Rolul liniei în compoziția plastică

Primul element de expresie în desenele copiilor, de la prima mâzgăleală, este linia. Paul Klee, pictor și teoretician al artei, o numea cu umor „un punct plecat la plimbare”. Practic este creată prin deplasarea unui instrument (creion, cariocă, penson, cărbune, cretă) pe o suprafață.
Linia stă „la baza gramaticii fundamentale a imaginii plastice”, după cum spunea pictorul Zamfir Dumitrescu, putând exprima: mişcare, tensiune, masa, forma, suprafaţa, corpul. Printr-o anumită organizare, liniile determină ritmul. Cu ajutorul liniilor se pot obţine: texturi, structuri, materia, spaţialitatea, volumul, efecte de perspectivă. Prin anumite tipuri de linii pot fi exprimate trăiri şi stări psihice. Linia poate primi şi rolul de ornament, de element decorativ.
După poziţia lor, liniile se clasifică în: orizontale, verticale, oblice. După formă, aspect şi lungime, sunt: drepte, frânte, curbe, şerpuite, spiralate, întrerupte, în duct continuu, groase, subţiri, scurte, lungi. După relaţiile dintre ele, pot fi: paralele, intersectate, suprapuse, juxtapuse.
În lecţiile de arte vizuale, copiii sunt îndrumaţi mai întâi să identifice linii în mediul înconjurător: crengile copacilor, firele de iarbă, frunzele coniferelor, calea ferată, fire electrice, stâlpi, mustățile pisicii, liniile de pe zebre, scoici, blana tigrului etc.
Observând creațiile artiștilor şi lucrări şcolare, copiii vor descoperi că linia este semn plastic când sugerează: diverse elemente din natură (pânza de păianjen, firele de păr, tulpinile plantelor, acele ariciului); structura și ornamentele unor reprezentări (cochilii, fluturi, insecte, pești, nervurile frunzelor etc.).
Linia are rol de construcție când conturează sau acoperă: pentru a crea forme și volume (case, ființe, figuri geometrice, obiecte de tot felul); pentru a sugera spațiul (forme de relief, linia orizontului, drumul).
Cu ajutorul unor planșe demonstrative și imagini, școlarii vor identifica, dirijați de profesor, expresivități ale liniilor. De exemplu, cele verticale exprimă echilibru, măreţie, aspiraţie; liniile orizontale – stabilitate, calm; cele oblice – mişcare, nesiguranţă, nelinişte; liniile paralele – armonie, monotonie; cele spiralate – entuziasm şi exuberanţă; liniile curbe line sugerează moliciune; cercurile concentrice dau impresia de exploziv, de expansiune; prin liniile groase în plan apropiat şi subţiri în plan îndepărtat se creează efectul de spaţialitate.
Rolul decorativ al liniei poate fi observat pe obiectele de artă populară. Copiii vor descoperi motive decorative create cu ajutorul liniilor – singure sau în combinație cu puncte. Gruparea şi multiplicarea liniilor, alternanța de grosime, poziţie sau culoare, repetarea sau simetria faţă de o axă, sunt procedee prin care se obţin motivele decorative.
Aplicațiile practice vor începe cu exercițiile de trasare a liniilor pe diferite tipuri de suport (hârtie umedă/uscată, carton, sticlă, asfalt, perete, plastic, pânză), folosindu-se instrumente și materiale potrivite fiecăruia (creioane, carioci, pensoane, degetul, beţişoare, pieptene, furculiţă, periuță etc.). Se va continua cu obținerea liniilor prin cât mai multe procedee de lucru distractive: decolorare, imprimare cu țesături rărite, tehnica firului de lână, suflare asupra unei picături, scurgere liberă și dirijată, amprentare cu ustensile de bucătărie, legume și fructe secționate. Se va discuta și despre expresivitățile liniilor create în acest fel.
Se pot face exerciţii de realizare a liniei în duct continuu, apoi se prelucrează formele obținute, astfel încât să semene cu ceva.
Copiii vor crea compoziții libere sau cu temă dată:
• Fii copac! - primăvara, iarna, în furtună, în ploaie, în noapte, într-o oază din deșert;
• Grădina mea (li se sugerează să folosească linii subţiri, groase, lungi, scurte, curbe, oblice, intersecţii);
• Cartier, Zgârie-nori (doar din linii orizontale și verticale);
• Tornada, Valurile mării (cu linii curbe de diferite grosimi pentru a sugera mișcarea);
• studii după insecte (albine, fluturi), păsări (papagali, păuni), peşti, mamifere (tigri, zebre, arici), vegetaţie (frunze, crengi, rădăcini, secţiuni în fructe) pentru a reda structura, textura, conturul, ornamentarea.
Creativitatea expresivă a școlarilor poate fi stimulată prin exerciții-joc inedite:
• reprezentarea liniară a curgerii apei, mierii, smoalei, a înălțării fumului;
• sugerarea ductului mişcării mâinii când mângâie o pisică, frământă aluatul, scutură, se piaptănă etc.;
• reprezentarea prin linii a unor zgomote (de exemplu, scârțâitul ușii), sunete (foșnet, țârâitul soneriei), fragmente muzicale;
• dansul pe hârtie (mâna copilului şi creionul dansează pe suprafaţa-suport pe diferite ritmuri - vals, rock, horă);
• reprezentarea cu ajutorul liniilor a traseelor parcurse într-o oră de melc, furnică, şarpe, ţânţar, om obosit, cangur, delfin.
Pretext pentru crearea unor expresivităţi cu ajutorul liniilor poate fi şi „metoda scheletului”, o tehnică ce incită imaginaţia şi fantezia. Copiilor li se propune să inventeze structuri scheletice pentru obiectele moi, lichide sau gazoase (nori, fum, căpşuni, stropi de apă, valuri) şi pentru emoţii şi sentimente (iubire, spaimă, tristeţe etc.).

Bibliografie
Cioca, Vasile, Educația artistică-plastică și didactică practică, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Cristea, Maria (1990), Ghid metodic de educație plastică, Editura Petrion, București
Hrişcă, Oana-Ruxandra (2013), Educaţie şi comunicare vizuală pentru învăţământ primar şi preşcolar, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava