drept un
participant activ şi creativ la propria formare, trebuie luate în
consideraţie progresele semnificative pe care le-a făcut în
această perioadă plină de transformări sociale, economice,
culturale. Elevii culeg informaţii din tot mai multe surse şi cât
mai variate.
Şcoala trebuie să ţină pasul cu noul, actualizând
atât cunoştinţele cât şi metodele. Trebuie avut în vedere că,
formarea unor deprinderi de învăţare interactiv-creativă,
antrenând efortul intelectual din partea elevului, cu cât sunt mai
de timpuriu formate, fixate şi consolidate, cu atât au un efect
formativ mai eficient, materializat în dezvoltarea capacităţilor
intelectuale superioare şi a aptitudinilor specifice actului
creator. Condiţiile şi situaţiile specifice care pot duce la
dezvoltarea spiritului investigativ, a gândirii divergente, a
atitudinii creative şi active în şcoală, pot fi considerate
următoarele: încurajarea elevilor să pună cât mai multe
întrebări; limitarea constrângerilor şi a factorilor care produc
frustrare; stimularea comunicării prin organizarea de discuţii şi
dezbateri între elevi, între profesor şi elevi; activizarea
elevilor prin solicitarea lor de a opera cu idei, concepte, obiecte
în vederea reconsiderării acestora şi a emiterii de noi variante;
cultivarea independenţei cognitive, a spontaneităţii şi a
autonomiei în învăţare;stimularea spiritului critic constructiv,
a capacităţii de argumentare şi de căutare a alternativelor;
favorizarea accesului la cunoaştere prin forţe proprii, stimulând
atitudinea reflexivă asupra propriilor demersuri de învăţare;
posibilitatea de a contesta ,,lămuritul” şi ,,nelămuritul”

în lucruri şi în fapte.
Elevul activ şi creativ se caracterizează prin spirit de
independenţă în muncă, o gândire care se desfăşoară pe
traiecte lungi, fără bariere de ordin cognitiv, manifestând o
puternică şi neobişnuită tendinţă de a explora şi de a crea.
Copiii din această categorie sunt mai puţin interesaţi de
activitatea în echipe şi au tendinţa de a-şi întocmi un plan
personal de lucru, păstrând legătura numai cu un număr restrâns
de prieteni.
Elevul creativ şi dinamic își dovedește capacitatea de a se
detaşa de informaţii, de a se mişca liber în sfera
cunoştinţelor, are iniţiativă şi spirit independent, manifestă
o vie şi permanentă curiozitate, iese din şablon și pune în
discuţie probleme interesante. Elevul cu potenţial creativ înalt
are încredere în forţele proprii şi este capabil de o corectă
autoevaluare. În relaţiile cu cei din jur manifestă comportamente
controlate, vrând să ofere o bună imagine atât în faţa
profesorilor cât şi în faţa colegilor.
Bibliografie:
Cristea, Sorin, Metodologia instruirii/ procesului de
învățământ, Editura Didactica Publishing House, București,
2018
Oprea, Crenguţa-L. Strategii didactice interactive. Bucureşti:
Editura Didactică şi Pedagogică, 2009
Ioan, Cerghit, Metode de învățământ, Iași, Ed. Polirom, 2006

Dezvoltarea limbajului la școlarul mic

Annamária Póra
Liceul de Arta Targu Mures , Mures, Targu Mures

Dezvoltarea limbajului la școlarul mic
Póra Annamária, Liceul Vocațional de Artă, Târgu-Mureș

Până la intrarea în școală copilul învață într-un un
anumit fel, mai mult spontan. De la această vârstă limbajul
copiilor capătă o serie de noi caracteristici datorită procesului
de instruire verbală și a formării culturii verbale. La
experiența verbală însușită spontan se adaugă experiența
verbală însușită în școală, unde are loc formarea și

dezvoltarea adevărată a vorbirii literare culte.
Odată cu pășirea în școală în jurul vârstei de 6 ani,
se poate observa o schimbare majoră în limbajul copilului. El este
pus în situația de a învăța limbajul specific folosit în sala
de clasă. Acest limbaj diferă de cel folosit până acum atât
în conținut, cât și structură. Prin intermediul limbajului se
transmit informațiile materiei, se realizeaza evaluarea elevilor
și sunt informați profesorii despre nivelul de dezvoltare a
copiilor. Micul școlar își diversifică gama preocupărilor,
devine mai organizat, depune eforturi mari pentru a face față
exigențelor educative, învață lucruri noi și în general modul
de a gândi, a memora, de a observa, de a exprima ideile, este
mai disciplinat și motivat decât la grădiniță. Toate acestea
constituie un moment important în dezvoltarea psihică a copilului,
permițându-i să realizeze progrese în înțelegerea și
cunoașterea lumii.
La intrarea în școală, copilul are deja o
anumităexperiență intelectuală și verbală. În general, el
înțelege bine vorbirea celor din jur și se poate face înțeles
prin exprimarea gândurilor în propoziții și fraze alcătuite
corect. Exprimă bine diferențele dintre obiecte și fenomene,
este capabil de a face ironii și discuții contradictorii, iar
dorințele, preferințele, politețea sunt tot mai clar exprimate.
Această exprimare este facilitată de volumul relativ mare al
vocabularului său aproximativ 2500 de cuvinte din care circa
700-800 fac parte din vocabularul activ. La sfârșitul micii
școlarității, vocabularul său însumează circa 4000-4500
cuvinte, din care aproximativ 1500 1600 fac parte din vocabularul
activ. Debitul verbal crește de la plus 80 de cuvinte pe minut în
clasa întâi la plus 105 cuvinte pe minut la nivelul clasei a

patra. ( Șchiopu, Ursula - Psihologia copilului, EDP, București,
p. 237).
La școlarii din clasa pregătitoare se dezvoltă foarte mult
capacitatea de analiză a sunetelor în urma învățării citirii
cu litere mari de tipar. Aceste schimbări și dezvoltări ale
limbajului copilului de 6-7 ani, au fost observate și măsurate de
mai mulți cercetători, în 1989 de către Frederick Morrison. În
același an la același rezultate au ajuns cercetătorii Cahanși
Nora Cohen, investigând copiii din Israel. Se pot constata
diferențe însemnate de la un copil la altul în ceea ce privește
dezvoltarea limbajului. Ele se datoresc pe de-o parte capacității
potențelor intelectuale ale copilului, iar pe de alta parte,
influențelor mediului familial, ale modului de a vorbi al
părinților, ale clarității logice în exprimarea față de
copil, ale mediului în care adulții știu să-l stimuleze.
Însemnătatea deosebită ale activităților din grădiniță,
exprimarea educatoarei și exigențele pe care ea le-a formulat
înscopul dezvoltării limbajului – acum se manifestă.
La școlarii mici se dezvoltă toate formele de limbaj.
Conduitele verbale încep din ce în ce mai mult să subordoneze
toate celelalte comportamente, să le organizeze și să le
dinamizeze. Conduitele de ascultare, care se integrează în
limbajul oral, contribuie nu numai la însușirea celor
comunicate,dar și la o disciplinare mintală a copilului.
Noțiunile asimilate în perioada mici școlarității facilitează
integrarea cunoștințelor într-un sistem complex și permite
dezvoltarea
calităților gândirii, diversificarea formelor de exprimare atât
a experiențelor personale, cât și a experiențelor
social-istorice. La aceasta, o contribuție însemnată își

aduceînvățarea scris-cititului,
care creează un câmp larg de dezvoltare și organizare a
intereselor intelectuale.
Tot în această perioadă apare stilul personal de exprimarea
ideilor. Exprimarea și conduita verbală sunt mai spontane și mai
sincere, decât la adolescenți. Deși limbajul nu este suficient
automatizat sub raportul stereotipului gramatical și încă mai
întâlnim elemente ale limbajului situativ, vorbirea școlarului
mic devine un element al exprimării gândirii cu pronunțate note
personale. Dezvoltarea deprinderilor de limbaj se realizează și
prin extinderea cunoștințelor despre rădăcinile cuvintelor, a
prefixelor, a sufixelor, prin aplicarea unor reguli gramaticale a
folosirii limbajului abstract independent de context. Înțelegerea
conexiunilor dintre cuvinte se bazează pe stăpânirea sintaxei și
a construcțiilor gramaticale ce se îmbogățesc în toți anii de
școală elementară. Astfel, cuvintele și gramatica devin
instrumentele de comunicare ce facilitează adaptarea copilului la
situații diverse.
Progresul în limbaj pe care îl realizează copilul are la
bază o serie de achiziții ce se completează și se îmbină unele
cu altele. În asimilarea limbajului, M. Cohen a descris patru
etape:
- prezența elementelor prime în comunicare,
- multiplicarea acestor elemente de comunicare care sunt
întrebuințate separat,
- prezența sintezelor,
- prezența formelor gramaticale specifice limbajului adult (Verza,
Emil, - Conduita verbală a școlarului mic, E.D.P., București,
p.25).
Posibilitățile de verbalizare crescute înlesnesc folosirea

unui limbaj ce conține deseori elemente literare și estetice pe
fondul unui stil vioi și al pronunției tot mai corecte. Structura
cuvintelor, a propozițiilor și a frazelor este tot mai complexă
și mai nuanțată. Dacă în clasa întâi și a doua se
întâlnesc expuneri incomplete, în clasa a treia și a patra apar
răspunsuri mai complexe, organizate și sistematizate. O astfel
de exprimare fluentă și coerentă este facilitată și de
dezvoltarea limbajului interior care constituie cadrul de organizare
a limbajului exterior. Diferențele dintre copii apar mai evident
pe latura exprimării, a foneticii, a structurii lexicale, a
nivelului exprimării. Este de remarcat prezența în sala de
clasă și a unor fenomene ce țin de neînțelegeri parțiale sau
totale a sensului cuvintelor, utilizarea unor expresii șablon
uzate, neclare și neglijente, necunoașterea termenilor tehnici
și științifici, confundarea paronimelor, sinonimelor și
omonimelor etc.
Cunoașterea caracteristicilor dezvoltării limbajului
laaceastă vârstă ne ajută pe noi, dascăli, să credem în
importanța procesului instructiv-educativ. Importanța educării
limbajului la această vârstă a fost evidențiat și de către
marele cercetător român al dezvoltării limbajului, dr. Emil
Verza, pe care l-aș prezenta ca concluzie: “Vârsta școlară
mică coincide cu perioada cea mai semnificativă ca intensitate în
organizarea exprimării verbale. Exprimarea și conduita verbală
sunt mai spontane, mai sincere. În perioada școlară mică se
manifestă o serie de particularități ale limbajului: astfel
dereglările verbale trec printr-o etapă de clarificare, de
restructurare și, în general, de reorganizare. Locul conduitei
verbale de fiecare zi este luat- treptat- de vorbirea oficială
care se formează și se dezvoltă acum. Se precizează sensul și

semnificația ce se poate acorda diferitelor cuvinte, forme de
exprimare etc. Cunoașterea caracteristicilor comportamentului
verbal are o deosebită importanță pentru procesul
instructiv-educativ în general, pentru influențarea gândirii,
memoriei, imaginației și a altor procese psihice și însușiriale
personalității în special.” (Verza, Emil, Conduita verbală a
școlarului mic, EDP, București, p.25)

Bibliografie:
1.Verza, Emil - Conduita verbală a școlarului mic, EDP, București
2.Șchiopu, Ursula- Psihologia copilului, EDP, București
3.Cole, M. Sheila- Fejlődéslélektan, Editura Osiris, Budapesta

Abuzul in scoala - o problema cu rezolvare

Moga Aniela
Colegiul National "Vasile Alecsandri" Galati , Galati, Galati

Care sunt miturile despre bullying?
Mitul #1 – „Elevii au nevoie de intervenția adulților în
fiecare conflict pe care îl au.”
Realitate – Elevii au nevoie să învețe să rezolve conflictele
pe care le au într-un mod corect. Însă, pentru a face acest
lucru, au nevoie de îndrumarea părinților și a profesorilor
privind modul în care pot rezolva în mod corect conflictele.
Atenție! Sunt situații în care integritatea fizică și

emoțională ale elevului sunt puse în pericol, iar acestea
necesită intervenția imediată din partea adulților.
Mitul #2 – „Elevii trebuie să se răzbune pe cei care i-au
agresat.”
Realitatea – Răzbunarea cauzează răni serioase. Persoanele care
agresează, de cele mai multe ori, sunt mai mari și mai puternice
în comparație cu victimele lor. De asemenea, răzbunarea transmite
ideea că violența este un mod normal de a rezolva conflictele. De
multe ori, copiii învață să agreseze pentru că văd
comportamentul agresiv al adulților sau provin dintr-o familie unde
violența este prezentă în relaționarea dintre membrii acesteia.
Mitul #3 - „Fenomenul bullying dezvoltă caracterul.”
Realitatea – Copiii care sunt agresați în mod repetat au o
stimă de sine scăzută și nu au încredere în ceilalți. Pe de
altă parte, fenomenul bullying nu dezvoltă caracterul agresorului,
acesta învăţând că orice se poate obține prin agresiune și
supunerea celorlalți.
Mitul #4 – „Bâtele și pietrele te pot răni, dar cuvintele nu
te rănesc niciodată.”
Realitatea - Poreclele și insultele pot lăsa urme dureroase pentru
tot restul vieții.
Mitul #5 – „Acesta nu este bullying, este doar tachinare.”
Realitatea – Batjocura, indiferent de forma pe care o îmbracă,
rănește și trebuie oprită.
Mitul #6 - „Întotdeauna au fost agresori și întotdeauna vor
fi.”
Realitatea – Prin colaborarea părinților, profesorilor și
elevilor, avem puterea de a schimba lucrurile și de a crea un
viitor mai bun pentru copiii noștri. Este important pentru copii
să fie învățați să își rezolve problemele prin comunicare

non-agresivă.
De cele mai multe ori, acest fenomen are loc în cadrul unui grup
sau al unui context social. El implică diferite roluri jucate de
diferiți „actori”: agresorul, victima și spectatorul.
Printre agresorii indicaţi de victime s-au numărat: alţi copii
57.14%, adulţi - 25% şi cadre didactice - 17.86% (date oferite de
Asociația Telefonul Copilului prin intermediul serviciului 116 111)
Acesta își selectează și învață victima să se conformeze
cerințelor lui. Caută încurajarea activă, acceptarea pasivă sau
tăcerea din partea spectatorilor.
Victimele fenomenului bullying, conform datelor înregistrate de
Asociația Telefonul Copilului, prin intermediul serviciului
Telefonul Copilului 116 111, au fost în principal adolescenţi
(fete 12 - 17 ani - 28.58%, băieţi 12 - 17 ani - 57.14%), dar şi
preadolescenţi (fete 8 - 11 ani - 6.67%, băieţi 8 - 11 ani -
7.61%). La nivel internațional, victimele fenomenului bullying sunt
43% băieţi şi 57% fete, iar în Europa 42% băieţi şi 58% fete.
Un rol important în prevenirea fenomenului bullying îl are
spectatorul. În funcție de modul în care el reacționează, poate
contribui la problemă sau la soluție. Unii spectatori instigă
agresorul să abuzeze victima. Majoritatea spectatorilor acceptă
în mod pasiv privind și nefăcând nimic. Poate fără să
conștientizeze, spectatorii încurajează agresorul să continue,
prin simpla prezenţă şi acceptare tacită.

Cum putem face față acestui fenomen?
Pentru a preveni adâncirea acestui fenomen şi pentru a trece peste
situaţii asemănătoare, profesorul trebuie să folosească anumite
jocuri, activități sau discuții.
a. Jocuri

Un principiu pe care elevii trebuie să-l învețe este acesta: cei
din jur sunt liberi să-mi adreseze orice fel de cuvinte doresc, eu
sunt liber să nu reacționez în același fel. Un joc care îi va
învăța pe elevi să nu se supere atunci când sunt porecliți, ba
mai mult, să râdă de porecle fără a se simți ofensați este
următorul: - timp de o săptămână elevii își pot adresa
porecle unii altora, însă regula este: nimeni nu are voie să se
supere. - profesorul are un rol important în această activitate.
El oferă modelul de reacție pe care elevii îl vor urma. Poate
cere elevilor să îi spună care sunt poreclele lui. Deși mulți
ar crede că elevii nu îi vor acorda respect profesorului, efectul
va fi total diferit. Dacă profesorul se amuză la aceste porecle,
elevii vor urma modelul lui pentru că această atitutine arată
respect și încredere de sine.
Pentru ca acest joc să se desfășoare bine, sunt necesare și
discuții libere cu elevii pe baza unor întrebări de genul: Cum
te-ai simțit când ai auzit care este porecla ta? Faptul că nu ai
răspuns în același fel te-a ajutat să te simți mai
încrezător? Dacă nu îi poți opri pe ceilalți să-ți adreseze
porecle, cum te simți alegând să te distrezi pe seama lor? De ce
timp de o săptămână?
Cu siguranță, la începutul acestui joc elevii se vor supăra
auzind poreclele care le sunt adresate. Este nevoie de timp ca ei
să poată să-și dezvolte o nouă atitudine. Regula trebuie
amintită zilnic: nimeni nu are voie să se supere. De ce acest joc
va avea rezultate? Învățându-i să râdă pe seama poreclelor
care le sunt adresate, elevii vor învăța un principiu sănătos,
pe care îl vor putea aplica de-a lungul vieții ori de câte ori
vor avea de-a face cu astfel de situații: cei din jur sunt liberi
să-mi adreseze orice fel de cuvinte, eu sunt liber să nu

reacționez în același fel. A-și dezvolta capacitatea de a râde
de ei înșisi implică dezvoltarea încrederii în sine. Mai mult,
poreclele își vor pierde puterea de a jigni, vor fi peste tot.
b. Activități
“Un copil rău este un copil descurajat”- Rudolf Dreikurs
Mare parte dintre comportamentele nedorite ale elevilor pot fi
prevenite dacă se dezvoltă între ei o atmosferă prietenoasă,
dacă se simt încurajați, apreciaţi și nu comparați,
criticați, umiliți. Un exercițiu rapid de încurajare este
următorul: Vorbiți-le elevilor despre calități (niciodată
despre defecte, pentru că nu putem construi nimic pe slăbiciuni),
dați-le exemple. Cerețile să scrie pe o foaie de hârtie numele
tuturor colegilor. Apoi, în dreptul fiecărui nume câte o calitate
sau mai multe. La final veți realiza câte o foaie cu numele
fiecăruia și veți scrie toate calităţile menționate de colegi.
Va fi o experiență memorabilă pentru ei atât la nivel individual
cât și de grup. Exemple de caracteristici: atletic, responsabil,
creativ, vesel, activ, hotărât, prietenos, săritor, protector,
priceput cu mâinile, are inițiativă, bun organizator, darnic,
afectuos, capacități artistice, perseverent, ambițios, curios, de
ajutor, atent cu ceilalți, bun coechipier, deschis, respectă
regulile grupului, caută soluții, nu-i plac conflictele,
valorizează atmosfera de bună înțelegere, relaxat, cooperant,
adaptabil, își susține punctul de vedere, de încredere, sincer
etc.
c. Discuții –
Consiliul clasei
Avantaje: 1. Permite integrarea tuturor copiilor pentru că pot
participa, își pot exprima opinia, pot fi ascultați. 2. Elevul se
simte apreciat și responsabil pentru că fiecare poate să-și

exprime opinia și are datoria de a-i asculta pe alții. 3. Copiii
împart cu profesorul responsabilitatea de a găsi soluții.
Sugestii organizatorice: - formați un cerc (astfel elevii se pot
vedea și au sentimentul de egalitate și apartenență. De
asemenea, nu sunt distrași de bănci sau materiale didactice și se
concentrează doar pe membrii cercului) - încurajare -- astfel
fiecare simte că aveți încredere în el și în plus va dori să
confirme calitatea care i se atribuie - agenda clasei - între
consilii, problemele sunt notate de elevi și se lasă spațiu
pentru soluțiile ce vor fi propuse. Toate ideile, sugestiile sunt
acceptate. În același timp, în formularea soluțiilor unele vor
fi respinse, iar elevii vor experimenta faptul că odată cu ele nu
sunt respinși și ei ca persoane. Multe probleme se rezolvă doar
pentru că au fost scrise în agendă și se știe că vor fi
discutate. Și profesorul poate scrie în agendă subiectele pe care
vrea să le discute.
Organizarea timpului: dacă unii elevi sunt dominanți, se pot
folosi cronometre pentru ca toți să aibă timp să se exprime.
Durata ar trebui să fie între 20 și 45 de minute, iar consiliile
să fie organizate săptămânal sau în orice caz la un interval
fix de timp. Nu e nevoie să se rezolve mereu probleme, ci să se
păstreze ritualul comunicării. De altfel, e preferabil să se
înceapă cu încurajări, punctarea unor lucruri pozitive.
BIBLIOGRAFIE
1. O. Chris, articolul Speech buddies Parent’s Corner – 8 Tips
For protecting your kids against bullying,
http://www.speechbuddy.com, 09.10.2013
2. Material bazat pe lucrarea lui Barbara Coloros, The bully, the
bullies and the
bystander,http://www.swlauriersb.qc.ca/english/edservices/pedresources/bullying/bully.pdf

3. Kalman, Izzy, articol „Why your anti-bullying program is not
working”, http:// bullies2buddies.com
4. Analiza fenomenului bullying pe baza datelor inregistrate de
Asociatia Telefonul Copilului la 116 111, Romania, 2013
5. Kalman, Izzy, Bullies to Buddies, Third Printing, The Wisdon
Pages, NY, USA, 2010

Cartea, izvor de cunoaștere. Interese și atitudini față de lectură.

BIANCA ELENA RADU
Buzau, Panatau

Școala Gimnazială Comuna Pănătău
Comisia metodică Limbă și comunicare
Demers didactic: Cartea, izvor de cunoaștere. Interese și
atitudini față de lectură.
(desfășurat în prima săptămână de școală)
Propunător: prof. RADU BIANCA ELENA
Responsabil comisie metodică: prof. RADU BIANCA ELENA
An școlar: 2020 – 2021

DEMERS DIDACTIC
CARTEA, IZVOR DE CUNOAȘTERE. INTERESE ȘI ATITUDINI FAȚĂ DE
LECTURĂ.

Motivația: prin acest demers didactic, se dorește stimularea
interesului elevilor pentru lectură, deoarece profesorul mizează
pe apropierea lumii literaturii de lumea lor, de preocupările
specifice vârstei, folosindu-se de mijloace de învățare în care
elevii se regăsesc, de jocuri, activități de lectură și scriere
creativă, care le formează gustul pentru citit, le stimulează
gândirea, imaginația, creativitatea și le dezvoltă plăcerea de
a scrie.

De asemenea, demersul didactic este valoros deoarece are un impact
deosebit asupra elevului deoarece profesorul face apel la
cunoștințele anterioare ale acestuia despre comunicare, elemente
de construire a unui mesaj oral și/sau scris pentru a-și atinge
toate obiectivele lecției stabilite la începutul demersului
didactic ( Cartea, izvor de cunoaștere. Interese și atitudini
față de lectură).
În plus, acest demers didactic ține pasul cu schimbările produse
în sistemul de învățământ: predarea în sistem online și/sau
fizic, schimbarea programei școlare, a manualelor școlare, a
structurii EN – VIII, dar și a subiectelor prevăzute pentru EN
– VI, dezvoltarea celor opt competențe cheie recomandate de
Comisia Europeană.
Noi, în calitatea de formatori, trebuie să ținem cont că actul
educațional are ca principal scop pregătirea tânărului pentru

viață, adaptarea acestuia în societate, ancorarea lui la
realitate, la faptele concrete de viață, contribuind la
transformarea cunoștințelor în deprinderi, în abilități
necesare reușitei pe plan personal și profesional. De aceea,
întregul demers didactic trebuie construit riguros, prin alegerea
și selectarea celor mai adecvate mijloace și strategii centrate pe
elev, care să permită dezvoltarea competențelor cheie la elevi,
precum și implicarea și responsabilizarea acestora.

COMPETENȚE: Cognitive/operaționale:
La sfărșitul demersului didactic, elevul este capabil:

C1 – să redacteze anumite poezii și teme creative porind de la
materialul educativ utilizat la clasă;
C2 – să pornească de la situații concrete de viață (prima
carte citită, ultima carte citită) pentru a realiza mesaje orale
și scrise;
C3 – să utilizeze anumite jocuri de cuvinte în realizarea unui
slogan publicitar al unei edituri prin care să promoveze cititul
în rândul tinerilor;
C4 – să alcătuiască un scurt interviu ce conține întrebări
adresate scriitorului preferat;
C5 – Să identifice care este rolul cărților în viața
oamenilor, pornind de la un material educativ accesat pe youtube: De
ce nu ne place să citim?
C6 – Să distingă limbajul literar de cel cotidian, standard,
raportându-se la propriile sarcini de lucru (realizarea unor
poezii despre carte, realizarea unui slogan, realizarea unui afiș
pentru o editură utilizând mijloace IT);
C7: Să realizeze semne de carte folosind anumite simboluri,

expresii, citate, materiale;

Afective:
C8 – Să manifeste interes pentru rezolvarea sarcinilor date;
C9 – Să manifeste dorinţă de a rezolva cât mai multe
exerciţii/situaţii-problemă;
C10 – Să dea dovadă de spirit de colegialitate şi cooperare
în cadrul grupului;
C11 – Să manifeste grijă pentru felul în care își construiesc
răspunsurile orale și pentru felul în care scriu;

Băncile vor fi așezate în formă de ”U” pentru a li se
permite elevilor menținerea contactului vizual, deosebit de
important în construirea demersului didactic sub forma dezbaterii,
a cooperării între interlocutori (elev – elev; profesor –
elevi; profesor – elevi - invitați).

Metode didactice: schimbul de rol (interviul), exercițiul de
creativitate, observația, dezbaterea, scaunul autorului, lectura
model, ciorchinele, exercițiul de creativitate (realizarea unei
poezii despre carte, realizarea unui semn de carte, inserând
desene, imagini, jocuri de cuvinte, citate celebre), conversația,
învățarea prin cooperare, învățarea prin descoperire.
Forme de organizare: frontală, individuală, pe grupe de
elevi.
Resurse materiale : diverse materiale pentru realizarea semnelor de
carte (foi de bloc de desen, hartie colorată, autocolant, lipici,
culori etc), manualele și caietele elevilor, laptopul,
videoproiector.
Resurse umane: colectivul clasei a VI – a; elevii cu capacitatea

proprie de învățare; cunoștințele anterioare ale elevilor.
Resurse de timp: 85 minute
Evaluare: responsabilul activității urmărește capacitatea
elevilor de a asculta și de a interpreta anumite informații pe
care le descoperă în timpul vizionării materialului educativ
accesat. De asemenea, coordonatorul urmărește cum recită elevii
anumite poezii redactate de ei, cum construiesc întrebările pentru
un interviu, maniera în care elevii răspund la anumite întrebări
și seriozitatea cu care tratează temele de discuție.
BIBLIOGRAFIE:
Programa școlară de Limba și Literatura Română pentru clasele V
– VIII, București, 2017
Norel M., Dragu M., Bucurenciu P.. : Manual pentru clasa a VI a
Limba și Literatura Română, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2018;
Parfene Constantin, Metodica studierii limbii şi literaturii
române în şcoală, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
Suport de curs CRED: Modulul 1 – Un nou Curriculum național
pentru învățământul primar și gimnazial – conceptualizări
necesare;
Suport de curs CRED: Modulul 2 – Disciplinele de studiu din
perspectiva didacticii specialității;
Material youtube: https://www.youtube.com/watch?v=C4edJ54Zkqs De ce
nu ne place să citim?

PARCURGEREA DEMERSULUI DIDACTIC

1. Moment organizatoric (2 minute)
Profesorul stabilește ordinea în clasă și creează o atmosferă
propice desfășurării lecției în bune condiții.

2. Reactualizarea cunoștințelor (5 minute)

Dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română prin
participarea elevilor la situații diverse de comunicare, prin
formularea unor răspunsuri personale .

Profesorul roagă câtiva elevi să prezinte tema. Aceștia au avut
de realizat o compunere cu titlul ”Eu, cititorul!” Tema putea fi
realizată în caiete sau redactată la calculator, prin
introducerea anumitor animații.
3. Captarea atenției (6 minute)

Dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română prin
exprimarea punctului de vedere în legătură cu cele ascultate,
prin implicarea elevilor la interacțiuni verbale de comunicare,
prin depășirea unor blocaje emoționale prin interacțiunile
verbale pe care profesorul le propune elevilor.

Profesorul îi roagă pe elevi să se întoarcă în trecut pentru
a-și aminti prima carte pe care ei au auzit-o în copilărie.
Pentru a destinde atmosfera și pentru a-i ajuta pe elevi să capete
încredere, să fie dornici de a răspunde, profesorul utilizează o
înregistrare cu niște copii de 4 – 6 ani care povestesc despre
cărțile preferate.

4. Anunțarea subiectului lecției și a obiectivelor (1 minut)

Profesorul le spune elevilor că astăzi vor discuta despre Cartea,
izvor de cunoaștere. Interese și atitudini față de lectură.
Elevii își notează titlul lecției în caietele lor.

5. Consolidarea noilor cunoștințe (20 minute)

Dezvoltarea competenței a învăța să înveți este însușită
de către elevi prin învățarea, prin cooperare și dezbaterea
realizată la nivelul clasei.
Profesorul pornește de la materialul educativ accesat pe youtube:
https://www.youtube.com/watch?v=C4edJ54Zkqs De ce nu ne place să
citim? După vizionarea acelui film, profesorul realizează pe
tablă un ciorchine. Elevii trebuie să noteze cât mai multe
aspecte pozitive pe care cărțile le aduc în viața oamenilor.
Răspunsurile elevilor vor fi notate pe tablă. Apoi, profesorul le
propune elevilor să scrie figuri de stil, structuri cât mai
expresive pentru a descrie cartea. Toate aceste structuri vor fi
integrate în scurte poezii despre carte.
6. Obținerea performanței (20 minute)
Dezvoltarea competențelor de comunicare, inclusiv competențele
matematice și competențele de bază prin științe și tehnologii,
prin completarea unor diagrame, planșe, hărți conceptuale sau
prin realizarea unor materiale educative.
Profesorul le cere elevilor să completeze un tabel prin care să
precizeze cât timp petrec săptămânal citind. Discuția va fi
condusă spre cartea preferată, scriitorul preferat, astfel că,
profesorul le propune elevilor să realizeze un set de întrebări
pe care le-ar adresa scriitorului preferat. După această
discuție, profesorul înmânează fiecărei grupe câte un plic.
În fiecare plic se află citate despre carte, imagini, cuvinte pe

care ei trebuie să le folosească pentru a realiza un semn de
carte.

7. Evaluare (20 minute)

Dezvoltarea competențelor de sensibilizare și scriere creativă
și competențele sociale și civice. Pe parcursul activității pot
fi interogați și invitații prezenți la această activitate:
scriitori locali, bibliotecara școlii, colegi din alte clase.

În continuare, elevii trebuie să rezolve următoarele sarcini de
lucru:
1). Persoanele din jurul nostru au preocupări și pasiuni diferite.

Cum poți afla, de exemplu, cui îi place să citească, fără a-i
formula o astfel de întrebare? Menționează două indicii care
ți-ar putea demonstra acest lucru.

2). Elevii își vor imagina că sunt scriitori.
Tocmai ai scris o carte adresată copiilor. Prezintă această
carte publicului într-o manieră atractivă și interactivă.

Dezvoltarea competențelor digitale sunt dezvoltate deoarece elevii
folosesc mijloacele IT în realizarea unor sarcini de lucru:

3). Realizează un slogan publicitar de aproximativ 5 – 10
cuvinte prin care să promovezi cititul în rândul copiilor.
Atenție! În realizarea aceste teme, utilizează imagini, mijloace
IT, muzică de fundal etc.

8. Temă pentru acasă (1 minut)
Dezvoltarea competențelor digitale sunt dezvoltate deoarece elevii
folosesc mijloacele IT în realizarea unor sarcini de lucru:

Pornind da la discursul de la clasă, în care ți-ai prezentat
cartea ta, realizează coperta acesteia.

Exemple de situații de învățare care folosesc aplicația Socrative

Anamaria Grigoriu
Scoala Gimnaziala Nr.7 Timisoara, Timis, Timisoara

Exemple de situații de învățare care folosesc aplicația
Socrative

Prof. Grigoriu Anamaria

Școala Gimnazială Nr. 7 ,,Sfânta Maria” Timișoara

Socrative este un instrument digital utilizat în educație pentru
realizarea de evaluări sau lansarea unei singure întrebări la
care elevii pot răspunde cu propriile dispozitive (de regulă
folosind telefonul mobil).
Socrative este un instrument de evaluare pentru a obține date
instantanee de la elevi. Se pot crea diferite teste, variante
multiple, adevărat / fals, sau teste cu răspuns scurt, rezultatele
fiind afișate în timp real, apoi descărcate și se pot face
rapoarte în funcție de clasa, întrebare sau student.
Voi prezenta în continuare câteva exemple de activități
didactice în care am utilizat această aplicație.

Basmul popular: receptarea
mesajelor scrise și orale
( limba și
literatura română-clasa a V-a)
Sarcina de lucru :
Elevii vor citi basmul ,, Zâna Munților” și apoi vor vizualiza
videoclipul proiectat de profesor-
https://www.youtube.com/watch?v=j3UmVaVL1iM .
Urmează câteva discuții având drept scop înțelegerea textului.
Apoi elevii vor accesa aplicația Socrative de pe telefoanele lor
mobile, profesorul asigurându-se că toate condițiile pentru buna
desfășurare a acestei activități sunt îndeplinite. Elevii vor
parcurge într-un timp dat întrebările formulate de profesor prin
intermediul aplicației.
https:/ /b.socrative.com/teacher/#import-quiz/49006284.
După colectarea răspunsurilor la fiecare întrebare și afișarea
pe ecran a modului de distribuție a rezultatelor, se fac discuții

frontale pentru clarificări, aprofundări, nuanțări.

Verbul: moduri și timpuri verbale
( limba și literatura română –clasa a VI-a)
Se va realiza o recapitulare a modurilor și timpurilor verbale
învățate , iar elevii vor parcurge rebusul următor:
https://learningapps.org/watch?v=pwyz29g5n21

Apoi elevii vor accesa aplicația Socrative de pe telefoanele lor
mobile. Testul conține 10 întrebări cu alegere multiplă( din
care o singură variantă este corectă).
https://b.socrative.com/teacher/#import-quiz/53512445
Elevii vor completa individual testul pregătit de profesor, având
la dispoziție 20 minute.
Completând acest test elevii vor aprofunda ceea ce au aflat în
timpul activității de predare.
Pe baza rapoartelor obținute se pot stabili activitățile
remediale, acolo unde este cazul.

O picătură de natură

cristina ivanoiu
Scoala Gimnaziala "Pictor Nicolae Grigorescu" Titu, Dambovita, Titu

O picătură de natură.

Prof. Ivănoiu Cristina
Activitatea extracurriculară e o componentă educaţională
valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i

acorde atenţie, adoptându-se , în primul rând, o atitudine
creatoare, atât în modul de realizare al activităţii, cât şi
în relaţiile cu elevii, asigurând astfel o atmosferă relaxantă
care să permită stimularea creativă a elevilor. Diversitatea
activităţilor extraşcolare oferite creşte interesul copiilor
pentru şcoală şi pentru oferta educaţională.
Activitatea extraşcolară este segmentul de educaţie, care
asigură în mare parte transferul de cunoştinţe, acumulate de
către elevi în cadrul programului standard de ore obligatorii
(curriculum formal) în practică, ceea ce oferă elevului
deprinderi practice de a implementa în practică cunoştinţele
teoretice acumulate.
În procesul de învățare școlară, prin activitățile
extracurriculare, elevii au posibilitatea să folosească atât
resurse materiale, informaționale diverse, cât și să folosească
resursa personală, nativă, în scopul desăvarșirii actului
educațional.
Cadrul didactic,are posibilitatea să cunoască elevii, să-i
dirijeze în ativitatea propusă, să descopere caractere și
aptitudini pe care apoi să le valorizeze în scopul propus.
Există câteva caracteristici de bază ale activităţilor
extraşcolare:
1. în funcţie de sursă, înglobează activităţile organizate
de către şcoli (în afara mediului şcolar) şi de către alte
instituţii extraşcolare specializate (centre de creaţie a
copiilor/ centre de creaţie tehnică, centre ale tinerilor
turisti/scoli, cluburi sportive, scoli de muzică şi de arte pentru
copii)
2. au un rol complementar rolului şcolii, văzută ca sistem
puternic formalizat de transmitere de cunoştinţe şi sunt venite

din nevoia ca şcolile să „asigure experienţe care să susţină
dezvoltarea în ansamblu a elevilor” (Holland şi Andre, 1987).
3. depind de contextul mai larg, sunt parte a sistemului şcoală
– familie – comunitate. Dezvoltarea adolescenţilor depinde
de un întreg sistem de fenomene şi relaţii, iar activităţile
extraşcolare/ extracurriculare reprezintă un element fundamental
în reţeaua şcoală – familie – comunitate: „sunt parte
din instituţii extraşcolare şi comunităţi şi sunt influenţate
de familii şi colegi.”
3. oferă posibilitatea de exprimare şi explorare a identităţii,
dezvoltă capitalul social al tinerilor.
Biologie ca disciplină contribuie la formarea de persoane complet
dezvoltate. În timpul lecțiilor, și orelor de laborator elevii
dobândesc cunoștințe despre natura din jur, își educă gustul
estetic și dragostea de natură.
Activitățile extracurriculare nu se reduc doar la abordarea
anumitor subiecte, cum ar fi :’’Ziua
Mediului’’,’’Săptămana sănătății’’, etc. ci
presupune implicarea în tot felul de proiecte educaționale,
întalniri cu bibliotecari, biologi, medici, studiul literaturii și
a altor discipline prin abordare interdisciplinară, participarea la
concursuri diverse, ce pot contribui la dezvoltarea interesului
cognitiv,
Atunci când vorbim despre natură, în cadrul orelor de biologie ,
vorbim în sens larg, echivalent cu lumea înconjurătoare, material
sau fizic. Abordăm cunoștințe despre plante sau animale,
geologie, ecologie, evoluție, dar nu uităm că natura înseamnă
și legătura dintre viu și neviu.
Am fost binecuvântati să trăim pe o planetă în care natura ne
oferă supremul, și anume ’’ VIAȚA’’. Dar omul, ce oferă?

Educația ecologică devine parte integrantă în studiul
biologiei, și este abordată din ce în ce mai des, în multe
activități extrașcolare, fiind un domeniu de interes
internațional.
În acest sens se alocă un timp considerabil identificării și
conștientizării problemelor cu care ’’Natura’’ se
confruntă, iar elevii sunt îndemnați să participle la acțiuni
de ecologizare, la concursuri tematice, care să contribuie la
înțelegerea mai profundă a relațiilor noastre dintre oameni și
mediu și a schimbărilor climatice datorate direct sau indirect
acțiunilor umane.
Un astfel de concurs care pune în valoarea respectul pe care
trebuie să-l acordăm naturii este și ’’ Omul în armonie
cu natura’’, concurs ce abordează diverse domenii,
cultural-artistic, literatură, desen, protecția mediului, la care
Școala Gimnazială Pictor Nicolae Grigorescu,Titu, jud. Dambovița,
a fost reprezentată cu succes în acest an, de către Stanciu Diana
Gabriela, concurs la care a obținut premiul I.
Ca și eleva noastră, sunt convinsă că toți elevii pot participa
la astfel de activități extrașcolare, care să contribuie la
dezvoltarea aptitudinilor și convingerilor lor în ceea ce
privește cunoașterea biologiei și a ramurilor conexe acesteia și
pot demonstra prin diverse moduri dragostea pentru mediul
înconjurător.

Bibliografie:
1. Cucoş, C., Pedagogie (ediţia a doua, revăzută şi
adăugită), Bucureşti, Polirom, 2002.
2. https://www.academia.edu.ro

Metoda cubului

Mariana-Aurora Coțofan
Scoala Gimnaziala "I.L.Caragiale" Sibiu, Sibiu, Sibiu

Pe feţele unui cub sunt notate operaţiile mentale, exprimate prin
verbe la modul imperativ, pe care elevul urmează să le dezvolte.
Mod de lucru:
1. Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele:
descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.
2. Anunţarea temei, a subiectului pus în discuţie.
3. Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare grupă trebuind să
rezolve fișele corespunzătoare celor șase fețe ale cubului:
• Descrie: culorile, formele, mărimile.

• Compară: ce este asemănător? Ce este diferit?
• Analizează: spune din ce este făcut, din ce se compune.
• Asociază: la ce te îndeamnă să te gândeşti?
• Aplică: ce poţi face cu aceasta? La ce poate fi folosită?
• Argumentează: pro sau contra şi enumeră o serie de motive
care vin în sprijinul afirmaţiei tale.
4. Fiecare grupă redactează şi împărtăşește celorlaltor
grupe materialul realizat.
5. Afişarea formei finale în clasă.
Spre exemplu metoda cubului poate fi folosită la tema ,,Prisma
dreaptă. Cubul. Paralelipipedul dreptunghic”, la clasa a VIII-a
în etapa de consolidare și sistematizare a cunoștințelor astfel:
-Se formează 6 grupe.
-Se împart fișele cu sarcinile de lucru.
-Fiecare grupă primește o coală de hârtie, un marker și un
calculator.
-Profesorul supraveghează activitatea elevilor, dă indicații
acolo unde este nevoie și soluționează eventual situațiile în
care nu toți elevii se implică în cadrul activității de grup
sau atunci când un elev monopolizează toate activitățile.
Fișa 1 - Descrie
Sarcini de lucru:
1.Realizați cu ajutorul aplicației Geogebra o prismă patrulateră
regulată dreaptă, un paralelipiped dreptunghic și un cub.
2.Identificați în desenele realizate elementele definitorii pentru
corpurile respective.
Fișa 2 - Compară
Sarcini de lucru:
Găsiți asemănări și deosebiri referitoare la un paralelipiped
dreptunghic și un cub.

Fișa 3 - Analizează
Sarcini de lucru:
1.Câte muchii are un cub?
2.Câte muchii are un paralelipiped dreptunghic?
3.Câte muchii are o prismă triunghiulară regulată?
4.Câte vârfuri are o prismă hexagonală regulată?
5.Care este numărul minim de vârfuri pe care le poate avea o
prismă?
Fișa 4 - Asociază
Sarcini de lucru:
Asociază formulele corespunzătoare pentru calculul perimetrului
și ariei bazei, ariei laterale, ariei totale și a volumului
fiecărei prisme studiate.
Fișa 5 - Aplică
Sarcini de lucru:
Un vas sub formă de cub cu muchia de 30 cm este plin cu apă. Se
toarnă toată apa din vasul cubic într-un vas gol în formă de
paralelipiped dreptunghic care are dimensiunile de 20 cm, 30 cm,
respectiv 50 cm. Determină înălțimea la care se ridică apa în
vasul paralelipipedic.
Fișa 6 - Argumentează
Sarcini de lucru:
Citiți cu atenție și justificați: Dacă muchia unui cub se
triplează, atunci volumul cubului:
a) rămâne același
b) se triplează
c) se înmultește cu 27
După expirarea timpului de lucru materialele realizate de fiecare
grupă vor fi expuse în clasă în locuri vizibile. Elevii din
fiecare grup își vor prezenta materialul pregătit și modul de

realizare. Dacă este cazul se vor corecta eventualele greșeli.

Bibliografie:
• Liviu Ardelean, Nicolae Secelean – Didactica Matematicii:
noţiuni generale; comunicare didactică specifică matematicii,
vol. 1, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2007

Ştiinţa în societate

Mariana Blanaru
Colegiul National "Alexandru Ioan Cuza" Galati , Galati, Galati

Aceste probleme vor domina, defapt, viaţa copiilor pe care-i
educăm, ce locuiesc fie în ţări în curs de dezvoltare, fie în
ţări mai evoluate; pentru soluţionarea lor este accesară
implicarea nu numai a chimiştilor, fizicienilor şi biologilor, ci
şi a geologilor, a economiştilor, geografilor, şi a inginerilor
din industrie.
În ultimele decenii, tendinţele în procesul de predare al

ştiinţelor au fost centrate în jurul stimulării participării
active a elevilor ta cadrul secvenţelor de instruire. Un moment
remarcabil l-a constituit apariţia unor proiecte de reformă a
programelor şcolare lansate de SUA. Programele şcolare au un
numitor comun şi anume, substituirea memoriei elevilor cu
înţelegerea principiilor fundamentale din dementul respectiv. De
asemenea, un mare număr din proiecte aveau ca obiect să confere
elevilor posibilitatea de a fi cercetători, de a efectua
experienţele într-un mod corespunzător umei cercetări
ştiinţifice. Proiectele elaborate au exercitat o influenţă
profundă asupra metodelor de predare şi asupra modulul de predare,
care constituie modele de predare Evoluţia programelor
ştiinţifice a fost sugerată de Normau Booth (figura 1):

Figura 1. Componentele științelor în societate
În interiorul triunghiului din figura I sc situează, de exemplu
noţiuni cum ar fi; conductibilitatea, convecţia şi radiaţia,
care aparţin ştiinţelor fundamentale. Există un domeniu situat
În afara triunghiului, care ar putea fi definit ca: ştiinţa
pentru acţiune, în ţările democratice, cetăţenii sunt nevoiţi
să ia decizii care sunt strict legale de viaţa lor şi multe din
aceste decizii conţin o componentă ştiinţifică. Pregătirea
pentru acest tip de luări de decizii sc află in interiorul
cercului din figura 1, sub denumirea de ştiința destinată
cetăţenilor

Deci, proiectele de reformă au adus un aport substanţial în ee
priveşte: necesitatea participării active a elevilor la procesul
de predare pentru a ajunge la o înţelegere mai profundă a
disciplinei respective; să nu neglijăm faptul că ştiinţa
trebuie raportata la societatea In care elevul există.
În anumite ţări, elevii au tendinţa de a denatura ştiinţele.
Astfel, ei asociază fizica cu bomba atomică, chimia cu poluarea,
iar biologia cu războiul biologic și cu ştiinţa genetică. În
acest sens, responsabilitatea trebuie să revină acelora dintre noi
can iniţiem elevii în domeniul respectiv. Edificator ar fi
comentariul lui Einstein care considera: Grijile omului şi destinul
său trebuie să constituie interesul principal pentru toate
tentativele noastre tehnice. Să nu uitaţi niciodată aceasta în
mijlocul diagramei şi a ecuaţiilor voastre.
În iulie 1977, la o reuniune UNESCO, experţii din domeniul
predării ştiinţelor, au ajuns la o concluzie unanimă şi anume
că aceasta este cu atât mai eficace cu cât se raportează la
ştiinţa în societate. În acest sens pledează şi o conferinţă
de Ia Pcnaog din 1977 care insistă asupra motivaţiei predării
ştiinţelor exacte axate pc nevoile societăţii. Există şi alte
exemple recente care susţin ideea de baza menţionată in acest
paragraf. Astfel, apariţia cursurilor şi programelor sub denumirea
Ştiinţa şi societatea din SUA. De asemenea, Fowler, a raportat
predarea a 166 de cursuri in SUA, intitulate Fizica şi societatea.

În 1977 Asociaţia pentru Educaţia Ştiinţifică, a elaborat un
nou proiect sub denumirea de Ştiinţa în societate.
În Australia există două programe ştiinţifice care tratează
implicaţiile sociale în domeniul ştiinţelor:
- ASEP-vt\ (Australian Science Education Projcct) pentru elevii

între 11 şi 16 ani
- cursul de ştiinţe fizice la nivel de secundariat pentru elevii
între 17 şi 18 ani. Exemplele pe plan mondial se pot extinde şi
asupra altor ţări, dar întrebarea care este general valabilă
este axată pe măsura în care predarea ştiinţelor în şcoli
prezintă avantaje adaptabile societăţii.
Obiectivele predării ştiinţelor ar putea fi sistematizate astfel:
• înţelegerea naturii şi a limitelor cunoaşterii
ştiinţifice: elevii vor avea în vedere că această cunoaştere
ştiinţifică este rezultatul activităţii umane, activitate care
este într-o evoluţie constantă şi că nu reprezintă o serie de
factori, legi şi teorii statistice; că prezicerea ştiinţifică
se bazează pe această cunoaştere ştiinţifică experimentală
şi că ea include şi incertitudinea; de asemenea, este necesar să
se insiste asupra limitelor ştiinţelor, atât din puncte de vedere
intrinsece, cât şi filozofice;
• utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice ar putea duce atât la
beneficii, cât şi la prejudicii în societate şi în mediul
înconjurător. Astfel, elevii vor avea în vedere faptul că o
serie de aplicaţii ale cunoaşterii în industrie, agricultură,
medicină etc., ar putea determina o creştere a nivelului de trai
şi o schimbare a calităţii vieţii, dar ar putea crea prejudicii
cum ar fi poluarea mediului
• se va ţine cont că resursele Terrei sunt limitate: elevii vor
conştientiza că o utilizare in ritm prea intens a resurselor este
limitată, fiind cauza conservării şi reciclării resurselor;
• înţelegerea necesităţii luării de decizii rezonabile, care
ţin cont de necesităţile de prim ordin şi dezvoltarea acestei
capacităţi: recunoaşterea faptului că la baza deciziilor se
află consideraţii morale este, de asemenea, importantă. Elevii

vor înţelege că individual sau în grup, omul este confruntat cu
necesitatea de a lua decizii axate pe o scrie de probleme
contradictorii (cum ar fi, de exemplu, producerea de energie şi
amplasamentul industrial). Ei vor avea în vedere o serie de factori
estetici, ecologici, economici, morali politici, ştiinţifici,
indisolubil legaţi de tehnologie. Elevul trebuie să fie un factor
activ, ceea ce duce la curaj, altruism şi la dezvoltarea
respectului faţă de sine.
Dacă cele expuse nu prezintă dificultăţi prea mari la nivelul
universitar, la nivel şcolar aceste idei sunt noi atât pentru
profesori, cât şi pentru elevi. La transmiterea noilor
cunoştinţe, profesorul va trebui să antreneze elevul, fiind
absolut necesară o gândire divergentă şi nu una convergentă.
Sarcina profesorului este de a găsi metodele adecvate pentru
realizarea obiectivelor expuse.
Bibliografie
Ferenczi Iuliu, Didactica modernă
Martin Marieta, Abordări curriculare moderne în proiectarea și
evaluarea conținuturilor de chimie
Preoteasa Demetra, Metodica predării chimiei

Pledoarie pentru Comunicare

Ciuta Maria

Realizarea unor demersuri adecvate noilor programe presupune nu
numai proiectarea riguroasă a lecțiilor și a secvențelor
didactice, ci și o anume calitate a relației dintre profesori și
elevi și a dialogului care o exprimă. Trăsăturile acestei
relații ar putea fi subsumate deopotrivă empatiei și distanței
critice și aceasta pentru că dialogul autentic presupune
înțelegerea și susținerea celuilalt, acordarea de credit, dar
și reflecție asupra activității proprii și a muncii
partenerului.
În școala românească de astăzi, dată fiind preocuparea
continuă de înnoire, de actualizare a percepției asupra a ceea ce
înseamnă procesul de educație, de instruire, de formare, se

impune în primul rând, regândirea rolurilor pe care profesorul
și elevii le au în cadrul dialogului. Generația nouă care se
educă trebuie să aibă capacitatea de a se adapta la schimbare,
dar şi de a avea o atitudine critică faţă de schimbare, de a o
controla şi de a o produce, conştientizându-i efectele.
Deplasarea accentului spre aspectele formative presupune abilitatea
individului ce are capacitatea de a comunica, cu spirit de echipă,
de iniţiativă şi capacitate de asumare a responsabilităţilor,
pe lângă formarea vocaţională propriu-zisă. Comunicarea devine
așadar o cerinţă intrinsecă a societăţii educaţionale. Este
modalitatea prin care, indiferent care vor fi evoluţiile şi
schimbările sociale, individul va putea să participe la realizarea
lor.
Didactica modernă a introdus conceptul de predare interactivă. În
această sintagmă, "interactiv" trebuie înţeles ca: interacţiune
continuă, cooperare efectivă între profesori şi elevi, între
elevi, dialog între parteneri activi, ca învăţare activă prin
participare la activităţi de descoperire individuală sau de grup,
dar şi ca unitate, continuitate în procesul educativ prin
eliminarea rupturii dintre activitatea la clasă şi activitatea din
societate, inclusiv cea de "acasă".
Tehnicile predării interactive urmăresc să angajeze elevii activ
în procesul descoperirii pentru a-şi lua singuri informaţia de
care au nevoie, să-i înveţe să-şi pună probleme, să
reflecteze la ele, să găsească singuri soluţii. Totodată,
urmăresc să le arate elevilor cum se dobândesc cunoştinţele,
care este mecanismul de gândire/găsire a unor soluţii, printr-un
discurs metacognitiv al profesorului, de tipul: ,,eu aşa aş
proceda ...”, „eu aşa învăţ...”, „să ne gândim
împreună” etc. Nu trebuie să facem un secret din ,,a fi

deştept", ci trebuie să-i învăţăm pe elevi ,,cum să devină
deştepţi".
Tehnicile trebuie să dezvolte disponibilitatea elevilor spre dialog
şi capacitatea de a se adapta interlocutorului (profesorul, colegii
de clasă), învăţându-i că: informaţia se negociază
(,,părerea mea este că...”, „tu ce zici?”, „s-ar putea să
ai dreptate, dar...”), nu există soluţii definitive, nimeni nu
deţine adevărul absolut, un punct de vedere se impune prin
argumente solide şi credibile, nu prin forţă, fiecare are un mod
propriu de a gândi, deci un punct de vedere personal, dar şi că a
argumenta un punct de vedere reprezintă o formă naturală de
dialog.
Pe lângă toate acestea, în sens restrâns, comunicarea implică
schimbul de mesaje orale, scrise sau de altă natură, prin care
informaţia trece de la emiţător la receptor în cadrul unor
secvenţe de comunicare (convorbire, scrisoare, lecţie etc.).
Preţul pus pe informaţie în societatea actuală, pe
corectitudinea, exactitatea şi rapiditatea cu care circulă
informaţia, diversificarea modalităţilor de comunicare graţie
unei evoluţii tehnologice galopante, explozia direct
proporţională a cercetărilor din domeniul comunicării etc.
transformă comunicarea într-un veritabil mit al
contemporaneităţii noastre.
În clasă, dialogul este o formă de comunicare, realizată prin
vorbire, este un mod de a transmite informații, idei, opinii și
sentimente, de a realiza învățarea prin crearea unui spațiu
verbal în care se oferă și se primește în același timp.
Comunicarea educațională sau pedagogică este cea care mijlocește
realizarea fenomenului educațional în ansamblul său, indiferent
de conținuturile, nivelurile, formele sau partenerii implicați.

Față de aceasta, comunicarea didactică apare ca formă
particulară, obligatorie în vehicularea unor conținuturi
determinate, specifice unui act de învățare sistematică,
asistată.
Potrivit Lexiconului pedagogic, comunicarea didactică constă în
transmiterea mesajelor între emiţător (cadrul didactic) şi
receptor (elevul), pe baza programelor şcolare, în cadrul
procesului de învăţământ desfăşurat în instituţii şcolare.
Este un tip de comunicare educaţională. Într-o viziune
tradiţională, astăzi depăşită, comunicarea didactică era
înţeleasă unidirecţional, ca un simplu transfer de cunoştinţe,
de la emiţător la receptor, verificarea periodică având rol de
feed-back corectiv. Astăzi, ambii factori ai comunicării didactice
sunt consideraţi şi emiţători şi receptori, procesul
bazându-se pe interactivitate. Comunicarea didactică se
realizează prin semne verbale, paraverbale (pronunţia, tonul) şi
nonverbale (mimica, gestica).
Potrivit aceluiași Lexicon pedagogic, comunicarea educaţională
se bazează pe relaţia care se stabileşte între factorii
procesului educativ (cadre didactice şi elevi), proprie oricărui
act educaţional. De natura comunicării educaţionale depinde
însuşirea cunoştinţelor, deprinderilor, atitudinilor şi
valorilor în procesul de educaţie. Nu este vorba de o simplă
„vehiculare” sau „transmitere” a conţinuturilor, ci de o
relaţie interactivă, în care elevul nu receptează pasiv, ci
asimilează informaţia, formându-se, astfel, printr-o activitate
personală, stimulată şi orientată de educator.
Aşadar, comunicarea didactică vizează în principal
înţelegerea, profesorul având un rol activ. El acţionează ca un
filtru care selecţionează, organizează şi personalizează

informaţia. Faţă de alte domenii, subiectivitatea nu poate fi
evitată, chiar este necesară, profesorii transmiţând elevilor
informaţii prelucrate. Sintagma „comunicare didactică”
(utilizată ca variantă a celei de „comunicare educaţională”)
relevă faptul că, sub aspectul conţinutului, relaţia de schimb
informaţional priveşte mesajele cu caracter şcolar.
Programa școlară suportă modificări în acest sens, începând
de la capacitățile elevului de a pronunța, de a citi, de a avea
exprimare fluidă, de a gândi critic și până la performanța de
a alinia exigențele școlii românești la cele ale școlii
europene. Programa urmărește asiduu acest lucru. Dintre cele patru
competențe generale pe care le are în vedere, trei dintre ele
vizează strict comunicarea: 1. Utilizarea corectă și adecvată a
limbii române în diferite situații de comunicare; 2.
Comprehensiunea și interpretarea textelor; 3. Situarea în context
a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente
culturale/literare; 4. Argumentarea orală sau în scris a unor
opinii în diverse situații de comunicare. Sistematizat, se
evidențiază și primează două competențe: cea lingvistică și
cea a argumentării punctului de vedere. Competenţa comunicativă
se dobândeşte în timp şi cuprinde totalitatea cunoştinţelor
în sfera aspectelor sociale ale comunicării, incluzând date
despre rolul tăcerii în comunicare, despre regulile interacţiunii
nonverbale sau despre rolul contextului şi al audienţei în
selectarea unei anumite abordări şi în determinarea formei şi
conţinutului mesajelor.
În acest context al unor nesfârșite mutații în sfera
mentalităților, școala și metodologia didactică tind să-și
redefinească statutul, pentru că finalitățile educației suferă
transformări, de asemenea conținuturile învățământului,

cerințele elevilor și ale societății, iar acestea sunt criterii
de care trebuie să se țină seamă. Lumea de astăzi are nevoie de
comunicare; elevul de astăzi, parte integrantă a acestei lumi,
trebuie să se cunoască pe sine și ,,să se poată comunica”.

Bibliografie
1. Borchin, Mirela, Ioana, Comunicarea orală, Timișoara, Ed.
Excelsior Art, 2006.
2. Ștefan, M., Lexicon pedagogic, București, Ed. Aramis Print,
2006.
3. Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice,
Consiliul Național pentru Curriculum, Programe școlare ciclul
superior al liceului. Limba și literatura română, clasa a XII-a
Anexa 2, Aprobată prin ordinul ministrului Nr. 5959/22.11.2006.

CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ FISCHER 2020

Andreea Hamorszki

Această pandemie ne-a forțat, într-un fel, să descoperim noi
metode de a ne perfecționa și de a ne continua viața obișnuită
de zi cu zi. Într-un an absolut normal, zilele acestea (septembrie
2020) aș fi participat la București la Conferința
Internațională Fischer, ediția a 13-a. Dar contextul actual a
mutat totul în on-line, chiar și organizarea unei conferințe
internaționale, adresate profesorilor de limba engleză, și, anul
acesta în premieră, și părinților și profesorilor de alte
specialități.

Conferința s-a axat în principal pe mediul virtual, pe
facilitarea accesului la noi metode de predare, la noi materiale
digitale, adaptate provocării acestui an școlar. O primă
întrebare pe care ar trebui să ne-o adresăm ar putea fi despre
cum ne face să ne simțim predarea on-line și despre care sunt
cele mai pronunțate obstacole în acest domeniu. Marea majoritate a
profesorilor au răspuns cu menținerea interesului elevilor pe tot
parcursul orei, ceea ce reprezintă “sfântul graal al
învățării” (Sinatra et al, 2015). Concret, sarcinile de lucru
trebuie să le trezească și mențină interesul, să-i provoace,
să avem un scop clar al lor, ușor de înțeles, temele abordate
să fie interesante și practice, elevii să poată relaționa cu
subiectele alese, să-și poată vedea progresul de la o lecție la
următoarea, să-i implicăm activ pe toți, să colaboreze și să
comunice eficient în timpul orei (breakout rooms). Elevii să
simtă că ei formează o comunitate în on-line, să aibă
sentimentul apartenenței. Este de o importanță vitală pentru a
avea un curs de succes în on-line. Orele cele mai memorabile sunt
cele în care se creează relații de succes, în care te simți
conectat la colegii de clasă, la profesor și că aparții unui
grup. De aici decurg respectul reciproc, încrederea și găsirea
în mod eficient a unui scop comun. Stabilirea unor bune relații
în cadrul clasei alimentează și dezvoltă învățarea. În acest
sens, trebuie stabilite reguli clare încă de la început; ar fi
ideal ca elevii să fie cei care le propun: promovarea unei
atitudini pozitive față de colegi, atmosferă de lucru plăcută,
să-și arate latura umană, empatia, responsabilități comune,
să-și lase camerele pornite, iar dascălul să-și cunoască bine
elevii, să-i implice în cât mai multe activități pe
grupe/perechi (breakout rooms), să-i încurajeze și laude pentru

efortul depus. Manualele digitale sunt un plus pentru predarea în
on-line. Ele aduc o structură cu care elevii sunt deja
familiarizați, acoperă temele programei școlare, includ
activități interactive, conținutul audio/video este deja
integrat, dispun de instrumente variate de lucru, oferă acces la
caietul de exerciții aferent manualului, ca să menționez doar
câteva dintre avantajele unui manual digital. Se apelează tot mai
mult la meoda de predare “inversată” (flipped classroom), din
cauza timpului mai redus de lucru în on-line. Elevii devin
responsabili pentru ceea ce și cum învață, noțiunile noi le
deprind înaintea orei prin studiu individual și în clasă le pun
în practică prin aplicații. Bineînțeles, în această abordare,
se ține cont de vârsta elevilor, de nivelul lor, de lungimea
textelor, de cât ajutor din partea profesorului au nevoie.
Verificarea răspunsurilor corecte se face prin numirea unui elev de
către profesor, prin numirea unui coleg de către alt coleg, prin
intermediul căsuței de dialog (chat box) din cadrul aplicației,
prin sondaje sau întrebări cu variante de răspuns. De asemenea,
conținuturile alese să fie adaptate ca lungime unei ore în
on-line și întotdeauna să avem un plan B în cazul în care
tehnologia ne face probleme.
Cum îi putem implica pe elevi? Surprinzându-i, pasând mingea în
terenul lor și dându-le lor ocazia să vină cu întrebările
pentru o imagine care să-i provoace, să-și exprime sentimentele
vis-a-vis de acea imagine, să fie ei cei care creează
întrebările pe baza unui text. “Predarea on-line deschide noi
oportunități și noi nivele ale creativității” (Hamie
Johnson).
Putem dezvolta lecții on-line de succes dacă urmăm câțiva
pași de bază: să dezvoltăm o comunitate on-line strâns unită,

un mediu pozitiv și care oferă sprijinul necesar; să planificăm
ora adecvat, cu scopuri și obiective clar stabilite și adaptate
on-line-ului; să-i implicăm pe elevi în moduri multiple și
variate.
Bibliografie:
Pacansky-Brock, Michelle- “Best Practices for teaching with
Emerging Technologies”, Routledge, New York, 2013
Dummet, Paul; Hughes, John and Stephenson, Helen-”Life
Advanced”, National Geographic Learning, Cengage Learning, London,
2017
Lonka, Kirsti-”Phenomenal Learning from Finland”, Edita,
Helsinki, 2018

Comment planifier ses cours pour s'adapter à l'enseignement à distance?

MONIKA CHISACOF
Scoala Gimnaziala Basesti, Maramures, Baia Mare

L’alignement pédagogique est très important pour avoir un
enseignement pertinent et efficace. Par exemple, si on veut observer
la capacité d’un élève à s’exprimer oralement, on peut
difficilement l’évaluer par écrit! En ce sens, le fond et la
forme doivent être cohérents l’un avec l’autre.
En formation à distance, on ajoute nécessairement un autre
élément à l’alignement pédagogique : l’utilisation des

technologies. Il faut réfléchir à la façon d’utiliser les TIC
en accord avec les activités d’apprentissage et les évaluations.
Les outils disponibles et le modèle de diffusion peuvent, ainsi,
avoir une influence sur la façon dont un cours à distance sera
planifié.
En fait, un cours à distance, de par la planification accrue
qu’il nécessite, ajoute le rôle de gestionnaire de projet à
l’enseignant, rôle qui est plus implicite en enseignement
traditionnel. Celui-ci doit passer par les diverses étapes d’un
processus d’ingénierie pédagogique, en utilisant le temps
alloué et les ressources nécessaires à la réalisation d’un
cours de qualité.
La principale différence pour l’enseignant dans sa préparation
de cours est sa position : s’il doit être capable de réagir
rapidement en classe présentielle, il se doit surtout d’être
prévoyant en formation à distance. La planification (et la
préparation) est donc un des éléments-clés d’un bon cours à
distance.
En effet, enseigner à distance demande une autre approche que
l’enseignement présentiel. Une vidéo d’un enseignant parlant
durant trois heures, couplées à des présentations déposées dans
Internet, sera ennuyante pour les étudiants (et pour
l’enseignant). Pour être efficace et intéressant, il est
important de diversifier les activités d’apprentissage.
Comment j'ai adapté mes projets didactiques? Vous avez un exemple
en pièce jointe.

Literatură și gastronomie

corina cernica
Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" Campina, Prahova, Campina

A vorbi în literatura română despre „mese întinse şi bucate
pe alese” reprezintă un gest de respect faţă de tradiţia,
cultura şi arta culinară ce de-a lungul timpului a pus o
binecuvântată amprentă pe identitatea noastră ca popor. În
acest context, îmbinarea între literatură şi gastronomie aduce
în prim plan bucuria de a fi alături de cei dragi în jurul mesei
slăvind viaţa, acest dar unic şi irepetabil. Încă din primele
creații literare românești aflăm despre una din calitățile
poporului nostru, aceea de a fi o gazdă desăvârșită. După

afirmația lui Dimitrie Cantemir din Descrierea Moldovei, durata
ospeției ținea trei zile și consta în ”mâncare și
găzduire” fără plată.
Prezenţa ospăţului şi a mesei împărăteşti, a cinei,
prânzului şi a pomanei aduc în faţa cititorului tradiţia şi
obiceiul pământului, alături de regulile de la curţile
domneşti.
Analizând scenele gastronomice descrise de marii noștri scriitori,
remarcăm o evoluție a bucătăriei românești, dar și faptul că
rafinamentul preparării bucatelor face parte dintr-o artă
culinară străveche.
Opera lui Mihail Sadoveanu, monumentală monografie epică a
poporului român, aduce nenumarate mărturii în acest sens. În
Fratii Jderi, autorul precizează că prepelița, pe masa Domnului,
„era in mare cinste”. Prepelițele erau învelite în frunze de
tei și apoi în slănină afumată. Se frigeau la jăratec de fag.
Aceeași grijă în prepararea bucatelor o întâlnim și la mesele
vestitului Han al Ancuței. Aici puiul nu este fiert, ci numai
fript, în talger de lut, în cuptor sau la țiglă; vinul se bea
din cofe de lut, iar pâinea trebuie să fie proaspătă, de abia
ieșită din cuptor.
Bucatele sunt adevărate personaje, cu rol principal sau secundar,
în poveştile şi basmele lui Ion Creangă, Petre Ispirescu sau
Anton Pann. Bucatele sunt pregătite și gătite atât de bucătari
vestiţi, dar şi de mama capră, jivine şi multe altele, toate
păstrând mireasma locului şi timpului când au prins a se afla
între pagini de poveste.
În poveștile lui Ion Creangă se găteşte „de-ţi lasă gura
apă”, iar masa e încărcată cu sarmale şi pui pârliţi în
frigare, pască cu smântână şi cu ouă, alivenci, plăcinte,

covrigi, smochine, căci „nu se mânca şi trăia chiar aşa de
rău pe vremea aceea şi că bucuria şi veselia făceau casa bună
împreună”. Autorul găteşte mâncăruri tradiţionale
moldoveneşti în: Capra cu trei iezi, Soacra cu trei nurori,
Povestea porcului, Povestea lui Harap Alb, Fata babei şi fata
moşului, Povestea unui om leneş, Cinci pâini, Ursul păcălit de
vulpe. Astfel, în Amintiri din copilărie, Nică, întors de la
seminar acasă, de Crăciun, îl aşteaptă: „costiţe de porc
afumate, chişte şi buft umplut, trandafiri usturoieţi, purcel
fript şi slănina de cea subţire făcută de casă, tăiete la un
loc, fripte bine în tigaie şi cu mămăliguţă caldă, de se duc
unse pe gât, aşa ca între neamuri şi cei dragi” ; căci: „La
plăcinte înainte / La război înapoi”.
O bună parte din reţetele amintite în operele scriitorilor mai
sus menționați le regăsim şi în cartea de înaltă ţinută
gastronomică apărută în anul 1841 şi scrisă de Mihail
Kogălniceanu şi Costache Negruzzi : 200 de reţete cercate de
bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti.
Oare dacă „omul leneş din vestita” poveste a lui Creangă ar
fi gustat posmagii gătiți după reţeta lui Kogălniceanu şi
Negruzzi de la1841 i-ar mai fi refuzat? „Trei ocă de făină
pecluită măsurată cu oca, un polonic drojdii de bere şi una
litră de lapte, pus cald, amestecându-le la un loc, să faci
plămădeala şi lăsându-le pân’ se vor dospi. După aceea să
se frământe puind înăuntru treisprezece ouă, cu albuşuri cu
tot bătute şi lapte precât cuprinde făina, una litră unt
proaspăt topit şi zece dramuri zahăr pisat şi apoi frămânţi
aluatul până când începe a ridica beşici. Laşi iarăşi să
dospească frumos. Pe urmă, frământându-le îl pui în bucăţi
şi aşezi în formă şi iarăşi îl laşi puţin de dospeşte şi

ungându-l deasupra cu ou, îl dai la cuptoriu gata ca de cozonaci.
Şi după ce se coace, îi laşi de se răcesc, îi tai felii şi-i
pui să se usuce în cuptoriu”.
Alături de poveștile lui Ion Creangă, basmele „adunate din
gura poporului” de Petre Ispirescu menționează fel de fel de
rețete. Astfel Vasile Alecsandri, remarca: „Ai făcut un bun
serviciu neamului adunând într-un şireag mulţime de pietre
scumpe din averea naţională, un şireag care nu mai este
ameninţat de a se pierde. Recunoştinţa noastră îţi este dar
câştigată pentru totdeauna.” În basmele Prâslea cel Voinic
şi merele de aur, Sarea în bucate, Răvăşelul spânului, Fata de
împărat şi pescarul, Cei trei fraţi împăraţi şi Înşir-te
mărgăritari, se … găteşte, având fripturi, vânat,
dulceţuri, cozonaci, plăcinte dar şi zame şi apoi băuturi. În
acest context vom afla că în Prâslea cel Voinic şi merele de
aur, la nuntă, povestitorul îşi ia: „O bucată de bătog /
Şi-un picior de iepure şchiop” ; batogul şi păstrăvii
afumaţi şi păstraţi în hârzola de brad sunt cele mai fine
gustări. Ce bunătăţi s-au servit la nunta feciorului de
împărat din Sarea în bucate? Printre aluaturi, cozonaci şi
dulceţuri, găluştele de carne, racii şi frigănelele au fost la
mare cinste. Un loc aparte revine bucatelor gătite la masa de
nuntă. Astfel, în Fata de împărat şi pescarul, aflăm că au
făcut o nuntă împărătească unde „când se puseră la masă,
le aduseră şi lor un ou cu zeamă, după lege, din care numai
amândoi trebuiau să mănânce” şi unde fata nu respectă regula
de a-l lăsa pe bărbat să ia prima lingură, aflăm de fapt că
„soarele e dintr-un ou”, ceea ce atestă străvechi credinţe
româneşti sintetizând evantaiul simbolic al acestui aliment cu
funcţii ritualice marcante în multe obiceiuri. Oul apare la

înţărcatul copilului, la nuntă când li se oferă presărat cu
zahăr mirilor legaţi la ochi cu un ştergar, dar şi când mirii
vor fi la casa lor pe prag îi vor aştepta două ouă pe care
mireasa va trebui să le spargă cu piciorul când intra în casă,
reprezentând atât naşterea şi renaşterea pe pământ, cât şi
ascultare şi supunere voită prin dragoste.
Chiar și Anton Pann face vorbire despre mâncare în opera
Povestea vorbei. Astfel „Omul trăieşte cu ce bagă în gură
“, „Pântecele omului n-are fereastră ca să i se vază ce a
mâncat”, „Pâine cu sare e gata mâncare “, „Dintr-o
ridiche patru feluri de mâncare se fac: rasă şi nerasă, cute şi
felii “, „Omul care este harnic, totdeauna are praznic“,
„Omul nu trăieşte să mănânce, ci mănâncă să
trăiască”.
În acest mod, periplul nostru literaro-gastronomic a avut şi are
conotaţiile interdisciplinarităţii ca o componentă a educaţiei
ce are menirea de a aduce la aceeaşi masă: gătitul cu cititul,
cititul cu scrisul şi toate la un loc adunând înţelepciunea
poporului român. Ce facem, în fond? Savurăm ! Ce? Ce gândim,
citim, scriem, ce gătim și mâncăm!

Bibliografie
CREANGĂ, I. (1970), Opere, vol. I și II, Editura Minerva,
Bucureşti.
ISPIRESCU, P. (1997), Basme, Editura Miracol, Bucureşti.
KOGĂLNICEANU, M., NEGRUZZI, C. (1973), 200 de reţete cercate de
bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti, Editura Dacia,
Cluj Napoca.
PANN, A. (1963), Scrieri literare, vol. II, III, Edi

Competenţele necesare profesorului în organizarea învăţării prin cooperare

sonia berza
Colegiul National Pedagogic "Stefan Cel Mare"" Bacau, Bacau, Bacau

În profesia didactică, ca în orice activitate, competenţa este
condiţia ce asigură performanţă şi eficienţă. Competenţa
pedagogică cuprinde un sistem de cunoştinţe, capacităţi
cognitive, afective, motivaţionale, manageriale care sunt în
interacţiune cu anumite trăsături de personalitate. Pentru
exercitarea rolurilor ce revin profesorului în învăţarea prin

colaborare şi cooperare, sunt necesare o serie de competenţe
ştiinţifice, psihopedagogice, psihosociale, manageriale şi
transversale
Competenţele ştiinţifice necesită, din partea profesorului, o
cultură generală şi de specialitate. De asemenea, el trebuie să
cunoască materia predată, cunoştinţele să fie corecte din punct
de vedere ştiinţific, să fie bine organizate, structurate,
simplificate, traduse în forme care să stimuleze interesul şi să
faciliteze înţelegerea. Cu alte cuvinte realizează o
transpoziţie didactică a conţinuturilor.
Competenţele psihopedagogice şi metodice vizează asigurarea
eficienţei psihopedagogice a activităţilor instructiv-educative.
Cadrul didactic trebuie să deţină un sistem de cunoştinţe de
psihologie şi pedagogie pentru a putea proiecta şi realiza optim
activităţile didactice. Trebuie să aibă capacitatea de a
accesibiliza conţinutul, de a utiliza metodologia adecvată,
mediind legătura dintre elevi şi disciplina predată, chiar dintre
ei şi lumea înconjurătoare. Profesorul, pentru a realiza o
predare centrată pe elev, are nevoie să respecte
particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor (nivel
intelectual, ritm de învăţare, interese, stil de învăţare).
În acelaşi timp, să poată valorifica experienţa cognitivă,
afectivă, socială şi practică a elevilor ajutându-i s-o
îmbogăţească.
Competenţele manageriale ţin de managementul educaţional şi
vizează capacitatea de a orienta, coordona, de a îndruma şi
motiva elevii. Profesorul trebuie să aibă abilitatea de a organiza
colectivul în grupe de lucru, de a-i face pe elevi să respecte
regulile în învăţarea prin cooperare. De asemenea, el este cel
care ia decizii pertinente în situaţii d criză, aplanează

conflictele, dând dovadă de tact pedagogic. În sala de clasă
creează un climat favorabil învăţării prin cooperare,
stimulând dorinţa de a realiza sarcinile propuse.
Deţinând competenţe de management educaţional, în conducerea
activităţilor de instruire în grup soluţionează anumite
probleme metodice: pregătirea elevilor pentru activitatea în grup,
începând cu cele legate de organizarea mediului fizic astfel
încât să favorizeze interacţiunea profesor-elevi; alegerea
temelor ţinând cont de interesul elevilor, de experienţa lor
anterioară, de complexitatea, dificultatea temei. O altă problemă
metodică se referă la dirijarea activităţii pe grupe, ce
presupune prezentarea unor indicaţii, constituirea grupelor,
analiza şi prelucrarea materialelor, pregătirea soluţiilor,
prezentarea răspunsurilor şi desprinderea concluziilor.
Competenţele psihosociale necesită, din partea profesorului,
stăpânirea unor cunoştinţe de psihologie socială cu scopul de a
cunoaşte acele fenomene psihosociale ce există la nivelul
grupurilor şcolare. Profesorul este cel care încurajează
interacţiunea socială în realizarea sarcinilor de învăţare
propuse şi gestionează comunicarea didactică. De asemenea,
utilizează metode psihosociale pentru a asigura un climat pozitiv
în grupul de elevi.
Competenţele transversale relevante într-o activitate de
instruire interactivă reală sunt exersate în activitatea de
proiectare, organizare, desfăşurare, evaluare a proiectului
didactic. Exemple de competenţe transversale ale profesorilor
necesare în organizarea şi desfăşurarea învăţării pin
cooperare şi colaborare ar fi: gândirea critică, rezolvarea de
probleme, lucrul în echipă, empatia, favorizarea învăţării şi
transferului de cunoştinţe la elevi, toleranţei, reflecţiei

personale, colective, animarea, motivarea grupelor de elevi,
activarea unor conflicte socio-cognitive etc. Toate aceste
competenţe pot induce o învăţare activă şi interactivă şi se
formează în practică chiar dacă există o anumită vocaţie,
înclinaţie pentru profesia de cadru didactic.
În instruirea interactivă, cadrul didactic îndeplineşte mai
multe roluri cognitive şi metacognitive:
• pedagog, în sensul că prezenţa lui este non-directivă, nu
impune cunoştinţele, ci creează situaţii de învăţare care
solicită elevilor resursele intelectuale, afective, sociale,
motivaţionale activându-le;
• proiectant, manager şi organizator al activităţilor de
predare, învăţare şi evaluare;
• mediator al activităţii de învăţare, ce mijloceşte
relaţia dintre elev şi obiectul de învăţământ,
facilitând accesul la cunoaştere;
• facilitator al învăţării şi al autoformării elevilor, el
nu transmite, pur şi simplu, cunoştinţe, ci înlesneşte
procesarea intelectuală a informaţiilor prin activarea proceselor
cognitive şi afective, facilitând accesul la cunoaştere;
• sprijin al elevilor în învăţare, explică atunci când este
nevoie;
• partener în învăţare, participă la activitate, fiind un
interlocutor în comunicarea didactică;
• consilier al elevilor în activitatea de învăţare;
• ghid, călăuză ce dirijează, din umbră, stimulează
schimburile intelectuale, sociale, afective;
• observator şi ascultător al elevilor în timpul
activităţilor de învăţare;
• evaluator care utilizează metode şi tehnici de evaluare ce au

rol de ameliorare, corectare şi nu de sancţionare, elevii
participând activ la procesul de evaluare;
• autodidact, în sensul că se perfecţionează permanent,
realizează schimburi de experienţă cu celelalte cadre didactice,
doreşte să-şi îmbunătăţească practica pedagogică.
Un rol deosebit al profesorului este de a forma, la elevi,
abilităţile de cooperare şi colaborare, reorientându-i de la
competiţie la cooperare. Învăţământul frontal şi individual
pune mai mult accent pe competiţie care, în cazul unor elevi,
poate stimula efortul, motivaţia la cei cu reale şanse de succes,
poate promova aspiraţii mai înalte. Totuşi, de cele mai multe
ori, în situaţii de competiţie există o slabă interactivitate
între elevi, apare anxietatea, teama de eşec, lipseşte
încrederea reciprocă, unii elevi sunt respinşi de grup şi pot
apărea conflicte. Pentru a evita consecinţele negative ale
competiţiei e bine să se îmbine motivaţia pentru competiţie cu
cea pentru cooperare. Profesorul are datoria de a forma, la elevi,
abilităţi de cooperare şi colaborare. În acest sens, are rolul
de a stabili situaţii problemă care să fie rezolvate în comun,
să motiveze iniţiativa reciprocă, să faciliteze dorinţa de a
coopera, să creeze situaţii de a participa împreună la
activităţi de grup, să asigure o atmosferă pozitivă de
învăţare.
Pentru asigurarea unei învăţări prin cooperare şi colaborare
eficiente în studiul disciplinelor pedagogice, profesorul poate
ţine cont de o serie de sugestii, recomandări psihopedagogice,
practice:
• elevul să fie considerat o persoană implicată în propria
formare, capabilă de a-şi spune părerea;
• elevul trebuie să fie responsabilizat, să i se cultive

încrederea în sine, în ceea ce ştie, ce face şi ce poate să
facă;
• să se stabilească clar obiectivele operaţionale şi să le
comunice elevilor pentru a le interioriza şi pentru a obţine un
angajament intelectual şi moral al celor educaţi;
• să se încurajeze reflecţia individuală şi activismul social
prin activităţi independente şi interdependente, de cooperare;
• să se asigure condiţiile necesare rezolvării sarcinilor de
învăţare şi să se asigure că elevii au înţeles ceea ce au de
făcut;
• elevii să fie învăţaţi cum să înveţe la disciplinele
pedagogice, dezvoltându-le abilităţi metacognitive;
• profesorul să obişnuiască elevii să lucreze împreună, să
se asculte unii pe alţii, să emită puncte de vedere diferite,
divergente;
• elevii să fie obişnuiţi să accepte faptul că sunt diferiţi
şi să respecte particularităţile fiecărui membru al grupului;
• să se încurajeze spontaneitatea, creativitatea, imaginaţia
elevilor;
• să se asigure un climat deschis, democratic în timpul
activităţilor de grup;
• să se stimuleze, la elevi, dorinţa de a participa la schimburi
de idei, concepţii, de argumente, contraargumente în grup
valorificându-le în soluţionarea unor probleme;
• să se stimuleze capacitatea elevilor de a lua decizii
împreună, ca rezultat al eforturilor individuale şi de grup;
• să se stimuleze capacitatea de autoevaluare, de reflecţie a
elevului asupra propriei învăţări.
În concluzie, cadrul didactic nu mai este privit doar ca un
transmiţător de cunoştinţe, care conduce procesul de

învăţare. În pedagogia interactivă, în organizarea
învăţării prin cooperare, el este un coordonator, un
îndrumător, colaborator şi facilitator al învăţării elevului.
Activităţile de predare – învăţare – evaluare, prin
activităţile de grup, capătă noi valenţe, stimulând progresul
individual, colectiv şi social.

Bibliografie :
• Tîrcovnicu, V. (1981) – „Învăţământ frontal,
învăţământ individual, învăţământ pe grupe”, EDP,
Bucureşti.
• Buzaş, L. (1976) – „Activitatea didactică pe grupe”,
EDP, Bucureşti.
• Pintilie, M. (2003) – „Metode moderne de învăţare,
evaluare”, Ed. Eurodidact, Cluj-Napoca.

Roma, creuzet al valorilor europene perene

Rodica Calota
Colegiul National "Tudor Vladimirescu" Targu Jiu, Gorj, Targu Jiu

Roma, creuzet al valorilor europene
perene

Cursul (“Grand Tour in Europe: creativity, innovation, active
citizenship and intercultural dialogue”), care a avut loc in

perioada 11-16 octombrie 2021, în cadrul proiectului Erasmus+ «
IMPROVING DISADVANTAGED ADULTS' CAREER - INCLUSION FOR ALL »(Nr. de
referinta 2020-1-RO01-KA104-078179), apartinand Asociatiei Centrul
de Informare si Formare Magia, Targu-Jiu, în contextul unei
călătorii intelectuale, afective, iniţiatice, ne-a oferit, de-a
lungul celor şapte zile de stagiu, o experiență transversală în
locurile cruciale ale culturii europene.
În ultimii ani, am fost martorii dezintegrării frontierelor dintre
teritorii, ai amplului proces de migraţie, care a «contaminat»
tradiţiile si identităţile. Intr-o Europă preocupata de
incluziunea sociala, cursul a fost centrat pe găsirea de
modalităţi de convieţuire într-o societate diversificată.
La curs au participat membri din mai multe ţări europene:
România, Polonia, Ungaria, Croaţia şi Ungaria.
Specificul acestui curs a fost acela de a decela redistribuiri
funcţionale ale vechilor clădiri care nu mai servesc scopului
iniţial al construirii lor, în vederea valorificării optime şi
eficiente a spaţiului în universul citadin, transformându-le în
locaţii de expunere, dialog, problematizare a nevoilor anumitor
categorii sociale sau soluţionare a unor probleme actuale
stringente. De fiecare dată, fiecare participant era invitat să
fixeze, să argumenteze şi să prezinte un obiectiv cultural al
fiecărui edificiu vizitat, precum şi motivarea ştiinţifică a
continuităţii acestuia în contemporaneitate, a perenităţii
acestuia, în deplina cunoaştere a istoriei sale. Orice obiectiv
general a fost explicat prin obiective specifice, precum şi prin
implicarea activă a tinerilor în proiecte de transformare a
societăţii, prin informare pertinentă, continuă şi
responsabilă, orice idee necesitând o argumentare laborioasă,
pentru a nu fi considerată o simplă”bârfă” epistemologică.

Aşadar, acestea au fost obiectivele care au constituit tematica
unui proiect de anvergură europeană, generator de alte proiecte
menite să incite dorinţa de a produce schimbare, de a se implica
în viaţa comunităţii şi de a contribui la soluţionarea unor
probleme sociale, morale sau economice stringente, precum şi la
bunăstarea obştească.

Emigrarea evreilor în timpul lui Nicolae Ceaușescu(1965-1989

Bianca Florentina Baisan
Scoala Gimnaziala Valea Lupului, Iasi, Valea Lupului

Evreii reprezintă o comunitate etno-confesional care ii definește
pe adepții religiei iudaice sau mozaice, urmașii lor și cei care
s-au convertit la iudaism și urmașii lor (iudaismul ortodox
recunoaște adesea, în anumite limite, apartenența la poporul
evreu și a evreilor convertiți la alte religii și a copiilor lor
născuți din mamă evreică, și există unele grupuri de evrei
convertiți la culte creștine care continuă să-și afirme
apartenența la poporul evreu). Evreii sunt populația majoritară
în Israel.

În sensul strict, pornind de la Vechiul Testament, israeliții sau
evreii sunt cele 12 triburi ale lui Israel, iar iudeii sunt urmașii
tribului lui Iuda, singurii israeliți rămași după exilul
babilonian. Tot potrivit Vechiului Testament, israeliții sau evreii
sunt descendenți ai lui Avram (Abraham), prin fiul său, Isac
(Ițhac), și fiul acestuia, Iacob (Iaakov, fratele geamăn al lui
Esau) și a descendenților lui Iacob pe linie feminină. Iacob,
care și-a schimbat numele în Israel, este considerat a fi primul
evreu. Evrei sunt și fii ai altor popoare care s-au convertit la
iudaism și s-au alipit în cursul istoriei de poporul evreu pe
pământul Palestinei (Eretz Israel) sau în diaspora. Apartenența
individului la poporul evreu este în zilele noastre independentă
de păstrarea normelor religioase sau a datinilor.
Prezența evreilor pe teritoriul Romaniei este atestată arheologic
încă din Antichitate, iar începând din Evul Mediu este
documentată de surse literare și alte categorii de izvoare
istorice. Minoritatea evreiască a devenit semnificativă din punct
de vedere numeric și al ponderii economice și culturale în
special începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit recensământului
oficial din 1930, totalul evreilor din România era de 756.930.
În secolul al XX-lea, antisemitismul unei părți însemnate a
elitelor dintre cele două războaie mondiale a favorizat realizarea
holocaustului astfel că în urma trecerii evreilor basarabeni la
cetățenia sovietică și mai ales în urma crimelor comise de
statele Antonescian în România (inclusiv Basarabia și
Transnistria) și Horthyst în Transilvania de Nord, acestă
minoritate nu mai număra în 1956 decât 146.264 persoane. În
perioada regimului comunist, manifestarea religiei și culturii
mozaice sau a apartenenței la evreimea internațională erau
socotite potrivit ideologiei oficiale, respectiv drept

„naționalism burghez” și drept „cosmopolitism", ceea ce este
retrospectiv apreciat ca fiind un „antisemitism ocult” al
regimului ; în toate cazurile, această situație a dus la
emigrarea majorității Evreilor români spre statele apusene sau
spre Israel, astfel că la recensământul din 2011 au fost
recenzați în România numai 3271 evrei.
Emigrarea evreilor din România spre Palestina de atunci şi spre
Israel astăzi este un proces neîntrerupt încă din secolul
XVIII-lea. În perioada de tranzit, de după război, emigrarea a
continuat, mai mult sau mai puţin cu aprobarea autorităţilor,
interesate să îndepărteze pe această cale elemente
neacomodabile, dar mai ales supravieţuitori din lagărele de
exterminare, îndeosebi refugiaţi din alte ţări aciuaţi în
România .
Acţiunea de răscumpărare a prizonierilor este consacrată în
codexul Iudaic sub paragraful “PIDION ŞVUIM”. Evreul, ca
individ, dar mai ales comunitatea au obligaţia de a salva fraţii
aflaţi în pericol. Pentru răscumpărarea lor se făceau
dintotdeauna chete în vederea strângerii fondurilor necesare, dar
şi pentru a oferi-cat mai multora-posibilitatea de a lua parte
activă la o faptă bună de primă importanţă .
Istoria vânzării evreilor sau începutul “trocului” cu evrei
contra bani sau marfă, este o nouă direcţie ce trebuie plasată
încă din timpul regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej. Trebuie precizat
faptul că în timpul regimului Gheorghiu-Dej (1948-1965) din
România au emigrat 221.290 de evrei . ( pentru a contura o imagine
privind populaţia evreiască din România, a se consulta
recensămintele din perioada 1930- 2002- Anexa 1). Nu vom insista
pe analiza acestei perioade însă trebuie precizate câteva
informaţii preliminare referitoare la vânzarea evreilor.

Începută prin mediaţia unui negustor evreu din Anglia, originar
din România, cu care avea relaţii comerciale, Direcţia Generală
de Informaţii Externe (DGIE) a fost încurajată să aducă valută
în schimbul unor vize de ieşire pentru evrei. Contactele directe
dintre generalul Marcu, din partea României şi Şaike Dan, din
partea Israelului, s-au concretizat în contracte care se schimbau
din când în când, pofta României fiind în continuă creştere.
Plata se făcea în bani numerar, iar predarea lor se efectua când
la Viena, când la Zurich sau chiar în Danemarca, crezându-se că
astfel se păstrează secretul . Evident, nu toţi evreii s-au
îndreptat spre Israel, mulţi emigrând şi spre state din apusul
Europei, America de Nord şi de Sud . Pentru Israel, în intervalul
15 mai 1948-1951 au emigrat din România 117.950 evrei, 1951 fiind
anul de vârf al emigraţiei; apoi, între 1952-1960 s-au impus
restricţionări drastice pentru emigrare, cu toate acestea au mai
plecat 32.462; între 1961-1964 au plecat 63.549, în general pe
criteriul reîntregirii familiilor; între 1965-1971 au emigrat
alţi 22.635 evrei, iar între 1972-1979 – 18.418. Aşa se face
că în urma recensământului din 1977 au mai fost înregistraţi
în România doar 24.667 evrei, iar în 1992 cifra a coborât la
9000 . Pe parcurs, problemele privind această afacere neonorabilă
nu au lipsit, iar amănuntele le vom trata în special pentru
perioada regimului Ceauşescu.
Probabil cea mai completă lucrare pe care o vom utiliza în
demersul de faţă , este lucrarea istoricului Radu Ioanid,
Răscumpărarea evreilor - Istoria acordurilor secrete între
România şi Israel, publicată la Editura Polirom în anul 2005.
În realizarea acestei lucrări, autorul a beneficiat de accesul la
“documente ultrasecrete, care oficial nu există” din România
cât şi la documente din Israel pentru a contura acesta pagină

sensibilă din istoria României . De asemenea alături de alte
surse documentare, cartea lui Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roşii
conferă o sursă documentară des utilizată în lucrarea .Când
Nicolae Ceauşescu a ajuns la conducerea ţării, în anul 1965,
practica vânzării evreilor era de mult înrădăcinată la vârful
ierarhiei comuniste româneşti.După 1972, reprezentanţii
României şi ai Israelului au semnat acorduri similare cu cel
prezentat în radurile de mai sus, din cinci în cinci ani .
Vorbind despre viziunea lui Ceauşescu, istoricul Dennis Deletant
afirmă: “ politica lui Ceauşescu faţă de evrei poate fi
rezumată în câteva cuvinte: le dădea voie să emigreze celor
care doreau acest lucru, facilitând astfel procesul de creare a
unei Românii omogene, bazată pe elementul majoritar român” .
În continuarea acestei ideii adăugăm şi viziunea ambasadorului
israelian la Bucureşti, Yosef Govrin, acesta considera că: “
există cel puţin două motive pentru care România a permis alyah
( în ebraică : עלייה, termenul reprezintă reîntoarcerea
evreilor în teritoriul Israelului, fiind o componentă de bază a
ideologiei sioniste ) în Israel: în primul rând, pe lângă
sumele pe care le plătea Israelul pentru fiecare emigrant, se
rezolva şi problema evreiască din România, ţara se debarasa
treptat de evrei, muncitorii românii putând să preia apoi
locurile de muncă rămase vacante; în al doilea rând, decizia
arăta consideraţie faţă de cerea Israelului şi a Occidentului
de a lăsa evreii să plece din România ca un act umanitar…” .
Plecarea evreilor din România nu trebuie privită numai prin
prisma banilor, o astfel de abordare ar fi o privire mult prea
simplistă. Ieşirea evreilor din România a fost legată de
interese. Conjunctura politică era cea care dicta. Spre exemplu,
când toţi ambasadorii ţărilor arabe au ameninţat să

părăsească ostentativ Bucureştiul, plecările au încetat.
Atunci când momentul politic a fost considerat prielnic, începeau
sau reîncepeau negocierile financiare . De asemenea, Liviu Turcu
(fost şef al departamentelor nord-americane şi vest- europene ale
CIE-succesor al DGIE-DIE) a făcut observaţia că Ceauşescu îi
consideră pe membrii tot mai puţini ai comunităţii evreieşti
din România nişte “ostatici”; considerând că exodul lor
generalizat şi neplanificat putea să-l lipsească de un capital de
negociere crucial în relaţia cu Israelul şi cu Statele Unite ale
Americii. Din acest deziderat emigrarea s-a realizat atât de lent .
La începutul anilor ’70, Ceauşescu reuşise să ducă la bun
sfârşit un proces început de predecesorul său: în mod
sistematic, efficient şi discret, “curăţase” aproape toate
posturile importante din România de prezenţa evreiască. Pentru a
nu atrage privirile observatorilor internaţionali, liderul comunist
mai păstrase o mână de evrei în poziţii vizibile. Ambasadorul
Govrin remarca faptul că evreii rămaşi, “ deşi se născuseră
evrei, încercau din răsputeri să se integreze în societatea şi
cultura românească. Şi, cu cât se străduiau mai mult, cu atât
mai puţin dispuşi să-i asimileze se arătau naţionaliştii
români din ierarhia locală. Nu e de mirare atunci că nu regăsim
nici măcar un evreu în posturile de conducere ale Ministerului
Apărării sau ale celui de Externe; şi dacă nu mă înşel, nici
în alte ministere .” Comform lui Dennis Deletant, sub regimul
lui Ceauşescu, statutul comunităţii evreieşti era unic în
întregul bloc comunist. Evreii se bucurau de ceea ce un cercetător
a numit “ poate cel mai mare grad de autonomie dintre toate
confesiunile”. Acest fapt este pus de acelaşi autor pe seama
numărului tot mai mic de evrei rămaşi, care formau acum o
comunitate predominant în vârstă, care nu mai reprezenta nici o

ameninţare la adresa regimului său a dorinţei lui Ceauşescu de
a-şi crea o imagine bună în ochii Occidentului

ÎNVĂȚAREA PRIN PROIECTE – O OPȚIUNE FLEXIBILĂ PENTRU UN ÎNVĂȚĂMÂNT MODERN

irina căpățînă

Suntem parte dintr-o societate în plină schimbare, în care
tehnologia digitală transformă, zilnic, fiecare aspect al vieții
umane. Ni se oferă noi și noi șanse, dar, deopotrivă, suntem
confruntați cu noi și noi riscuri și incertitudini. Spațiul
contemporan, care se recomandă ca o societate a comunicării
generalizate, este marcat de intensificarea continuă a schimbului
de informații.dilatarea pieței informaționale este posibilă
tocmai daorită avântului noilor tehnologii informaționale și

comunicaționale. Digitalizarea a determinat, cum era firesc,
apariția reacțiilor și la nivelul sistemului educativ, acceptarea
și utilizarea noilor tehnologii devenind o cerință tot mai
pregnantă. Sistemul românesc de învățământ trece, alături de
societate, în ansamblul ei, printr-o nesfârșită perioadă de
reformare, de reorganizare. În instabilitatea aceasta generalizată
și păguboasă, o singură certitudine traversează fiecare nouă
reformă: nevoia de a implica în procesul educativ noile tehnologii
informaționale și de comunicare. O bază de date gigantică, o
rețea internațională, care oferă informații și servicii, o
abordare proaspătă și eliberată de canoanele tradiționale - și
înșiruirea avantajelor poat merge într-o progresie constantă –
nimic din toate acestea nu avea cum să fie ignorat într-o lume
care aleargă disperată după civilizație și
modernizare. Evoluția învățământului înregistrează
o traiectorie ascendentă, de la metodele expozitive la cele
dialogate și interactive, la desfășurarea activităților prin
integrarea multimedia, către o didactică învățământului
deschis, la distanță, către o pedagogie Web și un
învățământ structurat, diseminat oriunde și oricând sunt
semnalate cerințe și nevoi de pregătire. E-learningul oferă
flexibilitate în timp și spațiu, stimulează deopotrivă elevii
și profesorii pentru a găsi cele mai potrivite forme de
învățare. În zgomotul de fond, este, însă, imposibil să nu
sesizăm realitatea: oricâte beneficii, oricâte promisiuni de
eficiență maximă și oricât de atrăgător ar fi acest sistem,
nimeni niciodată nu va putea înlocui integral prezența umană
care educă, formează, emoționează, empatizează, provoacă,
explică, laudă și motivează. De aceea, înainte de a ne arunca
în vârtejul reformelor cu orice preț, ar trebui să reconsiderăm

tot ceea ce avem valoros în trecutul nostru – ca școală – și
să dăm o șansă reală întâlnirii dintre „atunci” și
„acum”.
O asemenea întâlnire fastă pusă la cale de minți deschise și
nerobite de nicio prejudecată s-a concretizat în ceea ce numim azi
pretențios și obligatoriu anglicizat, ca orice are o minimă
legătură cu tehnologia informațională, „project based
learning” sau mai autohton, dar prea puțin modern, învățarea
pe bază de proiect/ metoda proiectului. Proiectul este o
metodă interactivă de predare-învăţare, care presupune o
micro-cercetare sau o investigare sistematică a unui subiect care
prezintă interes pentru elevi. Metoda proiectului este
fundamentată pe principiul învăţării prin acţiune practică,
cu finalitate reală („learning by doing”), ceea ce îi conferă
şi motivaţia necesară. Opusă instrucţiei verbaliste şi
livreşti, învăţarea prin realizarea de proiecte reprezintă un
mod mai cuprinzator de organizare a procesului de învăţământ
prin care pot fi satisfăcute cerinţele unei educaţii pragmatice,
în spiritul acţiunii şi independenţei în gândire. Elevul
trebuie să înveţe să acţioneze după ce a gândit în prealabil
şi să ajungă la concluzia că o activitate proiectată se
desfăşoară mai rapid, iar greşelile pot fi evitate în mai mare
măsură de la început, dacă efortul prealabil de gândire a fost
mai mare şi mai îndelungat. Proiectul are un rol extrem de mare
în dezvoltarea intelectuală, iar elevii trebuie să fie instruiţi
să lucreze mai mult în faza proiectivă (pregătirea
activităţilor) decât în faza acţională.
Proiectele destinate să sporească oportunităţile de învăţare
ale elevilor pot varia foarte mult în ceea ce priveşte conţinutul
şi aria acoperită şi pot avea loc la diferite niveluri de

învăţământ. Cu toate acestea, tind să aibă în comun câteva
trăsături definitorii. Proiectele se dezvoltă pornind de la
întrebări provocatoare care nu pot primi răspunsuri prin
învăţarea bazată pe memorare.
Spre exemplu, la disciplina Limba și Literatura română, clasa a
IX-a permite, în maniera actuală de design al programei, o astfel
de abordare. Este chiar o variantă eficientă de a aduce elevul
spre cultivarea plăcerii lecturii, în primul rând, și spre
exersarea competențelor de lucru cu textul, fie el literar sau
non-literar. Extrapolând, plecând de la premisa că tot ceea ce ne
înconjoară este un „text” – Solomon Marcus consideră că
„orice propoziţie este un text, și un text are anumite grade de
coerenţă de natură semantică și coeziune de natură
sintactică” – putem considera, deci, metoda proiectului ca
atingându-și scopul formulat teoretic. La acest nivel de
studiu, programa propune organizarea conținuturilor pe teme
generale, ceea ce face ca proiectul să fie o formulă profitabilă
atât de predare, cât și de evaluare. De la tema „Joc și
joacă” până la „Confruntări etice și civice”, trecând
prin „Lumi fantastice”, „Dragostea”, „Școala”,
„Familia”, „Scene din viața de ieri și de azi”, elevilor
li se pot pune la dispoziție subiecte interesante și li se pot
indica surse atrăgătoare de documentare. Se pot urmări etapele de
lucru, fără a face nicio derogare de la schema clasică a
metodei, pentru că resursele de timp, în clasa a IX-a sunt
generoase. Iată numai câteva exemple concrete de aplicare a
metodei proiectului: „Școala de ieri și de azi”, „Istoria
familiei mele/ familiilor noastre”, „În lumea de azi mai este
loc pentru fantastic?”, „Te iubesc la nemurire vs. Love you,
xxx”, „Între morală și propriile interese”. Proeictul

presupune alegerea temei, stabilirea obiectivelor, planificarea
activităţilor (distribuirea responsabilităților în cadrul
grupului, identificarea surselor de informare, stabilirea și
procurarea resurselor/materialelor necesare, stabilirea unui
calendar al activităților, analiza realistă a timpului necesar,
alegerea metodelor folosit), cercetarea sau investigarea
propriu-zisă ( care se derulează, de regulă, pe o perioadă mai
mare de timp), realizarea produselor finale (rapoarte, poster,
articole, albume, hărţi, cărţi, film, pagini de revistă sau
ziar, sondaje de opinie, mici piese de teatru, concursuri, excursii
literare, procese literar,mape tematice, referate, eseuri, studii de
caz etc.), prezentarea rezultatelor/transmiterea acestora
celorlalţi colegi sau/şi altor persoane (elevi din şcoală,
profesori, membri ai comunităţii, etc.), evaluarea
cercetării/activităţilor derulate (individual sau în grup, de
către cadrul didactic sau de către potenţiali beneficiari ai
proiectului produselor realizate. Elevul se deprinde astfel, să
înveţe şi din cercetare şi din activitatea practică, să-şi
însuşească atât procesualitatea ştiinţei, cât şi conţinutul
acesteia, raportându-se direct la activitatea practică. Elevii
sunt puşi în situaţia de a anticipa: un rezultat, căile de a
ajunge la el, materialele şi mijloacele ce se vor utiliza.
Anticiparea rezultatului presupune o reprezentare a ceea ce urmează
să se efectueze, în sensul unei prefigurări cât mai clare a
acestuia. De la o astfel de clarificare rezultă şi celelalte
activităţi şi anume: elaborarea etapelor prin care trece
lucrarea, selectarea şi procurarea materialelor necesare, alegerea
mijloacelor şi procedeelor de lucru, stabilirea termenelor de
execuţie (dacă este cazul), a diferitelor responsabilităţi
(dacă este o activitate în grup) şi alte elemente specifice

domeniului în care se proiectează. Proiectarea se bazează pe un
program complet de lucru, în care sunt cuprinse toate elementele
necesare unei astfel de lucrări.
Bibliografie
1. Oprea, Crenguța-Lăcrămioara, Strategii didactice interactive,
EDP, București, 2008
2. Pânișoară, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă. Metode de
interacțiune eficientă, Editura Polirom, 2003
3. Ulrich, Cătălina, Managementul clasei: învățare prin
cooperare, FSD, București, 1999
4. www.cursuri.flexform.ro

Rolul creativității în predare-învățare

BARBU SANDA
Liceul Pedagogic Tulcea, Tulcea, Tulcea

Rolul creativității în predare – învățare

Profesor Barbu Sanda

În contextul învățământului de astăzi, rolul și importanța
cadrului didactic capătă o altă dimensiune datorită instruirii
interactive, cât și a celei creative.
Astfel, atmosfera pe care o crează profesorul în clasă

reprezintă un factor cu influenţă majoră asupra comportamentului
de învăţare al elevului. Crearea climatului favorabil, a unei
colaborări eficiente între profesori şi elevi, o atmosferă
caldă, afectivă, pozitivă, de exigenţă, dar şi de
înţelegere, de responsabilitate este o condiţie esentială ce
trebuie indeplinită la lecţie.
A avea creativitate pedagogică înseamnă a deține una dintre
aptitudinile esențiale ale personalităţii didactice .
Pedagogul are rolul de a stimula efortul copilului, tendinţa
acestuia de fi original, inventiv, creativ. Atitudinea profesorului
are un rol major în crearea unei atmosfere prielnice stimulării
şi dezvoltării învăţării interactiv-creative.
Profesorul creativ dă libertate elevilor să-şi spună părerea
promovând o atitudine deschisă, respectă opiniile celorlalţi, le
întăteşte convingerea că pot emite judecăți valoroase, îi
antrenează în procesul de evaluare, le comunică criteriile de
evaluare şi le oferă timp suficient exersării. Pentru a stimula
creativitatea elevului, profesorul însuşi trebuie să fie creativ
, să manifeste un comportament şi o atitudine pozitivă în acest
sens.
Profesorul creativ utilizează în procesul de predare –
învăţare- evaluare învățarea prin colaborare în mod eficient.
Cultivarea gândirii creatoare este o sarcină importantă a
şcolilor de astăzi. Stimularea creativităţii elevilor se
realizează printr-o pregătire susținută teoretică şi
practică; prin dezvoltarea competențelor de muncă și
experimentare independentă; prin dezvoltarea spiritului critic.
Foarte importantă este relaţia și atitudinea profesorului în
relația sa cu elevii. Atitudinea autoritară creează blocaje
afective. E necesar un climat destins, democratic, prietenos care

contribuie la o deschidere spre imaginație, spre creativitate.
Profesorului îi revine datoria să depisteze elevii ce dispun de un
potenţial creativ peste medie şi să le cultive dezvoltarea
acestor capacităţi. Cultivarea imaginaţiei, a creativităţii se
face și in cadrul activităților din afara clasei si a celor
extrașcolare.
Profilul competențelor cadrului didactic creativ este următorul:
• pedagog care “construieşte dispozitive de învăţare
procedurală”;
• proiectant, tutore, manager, moderator, organizator şi
gestionar al conţinuturilor ştiinţifice;
• mediator, facilitator al învăţării;
• consilierul elevilor;
• coordonator al muncii elevului;
• co-evaluator alături de elev al procesului şi produsului.
Profilul competenţelor profesorului creativ capătă valenţe
noi, depăşind tradiţionalul, nemaifiind doar un furnizor de
informații. Cadrul didactic devine un coparticipant în actul
invățării, alături de elevi. Procesul de învăţământ
(predare-învăţare-evaluare) capată, astfel, valenţe formative
şi formatoare și încurajează progresul individual şi colectiv.
Profesorul este cel care poate încuraja sau dimpotrivă, descuraja
manifestarile creative ale elevilor.
Iată câteva moduri prin care cadrul didactic stimulează
creativitatea elevilor:
a) încurajează gândirea divergentă;
Exemple:”Puteți întelege în alt mod această întrebare?”sau
recompense pentru încercări de a găsi soluții noi, chiar dacă
rezultatul final nu e unul excelent.
b) tolerarează opiniile nonconformiste;

Exemple: se cere elevilor să-și argumenteze părerile divergente;
c) încurajează elevii să aibă încredere în propriile
judecăți;
Profesorul trebuie să faciliteze activitățile în care elevii
formulează întrebări pentru care au și răspunsuri.
d) accentuează faptul că orice om este capabil să fie creativ
într-o anumită măsură.
Se evită exemple de mari artiști sau inventatori. Trebuie
recunoscute și apreciate eforturile creative ale elevilor.
Experiența la catedră dovedește cum se poate înlesni
creativitatea. Iată câteva exemple:
• încurajând elevii să gândească, dar fară să fie
amenințați că vor fi evaluați. Evaluarea îi blochează uneori
pe elevi în actul creativ. Trebuie acceptate erorile ca elemente
ale procesului creativ;
• prin încurajarea curiozității, a explorării, a
experimentării, a punerii de întrebări, a testării și
incurajării talentelor creative ;
• recompensând ideile noi ,originale;
• prin neimpunerea unei soluții în rezolvarea de probleme;
• oferind idei controversate care să-i antreneze să gândească
și să-și pună singuri probleme;
• încurajând elevii să-și noteze ideile proprii în caiete de
notițe sau jurnale.
Profesorii care renunță la a oferi doar cunoștințe devin astfel
mediatori între copil și realitate, ei nemaifiind doar o sursă de
informație. Acești profesori:
• formulează întrebări de genul: ,,Care e părerea ta?”,
„Tu cum vezi lucrurile?”.
• adresează întrebări divergente de genul: ” Ce crezi că

s-ar întâmpla în situația…? .”, „Cum argumentezi
aceasta?”.
• manifestă interes pentru răspunsurile paradoxale.
Rezultatul unor astfel de strategii este că elevii vor tinde spre
a-și pune probleme, vor dori să descopere noi probleme și să
problematizeze unele situații.
Învățarea prin descoperire dirijată este o învățare de tip
euristic prin care profesorul nu face altceva decât să stimuleze
creativitatea elevilor. Elevii trebuie dirijați să gândească
independent, să tolereze ideile noi, să critice constructiv. Acest
mod de învățare conduce spre formarea stilului creativ de
rezolvare al problemelor, dar contribuie și la dezvoltarea
personalității elevilor. Elevul abordează problemele în mod
deschis, fără teamă . Este stimulat astfel să rezolve cu
plăcere sarcinile.
Evaluarea trebuie să evidențieze aspectele pozitive și
progresele fiecărui elev în parte. Uneori, evaluarea poate fi
amânată pentru a-i elibera pe elevi de teama evaluării. Scopul
îl reprezintă deschiderea pentru exprimarea liberă a fiecarui
elev, dezvoltarea aptitudinilor creatoare, fără temerea că ar
putea greși și a fi, eventual, sancționat, amplificarea
încrederii în propriile forțe și dezvoltarea curajului.

Analizând toate acestea, putem considera creativitatea ca fiind o
capacitate complexă, care face posibilă crearea de produse reale
sau pur mintale, constituind un progres în planul social.
Componenta principală a creativitații o constituie imaginația,
dar creația de valoare reală mai presupune și o motivație ,
dorința de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Și cum noutatea,
azi, nu se obține cu ușurință, o altă componentă este voința,

perseverența în a face numeroase încercări și verificări.

Referinţe bibliografice
1. Ausubel David, Floyd R., (1981), Învăţarea în şcoală,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
2. Cerghit, I. (2006), Metode de învăţământ, Editura Polirom,
Iaşi
3. Mușata-Dacia Bocoș, Intruirea interactivă, Editura POLIROM,
2013, București
4. Neacşu, Ioan, (1999), Instruire şi învăţare, Editura
Didactică şi pedagogică R.A., Bucureşti
5. Oprea L.,Crenguța, „Metoda activ-participative de stimulare
și dezvoltare a creativității în educația adulților”, în
revista „Paideia”, nr. 1-2/2000.
6. Pânișoară, Ion-Ovidiu, „Comunicarea eficientă-metode de
interacțiuni educaționale”, ed. Polirom, Iași, 2003.

Sănătatea fizică și mentală – factori ai succesului profesional

DORIN FLOREA
Colegiul National "O.Goga" Sibiu, Sibiu, Sibiu

Sănătatea și aptitudinile cadrelor didactice este și trebuie să
rămână o prioritate atât pentru factorii de decizie cât și
pentru fiecare dintre noi. Astfel admiterea la liceele pedagogice,
în condiții normale, este precedată de câteva probe eliminatorii
prin care candidații demonstrează că sunt sănătoși fizic și
că au o anumită vocație pentru profesia dorită. Desigur că
această verificare inițială este bună, dar pe parcursul carierei
un cadru didactic trebuie să dobândească și să dețină o

mulțime de alte calități care să-i asigure succesul profesional.
Putem enumera câteva asemenea calități: empatia, asertivitatea,
solidaritatea, atenția și capacitatea de comunicare, capacitatea
de analiză și sinteză, spiritul organizatoric, echitatea, calmul,
răbdarea, fermitatea și desigur lista ar putea continua dar toate
acestea sunt strâns legate de sănătatea fizică și mentală.
De obicei sănătatea fizică deteriorată nu poate fi neglijată
timp îndelungat deoarece produce durere și afectează vizibil
capacitatea de muncă, în schimb afectarea sănătății mentale
este mai greu de identificat. Acest lucru se datorează faptului că
suntem tentați să credem că o bună sănătate mintală
înseamnă absența unei patologii la nivel psihic, lipsa depresiei
și a anxietății, însă realitatea este mult mai profundă.
Un psihic sănătos este un complex de caracteristici pozitive care
permit o adaptare mai ușoară a individului la situații dificile
din punct de vedere fizic dar și emoțional. Este forte important
să putem gestiona asemenea situații stresante sau mai puțin
fericite care vor apar inevitabil pe parcursul carierei didactice.
Chiar dacă situațiile stresante nu pot fi evitate în totalitate
este bine să cunoaștem cauzele generatoare de stres. În felul
acesta pot fi putea gestionate mai ușor iar efectele vor fi
resimțite mai puțin.
Nimeni nu mai pune la îndoială astăzi faptul că este mai lesne
să prevenim decât să tratăm o boală, de aceea trebui acordată
atenție specialiștilor care oferă soluții pentru a rămâne
într-o formă bună din punct de vedere mental și emoțional.
Printre cele mai vehiculate soluții recomandate de cei în
măsură să o facă, sunt: construirea unor legături armonioase
și desigur trainice cu cei din jur, completate cu un stil de
viață echilibrat. De asemenea, exercițiile fizice cresc buna

dispoziție reducând totodată simptomele depresiei și
anxietății. O bună sănătate fizică merge mână în mână cu
o dietă sănătoasă, prin urmare este indicată evitarea excesului
de orice fel.
Corpul și mintea noastră funcționează în sincron, sănătatea
fizică aduce astfel beneficii majore pentru psihicul și
sănătatea emoțională. Uneori chiar și o plimbare în liniște
în natură sau în grădina casei pot contribui la eliberarea de
stres și recăpătarea echilibrului interior. Activitatea fizică
eliberează de asemenea endorfine, substanțe chimice care ne dau o
stare de bine, ne ajută să combatem nivelul de stres,
îmbunătățesc memoria, ne fac mai energici și mai activi.
Desigur că nu tuturor ne place să facem mișcare în mod regulat,
poate că nu toți avem abonament la sala de sport sau facem jogging
pe o bandă de alergat, dar sunt și alte modalități prin care
putem avea o viață activă din punct de vedere fizic. Putem ieși
la o plimbare în parc, putem alege să mergem pe jos sau cu
bicicleta la serviciu, când vremea permite acest lucru, ori chiar
să desfășurăm unele activități de voluntariat care presupun
mișcarea în aer liber. Acest ultim exemplu are fără îndoială
un beneficiu dublu: atât pentru sănătatea fizică cât și pentru
relația cu ceilalți și poate chiar cu mediul înconjurător.
Atunci când este posibil, aceste activități ar trebui să fie
organizate împreună cu colectivul clasei pe care o coordonăm
deoarece prin activități de voluntariat elevii învață lecții
de bază pentru viață, iar integrarea lor în societate devine mai
facilă.
În timpul exercițiilor fizice pe care le facem este recomandat
să ne deconectăm de la activitatea cotidiană să ne eliberăm de
gânduri, să ne concentrăm atenția mai bine pe cum se mișcă

mâinile și picioarele, controlând respirația și mișcările,
dozând efortul reușim să realizăm ceva benefic pentru
sănătatea noastră. Acest ajută să stăm conectați cu prezentul
și va ameliora nivelul de stres pe care îl simțim când ne
gândim la câte mai avem de făcut. Starea de bine ne ajută să
gestionăm mai ușor situațiile potențial dificile și să ținem
stresul sub control.
Este recunoscut faptul că hrana pe care o consumăm zilnic are o
mare influență asupra stării noastre psihice și
emoționale. Mâncatul pe fugă, consumul unor alimente
nesănătoase sau super-procesate, vor duce în timp la afectarea
stării de sănătate pe toate planurile – fizic, psihic,
emoțional; vor scădea nivelul energetic; perturbă somnul și
afectează sistemul imunitar.
Somnul este un alt aspect al sănătății psihice care merită
discutat. Parcă auzim tot mai frecvent că oamenii au insomnii, că
nu se odihnesc cum trebuie, unii se trezesc mai obosiți decât au
adormit, alții nu reușesc să adoarmă din pricina stresului, o
altă parte nu-și acordă decât vreo câteva ore de somn pentru
că „timpul nu le permite”.
Dacă cineva crede că este lipsit de consecințe negative
neglijarea somnului, creierul nostru nu este de aceeași părere.
Neuronii noștri au nevoie să ne eliberăm de gânduri înainte să
ne punem capul pe pernă, putem face o baie caldă înainte de somn,
putem asculta o muzică liniștitoare sau să citim ceva relaxant.
În final având în vedere faptul că cei mai mulți utilizăm
zilnic calculatorul trebuie menționat că și utilizarea unor
platforme și resurse online pentru a promova sănătatea mintală
poate fi benefică, deoarece există o mulțime de instrumente și
conținut online care pot ajuta la susținerea tuturor aspectelor

sănătății mintale. De la aplicații care contribuie la relaxarea
psihică, la platforme care permit conectarea cu prietenii sau chiar
cu psihologi, medici, terapeuți, slujitori ai bisericii, care pot
fi de un real sprijin celor aflați în momente de singurătate sau
dificultăți felurite. Este util să găsim conținut pozitiv și
motivant, să cunoaștem experiențele altora și felul în care
își gestionează propriile probleme de sănătate mintală.
Sănătatea fizică și psihică sunt piloni de bază ai
inteligenței emoționale, care este definită drept o capacitate
învățată și dezvoltată de a gândi constructiv și de a te
comporta eficient și înțelept. De asemenea aptitudinile
inteligenței emoționale sunt definite ca abilități de gândire
de ordin superior, care generează comportamente intenționate și
înțelepte. Aceste comportamente sunt de dorit a fi cultivate în
mintea elevilor noștri atât în familie cât și în școală,
cadrelor didactice revenindu-le un rol esențial în acest sens,
Probabil datorită faptului că inteligența emoțională și
sănătatea mentală sunt teme care au preocupat cercetătorii din
domeniul psihologiei și educației doar în ultimele decenii,
multă vreme școala nu și-a asumat o misiune în acest sens. De
altfel poate și profesorii încă mai sunt șovăitori cu asemenea
subiecte ce țin de valorificarea pozitivă a emoțiilor sau de
alfabetizarea emoțională, de aceea este utilă parcurgerea unor
cursuri de perfecționare care să abordeze subiecte precum
sănătatea fizică, sănătatea mentală, inteligența emoțională
și altele.
Doar un cadru didactic sănătos fizic și psihic cu o bună
inteligență emoțională are posibilitatea de a folosi ocaziile
ivite la ore sau în cadrul unor activități extrașcolare, pentru
a-i ajuta pe elevii care trec prin momente de criză personală și

de a le transforma în lecții de competență emoțională.

Bibliografie:
Goleman, Daniel, Inteligența emoțională, Ed. Curtea Veche,
București, 2018.
https://www.bellapraxis.ro/7-sfaturi-pentru-sanatatea-mentala/
https://www.spitalulvoila.ro/sfaturi-pentru-o-sanatate-mintala-puternica/

https://www.unicef.org/romania/ro/pove%C8%99ti/cinci-sfaturi-pentru-%C8%9Bi-men%C8%9Bine-s%C4%83n%C4%83tatea-mintal%C4%83-%C3%AEn-mediul-online

Nr. 80/2021

La acest număr au contribuit:
● Petronela Stejar
● SIMONA MIREA CIOROIANU
● Marilena Geabau
● MIRELA MONICA MAIER
● Manuela Grigore
● Annamária Póra
● Moga Aniela
● BIANCA ELENA RADU
● Anamaria Grigoriu
● cristina ivanoiu
● Mariana-Aurora Coțofan
● Mariana Blanaru
● Ciuta Maria
● Andreea Hamorszki
● MONIKA CHISACOF
● corina cernica
● sonia berza
● Rodica Calota
● Bianca Florentina Baisan
● irina căpățînă
● BARBU SANDA
● DORIN FLOREA

ISSN: 2393 – 0810