CONCURSUL NATIONAL\
BRĂILA
organizează
CONCURSUL “ GHEORGHE NAUM”
ediţia a XIV-a
15-22 noiembrie 2008
DESFĂŞURAREA CONCURSULUI
1. Juriul va fi format din profesori de la Universitatea de Arte, Bucureşti şi M.E.C.T.
2. Sunt invitaţi să participe elevi ai liceelor de artă din ţară, clase IX-XII
3. Dimensiunile lucrărilor vor fi de 35/50cm sau 50/70cm şi vor fi însoţite de passepartout cartonat cu excepţia celor în ulei.
4. Lucrările vor avea înscrise pe verso: numele autorului, clasa, titlul, dimensiunea, tehnica, numele profesorului îndrumător, denumirea şi adresa liceului, telefonul, localitatea şi judeţul, iar fiecare lucrare va fi însoţită de o etichetă pentru expunere, scrisă cu font Times New Roman R 14 care să conţină numele, clasa, şi oraşul de provenienţă al expozantului.
5. Participanţii vor trimite lucrările în mapă însoţite de o listă a autorilor până la data de
3 noiembrie 2008, data poştei.
6. Se vor acorda premii pentru fiecare secţiune, iar elevii premiaţi vor fi invitaţi telefonic la vernisaj.
7. Vernisajul şi premierea vor avea loc în ziua de 15 noiembrie 2008.
8. Lucrările premiate vor rămâne în patrimoniul liceului nostru, iar lucrările nepremiate se expediază ramburs la cererea liceului participant.
9. Cazarea şi masa vor fi suportate de organizatori.
10. Costurile expedierii coletelor vor fi suportate de liceul participant.
TEMA CONCURSULUI
“ LUMI PARALELE”
In concurs se pot prezenta compoziţii de artă plastică şi decorativă,
proiecte de design şi arhitectură
machete de afiş, fotografie.
Adresa liceului nostru este
B-dul Al.I. Cuza, nr . 184, Brăila, cod 810650
Tel: 0239. 615927
Tel/ Fax: 0239. 615908
E-mail: liceuldearta@yahoo.com
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: catrinelydudu | 11.10.2008 07:17 | 1300 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.