Nr. 97/2023

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ preşcolar

● DEZVOLTAREA EMPATIEI COPIILOR FAȚĂ DE MEDIUL ÎNCONJURĂTOR: UN OBIECTIV IMPORTANT AL EDUCAȚIEI ECOLOGICE, Mariana LAVRIC

● Autoritatea parentală, Marilena Geabau

Învăţământ primar

● Desenele animate, în căutarea copilăriei pierdute, CRISTINA-IZABELA BELU

● Lumea în care trăim: frumoasă și complexă, Corina Diana Comșa

● CONSILIEREA PĂRINŢILOR CU COPII DE VÂRSTĂ ŞCOLARĂ MICĂ - studiu investigativ-, Anca Darea

● Inventar de activități în cadrul programului Școala după Școală, Ioana Maria Coza

● ASPECTE ALE UTILIZARII TEHNOLOGIEI DIGITALE DE CATRE COPII, Mirela Vlad

● Prevenirea eşecului şcolar, Mirela Vlad

● ”Factorii generatori ai violenței școlare”, Petrica Irimia

● STRESUL ȘI MANAGEMENTUL STRESULUI LA COPII, Anca Darea

Învăţământ gimnazial

● Obiceiuri şi tradiţii populare de Florii, TORZSA IBOLYA

● Lectura -metode complementare de evaluare, geanina chirica

● Jocuri didactice utilizate la orele de limba şi literatura română pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor de decodare a mesajelor orale ale elevilor de la secția maghiară, HAJNAL EGYED

● Mișcarea în natură, DANIELA BUSCA

● NE PLACE MATEMETICA ÎN AEL, liliana surdu

Învăţământ liceal

● Preotul Ioan D.Petrescu- Visarion Ctitor al Școlii românești de muzică bizantină., Liviu Drobota

● Un inventar al mișcării în apă - la elevi, DANIELA BUSCA

● EUFONIA ORCHESTRALĂ CA IDEAL ESTETIC MUZICAL, VIOLA NAGY

Interes general

● Absurdul în viața de zi cu zi, Elena Corbeanu

● Plan de acțiune pentru integrarea copiilor cu dizabilități - copii diagnosticați cu ADHD-, Mirela Tatu

DEZVOLTAREA EMPATIEI COPIILOR FAȚĂ DE MEDIUL ÎNCONJURĂTOR: UN OBIECTIV IMPORTANT AL EDUCAȚIEI ECOLOGICE

Mariana LAVRIC
Scoala Sanatoriala Busteni, Prahova, Busteni

Degradarea mediului înconjurător, ca rezultat al activității
umane, este în prezent o problemă majoră, globală a omenirii,
care nu a înregistrat niciodată de-a lungul istoriei speciei umane
dimensiuni atât de catastrofale. Poluarea aerului, apei și
solurilor, distrugerea stratului de ozon, modificarea globală a
climei, distrugerea și fragmentarea habitatelor, dispariția

speciilor, sunt câteva dintre probleme ecologice actuale dar și de
perspectivă, care prezintă un pericol major la adresa vieții pe
Pământ, unele dintre ele fiind fenomene aproape ireversibile. În
majoritatea țărilor dezvoltate protecția mediului a devenit una
din direcțiile prioritare ale politicii statului. Întreaga
comunitate trebuie să își aducă contribuția în abordarea
acestei probleme și în acest scop este necesară implementarea
unui sistem de educație ecologică, pentru toate segmentele
populației. Există o gamă foarte largă de activități prin care
acest scop poate fi atins, în funcție de vârstă și interese:
școlare și extrașcolare, științifice, artistice și chiar
sportive, prin experimente, observații, excursii, acțiuni de
conservare a naturii, jocuri, vizionarea emisiunilor televizate cu
scop educațional sau a filmelor artistice cu mesaj ecologic etc.
Educaţia ecologică are, așadar, ca scop formarea atitudinii de
protejare a mediului, de dezvoltare a spiritului de responsabilitate
faţă de natură și trebuie să fie un proces care să înceapă
de la vârsta preşcolară.
Animat de curiozitatea, de dorința de a imita adultul, copilul are
un răspuns emoțional puternic, ceea ce facilitează educația
ecologică în grădiniță. În plus, în condițiile actuale,
educatoarele au un rol aproape la fel de important ca părinții în
educația copilului, întrucât el petrece adesea mai mult timp la
grădiniță decât acasă. Așadar, învățarea prin atașament,
care este predominantă la această vârstă, ne oferă șansa de a
forma la copiii noștri competențe socio-emoționale ce pot
constitui un fundament solid în formarea profilului viitorului
cetățean al planetei din toate punctele de vedere. Aceasta
deoarece acum este mai facilă formarea sentimentelor şi
atitudinilor pozitive faţă de mediu, precum și formarea și

dezvoltarea conștiinței ecologice și implicit a unui comportament
adecvat.
În primii trei ani de viață, copiii încep să dezvolte
capacitatea de a experienția starea emoțională sau psihologică a
altei persoane (Zahn-Waxler and Radke-Yarrow, 1990).
Conceptul de empatie reflectă natura socială a emoției,
întrucât conectează stările emoționale a două sau mai multe
persoane (Levenson and Ruef 1992). Deoarece viața oamenilor este
prin natura sa socială, bazată pe relaționare, una dintre
funcțiile vitale ale empatiei de-a lungul vieții este aceea de a
întări conexiunile sociale (Anderson and Keltner 2002).
Cercetările pe tema empatiei au pus în evidență o corelație
între empatie și comportamentul prosocial (Eisenberg 2000). În
particular, comportamentele prosociale precum a ajuta, a împărți
cu altcineva, a alina/ a conforta, a arăta grija față de
ceilalți, ilustrează dezvoltarea empatiei (Zahn-Waxler și colab.
1992) și cum anume experiențierea empatiei este legată de
dezvoltarea comportamentului moral (Eisenberg, 2000). Adulții
oferă copiilor modele de comportamente prosociale/ empatice în
diferite moduri. De pildă, astfel de comportamente sunt modelate/
exemplificate atât prin interacțiuni pline de grijă cu alții,
cât și prin grija arătată copilului însuși. Quann și Wien
(2006, 28) sugerează că un mod de a sprijini dezvoltarea empatiei
la copiii mici este de a crea o cultură a grijii față de
ceilalți în mediul de dezvoltare a copilului pe parcursul
copilăriei timpurii, relațiile dintre educatori, dintre copii și
educatori și cele dintre copii trebuind să fie unele calde și
pline de grijă (Eisemberg, 2006).
Empatia copiilor se poate manifesta nu doar față de alte persoane,
ci și față de celelalte componente ale mediului natural în care

trăiesc, mai ales față de cele însuflețite. Întreaga noastră
planetă trebuie privită ca o entitate vie, generatoare de viață
și susținătoare a vieții. Ajutându-l pe copil să perceapă
planeta pe care trăim ca pe un cămin și totodată ca pe o mamă a
noastră, a tuturor, îi dăm șansa de a-și manifesta grija,
respectul, dragostea față de ea.
Și cum la această vârstă cea mai firească modalitate de
învățare este jocul, propunem, în continuare, două exemple de
jocuri care pot fi utilizate pentru a dezvolta atitudinea empatică
a copiilor față de mediul încojurător și problemele acestuia,
sperând că aceasta se va concretiza, încă de la cele mai fragede
vârste, în comportamente de protejare a singurului loc din univers
pe care îl putem numi „acasă”.
SĂ PROTEJĂM NATURA (Micii ecologişti)
SCOP:
● Verificarea cunoştinţelor elevilor în legătură cu normele
de comportare specifice asigurării şi protejării naturii;
● Formarea deprinderii de a culege date necesare în scopul
informării pe o temă dată;
● Activizarea vocabularului elevilor cu cuvinte care denumesc
antonime;
● Dezvoltarea unei atitudini empatice față de mediul
înconjurător;
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
1. să identifice imaginile în care omul acţionează în favoarea
mediului;
2. să identifice acţiunile omului prin care se deteriorează
natura (care produc distrugeri);
3. să aşeze în albumul potrivit imaginea decupată
anterior, motivând alegerea;

4. să găsească antonimele unor cuvinte date;
5. să interpreteze corect melodia şi textul unui cântec.
SARCINA DIDACTICĂ:
● Identificarea şi gruparea imaginilor în funcţie de urmările
acestora asupra mediului (protejarea sau distrugerea lui).
● Alegerea unor cuvinte cu sens opus şi utilizarea lor corectă
în propoziţii.
● Interpretarea adecvată a unui cântec cunoscut.
REGULI DE JOC:
Răspunsurile bune sunt aplaudate, cele greşite sunt corectate
de colegi.
Câştigă echipa care aşează prima jetoanele corect.
ELEMENTE DE JOC:
Mişcarea, mânuirea materialelor, aplauzelor, surpriza.
DESFĂŞURAREA JOCULUI:
Grupa va fi împărţită în două subgrupe, fiecare să le
aşeze pe care trebuie să le aşeze pe panou după următoarele
criterii:
- pe panoul alb se aşează imaginile care reprezintă acţiuni de
îngrijire a mediului (sădirea pomilor, adunarea şi aruncarea
gunoaielor în locuri special amenajate, etc.)
- pe panoul gri se aşează imaginile care reprezintă acţiuni de
deteriorare a mediului: (tăiere pomilor, foc în pădure, aruncarea
gunoaielor pe jos).
După ce fiecare echipă aşează imaginile se verifică cu
întreaga grupă dacă au fost corect aşezate. Câştigă echipa
care nu a făcut nici o greşeală .
VARIANTĂ:
Elevii au două albume:
1. Să ocrotim natura.

2. Nu distrugeţi natura.
Anterior planificării şi desfăşurării jocului, elevii au drept
sarcină de a decupa acasă din reviste sau din cărţi imagini cu
acţiuni ale omului asupra mediului. Fiecare copil va lipi imaginea
sa în albumul la care crede că se potriveşte, motivând alegerea.
În partea a doua a jocului se va desfăşura un exerciţiu de
limbaj: li se vor spune elevilor cuvinte, iar ei vor găsi opusul
lui (antonimul) şi va formula propoziţii cu cele două antonime.
Cuvintele alese trebuie să corespundă temei jocului şi
să pună elevii în situaţia de a conştientiza cele două
modalităţi de acţiune asupra mediului: una benefică şi alta
dăunătoare.
Exemplu: curat – murdar, poluat – nepoluat, bun – rău etc.
În ultima parte a jocului vor interpreta un cântec cunoscut în
care este evidenţiată dragostea şi grija faţă de natură:
,,Frumoasă-i strada noastră ’’.
,,ÎNFIAZĂ’’ UN COPAC
SCOPUL:
● Educarea atitudinii ecologice faţă de mediul înconjurător;
● Întărirea comportamentelor pozitive de îngrijire a copacilor;
SARCINA DIDACTICĂ: participarea la acţiuni de îngrijire şi
protejare a mediului;
REGULI DE JOC: elevii vor ,,înfia’’ un copac şi vor trebui să
îl îngrijească;
ELEMENTE DE JOC: mânuirea materialelor, mişcarea.
MATERIALE NECESARE: un copac, creion de desen, hârtie, carneţel,
aparat foto.
DESFĂŞURAREA JOCULUI:
Când ieşiţi la plimbare, invitaţi copiii să ,,înfieze’’ un
copac (din parc sau de pe stradă). Prin acest gest se dezvoltă

legătura dintre copii şi mediul înconjurător. Explicaţi-i că
de fapt nimeni nu poate avea un copac al lui într-un domeniu
public, dar că omul se poate ,,împrieteni’’ cu un copac şi
poate să-l îngrijească. Ce răspunderi ar putea avea cineva care
,,deţine’’ un pom? În primul rând trebuie să cunoască
foarte bine copacul. De aceea cu ajutorul creionului şi al hârtiei
desenaţi copacul iarna; sau toamna, adunaţi frunzele căzute pe
jos şi presaţi-le, studiaţi florile şi fructele, primăvara şi
vara. Când ieşiţi la plimbare, fiecare copil trebuie să aducă
apă într-o sticlă, cu care va uda copacul. Copiii mai mari pot
să facă un calendar al copacului, în care pot nota înălţimea,
perioada când înfloreşte, mirosul pe care îl răspândesc
florile, forma fructelor etc. În final, o dată sau de două ori pe
an faceţi fotografii copilului împreună cu copacul
,,înfiat’’.
Cu timpul, copacul va deveni un reper important pentru
cunoştinţele de botanică ale copilului.
Bibliografie:
• Ivănescu, M. (coord.), Educaţie ecologică şi de protecţie a
mediului – Caietul Micii ecologişti – învăţământul
preşcolar (Material finanţat de Ministerul Educaţiei Cercetării
şi Tineretului prin Ordin de Ministru nr. 2730/03.12.2007)
• Benedek-Sîrbu, A.M., Filip, R., Gheoca, A., Îndrumar pentru
educația ecologică în grădinițe. 2016, disponibil online la:
https://animallife.ro/wp-content/uploads/2017/05/Indrumar-Final-4-decembrie-2016.pdf

• Lavric, M. (coord. științific conf. univ. dr. Soponaru, C.),
Art-terapia și dezvoltarea socio-emoțională la elevii cu CES.
Efecte asupra anxietății, empatiei și comportamentului prosocial.
Lucrare pentru obținerea gradului didactic I, Iași, 2020

Autoritatea parentală

Marilena Geabau
Şcoala Gimnazială Specială nr.4 Bucureşti, Bucuresti, Bucuresti

Autoritatea parentală, un construct
zilnic
prof. psihopedagog Geabău Marilena , Școala Gimnazială Specială
nr.4 București
Arată-i copilului tău care-ți sunt limitele dacă vrei să
te creadă, să te înțeleagă și să te urmeze!
A educa înseamnă a arăta copilului care sunt limitele
noastre pentru a-și accepta și el limitele sale. Dacă într-o
bună zi , vine copilul la noi și cere un lucru foarte scump, nu

trebuie să ne rușinăm când îi spunem că nu avem, că nu se
poate să i-l dăm. Temele pentru care nu suntem abilitați nu
trebuie să ajungă discuții despre ,,nu am timp,, fiindcă nu e o
rușine să-i spui copilului că nu ai făcut engleza sau ai rămas
bucătar fiindcă nu ai învățat la timp matematica. Copiii se vor
mobiliza mult mai mult în aceste situații și vor face ei ceea ce
părinții nu au făcut sau nu au reușit.
Autoritatea parentală e un spațiu afectiv în care prezența
părintelui ca model de comportament, ca suport moral, trebuie să
arate copilului cum să facă ce are nevoie, așa încât să
reușească, să fie acceptat, să-și rezolve problema. Dacă
autoritatea se manifestă ca model de comportament, șansele ca un
copil să înțeleagă ce are de făcut și să te urmeze ca
părinte ori dascăl, sunt esențial mai mari decât atunci când
își manifestă voința de putere față de copil. Cântarul cu
care oferim copiilor noștri deprinderi de viață trebuie să ia
în seamă puterea copilului de a înțelege și face ceva și
modul în care-l antrenăm să facă ce-i cerem!
Dacă omul ar respecta copiii și semenii pe măsura iubirii
lui față de ei, atunci și-ar îngriji mai mult atitudinea față
de cei pe care-i iubește atunci când le cere ceva. Lipsa
feed-back-ului e una din cauzele neînțelegerii solicitării sau
neacceptării cererilor care vin din partea părinților. Dacă
nu-ți asculți copiii, nu-i poți determina să te asculte! În
ascultare stă cheia autorității, dar nu ascultarea ca pândă, ci
ca efort de înțelegere și susținere a celui de la care aștepți
să te asculte, fie că-i copilul tău sau școlarul tău. Dacă
vrei să fii ascultat și respectat, ascultă, îndeamnă și te
roagă alături de copil și împreună cu el!
Viitorul copiilor noștri depinde de cât de mult i-am ascultat ca

să aflăm ce li se potrivește și cum să-i îndrumăm pe măsura
nevoilor lor. Unghiile Ego-ului copilului nu se taie cu forța ci cu
blândețe și perseverență deopotrivă. Cei ce nu rezistă la un
loc de muncă ori într-o căsnicie, nu au fost suficient ascultați
în copilărie ori nu s-a insistat asupra lor să respecte norme de
conduită dezirabile ori poate nu au avut modele de comportament
care să-i îndrume.

Desenele animate, în căutarea copilăriei pierdute

CRISTINA-IZABELA BELU
Scoala Gimnaziala "Constantin Brancusi" Medgidia, Constanta, Medgidia

Desenele animate, în căutarea copilăriei
pierdute
Profesor pentru învăţământ
primar: Belu Cristina-Izabela
Şcoala Gimnazială ,,Constantin
Brâncuşi”, Medgidia

Desenele animate sunt asociate, de cele mai multe ori, cu
perioada copilăriei, cu acea perioadă în care fiecare dintre noi
se putea bucura de o lume frumoasă, de o lume mai bună şi mai
curată. Oprindu-mă adesea asupra multora dintre desenele actuale,
am ajuns să îmi pun însă întrebarea: ,,Câtă copilărie mai
există / mai regăsim în desenele animate de astăzi?”
Desenele animate sunt realizate de ,,cei mari”, pentru ,,cei
mici”. Cei mari însă, ,,mari” mai mult cu vârsta, decât cu
mintea şi cu inima, au pierdut bucuria simplă a copiilor,
ajungând să creeze desene animate potrivit stării lor lăuntrice.
De aici pot rezulta mai multe neajunsuri, cel mai periculos
dintre toate părându-mi-se a fi însă acela că, prin realizarea
de noi desene animate, ,,cei mari” pot schimba mintea ,,celor
mici” potrivit dorinţelor, patimilor şi poftelor lor.
Astfel, cele mai multe dintre desenele animate actuale pot fi
văzute şi de adolescenţi şi oameni mari, în acestea apărând
adesea lucruri greu de înţeles pentru mintea unui copil mic. În
desenele animate actuale s-au strecurat, conştient sau nu, aproape
toate patimile societăţii actuale, pe care un copil, de unul
singur, nu le-ar percepe prea uşor.
Desenele animate actuale înfăţişează o lumea rea,
diabolică şi în stare dezintegrare morală. Tehnologia, setea de
putere, violenţa si trupescul constituie ingrediente indispensabile
pentru desenele animate actuale. Din cauza acestora, copiii ajung
predispuşi spre violenţă şi insensibili la durerea celor de
aproape.
Pentru influenţa lor puternică asupra copiilor, desenele
animate au ajuns să fie văzute drept o ,,nouă putere” a lumii,
cele mai multe dintre acestea fiind realizate în baza a nenumărate
studii şi cercetări, ele însumând mai multe mijloace prin care

se transmit mesajele subliminale.
Comportamentul copiilor este puternic influenţat de
lucrurile cu care aceştia îşi hrănesc mintea, de cele mai multe
ori, imaginaţia detronând cu succes realitatea. Copiii renunţă
la a mai fi copii, preferând să facă pe durii, într-o lume a
violenţei şi a luptei pentru putere. Pentru aceasta, personajele
fictive din desenele animate devin adesea, pentru copii, adevăraţi
idoli şi modele de urmat.
În virtutea puterii pe care încă o au, prin curăţenia şi
simplitatea lor, desenelor vechi ar trebui să li se dea şansa de a
reînvia o copilărie pe care nu o mai avem, pierdută sau furată.
Desenele animate vechi erau însoţite întotdeauna de mult
joc. Astfel, înainte sau după fiecare episod de desene animate,
copiii petreceau ore întregi în aer liber, împreună cu ceilalţi
copii, jucând fel de fel de jocuri. Acele desene animate nu afectau
negativ comportamentul social al copiilor.
Desenele animate actuale au pierdut însă legătura cu
viaţa reală, jocul în aer liber apărând ca ,,lipsit de gust”,
înaintea copilului care şi-a hrănit mintea cu o porţie de desene
animate cu roboţi şi violenţă. Iar dacă jocul înca există, el
s-a denaturat într-atât de mult, încât a devenit mai mult ,,o
luptă de stradă, la categoria mică”.
Viteza, care caracterizează societatea contemporană, s-a
strecurat vicleneşte şi în pedagogia copiilor. Astfel,
nemaiînţelegând rosturile de bază ale familiei, mulţi dintre
părinţi îşi doresc ca cei mici să crească rapid, nedându-şi
seama că îi lipsesc pe aceştia de zestrea inestimabilă a
copilăriei. La rândul lor, şi majoritatea copiilor îşi doresc
să ajungă cât mai repede maturi, nedându-şi seama că astfel se
lipsesc de una dintre cele mai minunate şi odihnitoare perioade din

viaţa lor.
Cum să mai fie copiii copii, când părinţii lor au uitat ce
înseamnă să mai fii copil? Pentru ca cei mici să poată creşte
sănătos, nesărind niciuna dintre etapele maturizării lor,
parinţii trebuie sa redevină copii.
Deci, pentru a putea fi alături de cei mici însă,
părinţii trebuie ca mai întâi să-şi redescopere propria
copilarie, pe care au dat-o uitării. În cazul în care unii
părinţi nu au avut o copilărie vrednică de adus aminte, nu cred
că este târziu ca ei să înceapă acum, la maturitate, să îşi
trăiască acea copilărie pe care nu au avut-o niciodată.
Numeroase studii psihologice şi sociologice ne arată tot
mai evident că ceea ce văd copiii în desenele animate preiau apoi
în comportamentul lor de zi cu zi. Creste constant violenţa în
şcoli, pe stradă, în familie, comunicarea calmă pierde tot mai
mult teren.
Cu toate acestea, producatorii acestor filme nu prea dau
semne de responsabilitate: ,,Care-i problema? Nu vedeţi că binele
şi personajele pozitive înving întotdeauna?“
Adevărat. O mare eroare este însă aceea că în desenele
animate răul este învins tot prin rău. Binele este servit prin
violenţă şi se creează ideea falsă că aceasta e singura
soluţie.
Oare aţi observat că personajul pozitiv, când intră în
luptă, se transformă şi devine la fel de urât şi fioros ca cel
negativ? Deopotrivă, personajele bune şi rele capătă puteri noi,
le cresc arme în locul braţelor, aruncă flăcări şi bombe,
îngheaţă, incendiază, lichefiază, pietrifică, bat, lovesc,
dărâmă, distrug clădiri sau oraşe întregi; victimele
colaterale nu contează şi aşa mai departe.

Oare un copil cum va mai putea face diferenţa între aceste
personaje? Vă spun eu: n-o face! Îţi poate relata care personaj
face parte din care tabără (a binelui sau a răului), dar ca
modalitate de comportament nu-i va deosebi. La rândul lui, copilul,
chiar foarte bine intenţionat, va putea alege o cale total
greşită în scopul de a face o faptă bună.
Într-un final, va fi foarte greu pentru el să facă o
distincţie între bine şi rău. Rezultatul este nervozitatea
crescută şi înclinaţia copilului spre a-şi rezolva problemele
prin violenţă, în detrimentul comunicării verbale, calme,
elaborate şi al gândirii analitice. Aşa că, deşi în poveste
binele învinge, calea pe care o urmează e greşită şi, într-un
final, rezultatul e dezastruos pentru echilibrul psihic al
copilului.
Pacea, liniştea, frumuseţea, adevărul, întelepciunea,
diplomaţia în rezolvarea conflictelor, dragostea faţă de cei din
jur, ar putea fi la fel de bine subiecte de desene animate la cât
de inventivi şi creativi sunt cei care le fac, dar acestea nu sunt
atât de spectaculoase, deci nu sunt vandabile.
Copiii sunt victimele strategiilor de marketing ale
companiilor producătoare de filme de desene animate. Acestea
promovează violenţa ca spectacol, pentru ca aceasta descarcă
adrenalina, menţine atenţia trează şi, în consecinţă, se
vinde bine.
Dar astfel, din păcate, binele nu prosperă, ci învinge,
învinge prin luptă, iar acesta e un lucru cât se poate de nefast
pentru psihicul în formare al copilului.

Lumea în care trăim: frumoasă și complexă

Corina Diana Comșa
Scoala Gimnaziala Nr.2 Brasov, Brasov, Brasov

Săptămâna Verde reprezintă un spațiu de timp și de amploare
tematică în care activitățile extracurriculare sunt cadrul de
impact în care elevii pot descoperi și dezvolta competențe
„verzi” din domenii precum: exploatarea responsabilă a
resurselor naturale, consumul și producția sustenabile, risipa
alimentară și chiar justiția socială.
În acest an școlar, în clasa mea, Săptămâna Verde a debutat cu
o zi de conștientizare a frumuseții lumii în care trăim, dar și

a problemelor care apar din cauza intervenției directe sau
indirecte a omului.
Una dintre activitățile primei zile a presupus explorarea pieței
agroalimentare din apropierea școlii și observarea acestui
ecosistem urban din câteva puncte de vedere pe care le regăsiți
pe fișa de mai jos.
În timpul explorării, fiecare copil a notat pe fișă câte un
plus pentru fiecare aspect pozitiv observat și, evident, câte un
minus pentru fiecare aspect negativ observat. La întoarcerea în
clasă, am făcut o centralizare a aspectelor pozitive, respectiv
negative, observate și am încercat să găsim modalități de a le
menține/dezvolta pe cele pozitive și de a le schimba/ameliora pe
cele negative.
În aventura lor din piață, copiii au avut și misiunea de a
căuta curcubeul printre produsele agroalimentare, adică 7 produse
în cele 7 culori ale curcubeului. Le-am adresat comercianților
rugămintea să ne dea gratuit cele 7 produse pentru a realiza o
fotografie care să reprezinte un alt fel de curcubeu decât cel pe
care îl cunoaște toată lumea. Această fotografie a fost premisa
unui concurs de fotografie la nivel de clasă, cu tema „Alt fel de
curcubeie”, misiunea fiind de a fotografia un curcubeu inedit,
creat de ei din obiecte pe care le au la îndemână și pe care le
vor ordona în ordinea culorilor curcubeului într-un context
neobișnuit. Fotografiile au fost postate pentru a fi vizualizate
și votate de către colegii de clasă într-un Padlet, iar acesta
este curcubeul realizat împreună:
Ideea de curcubeu ca simbol al frumuseții și complexității lumii
în care trăim am urmărit-o și pe parcursul unei activități de
lectură dirijată, citind „Băiatul și curcubeul”, o creație
Twinkl; realizând o lucrare colectivă, un puzzle uriaș;

jucându-ne cu capace din plastic pe care le colectăm în cadrul
proiectului educativ „Capace cu suflet” și realizând mozaicuri
vesel colorate.

Webografie:
1. https://www.canva.com/design/DAFg54LL0cA/Rwjr7p01wfLb1fakJVlTKA/edit?utm_content=DAFg54LL0cA&utm_campaign=designshare&utm_medium=link2&utm_source=sharebutton
2. https://www.twinkl.ro/resource/baiatul-si-curcubeul-poveste-powerpoint-ro-dlc-642
3. https://padlet.com/

CONSILIEREA PĂRINŢILOR CU COPII DE VÂRSTĂ ŞCOLARĂ MICĂ - studiu investigativ-

Anca Darea
Liceul cu Program Sportiv Suceava , Suceava, Suceava

CONSILIEREA PĂRINŢILOR CU COPII DE VÂRSTĂ ŞCOLARĂ MICĂ
- studiu investigativ-
Prof. înv.primar Anca Darea, Suceava
Deseori ne confruntăm cu lipsa implicării
părinţilor în educaţia copiilor, iar foarte mulţi
învăţători, pe lângă profesori, consilieri, societatea în
ansamblul ei, sunt convinşi de faptul că această implicare
trebuie să se desfăşoare atât în şcoală, cât şi acasă.

Deşi se vorbeşte mult pe această temă, se face puţin în
această privinţă. Alături de şcoală,
familia are cel mai important rol în dezvoltarea armoniasă a
copiilor şi a calităţii vieţii acestora. Sarcina de a interveni
în amplificarea implicării familiei în educaţia copiilor revine
cadrelor didactice. Învăţătorii deţin pregătirea
psihopedagogică necesară pentru a putea realiza puntea de
legătură dintre şcoală şi familie, dintre învăţătoare şi
părinţi. Dar pentru realizarea unei comunicări reale este
necesară o stare de încredere reciprocă.
SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII
Studiul îşi propune consilierea părinţilor şi a
copiilor proveniţi din mediul rural prin aplicarea unor programe de
educaţie parentală şi de intervenţie personalizată, precum şi
investigarea, cunoaşterea gradului de implicare a părinţilor
pentru depăşirea dificultăţilor şcolare şi a îmbunătăţirii
performanţelor şcolare ale elevilor. Pornind de la această
premisă am formulat următoarele obiective:
• Identificarea nevoilor părinţilor în materie de competenţe
care să contribuie la optimizarea calităţii acelor capacităţi,
abilităţi şi aptitudini care să le permită o bună dezvoltare
socio-emoţională a copiilor;
• Măsurarea gradului de implicare a părinţilor în educaţia
formală şi nonformală a copiilor, prin chestionarea iniţială
şi finală a părinţilor;
• Identificarea modalităților și condițiilor de colaborare
eficientă între şcoală şi familie;
• Analiza tipurilor de activități de consiliere necesare din
prisma celor doi parteneri: părinţi şi învăţătoare;
Rezultatele acestui demers de investigare/ constatare

au fost concretizate sub forma unui proiect de program care să
vină în întâmpinarea necesităţilor de formare a părinţilor
în relaţia cu propriii copii, cu scopul unei optime colaborări cu
învăţătoarea clasei în vederea obţinerii unui proces
educaţional de bună calitate.
Programul se doreşte a fi o soluţie de ameliorare a
problemelor şi dificultăţilor întâmpinate de părinţi în
a-şi ajuta copiii să se integreze şi să se adapteze cu succes la
noile cerinţe şi responsabilităţi din viaţa de şcolar.
IPOTEZA GENERALĂ Prin implementarea unui program de consiliere
şi educaţie a părinţilor, va creşte gradul de implicare a
ambilor părinţi în viaţa şcolară a elevilor şi drept urmare
rezultatele şcolare ale copiilor vor fi mai bune şi beneficiile
mai evidente şi de lungă durată.
LOTUL DE SUBIECŢI. Cercetarea s-a realizat pe un
lot alcătuit din părinţii elevilor din clasa pregătitoare.
METODE ŞI INSTRUMENTE DE CERCETARE Am optat pentru
următoarele metode: observația, convorbirea și interviul pe bază
de chestionar.
LOCUL ŞI DURATA CERCETĂRII: Cercetarea s-a realizat în cadrul
școlii clasa pregătitoare în perioada octombrie- mai a anului
școlar.
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII
În conformitate cu obiectivele enunţate anterior, cercetarea îşi
propune probarea următoarelor ipoteze:
Ipoteza 1: Dacă activitatea de consiliere a părinţilor răspunde
nevoilor reale de educaţie ale copiilor și părinţilor şi va fi
realizată sistematic şi continuu, atunci se va asigura o mai bună
realizare a obiectivelor şi o mai bună construcţie a
parteneriatului şcoală-familie.

Ipoteza 2: Cu cât părinţii sunt mai bine informaţi şi
consiliaţi, cu atât calitatea colaborării părinţi – şcoală
va fi mai focalizată pe beneficiile copilului, progresul acestuia
din urmă fiind evident.
Prima ipoteză a demostrat faptul că activitatea de consiliere a
părinţilor care răspunde nevoilor reale de educaţie ale
copiilor și părinţilor şi este realizată sistematic şi
continuu, asigură o mai bună realizare a obiectivelor şi o mai
bună construcţie a parteneriatului şcoală-familie. Cea de-a doua
ipoteză este strâns legată de prima, demonstrând cum progresul
elevilor a fost evident în urma aplicării programului de
consiliere la care părinţii au luat parte. Pentru a verifia
aceasta, am analizat testele de evaluare iniţială pe care le-am
aplicat copiilor la începutul anului şcolar şi cele finale,
împreună cu fişele de caracterizare de la sfârşitul clasei
pregătitoare.
Pentru a verifica prima ipoteză mi-am propus să
analizez itemii din chestionarele adresate părinţilor care
vizează atitudinea lor faţă de procesul de învăţare, faţă de
şcoală şi contribuţia pe care pot să o aducă în o mai bună
colaborare învăţătoare-părinţi. Chestionarul aplicat în luna
octombrie este identic cu cel aplicat la sfârşitul programului de
consiliere adresat părinţilor în luna mai. Scopul aplicării
aceluiaşi chestionar a fost de a măsura progresul părinţilor,
evoluţia acestora.
Prin aplicarea chestionarului iniţial am dorit să
identific nevoile de consiliere ale părinţilor. De-a lungul unui
an şcolar interacţionăm cu părinţii în diverse moduri
(întâlniri individuale, şedinţele cu părinţii, chestionare,
interviuri,activităţi extraşcolare,etc.) Acestea trebuie să fie

organizate într-un mod care să-i încurajeze pe părinţi să
facă schimb de idei, să-şi identifice nevoile de formare în
privinţa meseriei de părinte. În urma analizei
răspunsurilor din chestionar am identificat teme de larg interes,
dar şi specifice ale părinţilor, dar şi ale copiilor. Am
descoperit caracteristici comune şi diferenţe în ceea ce
priveşte mediul familial din care provin copiii (structură,
mentalităţi, practici parentale, cultură etc.) şi diverse
dificultăţi apărute în relaţia părinţi–copii.
Rezultatele obţinute în urma analizei răspunsurilor,
analizate comparativ, la testul iniţial şi cel final, oferă o
imagine asupra schimbărilor de mentalitate a părinţilor cu
privire la ceea ce ar putea contribui la dezvoltarea şi progresul
şcolar al copiilor. Dacă la începutul anului şcolar, părinţii
aveau un anumit mod de gândire cu privire la ceea ce pot sau ceea
ce ar trebui să facă ei pentru copiii lor, la sfârşitul
desfăşurării programului de consiliere aceştia şi-au modificat
mult atitudinile şi opiniile cu privire la acest argument. În
chestionar părinții considerau că factorul decisiv pentru
dezvoltarea copiilor şi o bună învăţare este cadrul didactic,
modul în care acesta ştie cu măiestrie să îmbine metodele
didactice în manieră modernă, interactivă, urmate de
recompensarea cu diverse cadouri. Am înţeles din
aceste opţiuni că nu deţin instrumentele potrivite pentru
contribuţia lor la o mai bună dezvoltare a elevilor,
neconsiderând importantă implicarea lor în viaţa şcolară , cu
atât mai mult să ceară ajutor de specialitate (consilier,
psiholog) atunci când se întrevăd situaţii de criză sau
speciale. Colaborarea părinţilor cu învăţătoarea asigură buna
dezvoltare a elevului în toate ariile sale. Prin programul de

educaţie şi consiliere a părinţilor nu se urmăreşte schimbarea
valorilor cu care operează familia, ci se încearcă să crească
competenţele şi abilităţile educative ale părinţilor. În
cadrul desfăşurării acestui program se doreşte o continuă
interacţiune între părinţi şi învăţătoare, bazată pe
experienţele personale şi schimbul de idei. O mai bună comunicare
între părinţi şi cadru didactic poate spori şansele unui bun
parteneriat, care să permită o bună colaborare în vederea
realizării obiectivelor propuse.
Pentru a verifica a doua ipoteză, am analizat testele de evaluare
iniţială pe care le-am aplicat copiilor la începutul anului
şcolar şi cele finale, împreună cu fişele de caracterizare de
la sfârşitul clasei pregătitoare..
La sfârşitul programului de consiliere am
aplicat acelaşi chestionar. Rezultatele au suferit modificări
semnificative, fapt care demonstrează că obiectivele au fost
îndeplinite. Părinţii au optat pentru rolul important al
familiei în viaţa şcolară a copiilor lor, au susţinut că
învăţătoarea deţine de asemenea un rol semnificativ prin
implementarea unui program eficient de aplicare a strategiilor
didactice, şi că au ajuns la
concluzia că vor solicita servicii de consiliere la nevoie.
CONCLUZII Studiul investigativ pe care mi l-am propus s-a
desfășurat conform planului și ipotezele potrivit cărora
implementarea unui program de educație parentală la care să
participe activ și continuu părinții elevilor, va conduce la o
mai bună colaborare între școală și familie și totodată la un
progres vizibil în dezvoltarea copiilor, au fost verificate.
Obiectivele pe care mi le-am propus de-a lungul desfășurării
programului a fost să asigur suportul emoțional necesar al

elevilor , dar și părinților acestora și să le îmbunătățesc
încrederea de sine. Activitățile desfășurate în cadrul
programului de consiliere pentru părinți s-a concentrat permanent
pe sublinierea nevoilor emoționale ale elevilor și pe schimbarea
percepției părinților despre propriii copii .Părinții au
suferit reale transformări în ceea ce privește percepția lor
față de școală în general, acordând o importanță crescută
procesului de învățare, activităților de învățare,
ajutorului pe care pot să îl acorde propriilor copii în a
înfrunta și depăși diverse probleme cu care se pot confrunta. La
nivel personal, am experimentat cu mare satisfacție bucuria de a fi
lăsat o amprentă puternică în viața unor părinți care au
privit cu entuziasm și recunoștință participarea la acest
program de consiliere.
Deși această cercetare își dorește să scoată în
evidență importanța consilierii în învățământul primar,
putem afirma că necesitatea consilierii este resimțită de-a
lungul întregii traiectorii școlare, până la terminarea
studiilor.

Inventar de activități în cadrul programului Școala după Școală

Ioana Maria Coza
Scoala Gimnaziala "Avram Iancu" Baia Mare, Maramures, Baia Mare

Inventar de activități
în cadrul programului Școala după Școală

Ioana Maria Coza, profesor pentru învățământ primar
Baia Mare, Maramureș

În cadrul programului Școala După Școală desfășurat în carul
pot fi organizate următoarele tipuri de activități:

a. activităţi specifice de sprijin şcolar:
rezolvarea temelor la disciplinele de bază, programul dezvoltă
formarea şi dezvoltarea deprinderilor de muncă independentă şi
studiu individual, autonomie personală și socială, dezvoltarea
abilităților de comunicare, corectarea limbajului oral şi scris;

b. activități complementare( activități recreative și de tip
informal )
cursuri opționale de limbi străine,
cluburi de creativitate,
clubul de lectură,
ateliere,
operare PC,
vizite la muzee sau alte obiective culturale,
vizionare spectacolde teatru, film,
activităţi recreative şi de socializare
activități de voluntariat, in raport cu grupurile defavorizate din
comunitate,
serbări,
participare la festivaluri.

c. consiliere individuale și de grup pentru părinții/tutorii
sprijin,susținere, responsabilizare, informare, relaționare

Ce activități presupune?
EFECTUAREA TEMELOR- programul dezvoltă abilități și obiceiuri
precum: organizarea și planificarea, căutarea de informații din
diferite surse, capacitatea de analiză și schematizare.
ROBOTICĂ- dezvoltarea competențelor științifice și tehnice prin
învățarea unor noțiuni complexe într-un mod distractiv și
experimentând prin joc.
MULTIART- dezvoltarea abilităților cognitive , aptitudinilor
verbale, gândirii analitice, memoriei și atenției prin diferite
forme de artă și joc, explorare, dezvoltare a creativității.
RECREERE- spațiu și timp de joacă și activitate fizică,
esențiale în dezvoltarea copilului prin munca în echipă,
respectarea regulilor.
ATELIERUL DE LECTURĂ:- deschiderea apetitului pentru lectură prin
exersarea, într-un mod activ, a abilităților de citire ale
copiilor și a aptitudinilor de creație literară.
INTEL MATH:- o abordare concretă și motivantă pentru dezvoltarea
cunoștințelor și abilităților elevilor în domeniul
matematicii.

Echipa programului: - cadre didactice, consilieri, voluntari
selectați și instruiți în vederea desfășurării
activităților cuprinse în programul „Școală după
Școală”.
Cui se adresează? – tuturor elevilor din ciclul primar
Grupuri de maximum 12 copii/ activitate,

Orar: 4 ore/zi ( 12:00- 16:00), de luni până vineri.
Rezultate: îmbunătățirea rezultatelor academice pe termen
lung, reducerea absenteismului și abandonului școlar, dezvoltarea
abilităților sociale și emoționale

Bibliografie:
https://rocnee.eu/index.php/dcee-oriz/curriculum-oriz/programe-scolare-front/programe-scolare-in-vigoare

ASPECTE ALE UTILIZARII TEHNOLOGIEI DIGITALE DE CATRE COPII

Mirela Vlad
Liceul de Muzica "George Enescu", Bucuresti, Bucuresti

ASPECTE ALE UTILIZĂRII TEHNOLOGIEI DIGITALE DE CĂTRE COPII

Perioada pandemiei a determinat atât copiii cât și adulții să
participe la cursuri online și să comunice în alte moduri, fiind
nevoiți să se adapteze la noul mediu de lucru de acasă și la
noul peisaj al amenințărilor.
Internetul poate oferi o gamă largă de activități distractive

și materiale educative pentru copii, însă profilurile lor
digitale pot deveni ușor țintele atacatorilor cibernetici.
Deși beneficiile erei digitale pe termen lung merită efortul,
protejarea identității online a copilului este esențială.
Câteva dintre cele mai frecvente puncte tari și puncte slabe ale
utilizării tehnologiei digitale de către copii
AVANTAJE
Dezvoltă viteza de reacție, anticipația, gândirea rapidă și
flexibilitatea.
Ajută la lărgirea orizontului de cunoaștere, la dobândirea mai
rapidă a unor informații din multe domenii, la un click
distanță.
Facilitează ințelegerea explicațiilor complexe din lumea
înconjurătoare cu ajutorul experiențelor interactive de
prezentare.
Învață competențe pentru viitor: cum să dezvolte aplicații,
cum să construiască roboți, diferite jocuri ce dezvoltă
gândirea creativă și strategică.
DEZAVANTAJE
Atenția, concentrarea și răbdarea au de suferit. Se așteaptă
recompense instantanee, ca la o apăsare de buton. Pot deveni
superficiali sau agresivi.
Folosită în exces, tehnologia digitală dă dependență.
Copiii pot avea probleme de socializare și relaționare în viața
reală, pot deveni izolați și pot avea probleme de comunicare.
Somnul și alimentația pot fi afectate.
Pot deveni sedentari și pot avea probleme cu greutatea corporală.
Sănătatea ochilor, a coloanei vertebrale și tendoanele mâinilor
pot fi afectate din cauza posturii în timpul folosirii
dispozitivelor mobile.

Pot prezenta numeroase pericole, printre care acelea de a deveni
victime ale abuzurilor sexuale, de cyberbullying.
Măsuri de prevenire a pericolelor ce pot aparea în mediul online
Nu ar trebui să existe limite de vârstă pentru învățarea
conceptelor de bază ale securității cibernetice. Este simplu să
monitorizezi aplicațiile și jocurile pe care copilul mic le
accesează, însă, atunci când mai cresc, lucrurile devin mai
complicate.
Mai mult timp petrecut în fața ecranului poate avea consecințe.
Din acest motiv, este importantă învațarea din timp a copiilor
despre profilul lor digital și despre modul în care pot rămâne
protejați în timp ce navighează pe internet.
Statisticile arată că trei din cinci copii folosesc dispozitive
conectate la internet acasă. Se recomandă părinților să le
modifice setările, astfel încât doar prietenii să le poată
vizualiza profilul. Este importantă învățarea de către copil a
modului de identificare a semnalelor de alarmă în cadrul oricărei
interacțiuni cu persoane necunoscute în mediul online. Cu toate
că cea mai bună abordare ar fi ignorarea cererilor de mesaje, este
destul de ușor să treacă cu vederea acest aspect. Copiii trebuie
sfătuiți să fie precauți cu privire la persoanele cu care se
împrietenesc în mediul online și să cunoască unele dintre
riscurile la care se expun.
Un studiu efectuat de Centrul de securitate și educație
cibernetică a arătat că 40% dintre copiii de clasele IV-VIII au
interacționat cu un străin în mediul online. Cu atât mai
îngrijorător este faptul că 53% și-au dat numărul de telefon,
30% au comunicat prin mesaje și 15% au încercat să se
întâlnească cu persoana necunoscută.
ABUZURILE CIBERNETICE

Abuzurile cibernetice pot avea efecte psihologice grave asupra unui
copil. Cele mai frecvente tactici includ postarea de comentarii
răutăcioase, răspândirea de zvonuri, amenințările și chiar
asumarea identității unei alte persoane folosind un cont fals
pentru pătarea reputației online.
Agresorii de pe rețelele de socializare creează haos, iar copiii
ar trebui să se simtă suficient de confortabil pentru a vorbi cu
părinții sau cadrele didactice despre orice persoană care l-ar
putea agresa în mediul online. Este necesar să îi ajutăm pe
copii să aibă o abordare vigilentă și să denunțe imediat
agresorii pe platformele online sau la autoritățile locale.
Copiii trebuie sfătuiți să nu divulge NICIODATĂ informațiile
lor cu caracter personal în mediul online (adresa, CNP), deoarece
furtul identității copiilor nu este o glumă.
SECURIZAREA CONTURILOR ONLINE
Majoritatea adolescenților au deja un cont de e-mail și nu a fost
nevoie de îndrumarea părinților la crearea acestuia. Pentru că
ar trebui să fie conștienți de importanța protejării
informațiilor cu caracter personal, copiii trebuie învățați să
nu acceseze link-uri suspecte și să nu deschidă atașamente
primite de la adrese de e-mail necunoscute. Astfel, protejează nu
doar informațiile cu caracter personal, ci se asigură și că
dispozitivele pe care le-ar putea folosi alți membri ai familiei nu
sunt afectate de acțiuni periculoase.
Protejarea conturilor online cu parole sigure este foarte
importantă. Majoritatea copiilor joacă jocuri online și își
creează conturi care le permit să interacționeze cu alți
jucători. Trebuie să știe că orice bază de date poate deveni
utilă pentru atacatorii cibernetici. Copiii vor fi instruiți să
nu folosească aceeași parolă pentru mai multe conturi.

SECURITATEA CIBERNETICĂ
Până de curând, în România, securitatea cibernetică nu se
studia în școli, singura materie din sfera IT predată în școli
fiind informatica. Deoarece vârsta la care copiii încep să
utilizeze internetul este tot mai mică, iar lipsa educației cu
privire la utilizarea corectă a mediului online îi face pe copii
ținte tot mai sigure ale atacatorilor, apar tot mai multe semnale
de alarmă.
Auzim tot mai des despre cazuri de cyberbullying, de hărțuire
sexuală, de phishing sau alte forme de fraudă sau hărțuire
online, ale căror victime sunt, de cele mai multe ori, copiii și
adolescenții.
Educația digitală poate preveni multe dintre aceste situații.
Elevii au nevoie să cunoască ce pericole pot întâlni în mediul
online, cum le pot recunoaște, cum pot acționa și, cel mai
important, să știe că în astfel de situații pot cere oricând
ajutorul unui adult.
În cadrul programului educațional Eroii Internetului, lansat cu
sprijinul Google, Adfaber oferă tuturor profesorilor din România,
oportunitatea de a accesa gratuit resurse și informații actuale
și complete pe tema securității digitale.
Profesorii sunt încurajați să utilizeze resursele în cadrul
orelor, să poarte discuții informate cu elevii pe tema
securității digitale și să organizeze activități prin care
elevilor le sunt prezentate pericolele din mediul online, cum pot fi
ele identificare și, mai apoi, prevenite.
Sfaturi pentru părinți și recomandări în ședințele cu
părinții
Nu lăsați copiii pe social media până când nu sunt suficient de
mari!

Păstrați computerul într-un loc public!
Limitați timpul petrecut pe rețelele de socializare!
Blocați accesul la locație pentru toate aplicațiile!
Ajustați setările de confidențialitate!
Monitorizați activitatea online a copilului!
Instalați un adblocker, astfel încât copiii să nu fie nevoiți
să fie puși în fața publicității înșelătoare, care îi
încurajează să descarce programe malware pe computer!
Înștiințări și sfaturi pentru copii cu privire la
amenințările online din ziua de azi:
Consultarea cu adulții pentru identificarea site-urilor false de
jocuri, pentru a ști de ce să se ferească.
Păstrarea informațiilor private și avertizarea ca niciodată să
nu își publice numele complet, numărul de telefon, adresa sau
școala pe care o frecventează.
Avertizări cu privire la parole: o parolă puternică este prima
și cea mai bună măsură pentru a preveni hacking-ul și furtul de
identitate.
Atentionarea copiilor să evite utilizarea rețelei publice WiFi -
aceasta este o modalitate ușoară pentru ca hackerii să intre în
dispozitivele lor.
Ce se poate face pentru a crea un mediu online sigur
Instalarea unui program antivirus puternic pe computerul de acasă
și pe dispozitivele tuturor membrilor familiei.
Instalarea unei rețele VPN pe computer. O rețea VPN sau o rețea
virtuală privată criptează conexiunea și anonimizează navigarea
pe web, ceea ce face mult mai greu pentru hackeri să acceseze și
să fure informațiile private.
Noile tehnologii își vor dezvălui avantajele și dezavantajele
reale pentru copiii noștri, abia în următorii ani. Până atunci

însă, trebuie să ne asigurăm că supraveghem folosirea lor de
către copiii noștri în beneficiul dezvoltării lor.
Dezvoltarea tehnologiei digitale și accesul copiilor este un proces
ireversibil. „Protejând copiii de ceea ce are mai rău tehnologia
digitală de oferit și extinzându-le accesul la ceea ce are ea mai
bun, putem inclina balanța spre bine” spune Anthony Lake,
director executiv al UNICEF.

Prevenirea eşecului şcolar

Mirela Vlad
Liceul de Muzica "George Enescu", Bucuresti, Bucuresti

Succesul şcolar se manifestă prin rezultate foarte bune la
învăţătură şi presupune cunoaşterea de sine, conştientizarea
forţelor şi mobilizarea în depăşirea obstacolelor.
Eşecul şcolar reprezintă ansamblul pierderilor şcolare ale
căror efecte se repercutează negativ asupraintegrării sociale, el
având la bazã mai mulţi factori care au ca principale cauze:
propria persoană, părinţii şi familia,şcoala şi comunitatea
locală.

Problematica succesului şi a esecului şcolar a fost şi este de
actualitate; despre succesul şi eşecul şcolar s-ascris foarte
mult în literatura de specialitate. Remarcante rămân studiile şi
cercetările promovate de J. Piaget şi L. S. Vîgotski. Există o
strânsă legătură între acţiunile practice şi cele mintale.
Punctul de plecare în formarea operaţiilor mintale la copil îl
constituie acţiunea externă cu obiectele concrete. Dacă iniţial
planul acţiunii materiale se concretizează sub forma mişcării
externe, ulterior procesul îşi pierde caracterul de acţiune
externă cu obiectele şi începe să se desfăşoare în planul
limbajului extern dialogat. În final, procesul se transpune pe
planul limbajului intern, adică pe planul mintal propriu-zis, în
care operaţia se realizează ca act de gândire.
Prin succes şcolar desemnăm acele rezultate obţinute la un
randament superior, în conformitate cu nivelul cerințelor
programelor școlare și al finalității procesului de
învătământ. Succesul vizează rezultatele prin anumite cerinţe
impuse și nu prin deziderate îndeplinite de către unii elevi și
studenți sau chiar de unele cadre didactice.
Succesul școlar este mai apropiat de performanță și eficiență,
pe când reușita poate fi considerată ca acea stare calitativă
în raport cu un anumit obiectiv propus spre realizare. Rămânerea
în urmă la învăţătură se manifestă prin incapacitatea
temporară de a face faţă activităţilor şcolare, incapacitatea
sau refuzul de a învăţa, de a nu avea rezultate în concordanţă
cu capacităţile. Cauzele sunt multiple. Retardul şcolar este
real, elevul nu poate avea rezultatele pe care le-ar dori sau care i
se cer, sau aparent,elevul poate să înveţe, dar refuză, îi
lipseşte motivaţia. Retardul de scurtă durată este explicat prin
dificultăţi temporare- oboseală, stare de boală, după

vacanţă, evenimente stresante din viaţa de familie. În cazul
retardului de scurtă durată sunt şanse mari de redresare.
Retardul poate fi şi de lungă durată, cu şanse reduse de
redresare, cu eforturi mari din partea elevului şi a celor ce vor
să-l ajute.
Eșecul şcolar este considerat un fenomen periculos, deoarece
determină efecte negative atât în plan psihologic individual,
respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care
îşi va pierde tot mai mult încrederea în propriile
posibilităţi şi capacităţi ajungând să dezvolte o teamă de
eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar
permanentizat conduce la o marginalizare socială cu un nivel
crescut de comportamente deviante şi infracţionale. Eşecul
şcolar are la bază mai mulţi factori, elevul confruntându-se cu
o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze:
propria persoană, părinţii şi familia, şcoala sau comunitatea
locală.
Elevul poate întâmpina dificultăţi de natură somatică;
intelectuale/cognitive, dificultăţi de ordin afectiv privind
direct copilul sau familia sa. Dintre dificultăţile afective, cele
mai întâlnite în plan şcolar sunt opoziţia, instabilitatea,
anxietatea şi depresia. Opoziţia poate fi o reacţie la un fapt
petrecut recent (conflictul copilului cu dascălul sau cu unul
dintre părinţi), sau se poate înscrie într-un stil de
comportament obişnuit al copilului a cărui origine trebuie
căutată într-o insatisfacţie a relaţiilor afective din
interiorul familiei. Pentru eliminarea efectelor negative ale
eşecului şcolar este necesară cunoaşterea cauzelor care au
produs-o.
Dintre cauzele esecului şcolar pot fi amintite cauze de natură

familială (familiile dezorganizate); lipsa condiţiilor necesare
vieţii decente; lipsa condiţiilor de învăţare; comportarea
autoritară a unora dintre părinţi faţă de copiii lor; lipsa
controlului acestora asupra activităţii şcolare şi a celei
extraşcolare; lipsa legăturii unor părinţi cu şcoala, cu
profesorii, precum şi lipsa preocupării unor părinţi faţă de
orientarea şcolară şi profesională a copiilor lor. Printre
factorii care ţin de mediul familial se remarcă nivelul de
instruire, aspiraţiile, condiţiile social-economice ale familiei.
Dacă elevul provine dintr-o familie cu nivel scăzut de instruire
şi aspiraţie în care există conflicte, fără preocupare pentru
activitatea şcolară a copilului, atunci acesta va fi mai puţin
motivat să înveţe, va avea un nivel scăzut de încredere în
sine, va prezenta instabilitate emoţională, tulburări afective,
ceea ce reduce performanţa şcolară.
Pot influenţa succesul scolar cauze de natură
psihosociofiziologică: tulburările fiziologice; tulburări psihice
şi de comportament sau tulburări psihosociale.
Printre cauzele de natură pedagogică pot fi enumerate organizarea
defectuoasă a procesului de învăţământ, pregătirea
necorespunzătoare a cadrelor didactice; baza tehnico-materială şi
didactică necorespunzătoare, lipsa de cooperare dintre profesori;
relaţii nedemocratice faţă de elevi; orientarea şcolară şi
profesională necorespunzãtoare; existenţa unui grup şcolar
neunitar; evaluarea subiectivă a rezultatelor şcolare;
insuficienta contribuţie a factorilor educativi; lipsa preocupării
socioeducative.
Strategiile şi condiţiile favorabile prevenirii insuccesului
şcolar se stabilesc, în mare masură, în funcţie de cauzele
nereuşitei şcolare, ele reiterând caracteristicile strategiilor

şi condiţiilor obţinerii succesului şcolar.
Reuşita şcolară a tuturor elevilor se apreciază în funcţie de
atingerea unui nivel de performanţă standard minimal. Aceasta
poate fi consecinţa unei motivaţii adecvate posibilităţilor
intelectuale ale elevului, unei voinţe puternice de a realiza cu
succes sarcinile şcolare, unui climat familial sănătos, unei
stări optime de sănătate fizică şi intelectuală, unei relaţii
bune a elevului cu şcoala (colegi şi cadre didactice).
Când unii elevi nu pot atinge acest nivel concretizat în
discrepanţa dintre competenţele precizate în curriculumul
şcolar şi rezultatele înregistrate de elev, se apreciază că
există situaţia de insucces şcolar (eşec şcolar). În
prevenirea şi combaterea eşecului şcolar trebuie să avem în
vedere faptul că motivele pentru care elevii părăsesc şcoala,
înainte de a-şi finaliza educaţia şi formarea, sunt individuale.
Insuccesul şcolar se poate manifesta ca rămânere în urmă la
învăţătură, la anumite materii şi pe un interval de timp
determinat (semestru) sau în forma cea mai gravă- eşecul şcolar
(elevul are numeroase lacune în cunoştinţe, este turbulent la
ore, chiuleşte, manifestă dispreţ faţă de şcoală).
Familia, ca şi clasa de elevi, trebuie să asigure un mediu în
care copilul se simte în siguranţă, încurajat, stimulat şi
apreciat, “învăţarea trebuie să se desfăşoare în condiţii
de confort psihic”.
Pentru evaluarea corectă a insuccesului şcolar trebuie avut în
vedere faptul că eşecul şcolar poate fi de tip cognitiv (care
constă în nerealizarea de către elevi a obiectivelor pedagogice)
- dar poate fi şi de tip necognitiv (care se referă la
incapacitatea elevului de a răspunde adecvat şi de a se adapta la
exigenţele şcolii), precum şi faptul că insuccesul şcolar poate

fi sporadic sau permanent.
Printre manifestările care însoţesc eşecul şcolar se
întâlnesc de multe ori devieri comportamentale şi chiar abandonul
şcolar dacă fenomenul nu este observat şi nu se intervine la
timp. De aceea este necesar ca părinţii şi profesorii să
sesizeze primele schimbări care survin în atitudinea elevilor
faţă de activitatea şcolară şi să reacţioneze adecvat.
Profesorul poate să intervină eficient pentru a determina succesul
şcolar al elevului plecând de la cunoaşterea posibilităţilor de
implicare în activitatea şcolară ale acestuia. Ştiind că
fiecare fiinţă umană este unicat, varietatea diferenţelor
individuale pentru copiii de aceeaşi vârstă este normală şi,
ca urmare, pot apărea stadii diferite ale maturizării psihice, un
interes deosebit prezentându-l unele întârzieri în dezvoltarea
intelectuală.
În general, succesul şcolar este considerat o măsură a
inteligenţei, dar s-a constatat că aceasta nu este o premisă
unică pentru succesul şcolar. Reuşita şcolară trebuie să fie
susţinută de motivaţie, care poate fi motivaţie extrinsecă
(învăţarea pentru o notă bună, aprecieri din partea
profesorului sau colegilor, laude din partea părinţilor) dar mai
ales motivaţie intrinsecă (declanşată de însuşi interesul
pentru procesul de cunoaştere - curiozitatea, plăcerea de a
înţelege şi de a descoperi).
Pentru optimizarea actului didactic, în contextul căruia să se
prevină ori să se elimine eşecul şcolar, factorii educativi, mai
ales profesorii, trebuie să dovedească şi să respecte câteva
condiţii specifice, printre care manifestarea unei concepţii
optimiste faţă de educaţie, dragoste şi dăruire faţă de
elevi, măiestrie pedagogică şi conştientizarea elevului asupra

posibilităţilor sale reale.
Pentru a preveni şi înlătura eşecul şcolar se impune o
colaborare strânsă între cadrul didactic şi familie, precum şi
identificarea elevilor cu nevoi speciale, organizarea unor şedinţe
de consiliere psihopedagogică, adaptarea metodelor şi mijloacelor
utilizate la specificul vârstei, clasei şi disciplinei, dar şi
evitarea surmenajului şi supraîncărcării.
Căutarea şi elaborarea acelor metode instructiv- educative
adecvate factorilor interni ai elevului, precum şi cerinţelor
şcolare, alături de conţinutul învăţământului, pregătirea
şi personalitatea profesorului constituie premisele pedagogice
fundamentale ale reuşitei scolare.

”Factorii generatori ai violenței școlare”

Petrica Irimia
Şcoala Gimnazială "Ion Roşca" Cochirleanca, Buzau, Cochirleanca

Factorii generatori ai violenţei şcolare

Prof. înv. primar Irimia Petrica, Şcoala Gimnazială ”Ion
Roșca” Cochirleanca,
Judeţul Buzău

Violenţa şcolară este generată atât de factori externi
şcolii: factorul individual, factorul familial, factorul social,
cât şi de factori interni, respectiv şcoala în sine ca sursă de
violenţă.
A. Factorii individuali pot fi grupaţi în două
categorii:
• factori dependenţi de zestrea ereditară şi de structura
neuro-psihică a unei persoane (debilitate mintală,
hiperemotivitate, autism, tendinţe agresive etc.);
• factori care ţin de unele particularităţi ale
personalităţii (cum ar fi diferite tulburări de caracter formate
sub influenţa unor factori de mediu) (Călineci Marcela Claudia și
colab., 2009, pag. 19).
Există mai multe teorii psihologice conform cărora se
poate contura un portret al unei persoane cu comportament deviant,
datorat unor astfel de factori individuali: egocentrism,
intoleranţă la frustrare, autocontrol deficitar, impulsivitate,
absenţa sentimentelor morale, indiferenţă şi dispreţ faţă de
activităţile sociale utile, imagine falsă despre lume, dorinţa
realizării unei vieţi uşoare, fără muncă, stima de sine
scăzută, opoziţia faţă de normele juridice. În majoritatea
cazurilor, aceste trăsături apar încă din copilărie şi se
amplifică în preadolescenţă şi adolescenţă.
B. Factorii familiali se referă la climatul afectiv din
familie, la coeziunea familială, la statusul economic şi cultural.
Foarte mulţi părinţi se plâng de copiii lor care, de la cele mai
fragede vârste, nu se poartă respectuos, civilizat cu ei, care li
se adresează folosind invective, care vorbesc răstit, ţipă, bat
din picior, se enervează când nu li se face pe plac, aruncă şi
distrug lucrurile din jur, ameninţă, insultă, intervin în

discuţii nepoftiţi etc.
O analiză simplă arată că, în cele mai multe cazuri,
toate aceste atitudini, comportamente, expresii sunt copiate de
copii chiar de la adulţii din jurul lor. Copiii observă şi
imită, iar pe măsură ce cresc, sunt mult mai greu de convins că
nu aşa se procedează, de vreme ce au avut „profesori” atât de
buni.
Studiile arată că cei mai mulţi copii agresivi provin
din familii în care părinţii sunt agresivi şi adoptă metode de
disciplinare neadecvate, bazate pe violenţă. Lucrurile se
complică şi mai mult atunci când în astfel de familii sunt şi
cazuri de alcoolism, imoralitate şi antecedente penale (Călineci
Marcela Claudia și colab., 2009, pag. 19).
C. Factori care ţin de contextul social
Mediul social conţine numeroase surse de influenţă de
natură să inducă, să stimuleze şi să întreţină violenţa
şcolară, cum ar fi: situaţia economică, inegalităţile sociale,
criza valorilor morale, slăbiciunea mecanismelor de control social
care să vegheze la aplicarea legilor, mass-media, lipsa de
cooperare a instituţiilor implicate în educaţia şi protecţia
copiilor etc.
Specialiştii spun că într-o fostă ţară comunistă,
cum e România, creşterea violenţei poate fi pusă pe seama unui
complex de factori precum: liberalizarea mass-media, lipsa
exerciţiului democratic, creşterea libertăţii generale de
mişcare, slăbirea autorităţii statului şi a instituţiilor
angajate în respectarea legii, accesul la mijloace de agresiune (I.
Radu, 1994).
Un alt aspect care merită menţionat aici este legat de
faptul că mijloacele de comunicare în masă propagă în rândul

copiilor atitudini antisociale, prin conţinutul neadecvat pe care
îl promovează uneori. Copiii pot fi afectaţi de violenţa
„emanată“ de unele filme, mai ales dacă violenţa e promovată
de eroul simpatic, cu care aceştia se identifică. Unii
adolescenţi apreciază în filme doar scenele agresive, luate ca
atare, fără să facă distincţia necesară între agresivitatea
prosocială şi cea antisocială, fiind interesaţi mai mult de
tehnicile agresiunii, pe care le pot învăţa pentru a le utiliza
la rândul lor.
Nu numai filmele răspândesc modele de agresivitate şi
violenţă ci şi muzica, aflată la îndemâna oricărui
preadolescent sau adolescent. Se ajunge până într-acolo încât,
prin unele versuri, violenţa este văzută ca unic mijloc de
supravieţuire.
Tot în contextul social, un rol aparte îl au grupurile
din care elevii fac parte sau, altfel spus, anturajul. Cercetările
arată că elevii violenţi preferă grupul mic, în care ei se simt
solidari prin împărtăşirea aceloraşi valori şi prin
satisfacţia dată de exprimarea Eului în condiţii de grup.
Aderarea la un astfel de grup are la bază nevoia de comunicare prin
relaţionare cu semenii lor, în afara mediului şcolar şi a
familiei. Astfel, copiii îşi pot compensa constrângerile şi
frustrările familiale sau şcolare şi îşi pot manifesta
tendinţele de autoafirmare sau exersarea unor comportamente dorite
(Călineci Marcela Claudia și colab., 2009, pag. 20).
D. Şcoala ca sursă de violenţă
În şcoală violenţa se poate declanşa între diverşi
actori. Dacă, în fazele de început ale educaţiei şcolare,
predomina violenţa profesorului asupra elevilor, ca practică de
disciplinare, democratizarea educaţiei a schimbat sensul violenţei

mai mult dinspre elevi către elevi şi dinspre elevi către
profesori.
O analiză în profunzime a relaţiilor dintre elevi şi
profesori sau dintre profesori şi elevi scoate la iveală faptul
că poate fi vorba fie despre un conflict între generaţii, fie
despre un conflict de rol sau chiar despre amândouă.
Conflictul între generaţii este un conflict inevitabil,
datorat evoluţiei societăţii în general şi se referă la
creşterea distanţei culturale dintre „bătrâni” şi
„tineri” din cauza accelerării în special a progresului
tehnic. Fiecare conflict care se naşte între generaţii are
profilul socio-cultural al perioadei istorice pe care o traversează
Conflictul de rol între profesori şi elevi se explică
prin faptul că profesorii sunt percepuţi în special prin prisma
rolului lor de evaluatori şi nu al aceluia de formatori. Oamenii de
la catedră sunt priviţi, în foarte puţine cazuri, drept
persoanele care te ajută să-ţi găseşti un drum în viaţă.
Metodele şi procedeele folosite în procesul de învăţare
fac apel fie la constrângere, fie la participare. Constrângerea
îngrădeşte dezvoltarea liberă şi creativă a personalităţii
elevilor. Participarea solicită un efort crescut din partea
elevilor, efort pe care mulţi nu sunt pregătiţi sau nu doresc să
îl facă.
Uneori, profesorii îşi exprimă „puterea” printr-o
atitudine de superioritate sau prin indiferenţă. Aceste atitudini
nu fac altceva decât să accentueze descurajarea şi lipsa
încrederii în forţele proprii a unora dintre copii. Rezultatele
se văd imediat în felul în care aceştia răspund: sunt pasivi la
lecţie sau perturb orele, au atitudini ostile, provocatoare,
refuză să comunice, absentează etc.

Un aspect deloc de neglijat este referitor la cadrele
didactice, care nu colaborează cu părinţii şi cu specialiştii
în consiliere şcolară pentru a identifica soluţii optime de
rezolvare a violenţei elevilor. De cele mai multe ori, aceştia
recurg la reclamarea comportamentelor copiilor către familiile
acestora, prin responsabilizarea totală şi libertatea de a stabili
singuri metoda de rezolvare a problemelor (Călineci Marcela Claudia
și colab., 2009, pag. 23).

BIBLIOGRAFIE:

1. Călineci Marcela Claudia și colab., „Valori comportamentale
şi reducerea violenţei în şcoală”, Editura Educația 2000+,
București, 2009.
2. Dragomirescu Virgil, ”Psihologia comportamentului deviat”,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976.
3. Radu Ion, „Psihologie socială”, Editura EXE SRL, Cluj
Napoca, 1995.

STRESUL ȘI MANAGEMENTUL STRESULUI LA COPII

Anca Darea
Liceul cu Program Sportiv Suceava , Suceava, Suceava

STRESUL ŞI MANAGEMENTUL STRESULUI LA COPII
Prof.înv.primar Anca Darea, Suceava
De la o vârstă mult prea fragedă copiii sunt
obosiţi, nervoţi, apatici. Specialiştii în domeniu trag un
semnal de alarmă. Responsabili de această situaţie sunt, atât
şcoala, cât şi familia. Odată cu începerea şcolii elevii se
adaptează relativ bine cu noile cerinţe şi responsabilităţi din
viaţa lor, dar nu toţi reuşesc să ţină pasul cu avalanşa de

schimbări. Asistăm la un ritm frenetic impus vieţii copiilor.
Programa şcolară este foarte incărcată, informaţiile primite
depăşesc adesea vârsta lor şi multe lucruri nu sunt pe
înţelesul lor, iar temele sunt copleşitor de multe. De partea
cealaltă, mulţi părinţi pretind de la copiii lor performanţe
şcolare, participare ca cât mai multe activităţi extraşcolare
şi totuşi mereu nemulţumiţi de eforturile şi rezultatele
micuţilor. Astfel, şcoala şi familia pot deveni factori de stres
pentru copiii noştri, întrucât solicită reacţii de adaptare din
partea lor. Evenimentele nu sunt percepute în egală măsură de
către toţi. Unii reacţionează cu indiferenţă sau cu
negativism, în timp ce alţii în manieră pozitivă. În funcţie
de resursele pe care le au copiii de adaptare la factorii de stres
vor percepe evenimentele şi schimbările din viaţa lor ca fiind
negative sau ameninţătoare şi fiecare va răspunde în felul său
la acestea. Un aliat în gestionarea cu succes a acestor situaţii
sunt învăţătorii. „Profesorul vede copilul într-un context
diferit“, spune F., fostă invăţătoare, 58 de ani. „Asta îi
poate ajuta pe părinţi să-şi facă o imagine mai completă şi
mai complexă, inglobând punctele pozitive ţi negative.
Comunicarea susţinută este un mijloc excelent pentru a avea o
imagine de ansamblu.“
Stresul este de două feluri, bun şi rău. Cel bun
îl ajută pe copil să se concentreze, îl motivează. Cel rău în
schimb, îl inhibă, îi scade concentrarea. Copilul stresat
răspunde la factorii de stres cognitiv, emoţional, comportamental
şi fiziologic.
Reacţii fizice: apetit alimentar scăzut sau crescut, indigestii
frecvente, oboseală cronică, dureri de cap, transpiraţii,
constipaţii sau diaree,insomnii, etc.

Reacţii emoţionale: iritabilitate, neîncredere, scăderea
interesului pentru prieteni, dificultăţi în concentrare,
reprimarea emoţiilor, teama de singurătate, etc.
Reacţii comportamentale: izolarea, performanţe scăzute la
şcoală, scăderea capacităţii de concentrare, preocupare
excesivă, etc.
Părinţii au un rol covârşitor în ameliorarea
situaţiilor stresante din viaţa copiilor lor. În primul rând
sunt sfătuiţi să gestioneze propriul lor stres, de a nu-l
încărca pe copil ulterior cu ,,ale sale” şi să nu dramatizeze
orice eveniment al vieţii şcolare (lucrare de control, concursuri
şcolare) şi să favorizeze un climat emoţional armonios în jurul
copilului. Pedopsihiatrul Gis¨le George a făcut apel la metafora
bicicletei. „Când un copil cade, nici un părinte nu se
enervează. Dimpotrivă, aleargă pe lângă el şi îl ajută
până când acesta merge singur. De ce să nu acţionăm la fel
când este vorba despre şcoală? Anumiti copii invaţă repede,
alţii sunt mai lenţi… Toţi au insă nevoie de atenţie
susţinătoare, dar nu foarte invazivă.“ Atitudinea faţă de
eveniment este importantă, nu evenimentul în sine. Atât noi
cadrele didactice, cât şi părinţii trebuie să menţinem o
atitudine pozitivă în rezolvarea problemelor şi găsirea
soluţiilor, să încurajăm copiii să se relaxeze, să facă
mişcare, eliberânduţse de ,,corsetul” stresului, să facă
activităţi plăcute, să discute despre situaţiile conflictuale
care se pot ivi în viaţa de şcolar sau în afara ei. Este
esenţial să căutăm soluţii împreună cu ei. „Părinţii ar
trebui să se poziţioneze mai curând în poziţia de însoţitori
ai copiilor lor, învăţându-i să se organizeze, să îşi
pregătească ghiozdanul, să planifice orarul lecţiilor, să

anticipeze“, spune Marie-France Le Heuzey, psihiatră specialistă
în probleme legate de copilărie. „Câştigând încet, încet
controlul asupra timpului şi programului său, copilul devine
principalul actor al vieţii sale şcolare, şi asta face să scadă
stresul.“ Stresul acumulat la şcoală, repulsia faţă de tot
ce înseamnă şcoală vor avea pe viitor consecinţe deosebit de
grave pentru sănătatea copilului dacă nu se intervine cu calm, cu
răbdare şi blândeţe, la momentul oportun.
ACTIVITĂŢI PENTRU CONŞTIENTIZAREA ŞI COMBATEREA STRESULUI
A. ,, Identifică emoţia”
Fiecare elev va extrage un bilet pe care este scrisă o situaţie de
viaţă, având sarcina de a identifica posibila emoţie trăită
şi de a desena o faţăumană care să exprime cea emoţie:
biletele pot conţine întrebări precum:
• Prietenul tău cel mai bun se mută la altă şcoală.
• Ai primit o notă bună la un concurs şcolar.
• Mama ta vorbeşte cu cineva şi tu eşti nerăbdător să îi
spui ceva.
• Te-ai trezit cu o durere puternică de gât.
• Vrei o îngheţată, dar mama îţi spune că nu are bani
să-ţi dea să cumperi.
• Câinele tău s-a îmbolnăvit şi doctorul spune că e posibil
să moară.
• Părinţii tăi se ceartă pentru că tu ai luat o notă mică.
Analiza activităţii: De ce este important să identificăm
propriile emoţii şi să le exprimăm?
De ce credeţi că apar diferenţe
în emoţiile trăite de voi în cazul aceluiaşi

eveniment?

B. ,,Mă simt….” Test de empatie primară. Descifraţi ce
emoţie comunică chipurile. Cei care obţin un scor bun, au
înclinaţie spre empatie primară, capacitatea de a sesiza
emoţiile celuilalt.

Obiceiuri şi tradiţii populare de Florii

TORZSA IBOLYA
Scoala Gimnaziala "Kicsi Antal" Turia, Covasna, Turia

OBICEIURI ŞI TRADIŢII POPULARE DE FLORII

Torzsa Ibolya
Şcoala Gimnazială „Kicsi Antal”
Loc. Turia/Jud.Covasna

Duminica Floriilor (sau Floriile) este o sărbătoare creștină
fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică

dinaintea Paștelui. Sărbătoarea comemorează intrarea lui Iisus
în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor. Floriile sunt
denumite, de asemenea, Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a
Patimilor Domnului.
Duminică, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, toţi
creştinii din lume prăznuiesc Floriile, când este retrăită
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului.
Sărbătoarea de Florii are o mare însemnătate religioasă pentru
toţi credincioşii, dar de-a lungul timpului i s-au adăugat şi
numeroase superstiţii populare. De fapt, această zi era iniţial
dedicată zeiţei romane Flora, însă, după un timp, ea s-a
celebrat în amintirea intrării Mântuitorului în Ierusalim.
Legenda mai spune că, în timpurile în care Iisus era răstignit
pe cruce, Maica Domnului, plângând, şi-a pus opinci de fier, a
luat un toiag de oţel şi a plecat să-şi găsească fiul. Pe
drum, a ajuns la o apă şi a rugat o salcie să-i facă punte.
Pentru aceasta, a binecuvântat-o să nu poată fi făcuţi cărbuni
din lemnul ei şi să fie dusă în fiecare an la biserică de
Florii. De aceea, în această zi oamenii duc la biserică flori şi
ramuri de salcie, pentru a fi sfinţite.
Potrivit credinţei populare, “mâţişorii” sfinţiţi de
preot, în biserică, în Duminica Floriilor, au puteri magice:
împletiţi în coroniţe şi aşezaţi deasupra uşilor, la
ferestre şi la icoane, ei apără familia de boli şi de alte rele,
aducând spor şi noroc. La ţară, ramurile de salcie înmugurită
sunt legate în jurul pomilor fructiferi, ca să rodească din plin
şi sunt amestecate în hrana animalelor, ca să le păzească
sănătatea şi productivitatea.
În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în
scopuri terapeutice. Oamenii înghiteau mâţişori de pe ramura de

salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se
încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. De asemenea,
exista şi obiceiul ca părinţii să îi lovească pe copii cu
nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte
sănătoşi şi înţelepţi.
Salcia se folosea şi în scopuri comerciale, animalele, înainte de
a fi duse la târg la vânzare, trebuiau atinse cu salcia, pentru a
atrage cumpărătorii.
Mâţişorii se foloseau pentru a îndepărta furtunile şi
grindina. Vara, când vremea era urâtă, se punea mâţişori pe
foc, pentru ca fumul acestora să alunge trăsnetele şi fulgerele.
Nu se muncea în această zi, iar masa trebuia să fie întinsă tot
timpul. Se mânca peşte, fiind dezlegare de peşte.
În sâmbăta dinaintea Floriilor, femeile din unele zone ale
ţării aduceau ofrandă de pomenire a morţilor împărţind
plăcinte de post. Tot în sâmbăta Floriilor se mai făcea un
ceremonial complex numit Lăzăriţa, dupa modelul colindelor, la
care participau doar fetele. Una dintre fete, numită "Lăzăriţa",
se îmbrăca în mireasă şi colinda, împreună cu celelalte, în
faţa ferestrelor caselor unde erau primite. Lăzăriţa se plimba
cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de
colindatoarele care povesteau pe o melodie simplă, drama lui Lazăr
sau "Lăzărica": plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în
copac pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin
căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit
de către surorile lui, aducerea acasă, scăldatul ritualic în
lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc şi aruncarea
scaldei mortului pe sub nuci.
Tradiţia cere ca de Florii mormintele să fie curăţate şi
stropite cu apă sfinţită, iar crucile să fie împodobite cu

flori de primăvară şi cu crenguţe sfinţite de salcie. Se dau de
pomană, pentru sufletele celor plecaţi dintre cei vii, plăcinte
şi gogoşi.
Fetele nu trebuia să îşi spele părul, iar tinerele nemăritate
din Banat şi Transilvania trebuia să pună o oglindă şi o
cămaşă sub un păr altoit. Superstiţiile spun că la miezul
nopţii fetele trebuia să fiarbă busuioc în apă, iar dimineaţa
să se spele pe cap cu această fiertură pentru a avea un păr
frumos şi strălucitor.
În Duminica Floriilor, fetele care au vrut să se mărite trebuia
să scoată la soare zestrea pentru a chema ursitul. Bătrânii spun
că de Florii e bine să aeriseşti toate hainele şi că este
interzis să te speli pe cap, pentru că vei albi de timpuriu. Dacă
totuşi trebuie să faci acest lucru, foloseşte doar apă
sfinţită. Dacă nu cinsteşti Floriile aşa cum cere datina, te
vei umple de pistrui.
Pentru că se crede că acum încep să înflorească urzicile,
acestea nu se mai folosesc ca alimente, iar sărbătoarea se
numeşte şi „Nunta urzicilor”. Urzicile, mâncate în special
în post, sunt considerate foarte sănătoase.
Se mai spune că dacă se aud broaştele cântând până la Florii,
vara care urmează va fi frumoasă. La fel, cum e vremea de Florii,
aşa va fi şi de Paşte.
Sunt localităţi unde în Duminica Floriilor, după slujbă, copiii
însoţiţi de dascăli şi preot, împreună cu credincioşii
străbat uliţele localităţilor cu salcie înmugurită în mână,
cântând „Versul Floriilor”, ca apoi să le depună în faţa
altarului. Procesiunea simbolizează intrarea lui Iisus în
Ierusalim. Ramurile de salcie sfinţite la Biserică se împart
credincioşilor, care le pun, sub formă de cununiţă, la icoane

sau deasupra porţilor, la intrarea în curţi.
Şi în satele din Ardeal, oamenii aduc la viaţă tradiţii
săseşti străvechi. fetele nemăritate obișnuiau să facă
descântece pentru dragoste în noaptea de Florii. Se luau și aici
ramurile sfințite de salcie, care se puneau în pământ, pentru a
aduce rod bun holdelor. Din câteva dintre ele se făceau coroane
şi se duceau la morminte, pentru a le da acestora lumină şi
alinare pe lumea cealaltă.
De Florii, arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le
pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din
tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să
îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi.
Duminica Floriilor reprezintă atât sfârşitul postului, cât şi
renaşterea naturii, fiind sărbătorită în miez de primavară.
Considerată o zi sfântă, una în care omul îşi aminteşte de
natură, dar şi de patimile lui Iisus, Duminica Floriilor vine să
întroducă creştinii în atmosfera sărbătorilor Pascale ce vor
urma.

Lectura -metode complementare de evaluare

geanina chirica
Scoala Gimnaziala Nr. 1 Unteni, Botosani, Unteni

METODE DE EVALUARE A LECTURII
Prof. Chirica Geanina Florentina
Şcoala Gimnazială Nr.1 Unțeni, jud. Botoșani

Lectura este activitatea intelectuală de bază a fiecărui elev,
desfășurată în cadrul tuturor disciplinelor școlare,
prioritară fiind limba și literatura română în a dezvolta
competențele de lectură.

Lectura nu înseamnă doar cunoașterea cuvintelor, a semnificației
cuvintelor ci și armonizarea lor pentru a exprima și a ne exprima.
Un fragment din articolul „ Care-i faza cu cititul?” al lui
Mircea Cărtărescu poate explica oamenilor care nu citesc cărți
ce pot pierde: „Cărțile sunt asemenea unor fluturi[…] .Pe
aripile fluturilor noștri de hârtie, asemenea unor solzișori care
irizează lumini, sunt tatuaje ciudate înscrise cu cerneală
tipografică. A trebuit să mergem la școală ca să le descifrăm.
Stând confortabil pe spinarea mătăsoasă a marelui fluture, citim
și zburăm. Căci fluturele nu se urnește de pe frunza lui dacă
nu-i inventăm aripile adevărate, care nu sunt de hârtie, nici de
cerneală, nici de cuvinte, ci de imagini, atingeri, mirosuri și
melodii. Pe toate ni le imaginăm citind. Și atunci înțelegem că
zborul, chiar dacă nu duce în lumi depărtate,se petrece
întotdeauna în noi înșine.”
Printre metodele moderne de evaluare a lecturii putem enumera:
Portofoliul reprezintă o colecţie de produse ale activităţii
elevului, selectate de el însuşi, structurate şi semnificate
corespunzător. Acesta oferă o imagine completă a progresului
înregistrat de elev pe parcursul unui interval de timp propus.
Astfel, portofoliul ne poate prezenta drumul parcurs de elev în
două moduri:
a) prin reunirea textelor definitive;
b) prin reunirea variantelor tranzitorii.
Există două tipuri de portofolii şi două modalităţi de notare
distincte: prima ia în calcul textele finite şi cuantifică
procesul din perspectiva lor, iar cea de-a doua are în vedere atât
textele finite, cât şi ciornele care le-au premers.
Dintre aspectele ce definesc portofoliul esenţiale ar putea fi:
a) portofoliul reuneşte texte diverse:

• texte elaborate pe durata unui capitol / unei unităţi de
conţinut sau a unui semestru;
• texte specifice unui singur tip de scriere adică doar compuneri
libere, rezumate;
• texte heterogene se referă la lucrări de control, pagini de
jurnal, fişe de lucru, definiţii, texte funcţionale;
• texte elaborate de elevi în urma unor sarcini de lucru şi
texte pe care au ales singuri să le
realizeze;
• variante finale şi ciorne sau numai variante finale şi numai
ciorne;
b) în portofoliu textele sunt grupate şi compun un întreg;
unitatea portofoliului se manifestă în logica grupării,
explicată într-o filă de cuprins sau o copertă;
c) după etapa de structurare, portofoliul va fi comentat şi
evaluat de elev, într-o filă de autoevaluare şi de profesor în
fila de evaluare; în absenţa acestor pagini nu se poate vorbi de
portofoliu.
În concluzie, portofoliul este un instrument euristic, putându-se
evidenţia următoarele capacităţi:
• de observare şi de a manevrare a informaţiei;
• de raţionare şi de utilizare a cunoştinţelor;
• de observare şi de alegere metodelor de lucru;
• de investigare şi de analiză;
• de raţionare şi de utilizare a procedurilor simple;
• de sintetizare şi de organizare a materialului;
• de sintetizare şi de realizare aun produs;
• de observare şi de manevrare a informaţiei;
• de raţionare şi de utilizare a cunoştinţelor;
• de investigare şi de analiză;

• de raţionare şi de utilizare a procedurilor simple;
• de a sintetizare şi de organizare a materialului;
• de sintetizare şi de realizare a unui produs;
Portofoliul se poate încadra într-o evaluare sumativă, furnizând
nu doar o informaţie punctuală, într-un anumit moment al
achiziţiilor elevului, ci chiar o informaţie privind evoluţia şi
progresele înregistrate de acesta în timp, alături de informaţii
importante despre preocupările sale.
Fiecare portofoliu trebuie să conțină o fişă de autoevaluare
care să aibă următoarea structură:
1.Cuprins/opis
2.Exprimare în scris
3. Autoevaluare
4. Prezentare
5. Fişe de lectură
6. Elaborarea compunerilor
7. Ritmicitatea lecturii suplimentare
8. Teme
Jurnalul de lectură
Un jurnal de lectură poate avea următoarea structură:
1. o filă cu lista cărţilor citite;
2. o filă cu textele pe care doreşti să le citeşti sau care au
fost indicate ca lecturi suplimentare;
3. pagini de lectură datate (notele de lectură);
4. o pagină liberă la sfârşitul notelor de text pentru
comentariile profesorilor.
Filele cu lista de cărţi cuprinde alături de autor, titlul,
editura, ani de apariţie şi numărul paginilor cărţii. Filele cu
notele de lectură pot fi împărţite în două coloane: prima
coloană conţine citate din text sau rezumatul unor secvenţe, iar

a doua coloană comentarii pe marginea lor adică concluziile.
Concluziile de lectură pot fi organizate în jurul următoarelor
trei întrebări:
1. Ce aţi reţinut din ceea ce aţi citit?
2. Ce sentimente v-a provocat lectura?
3. Ce amintire v-a trezit lectura?
Fişă de autoevaluare a „Jurnalului de lectură“
1. Care este cea mai bună carte pe care ai citit-o în acest
semestru?
2. Cum ai ales-o?
4. Care este lucrul cel mai important pe care l-ai aflat din
această carte?
5. Ce ai aflat, citind-o, despre tine, despre alţii?
6. Cu ce scop ai citit cartea?
8. Cum te-ai transformat ca lector ?
9. Ce îţi propui să citeşti în continuare?
10. În ce mod îţi influenţează cititul, scrisul?
11.Prezentarea de carte/fişa lecturii
Repere:
1. Autor şi titlu, spaţiul, timpul acţiunii (1 paragraf).
2. Personaje centrale (prezentate fiecare în cel puţin 1
propoziţie).
3. Prezentarea miezului cărţii (cel puţin 1 paragraf).
4. Prezentarea sfârşitului (1 paragraf).
5. Prezentarea motivelor pentru care ţi-a plăcut cartea şi o
recomanzi colegilor.
Bibliografie:
1. Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Ed. Minerva,
Bucuresti, 1988
2. Goia, Vistian, Didactica limbii si literaturii române pentru

gimnaziu si liceu, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 2000

Jocuri didactice utilizate la orele de limba şi literatura română pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor de decodare a mesajelor orale ale elevilor de la secția maghiară

HAJNAL EGYED
Scoala generala "Fulop Aron" Feliceni, Harghita, Feliceni

Jocuri didactice utilizate la orele de limba şi literatura română
pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor de decodare a
mesajelor orale ale elevilor

Jocuri didactice specifice etapei de pre-ascultare
Etapa de pre-ascultare reprezintă primul pas spre înţelegerea
mesajului, importanţa ei fiind deosebit de mare în cadrul orelor
destinate receptării mesajului oral. În această etapă se
realizează familiarizarea elevilor cu contextul, motivarea lor
penru exerciţiile propriu-zise de ascultare, dar mai ales
orientarea terminologică a elevilor. Din acest motiv, se recomandă
pentru această etapă rezolvarea unor exerciţii lexicale, prin
care se introduc 3-4 cuvinte-cheie, absolut necesare, fără de care
înţelegerea textului ar fi imposibilă. Pre ascultarea ar trebui
să dureze maximum 5 minute.
În etapa de pre-ascultare a textului „La Polul Nord” de Aurora
Conţescu am utilizat jocul didactic „Ghiceşte cuvântul”.
Elevilor le-am arătat nişte imagini cu ajutorul
videoproiectorului. Au ascultat câteva cuvinte şi au decis care
dintre ele este reprezentat de imaginea dată. Iată imaginile:

Cuvintele ascultate erau: mustaţă, eschimoşi, şoşoni, urs
polar, Polul Nord, penguin.
Acest joc se poate juca în mai multe feluri. Elevii vor primi
următoarele sarcini:
a. Ascultaţi următoarele cuvinte şi potriviţi-le cu imaginilede

mai jos. Scrieţi cuvântul corespunzător sub fiecare imagine!
b. Alegeţi imaginea potrivită pentru cuvintele de mai jos.
Scrieţi cuvântul corespunzător sub fiecare imagine!
c. Ascultaţi propoziţia/ propoziţiile şi stabiliţi care dintre
imagini indică un cuvânt din acea propoziţie, sau care cuvânt
dintr-o serie ascultată nu este menţionat.
Un alt tip de joc didactic pe care eu, personal folosesc mai des
este „Să completăm”. Se ascultă un scurt text, o scurtă
convorbire sau o prelegere, apoi se citeşte un sumar succint al
acesteia, în care au fost omise câteva cuvinte sau expresii,
lăsându-se spaţii libere care trebuie completate cu
conţinuturile potrivite.
Exemplu:
„Ursul ............. este un animal ........care trăieşte la
Polul ........... Spre deosebire de ursul din pădurile
............... el are o blană albă, groasă. Sub piele are un
strat de ......................., care îl apără de
................”
(Cuvintele care lipsesc: polar, alb, Nord, noastre, grăsime, frig)

Jocuri didactice specifice etapei de ascultare
Axate pe înţelegerea mesajului, pentru tipurile de ascultare
prezentate mai sus, exerciţiile de comprehensiune pot fi:
întrebări deschise (cu răspuns scurt) şi închise (cu
răspunsuri multiple, de tipul A//F, completare de spaţii libere,
reformulări, tabele, scheme, exerciţii de rearanjare a textului
etc.
Exerciţiile cu itemi dihotonici (A/F) constituie un tip de
exerciţii des întâlnite şi preferate de elevi; se dă o serie de
propoziţii şi se solicită să se indice dacă acestea sunt

adevărate sau false, în funcţie de textul ascultat. Se recomandă
pentru identificarea detaliilor.
Exemplu de joc didactic:
Textul ascultat este următorul:
Ursul polar
-scurtă descriere-
Ursul polar este un animal care trăieşte la Polul Nord. Spre
deosebire de ursul din pădurile noastre, el are o blană albă,
groasă. Sub piele are un strat de grăsime, care îl apără de
frig.
Deşi are urechi mici, auzul lui este foarte bine dezvoltat. De
asemenea, şi mirosul, simte prada de la o distanţă de 30 de
kilometri. Ghearele lui sunt mari şi puternice.
Mâncarea lui preferată este carnea de focă, pe care o vânează
la copcă, adică la gaura făcută în gheaţă. Aşteaptă cu
răbdare lângă o copcă minute întregi ca foca să iasă la
suprafaţă. Ursul polar este un foarte bun înotător. Înoată
rapid, folosindu-se de labe. Poate sta sub apă până la cinci
minute. Puii de urs polar îşi urmăresc mama peste tot. Uneori se
urcă în spatele ei, chiar şi când aceasta înoată.
Greutatea ursului polar poate atinge 300-600 de kilograme.
Înălţimea lui ajunge la aproape 2 metri şi lungimea la 3 metri.
Urşii polari pot trăi chiar şi 40 de ani. Aceste animale sunt
protejate de lege.

Copiilor li se dă câte un cartonaş cu inscripţia pe faţă
A(adevărat) şi pe verso F (fals).
Se ascultă propoziţiile şi după ascultarea fiecărei
propoziţii, elevii trebuie să ridice propriile cartonaşe cu

răspunsul corect.
Propoziţiile ar putea fi următoarele:
Ursul polar trăieşte la Polul Sud.
Simte prada de la o distanţă de 30 de kilometri.
Ghearele lui sunt mici şi puternice.
Ursul polar nu este un foarte bun înotător.
Urşii polari pot trăi chiar şi 40 de ani.
Ei sunt protejaţi de lege.
Jocuri didactice specifice etapei de post-ascultare
În această etapă, elevilor li se cere să-şi utilizeze
cunoştinţele dobândite în etapele anterioare, valorificându-le
în contexte noi. Etapa serveşte fixării şi transferului de
cunoştinţe. Jocurile didactice şi exerciţiile aferente implică
competenţe de producere, scrierea sau vorbirea, ca atare şi
tipurile de exerciţii sunt specifice acestora. Se poate folosi
jocul de rol ( a cere/a oferi informaţii, monolog, motivarea unei
opţiuni, exprimarea preferinţelor etc.).
Exemplu de joc didactic:
Se desparte clasa pe 3-4 grupe. Fiecare grupă va primi câte o
imagine (poate fi aceeaşi imagine). Vor avea la dispoziţie 5
minute ca să alcătuiască, pe baza textului ascultat, cât mai
multe propoziţii corecte. Câştigă grupa care a reuşit să
formuleze cele mai multe propoziţii corecte.

Mișcarea în natură

DANIELA BUSCA
Colegiul National "Emil Racovita", Bucuresti, Bucuresti

MIȘCAREA ÎN NATURĂ
Prof.Bușcă Daniela
Colegiul Național ,,Emil Racoviță’’-București
Să ne simțim bine în natură este o parte dintr-un proiect de
vacanță. Cu un grup important de elevi am încercat șă realizăm
drumeții și variate forme de mișcare în format organizat mai
mult sau mai puțin. Pentru acest lucru am călătorit la malul
Dunării-zona Turnu-Măgurele, la malul Mării -Negre în stațiunea

Olimp și în zona Bran pe Valea Sohodolului.
Anumiți cercetători din Marea Britanie susțin într-un studiu că
mișcare făcută în aer liber timp de 5 -10 minute, previne
depresia, menține sănătatea mintală și îmbunătățește
starea de spirit, având beneficii de aer curat , vreme bună și
câteva raze de soare. Să putem diferenția calitatea aerului în
urma mișcării dintr-o sală de antrenament față de mișcarea în
aer liber, asigurând o mai bună oxigenare a creierului care are
nevoie de 20% din cantitatea de oxigen a organismului, este
important . În toate însă trebuie să ne formăm o rutină , dar
să ne cunoaștem limitele propriului organism. Nu trebuie să
uităm de hidratare, fiind recomandat 1,5-2 l/zi, în caz de efort
fizic chiar mai mult, încălțămintea adecvată vremii și tipului
de activitate, capul, gâtul ,picioarele și mâinile să fie bine
izolate deoarece sunt cele mai expuse și reprezintă porțiuni unde
se poate pierde foarte repede căldura.
Hidratarea organismului este foarte importantă, pe tot parcursul
activității. Cel mai indicat este să ne hidratăm cu treizeci de
minute înainte de a începe mișcarea, care trebuie să înceapă
cu o încălzire ușoară, iar la oprire din activitate, oprirea
trebuie să o facem treptat.
Mișcarea în aer liber îmbunătățește ritmul cardiac,
respirația ,oxigenează foarte bine creierul, poate regla presiunea
sângelui , asigură o bună funcționare a metabolismului. un somn
mai odihnitor și mai profund, în plus, putem adormi și mult mai
repede. Mirajul soarelui ajută sistemul imunitar să funcționeze
la capacitate maximă ăi astfel organismul se menține mai
sănătos, devine mai rezistent,, fiind păzit împotriva
virusurilor și bacteriilor.20 de copii au fost prezenți în cele
3 locuri și în urmă comunicărilor după mișcări răspunsurile

lor au fost variate.
1, Unde preferați să fie realizață mișcarea?
Răspunsurile au fost:
La Dunăre-7, munte-4, nisip Marea Neagră-5, apă Marea Negră-9
2. Câtă apă ați băut după un efort intens de 3 ore?
12 elevi au răspuns peste 2 l, 5 elevi -1 l, 2 elevi-0,5 l, 1 elev
nu a băut apă
3. Care este locul în care preferați mișcarea în sală închisă
sau în aer liber?
În aer liber au răspuns 75% dintre elevi
În concluzie cei mai mulți participanți preferă mișcarea în
aer liber, se hidratează corespunzător și preferă să înoate.
Acest proiect de mișcare în natură a fost antrenant și
provocator, iar elevii implicați total.

NE PLACE MATEMETICA ÎN AEL

liliana surdu
Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Sibiu, Sibiu, Sibiu

SURDU LILIANA, PROF. ITINERANT, ȘCOALA GIMNAZIALĂ POPLACA

NE PLACE MATEMETICA ÎN AEL
Folosirea TIC și integrarea softurilor educaţionale în cadrul
învăţământ integrat vizează achiziţiile şi performanţele
cognitive ale copiilor şi totodată creşterea calităţii în

educaţie.
Proiectul “Ne place matematica în AEL”a dezvoltat capacitatea
elevilor de a utiliza concepte specifice matematicii și de a
comunica utilizând limbajul matematic.

Societatea actuală este o societate puternic dezvoltată din punct
de vedere al tehnologiei informaționale. Aceasta este aplicată cu
succes în diferite domenii ale activitate inclusiv în activitatea
de recuperare/educare a copiilor cu CES. Cu ajutorul calculatorului
se pot utiliza metode individualizate de predare şi ameliorare a
procesului de învăţare, ceea ce de fapt, se folosește în mod
constant în activitățile cu aceşti copii. Folosirea TIC în
activitățile cu elevii oferă posibilitatea acestora de a
sintetiza informaţiile din mai multe surse, aceasta ajutând la
dezvoltarea capacităţii de selectare, comparare şi de combinare
a celor mai bune dintre ele. Informarea, prelucrarea şi stocarea
datelor, posibilitați oferite de calculator, constituie
oportunităţi de ameliorare a actului didactic. Acest mod de
informare conduce la noi idei pentru practica didactică, iar
profesorul este mai bine pregătit atât în specialitate cât si
metodologic. Dezvoltarea tehnologiei oferă posibilitatea folosirii
diverselor softuri educaționale care pot înlocui demersul
didactic tradițional cu unul modern, profesorul nu mai reprezintă
principala sursă de informare ci un coordonator al activității.
Aceste softuri sunt uşor de folosit, au caracter interactiv, oferă
feed-back vizual imediat. Pe lângă adaptarea curriculară,
sprijin individual, integrarea unor mijloace și materiale didactice
suplimentare, softurile educaționale răspund cu succes
solicitărilor diverse de învățare ale elevilor cu cerințe
educaționale speciale. Utilizarea calculatorului şi a softului

educaţional oferă alternativa învătării în funcţie de
posibilităţile fiecărui copil și de interesul pe care acesta îl
are pentru munca la calculator.
Pe parcursul anilor am observat interesul ridicat al elevilor pentru
joc și eficiența învătării prin intermediul jocului. Având în
școala unde activez un cabinet AEL, mi s-a părut interesant să
desfășurăm unele lecții de matematică în cabinet. Pentru
multe teme avem lecțiile interactive prin intermediul cărora putem
învăța prin joc unele noțiuni de matematică. Prin intermediul
matematicii, copiilor li se dezvoltă capacitatea de a explora, de a
investiga și de a rezolva probleme, de a aplica cunoștințele
dobândite în situații și contexte inedite. În cadrul procesului
instructiv-educativ este important să trezim interesul copiilor
pentru studiul matematicii.
Tehnologia modernă ne ajută în acest sens. Lecțiile din
cabinetul AEL sunt interesante și prin modul în care sunt
concepute trezesc elevilor dorința de a studia această materie.
Totul pare un joc care are ca finalitate învățarea.
Proiectul pe care l-am delurat s-a intitulat “Ne place matematica
în AEL”. Prin intermediul acestui proiect mi-am propus să
dezvolt capacitatea elevilor de a utiliza concepte specifice
matematicii și de a comunica utilizând limbajul matematic.
Grupul țintă a fost format din 9 elevi cu CES din ciclul
gimnazial. Perioada de desfășurare a proiectului a fost de cinci
săptămâni și a cuprins următoarele teme:
1. Asemănarea triunghiurilor, construcția triunghiurilor simetrice
În cadrul acestei activități copiii au identificat și
recunoscut triunghiurile, au desenat forme sugestive din mediul
înconjurător, au desenat modele geometrice utilizând simetria.
2. Fracțiile

Această activitate a fost interesantă. Copiii au efectuat desene
semnificative pentru fracțiile date, au scris fracții, au comparat
fracții, au adunat și au scăzut fracții. Fiecare copil a lucrat
pe calculatorul lui si apoi s-au discutat desenele.
3. Forme plane și spațiale
Această temă s-a desfășurat pe parcursul a două săptămâni.
Copiii au identificat forme plane și spațiale pe modele fizice, au
descris verbal unele corpuri și figuri geometrice prezentate în
imagini și au identificat forme plane și spațiale simulate și
în natură.
4. Triunghiul, linii importante
Copiii au recunoscut cu ușurință componentele unui triunghi , au
desenat pe calculator
triunghiuri echilaterale, isoscele și oarecare, au desenat
bisectoarea unui triunghi.
În cadrul acestui proiect elevii au fost implicați,
receptivi și interesați de învățarea prin intermediul
calculatorului.Acest proiect și-a atins scopul deoarece a trezit
elevilor dorința de a învăța matematica.
Am concluzionat că folosirea softurilor educaţionale în
activităţile cu elevii în general și cu cei cu CES în special,
reprezintă un mod de predare inovativ și atractiv care ține cont
de nevoile și posibilitățile fiecăruia și e în concordanță
cu societatea modernă în care trăim. Aceste jocuri dezvoltă
copiilor coordonarea manuală , atenţia vizuală şi auditivă,
memoria şi formează premisele motivaţionale.
Pe de altă parte, folosirea tehnologiei informatice în procesul
instructiv-educativ vine în sprijinul copiilor cu dizabilităţi
ajutându-i să facă față cerinţelor şcolii, contribuie la
socializarea lor și permite învăţarea competenţelor de bază

pentru o viitoare profesie. În cadrul acestui proiect copiii au
adoptat o poziţie activă în instuirea lor și au reprezentat
subiecte ale activităţii de învăţare.

Proiectul nostru în imagini:

BIBLIOGRAFIE:
Domilescu G.&Co., Profesorul facilitator sau cum să fii cu
adevărat un profesor mai bun pentru elevii tăi, Eikon, Timişoara,
2012
***Revista Învăţământul preşcolar nr. 3-4/2008, C.N.I.
„Coresi”S.A., Bucureşti, 2008
Ungureanu, D., Educația integrată şi şcoala incluzivă, Editura
de Vest, Timisoara, 2000

Preotul Ioan D.Petrescu- Visarion Ctitor al Școlii românești de muzică bizantină.

Liviu Drobota
Suceava, Suceava

Preotul Ioan D.Petrescu- Visarion
Ctitor al Școlii românești de muzică bizantină

Muzicologia românească a cunoscut o progresivă dezvoltare și
diversificare încă din prima jumătate a secolului al XX-lea prin
apariția unor lucrări istoriografice, lexicografice, folclorice,
estetice, teoretice, de analiză și sinteză, ramificându-se

astfel în toate domeniile de cercetare a fenomenului artistic
musical românesc. Personalități artistice de înaltă
profesionalitate și-au făcut intrarea în această ramură a artei
muzicale prin lucrări valoroase, ce stau cu cinste în orice
bibliografie a muzicii. Dacă la început s-au afirmat cu prioritate
istoriografii și cronicarii, aceștia ocupând primul loc prin
consemnarea și cercetarea fenomenului artistic prezent în viața
muzicală românească, lor li s-au adăugat curând
etnomuzicologii, bizantinologii, esteticienii și teoreticienii,
autori ai unor lucrări de strictă specialitate, cercetarea fiind
concentrată în domenii dintre cele mai variate:muzica religioasă,
muzică populară, muzică liniară occidentală, clasică și
contemporană, domenii în cadrul cărora s-au afirmat muzicologi
ca:Maximilian Costin, Eduard Caudela, Eusebie Mandicevschi, George
Breazul, Sabin V.Drăgoi, Ioan Popescu Pasărea, Nicolae M. Popescu,
Ioan D.Petrescu-Visarion, George Onciul, etc.
Printre muzicologii care s-au evidențiat în acest secol al XX-lea
prin lucrări de mare interes și a căror valoare este de
necontestat se situează la loc de frunte Ioan D.Petrescu-Visarion,
preot paroh al Bisericii Sfântul Visarion din București și
stavrofor al Patriarhiei Române. În cercetările sale a abordat
domeniul muzicii religioase și anume acela al vechii muzici
bizantine, domeniu de strictă specialitate, în cadrul căruia s-a
confruntat cu cercetători români care s-au aplecat cu stăruința
cercetătorului avizat asupra acestui atât de complex și specific
compartiment al artei muzicale religioase, arta muzicii bizantine.
Ioan D.Petrescu-Visarion este considerat de noi toți ca principalul
ctitor al Școlii românești de muzică bizantină, lui
datorându-i-se fundamentarea strict științifică a cercetării
comparate a vechilor codice muzicale medievale, aparținând unor

îndepărtate secole și epoci istorice în care acestea au circulat
în răsăritul ortodox. Bizantinologul Ioan D. Petrescu-Visarion a
reușit, datorită pregătirii sale muzicologice și a puternicului
său caracter să impună un punct de vedere original la o cât mai
corectă înțelegere și interpretare a fenomenului artistic
muzical vechi-bizantin.
Preotul Ioan D. Petrescu s-a născut la 28noiembrie 1884, în comuna
Podul-Bărbierului, județul Dâmbovița, ca fiu al lui Petrache
Dumitru , comerciant, și al Ecaterinei, casnică, fiind descendent,
pe linie maternă, dintr-o veche familie de preoți și cântăreți
ai noii sisteme chrysanthice. După studiile elementare s-a înscris
la Seminarul Nifon din București( 1895- 1902), avându-i ca
profesori pe Ioan Popescu Pasărea (profesor de muzică
bisericească), Gheorghe Brătianu (muzică vocală), C.Georgian(
limba latină), Z.Demarat (limba greacă), I.Filibiliu (limba
franceză)etc. După absolvirea Seminarului teologic a urmat
cursurile Facultății de Teologie din București( 1902-1907) și,
mult mai târziu, după sfârșitul primului război mondial, la
carea participat ca preot militar, cu gradul de căpitan, în
Brigada 5 Roșiori(1916-1918), I.D.Petrescu s-a înscris la
Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din
București(1924-1928), unde i-a avut ca profesori pe D.G.Kiriac și
pe Ion Nonna Otescu.În anii 1928-1931 se afla la Paris, detașat ca
superior al Capelei române din Str. Jean de Beauvois, fapt ce i-a
prilejuit înscrierea la Schola Cantorum, studiind arta gregoriană
și armonia, și la Sorbona, audiind cursurile de istorie a muzicii.
În anul 1934 a fost numit ca profesor de istoria muzicii și de
paleografie muzicală bizantină la Academia de Muzică Religioasă
din cadrul Patriarhiei Române- înființată în anul 1928 de
patriarhul Miron Cristea – ca în anul 1935 să devină rector al

Academiei. Din anul 1941, prin fuzionarea acestei Academii de
Muzică Religioasă cu Academia Regală de Muzică, I.D.Petrescu a
funcționat ca profesor de cânt gregorian și de paliografie
muzicală bizantină, la secția specială de muzică religioasă a
acestei din urmă academii, până în anul 1948, când a fost
desființată, iar I.D. Petrescu a ieșit la pensie.
În serviciul bisericii, I.D. Petrescu a intrat chiar în perioada
studenției la Teologie, acceptând funcția de psalt al stranei
Bisericii Dobroteasa, din Calea Văcărești (1905-1906), apoi pe
aceea de corist în formațiile corale ale bisericilor Brezoianu și
Lucaci (1907-1908). În mod surprinzător, îl aflăm institutor și
preot al închisorii Doftana( 1909-1910), ca în anul 1911 să fie
detașat la Biserica Sf.Visarion din București, unde a slujit ca
preot paroh până în ultimul an al vieții sale , părăsind lumea
aceasta în 8mai 1970, la vârsta de 86 ani.
Fiind înzestrat cu o voce frumoasă de bariton-bass și cu o bună
cunoaștere a științei de a cânta, în ansambluri și roluri
solistice, Ioan D.Petrescu s-a afirmat adesea și în calitate de
solist, excelând în interpretarea vechii cântări bizantine, al
cărei specific știa să-l pună în evidență cu măiestrie.Cât
privește studiile pariziene, extrem de importante pentru formarea
bizantinologului român, I.D. Petrescu-Visarion a fost detașat ca
superior al Capelei Române din Paris, la 1octombrie 1928, cu
gândul de a se instrui în domeniul artei muzicale. În același
timp, la Schola Cantorum a studiat armonia și cântul gregorian,
cursuri pe care le-a absolvit în urma unui examen cu profesorul și
compozitorul Vincent d’Indy, obținând calificativul ,,foarte
bine”, cu mențiunea că poate profesa cântul gregorian. La o
mănăstire benedictină de lângă Paris a putut pătrunde în
biblioteca muzicală a criticului de artă și cronicarului muzical

Camille Bellaigue, fapt ce i-a înlesnit cunoașterea paleografiei
latine, fiind îndrumat și de un modest călugăr, cunoscător al
cântului gregorian. În vara anului 1929, Amedee Gastoue l-a
îndemnat să studieze cântul bizantin recomandându-i să
frecventeze Biblioteca Națională din Paris, unde se păstrează un
fond foarte bogat de manuscrise bizantine, catalogate de muzicianul
francez încă din anul 1907 și publicate într-o lucrare de
paleografie muzicală bizantină. Cu o stăruință demnă de
admirat, I.D. Petrescu a reușit să adune suficiente cunoștințe
și materiale documentare din bibliotecile Franței, încât a putut
să se afirme destul de timpuriu, atât ca interpret, cât și ca
publicist.
Obiectivul cercetărilor lui Ioan D. Petrescu l-a constituit muzica
veche bizantină, a secolelor X-XVIII, cu o vădită predilecție
către studiul comparat, transcriere și teoretizare, pătrunzând
în profunzimea vechilor manuscrise din biblioteci și arhive
românești ( București, Craiova) și străine ( Paris, Roma,
Grottaferrata, Milano, Berlin). Complementar le-a adăugat acestora
și cântarea gregoriană și folclorul românesc, în mod special
colindele și cântecele de stea. Perioada pariziană( 1928-1931) a
fost determinantă pentru opțiunea lui I.D.Petrescu de a studia
muzica bizantină. Fiind un excelent practician al vechii cântări
bisericești, I.D.Petrescu a adăugat studiilor sale și practica
tardițională a cântării bisericești românești, a acelei
tradiții vii, venite din cultura și spiritul străvechii
civilizații bizantine și nu s-a mărginit la simpla cercetare
paleografică a unor manuscrise ce rătăcesc prin diverse fonduri
de biblioteci și arhive. I.D. Petrescu făcea adesea apel la ,,acea
tradiție bună în cântare, nu confuză și plutitoare pe valuri
străine”, pe care el însuși a practicat-o în tot ceea ce a

întreprins în domeniul cercetării și al valorificării vechii
muzici bizantine. În acest context considerăm că a contat
superioritatea cercetărilor lui I.D. Peterescu față de cele
exterioare tradiției, specifice cercetătorilor occidentali.
Întors în țară în anul 1931, Ioan D. Petrescu și-a reluat
activitatea parohială la Biserica Sf. Visarion, împărțindu-și
preocupările între biserică, școală și cercetarea
științifică a documentelor muzicale liturgice din epoca
medievală și post medievală. Biserica Sf. Visarion a devenit
astfel centrul unei activități muzicale inedite, I.D. Petrescu
complementând serviciul liturgic cu vechea cântare bizantină, pe
care a practicat-o cu strălucire ani de-a rândul, însoțind-o
adesea de conferințe lămuritoare prin care muzicianul informa
auditoriul cu privire la structura și semnificația acestei arte
străvechi, cu totul inedită, nemaiauzită în Biserica Ortodoxă
Română. Cu timpul aceste scurte prelegeri s-au transformat în
audiții publice de o mai intensă și amplă pregătire, susținute
în Biserica Sf.Visarion. În general, monodia veche bizantină era
caeea care se auzea cu precădere în cadrul acestor audiții, fiind
interpretată numai de I.D. Petrescu. La audiția din 16 aprilie
1938 s-a executat muzică bizantină din secolul al XII-lea, dar și
cântări liturgice polifonice adaptate de prof. Paul
Constantinescu, care a dirijat corul. Iar la audiția din 14 iunie
1939 s-a executat muzică liturgică bizantină din veacurile
XI-XVIII, reconstituită și aranjată pentru cor de părintele
I.D.Petrescu, căreia i s-au adăugat cântările prohodului
Domnului, cu textul românesc după Macarie, și Aclamații
imperiale- un gen de cântare veche bizantină ce se prezenta
auditorilor în primă audiție, fiind introdus în repertoriu și
explicat de I.D. Petrescu în conferința ce a precedat executarea

programului. Muzica monodică era interpretată de I.D. Petrescu, cu
vocea sa caldă și penetrantă de bariton-bass, iar muzica
polifonică era executată de corul Bisericii Sf. Visarion, dirijat
de Paul Constantinescu și de Vasile Popovici, care au făcut în
acești ani o adevărată ucenicie religioasă.
Ioan D.Petrescu a cercetat numeroase manuscrise din secolele cele
mai îndepărtate, pe care le-a prezentat, monodic sau în
armonizare corală, în lucrările sale. A transcris sute de
cântări, pe care le-a publicat în volumele de studii
teoretizându-le, multe din ele fiind interpretate în diverse
audiții și chiar în timpul slujbelor bisericești. Ani de-a
rândul s-a luptat pentru a impune vechea cântare bizantină în
școală și în biserică. Toate aceste audiții și conferințe
reprezintă doar un segment din activitatea preotului Ioan D.
Petrescu de la Biserica Sf. Visarion din București, de a cultiva
și a răspândi cântarea veche bizantină.

Un inventar al mișcării în apă - la elevi

DANIELA BUSCA
Colegiul National "Emil Racovita", Bucuresti, Bucuresti

Un inventar al mișcării în apă - la elevi
Prof. Bușcă Daniela, Colegiul Național ,, Emil Racoviță ‘’
– București

„Soluția unui om pentru a rezolva problema costurilor tot mai
mari din sănătate: apa.” ABC Radio Network.
Apa în corpul uman variază între 60-75% în funcție de
câțiva factori importanți: vârstă, sex, alimentație,

activitate, iar în funcție de activitatea zilnică corpul nostru
are nevoie între 1,5-2,5 l de apă pe zi .
Inventarul făcut cuprinde un grup de 16 elevi cu vârste între
14 și 22 de ani, 8 elevi fiind sportivi în activitate. Nu trebuie
să fie exagerată activitatea deoarece poate duce la un efect
negativ, nedorit, totul trebuie făcut cu prudență și moderație,
căci riscăm efectul de hipotermie.
Temperatura scăzută a apei am sesizat că duce în timp la
creșterea imunității ,a stării de bine psihice, diminuează
senzația de oboseală, revigorare. Statul în apă rece prezintă
avantaje și dezavantaje, iar corpul uman prezintă mecanisme
înnăscute de adaptare.
Mișcarea trebuie să țină cont de rezistența personală, se
poate începe cu plimbări dese în aer liber din ce în ce mai
rece, mersul cu încălțări reci specializate, mersul desculț
prin ploaie, zăpadă, gheață, duș rece , cada cu gheață.
Terapia poate fi făcută de unul singur , dar și în grup de
cunoscuți sau necunoscuți. Pentru începători apa nu trebuie să
fie mai mică de 14-15 grade C, iar pentru avansați se poate
coborî până la 9-10 grade C. Trebuie să știm că la orice
contact cu frigul corpul uman începe să se încălzească ceea ce
reprezintă un mecanism de autoprotejare, de aceea este nevoie ca
să avem la noi ceai cald, prosoape, haine groase, încălțări
potrivite. Totul se începe progresiv de la câteva secunde –
aproximativ 30 de secunde, se crește progresiv până la 90-120 de
secunde, iar această terapie nu este necesar să se realizeze
zilnic , este suficient și de 2-3 ori/săptămână. Sportivii
aleși au sesizat că prin mișcările din apă li s-a dezvoltat
musculatura, iar în apă au reușit să găsească tehnici benefice
pentru durerile musculare și că prin această terapie oboseala

după antrenamente se atenuează.
Am realizat în scopul cercetării și un chestionar și diagramele
aferente.
Chestionarul cuprinde 5 întrebări:
1. Simțiți că vă face bine apa rece de prima dată?
10 dintre ei au răspuns că s-au simțit bine și doar 6 au avut
nevoie de un timp mai îndelungat pentru adaptare.
2. Cum ați început terapia la,, rece’’?
50 % dintre participanți au răspuns că au început singuri,
25%lucrează în grupuri de cunoscuți și 25% în grupuri
întâmplătoare din drumeții, cantonamente, stațiuni.
3. Ce modalități de terapie folosiți?
Răspunsurile au fost: 7 mers lent prin apă,3 mers desculț prin
ploaie sau zăpadă, 4 cu dușuri reci și doar 2 au precizat că
preferă cada cu gheață.
4. Cum ajutați corpul să ajungă la temperatura normală?
5 dintre ei suportă încălzirea treptată, 5 preferă lichide
calde, 3 se încălzesc cu ajutorul prosopului, iar alți 3 se
îmbracă rapid cu haine groase.
5. Practicați de mult timp mișcarea prin apă rece?
Răspunsurile au fost asa: 6 dintre ei sunt la început, 3 practică
de 2 ani, 2 dintre ei practică de 5 ani, 2 dintre ei iubesc apa de
10 ani, iar 3 fac terapie prin apa rece de peste 20 de ani.
,,Ne-a plăcut această mișcare, nimeni nu s-a mai gândit să ne
urmărească în practica noastră’’- au exclamat partenerii de
cercetare. Participanții au afirmat că vor continua terapia prin
apă rece pentru că a fost benefică, cât timp nu le este
afectată sănătatea în mod constant și din alte motive
independente de terapia prin apă. Terapie prin apă rece a fost
privită și ca o modalitate de socializare între persoane de

vârste diferite și chiar de noi prietenii, schimbări de
mentalități despre viață și despre societate. Tot ceea ce faci
cu voință , dăruire, implicare cu adaptare indiferent de vârstă
duce la succes permanent.
Terapia prin apă rece însă nu trebuie făcută chiar în orice
condiții și în orice situații, nu trebuie să ne supunem corpul
la chinuri , dacă propriul nostru corp ne dă semne de lipsă de
rezistență. Trebuie să cerem sfatul medicului sau persoanelor
avizate în cazul : rinitelor, alergiilor, bolilor cronice,
gripelor, virozelor, dermatitelor, micozelor, diferitelor afecțiuni
care nu permit contactul cu apa sau ar risca înrăutățirea
afecțiunilor deja existente.
A fost interesant să interacționez și să urmăresc corpul uman
în diferite perioade ale vieții.
,,Unele suflete merg către absolut aşa cum apa merge către
mare.’’
Henry de Montherlant
Bibliografie:
Ionescu, I. (2010). Contexte sociale și educația, Polirom;
Clarke, Maude (2003). Blue Gold: The Fight to Stop the Corporate
Theft of the World's Water;
Stroe C.(2006) Memoria apei -Descoperă;
Vandana, Shiva (2002). Water Wars: Privatization, Pollution, and
Profit;
Roddick, Anita (2004). Troubled Water: Saints, Sinners, Truth And
Lies About The Global Water Crisis.

EUFONIA ORCHESTRALĂ CA IDEAL ESTETIC MUZICAL

VIOLA NAGY
Liceul de Arta Oradea, Bihor, Oradea

EUFONIA ORCHESTRALĂ CA IDEAL ESTETIC MUZICAL

Articol realizat de profesor dirijor Nagy Viola, Liceul de Arte
Oradea

Orchestra este prin excelență expresia muzicală instrumentală,
ansamblul sensibil al timbrurilor reunite într-un instrument
complex fiind definită chiar ca o orgă instrumentală vie.

Calitatea unei orchestre ca și a oricărui ansamblu se apreciază
cu prioritate după frumusețea sonorității pe care el o emite,
culoarea sonoră fiind elementul reprezentativ ce impresionează
auditoriul. Procesul formării unei sonorități orchestrale optime
poate dura chiar ani întregi, perioadă în care se va ține cont
de toate elementele necesare foniei fie de ordin tehnic, artistic,
educativ sau interpretativ.
Nu pot să nu-l citez aici pe marele compozitor George Enescu după
care: Orchestra de coarde și corul pot atinge perfecțiunea
acordajului dacă dirijorii știu ce au de făcut cu ele.
Orchestra se realizează prin instaurarea treptată a generosului
sentiment de împreună – Tutti – obiectiv dificil de atins care
ar putea fi formulat sintetic prin alăturarea sintagmelor de
într-un sunet și într-un suflet. Reprezentarea cea mai
demonstrativă a sentimentului de împreună este unisonul. Așa cum
în mod concret regăsim în titlul piesei muzicale ale
compozitorului român George Enescu: Preludiu la unison.
Expresiv și psihologic unisonul are un efect excepțional fiind în
stare să creeze o tensiune paroxistică urmare a senzației de
acumulare sau dimpotrivă de eliberare, relaxarea în consens al
vocilor. Unisonul este de asemenea seismograful potențialului
profesional al ansamblului, semnalând starea de renunțare voită
la identitatea individuală și de partidă și în același timp de
unitate superlativă tehnică dar și de psihotehnică a formației
orchestrale. Așadar nu există provocare mai complexă și mai
interesantă pentru un dirijor decât aceea de a obține dintr-o
diversitate de surse sonore o lume sonoră omogenă ca și când ar
cânta o singură vioară, o singură violă, un singur violoncel
și un singur contrabas asemenea unui cvartet instrumental
amplificat. Pentru omogenizarea ansamblurilor instrumentale li se

recomandă diverse exerciții tehnice și instrumentale menite să
favorizeze dezvoltarea timbrului orchestral.
Aspectele cele mai importante ale alcătuirii orchestrei la nivel de
instituție școlară: gimnaziu și liceu vor fi următoarele:
vârsta elevilor interpreți, cât și nivelul de studiu al acestora
îmbinate cu caracterul, temperamentul lor, toate aceste aspecte
importante stabilesc așezarea acestora în orchestra de școală.
În această formație artistică colaborează instrumentiști
cuprinși între vârstele de clasa a VII-a și clasa a XII-a,
totalizând astfel 6 nivele de învățământ. Dirijorul profesor
îi va recunoaște pe aceștia în partidele instrumentale: cordari,
suflători, percuție.
Dar aspectele cele mai importante sunt acelea care se află dincolo
de cele ce se văd, ele constând în secretele viitorului pe care
doar dirijorul le poate auzi în acordajul orchestrei la 440 Hz.
A cânta ca o voce reprezintă supremul elogiu pe care îi putem
aduce unui instrumentist. Ora de ansamblu orchestral este
întotdeauna o oră unică. Orga vie, edificiul sonor poate fi
construit în măsura de gradul de însușire al pieselor muzicale,
ca urmare: calitatea sonorității este direct proporțională cu
competența și exigența dirijorului care realizează asamblarea
sunetelor muzicale într-un buchet de flori cu mireasmă plăcută.
Construirea unei identități orchestrale sau altfel spus a unui
sound orchestral trebuie să fie preocuparea cea mai importantă a
dirijorului asemenea sculptorului care dăltuind modelează cu
migală blocul de marmură din care va extrage opera sa.
Eufonia orchestrală constituie așadar acel ideal estetic muzical
spre care tinde dirijorul de orchestră aflat în fruntea unui
colectiv inteligent, sensibil, echilibrat, maleabil și conștient.

Absurdul în viața de zi cu zi

Elena Corbeanu
Colegiul National "Mircea cel Batrin" Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea

Atunci când crezi că ai văzut și auzit totul, vine un
eveniment care te face să crezi că de fapt, nu ai văzut încă
destul. Care artă poate să prezinte cel mai bine aceste aspecte
ale vieții, dacă nu teatrul? „L'art du théâtre nous oblige à
nous réjouir. Tu dois être heureux. La vie est ennuyeuse. Il faut
verser des larmes”, a déclaré Pascal Rambert. Este adevărat,
teatrul este o activitate umană în care emoțiile sunt

nesfârșite, o artă profund morală.
Eugène Ionesco a construit gloria mondială a teatrului
contemporan. Când vorbim astăzi despre numele lui Eugène Ionesco,
ne gândim mai întâi la teatrul său și la valul de inovație
dramatică, care l-a însoțit după război. De asemenea, ne
gândim, aproape imediat, la piesele sale care au fascinat lumea
teatrului: La Cantatrice chauve, La Leçon, Les Chaises și Les
Rhinocéros.
Eugène Ionesco este considerat, alături de irlandezul
Samuel Beckett, ca părintele teatrului absurdului. Dincolo de
ridicolul celor mai banale situații, teatrul lui Ionesco prezintă
atât de clar singurătatea omului și irelevanța existenței
sale. Piesa Rinocerii a reușit să surprindă o poveste
universală făcută din contradicții, fragilitate tulburătoare,
vise, reconstrucții. Mai mult, denunță un fapt care este si
astăzi actual, o poveste modernă despre rezistența umană, despre
sufletele celor care nu vor să piardă sensul lor profund în lupta
de zi cu zi pentru libertate. Când vorbim despre libertate, vorbim
despre libertatea de a fi autentici într-o societate dezorientată,
adeseori frivolă și care ridică omologarea la nivelul unui
cuvânt de ordine pervers, unde cei mulți, abandonându-și
identitatea, umanitatea, zdrobesc totul în cale. În acest gen de
regim totalitar, unde totul este standardizat, aceeași culoare,
aceeași asprime, aceeași bestialitate, unii rezistă. Poate că nu
fac parte din elită, pretențioși, nevoiași, totuși reușesc
acolo unde alții au eșuat, rămân oameni.
Personajul lui Bérenger, care la început părea puțin
prost, ilustrează bine această rezistență, această dorință de
a nu capitula. O piesă care se prezintă de la bun început,
amuzantă, complet absurdă. Apoi, încetul cu încetul, începem

să ne gândim la istorie. Absurdul, nespusul, poate deveni
realitate, în indiferență, egoism, prostie, până în ziua când
această nebunie moare, când rațiunea prevalează, grație unor
personaje precum Bérenger.
Potrivit lui Ionesco, rolul autorului este de a pune
întrebări, de a se întreba constant dacă găsește sau nu
răspunsuri la întrebările sale. Importanța lucrării va depinde
de densitatea întrebărilor care au prins viață, de complexitatea
lor, de adevărul lor.
Les Rhinocéros -1959, este o piesă emblematică a
teatrului absurdului, acțiunea se învârte în jurul ideii unei
epidemii imaginare de „rinoceri”, boală care afectează toți
locuitorii unui mic sat, și treptat, în faza finală, singura
persoană care nu cedează acestei metamorfoze în masă este
personajul principal, Bérenger, un om obișnuit, ușor dezorientat,
care este adesea criticat pe tot parcursul piesei pentru problemele
sale cu băutura și tendința de a amâna.
Piesa este adesea văzută și interpretată ca un
răspuns și o critică la ascensiunea neașteptată la putere a
regimurilor totalitare (comunism, fascism și nazism) după cel
de-al Doilea Război Mondial. Temele abordate sunt ascultarea de
curente și legi impuse de-a lungul timpului, cultura, mișcările
de masă, filozofia și morala. Piesa este o fabulă a cărei
interpretare rămâne deschisă. Cu toate acestea, pentru mulți
critici, piesa este despre apariția nedorită a regimurilor
totalitare și comportamentul de turmă al oamenilor care nu opun
rezistență la nedreptățile comise odată cu ascensiunea acestor
regimuri politice.
Chiar dacă refuzăm să credem, este imposibil să nu
observăm că oamenii din jurul nostru devin azi rinoceri, adică

devin îndoctrinați, și pentru a se diferenția de cei care nu
împărtășesc aceeași idee și-au construi un semn distinctiv.
Analogia se poate explica ușor: acest semn de rinocer care le apare
în frunte personajelor din piesa lui Ionescu simbolizează
vehemența și autoritatea cu care oamenii încearcă să își
impună punctul de vedere cu privire la o presupusă problemă din
spațiul public, indiferent de cât de absurdă sau aberantă ar fi
această problemă. Pentru aceștia singura formă de dialog este
împunsul, lovirea cu cornul a partenerului de dialog, și, în
definitiv, a tuturor celor care nu împărtășesc aceleași idei
precum ei.

Bibliografie :
Gabriel Pârvan, Le théâtre français au XX- e siècle, Editura
Pygmalion, Pitești, 1998.
Dumitru Tucan, Eugène Ionesco. Teatru, meta teatru, autenticitate,
Editura Universității de Vest Timişoara, 2015, p280-290
http://societatesicultura.ro/2015/09/rinocerii-eugen-ionescu/
https://www.sparknotes.com/drama/rhinoceros/themes/
http://anne.lege.free.fr/a_distance/site/file/source/3e/Francais/seance_1_rhinoceros_correction.pdf
https://ro.wikipedia.org/wiki/Rinocerii

Plan de acțiune pentru integrarea copiilor cu dizabilități - copii diagnosticați cu ADHD-

Mirela Tatu
Scoala Gimnaziala "Dornic Stanca" Orastie, Hunedoara, Orastie

Plan de acțiune pentru integrarea copiilor cu dizabilități
- copii diagnosticați cu ADHD-

Ce este și cum identificăm copiii care pot fi diagnosticați de
către medicul psihiatru cu ADHD

Tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD) este
o tulburare mintală de tip neurologic. Se caracterizează

prin dificultăți în a fi atent, activitate excesivă și moduri
de comportament fără a se ține cont de consecințe care nu sunt
specifice vârstei.Sunt de asemenea probleme cu reglarea
emoțiilor. Simptomele apar înainte ca persoana să împlinească
doisprezece ani, sunt prezente mai mult de șase luni și cauzează
probleme în cel puțin două medii (precum școala, casa sau
activitățile recreaționale). În cazul copiilor, problemele
legate de atenție pot avea ca rezultat slabe performanțe școlare.
ADHD se împarte în trei subtipuri: predominant neatent (ADHD-PI
sau ADHD-I), predominant hiperactiv-impulsiv (ADHD-PH or ADHD-HI)
și tipul combinat (ADHD-C). 
O persoană cu ADHD tipul neatent are cele mai multe sau toate
dintre următoarele simptome, cu excepția situațiilor în care
aceste simptome se explică mai bine prin alte condiții psihiatrice
sau medicale: 
- A fi ușor distras, a scăpa detaliile, a uita lucruri, a trece
frecvent de la o activitate la alta.
- A avea dificultăți în a se concentra pe o sarcină.
- A deveni plictisit de o sarcină după câteva minute, dacă
acțiunea respectivă nu este văzută drept agreabilă.
- A avea dificultăți în a-și concentra atenția în organizarea
sau îndeplinirea unei sarcini.
- A avea probleme în a îndeplini sau începe temele pentru acasă,
pierderea deasă a lucrurilor necesare pentru îndeplinirea
sarcinilor sau activităților.
- A da impresia că nu ascultă când i se vorbește.
- Visare cu ochii deschiși, a deveni ușor confuz și a se mișca
încet.
- A avea dificultăți în procesarea informației la fel de rapid
sau exact ca alții.

- A avea probleme în a înțelege detaliile, omite detaliile.
O persoană cu ADHD tipul hiperactiv-impulsiv are cele mai multe sau
toate din următoarele simptome, exceptând situațiile în care
aceste simptome se explică mai bine prin alte condiții psihiatrice
sau medicale: 
- A se foi sau agita mult.
- A vorbi nonstop.
- A se mișca în jur, atingând sau jucându-se cu nimic sau cu
totul la vedere.
- A avea probleme în a sta locului în timpul mesei, școlii și
facerii temelor.
- A fi în mod constant în mișcare.
- A avea dificultăți în efectuarea de sarcini sau activități
liniștite.
- A fi nerăbdător.
- A lăsa să-i scape comentarii nepotrivite, a-și arăta emoțiile
fără reținere și a acționa fără a se gândi la consecințe.
- A avea dificultăți în a aștepta pentru a obține ceea ce
dorește sau în a-și aștepta rândul la jocuri.
- A întrerupe adesea conversațiile sau activitățile altora.
Fetele cu ADHD tind să manifeste mai puține simptome de
hiperactivitate și impulsivitate, dar mai multe simptome ce țin de
neatenție și distragere.  Simptomele de hiperactivitate tind să
dispară odată cu înaintarea în vârstă și se preschimbă în
„neliniște interioară” la adolescenții și adulții cu
ADHD. 
Oamenii cu deficit de atenție sunt înclinați să aibă
dificultăți în procesarea limbajului verbal și non-verbal, ceea
ce poate afecta negativ interacțiunea social. De asemenea, pot
devia în timpul conversațiilor, le pot lipsi repere sociale și

pot avea probleme în a învăța abilități sociale.
Dificultăți în controlarea furiei sunt mai obișnuite în rândul
copiilor cu ADHD, aceștia pot avea probleme ce țin de scrisul de
mână și au întârzieri în dezvoltare ce țin de vorbire,
limbaj și mișcare. Deși cauzează dificultăți semnificative,
mulți copii cu ADHD au un răstimp de atenție egal sau mai bun
decât al altor copii în privința unor sarcini și subiecte pe
care le consideră interesante. 

Plan de acțiune pentru integrarea copiilor cu dizabilități
Elevi
Idei de activități: 
- În clasă elevul nu se va așeza lângă fereastră (pentru
evitarea factorilor distractori);
- El trebuie să primească instrucțiuni scurte și clare;
- Conținuturile activităților trebuie să fie adaptate ;
- Trebuie să existe momente dese de consolidare a cunoștințelor.
Strategii de învățare: conversație, explicație, prezentarea în
ritm adaptat nevoilor individuale specifice a sarcinilor de
îndeplinit, mijloace intuitive pentru intelegerea noțiunilor din
clasă, observare sistematică. 
Resurse:
-umane: părinții, consilier școlar, profesor de sprijin,
profesori.
-materiale: fise de lucru, laptop, cd-uri educaționale.
Evaluare:  proiecte, autoevaluare, fișe de observare a
comportamentului și progresului, evaluări scrise și orale. 
Părinți
Idei de activități propuse de catre cadrul didactic pentru ca
părintele sa ajute copilul in efectuarea temelor:

- Stabilește un orar al zilei (orarul va cuprinde program de
studiu, program de recreere, program de socializare, program de
activități gospodărești), pe care îl afișezi pe un perete, în
fața biroului, și urmărește cu strictețe respectarea acestuia.
În timpul studiului, alternează programul de studiu cu scurte
pauze de recreere, după modelul programului de la școală.
- Când îi vorbești, folosește propoziții clare, scurte şi
consecvente. Explică-i  în termeni pozitivi, corectează-i
imediat acel comportament ce încalcă una din regulile dialogului,
ale citirii, scrierii și recompensează imediat  cu o laudă acel
comportament care arată dorința de a respecta. Dacă este cazul,
repetă cerința într-o manieră calmă şi pozitivă până
când ești sigur(ă) că a înțeles. 
- Totodată, însoțește explicațiile verbale cu demonstrații
practice. Sarcinile complexe vor fi împărțite în secvențe mici
și se vor efectua pe principiul pașilor mărunți. În timp ce îi
transmiți sarcina, menține contactul vizual și asigură-te că
i-ai captat atenția înainte de a vorbi.
- Păstrează un ritm moderat în limbajul verbal  și nonverbal,
în discuțiile prelungite, dar și în mișcarea exagerată.
Acestea pot fi fi foarte obositoare pentru copil, pierzându-și
capacitatea de concentrare.
-  Aplică sistemul de recompense și sancțiuni cu regularitate,
chiar dacă pentru o vreme pare ineficient.
- In scoală pot fi eficiente activitățile de voluntariat în care
sunt implicați și părinții pentru monitorizarea copilului.
Strategii de învățare: explicatia, conversatia, lectorate cu
ceilalti părinți ai elevilor din clasă.
Resurse: specialiști cu care se colaborează pentru recuperarea
copilului; materiale didactice adaptate potențialului și nevoilor

copilului.
Evaluare: conversația, observația sistematică.
Cadre didactice
Idei de activități: întocmirea planurilor de interventie
personalizate, adaptarea curriculumului, colaborarea cu profesorul
de sprijin, schimbul de experiență cu alte cadre didactice,
grupuri de lucru.
Strategii de învățare (comune cu alți colegi): dezbateri,
explicația, 
Resurse: părinți, consilier școlar, profesor de sprijin;
materiale didactice adaptate nevoilor. 
Evaluare: caietul profesorului diriginte, fise de evaluare a
progresului elevilor, portofoliul elevilor, chestionare.
Bibliografie:
1.,,Program terapeutic pentru copiii cu probleme comportamentale de
tip hiperchinetic si opozant" - Dtipfner, Schurmann, Fr6lich, Ed.
RTS 2002
2.. ,,Manualul de diagnostic si clasificare statistica a
tulburarilor mintale (DSM V)" - Ed" Callisto 2016

Nr. 97/2023

La acest număr au contribuit:
● Mariana LAVRIC
● Marilena Geabau
● CRISTINA-IZABELA BELU
● Corina Diana Comșa
● Anca Darea
● Ioana Maria Coza
● Mirela Vlad
● Petrica Irimia
● TORZSA IBOLYA
● geanina chirica
● HAJNAL EGYED
● DANIELA BUSCA
● liliana surdu
● Liviu Drobota
● VIOLA NAGY
● Elena Corbeanu
● Mirela Tatu

ISSN: 2393 – 0810