Voința socială și democrația

La nivel individual, voința este un proces conștient complex,
în care sunt implicate diverse resurse ale personalității - de la
afectivitate, motivație și gândire, până la trăsături
temperamentale și de caracter - în vederea realizării unui scop
prin reglarea acțiunilor pentru depășirea unor obstacole
interioare sau exterioare.
Conform schemei clasice, actul volitiv parcurge următoarele
etape: conștientizarea motivației, definirea scopului, luarea
deciziei, alegerea modalităților de acțiune, realizarea practică
a deciziei.
Prin voință, omul se raportează activ la lumea în care
trăiește pentru promovarea unor scopuri elaborate anticipativ,
succesul acestora fiind legat de claritatea obiectivelor,
mobilizarea forțelor personale, perseverența în aplicarea
deciziilor, susținerea și concordanța cu normele mediului
socio-cultural, dar și de impactul asupra comunității din care
individul face parte.
Abordarea filosofică a voinței se află la granița dintre
determinism și libertate în interpretarea manifestărilor umane.
Spre deosebire de determinism, care subordonează traiectoria
comportamentală unor cauze independente de voința individului,
libertatea pune accentul pe posibilitatea manifestării acestuia în
spațiul existențial potrivit dorințelor proprii.
Absolutizarea celor două interpretări a dus în primul caz la
forța implacabilă a destinului în viața omului, respectiv la
aşa-numita concepţie a liberului arbitru, potrivit căreia
comportamentul uman este determinat exclusiv de voinţa proprie.
În termeni filosofici, libertatea este indisolubil legată de
necesitate, deoarece exprimă raportul dialectic în care se află
activitatea umană faţă de legile naturii şi cerinţele impuse de
societate. Să nu se uite că posibilitatea omenirii de a transforma
realitatea constă tocmai în utilizarea conştientă a legilor
naturii şi a forţelor sociale în vederea atingerii unor scopuri
mai mult sau mai puţin îndepărtate.
Libertatea, înţeleasă ca unitate între cunoaştere, valorizare
şi acţiune, se manifestă specific în cadrul vieţii sociale.
Dacă n-ar exista libertate, omul n-ar putea fi creator de istorie,
ci pur şi simplu un mecanism banal în angrenajul social.
Pe de altă parte, libertatea nu se confundă nici cu liberul
arbitru, mai precis, cu o totală libertate a individului faţă de
legile şi normele care reglementează convieţuirea cu semenii
săi.
Astfel de interpretări de pe poziţii unilaterale au condus fie
la fatalism, fie la interpretări voluntariste şi subiectiviste,
în totală discordanţă cu cerinţele vieţii sociale.
Libertatea individului nu înseamnă lipsa totală a
constrângerilor, fiind înscrisă în granițele comportamentului
civilizat în care trebuie respectate drepturile și libertățile
cetățenești.
Voința socială se manifestă ca formă conştientă şi
intenţionată de autoreglare în cazul grupurilor și
comunităților, atunci când vectorii voințelor individuale
converg în proporție de cel puțin 50 % spre un obiectiv comun.
Existența voinței sociale asigură coeziunea, orientarea și
conjugarea eforturilor individuale pentru desfășurarea
activităților integrate din diverse structuri organizaționale,
fiind un factor esențial pentru progresul social general.
Mecanismul psihologic al voinței sociale constă în
conștientizarea la nivel individual a priorității unor interese
generale și a unor obligații pe care fiecare trebuie să și le
asume pentru prosperitatea societății. La rândul său, mediul
socio-cultural în care trăiește individul îi influențează
conștiința și implicit atitudinea față de propria existență
și lumea în care trăiește.
Democrația (în traducere „demokratia” = puterea poporului)
este un regim politic în care cetățenii își exprimă voința
în mod direct sau prin intermediul unor reprezentanți aleși să
decidă în numele lor pentru o perioadă limitată de timp.
În antichitate, o formă a democrației directe a fost
experimentată în orașul-stat Atena, prin care toți cetățenii
discutau periodic problemele cetății în agora și luau împreună
decizii.
Desigur, participarea tuturor membrilor societății în luarea
deciziilor politice este imposibil de aplicat în condițiile
actuale, democrația modernă fiind de tip reprezentativ și are la
bază trei modele istorice din sec. XVII-XVIII (englez, american și
francez), conducerea politică fiind asigurată prin reprezentanți
aleși de cetățeni pentru a le apăra interesele.
În prezent, o formă de democrație directă este referendumul
(plebiscitul) – proces de consultare prealabilă a cetățenilor
asupra unui proiect de lege sau asupra unei situații de
importanță, pe buletinele de vot existând doar opțiunile Da sau
Nu.
Autoritatea înseamnă puterea legitimă a cuiva de a-și impune
propria voință celorlalți, fiind prezentă în relațiile dintre
oameni atât în viața privată, cât și în viața publică.
Exercitarea puterii de către autorități este corelată cu
regimul politic: democrație reală, democrație incompletă, regim
hibrid (parțial democrat, parțial autocrat), autocrație.
Un regim democratic presupune respectarea drepturilor și
libertăților cetățenești, pluralismul politic, separarea
puterilor în stat, egalitatea tuturor cetățenilor în fața
legii, respectarea proprietății, având ca mecanisme esențiale
votul universal și suveranitatea națiunii.
Un element important al democrației este constituția, document
votat de către popor prin referendum organizat în mod liber, care
reglementează drepturile și libertățile individului, definește
politicile fundamentale și limitele puterii conducătorilor
aflați în diferite funcții din stat, stabilește structura și
sarcinile guvernului.
Sistemul electoral este mecanismul principal prin care voința
populară acționează organizat în devenirea societății,
optimizarea acestuia fiind o garanție a realizării obiectivelor
propuse în procesul de trecere de la diagnoză la prognoză. În
acest scop, sistemul electoral trebuie adaptat permanent la
cerințele societății prin triada structură – funcție –
informație.
După unii gânditori, societatea are o evoluție dialectică în
spirală, la granița dintre obiectiv și subiectiv, cauzalitate și
întâmplare, libertate și necesitate.
În cadrul democrației actuale de selectare a reprezentanților
politici de către cetățeni, există două sisteme principale de
vot, și anume: sistemul electoral majoritar și sistemul electoral
cu reprezentare proporțională.
Sistemul electoral majoritar este întâlnit în democrații
majoritariste (de exemplu Marea Britanie, SUA), având la bază
ideea că, într-o democrație, guvernarea trebuie să fie
fundamentată pe exprimarea voinței majorității. Acest sistem
electoral este foarte competitiv, generează antagonisme între
părțile implicate, favorizează partidele mari și distorsionează
rezultatele prin votul util - considerându-se că un vot pentru un
partid care nu are șanse să câștige cursa electorală este un
vot irosit. În practică, votul este organizat pe circumscripții
uninominale, mandatele din fiecare circumscripție fiind
câștigate de candidatul care obține cel mai mare procent din
voturi în circumscripția respectivă.
Sistemul electoral cu reprezentare proporțională este
caracteristic democrațiilor consensualiste (de exemplu Germania,
Italia, Belgia), având la bază ideea că, pentru a ține seama de
interesele tuturor cetățenilor, rezultatul alegerilor trebuie să
reflecte cât mai fidel opțiunile electorale, astfel încât nici
una din minoritățile semnificative să nu fie neglijată. Acest
tip de sistem electoral favorizează crearea de alianțe și
coaliții de guvernământ, fiind caracterizat prin trei moduri de
organizare: SRP pe liste de partid (alegătorii votează una din
listele propuse de partide în circumscripții plurinominale), SRP
integrat (combină listele de partid cu elemente ale sistemului
majoritar) și SRP cu vot unic transferabil (votanții aleg lista
partidului care le reprezintă interesele, după care ordonează
candidații înscriși pe listă).
Propun factorilor de decizie să reflecteze la o nouă
posibilitate de abordare a votului, care face trimitere la opțiuni
multiple pentru fiecare alegător prezent la urna de vot. Desigur,
se justifică orice efort pentru exprimarea justă a voinței
populare în alegerea celor potriviți pentru rolul și statutul
omului de stat.
Prin creșterea numărului de opțiuni, evaluarea devine mai
riguroasă, însă, pentru mai mult de două opțiuni, se complică
procesul de votare și de stabilire a clasamentului candidaților.
Într-o democrație veritabilă, idealul optimizării sistemului
electoral presupune adaptarea modului de organizare, de selecție
și de evaluare a candidaților și a partidelor politice, pentru a
reflecta pe deplin voința populară în condițiile existente la
momentul respectiv.
