Copilarie pierduta: Un elev de 10 ani învaţă 14 ore pe zi
Ceea ce ministrul Daniel Funeriu numeşte plastic „desţelenirea programei” ar putea însemna o gură de aer pentru micuţii care lasă săritul coardei pentru răsfoitul unei enciclopedii.
„Schimbarea programei şcolare este prioritatea numărul unu în mandatul meu. După un studiu fundamentat care va fi gata în martie, vom elabora un nou curriculum care sper că va fi implementat din anul şcolar 2011-2012”, este promisiunea acestuia în ceea ce priveşte reforma educaţiei.
Mingea, înlocuită de pian
Şi totuşi, până atunci, elevii reuşesc să se descurce cu toate îndatoririle, chiar dacă pentru joc le mai rămân doar câteva picături, între două cărţi şi în pauzele dintre exerciţiile de matematică.
Orele de la şcoală, timpul pentru temele de acasă, pregătirea pentru concursuri şi olimpiade, cursurile de pian, lectura particulară, documentarea pe internet, realizarea de proiecte, muncă ce ajunge în anumite cazuri şi la 14 ore pe zi, reprezintă un program normal pentru prichindeii zilelor noastre care nu ştiu ce este zburdatul în faţa blocului. Năucirea vecinilor cu bătutul mingii de peretele din sufragerie s-a transformat în zgomotul pianului, „clămpănit” duminica.
Psihologii avertizează: nu toţi copiii ţin pasul cu avalanşa de cerinţe şi din ce în ce mai mulţi ajung la psiholog, cu probleme mintale. În acelaşi timp, specialiştii cred că părinţii au cea mai mare responsabilitate, înaintea cadrelor didactice.
„Părinţii au intrat în nevroza şcolară, tolerează presiunea socială, iar copiii au de suferit. Părintele trebuie să scape de fantasma copilului performer în favoarea realităţii unuia sănătos”, explică psihologul Andreea Dumitrescu.
Performanţa, şcoala şi apoi joaca
Psihologii susţin nevoie de a scăpa de prostul obicei al temelor la kilogram, dar recunosc şi că „epoca vitezei” îi face pe copii să fie mai ocupaţi decât părinţii lor.
Şcoala 81 din Capitală, situată într-o zonă centrală, adună copii a căror părinţi ştiu de la început că vor performanţă. Dacă sunt în căutarea unei „învăţătoare mamă”, specifică acest lucru de la început şi directoarea Gheorghiţa Badea ştie ce fel de clasă este mai potrivită pentru ţâncul care trebuie să înveţe alfabetul.
Unitatea pe care o conduce este genul de şcoală în care dascălii nu mai vor să iasă la pensie, atât de bine funcţionează „triunghiul Bermudelor”. „Aşa numesc eu trio părinte-copil-profesor. Muncim în echipă, altfel nu se poate”, explică Mihaela Donciu, învăţătoare cu 33 de ani experienţă.
Profesorii au grijă să treacă în palmares, lună de lună, alte şi alte rezultate foarte bune la concursuri şcolare şi olimpiade. Dacă performanţa este o preocupare permanentă, nici clasele cu elevii „de nivel mediu” nu scapă de activităţi extracurriculare. Dascălii îi implică în diverse proiecte, astfel că timpul le este ocupat creativ. Copiii au mai multe preocupări decât părinţii lor şi le împacă pe toate.
Învăţatul ca joacă
„Nu prea mă joc”. Sinceritatea Oanei Xenia Cojocariu, o fetiţă de zece ani, cu ochi mari şi serioşi, ar putea părea dureroasă. Eleva de clasa a IV-a trece cu uşurinţă peste asta şi povesteşte despre adevărata ei joacă: „Dimineaţa mai învăţ dacă mi-a mai rămas de seara. Încep la ora 11.00 orele, după care merg acasă, îmi fac temele şi învăţ până pe la 7,30, apoi citesc cărţi, enciclopedii. Îmi plac mai ales cărţile de aventură, Jules Verne”, povesteşte Oana Xenia.
Învăţătoarea Donciu o ajută: „pictează icoane acasă şi la şcoală, participă cu succes la concursuri de matematică şi română, a luat premiul I pe municipiu”. Plus că luni la 7,15 mai are şi lecţii de pian. „Dacă mai am timp, mă uit şi la televizor, la desene”, încheie lista „îndatoririlor” fetiţa.
La un calcul aproximativ, până în zece ore pe zi le consumă pentru dezvoltarea personală. În jur de trei, patru exerciţii la română, alte cinci la matematică, o fişă de completat, o lecţie, două de învăţat, din asta se compun temele unui copil de zece ani.
Colegul ei de clasă, Mihai Savastre, este un pasionat de istorie şi de cărţi „un pic fantastice”. Programul lui e la fel de încărcat, dar îşi mai face timp şi de câteva jocuri de strategie sau acţiune pe calculator. Foloseşte Internetul mai mult pentru documentare, că tot nu-i dă pace curiozitatea pentru „Evul mediu”.
„Participăm la concursuri de română, de matematică – Năstăsescu, Lumina Math, Kangaroo”, enumeră băieţelul toate concursurile bifate în portofoliu. Are şi motive întemeiate pentru care frecventează toate concursurile. „Ca să câştig experienţă, ca să învăţ să-mi dozez timpul”, spune cu gravitatea unui om mare băieţelul.
Ăsta e doar începutul. Copiii de clasa a V-a şi a VI-a plusează cu câteva ore pe zi pentru pregătirea lor şi bineînţeles, şi orarul de la şcoală e mai încărcat.
Teme, documentare, lectură
Andrei Hortopan şi-a organizat timpul într-o agendă nescrisă, dar pe care o are în minte toată ziua. „După şcoală, mă întorc acasă. Eu personal mănânc, mai stau un sfert de oră, îmi încarc bateriile şi dup-aia îmi fac temele. Apoi, când vin părinţii de la serviciu mai stau o oră cu ei, mai vorbim ce-am mai făcut în ziua respectivă, şi apoi mă duc să citesc. Dacă îmi mai rămâne ceva, mă trezesc dimineaţa şi citesc”, şi ziua o ia de la capăt pentru Andrei. Nu are voie la calculator în timpul săptămâni, iar jocurile pe care le alege trebuie neapărat „să nu aibă împuşcături”.
„În timpul săptămânii am voie la calculator doar 10-15 minute, dacă am de documentat ceva”. „Trişezi vreodată?”. „Nu!!!”, nu se lasă deconspirat copilul.
Colegul lui de clasă, Alexandru Dascălu, se trezeşte la ora şapte dimineaţa, aşa s-a obişnuit. Nu contează că începe orele la 11.00 în fiecare zi: o oră se pregăteşte pentru şcoală, apoi îşi face ghiozdanul, merge la şcoală, se întoarce pe la 3-4 acasă, face o pauză de jumătate de oră, apoi începe temele şi dacă-i mai rămâne ceva timp, mai face un popas în faţa televizorului. O zi de muncă pentru cei doi se ridică la 11-12 ore.
„Nu-mi place învăţatul dup-amiaza. Aşa ţi se taie ziua în două şi nu înţelegi nimic. Când învăţam dimineaţa era mai convenabil, ieşeai pe lumină de la şcoală, aveai mai mult timp”, este singura plângere pe care o are Zeno Dinca, elev în clasa a VI-a la Şcoala 81.
Colega lui de clasă, Ioana Cheşcheş, care-i atrage atenţia şi că au test la română, prezintă programul lor: şase ore pe zi la şcoală, mai puţin lunea, când are doar cinci, plus temele, la care se adună pregătirea pentru concursuri, cercul de geografie, karate, dans, pian, gimnastică, lectura particulară. Ore cărora nu le mai ţin şirul, dar care sunt alternate şi cu activităţi recreative.
„Bugetul de timp este în balanţă. Avem zile cu multe teme, alte zile cu teme mai puţine şi se creează un echilibru”, dă asigurări Zeno, înainte de a pleca la ore.
Să-i învăţăm cum să înveţe
„Eu sunt profesoară de română şi încerc să nu-i aglomerez. Dau şi teme suplimentare care nu sunt obligatorii, sunt doar pentru cei care vor şi le place să facă mai mult. Îmi dau seama că adunate temele de la mai multe materii, e destul de multă muncă. Dar în momentul în care copilul se simte supraaglomerat, din experienţă pot garanta că se protejează singur. Nu poţi însă să faci performanţă fără muncă”, explică directoarea Badea.
Nu i se pare însă că volumul de muncă este mai mare în prezent, faţă de când era ea elevă. „Învăţam cinci-şase ore pe zi, dar învăţam şi sâmbăta. Nu aveam calculator, nici televizor, erau două ore de program seara şi zece minute de desene cu Mihaela sâmbăta. Învăţam serios, citeam foarte mult. Şi îmi amintesc că ne adunam mai mulţi copii – stăteam la curte - şi jucam şotron, volei. Acum au dispărut jocurile colective, copiii stau mai mult la calculator, ies în faţa blocului doar însoţiţi de părinţi”, mai spune dascălul. Avea şi ea teme, poate la fel de multe, mai ales că atunci se punea accent pe învăţatul „pe de rost”: „Metodele alternative pe care le folosim noi acum sunt o plăcere, noi atunci buchiseam cu cartea în mână. Acum se pune accent pe creativitate”.
Psihologii susţin nevoia de a scăpa de prostul obicei al temelor la kilogram, dar recunosc şi că „epoca vitezei” îi face pe copii să fie mai ocupaţi decât părinţii lor.
„Dacă la şcoală ar trebui schimbat ceva, acest ceva n-ar trebui să fie neapărat numărul de ore pe care micuţii îl petrec la clase, ci volumul de teme pe care îl au pentru acasă. Am avut recent un caz: un copil de zece ani care a ajuns la mine din cauza supraaglomerării. Era foarte obosit, nu mai dădea randament, iar părinţii nu se mai puteau înţelege cu el. Avea zilnic doar zece minute de timp liber”, povesteşte psihologul Andreea Dumitrescu.
În ceea ce priveşte vina, părinţii sunt cei care ar trebui să hotărască ce vor de fapt de la copiii lor. „Nu generalizez, copiii sunt diferiţi, unii sunt mai ambiţioşi, alţii rezistă mai bine la un astfel de program. Părinţii trebuie să hotărască dacă raportează asupra copiilor propriile dorinţe pe care nu le-au putut împlini când erau mici”, crede specialistul.
Părerea îi este împărtăşită şi de psihoterapeutul Cristiana Leviţchi. „Boala se transmite de la adulţi care sunt atât de solicitaţi că nu mai au timp să trăiască pentru ei. În alte ţări, când vin de la şcoală, copiii au şi temele făcute. La fel se întâmplă şi în cazul învăţământului alternativ, gen Waldorf, unde se pune accentul pe altceva decât pe competiţie sau performanţă. Suprasolicitarea nu poate duce decât la depresii”, este de părerea psihoterapeutul Cristiana Leviţchi.
Aşa că, în opinia sa, prima lecţie pe care trebuie s-o primească puştii la şcoală este „să înveţe cum să înveţe”.
Manuale prea stufoase
Nu toţi părinţii sunt de acord cu ceea ce susţin specialiştii. „Copii lucrează de cele mai multe ori atâta cât le cer profesorii. Fetiţa mea este în clasa a VIII-a. Începe programul zilnic la ora 6.30 şi termină pe la 22.30. Ce-i drept, face sport de performanţă, dar mă sperie faptul că munceşte mai mult decât mine. Este foarte multă materie, manualele sunt foarte stufoase, iar dascălii le dau foarte multe teme pentru acasă. Parcă, atunci când eram eu la şcoală, materia era organizată mai bine”, se plânge Iuliana Nicola.
"Părintele trebuie să scape de fantasma copilului performer în favoarea realităţii unui copil sănătos.“
ANDREEA DUMITRESCU, psiholog
AGLOMERARE
Copiii de clasa a IV-a din Iaşi sunt şi mai stresaţi. Motivul: pentru a prinde un loc la gimnaziu într-un liceu bun trebuie să treacă printr-un examen de plasare
Sorin Semeniuc
Georgeta Petrovici
În jur de 250 de copii ajung în fiecare an la psihologul Spitalului „Sf. Maria” din Iaşi pentru că nu mai fac faţă ritmului de învăţare impus de şcoală şi de părinţi. Cel mai nou stres care-i aduce pe copiii ieşenilor în faţa medicului pentru terapie este examenul, din această perioadă, la care sunt supuşi elevii de clasa a IV-a pentru a prinde un loc în clasa următoare la un liceu bun.
Concursurile constau în două probe, în general, la română şi matematică. În funcţie de specificul liceului însă, probele pot varia. Pentru aceste locuri pot concura atât elevii care urmează cursurile liceului organizator, cât şi cei de la celelalte şcoli din oraş.
„După ce ies de la şcoală, fie la 12.00, fie la 13.00, ajung acasă, mânânc, iar pe la ora 14.00 mă apuc de exerciţii şi compuneri. Termin seara, pe la ora 8.00”, povesteşte Călin. „E un pic prea mult pentru ei, iar cei responsabili nu vin cu soluţii constructive. Există teama de cla care, iar eu încerc să compensez acordându-i atenţie. Când am timp să merg la pescuit, îl iau cu mine”, completează tatăl său.
La 10 ani, a ajuns la psiholog de frica Bacalaureatului
O fetiţă de 10 ani care are nevoie de psihoterapie este exemplul cel mai bun pentru a arăta cât de puternic poate fi stresul învăţării. Teama de eşec de care suferea copilul i-a îngrijorat pe părinţi care au decis să o ducă la psiholog. Timp de două luni a fost tratată de specialist înaintea testării din clasa a IV-a.
