Cultivarea creativitaţii la copii, Inst. I Hopu Daniela, Grădiniţa cu prog. săpt. nr. 9, Braşov

Copilăria este o vârstă a fabulosului în care lumea nu şi-a conturat cu precizie limitele. În timp, copilul devine un adult responsabil, raţional dar “nostalgic” după universul magic al copilăriei şi de cele mai multe ori rigid şi incapabil de a crea şi înţelege frumosul.

Pentru cultivarea creativităţii copiilor preşcolari nu a fost găsită o reţetă fixă, o strategie didactică ce ar putea îndruma dascălii. În general se găsesc cu uşurinţă cauzele blocării creativităţii. Acestea pot fi culturale, de exemplu, conformismul social, nevoia de acceptare şi omogenizare cu grupul, teama de a încălca rigoarea ştiinţifică. Astfel, mai concret, dacă un copil desenează copaci albaştri prima reacţie a celor din jur este una de critică negativă deoarece copacii sunt în viziunea standard maro. Totuşi, în numeroase creaţii (cum ar fi în lucrările pictorilor impresionişti) copacii văzuţi într-un anumit moment, într-o anumită lumină pot deveni albaştri. Şi acest lucru este receptat cu admiraţie ca o inovaţie genială. Şi exemplele ar putea continua.

Un alt blocaj îl constitue demersul didactic fixat în nişte scheme deseori rigide şi lipsa de flexibilitate a educatoarelor. Obişnuite cu anumite cunoştinţe şi strategii didactice, saturate de o vastă experienţă în învăţământ, acestea adoptă poziţia de instanţă superioară şi atotştiutoare refuzând tot ce nu se mulează pe cunoştinţele şi părerile lor.

Lista ar putea continua (de exemplu, se adaugă aici o întreagă serie de factori psihologici, factori de natură genetică etc.) dar găsirea cauzelor chiar dacă ajută, nu este suficient de constructivă.

La baza creativităţii stă imaginaţia copiilor care datorită unei cunoaşteri aflată încă la întrepătrunderea realului cu fabulosul atinge un nivel extrem de ridicat. Alexandrina V. Lovinescu remarca : „Imaginaţia preşcolarilor se află în plină dezvoltare şi dacă este bine îndrumată duce la rezultate surprinzătoare. Este adevărat că gândirea preşcolarilor este legată de concret, dar atunci când nu au suficiente informaţii, copiii operează instinctiv un transfer de cunoştinţe, găsind singuri rezolvări ale unei situaţii şi surprinzându-i pe adulţi cu exemple superbe de creativitate.”

Dar în ce constă imaginaţia ? Imaginaţia este capacitatea de a schimba, de a combina, de a construi, de a compune noi lucruri pornind de la informaţiile pe care le avem în memorie. Kieran Egan atrăgea atenţia că memoria umană nu este un loc ordonat asemenea unui calculator. Niciodată informaţia înregistrată nu este extrasă cu fidelitate. Odată introduse, informaţiile se pliază unele peste altele, interferează, se amestecă, se întrepătrund, se lasă influenţate de emoţiile şi trăirile personale. Şi astfel, pornind de la o lume concretă copilul devine un creator de lumi posibile.

Un rol important în stimularea creativităţii preşcolarului îl are jocul. Jocul de rol şi jocul simbolic potenţează creativitatea prin materialele interesante cât şi prin crearea unor situaţii cu totul neobişnuite. Astfel, pe lângă obişnuitele jocuri „de-a doctorul”, „de-a magazinul” putem să introducem şi situaţii inedite precum „de vorbă cu extratereştrii”, „pe vremea când eram pisică” etc. Sau de ce nu, chiar o postură asimilată emoţional cum ar fi „lupul la judecător” în care copilul poate intra „în pielea lupului” pentru a-i apăra punctul de vedere. Relativizarea perspectivei poate dezvolta o gândire divergentă cât şi capacitatea de empatie a copilului.

De la joc se poate trece cu uşurinţă la poveştile create de copii. Într-un articol scris în colaborare, educatoarele Georgeta Fotea, Mariana Tenu şi Maria Ţiplea subliniază caracteristicile personalităţii creatoare şi rolul primordial al limbajului: „Caracteristicile fundamentale ale personalităţii creatoare sunt fluiditatea şi flexibilitatea gândirii, dar şi originalitatea de a da multiple soluţii aceleeaşi probleme. Factorul cel mai important care participă nemijlocit la realizarea creativităţii este factorul verbal, iar creativitatea verbală constă în capacitatea de a utiliza vorbirea în sensul unei cât mai mari fluidităţi, flexibilităţi şi originalităţi.”

