Şcoala cu
bune practici

52 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Comunicat al Ministrului Educatiei si Cercetarii

Liceele pedagogice au produs pentru o bună perioadă de timp rezultatele aşteptate de societate şi au oferit cadre didactice calificate pentru învăţământul preşcolar şi primar (învăţători şi educatoare). Pregătirea psihopedagogică şi metodică a absolvenţilor a îndeplinit, în general, exigenţele, aceştia oferind servicii educaţionale de calitate în şcolile şi grădiniţele în care au fost încadraţi. Dezbaterea referitoare la formarea cadrelor didactice calificate pentru învăţământul primar şi preprimar, prin studii liceale/universitare este mai veche şi a fost generată de situaţii după cum reiese din cele de mai jos.

• Inegalitatea, de statut şi salarială, care apare pe piaţa muncii între profesorii care predau în învăţământul secundar (gimnaziu şi liceu) şi cadrele didactice care predau în învăţământul preşcolar şi primar;

• Oportunitatea, din punctul de vedere al gradului de pregătire, de a încadra cadre didactice la vârsta de 18-19 ani (vârsta absolvenţilor de liceu pedagogic) pentru a lucra cu copii aflaţi la nivelul cel mai dificil de vârstă şi totodată decisiv pentru evoluţia lor ulterioară;

• Tendinţele explicite ale politicilor educaţionale pe plan european şi internaţional, care condiţionează accesul la cariera didactică de absolvirea unei forme de învăţământ superior.

• Existenţa, în paralel, a două trasee inegale de formare a cadrelor didactice pentru învăţământul preşcolar şi primar: liceele pedagogice şi colegiile universitare de institutori; absolvenţii celor două forme de pregătire având acelaşi statut de cadre didactice calificate, deşi unii au studii superioare, iar ceilalţi sunt absolvenţi de liceu.

Aderarea României la Uniunea Europeană a aliniat politicile educaţionale ale ultimilor ani din ţara noastră la exigenţele manifestate pe plan european.

• Implementarea procesului Bologna, referitor la constituirea spaţiului european al învăţământului superior, la care România este parte, şi restructurarea învăţământului superior în conformitate cu cele trei cicluri de studii: licenţ㠖 masterat – doctorat au condus la transformarea Colegiilor Universitate de Institutori (studii universitare de scurtă durată) în Departamente pentru Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar, în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Se elimină astfel discriminările între cadrele didactice, toate având acelaşi nivel minim de pregătire: licenţa.

• Recomandările ferme ale Grupului de lucru A al Comisiei Europene, constituit în cadrul procesului Lisabona, la care România este parte, prevăd ca o condiţie pentru accesul la cariera didactică absolvirea unei forme de învăţământ superior.

• În acord cu prevederile Cadrului European al Calificărilor, calificările specifice carierei didactice se pot dobândi numai în urma studiilor de nivel superior. Profesionalizarea carierei didactice pentru toate nivelurile de şcolaritate este o necesitate în perspectiva asigurării calităţii serviciilor educaţionale.

• Expertiza şi tradiţia liceelor pedagogice a fost şi este în continuare valorizată, în mare măsură, de către colegiile de institutori şi, din acest an universitar, de către Departamentele pentru Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar. Mare parte a cadrelor didactice valoroase din aceste licee funcţionează pe posturi corespunzătoare în învăţământul superior.

• Faptul că MEdC nu a aprobat, pentru anul şcolar 2006 – 2007, cifră de şcolarizare la clasa a IX-a pentru profilul pedagogic nu înseamnă desfiinţarea liceelor pedagogice, ci doar dispariţia specializării prin care se formau educatoare şi învăţători. Liceele / colegiile pedagogice pot opta pentru alte specializări din profilul pedagogic: pedagog, animator, arhivar etc.

• Facultăţile de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei în cadrul cărora se organizează, din acest an universitar, Departamentele pentru Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar deţin resursele umane şi materiale necesare pentru a oferi o pregătire de calitate viitoarelor cadre didactice pentru nivelul primar şi preşcolar. Actualmente un profesor care va preda la nivel gimnazial este pregătit prin de studii licenţă, cu durata de trei ani. Considerăm că şi pregătirea unui cadru didactic pentru învăţământul preşcolar şi primar se poate realiza prin acelaşi tip de traseu. Date fiind particularităţile de vârstă ale copiilor cu care lucrează educatoarele şi învăţătoarele, evidenţiem necesitatea unei pregătiri profesionale superioare celei dobândite prin studiile liceale.

• Pregătirea cu durata de trei ani prin învăţământ superior este favorizată atât de focalizarea studiilor spre disciplinele psiho-pedagogice şi metodice, de maturitatea psihologică a studenţilor, cât şi de pre-achiziţiile cognitiv – comportamentale, dobândite în perioada studiilor liceale.

MEdC este deschis oricărei discuţii la nivel de profesionişti ai domeniului pentru a valorifica posibilităţi precum:

• menţinerea în oferta educaţională a liceelor pedagogice, în cadrul curriculumului la decizia şcolii, a unui ansamblu de discipline psiho-pedagogice cu rolul de a orienta absolvenţii liceului către pregătirea ulterioară pentru cariera didactică;
• transformarea acestor licee în şcoli de aplicaţie pentru practica pedagogică a studenţilor, în special pentru cei de la Facultăţile de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi activarea/certificarea mentorilor pentru instruirea practică de tip psiho-pedagogic şi metodic.


Ministru,
Mihail Hărdău




Ministerul Educaţiei şi Cercetării - 26.01.2006

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: sfetnicul | 26.01.2006 20:39 | 40752 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (24)

0 0

27.01.2006 15:29 gabi_mihai

Sunt de acord cu faptul ca toate cadrele didactice trebuie sa aiba o pregatire superioara in conditiile in care dorim o aliniere in randul tarilor europene.Doar ca, pregatirea cadrelor didactice care urmeaza sa predea la invatamantul primar sau preprimar, trebuie sa aiba un parcurs special, si ma refer aici la indrumarea lor pentru practica pedagogica,metodicile studiate, lucruri care se faceau foarte bine in liceele pedagogice si pentru care s-ar putea apela la experienta celor de acolo.

0 0

27.01.2006 19:37 hypatia

Cunoastem modul in care se efectueaza practica pedagogica in centrele universitare si, ca absolvent si de liceu pedagogic si de facultate, apreciez ca tot mai temeinica este practica pedagogica din liceele pegagogice decat cea de la facultate. Ma indoiesc ca "maturitatea" delor de 21-22 de ani va compensa EXERCITIUL METODIC bine pus la punct.

0 0

27.01.2006 20:11 camitoma

Am o intrebare pentru cei care imi pot raspunde.

Am terminat liceul pedagogic si am absolvit o facultate de stiinte economice. Sunt incadrata ca institutor, dar as vrea sa stiu daca ar trebui sa mai urmez si colegiul de institutori, pentru ca am auzit ca in viitor nu mai pot sa fiu incadrata ca institutor.

0 0

27.01.2006 20:42 dana_t

Nu este nevoie sa urmezi Colegiul de Institutori, dar este absoluta nevoie sa urmezi un modul de pedagogie, care se desfasoara, cred, pe langa universitatea pe care ai absolvit-o.



Eu am insa o alta durere: de ce la studii egale suntem platiti diferentiat, institutorii si profesorii? Nu se poate compara dificultatea muncii de la clasa I cu cea de la clasa a V-a.

Cred ca totusi acest lucru nu este constitutional.

Aveti si alte pareri?

0 0

27.01.2006 22:01 sfetnicul - Autor

Incercati sa va mentineti la discutii despre aceasta stire. Celelalte stiri isi au locul pe forum.

Subscriu la cele spuse: practica pedagogica din Liceele Pedagogice e de multe ori mai buna decat la o facultate (o spun ca absolvent de liceu pedagogic dar si de colegiu de institutori). Adevarata meserie am invatat-o in liceu. Pentru asta multumesc dascalilor mei si Institutiei - actualul Colegiu National Pedagogic care, cred ca va trebui sa-si schimbe titulatura.

Calitatea cursurilor dintr-un colegiu de institutori este indiscutabila. Dar formarea ta ca Învăţător e în cea mai mare parte o chestiune de practică. Stiu o groază de absolventi de p(r)ostliceale sau colegii fantoma care habar n-au sa intocmeasca un proiect de lectie. Daca asta nu stiu, cum ar sti sa predea? Ma intreb daca e o decizie buna. Eu as fi mentinut liceele pedagogice, cu obligativitatea ca absolventii lor, pentru a preda sa continue studiile intr-un colegiu. Dupa o formare de 5+3 ani nu se poate sa nu devii un institutor bun.

0 0

27.01.2006 22:03 sfetnicul - Autor

Incercati sa va mentineti la discutii despre aceasta stire. Celelalte stiri isi au locul pe forum.

Subscriu la cele spuse: practica pedagogica din Liceele Pedagogice e de multe ori mai buna decat la o facultate (o spun ca absolvent de liceu pedagogic dar si de colegiu de institutori). Adevarata meserie am invatat-o in liceu. Pentru asta multumesc dascalilor mei si Institutiei - actualul Colegiu National Pedagogic care, cred ca va trebui sa-si schimbe titulatura.

Calitatea cursurilor dintr-un colegiu de institutori este indiscutabila. Dar formarea ta ca Învăţător e în cea mai mare parte o chestiune de practică. Stiu o groază de absolventi de p(r)ostliceale sau colegii fantoma care habar n-au sa intocmeasca un proiect de lectie. Daca asta nu stiu, cum ar sti sa predea? Ma intreb daca e o decizie buna. Eu as fi mentinut liceele pedagogice, cu obligativitatea ca absolventii lor, pentru a preda sa continue studiile intr-un colegiu. Dupa o formare de 5+3 ani nu se poate sa nu devii un institutor bun.

0 0

27.01.2006 23:00 ramia

Pentru "a fi in randul lumii"trebuie urmata o facultate, fie ea care o fi...

Nimic nou, nimic vechi,insa trebuie recunoscut meritul LICEELOR PEDAGOGICE-

punte de lansare a dascalilor bine pregatiti.Cata practica pedagogica se face in institutiile de invatamant superior?Cate lectii demonstrative?Sper ca n-am suparat pe nimeni,nu asta era intentia.Este o parere...

0 0

28.01.2006 08:49 dana_t

Si eu sunt de acord cu ceea ce a spus colegul nostru. O pregatire Lic Pedagogic + Colegiu (sau facultate), deci 5+3 sau 5+4 nu poate sa fie decat benefic pentru pregatirea unui cadru didactic.

0 0

28.01.2006 11:56 fina

Sunt absolventa de liceu nespecializat in pedagogie (filologie). Am urmat apoi cursurile Colegiului de institutori Petrosani. M-am titularizat la o scoala foarte buna in orasul meu (Petrila) unde, in primul an de practica am primit clasa I. A fost cel mai greu an. Atunci am constientizat faptul ca intr-adevar cursurile universitare nu pun accentul pe practica. A trebuit sa muncesc triplu pentru a nu distruge o generatie de elevi. M-au ajutat foarte mut colegele care absolvisera Liceul pedagogic.

Deci, consider ca aceste cursuri universitare ar trebui sa se ghideze mult dupa Lic. Pedagogice, sa se foloseasca de experienta lor.

0 0

28.01.2006 20:07 roxana

Cred ca liceul pedagogic a pregatit mai mult latura mea de cadru didactic decat a reusit colegiul de institutori. La colegiu se lucreaza in viteza mult si putin se retine. trebuie sa fii un bun autodidact. Parerea mea, care de obicei nu conteaza, e ca ar fi bine ca un cadru didactic sa inceapa pregatirea intr-un liceu pedagogic, iar studiile superioare sa fie o specializare.

0 0

28.01.2006 20:27 costina_avram

Da. Sunt de acord ca orice cadru didactic sa fie absolvent al unei facultati. Insa aceasta nu inseamna ca sunt de acord cu desfiintarea liceelor pedagogice.Intr-adevar, acolo se pun bazele pregatirii pedagogice, care consider eu se realizeaza mult mai bine la o varsta mai frageda. De asemenea timpul acordat pregatirii profesionale este mult mai mare in liceu. Nu sunt contra pregatirii superioare, insa aceasta sa fie ca o desavarsire a studiilor, ca o perfectionare sau aprofundare.

Raman la parerea ca un mult mai bun invatator sau educator este acela care are si un liceu de specialitate, dar si o facultate de specialitate.

0 0

28.01.2006 21:00 alena

Bine spus, Costina. Eu nu vad cu ce ar imbunatati calitatea invatamantului absolvirea oricarei facultati care nu are nici o legatura cu cariera didactica, numai de dragul de a te numi institutor. Iar cei ce urmeaza colegiul sunt institutori II in timp ce cei cu o facultate de orice fel numai cu profil pedagogic nu, sunt institutori I.

0 0

28.01.2006 21:03 anahodoroaba

Cati dintre cei care au absolvit un liceu fara profil pedagogic, apoi au urmat cursuri superioare ar recunoaste ca "fina" ca se invata prea putin din ceea ce trebuie sa practice un invatator la catedra?

Eu, absolventa de liceu pedagogic cu multi ani in urma, m-am inscris la un colegiu, am mers putin, dar am renuntat din cauza taxei,si, sincer, mi-am dat seama ca in afara de diploma nu as mai avea nimic de invatat astfel incat sa-mi servesca la catedra. Acum regret, mai ales pentru diferenta de salariu. Ma intreb, cu noi ce se va intampla? Ca mine sunt multi invatatori in Romania.

0 0

28.01.2006 21:06 vioscout

Este normala hotararea MEDC.Cred ca acest lucru -care s-a mai incercat acum cativa ani si s-a revenit-, este benefic pentru viitorul profesor de ciclu preprimar si primar.Dar, ca de obicei la romani, intai dsitrugem si apoi ne intrebam ce punem in loc. Fara profesori dedicati noilor departamente/facultati specializate, in care majoritatea sa provina din fostele licee pedagogice, vom ajunge ca in oricare situatie actuala a absolventilor de studii universitare, care doresc sa lucreze in invatamant.Liceele pedagogice vor ramane si isi vor dezvolta propriile oportunitati educative prin reorientarea politicilor ;i adaptarea la conditiile pietei educationale.Urgent va trebui dezvoltat Departamentul de Pregatire a Personalului Didactic pe noi principii specifice, pt. a bloca efectiv patrunderea in invatamant a celor fara vocatie. Dar probabil ca vor urma alte si alte experimente si experiente nefaste pe copii nostrii, care vor fi in continuare cobaii unei tranzitii in educatie catre NICAIERI...

0 0

29.01.2006 07:43 luny

Da,trebuie cadre cu o pregatire superioara,dar ce facem cu cei care au doar liceul pedagogic si 20-25 de ani vechime- o experienta pe care nu o pot avea cei ce termina orice forma superioara de inv.Vor fi mai prost platiti? Vor veni in gradinite si scoli oameni tineri care pleaca repede din inv.pentruca nu am salarii decente si nu sunt motivati sa ramana?De cativa ani,cand intru in cancelarie in luna septembrie, nu mai recunosc decat cateva colege....Restul,oameni noi,tineri,care pleaca chiar si in timpul anului scolar spre alte domenii de activitate.Ce propune ministerul pentru cei "vechi"?Cursuri platite,probabil,pe care nu ni le permitem multi.Sunt curioasa ce se va intampla....

0 0

29.01.2006 10:08 dddddd

Sustin ideea formarii cadrelor didactice in licee pedagogice si apoi studii de specialitate pe categorii, dar nicidecum cadre didactice cu module de cateva ore facute in diferite universitati si apoi cadru didactic...este nevoie de mai multa specializare in domeniu :metodica, pedagogie, psihologie..etc...luate de la nivelul de prescolar. Numai cunoscand copilul in plenitudinea dezvoltarii sale poti sa-l inveti, poti sa-l pregatesti pentru viata.

0 0

31.01.2006 23:01 lenav7

Eu am terminat pedagogicul si, in nebunia mea, m-am gandit ca ar fi bine sa fac si colegiul, dar, va spun sincer, mare lucru nu am realizat, poate doar ca le-am mai invatat pe fatucile tinerele cate ceva, in rest, jale mare!

0 0

12.02.2006 07:55 sasa

Am absolvit atat liceul pedagogic cat si colegiul de institutori. In aceasta situatie sunt doar institutor II, fata de absolventii unor alte forme de invatamant superior, care nu au continuat pregatirea psiho-pedagogica, dar care sunt incadrati ca institutor I. De aici se trage concluzia ca, totusi, indiferent de forma de organizare a studiilor, invatatorul este considerat cu o pregatire mai putin importanta !

0 0

16.02.2006 14:49 mitib

Toti cei care comentati aveti, intr-un fel sau altul, dreptate. Diferenta de calitate porneste, cred eu, de la faptul ca pentru o profesiune atat de importanta ca cea de institutor sau profesor nu se realizeaza examene de admitere serioase, care sa testeze o multime de variabile, printre care vocatia si dispozitiile psihopedagogice, pregatirea teoretica,capacitatile de dezvoltare etc. La aceste Colegii de Institutori, mai nou Facultati de Stiinte ale Educatiei au ajuns, de multe ori, printr-o admitere pe baza de dosar, analfabeti care, culmea, in virtutea unui umanism socialist, au si absolvit aceste institutii de invatamant. De altfel, invatamantul a devenit sectorul unde exista si se tolereaza foarte multa incompetenta, atat din punct de vedere managerial cat si profesional propriu-zis. Daca reforma merge asa de incet este si vina multor cadre didactice care persista in rutina, se tem de noile provocari, comportamentele de tip vechi (inclusiv coruptia mai mica sau mai mare), stim noi de cand, fiind inca mai puternice decat dorinta de innoire. Ne trebuie cadre didacte cu alte mentalitati si comportamente didactice, orientate catre prezent si viitor si nu catre trecut! Invatatorul|Institutorul trebuie valorizati corespunzator, acestia stand la baza intregului sistem.

0 0

15.03.2006 15:00 9513

Am absolvit Liceul pedagogic, dar si Facultatea de Drept. Sincer, imi place sa predau si am ramas in invatamant. Fiind responsabila Comisiei metodice am constatat diferenta de pregatire intre o absolventa a liceului si absolventa colegiului, ambele venind in acelasi an. Daca de la cea care absolvise Liceul pedagogic am avut ce invata toate, fiind deschisa catre nou si avand cunostinte proaspete, utile, de la cea care absolvise Colegiul am primit urmatoarea intrebare: "Ce inseamna activitati extrascolare?" Cred ca nu mai e nevoie de nici un comentariu. Adeverintele de practica se dau de catre unii directori in urma primirii unor mici atentii, iar absolventii Colegiului profita. Cred ca ar trebui regandit tot sistemul de pregatire al cadrelor didactice atat la nivel primar cat si gimnazial sau liceal. In facultati nu se face mai multa practica

0 0

15.03.2006 16:53 elina

Cati dintre absolventii de Lceu pedagogic au urmat cursuri universitare?!

Eu stiu foarte putini si asta datorita faptului ca nu poti sa nu te atasezi de meseria de educattoare/invatator. Ai o pregatire psiho-pedagogica pentru care si profesorii te admira (sau invidiaza). Am fost nevoita sa suplinesc si am considerat ca numai de niste cunostinte mai aveam nevoie

dar puteam sa ma descurc destul de bine(ca si alti colegi aflati in aceeasi situatie).Asadar daca se va schimba ceva eu zic sa se introduca in universitati mai multa psihologie, pedagogie si mai ales practica pedagogica! Din nou ne supunem unor norme din afara? Ar fi mai important sa beneficiem cat mai multi de cursuri de perfectionare gratuite si nu sa asteptam atat de mult pana suntem acceptati!

0 0

17.03.2006 20:25 anuta



Nu stiu spre ce merge invatamantul romanesc Teoria invatata in colegiu si institut are rolul ei, dar fara practica pentru fiecare disciplina in parte asa cum a fost structurata in liceele ped. nu are valoare decat dupa cativa ani de experienta.Sunt educatoare la o gradinita cu practica pedagogica.

0 0

23.03.2006 15:23 maricrisa

Sper, ca primul argument al M.E.C., să fie avut în vedere de către toţi factorii implicaţi în demersurile specifice realizării viitorului proiect de lege a salarizării personalului bugetar.

0 0

08.04.2006 13:51 ghibirdic_nina

sUNT ASA DE MULTI TINERI CARE PLATESC UN CURS DE PEDAGOGIE DUPA TERMINAREA FACULTATII INCAT NU VAD CE ROST AU ACESTE DISCUTII....POTI SA FACI O MIE DE CURSURI SI DE FACULTATI DACA TU ESTI PARALEL CU DISCIPLINA PE CARE O PREDAI LA CLASA SI ELEVII SE UITA LA TINE CA LA CEVA CE NU SI-AU PUTUT IMAGINA CA POATE FI PROFESORUL LOR ATUNCI DOMNILOR NU ARE ROST SA DISCUTAM DESPRE SALARIZARE SI DREPTURI EU AM OBOSIT DE GREVE SI DE TOT FELUL DE MINCIUNI CRED CA AR FI MULT MAI IMPORTANT SA FIE EXAMENE DE TITULARIZARE CORECTE ,IAR GRADELE DIDACTICE SI INSPECTIILE LA CLASE SA SE FACA CORECT SI NU CU MESE SI DE OAMENI BINE PREGATITI SI NU DE METODISTI CARE NU AU INTOCMIT UN PLAN DE LECTIE DECAT IN LUCRAREA DE GRAD ;INSPECTORUL ALA CARE FACE INSPECTIA SA AIBA HABAR CE SPUNE PROFESORUL LA ORA ASISTATA .INTAMPLAREA AFACUT SA PARTICIP LA O ASEMENEA ORA UNDE PROFESORUL ERA PARALEL CU DISCIPLINA IAR ELEVII CITEA DIN ,,MATERIALUL PRELUCRAT CU 2-3 SAPTAMANI INAINTE " INSPECTORUL SI METODISTUL AU RIDICAT-O IN SLAVI AU NOTAT CO 10 IAR EA VA SPUN EU CARE SUT DE ACEEASI SPECIALITATE ERA PARALELA CE FACE DOAMNA PREDA LA FEL ADICA CITESTE MANUALUL SI NU CRED CA IL INTELEGE SI VA POT SPUNE CA S-A DUS LA GRADULII SI A LUAT O NOTA BUNA IAR EA HABAR NU ARE CU CE SE MANANCA DISCIPLINA RESPECTIVA TOTI DIRECTORII STIU ACEST LUCRU CA PARINTII CER SCHUMBAREA DE LA CLASA A DOAMNEI SI RASPUNSUL ESTE E TITULARA....MAI E CEVA DE SPUS DOMNILOR IN ACEST CAZ SI CATE SITUATII ASEMANATOARE SUNT IN TARA ASA

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

675 voturi | 9 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN