Nr. 98/2023

ISSN: 2393 – 0810

Cuprins

Învăţământ primar

● Implementarea la clasă a unei activități propuse în cadrul programului Integrarea abilităților socio-emoționale din cadrul cursului ,,Dezvoltarea de abilități socio-emoționale”, Simona Groza

● Onoare și valoare în misiunea de dascăl, Marilena Geabau

● Gândim și acționăm PRO verde!, TODASCA IONELA-LOREDANA

● NEVOIA DE FRUMOS ÎN EDUCAȚIA COPIILOR, DIANA TUDOR

● ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE ELEV, Emilia Victoria Felciuc

● ABORDAREA ARMONIZĂRII RELAȚIILOR COPII-PĂRINȚI ȘI A CLIMATULUI FAMILIAL CA PRODUS AL CONSILIERII EDUCAȚIONALE, dorinel cosacu

● INTEGRAREA COPIILOR CU CES ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE MASĂ, REMUS IOAN MITRU

● MODALITĂȚI DE INTEGRARE ȘI ACTIVARE A ELEVILOR CU CES, Nicoleta Unciu

Învăţământ gimnazial

● Comportamentele elevilor modificate în bine prin excursii și tabere, DANIELA BUSCA

● Cauzele abandonului școlar, Urziceanu Raluca

● Nașterea Domnului Iisus Hristos - prilej de bucurie sfântă, Nicolae Ponyori

● Matematica și istoria, Carmen Avganti

Învăţământ liceal

● Integrarea elevilor cu nevoi speciale, Ramona-Nicoleta Iordache

● PET-URILE, MATERIALE NEBIODEGRADABILE CARE AFECTEAZĂ VIAȚA PLANETEI, Marinela Burtescu

Interes general

● Rolul de facilitator al profesorului în procesul învățării în sistem online sau față în față, Niculina Costea

● Fapte, acţiuni, exemple cu privire la aplicarea principiilor şi valorilor morale, Din Maria Andreea

● Profesorul pentru învățământ primar și preșcolar-aptitudini și competențe, STEFANIA BONCEA

● Acreditarea Erasmus + la Scoala Profesională, Plugari, jud Iași, Lenuta Deleanu

● Managementul riscurilor: între certitudine și incertitudine, Florina Stoian

Implementarea la clasă a unei activități propuse în cadrul programului Integrarea abilităților socio-emoționale din cadrul cursului ,,Dezvoltarea de abilități socio-emoționale”

Simona Groza
Scoala Gimnaziala "Ion Pop Reteganul" Sancel, Alba, Sancel

Implementarea la clasă a unei activități propuse în cadrul
programului Integrarea abilităților socio-emoționale din cadrul
cursului ,,Dezvoltarea de abilități socio-emoționale”
Profesor învățământ primar Groza Simona

Școala Gimnazială ,,Ion Pop Reteganul” Sâncel, Alba

Având în vedere timpul pe care îl trăim, acela al vitezei și
practic al lipsei permanente de timp, al oamenilor în general, noi
dascălii avem, o dată în plus, menirea de a fi foarte atenți la
nevoile socio-emoționale ale copiilor cu care ne desfășurăm
activitatea.
Nu este o noutate faptul că succesul fiecărei zile de școală a
copiilor depinde de starea lor fizică, dar mai ales psihică, cu
care vin la școală și își încep ziua.
Consider un mare câștig pentru mine, în urma parcurgerii acestui
curs, activitățile sugerate pentru integrarea abilităților
socio-emoționale ale elevilor. Sunt activități pe care orice
dascăl, cu orice elevi, le poate desfășura, dar cu atât de multe
beneficii pentru acest domeniu al educaței, esențial pentru
întregul proces de învățământ.
O activitate prezentată în acest curs, pe care cu siguranță o
voi implementa în anul școlar 2023-2024, cu elevii mei de clasa a
II-a, este ,,Lasă problemele la ușă” – o cutie în care
elevii își ,,lasă” problemele când intră în clasă (cutie la
conținutul căreia doar eu am acces), activitate care îi va ajuta
nu numai pe elevi într-o mare măsură să se elibereze de
emoțiile negative cu care au venit de acasă, ,,Scrisul este o
modalitate bună de a descărca emoțiile nedorite – de a le
elibera”, dar care mă va ajuta și pe mine și mă va atenționa
la intrarea în clasă, la începutul fiecărei zile, să-mi
conștientizez starea de spirit și de a-mi ,,lăsa” și eu
problemele personale la ușă, conștientă fiind că emoțiile se
transmit, iar copiii nu trebuie să simtă, pe cât posibil, nicio

emoție negativă din partea mea.
Este o activitate prin care îi voi invita pe copii, în fiecare zi,
să se deschidă, să spună ce au pe suflet, să înțeleagă
faptul că toți avem stări de spirit diferite, stări de spirit
negative uneori, pe care le vom putea gestiona mai bine
împărtășindu-le cu ceilalți. Vor întelege, în acest fel mai
ușor, faptul că eu îi pot ajuta să depășească o anumită
stare, doar dacă știu ce emoții și gânduri îi încearcă și
astfel, problemele rezolvate pe cât posibil fiind, ei vor fi mai
fericiți și vor putea lucra bine în urma ajutorului primit.
Această activitate îi va forma pe copii de mici să îndraznească
să ceară ajutor și sprijin moral, nu numai material când au de
realizat o acțiune, să nu considere că astfel de probleme trebuie
ascunse, tăinuite, sau că nu au efect asupra noastră, ba
dimpotrivă, ne influențează întreaga viață.
Să avem grijă de gândurile și emoțiile noastre ca de orice
parte fizică a corpului nostru sau chiar mai mult!!!
Emoțiile noastre înseamnă tușa personală a întregii noastre
vieți, definiția noastră ca indivizi!!!

Onoare și valoare în misiunea de dascăl

Marilena Geabau
Şcoala Gimnazială Specială nr.4 Bucureşti, Bucuresti, Bucuresti

Devenirea dascălului,
promisiune de onoare și valoare!
Prof.psihopedagog Geabău Marilena,Școala Gimnazială
Specială nr.4București
Ceea ce-l motivează pe om să devină dascăl e dorința de a
oferi din prea plinul înțelegerii lui și celorlalți. Uneori ne
pot impulsiona eșecurile , alteori armonia din familie să luptăm
pentru a atinge pragul unei cariere pe care ne-o dorim ca răsplată
pentru pierdere ori câștigul din viața noastră. Există tineri

care -și folosesc familia ca sprijin pentru a evolua în carieră,
alții care se ascund după familie ca să trăiască fără a face
nimic, pierzându-și motivația pentru autonomie personală în
sensul autorealizării.
Voi da ca studiu de caz exemplul propriului meu traseu
educațional de la decizia alegerii carierei. Îmi amintesc de o
situaţie în care a trebuit să iau decizia de a alege o carieră
și de a o urma . Cum am procedat? M-am gândit îndelung la cee
ace mi-a plăcut să fac pe parcursul anilor școlari care m-au
pregătit pentru această decizie.
Modalitatea de a lua cel mai bine o decizie, referitor la
alegerea domeniului studiilior universitare a fost să cercetez
limitele orizontului meu de abilități, aspirații și valori.
Am parcurs etapele deciziei informate pentru a hotărâ ce mi se
potrivește mai bine.Deşi nu se poate vorbi de o structură fixă a
procesului de luare a deciziei, există o serie de etape pe care le
parcurgem în general în astfel de situaţii. Simțeam că alegând
ceva, renunțam la alte posibilități dar trebuia să hotărăsc
și am parcurs niște etape:
1.Conştientizarea problemei. Atunci când am terminat liceul, am
simțit o prăpastie în fața mea, un moment în care știam că
trebuie să fac o alegere pentru a deveni eu însămi, pentru a nu
mai depinde de familie, pentru a-mi asigura viitorul. Schimbarea nu
este posibilă imediat, pentru că stadiile timpurii ale
conştientizării pot debuta înainte ca persoana să poată
identifica problema sa. Conştientizarea presiunii de schimbare
produce un discomfort sporit. Conștientizarea începe cu definirea
clară a problemei înainte de a se demara căutarea unei soluţii.
Am conștientizat că e momentul să aleg ce voi face în viață
și am început cu o autoevaluare. Absolvisem liceul pedagogic dar

voiam să știu mai mult, să fiu un dascăl Mare !
2. Autoevaluarea mi-am făcut-o trecând în revistă
posibilitățile, aptitudinile, aspirațiile. Meseria pe care o
alegem e ca o haină. O probăm în devenire spre a vedea dacă-mi
stă bine și dacă mă simt confortabil să merg cu ea pe parcursul
vieții. S-ar putea ca toți să mă dezaprobe dar important e ce
simt eu când fac asta. Clarificarea credinţelor, a atitudinilor
şi a valorilor este necesară pentru identificarea strategiilor,
scopurilor şi rezultatelor dorite. Autoevaluarea include
identificarea a ceea ce persoana îşi doreşte şi ce ar fi
dispusă să sacrifice pentru a obtine schimbarea dorită.
Autoevaluarea implică dimensiunile implicate în bunăstarea
persoanei: aspectul social, cel emoțional, intelectual, fizic şi
spiritual. Cu cât cunoştinţele despre sine, în timpul demersului
de luare a deciziei, sunt mai numeroase, cu atât identificarea
opţiunilor celor mai potrivite în raport de conceptul de sine şi
de stilul de viată va fi mai usoară.
3. Căutarea și descoperirea . Mi-am dorit o meserie în care să
fiu în centrul atenției și să valorific tot ce știu și pot
fără a mă ,,da în spectacol,,. Scopul explorării este de a
identifica suficiente informaţii pentru a găsi căile realizării
obiectivelor şi rezultatelor dorite. Explorarea implică
învăţarea strategiilor de strângere a informaţiilor despre
carieră. În timpul explorării pot fi notate idei care conduc spre
optiuni variate. Alocând timp fiecărei alternative în parte,
analizând posibilele rezultate, cântărind costurile şi evaluând
efectele pozitive şi negative posibile, persoana pusă în
situaţia de a decide îşi poate da seama care dintre acestea i se
potrivesc mai bine. M-am hotărât mai greu, cunoscând alternative
privind cee ace mi se potrivește dar am fost mai sigură și mai

mulțumită. Surprinzător, mi-a scăzut și teama de eșec după ce
am analizat atent alternativele pe care le am în luarea deciziei
alegerii carierei.
Am descoperit că variantele secundare mă conduc tot către
cariera didactică.
4.Integrarea solicitărilor pe care le presupune această carieră
în personalitatea mea. Am căutat să acord nevoile mele cu nevoile
sociale așa încât să nu mă constrâng nici pe mine, nici pe
ceilalți cu munca mea. În aprecierea posibilităţii de a
transforma speranţele în realitate este indicată trecerea în
revistă a conceptului de sine, a preferintelor legate de stilul de
viață şi examinarea influenţei factorilor externi: părerea
persoanelor semnificative (membri de familie, prieteni, angajatori),
resursele financiare, constrângeri legate de spaţiu şi timp.
În timpul practicii pedagogice am constatat că procesul
integrării nu este întotdeauna unul comod. Am întâlnit numeroase
învățătoare care s-au confruntat în primii ani de activitate cu
stresul și au ajuns la bourn-out , afirmând că au de înfruntat
unele conflicte când încearcă să-şi adapteze dorinţele şi
opţiunile tuturor celelalte aspecte ale realităţii. Unele
conflicte se produc în relaţia cu cei din familie care parcă ar
concura cu profesia sau cu cei cu care lucrezi, uneori soțul sau
copiii personali fiind geloși pe timpul petrecut la școală;
altele se pot produce la nivel emoţional – de exemplu disconfort
provocat de dezacordul dintre ceea ce individul vrea şi ceea ce
acesta crede că ar fi trebuit să îsi dorească, incapacitatea de
a alege între variante datorită sentimentelor de vinovaţie,
teamă sau dependenţă de alţii, frica de critică etc.
5.Angajamentul moral de a merge mai departe în cariera didactică
presupune evaluarea modului în care ideile sau opţiunile privind

cariera adunate în etapa informării se armonizează cu
personalitatea şi stilul de viaţă al subiectului.
După examinarea de sine, a stilului de viață, a lumii
profesiilor, am ajuns într-un punct unde m-am simțit gata de a
merge mai departe alegând o alternativă şi păstrând celelalte
opţiuni în rezervă. Atingerea acestui punct în procesul deciziei
nu înseamnă neapărat că alegerea este finală. Adeseori, în
aceasta etapă se manifestă nesiguranţa, dar şi sentimentul
oboselii de a fi indecis. Angajamentul este o parte dificilă a
procesului decizional, teama de esec fiind prezentă şi la acest
nivel.
6.Implementarea deciziei în acțiunile mele de zi cu zi pentru a
realiza visul meu de a urma această carieră . Această etapă
îndelungată presupune un effort îndelungat în care acumulăm
informații și ne formăm deprinderi specifice acelei profesii pe
care o alegem. M-am pregătit și am dat examen la facultate. Mi-am
format deprinderea de a studia systematic , fiind capabilă de a
schimba o situaţie veche sau de a crea una nouă, prin utilizarea
deprinderilor şi oportunităţilor care sunt deja disponibile.
Dacă autoevaluarea, explorarea şi integrarea au fost complete,
dificultăţile întâlnite în implementarea unui scop nu vor
constitui o surpriză. Am întâlnit numeroase dificultăți care
m-au îndârjit și mai mult să urmez această carieră . Mi-am
dat seama că mă identific cu profesia didactică atunci când am
început practica pedagogică și am susținut primele lecții.
7. Reevaluarea mi-am făcut-o după ce am terminat facultatea și am
ajuns la examenul de titularizare. Încercările mele de a mă plia
pe solicitările carierei didactice au fost adesea sortite eșecului
dar motivația mea pentru această carieră a fost însuflețită de
o credință mai mare decât orice. Azi cred că știu mai bine că

am găsit ce mi se potrivea, că am ales ce era mai potrivit, cee
ace mă face să mă simt eu însămi.
8. Confirmarea. Când intri în școală ca școlar te sperie
neștiința ta, când vii ca dascăl ești copleșit de proporția
între ce știi și ce,cum,când poți oferi din știința
ta.,,Debutul în orice profesie este deopotrivă dificil, stresant,
dar şi stimulativ, oricât de pregătit profesional este noul
intrat în câmpul muncii. Condiţia de bază pentru angajarea în
învăţământ este dată de absolvirea modulului pedagogic în
perioada de formare iniţială, însă nu reprezintă suficienţă,
deoarece dificultăţile, complexitatea situaţiilor cu care se vor
confrunta tinerii angajaţi nu sunt cunoscute complet, nici măcar
din punct de vedere teoretic.,,Entuziasmul cu care un debutant
pornește la drum ca dascăl, îl face să depășească multe
bariere emoționale și cognitive,sociale și morale în abordarea
elevilor la clasă.
Munca în educaţie înseamnă acumularea de concentrare,
stres, înseamnă responsabilitatea pentru o clasă întreagă de
elevi, dar este absolut necesar ca profesorul să deţină
abilităţi în comunicare, să relaţioneze cu elevii şi să fie
receptiv faţă de problemele elevilor, astfel ca şi elevii să se
apropie de el, să aibă încredere în profesor, să-l respecte
fără să se teamă de ce! Într-o zi a venit la mine o mămică
să-mi spună că fiica ei nu mai vrea să vină la grădiniță
fiindcă doamna/eu nu e bună și nu are grijă de ea.Aveam
dificultăţi de a găsi un limbaj accesibil copiilor preșcolari,
conforme cu posibilităţile lor de înţelegere.Nu reușeam să-mi
distribui atenția asupra tuturor.Mi-am amintit de situațiile în
care fiica sa atragea atenția rupând adesea fișele de lucru pe
care le împărțeam în vreme ce colega ei de banca mă asalta cu

întrebări despre cum trebuie să facă... Am invitat-o pe mămică
să rămână la grupa fiindcă mai aveam o oră și era important
să vadă ce face copila ei in sala de grupă.A intrat în timp ce
copiii erau la baie și a rămas în colțul unde se depozitau
materialele didactice pentru a nu fi văzută.Copiii au venit în
sală și s-au așezat apoi am început povestea.Îmi tremurau
picioarele.Am cerut copiilor să povestească și ei cate o imagine
și copila mamei a refuzat.,,Nu-mi place povestea ta,,-a zis
ea,deși a fost prima pe care am solicitat-o.Am cerut colegei sale
de bancă și am ascultat astfel repovestirea.
Am îndrumat copiii să coloreze imaginea din fișă cu
culorile pe care au auzit în poveste că le au elementele din
imagine sau să privească atent planșa de pe retroproiector care
era colorată. Miruna mamei a luat un creion și a străpuns cu el
fișa de lucru.Am întrebat-o de ce a făcut asta și mi-a spus că
așa face mama ei cu ea când îi cere ceva.Mama a ieșit din
intrândul unde erau stivuite jocurile iar copila s-a speriat atât
de tare când s-a apropiat mama de ea încât a început să
plângă în hohote și a spus că nu mai vrea să meargă acasă.
Pe cine trebuia să cred, ce trebuia să fac? Este o problemă
nerezolvată a vieții mele. Am trăit în funcție de problemele cu
care m-am confruntat stări de frustrare, nepăsare, distanţare
afectivă, neangajare, autoritate, restrictivitate, evidenţiate în
cadrul relaţiilor sociale la grupă, al gradului de
încredere-neîncredere între profesori, în tipul de autoritate
exercitat, manifest la nivelul instituţiei de învăţământ.
9.Permanentizarea procesului de motivare pentru carieră ține de
pregătirea fiecăruia dintre noi pentru fiecare zi din meseria pe
care o urmăm. De exemplu, în meseria de dascăl , ne pregătim zi
de zi pentru activitățile de a doua zi.

Ce m-a motivat să aleg această carieră după toate celelalte sau
înainte de toate? Gândul că voi fi de folos cuiva, că își vor
aminti de mine mulți oameni multă vreme, că voi transforma și
motiva la rândul meu multe destine. Atunci când am ales o meserie
, am fost sigură că renunț la multe și voi câștiga alte
lucruri care sunt specific acestei meserii.

Gândim și acționăm PRO verde!

TODASCA IONELA-LOREDANA
Scoala Gimnaziala Nr.2 Vatra Dornei, Suceava, Vatra Dornei

La nivelul unității de învățământ, activitatea
”Gândim și acționăm PRO verde!” a fost inclusă în
proiectul de educație ecologică și protecția mediului denumit
”Find your green way!” derulat la școala noastră în
Săptămâna verde.
Activitatea propusă a contribuit la promovarea
principiilor dezvoltării durabile și a responsabilității sociale
în rândul elevilor.

Scopul activității a fost creșterea gradului de
educare, conștientizare, informare și sensibilizare în rândul
elevilor cu privire la importanța protejării mediului
înconjurător, a conservării pădurilor și a vieții terestre și
adoptarea unor practici sustenabile în viața de zi cu zi.
Obiectivele au fost să recunoască și să clasifice
cel puțin cinci specii de plante și animale din Parcului Național
Călimani, să identifice cel puțin trei acțiuni individuale prin
care pot reduce impactul asupra mediului înconjurător, să
prezinte un set de patru reguli ale eco-voluntarului pentru
protejarea acestui habitat natural local, să identifice cel puțin
o oportunitate de îmbunătățire și optimizare a practicilor
ecologice în școala noastră, în comunitatea locală, să explice
principalele cauze ale schimbărilor climatice și impactul acestora
asupra ecosistemelor, să demonstreze abilități de reciclare
corectă a diferitelor tipuri de deșeuri,să prezinte o lucrare
creativă individuală sau pe grupe de lucru care să evidențieze
importanța protejării mediului și a practicilor durabile,să
participe la dezbatere pentru a se informa cu privire la problemele
de mediu, pentru a-și dezvolta capacitatea de a rezolva probleme
și de a lua decizii,să participe la ateliere de creație pentru a
împărtăși experiențe și soluții, să se implice în acțiuni
de curățenie a mediului și de plantare și să monitorizeze
curățenia, gestionarea deșeurilor în școala noastră.
Activitatea s-a desfășurat miercuri, 26 aprilie 2023, la clasa a
IV-a A cu un număr de 29 de elevi și conform orarului și a
cuprins următoarele secțiuni: 1 oră, în sala de clasă, pentru
vizionarea documentarelor furnizate de Centrul de Vizitare al
Parcului Național Călimani în baza Acordului de parteneriat
pentru educație Nr.697 din 20.04.2023 și dezbaterea aspectelor

prezentate, 1 oră, în curtea școlii, pentru lecția în natură
despre specii de păsări și hrănirea lor, 1 oră, în sala de
clasă, pentru activitatea pe ateliere de creație și 1 oră, pe
holurile școlii și în sala de clasă, pentru activitatea de
curățenie, îngrijire și plantare.
Mai întâi, domnul Gavrilaș Benone, ranger al
Parcului Național Călimani a fost ghidul specializat care ne-a
ajutat să redescoperim pădurea ca ecosistem esențial pentru
menținerea biodiversității și echilibrului ecologic, ne-a
sprijinit în identificarea plantelor și animalelor locale și
ne-a oferit informații despre importanța conservării
biodiversității Parcului Național Călimani, apoi am desfășurat
o lecție în natură dedicată speciilor de păsări.
Activitatea a continuat pe ateliere astfel: un atelier de creație
literară, un atelier de creație plastică și un atelier de
reciclare creativă.
În cadrul atelierului de creație literară elevii au compus
poezii ce au conținut mesaje cu tematică ecologică prin care
și-au dorit să-și exprime propriile gânduri, trăiri,
așteptări și să-i sensibilizeze pe ceilalți
La atelierul de creație plastică elevii au redat peisaje din
Parcul Național Călimani surprinzând flora și fauna acestei arii
protejate, au prezentat în desene modul corect de colectare
selectivă a deșeurilor, au realizat ilustrațiile pentru un afiș
în care se promovau evenimente cu tematică ecologică.
Un atelier foarte vesel și incitant a fost atelierul de
reciclare creativă în care elevii au reușit să transforme
cartonul, cel mai reciclabil material, și cutiuțele de lapte în
jucării ca mascote și blocuri din orașul nostru pentru o
viitoare machetă.

Activitatea s-a încheiat cu o activitate practică de
curățenie în curtea școlii, de îngrijire a plantelor din
școală și de plantare în sala de clasă.
Rezultatul cel mai important obținut în urma activității a
fost faptul că elevii au devenit mai conștienți de impactul
acțiunilor lor asupra mediului înconjurător și au înțeles mai
bine importanța protejării și conservării acestuia.
Au adoptat practici ecologice în viața de zi cu zi, cum ar fi
curățenia zilnică în sala de clasă, stingerea becurilor atunci
când lumina artificială nu mai este necesară, utilizarea apei
fără a o risipi, colectarea selectivă a deșeurilor și
reciclarea deșeurilor atunci când acest lucru este posibil.
S-au implicat mai activ în campania de curățenie și în
activitatea de plantare.
Au creat poezii cu care au participat la concursuri școlare cu
tematică ecologică.
Au organizat o expoziție de artă ce a cuprins desene,
fotografii, mesaje și creații inspirate de aspecte sesizate în
mediul înconjurător prin care au promovat importanța conservării
acestuia.
Rezumând tot ceea ce s-a desfășurat, cred că
trebuie să menționez faptul că activitatea a determinat o
schimbare de comportament în rândul elevilor, care sunt mai
atenți, mai responsabili în gestionarea resurselor, a deșeurilor
și în protejarea mediului.
Copiii au înțeles că pot fi ambasadori ai protecției
mediului atunci când împărtășesc cunoștințele și
experiențele dobândite în cadrul activității cu cei din
familie, cu cei din jur și contribuie astfel la educarea și
sensibilizarea membrilor comunității locale, creând un lanț de

schimbare și influență pozitivă.

NEVOIA DE FRUMOS ÎN EDUCAȚIA COPIILOR

DIANA TUDOR
Colegiul National de Arte "Dinu Lipatti", Bucuresti, Bucuresti

NEVOIA DE FRUMOS ÎN EDUCAȚIA COPIILOR
Autor: DIANA – CLAUDIA TUDOR
Prof. înv. Primar la COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTE “DINU
LIPATTI”
Este deja cunoscută și agreată ideea că sensibilitatea
sufletească este o calitate, nu un semn de slăbiciune. Cei ce o au
caută și reușesc să identifice ceea ce este frumos în natură,
în societate și în viața personală .
Nevoia de frumos este prezentă în tot ceea ce facem încă de la
vârstele fragede, iar manifestarea acesteia este puternic

influențată de modele la care copiii sunt foarte receptivi, lucru
lesne de observat: insistă să aibă caiete pe a căror copertă
sunt imprimate anumite desene, personaje, penarul și ghiozdanul
asemenea .
Preferința pentru personaje nu este deloc întâmplătoare, copiii
întâlnindu-le foarte frecvent în desene animate și jocuri PC,
numai că acestea nu transmit valori legate de sensibilitatea
artistică .
Adesea, în activitățile lor elevii claselor primare își
exprimă nevoia de frumos în modul lor specific: “Doamna, îmi
dați o foaie?” – apoi copilul desenează. Emoția și bucuria
se observă în fiecare acțiune: aleg cu atenție creioanele, le
pun cu grijă în penar pe cele deja folosite, își împărtășesc
ideile cu colegii apropiați, își împrumută carioca, ștampile
sau glue-stick-uri .
Analizând produsele activității se observă prezența în mare
proporție a unor elemente ca inimioare, steluțe, obiecte de
podoabă, personaje cunoscute desenate detaliat, și într-o mai
mică proporție prezența elementelor din natură: flori, pomi,
animale, sau a elementelor din sfera creativității. Sugestiile de
a observa elementele din natură și de a le transpune în
compoziții plastice sunt mai slab receptate, interesul pentru a
observa și reprezenta în desen obiecte personale și personaje sau
modele întâlnite la tot pasul este intens manifestat .
În activitatea instructiv-educativă, tot mai des punem accent pe
necesitatea protecției mediului prin activități de reciclare în
care copiii sunt îndemnați să picteze, să decoreze, să
remodeleze și să reutilizeze diferite obiecte din material
reciclabil. Astfel de acțiuni au un impact puternic formativ pentru
1 .

atitudinea civică și de ocrotire a naturii, însă din punct de
vedere al formării și dezvoltării simțului estetic la copii, se
oferă modele mai puțin valoroase. Un alt exemplu în acest sens
este ideea costumelor din material reciclabil care unor copii le
poate trezi amuzamentul și spiritul de glumă, iar altora li se
poate părea de neacceptat .
Muzica este domeniul care are puternice valențe estetice dată
fiind varietatea stilurilor muzicale (clasic, modern, jazz, folclor,
folclorul copiilor și cântece pentru copii) .
Copilul care cântă și surprinde frumosul în muzică este
receptiv la lucrări muzicale aparținând diferitelor genuri
muzicale, are cu siguranță cel puțin un instrument muzical
preferat al cărui sunet îl diferențiază în cadrul audițiilor,
își exprimă stări sufletești de bine, calm, frumos, liniște
și armonie atunci când ascultă muzică și foarte important,
copilul meloman nu întârzie să-și manifeste creativitatea: în
timp ce ascultă muzică își imaginează situații, cadre,
peisaje, personaje sugerate de lucrarea muzicală audiată sau
“inventează” scurte melodii ori vorbesc cântat, în funcție
de dispoziția de moment .
Și în ceea ce privește educația muzicală copiilor le sunt
oferite mai multe modele: muzica preferată de membrii familiei și
ascultată acasă, melodii promovate în mass-media și considerate
“la modă”, concerte – lecție și ateliere muzicale, iar la
școală – audiții și interpretări înregistrate și
prelucrate redate prin mijloace TIC sau interpretarea vocală cu
sprijinul și prin exemplul direct al cadrului didactic .
Concluzionând putem spune că și în domeniul educației estetice
colaborarea între școală și familie și concordanța modelelor
oferite elevului de acestea sunt esențiale pentru satisfacerea

nevoii de frumos a copilului – condiție importantă pentru o
dezvoltare armonioasă .

ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE ELEV

Emilia Victoria Felciuc
Colegiu Tehnic Transport Cai Ferate "A.Saligny" Simeria, Hunedoara, Simeria

ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE ELEV

PROFESOR ÎNV.PRIMAR, FELCIUC EMILIA VICTORIA
LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORT FEROVIAR „ANGHEL SALIGNY„ SIMERIA
Jud.HUNEDOARA
„Analfabetul de mâine nu va mai fi cel care nu ştie să
citească, ci cel care nu a învăţat cum să înveţe”(Herbert

Gerjuooy, apud. A.Toffler, 1973, pag.402).
Gibbs (1992) dă o definiţie utilă a învăţării centrate pe
elev. El afirmă că învăţarea centrată pe elev “oferă
elevilor o mai mare autonomie şi un control sporit cu privire la
disciplinele de studiu, la metodele de învăţare şi la ritmul de
studiu”. Această perspectivă subliniază caracteristicile
fundamentale ale învăţării centrate pe elev, promovând ideea
că elevilor trebuie să li se ofere un control sporit asupra
învăţării prin asumarea responsabilităţii cu privire la: ceea
ce se învaţă ,modul cum se învaţă şi de ce ; momentul când
se învaţă.
O consecinţă importantă a acestei definiţii o reprezintă
necesitatea ca elevii să îşi asume un înalt grad de
responsabilitate în contextul învăţării şi să îşi aleagă
în mod activ scopurile, precum şi să îşi administreze
învăţarea. Ei nu se mai pot baza pe faptul că profesorul ori
persoana care predă la clasă le va spune ce, cum, unde şi când
să gândească. Ei sunt cei care trebuie să înceapă să o facă.
Învăţarea centrată pe elev are multe avantaje: creşte
motivaţia elevului pentru actul învăţării,el va fi conştient
că poate influenţa în mod direct propriul proces de
învăţare,creşte eficienţa învăţării pentru că învăţarea
este activă,în al treilea rând şi poate cel mai important
activitatea de învăţare capătă sens pentru că a stăpâni
înseamnă a înţelege.
Nevoile si cerinţele elevilor “actori” pe scena educaţională
pretind dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a
activităţii didactice.
Metodele implică mult tact din partea dascălilor,
deoarece trebuie să-şi adapteze stilul didactic în funcţie de

tipul de elev: timid, pesimist, agresiv, acaparator, nerăbdator,
pentru fiecare găsind gestul, mimica, interjecţia, întrebarea,
sfatul, orientarea, lauda, reţinerea, aprecierea, entuziasmul în
concordanţă cu situaţia existentă.
Principiile care stau la baza învăţării eficiente centrate pe
elev sunt:
Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana
care învaţă şi nu pe profesor. Rolul profesorului este acela de
a administra procesul de învăţare al elevilor.
Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul
tradiţional al cuvântului nu este decât unul dintre instrumentele
care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe.
Înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină
doar profesorului – ea trebuie împărtăşită şi elevilor.
Lecţia pleacă de la experienţele elevilor şi cuprinde
întrebări care să îi implice.
Elevii sunt lăsaţi să aleagă singuri modul cum se informează pe
o anumită temă şi cum prezintă rezultatele studiului lor.
Aptitudinea elevilor de a găsi singuri informaţiile căutate este
dezvoltată.
În învăţarea centrată pe elev, cadrul didactic
exercită roluri cu mult mai nuanţate decât înainte, succesul la
clasă depinde de competenţele sale de a crea oportunităţile
optime de învăţare pentru fiecare elev. Iată câteva din
acestea:
Partener - care poate modifica ‘’scenariul’’lectiei , dacă
o cere clasa ;
Animator- care iniţiază metode şi le explică elevilor,
pregăteşte materialele didactice şi prezintă scopurile
învăţării ;

Pedagog- care îşi ajută elevii în rezolvarea problemelor, îi
motivează să îşi prezinte propriul punct de vedere;
Scenograf, actor- care creează scenografia activităţii ;
Mediator- care rezolvă potenţialele conflicte ce pot apărea ;
Consilier- care îşi ajută elevii în rezolvarea problemelor, îi
motivează să îşi prezinte propriul punct de vedere.
Metodele centrate pe elev implicǎ individul în evaluarea
eficacitǎţii procesului de învǎţare şi în stabilirea
obiectivelor pentru dezvoltarea viitoare. Este adevǎrat cǎ acela
care învaţǎ trebuie sǎ îşi construiascǎ cunoaşterea prin
intermediul propriei înţelegeri şi cǎ nimeni nu poate face acest
lucru în locul sǎu. Dar, nu este mai puţin adevǎrat cǎ aceastǎ
construcţie personalǎ este favorizatǎ de interacţiunea cu alţii
care la rândul lor învaţǎ. Adevǎrata învǎţare este aceea
care permite transferul achiziţiilor în contexte noi. Ea este
interactivǎ.
Gruparea şi sarcinile în care membrii grupului depind unul de
celǎlalt pentru realizarea rezultatului urmǎrit aratǎ cǎ elevii
se implicǎ mai mult în învǎţare decât în abordǎrile frontale
şi individuale, cǎ, odatǎ implicaţi, ei îşi manifestǎ
dorinţa de a împǎrtǎşi celorlalţi ceea ce experimenteazǎ, cǎ
elevii acced la înţelegerea profundǎ atunci când au
oportunitatea de a explica şi chiar de a preda celorlalţi colegi
ceea ce au invǎţat.
Pe lângă învăţarea specifică disciplinei respective, li se
oferă elevilor ocazia de a dobândi aptitudini fundamentale
transferabile, cum ar fi aceea de a lucra în echipă.
Lecţiile cuprind o combinaţie de activităţi, astfel încât să
fie abordate stilurile pe care elevii le preferă în învăţare
(vizual, auditiv, practic/kinetic).Ele solicită participarea

activă a elevilor la învăţare. Se fac evaluări care permit
elevilor să aplice teoria în anumite situaţii din viaţǎ.
Lecţiile se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a
reflecta pe marginea celor învăţate, a modului cum au învăţat
şi de a evalua succesul pe care l-au avut metodele de învăţare
în cazul lor.
Strategii de predare în vederea învăţării active:
Învăţarea trebuie să cuprindă activităţi de prelucrare a noii
materii învăţate, care trebuie legată de ceea ce elevul ştie
deja. Sarcinile trebuie să fie autentice, legate de viaţa reală.
Ele nu trebuie să implice doar repetarea unor lucruri, deoarece
acest lucru duce la învăţarea “de suprafaţă” şi nu la
învăţarea “de profunzime”. Trebuie sǎ utilizǎm în procesul
instructiv – educativ:
I. Metode care necesită o pregătire sumara şi puţine resurse :
predare prin întrebări, bulgăre de zăpadă, brainstorming;
II. Metode care implică materiale (fotocopii sau cartonaşe) ce se
distribuie elevilor : învăţare cooperantă, întrebări pe baza
textului, transformare, explicaţiile elevilor,
hărţi/diagrame/desene, rezumatul;
III. Activitǎţi care necesită puţin mai multă pregătire; se
începe cu cele mai uşoare: prezentările elevului, predare de
către elevi, întrebari “bulgăre de zăpadă’’, învăţarea
individuală, comparaţie şi contrast, “predarea prin
întrebări” sau descoperirea sub îndrumare, utilizarea lucrului
în grup, care solicită elevilor să discute materia învăţată,
astfel încât să colegii să se verifice între ei şi să
înveţe unii de la alţii.
Metodele care pot fi folosite în predarea centratǎ pe elev sunt:
PRELEGEREA – cea mai frecventă alegere într-o abordare

didactică tradiţională. În acest sens este tipică imaginea
profesorului la catedră care vorbeşte elevilor care stau cuminţi
în bancă. Cu puţină bunăvoinţă, prelegerea poate fi
recondiţionată şi introdusă într-un demers didactic modern,
centrat pe achiziţiile elevului. Astfel, dascălul trebuie să se
preocupe de: stimularea interesului elevilor prin: prezentarea unei
probleme pe care se focalizează prezentarea; lansarea unei
întrebări incitante; folosirea de exemple şi analogii pe
parcursul prezentării; oferirea de imagini grafice şi alte
materiale ilustrative; implicarea elevilor pe parcursul prelegerii
prin întreruperea prelegerii: pentru a efectua o sarcină scurtă
care clarifică diverse propoziţii enunţate.
Text suport: Mircea cel Bătrân ( 1386 - 1418)
- Se trezeşte interesul elevilor prin începerea prelegerii cu
prezentarea pe scurt a lecturii ,, Condeiele lui Vodă”, după
Dumitru Almaş. Se poate folosi şi o imagine captivantă, în
strânsă legătură cu ceea ce urmează a fi predat prin
intermediul prelegerii.
- Pe parcursul prezentării, pentru aprofundarea înţelegerii
elevilor, se cere acestora să analizeze imaginile din manual
(localizarea Ţării Româneşti pe hartă, portretul domnitorului,
imaginea Mănăstirii Cozia).

-Se implică elevii în timpul prelegerii,
cerându-le să localizeze pe hartă localităţile
Târgovişte,Rovine şi să descrie lupta de la Rovine, pe baza
citatului din carte şi a poeziei ,, Scrisoarea III”, de Mihai
Eminescu.
-Se evită formularea unor concluzii la sfârşit şi se solicită
elevilor rezolvarea următoarelor sarcini:

a) Cum explici izbânda de la Rovine a micii oştiri conduse de
Mircea cel Bătrân împotriva armatei otomane?
b) Completează:
Mircea cel Bătrân a fost Domn al ....................
Principalele lupte cu turcii: ...............................
Ctitorii: ............................
BRAINSTORMING (asaltul de idei) – reprezintă formularea a cât
mai multor idei ca răspuns la o situaţie enunţată.O asemenea
activitate presupune o serie de avantaje: Implicarea activă a
tuturor participanţilor. Exersarea creativităţii şi a unor
atitudini deschise la nivelul grupului. Dezvoltarea relaţiilor
interpersonale, prin valorizarea ideilor fiecăruia.
Text suport: ,, Copilăria de ieri şi de azi”
Fiind două aspecte cuprinse în titlul temei, se împarte clasa în
două grupe:
- grupa 1 – Copilăria de ieri;
- grupa 2 – Copilăria de azi.
Sarcina: Exprimarea în sarcini scurte şi concrete a tuturor
ideilor în legătură cu tema dată.
În continuare se parcurg următoarele etape:
• Se scriu toate ideile pe o coală mare de hârtie;
• Pauză de zece minute pentru aşezarea ideilor;
• Se reiau ideile emise, pe rând, şi se grupează pe categorii
sau cuvinte cheie;
• Se analizează critic, se evaluează, se argumentează şi se
contraargumentează ideile emise anterior, la nivelul grupurilor;
• Se afişează ideile rezultate sub formă de propoziţii.
CUBUL– Metoda presupune explorarea unui subiect din mai multe
perspective. Sunt recomandate următoarele etape: Realizarea unui
cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară,

analizează, asociază, aplică, argumentează. Anunţarea temei.
Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând o
temă de pe feţele cubului. Descrie (culorile, formele).
Compară(asemǎnǎri, diferenţe). Analizează (din ce este făcu)t.
Asociază (la ce te îndeamnă să te gândeşti?) Aplică (la ce
poate fi folosit) Argumentează (pro sau contra şi enumeră
motivele care vin în sprijinul afirmaţiei tale). Redactarea
finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe. Afişarea formei
finale pe tablă.
Text suport: ,, Dacia în timpul stăpânirii romane”
• Descrie: organizarea Daciei în timpul stăpânirii romane
• Compară: ca mod de viaţă, prin ce se aseamănă dacii şi
romanii?
• Asociază: cunoscând procesul de romanizare al dacilor,la ce te
gândeşti?
• Analizează: de ce crezi că în alte provincii romane nu s-a
produs o rapidă romanizare, aşa cum s-a întâmplat în Dacia?
• Aplică: cum explici organizarea Daciei unui elev de clasa a
III-a?
• Argumentează: cucerirea Daciei de către romani şi romanizarea
acesteia a fost un lucru bun? De ce da? De ce nu?
Se împarte clasa în şase grupuri de câte patru elevi şi se
stabileşte rolul fiecărui membru din grup:
- cititorul – rostogoleşte cubul şi anunţă grupului
cerinţa înscrisă pe faţa de deasupra;
- ascultătorul activ/cercetaşul – repetă sarcina, o
reformulează pentru a fi înţeleasă de fiecare membru al
grupului, adresează întrebări învăţătorului dacă este cazul;
- interogatorul – solicită idei legate de modul de rezolvare
a sarcinii de la membrii grupului;

- rezumatorul - va fi ,, raportorul grupului”, va trage
concluziile, le va nota şi le va comunica întregii clase.
Se va insista pe formularea unor răspunsuri reprezentative pentru
grup şi nu individual. Metoda poate fi folosită şi ca joc
concurs între grupuri.
BIBLIOGRAFIE:
1. BREBEN, S., GONGEA, E., RUIU, G., FULGA M., Metode interactive de
grup, Editura Arves, Craiova, 2002.
2. CERGHIT, I., Metode de învăţământ, Iaşi, Editura Polirom,
2006.
3. CUCOŞ, C., Pedagogie, ediţia a II-a, Iaşi, Editura Polirom,
2002.
4. LEONTE ,R., STANCIU, M. ,, Strategii activ – participative de
predare-învăţare în ciclul primar”, Editura Casei Corpului
Didactic, Bacău, 2004;
5. PǍCURARI, O., (coord.), Strategii didactice inovative, Editura
Sigma, Bucureşti, 2003.

ABORDAREA ARMONIZĂRII RELAȚIILOR COPII-PĂRINȚI ȘI A CLIMATULUI FAMILIAL CA PRODUS AL CONSILIERII EDUCAȚIONALE

dorinel cosacu
Grup Scolar Industrial Rosia de Amaradia, Gorj, Rosia de Amaradia

ABORDAREA ARMONIZĂRII RELAȚIILOR COPII-PĂRINȚI ȘI A CLIMATULUI
FAMILIAL CA PRODUS AL CONSILIERII EDUCAȚIONALE


Prof. înv. primar: Cosacu Dorinel

Școala Gimnazială Ruget, Roșia de Amaradia, Gorj

Educația și formarea personalității începe în familie, în
cadrul căreia trebuie să domine o armonie, modele comportamentale
etice și un climat moral pozitiv.
Odată cu creșterea și dezvoltarea copilului, familia
apelează la diferiți specialiști și instituții, ca de exemplu:
centre de sănătate, grădinița de copii, școala, centre de
creație etc.
Totuși familia, rămâne cea mai importantă instituție socială
ce poate asigura o concepere planificată, formarea și dezvoltarea
optimă a copilului și inserția lui socială. În familie, sub
influența educativă a părinților se manifestă primele semne de
adaptare socio-culturală, de conturare a unei conduite umane,
precum are loc și plăsmuirea modului personal de percepție și
gândire a copilului, de comportare prin intermediul căruia se
construiește, se modelează și se valorifică personalitatea
omului.
De multe ori familia nu reușește să facă față problemelor de
creștere, educare și dezvoltare a urmașilor. În acest context,
este necesar ca familia actuală, mai mult ca oricând, are nevoie
de un ajutor psihopedagogic calificat, un suport moral și o
atitudine competentă și fermă pentru a face față problemelor
apărute.
Aspectul sporirii eficienței relațiilor copii-părinți devine
unul dificil și important din cauza particularităților de
vârstă, a manifestării crizei respective. Este necesară o muncă
perseverentă de cercetare, în scopul fundamentării teoretice a
acțiunilor și strategiilor practice de optimizare și armonizare a
relațiilor copii-părinți, și de implimentare-promovare a

acestora la nivelul educației familiei și consilierii
copiilor.
Consilierea educațională ca factor de armonizare a relațiilor
copii-părinți, nu poate fi desfășurată fără aplicarea unui
complex de acțiuni și activități, care sprijină familia și
intervine în mecanismele de favorizare și optimizare a
comunicării și relațiilor intrafamiliale. Consilierea familiei
reprezintă modalitatea de susținere și inițiere a părinților
în armonizarea relațiilor copii-părinți, de formare a
abilităților și competențelor parentale.
Cercetătoarea Larisa Cuznețov precizează că nivelul optim de
funcționare a personalității părinților în familie și
societate, este atins atunci când fiecare persoană deține
competențe și deprinderi funcționale necesare rezolvării cu
succes a problemelor vieții familiale de orice natură, dar, mai cu
seamă, a depășirii dificultăților în educația, comunicarea
și relaționarea cu copii lor.
Așadar, consilierea familiei reprezintă o formă de sprijinire
socială și psihopedagogică, acordată familiilor care
traversează o situaţie problematică, situaţie ce reclamă
mobilizarea resurselor individuale a părinților în direcția
eficientizării educației familiale a copiilor.
Influențele parentale și acțiunile educative intenționate
formează personalitatea copilului.
Studiile sociologice din ultimele decenii au demonstrat că orice
copil crește mai bine în familia sa dacă aceasta este ajutată de
către școală, centrele specializate în asistență medicală și
în consilierea familiei, de asociațiile nonguvernamentale și
alți actori comunitari.
În aceste condiții, părinții pot deveni mai activi, mai

iubitori, mai toleranţi, mai atenți și flexibili; mult mai
eficienţi în formarea propriilor copii și mai împliniţi în
ceea ce privește viața familială și relația lor cu copiii.
Armonia și stabilitatea relației dintre membrii familiei
reprezintă cheia succesului în educarea și formarea copiilor,
inclusiv, reprezintă produsul unei educații familiale reușite și
factorul coeziunii și fericirii familiei.
De aceea, școala este obligată să ofere ajutor și suport
consultativ în fortificarea funcțiilor educativă și culturală a
familiei, care ar înnobila mediul familial și ar reprezenta o
sursă importantă a trăirilor afective, ar deveni un izvor al
amintirilor valoroase și ar contribui la armonizarea relațiilor
copii-părinți.
Consilierea educațională reprezintă un proces de sfătuire,
orientare a persoanei, care are, în același timp de soluționat
obiective de natură psihologică și pedagogică.
Un rol primordial în formarea personalității copilului îl are
modelul comportamental al părinților și stilul educativ adoptat
și explorat în familie. Pentru formarea personalității
copilului, stilul educativ trebuie să fie unul centrat pe valorile
morale, echilibrat, bazat pe colaborare și cooperare cu copilul.
Evident că în familiile armonioase, predomină iubirea
față de aproapele său, stima și încrederea reciprocă,
colaborarea și parteneriatul funcțional.
Chiar dacă apar unele neînțelegeri, conflicte, acestea sunt
depășite sau pot fi preîntâmpinate prin intermediul
comunicării, răbdării, valorificării dialogului și a unor
discuții. În viziunea mai multor cercetători, tinerii care provin
din familia de origine în care domina pacea și înțelegerea, sunt
apți de aș edifica, la rândul lor, familii armonioase;

promovează valori ca: dragostea, toleranța, compasiunea,
hărnicia, altruismul, răbdarea și perseverența.
Condițiile psihopedagogice de armonizare a relațiilor familiale
copii-părinți sunt: axarea pe perfecționarea parentală
continuă; respectarea drepturilor copilului; excluderea
formalismului, a poziției autoritare sau despotice și centrarea pe
respectarea eticii, a tactului relațional; respectarea
personalității și a unor decizii pe care le-a luat independent
copilul; respectarea spațiului personal și oferirea unei autonomii
relaționale; implicarea copilului în activități centrate pe
interesele personale ale acestuia, cât și în activități de
caritate; orientarea și ghidarea rezonabilă în cariera școlară
cu implicarea palierelor vocaționale.
Ideal ar fi ca aceste condiții să fie respectate în cadrul
familiei, începând cu vârsta fragedă a copiilor. Pentru aceasta
este necesar de activizat parteneriatul școală-familie, de
organizat un șir de activități speciale de consiliere
educațională a familiei și elevilor, de exersat subiecții
(ambele părți) în conștientizarea și corectarea scăpărilor,
erorilor, greșelilor, cognițiilor, inclusiv a atitudinilor,
comportamentelor incorecte și învățarea unor noi structuri
cognitiv-comportamentale prin elaborarea și exersarea strategiilor
și a scenariilor noi eficiente și adecvate situației.
Soluția de bază în armonizarea relațiilor copii-părinți
rezidă în autoperfecționarea parentală, desfășurată într-un
mod sistematic și sistemic și orientarea adulților spre
cunoașterea copiilor.
În concluzie, o familie armonioasă este și o familie
sănătoasă. Este cea în care toți membrii ei se simt
înțeleși, în care fiecărui membru, fie adult sau minor, îi

pasă de binele celuilalt.

Bibliografie:
1. Cuznețov L., Consilierea parentală. Ghid metodologic, Editura
Primex-com SRL, Chişinău, 2013;
2. Vrăsmaș E. A., Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura
Aramis, Bucureşti, 2002.

INTEGRAREA COPIILOR CU CES ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE MASĂ

REMUS IOAN MITRU
Scoala Gimnaziala "I.L.Caragiale" Sibiu, Sibiu, Sibiu

INTEGRAREA COPIILOR CU CES ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE MASĂ
prof. BRUDA ANCA
CSEI NR.1,SIBIU

Fiecare copil prezinta particularitati individuale si de relatie cu
mediul, trasaturi care necesita o evaluare si o abordare
personalizata. Copii cu deficiente au si ei aceleasi trebuinte in

crestere si dezvoltare. Acesti copii au in aceleasi timp si anumite
necesitati, particulare, specifice, individualizate. Ei sunt
diferiti din punct de vedere al temperamentului, motivatiilor,
capacitatii chiar daca prezinta acelasi tip de deficienta.
Conceptul de cerinte educative speciale aspira la depasirea
traditionala a separarii copiilor pe diferite categorii de
deficiente, printr-o abordare noncategoriala a tuturor copiilor.
Integrarea școlară a copiilor cu CES este o problemă stringentă
care în ultimii ani a început să-și găsească rezolvarea și
în țara noastră. O școală obișnuită cu o orientare incluzivă
reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de
discriminare, un mijloc care creează comunități primitoare și
construiesc o societate incluzivă care oferă educație pentru
toți copiii. Mai mult, asigură o educație eficientă pentru
majoritatea copiilor și îmbunătățesc eficiența, chiar și
rentabilitatea sistemului de învățământ. Să nu uităm că și
confortul psihologic oferit de mediu este determinant într-o
evoluție a formării și dezvoltării personalității umane.
Uităm adesea că ne naștem cu drepturi egale și că doar șansele
nu sunt egale? Nu putem face abstracție de faptul că în țara
noastră avem și copii instituționalizați. Important este să
dorim să ne schimbăm atitudinea vis-à-vis de aceștia. Rolul
nostru al tuturor este de a participa efectiv la schimbarea
mentalității societății, oferind informații și practici
ancorate în realitate. Trebuie să găsim diverse modalități de
integrare socială a copiilor cu CES, pentru a diminua factorii care
duc la o instabilitate emoțională, la un limbaj insuficient
dezvoltat, la un comportament dificil.
Progresele înregistrate de psihologia şi pedagogia diferenţiată,
perfecţionarea tehnicilor de cunoaştere a dezvoltării psihice a

copiilor au permis să se distingă categorii mai nuanţate de copii
în raport cu capacitatea lor de răspundere la exigenţele
şcolare. În rândul acestora, alături de elevii cu CES integraţi
individual, există şi elevi cu dificultăţi de învăţare, cu
ritm lent de acumulare de achiziţii dar cu intelect normal.
Confundaţi adesea cu elevii din prima categorie sunt nestimulaţi
sau categorizaţi ca atare. Alternativă a învăţământului
special, educaţia integrată permite acordarea serviciilor de
sprijin pentru copiii cu posibilităţi reale de recuperare şi
reintegrare, care altădată ar fi fost orientaţi către şcoala
specială. Pentru a realiza integrarea copiilor cu CES, trebuie să
acţionăm asupra diferitelor nivele de dezvoltare a
personalităţii lor, şi anume: la nivel biologic, la nivel psihic,
la nivel social
Bibliografie:
• Alois, Gherguț, Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale
– strategii diferențiate și inclusive în educație, Editura
Polirom, București, 2006
• ***Dezvoltarea practicilor inclusive în școli, Ghid
managerial, UNICEF, 1999
• ***Integrarea școlară a copilului cu dificultate/cu nevoi
speciale – Ghid pentru directorul de școală, Colecția CRIPS –
Resurse pentru formare, 2002

MODALITĂȚI DE INTEGRARE ȘI ACTIVARE A ELEVILOR CU CES

Nicoleta Unciu
Grup Scolar "Radu Petrescu" Prundu Bargaului, Bistrita-Nasaud, Prundu Bargaului

Prof. înv. primar Unciu Nicoleta


Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu- Bîrgăului

Obiectivul principal al școlilor de masă în care

învață elevii cu CES este asigurarea integrării acestora în
mediul școlar. Școala trebuie să aibă în vedere transformarea
elevului într-o persoană activă, capabilă să-ți creeze
propriile procese și strategii de raționament, utile pentru
rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă.
Copiii care au deficiențe fizice, sezoriale sau
intelectuale se pot confrunta cu dificultăți de ȋn-vățare și
participare la viața comunității. Sarcina școlii este de a-l
integra, accepta pe copil, pentru că, schimbând mediul, efectul
deficienței este mai puțin evident.
Multe dintre efectele deficiențelor se pot reduce ȋn
cazul ȋn care copiilor li se oferă sursa de a interacționa cu
colegii și adulții din comunitatea căreia aparțin, de a ȋncerca
o diversitate de medii care să minimalizeze impactul deficienței
lor, precum și a fi ȋnvățați de părinți și profesori să-și
ȋnsușească noi abilități.
Este necesar să ne schimbăm concepția și convingerile
despre propria persoană ȋn sensul că putem face față unor copii
cu dizabilități, precum și altor provocări ale scolii.
De asemenea, este nevoie de o adaptarea procesului
instructiv-educativ la posibilitățile inte-lectuale, la interesele
cognitive, la ritmul și stilul de ȋnvățare al elevului. Toți
elevii care participă la procesul de educație trebuie să
beneficieze de o diferențiere educațională pentru că au
abilități di-ferite, interese diferite, au experiențe de
ȋnvățare diferite, provin din medii sociale diferite, au
dife-rite comportamente afective (timiditate, emotivitate), au
potențial individual de ȋnvățare și stiluri de ȋnvățare
diferite.
Ȋn calitate de profesor, am fost pusă ȋn situația de a

avea la clasă elevi cu cerințe educative speciale și, ȋn astfel
de situații, am ȋncercat să găsesc cele mai bune modalități de
predare-ȋnvățare pentru a-i determina pe toți participanții la
actul educațional să se implice activ și conștient ȋn
acti-vitățile derulate.
Primul pas este integrarea acestora ȋn activitățile
școlare și extracurriculare. Valoarea educa-ției incluzive pentru
orice elev constă ȋn faptul că este ȋmpreună și poate să
colaboreze cu ceilalți copiii. Profesorii au datoria de a ȋncuraja
acest lucru, mai ales că experianța demonstrează că elevii cu
cerințe speciale pot să fie izolați chiar și atunci când se
află ȋn clasă.
Cel mai mare obstacol ȋn fața incluziunii este, de
regulă, atitudinea negativă. Ȋncurajați copiii să fie
prietenoși cu cei cu cerințe speciale. Pentru a realiza o
includere socială este esențial ca toți elevii să lucreze și
să se joace ȋmpreună.
Ȋn procesul de predare, comunicarea este esențială.
Profesorul trebuie să comunice cu elevii, elevii trebuie să
comunice cu profesorii, precum și ȋntre ei. Comunicarea ȋnseamnă
o permanentă transmitere și primire de mesaje: folosirea
gesturilor, expresii ale feței, imagini-simboluri, cititul,
scrisul, limbajul semnelor, cântece, dansuri sau teatru.
Ȋn organizarea clasei trebuie să se țină seama de
așezarea mobilierului. Băncile să fie așezate ȋn grupuri,
pentru ca elevii să poată lucra ȋmpreună, să se ajute și să
fie situați cât mai aproape de profesor.
Ȋn proiectarea unei lecții, luați ȋn considerare ceea
ce trebuie să știe după realizarea lecției elevii - ȋn
ansamblu, și, ȋn particular, anumiți elevi. De mare folos sunt

strategiile individuale.(fișele de lucru, testele cu scris mai
mare, lucrul ȋn echipă). Trebuie adaptat ritmul unei lecții și
volumul de informații.
Planurile individuale identifică abilitățile copilului
ȋn diverse arii curriculare. Profesorul trebuie să observe sau să
evaluaze nivelul de competență a copiilor, interesele și
cerințele specifice, precum și ceea ce este capabil să facă
elevul singur, cu ajutor foarte puțin sau fără ajutor. Fiecare
lecție trebuie să implice activități de diferite tipuri:
activități cu toată clasa, lucru ȋn grup, lucru ȋn perechi,
sarcini individuale.
Copilul cu CES poate lucra ȋmpreună cu un alt coleg mai
capabil care, după ce și-a terminat sarcina pe care a avut-o el de
rezolvat, ȋl poate ajuta să-și organizeze munca. Astfel, ambii
elevi sunt avantajați (ȋnvățare elev-elev).
Materialul didactic este esențial ȋn această privință.
Profesorii pot folosi la lecții panouri lumi-noase, planșe sau
imagini afișate pe perete. Dacă școala are posibilitatea de a
lucra cu profesorii resursă sau profesori specialiști, aceștia
pot fi solicitați să ajute profesorii de la clasă ȋn
planificarea și proiectarea lecțiilor și la stabilirea metodelor
de predare-ȋnvățare adecvate.
Un alt aspect, de care trebuie șă ținem seama, este
managementul comportamentului. Unii co-pii au un comportament care
deranjează desfășurarea lecțiilor. Toți copiii trebuie să
ȋnvețe cum să se comporte acceptabil din punct de vedere social.
Toți cei care lucrează cu copilul la școală trebuie să convină
asupra aceleiași abordări și atitudini de reacție (răspuns) la
comportamentul copilului, mai ales prin aplicarea de pedepse și
recompense.

Important este că orice plan de a face fată unui
comportament neadecvat trebuie să cuprindă modalități de
impunere a comportamentelor pozitive. Astefel, copiii ȋnvață ceea
ce nu trebuie să facă, nu ceea ce trebuie să facă. Metoda
aplicată ȋn cazul unui elev poate să nu funcționeze ȋn cazul
altui elev! Atitudinile controlate și contestate reprezintă cheia
succesului ȋn astfel de cazuri.
Un ultim aspect demn de luat ȋn seamă este munca ȋn
echipă. Profesorii implicați pot face schimburi de experiență
organizând asistențe la ore, pot cere sfatul altor colegi de
școală sau pot apela la specialiștii disponibili din localitate
(persoane implicate ȋn proiecte comunitare de reabi-litare sau ȋn
școli speciale). Ideal ar fi, ca ȋn fiecare școală, să existe
profesori de sprijin pentru a-i ajuta pe elevii cu cerințe
speciale. Comportamentul unor copii se datorează unor probleme
emoțio-nale sau sunt reacții la experiențe neplăcute.
Acest mod de gândire plasează responsabilitatea asupra
educatorilor și comunității. Dacă noi nu reușim să realizăm
niciunul din aspectele amintite, atunci dizabilitatea copilului se
poate accentua. Nu deficiența ȋn sine ȋl „trage ȋnapoi” pe
copil, ci modul ȋn care societatea tratează problema.

Bibliografie:
Gherguţ, A. (2006), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe
speciale. Stategii diferenţiate şi incluzive în educaţie,
Editura Polirom, Iaşi.
Popovici, D. (1998) – Învăţământul integrat sau incluziv,
Editura Corint, Bucureşti.
Stela Coman, (1995), Copii cu C.E.S. Ghidul profesorului, Editura
Comenius, București.

Comportamentele elevilor modificate în bine prin excursii și tabere

DANIELA BUSCA
Colegiul National "Emil Racovita", Bucuresti, Bucuresti

Comportamentele elevilor modificate în bine prin excursii și
tabere

Prof. Bușcă Daniela, Colegiul Național ,,Emil
Racoviță’’-București

„Până în ziua de azi îmi amintesc provocările de a face un

foc, a ridica un cort, de a urca muntele New England, a face canoe
pe lac. Melodiile de tabără încă răsună în interiorul meu.
Era competitivate la Keewaydin, desigur, dar nimeni nu dădea greș
în tabăra de vară, un răgaz plăcut de la iernile cu noroc și
ghinion din timpul școlii” – Michael Eisner

Participările elevilor în tabere și excursii pot fi exemple de
bună practică pentru activitatea extrașcolară.
Excursiile pot fi de o zi , de 2 zile pot avea tematici diferite:
mersul pe bicicletă, cercetare, speologie, drumeție, schi,
escaladări, călărie, înot , tras cu arcul, plimbări acvatice.
O tabără poate fi o pauză de 5-7 zile cu ieșire din cotidian. O
tabără bine realizată trebuie să fie sustenabilă, adaptarea la
tipurile de ateliere prin care își depășesc limitele și își
cresc potențialul de adaptabilitate. Copiii își asumă riscuri,
înfruntă provocările cu mult curaj, dacă beneficiază de
profesori înțelegători și creativi.
Tipuri de tabere: de gătit, sportive, artistice, de robotică, de
știință și tehnică, sezoniere- vacanță – la munte/ mare, de
Anul Nou, Crăciun , de Sf. Paște, tabere internaționale pentru
intensificarea studiului unei limbi de circulație internațională.
În toate tipurile de tabere am sesizat pasiune , dăruire,
implicare, empatizare, manifestarea dragostei sau atracției
dobândite pe care copiii o au față de natură și de tot ce
este viu.
Emoțiile se metabolizează în corpul copiilor și îi leagă de
multe ori de amintiri din trecut. Acestea le modifică percepția
asupra vieții, asupra unor stimuli asemănători acelor evenimente
și le pot oferi o punte pentru comportamente sănătoase sau
patogene, răspunsuri comportamentale de adaptare sau de

dezaprobare , în funcție de anumite situații, dar și de tipul
de emoții puse în joc. Atunci când profesorii prin conexiunea cu
natura reușesc să transmită emoții care duc la o stare de
bine, de relaxare, sentimentul de încredere în sine, de
apartenența la comunitatea din care fac parte în mod limitat.
Credem că în viitor elevii vor avea un răspuns pozitiv fiind
învățați să fie curioși și să descopere diferite
activități ce se pot derula în natură. Multe activități se
bazează pe reale pasiuni de cercetare a mediului înconjurător,
având la baza implicarea și emoțiile pozitive care susțin
repetarea comportamentelor de conexiune cu natura. Feed-back-urile
zilnice, atelierele, muzica care susține expedițiile duc la o
stare de confort și de bună dispoziție în permanență, toate
însoțite și de o alimentație sănătoasă benefică și pentru
cei mai mofturoși dintre ei.
Faptul că în timpul anumitor excursii/ tabere copiii au avut de
respectat un anumit regulament, i-a făcut ca și în relațiile cu
cei de acasă să respecte o parte din acele idei :
- Respectarea orelor de masă și să mănânce doar în
bucătărie;
- Spălarea mâinilor înainte de a mânca;
-Pe lângă mâini curate, copilul trebuie să fie la masă cu
haine curate, nu îmbrăcăminte de afară și băieții ar trebui
să își scoată șapca/ pălăria;
-Trebuie păstrată liniștea într-un anumit interval orar, chiar
dacă nu dormi;
-Nu pot înota decât la o oră după ce s-a mâncat;
-Intrarea în apă este permisă numai cu permisiunea persoanei
responsabile fie părinte/supraveghetor/antrenor);
-Nu se scufundă unde nu cunosc teritoriul, nu se aruncă în

apă și nu merg unde este interzis înotul;
- Trebuie să folosim toate materialele de protecție pe timpul
activităților și anume: căști de protecție, veste de salvare,
hamuri, mănuși, ochelari de protecție;
-Nu ridică vocea sau nu merg în alte clase neinvitați;
-Nu aprind oricând lumina, după ora de culcare, dacă nu ești
singur în cameră;
-Nu utilizăm violența fizică sau verbală;
- Folosesc cât mai rar telefonul și atunci când îl folosesc
vorbesc cât mai încet pentru a nu-i deranja pe ceilalți;
-Să evităm legăturile ocazionale cu persoane necunoscute;
-Este interzis fumatul, consumul de alcool sau droguri sau alte
substanțe neadecvate;
- Este interzis să folosim chibriturile / bricheta sau alte
surse ce pot genera incendii;
-Folosim corect și civilizat grupurile sanitare.
De multe ori chiar dacă părinții sau bunicii mai uitau de anumite
situații copiii care au fost în acele comunități și au reținut
ce este bine și ce nu, le atrăgeau acestora atenția.
Ne simțim mai bogați când sesizăm că și cei mai nărăvași
copii se pot schimba în bine dacă totul este spus clar, cu vocea
calmă și nu există excepții de abatere de la regulament.
Căci așa cum afirma Francoise de Maintenon: ,,Nimic nu e mai de
apreciat decât comportamentul ireproșabil.’’
Bibliografie:
Avram, E., Cooper, C., Psihologie organizaţional-managerială,
Bucureşti, Editura Polirom, 2008;
Balaure V. – Tehnici promoţionale, Probleme, Analize, Studii de
caz, Editura Uranus, Bucureşti, 1999;
Cătoiu I., Teodorescu N – Comportamentul consumatorului –

Abordare instrumentală , Editura Economică, Bucureşti, 2001
Cosmovici A. – Psihologie Generală, Editura Polirom, Iaşi,
1996.
Vlăsceanu, M., Organizații și comportament organizațional,
Iași, Editura Polirom, 2003;
Zamfir C, I. Rebedeu – Stiluri de viaţă. Dinamica lor în
societatea contemporană, Editura Academiei Române, Bucureşti,
1989;
Zlate, M., Tratat de psihologie organizațional-managerială, vol.
1, Iași, Editura Polirom, 2004;
Zlate, M., Tratat de psihologie organizațional-managerială, vol.
2, Iași, Editura Polirom, 2007.

Cauzele abandonului școlar

Urziceanu Raluca
Scoala Gimnaziala "C.Brincoveanu" Slatina, Olt, Slatina

Cauzele abandonului școlar

Urziceanu Raluca,
Școala Gimnazială Nicolae Iorga, Slatina

Cauzele abandonului școlar pot fi evaluate din trei perspective:
1. Cauze psihologice - care ţin de personalitatea şi starea de
sănătate a elevului: motivaţie şcolară scăzută, lipsă de
interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală,

anxietate, autoeficacitate scăzută, imagine de sine deteriorată,
sentimente de inferioritate, abilităţi sociale reduse, pasivitate;
refuzul de a adera la o alegere făcută de alţii (reacţie la
presiunea exercitată de dorinţele adulţilor)
2. Cauze sociale care ţin de familie, condiţiile socio-economice
ale familie: sărăcia, stil parental indiferent, neglijent, familii
dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau plecaţi în
străinătate;
3. Cauze psihopedagogice care ţin de contextul şcolar specific
(inclusiv relaţia profesorelev): presiunea grupului,
supraîncărcarea şcolară, comunicarea defectuasă elev-profesor
(ironizarea, umilirea elevului) evaluarea subiectivă, frica de
evaluare, conflict cu colegii, practici educative percepute de elevi
ca fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate între
aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională
a şcolii; formă de apărare – împotriva disciplinei excesiv de
rigidă şi severă, politici proabsenteiste ale şcolii la elevii
din clasele terminale (în şcolile de ”elită’’)

I.2.1. Cauzele psihologice
Cauzele psihologice sunt acele cauze care ţin de elev, de structura
lui particulară şi se referă la:
- anumite probleme grave de sănătate de natură
anatomico-fiziologice (malformaţii corporale sau defecte
senzoriale, inclusiv handicapul fizic) care dau naştere unor
complexe de inferioritate şi în cazul în care acest copil nu este
susţinut afectiv de către cei din jur, el va deveni tot mai
suspicios şi timorat în situaţiile şcolare evitând pe cât
posibil acţiuni de grup şi în final să abandoneze şcoala;
- cauze psihologice care ţin de deficienţe ale dezvoltării

psiho-intelectuale (nivel redus al inteligenţei, autismul infantil,
profunda interiorizare a ideilor, a sentimentelor proprii,
îndepărtarea de realitate, hipersensibilitate sau irascibilitate,
stau la baza crizelor impulsive şi a reacţiile de abandon şcolar
de tot felul, inclusiv a celui şcolar.

I.2.2. Cauzele sociale

Alături de şcoală, familia reprezintă un instrument esenţial de
reglare a legăturilor copilului cu mediul. Familia este unul din
factorii hotărâtori care contribuie la formarea personalităţii
acestuia, pregătindu-l astfel pentru viaţă. De felul în care se
achită de sarcinile care-i revin, de modul în care-şi asumă
propriile-i roluri depinde dezvoltarea ulterioară a copilului.
Familia trebuie să asigure copilului propriu un mediu favorabil
dezvoltării şi învăţării. Scopul principal al educaţiei
părinteşti este acela de a pregăti copilul pentru existenţa
independentă ca adult. Un copil îşi începe viaţa printr-o stare
de totală dependenţă. Dacă educaţia lui este reuşită,
tânărul sau tânăra se va desprinde din acea dependenţă,
devenind o fiinţă umană cu respect de sine, responsabili faţă
de sine şi capabilă să răspundă cu entuziasm şi competenţă
la provocările vieţii. Viitorul adult va deveni "independent" nu
numai din punct de vedere financiar, ci şi intelectual şi psihic.
Există o veche şi excelentă maximă care spune că o educaţie
părintească eficientă constă în primul rând în a-i da
copilului rădăcini să se dezvolte şi apoi aripi să zboare.
Studiile de specialitate au arătat că situaţia concretă în care
se dezvoltă copilul, cu alte cuvinte situaţia familiei în care
creşte copilul şi tot ceea ce derivă din această situaţie,

reprezintă principala cauză a abandonului şcolar.

Starea materială

Starea materială bună a familiei este un factor important al
reuşitei şcolare, disponibilităţile financiare existente putând
susţine şcolarizarea (taxe, rechizite, cărţi etc.) şi crearea
condiţiilor necesare studiilor de lungă durată şi pentru
profesii solicitate imediat pe piaţa forţei de muncă.
Putem vorbi de adevărate bariere socio-economice care reduc
şansele familiilor sărace de a-şi trimite copiii la şcoală, cum
ar fi:
1. asigurarea hranei zilnice şi a pacheţelului cu mâncare pentru
şcoală.
2. lipsa îmbrăcămintei şi încălţămintei sezoniere,
3. lipsa condiţiilor locative necesare studiului,
4. costurile/ cheltuielile educaţionale ridicate

Climatul familial

Familia, prin tonalitatea şi atmosfera sa afectivă, prin
dimensiunea sa culturală şi gradul ei de integrare socială,
constituie un mediu educativ determinant. Orice dezacorduri şi
tensiuni existente în mediul familial vor genera în conştiinţa
copilului îndoieli, reticenţe sau reacţii neadaptative
Analiza succintă a rolului climatului familial în ceea ce
priveşte abandonul şcolar se bazează pe câteva repere:
a) dezorganizarea familiei
b) divergenţele educative dintre membrii adulţi ai familiei
c) Grupul fratern

d) Dezacordul dintre cerere şi ofertă

Absența controlului parental

Şcoala obligă părinţii să exercite asupra copiilor un control
accentuat. Familiile copiilor care abandonează şcoala sunt
deficitare sub aspectul controlului parental exercitat, acest
deficit manifestându-se prin:
• lipsa ajutorului la învăţătură din partea părinţilor.
Lipsa sprijinului părinţilor în pregătirea şcolară a copiilor
contribuie într-o mare măsură la randamentul şcolar scăzut al
acestora.
• lipsa controlului asupra activităţii copiilor în timpul
liber; aceasta se datorează fie mediului familial dezorganizat,
caracterizat de violenţă şi consum de alcool, fie faptului că
părinţii sunt mult prea ocupaţi, neputând astfel să-şi
supravegheze copiii.

Nivel cultural scăzut

Elevul provenit dintr-un mediu familial favorizant beneficiază,
chiar de la începutul şcolarităţii, de un "tezaur cultural"
identic sau foarte apropiat de cultura vehiculată de şcoală, ceea
ce îi va asigura succesul şcolar şi, ulterior, cel profesional.
Totodată, copilul aparţinând unei astfel de familii este stimulat
să frecventeze diferite instituţii culturale şi să participe la
realizarea unor activităţi culturale intrafamiliale. Prin
comparaţie cu aceste familii, cele cu un mediu defavorizant nu pot
să asigure copiilor referinţele culturale minime, necesare pentru
a valorifica eficient oferta şcolară existentă.

Abandonul şcolar ţine, în primul rând, de abandonarea şcolii
în contextul mentalităţii, acţiunilor şi nevoilor sociale.
Şcoala a ajuns sa fie abandonată, înainte de toate, pentru că,
în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca
valoare în sine. Drept urmare, "reţeta succesului", "exemplele de
succes" ori alte sinonime din această categorie par a constitui
apanajul unor neduşi la şcoală sau, în orice caz, la şcoala
calificării pentru reuşita dobândită.
Pe trepte inferioare ale vârstei şi parvenirii, se bucură de mare
trecere mediatică, bănească, admirativă cei care şi-au legat
performanţele de abandonarea şcolii, văzută drept opţiune
binevenită în atingerea succesului. Folclorul foarte nou a impus
prosteşte vorbe de felul "ai carte, n-ai parte" şi "tocilarii", ca
semn depreciativ al celor care încă sunt convinşi că e bine să
scrii şi să citeşti ca lumea.

Nașterea Domnului Iisus Hristos - prilej de bucurie sfântă

Nicolae Ponyori
Scoala Gimnaziala Nr.2 Lupeni, Hunedoara, Lupeni

Naşterea Domnului – Crăciunul este primul praznic împărătesc
cu dată fixă. Sărbătoarea aceasta marchează Naşterea
Mântuitorului şi este sărbătorită de către creştinii din
întreaga lume în fiecare an pe 25 decembrie. Acest moment
marchează Naşterea Trupească a Mântuitorului nostru Iisus
Hristos şi prima sărbătoare creştină a Mântuitorului în ciuda
faptului că nu este la fel de veche precum Paștile sau Rusaliile.

Biserica Ortodoxă priveşte Naşterea Fiului lui Dumnezeu ca
începutul lucrării Sale mântuitoare ce Îl va conduce spre
jertfă supremă pe Cruce, pentru om şi a sa mântuire.
În lumea veche accentul era pus pe ziua morţii şi a învierii
divinităţilor şi mai puţin pe naşterea acestora. La început,
Biserica obişnuia să considere mai importante sărbătoarea
morţii şi a Învierii Mântuitorului. Drept dovadă, calendarele
creştine ţin vie amintirea posterităţii şi nu datele de
naştere ale mucenicilor şi ale Sfinţilor. Vechimea sărbătorii
se poate observa în documentele de la sfârşitul celui de-al
treilea secol, tradiţie consemnată de istoricul bizantin Nichifor
Calist, în timpul domniei lui Dioclețian şi a lui Maximian.
Această perioadă este o pată neagră pe istoria creştinătăţii
datorită persecutării creştinilor. Adunaţi să prăznuiască
Naşterea Domnului, aceştia au pierit arşi de vii într-o
biserică din Nicomidia.
Crăciunul este prăznuit de către credincioşi după calendarul
gregorian pe 25 decembrie, în timp ce calendarul iulian considera
că acest lucru s-a petrecut pe 7 ianuarie. De asemenea, Naşterea
Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă una din cele 12
sărbători domneşti, cunoscute de către credincioşi şi sub
numele de praznice împărăteşti. În ţările în care creștinii
sunt majoritari Crăciunul este o sărbătoare legală şi se
prelungește şi în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de
Crăciun.
Dacă în Apus Naşterea se sărbătorea în fiecare an pe 25
decembrie, în Răsărit, această sarbatoare coincide cu Botezul
Domnului, la data de 6 ianuarie, sărbătoare numită de regulă
sărbătoarea Arătării Domnului. Răsăritenii considerau că
Mântuitorul S-ar fi născut şi ar fi fost botezat în aceeaşi zi.

Totuşi, atât în Orient, cât şi în Occident Naşterea Domnului
era prăznuită la aceeaşi dată, însă diferenţele dintre
calendarul gregorian şi cel iulian au făcut că sărbătoarea
Naşterii Mântuitorului să nu mai coincidă.
Despărţirea sărbătorii Naşterii de cea a Botezului a avut loc
la Biserica din Antiohia în jurul anului 375, iar mai apoi la
Constantinopol în 379, când Sf. Grigore de Nazianz a ţinut o
predică festivă care mai târziu va deveni izvor de inspiraţie
pentru imnograful Cosma de Maiuma, care va compune canonul
Naşterii. În prezent, doar creştinii din Armenia sărbătoresc
Crăciunul la data de 6 ianuarie, precum în vechime.
Mântuitorul se naşte din Preasfânta Fecioară Maria pentru a
mântui neamul omenesc, conform Sfintei Scripturi şi a Sfintei
Tradiţii în cetatea Betleemului, într-o iesle simplă, în
peştera săracă. Atât Iosif, cât şi Maria au venit de la
Nazaret în Betleem cu ocazia recensământului ordonat de
proconsulul Quirinius, de pe vremea împăratului Octavian Augustus.
Totuşi, negăsind găzduire în cetate, se adăpostesc într-o
peşteră păstorească, unde Maria Îl naşte pe Pruncul Sfânt.
Deşi, conform tradiţiei, se spune că trei magi au venit să se
închine Pruncului Sfânt în ziua Naşterii Sale (sau, conform
Tradiţiei Bisericii Romano-Catolice, 12 zile mai târziu), Sfânta
Scriptură pomeneşte mai mulţi înţelepţi fără să precizeze
numărul acestora şi momentul în care aceştia au venit. Magii îi
aduc Pruncului daruri: aur, smirna şi tămâie, daruri şi
simboluri care aveau o semnificaţie aparte: aur deoarece Hristos
era împărat, tămâie, precum unui Dumnezeu şi smirna precum
aceluia ce va pătimi şi va muri pentru păcatele noastre.
Postul Crăciunului ține 40 de zile şi se sfârşeşte în seara
de Crăciun după litie. Printre obiceiurile de Crăciun aducem

aminte de Tăierea porcului în ziua de Ignat (20 decembrie), un
moment premergător Crăciunului dar şi iubitele colinde.
Prepararea mâncărurilor capătă dimensiunea unui ritual
străvechi: cârnaţii, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul,
jumările, chişca şi cozonacul vor sta pe masă la loc de cinste
alături de vinul roşu.

Matematica și istoria

Carmen Avganti
Scoala Gimnaziala Nr.45 "Titu Maiorescu", Bucuresti, Bucuresti

Matematica și istoria
“Pentru a simplifica scrierea și redactarea anumitor
raționamente, matematicienii utilizează diverse notații,
simboluri. Unele dintre ele sunt folosite de către toți
matematicienii devenind universale, altele însă, sunt utilizate
numai de unii, fiind create de aceștia pentru a exprima mai bine
anumite rezultate stabilite de ei. În general, datarea utilizării
unui simbol sau a unei denumiri este nesigură, deoarece ele nu s-au
fixat în matematici prin faptul că au apărut prima oară într-o

anumită carte, ci atunci când marii matematicieni precum Viete,
Descartes, Wallis, Newton, Leibniz sau Euler le-au însușit.
Simbolistica folosită pentru redarea operațiilor aritmetice are o
istorie interesantă, strâns legată de dezvoltarea societății
omenești. ”
Folosind simboluri si operații matematice poți afla cei mai
importanți ani din istoria întregirii țării noastre, ROMÂNIA.
La finalul Primului Război Mondial, imperiile multinaționale
s-au destrămat, permițând reforma unității naționale și
afirmarea unor noi state independente.
Basarabia - primul teritoriu care s-a unit cu România în data
de 33-6 martie, a nului 2024-106, ca urmare a deciziei adoptate de
Sfatul Țării.
Bucovina - a fost provincie a Austro-Ungariei. După destrămarea
acesteia, Ucraina a dorit să o anexeze. În schimb, în cadrul
Adunării Naționale de la Cernăuți, s-a decis unirea Bucovinei cu
România, iar la data de 2 x 9-3 noiembrie, în anul 137 x 6
Congresul General al Bucovinei a votat “unirea necondiționată
și pentru vecie”.
Transilvania - pentru a afirma interesele naționale, membrii
Consiliului National Roman Central (CNRC) au convocat Marea Adunare
Națională de la Alba Iulia la data de 6-(17-12) decembrie, a
anului 274 x 3. În cadrul acestei adunări, Vasile Goldiș a citit
“Rezoluția Unirii” cu România. Ungaria recunoașe unirea abia
în anul 19 x 100+13+7, prin tratatul de la Trianon. Denumirea de
România Mare este valabilă începând cu data de 10-9 decembrie a
anului 200 x 5 + 302 + 2 x 9.
În plan internațional, noua configurație teritorială a
țării a fost recunoscută prin tratatele semnate în cadrul
Conferinței de Pace de la Paris din anii MCMXIX - MCMXX.

II.Verifică dacă egalităţile sunt adevărate:
1. 1918+100=2018
2. 1918+22 x 52=2018
3. 1918+10x( 10-5+5)=2018
4. 1918+2 x 5 x 3+ 52=2018
5. 1918+99,(2)+0,(7)=2018

III. Colorează harta României în trei culori: roșu, galben și
albastru astfel încât părțile colotate să fie echivalente!
Cheia? Culorile!
Roşu = 1/3 ; Galben =2/6 ; Albastru =3/9

Bibliografie:
Rodica Cercel- Educația Matematică, Vol. 1, Nr. 1, O scurtă
istorie a simbolisticii matematice - operații și cifre, (2005)

Integrarea elevilor cu nevoi speciale

Ramona-Nicoleta Iordache
Liceul Teoretic "C-Tin Brancoveanu", Bucuresti, Bucuresti

Profesor limba franceză, Ramona-Nicoleta Iordache,
Liceul Teoretic “Constantin Brâncoveanu”, București

Educația de calitate îi ajută pe elevii cu deficiențe să
atingă un nivel de dezvoltare individual cât mai aproape de cel
normal prin acumularea cunoștințelor și deprinderilor școlare
și sociale, prin formarea abilităților necesare învățării în

școală și din afara ei, referindu-ne aici la deprinderi
profesionale și cunoașterea vieții culturale în comunitate, prin
asigurarea șanselor pentru continuarea pregătirii școlare.
Lucrarea noastră urmărește să aducă în atenție noi abordări
în incluziunea, asistența psihopedagogică și integrarea socială
a tânărului cu dizabilități, așa cum am gândit-o împreună cu
partenerii noștri din Franța, Portugalia, Grecia și Italia, în
cadrul proiectului Elèves à besoins éducatifs particuliers-EBEP,
2022-2-FR01-KA210-SCH-000098995.
Pornind de la Diagrama Venn care ne arată că incluziunea și
integrarea au doar o mică parte comună, am construit un
întreg proiect pentru metode și strategii de lucru cu
copii cu CES care învață într-o școală incluzivă, deci
alături de ceilalți copii pentru o mai bună adaptare socială.
Cerinţele educative speciale sunt necesităţi educaţionale
complementare obiectivelor generale ale educaţiei şcolare,
necesităţi care solicită o şcolarizare adaptată
particularităţilor individuale sau caracteristice unei
deficienţe, precum şi o intervenţie specifică, prin reabilitare
corespunzătoare.
Categoriile de elevi cu cerinţe educaţionale speciale sunt de
mai multe tipuri ;i este bine s[ le diferențiem astfel :
Aria CES: CUNOASTERE SI INVATARE
Întârziere mintală / deficienţă mintală / dificultăţi severe
de învăţare
• deficienţa mintală uşoară atunci când evaluarea
funcţională evidenţiază aspectele:
• limitări în planul dezvoltării cognitive;
• dificultăti în dezvoltarea percepţiei, psihomotricităţii,
gândirii, memoriei, limbajului;

• dificultăţi în procesul de socializare;
un CI de la 70-75 la 50-55 şi un profil ce marchează inegalităţi
în dezvoltarea intelectuală
• deficienţa mintală moderată spre severă în cazul în care
evaluarea funcţională evidenţiază următoarele caracteristici:
• limitări în dezvoltarea cognitivă, care restrâng
capacităţile de învăţare;
• capacităţi funcţionale limitate în planul autonomiei
personale şi sociale;
• dificultăţi în dezvoltarea senzorială şi motorie;
un CI situat între 55-50 şi 25-20
• deficienţa mintală profundă atunci când evaluarea
funcţională relevă caracteristicile:
• limitări importante în planul dezvoltării cognitive;
• abilităţi perceptiv-motrice şi de comunicare cu manifestare
limitată;
• capacităţi funcţionale foarte slabe în planul autonomiei
personale şi sociale;
un CI inferior valorii de 25-20
• Sindromul Down
• Dificultăţi de învăţare medii
• Discalculie
• Dispraxie
• Dislexie (tulburare de limbaj)
Aria CES : COMUNICARE SI INTERACTIUNE
• Autism
• Sindrom Asperger
• Intarzieri in dezvoltarea limbajului
Aria CES : CERINŢE SENZORIALE ŞI FIZICE
• Deficienţe vizuale;

• Deficienţe auditive;
• Deficienţe fizice şi motorii;
Aria CES : CERINŢE SOCIALE, EMOŢIONALE ŞI COMPORTAMENTALE
• Hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD)
• Tulburări emoţionale (afective şi de comportament)
Ținând cont de aceste aspecte și de faptul că în liceul nostru
sunt 6 elevi cu astfel de probleme pe fiecare nivel de curs, ne-am
propus să participăm la
toate reuniunile naționale și internaționale care vizează
această temă și să ne perfecționăm în domeniul educației
incluzive.
Astfel, dorim să vă prezentăm în această lucrare Proiectul
Erasmus +”EBEP-Elevi cu nevoi educaționale speciale”.
Cele trei teme abordate de proiectul nostru sunt:
1. Aptitudinile și competențele digitale
2. Formarea inițială și continuă a profesorilor, a formatorilor
și a celorlalte cadre didactice
3. Incluziunea, promovarea egalității și a non-discriminării
Proiectul se bazează pe un parteneriat între 5 școli cu elevi de
la ciclul primar până la liceu, urmărind astfel învățământul
adaptat pentru elevii cu cerințe educaționale speciale
(EBEP)precum handicapul locomotor, senzorial, cognitiv, alofon, etc.
Acești elevi au nevoie de metode de lucru adaptate nivelului lor
și condiții de învățare personalizate.
Astfel ne-am propus 4 obiective.
Am pornit de la constatarea că încercăm toți să includem cât
mai bine acești elevi, ținând cont de formarea noastră
academică sau națională, dar fără o dimensiune europeană.
Întrebarea: “Oare cum fac ceilalți?” a rămas în centrul
reflecției noastre. Calea profesională este uneori crucială

pentru acești elevi și descoperirea unui alt sistem de formare
este foarte importantă. Ne dorim să însoțim reușita acestor
elevi și după finalul liceului.
Al doilea obiectiv vizează dezvoltarea competențelor digitale și
ameliorarea cunoștințelor cadrelor didactice în acest sens.
Societatea este din ce în ce mai mult digitalizată, sporind mult
diferențele dintre elevi și mai ales față de cei cu CES. Unul
dintre obiectivele noastre este de a spori la timp și competențele
TIC ale profesorilor.
Ne punem din nou întrebări despre principalii formatori din
celelalte școli și care sunt relațiile și instrumentele folosite
de aceștia pentru a lega elevii cu CES de lumea profesionalâ. De
aici a rezultat al treilea obiectiv, de a observa relațiile
pedagogice între diferiții actori ai educației și lumea
profesională.
Obiectivul al patrulea vizează promovarea incluziunii ca parte a
călătoriei civice: descoperirea proiectelor instituției partenere
ar putea să amelioreze activitățile noastre și să ne permită
să începem să ne gândim la viitoarele proiecte în instituția
noastră.
Bineînțeles că așteptăm rezultate finale precum :
• mai bună incluziune a elevilor cu CES, cu scopul de a ameliora
condițiile lor de învățare și sociale în cadrul instituției
de învățământ, deci urmărim dezvoltarea personală a elevilor
în cauză
• ameliorarea competențelor digitale într-un cadru de
referință définit de educația națională și mai ales
incluziunea și rezolvarea nevoilor diversificate datorită
învățământului digitalizat, dezvoltarea simțului civic prin
gândirea critică și cultura digitalizării

• o deschidere a tuturor actorilor educației către noutate și o
mai bună cooperare în munca în echipă pentru dezvoltarea
încrederii personale. Acest lucru conduce și spre proiecte
viitoare ce ar ameliora motivația elevilor.
• promovarea limbii franceze și a limbii engleze, precum și
ameliorarea competențelor lingvistice ale profesorilor și ale
elevilor.
CLG Jean-Jacques ROUSSEAU, Franche-Comté, localitatea Voujeaucourt,
Franța lucrează și cu profesori -maiștri, învățători
specializați pe secțiuni profesionale adaptate, cadre didactice
care sunt adesea specializate printr-un certificat CAPPEI
(certificat de aptitudine profesională relativă la practicile
educației incluzive), o diplomă ce le permite să predea acestor
elevi cu nevoi educaționale speciale. În proiectul nostru sunt
implicați de asemenea directorii de instituții, inspectorii
școlari, profesorii de sprijin cu scopul de a înțelege și
integra mai bine diferitele aspecte ale incluziunii pedagogice, de
sprijin, administrative și instituționale.
Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu”, București, România
propune de asemenea metode de lucru diferențiate pentru elevii cu
CES, metode bazate pe capacitatea profesorilor de a ajuta elevii să
crească și să ducă o viață socială și profesională
împlinită. În timpul vizitei prevăzute în România, liceul
nostru își propune reuniuni cu experți de la Universitatea
«Carol Davila » care să deschidă noi perspective în
înțelegerea elevilor cu nevoi speciale. Vom pune în aplicare
workshopuri cu sarcini facile, care să conducă elevii cu nevoi
speciale spre rezultate interesante: chestionar pe teme europene,
discuții libere despre turism și învățământul în școlile
partenere, reprezentarea gestuală a cuvintelor în limba engleză

sau ăn limba franceză, flash-mob cu melodiile tradiționale ale
fiecărei țări participante. Vizitele în împrejurimile liceului
și în București poate aduce invitaților imaginea completă a
situației unui copil cu dificultăți și posibilitățile sale de
incluziune socială (Access City).
Scuola Secondaria 1 grado "Cosmo Guastella", Misilmeri, Sicilia,
Italia este sediul Observatorului contra abandonului școlar.
Școala organizează în fiecare an un concurs la care participă
toți elevii cu CES.
Școala „Geniko Lykeio Kavalas”, Kavala, Grecia va pune accentul
pe creativitate și inovație prin artă, muzică și TIC cu scopul
de a încuraja toleranța între elevi.
Agrupamento de Escolas André Soares, Norte, Braga, din Portugalia
are elevi cu CES în toate clasele, la toate nivelele de studiu. Ei
posedă o unitate specializată în sprijinirea acestor elevi cu
grave probleme de handicap.
De asemenea, ei au în vedere și elevii migranți care nu au
reușit să învețe limba portugheză și care au probleme de
integrare din acest punct de vedere.
Evaluarea proiectului ne va aduce spre analiza rezultatele acestor
elevi. Reuşita şcolară a copilului cu CES indică atât dorinţa
şi capacitatea elevului de a se adapta la cerinţele muncii
şcolare, cât şi preocuparea şi capacitatea cadrului didactic de
a crea un mediu şcolar predominant „selectiv” sau
„adaptativ”. Succesul şcolar este un „barometru” al
gradului de adaptare şcolară a elevului, fără a fi un scop în
sine, aşa cum poate deveni el în unele cazuri.

Bibliografie:
1. Alois Gherguţ- Educaţie incluzivă şi pedagogia

diversităţii, Editura Polirom , Iaşi, 2016
2. Amalia Diaconu, Diana Aprodu - Instruirea diferenţiată a
elevilor, suport de curs realizat în cadrul Proiectului cofinantat
din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 POSDRU/87/1.3/S/62631
“Formarea continuă a profesorilor de ştiinţe tehnologice în
societatea cunoaşterii”
3. Doina Sălăvăstru – Psihologia educaţiei, Editura Polirom,
Iaşi, 2004, Păcurari, O., Ciohodaru, E., Marcinschi, M.,
Constantin, T. (2005)- Să ne cunoaştem elevii, Educaţia 2000+,
Bucureşti.

Sitografie:
https://proform.snsh.ro/campanie-online/aspecte-motivationale-ale-invatarii-in-scoala-incluziva
https://eduacces.ro/ro/resources/psihopedagogia-copiilor-cu-dificulti-de-nvare/document/152

PET-URILE, MATERIALE NEBIODEGRADABILE CARE AFECTEAZĂ VIAȚA PLANETEI

Marinela Burtescu
Liceul Teoretic "T. Vladimirescu" Draganesti-Olt, Olt, Draganesti-Olt

PET-URILE, MATERIALE NEBIODEGRADABILE
CARE AFECTEAZĂ VIAȚA PLANETEI

BURTESCU MARINELA
Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu” Drăgănești-Olt

Progresul tehnic a fost asigurat permanent de cuceririle
științifice. Chimia și-a propus să fie un imitator al naturii,
încât ceea ce este neregenerabil, să poată fi înlocuit de alte
materiale, cu proprietăți similare. Astfel, metalele, celuloza,
sticla și alte materii prime naturale utilizate la fabricarea unor
sacoșe, recipiente, ambalaje, piese, ansamble și subansamble, să
se poată realiza cu ajutorul imitațiilor din industria
polimerilor. Ambalajele din PET s-au impus pe piață din cauza
rezistenței lor mari, a densității mici și a comodității
transportării lor. Foliile și foile sunt folosite pe scară mare
în agricultură. Lipsa de discernământ în ceea ce privește
aruncarea ambalajelor direct în natură a creat o adevărată
problemă ecologică. Banalele pungi obținute din polietenă sau
polietilenă (prescurtat PET), sunt responsabile de distrugerea
unor viețuitoare din circa 200 de specii subacvatice: balene,
delfini, foci, țestoase, care mor înnecate, confundând pungile cu
hrana.

Masele plastice au nevoie de câteva sute de ani pentru a se degrada
și reprezintă un mare consumator de petrol (8% din productia
mondială). Creșterea producției maselor plastice a atras după
sine apariția unor cantități imense de reziduuri uzate. Acestea
reprezintă factori de poluare a mediului, fapt agravat de lipsa lor
de degrabilitate biologica. Având în vedere gradul redus de uzură
structurală în timpul lor de funcționare ca produse finite,
aceasta crează premisele tehnologice ale procesului de reciclare .

Producerea PET-urilor reprezintă un proces ieftin, în comparație
cu reciclarea lor, motiv care a dus la o poluare fără precedent,
masele plastice uzate inundând Pământul de la un capăt la altul.

Pentru a separa masele plastice din deșeurile menajere, se
practică industrial diferite procedee:
• separarea în câmpuri magnetice de puteri mari;
• mărunțirea , separarea magnetică , separarea gravimetrică;
• tratamentul cu frig înaintat și separarea electrotehnică;
• spălarea cu apă și separarea gravimetrică cu un sistem de
cuve.[1]

Reciclarea este un procedeu curent pentru deșeurile curate si
omogene calitativ . Ele se mărunțesc prin măcinare , iar
polimerul măcinat se amestecă, în anumite proporții, cu material
proaspăt, după care se prelucrează. Este absolut necesar ca în
această etapă să se evite contaminarea cu deșeuri provenite din
halele de depozitare si fabricație, de la transport, manipulare,
etc. Containarele de transport trebuie să fie curate și corect
inscripționate.
Cel mai mare pericol îl reprezintă contaminarea produselor
injectate, deoarece impuritățile conferă zonelor respective o
rezistență mecanică scazută.[2]
În procesul de marunțire calitatea acestuia poate determina
calitatea produselor finite, de aceea o măsură de protejare
împotriva acestui impediment, o reprezintă nefuncționarea acestei
instalații în timpul nopții sau în condiții de vizibilitate
scăzută.[3]
Fig.1 PET reciclat granulat
Circa 10-30 % din totalul polietilenei fabricate și prelucrate prin
reciclare se utilizează pentru obținerea de foi și folii pentru
serele agricole. Mărunțirea foilor și foliilor se realizează
folosind mori cu cuțite. În utilajul pentru plastifierea finală
în scopul obținerii polimerilor granulați sau a produselor

finale, se introduc și site pentru a separa impuritățile.
Plasticul este una dintre materiile care pot fi reciclate de mai
multe ori. După ce se realizează un anumit număr de reciclări,
polimerul nu se mai poate prelucra, în acest caz el
valorificându-se prin incinerare sau conversie chimică.
Materialele plastice sunt produse energointensive (consumatoare de
energie), polimerii prelucrați având un conținut energetic mare.
Deoarece polimerii sunt substanțe combustibile, care dezvoltă la
ardere o putere calorică de circa 10000 kcal/kg, iar puterea
calorică a unui combustibil convențional este de circa 8000
kcal/kg, polimerii pot fi utilizați drept combustibili. Acest fapt
este valabil numai pentru polimerii care nu se mai pot valorifica
într-un alt mod.[2]
Gândindu-ne că prin incinerare se eliberează terenurile pe care
sunt amplasate deșeurile, îngroparea sau depozitarea acestora
necesitând un teren de aproximativ 0,5 ha/zi, la circa 10000 de
locuitori, atunci înțelegem un aspect important al
rentabilității acestui proces.Prin reciclare se recuperează
petrol, ceea ce reprezintă un mare avantaj. O singură sticlă de
plastic reciclată salvează energia necesară funcționării unui
bec electric timp de șase ore.
Fig.2 Linie tehnologică de reciclare PET
Instalația de incinerare poate produce, din căldura degajată la
ardere, abur sau apă caldă. Deoarece în gazele de combustie pot
apărea compuși toxici (noxe) sau corozivi, ca în cazul acidului
clorhidric rezultat din PVC, atunci sunt necesare instalații
auxiliare pentru absorbția și neutralizarea acestora, fapt care
implică prețuri de cost sporite. Dacă sunt amestecate alte
materiale combustibile (cărbuni), deșeurile polimerice folosesc
instalații multifuncționale ca aplicabilitate.

Prin conversie chimică înțelegem procedee de transformare
chimică sau de reducere a masei lor moleculare ca:
 piroliza;
 oxidarea blândă;
 hidroliza pentru polimerii de policondensare;
 conversia la hidrogen și/sau gaz de sinteză;
 hidrogenarea;
 conversia bacteriană (biodegradabilitatea).[1]
Cel mai utilizat dintre aceste procedee este piroliza, din care
rezultă: ceruri, cărbuni, hidrocarburi gazoase combustibile, sau
se prelucrează ulterior până la stadiul de monomer. Instalațiile
de piroliză sunt mai ieftine și au capacitate mai mare decât cele
de incinerare.
Biodegradarea bacteriană este un procedeu modern, care distruge
deșeurile în vederea integării produșilor rezultați în
natură, fără perturbații ale echilibrului ecologic, ea
realizându-se bacterian sau prin fotodegradare (UV). În mod
obișnuit polimerii nu sunt biodegradabili, de aceea se amestecă
intim cu substanțe organice ușor atacate de bacterii, cum ar fi
amidonul. Astfel pot fi degradate ambalajele polimerice.
Prezintă interes pentru afânarea solului unii polimeri aditivați
cu substanțe chimice pentru a se descompune astfel sub influența
luminii solare.
Pungile de plastic fotodegradabile se descompun în petropolimeri
mai mici ca grad de polimerizare dar mult mai toxici.[4] Astfel,
particule microscopice de polimeri se regăsesc și intră în
lanțul alimentar, cu efecte greu de preconizat.[5]
În esență este necesară prelucrarea prin reciclare a PET-urilor,
dar statisticile arată că mai puțin de 1% din pungile de
polietilenă sunt reciclate, deoarece o tonă de saci de plastic

necesită 4000 $ pentru reciclare, în timp ce aceiași cantitate
este vândută în magazine ca materie primă la numai 32$. Deci
fabricarea este mult mai ieftină decât reciclarea. Astfel,
cantități imense de mase plastic ajung în mări și oceane,
pentru simplul motiv că altfel ar acoperi pământul. Măcar în al
doisprezecelea ceas guverne ale mai multor state au interzis pungile
de plastic sau le-au distribuit contra cost, ceea ce a micșorat
rata lor de utilizare locală.
În România există cca. 270 de societăți capabile să colecteze,
să prelucreze și unele chiar să recicleze deșeurile din mase
plastice. Dintre acestea, 80% se ocupă doar de colectare și
procesare și doar 20% au și posibilitatea de reciclare, obținând
granule sau chiar diverse produse. Cele mai multe unitati se afla
concentrate în zona Bucuresti-Ilfov.
În urma procesării se obțin fulgi sau flexuri de polietilenă
care intră apoi la reciclare, ca materie primă pentru realizarea
granulelor de plastic din care se fabrică diverse obiecte și
ambalaje.[6]

BIBLIOGRAFIE
1. S. Jipa, L.M. Gorghiu, Metode chimice de depoluare, Editura
Bibliotheca, Târgoviște, 2007;
2. M.Rusu, N. Goldenberg-Șerban, Gh. Ivan, C. Vasile, D.Staicu,
Valorificarea resurselor polimerice secundare, Ed. Tehnică,
București, 1989;
3. M.Goldeanu, Utilaje și instalații tehnologice pentru protejarea
mediului, Ed. Universitaria, Craiova, 2003;
4. CNN.com/technology, 16 Noiembrie 2007;
5. Raport WWF 2005;
6. www.manager.ro , Analizele Manager.ro, Cum stăm cu reciclarea

PET-urilor?

Rolul de facilitator al profesorului în procesul învățării în sistem online sau față în față

Niculina Costea
Scoala Gimnaziala "Horea" Horea, Alba, Horea

Şcoala are un rol esenţial în pregătirea tinerilor pentru
viaţă. O şcoală responsabilă trebuie să respecte o serie de
condiţii şi criterii. În primul rând trebuie să gândim că
este răspunzătoare educaţional şi civic, pentru ceea ce produce
în şi pentru societate. În al doilea rând o astfel de şcoală,
„dă seama” de rezultatele produse, cu alte cuvinte este
capabilă să-şi recunoască, să-şi planifice şi să-şi

evalueze resursele în termeni de scopuri şi rezultate. Pentru a
deveni responsabilă, ea trebuie să respecte o serie de condiţii
şi criterii, să-şi revizuiască scopurile, atitudinile, să-şi
evalueze periodic rezultatele.
Principalele direcţii de cercetare ştiinţifică privind rolul
profesorului, au fost:
• Personalitatea sa;
• Rolul şi funcţiile sale;
• Comunicarea şi relaţiile cu elevii;
• Pregătirea şi perfecţionarea;
Profesorul trebuie să se integreze, să coopereze cu clasa, să
motiveze , să fie un sprijin atunci când elevii dovedesc
spontaneitate, iniţiativă şi afirmare.
Profesorul integrat încurajează, pune întrebări, stimulează
participarea, sprijină şi foloseşte ideile elevilor, unele
decizii le ia împreună cu elevii. El are un rol important atât
în procesul învățării în sistem online cât și față în
față.
Învățarea față în față vs. învățarea online
Învățarea față în față
Învățarea, atât în învățământul tradițional, cât și în
cel modern, s-a realizat într-un spațiu instituționalizat,
special creat în acest sens, al educării tinerei generații.
Școala este instituția care organizează trăirea unei experiențe
de învățare. Ea urmărește atingerea unor obiective cu ajutorul
unor metode și mijloace științifice. Școala informează și
formează elevii ținând cont de anumite principii, având grijă
să evalueze modul în care obiectivele au fost atinse.. Ea are
atât rol informativ, cât și rol formativ al noii generații.
Școala este o instituție educativă foarte importantă, cu reguli

stricte ce trebuiesc a fi respectate în așa fel încât copilul
să beneficieze de cea mai bună învățare. Solicitările
profesorilor nu fac altceva decât să îl ajute pe copil să se
identifice din punct de vedere profesional în societate,
determinând capacitatea acestuia de învățare si acumulare a
cunoștințelor necesare pentru viață. De asemenea, prin școală
copilul va putea interacționa cu colegii de clasă, va reuși să
se integreze într-un mediu social nou, va dobândi anumite
abilități practice de învățare a limbilor străine ori de
mânuire a calculatorului. Acesta va fi învățat, ascultat și
evaluat cu regularitate în așa fel încât profesorii să se
asigure că elevul a acumulat cantitatea de cunoștințe necesare
pentru parcurgerea fiecărei perioade de studiu, folositoare în
anii de mai târziu.
Avantaje ale învățământului față în față
Profesorul sprijină învățarea, în mod direct, oferind
explicațiile necesare și intervenind în corectarea eventualelor
greșeli. Acesta stabilește cu claritate obiectivele educative pe
care urmează să le realizeze cu elevii, prezentându-le elevilor
cele mai înalte performanțe de atins. Tot profesorul este cel care
identifică și concepe activitățile de învățare care sunt
relevante pentru viața cotidiană, manifestând preocuparea de a se
adapta diversității elevilor. Acesta este cel care creează și
menține în sala de clasă un climat de lucru favorabil
învățării, încurajând interacțiunea socială în clasa de
elevi. Tot el le oferă elevilor o structură de lucru de natură
să le ghideze eforturile de învățare și facilitează
prelucrarea/procesarea informațiilor de către elevi prin folosirea
diverselor metode și strategii didactice. Profesorul devine un
pilon în descoperire și învățare, la care educatul se

raportează pentru a fi ghidat. În același timp, educatul devine
resursă, producător, participant activ la propria învățare.
Dezavataje ale școlii față în față
Ca dezavantaje ale școlii față în față putem enumera faptul
că elevii, din diferite motive, nu pot participa la ore fizic,
absentând și pierzând asimilarea anumitor conținuturi în
același timp cu colegii săi, recuperarea acestora fiind dificilă
și solicită efort suplimentar depus de elev. Fiind în clasă,
unii elevi nu depun efort în rezolvarea sarcinilor de lucru
individual, așteptând ca ceilalți colegi să le rezolve.
Învățarea online poate fi definită ca o formă alternativă de
învățământ în cadrul căreia se asigură continuarea
procesului educațional în condiții special, de autoizolare, de
intemperii etc., prin intermediul diverselor instrumente informatice
de comunicare la distanță. Această modalitate alternativă este
studiată de zeci de ani deopotrivă de pedagogi, experți în
design curricular și experți în noi tehnologii comunicaționale.
Numeroase studii, teorii, modele, standarde și criterii de evaluare
se axează pe cel puțin trei zone pedagogice:
 învățarea online de calitate,
 predarea online
 proiectarea instruirii online.
Ceea ce știm din aceste studii este că învățarea online
eficientă rezultă dintr-o proiectare și planificare atentă a
instruirii.
Atribuții
În primul rând, pentru a fi la fel de eficientă ca instruirea
faţă-în-faţă, trebuie să se regăsească sub forma mixte
(blended learning – on line şi faţă-în-faţă). Prezența
fiecăruia dintre aceste tipuri de interacțiune, atunci când este

integrată în mod semnificativ, crește rezultatele învățării.
În al doilea rând, învățarea online de calitate înseamnă timp
de planificare, pregătire și dezvoltare pentru o lecție,
situația actuală determinându-ne mai degrabă să acționăm cu
resurse minime disponibile și într-un timp redus.
Avantaje
1. Distribuirea rapidă a materialelor didactice:
 Profesorii sau administratorii pot transmite foarte repede,
oricând, oriunde și oricui informațiile pe care le dorește.
 Astfel nu mai este nevoie de sincronizarea persoanelor pentru a
se întâlni fizic; nimeni nu va pierde nimic pentru ca
informațiile rămân online.
2. Elevii intră în posesia materialelor printr-o simplă
accesare:
 Orice persoană din grupul țintă are acces la toate
informațiile, oriunde și oricând.
3. Existența conținuturilor multimedia:
 Prin internet pot fi transmise și imagini, videoclipuri,
fișiere și orice fel de materiale virtuale care întotdeauna au
eficientizat învățarea.
4. Conținuturile pot fi șterse, corectate sau actualizate cu
ușurință:
 Dacă distribuitorul își dă seama ca a transmis o informație
greșită sau poate dorește să o actualizeze, el poate face acest
lucru oriunde și oricând. De asemenea, orice document poate fi
editat și reedidat, astfel corectarea nu mai produce dificultăți.
5. Serviciu folosit de una sau mai multe persoane, crearea
grupurilor:
 Informațiile pot fi îndreptate spre o persoană sau către mai
multe în acelasi timp; în mod individual sau se pot crea grupuri

în care utilizatorii pot să și comunice.
6. Folosirea conținuturilor interactive, existența feed-back-ului:
 Fiind existente grupurile, membrii pot face schimb de
experiențe, păreri sau informații. De asemenea, ei pot primi
feed-back în timp real, chiar rapid de la administratorul grupului
sau de la colegi. Astfel există și interacțiune virtuală și nu
numai învățare individuală.
Avantajele învățării online derivă indiscutabil din faptul că
activitățile online pot fi accesate oricând și oriunde,
cursanții pot alege domeniile de interes, le pot accesa în ritm
individual. Timpul nu este determinat ca într-o sală de clasă,
programul fiind mult mai flexibil. Fiecare elev poate parcurge în
mod independent materialul propus, putând accelera procesul de
învățare sau încetini.
Învățarea online permite și elevilor și profesorilor să
interacționeze într-o comunitate online, fără a fi prezenți în
același loc sau timp. Din altă perspectivă, elevii au
posibilitatea de a prezenta mai multe informații procesate cu
atenție, cu o implicare emoțională redusă.
Dezavantajele învățării online
1. Dificultăți în utilizarea tehnologiei:
 Tehnologia avansează zi de zi si nu toate persoanele sunt la zi
cu noutățile. De aceea sunt întâmpinate probleme de utilizare
și de accesare a informațiilor sau de realizare a unor proiecte
sau teme. De asemenea sunt întâlnite situații de confuzie și
dezorientare, de unde apare și lipsa de motivație. Dar această
problemă poate fi rezolvată prin tutoriale video, cursuri online,
etc.
2. Lipsa comunicării reale/fizice:
 Când învățarea și comunicarea rămân axate în mediul

virtual, atunci când oamenii se întâlnesc nu mai știu să
comunice și încep să comunice tot prin tehnologie. Folosirea
mediului virtual în exces ne robotizează! Ori rolul școlii este
de a pregăti omul activ în societate, prin interacțiune și
cooperare în activitatea școlară.
3. Situații limită:
 Numesc situații limită cazurile în care
- o persoană este într-un anumit context în care nu poate avea
acces la internet sau nu își permite acest lucru.
- interpretarea eronată a explicaţiilor scrise
- feedback-ul
Dezavantajele învățării online sunt legate de faptul că
 sunt sărăcite relațiile interumane între elevi și
profesori; dar și între elevi, cu reale efecte în timp dacă se
permanentizează acest mod de abordare a învățării. Acest tip de
instruire poate fi un impediment pentru elevii cu rezultate şcolare
slabe;
 conţinuturile expuse în mediul online pot fi mai greu de
asimilat în condiţiile în care înţelegerea acestora nu este
facilitată de profesor.
 nu se poate intervene prompt pentru corectarea eventualelor
greșeli;
 o relativă obiectivitate în evaluare și notare
Concluzii
Am putut expune câteva idei, însă cu toții știm că internetul
este foarte util în învățare, atât a celor mici, cât și a
celor mari. Pentru cei mici tehnologia este atractivă, iar pentru
cei mari trebuie să existe o motivație puternică pentru a o
utiliza în mod eficient. Pentru ciclurile preșcolar și primar
(3-11 ani) școala on-line este departe de a fi o opțiune; din

contră, aceasta poate avea efecte dăunătoare pentru elevi, în
sensul periclitării bunei lor dezvoltări psiho-sociale și
intelectuale. Educația se face în interacțiune directă cu un
profesor, relația dintre elev și profesor fiind mai mult decât
comunicare de sunete și imagini. Profesorul este model, ocrotitor,
suport moral etc. și trebuie perceput în chip nemijlocit de elevi.
BIBLIOGRAFIE:
1.https://er.educause.edu/articles/2020/3/the-difference-between-emergency-remote-teaching-and-online-learning
2.Cucoş C., „ Pedagogie” Editura Polirom, Bucureşti , 2002
3.Iosifescu Şerban, Management educaţional pentru instituţiile de
învăţământ, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti,
2001

Fapte, acţiuni, exemple cu privire la aplicarea principiilor şi valorilor morale

Din Maria Andreea

Rolul şi funcţiile Codului de etică universitară
Codul de etică universitară, elaborat de Comisia de etică a
Universităţii din Craiova, formulează în mod explicit
principiile, valorile şi normele morale pe care membrii acestei
comunităţii academice consimt să le respecte, modalităţile de
realizare ale acestora, faptele şi acţiunile care constituie
încălcări ale conduitei etice universitare, precum şi
sancţiunile aferente. Codul de etică universitară, contract moral
între profesori, studenţi şi personal administrativ, contribuie
la realizarea coeziunii membrilor comunităţii academice, la

cultivarea încrederii în mediul universitar ca mediu de educaţie
şi pregătire profesională a studenţilor, la asigurarea unui
climat de competiţie după reguli corecte, la protejarea membrilor
comunităţii academice de comportamente nedrepte cu privire la
evaluarea calităţilor profesionale ale acestora, la protejarea lor
faţă de abuzul de putere.
Principii şi valori ale conduitei etice universitare
Principiile şi valorile pe care le promovează Codul de
etică al Universităţii din Craiova sunt următoarele:
1. Libertatea academică. Spaţiul academic universitar este un
spaţiu liber de orice constrângeri politice, economice şi
religioase, membrii săi fiind protejaţi de cenzură, de
manipulări şi persecuţii care încalcă libertatea academică.
Respectarea libertăţii celuilalt reprezintă un principiu
esenţial al statului de drept.
2. Autonomia personală. Autonomia personală în spaţiul
universitar presupune posibilitatea de a alege individual, în
cunoştinţă de cauză, programele de studiu şi cercetare,
traseele de carieră academică, oportunităţile şi nivelul de
excelenţă la care o persoană doreşte să acceadă.
3. Meritul. Recunoaşterea la nivel de universitate a meritului
individual şi colectiv (creativitate, eficienţă, talent,
performanţă) este esenţial pentru funcţionarea instituţiei
academice. Stabilirea ierahiei calitative la nivel universitar este
direct legată de realizarea principiului meritului.
4. Profesionalismul. Principiul profesionalismului este încurajat
în mediul academic în vederea creşterii competitivităţii şi
prestigiului cercetării, a calităţii ştiinţifice şi
educaţionale, a eficienţei la nivel managerial şi administrativ.
Lipsa de profesionalism, amatorismul, dilentantismul, plafonarea,

dezinteresul şi impostura scad prestigiul profesiei universitare
afectând direct pregătirea studenţilor la standardele calitative
şi morale de tip academic.
5. Dreptatea şi echitatea. Codul de etică universitară are în
vedere respectarea criteriilor corecte de evaluare şi promovare
profesională, de împărţirea corectă a puterii şi eliminarea
abuzului de putere, promovând egalitatea şanselor în ceea
priveşte accesul la studii, la angajare, la programe.
a. Nediscriminarea şi egalitatea şanselor. Încălcarea
drepturilor persoanei pe baza rasei, genului, orientării sexuale,
disabilităţii, naţionalităţii, etniei, religiei, categoriei
sociale, stării materiale sau a mediului de provenienţă în
mediul universitar reprezintă acte de discriminare.
b. Prevenirea şi eliminarea conflictelor de interese. Conflictele
de interese ce apar din cauza intersectării mai multor tipuri de
relaţii sau poziţii afectează evaluarea corectă a membrilor
comunităţii academice şi pot duce la încurajarea nepotismului
şi favoritismului, la aplicarea unor standarde neconforme cu
criteriile de apreciere şi de evaluare.
c. Prevenirea şi combaterea corupţiei. Corupţia este una dintre
maladiile sociale redutabile.
6. Onestitatea şi corectitudinea intelectuală. Lipsa de onestitate
academică şi de corectitudine intelectuală poate duce la
evaluarea incorectă a performanţelor studenţilor, a cadrelor
didactice şi a personalului administrativ, la încălcarea
dreptului de proprietate intelectuală.
7. Transparenţa. Spaţiul academic este un spaţiu public şi
presupune accesul la informaţie în ceea ce priveşte admiterea,
evaluarea sutdenţilor, a personalului didactic şi nedidactic,
angajarea şi promovarea, cu privire la utilizarea surselor de

finanţare sau de cercetare şi criteriile după care sunt luate
diverse decizii în univesitate.
8. Responsabilitatea. Responsabilitatea personală şi profesională
are în vedere un comportament corect faţă de ceilalţi asigurând
exercitatrea drepturilor fecăruia. Prin aceasta se încurajează,
diversitatea culturală şi intelectuală precum şi
individualitatea experienţelor.
9. Respectul şi toleranţa. Mediul academic, al cărui rol este de
a cultiva valorile civilizaţiei moderne, schimbul de argumente,
autonomia, responsabilitatea individuală, presupune şi respect
reciproc, toleranţă şi cooperare.
10. Bunăvoinţa şi grija. Universitatea trebuie să-şi manifeste
bunăvoinţa şi grija faţă de toţi membrii comunităţii
academice, încurajând aprecierea, recunoştiinţa, mândria faţă
de cei meritoşi şi sprijinul celor aflaţi în nevoie, care trec
prin crize de adaptare, drame, necazuri etc. Cultivă altruismul,
amabilitatea, politeţea, înţelegerea, solidaritatea,
solicitudinea, promptitudinea şi optimismul. Nu consideră
dezirabile: invidia, cinismul, impostura, vanitatea, aroganţa,
servilismul, lipsa de amabilitate, dezinteresul.

1. Realizarea libertăţii academice. Având drept scop
obiectivitatea ştiinţifică, universitatea, facultăţile,
departamentele, catedrele, membrii comunităţii academice nu se
supun, în activitatea lor, ideologiilor politice sau religioase
chiar dacă rezultatele cercetării lor ştiinţifice contravin
acestor ideologii. Comisia de etică intervine în condiţiile în
care sunt încălcate normele morale cu privire abuzul de putere şi
de autoritate, la încălcarea drepturilor membrilor comunităţii
academice privind îndoctrinarea şi dogmatizarea, denaturarea

rezultatelor cercetării, a conţinutului cursurilor şi
seminariilor, a dreptului la intimitate şi confidenţialitate,
propunând sancţiuni.
2. Exercitarea autonomiei personale. În vederea exercitării
autonomiei personale în spaţiul universitar, toate informaţiile
cu caracter public trebuie puse la dispoziţia celor interesaţi:
informaţii cu privire la standardele academice, programele de
studiu şi cercetare, evaluare, accesul şi promovarea (admitere,
angajare, contractare), la membrii corpului profesoral, membrii
conducerii universităţii (rector, decani, prodecani, şefi de
departamente, de catedre etc).
3. Aprecierea meritului. Principiul meritului este realizat de
către Comisiile sau Departamentele de Asigurare a Calităţii, de
conducerea catedrelor, consiliilor facultăţilor, departamentelor,
universităţii, care îşi asumă responsabilitatea aplicării
standardelor de evaluare. Orice evaluare a meritului după alte
criterii decât după standardele profesionale şi morale este
viciată. Universitatea devine, în acest caz, profesional şi moral
anomică riscând să-şi piardă în timp prestigiul academic.
4. Dreptul la studii de calitate. Realizarea principiului
profesionalismului este indispensabilă realizării dreptului la
studii de calitate. În acest sens, cadrele didactice,
cercetătorii, doctoranzii au obligaţia de a cunoaşte cercetarea
şi evoluţia ei din domeniul propriu, de a-şi actualiza cursurile
şi seminariile, de a publica rezultatele cercetării. Refuzul
acestora de a respecta cerinţele de mai sus atrage propunerea unor
sancţiuni de către Comisia de etică în cooperare cu Consiliul
pentru Asigurarea Calităţii.
5. Nediscriminarea şi egalitatea şanselor. Aplicarea
acestui principiu presupune asigurarea unui tratament egal tuturor

membrilor comunităţii academice indiferent de gen, rasă,
vârstă, etnie, disabilitate, naţionalitate, orientare sexuală,
stare materială, mediu de provenienţă. Universitatea poate
încuraja, pentru asigurarea egalităţii şanselor, şi acţiunea
afirmativă care avantajează în condiţii clar definite, poptrivit
criteriilor amintite, anumite persoane defavorizate în trecut în
vederea creşterii şanselor lor în competiţia profesională.
6. Prevenirea şi eliminarea conflictelor de interese. Comisia de
etică recomandă să fie evitate : - Cazurile în care un cadru
didactic îşi evalueazã rudele sau alte persoane cu care are
relaţii personale de naturã să le influenţeze conduita
academicã (de ex. conflicte prezente sau trecute, relaţii erotice
sau obligaţii profesionale sau personale de alte natură); -
Cazurile în care din organismele de evaluare (la examene de
admitere, acordări de granturi, angajare sau promovare, salarizare,
premiere etc.) fac parte persoane care pot fi influenţate de orice
alte relaţii personale, inclusiv de natură financiară, cu
candidaţii (meditaţii private, relaţii de afaceri, obligaţii din
trecut);
Cazuri de conflicte ce decurg din interese materiale:
a. Cazul în care un membru al universităţii este şi membru al
unei societăţi comerciale (sau rudele apropiate), firme,
societăţi de servicii şi se foloseşte de poziţia sa în
universitate pentru determina încheierea de contracte comerciale cu
aceste societăţi, firme etc.
b. Angajarea studenţilor cu remuneraţie sau fără
remuneraţie la diverse activităţi în societăţile comerciale
sau asociaţii care aduc beneficii materiale cadrelor didactice
(evaluatoare ale studenţilor) membre ale acestor societăţi.
7. Prevenirea şi combaterea corupţiei. Combaterea corupţiei

trebuie să reprezinte o prioritate a universităţii. Corupţia
nesancţionată poate duce la crearea unei culturi instituţionale
corupte. Contracararea acestui fenomen ţine de forţa de combatere
şi de voinţa factorilor de decizie din universitate şi a ficărui
membru al spaţiului academic. Pe lângă faptele de corupţie
reglementate de lege constituie fapt de corupţie şi « capturarea
» universităţii sau a facultăţii, departamentului, catedrei, de
către persoane, clanuri, grupuri de interese care deţin puterea
şi distribuie clientelar resursele materiale: dotări, salarii,
prime, burse, resursele de educaţie şi cercetare.
Pentru a evita suspiciunile de corupţie este necesar:
să existe o informare corectă şi la timp în privinţa
criteriilor de admitere şi de concursuri de orice tip; ca
meditatorii, rudele, prietenii, persoanele cu care concurenţii au
relaţii de afaceri nu trebuie să facă parte din comisiile de
concurs ; ca sistemul de evaluare să fie transparent; să se
respecte termenele limită impuse şi datele de examene indiferent
de circumstanţele particulare ale studenţilor, cu excepţia celor
pentru care aceştia furnizează în scris motivaţii, care se
păstrează ataşate la catalog (adeverinţe medicale, situaţii
personale grave etc.); să se păstreze lucrările de examen/de
laborator/referatelor pentru o perioadă cât mai lungă de timp;
să se informeze superiorii ierarhici într-un mod cât mai formal
asupra eventualelor conflicte de interese care nu pot fi evitate.
8. Onestitatea academică şi corectitudinea
intelectuală. În activitatea academică principiul adevărului
este esenţial. El se exprimă prin onestitate academică şi
corectitudine intelectuală. Cele mai frecvente încălcări ale
acestui principiu sunt:
a. Înşelăciunea (folosirea unor materiale documentare interzise

în timpul examinării, copiatul);
b. Facilitatea înşelăciunii
c. Fabricarea datelor (utilizarea unor date improvizate într-o
cercetare sau experiment, modificarea intenţionată a datelor unui
experiment, citarea unor articole inventate);
d. Autoplagiatul (folosirea aceleiaşi lucrări la mai multe
examene);
e. Includerea unor date false în dosarul de concurs sau de angajare
etc.(ex. falsificarea CV- ului,);
f. Plagiatul;
Plagiatul este o fraudă intelectuală. Forma cea mai gravă de
plagiat este aceea prin care o persoană îşi clădeşte o carieră
universitară şi de cercetare pe baza unor publicaţii ca rezultat
al fraudei. Plagiatul semnifică preluarea integrală sau parţială
a unui material realizat de un alt autor, şi prezentarea acestuia
ca aparţinând propriei persoane .
Constituie plagiat:
a. Compilaţia de fragmente din mai multe surse/autori, fără
referinţe clare la textele sursă;
b. Întrepătrunderea dintre fragmentele de texte furate şi munca
proprie;
c. Preluarea unui text fără referinţe clare, cu modificarea unor
expresii din text, şi/sau inversarea unor
paragrafe/propoziţii/capitole;
d. Omiterea marcajelor clare de citare în text, şi
menţionarea lucrării sursă (carte, articol, alt referat, resursă
web etc.) în bibliografia finală;
Plagiatul în cazul doctoranzilor şi cadrelor didactice. În aceste
cazuri se presupune că persoana este academic formată şi gradul
de ignoranţă în privinţa regulilor, precum şi gradul de

inocenţă sunt foarte scăzute. Din acest motiv, analiza cazului
trebuie făcută de către specialişti în colaborare cu Comisia de
etică.
9. Asigurarea transparenţei. Universitatea asigură transparenţa
la admitere, evaluare, angajare, promovare, în utilizarea
resurselor materiale, un tratament corect şi egal tuturor celor
implicaţi.

BIBLIOGRAFIE:
1. Haiduc, I., Etica cercetării științifice, Academia Română, 3
iulie, 2012;
2. Ordinul Ministerului Educației Naționale, Nr. 5110, din 17
septembrie 2018;
3. Universitatea din Craiova, Codul de etică universitară,
Craiova, 2006;

Profesorul pentru învățământ primar și preșcolar-aptitudini și competențe

STEFANIA BONCEA
Valcea, Ramnicu Valcea

Meseria de profesor
A fi profesor nu înseamnă doar transmiterea cunoștințelor, ci
presupune un ansamblu de aptitudini, calități, abilități și
atitudini:
 descifrarea personalității celor educați și valorificarea
potențialului de care dispun;
 adoptarea metodelor și mijloacelor didactice în funcție de
conținutul predat și de particularitățile de vârstă și
individuale;
 comunicarea autentică între actorii educației;

 creativitate și originalitate;
 măiestrie, artă, vocație și talent pedagogic.
Complexitatea profesiei didactice presupune un ansamblu variat de
competențe (profesionale, relaționale, metodologice, evaluative),
pe care numai pregătirea pedagogică nu le poate forma, ci este
nevoie de o pregătire interdisciplinară, o pregătire pe fondul
unei formări permanente. Competența didactică înseamnă o
predare eficientă, pe baza unor criterii de eficiență bine
stabilite, însemnă capacitatea de a produce modificări
observabile ale elevilor atât în plan cognitiv cât și
socio-afectiv, aceste modificări obținându-se doar prin
dezvoltarea continuă a abilităților didactice.

Aptitudini
Aptitudinile sunt componenta executivă a personalității unui
individ, latura instrumental-operațională. Reprezintă sisteme
operaționale superior dezvoltate, cu ajutorul cărora putem atinge
performanțe în activitate. Orice însușire sau proces psihic,
precum : percepția, memoria, gândirea sau imaginația, privit sub
unghiul eficienței, devine aptitudine.
Aptitudinile sunt întotdeauna un rezultat al dezvoltării, un
“aliaj” între elementul înnăscut și cel dobândit prin
experiență în sens larg. Înțelegem așadar, că patrimoniul
genetic constituie numai una din sursele varianței
interindividuale, cealaltă sursă fiind mediul, educația
informală și formală.(5-p.47)
Aptitudinile, care intervin în orice activitate și asigură
individului o adaptare optimă în condițiile unui mediu variabil,
sunt aptitudini generale, clasificate în aptitudini senzo-motorii
și aptitudini intelectuale.

Aptitudinile senzo-motorii sunt cele care intervin in situațiile
care necesită discriminarea, identificarea și efectuarea unor
acțiuni directe asupra unor obiecte, în vederea satisfacerii unor
nevoi curente.
Aptitudinile intelectuale sunt constituite din funcțiile psihice
care, simultan, sunt implicate în toate formele de activitate și
proprii tuturor oamenilor. Acestea sunt: memoria, imaginația, și
inteligența.
Aptitudinile speciale sunt acele structuri ale personalității de
natură instrumentală care asigură obținerea unor performante
deasupra mediei în anumite sfere particulare de activitate
profesională. Ele au la baza premise native, ereditare, care țin
da calitățile unor subsisteme individualizate ale
personalității.
Aptitudinile speciale se clasifica în funcție de activitățile
în cadrul cărora se manifestă :
- aptitudini artistice ( literatura, pictura, muzica, teatru, etc.
);
- aptitudini științifice ( matematica, biologie, fizica, etc. );
- aptitudini sportive ( atletism, gimnastica, înot );
- aptitudini tehnice ( limbaj de programare, design, cunoștințe
matematice sau tehnice);
- aptitudini manageriale ( organizare, administrație, conducere-
comanda ).
Aptitudinile cu grad mare de specializare se pot evidenția în
cadrul fiecărei categorii de aptitudini, acestea devenind
calități aptitudinale speciale, respectiv talentul, vocația și
geniul.
Talentul este reprezentat de ansamblul dispozițiilor funcționale,
ereditare și a sistemelor operaționale dobândite, care mijlocesc

performanțe deosebite și realizări originale în activitate.
(P.Popescu Neveanu, 1978)
Vocația desemnează ,, chemarea către o anumita activitate sau
misiune sociala prin care subiectul ,, simte ca își valorifică
propriile aptitudini, valorizându-le la maximum.
Geniul desemnează o persoana cu o excepționala dotare și
calități, care conduc la realizări de importanță istorica.
Așadar, aptitudinile se dezvoltă prin activitate, învățare și
antrenament, după cum spune un proverb „Nimeni nu poate
învăța pe alții ceea ce el însuși nu a învățat
niciodată.” ,
Înțelegem astfel, că profesorul mai întâi trebuie să fie
învățat și antrenat, pentru ca mai apoi să învețe pe alții
să se antreneze și ei la rândul lor, deoarece „Un profesor este
cel care se face pe el însuși treptat nenecesar. – Thomas
Carruthers(https://www.postmodern.ro/articol/citate-despre-profesori/13.04.2023-9.34)

Competențe
După cum știm sistemul românesc de învățământ este centrat
pe formarea de competențe. Ca rezultate ale proceselor de
învățare, competențele sunt definite ca ansamblu structurat de
cunoștințe, abilități și atitudini (Fig. 1).
 cunoștințe – reprezintă un ansamblu de informații
factuale, concepte, idei, teorii validate și care sprijină
înțelegerea unei discipline sau a unui domeniu de cunoaștere;
 abilități – reprezintă utilizarea cunoașterii existente
în vederea atingerii unor rezultate;
 atitudini – descriu modalități de raportare la idei,
persoane sau situații.

Figura 1. Conceptul de competență
O competență se manifestă printr-un set de atitudini față de
sarcina asociată și care, prin motivație și interese,
angrenează ansamblul de abilități și cunoștințe, respectiv
seturile de capacități cognitive, emoționale și fizice care pun
în acțiune comportamente specifice, contextualizate de sarcină
și rol.
„Competența indică controlul asupra rezultatelor și obținerea
de expertiză.”(White, 1959)
Din punctul de vedere al diverselor taxonomii, competența
pedagogică reprezintă îndeplinirea la un înalt nivel de
performanță a sarcinii de muncă, specifică pentru profesia
didactică, pentru aceasta cadrul didactic este necesar să-si
dezvolte o mulțime de calități ale personalității sale,
definindu-se ca specialist, om de știința, om de cultura, pedagog,
cetățean și manager.
Printre principalele calități ale personalității cadrului
didactic amintim:
 pregătire de specialitate minuțioasă;
 capacitate de creație științifică;
 orizont cultural extins;
 pregătire specifică, tact și măiestrie psihopedagogice;
 preocupare și capacitate de perfecționare profesională și
psihopedagogică continuă;
 moralitate și demnitate;
 capacitate managerială.
„Nu predau elevilor. Doar încerc să le ofer condițiile pentru
ca ei să poată învăța.”(Albert Einstein)

De aici deducem că un cadru didactic nu este doar un excelent
executor, punând în aplicare obiectivele didactice cu ajutorul
celor mai eficiente metode, ci este și o persoană empatică,
îngrijindu-se în mod special de problemele emoționale și
motivaționale ale elevilor, dar mai cu seamă este un eliberator al
minții elevilor, oferindu-le acestora posibilitatea să își
dezvolte imaginația și creativitatea.
Un cadru didactic trebuie să dețină următoarele competențe:

1.COMPETENŢA PROFESIONALĂ îi conferă profesorului
- capacitatea de a transmite cunoștințe
- interes pentru cunoaștere
- îmbină teoria cu practica
- cultura vastă
- capacitatea de a organiza cunoștințele
- sporește randamentul școlar

2.COMPETENŢA RELAŢIONALĂ îi conferă profesorului
- capacitatea de a fi înțeleși
- empatie
- captarea atenției elevilor
- deschis, sincer în relațiile cu elevii

3.COMPETENŢA METODOLOGICĂ
îi conferă profesorului
- utilizarea unei tehnologii eficiente - alegerea metodelor adecvate
conținutului

4.COMPETENŢA EVALUATIVĂ
îi conferă profesorului
- simțul măsurii (indulgența-severitate) - evaluare corectă

După cum s-a dovedit în numeroase studii, impulsul imitației
este primar la copii și tineri. Fiind vorba de un proces de
învățare prin observarea conduitei altuia și preluarea
comportamentului socialmente recompensat, aprobat. Astfel este
important statusul persoanei care oferă modelul, copilul luând
asupra sa standardele de conduită oferite și le interiorizează
formându-și astfel propria personalitate.
Cercetările de psihologie socială au demonstrat că noi
reacționăm cu mai multă încredere, entuziasm și bunăvoință
atunci când mesajul verbal sau non-verbal provine de la o
autoritate științifică, de la un expert, decât de la o sursă
care nu este demnă de încredere. Persoanele emițătoare de mesaje
pentru a fi credibile în rândul receptorilor trebuie să aibă cel
puțin două caracteristici: competență și autenticitate.
În concluzie, pentru a fi ascultat și urmat, cadrul didactic
trebuie să fie bine informat, și să dețină abilitatea de a
comunica și a exprima informațiile în mod clar, coerent,
inteligibil, accesibil și cu empatie elevilor. Astfel cadrele
didactice devin mult mai convingătoare și se bucură de o
reputație bună printre elevi.
Calitățile umane ale cadrului didactic, respectiv înțelegerea,
răbdarea, îngăduința, responsabilitatea, dragul de profesie, îl
ajută pe acesta să fie atent la capacitățile și sentimentele

elevului reușind astfel să-l valorizeze la nivelul potrivit.
Elevul trebuie respectat, să fie tratat în mod egal, opiniile să
le fie valorizate, să i se cunoască nivelul motivației de a
învăța și profesorul să fie capabil să-i modeleze
personalitatea, pentru a deveni un adult împlinit pe toate
planurile: fizic, social, afectiv, profesional și financiar.
Nu este suficient să ai vocație către această meserie, dacă nu
o cultivi, nu o îmbogățești printr-o informare și formare
adecvată, dobândind astfel competența profesională, care nici ea
nu este suficientă pentru o relație educativă eficientă, trebuie
să ne dezvoltăm și calitățile umane și aptitudinile specifice
pentru a dobândi talentul pedagogic. Doar așa vom avea capacitatea
de a modela personalitatea elevilor prin , creativitate, măiestrie
și har, trăsături definitorii pentru un cadru didactic și
obligatoriu necesare.
În final, profesorul care deține aceste competențe și aptitudini
reușește să creeze în clasă un climat favorabil îndeplinirii
obiectivelor, prin stabilirea unei atmosfere relaxate de
învățare, astfel elevii manifestă interes ridicat pentru
educație, ușurându-i profesorului sarcina și aducându-i
satisfacția lucrului bine făcut.

Acreditarea Erasmus + la Scoala Profesională, Plugari, jud Iași

Lenuta Deleanu
Scoala Profesionala Pugari, Iasi, Plugari

Profesorii Școlii Profesionale Plugari se pregătesc pentru
participarea la cursurile de formare in cadrul programului Erasmus+,
componenta Educație școlară. In această perioadă au loc
depunerile de dosare privind selectia a 9 cadre didactice care vor
participa la 3 cursuri de formare, respectiv la 2 activitati de job
shadowing.
Obiectivele acreditarii vizează:
- îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice cu privire la
tehnici moderne de predare ce conduc la incluziunea elevilor cu un

progres școlar întârziat.
- îmbunătățirea competențelor lingvistice ale elevilor prin
implicarea in proiecte Etwining urmate de mobilitatăți ale
elevilor in scolile partenere.
-dezvoltarea competențelor cadrelor didactice care au ca scop
reducerea fenomenului de bullying in rândul elevilor.
- dezvoltarea la elevi a unui comportament sustenabil, premisă a
dezvoltării durabile prin conexiuni cu elevi din școli partenere.
Elevii de la invățământul profesional se află și ei în
perioada de depunere dosare de selecție pentru participarea la un
stagiu de practică in luna mai 2024 la organizații partenere din
Suedia.
Vor fi selectati 19 elevi de la cele 3 clase de invățământ
profesional, specializarea agricultor-culturi de camp.
Obiectivele acreditării in cadrul Componentei VET vizează:
- îmbunătățirea competențelor profesionale ale viitorilor
absolvenți pentru un acces mai usor pe piata muncii in plan
național sau european.
-imbunătățirea competențelor lingvistice ale elevilor pentru o
mai bună integrare europeană.
-imbunătățirea competențelor cadrelor didactice de specialitate
prin participarea la cursuri de formare sau activități de
observare la locurile de practică ale elevilor.
-creșterea gradului de utilizare in predare a componentei digitale.
Mobilitatea cadrelor didactice are ca rezultate așteptate
creșterea calității educației oferite la nivelul organizației
noastre, adaptate noilor schimbări din plan educațional, noilor
generații de elevi din perspectiva digitalizării, dezvoltarea de
conexiuni cu scoli de același tip in vederea realizării de
activități comunr cu elevii atât online cât si fizic in anii ce

vor urma in acreditare.
Mobilitățile elevilor ne dorim să le ofere șansa de a descoperi
o meserie plăcută chiar dacă momentan nu este atractivă, meseria
de lucrător in agricultură. Dimensiunea culturală va influența
cu siguranță dezvoltarea personală a fiecarui participant.
Articol propus de prof. Lenuța Deleanu

Managementul riscurilor: între certitudine și incertitudine

Florina Stoian
Scoala Gimnaziala Nr.22 "Dimitrie Cantemir" Galati , Galati, Galati

Dicționarul explicativ al limbii române definește riscul ca
„posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de
înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă, pericol posibil.
„Riscul reprezintă variabilitatea rezultatului posibil în
funcție de un eveniment nesigur, incert. Riscul provine din
imposibilitatea de a aprecia cu o anumita acuratețe care este
evenimentul identificat ca atare de decident care se va materializă

efectiv și va determina un anumit rezultat negativ. Chiar dacă
probabilitatea estimată pentru materializarea efectivă a unui
anumit factor generator de risc este ridicata, decidentul nu poate
fi sigur daca acel eveniment este cel care se va produce cu
certitudine și nu altul. Riscul se află situat între certitudine
și incertitudine. El este un fenomen care provine din circumstanțe
pentru care decidentul este în măsura să identifice evenimente
posibile, și chiar probabilitatea materializării acestora, fără
a fi însă în măsură să precizeze cu exactitate care dintre
aceste evenimente se va produce efectiv.”
Riscului îi este asociată o distribuție obiectivă de
probabilitate măsurata ca număr de apariții al unui rezultat
determinat în urma unui număr mare de observații. Aceasta
distribuție este considerata valabila pentru acțiunile care se
desfășoară în condiții identice cu altele care deja au avut loc
și a căror rezultate au fost cuantificate prin metode statistice.

Principalele concepte utilizate în Managementul riscurilor
utilizate sunt următoarele:
Risc – O situație, un eveniment, care nu a apărut încă, dar
care poate să apară în viitor, caz în care, obținerea
rezultatelor în prealabil fixate este amenințată sau potențată.
Astfel, riscul poate reprezenta fie o amenințare, sau o
oportunitate și trebuie abordat ca fiind o combinație între
probabilitate și impact.
Materializarea riscului – Translatarea riscului din domeniul
incertitudinii (posibilului) în cel al certitudinii (al faptului
împlinit). Riscul materializat se transformă dintr-o problemă
posibilă într-o problemă dificilă, dacă riscul reprezintă o
amenințare, sau într-o situație favorabilă, dacă riscul

reprezintă o oportunitate.
Probabilitatea de materializare a riscului – Posibilitatea sau
eventualitatea ca un risc să se materializeze. Reprezintă o
măsură a posibilității de apariție a riscului, determinată
apreciativ sau prin cuantificare, atunci când natura riscului și
informațiile disponibile permit o astfel de evaluare.
Responsabil cu riscurile – Persoană desemnată de către
conducătorul unui compartiment, care colectează alertele de risc,
elaborează și actualizează registrul de riscuri la nivelul
structurii și pregătește reuniunile echipei de gestionare a
riscurilor în cadrul compartimentului.
Registrul de riscuri – Document integrator al
gestiunii/managementului riscurilor, cuprinzând o sinteză a
informațiilor și deciziilor luate în urma analizei riscurilor.
Toleranța la risc – „Cantitatea” de risc pe care o entitate
publică este pregătită să o tolereze sau la care este dispusă
să se expună la un moment dat. În funcție de probabilitate pot
fi evidențiate 3 categorii de situații: certitudinea absolută,
incertitudinea, riscul.
Managementul riscurilor necesită implicarea tuturor factorilor,
atât a celor cu responsabilități decizionale, cât și a celor cu
atribuții executive din cadrul entității publice și stabilirea
de linii clare de responsabilitate la nivelul tuturor structurilor
organizatorice și decizionale. Standardul Managementul riscului
este unanim acceptat în Uniunea Europeană. Acesta este unul din
standardele importante ale sistemului de control intern managerial
(SCIM). Implementarea unui management al riscurilor în cadrul
entităților publice este definit prin:
- fluxul continuu, care constituie o parte integrantă a
activității curente;

- procesul sistematic pentru optimizarea resurselor în
concordanță cu obiectivele entității;
- includerea aspectelor de tratare a riscului în practicile de
management și la luarea deciziilor pe parcursul întregului ciclu
de viață al activităților;
- maximizarea rezultatelor dorite, dacă este desfășurat într-o
manieră integrată.
Managementul riscurilor reprezintă un proces complex de
identificare, analiză și răspuns la posibile riscuri ale unei
entități publice, printr-o abordare științifică, care
utilizează resurse materiale, financiare și umane pentru atingerea
obiectivelor, vizând reducerea expunerii la pierderi. Controlul
intern este asociat direct cu managementul riscurilor, deoarece,
prin măsurile luate, se asigură, în mod rezonabil, un cadru
funcțional ce permite entității publice să își atingă
obiectivele. Fiecare entitate publică are obligația de a analiza
sistematic, cel puțin o dată pe an, riscurile legate de
desfășurarea activităților sale, să numească responsabili cu
gestionarea riscurilor și să elaboreze registrele de riscuri la
nivelul compartimentelor. Managementul riscurilor este o bună
practică preluată din domeniul privat și adoptată la nivelul mai
multor state ale UE, ca și componentă de bază în activitatea
derulată de către entitățile publice. În ceea ce privește
Managementul riscurilor, o atenție deosebită trebuie acordată
atitudinii față de risc, care are la bază o cultură
organizațională specifică și mai puțin unui set de norme și
reguli cu caracter imperativ.

Bibliografie:
(2017), Exemplu de metodologie privind evaluarea internă a

riscurilor operaționale generate de sistemele informatice,
https://asfromania.ro/files/capital/norme/2015/Exemplul_metodologie
_evaluarea riscurilor_ operaționale_ norma_6-2015.pdf, pp.43-50
(2018), Standardul 8 – Managementul riscului din OSGG nr.400/2015
cu modificările și completările ulterioare,
http://www.rndvcsh.ro/wp-content/uploads/2018/05/OSG-NR.600-2018-privind-aprobarea-Codului-controlului-intern-managerial-al-entitatilor-publice.pdf,
pp.20-23
(2018), Metodologia de management al riscurilor,
https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/07/
Metodologia-de-management-al-riscurilor-2018.pdf, p.7

Nr. 98/2023

La acest număr au contribuit:
● Simona Groza
● Marilena Geabau
● TODASCA IONELA-LOREDANA
● DIANA TUDOR
● Emilia Victoria Felciuc
● dorinel cosacu
● REMUS IOAN MITRU
● Nicoleta Unciu
● DANIELA BUSCA
● Urziceanu Raluca
● Nicolae Ponyori
● Carmen Avganti
● Ramona-Nicoleta Iordache
● Marinela Burtescu
● Niculina Costea
● Din Maria Andreea
● STEFANIA BONCEA
● Lenuta Deleanu
● Florina Stoian

ISSN: 2393 – 0810