Elevii din Bacău şi Vrancea, cei mai buni la simulare
Judeţul Iaşi e codaşul regiunii: 43,42% - promovabilitate la matematică şi 48% - promovabilitate la limba română. La matematică, Iaşiul e în topul celor mai slabe performanţe la nivel naţional, după Covasna - 29,40% şi Sibiu - 40,28%. Deşi la limba română sunt, la nivelul întregii ţări, şi judeţe cu rezultate mult mai proaste, Camelia Gavrilă, inspector general şcolar al judeţului Iaşi, a simţit nevoia unei explicaţii: "Unul dintre subiecte a avut în centrul său fabula, or, aceasta s-a făcut în clasa a VI-a, iar elevii obişnuiesc să recapituleze la literatură cu o lună-două înaintea Testelor Naţionale. Eu cred că rezultatele sunt parţial relevante, una este la simulare, alta e la examenul propriu-zis, dar, evident, simularea are rolul unui semnal: elevii trebuie să preia mesajul şi să se apuce serios de treabă". La nivelul întregii Moldove, Bacăul a ieşit cel mai bine ca promovabilitate după proba de limba română şi cea de matematică, urmat îndeaproape de Vrancea. Chiar dacă elevii vrânceni n-au ieşit "şifonaţi" după proba de matematică, dimpotrivă, inspectorul general Emil Dănuţ Popoiu a ţinut să precizeze: "Subiectele au fost destul de dificile, nu cred că era nevoie de astfel de subiecte, mai ales că în unele şcoli anumite chestiuni nici măcar nu se predaseră încă... piramida, de exemplu". Dacă Bacăul, Vrancea şi Botoşaniul ar putea intra în topul judeţelor din Moldova cu cele mai bune rezultate la simularea Testelor Naţionale, la polul opus se află Iaşiul - 45% promovabilitate şi Vasluiul - 48%.
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: floricaion | 12.03.2006 22:24 | 834 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.