Arta ca formă de comunicare - literatura şi cinematografia, Prof. Mirela Ţicu, Gr. Şc. Industrial ,,Ion Bănescu”, Mangalia, jud. Constanţa

,,Arta este ecologia sufletului” (Umberto Eco)

În configuraţia oricărei culturi, arta are un statut de excelenţă: este cea mai înaltă formă a creaţiei umane, întrucât este plăsmuitoare de lumi şi sensuri, este cea mai liberă activitate umană, cea mai îndepărtată de scopuri practice imediate. Kant definea arta drept ,,finalitate fără scop”, formulă paradoxală prin care surprindea atât intenţia expresivă şi semnificantă a operei, cât şi gratuitatea ei în ordine practică.

Deşi în timp artele s-au diferenţiat şi specializat, ele se înrudesc prin scopul lor: acela de a delecta, de a instrui, de a crea o stare de tensiune interogativă, de a-l apropia pe om de Dumnezeu, ori de a-l smulge - cum afirma Aristotel - din sfera egoismului. Indiferent de materialul pe care-l folosesc, artele exprimă neliniştile, situaţiile existenţiale semnificative. Există întrepătrunderi între diferitele arte care luminează mesajul operei, nuanţează o idee, ajută autorul şi pe receptor în cunoaşterea universului.

Formă a conştiinţei sociale şi modalitate de cunoaştere a realităţii, literatura este arta cea mai complexă, în sensul că se referă la multiplele aspecte ale naturii şi ale vieţii omeneşti, deşi foloseşte materialul cel mai simplu: cuvântul. Literatura stabileşte o relaţie particulară cu cinematografia, motiv pentru care programa şcolară pentru clasa a IX-a prevede studierea acestei relaţii. Competenţa specifică ce se urmăreşte a fi dezvoltată la elevi este compararea limbajului cinematografic cu acela al textului scris, prin conţinuturi precum raportul imagine-text, limbajul cinematografic, limbajul literaturii (materialul de expresie specific, posibilităţi de prelucrare a acestuia, impact asupra publicului), concepte specifice cinematografiei: regie, scenariu, imagine, coloană sonoră, interpretare actoricească.

Ca punct de plecare pentru înţelegerea relaţiei dintre textul literar şi producţia cinematografică am ales un fragment din romanul ,,Fraţii Jderi” de Mihail Sadoveanu, prezent în manualul de clasa a IX-a al Editurii All, 2000, la tema ,,Personalităţi, modele, exemple”. Este vorba despre fragmentul în care Ştefan Vodă participă la sărbătorirea hramului Mânăstirii Neamţului. Fragmentul face parte din volumul I al romanului, ,,Ucenicia lui Ionuţ” (Cap. al II- lea, ,,Aici se arată un Voievod mare şi un Jder mititel”). Într-o oră anterioară s-a discutat despre tema şi conflictul romanului, despre tipologia acestuia, despre structura compoziţională şi s-a prezentat, pe scurt, subiectul. Familiarizaţi cu înlănţuirea faptelor epice, elevii au citit fragmentul din manual, identificând principalele momente: apariţia Domnitorului la Mânăstirea Neamţului, întâmpinat de prea sfinţitul Iosif, portretul lui Ştefan Vodă, ceremonialul religios, ceremonialul laic.

După discutarea modalităţilor prin care textul literar transmite mesajul, a fost proiectată secvenţa din ecranizarea romanului în care este înfăţişat acest moment. Apoi elevii au primit o fişă sub formă de schemă, în care şi-au notat observaţiile referitoare la aspectele urmărite.

În ora următoare, pe baza observaţiilor notate de elevi, s-a discutat despre specificul artei cinematografice. S-a ajuns la următoarele concluzii: artă a secolului al XX-lea, cinematograful este o formă modernă de comunicare artistică. Enunţul artistic este colectiv (scenarist, regizor, operatori, actori), indirect (între emiţătorul colectiv şi receptor intervin diferite simboluri), instrumental (concursul aparatelor tehnice). În cazul ecranizărilor unor opere literare, fidelitatea sau infidelitatea faţă de text nu trebuie să fie un criteriu de valorizare a spectacolului cinematografic. Din punctul de vedere al dimensiunii temporale a receptării, literatura şi cinematografia sunt arte ale succesiunii; mesajul lor este perceput în timp. O altă asemănare ţine de folosirea codului verbal, cu specificarea că în cazul cinematografiei acestuia i se adaugă elemente nonverbale şi paraverbale. Se poate vorbi de sincretism în cazul cinematografiei, deoarece pentru a transmite mesajul este nevoie de text (scenariul, care poate avea la bază o operă literară), viziune regizorală, scenografie, lumină, sunet, costume şi calitatea jocului actorilor. Toate aceste elemente ,,cooperează” pentru ca mesajul să ajungă la receptorul-spectator. Pe lângă autorul propriu-zis al operei literare luate ca punct de plecare, se poate vorbi de autori de ordin secund, mai ales regizorul; acesta are o serie de libertăţi şi iniţiative, conferind spectacolului cinematografic valoarea unui act de creaţie.

În concluzie, literatura şi filmul se stimulează reciproc, sunt în permanentă căutare de noi mijloace expresive. Deşi între ele s-au statornicit raporturi strânse, este incontestabil faptul că nu se pot substitui, chiar atunci când este vorba de opere bine cunoscute, specificul lor dându-le nota dominantă; fiecare apelează la alt limbaj.

Prof. Mirela Ţicu,
Grup Şcolar Industrial ,,Ion Bănescu”,
 Mangalia, jud. Constanţa

BIBLIOGRAFIE:
- Sadoveanu, Mihail - ,,Fraţii Jderi”, Bucureşti, Editura Cartea Românescă, 1978;
- Lascăr Marilena, Paicu Liliana, Columban Monica, Gal Victor - ,,Portofoliul elevului”, clasa a IX-a, Bucureşti, Editura All, 2007;