ROLUL DISCIPLINELOR EXACTE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII TINERILOR

ROLUL DISCIPLINELOR EXACTE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII
TINERILOR

Costel GHEORGHE(1), Claudia Gheorghe(2), Ileana Ruxandra Popescu(3)
(1)Colegiul Naţional “Vlaicu Vodă“, Curtea de Argeş
(2)Școala Gimnazială “Mircea cel Bătrân“, Curtea de Argeş
(3)Colegiul Naţional “Vlaicu Vodă“, Curtea de Argeş

Una dintre întrebările pe care orice profesor ,să
recunoaştem , le aude frecvent, ca timidă modalitate de protest
din partea unui elev este “ de ce trebuie să învăţ chestia
asta?”. Retorismul ascunde, e drept, deopotrivă, o revoltă
faţă de supraaglomerarea informaţională , o neputinţă de a
conştientiza o anumită aplicabilitate practică a materiei , dar
şi, din păcate, o doză de relativă inabilitate a noastră, a
tuturor, de a convinge că esenţialul se află dincolo de paginile
manualului sau de filele catalogului, adică în viaţă. Tributari
obligativităţii de a puncta finalul , la sfârşitul unui an
şcolar sau al unui ciclu, ne focalizăm poate mai mult decât este
necesar asupra cantităţii, în dauna calităţii şi, mai cu
seamă, a utilităţii informaţiei furnizate.
A vorbi despre importanţa matematicii, a fizicii, sau a chimiei
şi , mai nou, a astronomiei in contextul în care cotidianul
reprezintă în aceste vremuri o goană ameţitoare şi o luptă
împotriva unui timp pe care nu-l mai cuprindem, poate părea desuet
, existând în acelaşi timp riscul de a naşte controverse sau
dispute . Rivalitatea dintre “umanişti” şi susţinătorii
primatului ştiinţelor exacte este binecunoscută şi eternă,
aflându-se sub semnul unui inevitabil impas , întrucât avem
serioase îndoieli că ar fi posibil ca cineva să-şi asume riscul
unui verdict : “ Româna e, cu siguranţă, cea mai
importantă”, sau “fără matematică, ştim cu toţii, nu putem
trăi”, “ chimia înseamnă viaţă însăşi” ori “ fizica
e o certă filosofie a fiinţării”. Şi asta pentru că aici sunt
implicate deopotrivă cele două coordonate care ne definesc pe noi,
ca oameni, dintr-o perspectivă cvasiontologică: sensibilul şi
raţionalul, “afectul “ şi “intelectul”.
Aşa încât vom considera util să demonstrăm aici , în pură
tradiţie a unei ştiinţe exacte, că ceea ce le conferă acestora
importanţă e legat nu numai de posibilitatea relaţionării cu
situaţii de viaţă ( ce-ar fi , de pildă, lumea fără
calculator, prăjitura - fără o logică a combinării
ingredientelor sau fenomenele simple- fără o explicaţie fizic
pertinentă) ci şi de maniera în care ele concură la generarea,
închegarea şi consolidarea unui sistem superior de a gândi , de a
configura realitatea şi, în consecinţă, de a acţiona. Aşa se
explică , suntem de părere, ponderea pe care aceste discipline o
au în planul de învăţământ. Şi nu ne referim aici numai la
numărul de ore de matematică, de fizică sau de chimie pe care un
elev de la profilul Real trebuie să le parcurgă- o chestiune de
opţiune , ci răspundem în acelaşi timp deselor proteste faţă
de menţinerea acestor discipline în structura planului de
învăţământ pentru profilul opus. Da, este cert, dragi
cârcotaşi ( filologi sau nu), şi e departe de o descoperire
epocală ceea ce susţinem acum, matematica ne sprijină incredibil
de mult în construirea unui sistem logic de a gândi, chimia ne
învaţă să fim pragmatici, iar fizica să pricepem că facem
parte dintr-o lume ale cărei legi nu sunt deloc abstracte, aşa cum
ar putea părea, ci sunt produsul unei realităţi pe care este
imposibil să o ignorăm . Şi de-ar fi astea singurele avantaje şi
tot ar fi de-ajuns să aruncăm , cu respect, chiar şi peste umăr,
o privire, la un experiment, la o ecuaţie simplă, la o problemă
de geometrie în spaţiu, la un atom, chiar şi la mult
controversatele E-uri pe care le căutăm obsedaţi în sute de
etichete.
Am putea merge, desigur, mai departe, intrând într-un soi de
filosofie a ştiinţelor exacte pe care oameni şi epoci le
evaluează cu un interes şi o profunzime ce le certifică
importanţa. În latină matematica era numită – Regina
Scientiarum, în germană – Königin der Wissenschaften. Ambele
expresii sunt legate de cuvântul „ştiinţă” care înseamnă
(domeniu de) cunoştinţe. Într-adevăr, în acest sens, nu există
îndoieli că matematica este o ştiinţă. Restrângerea sensului
de ştiinţă doar la domenii specializate care studiază natura, nu
mai este de actualitate. Dacă ar fi considerate ştiinţe doar
acele domenii ale cunoaşterii care se ocupă strict de lumea
fizică, atunci matematica, sau cel puţin matematica pură, ar
trebui să nu fie considerată o ştiinţă. Albert Einstein spunea
că „atunci când legile matematicii se referă la realitate, ele
nu sunt sigure iar când sunt sigure, ele nu se referă la
realitate” Mulţi filozofi cred că, neputând fi demonstrată
experimental, matematica nu poate fi o ştiinţă după definiţia
dată de Karl Popper. Oricum, în anii 1930, lucrări importante de
logică matematică au arătat că matematica nu poate fi redusă la
logică şi Karl Popper a tras concluzia că „cele mai multe
teorii matematice sunt, ca şi cele din fizică şi biologie,
deductive: ca urmare, matematica pură, în cele din urmă, devine
mult mai aproape de ştiinţele naturii ale căror ipoteze sunt
presupuneri, aşa cum s-a observat recent” . Alţi gânditori,
printre care Imre Lakatos, au afirmat că matematica însăşi
falsifică realitatea.Un alt punct de vedere ar fi acela că anumite
domenii ştiinţifice (cum ar fi fizica teoretică) sunt de fapt
ştiinţe matematice cu axiome care corespund realităţii.
Cercetătorul în fizică teoretică J. M. Ziman a propus ca
ştiinţele să fie considerate cunoştinţe publice iar matematica
să fie inclusă între ele. În orice caz, matematica are multe
părţi comune cu ştiinţele fizice, folosindu-se de studiul logic
al unor ipoteze. Intuiţia şi experimentele au, de asemenea,
roluri importante în formularea ipotezelor, atât în matematică,
cât şi în (alte) ştiinţe. Matematica experimentală continuă
să capete o importanţă tot mai mare între ştiinţele
matematice, în acest sens, computerizarea şi simularea jucând
roluri tot mai importante în ştiinţe şi matematică, slăbind
astfel obiecţiile potrivit cărora matematica nu ar utiliza metode
ştiinţifice. În sfârşit, matematica este o formă de poezie
care transcende poezia prin aceea că proclamă adevărul; o formă
de raţionament care transcende raţionamentul prin aceea că vrea
să înfăptuiască adevărul pe care îl proclamă; o formă de
acţiune, un comportament ritual, care nu găseşte împlinire în
faptă, ci trebuie să proclame şi să elaboreze o formă poetică
a adevărului, este definiţia dată de Salomon Bochner în Rolul
matematicii în dezvoltarea ştiinţei. Am ales intenţionat
exemplul matematicii pentru a nu putea fi acuzaţi de părtinire,
dar pledoaria ar putea continua în beneficiul chimiei , al fizicii
sau al astronomiei. Întrebarea firească ce se insinuează în
acest punct este : “ mai pot reprezenta ele, ca obiect de studiu
, o pasiune pentru adolescenţi?”. V-ar putea mira siguranţa cu
care răspundem “da”, şi trebuie sa ştiţi că ea are în
spate soliditatea argumentelor de ordin concret: performanţele
elevilor. Şcoala noastră, la care ne raportăm, nu e ,
intr-adevăr, o şcoală obişnuită în sensul standardelor , aşa
încât aici putem risca o metaforă : “fabrica de oameni de
succes”. Feed-back-ul vine din competiţie şi din viaţă: zeci
de elevi în loturile lărgite de Matematică , Fizică, Chimie ,
Biologie, Astronomie, sute de premii şi menţiuni la olimpiadele
naţionale, o medalie de argint la Olimpiada Internaţională de
Chimie, prima pentru colegiu ( Italia, 1993, Lucian Ionescu), una de
bronz şi una de argint la acelaşi concurs din Olanda , respectiv
Grecia ( Cristina Glăvan, 2002 şi 2003), una de bronz şi două de
argint la acelaşi concurs din Iacutia (2009,Sava Alexandru),
Japonia (2010,Sava Alexandru),respective Turcia(2011,Sava
Alexandru), din două medalii de bronz la Olimpiada de Astronomie
juniori şi seniori ( 2008, Ştefania Bogdan şi Cârstoiu
Cristina). Desigur, adevăratul merit al profesorului este acela de
a obţine performanţa la orice nivel, dar câte pagini ne-ar trebui
ca să înşirăm aici miile de absolvenţi ai colegiului care au
făcut sau fac carieră, sau care reprezintă un nume în sensul
banal dar extrem de relevant al expresiei?
O argumentare de genul aceleia pe care am încercat-o aici e, cu
siguranţă, obiectul multor pagini. Rutina didactică dictează o
recapitulare la sfârşitul fiecărei lecţii , aşa încât vom
încerca să procedăm acum în mod similar : “ care este rolul
disciplinelor exacte în formarea personalităţii tinerilor?” .
Un posibil răspuns vine, paradoxal, de la o întrebare : “ ne
puteţi explica ce-aţi obţine dintr-un munte de aur dacă n-ar
exista mintea care să-l pătrundă, mâinile care să-l stoarcă de
comori şi ochiul care să privească cu infinită voluptate
capodopera, în final?
Bibliografie:
Postelnicu, V., Coatu, S., Mică enciclopedie matematică, Editura
Tehnică, București, 1980