Cit fac unu si cu unu?

Presupun ca aveti in vedere primele rinduri din „Matematica poetica“, pe care mi-a dedicat-o Nichita Stanescu la aparitia „Poeticii matematice“: „Unu si cu unu nu fac doi./Unu si cu unu fac trei/ sau patru, sau cinci./ Unu tare si cu unu moale/ sau o camila“. De fapt, nici macar in matematica unu si cu unu nu fac totdeauna doi; rezultatul depinde de baza de numeratie, de exemplu, in baza binara unu si cu unu fac zero. Daca trecem la aspectul uman, atunci orice e posibil. Sa fie adevarat ca „unde-s doi puterea creste“? Da, daca cei doi colaboreaza, nu, daca ei se saboteaza reciproc. Aspectul calitativ intervine si el. In logica, e posibil ca doua cerinte, fiecare in parte usor de satisfacut, sa se dovedeasca incompatibile simultan (exactitatea si adevarul sint uneori in aceasta situatie; de aceea e preferabil sa spunem unui coleg ca-l vom astepta in jurul orei 15.00 (deci o forma inexacta), decit ca-l vom astepta la ora 15.00 (exactitate care are o sansa mare de a ne pune in situatia de incalcare a angajamentului).

Nimeni nu e inteligent in toate privintele

Prost ati fost vreodata?

Mintea noastra nu poate fi in permanenta stare de efervescenta si de creativitate, ea se protejeaza in cea mai mare parte a timpului printr-un comportament de rutina. Dar rutina este si ea o forma de inteligenta, o inteligenta in mare masura a altora. Rutina este inteligenta conservata. Creierul nostru alterneaza activitati creatoare cu altele, de gestionare a unor depozite imense de inteligenta conservata. Cind spunem ca in cutare situatie nu am avut o necesara “prezenta de spirit”, recunoastem ca inteligenta noastra a fost in stare de somnolenta. Este deci clar ca de foarte multe ori sintem prosti. Mai este si faptul ca nimeni nu e inteligent in toate privintele. Acceptarea asa-numitelor „idei primite“, practica „limbii de lemn“ sint forme de prostie. Probabil ca nici un om normal nu e prost in toate privintele si la fiecare moment.

Ati numarat vreodata pina la infinit?

Curiozitatea de a cunoaste numere din ce in ce mai mari m-a stapinit din copilarie. Ceea ce m-a nelinistit si ma nelinisteste si acum este faptul ca numararea devine din ce in ce mai dificila din cauza ca exprimarea, scrisa sau vorbita, a numerelor din ce in ce mai mari devine imposibila. Limbajul nu poate face fata universului numeric.

Ce va enerveaza la numarul „infinit“?

I-au trebuit omenirii citeva milenii pentru a intelege ca nu exista un singur numar infinit, ci o infinitate de tipuri de infinitate, o ierarhie infinita de numere transfinite din ce in ce mai mari, ierarhie in care ideea de “cel mai mare” ramine fara obiect. Secretul acestei situatii se afla intr-o teorema aparuta pe la sfirsitul secolului al XIX-lea: multimea submultimilor unei multimi A infinite este de un tip de infinitate superior multimii A. Prin aplicarea succesiva a acestei teoreme se obtine o ierarhie infinita de tipuri de infinitate.

Scrieti-va viata ca o problema de matematica.

Gindirea matematica are o raza de actiune care trece mult dincolo de domeniul propriu-zis al matematicii. De aceasta gindire ma prevalez in nenumarate situatii de viata, cind trebuie sa fac o alegere intre mai multe variante posibile. Iata un tip de situatie careia trebuie sa-i fac fata aproape in fiecare dimineata. Am mai multe obiective pe care trebuie sa le vizitez, in functie de orarul lor de functionare (institutii, magazine etc.). Cum sa ordonez aceste vizite, in asa fel incit sa reduc la minimum durata lor? Ar fi de dorit sa nu trebuiasca sa trec de doua ori prin acelasi loc si iata o problema celebra in teoria grafurilor. Mai sint apoi situatiile care cer minimizarea unui compromis, printr-o strategie adecvata intr-o relatie conflictuala.

„Dor“ - ce formula matematica da?

Dorul este o articulare de amintire si asteptare, nu stim in ce doze anume, dar amintirea si asteptarea se inscriu in aventurile timpului subiectiv, despre care personajul Castorp din „Muntele vrajit“ al lui Thomas Mann emite reflectii profunde, pe care le regasim, intr-o forma matematica, in psihologia celei de a doua jumatati a secolului trecut, timpul psihologic este logaritmul timpului cronologic, in altele este radacina lui patrata. Mai delicata este modelarea matematica a asteptarii.

Romania e marcata de cifra 3

Ce cifra se potriveste vietii de azi din Romania?

O miscare lenta, dar ferma, a adus paradoxul de la periferie la centru si de la starea de boala la aceea de simptom al starii de sanatate. Stephane Lupasco a dezvoltat inca in anii ‘80 ai secolului trecut ideea conform careia asistam la o transgresare a tuturor principiilor logicii clasice: identitate, necontradictie, tert exclus. Aceasta situatie explica importanta crescinda a numarului 3, simbol al tertului inclus.

Rideti?

Rid chiar prea mult, si cind trebuie, si cind nu trebuie. Ca student, profesorul Dan Barbilian m-a mustrat pentru faptul ca am pufnit in ris atunci cind, la lectia sa de deschidere „Evariste Galois si ideea de grup“, a scos la un moment dat un briceag din buzunar, l-a desfacut si a indreptat lama intimplator in directia mea (eram in primul rind de banci), imitind toastul lui Galois, antiregalist convins: „A Louis Philippe!“. A descoperi latura comica a unor imprejurari triste! Iata o tentatie riscanta, careia nu-i pot totdeauna rezista.

Sporturi?

Fotbalul si tenisul in primul rind. Nu-mi plac jocurile de inteligenta, deoarece prefer ludicul din interiorul stiintei si al artei.

Emisiuni tv?

Informative, de arta, cele de (nu despre) sport si talk-show-urile in care se ciocnesc puncte de vedere diferite. Evit horoscoapele, zodiacurile, publicitatea, emisiunile de divertisment, asa-zisele jocuri de la ore de noapte sau de dimineata, la care esti invitat sa dai un telefon de 40.000 de lei vechi. Am incercat de doua ori sa sun la numarul anuntat pe ecran, mi s-a raspuns: „Numarul dv. a fost inregistrat“, pentru a intelege ca sint bun de plata, dar legatura cu emisiunea nu mi s-a facut, desi in emisiune o tinara mai mult despuiata decit imbracata se mira nervos ca nimeni nu o suna.

"Cotidianul"