Bazate pe lecturile şi povestirile asimilate anterior, dar şi pe experienţa personală şi combinate cu doza de imaginaţie specifică vârstei, poveştile create de copii pot deveni mici bijuterii. Măiestria cadrului didactic e necesară pentru îndrumarea către o linie narativă coerentă, pentru accentuarea prezenţei şi caracterelor personajelor şi mai ales, pentru folosirea unui limbaj divers şi, de ce nu, în limitele posibilului, am putea spune chiar artistic. Desigur, procesul creării de poveşti va urma o evoluţie de la concret (po-veşti după un şir de ilustraţii) la abstract (poveşti pornind de la un simplu obiect sau chiar o idee).

Modalităţile de stimulare pot fi diverse, de la mai des întâlnita „salată de poveşti” cu amestecarea personajelor şi firelor narative, de la schimbarea radicală a unui eveniment din poveste (de exemplu, lupul se împrieteneşte cu bunicuţa) şi până la o metodă mai modernă ca brainstorming-ul unde ideile se nasc unele din altele. Un exemplu concret ar fi elaborarea unei poveşti având în centru un obiect chiar comun, o minge. Toţi copiii au experienţe legate de acest obiect îndrăgit de ei şi asocierea şi contopirea acestora duce la o poveste interesantă în care realul şi imaginarul se împletesc în voie.

În ce priveşte cultivarea limbajului artistic, mă refer la găsirea unor imagini plastice şi folosirea unor tropi simpli cum ar fi epitetul sau comparaţia la un nivel accesibil copiilor. Acestea pot fi pregătite prin lecturi şi prin jocuri didactice de stimulare a vocabularului. De exemplu, se pot căuta comparaţii pornind de la suport cu imagini şi de la o trăsătură dată. „Pufos” poate fi încadrat cu ajutorul imaginilor în următoarele comparaţii „pufos ca un puişor auriu”, „pufos ca o catifea moale”, „pufos ca o codiţă de iepuraş”, „pufos ca o păpădie târzie”, „ pufos ca un ghemotoc de vată”etc.

Poveştile create sunt decisive în formarea întregii personalităţi umane. Alasdaix MacIntyre caracterizează omul drept „un animal povestitor” şi atrage atenţia că întreaga cultură umană se bazează pe mituri şi poveşti.

Activităţile artistico-plastice şi cele practice sunt de asemenea domenii ce pot contribui enorm la cultivarea creativităţii. Din fericire, în aceste domenii s-au editat numeroase materiale de specialitate şi se găsesc mult mai uşor surse de inspiraţie.

De altfel, creativitatea este un concept mult prea vast pentru a putea fi acoperită de un simplu articol. Ceea ce am încercat e doar un impuls, o sugestie adresată tuturor cadrelor didactice de a stimula în toate felurile posibile acest potenţial existent în fiecare copil. Pentru că, aşa cum remarcă P.Popescu Neveanu: „Creativitatea este legată de expresii şi creaţii artistice, de invenţii tehnologice sau descoperiri ştiinţifice, de comuni-carea interumană, de educaţie, de comportamente personale şi de mişcările sociale. Ea semnifică: adaptare, imaginaţie, construcţie, originalitate, evoluţie, libertate interioară, talent literar, distanţare faţă de lucrurile deja existente. Ca formaţiune psihică, creativitatea se caracterizează printr-o multitudine de sensuri: productivitate, utilitate, eficienţă, valoare, ingeniozitate, noutate, originalitate.”

BIBLIOGRAFIE :

1. Lovinescu, Alexandrina V. – „Jocuri mici pentru pitici”, Ed.Aramis, Bucureşti, 2007;
2. Savu, Nicoleta : Raftu , Elena – Să nu blocăm creativitatea copiilor, „Revista Învăţă-mântului Preşcolar”, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, nr.3-2007, Bucureşti.
3. Mureşan, Florica; Batcu, Cornelia; Giurgiutiu, Diana – Creativitatea la preşcolari, „Revista Învăţământului Preşcolar”, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, nr.1-2-2008, Bucureşti.
4. Fotea, Georgeta; Tenu, Mariana; Ţiplea, Maria – Expresivitate şi creativitate în vorbire, „Revista Învăţământului Preşcolar”, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, nr.1-2-2008, Bucureşti.
5. Kieran, Egan – „Imaginaţia în predare şi învăţare”, Colecţia New School, traducere Ştefania Popenici, Polixenia Olar, Ed. Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008.