Utilizarea Educaţiei tehnologice în orientarea profesională a tinerei generaţii, Profesor Elena Dragomir, Şcoala Nr.15 “Adrian Păunescu” – Piteşti
Educaţia tehnologică nu este învăţământ profesional tehnic şi nici învăţământ teoretico-ştiinţific în sens strict, ci este o formaţie culturală nouă, nascută din raportul omului modern cu tehnologia şi care e considerată o componentă a culturii de bază şi o coordonată de acţiune pentru educaţia permanentă. Educaţia tehnologică nu se reduce nici la instruirea practică, la iniţierea într-un meştesug tradiţional sau o profesie modernă, ci are ca obiectiv fundamental o nouă viziune şi atitudine practică asupra omului şi sensurilor vieţii, prin prisma tehnologiei, precum şi o întelegere a rolului tehnologiei în progresul omenirii. Astfel, va fi înţeles omul în efortul său continuu de perfecţionare, asociindu-şi tehnologia pentru a-şi dezvolta, prelungi şi multiplica forţa şi simţurile prin instrumente şi maşini, produse ale tehnologiei, pentru a comunica la distanţă prin sunet şi imagine; pentru a se extinde în spaţiu şi a reduce distanţele (prin noi mijloace de transport moderne, colonizare cosmică etc.); pentru a se elibera de muncile grele, repetitive, în medii nocive (utilizând automate, roboţi); pentru a-şi multiplica capacităţile de informare şi operare a informaţiei (cunoscând funcţionarea şi iniţiindu-se în exploatarea ordinatoarelor, calculatoarelor), disponibilizându-se pentru activităţi creatoare şi, nu în ultimă instanţă, pentru a fi în armonie cu natura şi a evita dezechilibrele, pentru a şti să înveţe permanent de la mama natură.
Educaţia tehnologică se integrează, totodată, într-un sistem al pregătirii în perspectivă a individului, facilitând: opţiunea, inserţia şi flexibilitatea socio-profesională într-un univers tehnologic dinamic.
Cultivarea unui veritabil umanism tehnologic trebuie să se fundamenteze pe ideea că omul este scopul evoluţiei sociale, inclusiv al progresului tehnologic. Astfel, progresul tehnico-ştiinţific este conceput în folosul omului şi umanităţii şi nu al subordonării şi compromiterii condiţiei umane. Cultivarea unei noi motivaţii a muncii, cu accent pe latura expresivă a acesteia, pe afirmarea puternică a eu-lui, a personalităţii, precum şi a unei etici a muncii, cu accent pe înalta responsabilitate derivată din înalta tehnologie şi puternicele energii pe care omul este şi trebuie să fie stapân.
Dezvoltarea spiritului ştiintific de cercetare. "Elevul viitorului va fi un explorator" - spune Marshall McLuhan. Pentru aceasta, el trebuie învăţat să cerceteze. Învăţarea prin cercetare, prin descoperire trebuie să ducă la sesizarea fondului de probleme, la găsirea şi punerea problemei, la formularea acesteia, stăpânirea unor strategii pentru determinarea relaţiilor cauzale, interdependente dintre fenomene. În ultimă instanţă, atitudinea interogativă, capacitatea de a pune întrebări lumii înconjurătoare constituie calităţi ale adevăratului cercetător.
Amplificarea capacităţilor creative, a disponibilităţilor pentru invenţie şi inovaţie. Acele naţiuni care ştiu să depisteze şi să pună în valoare potenţele creatoare ale propriului popor sunt avantajate în cursa acerbă de competenţe şi tehnologii avansate.
Iniţierea în pregătirea tehnico-practică va urmări: cunoaşterea materiilor prime şi a materialelor auxiliare, a proprietăţilor acestora, pentru a putea fi prelucrate; dezvoltarea capacităţii de a citi un desen tehnic adecvat nivelului de pregătire, de a proiecta şi realiza schiţe şi desene tehnice; cunoaşterea şi înţelegerea logicii tehnologice, a operaţiilor necesare prelucrării materialelor, în vederea realizării unor produse necesare omului; iniţierea practică în utilizarea unor scule, maşini-unelte necesare procesului tehnologic; cunoaşterea principiilor de funcţionare, a normelor de exploatare şi eventual a unor defecţiuni posibile şi a modului de depanare; iniţierea în probleme de igienă a muncii, de formare a unei discipline tehnologice, respectarea normelor de protecţia muncii şi de P.S.I.; cunoaşterea modului de organizare a unor întreprinderi, ateliere, a proceselor de fabricaţie, a unor fluxuri tehnologice (prin vizite, întâlniri cu ingineri, expoziţii etc.); iniţierea în probleme financiar-economice, vizând estimarea costurilor, cheltuielilor, preţurilor unor produse.
