Şcoala cu
bune practici

71 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

3 motive esențiale pentru ca să alegeți manualele de clasa a III-a de la Editura INTUITEXT

Așa cum știți, la aceste discipline, manualele Editurii Intuitext au fost declarate câștigătoare, primind cel mai mare punctaj la calitate.

De ce să alegeți manualele de clasa a III-a de Limba și literatura română și Muzică și mișcare ale Editurii Intuitext:

1. Continuitate în abordarea pedagogică

Editura Intuitext a reușit să păstreze o continuitate, elevii învățând și în clasele I și a II-a după manualele lansate în cadrul editurii și create de aceeași echipă.

Manualul respectă noua programă școlară având ca scop dezvoltarea progresivă a competențelor specifice precum și a celor transversale, necesare în viaţa cotidiană.

Avantaj: păstrarea aceluiași stil pedagogic duce la ușurință în învățare, elevii nefiind supuși unui efort de adaptare de la o abordare la cealaltă.

Manualul de Limba și literatura română, clasa a III-a e semnat de autorii: Mirela Mihăescu, Ștefan Pacearcă, Anița Dulman, Crenguța Alexe, Otilia Brebenel (aceeași echipa editorială ca și în cazul manualelor de clasa I și a II-a).

Manualul de Muzică și mișcare îi are ca autori pe Mirela Rizea Marinescu, Mihaela Predoiu, Ana Motora-Ionescu (postum).

 

2. Predarea este modernă, activ-participativă, adaptată nevoilor de învățare și intereselor copiilor, valorificând exemple concrete din viața acestora

Dezvoltarea competenţelor se realizează pornind de la contexte autentice de viaţă inserate în exerciții care au grade crescătoare de dificultate și care sunt potrivite atât copiilor foarte buni, cât și celor cu un nivel mai scăzut. Manualele sunt complexe, utilizează contexte adecvate și instrumente pedagogice de învățare activă.

Manualul de Limba și literatura română, clasa a III-a are la bază modelul comunicativ-funcţional al limbii române care presupune integrarea procesele de receptare a mesajului oral şi scris, cu procesele de exprimare orală şi scrisă. Astfel, manualul propune o învăţare concepută ca o experienţă personală la care elevul este participant activ, putând să observe, să descopere, să argumenteze, să creeze, să se joace și să-și folosească cunoștințele acumulate anterior pentru a învăța noțiuni noi și pentru a evolua.

Contextele oferite pentru învățare sunt familiare elevilor, răspund intereselor și preocupărilor lor. Textele şi materialele-suport respectă particularităţile de vârstă ale elevilor, răspund intereselor si curiozităţii lor, le ofere modele de reuşită și îi poartă pe elevi în lumea vastă a literaturii, atât cea contemporană, cât și cea clasică din literatura română și universală. Un loc important din manual îl ocupă textele funcționale (articole, pliante, afișe) în care elevii vor face adesea incursiuni.

Secțiunea Ascultăm şi comunicăm constituie un aspect inovator al manualului prin care se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de receptare şi de exprimare a unor mesaje orale în diverse situaţii de comunicare.

Secțiunea Lucrează stimulează folosirea unor metode de lucru activ-participative pentru rezolvarea unor exerciții de înțelegere a textului citit.

În cazul manualului de Muzică și mișcare, cântecele alese sunt frumoase, vesele, optimiste, educative, reflectând universul copilăriei, adaptate ca dificultate pentru un elev de clasa a III-a. Manualul digital vine cu atât mai mult în ajutorul elevilor, dar și al profesorului, mai ales prin intermediul activităților de învățare în format digital precum: exersarea pe o claviatură virtuală, animații, atelierele de creație, clipuri cu interpretarea cântecelor, a unor dansuri și obiceiuri populare etc.

Manualul conține aspecte de teorie muzicală, care sunt explicate clar, accesibil, concretizate prin scheme, grafice, imagini, desene lămuritoare; cântecele care ilustrează aspectele teoretice sunt judicios selectate pentru înțelegerea noțiunilor teoretice. Un loc important îl ocupă lecturile despre copilăria și viața unor compozitori și muzicieni de seamă, români și străini, care au rolul de a-i apropia pe copii mai mult de muzica cultă și de a le forma acestora o cultură muzicală.

3. Interdisciplinaritate

Conținuturile sunt tratate din perspectivă pluridisciplinară, interdisciplinară şi transdisciplinară.

Din perspectiva integrată, manualul Limba și literatura română, clasa a III-a propune activităţi prin care se realizează conexiuni și cu alte discipline: ştiinţele naturii, matematica, muzica, artele plastice, educaţia civică.

De exemplu, Atelierul de creaţie, este un element inovator deoarece face legătura între elementele de conţinut specifice limbii și literaturii române cu elementele achiziţionate la alte discipline.

La manualul de Muzică și mișcare, conținuturile muzicale se îmbină armonios cu cele de limba romȃnă, de știinţe ale naturii, urmărindu-se transdisciplinaritatea.

Așa cum v-am obișnuit, pentru manualele INTUITEXT vă oferim suport: o echipă de specialiști împreună cu autorii sunt alături de dvs. pentru ca să puteți folosi eficient noile noastre manuale pentru clasa a III-a.

Aveți întrebări legate de manualele de clasa a III-a? Vă răspundem la 0372 156 300 sau la scoala@intuitext.ro

Învăţământ primar | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: intuitext | 18.01.2016 15:35 | 2091 vizualizări

Aflați mai multe despre Manuale și auxiliare Intuitext

Oferta Intuitext de caiete pentru anul școlar 2018-2019 - De la clasa Pregătitoare până la clasa a V-a învățăm cu plăcere!

Editura_Intuitext | 15.05.2018

0 comentarii

Caietul INTUITEXT de Limba și literatura română pentru clasa a V-a - le dezvăluie elevilor plăcerea cititului și le dezvoltă abilitățile de comunicare

Editura_Intuitext | 23.01.2018

0 comentarii

Manualul digital Intuitext de Matematică clasa a V-a – manualul numărul 1 pentru un an școlar sub semnul performanței

Editura_Intuitext | 20.09.2017

4 comentarii

Caietele elevului INTUITEXT pentru ciclul primar - De ce sunt alegerea perfectă atât pentru învățători, cât și pentru elevi

Editura_Intuitext | 01.09.2017

2 comentarii

Manualul INTUITEXT de Limba și Literatura Română clasa a V-a – un instrument excelent pentru invățarea centrată pe elev

intuitext | 02.08.2017

2 comentarii

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 5 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

8 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN