Am aflat de programul Honeywell Educators @ Space Academy 2008 de pe un site pe care un profesor ce participase în anul precedent îşi publicase impresiile pline de entuziasm. Am aplicat în toamna anului trecut fără să mă gândesc prea mult la şansele mele de a accede la acest workshop, fiind la acel moment chiar puţin circumspect. Cu destul de multã surpriză, dar de ce să nu recunosc şi cu deosebită satisfacţie, am primit pe la începutul lunii martie un email prin care eram felicitat pentru faptul că am fost acceptat în acest program.
A început apoi o cursă contra cronometru: înscrierea pentru interviul de la Ambasada S.U.A. din Bucureşti, primirea vizei, achiziţionarea online a biletului de avion, încropirea bagajului.
Cu aprobarea conducerii şcolii C.N. „Mihai Eminescu”, din Oradea şi având toate celelalte condiţii îndeplinite, am purces spre Budapesta pe data de 10 iunie 2008 (noaptea) de unde „m-am îmbarcat” având ca primă destinaţie Londra, iar apoi Charlotte (S.U.A.), destinaţia finală fiind Huntsville (Alabama, S.U.A).
Era prima mea experienţă de călătorie cu avionul şi desigur prima vizită în State; aveam să fiu pentru prima dată deasupra norilor. Nu pot să zic că am avut un drum lipsit de peripeţii: la Charlotte condiţiile meteorologice nu au permis decolarea în condiţii de siguranţă şi a trebuit să aştept a doua zi pentru a ajunge la destinaţie.
Odată ajuns în Huntsville, am fost preluat şi direcţionat către apartamentul din campus după care am fost dus la activităţile care deja se desfăşurau, deşi întâmpinam deja mici probleme datorate diferenţei de fus orar.
Primul lucru pe care l-am aflat a fost faptul că cei peste 120 de profesori care făceau parte din prima serie a acestui program erau împărţiţi în 6 echipe. Fiecare echipă purta un nume sugestiv: Determinare, Inspiraţie, Explorare, Unitate, Integritate, Destin şi avea doi team-leaderi. Am mai remarcat că majoritatea profesorilor participanţi erau americani, dar a fost vorba şi de profesori români, jamaicani, indieni, englezi sau din Africa de Sud, deci o adevărată diversitatea de civilizaţii şi culturi educaţionale.
Programul zilnic era aproximativ de la 7 dimineaţa până la 7-8 seara, incluzând trei mese şi o gamă largă şi diversă de activităţi, traininguri şi workshopuri, atât educaţionale cât şi fizice.
Am participat la lecţii de matematică, chimie, ştiinţe în general. Când zic lecţii, nu mă refer la sensul clasic, autohton, al termenului: un profesor care stă şi prezintă lecţia, eventual mai scoate câte un elev la tablă; aici procesul didactic se desfăşura puţin diferit: orice noţiune predată era însoţită de aplicaţia ei practică: fie că era vorba de un proces sau fenomen chimic, fie că era vorba de operaţii cu numere sau determinarea minimului unui şir, toţi eram implicaţi. Voi exemplifica câteva activităţi de acest gen: am primit de exemplu etichete cu numere, fiecare dintre noi fiind un număr şi a trebuit să facem anumite operaţii cu aceste numere pentru a ajunge la un anumit rezultat dat; sau am primit materiale din care să ne construim oraşul viitorului de pe Marte aşa cum ni-l închipuim noi sau a trebuit să realizăm o izolaţie cât mai bună împotriva focului.
Nu pot să trec peste ziua în care am participat la „Aviation Challenge” - o suită de probe fizice care au simulat de-adevăratelea (dacă se poate spune aşa) scufundarea într-un submarin, lansarea cu paraşuta, recuperarea din apă, adică acele antrenamente fizice pe care le urmează şi cei care se pregătesc pentru a deveni viitori astronauţi.
Apoi au mai fost vizitele la muzeu unde erau expuse diferite reconstituiri ale unor rachete şi chiar unele exponate din exterior erau adevărate foste sonde spaţiale şi chiar un orbiter. Tot aici era un fel de parc de distracţii cu diverse aparate care efectiv te lansau în aer sau te învârteau pentru a simţi o apăsare de 4G sau mai aveai posibilitatea de a te juca cu o maşină gen rover.
Trebuie să amintesc şi de zilele în care am realizat şi lansat cu succes mini-rachete, unele bazate pe apă şi presiune, altele pe diverşi catalizatori.
Dar activitatea care mi-a plăcut şi m-a impresionat cel mai mult rămâne „Misiunea spaţială”. De fapt e vorba de două misiuni, fiecare având un training iniţial. În ce au constat acestea? Fiecare echipă era împărţită în trei grupuri şi fiecare persoană avea un rol bine stabilit (aceleaşi roluri cu a celor de la NASA) pe care îl realiza urmând scriptul aferent rolului său din misiune. Cele trei grupuri corespundeau Centrului de Comandă al Misiunii, Staţiei Spaţiale Internaţionale, şi Echipajului de pilotare. Am beneficiat de simulatoare care imitau perfect pe cele de la NASA, eu personal având în prima misiune un rol la Centrul de Comandă, iar în a doua misiune am fost copilot.

Impresii finale? Cred că a fost o experienţă unică, cu adevărat educativă din toate punctele de vedere, recomand oricărui profesor să se înscrie cu încredere în acest program; nu are nimic de pierdut doar de câştigat în plan profesional şi nu numai. Aaa, să nu uit să amintesc, lidera noastră de echipă a fost „cea mai tare” şi îi aduc mulţumiri pe această cale pentru susţinerea şi spiritul de echipă de care a dat dovadă pe tot parcursul programului şi mai trebuie să menţionez faptul că mi-am făcut prieteni deosebiţi dintre profesorii care mi-au fost colegi de echipă şi au dat dovadă de un deosebit simţ colegial şi un fermecător simţ al umorului.

Viorel Muscaş,
Oradea