„S-a descurcat foarte bine, dar surpinzător a revenit cu aceleaşi probleme, în scurt timp. Am întrebat-o de ce mai este supărată şi ea mi-a spus: «Păi, vine Bacalaureatul!»”, arată psihologul Mihaela Ghircoiaş.
Nici liceele vocaţionale nu sunt mai uşoare
Covârşiţi „de atâta carte” sunt şi elevii timişoreni. Dacă vor să aibă timp să iasă cu prietenii, elevii de la şcolile timişorene trebuie să renunţe la învăţat. Sau invers, dacă vor să aibă note bune, renunţă la întâlnirile cu amicii. Soluţie de compromis nu există.
O elevă de clasa a VI-a, la un liceu vocaţional, are zilnic şase ore numai la şcoală, cu excepţia celor de specialitate. „La ora 18.00 închei cursu rile, durează circa o oră să a jung acasă şi mă apuc de teme. Dacă vrei să înveţi bine, să te ţii de carte, pierzi cam trei ore, zilnic: temele sunt multe. În total învăţ cam 12-13 ore pe zi”, povesteşte Linda.
"L-am găsit într-o zi cu capul pe masă. Adormise. Ne-am dat seama că undeva greşim şi am vorbit cu diriginta lui să vedem cum îl putem ajuta.”
MAMA UNUI ELEV DE 12 ANI
PĂREREA SPECIALISTULUI
Să-i învăţăm cum să înveţe
Psihologii susţin nevoia de a scăpa de prostul obicei al temelor la kilogram, dar recunosc şi că „epoca vitezei” îi face pe copii să fie mai ocupaţi decât părinţii lor.
„Dacă la şcoală ar trebui schimbat ceva, acest ceva n-ar trebui să fie neapărat numărul de ore pe care micuţii îl petrec la clase, ci volumul de teme pe care îl au pentru acasă. Am avut recent un caz: un copil de zece ani care a ajuns la mine din cauza supraaglomerării. Era foarte obosit, nu mai dădea randament, iar părinţii nu se mai puteau înţelege cu el. Avea zilnic doar zece minute de timp liber”, povesteşte psihologul Andreea Dumitrescu.
În ceea ce priveşte vina, părinţii sunt cei care ar trebui să hotărască ce vor de fapt de la copiii lor. „Nu generalizez, copiii sunt diferiţi, unii sunt mai ambiţioşi, alţii rezistă mai bine la un astfel de program. Părinţii trebuie să hotărască dacă raportează asupra copiilor propriile dorinţe pe care nu le-au putut împlini când erau mici”, crede specialistul.
Părerea îi este împărtăşită şi de psihoterapeutul Cristiana Leviţchi. „Boala se transmite de la adulţi care sunt atât de solicitaţi că nu mai au timp să trăiască pentru ei. În alte ţări, când vin de la şcoală, copiii au şi temele făcute. La fel se întâmplă şi în cazul învăţământului alternativ, gen Waldorf, unde se pune accentul pe altceva decât pe competiţie sau performanţă.
Suprasolicitarea nu poate duce decât la depresii”, este de părerea psihoterapeutul Cristiana Leviţchi. Aşa că, în opinia sa, prima lecţie pe care trebuie s-o primească puştii la şcoală este „să înveţe cum să înveţe”.
Manuale prea stufoase
Nu toţi părinţii sunt de acord cu ceea ce susţin specialiştii. „Copii lucrează de cele mai multe ori atâta cât le cer profesorii. Fetiţa mea este în clasa a VIII-a. Începe programul zilnic la ora 6.30 şi termină pe la 22.30. Ce-i drept, face sport de performanţă, dar mă sperie faptul că munceşte mai mult decât mine. Este foarte multă materie, manualele sunt foarte stufoase, iar dascălii le dau foarte multe teme pentru acasă. Parcă, atunci când eram eu la şcoală, materia era organizată mai bine”, se plânge Iuliana Nicola.
"Un copil de zece ani a ajuns la mine din cauza supraaglomerării. Era foarte obosit şi nu mai dădea randament. Avea zilnic doar zece minute de timp liber”
ANDREEA DUMITRESCU, psiholog
Sursa: Evenimentul zilei
„Schimbarea programei şcolare este prioritatea numărul unu în mandatul meu. După un studiu fundamentat care va fi gata în martie, vom elabora un nou curriculum care sper că va fi implementat din anul şcolar 2011-2012”, este promisiunea acestuia în ceea ce priveşte reforma educaţiei.
Mingea, înlocuită de pian
Şi totuşi, până atunci, elevii reuşesc să se descurce cu toate îndatoririle, chiar dacă pentru joc le mai rămân doar câteva picături, între două cărţi şi în pauzele dintre exerciţiile de matematică.
Orele de la şcoală, timpul pentru temele de acasă, pregătirea pentru concursuri şi olimpiade, cursurile de pian, lectura particulară, documentarea pe internet, realizarea de proiecte, muncă ce ajunge în anumite cazuri şi la 14 ore pe zi, reprezintă un program normal pentru prichindeii zilelor noastre care nu ştiu ce este zburdatul în faţa blocului. Năucirea vecinilor cu bătutul mingii de peretele din sufragerie s-a transformat în zgomotul pianului, „clămpănit” duminica.
Psihologii avertizează: nu toţi copiii ţin pasul cu avalanşa de cerinţe şi din ce în ce mai mulţi ajung la psiholog, cu probleme mintale. În acelaşi timp, specialiştii cred că părinţii au cea mai mare responsabilitate, înaintea cadrelor didactice.
„Părinţii au intrat în nevroza şcolară, tolerează presiunea socială, iar copiii au de suferit. Părintele trebuie să scape de fantasma copilului performer în favoarea realităţii unuia sănătos”, explică psihologul Andreea Dumitrescu.
Performanţa, şcoala şi apoi joaca
Psihologii susţin nevoie de a scăpa de prostul obicei al temelor la kilogram, dar recunosc şi că „epoca vitezei” îi face pe copii să fie mai ocupaţi decât părinţii lor.
Şcoala 81 din Capitală, situată într-o zonă centrală, adună copii a căror părinţi ştiu de la început că vor performanţă. Dacă sunt în căutarea unei „învăţătoare mamă”, specifică acest lucru de la început şi directoarea Gheorghiţa Badea ştie ce fel de clasă este mai potrivită pentru ţâncul care trebuie să înveţe alfabetul.
Unitatea pe care o conduce este genul de şcoală în care dascălii nu mai vor să iasă la pensie, atât de bine funcţionează „triunghiul Bermudelor”. „Aşa numesc eu trio părinte-copil-profesor. Muncim în echipă, altfel nu se poate”, explică Mihaela Donciu, învăţătoare cu 33 de ani experienţă.
Profesorii au grijă să treacă în palmares, lună de lună, alte şi alte rezultate foarte bune la concursuri şcolare şi olimpiade. Dacă performanţa este o preocupare permanentă, nici clasele cu elevii „de nivel mediu” nu scapă de activităţi extracurriculare. Dascălii îi implică în diverse proiecte, astfel că timpul le este ocupat creativ. Copiii au mai multe preocupări decât părinţii lor şi le împacă pe toate.
Învăţatul ca joacă
„Nu prea mă joc”. Sinceritatea Oanei Xenia Cojocariu, o fetiţă de zece ani, cu ochi mari şi serioşi, ar putea părea dureroasă. Eleva de clasa a IV-a trece cu uşurinţă peste asta şi povesteşte despre adevărata ei joacă: „Dimineaţa mai învăţ dacă mi-a mai rămas de seara. Încep la ora 11.00 orele, după care merg acasă, îmi fac temele şi învăţ până pe la 7,30, apoi citesc cărţi, enciclopedii. Îmi plac mai ales cărţile de aventură, Jules Verne”, povesteşte Oana Xenia.
Învăţătoarea Donciu o ajută: „pictează icoane acasă şi la şcoală, participă cu succes la concursuri de matematică şi română, a luat premiul I pe municipiu”. Plus că luni la 7,15 mai are şi lecţii de pian. „Dacă mai am timp, mă uit şi la televizor, la desene”, încheie lista „îndatoririlor” fetiţa.
La un calcul aproximativ, până în zece ore pe zi le consumă pentru dezvoltarea personală. În jur de trei, patru exerciţii la română, alte cinci la matematică, o fişă de completat, o lecţie, două de învăţat, din asta se compun temele unui copil de zece ani.
Colegul ei de clasă, Mihai Savastre, este un pasionat de istorie şi de cărţi „un pic fantastice”. Programul lui e la fel de încărcat, dar îşi mai face timp şi de câteva jocuri de strategie sau acţiune pe calculator. Foloseşte Internetul mai mult pentru documentare, că tot nu-i dă pace curiozitatea pentru „Evul mediu”.
„Participăm la concursuri de română, de matematică – Năstăsescu, Lumina Math, Kangaroo”, enumeră băieţelul toate concursurile bifate în portofoliu. Are şi motive întemeiate pentru care frecventează toate concursurile. „Ca să câştig experienţă, ca să învăţ să-mi dozez timpul”, spune cu gravitatea unui om mare băieţelul.
Ăsta e doar începutul. Copiii de clasa a V-a şi a VI-a plusează cu câteva ore pe zi pentru pregătirea lor şi bineînţeles, şi orarul de la şcoală e mai încărcat.
Teme, documentare, lectură
Andrei Hortopan şi-a organizat timpul într-o agendă nescrisă, dar pe care o are în minte toată ziua. „După şcoală, mă întorc acasă. Eu personal mănânc, mai stau un sfert de oră, îmi încarc bateriile şi dup-aia îmi fac temele. Apoi, când vin părinţii de la serviciu mai stau o oră cu ei, mai vorbim ce-am mai făcut în ziua respectivă, şi apoi mă duc să citesc. Dacă îmi mai rămâne ceva, mă trezesc dimineaţa şi citesc”, şi ziua o ia de la capăt pentru Andrei. Nu are voie la calculator în timpul săptămâni, iar jocurile pe care le alege trebuie neapărat „să nu aibă împuşcături”.
„În timpul săptămânii am voie la calculator doar 10-15 minute, dacă am de documentat ceva”. „Trişezi vreodată?”. „Nu!!!”, nu se lasă deconspirat copilul.
Colegul lui de clasă, Alexandru Dascălu, se trezeşte la ora şapte dimineaţa, aşa s-a obişnuit. Nu contează că începe orele la 11.00 în fiecare zi: o oră se pregăteşte pentru şcoală, apoi îşi face ghiozdanul, merge la şcoală, se întoarce pe la 3-4 acasă, face o pauză de jumătate de oră, apoi începe temele şi dacă-i mai rămâne ceva timp, mai face un popas în faţa televizorului. O zi de muncă pentru cei doi se ridică la 11-12 ore.
„Nu-mi place învăţatul dup-amiaza. Aşa ţi se taie ziua în două şi nu înţelegi nimic. Când învăţam dimineaţa era mai convenabil, ieşeai pe lumină de la şcoală, aveai mai mult timp”, este singura plângere pe care o are Zeno Dinca, elev în clasa a VI-a la Şcoala 81.
Colega lui de clasă, Ioana Cheşcheş, care-i atrage atenţia şi că au test la română, prezintă programul lor: şase ore pe zi la şcoală, mai puţin lunea, când are doar cinci, plus temele, la care se adună pregătirea pentru concursuri, cercul de geografie, karate, dans, pian, gimnastică, lectura particulară. Ore cărora nu le mai ţin şirul, dar care sunt alternate şi cu activităţi recreative.
„Bugetul de timp este în balanţă. Avem zile cu multe teme, alte zile cu teme mai puţine şi se creează un echilibru”, dă asigurări Zeno, înainte de a pleca la ore.
Să-i învăţăm cum să înveţe
„Eu sunt profesoară de română şi încerc să nu-i aglomerez. Dau şi teme suplimentare care nu sunt obligatorii, sunt doar pentru cei care vor şi le place să facă mai mult. Îmi dau seama că adunate temele de la mai multe materii, e destul de multă muncă. Dar în momentul în care copilul se simte supraaglomerat, din experienţă pot garanta că se protejează singur. Nu poţi însă să faci performanţă fără muncă”, explică directoarea Badea.
Nu i se pare însă că volumul de muncă este mai mare în prezent, faţă de când era ea elevă. „Învăţam cinci-şase ore pe zi, dar învăţam şi sâmbăta. Nu aveam calculator, nici televizor, erau două ore de program seara şi zece minute de desene cu Mihaela sâmbăta. Învăţam serios, citeam foarte mult. Şi îmi amintesc că ne adunam mai mulţi copii – stăteam la curte - şi jucam şotron, volei. Acum au dispărut jocurile colective, copiii stau mai mult la calculator, ies în faţa blocului doar însoţiţi de părinţi”, mai spune dascălul. Avea şi ea teme, poate la fel de multe, mai ales că atunci se punea accent pe învăţatul „pe de rost”: „Metodele alternative pe care le folosim noi acum sunt o plăcere, noi atunci buchiseam cu cartea în mână. Acum se pune accent pe creativitate”.
Psihologii susţin nevoia de a scăpa de prostul obicei al temelor la kilogram, dar recunosc şi că „epoca vitezei” îi face pe copii să fie mai ocupaţi decât părinţii lor.
„Dacă la şcoală ar trebui schimbat ceva, acest ceva n-ar trebui să fie neapărat numărul de ore pe care micuţii îl petrec la clase, ci volumul de teme pe care îl au pentru acasă. Am avut recent un caz: un copil de zece ani care a ajuns la mine din cauza supraaglomerării. Era foarte obosit, nu mai dădea randament, iar părinţii nu se mai puteau înţelege cu el. Avea zilnic doar zece minute de timp liber”, povesteşte psihologul Andreea Dumitrescu.
În ceea ce priveşte vina, părinţii sunt cei care ar trebui să hotărască ce vor de fapt de la copiii lor. „Nu generalizez, copiii sunt diferiţi, unii sunt mai ambiţioşi, alţii rezistă mai bine la un astfel de program. Părinţii trebuie să hotărască dacă raportează asupra copiilor propriile dorinţe pe care nu le-au putut împlini când erau mici”, crede specialistul.
Părerea îi este împărtăşită şi de psihoterapeutul Cristiana Leviţchi. „Boala se transmite de la adulţi care sunt atât de solicitaţi că nu mai au timp să trăiască pentru ei. În alte ţări, când vin de la şcoală, copiii au şi temele făcute. La fel se întâmplă şi în cazul învăţământului alternativ, gen Waldorf, unde se pune accentul pe altceva decât pe competiţie sau performanţă. Suprasolicitarea nu poate duce decât la depresii”, este de părerea psihoterapeutul Cristiana Leviţchi.
Aşa că, în opinia sa, prima lecţie pe care trebuie s-o primească puştii la şcoală este „să înveţe cum să înveţe”.
Manuale prea stufoase
Nu toţi părinţii sunt de acord cu ceea ce susţin specialiştii. „Copii lucrează de cele mai multe ori atâta cât le cer profesorii. Fetiţa mea este în clasa a VIII-a. Începe programul zilnic la ora 6.30 şi termină pe la 22.30. Ce-i drept, face sport de performanţă, dar mă sperie faptul că munceşte mai mult decât mine. Este foarte multă materie, manualele sunt foarte stufoase, iar dascălii le dau foarte multe teme pentru acasă. Parcă, atunci când eram eu la şcoală, materia era organizată mai bine”, se plânge Iuliana Nicola.
"Părintele trebuie să scape de fantasma copilului performer în favoarea realităţii unui copil sănătos.“
ANDREEA DUMITRESCU, psiholog
AGLOMERARE
Copiii de clasa a IV-a din Iaşi sunt şi mai stresaţi. Motivul: pentru a prinde un loc la gimnaziu într-un liceu bun trebuie să treacă printr-un examen de plasare
Sorin Semeniuc
Georgeta Petrovici
În jur de 250 de copii ajung în fiecare an la psihologul Spitalului „Sf. Maria” din Iaşi pentru că nu mai fac faţă ritmului de învăţare impus de şcoală şi de părinţi. Cel mai nou stres care-i aduce pe copiii ieşenilor în faţa medicului pentru terapie este examenul, din această perioadă, la care sunt supuşi elevii de clasa a IV-a pentru a prinde un loc în clasa următoare la un liceu bun.
Concursurile constau în două probe, în general, la română şi matematică. În funcţie de specificul liceului însă, probele pot varia. Pentru aceste locuri pot concura atât elevii care urmează cursurile liceului organizator, cât şi cei de la celelalte şcoli din oraş.
„După ce ies de la şcoală, fie la 12.00, fie la 13.00, ajung acasă, mânânc, iar pe la ora 14.00 mă apuc de exerciţii şi compuneri. Termin seara, pe la ora 8.00”, povesteşte Călin. „E un pic prea mult pentru ei, iar cei responsabili nu vin cu soluţii constructive. Există teama de cla care, iar eu încerc să compensez acordându-i atenţie. Când am timp să merg la pescuit, îl iau cu mine”, completează tatăl său.
La 10 ani, a ajuns la psiholog de frica Bacalaureatului
O fetiţă de 10 ani care are nevoie de psihoterapie este exemplul cel mai bun pentru a arăta cât de puternic poate fi stresul învăţării. Teama de eşec de care suferea copilul i-a îngrijorat pe părinţi care au decis să o ducă la psiholog. Timp de două luni a fost tratată de specialist înaintea testării din clasa a IV-a.
„S-a descurcat foarte bine, dar surpinzător a revenit cu aceleaşi probleme, în scurt timp. Am întrebat-o de ce mai este supărată şi ea mi-a spus: «Păi, vine Bacalaureatul!»”, arată psihologul Mihaela Ghircoiaş.
Nici liceele vocaţionale nu sunt mai uşoare
Covârşiţi „de atâta carte” sunt şi elevii timişoreni. Dacă vor să aibă timp să iasă cu prietenii, elevii de la şcolile timişorene trebuie să renunţe la învăţat. Sau invers, dacă vor să aibă note bune, renunţă la întâlnirile cu amicii. Soluţie de compromis nu există.
O elevă de clasa a VI-a, la un liceu vocaţional, are zilnic şase ore numai la şcoală, cu excepţia celor de specialitate. „La ora 18.00 închei cursu rile, durează circa o oră să a jung acasă şi mă apuc de teme. Dacă vrei să înveţi bine, să te ţii de carte, pierzi cam trei ore, zilnic: temele sunt multe. În total învăţ cam 12-13 ore pe zi”, povesteşte Linda.
"L-am găsit într-o zi cu capul pe masă. Adormise. Ne-am dat seama că undeva greşim şi am vorbit cu diriginta lui să vedem cum îl putem ajuta.”
MAMA UNUI ELEV DE 12 ANI
PĂREREA SPECIALISTULUI
Să-i învăţăm cum să înveţe
Psihologii susţin nevoia de a scăpa de prostul obicei al temelor la kilogram, dar recunosc şi că „epoca vitezei” îi face pe copii să fie mai ocupaţi decât părinţii lor.
„Dacă la şcoală ar trebui schimbat ceva, acest ceva n-ar trebui să fie neapărat numărul de ore pe care micuţii îl petrec la clase, ci volumul de teme pe care îl au pentru acasă. Am avut recent un caz: un copil de zece ani care a ajuns la mine din cauza supraaglomerării. Era foarte obosit, nu mai dădea randament, iar părinţii nu se mai puteau înţelege cu el. Avea zilnic doar zece minute de timp liber”, povesteşte psihologul Andreea Dumitrescu.
În ceea ce priveşte vina, părinţii sunt cei care ar trebui să hotărască ce vor de fapt de la copiii lor. „Nu generalizez, copiii sunt diferiţi, unii sunt mai ambiţioşi, alţii rezistă mai bine la un astfel de program. Părinţii trebuie să hotărască dacă raportează asupra copiilor propriile dorinţe pe care nu le-au putut împlini când erau mici”, crede specialistul.
Părerea îi este împărtăşită şi de psihoterapeutul Cristiana Leviţchi. „Boala se transmite de la adulţi care sunt atât de solicitaţi că nu mai au timp să trăiască pentru ei. În alte ţări, când vin de la şcoală, copiii au şi temele făcute. La fel se întâmplă şi în cazul învăţământului alternativ, gen Waldorf, unde se pune accentul pe altceva decât pe competiţie sau performanţă.
Suprasolicitarea nu poate duce decât la depresii”, este de părerea psihoterapeutul Cristiana Leviţchi. Aşa că, în opinia sa, prima lecţie pe care trebuie s-o primească puştii la şcoală este „să înveţe cum să înveţe”.
Manuale prea stufoase
Nu toţi părinţii sunt de acord cu ceea ce susţin specialiştii. „Copii lucrează de cele mai multe ori atâta cât le cer profesorii. Fetiţa mea este în clasa a VIII-a. Începe programul zilnic la ora 6.30 şi termină pe la 22.30. Ce-i drept, face sport de performanţă, dar mă sperie faptul că munceşte mai mult decât mine. Este foarte multă materie, manualele sunt foarte stufoase, iar dascălii le dau foarte multe teme pentru acasă. Parcă, atunci când eram eu la şcoală, materia era organizată mai bine”, se plânge Iuliana Nicola.
"Un copil de zece ani a ajuns la mine din cauza supraaglomerării. Era foarte obosit şi nu mai dădea randament. Avea zilnic doar zece minute de timp liber”
ANDREEA DUMITRESCU, psiholog
Sursa: Evenimentul zilei
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: cdiasimi | 23.02.2010 18:18 | 2080 vizualizări
Comentarii (1)
Aşa este. Sunt prefect de acord. Când oare materia va fi mai puţin încărcată. Copiii nu fac faţă şi cunosc sentimentul eşecului mult prea devreme. Oare dacă generaţii întregi am învăţat după aceeaşi programă încărcată, o ducem acum bine? Uitaţi-vă la noi înşine! Uitaţi-vă în ce cloacă trăim! Care e rezultatul unui sistem de învăţământ atât de aglomerat? Vi se pare că generaţiile actuale de părinţi sunt persoane care au avut parte de un sistem de învăţământ eficient? Chiar suntem aşa de deştepţi precum ne place să credem. Mi se rupe inima în două pentru că sunt şi cadru didactic şi mamă a doi copii obişnuiţi care nu s-au născut pentru performanţă. Am rămas cu întrebările în aer pentru că aproape mi-am pierdut speranţa că se mai poate face ceva omenesc, normal în ţara asta. În ceea ce priveşte părinţii care îşi duc copiii la şcolile unde se cere foarte mult, ei sunt singurii vinovaţi de ceea ce li se întâmplă copiilor. Asta vor, asta primesc. Îmi pare rău că ajung să aibă astfel de probleme, dar copiii, precum mieii, sunt cei care suferă toate ambiţiile, toate frustrările părinţilor lor. Păcat că mai sunt şi vor mai fi generaţii care se duc la şcoală cu teamă şi grijă în suflet.
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.