Articolele Cancelariei Naţionale
Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţării experenţiale, de exersare a capacităţilor de analiză, de dezvoltare a creativităţii copiilor. Specific acestor metode este faptul că ele promovează interacţiunea dintre preşcolari, schimbul de idei, de cunoştinţe, asigurând un demers interactiv al actului de predare-învăţare-evaluare. Prin folosirea acestor metode, preşcolarii depun un efort intelectual, de exersare a proceselor psihice, de abordare a altor demersuri interdisciplinare prin studiul mediului concret şi prin corelaţiile elaborate interactiv, în care îşi asumă responsabilităţi, formulează şi verifică soluţii.
Multă vreme creativitatea a fost considerată apanajul exclusiv al unei minorităţi restrânse, ceea ce este adevărat dacă ne gândim la nivelul creativităţii inovatoare şi la cel al creativităţii emergente. Orice om normal poate realiza o îmbunătăţire în munca sa, o mică „inovaţie sau invenţie”. În multe ţări numărul inventatorilor cu brevet este de ordinul „zecilor şi chiar al sutelor de mii” (Cosmovici A., Iacob L., 1999, p. 154). Pentru a se ajunge la o astfel de performanţă e nevoie de o preocupare specială, de condiţii favorabile dezvoltării creativităţii. Aspiraţia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, să combată blocajele, iar pe de altă parte, să favorizeze asociaţia cât mai liberă a ideilor. În acest scop, unele metode se bazează pe o stare de relaxare, pe îndepărtarea criteriilor raţionale şi a spiritului critic.
Indiferent de specialitatea noastră ca profesori, ne confruntăm deseori cu apatia, oboseala şi lipsa de implicare a elevilor la acţiunile didactice. Sunt nenumăraţi factorii pe care dăm vina, sunt fără număr cauzele pe care le găsesc părinţii şi pline de imaginaţie scuzele copiilor. De ce dintr-o dată totul a devenit prea stufos, materia mult mai complicată, orele prea monotone şi totul pare fără rost în minţile micilor sau mai marilor noştri elevi? Vina o purtăm toţi: părinţii mult prea ocupaţi, societatea mult prea anormală pentru a oferi recompense celor care învaţă, profesori umiliţi şi demotivaţi, un sistem de învăţământ prea nehotărât pentru a şti exact ce vrea. Si cauzele pot continua.
Comentarii (1)
10.10.2011 18:39 gutuada
Felicitari autorilor articolului Neconventionalul in orele de limba romana. Creativitatea este cheia succesului scolar. Eu intotdeauna am fost pentru deblocaje, pentru libertate in predarea materiei. Teoria omoara originalitatea.
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.