Şcoala cu
bune practici

70 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor

Personalului didactic care îndeplineşte condiţiile menţionate la inceput şi care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul specializării pe care o predă ( în conformitate cu specializarea înscrisă pe diploma de licenţă potrivit prevederilor art. nr 44 din aceeaşi lege), i se acordă gradul didactic I pe baza unei inspecţii speciale;
În această situaţie, cadrelor didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor li se poate acorda gradul didactic I astfel:
- dacă au obţinut doctoratul în domeniul specialităţii pe care o predau la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licenţă, iar norma didactică este alcatuită în totalitate din astfel de ore;
- dacă au obţinut doctoratul în domeniul specialităţii pe care o predau la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licenţă, iar norma didactică cuprinde cel puţin jumătate din ore la specializarea sau specializările înscrise pe diploma de licenţă.
Personalul didactic care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în alt domeniu decât cel în care se înscrie specializarea de pe diploma de licenţă beneficiază de sporul de 15% fără a i se acorda gradul didactic I.
Pentru acordarea gradului didactic I, vechimea minimă la catedră este de 6/8 ani (Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, modificată si completată, art. 37 , alin. (1)).
Legislaţia în vigoare privind salarizarea cadrelor didactice, armonizată cu prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, permite salarizarea cadrelor didactice cu o vechime la catedră mai mică de 6 ani, cărora li se acordă gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, numai la tranşa de 6 -10 ani vechime în învăţământ.
Reglementările menţionate anterior vor fi respectate de către inspectoratele şcolare şi instituţiile de învăţământ în documentaţia pe care o transmit către direcţiile de resort din M.Ed.C.



Director,
Mircea MUREŞAN

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 09.06.2006 14:03 | 1135 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Ce este fotbalul?

Metode alternative de educatie

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 10 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Vocea profesorilor

Ce întrebări i-aţi pune unui specialist în predarea-învăţarea-evaluarea online? Echipa Didactic va obţine răspunsurile pentru dvs!

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

184 voturi | 11 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN