Simpozion judeţean - "Învăţarea pe tot parcursul vieţii"
Competenţele cheie reprezintă un pachet multifuncţional, transferabil de cunoştinţe, abilitaţi şi atitudini de care au nevoie toţi indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, incluziunea socială şi găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie sa se fi dezvoltat la sfârşitul educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca fundament pentru învăţare ca parte a educaţiei pe tot parcursul vieţii.Obiective:promovarea calităţii în sistemului de educaţie şi formare profesională iniţială şi continuă; promovarea modelelor de bune practici şi valorizarea muncii în echipă.Grup ţintă:Cadre didactice din învăţământul preprimar,primar,gimnazial,liceal.Parteneri:ISJ Dolj,CCD.Tematica lucrărilor este la libera alegere a participanţilor, dar cu respectarea conţinutului tematic al simpozionului, comunicările ştiinţifice ale participanţilor putând fi: studii de caz, referate, exemple de buna practică, studii, prezentări powerpoint, jocuri didactice, etc.Lucrarea, rezumatul acesteia, fişa de înscriere precum şi dovada achitării taxei de participare (20 RON/participant) se vor trimite pe una dintre adresele de mail ale coordonatorilor secţiunii vizate de participant pâna la data de 19.11.2010.Taxa de participare va acoperi cheltuielile pentru: mapele simpozionului, diplome, CD-ul cu ISBN conţinând lucrările participanţilor, protocol, taxe poştale, materialul final cu lucrările simpozionului, cheltuieli poştale de expediere a mapei simpozionului.
Interes general |
Toate disciplinele |
Ştiri
Propus de: lroxana | 24.10.2010 09:58 | 509 vizualizări
Comentarii (2)
26.10.2010 21:30 claughi
pt sot sotie se accepta o singura lucrare si o singura taxa?
27.10.2010 12:08 lroxana - Autor
da, pt sot sotie se accepta o singura lucrare si o singura taxa.
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.