Festivalul Sighisoara Medievala
Vineri, 28 iulie 2006 - Piata Cetatii din Sighisoara
Premisa de la care s-a pornit în organizarea celei de-a 16-a editii a festivalului este promovarea imaginii Cetatii medievale, care este obiectiv din patrimoniul UNESCO, si a culturalitatii acesteia.
Programul festivalului include, dupa cum au anuntat organizatorii, spectacole de teatru, dans, concerte de muzica veche, dar si conferinte pe teme stiintifice cu caracter cultural.
Recitalurile de poezie medievala de anul trecut vor lua o mai mare amploare, transformându-se în Gala Poeziei Medievale, în timp ce Parada Costumelor Medievale se va desfasura anul acesta în aer liber, în Piata Cetatii, pentru a permite vizionarea ei de catre un numar mai mare de spectatori.
Parada va fi completata cu o expozitie permanenta de costume si arme medievale, care va fi deschisa pe parcursul celor trei zile de festival.
În plus, ordinul cavalerilor se va bucura anul acesta de o prezenta mai importanta. În acest sens, Cavalerii de Hermannstadt si Cavalerii Cetatii Rosii vor prezenta mult mai multe spectacole cavaleresti si stradale.
De asemenea, corul Madrigal va sustine un concert în Catedrala Ortodoxa Sfânta Treime din Sighisoara.
O premiera în cadrul festivalului va fi organizarea unui atelier national de regie, prin intermediul caruia spectatorii vor afla detalii despre modul de organizare si punere în scena a unei piese de teatru. Invitat special si la aceasta editie va fi actorul Dan Puric de la Teatrului National Bucuresti.
Va exista si o continuitate în ceea ce priveste editarea Revistei Festivalului si a organizarii unei sectiuni speciale pentru copii, sectiune în care spectacolele de teatru de papusi vor avea o mai mare reprezentare.
Serile de festival se vor încheia cu concerte de muzica folk, Ducu Bertzi si Nicu Alifantis fiind coordonatorii acestei sectiuni, care se va derula în Orasul de Jos.
Bugetul de anul acesta al festivalului este de 300.000 lei, pe care organizatorii spera ca îi vor obtine din sponsorizari si închirieri de spatii comerciantilor.
Cea de-a 16-a editie a Festivalului Sighisoara Medievala va fi organizata de Primaria municipiului Sighisoara, sub patronajul Comisiei Nationale a României pentru UNESCO.
Sursa: www.diseara.ro
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: grigore_geta | 09.07.2006 21:12 | 832 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.