Folosirea la clasă a tehnicilor dramatice, Prof. Carmen Ouatu, Şc. nr. 5 „Principesa Elena Bibescu”, Bârlad, jud. Vaslui
Uneori ora devine plicticoasă şi elevii (în special cei mici) îşi pierd interesul pentru ceea ce profesorul sau învăţătorul spune. De aceea, o schimbare a mersului obişnuit al lecţiei este întotdeauna bine venită. Şi cel mai bun procedeu este acela al folosirii TEHNICILOR DRAMATICE precum şi al ACTIVITĂŢILOR CU CARACTER DRAMATIC care prezintă mai multe avantaje:
- încurajează elevii să se exprime liber, să comunice cu colegii lor folosind şi limbajul non-verbal: mişcările corpului sau expresia feţei;
- dă o motivaţie: să dramatizezi un text este incitant şi, în acelaşi timp, plin de amuzament. Produsul finit, piesa de teatru, reprezintă un scop pentru care copiii trebuie să muncească în grup. Ei sunt motivaţi dacă ştiu că, în final, li se va cere să arate ce au făcut;
- folosirea tehnicilor dramatice la clasă îi face pe elevi mai încrezători în propriile lor forţe. Asumându-şi un rol, elevii pot scăpa de identitatea lor zilnică şi îşi pierd inhibiţiile. Acest lucru este folositor pentru elevii timizi sau pentru cei cărora nu le plac activităţile în grup. În cazul în care primesc un rol, ei pot fi încurajaţi să devină acel personaj şi să-şi abandoneze timiditatea sau stinghereala;
- se schimbă totodată şi ritmul lecţiei. Astfel de activităţi sunt centrate pe elev, spre deosebire de lecţiile centrate mai mult pe profesor. Folosirea tehnicilor dramatice fac lecţia mai activă şi pot dinamiza colectivul de elevi după un lucru individual mult mai monoton.
Tehnici dramatice
IMPROVIZAŢIA: - dramatizarea unei situaţii fără un plan prealabil;
IMAGINI ÎNGHEŢATE: - cunoscute şi sub numele de „tablouri imobile”/”îngheţate”: în grup sau individual se creează o anumită poziţie (imagine/tablou) imobilă ceea ce ne permite concentrarea asupra unui anume moment (din cadrul unei acţiuni);
LOCUL „FIERBINTE”: - grupul intervievează un personaj pentru a clarifica anumite pasaje din acţiune (motivaţii, opinii personale despre ceea ce se întâmplă);
ATINGE ŞI SPUNE: - un tablou, o imagine „îngheţată” în care fiecare participant este atins pe umăr de profesor şi exprimă părerile personajului pe care îl interpretează. Ajută la clarificarea perspectivelor, a nevoilor fiecărui personaj;
ZGOMOTE: - produse de voce, corp sau instrumente pentru a susţine atmosfera şi acţiunea;
MONTAJUL: - imagini selectate, sunete şi mişcări suprapuse pentru evocarea sentimentelor şi gândurilor generate de dramă. Folositor pentru consolidarea întregii activităţi sau pentru a reflecta asupra ei;
MIMICA: - se pot mima diferite stări, activităţi, lucruri, plante sau animale;
DIALOGUL APARTE: - exprimarea cu voce tare, de obicei, a unor opinii, sentimente, diferite de cele arătate de personaj;
STATUIA ŞI SCULPTORUL: - perechi, un elev este sculptorul iar celălat statuia; primul încearcă să „modeleze” statuia pentru a reprezenta diferite stări sufleteşti, meserii etc.
Acestea sunt doar câteva dintre tehnicile dramatice ce se pot folosi fie în cadrul orelor de limbi moderne sau de limba română, în cadrul unor activităţi dramatice sau când se pune în scenă o piesă de teatru. În continuare, să vedem nişte exemple de jocuri cu scop de comunicare între copiii din clasele primare, de dezvoltare a atenţiei şi de introducere a unor structuri gramaticale (în cazul învăţării unei limbi moderne) sau chiar de a-i învăţa regulile bunelor maniere:
Momentele zilei
- învăţătorul spune: „Este ora 4/7/10...”;
- elevii trebuie să mimeze ce fac ei la ora respectivă (dorm, se scoală, mănâncă, sunt la şcoală, se joacă, îşi fac temele);
- la un moment dat se pot „îngheţa” imaginile;
- învăţătorul atinge pe unul din participanţi pe umăr şi acesta trebuie să spună ce gândeşte cu adevărat în acele momente ale zilei, deşi, poate face cu totul altceva;
- scopul acestei activităţi este acela de a da posibilitatea copiilor de a se cunoaşte mai bine unul pe altul.
JOC pentru introducerea unor expresii uzuale
- se poate folosi pentru elevii mai mici (de clasa I sau a IIa), pentru a-i învăţa să comunice între ei;
- a)
- învăţătorul aruncă o minge (reală sau imaginară) unui copil, punându-i o întrebare: „Ce mai faci?”
- elevul o prinde şi răspunde: „Foarte bine, mulţumesc!”;
- elevul, la rândul său, aruncă mingea altui copil, spunând fie acelaşi lucru sau altceva;
- jocul se poate desfăşura folosind anumite expresii deja învăţate anterior;
- acesta reprezintă un bun exerciţiu pentru comunicare.
- b)
- învăţătorul poate imagina existenţa unor cadouri (lucruri din clasă sau elevii pot mima anumite obiecte) pe care le dă copiilor;
- elevii îşi iau „cadoul” şi spun ceva;
- elevii îşi dau „cadouri” unul altuia, fiecare fiind obligat să spună câte o formulă de politeţe.
Aceste jocuri (care nu trebuie să dureze mai mult de 2 – 3 minute) şi altele asemănătoare pot fi folosite ca momente de „înviorare” la orele de limba română sau de limbi moderne la clasele primare, înainte de începerea lecţiei propriu-zise.
Bibliografie:
- Sarah Philips, „Drama with Children”, Oxford, University Press, 1999;
- EDAR „Summer Drama Course Handbook”, Braşov, The British Council, 2002;
- Daniela Bacova & Tim Phillips, „As if ... Drama-Based Lesson Plans for Language teaching”, The British Council, 2002
Profesor CARMEN OUATU
Şcoala nr. 5 „Principesa Elena Bibescu”, Bârlad, jud. Vaslui
