Tendinţe europene în formarea competenţelor în matematică, Prof. Oprişor Valerian, Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”, Mioveni, Argeş

În epoca actuală ritmul alert al dezvoltării şi competiţiei în toate domeniile de activitate ne impune să gândim repede şi bine, iar afirmaţia că este nevoie de matematică este insuficientă. Se poate susţine că nu se poate trăi fără matematică. Matematica este ştiinţa conceptelor cele mai abstracte, de o extremă generalitate. Ca “abstracţiuni ale altor abstracţiuni”, ele se construiesc la diferite “etaje“, prin inducţie, deducţie şi transducţie.

Matematica este o excelentă şcoală de formare a gândirii în etape, care ordonează lucrurile conform complexităţii lor, care dezvoltă spiritul metodic de abstragere a faptelor date din experienţă şi intuiţie, de cele ce decurg logic din ele. Se poate afirma că matematica modernă, prin caracterul său riguros, ştiinţific şi generativ al sistemului ei noţional şi operativ pe care îl cuprinde, este investită în bogate valenţe educativ – formative, nu numai în direcţia formării intelectuale, ci şi în ceea ce priveşte contribuţia ei la dezvoltarea personalităţii umane pe plan raţional, afectiv, volitiv, având o importantă contribuţie la formarea omului ca personalitate.

În ultimii câţiva ani, au apărut mai multe documente, care schiţează reforme necesare în programa şi pedagogia matematicii în şcoală. Elevii ar trebui să înveţe să caute şabloane şi să alcătuiască probleme, „să exploreze, să presupună şi să raţioneze logic”, şi să se angajeze în argumentări matematice în cadrul unei comunităţi în care standardele dovezii matematice formează baza pronunţării corectitudinii. Curriculumul învăţământului obligatoriu este şi trebuie astfel proiectat şi aplicat încât să contribuie la o dezvoltare individuală concordantă cu cerinţele unei societăţi a cunoaşterii, ale unei societăţi bazate pe respectul pentru fiinţa umană.

Prin reforma  preconizată în învăţământul românesc, sistemele şi metodele de educaţie se cer continuu perfecţionate, fiindcă  învăţământul trebuie să meargă alături de viaţă, cu manifestările ei zilnice, cu tendinţele ei vitale. În învăţământul actual s-a produs o schimbare în  modul de construire a programei de matematică. În cadrul procesului de învăţământ, obiectivele coroborate cu celelalte componente ale sale sunt determinante pentru alegerea modalităţilor, a mijloacelor şi căilor de realizare a activităţii instructiv-educative. Metodele folosite trebuie să aibă un caracter mobilizator, activizant, care să mărească potenţialul creator al elevilor prin  angajarea lor la un efort personal în actul învăţării. Modernizarea învăţământului matematic înseamnă, pentru cei mai mulţi specialişti tocmai potenţarea valenţelor formative de care dispune matematica.

Introducerea în sistem a noilor planuri-cadru, aplicate începând cu anul 1998, a impus concepte educaţionale care au ridicat probleme de adaptare şi chiar de înţelegere la nivelul activităţilor didactice la clasă.

Utilizarea corectă a noilor concepte reprezintă o condiţie de calitate a învăţământului românesc şi de raliere a sa la educaţia europeană.

Consiliul European de la Lisabona din martie 2000 a identificat, ca principale provocări pentru statele membre ale Uniunii, adaptarea la  procesul de globalizare şi tranziţia către o economie bazată pe cunoaştere. Acest fapt a fost reconfirmat în 2005, după evaluarea rezultatelor privind atingerea ţintelor stabilite la Lisabona şi odată cu revizuirea acestei strategii pentru concentrarea acţiunilor şi focalizarea pe creştere economică şi ocuparea forţei de muncă. În acest context, în 2001, Consiliul European a adoptat trei obiective strategice pentru a fi atinse până în 2010: sistemele de educaţie şi formare ar trebui organizate pentru a asigura calitate, acces şi deschidere către problematica vieţii contemporane. Se atrage atenţia asupra faptului că o abordare integrată pentru tot parcursul vieţii a educaţiei şi formării joacă un rol esenţial, atât pentru creşterea competitivităţii economice, cât şi pentru îmbunătăţirea oportunităţilor de ocupare.

