Şcoala cu
bune practici

77 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

UE îşi face propriul sistem de clasificare a universităţilor

Sistemul european va fi testat în 2010, în încercarea de-a îmbunătăţi clasarea universităţilor europene şi de a spori puterea economică a UE.

Proiectul european de clasificare va fi dezvoltat timp de doi ani, urmând să fie implementat începând cu 2011. La acest proiect care se vrea o alternativă la deja împământenitele sisteme de clasificare globală cum sunt celebrele topuri 500, va lucra consorţiul germane-franco-belgiano-olandez CHERPA, care beneficiază din partea UE de un buget de 1,1 milioane de euro.

Sistemul de clasificare va fi testat în 2010 pe 150 de universităţi europene, insistând iniţial pe instituţiile specializate be business şi inginerie, informează EuObserver.

Clasificările la nivel naţional ale universităţilor există încă din anii '90, dar în ultima decadă învăţământul superior a devenit din ce în ce mai globalizat. În acest context, şi sistemele de clasificare s-au mondializat. Ierarhizările generale sunt deosebit de importante atât pentru studenţi, care îşi aleg universitatăţile în funcţie de plasarea lor ierarhică globală, pentru instituţiile publice şi private care decid finanţările, etc.

Cele aproximativ 4.000 de instituţii de învăţământ superior europene numără peste 19 milioane de studenţi şi au aproximativ 1,5 milioane de angajaţi. Cu toate acestea, universităţile europene nu reuşesc să se impună la nivel global, fiind net depăşite în ierarhizări de cele de peste Atlantic. Potrivit Academic Ranking of World Universities, numai consacratele universităţi britanice Cambridge şi Oxford reuşesc să intre între primele zece ale lumii. Arareori, câte o universitatea din Hexagon se strecoară între primele 20 ale lumii. La rezultate asemănătoare ajung constant şi topurile compilate anual de Times Higher Education Supplement.

În mod repetat, atât Comisia Europeană cât şi unele state membre ale UE, mai ales Franţa, au criticat metodologia şi rezultatele acestor sisteme de clasificare, acuzându-le fie că sunt părtinitoare cu învăţământul anglo-saxon, fie că nu iau în considerare îndeajuns de multe criterii.

În ceea ce priveşte România, nici una dintre universităţile autohtone nu s-au clasat vreodată în primele 500 ale lumii. Nu doar topurile străine deplâng calitatea învăţământului superior românesc şi nivelul general al universităţilor. Publicat în aprilie 2009, un raport al Coaliţiei pentru Universităţi Curate din care face parte şi Societatea Academică din România, a ierarhizat universităţile autohtone în funcţie de gradul lor de integritate. Nici o universitate nu a primit nota maximă, iar instituţii considerate de prestigiu, precum Universitatea de Vest din Timişoara, Babeş-Bolyai din Cluj sau Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti au primit punctaje dezonorante.

Sursa: realitatea.net

Azi: 11 evenimente

«DECEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

52 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN