Biblioteca copiilor noştri

Cartea, cu splendorile cuprinse în ea, poate trece neobservată din cauza altor surse de informaţie :radioul, televiziunea, calculatorul, care au unele avantaje faţă de tăcerea adâncă a cărţii.

Dar acest prieten tăcut, care vorbeşte doar când îl întrebi -cartea - este cel mai complet depozit al inteligenţei omeneşti, înmagazinând cunoştinţe, sentimente, sensibilitate, personaje, fapte care se păstrează intacte în timp. O carte o citeşti când vrei, cum vrei şi ori de câte ori vrei. Îţi este prietenul pe care îl regăseşti la fel de credincios şi discret, care nu te face să roşeşti de propria ignoranţă.Într-o familie în care sunt prea puţine cărţi, unde lectura este considerată o greutate, rareori ne putem aştepta ca un copil să dovedească pasiune pentru lectură.În familiile în care există persoane care citesc, transformarea fiecărui copil într-un mic cititor se face pe nesimţite.

Trezirea interesului şi apoi formarea deprinderii de lectură trebuie să înceapă cu insuflarea respectului pentru carte.

Se ştie că nu este uşor să-i înveţi pe cei mici să citească sau să iubească cartea.Copilul trebuie încurajat să facă această acţiune, lăsându-i cărţi la îndemână încă de la o vârstă mică. De aceea trebuie aşezate în camera câteva rafturi cu cărţi pentru copii, chiar dacă nu ştie încă să desluşească literele. E important să i se cumpere cărţi numai pentru el, cu poezii sau cu poveşti. Versurile sunt una dintre cele mai bune modalităţi în a încuraja copilul să citească. Să fie învăţat poezii şi cântece cât mai multe.

Un exerciţiu la fel de bun sunt poveştile. Din mica lui bibliotecă trebuie să i se citească în fiecare zi basme, iar poveştile să fie legate de un anumit eveniment din viaţa lui : dacă are un căţel, să i se citească poveşti despre animale, dacă e ziua lui şi primeşte flori, să asculte poveşti despre plante, iar dacă va pleca în vacanţă, să i se citească despre călătorii şi aventuri, despre eroi şi diferite locuri din lume. Nu este bine să i se încarce prea mult memoria. Cărţile alese vor fi simple, cele de colorat accesibile înţelegerii lui. Poveştile trebuie să fie citite şi recitite. Trebuie comentat tot ce se citeşte împreună cu copilul, el fiind lăsat să explice ce a înţeles, şi, mai ales, nu trebuie criticat. Să-l lăudăm atunci când a reuşit ceva, iar dacă cartea luată din bibliotecă nu e la locul ei, nu va fi criticat, ci îndemnat să-i dea importanţă ei, cărţii, prietenului tăcut care-i vorbeşte oricând. Iar dacă îşi va vedea părinţii că obişnuiesc să citească, va face, la rândul său, acelaşi lucru.

Fiecare dintre noi se întreabă de unde începe şi unde trebuie să se sfârşească o bibliotecă personală, ce trebuie să conţină şi cui să se adreseze. Alcătuirea unei biblioteci personale ţine de formaţia intelectuală a celui ce o alcătuieşte, de vârsta, de gustul, de profesia, de mijloacele materiale şi de spaţiul pe care îl are la dispoziţie.

Biblioteca destinată preşcolarilor nu este o bibliotecă propriu-zisă. Pentru copiii mici prima formă de lectură sunt imaginile, reprezentând figuri de animale, oameni, plante, insecte, flori, locuinţa sa cu obiectele din ea. O formă originală o reprezintă basmele decupate, care, prin plieri şi replieri sau deschideri ale coperţilor, transformă în reliefuri personajele din : « Capra cu trei iezi », « Punguţa cu doi bani ». « Scufiţa Roşie ». « Albă ca Zăpada », etc. Un text foarte scurt permite părinţilor să prezinte copiilor o povestire simplă a faptelor. Cărţile de colorat oferă micilor « cititori » posibilitatea de reface după propria fantezie coloristică sau după modelele însoţitoare, suita de întâmplări.

Nu trebuie să uităm că în primele clase cititul în sine este un efort. Nu s-a consolidat deprinderea de lectură, viteza de citit, iar gustul pentru lectură trebuie dezvoltat şi nu forţat. Să-l învăţăm pe copil să iubească cărţile, începând cu grija pentru păstrarea lor.

Să nu uităm că oamenii care iubesc cărţile sunt oameni buni, cu sentimente nobile, că poporul român a sintetizat genial legătura dintre carte şi om în dictonul : « Cartea face omul om, şi altoiul pomul, pom . » Şi să nu uităm vorbele minunate ale poetului :

« Carte frumoasă, cinste cui te-a scris,

Încet gândită, gingaş cumpănită ,

Eşti ca o floare, anume înflorită

Mâinilor mele, care te-au deschis." ( Tudor Arghezi )

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie

E.Irimie, M.Radu, M. Jigău- Organizarea timpului elevului. E.D.P., Bucureşti, 1981

V. Lascuş-Parinţii şi profesiunea copiilor, E. D. P., Bucureşti, 1981

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Proiect - comunitate