Eliminarea barierelor din relaţia profesor-elev, Prof. Livia Buciuman, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, Baia Mare

Procesul de predare-învăţare este unul complex, iar când profesorul şi elevul nu păstrează o relaţie optimă, acesta poate deveni chiar sinuos. Această relaţie de interdependenţă poate fi umbrită de atitudini ce vin atât din partea profesorului, cât şi din partea elevilor. În aceste condiţii, profesorul poate fi şi este acuzat adesea că se limitează la predarea aceloraşi noţiuni şi, mai ales, după aceleaşi tehnici de predare, că nu ştie să interacţioneze cu elevul, nemotivându-l astfel.

Elevul este cel plin de elan, însă datorită societăţii, care promovează doar non-valori, acesta nu are posibilitatea de a urma nişte modele, iar energia lui e centrată înspre activităţi care poate sunt mai puţin benefice pentru el, iar mai târziu, pentru societate.

În cartea „Relaţia profesor-elevi: blocaje şi deblocaje”, autoarele, Elena Truţa şi Sorina Mardar, oferă atât sursele de blocaj, cât şi manifestări ale acestor blocaje, dar şi soluţii, de aceea am selectat zece blocaje, pe care le-am considerat cele mai frecvente, pentru a le prezenta şi a le discuta.

1. „cod inaccesibil” – codul este limba, şi mai ales nivelul la care apelează atât emiţătorul, cât şi receptorul pentru a se înţelege. Astfel că, dacă profesorul împachetează esenţa într-o formă inaccesibilă sau greu accesibilă elevilor, aceştia nu vor putea comunica, nu-i vor putea răspunde profesorului. Acest blocaj duce la cel de-al doilea despre care o să vorbim, şi anume:
2. „absenţa feedback-ului/feedback dificitar”. Soluţia înlăturării celor două bariere în realţia profesor-elev este aceea de a adapta codul, limbajul la particularităţile individuale ale elevilor şi de a solicita un feedback permanent. Când se observă absenţa acestuia, activitatea trebuie oprită pentru întreaga clasă sau pentru elevul cu probleme, după caz.
3. „motivaţia deficitară a receptorului”, adică a elevului. În timpul lecţiei, dacă elevul nu este motivat, interesat de informaţiile predate, acesta poate să îşi găsească diverse preocupări, de aceea e important să trezim interesul lor pentru fiecare oră în parte.
4. „climat de muncă necorespunzător”- gălăgia, agitaţia duc la perturbarea orei şi elevii nu mai pot urmări mesajul; neurmărirea acestuia duce la neînţelegerea lui, iar pentru a evita această agitaţie, barieră, e nevoie ca toţi elevii să fie prinşi în lucru;
5. „neînţelegerea semnificaţiei şi intenţionalităţii comportamentului celuilalt” – acesta e punctul ce duce la ruperea relaţiei profesor-elev. Dacă între cei doi nu există o apropiere şi o înţelegere, totul se duce de râpă; în acest sens profesorul trebuie să rupă această barieră şi să fie atent la fiecare elev, de la fiecare să aştepte atât cât îi poate oferi, nu mai mult, pentru că riscă să-şi arunce elevul în derizoriu. Aici trebuie să amintim, ca mijloc de remediere, de un sistem de notare al profesorului bine întemeiat, dar şi de o transparenţă în notare.
6. „atitudine excesiv de critică sau de necritică în faţa celorlalţi” – bariera aceasta poate fi înlăturată încet pornind de la sistemul transparent de notare despre care am vorbit, pentru că profesorul trebuie să-şi noteze elevii în funcţie de cât au învăţat într-un moment dat, nu să-şi creeze preconcepţii, cu unii elevi să fie excesiv de critic, iar cu alţii excesiv de lejer.
   Neîncrederea, dezamăgirea sau imposibilitatea cooperării pot fi eliminate dacă se analizează zilnic această relaţie şi mai ales dacă profesorul va folosi metode cât mai diversificate în predare, iar notarea se va face atunci când elevul a fost activ, pentru motivarea acestuia.
7. „iluzia profesorului ideal / elevului ideal”- trebuie pornit de la ideea că nu există nici profesor, nici elev ideal, aceştia doar pot tinde spre ideal, de aceea profesorul trebuie în permanenţă să-şi amintească şi să-i amintească şi elevului despre acest lucru. Cei doi poli trebuie să-şi autoregleze comportametul şi trebuie să realizeze un joc de rol, cu scopul de a se putea înţelege unul pe celălalt.
8. „insuficienta antrenare a elevilor în procesul de predare a cunoştinţelor” – totul depinde de noi, profesorii; dacă nu vom fi activi şi nu le vom induce elevilor pofta de a activa, de a participa la oră, aceştia vor cădea în dezamăgire, blazare. De aceea, trebuie să purtăm un dialog viu cu elevii, să le punem în faţă diferite probleme în care să se implice, îndreptând astfel cunoştinţele teoretice înspre aplicare, iar totul va fi pentru ei mult mai fascinant.
9. „competiţia” este o barieră în relaţia elevului cu ceilalţi colegi din clasă şi, în viitor, în societate. Dacă tot timpul îi angrenăm în competiţii, aceştia s-ar putea să devină individualişti, acum şi mai târziu (după cum spuneam), de aceea trebuie să ştim să înlăturăm această barieră atunci când apare. Elevii trebuie să vadă competiţia ca pe un joc, ca pe o activitate cu caracter cooperant, de aceea, acest gen de activităţi e foarte bine de realizat în grupe, şi nu individual.
10. „stilul de conducere al profesorului (autoritar şi laissez-faire)”. Această barieră constă în cele două extremităţi la care recurg de obicei profesorii, aceştia pot fi „buni”, iar elevii profită de această lejeritate şi uită că au de îndeplinit unele sarcini de şcoală sau că între ei şi profesori există o treaptă. Acest comportament riscă să se extindă nu numai în relaţia cu acel profesor, ci în relaţia elev-profesor, în general. De cealaltă parte, profesorii autoritari îşi predau foarte bine materia, sunt respectaţi de elevi, dar materia predată de aceştia nu este înţeleasă, pentru că elevii nu îndrăznesc să-şi lămurească anumite neclarităţi, nu îndrăznesc să-i pună profesorului întrebări care l-ar ajuta, ei doar o memorează şi atunci procesul de învăţământ nu mai este axat pe competenţe.

Pentru eliminarea barierelor e necesară o cale de mijloc, un comportament al profesorului prin care să se facă respectat, dar elevul să poată să îndrăznească să-i adreseze întrebări.

Lista acestor bariere poate continua, la fel cum pot continua şi soluţiile. Important este, dacă apar aceste bariere, să fim receptivi, să avem capacitatea de a le identifica şi de a le eticheta şi, mai important, în funcţie de situaţie, de a căuta răspunsuri, soluţii, pentru înlăturarea lor pentru ca relaţia noastră cu elevii să fie una benefică pentru ei, pentru noi, pentru sistemul de învăţământ, pentru societate.

Prof. Livia Buciuman,
Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, Baia Mare

Bibliografie:

1. Daniel Hameline, Profesori şi elevi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978;
2. Elena Truţa, Sorina Mardar, Relaţia profesor-elevi: blocaje şi deblocaje, Editura Aramis, Bucureşti, 2005;
3. Emil Stan, Profesorul între autoritate şi putere, Editura Teora, Bucureşti, 1999;