În decursul timpului s-a constatat că fabula are o deosebită valoare educativă, fiind ușor de folosit în procesul instructive-educativ și contribuind la formarea morală și intelectuală a copilului.

STUDIUL FABULEI
ÎNV. COJOCEA AURA MELANIA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, LOC. DRAGOMIREȘTI-VALE, JUD. ILFOV

De ce mai este necesar să studiem în școală
fabulele? În condițiile societății de astăzi, orientată masiv
spre consum, și cu prea puțină răbdare în a mai citi o carte,
considerăm că fabulele sunt ca o diversitate a genului literar

studiat în programa școlară, făcând conexiuni între mai multe
arii curriculare (om și societate, comunicare în limba română,
religie, consiliere și orientare). La școlarul mic, unde nu putem
utiliza un limbaj prea academic, personificarea unor animale
cunoscute de ei pentru a ilustra anumite comportamente și
trăsături umane este un lucru binevenit. Astfel facilităm
formarea, asimilarea și utilizarea comportamentelor dezirabile,
formăm o personalitate completă și complexă. Deși fabulele tind
să devină un gen literar uitat și anacronic, este important să
îi exploatăm potențialul educativ în școală. Personalitatea
școlarului se află în plină formare și de aceea este ușor să
lucrăm cu diverse instrumente pentru a obține o personalitate
armonioasă. Prin abordarea textelor literare în orele de
comunicare în limba română apropiem elevul de o lume a
imaginarului și a fanteziei, în care acesta poate evada și din
care va și extrage ceea ce i se potrivește propriei
personalități. În formarea personalității școlarului un rol
important îl are atât familia, cât și școala. Având în vedere
că elevul culege informații de peste tot din jurul lui, trebuie
să ne asigurăm că îi oferim cele mai bune resurse.
Cercetările realizate pe subiectul fabulelor sunt reduse, cu atât
mai puțin în limba română. S-au realizat câteva cercetări
internaționale cu privire la acest subiect, în special referitoare
la fabulele lui Esop și înțelegerea acestora de către copii,
înțelegerea învățăturilor fabulelor și modul în care acestea
mai pot ajuta copiii ultimelor generații în dobândirea unor
comportamente dezirabile în societate. Astfel s-a demonstrat că
deși au apreciat povestirea faptelor și atitudinea personajelor
copiii de vârste mai mici au avut probleme în a asimila un
comportament sau în a înțelege morala fabulei. De asemenea s-a

constatat că în general copiii răspund mult mai bine unor exemple
și mesaje pozitive decât unora moralizatoare și acuzatoare cum
este cazul învățăturilor unor fabule.
În decursul timpului s-a constatat că fabula are o deosebită
valoare educativă, fiind ușor de folosit în procesul
instructive-educativ și contribuind la formarea morală și
intelectuală a copilului. Cu ajutorul fabulelor copilul este
stimulat să observe, să analizeze, să compare, să sintetizeze
și să tragă o concluzie în legătură cu un comportament sau
atitudine. Prin stimularea acestor procese psihice superioare,
fabulele contribuie și la dezvoltarea limbajului, gândirii,
afectivității și intelectului în special.
Tendința principală în conceperea și realizarea
procesului didactic este realizarea scopurilor vizate și obținerea
unei eficiențe cât mai mare. În atingerea scopurilor este
important să ținem cont de calitatea actului de învățare, iar
acest deziderat se obține prin realizarea procesului de învățare
în perspectiva unor obiective bine determinate și conceperea
situațiilor de instruire - învățare, în concordanță cu
obiectivele și conținuturile predate, centrarea activității pe
organizarea, dirijarea și sprijinirea activității de învățare,
promovarea activității personale a elevilor, dezvoltarea relației
interactive profesor - elev.

Învăţământ primar

Jocul și gamificarea în activitatea didactică

Rodica-Felicia Prodan
Scoala "Otilia Cazimir" Iasi, Iasi, Iasi

Jocurile scot în evidență rolul central al copilului ca persoană activă în actul învățării și nu ca cineva care primește informații de la un adult.

Jocul și gamificarea în
activitatea de predare-învățare

Învățător: Prodan Rodica Felicia
Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”, Iași

Prezentul material a fost realizat în urma participării la cursul
„Games based learning and gamification in the classroom” (
susținut de Europass Teachers Academy),din cadrul proiectului

ERASMUS+, Suporting teachers in implementing leadership (STIL),
Mobilități în domeniul educației școlare, cod actiune :
K121SCH, Număr: 2021-1-ro01-K121-SCH-000007287. Conținutul
reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului iar Agenția
Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul
în care s-au folosit informațiile.

„Jocul reprezintă o serie de alegeri interesante și
provocatoare”, ( Sid Meier)
Conform dicționarului Webster Merrill, jocul reprezintă
1.o activitate competițională sau de sport, funcționând după
anumite reguli (sinonime: meci, competiție, întâlnire sportivă);

2.o activitate în care ne implicăm cu scopul de a ne distra
(sinonime:distracție, amuzament, recreație).
Jocul este una dintre cele mai iubite activități de către copii
însă importanța lui în actul învățării crește cu atât mai
mult cu cât profesorul integrează elemente ludice în centrul
activității de învățare.
„Spune-mi și voi uita, învață-mă și s-ar putea să-mi
amintesc, implică-mă și voi învăța.” ( Xun Kuang- filozof
chinez)
Jocurile scot în evidență rolul central al copilului ca persoană
activă în actul învățării și nu ca cineva care primește
informații de la un adult. Copiii învață prin explorare,
depășind limite, făcând greșeli, construind propriile lor
interpretări și semnificații din orice învață.
În activitatea de predare-învățare, mai ales la clasele mici,
jocul constituie o activitate principală.

Jocul didactic
Unul din mijloacele folosite din ce in ce mai frecvent în cadrul
procesului de instruire si educare și a cărui eficiență a fost
dovedită printr-o serie de studii sau cercetări de specialitate
este jocul didactic.
În practica învățământului școlar, jocurile didactice fac
parte integrantă din activitătile obligatorii și la libera
alegere. Astfel jocul didactic poate fi folosit pentru a forma
copilului o pronunțare sau o exprimare corectă sau pentru formarea
reprezentărilor aritmetice.
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în
procesul desfășurarii lui copilul are posibilitatea să-și aplice
cunoștințele, să-și exerseze priceperile si deprinderile ce s-au
format în cadrul diferitelor activități. Folosirea jocului
didactic ca activități obligatorii aduce variație în procesul de
instruire a copiilor, făcându-l mai atractiv.
De pildă, prin jocul didactic „Găsește aceste culori” se
precizeaz și se verifică învățarea denumirii diferitelor
culori.
Jocul „Cu ce construim” fixează denumirile diferitelor unelte
si materiale folosite in constructie. Prin jocul „Cine are
aceeași figură?” se fixează , se actualizează reprezentari de
forme precum: cerc, patrat, oval, triunghi etc.
Jocul didactic contribuie si la dezvoltarea proceselor
psihice.Aceste jocuri didactice influențează în mod nemijlocit
activitatea tuturor analizatorilor.
Jocurile „Spune ce faci?” sau „Cine face asta?” contribuie
la dezvoltarea sensibilității auzului.
In jocul „Ghicește ce ai gustat” accentul cade pe
perfectionarea sensibilității gustative si olfactive.

Un deosebit rol îl au jocurile didactice în educarea calității
memoriei. De exemplu „Ce s-a schimbat” sau „Ghicește ce
lipsește!”, solicită să rețină felul obiectelor și așezarea
lor pentru a putea arăta modificarea făcuta de conducatorul
jocului, ceea ce duce la dezvoltarea memoriei voluntare.

Gamificarea
„Gamificare” este un termen care a apărut în 2007-2010, care
înseamnă „a adăuga elemente majore sau minore de design de joc
la un context, industrie sau mediu carenu este un joc”. Acest
lucru este important de înțeles: este un proces de proiectare, de
„gamificare”, ceea ce înseamnă să te întorci la planșa de
desen și să regândești cum este un proces.
Gamificarea este „folosirea mecanicii bazate pe joc, estetica și
gândirea jocului pentru a implica oamenii, a motiva acțiunea, a
promova învățarea și a rezolva problemele”; este integrarea
elementelor de joc și a gândirii din cadrul unui joc în
activități care nu sunt jocuri.
Procesul de predare-învățare poate fi gamificat, mai ales pe
termen lung și poate include sau nu jocul și învățarea bazată
pe joc. Jocul în sala de clasă are multiple beneficii dar aceasta
nu înseamnă gamificare. Învățarea bazată pe TIC cează
condiții optime pentru implementarea gamificării. O activitate
gamificată presupune cunoașterea elevilor și stabilirea unor
obiective clare.Conținutul educativ trebuie să fie interactiv și
antrenant.
Iată câteva sugestii pentru o gamificare corectă și
antrenantă:
• Crează o poveste și adaugă mister
• Stabilește reguli și aplică-le

• Sărbătorește Victoria dar mai ales eșecul;
• Oferă și primește feedback clar și mult;
• Crează oportunități de socializare și conectar
• Dă elevilor șansa să aleagă sau măcar crează iluzia că
pot alege;
• Stabilește provocări în funcție de competențele elevilor la
nivel diferit;
• Folosește recompense și diferite modalități de răsplată;
• Fă-I pe jucători să simtă că au controlul;ei au cheia de la
casa ta;
• Cunoaște-ți jucătorii (elevii) și construiește-le
identitățile;

Gamificarea și motivația intrinsecă:
Procesele gamificate correct contribuie la creșterea motivației
intrinseci prin împlinirea a patru nevoi esențiale pentru fiecare
din noi dar mai ales pentru elevi:
 Nevoia de conexiune- în gamificare acestă nevoie este
împlinită prin faptul că elevul devine parte dintr-o comunitate
și capătă un statut social în cadrul acesteia. La un moment dat,
motivațiile extrinseci (puncta, buline), s-ar putea să nu mai
prezinte interes;de aceea este important ca elevul să știe că
face parte dintr-o comunitate cu care poate interacționa ușor;
dincolo de motivația extrinsecă ,rămâne implicarea active și
loialitatea față de grup.
 Nevoia de autonomie- În gamificare, autonomie înseamnă
libertate și putere de decizie; elevii decid dacă mai continuă un
nivel, aleg tipul de joc, aleg o recompense, aleg să repete
activitatea dacă au greșit, lucruri c educ la responsabilizare.
Fără această autonomie nu se poate vorbi despre creativitate și

inovație în sala de clasă.
 Nevoia de competență la nivel înalt (progress, dezvoltare
personală, învățare)- nevoia aceasta este în strânsă
legătură cu generarea fluxului potrivit (FLOW). Pe măsură ce
provocările sunt mai grele, elevul simte cum progresează. Procesul
de împlinire a acestei nevoi seamănă cu un joc video - elevul nu
primește un manual cu instrucțiuni ci treptat este antrenat și
joacă nivele diferite de provocare în timp ce el devine din ce în
ce mai bun.
 Nevoia de a avea un scop bine stabilit și clar – elevul
trebuie să știe că trebuie să facă activitatea X pentru că îl
ajută în activitatea Y. Scopul implică aici ți altriuism-
gamificarea trebuie să ofere ocazia de a oferi ajutor celorlalți
din jur pentru ca elevii să simtă că pot contribui la bunăstarea
planetei ( exemplul „Free rice”).

Jocul video și educația

Jocul video apare ca element de noutate, experiment, ulterior fiind
transformat în hobby. Conceptul de joc video asa cum îl cunoaștem
astăzi este considerat chiar o formă de artă. Cercetările în
domeniu recunosc influența pozitivă asupra procesului educational,
bazându-se pe motivația copiilor în învățare ți potențialul
cognitive. În afară de a crește motivația, jocurile video sunt
recunoscute ca fiind utile în obținerea de abilități practice,
creșterea percepției unei personae, precum și dezvoltarea și
încurajarea abilităților în rezolvarea problemelor,organizarea
mijloacelor și a instrumentelor, evaluarea strategiei și
recuperarea răspunsurilor inteligente.(de Aguilera&Mendiz, 2003)
Învățarea unei abilități în jocurile video și aplicarea

acesteia, mai târziu, la o altă provocare, poate ajuta în
procesul educational. Acest lucru este semnificativ pentru
dezvoltarea învățării individualizate- un process de predare ăn
care totul (conținut, ritm, tehnologie de instruire) se bazează pe
interesul și abilitatea elevului. Jocul video reduce stresul și
ajută la calmarea unui individ intens din punct de vedere
emotional. Experiența eșecului pregătește elevii pentru viața
reală, dezvoltând capacitatea de a găsi noi strategii de a
reflecta, de a face noi planuri și a depăși noi obstacole; oferă
învățare experiențială; stimulează curiozitatea și interesul
unei personae în domenii precum STEAM, dezvoltă încrederea în
sine și colaborarea.

Concluzii
Game based learning (învățarea bazată pe joc) versus Gamificare
Învățarea bazată pe joc și gamification dintr-o privire
imediată pot părea termeni similari și interschimbabili. În timp
ce ambii termeni combină jocurile și învățarea, diferența
constă în modul în care elementele de joc sunt integrate în
experiența de învățare. Această distincție duce la o
diferență mai mare în rezultatele învățării atunci când se
compară.

Bibliografie:

https://blog.mindresearch.org/blog/game-based-learning-vs-gamification

https://www.ted.com/talks/jane_mcgonigal_gaming_can_make_a_better_world
https://www.youtube.com/watch?v=2lXh2n0aPyw
B.Cristina – Revista „SINTEZA”-revistă de cultură și

gândire strategică- <Despre ştiinţa fericirii, cu Mihály
Csíkszentmihályi, părintele psihologiei pozitive și al noţiunii
de “flow”>
Suport curs: „Game-Based Learning and Gamification in the
Classroom”, Europass Teacher Academy, 11-16 aprilie 2022, Praga

Învăţământ primar

Natura - prietena noastră!

Alice Nedelcu
Scoala Gimnaziala "Vasile Cirlova" Targoviste , Dambovita, Targoviste

Prin intermediul proiectelor cu tematică ecologică derulate la
nivelul unității noastre școlare, ne-am implicat activ în
diverse activități : colectarea deșeurilor reciclabile, crearea
de afișe și sloganuri eco.

Natura-prietena noastră!

Nedelcu Alice, Școala Gimnazială „Vasile Cîrlova”
Târgoviște, județ Dâmbovița

,,Viaţa se schimbă în permanenţă. Nu există
început şi sfârşit, ci doar o reciclare constantă a substanţei

şi a experienţelor.” (Louise L.Hay)

Problemele majore care frământă omenirea în prezent, cu privire
la alimentaţie, creşterea populaţiilor umane, poluare, criza
energetică, productivitatea ecosistemelor, protecţia şi
amenajarea mediului, crearea de sisteme ecologice pe navele cosmice,
reprezintă numai o parte din preocupările contemporane la care
ecologia este așteptată să–şi spună cuvântul. Educarea
maselor, în special a tinerei generaţii în vederea însuşirii
unei concepţii ecologice unitare a devenit tot mai necesară în
prezent datorită creşterii influenţei omului asupra naturii, prin
dezvoltarea vertiginoasă a tehnicii, mecanizarea agriculturii,
utilizarea pesticidelor, dezvoltarea turismului.
Educaţia ecologică studiază influenţa activităţilor umane
asupra mediului înconjurător. În acest context studiază în
mediul natural şi cel artificial, vieţuitoarele, inclusiv omul şi
contribuie la înţelegerea circuitului energiei şi materiei.
Educaţia de mediu oferă suport copiilor pentru a înţelege
influenţa comportamentului lor asupra calităţii mediului.
Povestea noastră a început în urmă cu trei ani ani, pe când
eram elevi în clasa pregătitoare. Pas cu pas, am descifrat tainele
universului format din: jocul sunetelor și a literelor, cifre și
năzdrăvăniile care se puteau face cu acestea, lumea culorilor, a
sunetelor și, nu în ultimul rând, ce însemnă să avem grijă de
mediul înconjurător. Am descoperit cât de frumoasă este țara
noastră și că, dacă dorim să schimbăm ceva în jurul nostru,
un exemplu îl putem oferi chiar noi … în fond, vom fi tinerii
de mâine.
Prin intermediul proiectelor cu tematică ecologică derulate la
nivelul unității noastre școlare, ne-am implicat activ în

diverse activități : colectarea deșeurilor reciclabile, crearea
de afișe și sloganuri eco, realizarea de mascote și benzi
desenate , confecționarea de obiecte cu diferite întrebuințări
(flori, podoabe, jucării) din materiale reciclabile. Una dintre
activitățile care au avut un impact deosebit în rândul elevilor
a fost „Ștafeta ECO”. După ce elevii de la clasele paralele au
fost provocați, următoarea etapă a presupus să realizăm,
într-o manieră cât mai creativă, o armată de roboți. Folosind
carton și hârtie , materiale ce au fost colectate de-a lungul
timpului la nivelul clasei noastre, am apelat la creativitate și
îndemânare pentru a confecționa produsele propuse. Fiecare clasă
a realizat o mică expoziție cu roboții realizați. Punctul
culminant l-a reprezentat „Bătălia roboților”, activitate la
care elevii au participat cu mult entuziasm, fiecare dintre ei
având prilejul de a constata cât de rezistent este obiectul
confecționat de ei. În final, după ce toate resturile rezultate
în urma războiului dintre roboți au fost colectate în tomberonul
corespunzător, toți școlarii au fost recompensați cu diplome ce
atestă calitatea de „Super-erou ECO”.
Activitatea care a oferit un model de bună practică pentru cadre
didactice, elevi și părinți și care a constituit liantul dintre
teorie și practică a fost excursia la Comana, județul Giurgiu.
Unul dintre cele două obiective vizate a fost vizitarea Ansamblului
Moara de hârtie –Satul meșteșugurilor. Acest loc de poveste
reprezintă un spațiu în care sunt puse în lumină tradiții
manufacturiere românești și universale. Pe lângă vizitarea
muzeului în aer liber, am participat la două ateliere: „Moneda
fermecată” și „Să reciclăm creativ hârtia”.
Experiența a fost minunată, elevii având posibilitatea de a
descoperi un loc cu oameni extraordinari, care au împărtășit

povești și meșteșuguri – despre tradiție, cum a ajuns leul
moneda noastră națională, realizarea propriei monede și povestea
hârtiei. Am fost fascinați de călătoria în timp, prilej cu care
am aflat începuturile scrierii, încercările de a reproduce desene
și litere pe un suport cât mai trainic și cum putem obține, în
mod concret, propria bucată de hârtie. Pe lângă explicațiile
oferite de ghidul nostru, printr-un proces magic, am putut observa
și înțelege că drumul hârtiei este complex și presupune
sacrificarea unei componeste a biosferei deosebit de importante
pentru calitatea aerului: copacii. Aspectele educative valorificate
prin participarea la acest atelier mi-au oferit ocazia de a-i
apropia pe elevii mei de următoarele concepte: lărgirea ariei de
cunoaștere a elementelor specifice ale cadrului natural și social
din Parcul Natural Comana, a orizontului local și obiectivelor de
interes științific și turistic, transferul în plan practic al
cunoștințelor dobândite de elevi în cadrul proiectului de
Educație financiară, dar și ca urmare a acțiunilor de
conștientizare a importanței reciclării din cadrul proiectului
Erasmus + „Let's be green together!”. În același timp,
implicarea părinților în activități extrașcolare cu accent pe
latura formativ-educativă, a fost unul dintre obiectivele propuse
și atinse.
Ancorele fixate cu ajutorul acestei excursii au fost reactivate,
ulterior, în diverse activități: redactarea unor texte pe baza
întrebărilor, realizarea unui proiect cu tematică ecologică,
respectiv a unei machete – „Pădurea”, confecționarea de
obiecte decorative din materiale reciclabile pentru Târgul de
Crăciun ori ,, Mărțișoare călătoare” – activități
organizate de școala noastră etc.
Foile de hârtie realizate prin efort individual au fost folosite

în diferite moduri: am confecționat felicitări ( una dintre ele a
fost trimisă, ca semn de mulțumire, către Ansamblul Moara de
hârtie Comana), am realizat lapbook-uri pe baza cunoștințelor
însușite în cadrul orelor de Matematică și explorarea mediului
( Unități de relief, Marea Neagră etc), ne-am jucat cu tehnica
Tangram ori am utilizat plierea hârtiei pentru obținerea unor
produse originale.
Povestea noastră nu s-a încheiat…vom continua să descoperim
secretele hârtiei, dar și să reciclăm creativ. Am învățat că
a recicla hârtia înseamnă a proteja mediul înconjurător, a
restabili echilibrul ecologic instaurat o dată cu tăierile
necontrolate de păduri şi a economisi resursele energetice. Alte
motive pentru care ar trebui să reciclăm hârtia în mod regulat
sunt următoarele:economisim apa și energia utilizată la
fabricarea hârtiei, se utilizează mai puține substanțe chimice
în procesul de fabricație, îmbunătățim calitatea aerului pe
care îl respirăm, reducem riscul de boli cardiace și
respiratorii, contribuim la conservarea speciilor și a
biodiversității, reciclarea generează conștientizare și
responsabilitate în cercurile noastre sociale, reducem contaminarea
solului, reducem necesitatea de a desemna spații noi pentru a
depozita deșeuri.

Învăţământ primar

PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE

Florina Daniela Fazacaș
Scoala Gimnaziala Blejoi, Prahova, Blejoi

Materialul dezbate rolul educației prin activitățile extrașcolare și de tip STEM. La final, este redat și un calendar cu activitățile extrașcolare derulate în anul trecut școlar.

Educația prin activitățile extrașcolare și de tip STEM
urmărește identificarea și cultivarea corespondenței optime
dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viață
civilizat, precum și stimularea comportamentului creativ în
diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii
acumulează o serie de cunoștințe punându-i în contact direct cu
obiectele și fenomenele din natură.
În cadrul acestor activități elevii se deprind să folosească
surse informaționale diverse, să întocmească colecții, să

sistematizeze date, să descopere mediul încojurător, învață
să învețe. Prin faptul că în asemenea activități se supun de
bună voie regulilor, asumându-și responsabilități, copiii se
auto disciplinează.
Educația depășește limitele curriculumului școlar și tinde
spre o învățare pe tot parcursul vieții. Un curriculum unitar nu
mai poate răspunde singur diversității umane, iar dezideratul
educației permanente tinde să devină o realitate incontestabilă.
Astfel, fără a nega importanța educației de tip curricular,
devine tot mai evident faptul că educația extrașcolară și de
tip STEM, își are rolul și locul bine stabilit în formarea
personalității tinerilor.
A miza pe educație reprezintă astăzi modalitatea prin care
societățile moderne își pot asigura dezvoltarea pe termen mediu
și lung. Educația văzută, însă, nu doar ca sistem formal
guvernat de reguli stricte, ci educația ca un proces continuu de
învățare, educația care se întâmplă nu doar într-un loc
anume, ci care poate să aibă loc peste tot. Poate că în
contextul actual expresia „ Ai competențe, ai parte!” este mult
mai valabilă decât „Ai carte, ai parte!”.
Managementul activităților extrașcolare constă în proiectarea,
organizarea, monitorizarea și utilizarea unui set de instrumente de
gestionare a relațiilor profesori- elevi, pe o parte, și elevi-
elevi pe de altă parte. Acest set de instrumente este pus la
dispoziția învățătorilor și profesorilor pentru a le facilita
munca și pentru a-i ajuta să edifice un mediu de activitate
sănătos, reconfortant. Utilizarea acestor instrumente la clasă
urmărește doua obiective egal de importante:
-de a asigura reducerea stresului pe care îl presupune munca în
școală, prin organizarea eficientă a activităților

extrașcolare și a relației cu elevii
-de a proteja sănătatea emoțională a copiilor și a le asigura
dezvoltarea armonioasă
Activitățile de tip STEM oferă copiilor noi oportunități și
situații de învățare. STEM este un acronim pentru Science,
Tehnology, Engineering, Maths. Prin intermediul acestor activități
trezim interesul copiilor pentru știință, tehnologie,
matematică. Principalele avantaje ale activităților STEM sunt:
• dezvoltă gândirea și abordarea divergentă la copii în
diferite situații de viață
• dezvoltă creativitatea și abilitățile de rezolvare a
problemelor
• dezvoltă capacitatea de coordonare ochi-mână (aceste
aptitudini sunt importante în studiile tehnice de învățare, cum
ar fi: știința și ingineria)
• promovează abilitățile spațiale și a inteligenței fine
(prin realizarea unor construcții sofisticate).
Cu ajutorul activităților STEM transformăm copiii în adevărați
oameni de știință, dându-le posibilitatea să descopere lumea
și să găsească răspunsuri. Vă prezint calendarul
activităților extrașcolare din anul școlar precedent:

Învăţământ primar

Cum ne putem îmbunătăți memoria?

Mihaela Cornea
Scoala Gimnaziala Nr.30 Brasov, Brasov, Brasov

Se oferă sugestii naturale de îmbunătățire a memoriei și a
sănătății creierului.

Cum ne putem îmbunătăți memoria?
Prof. Cornea Mihaela
Școala Gimnazială nr. 30, Brașov

Pe lângă exercițiul de a învăța sârguincios, mulți elevi și
studenți apelează la tot felul de suplimente medicamentoase pentru
a-și îmbunătiți memoria și capacitatea de învățare. Acest
tip de pastile sunt la mare căutare, mai ales în perioada
examenelor.
O alternativă, naturală, la consumul de medicamente sunt fructele,

legumele, dar și alte alimente, care au un conținut bogat de
substanțe ce ajută la îmbunătățirea capacității de
concentrare.
De exemplu, afinele se află în topul alimentelor pentru memorie.
În plus, studiile de specialitate au arătat că un consum zilnic
ajută la păstrarea capacităților intelectuale la un nivel
ridicat. Potrivit specialiștilor, fructele au anumiți compuși
care ajută neuronii să comunice mai bine între ei, lucru care se
menține, chiar și pe măsură ce se înaintează în vârstă.
Căpșunile au calitatea de a proteja creierul și memoria. Mai
mult, un studiu recent demonstra ca persoanele care consumă afine,
căpșune și spanac au o capacitate de a memora mult mai bună
decât alții ce nu consumă asemenea alimente. Spanacul este bogat
în compuși antiinflamatori și antioxidanți ce încetinesc
îmbătrânirea celulelor creierului, fiind unul dintre puținele
alimente cu acid alpha-lipoic, recunoscut ca protector neuronal.
Macroul, sardinele, heringul, codul negru, tonul, somnul, somonul
și păstrăvul conțin cele mai mari cantități de acizi grași
Omega-3, esențiali pentru buna funcționare a creierului, dar și a
inimii și a sistemului cardiovascular. Peștele și untura de
pește furnizează serotonina, care este neurotransmițătorul bunei
dispoziții în creier. De asemenea, combat inflamația din vasele
de sânge și din țesutul cerebral. Ne ajută să învățăm mai
repede și să ne concentrăm mai bine. Pe de altă parte, peștele
este și un antidepresiv puternic, deoarece ajută la ameliorarea
stresului, a agresivității și a ostilității, deoarece conțin
litiu natural (acesta fiind un leac natural pentru tulburările de
dispoziție).
Zahărul poate fi considerat un prieten, dar și un dușman al
creierului. Creierul are nevoie de glucoză pentru a funcționa la

capacitate maximă, însă în cantități moderate, deoarece
nivelurile prea ridicate sau prea scăzute de glucoză în sânge
periclitează buna funcționare a acestuia. Glucidele sau zaharurile
sănătoare, așa-zisele „glucide bune” pot fi găsite în
următoarele alimente: fructe și legume proaspete, fructe și
legume uscate, zarzavaturi, cereale integrale și produse fabricate
din acestea, lactate degresate, nuci și alune de orice fel.
Oamenii de știință au o veste bună pentru cei care adoră
ciocolata. Consumată o dată pe săptămână, aceasta stimulează
memoria și concentrarea, potrivit unui nou studiu. În cadrul
studiului, cercetătorii au descoperit că participanții care au
mâncat orice fel de ciocolată, cel puțin o dată pe săptămână
au avut rezultate mai bune la unele teste de memorie comparativ cu
cei care nu s-au răsfățat astfel, arată Daily Mail. Dar atenție
la excese!!! Tot ce este prea mult, strică.
Vitamina B6 îmbunătățește memoria, fiind chiar un antidot
pentru pierderea ei. De asemenea, îmbunătățește starea de
spirit și tratează tulburările de somn. Surse naturale de unde
putem găsi această vitamină sunt: carnea, peștele, cerealele
integrale (orezul brun, fulgii de ovăz), legumele proaspete și
uscate (varza, spanacul, cartofii, broccoli, etc), fructele
oleaginoase, laptele, ouă, semințele de floarea-soarelui, drojdia
de bere.
Acidul folic (vitamina B9) revitalizează memoria. El tratează cu
succes depresia, combate atacurile cerebrale și previne boala
Alzheimer. El poate fi luat din: ficat, lactate, legume verzi.
Vitamina E are multe puteri, dar cea mai mare este, probabil puterea
antioxidantă. Surse recomandate de vitamina E sunt: migdalele,
alunele, nucile, legumele cu frunze verzi, germenii de grâu,
semințele de floarea-soarelui, ardeii, busuiocul și oregano,

caisele uscate, măslinele (murate sau verzi), carnea de pui,
peștele.
Vitamina C, numită și „salvatoarea creierului” este un
antioxidant puternic care activează creierele tinere și nu numai.
Luptă împotriva declinului mintal și a atacurilor cerebrale.
Sursele naturale sunt: citricele, sucul de acai, merișoarele,
ardeiul gras, papaya, varza deBruxelles, spanacul, guava, cimbrul
și pătrunjelul, legumele cu frunze verde închis, broccoli,
conopide, kiwi, coacăzele.
Iar lista de alimente ce favorizează învățarea ar putea
continua...Putem evidenția faptul că avem nevoie de o alimentație
sănătoasă, corespunzătoare, dacă ne dorim ca și creierul
nostru să funcționeze la potențial maxim și pentru a preveni
disfuncțiile lui, îmbolnăvirea sau îmbătrânirea prematură.

Bibliografie:
- Mihaela Bilic (2011) – „Sănătatea are gust. Ghid nutritiv
pentru familie”, Ed. Curtea vehe, București, Colecția „Să fii
sănătos!”;
- Jean Carper (2007) – „Cum să-ți păstrezi sănătatea
creierului”, Ed. Curtea Veche, București;
-https://www.dailymail.co.uk/health/article-3458518/Good-news-chocoholics-Eating-treats-week-boosts-memory-concentration.html

Învăţământ primar

LEGISLAŢIE ŞI DEONTOLOGIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

MARIA-LILIANA IUGA
Scoala Gimnaziala Pirtestii de Sus, Suceava, Pirtestii de Sus

Cheia succesului dintr-o şcoală o reprezintă respectarea eticii de către resursa umană, concretizată în fapte şi atitudini.

LEGISLAŢIE ŞI DEONTOLOGIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Prof. înv.primar IUGA Maria-Liliana

Şcoala Gimnazială Pârteştii de Sus, Cacica-jud. Suceava

Deontologia didactică este ştiinţa datoriei
dascălilor . O deontologie de ordin didactic îşi propune să

definească ce este bine să predai, unde şi în ce circumstanţe
se face educaţia . Perspectiva deontologică esclude orice
apropiere de doctrinele partidelor politice , de statutele
sindicatelor, de textele fundamentale ale grupurilor confesionale
sau de reglementările administrative conjuncturale. Orice cadru
didactic trebuie să ia atitudine faţă de exercitarea ilegală a
învăţământului respingând orice încălcare a principiilor
deontologice . În ipostaza în care el a dobândit convingerea că
un coleg de breaslă este lipsit de etică profesională, are
datoria de a proceda astfel încât să se pună capăt abaterilor
constatate . Între cadrele didactice trebuie să se manifeste
respect reciproc. Nimeni nu trebuie să conteste valoarea unui coleg
sau să răspândească opinii susceptibile de a-l prejudicia .
Cadrul didactic nu trebuie să influenţeze elevii,
transmiţându-le acestora anumite îndoieli cu privire la
capacităţile unui coleg . Un cadru didactic care înlocuieşte
temporar un coleg trebuie să respecte metodele acestuia şi să se
abţină de la orice judecată critică în faţa elevilor . Va
proceda astfel încât să nu genereze discontinuităţi,
contradicţii de ordin metodic sau privind conţinuturile . Într-o
echipă de cadre didactice care lucrează împreună cu o clasă de
elevi , dacă există păreri contradictorii cu privire la anumite
chestiuni este bine să se adopte o poziţie comună fără a crea o
stare de nelinişte în rândul elevilor.
Trăim într-o lume care îşi dispută valori materiale
şi le ignoră sau minimalizează pe cele spirituale.

Deşi s-ar putea idealiza şi crede în mod eronat că
în comunicarea didactică profesorul este şeful orchestrei, iar
partitura există, fiind reprezentată de scenariul didactic,

educatorul este pus în faţa tirului de întrebări al discipolilor
săi, apar răspunsuri inedite sau şocante, ceea ce demonstrează
că numai unul din actorii sociali situaţi în clasă cunoaşte şi
încearcă să respecte partitura.
Cheia succesului dintr-o şcoală o reprezintă
respectarea eticii de către resursa umană, concretizată în fapte
şi atitudini. Conform noilor orientări ale învăţământului
românesc contemporan educatorul este responsabil în faţa
„clientului” său căruia îi furnizează servicii
educaţionale, de aceea intervine competiţia pentru a fi cel mai
bun. Etica reprezintă medierea cu succes a acestor obiective: să
fii cât mai bun şi responsabil, cu onestitatea, integritatea,
loialitatea şi politeţea faţă de ceilalţi. Competiţia trebuie
să fie fairplay.
Educatorul şi mama sunt primii traducători ai vieţii
sociale pentru copii. De la aceştia învaţă să respecte regulile
impuse de reţelele de socializare, să îndeplinească sarcini şi
să joace roluri. Dacă aceste două modele vorbesc frumos, dar
acţionează greşit, eşecul în procesul educaţional este
garantat.
Relaţia profesor-elev reprezintă o sinteză a relaţiilor
interpersonale, alături de relaţia copil-părinţi, iar pe aceste
fundamente se dezvoltă atât virtuţile, cât şi viciile, de aceea
şcoala şi familia se impune să coopereze în procesul
educaţional. Uneori ceea ce profesorul consideră în mod
îndreptăţit un viciu, familia apreciază eronat ca fiind o
virtute. Elevul este pus în faţa acestei dileme majore de
traducere diferită a secvenţei sociale de către mentorii săi.
Educaţia are îndatorirea de a disciplina elevul, iniţiindu-l în
ordine, punctualitate, pregătirea zilnică şi temeinică a

lecţiilor, respectarea regulamentelor şi ierarhiilor.
Cadrul didactic are datoria primordială de a educa şi
forma tinerii aflaţi în grija sa, la clasă şi la activităţile
adiacente.
Acest lucru demonstrează faptul că educaţia implică vocaţie,
iar profesorul prelungeşte timpul aferent formării elevilor săi,
dincolo de orarul său strict de lucru. Comportamentul neadecvat al
elevilor pe stradă nu va fi lăsat nesancţionat, pentru că
profesorul este în afara orelor de curs. Chiar şi profesorii
universitari se pun la dispoziţia studenţilor, care au nivel
superior de pregătire şi de formare,dar în ciclul
preuniversitar,unde elevii au nevoie de mai mult ajutor individual
în rezolvarea sarcinilor de lucru.
Într-o epocă a vitezei şi a penuriei de timp,
referatele sunt trimise prin email, studenţii îşi sună
profesorii seara, acasă, pentru a solicita unele lămuriri.
Educatorul este educator la orice oră din zi şi din noapte, uneori
şi adulţii din jurul său îi cer sfatul şi părerea în
rezolvarea unor probleme existenţiale dificile.
Cadrul didactic trebuie să trateze fiecare elev ca pe o
personalitate unică şi irepetabilă, pentru a-i oferi acesteia
şanse reale de dezvoltare şi afirmare. În acest scop, are dreptul
şi obligaţia de a utiliza întreaga bază tehnico- materială a
şcolii, fără restricţii; de a aplica strategii didactice pe care
le consideră optime în exercitarea actului didactic.
Există limite până unde educatorul poate adapta şi individualiza
curriculum, fără pregătire specială, el nu poate contribui la
dezvoltarea copiilor care au autism sau alte afecţiuni psihice
grave. Se vorbeşte de integrarea acestor elevi în colective
normale, sacrificându-se atât normalitatea, cât şi deficienţa

de dragul toleranţei, dar rezultatele nu vor fi cele scontate.
Cadrul didactic are obligaţia de a informa, în cadru
instituţionalizat, tutorii legali ai copiilor despre evoluţia
şcolară şi comportamentul acestora.
Această obligaţie nu poate fi îndeplinită deoarece
părinţii sunt plecaţi la muncă, în străinătate sau complet
absenţi din viaţa copiilor. Observaţia demonstrează că pentru
funcţionarea eficientă a procesului educaţional
instituţionalizat, se impune şi un cod deontologic al părinţilor
care îşi trimit copilul la şcoală. Prezenţa profesorului la
orele de curs este obligatorie, dar a părinţilor la şedinţele
organizate de diriginţi? Profesorul nu se poate refugia de ceea ce
implică statutul său de dascăl, nici acasă, în timp ce anumiţi
părinţii, nu sunt părinţi nici acasă, la şcoală dovedindu-se
absenţi permanenţi.
Cadrul didactic oferă consiliere elevilor şi tutorilor
acestora, fără a leza intimitatea acestora şi păstrând
confidenţialitatea datelor. Participanţii la actul educaţional au
obligaţia de a nu leza intimitatea cadrului didactic.
Am avut în vedere practica lipsită de etică a unor
profesori(învăţători) de a citi la şedinţele cu părinţii
notele elevilor cu voce tare, să fie auzite de toţi, deşi fiecare
este interesat de rezultatele la învăţătură ale propriului
copil. Uneori discuţia derapează la probleme personale, se ajunge
la jigniri şi la situaţii jenante pentru că se expune intimitatea
unora, în loc să se dezbată probleme de interes general. Există
ore speciale alocate consilierii părinţilor, s-ar putea stabili un
grafic pentru ca fiecare să beneficieze de o discuţie securizată
cu educatorul, intimitatea fiind astfel protejată, dar părinţii
nu sunt responsabilizaţi suficient de către societate.

Dirigintele (învăţătorul) întâmpină dificultăţi şi când
are de expediat un avertisment de exmatriculare sau o înştiinţare
privind corigenţele. Din acest punct de vedere, ar fi eficientă
informatizarea situaţiei la învăţătură a elevilor din fiecare
şcoală, părintele să poată urmări de la domiciliu, cel puţin,
situaţia şcolară a copilului lor.
Bibliografie:

1. Ulrich, C., (2000), Managementul clasei de elevi. Învățarea
prin cooperare, Ed. Corint, București.
2. C. Zamfir , L.Vlasceanu, Dicţionar de sociologie, Editura
Babel, Bucureşti, 1993.

Învăţământ primar

DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ A ELEVILOR ÎN ACTIVITĂȚILE DIN CLASĂ ȘI ONLINE

Giorgiana Ancuta Rotariu
Scoala Gimnaziala "Gala Galaction" Mangalia, Constanta, Mangalia

“Nu se poate concepe o bună adaptare la mediul şcolar fără
dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale ale şcolarilor.
Potenţialul cognitiv rămâne nevalorificat fără abilităţi
socio- emoţionale, căci înainte de a gândi trebuie să
interacţionăm.”
(Prof. Dr. Mircea Miclea)

Dezvoltarea socio-emoțională vizează debutul vieții sociale a
copilului, capacitatea lui de a stabili și menține interacțiuni
cu adulți și copii, de a-și percepe și exprima emoțiile, de a
înțelege și a răspunde emoțiilor celorlalți, precum și
dezvoltarea conceptului de sine. În strânsă corelație cu
conceptul de sine se dezvoltă imaginea despre sine a copilului,
care influentează decisiv procesul de învățare. Jocuri,
cântece, activități educative, îndeplinirea sarcinilor trasate
de părinți sau efectuarea temelor date de învățătoare, toate
manifestările școlarului sunt însoțite de emoții și
sentimente.
Dezvoltarea socială şi emoţională reprezintă fundamentul
relaţiilor şi interacţiunilor care dau semnificaţie
experienţelor copiilor de acasă, de la grădiniţă, din
comunitate. Ea influenţează semnificativ succesul copiilor în
viaţă şi la şcoală.
Calitatea acestor interacţiuni stimulează dezvoltarea
socio-emoţională adecvată a copiilor. Specificul acestui domeniu
este dat de strânsa legătură care există între planul social
şi cel emoţional. Ambele dimensiuni se completează reciproc şi
sunt interdependente. Interacţiunile sociale reuşite fac posibilă
dezvoltarea unei imagini de sine pozitivă şi a autocontrolului.

Dezvoltarea socială și emoțională a școlarului mic

Debutul școlar este unul caracterizat de instabilitate emoțională
cauzată de schimbarea tipului de activitate dominantă de la joc la
activitatea de învățare, de mediul școlar nou, de necesitatea
stabilirii noilor relații cu colegii și cadrele didactice.
La intrarea în mediul școlar orizontul copilului începe să se

lărgească mai mult în afara familiei. În această perioadă
devine mai independent de familie, iar principala lui preocupare
este legarea de prietenii și relațiile cu învățătorul,
profesorul și colegii de clasă.

La vârsta școlară copilul reușește să-și exprime emoțiile
și trăirile, se dezvoltă gândirea și începe să se compare cu
alți copii de aceeași vârstă. O relație pozitivă și deschisă
cu părinții îl încurajează să se simtă în siguranță pentru
a se aventura în afara teritoriilor familiare.
Principala provocare a școlarului mic este integrarea în mediul
școlar, în cadrul familiei și printre prietenii săi.
Educația socio-emoțională cuprinde totalitatea activităților
de învățare care conduc la dobândirea experienței individuale
de comportare socială și emoțională, la formarea competențelor
emoționale și sociale ale individului.
Copilul trebuie pregătit pentru viață. Trebuie să avem în
vedere educarea acelor detalii emoționale și abilități sociale
– care să-l ajute pe acesta să facă față încercărilor, să
le analizeze, să învețe din ele, să le depășească și să nu
se lase învins de un eșec.

EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ PRIN CARE PUTEM SUSȚINE SOCIO-EMOȚIONAL
ELEVII ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE DESFĂȘURATE ÎN
CLASĂ SAU ONLINE
• Întâlnirea de dimineață
Copiii au nevoie de conexiune! O strategie pozitivă și simplă
este să vă începeți dimineața cu salutări zilnice. Nu trebuie
să fie o procedură complicată sau consumatoare de timp. În cazul
predării online saluturile pot fi virtuale și pot îmbrăca

diferite forme.
• Momentul de poveste
Poveștile au reprezentat întotdeauna un material extrem de
important pentru modelarea comportamentului școlarului mic. Prin
analiza textului în cadrul orelor de Comunicare în limba română
sau Dezvoltare personală susținem de fapt socio-emoțional
elevii.
Literatura pentru copii constituie o sursă inepuizabilă de exemple
frumoase de comportamente oglindite în mici antiteze între
personaje, ne oferă consecințele neascultării sau ascultării,
vredniciei sau lenei, cinstei sau necinstei, adevărului sau
minciunii, ne prezintă trăsături pozitive ale unor eroi, dar și
trăsături nedemne, condamnabile ale unor personaje. Peripețiile
personajelor, răutatea celor negative, bunătatea celor principale
îi înduioșează pe copii și îi conving că este bine să urmeze
exemplul celor bune. Finalul moralizator contribuie în mare
măsură la alegerea exemplului pozitiv. Copiii trec prin stări
emotive diferite, de la teama pentru răul care ar pute să o
piardă pe eroina îndrăgită, la bucuria că a scăpat cu bine din
toate încercările pricinuite de personajele negative.
Poveștile îi ajută pe copii:
• să ia decizii proprii;
• să învețe diferența dintre bine și rău;
• să își exprime propriile sentimente și emoții mai bine;
• să-și dezvolte încrederea în forțe proprii;
• să-și îndrepte atenția către aspecte pozitive ale vieții
(frumusețe, bucurie, dragoste etc.), dar fără a exclude partea
negativă;
• să-și dezvolte viața afectivă (îl ajută să aibă acces la
sentimente și trăiri specifice personajelor și să le transpună

în viața de zi cu zi).
• Jocul
Jocul este o altă metodă de susținere socio-emoțională. Jocul
este o formă de învățare, de cunoaștere, de experimentare, de
vindecare, de experimentare și socializare.
Prin joc școlarii mici percep lumea din jurul lor, caută
răspunsuri și găsesc soluții. Sentimentul de siguranță,
încredere și acceptare pe care i le conferă contextul jocului,
permit copilului să își exprime emoțiile, să-și asume riscuri,
să încerce să experimenteze, să descopere lucruri noi, să
treacă peste dezamăgiri, nereușite.
• Momente de relaxare
În predarea online sunt recomandate pauzele de reconectare
socio-emoțională între cursuri, dar și în timpul cursurilor
dacă elevii obosesc sau își pierd interesul pentru activitate.
Astfel, profesorul poate propune efectuarea unor exerciții de
energizare - mișcări pe muzică, exerciții de respirație,
audiție muzicală, realizarea unor desene pe fond muzical,
prezentarea animalului de companie sau a jucăriei preferate, etc .
• Încheierea activităților cu un feed-back pozitiv
Sfârșitul zilei de școală poate deveni destul de agitat. Se
poate încheia fiecare zi în mod intenționat, reunindu-ne pentru
doar câteva minute pentru a reflecta asupra zilei noastre
împreună. Se poate verifica cum se simt elevii, se poate vorbi
despre ce a mers bine, se pot evidenția câteva gesturi de
bunăvoință care au fost sesizate pe parcursul zilei și se pot
stabili niște obiective pentru ziua următoare.

Învăţământ primar

SĂ ÎNVĂȚĂM PRACTIC- APLICATIV!

Eniko Kis
Scoala Gimnaziala "Ovidiu Hulea" Aiud, Alba, Aiud

Activitățile ecologice practice susțin formarea unei atitudini civice de ocrotire a mediului. Elevii conștientizează importanța protejării mediului mult mai ușor și mai bine.

Pornind de la ceea ce spunea Jan Amos Comenius ”Școlile să fie
nimic altceva, decât ateliere pline de activitate. Numai astfel vor
putea să probeze toți, în propria lor practică, adevărul că:
învățând pe alții ne învățăm pe noi înșine”, consider
parteneriatele educaționale ca fiind activitățile care au un rol
foarte important în ceea ce privește socializarea și valorizarea
școlarilor și totodată asigură crearea și promovarea unei
imagini instituționale pozitive în comunitate.
Parteneriatul educațional este o atitudine abordată în sprijinul

dezvoltării societății prin prisma educativă și presupune
participare la o acțiune educativă comună, interacțiuni
constructive acceptate de către toți partenerii, comunicare
eficientă între participanți, acțiuni comune cu respectarea
rolului fiecărui participant, interrelaționare. Parteneriatul
educațional mai presupune, unitate de cerințe, de opțiuni,
decizii și acțiuni educative, subordonate actului educativ
propriu-zis, care vine în sprijinul formării și dezvoltării
personalității copiilor asigurându-le acestora realizarea
autonomiei personale, prin valorizarea socială a fiecăruia dintre
ei. Proiectul de parteneriat este o formă modernă și complexă de
învățare-evaluare, se bazează pe toate formele de organizare a
activității.
În ideea de a obișnui elevii să trăiască în relație cu cei
din jur, să-și dezvolte stări afective pozitive, să manifeste
interes, să-și formeze atitudini, să-și completeze aria de
preocupare, la nivelul ciclului primar al unității noastre am
lărgit sfera noastră de activități prin realizarea de proiecte
educaționale extrașcolare diverse, desfășurate la nivelul
comunității locale, cât și prin implicarea în proiecte
educative transdisciplinare pe plan județean și național.
Voi prezenta în continuare un proiect de activitate susținut
susținut în cadrul PROGRAMULUI ”WORLD’ S LARGEST LESSON”.
Obiectivul abordat: O15 PROTEJAREA, REFACEREA ȘI PROMOVAREA
UTILIZĂRII SUSTENABILE A ECOSISTEMELOR TERESTRE, MANAGEMENT
SUSTENABIL AL PĂDURILOR, COMBATEREA DEȘERTIFICĂRII, STOPAREA
DEGRADĂRII PĂMÂNTULUI ȘI A PIERDERII BIODIVERSITĂȚII
Tema activităţii: ”SĂ PROTEJĂM MEDIUL!”
Scopul activității:
Informativ: - dobândirea de informaţii/cunoştinţe referitoare

la modalităţi de prevenire a poluării şi de protejare a mediului
înconjurător (păstrarea curăţeniei oriunde ne-am afla;
ocrotirea plantelor, plantare; sortarea deşeurilor; depozitarea
gunoaielor numai în locuri special amenajate în acest scop;
reciclarea şi refolosirea deşeurilor);
-activizarea vocabularului (poluare, mediu, protejare, oxigen,
ozon, dioxid de carbon); îmbogăţirea vocabularului (refolosire,
reciclare, deşeuri, biodegradabil).
Formativ:- dezvoltarea percepţiilor vizuale şi chinstezice;
- dezvoltarea operaţiilor gandirii(analiză,
comparaţie);
- dezvoltarea memoriei de scurtă şi de lungă
durată ;
- stimularea atenţiei voluntare;
- dezvoltarea creativităţii.
Educativ: - dezvoltarea dragostei faţă de mediu;
- înţelegerea faptului că fiecare dintre noi poate contribui la
menţinerea “în viaţă” a planetei ;
- consolidarea și îmbogățirea cunoștințelor micilor școlari
despre importanța cunoașterii și respectării normel/regulilor
care stau la baza unei vieți sănătoase: alimentație echilibrată
și variată, sportul și beneficiile sale, regulile de igienă,
adică un STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS.
Obiective operaţionale:
- Să identifice acţiuni pe care le pot întreprinde copiii,
în vederea protejării mediului înconjurător,din experiența
personală și prezentarea Power Point.
- Să descrie verbal efectele benefice şi nocive ale activităţii
copilului asupra mediului apropiat.
- Să motiveze importanţa colectării deşeurilor;

- Să recunoască unelte şi materiale necesare activităţii de
protejare a mediului ;
- Să dea exemple de activităţi prin care se poate proteja mediul
înconjurător;
- Sa recunoască obiectele realizate din deşeuri .
În cadrul activității am abordat teme precum: ”Adoptaţi o
stradă, un parc sau un râu pe care să-l menţineţi curat şi
sănătos!”, ”Bucuraţi-vă de natură: mergeţi la iarbă
verde, faceţi excursii, dar aveţi grijă ce lăsaţi în urma
voastră”!, ”Formaţi echipe în care să colectaţi împreună
sticla, plasticul şi diverse recipiente metalice!”, ”Găsiţi
etichete care indică dacă produsul cumpărat are consecinţe
negative asupra mediului!”, ”Hârtia poate fi economisită
folosind ambele părţi ale unei coli!”, ”Insistaţi să
căutaţi şi să cumpăraţi acele produse ambalate în materiale
reciclabile!”, ”Nu aruncaţi gunoiul la întâmplare. Folosiţi
containerele de gunoi şi locurile special amenajate pentru
colectarea produselor reciclabile!”, ”Obişnuiţi-vă să
închideţi apa cât vă spălaţi pe dinţi. Lasaţi-o deschisă
numai pentru a vă umezi periuţa şi pentru a vă clăti!”,
”Plantaţi un copac pentru a preveni eroziunea solului, ca să
aveţi umbră şi ca să le daţi păsărilor un adăpost!”,
”Transformaţi-vă într-o persoană căreia îi pasă de viitorul
ei si al planetei! ”
Activitatea a fost urmată de una practică de colectare selectivă
a deșeurilor în cadrul proiectului ”ORAȘUL RECICLĂRII”,
Aiud. Elevii clasei s-au implicat activ, ei au colectat hârtie,
peturi și doze de aluminiu. Deșeurile au fost preluate de firma de
salubrizare de la nivelul municipiului.

Bibliografie:
1. Cojocariu, Venera, Sacară, Liliana- Managementul proiectelor
pedagogice, E.D.P, 2005;
2. Adina Băran-Pescaru, Adina- Parteneriat în educație, Aramis
Print, București, 2004.
3. NADASAN, Valentin, AZAMFIREI, Leonard, Un stil de viaţă pentru
mileniul trei, Editura Viaţă şi sănătate, Bucureşti, 1999.
4. Site educaţional: www.didactic.ro.

Învăţământ primar

TEHNICI PENTRU EFICIENTIZAREA ÎNVĂȚĂRII CITIT- SCRISULUI LA ȘCOLARII MICI

CARACIONI CLAUDIA ADINA
Liceul Naţional de Informatică Arad, Arad, Arad

Materialul cuprinde exerciții interesante, inspirată fiind de
studiul tehnicilor de citire rapidă, prin care am reușit să le
stârnesc elevilor interesul pentru lectură, să le educ atenția,
concentrarea, acuitatea vizuală.

TEHNICI PENTRU EFICIENTIZAREA ÎNVĂȚĂRII CITIT- SCRISULUI LA
ȘCOLARII MICI
Prof.înv.primar Caracioni Claudia,
Liceul Național de Informatică – Arad, județul Arad
”Viața e o experiență, nu teorie. Ea nu are nevoie de
explicații. Ea e aici în toată gloria ei și nu trebuie decât
trăită, savurată, luată ca prilej de desfătare.„ (Osho - Cum

să-ți liniștești zbuciumul minții)
Întreaga evoluţie a elevilor, atât în şcoală cât şi în
viaţă, depinde de măsura în care ei şi-au însuşit
instrumentele muncii intelectuale, în primul rând cititul, până
la nivelul la care acestea vor constitui modalităţi de
autoinstruire. Drumul pe care îl parcurg copiii în învăţarea
citit-scrisului este anevoios şi presupune depăşirea unor
obstacole ce pot interveni în procesul de achiziţionare a acestor
deprinderi de comunicare ca de exemplu digrafia sau dislexia.
În învăţământul modern, preocuparea învăţătorului nu-şi
mai găseşte profunzimea în grija pentru conţinutul a ceea ce va
urma a fi predat, ci se axează pe cunoaşterea şi înţelegerea
copiilor, a nevoilor şi intereselor, a dificultăţilor şi
problemelor acestora. Atenţia dascălului este centrată pe
autonomia, inteligenţa, sensibilitatea, voinţa şi creativitatea
elevului, care este ascultat cu atenţie şi răbdare, lâsându-l
să se exprime să se dezvăluie, să-şi manifeste opinia, să
acţioneze. Dascălul acceptă elevul aşa cum este el şi-l ajută
să-şi manifeste personalitatea şi propria valoare, să-şi
găsească propriul drum, dezvoltându-şi înclinaţiile,
preocupările şi interesele. Toate acestea devin posibil de
realizat în momentul revizuirii modului de lucru, tehnicilor și
metodelor utilizate, formelor de organizare a clasei. Diversitatea
tehnicilor de învăţare, caracterul practic, mijloacele de
realizare şi instrumentele de lucru utilizate în activitatea
didactică conduc incontestabil spre succesul şcolar.
Pentru orele de limba română am elaborat diverse materiale cu
exerciții distractive, dar interesante, inspirată fiind de studiul
tehnicilor de citire rapidă. Prin utilizarea acestor materiale am
reușit să le stârnesc elevilor interesul pentru lectură, să le

dezvolt abilitățile de citire expresivă, să le educ atenția și
acuitatea vizuală, au reușit să-și lărgească câmpul vizual,
să decodifice și s-a înregistrat o mai mare capacitate de
concentrare. Voi expune câteva exemple din activitățile de
învățare.

Învăţământ primar

CELE CINCI LIMBAJE ALE IUBIRII LA COPII

Otilia Mihaly
Liceul Naţional de Informatică Arad, Arad, Arad

Dacă întrebăm un copil când se simte iubit, el va raspunde:
Atunci când primesc un cadou, când mama mă ține în brațe,
când mama îmi pregătește desertul preferat, când sunt lăudat
sau când părinții se joacă cu mine.

CELE CINCI LIMBAJE ALE IUBIRII LA COPII

CUM MĂ IUBEȘTI TU PE MINE?

Indiferent că suntem părinți de copii mari sau mici, cu
siguranță am trăit momente când i-am auzit vorbind o limbă pe
care la început nu reușeam să o înțelegem pe deplin, cum ar fi:
”Dă-i pace să trăncăne!.” ”Marfa!” ”Fii serios,

tataie.” Există și reversul. Este posibil ca la rândul lor nici
ei să nu priceapă pe de-a-ntregul mesajele pe care încercăm să
le transmitem. Însă, indiferent câte mesaje nu reușim noi să
transmitem corect copiilor noștri, cel mai mare potențial negativ
îl are incapacitatea de a ne exprima iubirea față de ei. Ce am
vrut să spun cu asta? Cunoaștem noi limbajul principal de iubire
al copilului nostru? Fiecare copil se simte iubit atunci când îi
vorbim pe limbajul LUI de iubire, nu pe al nostru.
Un exemplu ar fi: dacă în copilărie, dumneavoastra ca mamă nu
ați primit de la părinți suficientă afecțiune atât cât să
vă umple rezervorul, atunci când deveniți mamă simțiți nevoia
să îl pupați, mângâiați, să îl țineți în brațe mult mai
mult decât are el nevoie. Atenție însă că această nevoie este
a dumneavoastră, este limbajul dumneavoastră de iubire și nu al
copilului. Paradoxal ceea ce oferiți nu este nici pe de parte ceea
ce îi trebuie copilului. Ca să nu mai spun că dacă aveți doi
copii, argumentați că: ”Pe amândoi îi iubesc la fel!” E
posibil să vorbiți o limbă necunoscută pentru amândoi sau
pentru unul din ei.
”Când mama îmi face cadouri, ca de exemplu o cordeluță,
acuarele sau un caiet de scris, asta înseamnă că mă iubește.”
Așa cum vom vedea, copilul dumneavoastră, ca și al meu, trebuie
să știe că este iubit pentru a deveni un adult responsabil.
Iubirea este baza solidă a unei copilării fericite , lipsite de
griji. Limbajul lui de iubire îl va însoți pe tot parcursul
vieții iar când va fi adult va vorbi tot aceeași limbă. Noi,
însă, îl vom iubi necondiționat. Desigur ca nu ne convine tot
timpul ce face. Dar un copil cu rezervorul de iubire plin,
reacționează fără resentimente la sfaturile părinților. Deși
ne vine în cap ideea că în felul acesta îl răsfățăm, este

total eronat.
Există cinci limbaje ale iubirii:
1. Mângâierile fizice
2. Cuvintele de încurajare
3. Timpul acordat
4. Darurile
5. Serviciile

Noi, părinții, ne iubim enorm copiii. Însă mulți nu simt asta,
nu simt iubirea necondiționată. Nu simt!!!! Repet, asta nu
înseamnă că noi nu-i iubim. Facem de toate pentru ei, le
transmitem verbal, ne arătăm afecțiunea. Copiii au nevoie să fie
iubiți pe limba lor. În felul acesta satisfacem cea mai profundă
nevoie emoțională, a sa. Majoritatea copiilor au un limbaj
principal al iubirii, unul care li se potrivește mai mult ca
celelalte. Nu înseamnă că vorbim doar acest limbaj. Ei au nevoie
de toate cele cinci limbaje ale iubirii pentru a rămâne rezervorul
emoțiilor, plin. Deci, pentru o viață sănătoasă, iubiți-vă
copilul pe limba lui!
Dacă are mai puțin de cinci ani, nu vă așteptați să vă dați
seama imediat care este principalul limbaj de iubire. Iubiți-l pe
toate cele cinci limbaje. Este prea mic iar limbajul nu este clar
și ușor de distins. Descoperindu-i limbajul de iubire și
administrându-i iubirea de care are nevoie, nu trebuie să credeți
că acum totul va merge de la sine în viața sa. Obstacole și
neînțelegeri vor fi. Însă copilul va avea de câștigat de pe
urma iubirii, asemeni unei flori. El poate înfrumuseța lumea sau
poate fi o floare veștedă și însetată.

G.Chapman&R.Campbell, ”Cele cinci limbaje ale iubirii la

copii”

Învăţământ gimnazial

Creativitatea în matematică

REKA JULIANNA TUZSON

În această lucrare enumerăm câteva aspecte legate de creativitate în matematică subliniînd caracteristicile procesului de gândire creativă. Aceste aspecte sunt ilustrate prin situații probleme concrete din matematică cu aspecte distractive.

Creativitatea în matematică

În cadrul activității de rezolvare a problemelor, mobilizăm și
dezvoltăm multe aspecte ale capacității intelectuale a elevilor,
dintre care cel mai important este gândirea, cu operațiunile ei
complicate. În acest cadru, evidențiem doar cele două abilități
intelectuale cele mai importante: creativitatea și inteligența.
Creativitatea este un proces al cărui produs se caracterizează
prin originalitate sau noutate și valoare. Într-un sens mai larg,

vorbim și de creativitate în cazul explorării de soluții, idei,
sarcini și metode care nu sunt noi pentru societate, dar individul
a ajuns să le găsească în mod independent. Acest lucru este și
caracteristic creativității școlare, când, de exemplu, găsim o
soluție mai elegantă, mai pricepută, mai imaginativă și mai
neobișnuită la ora de matematică.
Abilități cheie legate de creativitate:
a) Ușurință în reamintirea gândurilor, conexiunilor și
expresiilor.
b) Fluența este o anumită caracteristică cantitativă a
creativității, ceea ce înseamnă că putem apela un număr mare
de experiențe trecute, cuvinte, simboluri și abstracții pe care
le avem la dispoziție în același timp sau într-un timp foarte
scurt și să le gestionăm fără dificultate.
c) Flexibilitatea este o altă caracteristică importantă a
creativității. Caracteristicile sale: rearanjarea rapidă a
asociațiilor vechi în concordanță cu cerințele noii situații,
transformarea ușoară a punctului de vedere al gândirii și
abordarea sarcinii adaptată circumstanțelor date. Această
caracteristică înseamnă că elevii au capacitatea de a trece de
la o abordare la alta fără nici o dificultate deosebită, adică
să renunțe cu ușurință la o metodă, procedură, operație
pentru alta.
d) Originalitatea se manifestă prin faptul că, în diverse
situații problematice, o persoană nu se bazează în primul rând
pe cunoștințele existente și pe schemele de soluționare, ci vine
cu idei noi, neobișnuite, care nu se potrivesc cu cele
tradiționale sau medii. Originalitatea este de fapt capacitatea de
a descoperi: de a vedea problema într-un mod diferit.
e) Sensibilitatea la probleme se manifesta prin faptul ca suntem

atenti la fenomene si situatii neobisnuite, le observam, lucruri pe
care altii inca nu le-au observat.
Câteva probleme de încălzire:
1) Un copil stă pe pervazul unui bloc de 10 etaje. Toată lumea se
uită îngrozită să vadă dacă va sări? După un timp, copilul a
sărit într-adevăr jos, dar nu a murit. Cum poate fi aceasta?
2) Dana susține că bunicul său este cu doar 10 ani mai în
vârstă decât tatăl său. Cum poate fi aceasta?
3) Care pasăre africană nu depune niciodată ouă, chiar dacă
eclozea dintr-un ou?
4) Cum poate fi crescut 666 la o dată și jumătate fără a
efectua operații matematice?
5) Florin a fost întrebată câți ani avea. Mi-a răspuns:
„Înainte de ieri aveam 17 ani, anul viitor voi împlini 20”.
Cum este posibil? Când a revendicat Florin toate acestea?
6) Enumerați cele cinci zile ale săptămânii fără litera r în
niciuna dintre ele!
7) Desenați un pătrat cu trei linii drepte!
8) Adăugați încă 3 linii pentru a obține o mașină mică: I I
I I I
9) Bambi puiul de elefant și Mickey Mouse stau sub umbrelă. Capul
lui Bambi iese în afară, coada lui Mickey iese în afară. Care se
înmoaie mai bine?
10) Luăm unul dintr-un număr și obținem un număr mai mare. Cum
poate fi aceasta?
11) Adăugați încă două litere la un cuvânt de trei litere
pentru a-l micșora!
12) Doi marinari se roagă pe puntea unui vas cu aburi, sprijiniți
de balustrade, unul orientat spre vest, celălalt spre est. Curând,
unul dintre ei exclamă: „ce îți face nasul funingine”? La

acesta celălalt: „ascultă, că ți-e cu totul funingine
fața”! Cum puteau marinarii să se vadă fețele unul altuia?
Rezolvare:
1) Majoritatea oamenilor cred probabil că copilul a sărit pe
fereastră și a avut cumva noroc, pentru că, de exemplu, s-a
blocat pe un copac, sau a fost prins dedesubt cu o pătură și alte
situații asemănătoare. Dar întreb, de ce cred ei doar că
copilul a sărit pe fereastră? La urma urmei, afirmatia nu spune
„a sărit afară”, ci „a sărit în jos”, iar acesta nu este
același lucru. De ce ar trebui să te gândești imediat la
sinucidere? Ei bine, acum să vedem dacă renunțăm la asta și ne
dăm seama că copilul poate sări de pe pervazul ferestrei nu numai
afară, ci și înăuntru, și chiar a făcut-o, așa că nu a fost
nicio problemă
2) La prima impresie, s-ar putea să fim surprinși, din moment ce
nu este chiar posibil ca tatăl cuiva să fie cu doar zece ani mai
în vârstă decât el, nu-i așa? Acest lucru pare imposibil atâta
timp cât gândim așa, nu ne amintim că o persoană are de obicei
doi bunici și... de exemplu, dacă ne gândim la bunicul de partea
mamei, atunci poate avea cu ușurință doar 10 ani mai în vârstă
decât tatăl lui Dana.
3) Ajungem rapid într-o fundătură cu gândirea noastră dacă
începem să ne gândim la ce fel de pasăre s-au gândit? În fine,
dacă comparăm faptul că pasărea însăși a eclozat dintr-un ou,
dar tot nu depune ouă, putem ajunge cu ușurință la concluzia că
această pasăre, în funcție de specie și de alte lucruri, ar fi
putut fi doar o pasăre mascul.
4) La început sună ciudat că nu putem efectua nicio operație
matematică. Dar atunci s-ar putea să vă amintiți că
într-adevăr puteți doar „muta” 666, priviți-l diferit. Ei

bine, acest lucru duce rapid la rezultate, pentru că dacă îl
întoarcem cu susul în jos și devine 999, atunci este corect.
5) Pentru prima dată, ne putem gândi că dacă cineva are x ani,
atunci la anul va avea x+1 ani, deci dacă va împlini anul viitor
va împlini 20, va împlini chiar acum 19 ani. Dar când s-ar fi
putut întâmpla asta, dacă alaltăieri avea 17 ani, asta
înseamnă că ieri are doar 18 ani? Și când există o astfel de
zi în calendar, când o schimbare de vârstă poate apărea atât
de repede încât avea deja 17 ani înainte de 19? Ei bine, vă
puteți da seama rapid că Florin a susținut toate acestea la 1
ianuarie și, dacă s-a născut pe 31 decembrie, ar fi putut să
pretindă cu adevărat ceea ce a susținut.
6) Putem încerca, dar timp de 5 zile consecutiv, 5 este mult,
pentru că litera r este întotdeauna inclusă, poate vrem să
spunem că ar fi putut să o spună într-o altă limbă? Dar cum
poți numi 5 zile la rând? La urma urmei, sarcina nu prevede că
trebuie spuse și numele lor (numele). Dacă gândesc așa, s-ar
putea să-mi amintesc că tegnapelőtt, tegnap, ma, holnap,
holnapután in limba maghiara inseamna alaltaieri, ieri, azităzi,
maine, poimâine este folosit pentru a denumi 5 zile consecutive
fără litera r.
7) Motivul posibilului eșec ar fi dacă am încerca să desenăm un
pătrat folosind 3 linii. Puzzle-ul nu cere acest lucru, dar este
mai larg, așa că următorul este corect: desenăm un pătrat și
în interior trei liniuțe.
8) Suntem serios blocați într-o fundătură a gândirii dacă
încercăm să adăugăm 3 linii în așa fel încât desenul să
semene cu o mașină mică. Dar dacă ne-am gândi și că o
mașină mică poate fi produsă nu numai în desen, ci și în
scris, atunci am veni mai devreme cu ideea salvatoare. De exemplu,

să generăm cuvântul TAXI astfel: aranjăm bețete astfel ca să
se poate citi TAXI.
9) Dacă ne gândim dacă capul lui Bambi sau coada lui Mickey este
mai mare și care devine mai udă, rămânem într-o fundătură.
Gândește-te, de ce ar trebui să se ude? Cine a spus că plouă?
10) Atâta timp cât ne gândim doar la numere arabe, nu vom reuși.
Dar la ce altceva ne putem gândi? De exemplu, cifrele romane! Și
îl avem deja, dacă ne gândim fie la numărul roman IV, fie la
numărul roman IX, deoarece luând I, V și X sunt valorile mai mari
decât erau.
11) Când îl auzim prima dată, ne gândim imediat că dacă mai
adăugăm ceva la ceva, atunci trebuie să fie mai mare, cum ar
putea fi mai mic? Dar dacă ar fi să ne gândim că aici cuvintele
mai scurte și mai lungi ar trebui să însemne mai mari și mai
mici, atunci sincer, dacă ar fi să ne gândim la cuvântul SIX, de
exemplu, atunci SIXTH înseamnă deja mai mic.
12) Cei mai mulți dintre ei rămân într-o fundătură în
gândirea lor pentru că cred că marinarii privesc într-o parte
spre apus și alta spre est, că stau cu spatele unul la altul, așa
că nu și-au putut vedea fețele. Dar dacă ne gândim că, dacă
se înfruntă unul cu celălalt, ei se pot vedea, de asemenea, pe
unul ca Vest și pe celălalt ca Est, atunci se văd și fețele
celuilalt
Reka-Julianna Tuzson, profesoară de matematică, Școala
Gimnazială Fülöp Áron, Feliceni

Învăţământ gimnazial

Rolul emoțiilor în învățarea școlară

ANA HARAGA
Scoala Gimnaziala Dorobant, Iasi, Dorobant

Pentru elevi, dezvoltarea emoțională este decisivă nu doar
pentru obținerea succesului școlar, ci și pentru succesul în
viață.

Rolul emoțiilor în învățarea școlară
(Emotion-based learning)

Prof. Ana Haraga
Școala Gimnazială „Aron-Vodă”

Una din numeroasele definiții ale emoțiilor este cea a lui
Lefton,1991, care le consideră „un răspuns subiectiv, acompaniat
în mod obişnuit de schimbări fiziologice, care este interpretat

de către indivizi, care pregăteşte indivizii spre anumite
acţiuni şi care este asociat cu schimbarea comportamentală”.

Figură 1. Procesul secvențial al generării emoției (Gross și
Thompson,2007)
Emoțiile implică întotdeauna patru componente: a)
caracteristicile situaţionale; b) schimbările fiziologice; c)
expresii gestuale ; d) recunoașterea emoţiei, adică integrarea
componentelor respective. În funcție de atitudinea față de
obiecte și fenomene a unei persoane, se disting emoțiile pozitive
(ex.: bucuria, satisfacția, recunoștința) și emoțiile negative
(ex.: dezgust, antipatie, frica sau tristețea). În funcție de
gradul în care emoțiile afectează comportamentul, emoțiile se
clasifică în stenice/ active (încurajează acțiunea și cresc
activitatea vitală a organismului) și emoțiile astenice/ pasive (
deprimă; suprimă toate procesele vitale din organism; duc la
rigiditate și pasivitate).

Emoțiile au un impact important asupra performanței și
învățării, deoarece influențează comportamentele noastre în
procesul de învățare, motivația, interesul față de problemă,
perseverența în fața provocărilor și strategiile de
învățare. Două procese profund influențate de emoții sunt
flexibilitatea cognitivă și învățare asociativă. Există
numeroase teorii conform cărora emoțiile pozitive sunt asociate cu
o capacitate sporită de a face asocieri între evenimente, cu o mai
mare flexibilitate cognitivă, deschidere către informații noi și
receptivitate crescută, în timp ce emoțiile negative sunt
asociate cu capacitatea scăzută de a face asocieri între
evenimente.

Figura 2- Pedagogia centrată pe emoție în educația pentru mediu
- Cursul Erasmus+ „Creative teaching tehniques în nature to
promote social inclusion”

Există, de asemenea, concepții conform cărora stimularea
excesivă a emoțiilor pozitive poate avea efecte negative prin
procesarea superficială a informației și diminuarea
receptivității, a interesului, a abilității și motivației de a
răspunde provocărilor noi, care solicită mobilizarea pentru
rezolvarea problemei, în timp ce emoțiile negative pot constitui
baza unui comportament activ în rezolvarea problemei (cf.
AspinwaIl,1998, de exemplu). O concluzie ar fi aceea că emoțiile
au impact puternic asupra calității vieții școlare și a
învățării; atât emoțiile pozitive, cât și cele negative au
impact benefic, dar vin și cu riscuri semnificative.
În mediul școlar, toate activității educaționale ale elevilor
sunt însoțite de anumite emoții. În literatura psihologică și
pedagogică, cele mai cunoscute sunt: a) emoțiile asociate cu
școala, în general, și cu dorința de o frecventa; b) emoții
generate de relațiile elevului cu profesorii și colegii; c)
emoții asociate cu conștientizarea capacităților proprii si
așteptările fiecărui elev privind obținerea succesului școlar;
c) emoții generate de materialul didactic/educațional utilizat, cu
rol de stimulare emoțională.

Figură 3 - Cercul emoţiilor - Robert Plutchik, 1980

Un alt concept asociat cu managementul emoțiilor în mediul

academic este reglarea emoțională. O bogată literatură
abordează reglarea emoțională intrinsecă, ca parte a unui proces
amplu de autoreglare a comportamentului individului, care include
trei mecanisme operaționale: a) automonitorizarea comportamentului;
b) judecarea comportamentului în raport cu standardele personale
și circumstanțele; c) autoreglarea emoționala (cf. Bandura,1991).

Dupa Mauss, 2007, reglarea emoțională este definită ca
“încercarea deliberată sau
automată a unui individ de a influența ce emoții să aibă, când
și cum să le aibă și cum să
le exprime”. Cf. P. Salovey şi J. Mayer, reglarea emoţiilor
pentru a promova creşterea emoţională şi intelectuală
înseamnă: „capacitatea de a fi deschis, de a accepta atât
sentimentele plăcute, cât şi pe cele neplăcute; capacitatea de a
utiliza sau de a se elibera de o emoţie, după voinţă, în
funcţie de utilitatea sau de importanţa ei; capacitatea de a
monitoriza emoţiile în raport cu sine sau cu ceilalţi astfel
încât subiectul să poată recunoaşte cât sunt aceştia de
precişi, tipici, influenţabili sau rezonabili; capacitatea de a
manipula atât emoţia proprie, cât şi pe a celorlalţi prin
moderarea emoţiilor negative şi sublinierea (evidenţierea) celor
plăcute, fără a reprima sau exagera informaţia pe care o
conţin”. (E. Stănculescu - manualul Psihologia educaţiei,)
Reglarea emoțională este posibilă în condițiile existenței
următoarelor abilități:
a) abilitatea de a conștientiza și de a înțelege emoțiile; b)
abilitatea de acceptare a emoțiilor;
c) abilitatea de control al comportamentelor impulsive; d)
abilitatea de adaptare a comportamentului în conformitate cu

scopurile propuse, chiar și în condițiile unor emoții negative;
e) abilitatea de a ajusta răspunsul emoțional în concordanță cu
scopurile individului în situația respectivă. Aceste abilități
permit utilizarea strategiilor de reglare emoțională pozitive,
care includ: recunoașterea și exprimarea asertivă a emoției
negative; distragerea atenției; reducerea intensității prin
tehnici de relaxare; reevaluarea situației; automonitorizarea
emoțională. Absența acestor abilități favorizează strategiile
de reglare emoțională negative, care pot include: agresivitate
verbală; agresivitate fizică; autoagresivitate (automutilare,
mușcături, lovire a propriei persoane); izolare prelungită de
ceilalți; evitarea situațiilor dificile; tocire afectivă;
utilizare excesivă a calculatorului, telefonului; abuz de alcool
sau narcotice.
Există însă și o reglare emoțională extrinsecă, care constă
în demersuri efectuate cu scopul de a influența starea
emoțională a altei persoane, pentru a scădea sau crește
emoțiile fie negative, fie pozitive. Reglarea emoțională
extrinsecă e confundată adesea cu empatia. Se deosebește de
empatie prin: a) intenționalitate – deoarece urmărește un
rezultat; b)actorie; c) modificări ale emoțiilor pozitive sau
negative pentru a răspunde optim provocării.
În ambele tipuri de reglare emoțională, un rol important îl are
competenţa emoţională, definită prin următoarele componente: a)
a fi conştient de propriile stări emoţionale şi de ale altora;
b)
abilitatea de a folosi limbajul emoţional din propria cultură; c)
capacitatea de a fi empatic şi de a simpatiza cu ceilalţi; e) a
putea face faţă circumstanţelor adversive şi a înlătura sau
tempera

emoţiile negative; f) a instrumenta emoţiile, astfel încât să
contribuie la eficacitatea sinelui şi la
moralitate.

Bibliografie:
• Iluţ P. Psihologie socială şi sociopsihologie, Iaşi: Editura
Polirom, 2009
Stănculescu E. Psihologia educaţiei. De la teorie la practică,
Bucureşti: Editura Universitară, 2008
• Gross JJ, Thompson RA (2007): Emotion Regulation: Conceptual
Foundations, in JJ Gross (Ed.): Handbook of Emotional Regulation,
New York: The Guilford Press
• Bandura, A. (1997). Self-efficacy: The exercise of control. New
York: Freeman
• Gratz, K.L., Roemer, L. în Journal of psychopathology and
behavioral assessment, 2004

Învăţământ gimnazial

METODOLOGIA CERCETĂRII DE TEREN. Principiile cercetării aplicate. Tipuri de cercetare aplicată

Ana Mihaila
Scoala Gimnaziala Podgoria, Prahova, Podgoria

Orice cercetare de teren a folclorului trebuie să aibă un scop, să se desfăşoare în vederea realizării unui ţel dinainte stabilită. O cercetare la teren a folclorului se poate desfăşura pe mai multe planuri, după natura problemelor urmărite.

METODOLOGIA CERCETĂRII DE TEREN

• Principiile cercetării aplicate. Tipuri de cercetare aplicată

Pregătirea culegerii – orice cercetare trebuie să aibă un
scop, să se desfăşoare în vederea realizării unui ţel dinainte

stabilită. O cercetare la teren a folclorului se poate desfăşura
pe mai multe planuri, după natura problemelor urmărite. În linii
mari, acestea se pot grupa în trei categorii, în faţa cărora
culegătorul se comportă diferit.
Cea mai simplă culegere este ancheta restrânsă asupra unei
probleme de amănunt. Un cercetător intreprinde studiul monografic
al unui tip oarecare sau urmăreşte caracteristicile stilistice ale
unei specii dintr-o anumită zonă. De obicei, într-o astfel de
cercetare, folcloristul a studiat materialul cules din publicaţii
şi arhive, şi-a întocmit planul lucrării şi şi-a schiţat
ideile pe care le va expune. Adesea, materialul cules este lacunar
sub anumite aspecte, neglijate de cercetători şi e nevoie de
lămuriri suplimentare. În unele cazuri, cercetătorul simte chiar
nevoia să verifice anumite aspecte semnalate de culegătorii
antecedenţi. Câteodată bănuieşte că se află în faţa unor
documente apocrife şi pentru a avea mai multe temeiuri în a le
respinge, cercetătorul simte nevoia să meargă pe urmele
culegătorilor. Se poate spune că aproape în toate cercetările cu
domeniu mai restrâns e nevoie de astfel de sondaje, de anchete
restrânse, deoarece materialul folcloric e cules cât se poate de
neunitar, atât ca adâncime şi scrupulozitate metodologică, cât
şi ca cuprindere teritorială.
O astfel de anchetă implică cel mai simplu tip de culegere. E
mai mult o culegere de completare, cu profil restrâns. Ea nu
comportă decât un culegător – cercetătorul respectiv –
singurul avizat asupra ceea ce mai lipseşte în lucrarea
plănuită. Durata ei e restrânsă, comportând adesea pentru o
localitate numai câteva ore.
Adesea, cercetătorii au folosit şi colaborarea localnicilor.
Problema fiind restrânsă şi simplu de cuprins, ea nu oferă

greutatea oferită de chestionarele ample care pur şi simplu îl
copleşesc pe intelectualul sătesc.
Al doilea tip de culegere îl constituie culegerea de
specialitate. Sfera se lărgeşte la cuprinderea unei specii, sau
chiar a unui gen. O astfel de culegere se poate face şi de un
specialist, dar cel mai adesea se impune o participare sporită, mai
cu seamă la speciile care au text şi melodie. Cea mai mică
celulă de culegere o constituie deci filologul şi muzicologul, la
care se adaugă asistenţa tehnică necesară pentru înregistrarea
sonoră şi vizuală. O astfel de culegere se desfăşoară pe zone,
progresiv, pornind de la datele culegerilor vechi, în tendinţa de
a epuiza repertoriul naţional şi pe plan teritorial. În prezent,
tehnica dezvoltată (reportofon, cameră) nu mai impune cu
necesitate prezența unei echipe tehnice.
Culegerea cea mai complexă este aceea care caută să consemneze
întreg repertoriul unui sat, al unei zone. Aceasta este culegerea
de tip monografic care surprinde corelaţiile dintre speciile şi
genurile folclorice pe plan local. Se înţelege că o astfel de
culegere nu poate fi dusă la capăt decât de o echipă alcătuită
din specialişti pentru toate speciile folclorice. Dacă numărul
acestora este mare, durata cercetării va fi mai restrânsă.
Experienţa de până acum a arătat că un sat mediu ca mărime
poate fi cercetat de o echipă mai numeroasă într-o săptămână,
dar nu în sezonul muncilor agricole. O atare echipă ar trebui să
cuprindă: un filolog sau un muzicolog pentru folclorul
obiceiurilor- iar dacă sunt doi, unul va fi pentru folclorul
obiceiurilor calendaristice, celălalt pentru ciclul familial; un
filolog şi un muzicolog pentru genul liric, un coregraf şi un
muzicolog pentru jocuri şi intrumente, doi filologi pentru proza
populară, un filolog şi un muzicolog pentru baladă unde aceasta

mai există. Dacă numărul cercetătorilor e mai mare, delimitarea
culegerii se poate face şi în cadrul unei specii după categoriile
de vârstă ale informatorilor – copii, tineri, maturi, bătrâni.

Învăţământ gimnazial

Metoda OREO

OANA-RALUCA RUSAN
Scoala Gimnaziala Nr.195, Bucuresti, Bucuresti

Metoda OREO este o varianta a textului argumentativ. Am aplicat-o la clasa pe textul literar "Matilda" de Roald Dahl.

Procesul instructiv-educativ este unul complex şi presupune o
paletă largă de strategii didactice pe care un educator la care
poate şi trebuie să apeleze.
Generaţia ALFA este complet diferită de educabilii anteriori.
Preocupaţi de la vȃrste fragede de tot ce ţine de tehnologie,
elevii pot deveni „dificili” dacă profesorul nu cunoaşte
particularităţile de vȃrstă şi pe cele ale generaţiei şi
dacă nu încearcă să ţină permanent pasul cu elevii săi, fiind
un fel de „Popa Tanda” al vremurilor contemporane prin
perseverenţa cu care le formează priceperi, deprinderi,

abilităţi ş.a. Perioada pandemică pe care am traversat-o ne-a
demonstrat tuturor ce „salt” uriaş poate face profesorul pentru
a nu se lăsa mai prejos decȃt elevii săi.
Strategiile didactice variate fac din activitatea didactică a unui
cadru didactic un prilej de activizare a elevilor, de provocare a
imaginaţiei acestora, asigurȃnd starea de bine deopotrivă a celor
doi actanţi ai procesului educaţional: educator şi educat.
Disciplina Limba şi literatura română permite utilizarea unor
strategii didactice diverse, inovative şi tradiţionale. De fiecare
cadru didactic în parte ţine ca îmbinarea acestora să confere
procesului didactic atractivitate. Personalitatea profesorului,
plăcerea de a aduce strategii moderne la clasă contribuie la
„ieşirea din cutie”, la folosirea „lentilelor inovaţiei”,
la dezvoltarea gȃndirii creative.
În luna lui răpciune, aloc de câţiva ani o săptămână
scriitorului britanic ROALD DAHL, organizând la toate clasele mele,
cel puţin o activitate. Cum în lista de lecturi suplimentare
includ întotdeauna şi lecturi de-ale autorului mai sus-menţionat,
activitatea recompensează efortul de lectură al elevilor.
În anul şcolar precedent, am pornit de la activităţi propuse de
Muzeul ʺRoald Dahlʺ1 din Buckinghamshire, Anglia. Pentru elevii de
clasa a VI-a care dau proba de Evaluare Naţională Limbă şi
comunicare, o probă la care răspund în limba romȃnă şi în
limba engleză după ce lecturează cȃte un fragment în cele două
limbi, am folosit activităţi de lectură, de argumentare, de
analiză literară, de rezolvare de probleme în limba engleză,
facilitând în acest fel adaptarea la subiectele de examen2.
Anul acesta, mi-am propus ca, la clasa a VII-a, să încep cu o
activitate în perechi: descifrarea unui CHOCOCODE3, făcând
referire la volumul analizat în anii anteriori, ʺCharlie şi

fabrica de ciocolatăʺ de acelaşi autor. A urmat vizionarea unui
film de pe youtube4 despre viaţa şi opera povestitorului britanic.
Am preferat să las filmul să ruleze în limba engleză în vederea
realizării unei activităţi interdisciplinare. După analiza
elementelor-cheie din film (cu accent pe Muzeul „R. DAHL”), am
trecut la volumul ʺMatildaʺ, punând accent pe fixarea
ideilorprincipale, pe teme şi motive literare, pe relaţia
părinţi-copii, pe valori morale şi culturale ale textului, pe
asocierea protagonistei cu alte personaje din literatura română
sau universală (Ada Smith din ʺRăzboiul care mi-a salvat
viaţaʺde Kimberly Brubaker Bradley, de exemplu), informaţii
necesare la examenul de Evaluare Naţională la clasa a VIII-a
pentru care ne pregătim cu paşi mici. Apoi, am folosit METODA
OREO, o variantă a textului argumentativ.5 Astfel, le-am captat
atenţia educabililor.Am prezentat mai întâi materialul de pe
youtube al Ralucăi Erimescu care porneşte de la binecunoscuţii
biscuiţi, apoi metoda de pe PINTEREST6, evidenţiind semnificaţia
fiecărei litere şi făcând permanent comparaţie cu structura
clasică a textului argumentativ pe care elevii o cunosc deja:
O-opinie (precizezi teza/ideea de la care porneşti, cum te simţi),
R-motive/argumente (aduci argumente/ informaţii pentru a-ţi
susţine teza),
E-exemple (găseşti exemple adecvate),
O-opinie (reiei teza, precizând ce simţi).
Am aplicat metoda OREO, pornind de la textul ʺMatildaʺ de R.
Dahl. Elevii au primit următoarele rezoluţii, ca la Olimpiada de
Lectură „Lectura ca abilitate de viaţă” (OLAV): 1)
Matilda-copil genial; 2) Matilda-copil orfan, deşi are părinţi;
3) Matilda- cititoare de excepţie. Dacă la început au fost mai
timizi, ulterior, copiilor le-a plăcut această metodă de evaluare

a competenţelor orale şi scripturale de argumentare.
Activitatea s-a finalizat în cheie motivaţională, pornind
de la un citat al lui R. Dahl: ʺUndeva în interiorul tău este
puterea de a schimba lumeaʺ. Am acordat elevilor diplome de
participare.
Metoda OREO constituie, de acum încolo, un punct de interes atȃt
pentru profesor, cȃt şi pentru elevii săi, mai ales în orele de
omagiere a unor scriitori sau de promovare a lecturii.

BIBLIOGRAFIE&WEBOGRAFIE:
Irimescu, Raluca, Metoda Oreo în https://youtu.be/3AT7MSj2z6E
https://pin.it/7kZLvWl
www.roalddahl.com/museum
https://youtu.be/VXsVBfqSIlU

Învăţământ liceal

Eminescu - savant și scriitor

Oana Merca
Colegiul National "Nicolae Grigorescu" Campina, Prahova, Campina

Eminescu oferă o operă a cărei organicitate la toate nivelurile ei (poetic, filozofic, socio-istoric, economic, politic, cultura, etc.) implică interrelaţii indestructibile în straturile ei de profunzime.

În convorbirile cu Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade declara:
“Se poate spune că cultura română a rezultat din tensiunea
dintre sedentarism şi transhumanţă, sau, dacă vreţi, dintre
localism, provincialism şi universalism… Există mari scriitori
români care sunt tradiţionalişti…iar alţii sunt deschişi spre
lume, universaliştii. De asemenea, s-ar putea spune că primii sunt
atraşi de religie, de mistică, în timp ce ceilalţi au spirit

critic, sunt atraşi de ştiinţă. Fireşte, e vorba de o tensiune
creatoare între cele două tendinţe. Cel mai mare poet român,
Eminescu, a realizat o minunată sinteză între cele două
curente.”
Dilema diferenţierii dintre scriitor şi om de ştiinţă este o
problemă modernă. Pentru intelectualul secolului al XIX-lea, acest
divorţ nu se pronunţase încă. Într-o scrisoare din 1874,
adresată secretarului Agenţiei române din Berlin, Ioan Al.
Samurcaş, Eminescu afirma că munca sa întotdeauna va rămâne
ştiinţifică şi literară, declaraţie grăitoare pentru
concepţia poetului despre fireasca asociere a celor două domenii.
Adept al teoriei organicismului atunci când discuta despre stat sau
despre istorie, Eminescu oferă o operă a cărei organicitate la
toate nivelurile ei (poetic, filozofic, socio-istoric, economic,
politic, cultura, etc.) implică interrelaţii indestructibile în
straturile ei de profunzime.
Între toate compartimentele operei lui Eminescu funcţionează o
legătură deplină asigurată de identitatea de viziune la nivel
ideatic şi identitatea de procedee retorice la nivel formal. De
pildă, publicistica eminesciană, în care scapără adesea
sintagme ce ne sunt cunoscute din poeziile sale, sintagme care
probabil începuseră să bântuie laboratorul intern al creaţiei
şi pe care poetul şi le verifica, le încerca, este străbătută
de un viguros spirit pamfletar pus în lumină de o gamă variată
de procedee expresive de la tehnica structurării textelor, până
la diversitatea elementelor de figuraţie, complementare celor din
creaţia artistică, aspecte care întregesc caracterul organic al
operei eminesciene, considerată în integralitatea ei. Alteori
atributele stilului gazetăresc trec în lirică, aşa cum este
cazul Scrisorilor.

Analizând publicistica eminesciană, C. Parfene remarcă perfecta
coerenţă interioară a textelor de la formularea clară a
obiectului dezbaterii, la demonstraţia logică susţinută de
procedee de textualizare variate (de la elemente de figuraţie
poetică până la silogisme şi aparente paralogisme, adică
reducerea la absurd a adversarilor). Fără să se abată de la
rigoarea ştiinţifică a subiectului tratat, fie el de istorie, de
economie sau altul, fraza lui Eminescu păstrează acea
expresivitate ce vine din adâncurile sale de român adevărat care
suferă pentru ţara lui mică, aşezată parcă pentru eternitate
sub ceea ce Mircea Eliade va numi teroarea istoriei. Articole ample,
adevărate studii, precum Basarabia, Românii din Ungaria sau texte
polemice precum Anunţăm cu plăcere…, Am spus-o în numărul
trecut…aduc, pe lângă tonul polemic cerut de subiectul tratat, o
veritabilă desfăşurare de procedee retorice puse în slujba
argumentaţiei. Întrebările retorice, adesea construite în cumul,
urmate de răspunsuri uneori ironice, accentele satirico-sarcastice,
adresarea directă către cel vizat, inserarea parabolelor parodice,
notele comice (de pildă într-un articol ca Studii exegetice asupra
unei parabole care lipseşte în Sfânta Scriptură), anecdotele
care conferă textului expresivitate poetică (a se vedea, de
exemplu articolul Am zis în numărul nostru penultim…în care
este relatată savuroasa anecdotă despre un turc, un călugăr şi
un popă ce călătoreau împreună; dacă primii doi sunt opriţi
de cutumele lor să savureze din mâncarea celorlalţi, popa nu are
nicio interdicţie aşa că se înfruptă din toate. Concluzia: popa
poate fi cu toate partidele, căci nu-l împiedică principiile,
deoarece nu le are.) sau pildele (precum în Şarpele, când îl
doare capul…, unde arată că omul piere de propriul venin când
are în exces), recursul la mit sau la basm pentru a stabili

similitudini cu situaţia din ţară (precum în Unul din miturile
cele mai semnificative…în care rezumă cunoscutul basm Tinereţe
fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte), alegoria ca
figură de construcţie menită să pună în antiteză trecutul
aureolat şi prezentul degradat, prezenţa laitmotivelor, dispunerea
specifică în pagină – toate acestea ţin de o artă a
construcţiei textului, de o tehnică compoziţională specifică.
La nivelul vocabularului, Eminescu selectează în textele
publicistice, chiar cu caracter ştiinţific, elemente ce ţin de
varianta orală a limbajului ceea ce vorbeşte despre intenţia
atingerii scopului informativ şi persuasiv al textului respectiv,
deci despre o adaptare a mijloacelor folosite la scopul textului şi
la publicul-ţintă.
Textele lui Eminescu, concluzionează C. Parfene, „sunt scrise
într-un ton familiar, de comunicare naturală, firească, fără
artificii de preţiozitate, de morgă autoritară între emiţător
şi destinatar, încât impresia de ansamblu este aceea a unui
dialog viu, spontan, între interlocutori.”
Analizând oralitatea stilului publicisticii eminesciene, C. Parfene
inventariază elementele expresive cu efect în planul funcţiei
conative a limbajului: arhaismele care aduc culoare locală în
textele în care sunt tratate chestiuni istorice (izvod, hulă,
nimărui, niciodinioară etc.), cuvinte şi expresii populare (câte
în lună şi-n soare, câţi cai verzi pe pereţi, s-au pus pe
iscodit, câte alte toate sau Vorbă multă sărăcia omului! Cu
vorbele nu se face brânză, nici apa de gârlă oţet de trandafiri
şi enumerarea ar putea continua.), formule de adresare specifice,
comparaţii plastice, zicători şi proverbe în combinaţie cu
neologismele acolo unde acestea chiar erau necesare, Eminescu
numărându-se printre cei ce militau împotriva stricătorilor de

limbă (onest, oportunitate, pretext, nihilism, stigmatizare,
utilitate, demagogie, echitate etc.) etc.
Alteori textele surprind prin faptul că sunt construite ca un
dialog cu un auditor imaginar.
Pana scriitorului intervine şi în nenumăratele portrete,
individuale sau colective, admirative, satirice sau groteşti pe
care le regăsim risipite în textele eminesciene (de exemplu,
portretul ţăranului român realizat în antiteză cu clasa
îmbogăţiţilor în De bine de rău… sau portretul junilor
superficiali realizat în note ironice de şarjă pamfletară ori
portretul parveniţilor din Icoane vechi şi icoane noi, portretele
groteşti făcute lui Petre Grădişteanu sau lui V.A. Urechia
etc.). În realizarea acestor portrete, Eminescu uzează de o gamă
variată de procedee artistice de la epitetul apreciativ la cel
depreciativ, invectivă, litotă, metafore – cel mai adesea
peiorizante, comparaţii, anafora (a se vedea excelentul portret
caricatural făcut ziarului adversar Românul) etc. Cu siguranţă,
cel mai savuros este autoportretul consemnat pe o filă din Ms.
2256: „D. Michaelis Eminescu, vecinic doctorand în multe
ştiinţe nefolositoare, fost bibliotecar când a şi prădat
biblioteca, fost revizor la şcoalele de fete, fost redactor en chef
al foii vitelor de pripas, şi al altor jurnale necitite
colaborator.”
Privită din celălalt unghi, al imixtiunii ştiinţificului în
artistic, problema interferenţei scriitorului cu savantul îşi
găseşte din nou un răspuns în opera lui Eminescu.
Examenul la care a supus manuscrisele şi opera poetică
eminesciană i-a permis lui Solomon Marcus să afirme că în ambele
predomină o gândire deschisă, care şi-a devansat de multe ori
epoca, o reflecţie convergentă cu unele idei pe care numai

ştiinţa ulterioară poetului le-a dezvoltat şi, eventual, le-a
confirmat .
Cercetătorii au remarcat faptul că multe dintre conceptele pe care
Eminescu le dezvoltă în poezia şi proza sa sunt consonante cu
idei ştiinţifice din domenii diverse pe care poetul le
achiziţionase nesăţios în bogatul său bagaj cultural. Astfel,
versuri din Luceafărul precum: ”Din sânul vecinicului ieri/
Trăieşte azi ce moare/ Un soare de s-ar stinge-n cer/ S-aprinde
iarăşi soare” trimit la legea conservării energiei, o noutate
ştiinţifică pentru timpul lui Eminescu. Al. Dima crede că
motivul cosmic apare cu atâta frecvenţă în opera lui Eminescu nu
doar ca un impuls al imaginaţiei romantice, ci şi al atmosferei
ştiinţifice a vremii lui. Tabloul cosmogonic din Rugăciunea unui
dac sau din Scrisoarea I ne oferă, prin imaginaţia poetului, o
imagine anterioară marii explozii, a Big-Bang-ului, dar şi
imaginea chaosului care premerge naşterea universului şi care
conţine virtualitatea infinită a unor lumi care aşteaptă să fie
trezite la viaţă: „De atunci şi până astăzi colonii de lumi
pierdute/ vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute/ Şi
în roiuri luminoase izvorând din infinit/ Sunt atrase de viaţă
de un dor nemărginit.” (Scrisoarea I). Sintagma colonii de lumi
pierdute ar putea fi o reprezentare alegorică a năzuinţei omului
de a recupera tot ceea ce l-a precedat şi tot ceea ce îi va urma.
Aici ca şi în alte părţi – notează Solomon Marcus –
„viziunea eminesciană asupra lumii este dominată de ceea ce azi
numim principiul holografic. Descoperită mai întâi în fizică,
transferată apoi în biologie (…) şi extinsă ulterior la scara
întregului univers, holografia a devenit acea filozofie conform
căreia individul poate recupera generalul, iar localul poate da
seama despre global, partea poate recupera funcţiile întregului,

poate da seama despre structura acestuia din urmă”, sau, cu
versurile lui Eminescu: „Unul e în toţi, tot astfel precum una e
în toate.” sau „În orice om o lume îşi face încercarea.”
(Împărat şi proletar) Această viziune se regăseşte şi în
notaţiile din caiete: „Frunzele de stejar dintr-un an sunt copii
fidele a celor din mii de ani trecuţi.” Şi în altă parte:
„Tot astfel se întâmplă cu timpul. Deşi închipuindu-ni-l ca
infinit, fiece parte a lui determină tot trecutul şi tot
viitorul…”
Teoria ecuaţiei universale, obsesia lui Eminescu, pune problema
raporturilor dintre infinit şi finit. Interesul lui Eminescu pentru
matematica diferenţială (despre care relatează Slavici) trebuie
înţeles ca fiind consonat cu aspiraţia poetului către infinit
(de exemplu, infinitatea sferei apare frecvent în lirica
eminesciană: „Eşti tu notă rătăcită/ Din cântarea
sferelor,/ Ce eternă, nefinită,/ Îngerii o cântă-n cor?” –
La o artistă).
O altă notă comună între însemnările din manuscrise şi opera
artistică este cea legată de aspecte precum timpul, spaţiul şi
relativitatea acestora, aproapele şi departele, tentaţia vitezei,
dilatarea sau comprimarea spaţiului şi a timpului.
Evident, ar fi o eroare să reducem la câteva situaţii de
explicită corespondenţă între versuri şi teorii ştiinţifice
modul în care viziunea poetică eminesciană a fost marcată de
orizontul său cultural-ştiinţific. Mult mai importantă este
această interferenţă din perspectiva globală a universului
poetic eminescian care ne oferă ipostaza unui eu liric mai mereu
proiectat într-o perspectivă cosmică.
Noţiunile de matematică, fizică, astronomie risipite peste tot
în caietele sale nu vorbesc despre dezordinea intelectului său, ci

pur şi simplu despre acele aspecte care îl preocupau şi care i-au
marcat viziunea despre lume şi, implicit, opera artistică.
Fizicienii şi matematicienii spun că sunt ghidaţi în elaborarea
teoriilor de nevoia de simetrie şi simplitate, două concepte care
ţin de dimensiunea estetică. Astfel, simetria (gr. sym metria,
aceeaşi măsură) poate fi considerată un instrument prin care
ştiinţa şi arta se conexează. Analizând 41 de poezii
eminesciene, Ilie Torsan a demonstrat existenţa unor succesiuni
simetrice de tip palindrom, cât şi unele figuri geometrice, în
special triunghiuri şi cercuri, legate de simetrie.
„Extensia geniului eminescian în tărâmul cunoaşterii
ştiinţifice” – crede Zoe Dumitrescu-Buşulenga – „devine
un aspect complementar al cunoaşterii filosofice, împreună
hotărâtoare pentru creaţia artistului şi a gânditorului.”
Eminescu încorporează, în opinia aceleiaşi autoare, termenii
unei antinomii fundamentale ce explică contradicţiile universului
eminescian: „Din această incongruenţă dramatică între o
gândire care neagă, tăgăduieşte, şi un sentiment venind din
adâncuri care afirmă, creşte zbuciumul neegalat al unui spirit de
excepţie. De aici coliziunile între nu şi da, între un refuz
violent al realului şi o inserţie pasionată în trecut, în
realitatea istoriei naţionale, ca şi în susţinerea unei imagini
ideale, posibile, a viitorului, între titanismul rebel şi
titanismul metafizic. Dar mai cu seamă între efortul epistemologic
care-l leagă indisolubil de filozofie şi ştiinţă.”
Concluzia care se impune din această scurtă trecere în revistă a
procedeelor artistice identificabile în textele non-ficţionale
eminesciene este aceea că în cazul lui Eminescu asistăm la o
colaborare a savantului cu artistul.
Bibliografie

Mircea Eliade, Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet, Încercarea
labirintului, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 94 – 95.
Al. Oprea, studiu introductiv la M. Eminescu, Opere XIV, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1983, p. 10.
Constantin Parfene, Mihai Eminescu. Note privind stilul
publicisticii, Editura Cutia Pandorei, Vaslui, 2000, p. 10.
Solomon Marcus, Invenţie şi descoperire, Editura Cartea
Românească, Bucureşti, 1989, p. 48.
Aurel Avramescu apud Solomon Marcus, Invenţie şi descoperire,
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1989, p. 49.
Apud Ştefan Munteanu, Filosofia indiană şi creaţia
eminesciană, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,
1997, p. 105.
Ilie Torsan, Eminescu. Simetria poeziei, Editura Universitară,
Bucureşti, 2010.
Zoe Dumitrescu Buşulenga, Mihai Eminescu creaţie şi cultură,
Editura Doina, Bucureşti, 2000, p. 286.
Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Prefaţă la Rosa Del Conte, Eminescu sau
despre absolut, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p. 6.

Învăţământ liceal

Rezolvarea unor probleme cu ajutorul ecuaţiilor şi inecuaţiilor

Dorin Lupu
Colegiul Naţional "Doamna Stanca" Făgăraş, Brasov, Fagaras

Acest articol aduce in atenția elevilor rezolvarea a 22 de probleme simple de matematică, care au legatură cu viața de zi cu zi, cum ar fi depozite bancare sau chiar probleme de interdisciplinaritate la granița dintre matematicaâă si fizicaâă.

Rezolvarea unor probleme cu ajutorul ecuaţiilor şi inecuaţiilor

1. Suma a trei numere pare consecutive este 1206. Aflaţi numerele.
Răspuns: 400, 402, 404.

2. Suma a două numere este 67 iar diferenţa lor este 23. Aflaţi

numerele.
Răspuns: 45, 22.

3. Determinaţi patru numere întregi, impare consecutive ştiind
că suma lor este 400.
Soluţie: x - nr. cel mic, atunci x + (x + 2) + (x + 4) + (x + 6) =
400 x = 97

4. Suma dintre un număr şi triplul lui este 1024. Aflaţi
numărul.
Soluţie: x + 3x = 1024 x = 256

5. Într-o clasă numărul fetelor este de 2 ori mai mic decât al
băieţilor. Dacă ar pleca 6 băieţi şi 6 fete atunci numărul
băieţilor va fi de 4 ori mai mare decât al fetelor. Câţi
băieţi şi câte fete sunt în clasă?
Soluţie: 2f – 6 = 4(f – 6) unde f - nr. fetelor f = 9

6. Aflaţi două numere ştiind că suma lor este 67 şi
împărţind primul la al doilea obţinem câtul 4 şi restul 7.
Soluţie: Fie a, b cele două numere.
a + b = 67 , a = 4 b + 7 , de unde b = 12 , a = 55

7. Tatăl are în prezent 28 de ani iar fiul său 4 ani. Peste
câţi ani vârsta tatălui va fi de 3 ori mai mare decât vârsta
fiului.
Soluţie: Fie x nr. de ani cerut (28 + x) = 3 (4 + x) x = 8

8. Într-o clasă sunt 33 de elevi, băieţi şi fete. Dacă în
clasă mai vin 2 fete şi pleacă 5 băieţi atunci numărul fetelor

devine egal cu dublul numărului băieţilor. Aflaţi câte fete şi
câţi băieţi sunt în clasă.
Soluţie: f - nr. fete , b – nr.băieţi
f + b = 33 f + 2 = 2(b - 5) de unde b = 15 , f = 18

9. Diferenţa a două numere este 39. Dacă împărţim numerele
obţinem câtul 8 şi restul 4. Aflaţi numerele.
Soluţie: Fie a , b cele două numere.
a – b = 39 , a = 8 b + 4 de unde b = 5 , a = 44

10. Un produs se scumpeşte prima dată cu 20% iar apoi se
scumpeşte din nou cu 30%, ajungând să coste în final 312 lei.
Aflaţi preţul iniţial al obiectului.
Soluţie: Fie x preţul iniţial
= 312 , de unde x = 200 lei

11. Un tricou costă 80 lei. Tricoul se scumpeşte cu 10%. Cât
costă tricoul după scumpire?
Răspuns: 88 lei

12. Produsul a două numere este 40. Dacă se măreşte primul
număr cu 5 produsul devine
90. Aflaţi numerele.
Soluţie: x ∙ y = 40 (x + 5) ∙ y = 90 de unde y = 10
, x = 4

13. Un elev a citit o carte în patru zile. În prima zi a citit 25%
din numărul total de pagini. În a doua zi 50% din restul de
pagini, în a treia zi din noul rest iar în a patra zi restul de
45 de pagini. Aflaţi numărul de pagini.

Soluţie: Fie x nr total de pagini
I zi , restul
II zi din
Calculăm noul rest:
III zi din
Alcătuim ecuaţia: de unde x = 200

14. Suma a două numere este 54. Dacă împărţim primul număr la
2, iar pe al doilea la 5 obţinem două numere a căror sumă este
21. Aflaţi cele două numere.
Soluţie: notăm cu x primul număr
, de unde x = 34

15. Ce preţ trebuie să aibă un produs la vânzare ca statul să
câştige prin TVA cel puţin 250 lei? (TVA – taxa pe valoarea
adăugată care este 24%).
Soluţie: Fie x preţul produsului

16. O bancă oferă pentru depozitele pe un an o dobândă de 10%.
Calculaţi suma minimă pe care trebuie să o depună un client
astfel ca peste doi ani să poată retrage 5000 lei.
Soluţie: x – suma depusă, atunci lei

17. După o reducere cu 25% preţul unui produs este de 120 lei.
Aflaţi preţul iniţial al obiectului.
Soluţie: Fie x preţul produsului
lei

18. Un camion poate transporta 500 de cărămizi. Câte drumuri ar
trebui să facă pentru a transporta 22800 de cărămizi?
Soluţie:
Răspuns 46 de drumuri

19. Să se afle două numere, ştiind că împărţind pe unul la
celălalt se obţine câtul 6 şi restul 15 iar diferenţa lor este
110. Aflaţi numerele.
Soluţie: Fie a , b cele două numere
a = 6 b + 15 , a – b = 110 de unde b = 19 iar a = 129

20. Raportul a două numere este . Dacă mărim primul număr cu 9
şi îl micşorăm pe al doilea cu 10, primul număr astfel obţinut
este cu 1 mai mare decât cel de-al doilea. Să se afle numerele.
Soluţie: a + 9 = (b - 10) + 1 de unde a = 36 , b = 54

21. Roata din faţă a unei trăsuri are lungimea circumferinţei de
1,5 m iar cea din spate de 2 m. Să se afle distanţa parcursă de
trăsură ştiind că pe această distanţă roata din faţă a
făcut cu 150 de rotaţii mai mult decât roata din spate.
Soluţie: Notăm cu x distanţa. Nr. de rotaţii ale roţii din
spate este iar ale roţii din faţă este .Cele două roţi
parcurg aceeaşi distanţă, deci m.

22. Deplasându-se pe un fluviu, în sensul cursului, o barcă cu
motor parcurge distanţa dintre două porturi în 13 ore şi 30
minute. Aceeaşi distanţă însă împotriva curentului, o parcurge
în 18 ore. Să se afle în câte ore va străbate distanţa dintre
cele două porturi o bărcuţă de hârtie care pluteşte pe apă.
Soluţie: Notăm cu x viteza bărcii cu motor în apă

stătătoare şi cu y viteza apei.
Barca cu motor se deplasează împotriva curentului apei cu viteza
x – y, parcurge distanţa 18(x - y) iar în sensul apei are
viteza x + y şi parcurge distanţa . Avem ecuaţia de unde x
= 7 y , deci viteza bărcii este de 7 ori mai mare ca viteza apei.
Barca cu motor se deplasează în sensul apei cu o viteză egală
cu 8y, adică de 8 ori mai mare ca viteza apei. Deci distanţa pe
care o parcurge bărcuţa de hârtie este într-un timp de ore.

Prof. LUPU DORIN
Colegiul National “Doamna Stanca”
Fagaras Jud. Brasov

Învăţământ liceal

Educația, valorile religioase şi posibilitatea deschiderii interculturale

Nicolae Ponyori
Scoala Gimnaziala Nr.2 Lupeni, Hunedoara, Lupeni

Educaţia în perspectiva deschiderii către valori multiple reprezintă un demers pe deplin justificat, întrucât vizează mai buna inserţie a individului într-o lume spirituală polimorfă şi dinamică.

Solidaritatea comunitară este potenţată prin felul cum se
gestionează reproducerea marilor simboluri în interiorul
spaţiului cultural respectiv, dar şi prin modul cum este reglată
deschiderea spre alte formaţiuni socio-culturale. O cultură este
mare nu numai prin ea însăşi, prin propriile mecanisme
autoreproductive sau autocontemplative, ci şi prin "metabolismul"
creşterii şi transformării ei, prin felul în care permite

deschideri spre reverberaţii din exterior. Se concretizează cu
acest prilej o dinamică specifică dintre închidere şi
deschidere, o relaţie pulsatorie care generează sporirea
culturală. Acest raport dintre general şi particular, dintre
continuu şi discontinuu, dintre asumare şi negare trebuie
actualizat, într-un mod specific, şi la nivel şcolar.
Experimentarea diferenţei trebuie să înceapă încă de pe
băncile şcolii şi va continua întreaga viaţă.
Obiectivul principal al educaţiei interculturale rezidă în
pregătirea persoanelor pentru a percepe, accepta, respecta şi a
experimenta alteritatea. Scopul îl reprezintă netezirea terenului
întâlnirii cu celălalt. A face educaţie interculturală
presupune ca însuşi procesul educaţional să se realizeze
într-un mediu interacţional, prin punerea alături, faţă în
faţă, a purtătorilor unor expresii culturale diferite.
Alteritatea trebuie să devină un motiv de bucurie, o ocazie de
întărire a sentimentului vieţuirii laolaltă, o dorinţă a unei
împreună simţiri şi binevenite conlucrări. Altul este un prilej
de descoperire şi conştientizare a realei identităţi. Căci, în
căutarea celuilalt, ne descoperim pe noi înşine, ne dăm seama de
ceea ce suntem, sperăm, merităm. Frumuseţea existenţială ne
este dată de celălalt, de miracolul ieşirii din sine, de
proiectarea în altul, de iubirea celui apropiat - ca şi a celui
îndepărtat! Topica interculturalităţii a apărut în
ultimele decenii, ca răspuns în plan educaţional la fenomenele de
creştere a interconexiunilor şi a globalizării. Se ştie că
multe conflicte, aparent economice, istorice, sociale etc. au în
subsidiar o componentă culturală. Incomunicabilitatea de ordin
spiritual generează şi întreţine celelalte stări conflictuale
sau de tensiune. Condiţia necesară (nu şi suficientă) pentru

detensionarea conflictelor constă în găsirea unor piste de
comunicare în plan spiritual. Tensiunile şi războaiele iau
naştere, mai întâi, în mintea noastră. A le preveni sau a le
anihila reprezintă şi un exerciţiu mental, de expulzare
deliberată a ideilor rele. Dispozitivul mental îl predetermină pe
cel real, extern. Obiectul pedagogiei interculturale este un
anume fenomen: educaţia interculturală. Dar ce este educaţia
interculturală? În mod sintetic, educaţia
interculturală vizează o abordare pedagogică a diferenţelor
culturale, strategie prin care se iau în consideraţie
specificităţile spirituale sau de alt gen (diferenţa de sex,
diferenţa socială sau economică etc.), evitându-se, pe cât
posibil, riscurile ce decurg din schimburile inegale dintre culturi
sau, şi mai grav, tendinţele de atomizare a culturilor. Abordarea
interculturală, se arată într-o lucrare editată de Consiliul
Europei (Antonio Perotti, 1992), nu este o nouă ştiinţă, nici o
nouă disciplină, ci o nouă metodologie ce caută să integreze,
în interogaţia asupra spaţiului educaţional, datele psihologiei,
antropologiei, ştiinţelor socialului, politicii, culturii,
istoriei. Discursul asupra interculturalului îşi extrage seva din
perspec¬tivele deschise de conexiunile disciplinare.
Educaţia intercul¬turală vizează dezvoltarea unei
educaţii pentru toţi în spiritul recunoaşterii diferenţelor ce
există în interiorul aceleaşi societăţi şi se referă mai
puţin (sau deloc) la realizarea unei educaţii pentru culturi
diferite, ceea ce ar presupune staticism şi o izolare a grupurilor
culturale. Educaţia interculturală privilegiază interacţiunea
şi dialogul, curajul de a ieşi din sine şi dorinţa de proiecţie
în celălalt. O educaţie concepută în perspectiva
interculturală va resemnifica relaţiile dintre şcoală şi alte

spaţii educative; ea va deborda zidurile şcolii, prelungindu-se
şi insinuându-se în activităţile informale, în viaţa de zi cu
zi. Cum multiculturalul nu se regăseşte doar în perimetrul
şcolii (adesea acesta este dincolo sau după şcoală), trebuie să
ne pregătim în prealabil pentru a-l întâmpina şi valoriza.
Temă de reflecție și exemple de bune practici
Ca orice persoană culturală, faceţi parte dintr-un cult sau
confesiune religioasă (sau sunteţi indiferent sau poate împotriva
credinţei religioase). Vă rugăm să reflectaţi la consecinţele
în plan practic la o astfel de pozoționare. Ce câștigați, ce
pierdeți?
Cumulul religios constituie un imens capital simbolic, care poate
facilita întâlnirea şi comunicarea persoanelor. Înţelegerea şi
iubirea aproapelui reprezintă o valoare fundamentală a religiei
creştine. Este foarte important ca între religii sau confesiuni
să se instaureze relaţii de comunicare, de înţelegere mutuală.
Visul unei Europe unite, despre care se vorbeşte acum, nu poate fi
conceput şi întrupat dacă nu se iau în seamă şi referinţele
religioase ale indivizilor sau comunităţilor. De altfel, unul
dintre fundamentele acestei unităţi îl constituie creştinismul,
care marchează cea mai mare parte a continentului. Creştinii sunt
majoritari, dar această majoritate trebuie bine întreţinută şi
gestionată. A devenit aproape o modă să se discute despre
drepturile omului, democraţie culturală, cultura minorităţilor.
Această chemare către respectarea libertăţii şi toleranţă o
găsim şi în Biblie: "Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu
prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, câţi în Hristos v-aţi
botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici
elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte
bărbătească şi parte femeiască, că voi toţi una sunteţi în

Hristos Iisus" (Galateni, 3, 26-28). Patrimoniul spiritual de bază
al Europei este consonant cu exigenţele socio-politice actuale.
Într-o modalitate sau alta, cerinţa respectării drepturilor
omului este prezentă în toate culturile. Se ştie că
religiile sau confesiunile sunt destul de diverse. Chiar dacă
aparent ele se trag din aceleaşi rădăcini sau prezintă unele
similarităţi de ordin dogmatic (de pildă, reclamă aceeaşi
sursă şi fundament al mundanului - transcendentul), acestea se
diferenţiază în funcţie de conţinuturile doctrinare, formele de
celebrare, ritualurile explicite sau implicite, repercusiunile
asupra credincioşilor, implicarea în social etc. Este riscant să
se postuleze o ierarhizare a religiilor ori să se alcătuiască
palmaresuri axiologice când este vorba de credinţa religioasă.
Fără a face o echivalare simplificatoare a religiilor, vom spune
că este bine ca diferenţele să se menţină, dar ele nu trebuie
să se constituie în motive de infatuare sau de criticare a
altora. De regulă, comunităţile confesionale depăşesc
limitele statelor sau naţiunilor. Religiile sunt forme de
manifestare spirituale cu un caracter transnaţional. Religia
interiorizată şi trăită precum şi cea a comunităţilor
limitate poate să se îndepărteze de modelul instituţionalizat,
standard, oficial, livrat de "centrul" spiritual. Religia trăită
şi profesată se leagă de context, este circumstanţiată
cultural, spaţial, material. Formele de cult, chiar cele ale unei
singure religii sau confesiuni, se "colorează" cu spiritul locului,
cu tradiţiile, cu experienţele şi reprezentările persoanelor
implicate în viaţa cultică. Obiceiurile pot să fie diferite de
la o comunitate la alta (de la sat la sat, de la preot la preot).
Practicile cultice pot da seama de profilul spiritual mai larg al
indivizilor sau comunităţilor. Educaţia prin rataşarea la

valorile religioase nu se va face oricum. Din acest punct de vedere,
se cere o perspectivă deschisă, ecumenică în realizarea
educaţiei religioase. O atare direcţionare a educaţiei
pregăteşte terenul pentru o mai bună înţelegere şi comunicare
între oamenii de diferite credinţe şi convingeri religioase şi
facilitează realizarea unui dialog interconfesional şi
intercultural fecund. Religia poate fi considerată ca un esenţial
principiu al unităţii popoarelor. Pluralismul nu este un rău ce
trebuie combătut, ci un fapt demn de toată atenţia noastră.
Libertatea creştină are nevoie de orientare şi ghidare când se
pune problema unei întrupări concrete. Religia poate preveni
eventualele disensiuni şi dispute, chiar cu caracter
extraconfesional (în plan social, economic, rasial, naţional
etc.). Referinţele religioase ale tinerilor sunt foarte
importante de luat în seamă atunci când se vizează integrarea
lor socio-şcolară. Este indicat să ştim cu precizie din ce
confesiune fac parte elevii noştri şi să procedăm în
consecinţă. Se cunoaşte unde pot duce neînţelegerile dintre
purtătorii unor religii (a se vedea conflictele din Irlanda şi din
fosta Iugoslavie). Deontologia şcolară ne obligă să nu cultivăm
atitudinile de respingere sau de marginalizare a celor care sunt de
alte confesiuni sau culte în comparaţie cu majoritarii. Atitudinea
separatistă, de marginalizare sau culpabilizare a grupurilor
confesionale minoritare nu trebuie deloc încurajată în şcoală.
Unele ritualuri sau festivităţi religioase, care conduc la
diferenţiere sau separare, pot fi deplasate din şcoală către
familie sau comunitatea confesională respectivă. Permisivitatea
faţă de alteritate nu înseamnă, însă, impasibilitate şi
acceptare a orice. Cât priveşte, de pildă, unele secte, credem
că influenţa acestora asupra şcolilor ar trebui să fie

supravegheată sau chiar interzisă în situaţii bine determinate
(mai ales atunci când acestea urmăresc cu orice preţ acapararea
de prozeliţi). Şcoala nu trebuie să fie transformată într-o
scenă a disputelor sau într-o trambulină de convertire sau
recrutare a credincioşilor. Dialogul religios trebuie să
întrunească notele unei comunicări autentice, fără morga de
superioritate, fără opinii preconcepute, fără mobiluri ascunse
dintr-o parte sau alta. În acelaşi timp, dialogul se cere a fi
religios, şi nu pur doctrinar care să altereze la celălalt
orizontul specific de idei sau supoziţii dogmatice. Trebuie văzut
în celălalt un partener de dialog, şi nu un ins de convins, de
cucerit şi învins. Unii teoreticieni ai comunicării
intrareligioase delimitează patru tipuri de atitudini:
- exclusivismul, manifestat prin tendinţa de respingere a
celorlalţi consideraţi deviaţionişti, schismatici, ne-drepţi,
falşi; această atitudine poate merge până la intoleranţă;
- inclusivismul, funcţionează ca o expresie a ideologiei
înglobării, a absorţiei explicite sau implicite; valorile
celorlalţi sunt percepute ca parţiale, imature; atitudinea poate
degenera în hibridări periculoase;
- paralelismul, concretizat în segregare, separare, distanţare;
se pleacă de la premisa că toate religiile sunt diferite, nu au
nici o asemănare, sunt expresii spirituale juxtapuse şi nu
congruente sau convergente;
- interpenetrarea, manifestată prin acceptarea
complementarităţii, a reciprocităţii, a comuniunii în
diversitate; această atitudine conduce la toleranţă, la
îmbogăţire reciprocă, la conlucrări sau sinteze acţionale
(Panikkar, 1985, pp. 20-29).
Trebuie evidenţiat faptul că nu se poate face educaţie

religioasă la modul general. Întotdeauna avem de-a face cu un
credincios concret, racordat la o confesiune anume, care este bine
instalat într-o tradiţie pe care doreşte s-o cunoască şi s-o
semnifice mai bine. Ne putem întreba, de bună seamă, ce fel de
creştin va fi acela care are o referenţialitate valorică
elastică, improbabilă, deschisă. În acelaşi timp, perspectiva
apologetică este implicată în orice tip de educaţie religioasă.
Cel care predă religia nu poate afişa o atitudine de neutralitate
faţă de propria confesiune, ci se implică afectiv, făcând o
pledoarie, explicită sau implicită, pentru valorile proprii.
Educaţia religioasă în perspectiva principiului intercultural
vizează realizarea unei educaţii în spiritul recunoaşterii şi
respectării diferenţelor ce există în cadrul mai multor religii;
ea nu se referă la educarea numai pentru o religie anume,
desconsiderând sau negând valorile pe care se întemeiază alte
religii. Valorizarea diferenţelor, în comunitatea
multiconfesională, se constituie într-o axiomă procedurală de
maximă importanţă. O autentică educaţie religioasă se face nu
prin închidere reciprocă, prin "ghetoizarea" religiilor, ci prin
permeabilitate reciprocă şi acceptarea alterităţii racordată la
alte valori.

Interes general

Formarea personalității elevului, obiectiv performant al activității educative

simona sandor
Clubul Copiilor Campia Turzii, Cluj, Campia Turzii

Profesorul e un izvor nesecat de spiritualitate, de informație, care potolește spre a spori setea de cunoaștere și dă încredere în sine celui care se adapă din “apa” lui.

ELEMENTE DE ETICĂ PROFESIONALĂ
Prof. Lucia-Simona Sandor
Palatul Copiilor Cluj – Structura Câmpia Turzii

Formarea personalității elevului, obiectiv performant al
activității educative

Motto:
“Eu nu pot vorbi onest , decât la persoana I și nu pot scrie
decât ce am trăit.”

Introducere
Aplicând idea coeziunii sociale în educaţie am putea susţine
că a fi profesor nu înseamnă numai să ai o bună cunoaştere a
unui domeniu şi a unui curriculum şcolar, ci şi să fii un
cetăţean responsabil adept al valorilor fundamentale ale
democraţiei. Profesorul este membru al unei comunităţi. El are
responsabilităţi în educarea elevilor fiind pus în situaţia de
a-şi dovedi competenţele sale civice în multe situaţii şcolare
sau extraşcolare. Colaborare, pluralism şi alternativă,
individualizare, centrare pe elev, cultivarea diversităţii,
respectarea celuilalt ca persoană, chiar şi când este mai mic sau
mai puţin instruit, sunt aspecte incluse în coeziunea socială.
Cadrul didactic trebuie să fie sensibil nu numai la problemele de
conţinut ale domeniului său, ci şi la felul specific în care
fiecare elev învaţă. Un profesor trebuie să fie conştient că,
dincolo de conţinuturile disciplinei lui, el transmite atitudini,
valori şi ierarhii de valori, un mod de fi în societate,
stereotipuri şi prejudecăţi care nu sunt conştientizate în
totalitate poate nici de către el însuși. Clasa este un grup de
învăţare. Acest grup ar trebui să funcţioneze după reguli
democratice. Indiferent de materia pe care o predă, orice dascăl
face parte din comunitatea locală în care şcoala este inclusă.
Rezultă de aici că, dincolo de conţinuturile programelor
şcolare, cadrul didactic transmite anumite opţiuni valorice,
exprimate prin modul său de a organiza învăţarea, pe care elevii

le preiau.

Eu, dascalul
În centrul atenției mele este copilul, iar procesul educativ pe
care-l practic este cât se poate de firesc, de natural și ține de
bunul meu simț, copilul formandu-și o conștiință a propriilor
resurse, a propriilor nevoi de relații și, implicit, a propriilor
limite.
Pentru mine este important nu atât a ști, cât a cerceta și de
aceea creez în primul rând o atmosferă de colaborare, de bună
înțelegere și solidaritate reciprocă în clasă. Aplicând munca
diferențiată, valorific subiectivitatea fiecărui elev și mă
feresc de întrecere/competiție individuală, dar și de nivelare
colectivă. La începutul orei îmi aleg un obiectiv pertinent pe
care elevii îl apreciază și care cere tuturor un efort de
participare activă, făcând implicit diferența de competențe și
de niveluri.
Eu induc cunoașterea nu transmițând o multime de noțiuni
abstracte, ci unind procesul cognitiv cu afectivitatea creez
motivație fiecarui elev. Esența constă în muncă, în acțiune
ca manifestare a nevoii naturale de cunoaștere și de afirmare a
elevului ca ființă socială.
N-aș vrea sa fiu niciodată ca acei “doctori” care odată ce
iau copilul “în mâinile lor” îl izolează, îl țin închis
pentru a-l examina mai bine, pentru a-i analiza presupusele gânduri
și facultăți, pentru a-i studia comportamentul. Eu cred că
puterea vitală nu reacționează independent de condițiile
ambientale, iar noi adulții, societatea suntem mediu pentru
înflorirea vieții copilului în devenirea lui. Iar aici rolul
dascălului se potrivește de minune, asemeni grădinarului care

orientează îndrumand creșterea trandafirului.
Lăsați în voia lor, copiii ar repeta aceleași experiențe, ar
parcurge drumul deja parcurs de alții, cu aceleași riscuri de a
cădea în greșeală, ceea ce practic ar însemna lipsa
progresului.
Nu se poate vorbi despre autoeducare în sens absolut. Mama oferă
un exemplu valabil de intervenție educativă atunci când
dirijează copilul spre soluții cât mai adecvate satisfacerii
nevoilor lui. În mod analog, dascălul va trebui să înlesnească
succesul acelor acte ale devenirii individuale care, prin repetare,
se vor fixa mai târziu ca reguli de viață.
Noi, dascălii, modelăm personalități, formăm oameni, dar cu
siguranță nu printr-o intervenție de tip autoritar, extern; e
greșit să crezi că poți insufla copilului rezultatul
experienței, din moment ce doar experiența contează. Unica
posibilitate de intervenție este crearea unui mediu bogat în
posibilități de cunoaștere (nu numai motivații).
Așa cum scările sunt prevăzute cu balustrade de care te poți
ajuta la nevoie, dar care se pot depăși ușor dacă vrei să le
sari, tot așa un mediu educațional nu trebuie să fie lipsit de
acele bariere ajutătoare/restrictive, nu prea îndepărtate –
pentru a putea sprijini la nevoie, dar nu prea apropiate – pentru
a se păstra un spațiu suficient pentru dezvoltarea independenței
elevului, destul de înalte dacă există pericolul de a fi
depășite, dar nici prea înalte pentru a nu crea senzația
imposibilității de depășire.
Nu cred că cineva ar aprecia niște elevi întru totul
ascultători, cuminți, care se supun fără a avea un punct de
vedere personal, care fac doar ce li se pretinde. Educația pe care
le-o oferim trebuie să le dezvolte o gândire critică, ce le

permite să se aprecieze ei înșiși în orice moment, în raport
cu ceilalți, pentru a trăi în mod echitabil diferitele aspecte
culturale ale mediului înconjurător în deplină legitimitate.
A preda înseamnă pentru mine a-ți lua angajamentul (asemeni unui
jurământ) că vei influența pozitiv și într-o mare măsură
viața elevilor tăi și a comunității. Este deci o mare
responsabilitate și nu e deloc ușor să porți în mâinile tale
și să șlefuiești personalitatea oamenilor de mâine. Se cer
foarte multe sacrificii, însă – în pofida tuturor
dificultăților, tot mai înclin să cred ca e o profesie ce-mi
aduce mai multe satisfacții decât oricare alta din lumea
afacerilor, iar dacă mi s-ar da o a doua șansă să-mi aleg
meseria, aș alege-o tot pe aceasta, care e reala mea vocație. Cei
ce predau “se dăruiesc” altora. Și în fiecare elev pe care
l-am avut există cel puțin o picătură din sufletul meu.
Profesorul e un izvor nesecat de spiritualitate, de informație,
care potolește spre a spori setea de cunoaștere și dă încredere
în sine celui care se adapă din “apa” lui.
Sensibilizarea profesorilor în vederea acțiunii pentru coeziune
socială presupune construirea activității educaționale în baza
următoarelor valori democratice: echitate, pluralism, libertate,
respectarea persoanei, cooperare, participare.
Din activitatea mea la catedră îmi amintesc de un elev care mi se
parea puțin rebel, ieșind din tiparul standard al elevului clasic.
Acesta a rămas repetent doi ani consecutiv fiind în pericol de
exmatriculare. Când l-am remarcat în ultima bancă, era retras,
dar nu timid, și deloc atent, mai ales la orele de gramatica limbii
române, în schimb la lecțiile de literatură și în mod special
la momentul lecturii-model devenea intens interesat, apoi la
dezbateri și analize redevenea același elev absent. Ca orice

profesor ce evaluează “produsul” și nu “procesul”, l-am
penalizat la note, și rău am facut deoarece în scurt timp a
devenit foarte frustrat. Și asta până când am studiat prima
poezie în acel an școlar: Mărțișor, de Ion Pillat. A urmat
momentul când elevii lecturează expresiv textul literar, moment
în care citind și el poezia a intonat un ritm de rapp; am
înțeles din acel moment că poseda o sensibilitate aparte față
de sunete, capacitatea de a răspunde emoțional la acestea, adică
era înzestrat cu o inteligență muzical-ritmică. I-am sugerat să
schimbe textul unei melodii rapp, cu noțiuni gramaticale, de pildă
cazurile și funcțiile sintactice ale substantivului (lecție de
maximă importanță) și a ieșit o adevărată demonstrație de
talent muzical-coregrafic. În general folosesc metoda deductivă
într-o lecție de predare, antrenând elevii într-o activitate
diferențiată pe grupe, având grijă ca fiecare membru al grupei
să-și valorifice tipul de inteligență proprie, astfel ca
niciunul să nu eșueze în munca lui și să nu devină de râsul
colegilor. Fie sarcina cât de mică, dacă e îndeplinită, trebuie
apreciată. Dacă accentuez calitățile copilului, respectul lui de
sine se va fortifica și va înțelege cu timpul că este o
persoană importantă pentru cei din jur, că prin cunoaștere va
deveni liber. Astfel va căuta să colaboreze (și nu să se
interiorizeze rușinându-se de sine) și va scoate la lumină
calități și priceperi nebănuite care-l uimesc chiar și pe el
însuși. După studierea/aprofundarea teoriei inteligențelor
multiple din ncadrul lunui curs de formare periodică, am dat ca
sarcină fiecărei grupe inclusiv ilustrarea muzical/ritmică a unei
lecții de literatură, sau a rolului unui cuvânt în propoziție,
în mod special la sintaxa propoziției. Elevul s-a remarcat
devenind leader al clasei în acest domeniu, foarte sociabil și

comunicativ, știind că ceilalți au nevoie de serviciile lui cel
puțin într-un anumit moment al lecției.

Încheiere
Procesul educațional este unul de socializare început în familie
și continuat la școală.
Un profesor trebuie să fie conștient că, dincolo de
conținuturile disciplinei lui, el transmite atitudini, valori și
ierarhii de valori, un mod de a fi în societate, transmite anumite
opțiuni valorice, exprimate prin modul său de a organiza
învățarea, pe care elevii le preiau și le utilizează la fel de
democratic precum au dobândit învățarea.
Elevul a dedus și a înțeles ce este respectul reciproc, respectul
față de disciplina pe care o predau, respectul pentru cei din
jur, dar mai presus de toate, respectul de sine.

Nr. 90/2022

La acest număr au contribuit:
● Aura Melania Cojocea
● Rodica-Felicia Prodan
● Alice Nedelcu
● Florina Daniela Fazacaș
● Mihaela Cornea
● MARIA-LILIANA IUGA
● Giorgiana Ancuta Rotariu
● Eniko Kis
● CARACIONI CLAUDIA ADINA
● Otilia Mihaly
● REKA JULIANNA TUZSON
● ANA HARAGA
● Ana Mihaila
● OANA-RALUCA RUSAN
● Oana Merca
● Dorin Lupu
● Nicolae Ponyori
● simona sandor

ISSN: 2393 – 0810