Iniţiere în limbajele matematice, tehnologice specifice. În societatea prezentă, dar mai ales viitoare, cel putin patru limbaje se impun a fi cunoscute: al computerelor, al informatizării; limbajul matematic, ca limbaj universal; limbajul desenelor tehnice şi simbolistica specifică domeniului tehnologic; limba engleză - ca mijloc de informare tehnică, de codificare a comenzilor, a prospectelor existente pe orice tip de tehnologie, indiferent de provenienţă.
Cunoaşterea familiilor profesionale cu specific tehnologic pentru o viitoare opţiune socio-profesională. Educaţia tehnologică este organizată pe unităţi didactice şi abordează principalele domenii tehnologice: organizarea mediului construit, produse alimentare de origine vegetală şi animală, economia familiei, materiale şi tehnologii limbaj grafic, tehnologii şi materiale metalice, transporturi, energie, electrotehnică şi electronică, tehnologia informaţiei şi domenii profesionale. "Educaţia tehnologică" dezvoltă capacităţi şi atitudini şi urmăreşte o cunoaştere generală şi a principalelor domenii profesionale.
Pentru fiecare tânăr este important să-şi poată identifica propriul sistem de valori în vederea autoevaluării şi descoperirii propriei vocaţii. Educaţia tehnologică are menirea de a-i dezvolta elevului şi capacitatea de a alege şi nu de a fi selectat în ceea ce priveste calificarea sa ulterioară; de a alege în cunoştintă de cauză şi nu de a fi "orientat" şi "dirijat".
În contextul apariţiei de noi profesii - speranţe ale viitorului - declanşate de înaltele tehnologii, de informatizare, procesare şi automatizare, se cer a fi cunoscute calităţile, aptitudinile generale şi speciale umane corespunzătoare acestor noi profesii. Acest lucru implică o inventariere a acestor calităţi şi corelarea lor cu standardele vocaţionale specifice fiecărei profesii.
Iniţierea în pregătirea tehnică, pe grupe largi de profesii cât mai variate, poate oferi posibilitatea opţiunii în cunoştinţă de cauză. Prezentarea unor monografii profesionale din domenii tehnice, vizitarea unor întreprinderi, uzine şi unităţi economice, întâlnirile cu specialişti, vizionarea unor expoziţii, filme documentare, participarea la activitatea unor cercuri şi cluburi cu profil tehnico-aplicativ, dezvoltarea unor interese, a unor mici pasiuni şi preocupări de timp liber sunt doar câteva genuri de activităţi care pot avea influenţe asupra structurării unor modele şi idealuri socio-profesionale cu valoare motivaţională în opţiunea viitoare.
Tricotând, sculptând, modelând lutul sau împletind nuiele, copiii îşi dezvoltă pe lângă diferitele abilităţi şi voinţa. Simţul artistic, cel tactil, simţul echilibrului şi al armoniei sunt cultivate în fiecare lucrare practică realizată.
Pentru a se ajunge la efectuarea unor opţiuni şcolare şi profesionale corecte şi realiste este absolut necesară informarea elevilor cu privire la tipurile şi profilurile de studii pe care le pot urma, la posibilităţile şi formele de calificare profesională, la lumea profesiunilor şi dinamica ei specifică, la perspectivele dezvoltării social-economice şi oferta socială de muncă în diferite sectoare de activitate.
În practica propriu-zisă a orientării, informarea elevilor asupra tipurilor de universităţi şi a profilurilor de studii, precum şi asupra profesiunilor şi cerinţelor vieţii sociale se caracterizează printr-o succesiune gradată de acţiuni, care pornesc de la o informare cu caracter general spre una aprofundată şi specializată.
