Şcoala cu
bune practici

71 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

concursul national de teatru liceal "I.L.Caragiale" editia a VI-a, Ploiesti, mai 2009

Perioadă înscriere: 30.11.-0001

Perioadă desfăşurare: 30.11.-0001

REGULAMENT – PROGRAM Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la a VI-a ediţie a Concursului de Teatru Liceal „I. L. Caragiale”, care va avea loc în intervalul 19 – 20 mai a.c., la Cercul Militar Ploieşti. Trupele admise în concurs se vor prezenta marţi, 19 mai a.c., la sediul Cercului Militar Ploieşti, la ora 11.00, pentru tragerea la sorţi a intrării în concurs. În organizarea acestui concurs, Casa de Cultură „I. L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti a iniţiat o colaborare cu revista de artă dramatică „Drama”. Trupe de teatru reprezentând instituţii de învăţământ secundar, instituţii de cultură, sau care funcţionează independent, din România, formate exclusiv din liceeni, sunt invitate să participe la această competiţie. Vor fi acceptate în concurs toate trupele care îndeplinesc condiţia de a fi formate exclusiv din liceeni, care vor trimite fişele de înscriere, lista cu actorii şi rolurile pe care le joacă în piese, rezumatul a ceea ce vor prezenta pe scenă, care nu vor promova pornografia, intoleranţa şi rasismul. Preselecţia va avea loc în data de 15 mai a.c. Pentru preselecţie, trupele vor trimite pe C.D., până pe data de 12 mai a.c., piesa pe care o vor prezenta în concurs, distribuţia şi fişa de inscriere. În maxim trei zile, trupele selecţionate vor fi înştiinţate. Durata maxima a unei piese în concurs este de 45 de minute. Juriul are dreptul să ceară oprirea unui spectacol dacă a fost depăşită durata, dacă se consideră că ceea ce a văzut pe scenă contravine regulamentului concursului, sau dacă se consideră că vizionarea unui anumit număr de minute din spectacol a fost relevantă şi, implicit, evaluarea trupei de teatru liceal a luat sfârşit. Marele Premiu va fi acordat de Revista de artă dramatică DRAMA. Premiile I, II, III cât şi premiile individuale/ speciale sunt suportate din bugetul Casei de Cultură „I. L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti: Premiul I: 1.000 lei, Premiul II: 600 lei, Premiul III: 400 lei.. Vor fi acordate premii individuale/speciale pentru: cel mai bun rol masculin, cel mai bun rol feminin, cea mai populară trupă, cel mai popular actor, cea mai populară actriţă, cea mai bună interpretare a unui rol pozitiv, cea mai bună interpretare a unui rol negativ, cel mai reuşit monolog/cea mai reuşită replică, cel mai frumos costum, cel mai bun decor, fiecare în valoare de 100 de lei. Instituţia noastră nu poate asigura necesarul de recuzită, nici nu poate suporta costurile de deplasare de cazare şi de masă. Trupele vor fi însoţite de un profesor. Vă invităm să vă alăturaţi eforturilor noastre de a descoperi şi sprijini tinerii talentaţi. Pentru detalii suplimentare, vă punem la dispoziţie numărul de telefon al iniţiatorului şi coordonatorul proiectului, referent, profesor Ionescu Gelu Nicolae: 0730083363.

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: gelunionescu | 05.05.2009 14:11 | 1532 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

De ce este necesara tristetea

Echilibrul emotional

Tehnica 5-4-3-2-1 pentru copii

Echilibrul emotional

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 5 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

6 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN