Strategii ale prelecturii. Cum îi convingem pe copii să citească
Începând din acest an școlar, Cercul de Lectură „Unde fugim de-acasă?”, pe care îl coordonez de câțiva ani în școală, își va lărgi sfera peocupărilor în sensul realizării scopului de a face opera marilor scriitori români cunoscută într-una dintre școlile din Italia. Este vorba de Istituto Comprensivo „Leonardo da Vinci” din localitatea Guidonia Montecellio (Roma). Această intenție va deveni realitate în urma derulării activităților din Proiectul Bilateral Comenius cu titlul „Invitație la lectură.com”, proiect selectat în cadrul Programului Învățare pe tot parcursul vieții și finanțat de Uniunea Europeană. Titlul face trimitere la modul în care se va desfășura cea mai mare parte dintre activități: sub forma unui Cerc de lectură bilateral în cadrul căruia conlucrarea se va face prin intermediul internetului (videoconferință, blog etc.), activități ce vor fi completate de întâlnirile față în față care vor avea loc în cadrul schimburilor de elevi (20 de elevi din fiecare țară, însoțiți de 4 cadre didactice vor vizita școala parteneră și vor participa la activități comune).
Ideea proiectului a fost de a întregi listele de recomandări de lectură cu numele și titlurile unor scriitori importanți din literatura celor două țări. Am considerat că schimbul de impresii, care se face de regulă în cadrul Cercului de Lectură, se poate face între cele două Cercuri partenere printr-un blog sau prin completarea unor jurnale de lectură personalizate. De asemenea, scrierea unor texte proprii poate porni de la textele puse în discuție și poate dovedi sau completa înțelegerea acestora.
Având în vederea dificultatea realizării unui asemenea scop, în condițiile în care copiii nu vorbesc aceeași limba, am căutat modalități prin care să propunem operele literare alese, care să-i convingă din start pe copii să citească mai multe scrieri ale aceluiași autor sau textul integral (acolo unde am propus doar fragmente).
Prima soluție, și cea mai convingătoare în aceste condiții, este redarea conținutului prin imagini, desene, fotografii, colaje. Apelăm la desen când dorim să le recomandăm copiilor să citească „Enciclopedia zmeilor” de Mircea Cărtărescu. Pentru început, dorința noastră ar fi ca ei să citească măcar o parte din roman, să spunem, de exemplu: „Povestea lui Lobo și a lui Fofo, feciorii zmeului zmeilor”. Noi am parcurs întregul roman și, pe baza descrierilor făcute de autor în prima parte a acestuia, sub influența tuturor lecturilor populate de astfel de personaje și exploatând la maximum imaginația, schițăm, portretizăm, desenăm ZMEUL. Firește, diversitatea de imagini va traduce diversitatea de puncte de vedere. Galeria de portrete de zmei din final le va transmite copiilor parteneri îndemnul de a lectura textul, de a desena chiar ei un zmeu și de a compara, după toate acestea, propria galerie cu cea realizată de noi.
Pentru a nu ne îndepărta de subiect, ne legăm de tema aceasta și în propunerea următoare de lectură pe care le-o vom face: îi invităm să citească „Într-o poveste” și „Zmeule, nenorocitule” de Marin Sorescu. Ca o posibilă intrare în text, alegem, de data aceasta, câteva versuri ușor de tradus în limba partenerilor: „C-un zmeu copiii aleargă,/ Copil ca ei te vezi,/ Și plângi...” (George Bacovia, „Alean”) sau „Mă văd printre dânșii, sfios, visător/.../Fugind după zmeul ușor, dintr-o coală...” (Victor Eftimiu, „Copilărie”). Acestea vor constitui punctul de plecare al discuției referitoare la jocurile copilăriei și la ceea ce ea reprezintă pentru fiecare dintre noi: pentru unii, inocență, pentru alții, joc, fericire, libertate, frustrare etc. Copiii vor fi invitați, după ce au citit versurile, să răspundă la cerințe cum ar fi: numește starea pe care ți-o provoacă lectura versurilor; creează câmpuri lexicale pentru stări sufletești, jocuri specifice copilăriei, jucării; descrie un zmeu din poveste (ei au această imagine formată din timpul jocului anterior); descrie un zmeu de hârtie. Se poate continua cu prezentarea unui zmeu de hârtie realizat în prealabil de unul dintre elevii participanți sau cu construirea unui zmeu, în echipă. La final, se citesc pasaje din Marin Sorescu, iar copiii sunt invitați să descopere prin lectură ce fel de zmeu descrie acesta în povestirile lui.
Jocul al treilea presupune încercarea de a-i apropia pe copii de lumea basmului autentic, tradițional și de a-i face să descopere și alte categorii de personaje specifice. Ar fi ca un pas mai departe în descoperirea unei lumi magice: a basmului. Conducătorii de joc pot fi, în acest caz, chiar cititorii din Cercul de lectură organizator. Ei cunosc o serie dintre basmele tradiționale: „Făt-Frumos din lacrimă”, „Călin nebunul”, „Greuceanu”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”, iar scopul este acela de a le insufla și partenerilor lor dorința de a citi măcar unul dintre aceste texte. De aceea, organizarea unui carnaval al personajelor de basm ar putea fi o soluție. Copiii-organizatori realizează măști și costume reprezentative pentru personajele pe care le vor „interpreta”, acordând o atenție specială „obiectelor magice”: sabia, mărul de aur, bagheta fermecată, calul nazdrăvan, gresia, peria, năframa, apa vie, apa moartă, furca care toarce singură, buzduganul, coroana regală, nuielușa etc. Parada își va atinge scopul atunci când copiii-parteneri vor începe să se intereseze asupra rolurilor și semnificațiilor obiectelor prezentate. Organizatorii au datoria să orienteze, prin răspunsurile lor, interesul copiilor care întreabă către titluri de basme pe care copiii le vor citi mai târziu cu alt interes, dornici să completeze ceea ce au aflat sau să verifice ceea ce li s-a transmis.
Pentru a valorifica rezultatele jocurilor anterioare, pentru următoarea întâlnire se poate propune pentru lectură un text care descrie unul dintre jocurile copilăriei: „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă sau „Mendebilul”, de Mircea Cărtărescu. Intrarea în lumea textului se va face printr-un joc propriu-zis: copiii sunt invitați să descrie jocuri, să le pună în practică (dacă acest lucru este posibil având în vedere spațiul și timpul avute la dispoziție), să inventeze un joc (individual sau în echipă). Se pot realiza planșe de tip colaj care să pună în lumină diferențele și/sau asemănările dintre copilăria prezentului și cea a trecutului. Pot fi invitate persoane de diferite vârste care să le vorbească participanților despre jocurile și jucăriile propriei copilării. La final, se citesc pasaje din cărțile amintite alese în așa fel încât să stimuleze curiozitatea ascultătorilor de a afla mai multe despre subiectul prezentat.
În aceeași serie, a lecturilor care au ca temă copilăria, se înscrie și propunerea „Hronicul și cântecul vârstelor” de Lucian Blaga. Cartea face referire la aspecte care sunt legate, în mod evident și obligatoriu, de vârsta prezentată: descrierea părinților, a fraților, a bunicilor, a grupului de prieteni, a școlii, uneori și a dascălului etc. Participanții la Cerc sunt invitați să le enumere, completând, prin metoda ciorchinelui, „arborele copilăriei”: pe o fișă de lucru, în dreptul fiecărei crenguțe din așa-zisul „arbore”, copiii vor nota ființe sau lucruri la care se gândesc când aud cuvântul COPILĂRIE. După realizarea sarcinii, se alege subtema discuției, de exemplu: Familia mea sau Gașca mea sau Prima zi de școală. În funcție de aceasta, li se recomandă copiilor să facă portrete literare sau să răspundă la întrebări de genul „Cum îmi aleg prietenii?” sau să-și amintească de prima zi de școală sau să realizeze o scurtă descriere a unui dascăl îndrăgit. Se citesc apoi textele scrise, se pot citi și analiza și texte scrise de scriitori cunoscuți, în versuri sau în proza (fragmente).
În literatura română regăsim personaje-copii, unele dintre ele înscriindu-se în categoria exemplelor de urmat, altele în categoria personajelor „așa nu”. Este și cazul eroilor din schițele „Vizită...” și „D-l Goe...” de I. L. Caragiale, spre care dorim să îndreptăm atenția partenerilor noștri într-o altă întâlnire de Cerc. Pornim de la autoportet în 4-5 propoziții. Exercițiul poate fi dirijat prin reguli prestabilite: cuvinte impuse (de folosit în prezentare), câte o propoziție pentru fiecare dintre aspectele: fizic, moral, relația cu ceilalți, pasiuni, puncte tari, puncte slabe etc. De asemenea, exercițiul poate fi completat cu o sarcină suplimentară: fă portretul unuia dintre participanți, scoțând în evidență calitățile/defectele etc. Apoi, li se va cere copiilor să fixeze câteva tipuri de personalități în care să se încadreze cei prezenți, după criterii stabilite ad-hoc: de exemplu, enigmaticul, visătorul, pragmaticul, altruistul, cititorul, răsfățatul. În dreptul fiecărui tip de personalitate astfel stabilit se vor trece numele copiilor care consideră că au ca trăsătură dominantă de caracter una dintre cele enumerate și numele unor personaje care corespund tipului indicat. Goe și Ionel Popescu sunt exemplele tipice pentru copiii răsfățați și obraznici. Prin ei și prin prezentarea lor vom face trecerea la textele scurte, în proză, care evidențiiază o trăsătură dominantă a unui personaj: schița. Cei care au citit deja cele două schițe, vor justifica încadrarea personajelor la o anumită categorie. Cei care nu au citit, sunt invitați să descopere, prin lectura independentă, șirul nâzbâtiilor și al impertinențelor acestor personaje. În sprijinul invitației la lectura acestui tip de text, vine și jocul de rol. Înainte de lectura propriu-zisă, se aleg fragmentele dialogate din text, se improvizează decoruri, costume, se memorează rolurile și apoi se joaca efectiv „piesa”, moment care ar putea constitui o invitație la lectură.
Indicațiile de lectură din sfera textelor în proză vol alterna cu cele în versuri. Deschiderea apetitului pentru lectura textului liric este, din punctul meu de vedere, și mai greu de realizat când vorbim de ora clasică de literatură. Când este vorba însă de o activitate de acest gen, eforturile în această direcție se dublează întrucât trebuie să stârnești elanul a două rânduri de copii: o dată, trebuie să-i ajuți pe primii să citească, să înțeleagă și apoi să-și dorească să completeze ceea ce știu cu alte opere scrise de același scriitor sau de alții, a doua oară, trebuie să-i înveți pe primii cum să le transmită și copiilor din școala parteneră ce au învățat la rândul lor. Cu alte cuvinte, e un exercițiu cu feed-back imediat. Poți verifica ce au înțeles primii din modul în care reușesc să transmită mai departe.
Spre exemplu, în cazul în care la întâlnirea de Cerc se vor citi poezii care au ca temă Toamna, discuția poate porni de la fotografii din colecțiile personale care surprind aspecte ale anotimpului. Muzica, atent aleasă, poate susține un mic moment de recitare a unor versuri de toamnă. Ar fi indicat să fie aleși, pentru recitarea făcută în acest moment al întâlnirii, copii care au reale aptitudini artistice, deoarece scopul momentului este acela al stârnirii, pe cât posibil, a unei laturi emoționale a ascultătorilor și nicidecum a uneia hilare sau penibile.
Un alt exercițiu-joc posibil în introducerea lecturării poeziilor de toamnă ar putea să-l constituie proiectul. Copiii vor fi invitați să adune materiale, să decupeze, să asambleze, să compună, să valorifice fragmente din texte literare și să le reunească într-un material cu titlul „Frunza”.
La citirea poeziei pot să te invite și jocurile de creație cum ar fi: jocul sintagmelor, care le propune copiilor o sintagmă, de pildă „caisul copilăriei”, iar apoi, ei sunt rugați să inventeze altele prin înlocuirea unuia sau altuia dintre termeni. Se obțin astfel sintagme noi ca: sunetul, visul, jurnalul, jocurile etc. copilăriei, pe de o parte, caisul norocului, orelor, iluziilor, nostalgiei etc., pe de altă parte. Pornind de la acestea, cu ajutorul întrebărilor conducătorului de joc, se discută pe marginea temelor textelor lirice, după care se fac recomandările de lectură. În aceeași categorie, se înscrie și jocul numit relevant Spații imaginare, care constă chiar în crearea de spații imaginare cum ar fi: orașul-bibliotecă, țara uimirii, casa speranței etc. Pornind de la acest exercițiu, atenția va fi dirijată către poezii care descriu spații imaginare, jocul fiind util și în evidențierea relației realitate-ficțiune. Participanții sunt puși să caute în volumele pe care le au la dispoziție texte care descriu lumi ireale.
Întâlnirile de Cerc poate continua cu Ateliere de scriere creativă în timpul cărora elevii vor scrie texte originale în care vor valorifica achițiile de la Cerc sau vor completa Jurnale de lectură în care vor putea să-și exprime opiniile, părerile, impresiile legate de lecturile lor sau de discuțiile din cadrul Cercului.
Proiectul, în ansamblul său, nu urmărește doar determinarea elevilor participanți să citească, ci încurajează cooperarea, învățarea unei limbi străini, spiritul de inițiativă, implicarea în activități de grup, asumarea responsabilităților.
Concluzia, în privința strategiilor ce vizează etapa pre-lecturii, este că acestea sunt, cel puțin în gimnaziu, un demers necesar. În deschiderea orelor/întâlnirilor de Cerc în care se propune lectura unui text nou, ele pot fi așezate înaintea primei lecturi, prin întrebări de genul „Ce îți sugerează titlul textului/volumului?”,„Ce știu despre autor, gen, specie etc.?”, „Ce știu despre literatura populară?”, sau după prima lectură, atunci când, prin explicație se fac clarificări în legătură cu tema sau cu modul în care textul recreează aspecte biografice, prin întrebări de genul „Ce sentimente a provocat lectura textului?”, „Ce amintiri personale a stârnit lectura textului?”, „Ce aspecte te-au surprins/ai reținut ca fiind importante în textul citit?”. Prin înscrierea textului nou, chiar de la începutul activității, în orizontul creației autorului sau în perioada căreia îi aparține, textului i se reduce din caracterul neobișnuit pe care îl are înainte de a i se descifra înțelesurile.
În privința Jocului de rol (Dramatizarea), în mod firesc, locul acestuia stă după lectura repetată și înțelegerea textului, corecta interpretare a rolurilor reprezentând chiar o garanție a descifrării atente a mesajului textului. În cadrul unui proiect de genul celui descris mai sus, exercițiile de „interpretare productivă” pot deschide calea spre lectura unor texte care pot fi dramatizate (de exemplu, schițele). Se pot face dramatizări ale unor secvențe din textul propus sau se pot realiza teme legate de aspecte tehnice cum ar fi: decorul, costumele, coloana sonoră, efectele luminoase etc.
Recitarea poate fi și ea considerată un exercițiu de interpretare, însă în cazul poeziei „cuvintele nu sunt puse în slujba unui alt spectacol, ci sunt, ele însele, spectacolul. Și acest spectacol nu mai poate fi respus și, cu atât mai mult, nu mai poate fi redus.” (Alina Pamfil) Poeziile scurte pot fi citite și recitite de mai multe ori în aceeași oră, iar lectura lor poate fi completată de lectura unor opinii critice care se regăsesc, de regulă, în edițiile critice ale poeților clasici. Prin urmare, lectura textului liric presupune alți pași decât cea a textului epic sau a cel ui dramatic. „Pentru a citi adecvat o poezie, trebuie s-o citim de două ori: mai întâi să descifrăm textul unic, linear (...), iar apoi să-l supunem unei lecturi în care semnificația poemului să iasă la suprafață...” (Matei Călinescu) Așadar, jocurile de creație care pot să premeargă lecturii propriu-zise a textului liric sunt indicate, ele reprezentând un mod de a intui elemente specifice textului liric: temă, motive stări și sentimente, procedee de expresivitate etc. și de a-l valorifica în procesul interpretării textului propus spre lectură.
Bibliografie:
- Călinescu, Matei, A citi. A reciti (Către o poetică a (re)lecturii), Iași, Polirom, 2003;
- Pamfil, Alina, Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, 2003;
- Perspective, Textul liric, Nr. 2/2005;
- Perspective, Metode. Tehnici. Strategii, Nr. 1 (20)/2010;
- Petean, Ana&Mircea, Ocolul lumii în 50 de jocuri creative, Editura Dacia, Cluj, 1996.
Profesor Loredana Carcea, Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani
