Sistemul de evaluare în procesul educațional

Sistemul de evaluare în procesul educațional

Prof. Înv. Primar TECSI ANA-MARIA
Liceul Teoretic Ana Ipătescu Gherla

Evaluarea este cunoașterea efectelor activității instructive-educative desfășurate, a randamentului școlar, respectiv a raportului dintre performanțele realizate de o anumită populație școlară într-un timp determinat și un context pedagogic determinat și performanțele proiectate de cadrul didactic. Pe baza informațiilor obținute, această activitate poate fi ameliorată și optimizată în timp. Practica evaluării implică o colectare sistematică a informațiilor despre activitățile, caracteristicile și obiectivele programelor, pentru a fi utilizate de către anumiți specialiști în scopul reducerii gradului de relativitate.
Demersul evaluator, oricare ar fi situațiile și fenomenele pe care le vizează, se prezintă ca acțiune întreprinsă din afara fenomenului evaluat asupra acestuia; așadar, ne apare ca o relație dintre evaluator și ceea ce este evaluat. Referindu-ne la evaluarea rezultatelor școlare, aprecierea emisă de educator asupra rezultatelor obținute de educabili se prezintă ca acțiune realizată de educator și suportată de educabil. Demersul în sine produce și unele efecte formative, dacă se are în vedere faptul că prin chiar modul în care educatorul îi apreciază rezultatele pe care le obțin la învățare. Prin aceasta, procesul de formare a educabililor încorporează și acțiuni evaluatoare.
Activitatea didactică se realizează, în cele mai multe cazuri, de către un grup de persoane – educatorii asupra unui grup- de regulă, mai numeros decât cel amintit. Între componenții acestora se stabilește o multitudine de relații, inclusiv de interevaluare, fiecare component al grupului fiind interesat nu numai de ce face personal, ci și de ceea ce fac ceilalți membri ai grupului.
Aceste caracteristici ale acțiunilor umane, cel puțin ale celor înterprinse deliberat, sunt proprii și activității didactice. Deci, alături de acțiuni evaluative se produc și frecvente procese de autoevaluare și interevaluare, cu mențiunea că ele privesc nu numai relația educator-educabil, ci și relațiile dintre educatori, respective dintre educabili.
Autoevaluarea și interevaluarea, în general, orice demers prin care se realizează cunoașterea stării unui fenomen, îndeplinesc o funcție de reglare-autoreglare a oricărui sistem.
Cultivarea capacității autoevaluative la educabili devine necesară și din considerente care privesc organizarea activității școlare. Avem în vedere numărul mare al elevilor dintr-o clasă, a căror evaluare poate diminua sensibil, timpul necesar activității de instruire-învățare, numărul redus de ore pe săptămână la unele discipline, încărcarea programelor care obligă la utilizarea timpului disponibil pentru tratarea conținutului și diminuarea timpului rămas disponibil pentru verificare.
Cu privire la autoevaluarea de către elevi a randamentului lor școlar există numeroase studii reflectând experiențe și achiziții importante în domeniul considerat. Capacitatea de autoevaluare a educabililor, deși poate fi exersată încă din prima școlaritate, devine semnificativă și argumentată începând cu vârsta preadolescentă.
Demersul de evaluare a rezultatelor școlare se depărtează tot mai evident pe ideea potrivit căreia nota este acordată de educator și suportată de elev. Această schimbare este mai rapidă sau mai lentă, mai evidentă sau mai greu de sesizat, în funcție de modul în care educatorul îi apreciază pe elevi, îi învață cum trebuie să-și autoaprecieze rezultatele în învățare.
Autoevaluarea, ca proces de autocunoaștere a propriei personalități, este o capacitate care se formează, nu este un dat. Ea nu este, deci, numai mijloc utilizat în activitatea didactică, în scopul ameliorării acesteia, ci, în același timp, este și, obiectiv al procesului de formare al elevilor.
Cu privire la autoevaluare și interevaluare randamentul școlar există numeroase studii reflectând experiențe și achiziții importante în domeniu. Oportunitatea consultării elevilor verificați și/sau a colegilor acestora, în aprecierea răspunsurilor date la chestionarea orală, sau ca probă scrisă, fără ca această consultare să însemne o apreciere oficială. Cercetări interprinse în acest scop au condus la concluzii încurajatoare cu privire la formarea la elevi a capacității de autoevaluare. Relevarea efectelor pozitive pe care exercițiul autoevaluării le produce asupra randamentului școlar în general, asupra activității de învățare a elevilor, în special. Constatări ale unor profesori care atestă faptul că acțiunile de autoapreciere a rezultatelor școlare, de către elevi: influențează pozitiv motivația și atitudinea acestora față de învățare, le oferă satisfacția muncii rodnice împlinite și îi face încrezători în forțele proprii; semnalează dificultăți cu care se confruntă elevii, erorile pe care le comit; în același timp, permit îmbunătățirea stilului educatorului în ceea ce privește utilizarea sistemului de notare.
Dezvoltarea la elevi a capacității de autoevaluare este favorizată de promovarea strategiei evaluării formative. Numărul mare al verificărilor pe care le implică strategia menționată face nu numai oportună, ci chiar necesară recurgerea la autoaprecierea de către elevi a rezultatelor obținute în învățare.
Educarea capacității de autoapreciere și interapreciative are efecte pozitive și în planul dezvoltării unor atitudini colegiale, de înțelegere și întrajutorare între elevi. Aprecierea corectă a colegilor și a propriilor rezultate favorizează dezvoltarea relațiilor intercolegiale și totodată formarea unei corecte imagini de sine din partea fiecărui component al grupului de clasă. Previne apariția neconcordanței între aprecierile emise de educator și imaginea de sine, generatoare de tensiuni și descurajări. Recurgerea sistematică la autoaprecierea rezultatelor constituie un exercițiu util și eficace de dezvoltare la elevi a capacității valorizatoare.
În general, problematica autoevaluării se corelează cu aceea a interevaluării. Notă comună o constituie antrenarea elevilor în realizarea actului evaluator privind propriile lor rezultate sau pe cele ale colegilor. Ambele vizează formarea capacității de valorizare a rezultatelor activității de învățare. Ceea ce le distinge sunt obstacolele pe care le au de depășit. În cazul autoevaluării obstacolul este reprezentat de imaginea de sine, în timp ce în cazul interevaluării este reprezentat, cel mai adesea, de relațiile inter-individuale dintre educabili.

Bibliografie
Bocoș, M. (2004), Evaluare în învățământul primar- Aplicații practice, Editura Casa Cărții de Știință,Cluj-Napoca
Învățământul primar, Revistă dedicată cadrelor didactice, (2005), nr. 3-4, editura MINIPED