Un alt fel de inteligenţă? EQ - inteligenţa emoţională, Înv. TELCEAN DORINA, Şc. Gen. Nr. 1, Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud

În ultimii ani s-au înmulţit incidentele dintre elevi, abaterile acestora de la o conduită corectă şi firească, conformă cu statutul lor, dar având circumstanţa vremurilor în care trăim, incidente ce creionează trăsăturile unei instabilităţi emoţionale, ale disperării şi neglijenţei în familii şi comunităţi. De asemenea s-au cronicizat disperarea şi agresivitatea, fie că e vorba de tăcuta singurătate a copiilor încuiaţi în casă cu televizorul în locul atenţiei părinţilor, de suferinţa copiilor neglijaţi, abandonaţi sau maltrataţi fizic sau psihic, ori de atmosfera violenţelor conjugale.

O stare emoţională proastă ce se răspândeşte continuu poate fi constatată în statisticile ce indică o criză în lumea întreagă, nu doar în ţara noastră. Preocupaţi de această problemă, cercetătorii în domeniul psihologiei (şi nu numai) au realizat progrese fără egal în privinţa studiilor ştiinţifice asupra emoţiilor, asupra înţelegerii iraţionalului. Pentru prima dată în istoria omenirii a fost descifrat un mister profund: felul în care operează masa de celule complicate atunci când gândim şi simţim, ne imaginăm sau visăm. Fluxul de date neurobiologice ne face să înţelegem mai clar felul în care centrii de emoţie ai creierului duc la mânie sau la lacrimi şi cum alte părţi ale creierului ne îndeamnă să ne certăm sau să iubim, canalizându-ne spre bine sau spre rău. Aceste descoperiri fără precedent în privinţa felului cum funcţionează emoţiile şi eşecurile aduce noi remedii pentru crizele noastre emoţionale colective.

Aşadar, ştiinţa a reuşit să realizeze o „hartă” de o anumită precizie a sufletului omenesc, realizare ce a fost o mare provocare  pentru cei cu viziuni înguste în privinţa inteligenţei şi care susţin că IQ (coeficientul de inteligenţă) este un dat genetic ce nu poate fi schimbat în funcţie de experienţa de viaţă şi că destinul nostru este în mare măsură determinat de această aptitudine. Acest argument ignoră problema cea mai provocatoare: ce putem schimba pentru a-i ajuta pe copiii noştri să le fie mult mai bine în viaţă? Ce factori sunt în joc, de exemplu, atunci când o persoană cu un IQ mare se zbate din greu, în vreme ce o alta, cu un IQ modest, se descurcă surprinzător de bine? Cred că diferenţa constă cel mai adesea în capacitatea numită inteligenţă emoţională, care include autocontrolul, zelul, perseverenţa, optimismul, atitudinea potrivită şi capacitatea de automotivare. Toate aceste aptitudini le pot fi insuflate copiilor, fapt care le va acorda o şansă mai mare, independent de potenţialul intelectual primit pe linie genetică.

Dincolo de această posibilitate se iveşte o necesitate morală presantă. Acestea sunt vremuri în care egoismul, violenţa, sărăcia spiritului şi răsturnarea valorilor morale par să îşi aibă rădăcinile în sărăcia materială a vieţii de zi cu zi. Iată un argument pentru importanţa dezvoltării inteligenţei emoţionale. Există tot mai multe dovezi că aptitudinile fundamental etice din viaţă îşi au originea în capacităţile emoţionale pe care le au la bază. Rădăcina altruismului se găseşte în empatie, în capacitatea de a citi emoţiile celorlalţi: a nu simţi nevoia sau disperarea celuilalt înseamnă o lipsă de afecţiune. Şi dacă există două atitudini morale de care timpurile noastre au nevoie, ele sunt cu siguranţă stăpânirea de sine şi compasiunea, atribute ale inteligenţei emoţionale.

Un studiu despre absolvenţii în drept, medicină, pedagogie şi economie de la Harvard, a relevat că scorurile de la examenele de admitere – un surogat de IQ – aveau o corelaţie nulă cu succesul lor în carieră, ceea ce înseamnă că secretul succesului nu este asigurat de ce se predă în şcoală, nici de diploma unei facultăţi, nici măcar de anii de experienţă. Singurul factor de importanţă majoră pentru performanţa profesională şi nu numai, este inteligenţa emoţională.

Ce este inteligenţa emoţională (EQ)? Capacitatea de a ne stăpâni un impuls emoţional; de a ghici sentimentele cele mai ascunse ale celuilalt; de a trata cu cel mai mare tact o relaţie – sau cum spunea Aristotel, capacitatea rară „să te înfurii pe cine trebuie, cât trebuie, când trebuie, pentru ceea ce trebuie şi cum trebuie”.

Moştenirea genetică îl înzestrează pe fiecare dintre noi cu o serie de emoţii care determină temperamentul. Circuitul creierului presupune însă o maleabilitate extraordinară; temperamentul nu este un destin. Lecţiile emoţionale pe care le învăţăm în copilărie, acasă şi la şcoală, modelează circuitele emoţionale, făcându-ne mai uşor adaptabili – sau inadaptabili – la fundamentele inteligenţei emoţionale. Aceasta înseamnă că adolescenţa şi copilăria sunt perioade potrivite pentru a forma obiceiurile emoţionale esenţiale care ne vor domina întreaga existenţă.

Nestăpânirea domeniului emoţiilor, deficienţele de EQ sporesc spectrul de risc, ceea ce duce la inadaptare şcolară, depresii sau violenţă, tulburări de alimentaţie sau consum de droguri. Un lucru tulburător dezvăluit de revistele de specialitate după efectuarea unor sondaje asupra unui mare număr de părinţi şi profesori este tendinţa mondială a generaţiei actuale de copii de a avea mai multe probleme emoţionale decât în trecut: sunt mai singuri şi mai deprimaţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să se îngrijoreze din orice, mai impulsivi şi mai agresivi.

Dacă există într-adevăr un remediu, eu cred că el constă în felul în care îi pregătim pe tineri pentru viaţă. Din păcate, lăsăm la întâmplare educaţia emoţională a copiilor noştri, ceea ce duce la rezultate şi mai dezastruoase. O soluţie ar fi o nouă viziune în privinţa a ceea ce pot face şcolile spre a forma complet elevii, punând la treabă în acelaşi timp mintea şi sufletul. Eu sper că va veni o zi când programa de învăţământ va include studierea acestor calităţi umane deosebite cum ar fi conştiinţa de sine, autocontrolul, empatia şi iubirea aproapelui, precum şi arta de a asculta, de a rezolva conflictele şi de a coopera. Câteva subiecte ce ar putea fi abordate în scopul conştientizării de sine şi al educării inteligenţei emoţionale ar putea fi: recunoaşterea sentimentelor şi determinarea legăturii dintre gânduri, sentimente şi reacţii; recunoaşterea punctelor tari şi a celor slabe, precum şi o cunoaştere de sine pozitivă şi totuşi realistă (evitându-se astfel încrederea exagerată de sine); stăpânirea emoţiilor, a anxietăţii, mâniei, tristeţii; empatia – înţelegerea sentimentelor celorlalţi şi respectarea diferenţelor în felul în care oamenii simt anumite lucruri; stabilirea relaţiilor –să înveţe să asculte şi să pună întrebări; dobândirea artei colaborării, a rezolvării conflictelor şi a negocierii compromisurilor.

Înv. TELCEAN DORINA
Şcoala Generală Nr. 1, Bistriţa,
Bistriţa- Năsăud

Bibliografie:
GOLEMAN, DANIEL, Inteligenţa emoţională, Editura „Curtea veche”, Bucureşti, 2005.
RADU- TOMŞA, ION, Psihologia personalităţii şi legenda personală, Editura Argument, Bucureşti, 2006.