În sistemul românesc de învăţământ, curriculumul oficial promovează o viziune coerentă a domeniilor de studiu, în perspectiva oferirii elevilor a unor parcursuri de învăţare coerente. Profilul de formare pentru învăţământul obligatoriu nu este încă suficient cunoscut şi luat în considerare în proiectarea didactică. Se observă, însă, că el cuprinde, în felul său, competenţele-cheie europene.

Deşi aceste curriculumuri au de oferit mult profesorilor, ele aduc de asemenea serioase provocări; pentru a folosi aceste curriculumuri cum trebuie, profesorul trebuie să-şi schimbe modul de gândire asupra matematicii, a învăţării şi predării matematicii.

Recomandările pentru reforma educaţiei matematice propun o nouă metodă de predare a matematicii. Ele presupun o practică de sprijin a dezvoltării înţelegerii matematice, una care angajează elevii în explorări şi discuţii despre idei matematice, implică elevii în a construi proceduri bazate pe înţelegerea lor şi îi sprijină în a deveni mai buni în ceea ce priveşte gândirea matematică.

Învăţământul clasic, formabilii căruia sunt actualii profesori, generat de dezvoltarea industriei tehnologice, s-a bazat pe acumulare de cunoştinţe, cultivare a punctualităţii şi respectare strictă a unor algoritmi în rezolvarea unei probleme. Schimbarea contemporană impune un model al învăţării creative, bazat pe flexibilitate, anticipare a noului, receptivitate la acest nou, formare continuă şi evoluţie permanentă. În acest context subiectul educaţiei este nu doar elevul, ci şi profesorul, iar ca urmare se conferă alte dimensiuni problemei aptitudinilor specifice. Actualul profesor este impus să recunoască şi să susţină ideea că dezvoltarea aptitudinilor, în particular – a celor matematice, este una din priorităţile reformei.

Actualul curriculum are drept obiectiv crearea condiţiilor favorabile fiecărui elev de a-şi forma şi dezvolta competenţele într-un ritm individual, de a-şi transfera cunostinţele acumulate dintr-o zonă de studiu în alta. Cadrele didactice îşi pot alege metodele şi tehnicile de predare, îşi pot adapta practicile pedagogice în funcţie de ritmul de învăţare şi de particularităţile elevilor. Prezentul curriculum îşi propune să formeze competenţe, valori şi atitudini prin demersuri didactice care să indice explicit apropierea conţinuturilor învăţării de practica învăţării eficiente.

Dezvoltarea competenţelor de rezolvare a problemelor de matematică, obiectiv al programelor şcolare, în majoritatea cazurilor, se păstrează la nivel declarativ, sugestiile acţionale nefiind suficient de numeroase. În puţine situaţii, pot fi identificate corelări între obiective-conţinuturi-activităţi de învăţare/sugestii metodologice, care să determine realizarea efectivă a unor activităţi care să susţină dezvoltarea acestor competenţe.

Profesor Oprişor Valerian,
Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”, Mioveni, Argeş

Bibliografie:

1. Matematica. Curriculum şcolar pentru clasele V-IX, Editura Dosoftei, Iaşi, 2000.
2. Achiri Ion, Cara Angela, Proiectarea didactică: orientări metodologice, Chişinău, Editura Lyceum, 2004.
3. Banea Horea, Metodica predării matematicii, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998.
4. Cerghit Ioan, Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti, 1997.
5. Cârjan Florin, Didactica matematicii, Bucureşti, Ed. Corent, 2002.
6. Lupu Ilie, Metodica predării matematicii, Ed, Lyceum, Chişinău, 1996.
7. Rusu Eugen, Matematica în liceu-probleme de metodică, EDP, Bucureşti, 1970.