Pe lângă grupul gălăgioşilor care-ţi spun din prima cu cine vor să semene, mai găseşti unul, doi, care-ţi spun, sfielnic, „cu mama” ori „cu bunica”. Ceilalţi se uită la tine de parcă întrebarea le-ar cere să descifreze enigmele Piramidelor, dovadă că niciodată nu le-a trecut prin cap să-şi pună singuri (şi nici alţii nu le-au pus) această problemă. Dacă-ţi vine ideea ca acelaşi chestionar simplu să-l aplici unei clase de liceeni, răspunsurile, cu abateri de 1, 2 puncte, sunt cam aceleaşi. Abia pe la facultate rişti să te trezeşti că-ţi spune vreun „rebel” că ar vrea să fie ca Eminescu.

Personajele indicate ca „model” îşi mai schimbă numele sau domeniul din sfera muzicii, a fotbalului ori a telenovelelor, odată cu înaintarea în vârstă, Oana Zăvoranu putând deveni Elena Udrea, ori Tataie cine ştie ce politician mult mediatizat, dar toate aparţin aceluiaşi tip uman: au bani şi faimă, vorbesc bengos, nu se uită nici în stânga, nici în dreapta, sunt boieri de boieri, baştani, fete de fete, îşi trag maşini, case, amante (amanţi) tineri, nu se sfiesc să se bată sau să se înjure în public. Sunt oamenii invidiaţi, râvniţi, care strălucesc mediatic.

Şi mai au ceva în comun: toţi, fără excepţie, cunosc succesul de tineri, iar despre rezultatele lor „de excepţie” vorbesc televiziunea, radioul, şanţul, revista de scandal, ziarul de bulevard. Ce nevoie am mai avea noi de modele precum Andrei Pleşu ori Valeria Guţu Romalo sau Maya Simionescu? Cine-s personajele astea şi în ce telenovelă joacă ele? Este plictisitor să admiri pe cineva pentru farmecul discret cu care-şi împărtăşeşte cunoştinţele, fără a epata cu limbajul specializat ori cu vastitatea acestora. N-are nici un farmec să pricepi că tăria de caracter, distincţia, politeţea dau proba autenticităţii unei personalităţi.

S-a schimbat lumea şi în locul discipolilor avem fanii. Relaţia acestora cu persoana admirată este mult mai trainică şi mai mobilizatoare. Pentru un Socrate nu s-a omorât încă nimeni, pe când pentru Elvis Presley mulţi au dat sânge.

Sociologii pot explica în detaliu care sunt motivele pentru care societatea nu mai cultivă modelul.

Sociologii noştri ştiu şi ei să explice de ce „modelele” românilor sunt atât de găunoase şi trecătoare, ba chiar şi care este diferenţa psihologică dintre admiratorul unui model şi fanul unui personaj fabricat, impus de alţii ca model. Ceea ce înţelegem noi mai greu este cum de, doar în zece ani de când ne-am dedulcit la mirajul falselor modele şi valori impuse de media, am ajuns atât de debusolaţi şi mimetici.

Suntem îndopaţi vârtos, în numele audienţei, cu agramaţi ce-şi debitează nevrozele la televizor, spunându-ne că ne cumpără pe toţi, fiindcă-l iubeşte Dumnezeu şi-l dăruieşte cu bani, chiar dacă doarme. Un puşti de 14 sau 17 ani va reproşa tatălui său imediat că nu-i în stare să facă bani, cum face „domnul” de la televizor.

Mai mult, îşi va dispreţui tatăl pentru că-i un fraier, care stă la serviciu de dimineaţă până noaptea şi nu-şi cumpără costume de la Paris sau New York.

Şi dacă mama, tata, bunicul nu mai pot fi modele de urmat, cum şi-ar mai îndrepta, acelaşi tânăr, ochii cu admiraţie spre domnul profesor, când s-a săturat să-i vadă un semestru întreg costumul lustruit în coate şi cele două-trei cămăşi pe care le schimbă săptămânal, ca săptămâna următoare să o ia de la capăt.

Studiile recente spun însă că tinerii de peste 20 de ani pun pe primul loc valori ce n-au nici o legătură cu banul câştigat din furt, cu spoiala. Credinţa în Dumnezeu, libertatea şi pacea sunt importante în proporţii de 45%, 25% şi 45% pentru tineri. Rezultatele acestea pot naşte speranţa că, pe fond, în adânc, tânărul mai are contact cu adevărurile profunde. Faptul că, totuşi, în sondajele anului 2005 făcute pe tineri, la întrebarea „aveţi vreun model” răspunsurile au ierarhizat de-a valma valori autentice cu non-valori, arată însă că şansa ca generaţiile viitoare să adopte valorile adevărate scade proporţional cu creşterea „modelelor” de doi lei, impuse artificial de media.

"Gandul"