Zoom, Google Classroom - cum le puteţi utiliza în lucrul la distanţă
Iată câteva sfaturi și sugestii pentru a folosi eficient platformele de colaborare în sprijinul educației puternic provocată în această perioadă.
Sfaturi generale pentru sesiunile online cu elevii dvs.
- Realizați un mediu propice, confortabil și funcțional pentru noua dvs. clasă de acasă.
- Evitați problemele tehnice conectându-vă la sesiune înainte de a se conecta ceilalți participanți, verificând funcționalitățile audio și video.
- Gândiți-vă la soluții alternative în cazul în care platforma pe care este găzduită sesiunea, cedează. Mențineți telefonul aproape și încărcat, deoarece se poate întâmpla să pierdeți conexiunea pe platforma din motive de conexiune slabă la internet, iar telefonul reprezintă, în acest caz, o variantă alternativă.
- Pregătiți-vă din timp materialele și întregul scenariu al lecției. Din sondajul realizat pe didactic.ro cadrele didactice dedică în plus, față de timpul pe care îl dedicau înaintea acestei situații, până la 3 ore pentru pregătirea orelor și învățarea platformelor digitale pentru folosirea lor optimă.
Platforme, instrumente de colaborare, funcționalități
Așa cum știți, puteți folosi Skype, ZOOM pentru sesiuni video, WhatsApp pentru comunicări de grup, Google Drive pentru editarea de documente în echipă, în cloud.
Cum puteți folosi ZOOM în scop didactic:
Potrivit sondajului Didactic.ro, Zoom este cea mai folosită aplicație - de către 25,3% dintre respondenți, urmată de WhatsApp (14,6) și YouTube (10,1%).
Adaptați timpul unei sesiuni online în funcție de vârsta elevilor dvs. Pentru clasele primare un timp recomandat este cel de 2 sesiuni zilnice de 30 de minute.
Platforma permite:
- crearea unei clase virtuale și susținerea unei lecții online;
- securizarea unei clase virtuale, după ce aceasta a început (prin funcționalitatea Lock Meeting);
- controlul funcției de Sharing Screen/împărțirea ecranului - îi aparține cadrului didactic, iar, în cazul în care, elevii trebuie să-i împărtășească acestuia lucrărilor lor, cadrul didactic are la dispoziție si setarea acestei opțiuni;
- crearea unor prezentări educaționale;
- accesarea de filmulețe educaționale de pe YouTube sau din platforme gratuite precum ExamenulTau.ro, ScoalaIntuitext.ro;
- folosirea chatul interactiv sau, din contră, restricționarea acestuia;
- scoaterea unui participant din listă;
- pentru coerența activității se impune să puneți participanții pe modulul MUTE, astfel încât să puteți preda în mod cursiv (reactivarea sonorului putând să se realizeze foarte ușor din aceeași setare);
- scrierea, desenarea pe tablă folosind funcționalitatea Whiteboard din cadrul aplicației Zoom.
Un tutorial foarte bun puteți găsi aici:
Google Classroom
Google Classroom este un instrument inclus în Google Suite for Education.
Aveți acces 24/7 de pe web sau de pe mobil. Aveți posibilitatea chiar să observați rapoarte în Classroom Usage Reports.
Ce puteți face în cadrul platformei?
- puteți introduce și trimite în platformă sarcinile de lucru;
- puteți comunica părinților/elevilor orarul (Google Calendar);
- puteți include linkuri cu filmări (puteți să vă înregistrați înainte de sesiune predând un moment al lecției sau înregistrați-vă oferind indicații pentru realizarea proiectelor și, apoi, veți urca linkul pe platformă);
- puteți încărca materiale de lucru în formate video, audio, text etc. (Google forms, PDF, materiale de pe Google Drive). E interesant că puteți face adnotări, sublinieri și chiar desene în cadrul acestor documente (în Classroom mobile app);
- puteți încărca teste de pe didactic.ro;
- puteți realiza drafturi înainte de sesiunea online și, apoi, să le postați la timpul potrivit;
- puteți păstra resursele într-un singur loc.
Sfaturi care ne ajută să ne menținem atitudinea pozitivă și buna funcționare a activităților
- Pregătiți-vă pentru sesiunile online, ca și cum v-ați pregăti pentru plecarea la școală, echipați-vă corespunzător. Rutina zilnică are o importanță covârșitoare zilele acestea.
- Stabiliți o comunicare transparentă cu părinții, având în vedere echilibrul: străduiți-vă să nu cădeți nici în capcana unei prezențe masive în online sau a unei cantități de proiecte oferite în platformele digitale.
- Stabiliți regulile sesiunilor și comunicați-le înainte prin WhatsApp sau e-mail.
La fel, puteți trimite înainte de sesiune materiale înregistrate cu dvs. predând lecția sau accentuând elementele cheie ale lecției.
Ce alte funcţii interesante aţi descoperit în aplicaţiiile pe care le folosiţi? Ce activităţi sunt cel mai consumatoare de timp?
Anca Ghinea
Creative&Communication Manager
Interes general | Toate disciplinele | Şcoala online
Propus de: intuitext | 03.04.2020 06:57 | 10277 vizualizări
Comentarii (5)
04.05.2020 10:48 dynic
MULTUMESC
20.05.2020 22:42 livia_111
Multumesc !
16.07.2020 11:08 AdrianaIliuta68
Multumesc!
17.07.2020 11:47 ninastan
Zoom a fost primul pas cu ajurorul caruia am putut interactiona cu elevii mei. Ei au fost incantati ca am putut sa ne vedem, am putut interactiona atat verbal cat si prin intermediul utilizarii de documente word, paint in care puteam sa editam, modifica in timpul orei notiunile discutate.
04.08.2020 19:27 farcutar
Multumesc!
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.