Şcoala cu
bune practici

70 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Festivalul Concurs Naţional ,,Voinicelul"

Perioadă înscriere: 30.11.-0001

Perioadă desfăşurare: 30.11.-0001

Festivalul Concurs Naţional „Voinicelul” este o manifestare artistică organizată la nivelul învăţământului preşcolar, la iniţiativa şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava.

Scopul manifestării este descoperirea copiilor cu potenţial artistic, promovarea şi orientarea acestora pe filieră vocaţională, valorificarea obiceiurilor, tradiţiilor şi creaţiilor artistice adecvate vârstei, amplificarea şi revigorarea activităţilor artistice la nivelul învăţământului preşcolar.
Etapele Festivalului-concurs ,,Voinicelul”:
– locală
– Zonală:
– judeţeană – pentru formaţiile din judeţ, care au prilejul să participe la cea de-a VIII-a ediţie.
- naţională – ediţia a III-a, organizată la Suceava pentru toţi participanţii din judeţ şi din ţară. Accesul formaţiilor se realizează pe bază de suport electronic nereturnabil - CD/DVD

Secţiunile şi genurile abordate în cadrul Festivalului-concurs sunt:
 secţiunea I – artă vocală şi instrumentală;
 secţiunea II – artă coregrafică:
a) dans modern, clasic, dans de societate, fantezie coregrafică, jocuri muzicale
b) majorete
c) dans sportiv
d) dans popular
 secţiunea III – artă muzical-coregrafică:
a) obiceiuri şi tradiţii

Partenerii Festivalului-concurs „Voinicelul”: Prefectura Judeţului Suceava, Consiliul Judeţean, Primăriile oraşelor şi comunelor, Palatul/Cluburile copiilor, Liceul de Artă, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, părinţi, sponsori, reprezentanţi ai mass-mediei.

Organizatorii festivalului: Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, unităţile de învăţământ preşcolar şi comitetele de organizare zonale, judeţean şi naţional– constituite anual.

Jurizare: Prestaţia formaţiilor va fi apreciată de un juriu alcătuit din cinci – şapte membri, după cum urmează:
 inspectorul de specialitate pentru învăţământ preşcolar;
 profesori-specialişti pentru genurile abordate în concurs;
 personalităţi artistice locale;
 un reprezentant al comunităţii locale cu statut de observator;
Jurizarea va ţine cont, pe lângă criteriile specifice fiecărui gen abordat, de
următoarele aspecte:
 calitatea filmării pe ansamblul formaţiei (plan general);
 calitatea filmării simple, fără efecte scenice;
 calitatea înregistrării audio/video

Recompense şi premii: Evoluţia formaţiilor artistice va fi recompensată cu: ,,Trofeul
Festivalului Voinicelul”, Premiul I, II, III, Menţiuni, Diplome de participare,Premii speciale ale juriului.

Condiţii de participare:
- Sunt admise să participe formaţii din grădiniţele de stat din ţară (cu program normal, prelungit, săptămânal) şi din cele particulare.
- Participarea se face prin intermediul unui CD/DVD trimis prin poştă sau prin
curier, împreună cu un plic format A4, autoadresat şi timbrat corespunzător (3 RON) şi fişa de înscriere, pe adresa: G.P.N. Nr. 4 ,,Piticot”, d-nei prof. Airoaie Ioana, str. Prof. Lecca Murariu F.N, Loc Suceava, Jud. Suceava.

Finalizare: album video

Perioada înscrierii şi transmiterii înregistrărilor pe CD/DVD: 20 mai – 12 iunie 2010, cu excepţia judeţului Suceava pentru care înscrierile se fac în perioada 01 – 12 iunie 2010, în urma promovării etapelor zonală şi judeţeană.

Taxa de participare - 30 Ron, se trimite prin mandat poştal la adresa menţionată, pentru fiecare formatie înscrisă în concurs,fiind necesară pentru jurizare, locaţie, diplome, CD-uri, trofeu. Daca o formatie este pregatită de două cadre didactice taxa se achita separat. Odată cu trimiterea CD-urilor, este necesar să se ataşeze, obligatoriu, fişa de înscriere şi copia chitanţei de achitare a taxei de participare.
Notă: Nu se admit înregistrări din anii precedenţi sau formaţii care nu se încadrează în secţiunile şi genurile abordate în cadrul festivalului-concurs.


Pentru informaţii suplimentare şi detalii despre concurs:
 persoane de contact:
- prof. Botez Antoaneta – 0744662638
- prof. Airoaie Ioana – 0729032938 sau ioanagpn4@yahoo.com
Exemple de bune practici şi detalii suplimentare
pe site -ul www.festivalulvoinicelul.ro


FIŞĂ DE INSCRIERE





Numele si prenumele cadrului didactic ___________________________________________

Unitatea de învăţământ _____________________________________________________

Telefon fix _____________________________ sau _________________________________

Localitatea _____________________________________________________________

Judeţul _________________________________________________________________

Secţiunea_______________________________________________________________

Genul abordat _________________________________________________________



Semnătura cadrului didactic,

-----------------------------------------------------
Director,

-----------------------------------------------

Propus de: ioanagpn4 | 01.06.2010 00:25 | 4840 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Cum ii invatam pe cei mici sa pretuiasca natura?

Metode alternative de educatie

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 10 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

184 voturi | 11 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN