SpiralaTraumei în Bullyingul școlar

Spirala traumei în bullyingul
școlar
Prof. psihopedagog Geabău Marilena,Școala Gimnazială
Specială nr.4 București
Lumea contemporană a sfărâmat matricile bunului
simț în care se creșteau copiii odinioară și care configurau
anume rânduieli pentru buna purtare a părinților față de copii
. Când simțeai de zeci și sute de generații că ,,vei culege
ceea ce semeni,, , te gândeai la consecințele purtării tale și
atunci când semănai un anume comportament față de copiii tâi,
căci oamenii trăiau în case cu familii extinse, câte trei, patru
generații și vedeau câ celui bătrân îi vine rândul să fie
îngrijit de cel pe care l-a îngrijit. Familia e nevoită să se
sincronizeze cu nevoile copilului/copiilor pe care-i are. Ignorarea
copilului ca și bruscarea ori interdicția produc traume care vor
face din copil un viitor agresor. Copilul va traversa o criză de
identitate prin aceste atitudini care vor bulversa esențial
persoana copilului în devenire, ce se va simți constrâns ,
strivit ori aruncat la ,,groapa de gunoi a istoriei.,,
Cei șapte ani de acasă au menirea de a edifica un simț
al tuturor simțurilor-bunul simț ori mai bine zis : ,,Simțul
moral,, (să faci ce se cuvine). Prezența afectivă a părinților
în viața copiilor, care constă în exersarea comunicării pe
principiul empatiei și a stimulării cognitive eficiente, are
efecte benefice asupra stimei de sine, autocontrolului și
echilibrului emoțional . Apariția unui copil în familie
,,dărâmă,, confortul soților și-i proiectează deopotrivă în
trecut și în viitor. Părinții care au crescut în teroare ,
fiind victime ale părinților lor, vor încerca în mod
inconștient să aplice ,,modelul,, pe care l-au văzut în familie
dacă nu s-au eliberat de condiția lor de victimă. Victima
încearcă să se elibereze, răzbunându-se pe alții. Se
realizează deplasarea sau înlocuirea prin proiecție.
Cei care au fost victimele agresiunii părinților, își
vor ,,răzbuna,, statutul, devenind agresori atât cu colegii lor de
școală, muncă, dar și cu propii lor copii. Fiecare experiență
trăită în copilărie își va lăsa amprenta în stilul
comportamental al omului. Spirala traumei provocate de agresivitate
e o coloană care pare fără sfârșit, pentru că fiecare victimă
e un potențial agresor care va face alte victime. Nevoia de putere
a agresorului care se exprimă în nevoia de a domina, umili,
defăima, manipula victimaîși are originea într-o istorie în
care el a fost umilit, defăimat, manipulat, agresat sau ignorat,
deci e expresia unei proiecții în care agresorul caută să se
răzbune, ,,oferind,, ceea ce a primit de la cei de care a depins
și l-au strivit.
Studiile arată că agresorii pot fi și copiii greu educabili, cu
un grad de empathie scăzut, copii care au fost răsfățați până
acolo unde cred că totul le este permis doar lor și copii
ignorați în copilăria mică.
,,Orice individ este determinat la urma urmei de structura sa
internă și modul său de viață.,,Ceea ce –l determină pe
copil să evolueze sau să stagneze este stilul comunicării
familiei cu copilul, comuniunea familiei cu copilul, mediul în
care crește și contagiunea emoțională între familie și copil.
În lucrarea ,,Psihologia Scolarului greu educabil,, , Alfred
Adler a încercat, cu ajutorul „tchnicii psihologiei individuale
comparate", să definească stilul de viaţa al şcolarilor greu
educabili. Autorul argumenta nevoia copiilor cu traume de a
traumatiza pe alții, încă de acum un secol în urmă.
Adler îsi începe lucrarea cu titlul ,,Omul și semenul
său,, acreditând teoria privirii în oglindă a comportamentului
ca reflectare prin imitare a semenilor. Modelele stilului de
viaţă, cum ar fi, de exemplu, liniile de conduită reprezentate de
trăsăturile de caracter, se construiesc întotdeaunaca urmare a
unui îndelung antrenament,în vederea căruia pot fi reactualizate,
atât în conştiinţă, cât şi în inconştient, vestigiile unor
amintiri în general neînţelese. Dar nici asemenea amintiri şi
nici experienţele trăite nu sunt acelea care constituie factorii
determinanţi, ci determinant este tocmai stilul de viată care le-a
dat o formă, le-a orientat si le-a utilizat în felul care îi este
propriu. O descifrare într-o măsură suficientă aacestui proces
permite sesizarea tandemului perfect al forţei motrice a
conştientului şi inconştientului. Iar acordul acestor două
instanţe nu este asigurat decât în cazul în care sfera de
acţiune a stilului de viaţă nu este perturbată.
Adler vorbește despre împortanța modului în care e tratat
de părinți un copil și realizează clasificări ale
comportamentelor sau stilurilor de conduită pornind de la
intervenția părinților-mamei in special în viața
copilului.După autor există trei categorii de copii:suferinzi,
răsfățați și detestați, fiecare având o evoluție specifică
generată de climatul familial
Bullying-ul școlar nu e un gest necugetat
întâmplător ci un scenariu de agresiune a unui actor social
care-și alege victima sau victimele și strategiile prin care să
le domine sau strivească fizic, psiho-afectiv și cognitiv.
Agresivitatea, care devine intenționată în perioada
școlarității, e un semnal de alarmă pentru profilul moral al
agresorului, el încercând să ,,reechilibreze balanța ,, în
pierderile pe care le-a avut în copilărie prin căutarea unei
victime asupra căreia să-și exercite furia și controlul,
umilirea , așa cum le-a suportat el în situația de victimă. El
proiectează conflictul în mintea altora pentru a se elibera.
Bullying-ul diferă de alte forme de agresiune/violență printre
copii prin faptul că este un act intenționat, repetitiv, care
implică un dezechilibru de putere, o afirmare a voinței de putere
a unui copil/adolescent , în fața altor colegi. Agresorul nu
arată doar victimei ci întregii clase cât e de puternic, de
important și de temut. Copiii noștri își formează caracterul
în funcție de ceea ce trăiesc în primii ani de viață.
Escaladarea conflictului – copilul caută parteneri de
solidarizare în agresivitate. Familia și școala au funcții
complementare în educație. Școala construiește educația pe
fundamentul educației primite în familie.
Părinții sunt soarele și umbra copilului lor. De aceea, ei
trebuie să aibă măsură cât și cum se apropie de copilul lor,
să nu-l ardă cu dragostea lor fără măsură, să nu-l orbească
cu întunericul umbrei lor. Și lumina părinților are menirea de
a-i călăuzi pașii cunoașterii copilului și umbra lor are rolul
de a-l proteja de dificultățile vieții și de a-l împrieteni cu
ceilalți nu de a-l ține captiv în imperiul fricii generat de
voința lor de putere.
Bibliografie : Alfred Adler, 1995, ,,Psihologia Scolarului greu
educabil,, Ed.IRI