În acest scop, se impune trecerea de la varianta opțiunii unice
la cea a ierarhizării opțiunilor pentru participanții la scrutin.
Cea de-a doua variantă se poate aplica într-un singur tur de
scrutin, modul de evaluare fiind bazat pe un sistem de notare
pentru ierarhizarea candidaților și a partidelor politice. Deși
procedura este mai dificilă în cazul prezenței la urne, se poate
simplifica prin utilizarea votului electronic.
Ordonarea de către alegător a opțiunilor multiple se face prin
acordarea de puncte fiecărui candidat în funcție de armonizarea
intereselor proprii cu cele generale. După terminarea scrutinului,
rezultatele finale se obțin prin însumarea numerelor de puncte din
buletinele de vot.
Se impune stabilirea riguroasă a criteriilor de evaluare a
candidaților, luând în considerare caracterul, profilul moral,
aptitudini manageriale și viziune creativă, pregătirea
politică și de specialitate, experiența dobândită în diverse
funcții publice, rezultatele remarcabile obținute etc. După
Valeriu Stoica, un președinte de partid trebuie să fie un bun
profesionist, dar și un om drept și onest, capabil să
înțeleagă fenomenele sociale și economice, să construiască
echipe și alianțe pentru aducerea partidului la putere.
Pentru ca cetățenii să aleagă în cunoștință de cauză,
trebuie să fie educați în spirit civic, pentru conștientizarea
soluțiilor benefice și asumarea de responsabilități, având la
dispoziție surse sigure de informații despre candidați,
doctrinele partidelor politice, trecutul acestora, consecvența,
personalitățile implicate, proiectele de țară, raportarea la
contextul geopolitic etc. Pe de altă parte, experți din întreg
spectrul politic vor elabora periodic câte un proiect de țară
reper, astfel încât cetățenii să aibă totdeauna un termen de
comparație pentru viziunile candidaților și ale partidelor
politice, a raportării la interesele generale actuale și de
perspectivă.
În proiectele propuse, trebuie menționate sursele financiare
și termenele de realizare a obiectivelor, mecanismele feedback,
asumarea responsabilităților, a criteriilor de evaluare pentru
cuantificarea meritelor și aplicarea de sancțiuni.
Scrutinul trebuie să devină un filtru pentru meritocrație, care
să permită accesul în parlament, guvern și administrația
publică locală a politicienilor veritabili și să-i oprească pe
cei corupți, incompetenți sau care promit mult și realizează
foarte puțin.
Este posibil să asistăm în deceniile următoare la trecerea
omenirii într-o nouă epocă istorică, cea a psiho-informaticii,
în care inteligența ființei umane va beneficia din plin de noi
oportunități, pe măsura implementării tehnologiei 5 G și a
utilizării inteligenței artificiale, factori ai dezvoltării cu
impact deosebit asupra standardului de viață, culturii, modului de
acțiune și de gândire, telecomunicațiilor și schimbului de
idei novatoare la scară planetară, managementului și organizării
vieții pe Terra.
S-ar putea ajunge la un model dual de organizare și conducere a
societății, în care componenta umană acționează după
principiile de bază ale capitalismului și umanismului, iar
componenta informatică este complementară, fiind concepută de
către tehnocrați remarcabili, care pot include proiecte
importante de țară, având stabilite etape cu obiective concrete
și termene precise de realizare, prin raportare la norme din
programele și strategiile întregului spectru politic, nu numai ale
partidelor aflate la putere.
Democrația directă va fi extinsă în perspectivă, având în
vedere că nivelul înalt atins de tehnologia informației va
permite manifestarea pe scară largă a voinței populare, votul
electronic fiind utilizat în diverse situații - de la selectarea
candidaților, a partidelor politice și a proiectelor de țară,
până la consultarea cetățenilor prin referendum pentru
implementarea unor proiecte de legi sau a unor soluții novatoare de
organizare și conducere a domeniilor de activitate cu rol esențial
în evoluția societății.
Bibliografie
1. Lijphart Arend, Modele ale democrației. Forme de guvernare și
funcționare în treizeci și șase de țări, Polirom, Iași, 2000

2. Teodorescu, Gheorghe & Ovidiu Gherasim-Proca, Sisteme și
comportamente electorale, Editura Fundației AXIS, Iași, 2006
https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/85931/optimizarea-sistemului-electoral
https://www.academia.edu/95897484/Libertatea_si_democratia
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_de_vot