Întâlnire între generaţii Motto: „Viaţa nu e grea dacă ai putere s-o duci şi eşti învăţat cu ea.” Marin Preda Într-o minunată zi de toamnă, mi-a fost dat să trăiesc alături de elevii mei, şcolari în clasa I, un moment deosebit de emoţionant: am sărbătorit cel mai vârstnic locuitor al comunei Holboca (satul Dancu), care împlinea venerabila vârstă de 100 de ani. Am aflat de acest eveniment cu câteva zile înainte, aşa că, împreună cu părinţii elevilor mei am pregătit un moment deosebit pentru bunica Magdalina Miron: cu flori în mâini şi cu o sacoşă plină cu daruri, pe 10 octombrie 2008, am intrat emoţionaţi pe uşa casei în care bătrâna îşi duce viaţa, de 100 de ani. Am fost întâmpinaţi, cu ochii înlăcrimaţi, de fiul, nora şi de nepoata bunicii care o vizitează aproape zilnic. Bunica ne-a invitat în odaie şi, pe toată durata şederii noastre, abia şi-a putut stăpâni lacrimile: nimeni până acum nu i-a sărbătorit ziua de naştere aşa de frumos. Dintre toate darurile primite de la noi, bunica şi-a ales icoana cu Maica Domnului, de care nu s-a despărţit nicio clipă. Domnişoara profesoară Simona Ojică ni s-a alăturat în ultimul moment şi a trăit cu aceeaşi intensitate clipele emoţionante: nu-ţi este dat de multe ori în viaţă să poţi sărbători un cetăţean de 100 de ani cu care să conversezi şi care să-ţi mulţumească urându-ţi să vă dea Dumnezeu sănătate, mamă, şi s-ajungeţi s-aveţi anii mei. Toţi copiii au îmbrăţişat-o cu drag şi s-au fotografiat alături de bunica Magdalina care ne-a vorbit de viaţa pe care avut-o: rămasă vaduvă de război, cu trei copii, a căutat să-şi ducă zilele pe care i le-a dat Dumnezeu, muncind şi, de multe ori învingând greutăţile prin cântec (când eram amărâtă, mamă, plângeam şi cântam şi mergeam înainte; şi dacă Dumnezeu mi-o dat să trăiesc atâţia ani, apoi eu ce pot face?). Ne-a impresionat faptul că la 100 de ani îşi face singură focul, îşi face patul, iese pe prispa casei la soare şi aşteaptă ca oamenii să-i deschidă poarta şi să mai stea de vorbă. Când nora şi fiul sunt la treburi, ea stă în geam şi priveşte afară, doar s-o îndura cineva să-i deschidă uşa şi s-o salute. Ne-am propus s-o vizităm săptămânal şi să-i ducem câte ceva dulce cu care să-şi aline zilele lăsate de la Dumnezeu, cum spune bunica. Ca o gazdă primitoare, familia bunicii a avut grijă să-i servească pe copii cu dulciuri şi suc. Şi cum era o aniversare şi mai ales una deosebită, i-am cântat bunicii Magdalina La mulţi ani!, i-am urat sănatate, ne-am fotografiat şi după câteva zile i-am făcut tablouri pe care i le-am oferit dânsei, dar şi copiilor şi nepoatei, pentru ca peste ani, să-şi amintească această zi. Viaţa bunicii Magdalina Miron poate fi un exemplu pentru noi toţi: s-a înverşunat să învingă greutăţile care erau, de multe ori, peste puterile ei şi nu şi-a pierdut nicio clipă credinţa în Dumnezeu (şi acum oferă bisericii aflată în construcţie, bani din pensia de la CAP şi din cea de văduvă de război). Deşi aflaţi la o vârstă fragedă, copiii au înţeles că bunica a supravieţuit atâta amar de vreme prin muncă, prin respect pentru oameni şi credinţă. Şi au mai învăţat ceva extrem de preţios: că trebuie să respecte toţi bătrânii, să-i ajute cu ce le stă în puteri şi să se bucure în fiecare zi de prezenţa lor. Cu siguranţă că ziua de 10 octombrie 2008 va rămâne multă vreme ca cel mai emoţionant moment din viaţa fiecăruia dintre cei prezenţi – adulţi sau copii. Institutor, Ecaterina Popistaşu Şcoala „Ştefan cel Mare” Dancu, Iaşi